POPULARITY
8 familii au refuzat să îl adopte pe Sebastian (4 ani), înainte ca Laura Pascu și soțul său să se îndrăgostească de el la prima vedere și să îi ofere un cămin. Potrivit unui raport realizat la finalul lui 2017, în sistemul de protecție existau 52,783 de copii, dintre care 17,096 în sistem de tip rezidențial (adică orfelinate), iar 35,687 în cel de tip familial, care include 17.835 de asistenți maternali și 13.133 de familii extinse. 3,257 de copii erau declarați ”adoptabili”, iar dintre aceștia, 2,362 erau considerați ”greu adoptabili”. Peste 80% dintre familii doresc să adopte copii mai mici de 7 ani (79% doresc copii mai mici de 3 ani), însă în centrele rezidențiale doar 9,7% dintre copii au vârsta sub 7 ani. Invitata mea nu se consideră mamă adoptivă, ci, simplu, mamă. După 2 ani alături de Sebastian, mărturisește că sunt multe momente în care uită, efectiv, că nu ea l-a născut. Am întrebat-o pe Laura dacă nu i-a fost teamă că nu va putea învăța să-l iubească, care au fost criteriile după care au căutat și ales copilul, care sunt pașii legali pe care trebuie să îi urmezi, ce înseamnă “copil greu adoptabil”, când s-a activat instinctul matern, ce știe Sebastian despre adopție, cum a fost acomodarea și cum a fost afectată relația de cuplu. --- Send in a voice message: https://anchor.fm/oglinda-din-baie/message
Vrei sa sponsorizezi acest show sau sa propui un invitat interesant? Scrie-ne pe contact@citypodcast.ro Laura Pascu, PR la Centrul European al Consumatorilor - ECC Romania, este invitata lui Adrian Boioglu in acest episod din ALL Inclusive. Discutia atinge subiecte precum drepturile turistilor in aeroporturi si ce pot sa ceri unei companii aeriene daca iti e furat/pierdut bagajul. Afla mai multe despre Laura Pascu din acest articol sau citeste-i blogul personal. Centrul European al Consumatorilor poate fi gasit pe site sau pe facebook. Sesizarile pot fi trimise pe adresele de email laura.pascu@eccromania.ro sau pe office@eccromania.ro Ai idei, pareri despre acest show sau vrei sa ne spui ceva? Contacteaza-ne pe contact@citypodcast.ro, pe Twitter sau Facebook. Adrian Boioglu este @boioglu pe Twitter si poate fi citit pe www.boio.ro Intra pe CityPodcast.ro pentru a asculta si celelalte show-uri din prima retea de podcast-uri din Romania. Nu uita sa dai “Subscribe” in iTunes sau in aplicatia ta preferata de ascultat podcast-uri si sa ne dai un rating in cit mai bun in iTunes. Ne ajuta sa aparem si in fata altor ascultatori din Romania. Reteaua CityPodcast.ro este sustinuta de Ovidius Clinical Hospital, Radio Constanta, si Radio Dobrogea.