Muzică, Inerții și Mișcări

"Așadar, Ansamblul Hyperion a fost esențial pentru a duce muzica noastră mai departe, dându-ne posibilitatea să auzim sunete pe care altfel nu le-am fi auzit și ar fi rămas teorie. În cadrul Hyperion repetam o improvizație dirijată, diferită de abordarea generală a altor grupuri experimentale, care improvizează și ele. Materialul sonor este definit ca fiind concret sau ceva mai deschis. În acest proces de dirijare sunetul este împins către climax, tensiuni sau înspre momente de așteptare: de fapt, înspre structură. Rezultă o formă caracteristică în care coexistă coerența și libertatea. Improvizația ar putea fi definita ca o compoziție rapidă - contrastantă cu compoziția 'de lungă durată' de pe hârtie - însă asta nu presupune o improvizație destructurată, fără un proces sau o dezvoltare." (Ana-Maria Avram)

Spectralismul românesc "are bagajul tradiției foclorice încă vii și a clascicismului, relativ recent, din jurul lui George Enescu", o cale firească spre "legitimitate", așa cum notează Ana-Maria Avram în notele preliminarii, din Iunie 1990, în cartea amintită. ("Roumanie, terre du neuvieme ciel - entretiens avec Ana-Maria Avram", 1990)Școala românescă de muzică spectrală îi are ca reprezentanți pe Anatol Vieru, Aurel Stroe, Ștefan Niculescu, Octavian Nemescu , Iancu Dumitrescu, Horațiu Rădulescu și Ana-Maria Avram. Elementele particulare, numitorul comun care îi leagă sunt integrarea în compozițiile lor a elementelor muzicii tradiționale, prin tehnici muzicale moderne, deseori private de accesul la tehnologii și sintetizoare, tehnici care țin de sinteza parametrilor muzicali: timbrul, intensitatea, durata, înălțimea.

Iancu Dumitrescu:"Muzica spectrală este muzică, un alt tip de muzică, dar, tot muzică. E o ramură, o etapă istorică care va fi depășită, e depășită chiar acum de către noi într-o muzică hiper-spectrală sau o muzică panconsonantă în care partea de acid, partea de agresivitate auditivă, de nonconsonanță, de fapt, se descoperă a fi într-un loc sferic care este de fapt o consonanță.În Bucureștiul anilor '70, era neconcepută o astfel de muzică pare-se. Contextul era de fortăreață a imitației: imitația muzicii franceze sau vestice pe de o parte, imitația folclorului laic conservat și scos din contextul lui, apoi banalizat, redus și simulat la televizor sau un clasicism tărziu, cu care s-au luptat George Enescu și Sergiu Celibidache, clasicism deseori cu un public snob și îmbătrânit, dacă te uiți la forma intactă a discurilor din acest spațiu din târgurile din Militari sau de la speculatorii de artifacte din centrul Bucureștiului de astăzi.În acest context ia naștere ansamblul Hyperion, construit în primul rând ca un workshop de creație și experimentare, un spațiu firesc de improvizație, prin care se evita interacțiunea si dependența de infrastructurile politice pervertite din acei ani; nu mai era nevoie de Biroul simfonic și de Uniunea Compozitorilor pentru a-ți auzi partitura cântată sau înregistrată. (UNSTABLE MOLECULE, Philip Clark, The Wire Magazine, London,issue #309, october 2009).

Talentat etnolog și multi-instrumentalist cu un repertoriu respectabil de muzică folclorică, Răzvan Roșu a luat parte la importante workshopuri, prezentări, conferințe și concerte unde ofera exemplificări de folclor din spațiul românesc și european. Un exemplu e participarea lui în cadrul “Institute for Cultural Diplomacy” din Berlin în 2015 pentru aniversarea a 70 de ani de la al doilea război Mondial sau conferințele din Polonia și Georgia unde a participat recent. Ultimul sau disc, “Din crângurile Țării Moților” cuprinde semnale de tulnic și cântece de fluier și este printre puținele discuri tinere care se disting de perdelele îmbâcsite de muzică populară industrializată.Starea folclorului românesc nu e una proastă de ieri, de azi. În vremurile de publicistică Eminescu a observat câteva anomalii de ethos, încă acum 100 de ani:“E păcat cumcă românii au apucat de-a vedea în basm numai basmul, în obicei numai obiceiul, în formă numai forma, în formula numai formula. Formula nu e decât manifestațiunea palpitabilă, simțită a unei idei oarecari.”