Podcasts about efeseni

Noi credem cu tărie că un mesaj în care Evanghelia si Cuvântul lui Dumnezeu sunt centrale şi expuse autentic, are impact în viaţa ascultătorului.Aşadar, fie că eşti membru într-o biserică sau auzi pentru prima dată un mesaj de genul acesta, avem încredinţarea că dacă-l vei asculta cu seriozitate va fi benefic pentru viaţa ta.Credem cu tărie că Dumnezeul Triunic s-a revelat personal în Scripturi şi deasemena credem că a revelat omului planul Său cu privire la creaţie.De aceea încercăm, în măsura în care am fost înzestraţi de Duhul Sfânt, să transmitem mesaje fidele Scripturii, care afirmă despre ea însăşi, că este singura autoritate, suficientă pentru orice aspect important al vieţii omului. 2Timotei 3:15-17Suntem o comunitate de oameni obişnuiţi, păcătoşi şi imperfecţi dar care prin Harul Lui Dumnezeu, jertfa substitutivă a Domnului Isus de la cruce şi lucrarea tainică a naşterii din nou făcută de Duhul Sfânt, personal în fiecare dintre noi, am fost salvaţi, regeneraţi şi sfinţiţi.Credem deasemenea că suntem făpturi noi locuite şi abilitate de Duhul Sfant să trăiască o viaţă de sfinţenie pentru Gloria Lui Dumnezeu, având onoarea şi responsabilitatea să fim angrenaţi activ în lucrarea de răscumpărare a Lui Dumnezeu.Noi nu pretindem mesaje infailibile, dar pretindem că Biblia este infailibilă; Nu pretindem că avem monopolul Adevărului, dar pretindem că Hristos este "Calea, Adevărul şi Viaţa".De aceea scopul nostru nu este să te inducem în eroare sau să te amăgim, nici să spunem doar ceea ce vrei să auzi, ci este să expunem clar Cuvântul Lui Dumnezeu pentru ca Acesta să producă Credinţă autentică în viaţa omului şi să dea direcţie celor aflaţi deja pe calea sfinţeniei.Știm şi recunoaștem că suntem într-un proces de învățare continuă, astfel identificăm slăbiciuni în ceea ce privește expunerea Cuvântului lui Dumnezeu, pe care cu ajutorul Duhului Sfânt vom incerca să le diminuăm, dar în ciuda acestui neajuns universal valabil tuturor lucrătorilor de pretutindeni, avem certitudinea că preluate de Duhul Sfânt, mesajele noastre bine intenţionate vor fi de folos pentru o lucrare destoinică.Aşa că frate/soră sau prieten/ă drag/ă, dacă asculţi acest mesaj, te rog să inţelegi că Dumnezeu în providenţa Lui a decis să-l asculţi, intr-un scop pe care-L are cu tine personal, dar cu un beneficiu reciproc, probabil spre mântuire, pocăinţă, încurajare, zidire, mustrare, corectare, învăţare.Te încurajăm să ne contactezi (bisericaradiant.ro/) şi să ne spui cum ţi-a vorbit acest mesaj.

EXERSEAZĂ MILA! „Fiţi buni unii cu alţii, miloşi...” (Efeseni 4:32)

FIECARE DINTRE NOI ARE UN ȚEPUȘ (2) „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10)

2025 - Florin Iosub - Agape vs. sentimentalisme în familia creștină.(Efeseni 5:21-33)

ELIBERAT DE DRAMA EMOȚIILOR „Să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care le dă adevărul.” (Efeseni 4:24)

TU, FACI CEEA CE TREBUIE? „Am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10)

DESCOPERĂ UNELTIRILE LUI SATAN (2) „Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11)

Studiu biblic despre Omul cel Nou în Cristos, cel care calcă pe urmele Domnului și este un imitator al Mântuitorului, studiu din epistola către Efeseni prezentat de fratele Ravis (Efeseni 5), diaconul Călin (Efeseni 4) și pastorul Dinu (Efeseni 2)

NIMIC NU-L SURPRINDE PE DUMNEZEU „Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii…” (Efeseni 1:4)

Efeseni 5:19-21 19. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.20. Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.21. Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.

2025 - Ștefan Iluțan - Evanghelia: puntea peste prăpăstiile noastre.(Efeseni 3:14-21)

NEMĂRGINITA MĂRIME A PUTERII SALE „Mă rog... să pricepeți... care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale...” (Efeseni 1:17-19)

SECRETUL FERICIRII „Noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10)

LUPTĂ-TE CU SATAN - PERSONAL! „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva… duhurilor răutăţii...” (Efeseni 6:12)

CÂND TRECEM PRIN DIFICULTĂȚI (3) „Orice amărăciune... să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31)

Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj !

FĂ-ȚI PARTEA DIN TOATĂ INIMA! „Din El, tot trupul, bine închegat şi strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea...” (Efeseni 4:16)

MODUL ÎN CARE SĂ TE ROGI „Nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.” (Efeseni 1:16)

ÎNARMAT PENTRU RĂZBOIUL SPIRITUAL (3) „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri.” (Efeseni 6:18)

ÎNARMAT PENTRU RĂZBOIUL SPIRITUAL (2) „Luați toată armătura lui Dumnezeu...” (Efeseni 6:13)

ÎNARMAT PENTRU RĂZBOIUL SPIRITUAL (1) „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu...” (Efeseni 6:11)

CUM SĂ ÎMPLINEȘTI PLANUL LUI DUMNEZEU „Nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului.” (Efeseni 5:17)

MĂRTURISIREA PROBLEMELOR „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” (Efeseni 5:2)

Obiecții împotriva mântuirii eterne (partea XII)SinucidereaMulți creștini s-au întrebat cel puțin o dată în viața lor: sinuciderea este un păcat de neiertat? Credincioșii care se sinucid își pierd mântuirea și merg direct în iad? Majoritatea oamenilor, chiar și credincioșii, răspund „da” la această întrebare pentru că sinuciderea nu lasă loc pentru pocăință; o persoană intră în veșnicie cu un păcat nemărturisit și, prin urmare, neiertat. O astfel de concluzie se bazează pe presupunerea că păcatele credincioșilor sunt iertate în timp, în funcție de mărturisirea lor, și că mântuirea lor fluctuează, nu este definitivă până când aceștia nu mor cu toate păcatele mărturisite. Însă, Biblia ne învață că toate păcatele — trecute, prezente și viitoare — sunt iertate și șterse prin credința în moartea ispășitoare a lui Isus și învierea Sa. Destinul veșnic al cuiva este pecetluit și stabilit în momentul credinței achitatoare sau justificatoare și, în consecință, el a fost deja hotărât pentru totdeauna în timpul mântuirii. Mai mult decât atât, numeroase cazuri de moarte subită îi pot aduce pe creștini în eternitate înainte de a avea ocazia să se mărturisească și să se pocăiască. După cum spune teologul Robert N. Wennberg, „Dar cum rămâne cu victima unui atac de cord care moare în timp ce își brutalizează soția sau în mijlocul unei legături adultere? Eșecul lui de a se pocăi în această viață înlătură pentru totdeauna posibilitatea iertării în următoarea? Și nu trebuie să trecem din această viață cu un păcat nemărturisit și nepocăit, că altfel nu vom găsi niciodată iertarea și împăcarea cu Dumnezeu în următoarea”? Simțul practic ne arată că mulți dintre noi, dacă nu majoritatea, vom muri cu păcate de care nu ne-am cerut iertare. Pocăința însăși nu ne pecetluiește în Împărăția Cerească – Duhul Sfânt este o astfel de pecete (Efeseni 1:13, 4:30). Pentru un studiu mai aprofundat asupra păcatelor viitoare și mărturisirea păcatelor, vă recomand citirea unei alte cărți, scrisă de mine, intitulată Gloria neprihănirii.Perspectiva oamenilor asupra sinuciderii și mântuirii este probabil influențată în mod semnificativ de perspectiva păcatului mortal promovată de Biserica Romano-Catolică, care vede sinuciderea ca un păcat letal, făcând o distincție între păcatele de neiertat și cele minore sau iertabile. Primul tip de păcate separă o persoană de harul lui Dumnezeu în timp ce celelalte, nu fac asta, deși sunt la fel de serioase. Păcatul mortal este considerat o ofensă gravă care merită pedeapsă veșnică, dacă nu este  pocăință pentru el și nu este iertat înainte de moarte. Acest lucru creează un sistem de infracțiuni considerate majore sau minore în cadrul Catolicismului. De asemenea, creează un cadru în care trăirea într-o stare de har este ca o țintă în mișcare pentru credincios, ca o luptă zilnică de a rămâne în grațiile lui Dumnezeu. Iertarea completă și totală este condiționată și necesită pocăință strictă. Poziția Romano-Catolică afirmă că a-ți lua viața în mod deliberat și fără părere de rău atrage pedeapsa veșnică.Sinuciderea este considerată un păcat în Biblie? Definiția cea mai simplă a sinuciderii este că o persoană intenționează să moară sau acționează conform dorinței de a muri. Această persoană urmează un plan cu scopul expres de a-și pune capăt vieții. În această definiție, sinuciderea este un păcat, deoarece este crimă și vine împotriva uneia dintre cele zece porunci: „Să nu ucizi” (Exod 20:13; Deuteronom 5:17). Deși nu ne gândim instinctiv la crimă în acest fel, luarea ilegală a propriei vieți nu diferă din punct de vedere moral de luarea vieții altuia. Însă ar trebui să avem în vedere și alte aspecte importante. Sinuciderea este menționată doar de șase ori în toată Biblia. În niciunul dintre aceste cazuri nu este dată o evaluare sau o judecată morală explicită cu privire la întrebarea dacă este corect sau greșit: cazul lui Abimelec din Judecători 9:50–57; Samson în Judecători 16:28–30 (deși unii nu sunt convinși că aceasta este sinucidere în sensul strict al termenului); Împăratul Saul și purtătorul său de armuri în 1 Samuel 31:1–6 (2 Sam. 1:1–15; 1 Cronici 10:1–13); Ahitofel în 2 Samuel 17:23; Zimri în 1 Împărați 16:18–19; și Iuda Iscarioteanul în Matei 27:5.Există, de asemenea, cazuri de sinucidere aparentă, care sunt permise din punct de vedere moral. De exemplu, soldatul care luptă cu  inamicul într-un timp de război, știind că cel mai probabil va muri, nu este vinovat de sinucidere. După cum spune Wennberg, el nu alege acest act ca mijloc de moarte „ci mai degrabă acceptă o consecință prevăzută, însă nedorită, a ceea ce face”. Într-un anumit sens, soldatul se angajează într-un act de sinucidere, dar nu se sinucide. Dar cum stă treaba cu situația unui soldat care se aruncă într-o grenadă cu pinul scos pentru a-i salva viața prietenului său sau când o mamă săracă se oprește din a consuma puțina mâncare rămasă, ca să trăiască copilul ei? Ce zici de un creștin din secolul al treilea căruia i se dădea posibilitatea de a alege: ori să-L renege pe Isus, ori să fie aruncat la lei? Refuzând să renunțe public la Isus, credinciosul alegea un plan de acțiune despre care știa că va duce la moartea sa (chiar dacă nu avea intenția conștientă de a muri), iar aceasta nu e considerată sinucidere pentru că moartea pe care o alegea era un efect secundar neintenționat al fidelității lui față de Cristos. Dar Isus, Mesia, care a ales pe deplin să se lase ucis? Poate fi acuzat că și-a luat El Însuși viața? Desigur că nu!Sinuciderea este un păcat? Da, în multe cazuri, acesta este un păcat grav care încalcă voința exprimată a lui Dumnezeu cu privire la sanctitatea vieții. Cu toate acestea, chiar și în acest caz, nu există nicio dovadă în Biblie care să ne facă să tragem  concluzia că este situat în afara iertării obținute pentru noi la crucea lui Cristos. Cu alte cuvinte, nu, sinuciderea nu este un păcat de neiertat sau care pierde mântuirea eternă a cuiva. Familia și prietenii unui credincios care s-a sinucis nu ar trebui să-și facă griji de persoana iubită cu privire la mântuirea ei. În cele din urmă, Romani 8:38–39 spune că nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu în Cristos Isus, nici măcar moartea:Romani 8:38–39 (NTR)38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile,39 nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă ființă nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru! ConcluzieÎnvățătura despre siguranța veșnică a credincioșilor în Cristos generează de obicei două tipuri de răspunsuri și plasează oamenii, pe baza lor, în două categorii. Prima este formată din oameni care sunt ofensați și supărați pe această învățătură. Aceștia sunt cei religioși și auto-neprihăniți care se comportă ca fiul mai mare din pilda fiului risipitor, necunoscând dragostea Tatălui. Deși s-ar putea să fie și ei născuți din nou, imaginea lor despre Dumnezeu este mai mult a Unuia care este aspru și judecător decât a unui Tată iubitor și, din cauza acestei perspective, ei tratează pe ceilalți credincioși în același mod în care percep ei divinitatea. Devin critici duri sau se mândresc cu faptele bune pe care le fac. Ei cred că Dumnezeu îi iubește pe oameni și le suportă păcatele doar până când se nasc din nou, iar după aceea, ei ar trebui să fie perfect sfinți în faptele lor. În caz contrar, El îi va pedepsi sau le va anula mântuirea dacă se complac prea mult în comportamente păcătoase. Așadar, acești creștini se bazează mai mult pe faptele lor bune de sfințenie pentru a rămâne mântuiți decât pe neprihănirea lui Isus prin credință. Dacă ești una dintre acele pers...

ȘTII DE CE TE AFLI AICI? „Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii...” (Efeseni 1:4)

VIAȚA PLINĂ DE DUHUL SFÂNT „Nu vă îmbătaţi de vin, aceasta este destrăbălare. Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” (Efeseni 5:18)

RIDICĂ SCUTUL CREDINȚEI! „Luaţi scutul credinţei cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.” (Efeseni 6:16)

SĂ NU VĂ ASEMĂNAȚI CU LUMEA! (3) „Vă sfătuiesc… să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o.” (Efeseni 4:1)

TU EȘTI AMBASADORUL LUI HRISTOS (2) „Întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10)

RUGĂCIUNEA IERTĂRII „Iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:32)

DRAGOSTEA LUI HRISTOS PENTRU TINE „Dragostea lui Hristos… întrece orice cunoştinţă...” (Efeseni 3:19)

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VII)Matei 18:21–35 (Robul nemilostiv)Matei 18:21–35 (NTR)21 Atunci Petru s-a apropiat și L-a întrebat: ‒ Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori?22 Isus i-a zis: ‒ Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.23 De aceea Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să-și încheie socotelile cu sclavii săi.24 Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanți.25 Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria.26 Atunci sclavul, aruncându-se la pământ, i s-a închinat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti tot!“.27 Stăpânului acelui sclav i s-a făcut milă de el, așa că l-a lăsat și i-a iertat datoria.28 După ce a ieșit, sclavul acela l-a găsit pe unul dintre confrații lui care-i datora o sută de denari. El l-a înșfăcat și-l strângea de gât, zicând: „Plătește ce-mi datorezi!“.29 Atunci confratele său, aruncându-se la pământ, l-a rugat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti“.30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în închisoare până când avea să plătească datoria.31 Când confrații lui au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte tare. Ei s-au dus și i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.32 Atunci stăpânul lui l-a chemat la el și i-a zis: „Sclav rău, eu ți-am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat!33 Nu trebuia oare să ai și tu milă de confratele tău, așa cum am avut eu milă de tine?“.34 Stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna călăilor, până când avea să plătească toată datoria.35 Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc, dacă fiecare dintre voi nu-l iartă din inimă pe fratele său.Un alt text biblic, chiar mai dur pe aceeași idee, este următorul din Matei 6:14–15:Matei 6:14–15 (NTR)14 Căci, dacă le iertați oamenilor nelegiuirile, vi le va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc,15 dar, dacă nu le iertați oamenilor nelegiuirile, nici Tatăl vostru nu vă va ierta nelegiuirile voastre.Obiecția adusă de unii credincioși pe baza acestor două pasaje este că, dacă tu, ca și copil al lui Dumnezeu, nu reușești să-i ierți pe alții așa cum ai fost și tu iertat, datoria inițială a păcatului tău va fi reinstituită și îți vei pierde mântuirea veșnică. La prima vedere, aceste pasaje par să ne spună că iertarea lui Dumnezeu, mântuirea noastră, este condiționată de cât iertăm noi altora și dacă nu facem asta,  Dumnezeu ne va restabili păcatele, chiar și după ce am fost iertați inițial.Trebuie să remarcăm faptul că ceea ce Matei 18:21–35 transmite este în contextul Legii iudaice. În acel moment, când Isus a dat pilda, El nu murise încă pe cruce și nimeni din audiența Sa nu fusese încă născut din nou. Din această cauză, trebuie să ne dăm seama că Isus, în timpul vieții Sale înainte de cruce, a făcut trecerea de la Legea lui Moise la Evanghelie. Cele mai multe dintre lucrurile pe care El le-a spus au fost în contextul vechiului legământ, pentru că publicul Său era familiarizat cu acesta, în timp ce câteva lucruri priveau înainte și vorbeau despre viitorul nou legământ. Natura condiționată a spuselor Lui din această pildă seamănă foarte mult cu Legea lui Moise. Isus, de-a lungul slujirii Sale pe pământ, a luat Legea lui Moise și a ridicat-o la cele mai stricte standarde. El a vorbit despre spiritul ei, despre intențiile și motivațiile inimii, nu doar despre faptele exterioare. Arătând extremele Legii, Isus îi pregătea pentru ceea ce urma: noul legământ al harului lui Dumnezeu prin Cristos. Isus l-a folosit pe apostolul Pavel pentru a învăța pe neamuri acel har. Predica de pe Munte (Matei 5–6) amplifică Legea lui Moise, iar această pildă merge pe aceeași idee.Astfel, ea nu spune că Dumnezeu poate revoca mântuirea pentru cei care sunt mântuiți și ale căror păcate au fost iertate prin ispășirea lui Isus Cristos. Acest lucru ar fi împotriva multor scripturi care arată că suntem în siguranță în Cristos din momentul mântuirii noastre. Aceasta ar contrazice chiar și multe din cuvintele lui Isus. Să aruncăm o privire mai atentă la această pildă.În primul rând, Isus nu spune nimic de genul că acei oameni neiertători vor fi aruncați în iad. În al doilea rând, modul în care slujitorul îi cere milă împăratului precum și cererea sa de a-i acorda mai mult timp pentru a plăti datoria arată că acest individ nu înțelege realitatea situației. El crede că poate să-și plătească datoria păcatului prin efort propriu, dar nimeni nu poate face aceasta. Numai Cristos a realizat această plată pentru păcatele oamenilor pe cruce. În al treilea rând, observați că nimeni nu a plătit pentru datoria acestui slujitor în această pildă, ci ea a fost iertată, adică a fost trecută cu vederea. Ca și copil al lui Dumnezeu, tu trebuie să înțelegi că nu ești doar iertat, ci ești și justificat! Când un soț și o soție se ceartă, s-ar putea să aducă în discuție, adesea, lucruri din trecut. În timp ce soțul și-a iertat soția (sau invers), în momentul în care vorbește din nou despre acel conflict din trecut, el dovedește că nu a justificat-o. Dumnezeu este cu totul diferit. El spune: „Nu-mi mai aduc aminte de păcatele voastre” (Evrei 8:12).Justificarea sau achitarea înseamnă ca nu ai păcătuit niciodată și că nu vei mai fi vreodată învinovățit de păcat.Ești ”incondamnabil”, iar acesta este un concept teologic fundamental.Dumnezeu nu te-a iertat doar în sensul că-ți trece cu vederea păcatele, El nu a oferit doar o ispășire sau o acoperire pentru păcatele tale. Acestea sunt conceptele vechiului legământ. Cineva a plătit cu sânge nevinovat pentru păcatele tale și pentru păcatele lumii întregi. Evrei 10 spune că „Isus ți-a luat păcatele” odată pentru totdeauna. Iertarea înseamnă a trece cu vederea greșelile fără a face nicio plată pentru ele, iar Dumnezeu ne-a iertat doar în sensul că nu noi am fost cei care am făcut plata pentru păcate. Însă, noi am fost îndreptățiți, ceea ce este dincolo de iertare, pentru că păcatul a fost și plătit complet, nu doar trecut cu vederea de Dumnezeu.Toate păcatele noastre au fost luate de Cristos. De aceea, înainte de cruce, trebuia să iertăm înainte de a fi iertați dar după lucrarea Lui, noi suntem înainte de toate, iertați complet și definitiv. Da, ar trebui să iertăm în continuare, dar nu ca o condiție a mântuirii.Credincioșii în Cristos nu mai sunt sub Legea lui Moise și nici mântuirea nu este sub condiția ascultării.Neiertarea este un păcat ca oricare altul. Apostolul Pavel scrie următoarele cuvinte despre iertare:Efeseni 4:32 (NTR)32 Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, plini de compasiune, și iertați-vă unii pe alții, așa cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi, în Cristos.Coloseni 3:13 (NTR)13 îngăduindu-vă unii pe alții și iertându-vă unii pe alții dacă cineva are o plângere împotriva altcuiva. Așa cum v-a iertat Domnul, tot astfel să vă iertați și voi!Observă aici că Dumnezeu este Cel ce te-a iertat mai întâi.Apoi ești chemat să ierți, dar nu sub amenințarea de a-ți pierde iertarea proprie.Pasajele spun că ar trebui faci asta ca un rezultat natural a ceea ce a fost deja făcut pentru tine. Dacă ești în Cristos, ai fost iertat, deci, acum iartă și tu! Apostolul Pavel spune că adevărata iertare vine sub har pentru că știm cât de mult am fost noi înșine iertați. Conform Legii, ea curgea din teama de a nu fi pedepsit din nou, nu venea din inimă și se păstra o evidență a greșelilor. Înainte să vină Cristos, nu exista uitarea păcatelor celuilalt.Însă acum, când realizezi că Dumnezeu nici măcar nu ține o evidență a greșelilor tale, ci El a ales să uite fărădelegile tale, descoperi că iertarea curge din harul Său. Matei 12:31–32 (Păcatul de neiertat)Matei 12:31–32 (NTR)31 De aceea vă spun că orice păcat și orice blasfemie le vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată.32 Și, dacă cineva va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta. Însă, oricui va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta, nici în veacul acesta, nici în cel care vine.Relatarea lui Marcu este și mai aspră, vorbind clar despre pedeapsa veșnică în cazul celor care hulesc pe Duhul Sfânt:Marcu 3:29 (NTR)29 „dar cel ce blasfemiază împotriva Duhului Sfânt nu va avea parte de iertare în veci, ci este vinovat de un păcat veșnic“.Mulți credincioși adevărați au această teamă din când în când, că s-ar putea să fi comis păcatul de neiertat împotriva Duhului Sfânt și că și-au pierdut mântuirea. Acea frică provine dintr-o interpretare greșită a acestor pasaje, precum că oamenii născuți din nou pot comite acel păcat din greșeală într-un acces de mânie și pot fi supuși condamnării veșnice, chiar dacă apoi le pare rău.Cuvântul „hulă” înseamnă a vorbi de rău, a defăima sau a insulta. În context, Isus spune că blasfemia împotriva Duhului Sfânt atribuie Diavolului lucrarea Duhului Sfânt. Mulți oameni din Biblie au făcut asta, inclusiv Saul, care a devenit apostolul Pavel. Totuși, în 1 Timotei 1:13, Pavel spune că a primit milă cu privire la blasfemia sa, pentru că o făcuse în neștiință și în necredință.Prin urmare, blasfemia împotriva Duhului Sfânt despre care avertizează Isus aici, trebuie să fie o insultare intenționată a Duhului Sfânt, în deplină cunoștință de cauză a ceea ce se face.Când Isus menționează păcatul de neiertat în Matei 12:31–32, El le vorbește fariseilor, care știau că astfel de eliberări și minuni nu puteau fi făcute decât prin mâna lui Dumnezeu. Dar pentru că Îl  urau pe Isus, au atribuit lucrarea Lui prin Duhul Sfânt, Diavolului. Mai mult, ei L-au respins la fiecare pas și căutau modalități de a-L ucide. Păcatul de neiertat este comis atunci când o persoană îl respinge constant pe Isus, știind că El este Mesia.Cei care L-au acceptat pe Cristos nu sunt în pericol de a comite acest păcat după mântuire, motiv pentru care apostolul Pavel, care a scris două treimi din Noul Testament, nu a menționat niciodată păcatul de neiertat. În schimb, el îi asigură pe credincioși că toate păcatele lor au fost iertate datorită singurului sacrificiu al lui Isus la cruce (Evrei 10:12–14). În plus, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că, dacă cineva se află în acea stare ireversibilă, își pierde orice convingere de la Dumnezeu și nu-i pasă de aceasta (Romani 1:28).Prin urmare, oricine este convins și se pocăiește pentru faptul că poate a hulit pe Duhul Sfânt, nu a comis păcatul de neiertat.Simplul fapt că te întrebi despre asta înseamnă că nu l-ai făcut, indiferent dacă ești, sau nu, deja credincios. Oamenii regenerați nu pot huli niciodată pe Duhul Sfânt de bunăvoie, iar dacă o fac vreodată, înseamnă că nu au fost născuți din nou. Filipeni 2:12-13 (Ducerea mântuirii până la capăt)Filipeni 2:12–13 (VDC)12 Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.Aceasta este o scriptură minunată și plină de harul lui Dumnezeu, însă oamenii au transformat-o într-una foarte legalistă pentru a-i speria pe creștini să treacă la acțiune și să îi facă să trăiască cu teama continuă că-și vor pierde mântuirea dacă nu se sfințesc și nu au grijă cum trăiesc. Ei promovează ideea că trebuie să faci fapte bune pentru a-ți menține mântuirea, trebuie să trăiești mereu cu frică și cutremur ca nu cumva să sfârșești în iad. Un alt mod de a spune același lucru este: „Asigură-te că faci destule fapte bune în viața ta pentru a distrage atenția lui Dumnezeu de la tine și pentru a nu te trimite în iad. Dar nu vei putea ști niciodată dacă ești încă salvat sau în afara mântuirii. Așadar, adăugă și niște frică autentică și tremur pentru a te asigura că rămâi salvat, pentru că Dumnezeu va vedea așa-numita ta reverență și te va cruța”. Aceasta este o interpretare falsă.Înainte de toate, aș dori să menționez că fraza “duceți până la capăt mântuirea voastră” a fost tradusă puțin eronat în majoritatea traducerilor românești ale Bibliei, inclusiv în cea a lui Dumitru Cornilescu din 1924 (VDC). În forma aceasta, expresia sugerează că un creștin trebuie să facă tot ce îi stă în putință moral ca să nu Îl facă pe Dumnezeu să îi ia mântuirea înapoi și să îndure cu stoicism orice rău și orice suferință pe care Dumnezeu i-o trimite în calea lui (cu scopul de a-l maturiza și a-l învăța lucruri de viață) fără să argumenteze, chiar dacă nu înțelege de ce, și nici să nu renunțe prin propria voință la mântuire, orice s-ar întâmpla. Oare acesta este Dumnezeul pe care Isus L-a portretizat lumii în timpul vieții Lui? Nicidecum! Câteva traduceri mai aproape de adevăr ale acestei fraze sunt următoarele: ”lucrați cu frică și cutremur mântuirea voastră” (VDCL – traducerea literală a lui Cornilescu din 1931, ”lucrați cu propria voastră salvare, cu frică și cutremur” (BTF2015 – Biblie Traducerea Fidelă 2015), și ”exersați-vă (folosiți-vă de) salvarea voastră, cu frică și tremur” (în traducerile mai literale ale Bibliei în engleză, NKJV – New King James Version, KJV – King James Version, NASB – New American Standard Bible, LEB – The Lexham English Bible, YLT – Young's Literal Translation, ESV – English Standard Version, NRSV – The New Revised Standard Version, NIV – New International Version). De fapt, nu am găsit nici o traducere a Bibliei în limba engleză, în care această expresie să fie redată ca în cele mai multe Biblii în limba română. Probabil v-ați dat seama deja puțin ce diferență mare de înțeles este între cele două variante de interpretare. Acum, că am dat la o parte acest obstacol de traducere, să mergem mai departe cu explicația.Primul lucru de remarcat aici este că versetul nu spune „lucrați pentru mântuirea voastră”, ci „lucrați-vă mântuirea”. Aceasta reprezintă o mare diferență! Mulți oameni au schimbat complet sensul acestui verset și l-au făcut să însemne că trebuie să lucrezi pentru mântuirea ta sau pentru a o păstra. Și pe deasupra, trebuie să faci aceasta cu atâta teamă și tremur deoarece pur și simplu nu știi când ai putea să o pierzi și să mergi în iad! Însă textul spune să exersezi mântuirea ta, nu să lucrezi pentru ea. Pur și simplu ne învață cum să umblăm în Duhul, că Dumnezeu este Cel care lucrează în noi, iar noi răspundem prin a manifesta acea lucrare în exterior în viața noastră, prin a o scoate la lumină, având încredere în El și nu în firea noastră.În continuare, haideți să vedem din contextul imediat și din alte locuri din Biblie ce înseamnă „frica și tremurul”. Aceasta nu este o expresie menită să provoace frică și nesiguranță în inimile oamenilor. În Noul Testament, ori de câte ori întâlnești expresia „frică și tremur”, ea este asociată doar cu lucruri bune! Este asociată cu reverență și respect față de Dumnezeu și cu un sentiment de supunere față de măreția Sa. Este o încredere în Dumnezeu și o neîncredere în firea noastră.Când Pavel a predicat în Corint, el a spus că a făcut aceasta cu multă frică și cutremur, astfel încât încrederea lui să nu fie în predicarea sa, ci în puterea lui Dumnezeu! (1 Corinteni 2:3) Frica și tremurul lui au fost toate legate de a nu avea încredere în firea sa pământească, ci de a-și pune credința în Dumnezeu. Apoi, în 2 Corinteni 7:15, Pavel îi laudă pe corinteni pentru că l-au primit pe Tit cu frică și cutremur. Aceasta însemna bucurie, onoare și respect.Mai mult decât atât, în Marcu 5:33, femeia cu scurgere de sânge avea și ea frică și tremur, dar nu pentru că Isus o chemase și era speriată de consecințele faptului că era o femeie necurată printre bărbații evrei. Frica și tremurul ei au fost pentru că știa ce s-a întâmplat în corpul ei și că a fost vindecată! A fost uimire și admirație față de lucrarea puternică a lui Dumnezeu în trupul ei!Marcu 5:33 (NTR)33 Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând și a căzut înaintea Lui, spunându-I tot adevărul.Oamenii care afirmă că trebuie să lucrăm pentru mântuirea noastră cu frică și cutremur par să uite sau să lase la o parte următorul verset 13 din Filipeni 2, unde spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea”. Cei care pledează pentru această interpretare eronată ajung să învețe opusul a ceea ce încearcă să transmită acest verset. Ei sfârșesc prin a-i aduce pe oameni în fire, făcându-i să lucreze pentru mântuirea lor, când, de fapt, acest verset încearcă să ne învețe cum să umblăm în Duhul și să răspundem la lucrarea lui Dumnezeu în noi, astfel încât să poată fi manifestată glorios în viețile noastre! Observați că versetul 13 răspunde la întrebarea: „De ce ar trebui să ne exersăm mântuirea cu frică și cutremur?” Dacă ar fi fost din cauza iadului sau a pedepsei lui Dumnezeu, ar fi spus așa, însă, ne spune să ne lucrăm mântuirea cu admirație și onoare pentru că Dumnezeu este Cel care face totul, nu noi.Dumnezeu este Cel care lucrează, apoi noi scoatem la suprafață, manifestăm, ceea ce El a făcut în interiorul nostru. Dumnezeu și-a pus bunătatea Sa în noi și noi o lucrăm prin viața noastră. El și-a pus harul și mila Lui în noi și noi le practicăm. Și-a pus biruința și puterea în noi și noi le folosim. El și-a pus înțelepciunea Sa în noi și noi o lucrăm în exterior.Dumnezeu și-a așezat Împărăția în interiorul nostru și noi o arătăm prin viața noastră.Ce imagine glorioasă a parteneriatului cu Dumnezeu! Și modul prin care exersăm este pur și simplu prin a crede și a admite fiecare lucru bun pe care El l-a pus în noi în Cristos (Filimon 1:6).În concluzie, aș dori să parafrazez acest verset pentru a arăta exact cum trebuie citit și înțeles: „Exersați în, și prin viața voastră, toate lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a pus deja în voi, cu bucurie, anticipare, entuziasm și recunoștință”. Eclesiastul 7:1,8 (Sfârșitul unei persoane)Eclesiastul 7:1 (VDC)1 Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, și ziua morții decât ziua nașterii.Eclesiastul 7:8 (VDC)8 Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.Mulți predicatori folosesc această expresie cu referire la mântuirea veșnică, afirmând că sfârșitul unei persoane este ceea ce contează când vine vorba de salvare. În alte cuvinte, ei încearcă să spună că starea oamenilor la momentul morții decide destinul lor veșnic. Ceea ce afirmă ei cu adevărat este următorul lucru: „Creștinii născuți din nou pot avea tot felul de căderi păcătoase în timpul vieții lor, care ar putea să-i facă să-și piardă mântuirea dacă ar muri în acele momente, dar dacă reușesc să aibă un nume și o reputație bună în ochii oamenilor, la sfârșitul vieții, dacă au făcut destule fapte bune și toate păcatele lor le-au mărturisit când mor, atunci pot fi siguri că au fost mântuiți”. Aceasta implică faptul că mântuirea noastră veșnică fluctuează continuu și este întotdeauna în pericol de a fi pierdută, așa că trebuie să facem toate eforturile pentru a ne asigura că vom termina cu bine, orice ar însemna acest „bine”. Acum să vedem dacă acest lucru este adevărat. Singurele texte pe care le-am găsit în Biblie în proximitatea acestei idei sunt versetele 1 și 8 din Eclesiastul 7, pe care tocmai le-am citit.În primul rând, să observăm că nici unul din texte nu spune că sfârșitul unei persoane este ceea ce contează, ci că ziua morții este mai bună decât ziua nașterii, iar sfârșitul unui lucru este mai bun decât începutul lui. Este doar o comparație între începutul și sfârșitul unei persoane sau al unui lucru. În al doilea rând, versetele nu spun că doar sfârșitul unei persoane sau al unui lucru contează, ca și cum începutul nu ar fi important, ci spun că sfârșitul este pur și simplu mai bun. Totuși, începuturile au și ele valoarea lor.În al treilea rând, aceste pasaje din Vechiul Testament au fost scrise de regele Solomon înainte de cruce și înainte ca mântuirea să iasă la lumină. Mai mult, în contextul imediat al acestor versete – adică în întregul capitol 7, în versetele de dinainte și de după – nu există nicio indicație sau aluzie care să ne facă să credem că aceste texte pot fi aplicate mântuirii, în general, sau siguranței eterne, în sensul că faptele bune ale creștinilor adunate la sfârșitul vieții contează, pentru a fi siguri că au fost mântuiți. Cum poate cineva să măsoare faptele bune sau să știe dacă acestea sunt suficiente în fața lui Dumnezeu pentru a salva pe cineva, în afară de jertfa lui Isus?Aceste versete vorbesc despre perseverență și răbdare în toate lucrurile. Orice început în orice domeniu este plin de entuziasm și anticipare, dar este și mai dificil pentru că nu vezi imediat rezultate semnificative sau recompense. Cu toate acestea, dacă ai suficientă răbdare și treci peste toate obstacolele, cu perseverență, până la final, atunci sfârșitul acelui lucru îți va oferi mai multă satisfacție. De exemplu, Isus a putut îndura crucea și toată rușinea pentru că a privit la bucuria pe care o va avea la sfârșitul tuturor suferințelor Sale (Evrei 12:2). Chiar și în agricultură, timpul de semănat este mai greu și mai puțin satisfăcător decât recoltatul. Mai mult, atunci când mergi la școală și te pregătești pentru viață, școala nu este întotdeauna plăcută, dar dacă perseverezi și o termini, și apoi ai un loc de muncă cu un venit bun sau începi o afacere, ai mult mai multe satisfacții decât atunci când erai la cursuri și învățai. O altă ilustrație este construirea unei case. Una este când începi să o construiești și alta e când o termini. Și același principiu se aplică în orice domeniu sau lucru.A doua parte a versetului 8 ne spune că atunci când suntem la începutul unui lucru, și este greu, să privim cu răbdare la finalitatea lui, să ne încurajăm și să mergem înainte pentru că sfârșitul este mai bun decât începutul. Un alt lucru interesant este că dacă ne gândim la sfârșitul lui Isus Cristos Însuși aici pe pământ, la cruce, ca un criminal, a fost un final rușinos din punctul de vedere al ucenicilor și al oamenilor care trăiau în timpul Lui. Chiar și fiul meu, când avea patru ani, și i-am spus într-o seară că Isus a biruit întotdeauna, mi-a zis că El a pierdut într-un singur lucru când era pe pământ. L-am întrebat: „Unde a pierdut Isus?” El a răspuns: „El a pierdut când a murit pe cruce”. A trebuit să-i explic că Isus nu a pierdut, ci a câștigat cea mai mare bătălie din istoria omenirii. Ceea ce încerc să spun aici este că ceea ce considerăm din afară ca sfârșit al unei persoane (bun sau rău) poate fi foarte relativ pentru că numai Dumnezeu cunoaște inima omului.Și, după cum probabil știți deja până acum, mântuirea nu depinde de faptele bune sau de reputația credincioșilor, ci doar de sângele nevinovat al lui Isus.Mergând pe aceeași idee, mai există un pasaj care merită menționat aici, și acesta este Evrei 13:7, care spune următoarele:Evrei 13:7 (NTR)7 Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu atenție la sfârșitul (rezultatul) felului lor de viață și urmați-le credința.În unele limbi, cum ar fi româna, de exemplu, fraza „uitați-vă cu atenție la sfârșitul felului lor de viață” este tradusă în așa fel încât majoritatea credincioșilor o înțeleg în modul următor: „uitați-vă cu atenție la felul de viață al acestor oameni pe care îl aveau la sfârșitul vieții lor”. Din cauza acestei traduceri greșite, mulți credincioși cred că starea lor comportamentală de la momentul când viața se termină este foarte importantă și decisivă în destinul lor etern. Însă, după cum arată toate traducerile în engleză, textul ne îndeamnă să evaluăm sfârșitul FELULUI lor de viață, adică rezultatul sau efectul bun al modului lor de viață în credință, și nu sfârșitul vieții lor.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VI)Ioan 15:1–6 (Rămânerea în viță)Ioan 15:1–6 (BTF2015)1 Eu sunt adevărata viță și Tatăl meu este viticultorul.2 Pe fiecare mlădiță ce este în mine neaducând rod, El o îndepărtează; și pe fiecare mlădiță care aduce rod, o curăță, ca să aducă mai mult rod.3 Voi sunteți deja curați din cauza Cuvântului pe care vi l-am vorbit.4 Rămâneți în Mine și Eu în voi. Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la ea însăși, decât dacă rămâne în viță, tot așa nici voi, decât dacă rămâneți în Mine.5 Eu sunt vița, voi mlădițele; cel ce trăiește în Mine și Eu în el, acesta aduce mult rod, pentru că fără Mine, nu puteți face nimic.6 Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca o mlădiță și se usucă; și oamenii le adună și le aruncă în foc și sunt arse.Acest pasaj este adesea folosit pentru a-i învăța pe creștini că își pot pierde mântuirea. Este ușor de înțeles de ce gândesc ei așa, mai ales când ne uităm la versetele 2 și 6: „Pe fiecare mlădiță ce este în Mine neaducând rod, El o îndepărtează”; „Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară și ars”. În special, expresia „în Mine”, care este folosită de două ori, sugerează aparent o pierdere a mântuirii. Mlădițele care nu dau roade – semnele mântuirii – sunt adunate și „aruncate în foc”, un simbol clar al judecății veșnice. Întrebarea se pune totuși că, din moment ce aceste mlădițe care se îndreaptă spre iad erau inițial „în” Isus, înseamnă aceasta oare că ele reprezentau credincioși adevărați care și-au pierdut mântuirea? A fi „în” viță în această pildă este totuna cu a fi mântuit? Aș sugera că răspunsul este nu și cred că aceasta este concluzia corectă din câteva motive. În primul rând, cuvântul grecesc tradus cu verbul „a îndepărta” sau „a tăia” din versetul 2 este airo, care înseamnă de fapt „a ridica de la pământ” sau „a ridica cu scopul de a ține, de a purta”. Traducerea „The Passion Translation (TPT)” a Bibliei pare să ofere o redare mai exactă a acestui cuvânt în primele două versete din Ioan 15:Ioan 15:1–2 (TPT)1 Eu sunt o adevărată viță încolțită, iar fermierul care îngrijește vița este Tatăl meu.2 El are grijă de mlădițele legate de Mine, prin a ridica și propti mlădițele fără rod și prin a curăți fiecare mlădiță rodnică pentru a da o recoltă mai mare.Același cuvânt grecesc airo este folosit în Ioan 5:8 pentru verbul „a ridica” atunci când Isus îi spune ologului de la piscina Betesda să-și ridice patul și să meargă. Apoi, în Matei 16:24, când Isus spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”, airo este folosit din nou pentru verbul „a lua (crucea)”. De fapt, orice altă utilizare a acestui cuvânt grecesc airo din Noul Testament este tradusă cu „a înălța” sau „a ridica”, cu excepția lui Ioan 15:2, unde este interpretat ca „a tăia” sau „a înlătura”, și am și o explicație pentru această stare de lucruri. „Lentilele” teologice ale traducătorilor contează foarte mult. Cu toții purtăm anumite „lentile” de interpretare atunci când citim Scriptura, indiferent dacă suntem conștienți de aceasta sau nu. Îi aud uneori pe credincioși spunând: „Eu ascult doar de ceea ce spune Cuvântul”, când de fapt ei ascultă de ceea ce cred ei că spune Cuvântul, de cele mai multe ori. Și ceea ce zic ei că spune Cuvântul este filtrat prin „ochelarii” pe care îi folosesc. Fericiți sunt cei care știu ce fel de ochelari folosesc! Așadar, cred că traducătorii au ales să redea airo drept „a tăia” și „a îndepărta” din cauza înțelegerii lor teologice, dar ar fi trebuit să fie tradus ca „a ridica”. De ce? Pentru că vița de vie este o plantă cățărătoare. Deseori vezi viticultorul cum ridică mlădițele de pe pământ și le leagă cu sfoară de stâlpii viței de vie. Dacă mlădițele stau pe pământ în praf, nu dau roade. În acest pasaj, Isus spune că Tatăl ridică fiecare mlădiță fără rod pentru a o ajuta să aducă rod. El nu așteaptă ocazii de a tăia oamenii, ci de a-i face să dea roade. Aceasta este lucrarea Tatălui. Isus este vița și Tatăl Dumnezeu este viticultorul care se asigură că dăm roade.Mai mult, versetul 2 din acest pasaj spune că Dumnezeu, Tatăl, curăță (sau scurtează) orice mlădiță care aduce rod, astfel încât să aducă mai multă roadă. Când Dumnezeu curăță, El o face întotdeauna având în vedere scopul vieții. Chiar și așa-zisa Sa disciplină dă viață. Isus pare să fi înțeles aici potențialul și capacitatea noastră de a interpreta greșit scripturile. Așa că imediat, în versetul următor, El ne spune ce folosește pentru a curăța. „Voi sunteți deja curați din pricina Cuvântului pe care vi l-am vorbit” (Ioan 15:3). Cuvântul grecesc pentru „a curăța” și „a scurta” este același: kataros. Instrumentul pe care Dumnezeu îl folosește pentru a ne curăța este Cuvântul Său și nu un cancer sau un accident de mașină în care îți pierzi unul din membrele trupului, schimbându-ți astfel viața pentru totdeauna în rău.Mai mult decât atât, praful vorbește despre mentalitatea șarpelui. În grădina Edenului, Dumnezeu a blestemat șarpele, spunând: „De acum încolo, praful va fi hrana ta”. Ori de câte ori mlădița este în praf, nu dă roade. Ori de câte ori ne hrănim cu ceea ce se hrănește șarpele, când hrana șarpelui devine atmosfera vieții noastre, nu dăm roade. Dacă continuăm să ne hrănim cu minciunile dușmanului, nu vom da roade. De aceea, Dumnezeu ne înalță și ne curăță prin Cuvântul Său – ca să aducem roade. Faptul că un cuplu are un certificat legal de căsătorie nu înseamnă neapărat că au o căsătorie grozavă. Certificatul validează uniunea, dar viața în uniune este pur relațională. Un certificat nu dă naștere copiilor. Nu uniunea juridică aduce roade, ci uniunea intimă relațională. La fel, în umblarea noastră cu Cristos, uniunea noastră intimă relațională cu El este cea care aduce roade și viață.Al doilea motiv pentru care cred că Ioan 15 nu este un pasaj despre posibilitatea credincioșilor de a-și pierde mântuirea este acela că metaforele sunt menite să meargă doar până la un punct. Isus vorbește aici printr-o pildă. El folosește o ilustrație pentru a evidenția o idee. Ca în orice imagine sau pildă, ea poate fi dusă la extremă. În înțelepciunea Sa, Isus folosește o imagine de zi cu zi – în special pentru oamenii Estului din vechime – pentru a transmite un punct spiritual: rodirea și creșterea noastră spirituală continuă aici pe pământ. Imaginea viței de vie, a mlădițelor și a grădinăritului era o referință pe care omul de rând o putea înțelege. Scopul principal al textului din Ioan 15 este de a dovedi că Isus este sursa întregii vieți spirituale. Acest lucru este clar, deoarece concluzia este că a aduce roade vine doar prin a sta în Isus. Așa cum o mlădiță despărțită de viță se va ofili și va muri, tot așa vor fi și oamenii care sunt despărțiți de Cristos. În acest context al rodirii, despărțirea de viță sau de Cristos, precum și ofilirea sau moartea nu se referă la a fi fără Dumnezeu și nemântuiți, ci la a avea „dezactivate”  în viața noastră anumite părți din întregul corp al adevărului deplin revelat în Scriptură cu privire la ce a realizat Cristos pentru noi, ce ni se cuvine, cine suntem cu adevărat în Cristos și cum ar trebui să arate viața noastră. Și această poate fi din lipsă de cunoștință, revelație și înțelegere datorită învățăturilor greșite sau din eșuarea în a menține credința proaspătă și puternică mereu în domeniile în care am fost luminați. Biblia spune la Ioan 8:32 că vom cunoaște adevărul și adevărul ne va face liberi. Există un adevăr despre sfințire, despre vindecare, despre binecuvântare, despre umblarea prin Duhul Sfânt, etc. Putem să ne sfințim fie prin credința în harul pus la dispoziție de Cristos sau prin eforturi proprii. Putem să trăim fie în vindecare și sănătate trupească prin credința în ceea ce Isus a câștigat la cruce sau în frică și suferință. Putem să avem o viață prosperă și binecuvântată prin credință sau una dominată de sărăcie și lipsă sau una în care încercăm să prosperăm numai prin eforturi proprii. Putem lua orice decizie de viață lăsându-ne călăuziți de Duhul Sfânt sau bazându-ne doar pe înțelepciunea noastră omenească. În orice domeniu de viață în care nu trăim prin credința în adevărul spiritual despre noi, acolo intervine despărțirea de viță și rodirea parțială sau încetarea temporară a rodirii, dar nu separarea ireversibilă de Dumnezeu. Poate că rezumatul învățăturii lui Isus este versetul 5: „Eu sunt vița; voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în El, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic”.O pildă nu este menită ca fiecare detaliu să corespundă unei oarecare realități spirituale.Ea are mai degrabă scopul de a ilustra un singur punct central. Faptul că mlădițele erau deja „în” Isus de la început nu este punctul principal, așa că nu este bine să construim o doctrină bazată pe un punct secundar sau pe o metaforă limitată.În al treilea rând, mlădițele nu au necesitat mai întâi atașare. Dacă cineva ia expresia „în Mine” în mod literal pentru a se referi la o persoană care este deja mântuită, aceasta creează o altă problemă cu metafora: cum s-au atașat mlădițele în Isus la început? Dacă mlădițele reprezintă oameni și atașamentul față de viță simbolizează mântuirea, atunci mlădițele ar trebui să fie mai întâi separate de viță la începutul metaforei, deoarece toată lumea este născută separat de Cristos și trebuie să-și pună credința în El înainte de mântuire.Permiteți-mi să vă dau un exemplu pentru a clarifica. Imaginați-vă că Ionuț are douăzeci și cinci de ani când crede în Isus ca Mântuitor al său. Folosind imagistica lui Isus, Ionuț a fost o mlădiță moartă și uscată timp de douăzeci și cinci de ani înainte de a se conecta la viță. Însă, pilda lui Isus trece complet cu vederea peste orice mlădițe care trebuie atașate mai întâi. Dacă considerăm îndepărtarea mlădițelor fără rod o pierdere a mântuirii, atunci trebuie de asemenea să observăm că fiecare mlădiță a început fiind deja atașată de Isus. Aceasta înseamnă că toată lumea este deja mântuită dacă nu se îndepărtează de Isus mai târziu. Totuși, acest lucru nu este ceea ce învață Scriptura. În schimb, Biblia spune că toată lumea începe separată de Cristos și trebuie să fie unită cu El prin credință. Motivul pentru care această realitate nu este ilustrată în metafora lui Isus din Ioan 15 este că Isus nu a încercat să transmită acel punct. Nici noi nu ar trebui să îngrămădim câte o semnificație în fiecare detaliu al acestei pilde în moduri care să distorsioneze sensul de bază intenționat.În al patrulea rând, nu se împacă cu restul Scripturii. Dacă Isus a vrut să-i învețe pe creștini în Ioan 15 că își pot pierde mântuirea, avem o problemă pentru că alte scripturi par să spună exact opusul. Poate cel mai explicit text din întreaga Biblie despre această problemă este 1 Ioan 2:19, care spune:1 Ioan 2:19 (NTR)19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.Ioan ne învață că cei care pretind a fi creștini, dar în cele din urmă se îndepărtează de credința lor, arată că nu au fost mântuiți niciodată. Isus Însuși confirmă acest adevăr atunci când spune următoarele despre credincioși în Ioan 10:28–29:Ioan 10:28–29 (NTR)28 Eu le dau viață veșnică și în veci nu vor pieri. Și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.29 Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toți. Și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui.Cu alte cuvinte, odată creștin, întotdeauna creștin. Aceste două pasaje și altele, învață acest adevăr clar ca lumina zilei. Ca regulă generală, atunci când căutăm să interpretăm Biblia, ar trebui să ne propunem întotdeauna să interpretăm texte mai puțin clare (cum ar fi pildele) în lumina unor pasaje mai simple și la obiect. În acest caz, Ioan 15 ar trebui interpretat luând în considerare alte versete care abordează acest subiect mai direct și fără complicația unei metafore. Parabolele pot învăța clar adevăruri frumoase, dar numai atunci când detaliile periferice nu sunt luate prea literal. Permiteți întotdeauna întregii Scripturi să vă ghideze gândirea și să facă să iasă la iveală claritatea ei prin comparații cu pasaje care vorbesc despre aceeași problemă. În acest fel, putem evita erorile și să facem ca Biblia să spună ceva ce, de fapt, nu zice. Ioan 8:31 (Rămânerea în Cuvântul Său)Ioan 8:31 (NTR)31 Atunci Isus le-a zis iudeilor care crezuseră în El: ‒ Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci suntețiîntr-adevăr ucenicii Mei.O interpretare tipică a acestui pasaj a celor care cred că mântuirea poate fi pierdută este că adevărații ucenici ai lui Isus vor fi cunoscuți abia la sfârșit, numai dacă ei continuă să rămână în Cuvânt până la sfârșit. Cu alte cuvinte, ei vor rămâne ucenici și mântuiți numai dacă vor continua să rămână așa. Însă, Isus face aici distincția între evreii care erau adevărați ucenici și cei care nu erau, dar care afirmau că „se țin de învățătura Lui”. Observați că pasajul nu spune: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, veți fi ucenicii Mei, sau veți rămâne ucenicii Mei, ci sunteți ucenicii Mei”.Credincioșii nu sunt mântuiți ținându-se de învățătura Lui, ci se țin de învățătura Lui dacă sunt mântuiți și pentru că sunt mântuiți.Rămânerea lor în Cuvânt confirmă ceea ce sunt deja: adevărații ucenici ai lui Isus. Faptele Apostolilor 5:32 (Condiția ascultării)Faptele Apostolilor 5:32 (NTR)32 Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.Faptele Apostolilor 5:32 spune că Dumnezeu a dat Duhul Sfânt „celor care ascultă de El”. Unii creștini spun că acest verset implică faptul că, dacă nu mai asculți de Dumnezeu, Duhul Sfânt va fi luat și îți vei pierde mântuirea. Însă, care este adevărata ascultare față de Dumnezeu în Noul Testament? Nu este ascultarea de Lege, ci mai degrabă ascultarea de credință (sau ascultarea credinței), conform cu Romani 1:5:Romani 1:5 (NTR)5 Prin El, noi am primit harul și apostolatul, ca să proclamăm ascultarea credinței, de dragul Numelui Său, printre toate națiunile.Aceasta înseamnă că ascultarea care precede primirea Duhului Sfânt este ascultarea credinței în Isus Cristos. Aceasta este nașterea din nou în Cristos. Versetul nu spune că cineva Îl poate pierde pe Duhul Sfânt sau mântuirea printr-un act de neascultare. Dacă acest lucru ar fi adevărat, nimeni nu ar mai fi mântuit vreodată. Mai mult decât atât, dacă cineva ar putea mai întâi asculta de Dumnezeu înainte de a primi pe Duhul Sfânt, de ce ar mai avea nevoie de Duhul Sfânt?Unul dintre rolurile principale ale Duhului Sfânt este să-i ajute pe credincioși să trăiască în sfințenie și evlavie. 1 Corinteni 9:26–27 (A fi descalificat)1 Corinteni 9:26–27 (NTR)26 Prin urmare, eu alerg, dar nu la întâmplare, și lovesc cu pumnii, dar nu ca unul care lovește în vânt,27 ci mă lupt cu trupul meu și-l țin sub stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu descalificat.Din nou, în acest pasaj, mulți creștini interpretează potențialul lui Pavel de a deveni descalificat ca o posibilitate de a-și pierde mântuirea prin lipsa de disciplină. Îi era oare lui Pavel teamă că ar putea fi despărțit veșnic de Dumnezeu dacă ar da-o în bară mai târziu în viață, deși L-a iubit și slujit pe Isus timp de mulți ani? Răspunsul scurt este NU. Dați-mi voie să explic de ce. Ideea întregului context nu este primirea vieții veșnice și nici ajungerea lui Pavel în cer atunci când moare, ci mai degrabă credincioșia și utilitatea lui pentru Dumnezeu în ceea ce El vrea să realizeze prin viața lui Pavel. Este bucuria de a-L auzi pe Isus spunând: „Bravo, slujitor bun și credincios!” (Matei 25:21, 23). Premiul nu este viața veșnică, pentru că viața veșnică este un dar gratuit al lui Dumnezeu. Premiul sau coroana reprezintă semnificație sau proeminență în Împărăția lui Dumnezeu, binecuvântare în viața și slujirea lui și laude de la Dumnezeu când Pavel va sta înaintea Lui după o viață bine trăită în slujirea Lui. Pavel nu este preocupat de pierderea vieții veșnice, ci de a nu fi descalificat pentru slujire. Deoarece dorește să-și continue lucrarea și să alerge într-un mod care este plăcut și onorabil lui Dumnezeu, el aleargă cu grijă și perseverență.Același lucru este valabil și pentru viața ta. A fi descalificat nu înseamnă să-ți pierzi viața veșnică, ci să-ți pierzi slujirea sau oportunitatea de a-I sluji lui Dumnezeu în această viață. Acestea sunt lucrurile pe care Pavel le-ar putea pierde și pe care oricare dintre noi le-am putea pierde, de asemenea, dacă nu reușim să ne menținem trupul în disciplină și autocontrol. 2 Petru 2:20–22 (Întoarcerea în lume)2 Petru 2:20–22 (NTR)20 Într-adevăr, dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii prin cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Isus Cristos, aceștia se încurcă din nou în ele și sunt învinși, starea lor din urmă devine mai rea decât cea dintâi.21 Căci era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât să fi cunoscut-o și apoi să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost încredințată.22 Ceea ce li s-a întâmplat lor arată că este adevărat proverbul care spune: „Câinele se întoarce la voma lui“ și „Scroafa, după ce este spălată, se tăvălește în noroi“.Obiecția aici față de eternalitatea mântuirii sfinților este că pot exista oameni care ajung la cunoașterea Domnului, ajung să cunoască calea dreptății și apoi se întorc de la porunca sfântă, fiind din nou încurcați în lume și pierzându-și astfel mântuirea. Însă, 2 Petru 2 vorbește despre profeți și învățători falși (versetele 1 și 18 din același capitol) care încearcă să-i influențeze pe alții în a adopta stilul lor de viață. Acești oameni sunt asociați cu creștinii și au început să înțeleagă calea dreptății, dar nu au fost născuți din nou. A fi născut din nou înseamnă o schimbare a naturii. Proverbele citate în versetul 22 vorbesc despre un câine și un porc care se întorc la necurăția lor. Însă, câinele a rămas tot câine atât după ce a renunțat la necurăție, cât și după ce s-a întors la ea. Același lucru este valabil și pentru porc. Nu au experimentat o schimbare în natură. Același lucru este valabil și pentru oamenii care au intrat în contact cu cunoașterea Domnului, dar nu au experimentat o schimbare fundamentală a naturii și apoi s-au întors la murdăriile lumii. Ei nu au fost niciodată salvați de la început. Romani 8:10–13 (Faptele trupului)Romani 8:10–13 (NTR)10 Dacă însă Cristos este în voi, trupul vostru este mort din cauza păcatului, dar Duhul este viața voastră, datorită dreptății.11 Și dacă Duhul Celui Ce L-a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, atunci Cel Ce L-a înviat pe Cristos dintre cei morți va da viață și trupurilor voastre muritoare, prin Duhul Lui Care locuiește în voi.12 Așadar, fraților, noi nu suntem datori firii pământești, ca să trăim potrivit ei.13 Pentru că, dacă trăiți potrivit firii pământești, veți muri, dar dacă, prin Duhul, dați morții faptele trupului, veți trăi.Obiecția cea mai întâlnită din acest pasaj la permanența mântuirii credinciosului este că versetul 13 se referă la credincioșii născuți din nou, iar moartea sau trăirea acolo se referă la moartea veșnică și la viața veșnică. Conform acestei înțelegeri, versetul 13 ar trebui să fie citit în felul următor: „Dacă credincioșii trăiesc conform firii și fac lucruri imorale, ei vor muri veșnic și își vor pierde mântuirea; dar dacă prin Duhul dau morții faptele trupului, lucrurile imorale, vor trăi veșnic și își vor păstra mântuirea lor eternă până la sfârșit.” E adevărat? Desigur că nu. Să vedem împreună de ce.Este adevărat că acest pasaj se referă în mod clar la frații în Cristos pe baza modului în care versetul 12 se adresează audienței ca frați. Totuși, contextul versetului 13 nu este despre mântuirea veșnică, ci despre trupul fizic și despre viața și moartea aici pe pământ. Iată câteva indicii: „trupul e mort din cauza păcatului” (versetul 10), Duhul lui Dumnezeu „va da viață trupurilor noastre muritoare” (versetul 11), iar dacă vom da morții „faptele trupului”, vom trăi (versetul 13). Când versetul 11 spune că Duhul Sfânt va da viață trupurilor noastre muritoare, nu se referă la înlocuirea trupurilor noastre muritoare cu alte trupuri glorificate, eveniment ce va avea loc la a doua venire a lui Isus. Dacă ar fi fost așa, s-ar fi exprimat altfel. Însă, construcția cuvintelor arată că Duhul Sfânt va da viață trupurilor noastre muritoare așa cum sunt aici pe pământ înainte de a fi înlocuite cu trupuri glorificate. El va întineri și va energiza trupurile noastre muritoare cu viață din tărâmul spiritual, astfel încât să trăiască mai mult și fără boală.Pavel folosește termenii „a muri” și „a trăi” pentru a transmite efecte temporale, care rezultă din păcat sau, respectiv, ascultare, dar care nu reflectă adevăruri veșnice. Faptele păcătoase, în special cele împotriva trupului fizic, cum ar fi băutura excesivă, dependența de droguri, imoralitatea sexuală, fumatul și mâncatul în exces, produc diferite forme de moarte aici și acum: moartea fizică prematură (1 Ioan 5:16; Iacov 5:19-20), suferință mentală și vinovăție (1 Samuel 15–16; Psalmii 51:2–9), relații rupte etc. Însă, condamnarea la moarte a diferitelor dorințe și pasiuni trupești ale trupului poate produce multiple binecuvântări ale vieții, cum ar fi sănătate fizică și longevitate (Psalmii 119:144; Proverbe 4:4, 7:2, 15:27; Efeseni 6:3), sănătate psihologică (Psalmul 69:32) și calitate a vieții în general din belșug (Ioan 10:10, 15:11).Să presupunem că Romani 8:13 are în vedere mântuirea veșnică. Cum măsurăm nivelul de carnalitate al vieții noastre? Care este nivelul de viață firesc care ne va face să ne pierdem mântuirea sau să o păstrăm în continuare? Nimeni nu știe, nu? Chiar și Biblia tace cu privire la această doză letală de viață carnală, dacă pot spune așa. Cu alte cuvinte, ai putea să te străduiești toată viața să trăiești cât mai moral și sănătos posibil, din punctul tău de vedere (pentru că toți avem niveluri diferite și relative de moralitate și de viață corectă), și să afli la sfârșit, spre dezamăgirea ta veșnică, că de fapt ți-ai pierdut mântuirea pe drum și nici măcar nu ai știut. Dumnezeu nu este așa. El ar fi mult mai clar în privința unei astfel de chestiuni de condamnare veșnică și de viață veșnică.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA V)Matei 25:1–13 (Cele zece fecioare)Matei 25:1–13 (NTR)1 Atunci, Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui.2 Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înțelepte.3 Cele nesăbuite nu au luat cu ele și ulei atunci când și-au luat candelele,4 dar cele înțelepte, alături de candele, au luat cu ele și ulei în vase.5 Mirele întârzia, astfel că ele au ațipit toate și au adormit.6 La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!“.7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.8 Cele nesăbuite le-au zis celor înțelepte: „Dați-ne și nouă din uleiul vostru, pentru că ni se sting candelele!“.9 Dar cele înțelepte au răspuns, zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă! Duceți-vă, mai degrabă, la cei ce vând ulei și cumpărați-vă!“.10 În timp ce se duceau să cumpere ulei, a venit mirele. Cele ce erau pregătite au intrat la nuntă împreună cu el, iar ușa a fost închisă.11 Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!“.12 Dar el, răspunzând, a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc“.13 Prin urmare, vegheați! Căci nu știți nici ziua, nici ora când vine Fiul Omului.Cea mai comună interpretare a acestei pilde este că acele zece fecioare reprezintă copii ai lui Dumnezeu născuți din nou și aparținând Împărăției Sale, care au fost mântuiți cu toții la un moment dat. Apoi unii dintre ei și-au pierdut mântuirea din cauza lipsei de veghere în moralitate și fapte bune.Să analizăm mai întâi ceea ce știm sigur despre această pildă. În primul rând, pilda este despre Împărăția Cerurilor, despre un mire care este regele Isus și despre zece fecioare care reprezintă biserica vizibilă a lui Cristos. În al doilea rând, acțiunea din această pildă are loc între prima și a doua venire a lui Isus. În al treilea rând, asprimea răspunsului mirelui din versetul 12 — „Nu te cunosc” sau „Nu te-am cunoscut niciodată” — arată foarte clar că această pildă este despre o problemă eternă de viață și de moarte, respectiv chestiunea mântuirii veșnice în Împărăţia lui Dumnezeu sau a pedepsei veşnice. În al patrulea rând, este, de asemenea, evident că atunci când a venit mirele, făcând aluzie la a doua venire a lui Isus, unele dintre acele fecioare, reprezentând unii creștini, au participat la nunta Mielului. Aceasta înseamnă că au intrat în rai, în timp ce ceilalți au fost respinși și au mers în iad. Au mai rămas doar trei lucruri de elucidat: (1) În primul rând, ce reprezintă untdelemnul din lămpi și uleiul în plus din vase? (2) În al doilea rând, oamenii respinși au fost născuți din nou cu adevărat sau nu? (3) În al treilea rând, ce înseamnă veghere?Uleiul în Vechiul Testament era folosit pentru a unge pe împărați și pe preoți. Era o imagine a ungerii în vederea lucrării pentru Dumnezeu:1 Samuel 16:13 (NTR)13 Samuel a luat cornul cu ulei și l-a uns (pe David) în mijlocul fraților lui, iar Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s-a ridicat și a plecat la Rama.În Noul Testament, credincioșii sunt unși cu Duhul Sfânt, așa cum vedem în aceste pasaje:Faptele Apostolilor 10:38 (NTR)38 cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine și vindecându-i pe toți cei ce erau asupriți de Diavolul, căci Dumnezeu era cu El.2 Corinteni 1:21 (NTR)21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu.1 Ioan 2:20 (NTR)20 Însă voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și voi cunoașteți toate lucrurile.1 Ioan 2:27 (NKJV)27 Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie să vă învețe cineva. Dar, așa cum ungerea Lui vă învață cu privire la toate lucrurile – iar ea este adevărată și nu este o minciună – rămâneți în El, așa cum v-a învățat ea.Isus a fost uns cu Duhul Sfânt, iar credincioșii sunt, de asemenea, unși cu Duhul Sfânt în timpul mântuirii. 1 Ioan 2:27 spune că ungerea pe care credincioșii au primit-o de la El rămâne în ei și îi învață toate lucrurile. Conform cu Ioan 14:16, 14:26 și 16:13, Duhul Sfânt este Ajutorul dat credincioșilor să fie cu ei pentru totdeauna, să-i învețe toate lucrurile și să-i conducă în tot adevărul. Așadar, uleiul din pilda fecioarelor este o imagine a Duhului Sfânt. Lumina lămpilor reprezintă fapte bune, moralitate, roade ale Duhului sau diferite acte divine ale Duhului, cum ar fi vindecarea bolnavilor, scoaterea demonilor și învierea morților.Acum, care este diferența dintre uleiul prezent deja în lămpi și cel din vasele suplimentare? Pe de o parte, pe baza lui Ioan 14:16 și 1 Ioan 2:27, știm că, odată ce Duhul Sfânt vine în credincioși, El rămâne în ei pentru totdeauna. El nu mai vine și pleacă așa cum făcea în Vechiul Testament cu poporul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Efeseni 1:13–14 întărește această prezență veșnică a Duhului Sfânt în credincioși, afirmând că El este o pecete a mântuirii, o garanție a moștenirii credincioșilor până când aceștia dobândesc stăpânirea deplină a ei:Efeseni 1:13–14 (NTR)13 În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis,14 Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui.Cuvântul grecesc tradus „garanție” în acest pasaj (gr. arrabon) este un termen legal și comercial care înseamnă prima rată, depozit, avans sau angajament. Reprezintă o plată care obligă partea contractantă să efectueze plăți suplimentare. Când Dumnezeu le-a dat credincioșilor Duhul Sfânt, S-a angajat să le dea toate binecuvântările ulterioare ale vieții eterne, precum și o mare răsplată în cer cu El. În concluzie, cele cinci fecioare pentru care lămpile au încetat să mai ardă nu pot reprezenta credincioși cu adevărat născuți din nou, care au avut odată Duhul Sfânt în ei ca pecete și apoi L-au pierdut.Pe de altă parte, o privire mai atentă asupra Scripturii, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, va dezvălui că Duhul Sfânt poate veni peste oameni doar pentru o perioadă, pentru ca aceștia să îndeplinească unele sarcini divine sau chiar să facă fapte bune. Însă, nu este necesar ca Duhul Sfânt să rămână în ei într-un mod salvator. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt vine peste ei, dar nu în ei. Câteva exemple din Vechiul Testament îi includ pe Samson, care a primit spiritul și ungerea de putere, împăratul Saul, care a primit spiritul profeției, Iosua și regele Solomon, care au primit amândoi duhul înțelepciunii în diferite măsuri. Toți acei oameni „au luminat” pentru un timp prin ungerea Duhului Sfânt, fără a fi mântuiți în timpul vieții lor, pentru că Isus nu venise încă. În acel moment al istoriei, ei aparțineau împărăției întunericului.Venind în Noul Testament, în epoca de dinaintea morții lui Isus, Iuda Iscarioteanul, ucenicul care L-a trădat pe Isus, a vindecat oameni și a scos demoni prin Duhul Sfânt, împreună cu ceilalți ucenici, dar a fost numit fiul pierzării în Ioan 17:12 și și-a luat viața fără ca să fi fost salvat. Mai mult, așa cum am văzut mai devreme în Evrei 6:4–6, pot exista oameni reprezentați de pământul stâncos din pilda Semănătorului, care sunt luminați de Evanghelie, care gustă darul ceresc, care devin părtași la lucrarea Duhul Sfânt și care gustă Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, dar nu au rădăcină în ei înșiși. Acești oameni continuă să se bazeze pe faptele lor bune, pe moralitatea și neprihănirea lor pentru a fi acceptați înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, Matei 7:21–23 pare să sugereze cumva că pot exista oameni care profețesc, care scot demoni și care fac lucrări mari în numele lui Isus, dar care totuși, la final, nu sunt recunoscuți de Isus. Modul în care Isus nu le-a recunoscut pe fecioarele neînțelepte nu este diferit:Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».1 Ioan 2:19 susține, de asemenea, că cei care se pare că s-au îndepărtat de la credință nu erau cu adevărat în ea, căci dacă ar fi fost, ar fi continuat până la sfârșit. Dar ei „au ieșit” și așa a devenit clar că nu fuseseră în credință:1 Ioan 2:19 (NTR)19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.Acum, dacă punem toate aceste observații împreună, cine sunt acești oameni care nu sunt cu adevărat născuți din nou, dar care, prin faptele lor exterioare, au o aparență foarte puternică de persoane mântuite? Lucrările lor sunt chiar minuni de vindecare și acte de eliberare. Astfel, ei pot fi incluși în trei categorii. Prima sunt oamenii care sunt sincer entuziasmați de Cristos, care rămân o vreme în biserică și încearcă să-și modeleze viața după principiile biblice, dar nu iau niciodată o decizie pentru Isus. Știm deja că darurile lui Dumnezeu sunt irevocabile (Romani 11:29). Știm că El poate folosi chiar și un măgar în scopurile Sale, așa cum a făcut cu măgarul lui Balaam. Întrucât Dumnezeu îi iubește atât de mult pe oameni, putem concluziona că El poate folosi chiar și pe acești oameni nemântuiți pentru a atinge viețile altora prin miracole, de dragul acelora cărora li se slujește. Însă, aceasta nu este neapărat o garanție a mântuirii pentru oamenii care fac slujirea. Folosirea puterilor supranaturale nu este egală cu a fi născut din nou. În exterior, la fel ca lămpile fecioarelor, acești așa-ziși credincioși pot părea să ardă și să strălucească pentru o vreme în exterior, fără ca această lumină să aibă vreun efect salvator asupra lor. Mântuirea este o relație de dragoste cu Cristos bazată pe credință. Ea este dincolo de daruri și miracole.A doua categorie a acestui tip de oameni pot fi creștinii nominali, oameni buni, morali, care au o părere bună despre principiile și valorile creștine și se numesc creștini. Acești oameni merg la biserică din când în când, dar nu au nicio relație mântuitoare cu Cristos. De obicei, ei sunt creștinii ortodocși,  mulți catolici, anglicani și chiar unii protestanți, în special în Statele Unite ale Americii.A treia categorie a acestui tip de oameni pot fi oamenii care aparțin lui Satan, care se arată în mod deliberat ca și creștini și chiar fac minuni folosind puterea Diavolului, cu singurul scop de a înșela oamenii, chiar și pe cei aleși. Acești oameni pot părea că predică adevărul Bibliei, dar răsucesc în secret unele părți ale ei într-un mod subtil, astfel încât diferențele să nu fie recunoscute ușor și să poată înșela pe alții. În Matei 24:24, Isus îi avertizează pe ucenicii Săi că, în vremurile din urmă, cristoși și profeți falși se vor ridica și vor face în mod intenționat semne și minuni mari care să înșele oamenii.Matei 24:24 (NTR)24 Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși și vor face semne mari și minuni, pentru a-i duce în rătăcire, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși.Mai mult, în 2 Corinteni 11:13–15, apostolul Pavel spune că Satan însuși se transformă într-un înger al luminii și are slujitori care, de asemenea, se transformă în apostoli ai lui Cristos și slujitori ai dreptății:2 Corinteni 11:13–15 (NTR)13 fiindcă astfel de oameni sunt apostoli falși, lucrători care înșală, deghizându-se în apostoli ai lui Cristos.14 Și nu este de mirare, pentru că însuși Satan se deghizează în înger de lumină.15 Deci, nu este mare lucru dacă și slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptății. Sfârșitul lor va fi după faptele lor.Dacă ești ca mine, probabil te întrebi: „Există astfel de oameni? Cum arată ei?” Am avut aceeași îndoială până când într-o zi, am întâlnit un tânăr, tocmai în aceeași perioadă în care L-am întrebat pe Duhul Sfânt despre aceste versete provocatoare. Acest tânăr era un muzician și compozitor de muzică hard-rock și fusese implicat în ocultism, chiar și atunci când își scria melodiile. Mi-a spus că și colegii săi de trupă se închinau în mod regulat lui Lucifer pentru beneficii lumești precum faimă, bani și plăceri. De asemenea, mi-a spus că el cunoaștea oameni care se închinau lui Satan și făceau miracole folosind puterea lui, dar care se deghizau în mod intenționat ca și creștini, pentru a înșela oamenii. Ei predicau 80% de adevăr cu 20% răstălmăciri foarte subtile ale adevărului de bază. Am fost șocat să aud asta, dar mi-a adus mai multă lumină cu privire la aceste versete, că astfel de oameni există: slujitori ai Satanei deghizați în apostoli ai lui Cristos.Până acum, probabil că a devenit clar că ulciorul suplimentar de ulei reprezintă partea invizibilă pe care o au doar credincioșii autentici. Acea parte invizibilă este Duhul Sfânt prezent ca o pecete a mântuirii în credincioși, ca urmare a credinței lor în Isus Cristos. Duhul Sfânt a venit să rămână în ei pentru eternitate. Cei fără vasul suplimentar de ulei pot genera o lumină asemănătoare cu a celor ce îl au, pot „lumina” pentru un timp, dar nu sunt cu adevărat salvați. În cazul lor, Duhul Sfânt probabil a venit doar peste ei și nu în ei. Această concluzie este susținută și de declarația puternică pe care Isus le-a făcut-o acestor oameni în Matei 25:12 și 7:23: „Nu vă cunosc” sau „Nu v-am cunoscut niciodată”. Dacă acești oameni au fost odată mântuiți în mod autentic și apoi și-au pierdut mântuirea prin fapte rele, Isus nu le-ar fi putut spune că nu i-a cunoscut niciodată. Le-ar fi putut spune ceva de genul: „Da, v-am cunoscut o dată, dar acum nu mai sunteți ai Mei”. Așa ar fi fost mai potrivit dacă acești oameni și-au pus vreodată credința în Isus și L-au făcut Domn într-un mod salvator.Este imperativ să ne amintim că oamenii care nu vor să fie respinși la intrarea în cer, dar care se întreabă, cu teamă, dacă nu cumva se află în acea categorie, pot să fie siguri că nu sunt. Simplul fapt că își pun această întrebare și că îi preocupă această problemă demonstrează fără nicio îndoială că nu se află în acea categorie. Oamenii care și-au pus în mod conștient credința în Cristos și L-au mărturisit ca Domn al vieții lor nu pot intra niciodată în grupa oamenilor pierduți fără să știe.În cele din urmă, ce înseamnă să veghezi? După cum am menționat mai înainte, pregătirea sau vegherea este semnul credinței, care este singura condiție prealabilă pentru intrarea în Împărăția Cerurilor și participarea la celebrarea nunții Mirelui. Unii oameni pun accent pe vigilență, dar scapă din vedere faptul că, în pilda fecioarelor, toate dormeau. Pregătirea este răspunsul credinței la mesajul Evangheliei, care permite cuiva să fie primit în Împărăție în momentul sosirii neașteptate a Mirelui. Lipsa unei pregătiri adecvate este demonstrarea necredinței în jertfa lui Cristos ca singura cale de salvare, care va descalifica pe cineva din a intra și a se bucura de Împărăție. Matei 7:21–23 (Facerea voii Tatălui)Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?».23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».Am explicat puțin acest pasaj în secțiunea anterioară când am vorbit despre cele zece fecioare, dar aici vom aborda aceleași versete dintr-o perspectivă ușor diferită. S-ar putea ca nu toți creștinii să fie de acord cu privire la care este cel mai înfricoșător pasaj din Biblie, dar cei mai mulți agreează că aceste cuvinte finale ale lui Isus din predica de pe munte se situează aproape de capul listei. E groaznic să te gândești ca vei merge în iad. Este mai înspăimântător să afli prea târziu că te duci în iad când tu credeai că mergi în cer. Și este și mai alarmant să ne gândim că nu doar câțiva, ci „mulți” vor avea această experiență. Acesta este unul din motivele pentru care unii oameni folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini cu posibilitatea de pierdere a mântuirii dacă practică fărădelegea și nu fac voia Tatălui. Ei predică ceva de genul următor: „Tu poți să fii un credincios autentic născut din nou în Cristos, care Îl numește pe Isus „Domn”, care chiar profețește, scoate demoni și face multe minuni în numele lui Isus, dar dacă nu ești atent să faci voia Tatălui tot timpul și dacă practici fărădelegea, s-ar putea să ai marea surpriză neplăcută de a nu intra în Împărăția Cerurilor când vei sta înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății”. Oare așa să fie? În primul rând, să ne gândim la ce vrea să spună Isus în legătură cu voia Tatălui și cine sunt cei care o împlinesc. Judecând după context, trebuie să însemne mai mult decât a spune „Doamne, Doamne” și a face lucrări mărețe în numele lui Isus.În ziua de azi, un punct de vedere des întâlnit sugerează că prin expresia „voia Tatălui Meu”, Isus s-a referit la o viață caracterizată de ascultarea a tot ceea ce a poruncit Tatăl. Astfel, cei care fac voia Tatălui vor fi cei care trăiesc o viață evlavioasă și sfântă. Există mai multe probleme cu această interpretare. În primul rând, Dumnezeu este perfect și cineva nu poate intra în Împărăția Sa fără a deveni perfect, asemenea Lui (Matei 5:48). În al doilea rând, nu se poate spune că cineva a făcut voia Tatălui decât dacă o face în întregime, 100%. A încălca chiar și numai una dintre poruncile lui Dumnezeu înseamnă a le încălca pe toate (Iacov 2:10). În al treilea rând, chiar dacă aceste prime două argumente nu sunt valabile, acest prospect duce la concluzia nebiblică că nimeni nu poate fi vreodată sigur că este mântuit, decât la moarte. Nimeni nu ar putea ști vreodată dacă a ascultat suficient de mult. Totuși, Scripturile sunt clare că apostolii știau cu certitudine absolută că erau mântuiți și doreau ca cititorii lor să știe și ei acest lucru (1 Ioan 5:13).Există și o altă perspectivă asupra a ceea ce a vrut să spună Isus prin expresia „voia Tatălui Meu”. Când Isus a vorbit despre a face voia Tatălui pentru a obține intrarea în Împărăție, El a avut în minte un singur act de ascultare: credința în Evanghelie. Isus spune în Ioan 6:40:Ioan 6:40 (NTR)40 Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.Apoi, în Ioan 6:29, El ne spune clar:Ioan 6:29 (NTR)29 Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El.Aceasta este Evanghelia, aceasta înseamnă a face voia Tatălui. Isus a mai spus: „Iată, am venit să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:9). Ce voie trebuia să împlinească Isus? Aceasta era să moară pentru păcatele noastre și să ne aducă în noul Său legământ al harului. Același verset ne spune: „El dă la o parte primul (vechiul legământ) pentru a-l stabili pe al doilea (noul legământ)”. Deci, ceea ce spunea Isus în Matei 7 este următorul lucru: „Nu toți cei care Îmi spun „Doamne, Doamne” în ziua aceea sunt mântuiți, ci numai cei care împlinesc voia Tatălui Meu, și anume, să creadă în Mine”. Aceasta este voia Tatălui cu privire la mântuirea veșnică. El nu spune că în momentul în care faci o greșeală în gând sau faptă, El te reneagă și ți-ai pierdut mântuirea.Da, există și o voie a Tatălui cu privire la felul nostru de a trăi după ce intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, dar aceasta este voia Lui pentru viața noastră pe pământ, care trebuie să fie trăită conform noii poziții de sfințenie în care El ne-a adus. Nu este o condiție de a rămâne în Împărăție, ci mai degrabă să folosim toate beneficiile Evangheliei, să ne împlinim destinul dat de Dumnezeu și să-L facem mândru în fața oamenilor, astfel încât ei să dea slavă lui Dumnezeu. Această a doua voie a lui Dumnezeu este revelată în 1 Tesaloniceni 4:3–7:1 Tesaloniceni 4:3–7 (NTR)3 Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră. Să vă feriți de preacurvie.4 Fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și cinste,5 nu în patima poftei, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu.6 Nimeni să nu-l nedreptățească pe fratele său și nici să nu profite de el, pentru că Domnul este Cel Ce pedepsește toate acestea, așa cum v-am spus și v-am avertizat.7 Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie.Așadar, trebuie să umblăm în sfințenie, dar nu pentru a rămâne mântuiți, ci pentru că El ne-a făcut deja sfinți. El ne-a adus pe tărâmul sfințeniei. În scriptura noastră inițială, observați că Domnul nostru Isus spune: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest lucru nu poate fi aplicat credincioșilor născuți din nou care au o relație cu Domnul. Se referă la oameni care nu au avut niciodată o relație personală cu Domnul. De aceea, Isus a putut să spună celui din urmă grup: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest pasaj trebuie folosit ca un avertisment numai pentru cei care pretind că au credință creștină, nu pentru cei care L-au acceptat cu adevărat pe Isus ca Domn în viața lor.S-ar putea să vă întrebați: „Atunci cine sunt acești oameni care nu aparțin lui Dumnezeu și care nu au fost ai Lui niciodată, dar care pot face miracole? Cei care nu au Duhul pot să scoată demoni, să facă vindecări miraculoase, semne spectaculoase și minuni?” După cum am descris deja în detaliu în secțiunea despre cele zece fecioare cine ar putea fi acești oameni, există aproximativ două explicații posibile pentru abilitatea celor nelegiuiți de a îndeplini astfel de acte. Una este că unele minuni sunt făcute de puterea Satanei și a oștirii sale demonice (Matei 24:24; 2 Corinteni 11:13–15). Știm că Satan este foarte viclean. Pot exista momente când Diavolul „înscenează” un exorcism sau o vindecare în care un necredincios poruncește unui demon sau unei boli să plece, iar demonul pretinde că se conformează pentru a crea frică în privitori și a-i determina să aibă încredere în ierburi, incantații, talismane, apă sfințită și în moaște mai degrabă decât în Dumnezeu. În al doilea rând, Dumnezeu îi poate împuternici temporar pe necredincioși să facă fapte miraculoase, datorită dragostei Sale pentru oameni și pentru scopurile Sale. Un astfel de exemplu este Iuda Iscarioteanul, care, împreună cu ceilalți ucenici, a vestit Evanghelia și, presupunem, că a vindecat bolnavii și a făcut alte minuni. Nu există nimic care să indice că Iuda nu a avut aceeași putere ca ceilalți unsprezece ucenici, deși nu a fost niciodată un adevărat ucenic al lui Cristos. El a fost un înşelător şi „fiul pierzării” (Ioan 17:12). Dacă Iuda a făcut minuni, în ciuda stării inimii lui, a fost doar pentru că Dumnezeu a considerat potrivit să-l folosească pentru slava Sa.

CREȘTI TU SPIRITUAL? „Să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” (Efeseni 4:15)

Efeseni 2:11-22 11. De aceea, voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului:12. aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi […]

SPUNE ADEVĂRUL! „Credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” (Efeseni 4:15)

ÎMPOTRIVEȘTE-TE DIAVOLULUI! „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci… împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii...” (Efeseni 6:12)

HARUL NEMĂSURAT „În El avem… iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său.” (Efeseni 1:7)

Efeseni 6:13,1413. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.14. Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii

CUM SĂ-ȚI CUNOȘTI CHEMAREA „Noi suntem lucrarea Lui, și am fost zidiți în Hristos pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10)

CUM PUTEM ÎNȚELEGE VOIA LUI DUMNEZEU (2) „Ca nişte robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu...” (Efeseni 6:6)

Efeseni 6:10-13 10. Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.11. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.12. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.13. De […]

TU ÎI APARȚII LUI DUMNEZEU! „Voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:19)

Efeseni 2:11-22 NTR 11. De aceea, amintiţi-vă că eraţi neamuri prin naştere, numiţi „necircumcişi“ de către cei numiţi „circumcişi“, – circumcizie făcută în carne de mâini omeneşti –,12. că, în acel timp, eraţi fără Cristos, separaţi de poporul Israel, străini de legămintele promisiunii, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.13. Dar acum, în Cristos Isus, […]

Efeseni 6:10-11 10. Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.11. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.

Efeseni 2 :19-22 19. Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu,20. fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.21. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul.22. […]

Efeseni 4:31-3231. Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.32. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.