Podcasts about bibliei

Urmăriți un material în care vă prezentăm relația dintre Biserică, Sfinți și istoria Bibliei. Este un material necesar pentru a demonta anumite percepții greșite care s-au format în anumite grupuri de oameni.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/

Biserica Maranatha Kapfenberg - mesaj de încurjare și zidire spirituală, rostit de pastorul Viorel Iuga, în data de 7 noiembrie 2024.

Predici pentru vremuri grele - https://www.fitioameni.ro

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA IX)Iuda 1:3–7 (Necredința de după mântuire)Iuda 1:1–7 (BTF2015)1 Iuda, rob al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, celor ce sunt sfințiți prin Dumnezeu Tatăl și păstrați în Isus Cristos și chemați:2 Milă și pace și dragoste să vă fie înmulțite.3 Preaiubiților, dându-mi toată silința ca să vă scriu despre salvarea comună, am fost constrâns să vă scriu și să vă îndemn să luptați cu zel pentru credința care a fost dată sfinților o dată.4 Fiindcă s-au furișat anumiți oameni, care din vechime au fost rânduiți pentru această condamnare, oameni neevlavioși, schimbând harul Dumnezeului nostru în desfrânare și negând pe singurul Domn Dumnezeu și pe Domnul nostru Isus Cristos.5 De aceea doresc a vă aduce aminte, deși odată ați știut aceasta, că Domnul, după ce a salvat poporul din țara Egiptului, a nimicit pe cei ce nu au crezut.6 Și pe îngerii care nu și-au ținut domeniul de activitate, ci și-au părăsit propria locuință, El i-a păstrat în lanțuri veșnice sub întuneric, pentru judecata marii zile.7 Așa cum Sodoma și Gomora și cetățile din jurul lor, care asemenea acelora, s-au dedat curviei și au mers după altă carne, sunt puse înainte ca exemplu, suferind răzbunarea focului etern.Când citim acest pasaj, unii dintre noi, credincioși sinceri, am putea avea impresia la prima vedere că Iuda îi avertiza și îi „amenința” pe credincioșii autentici că, dacă nu își păstrează credința purtându-se moral până la sfârșitul vieții lor și dacă se lasă influențați de acei oameni neevlavioși infiltrați printre ei, își vor pierde mântuirea și vor suferi răzbunarea focului veșnic. Iuda oferă chiar două exemple care insinuează acest tip de gândire. Primul exemplu este despre acei oameni din Israel care au fost salvați de Domnul din Egipt la un moment dat și apoi au fost distruși din cauza necredinței lor. Al doilea îi descrie pe îngerii care au fost cândva îngeri sfinți, dar apoi s-au răzvrătit împotriva autorității lui Dumnezeu, părăsind tărâmul pe care Dumnezeu îl stabilise pentru ei, ca să rămână în el. Ei au ajuns în lanțuri veșnice, în întuneric, așteptând ziua cea mare a judecății. Se crede că aceștia sunt fiii lui Dumnezeu din Geneza 6:1–4 care s-au coborât pe pământ și s-au căsătorit cu fiicele oamenilor, dând naștere unor uriași. Să vedem dacă această interpretare a lui Iuda 1:1–7 este acceptabilă.Noi, creștinii, avem adesea un dezavantaj semnificativ în interpretarea corectă a pasajelor dificile, deoarece trebuie să ne bazăm doar pe ceea ce este scris și chiar tradus din alte limbi, precum greacă și ebraică. În plus, publicul căruia Biblia i se adresa aparținea unor culturi cu anumite obiceiuri, preconcepții și probleme, dintre care multe ne sunt străine astăzi. Faptul că nu am fost prezenți acolo pentru a auzi tonul și atitudinea cu care s-au spus unele lucruri, precum și contextul cultural și ceea ce se petrecea, care impunea ca anumite lucruri să fie spuse, ar trebui să ne facă și mai sârguincioși și atenți în interpretare. Când vine vorba de siguranța mântuirii, epistola lui Iuda se încadrează în această categorie de pasaje care necesită revelație de la Duhul Sfânt și o atenție sporită la detalii.Iuda spune în versetul 3 că, în timp ce dorea să împărtășească cu ei lucruri despre mântuirea comună și despre binecuvântările mântuirii, s-a simțit obligat să-i încurajeze, să-i îndemne și să-i inspire să lupte pentru credință. Scopul lui Iuda a fost să-i încurajeze pe acești credincioși și să le dea speranță, nu să-i descurajeze cu amenințări și frică. Ca principiu general de interpretare, orice cuvânt al Scripturii inspirat de Duhul Sfânt nu va aduce niciodată frică în inima credinciosului, ci credință, speranță și mângâiere. Romani 10:17 spune că auzirea Cuvântului lui Dumnezeu produce credință, iar 1 Corinteni 14:3 ne spune că orice cuvânt de profeție, care este asemenea Cuvântului lui Dumnezeu și inspirat de Duhul Sfânt, aduce oamenilor edificare, îndemn și mângâiere. Dacă citirea acestui pasaj din Iuda ne-a lăsat cu mai multă frică decât credință și speranță, dacă ne-a creat teamă de a ne pierde mântuirea, ceva trebuie să nu fie în întregime corect cu interpretarea noastră. Acesta este un indiciu că Iuda s-ar putea să nu se fi referit aici la posibilitatea credincioșilor adevărați de a-și pierde mântuirea veșnică.Revenind la versetul 3, să observăm că Iuda nu îi încurajează pe credincioși să păstreze credința sau să vegheze în ea în sensul trăirii sfinte sau chiar al luptei bune a credinței. În schimb, el folosește o expresie diferită: să lupte cu zel pentru credință. Care credință? Cea care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna. Aici avem un indiciu că Iuda nu se referă la viața sfântă sau încrederea în Dumnezeu, ci în mod specific, la ansamblul sau întregul conținut al credinței, doctrinele corecte ale ei și ale harului care le-au fost vorbite inițial de apostoli. Iuda vrea să-i încurajeze pe credincioși să lupte pentru credințele și convingerile lor din Evanghelie și să le păzească de oamenii neevlavioși și de oricare alte posibile erezii, nu să „lupte” cu ei înșiși pentru a nu-și pierde credința. De ce trebuia Iuda să-i încurajeze în acest domeniu? Pentru că anumiți oameni neevlavioși s-au strecurat în biserică pe neobservate și schimbau harul în desfrânare. Ei nu-L recunoșteau pe Isus Cristos ca Dumnezeu. Din descrierea lui Iuda, acești oameni erau necredincioși care s-au alăturat în mod conștient bisericii, încercând să-i convingă pe credincioși prin argumente, că poate Isus nu e singura cale de mântuire, că poate ar trebui să fie mai toleranți cu toți oamenii deoarece Dumnezeu îi iubește și că poftele fizice sunt normale și nu pot fi negate.Cartea lui Iuda pare o carte foarte potrivită și pentru vremurile în care trăim și probabil că nu întâmplător se află la sfârșitul Bibliei înainte de Apocalipsa. Dacă o citim cu atenție, nu putem decât să observăm că descrie în detaliu ce se întâmplă acum în lume cu propaganda LGBTQ, cu știința și dezvoltarea tehnologică ridicându-se deasupra lui Dumnezeu și încercând să-L excludă în totalitate și cu un număr tot mai mare de oameni influenți care susțin că Isus nu este singura cale de salvare și că mântuirea poate fi găsită în orice religie a lumii. De exemplu, nu știu dacă ați auzit vreodată de ea, dar există o carte numită Secretul, care vorbește despre obținerea a tot ceea ce dorești în viață prin Legea Atracției și plasează toate religiile în aceeași categorie. Această carte îl numește pe Dumnezeu un câmp imens de energie, o minte supremă, o conștiință sau o sursă creatoare din care toți oamenii fac parte și fiecare religie are propriul nume pentru ea. Oprah Winfrey, o persoană foarte influentă din Statele Unite ale Americii, despre care se presupune că este creștină, a spus public că ea nu crede că Isus Cristos este singura cale către mântuire. Ea a prezentat chiar argumente care par solide pentru inimile și mințile ce nu sunt ancorate în Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, majoritatea filmelor realizate de Hollywood sau Netflix în ultima vreme promovează agenda LGBTQ într-un fel sau altul, în numele iubirii și toleranței. Nu numai atât, dar multe dintre filme îi pun pe creștini în mod intenționat într-o lumină proastă, în contrast cu știința, de parcă aceștia ar fi foarte înguști, miopi și neagă mereu știința. Acest lucru nu este adevărat. Oameni influenți și chiar pastori de biserici, încep să promoveze ideea că adulterul, homosexualitatea și căsătoriile între persoane de...

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VII)Matei 18:21–35 (Robul nemilostiv)Matei 18:21–35 (NTR)21 Atunci Petru s-a apropiat și L-a întrebat: ‒ Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori?22 Isus i-a zis: ‒ Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.23 De aceea Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să-și încheie socotelile cu sclavii săi.24 Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanți.25 Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria.26 Atunci sclavul, aruncându-se la pământ, i s-a închinat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti tot!“.27 Stăpânului acelui sclav i s-a făcut milă de el, așa că l-a lăsat și i-a iertat datoria.28 După ce a ieșit, sclavul acela l-a găsit pe unul dintre confrații lui care-i datora o sută de denari. El l-a înșfăcat și-l strângea de gât, zicând: „Plătește ce-mi datorezi!“.29 Atunci confratele său, aruncându-se la pământ, l-a rugat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti“.30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în închisoare până când avea să plătească datoria.31 Când confrații lui au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte tare. Ei s-au dus și i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.32 Atunci stăpânul lui l-a chemat la el și i-a zis: „Sclav rău, eu ți-am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat!33 Nu trebuia oare să ai și tu milă de confratele tău, așa cum am avut eu milă de tine?“.34 Stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna călăilor, până când avea să plătească toată datoria.35 Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc, dacă fiecare dintre voi nu-l iartă din inimă pe fratele său.Un alt text biblic, chiar mai dur pe aceeași idee, este următorul din Matei 6:14–15:Matei 6:14–15 (NTR)14 Căci, dacă le iertați oamenilor nelegiuirile, vi le va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc,15 dar, dacă nu le iertați oamenilor nelegiuirile, nici Tatăl vostru nu vă va ierta nelegiuirile voastre.Obiecția adusă de unii credincioși pe baza acestor două pasaje este că, dacă tu, ca și copil al lui Dumnezeu, nu reușești să-i ierți pe alții așa cum ai fost și tu iertat, datoria inițială a păcatului tău va fi reinstituită și îți vei pierde mântuirea veșnică. La prima vedere, aceste pasaje par să ne spună că iertarea lui Dumnezeu, mântuirea noastră, este condiționată de cât iertăm noi altora și dacă nu facem asta,  Dumnezeu ne va restabili păcatele, chiar și după ce am fost iertați inițial.Trebuie să remarcăm faptul că ceea ce Matei 18:21–35 transmite este în contextul Legii iudaice. În acel moment, când Isus a dat pilda, El nu murise încă pe cruce și nimeni din audiența Sa nu fusese încă născut din nou. Din această cauză, trebuie să ne dăm seama că Isus, în timpul vieții Sale înainte de cruce, a făcut trecerea de la Legea lui Moise la Evanghelie. Cele mai multe dintre lucrurile pe care El le-a spus au fost în contextul vechiului legământ, pentru că publicul Său era familiarizat cu acesta, în timp ce câteva lucruri priveau înainte și vorbeau despre viitorul nou legământ. Natura condiționată a spuselor Lui din această pildă seamănă foarte mult cu Legea lui Moise. Isus, de-a lungul slujirii Sale pe pământ, a luat Legea lui Moise și a ridicat-o la cele mai stricte standarde. El a vorbit despre spiritul ei, despre intențiile și motivațiile inimii, nu doar despre faptele exterioare. Arătând extremele Legii, Isus îi pregătea pentru ceea ce urma: noul legământ al harului lui Dumnezeu prin Cristos. Isus l-a folosit pe apostolul Pavel pentru a învăța pe neamuri acel har. Predica de pe Munte (Matei 5–6) amplifică Legea lui Moise, iar această pildă merge pe aceeași idee.Astfel, ea nu spune că Dumnezeu poate revoca mântuirea pentru cei care sunt mântuiți și ale căror păcate au fost iertate prin ispășirea lui Isus Cristos. Acest lucru ar fi împotriva multor scripturi care arată că suntem în siguranță în Cristos din momentul mântuirii noastre. Aceasta ar contrazice chiar și multe din cuvintele lui Isus. Să aruncăm o privire mai atentă la această pildă.În primul rând, Isus nu spune nimic de genul că acei oameni neiertători vor fi aruncați în iad. În al doilea rând, modul în care slujitorul îi cere milă împăratului precum și cererea sa de a-i acorda mai mult timp pentru a plăti datoria arată că acest individ nu înțelege realitatea situației. El crede că poate să-și plătească datoria păcatului prin efort propriu, dar nimeni nu poate face aceasta. Numai Cristos a realizat această plată pentru păcatele oamenilor pe cruce. În al treilea rând, observați că nimeni nu a plătit pentru datoria acestui slujitor în această pildă, ci ea a fost iertată, adică a fost trecută cu vederea. Ca și copil al lui Dumnezeu, tu trebuie să înțelegi că nu ești doar iertat, ci ești și justificat! Când un soț și o soție se ceartă, s-ar putea să aducă în discuție, adesea, lucruri din trecut. În timp ce soțul și-a iertat soția (sau invers), în momentul în care vorbește din nou despre acel conflict din trecut, el dovedește că nu a justificat-o. Dumnezeu este cu totul diferit. El spune: „Nu-mi mai aduc aminte de păcatele voastre” (Evrei 8:12).Justificarea sau achitarea înseamnă ca nu ai păcătuit niciodată și că nu vei mai fi vreodată învinovățit de păcat.Ești ”incondamnabil”, iar acesta este un concept teologic fundamental.Dumnezeu nu te-a iertat doar în sensul că-ți trece cu vederea păcatele, El nu a oferit doar o ispășire sau o acoperire pentru păcatele tale. Acestea sunt conceptele vechiului legământ. Cineva a plătit cu sânge nevinovat pentru păcatele tale și pentru păcatele lumii întregi. Evrei 10 spune că „Isus ți-a luat păcatele” odată pentru totdeauna. Iertarea înseamnă a trece cu vederea greșelile fără a face nicio plată pentru ele, iar Dumnezeu ne-a iertat doar în sensul că nu noi am fost cei care am făcut plata pentru păcate. Însă, noi am fost îndreptățiți, ceea ce este dincolo de iertare, pentru că păcatul a fost și plătit complet, nu doar trecut cu vederea de Dumnezeu.Toate păcatele noastre au fost luate de Cristos. De aceea, înainte de cruce, trebuia să iertăm înainte de a fi iertați dar după lucrarea Lui, noi suntem înainte de toate, iertați complet și definitiv. Da, ar trebui să iertăm în continuare, dar nu ca o condiție a mântuirii.Credincioșii în Cristos nu mai sunt sub Legea lui Moise și nici mântuirea nu este sub condiția ascultării.Neiertarea este un păcat ca oricare altul. Apostolul Pavel scrie următoarele cuvinte despre iertare:Efeseni 4:32 (NTR)32 Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, plini de compasiune, și iertați-vă unii pe alții, așa cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi, în Cristos.Coloseni 3:13 (NTR)13 îngăduindu-vă unii pe alții și iertându-vă unii pe alții dacă cineva are o plângere împotriva altcuiva. Așa cum v-a iertat Domnul, tot astfel să vă iertați și voi!Observă aici că Dumnezeu este Cel ce te-a iertat mai întâi.Apoi ești chemat să ierți, dar nu sub amenințarea de a-ți pierde iertarea proprie.Pasajele spun că ar trebui faci asta ca un rezultat natural a ceea ce a fost deja făcut pentru tine. Dacă ești în Cristos, ai fost iertat, deci, acum iartă și tu! Apostolul Pavel spune că adevărata iertare vine sub har pentru că știm cât de mult am fost noi înșine iertați. Conform Legii, ea curgea din teama de a nu fi pedepsit din nou, nu venea din inimă și se păstra o evidență a greșelilor. Înainte să vină Cristos, nu exista uitarea păcatelor celuilalt.Însă acum, când realizezi că Dumnezeu nici măcar nu ține o evidență a greșelilor tale, ci El a ales să uite fărădelegile tale, descoperi că iertarea curge din harul Său. Matei 12:31–32 (Păcatul de neiertat)Matei 12:31–32 (NTR)31 De aceea vă spun că orice păcat și orice blasfemie le vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată.32 Și, dacă cineva va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta. Însă, oricui va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta, nici în veacul acesta, nici în cel care vine.Relatarea lui Marcu este și mai aspră, vorbind clar despre pedeapsa veșnică în cazul celor care hulesc pe Duhul Sfânt:Marcu 3:29 (NTR)29 „dar cel ce blasfemiază împotriva Duhului Sfânt nu va avea parte de iertare în veci, ci este vinovat de un păcat veșnic“.Mulți credincioși adevărați au această teamă din când în când, că s-ar putea să fi comis păcatul de neiertat împotriva Duhului Sfânt și că și-au pierdut mântuirea. Acea frică provine dintr-o interpretare greșită a acestor pasaje, precum că oamenii născuți din nou pot comite acel păcat din greșeală într-un acces de mânie și pot fi supuși condamnării veșnice, chiar dacă apoi le pare rău.Cuvântul „hulă” înseamnă a vorbi de rău, a defăima sau a insulta. În context, Isus spune că blasfemia împotriva Duhului Sfânt atribuie Diavolului lucrarea Duhului Sfânt. Mulți oameni din Biblie au făcut asta, inclusiv Saul, care a devenit apostolul Pavel. Totuși, în 1 Timotei 1:13, Pavel spune că a primit milă cu privire la blasfemia sa, pentru că o făcuse în neștiință și în necredință.Prin urmare, blasfemia împotriva Duhului Sfânt despre care avertizează Isus aici, trebuie să fie o insultare intenționată a Duhului Sfânt, în deplină cunoștință de cauză a ceea ce se face.Când Isus menționează păcatul de neiertat în Matei 12:31–32, El le vorbește fariseilor, care știau că astfel de eliberări și minuni nu puteau fi făcute decât prin mâna lui Dumnezeu. Dar pentru că Îl  urau pe Isus, au atribuit lucrarea Lui prin Duhul Sfânt, Diavolului. Mai mult, ei L-au respins la fiecare pas și căutau modalități de a-L ucide. Păcatul de neiertat este comis atunci când o persoană îl respinge constant pe Isus, știind că El este Mesia.Cei care L-au acceptat pe Cristos nu sunt în pericol de a comite acest păcat după mântuire, motiv pentru care apostolul Pavel, care a scris două treimi din Noul Testament, nu a menționat niciodată păcatul de neiertat. În schimb, el îi asigură pe credincioși că toate păcatele lor au fost iertate datorită singurului sacrificiu al lui Isus la cruce (Evrei 10:12–14). În plus, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că, dacă cineva se află în acea stare ireversibilă, își pierde orice convingere de la Dumnezeu și nu-i pasă de aceasta (Romani 1:28).Prin urmare, oricine este convins și se pocăiește pentru faptul că poate a hulit pe Duhul Sfânt, nu a comis păcatul de neiertat.Simplul fapt că te întrebi despre asta înseamnă că nu l-ai făcut, indiferent dacă ești, sau nu, deja credincios. Oamenii regenerați nu pot huli niciodată pe Duhul Sfânt de bunăvoie, iar dacă o fac vreodată, înseamnă că nu au fost născuți din nou. Filipeni 2:12-13 (Ducerea mântuirii până la capăt)Filipeni 2:12–13 (VDC)12 Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.Aceasta este o scriptură minunată și plină de harul lui Dumnezeu, însă oamenii au transformat-o într-una foarte legalistă pentru a-i speria pe creștini să treacă la acțiune și să îi facă să trăiască cu teama continuă că-și vor pierde mântuirea dacă nu se sfințesc și nu au grijă cum trăiesc. Ei promovează ideea că trebuie să faci fapte bune pentru a-ți menține mântuirea, trebuie să trăiești mereu cu frică și cutremur ca nu cumva să sfârșești în iad. Un alt mod de a spune același lucru este: „Asigură-te că faci destule fapte bune în viața ta pentru a distrage atenția lui Dumnezeu de la tine și pentru a nu te trimite în iad. Dar nu vei putea ști niciodată dacă ești încă salvat sau în afara mântuirii. Așadar, adăugă și niște frică autentică și tremur pentru a te asigura că rămâi salvat, pentru că Dumnezeu va vedea așa-numita ta reverență și te va cruța”. Aceasta este o interpretare falsă.Înainte de toate, aș dori să menționez că fraza “duceți până la capăt mântuirea voastră” a fost tradusă puțin eronat în majoritatea traducerilor românești ale Bibliei, inclusiv în cea a lui Dumitru Cornilescu din 1924 (VDC). În forma aceasta, expresia sugerează că un creștin trebuie să facă tot ce îi stă în putință moral ca să nu Îl facă pe Dumnezeu să îi ia mântuirea înapoi și să îndure cu stoicism orice rău și orice suferință pe care Dumnezeu i-o trimite în calea lui (cu scopul de a-l maturiza și a-l învăța lucruri de viață) fără să argumenteze, chiar dacă nu înțelege de ce, și nici să nu renunțe prin propria voință la mântuire, orice s-ar întâmpla. Oare acesta este Dumnezeul pe care Isus L-a portretizat lumii în timpul vieții Lui? Nicidecum! Câteva traduceri mai aproape de adevăr ale acestei fraze sunt următoarele: ”lucrați cu frică și cutremur mântuirea voastră” (VDCL – traducerea literală a lui Cornilescu din 1931, ”lucrați cu propria voastră salvare, cu frică și cutremur” (BTF2015 – Biblie Traducerea Fidelă 2015), și ”exersați-vă (folosiți-vă de) salvarea voastră, cu frică și tremur” (în traducerile mai literale ale Bibliei în engleză, NKJV – New King James Version, KJV – King James Version, NASB – New American Standard Bible, LEB – The Lexham English Bible, YLT – Young's Literal Translation, ESV – English Standard Version, NRSV – The New Revised Standard Version, NIV – New International Version). De fapt, nu am găsit nici o traducere a Bibliei în limba engleză, în care această expresie să fie redată ca în cele mai multe Biblii în limba română. Probabil v-ați dat seama deja puțin ce diferență mare de înțeles este între cele două variante de interpretare. Acum, că am dat la o parte acest obstacol de traducere, să mergem mai departe cu explicația.Primul lucru de remarcat aici este că versetul nu spune „lucrați pentru mântuirea voastră”, ci „lucrați-vă mântuirea”. Aceasta reprezintă o mare diferență! Mulți oameni au schimbat complet sensul acestui verset și l-au făcut să însemne că trebuie să lucrezi pentru mântuirea ta sau pentru a o păstra. Și pe deasupra, trebuie să faci aceasta cu atâta teamă și tremur deoarece pur și simplu nu știi când ai putea să o pierzi și să mergi în iad! Însă textul spune să exersezi mântuirea ta, nu să lucrezi pentru ea. Pur și simplu ne învață cum să umblăm în Duhul, că Dumnezeu este Cel care lucrează în noi, iar noi răspundem prin a manifesta acea lucrare în exterior în viața noastră, prin a o scoate la lumină, având încredere în El și nu în firea noastră.În continuare, haideți să vedem din contextul imediat și din alte locuri din Biblie ce înseamnă „frica și tremurul”. Aceasta nu este o expresie menită să provoace frică și nesiguranță în inimile oamenilor. În Noul Testament, ori de câte ori întâlnești expresia „frică și tremur”, ea este asociată doar cu lucruri bune! Este asociată cu reverență și respect față de Dumnezeu și cu un sentiment de supunere față de măreția Sa. Este o încredere în Dumnezeu și o neîncredere în firea noastră.Când Pavel a predicat în Corint, el a spus că a făcut aceasta cu multă frică și cutremur, astfel încât încrederea lui să nu fie în predicarea sa, ci în puterea lui Dumnezeu! (1 Corinteni 2:3) Frica și tremurul lui au fost toate legate de a nu avea încredere în firea sa pământească, ci de a-și pune credința în Dumnezeu. Apoi, în 2 Corinteni 7:15, Pavel îi laudă pe corinteni pentru că l-au primit pe Tit cu frică și cutremur. Aceasta însemna bucurie, onoare și respect.Mai mult decât atât, în Marcu 5:33, femeia cu scurgere de sânge avea și ea frică și tremur, dar nu pentru că Isus o chemase și era speriată de consecințele faptului că era o femeie necurată printre bărbații evrei. Frica și tremurul ei au fost pentru că știa ce s-a întâmplat în corpul ei și că a fost vindecată! A fost uimire și admirație față de lucrarea puternică a lui Dumnezeu în trupul ei!Marcu 5:33 (NTR)33 Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând și a căzut înaintea Lui, spunându-I tot adevărul.Oamenii care afirmă că trebuie să lucrăm pentru mântuirea noastră cu frică și cutremur par să uite sau să lase la o parte următorul verset 13 din Filipeni 2, unde spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea”. Cei care pledează pentru această interpretare eronată ajung să învețe opusul a ceea ce încearcă să transmită acest verset. Ei sfârșesc prin a-i aduce pe oameni în fire, făcându-i să lucreze pentru mântuirea lor, când, de fapt, acest verset încearcă să ne învețe cum să umblăm în Duhul și să răspundem la lucrarea lui Dumnezeu în noi, astfel încât să poată fi manifestată glorios în viețile noastre! Observați că versetul 13 răspunde la întrebarea: „De ce ar trebui să ne exersăm mântuirea cu frică și cutremur?” Dacă ar fi fost din cauza iadului sau a pedepsei lui Dumnezeu, ar fi spus așa, însă, ne spune să ne lucrăm mântuirea cu admirație și onoare pentru că Dumnezeu este Cel care face totul, nu noi.Dumnezeu este Cel care lucrează, apoi noi scoatem la suprafață, manifestăm, ceea ce El a făcut în interiorul nostru. Dumnezeu și-a pus bunătatea Sa în noi și noi o lucrăm prin viața noastră. El și-a pus harul și mila Lui în noi și noi le practicăm. Și-a pus biruința și puterea în noi și noi le folosim. El și-a pus înțelepciunea Sa în noi și noi o lucrăm în exterior.Dumnezeu și-a așezat Împărăția în interiorul nostru și noi o arătăm prin viața noastră.Ce imagine glorioasă a parteneriatului cu Dumnezeu! Și modul prin care exersăm este pur și simplu prin a crede și a admite fiecare lucru bun pe care El l-a pus în noi în Cristos (Filimon 1:6).În concluzie, aș dori să parafrazez acest verset pentru a arăta exact cum trebuie citit și înțeles: „Exersați în, și prin viața voastră, toate lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a pus deja în voi, cu bucurie, anticipare, entuziasm și recunoștință”. Eclesiastul 7:1,8 (Sfârșitul unei persoane)Eclesiastul 7:1 (VDC)1 Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, și ziua morții decât ziua nașterii.Eclesiastul 7:8 (VDC)8 Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.Mulți predicatori folosesc această expresie cu referire la mântuirea veșnică, afirmând că sfârșitul unei persoane este ceea ce contează când vine vorba de salvare. În alte cuvinte, ei încearcă să spună că starea oamenilor la momentul morții decide destinul lor veșnic. Ceea ce afirmă ei cu adevărat este următorul lucru: „Creștinii născuți din nou pot avea tot felul de căderi păcătoase în timpul vieții lor, care ar putea să-i facă să-și piardă mântuirea dacă ar muri în acele momente, dar dacă reușesc să aibă un nume și o reputație bună în ochii oamenilor, la sfârșitul vieții, dacă au făcut destule fapte bune și toate păcatele lor le-au mărturisit când mor, atunci pot fi siguri că au fost mântuiți”. Aceasta implică faptul că mântuirea noastră veșnică fluctuează continuu și este întotdeauna în pericol de a fi pierdută, așa că trebuie să facem toate eforturile pentru a ne asigura că vom termina cu bine, orice ar însemna acest „bine”. Acum să vedem dacă acest lucru este adevărat. Singurele texte pe care le-am găsit în Biblie în proximitatea acestei idei sunt versetele 1 și 8 din Eclesiastul 7, pe care tocmai le-am citit.În primul rând, să observăm că nici unul din texte nu spune că sfârșitul unei persoane este ceea ce contează, ci că ziua morții este mai bună decât ziua nașterii, iar sfârșitul unui lucru este mai bun decât începutul lui. Este doar o comparație între începutul și sfârșitul unei persoane sau al unui lucru. În al doilea rând, versetele nu spun că doar sfârșitul unei persoane sau al unui lucru contează, ca și cum începutul nu ar fi important, ci spun că sfârșitul este pur și simplu mai bun. Totuși, începuturile au și ele valoarea lor.În al treilea rând, aceste pasaje din Vechiul Testament au fost scrise de regele Solomon înainte de cruce și înainte ca mântuirea să iasă la lumină. Mai mult, în contextul imediat al acestor versete – adică în întregul capitol 7, în versetele de dinainte și de după – nu există nicio indicație sau aluzie care să ne facă să credem că aceste texte pot fi aplicate mântuirii, în general, sau siguranței eterne, în sensul că faptele bune ale creștinilor adunate la sfârșitul vieții contează, pentru a fi siguri că au fost mântuiți. Cum poate cineva să măsoare faptele bune sau să știe dacă acestea sunt suficiente în fața lui Dumnezeu pentru a salva pe cineva, în afară de jertfa lui Isus?Aceste versete vorbesc despre perseverență și răbdare în toate lucrurile. Orice început în orice domeniu este plin de entuziasm și anticipare, dar este și mai dificil pentru că nu vezi imediat rezultate semnificative sau recompense. Cu toate acestea, dacă ai suficientă răbdare și treci peste toate obstacolele, cu perseverență, până la final, atunci sfârșitul acelui lucru îți va oferi mai multă satisfacție. De exemplu, Isus a putut îndura crucea și toată rușinea pentru că a privit la bucuria pe care o va avea la sfârșitul tuturor suferințelor Sale (Evrei 12:2). Chiar și în agricultură, timpul de semănat este mai greu și mai puțin satisfăcător decât recoltatul. Mai mult, atunci când mergi la școală și te pregătești pentru viață, școala nu este întotdeauna plăcută, dar dacă perseverezi și o termini, și apoi ai un loc de muncă cu un venit bun sau începi o afacere, ai mult mai multe satisfacții decât atunci când erai la cursuri și învățai. O altă ilustrație este construirea unei case. Una este când începi să o construiești și alta e când o termini. Și același principiu se aplică în orice domeniu sau lucru.A doua parte a versetului 8 ne spune că atunci când suntem la începutul unui lucru, și este greu, să privim cu răbdare la finalitatea lui, să ne încurajăm și să mergem înainte pentru că sfârșitul este mai bun decât începutul. Un alt lucru interesant este că dacă ne gândim la sfârșitul lui Isus Cristos Însuși aici pe pământ, la cruce, ca un criminal, a fost un final rușinos din punctul de vedere al ucenicilor și al oamenilor care trăiau în timpul Lui. Chiar și fiul meu, când avea patru ani, și i-am spus într-o seară că Isus a biruit întotdeauna, mi-a zis că El a pierdut într-un singur lucru când era pe pământ. L-am întrebat: „Unde a pierdut Isus?” El a răspuns: „El a pierdut când a murit pe cruce”. A trebuit să-i explic că Isus nu a pierdut, ci a câștigat cea mai mare bătălie din istoria omenirii. Ceea ce încerc să spun aici este că ceea ce considerăm din afară ca sfârșit al unei persoane (bun sau rău) poate fi foarte relativ pentru că numai Dumnezeu cunoaște inima omului.Și, după cum probabil știți deja până acum, mântuirea nu depinde de faptele bune sau de reputația credincioșilor, ci doar de sângele nevinovat al lui Isus.Mergând pe aceeași idee, mai există un pasaj care merită menționat aici, și acesta este Evrei 13:7, care spune următoarele:Evrei 13:7 (NTR)7 Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu atenție la sfârșitul (rezultatul) felului lor de viață și urmați-le credința.În unele limbi, cum ar fi româna, de exemplu, fraza „uitați-vă cu atenție la sfârșitul felului lor de viață” este tradusă în așa fel încât majoritatea credincioșilor o înțeleg în modul următor: „uitați-vă cu atenție la felul de viață al acestor oameni pe care îl aveau la sfârșitul vieții lor”. Din cauza acestei traduceri greșite, mulți credincioși cred că starea lor comportamentală de la momentul când viața se termină este foarte importantă și decisivă în destinul lor etern. Însă, după cum arată toate traducerile în engleză, textul ne îndeamnă să evaluăm sfârșitul FELULUI lor de viață, adică rezultatul sau efectul bun al modului lor de viață în credință, și nu sfârșitul vieții lor.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VI)Ioan 15:1–6 (Rămânerea în viță)Ioan 15:1–6 (BTF2015)1 Eu sunt adevărata viță și Tatăl meu este viticultorul.2 Pe fiecare mlădiță ce este în mine neaducând rod, El o îndepărtează; și pe fiecare mlădiță care aduce rod, o curăță, ca să aducă mai mult rod.3 Voi sunteți deja curați din cauza Cuvântului pe care vi l-am vorbit.4 Rămâneți în Mine și Eu în voi. Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la ea însăși, decât dacă rămâne în viță, tot așa nici voi, decât dacă rămâneți în Mine.5 Eu sunt vița, voi mlădițele; cel ce trăiește în Mine și Eu în el, acesta aduce mult rod, pentru că fără Mine, nu puteți face nimic.6 Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca o mlădiță și se usucă; și oamenii le adună și le aruncă în foc și sunt arse.Acest pasaj este adesea folosit pentru a-i învăța pe creștini că își pot pierde mântuirea. Este ușor de înțeles de ce gândesc ei așa, mai ales când ne uităm la versetele 2 și 6: „Pe fiecare mlădiță ce este în Mine neaducând rod, El o îndepărtează”; „Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară și ars”. În special, expresia „în Mine”, care este folosită de două ori, sugerează aparent o pierdere a mântuirii. Mlădițele care nu dau roade – semnele mântuirii – sunt adunate și „aruncate în foc”, un simbol clar al judecății veșnice. Întrebarea se pune totuși că, din moment ce aceste mlădițe care se îndreaptă spre iad erau inițial „în” Isus, înseamnă aceasta oare că ele reprezentau credincioși adevărați care și-au pierdut mântuirea? A fi „în” viță în această pildă este totuna cu a fi mântuit? Aș sugera că răspunsul este nu și cred că aceasta este concluzia corectă din câteva motive. În primul rând, cuvântul grecesc tradus cu verbul „a îndepărta” sau „a tăia” din versetul 2 este airo, care înseamnă de fapt „a ridica de la pământ” sau „a ridica cu scopul de a ține, de a purta”. Traducerea „The Passion Translation (TPT)” a Bibliei pare să ofere o redare mai exactă a acestui cuvânt în primele două versete din Ioan 15:Ioan 15:1–2 (TPT)1 Eu sunt o adevărată viță încolțită, iar fermierul care îngrijește vița este Tatăl meu.2 El are grijă de mlădițele legate de Mine, prin a ridica și propti mlădițele fără rod și prin a curăți fiecare mlădiță rodnică pentru a da o recoltă mai mare.Același cuvânt grecesc airo este folosit în Ioan 5:8 pentru verbul „a ridica” atunci când Isus îi spune ologului de la piscina Betesda să-și ridice patul și să meargă. Apoi, în Matei 16:24, când Isus spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”, airo este folosit din nou pentru verbul „a lua (crucea)”. De fapt, orice altă utilizare a acestui cuvânt grecesc airo din Noul Testament este tradusă cu „a înălța” sau „a ridica”, cu excepția lui Ioan 15:2, unde este interpretat ca „a tăia” sau „a înlătura”, și am și o explicație pentru această stare de lucruri. „Lentilele” teologice ale traducătorilor contează foarte mult. Cu toții purtăm anumite „lentile” de interpretare atunci când citim Scriptura, indiferent dacă suntem conștienți de aceasta sau nu. Îi aud uneori pe credincioși spunând: „Eu ascult doar de ceea ce spune Cuvântul”, când de fapt ei ascultă de ceea ce cred ei că spune Cuvântul, de cele mai multe ori. Și ceea ce zic ei că spune Cuvântul este filtrat prin „ochelarii” pe care îi folosesc. Fericiți sunt cei care știu ce fel de ochelari folosesc! Așadar, cred că traducătorii au ales să redea airo drept „a tăia” și „a îndepărta” din cauza înțelegerii lor teologice, dar ar fi trebuit să fie tradus ca „a ridica”. De ce? Pentru că vița de vie este o plantă cățărătoare. Deseori vezi viticultorul cum ridică mlădițele de pe pământ și le leagă cu sfoară de stâlpii viței de vie. Dacă mlădițele stau pe pământ în praf, nu dau roade. În acest pasaj, Isus spune că Tatăl ridică fiecare mlădiță fără rod pentru a o ajuta să aducă rod. El nu așteaptă ocazii de a tăia oamenii, ci de a-i face să dea roade. Aceasta este lucrarea Tatălui. Isus este vița și Tatăl Dumnezeu este viticultorul care se asigură că dăm roade.Mai mult, versetul 2 din acest pasaj spune că Dumnezeu, Tatăl, curăță (sau scurtează) orice mlădiță care aduce rod, astfel încât să aducă mai multă roadă. Când Dumnezeu curăță, El o face întotdeauna având în vedere scopul vieții. Chiar și așa-zisa Sa disciplină dă viață. Isus pare să fi înțeles aici potențialul și capacitatea noastră de a interpreta greșit scripturile. Așa că imediat, în versetul următor, El ne spune ce folosește pentru a curăța. „Voi sunteți deja curați din pricina Cuvântului pe care vi l-am vorbit” (Ioan 15:3). Cuvântul grecesc pentru „a curăța” și „a scurta” este același: kataros. Instrumentul pe care Dumnezeu îl folosește pentru a ne curăța este Cuvântul Său și nu un cancer sau un accident de mașină în care îți pierzi unul din membrele trupului, schimbându-ți astfel viața pentru totdeauna în rău.Mai mult decât atât, praful vorbește despre mentalitatea șarpelui. În grădina Edenului, Dumnezeu a blestemat șarpele, spunând: „De acum încolo, praful va fi hrana ta”. Ori de câte ori mlădița este în praf, nu dă roade. Ori de câte ori ne hrănim cu ceea ce se hrănește șarpele, când hrana șarpelui devine atmosfera vieții noastre, nu dăm roade. Dacă continuăm să ne hrănim cu minciunile dușmanului, nu vom da roade. De aceea, Dumnezeu ne înalță și ne curăță prin Cuvântul Său – ca să aducem roade. Faptul că un cuplu are un certificat legal de căsătorie nu înseamnă neapărat că au o căsătorie grozavă. Certificatul validează uniunea, dar viața în uniune este pur relațională. Un certificat nu dă naștere copiilor. Nu uniunea juridică aduce roade, ci uniunea intimă relațională. La fel, în umblarea noastră cu Cristos, uniunea noastră intimă relațională cu El este cea care aduce roade și viață.Al doilea motiv pentru care cred că Ioan 15 nu este un pasaj despre posibilitatea credincioșilor de a-și pierde mântuirea este acela că metaforele sunt menite să meargă doar până la un punct. Isus vorbește aici printr-o pildă. El folosește o ilustrație pentru a evidenția o idee. Ca în orice imagine sau pildă, ea poate fi dusă la extremă. În înțelepciunea Sa, Isus folosește o imagine de zi cu zi – în special pentru oamenii Estului din vechime – pentru a transmite un punct spiritual: rodirea și creșterea noastră spirituală continuă aici pe pământ. Imaginea viței de vie, a mlădițelor și a grădinăritului era o referință pe care omul de rând o putea înțelege. Scopul principal al textului din Ioan 15 este de a dovedi că Isus este sursa întregii vieți spirituale. Acest lucru este clar, deoarece concluzia este că a aduce roade vine doar prin a sta în Isus. Așa cum o mlădiță despărțită de viță se va ofili și va muri, tot așa vor fi și oamenii care sunt despărțiți de Cristos. În acest context al rodirii, despărțirea de viță sau de Cristos, precum și ofilirea sau moartea nu se referă la a fi fără Dumnezeu și nemântuiți, ci la a avea „dezactivate”  în viața noastră anumite părți din întregul corp al adevărului deplin revelat în Scriptură cu privire la ce a realizat Cristos pentru noi, ce ni se cuvine, cine suntem cu adevărat în Cristos și cum ar trebui să arate viața noastră. Și această poate fi din lipsă de cunoștință, revelație și înțelegere datorită învățăturilor greșite sau din eșuarea în a menține credința proaspătă și puternică mereu în domeniile în care am fost luminați. Biblia spune la Ioan 8:32 că vom cunoaște adevărul și adevărul ne va face liberi. Există un adevăr despre sfințire, despre vindecare, despre binecuvântare, despre umblarea prin Duhul Sfânt, etc. Putem să ne sfințim fie prin credința în harul pus la dispoziție de Cristos sau prin eforturi proprii. Putem să trăim fie în vindecare și sănătate trupească prin credința în ceea ce Isus a câștigat la cruce sau în frică și suferință. Putem să avem o viață prosperă și binecuvântată prin credință sau una dominată de sărăcie și lipsă sau una în care încercăm să prosperăm numai prin eforturi proprii. Putem lua orice decizie de viață lăsându-ne călăuziți de Duhul Sfânt sau bazându-ne doar pe înțelepciunea noastră omenească. În orice domeniu de viață în care nu trăim prin credința în adevărul spiritual despre noi, acolo intervine despărțirea de viță și rodirea parțială sau încetarea temporară a rodirii, dar nu separarea ireversibilă de Dumnezeu. Poate că rezumatul învățăturii lui Isus este versetul 5: „Eu sunt vița; voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în El, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic”.O pildă nu este menită ca fiecare detaliu să corespundă unei oarecare realități spirituale.Ea are mai degrabă scopul de a ilustra un singur punct central. Faptul că mlădițele erau deja „în” Isus de la început nu este punctul principal, așa că nu este bine să construim o doctrină bazată pe un punct secundar sau pe o metaforă limitată.În al treilea rând, mlădițele nu au necesitat mai întâi atașare. Dacă cineva ia expresia „în Mine” în mod literal pentru a se referi la o persoană care este deja mântuită, aceasta creează o altă problemă cu metafora: cum s-au atașat mlădițele în Isus la început? Dacă mlădițele reprezintă oameni și atașamentul față de viță simbolizează mântuirea, atunci mlădițele ar trebui să fie mai întâi separate de viță la începutul metaforei, deoarece toată lumea este născută separat de Cristos și trebuie să-și pună credința în El înainte de mântuire.Permiteți-mi să vă dau un exemplu pentru a clarifica. Imaginați-vă că Ionuț are douăzeci și cinci de ani când crede în Isus ca Mântuitor al său. Folosind imagistica lui Isus, Ionuț a fost o mlădiță moartă și uscată timp de douăzeci și cinci de ani înainte de a se conecta la viță. Însă, pilda lui Isus trece complet cu vederea peste orice mlădițe care trebuie atașate mai întâi. Dacă considerăm îndepărtarea mlădițelor fără rod o pierdere a mântuirii, atunci trebuie de asemenea să observăm că fiecare mlădiță a început fiind deja atașată de Isus. Aceasta înseamnă că toată lumea este deja mântuită dacă nu se îndepărtează de Isus mai târziu. Totuși, acest lucru nu este ceea ce învață Scriptura. În schimb, Biblia spune că toată lumea începe separată de Cristos și trebuie să fie unită cu El prin credință. Motivul pentru care această realitate nu este ilustrată în metafora lui Isus din Ioan 15 este că Isus nu a încercat să transmită acel punct. Nici noi nu ar trebui să îngrămădim câte o semnificație în fiecare detaliu al acestei pilde în moduri care să distorsioneze sensul de bază intenționat.În al patrulea rând, nu se împacă cu restul Scripturii. Dacă Isus a vrut să-i învețe pe creștini în Ioan 15 că își pot pierde mântuirea, avem o problemă pentru că alte scripturi par să spună exact opusul. Poate cel mai explicit text din întreaga Biblie despre această problemă este 1 Ioan 2:19, care spune:1 Ioan 2:19 (NTR)19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.Ioan ne învață că cei care pretind a fi creștini, dar în cele din urmă se îndepărtează de credința lor, arată că nu au fost mântuiți niciodată. Isus Însuși confirmă acest adevăr atunci când spune următoarele despre credincioși în Ioan 10:28–29:Ioan 10:28–29 (NTR)28 Eu le dau viață veșnică și în veci nu vor pieri. Și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.29 Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toți. Și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui.Cu alte cuvinte, odată creștin, întotdeauna creștin. Aceste două pasaje și altele, învață acest adevăr clar ca lumina zilei. Ca regulă generală, atunci când căutăm să interpretăm Biblia, ar trebui să ne propunem întotdeauna să interpretăm texte mai puțin clare (cum ar fi pildele) în lumina unor pasaje mai simple și la obiect. În acest caz, Ioan 15 ar trebui interpretat luând în considerare alte versete care abordează acest subiect mai direct și fără complicația unei metafore. Parabolele pot învăța clar adevăruri frumoase, dar numai atunci când detaliile periferice nu sunt luate prea literal. Permiteți întotdeauna întregii Scripturi să vă ghideze gândirea și să facă să iasă la iveală claritatea ei prin comparații cu pasaje care vorbesc despre aceeași problemă. În acest fel, putem evita erorile și să facem ca Biblia să spună ceva ce, de fapt, nu zice. Ioan 8:31 (Rămânerea în Cuvântul Său)Ioan 8:31 (NTR)31 Atunci Isus le-a zis iudeilor care crezuseră în El: ‒ Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci suntețiîntr-adevăr ucenicii Mei.O interpretare tipică a acestui pasaj a celor care cred că mântuirea poate fi pierdută este că adevărații ucenici ai lui Isus vor fi cunoscuți abia la sfârșit, numai dacă ei continuă să rămână în Cuvânt până la sfârșit. Cu alte cuvinte, ei vor rămâne ucenici și mântuiți numai dacă vor continua să rămână așa. Însă, Isus face aici distincția între evreii care erau adevărați ucenici și cei care nu erau, dar care afirmau că „se țin de învățătura Lui”. Observați că pasajul nu spune: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, veți fi ucenicii Mei, sau veți rămâne ucenicii Mei, ci sunteți ucenicii Mei”.Credincioșii nu sunt mântuiți ținându-se de învățătura Lui, ci se țin de învățătura Lui dacă sunt mântuiți și pentru că sunt mântuiți.Rămânerea lor în Cuvânt confirmă ceea ce sunt deja: adevărații ucenici ai lui Isus. Faptele Apostolilor 5:32 (Condiția ascultării)Faptele Apostolilor 5:32 (NTR)32 Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.Faptele Apostolilor 5:32 spune că Dumnezeu a dat Duhul Sfânt „celor care ascultă de El”. Unii creștini spun că acest verset implică faptul că, dacă nu mai asculți de Dumnezeu, Duhul Sfânt va fi luat și îți vei pierde mântuirea. Însă, care este adevărata ascultare față de Dumnezeu în Noul Testament? Nu este ascultarea de Lege, ci mai degrabă ascultarea de credință (sau ascultarea credinței), conform cu Romani 1:5:Romani 1:5 (NTR)5 Prin El, noi am primit harul și apostolatul, ca să proclamăm ascultarea credinței, de dragul Numelui Său, printre toate națiunile.Aceasta înseamnă că ascultarea care precede primirea Duhului Sfânt este ascultarea credinței în Isus Cristos. Aceasta este nașterea din nou în Cristos. Versetul nu spune că cineva Îl poate pierde pe Duhul Sfânt sau mântuirea printr-un act de neascultare. Dacă acest lucru ar fi adevărat, nimeni nu ar mai fi mântuit vreodată. Mai mult decât atât, dacă cineva ar putea mai întâi asculta de Dumnezeu înainte de a primi pe Duhul Sfânt, de ce ar mai avea nevoie de Duhul Sfânt?Unul dintre rolurile principale ale Duhului Sfânt este să-i ajute pe credincioși să trăiască în sfințenie și evlavie. 1 Corinteni 9:26–27 (A fi descalificat)1 Corinteni 9:26–27 (NTR)26 Prin urmare, eu alerg, dar nu la întâmplare, și lovesc cu pumnii, dar nu ca unul care lovește în vânt,27 ci mă lupt cu trupul meu și-l țin sub stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu descalificat.Din nou, în acest pasaj, mulți creștini interpretează potențialul lui Pavel de a deveni descalificat ca o posibilitate de a-și pierde mântuirea prin lipsa de disciplină. Îi era oare lui Pavel teamă că ar putea fi despărțit veșnic de Dumnezeu dacă ar da-o în bară mai târziu în viață, deși L-a iubit și slujit pe Isus timp de mulți ani? Răspunsul scurt este NU. Dați-mi voie să explic de ce. Ideea întregului context nu este primirea vieții veșnice și nici ajungerea lui Pavel în cer atunci când moare, ci mai degrabă credincioșia și utilitatea lui pentru Dumnezeu în ceea ce El vrea să realizeze prin viața lui Pavel. Este bucuria de a-L auzi pe Isus spunând: „Bravo, slujitor bun și credincios!” (Matei 25:21, 23). Premiul nu este viața veșnică, pentru că viața veșnică este un dar gratuit al lui Dumnezeu. Premiul sau coroana reprezintă semnificație sau proeminență în Împărăția lui Dumnezeu, binecuvântare în viața și slujirea lui și laude de la Dumnezeu când Pavel va sta înaintea Lui după o viață bine trăită în slujirea Lui. Pavel nu este preocupat de pierderea vieții veșnice, ci de a nu fi descalificat pentru slujire. Deoarece dorește să-și continue lucrarea și să alerge într-un mod care este plăcut și onorabil lui Dumnezeu, el aleargă cu grijă și perseverență.Același lucru este valabil și pentru viața ta. A fi descalificat nu înseamnă să-ți pierzi viața veșnică, ci să-ți pierzi slujirea sau oportunitatea de a-I sluji lui Dumnezeu în această viață. Acestea sunt lucrurile pe care Pavel le-ar putea pierde și pe care oricare dintre noi le-am putea pierde, de asemenea, dacă nu reușim să ne menținem trupul în disciplină și autocontrol. 2 Petru 2:20–22 (Întoarcerea în lume)2 Petru 2:20–22 (NTR)20 Într-adevăr, dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii prin cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Isus Cristos, aceștia se încurcă din nou în ele și sunt învinși, starea lor din urmă devine mai rea decât cea dintâi.21 Căci era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât să fi cunoscut-o și apoi să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost încredințată.22 Ceea ce li s-a întâmplat lor arată că este adevărat proverbul care spune: „Câinele se întoarce la voma lui“ și „Scroafa, după ce este spălată, se tăvălește în noroi“.Obiecția aici față de eternalitatea mântuirii sfinților este că pot exista oameni care ajung la cunoașterea Domnului, ajung să cunoască calea dreptății și apoi se întorc de la porunca sfântă, fiind din nou încurcați în lume și pierzându-și astfel mântuirea. Însă, 2 Petru 2 vorbește despre profeți și învățători falși (versetele 1 și 18 din același capitol) care încearcă să-i influențeze pe alții în a adopta stilul lor de viață. Acești oameni sunt asociați cu creștinii și au început să înțeleagă calea dreptății, dar nu au fost născuți din nou. A fi născut din nou înseamnă o schimbare a naturii. Proverbele citate în versetul 22 vorbesc despre un câine și un porc care se întorc la necurăția lor. Însă, câinele a rămas tot câine atât după ce a renunțat la necurăție, cât și după ce s-a întors la ea. Același lucru este valabil și pentru porc. Nu au experimentat o schimbare în natură. Același lucru este valabil și pentru oamenii care au intrat în contact cu cunoașterea Domnului, dar nu au experimentat o schimbare fundamentală a naturii și apoi s-au întors la murdăriile lumii. Ei nu au fost niciodată salvați de la început. Romani 8:10–13 (Faptele trupului)Romani 8:10–13 (NTR)10 Dacă însă Cristos este în voi, trupul vostru este mort din cauza păcatului, dar Duhul este viața voastră, datorită dreptății.11 Și dacă Duhul Celui Ce L-a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, atunci Cel Ce L-a înviat pe Cristos dintre cei morți va da viață și trupurilor voastre muritoare, prin Duhul Lui Care locuiește în voi.12 Așadar, fraților, noi nu suntem datori firii pământești, ca să trăim potrivit ei.13 Pentru că, dacă trăiți potrivit firii pământești, veți muri, dar dacă, prin Duhul, dați morții faptele trupului, veți trăi.Obiecția cea mai întâlnită din acest pasaj la permanența mântuirii credinciosului este că versetul 13 se referă la credincioșii născuți din nou, iar moartea sau trăirea acolo se referă la moartea veșnică și la viața veșnică. Conform acestei înțelegeri, versetul 13 ar trebui să fie citit în felul următor: „Dacă credincioșii trăiesc conform firii și fac lucruri imorale, ei vor muri veșnic și își vor pierde mântuirea; dar dacă prin Duhul dau morții faptele trupului, lucrurile imorale, vor trăi veșnic și își vor păstra mântuirea lor eternă până la sfârșit.” E adevărat? Desigur că nu. Să vedem împreună de ce.Este adevărat că acest pasaj se referă în mod clar la frații în Cristos pe baza modului în care versetul 12 se adresează audienței ca frați. Totuși, contextul versetului 13 nu este despre mântuirea veșnică, ci despre trupul fizic și despre viața și moartea aici pe pământ. Iată câteva indicii: „trupul e mort din cauza păcatului” (versetul 10), Duhul lui Dumnezeu „va da viață trupurilor noastre muritoare” (versetul 11), iar dacă vom da morții „faptele trupului”, vom trăi (versetul 13). Când versetul 11 spune că Duhul Sfânt va da viață trupurilor noastre muritoare, nu se referă la înlocuirea trupurilor noastre muritoare cu alte trupuri glorificate, eveniment ce va avea loc la a doua venire a lui Isus. Dacă ar fi fost așa, s-ar fi exprimat altfel. Însă, construcția cuvintelor arată că Duhul Sfânt va da viață trupurilor noastre muritoare așa cum sunt aici pe pământ înainte de a fi înlocuite cu trupuri glorificate. El va întineri și va energiza trupurile noastre muritoare cu viață din tărâmul spiritual, astfel încât să trăiască mai mult și fără boală.Pavel folosește termenii „a muri” și „a trăi” pentru a transmite efecte temporale, care rezultă din păcat sau, respectiv, ascultare, dar care nu reflectă adevăruri veșnice. Faptele păcătoase, în special cele împotriva trupului fizic, cum ar fi băutura excesivă, dependența de droguri, imoralitatea sexuală, fumatul și mâncatul în exces, produc diferite forme de moarte aici și acum: moartea fizică prematură (1 Ioan 5:16; Iacov 5:19-20), suferință mentală și vinovăție (1 Samuel 15–16; Psalmii 51:2–9), relații rupte etc. Însă, condamnarea la moarte a diferitelor dorințe și pasiuni trupești ale trupului poate produce multiple binecuvântări ale vieții, cum ar fi sănătate fizică și longevitate (Psalmii 119:144; Proverbe 4:4, 7:2, 15:27; Efeseni 6:3), sănătate psihologică (Psalmul 69:32) și calitate a vieții în general din belșug (Ioan 10:10, 15:11).Să presupunem că Romani 8:13 are în vedere mântuirea veșnică. Cum măsurăm nivelul de carnalitate al vieții noastre? Care este nivelul de viață firesc care ne va face să ne pierdem mântuirea sau să o păstrăm în continuare? Nimeni nu știe, nu? Chiar și Biblia tace cu privire la această doză letală de viață carnală, dacă pot spune așa. Cu alte cuvinte, ai putea să te străduiești toată viața să trăiești cât mai moral și sănătos posibil, din punctul tău de vedere (pentru că toți avem niveluri diferite și relative de moralitate și de viață corectă), și să afli la sfârșit, spre dezamăgirea ta veșnică, că de fapt ți-ai pierdut mântuirea pe drum și nici măcar nu ai știut. Dumnezeu nu este așa. El ar fi mult mai clar în privința unei astfel de chestiuni de condamnare veșnică și de viață veșnică.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA V)Matei 25:1–13 (Cele zece fecioare)Matei 25:1–13 (NTR)1 Atunci, Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui.2 Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înțelepte.3 Cele nesăbuite nu au luat cu ele și ulei atunci când și-au luat candelele,4 dar cele înțelepte, alături de candele, au luat cu ele și ulei în vase.5 Mirele întârzia, astfel că ele au ațipit toate și au adormit.6 La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!“.7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.8 Cele nesăbuite le-au zis celor înțelepte: „Dați-ne și nouă din uleiul vostru, pentru că ni se sting candelele!“.9 Dar cele înțelepte au răspuns, zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă! Duceți-vă, mai degrabă, la cei ce vând ulei și cumpărați-vă!“.10 În timp ce se duceau să cumpere ulei, a venit mirele. Cele ce erau pregătite au intrat la nuntă împreună cu el, iar ușa a fost închisă.11 Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!“.12 Dar el, răspunzând, a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc“.13 Prin urmare, vegheați! Căci nu știți nici ziua, nici ora când vine Fiul Omului.Cea mai comună interpretare a acestei pilde este că acele zece fecioare reprezintă copii ai lui Dumnezeu născuți din nou și aparținând Împărăției Sale, care au fost mântuiți cu toții la un moment dat. Apoi unii dintre ei și-au pierdut mântuirea din cauza lipsei de veghere în moralitate și fapte bune.Să analizăm mai întâi ceea ce știm sigur despre această pildă. În primul rând, pilda este despre Împărăția Cerurilor, despre un mire care este regele Isus și despre zece fecioare care reprezintă biserica vizibilă a lui Cristos. În al doilea rând, acțiunea din această pildă are loc între prima și a doua venire a lui Isus. În al treilea rând, asprimea răspunsului mirelui din versetul 12 — „Nu te cunosc” sau „Nu te-am cunoscut niciodată” — arată foarte clar că această pildă este despre o problemă eternă de viață și de moarte, respectiv chestiunea mântuirii veșnice în Împărăţia lui Dumnezeu sau a pedepsei veşnice. În al patrulea rând, este, de asemenea, evident că atunci când a venit mirele, făcând aluzie la a doua venire a lui Isus, unele dintre acele fecioare, reprezentând unii creștini, au participat la nunta Mielului. Aceasta înseamnă că au intrat în rai, în timp ce ceilalți au fost respinși și au mers în iad. Au mai rămas doar trei lucruri de elucidat: (1) În primul rând, ce reprezintă untdelemnul din lămpi și uleiul în plus din vase? (2) În al doilea rând, oamenii respinși au fost născuți din nou cu adevărat sau nu? (3) În al treilea rând, ce înseamnă veghere?Uleiul în Vechiul Testament era folosit pentru a unge pe împărați și pe preoți. Era o imagine a ungerii în vederea lucrării pentru Dumnezeu:1 Samuel 16:13 (NTR)13 Samuel a luat cornul cu ulei și l-a uns (pe David) în mijlocul fraților lui, iar Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s-a ridicat și a plecat la Rama.În Noul Testament, credincioșii sunt unși cu Duhul Sfânt, așa cum vedem în aceste pasaje:Faptele Apostolilor 10:38 (NTR)38 cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine și vindecându-i pe toți cei ce erau asupriți de Diavolul, căci Dumnezeu era cu El.2 Corinteni 1:21 (NTR)21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu.1 Ioan 2:20 (NTR)20 Însă voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și voi cunoașteți toate lucrurile.1 Ioan 2:27 (NKJV)27 Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie să vă învețe cineva. Dar, așa cum ungerea Lui vă învață cu privire la toate lucrurile – iar ea este adevărată și nu este o minciună – rămâneți în El, așa cum v-a învățat ea.Isus a fost uns cu Duhul Sfânt, iar credincioșii sunt, de asemenea, unși cu Duhul Sfânt în timpul mântuirii. 1 Ioan 2:27 spune că ungerea pe care credincioșii au primit-o de la El rămâne în ei și îi învață toate lucrurile. Conform cu Ioan 14:16, 14:26 și 16:13, Duhul Sfânt este Ajutorul dat credincioșilor să fie cu ei pentru totdeauna, să-i învețe toate lucrurile și să-i conducă în tot adevărul. Așadar, uleiul din pilda fecioarelor este o imagine a Duhului Sfânt. Lumina lămpilor reprezintă fapte bune, moralitate, roade ale Duhului sau diferite acte divine ale Duhului, cum ar fi vindecarea bolnavilor, scoaterea demonilor și învierea morților.Acum, care este diferența dintre uleiul prezent deja în lămpi și cel din vasele suplimentare? Pe de o parte, pe baza lui Ioan 14:16 și 1 Ioan 2:27, știm că, odată ce Duhul Sfânt vine în credincioși, El rămâne în ei pentru totdeauna. El nu mai vine și pleacă așa cum făcea în Vechiul Testament cu poporul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Efeseni 1:13–14 întărește această prezență veșnică a Duhului Sfânt în credincioși, afirmând că El este o pecete a mântuirii, o garanție a moștenirii credincioșilor până când aceștia dobândesc stăpânirea deplină a ei:Efeseni 1:13–14 (NTR)13 În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis,14 Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui.Cuvântul grecesc tradus „garanție” în acest pasaj (gr. arrabon) este un termen legal și comercial care înseamnă prima rată, depozit, avans sau angajament. Reprezintă o plată care obligă partea contractantă să efectueze plăți suplimentare. Când Dumnezeu le-a dat credincioșilor Duhul Sfânt, S-a angajat să le dea toate binecuvântările ulterioare ale vieții eterne, precum și o mare răsplată în cer cu El. În concluzie, cele cinci fecioare pentru care lămpile au încetat să mai ardă nu pot reprezenta credincioși cu adevărat născuți din nou, care au avut odată Duhul Sfânt în ei ca pecete și apoi L-au pierdut.Pe de altă parte, o privire mai atentă asupra Scripturii, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, va dezvălui că Duhul Sfânt poate veni peste oameni doar pentru o perioadă, pentru ca aceștia să îndeplinească unele sarcini divine sau chiar să facă fapte bune. Însă, nu este necesar ca Duhul Sfânt să rămână în ei într-un mod salvator. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt vine peste ei, dar nu în ei. Câteva exemple din Vechiul Testament îi includ pe Samson, care a primit spiritul și ungerea de putere, împăratul Saul, care a primit spiritul profeției, Iosua și regele Solomon, care au primit amândoi duhul înțelepciunii în diferite măsuri. Toți acei oameni „au luminat” pentru un timp prin ungerea Duhului Sfânt, fără a fi mântuiți în timpul vieții lor, pentru că Isus nu venise încă. În acel moment al istoriei, ei aparțineau împărăției întunericului.Venind în Noul Testament, în epoca de dinaintea morții lui Isus, Iuda Iscarioteanul, ucenicul care L-a trădat pe Isus, a vindecat oameni și a scos demoni prin Duhul Sfânt, împreună cu ceilalți ucenici, dar a fost numit fiul pierzării în Ioan 17:12 și și-a luat viața fără ca să fi fost salvat. Mai mult, așa cum am văzut mai devreme în Evrei 6:4–6, pot exista oameni reprezentați de pământul stâncos din pilda Semănătorului, care sunt luminați de Evanghelie, care gustă darul ceresc, care devin părtași la lucrarea Duhul Sfânt și care gustă Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, dar nu au rădăcină în ei înșiși. Acești oameni continuă să se bazeze pe faptele lor bune, pe moralitatea și neprihănirea lor pentru a fi acceptați înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, Matei 7:21–23 pare să sugereze cumva că pot exista oameni care profețesc, care scot demoni și care fac lucrări mari în numele lui Isus, dar care totuși, la final, nu sunt recunoscuți de Isus. Modul în care Isus nu le-a recunoscut pe fecioarele neînțelepte nu este diferit:Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».1 Ioan 2:19 susține, de asemenea, că cei care se pare că s-au îndepărtat de la credință nu erau cu adevărat în ea, căci dacă ar fi fost, ar fi continuat până la sfârșit. Dar ei „au ieșit” și așa a devenit clar că nu fuseseră în credință:1 Ioan 2:19 (NTR)19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.Acum, dacă punem toate aceste observații împreună, cine sunt acești oameni care nu sunt cu adevărat născuți din nou, dar care, prin faptele lor exterioare, au o aparență foarte puternică de persoane mântuite? Lucrările lor sunt chiar minuni de vindecare și acte de eliberare. Astfel, ei pot fi incluși în trei categorii. Prima sunt oamenii care sunt sincer entuziasmați de Cristos, care rămân o vreme în biserică și încearcă să-și modeleze viața după principiile biblice, dar nu iau niciodată o decizie pentru Isus. Știm deja că darurile lui Dumnezeu sunt irevocabile (Romani 11:29). Știm că El poate folosi chiar și un măgar în scopurile Sale, așa cum a făcut cu măgarul lui Balaam. Întrucât Dumnezeu îi iubește atât de mult pe oameni, putem concluziona că El poate folosi chiar și pe acești oameni nemântuiți pentru a atinge viețile altora prin miracole, de dragul acelora cărora li se slujește. Însă, aceasta nu este neapărat o garanție a mântuirii pentru oamenii care fac slujirea. Folosirea puterilor supranaturale nu este egală cu a fi născut din nou. În exterior, la fel ca lămpile fecioarelor, acești așa-ziși credincioși pot părea să ardă și să strălucească pentru o vreme în exterior, fără ca această lumină să aibă vreun efect salvator asupra lor. Mântuirea este o relație de dragoste cu Cristos bazată pe credință. Ea este dincolo de daruri și miracole.A doua categorie a acestui tip de oameni pot fi creștinii nominali, oameni buni, morali, care au o părere bună despre principiile și valorile creștine și se numesc creștini. Acești oameni merg la biserică din când în când, dar nu au nicio relație mântuitoare cu Cristos. De obicei, ei sunt creștinii ortodocși,  mulți catolici, anglicani și chiar unii protestanți, în special în Statele Unite ale Americii.A treia categorie a acestui tip de oameni pot fi oamenii care aparțin lui Satan, care se arată în mod deliberat ca și creștini și chiar fac minuni folosind puterea Diavolului, cu singurul scop de a înșela oamenii, chiar și pe cei aleși. Acești oameni pot părea că predică adevărul Bibliei, dar răsucesc în secret unele părți ale ei într-un mod subtil, astfel încât diferențele să nu fie recunoscute ușor și să poată înșela pe alții. În Matei 24:24, Isus îi avertizează pe ucenicii Săi că, în vremurile din urmă, cristoși și profeți falși se vor ridica și vor face în mod intenționat semne și minuni mari care să înșele oamenii.Matei 24:24 (NTR)24 Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși și vor face semne mari și minuni, pentru a-i duce în rătăcire, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși.Mai mult, în 2 Corinteni 11:13–15, apostolul Pavel spune că Satan însuși se transformă într-un înger al luminii și are slujitori care, de asemenea, se transformă în apostoli ai lui Cristos și slujitori ai dreptății:2 Corinteni 11:13–15 (NTR)13 fiindcă astfel de oameni sunt apostoli falși, lucrători care înșală, deghizându-se în apostoli ai lui Cristos.14 Și nu este de mirare, pentru că însuși Satan se deghizează în înger de lumină.15 Deci, nu este mare lucru dacă și slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptății. Sfârșitul lor va fi după faptele lor.Dacă ești ca mine, probabil te întrebi: „Există astfel de oameni? Cum arată ei?” Am avut aceeași îndoială până când într-o zi, am întâlnit un tânăr, tocmai în aceeași perioadă în care L-am întrebat pe Duhul Sfânt despre aceste versete provocatoare. Acest tânăr era un muzician și compozitor de muzică hard-rock și fusese implicat în ocultism, chiar și atunci când își scria melodiile. Mi-a spus că și colegii săi de trupă se închinau în mod regulat lui Lucifer pentru beneficii lumești precum faimă, bani și plăceri. De asemenea, mi-a spus că el cunoaștea oameni care se închinau lui Satan și făceau miracole folosind puterea lui, dar care se deghizau în mod intenționat ca și creștini, pentru a înșela oamenii. Ei predicau 80% de adevăr cu 20% răstălmăciri foarte subtile ale adevărului de bază. Am fost șocat să aud asta, dar mi-a adus mai multă lumină cu privire la aceste versete, că astfel de oameni există: slujitori ai Satanei deghizați în apostoli ai lui Cristos.Până acum, probabil că a devenit clar că ulciorul suplimentar de ulei reprezintă partea invizibilă pe care o au doar credincioșii autentici. Acea parte invizibilă este Duhul Sfânt prezent ca o pecete a mântuirii în credincioși, ca urmare a credinței lor în Isus Cristos. Duhul Sfânt a venit să rămână în ei pentru eternitate. Cei fără vasul suplimentar de ulei pot genera o lumină asemănătoare cu a celor ce îl au, pot „lumina” pentru un timp, dar nu sunt cu adevărat salvați. În cazul lor, Duhul Sfânt probabil a venit doar peste ei și nu în ei. Această concluzie este susținută și de declarația puternică pe care Isus le-a făcut-o acestor oameni în Matei 25:12 și 7:23: „Nu vă cunosc” sau „Nu v-am cunoscut niciodată”. Dacă acești oameni au fost odată mântuiți în mod autentic și apoi și-au pierdut mântuirea prin fapte rele, Isus nu le-ar fi putut spune că nu i-a cunoscut niciodată. Le-ar fi putut spune ceva de genul: „Da, v-am cunoscut o dată, dar acum nu mai sunteți ai Mei”. Așa ar fi fost mai potrivit dacă acești oameni și-au pus vreodată credința în Isus și L-au făcut Domn într-un mod salvator.Este imperativ să ne amintim că oamenii care nu vor să fie respinși la intrarea în cer, dar care se întreabă, cu teamă, dacă nu cumva se află în acea categorie, pot să fie siguri că nu sunt. Simplul fapt că își pun această întrebare și că îi preocupă această problemă demonstrează fără nicio îndoială că nu se află în acea categorie. Oamenii care și-au pus în mod conștient credința în Cristos și L-au mărturisit ca Domn al vieții lor nu pot intra niciodată în grupa oamenilor pierduți fără să știe.În cele din urmă, ce înseamnă să veghezi? După cum am menționat mai înainte, pregătirea sau vegherea este semnul credinței, care este singura condiție prealabilă pentru intrarea în Împărăția Cerurilor și participarea la celebrarea nunții Mirelui. Unii oameni pun accent pe vigilență, dar scapă din vedere faptul că, în pilda fecioarelor, toate dormeau. Pregătirea este răspunsul credinței la mesajul Evangheliei, care permite cuiva să fie primit în Împărăție în momentul sosirii neașteptate a Mirelui. Lipsa unei pregătiri adecvate este demonstrarea necredinței în jertfa lui Cristos ca singura cale de salvare, care va descalifica pe cineva din a intra și a se bucura de Împărăție. Matei 7:21–23 (Facerea voii Tatălui)Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?».23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».Am explicat puțin acest pasaj în secțiunea anterioară când am vorbit despre cele zece fecioare, dar aici vom aborda aceleași versete dintr-o perspectivă ușor diferită. S-ar putea ca nu toți creștinii să fie de acord cu privire la care este cel mai înfricoșător pasaj din Biblie, dar cei mai mulți agreează că aceste cuvinte finale ale lui Isus din predica de pe munte se situează aproape de capul listei. E groaznic să te gândești ca vei merge în iad. Este mai înspăimântător să afli prea târziu că te duci în iad când tu credeai că mergi în cer. Și este și mai alarmant să ne gândim că nu doar câțiva, ci „mulți” vor avea această experiență. Acesta este unul din motivele pentru care unii oameni folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini cu posibilitatea de pierdere a mântuirii dacă practică fărădelegea și nu fac voia Tatălui. Ei predică ceva de genul următor: „Tu poți să fii un credincios autentic născut din nou în Cristos, care Îl numește pe Isus „Domn”, care chiar profețește, scoate demoni și face multe minuni în numele lui Isus, dar dacă nu ești atent să faci voia Tatălui tot timpul și dacă practici fărădelegea, s-ar putea să ai marea surpriză neplăcută de a nu intra în Împărăția Cerurilor când vei sta înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății”. Oare așa să fie? În primul rând, să ne gândim la ce vrea să spună Isus în legătură cu voia Tatălui și cine sunt cei care o împlinesc. Judecând după context, trebuie să însemne mai mult decât a spune „Doamne, Doamne” și a face lucrări mărețe în numele lui Isus.În ziua de azi, un punct de vedere des întâlnit sugerează că prin expresia „voia Tatălui Meu”, Isus s-a referit la o viață caracterizată de ascultarea a tot ceea ce a poruncit Tatăl. Astfel, cei care fac voia Tatălui vor fi cei care trăiesc o viață evlavioasă și sfântă. Există mai multe probleme cu această interpretare. În primul rând, Dumnezeu este perfect și cineva nu poate intra în Împărăția Sa fără a deveni perfect, asemenea Lui (Matei 5:48). În al doilea rând, nu se poate spune că cineva a făcut voia Tatălui decât dacă o face în întregime, 100%. A încălca chiar și numai una dintre poruncile lui Dumnezeu înseamnă a le încălca pe toate (Iacov 2:10). În al treilea rând, chiar dacă aceste prime două argumente nu sunt valabile, acest prospect duce la concluzia nebiblică că nimeni nu poate fi vreodată sigur că este mântuit, decât la moarte. Nimeni nu ar putea ști vreodată dacă a ascultat suficient de mult. Totuși, Scripturile sunt clare că apostolii știau cu certitudine absolută că erau mântuiți și doreau ca cititorii lor să știe și ei acest lucru (1 Ioan 5:13).Există și o altă perspectivă asupra a ceea ce a vrut să spună Isus prin expresia „voia Tatălui Meu”. Când Isus a vorbit despre a face voia Tatălui pentru a obține intrarea în Împărăție, El a avut în minte un singur act de ascultare: credința în Evanghelie. Isus spune în Ioan 6:40:Ioan 6:40 (NTR)40 Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.Apoi, în Ioan 6:29, El ne spune clar:Ioan 6:29 (NTR)29 Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El.Aceasta este Evanghelia, aceasta înseamnă a face voia Tatălui. Isus a mai spus: „Iată, am venit să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:9). Ce voie trebuia să împlinească Isus? Aceasta era să moară pentru păcatele noastre și să ne aducă în noul Său legământ al harului. Același verset ne spune: „El dă la o parte primul (vechiul legământ) pentru a-l stabili pe al doilea (noul legământ)”. Deci, ceea ce spunea Isus în Matei 7 este următorul lucru: „Nu toți cei care Îmi spun „Doamne, Doamne” în ziua aceea sunt mântuiți, ci numai cei care împlinesc voia Tatălui Meu, și anume, să creadă în Mine”. Aceasta este voia Tatălui cu privire la mântuirea veșnică. El nu spune că în momentul în care faci o greșeală în gând sau faptă, El te reneagă și ți-ai pierdut mântuirea.Da, există și o voie a Tatălui cu privire la felul nostru de a trăi după ce intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, dar aceasta este voia Lui pentru viața noastră pe pământ, care trebuie să fie trăită conform noii poziții de sfințenie în care El ne-a adus. Nu este o condiție de a rămâne în Împărăție, ci mai degrabă să folosim toate beneficiile Evangheliei, să ne împlinim destinul dat de Dumnezeu și să-L facem mândru în fața oamenilor, astfel încât ei să dea slavă lui Dumnezeu. Această a doua voie a lui Dumnezeu este revelată în 1 Tesaloniceni 4:3–7:1 Tesaloniceni 4:3–7 (NTR)3 Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră. Să vă feriți de preacurvie.4 Fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și cinste,5 nu în patima poftei, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu.6 Nimeni să nu-l nedreptățească pe fratele său și nici să nu profite de el, pentru că Domnul este Cel Ce pedepsește toate acestea, așa cum v-am spus și v-am avertizat.7 Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie.Așadar, trebuie să umblăm în sfințenie, dar nu pentru a rămâne mântuiți, ci pentru că El ne-a făcut deja sfinți. El ne-a adus pe tărâmul sfințeniei. În scriptura noastră inițială, observați că Domnul nostru Isus spune: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest lucru nu poate fi aplicat credincioșilor născuți din nou care au o relație cu Domnul. Se referă la oameni care nu au avut niciodată o relație personală cu Domnul. De aceea, Isus a putut să spună celui din urmă grup: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest pasaj trebuie folosit ca un avertisment numai pentru cei care pretind că au credință creștină, nu pentru cei care L-au acceptat cu adevărat pe Isus ca Domn în viața lor.S-ar putea să vă întrebați: „Atunci cine sunt acești oameni care nu aparțin lui Dumnezeu și care nu au fost ai Lui niciodată, dar care pot face miracole? Cei care nu au Duhul pot să scoată demoni, să facă vindecări miraculoase, semne spectaculoase și minuni?” După cum am descris deja în detaliu în secțiunea despre cele zece fecioare cine ar putea fi acești oameni, există aproximativ două explicații posibile pentru abilitatea celor nelegiuiți de a îndeplini astfel de acte. Una este că unele minuni sunt făcute de puterea Satanei și a oștirii sale demonice (Matei 24:24; 2 Corinteni 11:13–15). Știm că Satan este foarte viclean. Pot exista momente când Diavolul „înscenează” un exorcism sau o vindecare în care un necredincios poruncește unui demon sau unei boli să plece, iar demonul pretinde că se conformează pentru a crea frică în privitori și a-i determina să aibă încredere în ierburi, incantații, talismane, apă sfințită și în moaște mai degrabă decât în Dumnezeu. În al doilea rând, Dumnezeu îi poate împuternici temporar pe necredincioși să facă fapte miraculoase, datorită dragostei Sale pentru oameni și pentru scopurile Sale. Un astfel de exemplu este Iuda Iscarioteanul, care, împreună cu ceilalți ucenici, a vestit Evanghelia și, presupunem, că a vindecat bolnavii și a făcut alte minuni. Nu există nimic care să indice că Iuda nu a avut aceeași putere ca ceilalți unsprezece ucenici, deși nu a fost niciodată un adevărat ucenic al lui Cristos. El a fost un înşelător şi „fiul pierzării” (Ioan 17:12). Dacă Iuda a făcut minuni, în ciuda stării inimii lui, a fost doar pentru că Dumnezeu a considerat potrivit să-l folosească pentru slava Sa.

Biserica Grace Springfield, Missouri - mesaj de încurajare și zidire spirituală, rostit de pastorul Cristi Boariu, în data de 21 noiembrie 2023.

Biserica Ekklesia Arad - sesiune de întrebări și răspunsuri cu pastorul Titus Păștean, în data de 22 octombrie 2023.

Biserica Ekklesia Arad - mesaj de încurajare și zidire spirituală, rostit de pastorul Titus Păștean, în data de 22 octombrie 2023.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA II)Evrei 3:12–14 (Îndepărtarea de Dumnezeu)Evrei 3:12–14 (NTR)12 Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l depărteze de Dumnezeul cel Viu,13 ci îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi, cât timp se zice „astăzi“, astfel încât niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.14 Căci am devenit părtași ai lui Cristos dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit convingerea noastră de la început.Unii creștini interpretează „îndepărtarea de Dumnezeul cel viu” în acest pasaj ca fiind pierderea mântuirii. Totuși, aici avem aceeași explicație ca înainte. A te depărta de Dumnezeu înseamnă a începe să-ți mărturisești credința în Cristos ca mai apoi să continui să te bazezi tot pe vechiul sistem al Legii pe care Dumnezeu l-a abolit și să nu crezi pe deplin în Cristos (adică să ai o inimă rea a necredinței). „Înşelăciunea păcatului” la care se face referire aici este înşelăciunea păcatului necredinţei în Cristos. Acesta este contextul. Versetul următor vorbește despre menținerea cu fermitate a convingerii noastre în Cristos și despre a nu aluneca înapoi în necredință. Observați, de asemenea, că în versetul 14, a ține cu fermitate convingerea noastră de la început până la sfârșit nu este o condiție pentru a rămâne în relație cu Cristos, ci un rezultat al faptului că am devenit deja părtași ai lui Cristos. Versetul nu spune că rămânem astfel doar atâta timp cât stăm fermi, ci că îi cunoaștem pe cei care au devenit cu adevărat părtași ai lui Cristos (timpul trecut) dacă ei țin ferm convingerea lor de mântuire până la sfârșit. Aceeași idee este exprimată în Evrei 3:5–6:Evrei 3:5–6 (NTR)5 Moise, într-adevăr, a fost credincios ca slujitor în toată Casa lui Dumnezeu, fiind o mărturie despre lucrurile care urmau să fie spuse,6 dar Cristos a fost credincios ca Fiu peste Casa lui Dumnezeu. Iar Casa Lui suntem noi, dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit încrederea și speranța cu care ne lăudăm.Unii predicatori deduc din acest pasaj că credincioșii rămân casa lui Dumnezeu atâta timp cât păstrează ferm și până la capăt încrederea și bucuria în speranță. Însă, versetul nu spune asta, ci spune că credincioșii sunt deja casa lui Dumnezeu, iar dovada constă în faptul că, aceștia vor păstra încrederea până la capăt ca și rezultat al credinței lor. Cu alte cuvinte, tu știi că locuința ta a fost conectată la rețeaua electrică dacă luminile se aprind în casă. Tu nu încerci să ții luminile aprinse pentru a te asigura că astfel casa ta rămâne conectată la rețeaua electrică. Evrei 12:14 (Căutarea sfințirii)Evrei 12:11–17 (NTR)11 Orice disciplinare nu pare în prezent un motiv de bucurie, ci mai degrabă un motiv de întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea.12 De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți!13 „Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre“, pentru ca șchiopul să nu-și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat.14 Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul.15 Aveți grijă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți,16 ca nu cumva vreunul să fie imoral sau lumesc ca Esau, care, pentru o mâncare, și-a vândut drepturile de întâi născut.17 Voi știți că, mai târziu, când a dorit să moștenească binecuvântarea, a fost respins, căci n-a mai găsit loc pentru pocăință, chiar dacă a căutat binecuvântarea cu lacrimi.Mulți creștini scot Evrei 12:14 din context și ajung la concluzia că credincioșii născuți din nou trebuie să urmărească sfințirea practică (adică facerea de fapte bune și omiterea celor rele) în timp ce trăiesc pe pământ, pentru a-și menține salvarea. Altfel, ei nu vor ajunge să-L vadă pe Domnul, ceea ce înseamnă că își pot pierde mântuirea în orice moment. Recunosc că acesta este un verset dificil de interpretat în mod corect de unul singur sau izolat de context și voi explica de ce este așa.Sfințirea la care face referire Evrei 12:14 poate fi doar una din două tipuri. Primul tip e sfințirea comportamentală și practică, la nivel de trup și suflet. Aceasta este progresivă și constă într-un proces de transformare ce începe după nașterea din nou și poate ține toată viața. Al doilea tip este sfințirea sau neprihănirea dată de Isus la momentul nașterii din nou, la nivel de duh. Aceasta nu mai este progresivă, ci este oferită o singură dată pentru totdeauna. Ea este menționată în 1 Corinteni 6:11 unde Pavel spune la timpul trecut corintenilor că ei au fost sfințiți. Ca regulă generală, în mediul creștin, există multă confuzie cu privire la lucrarea terminată deja în noi și la ceea ce este încă în proces de finalizare, tocmai din cauză ca autorii cărților Bibliei alternează discursul de la nivelul trupului și sufletului cu cel al duhului fără să anunțe audiența. Și atunci cade în responsabilitatea noastră și a Duhului Sfânt să facem această distincție, care nu este tot timpul simplă. Dar dacă avem o inimă sinceră și doritoare de a ajunge la rădăcina adevărului pur, cu ajutorul Duhului Sfânt, vom reuși.Să presupunem că Evrei 12:14 se referă la sfințirea progresivă a comportamentului. Căutarea unei astfel de sfințiri este un lucru bun și de dorit și e un proces în care noi trebuie să fim implicați în permanență ca și creștini, pentru că Dumnezeu este sfânt și știm că El dorește foarte mult ca și noi să fim sfinți în purtarea noastră, așa cum menționează apostolul Petru în 1 Petru 1:15–16. Faptul că textul ne îndeamnă să urmărim această sfințire poate fi un indiciu că nu e vorba aici de îndreptățirea primită o singură dată la momentul mântuirii. Și dacă versetul s-ar fi oprit aici, probabil aceasta ar fi fost cea mai bună interpretare care ne-ar fi insuflat o dorință și mai mare de a ne sfinți. Însă, în momentul în care versetul se termină cu faptul că nimeni nu va vedea pe Domnul fără această sfințire, nu mai poate fi vorba de sfințirea practică. De ce? Pentru că Dumnezeu este perfect și El cere numai perfecțiune, conform Matei 5:48. El nu acceptă jumătăți de măsură sau căutări progresive. Suntem noi oare vreodată desăvârșiți, după mântuire, în toată conduita noastră? Desigur că nu. Aceasta înseamnă că sfințirea progresivă care este mereu imperfectă nu poate fi un factor care va determina dacă Îi vedem, sau nu, fața lui Dumnezeu. În această situație, chiar nimeni nu Îi va vedea fața. Pot să garantez. La Dumnezeu nu este ca și cum ar fi un prag de sfințenie pe care numai El îl cunoaște în mintea Sa și îl ține secret și care poate fi de 60% sau 90%, iar dacă strădania ta depășește acel prag, vei reuși să-I vezi fața, altfel, nu. Din păcate, din ce am văzut până acum, practic foarte mulți creștini cred că este așa fără poate chiar să fie conștienți de acest lucru. În general, concluzia cu care este lăsată audiența în urma unei predici din Evrei 12:14 este că ei trebuie să facă tot posibilul să trăiască cât mai sfânt pentru a-și crește șansele de a fi deasupra pragului secret al lui Dumnezeu de sfințire și de a ajunge până la capăt într-o stare satisfăcătoare. Însă, pe langă faptul că Dumnezeu nu ar accepta o astfel de sfințire deficitară ca și condiție de a-I vedea fața, dacă menținerea salvării depinde de faptele noastre bune, atunci ea nu mai este doar prin har și prin credință, ceea ce contrazice alte scripturi puternice despre mântuire. Mai mult, amenințarea de a nu-L vedea pe Domnul dacă nu ne descurcăm suficient de bine, ar aduce frica în prim-plan ca motivator principal la sfințenie și nu iubirea necondiționată a lui Dumnezeu.De aceea trebuie să aruncăm o privire mai atentă atât asupra contextului imediat al acestui pasaj, cât și asupra contextului mai larg al întregii cărți Evrei. După cum am menționat mai înainte, cartea Evrei este scrisă în principal pentru creștinii evrei – atât autentici, cât și doar cu numele – care sufereau și treceau prin dificultăți din cauza identificării lor cu Isus Cristos și a noii căi de îndreptățire numai prin credință. Acești creștini se angajaseră să-L urmeze pe Cristos, dar ce însemna aceasta pentru ei nu era un drum glorios sau o plimbare prin Disneyland. Identificarea lor cu Isus le aducea mai multă durere și persecuție decât experimentaseră ei anterior. Până la capitolul 10, autorul cărții Evrei le explică acestor oameni în detaliu ce a făcut Isus pe cruce, implicațiile acelui act și superioritatea Sa față de Legea lui Moise. Apoi, în capitolul 11, autorul enumeră o listă de oameni din Vechiul Testament care au trebuit să lupte pentru credința lor în Dumnezeu și să îndure persecuția. În capitolul 12, autorul schimbă macazul de pe stilul de învățătură și începe să-i încurajeze pe acești credincioși să rămână puternici în timpul persecuției și să lupte pentru credință, așa cum au făcut-o predecesorii lor, deoarece această suferință funcționează ca și antrenamentul lor în dreptate sau neprihănire. Disciplina descrisă în capitolul 12 nu este una în sensul pedepsei lui Dumnezeu față de copiii Săi, ci o disciplină în termeni de antrenament, precum antrenamentul militar. Pregătirea și instruirea militară sunt dificile și dureroase, dar necesare pentru succesul în luptă. Când cineva se antrenează la sală, exercițiile nu sunt totdeauna confortabile sau ușoare, dar ele construiesc mușchii și ajută persoana să fie în formă. În mod similar, persecuția și suferința din cauza credinței produc rodul neprihănirii (Evrei 12:11).Mulți dintre acești creștini erau sătui și obosiți, epuizați din punct de vedere spiritual, iar scriitorul încearcă să-i încurajeze în versetul 12 spunându-le: „De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți”. Această frază este citată din Isaia 35:3. În Isaia 34, Dumnezeu anunță judecata dreaptă și răzbunarea împotriva tuturor dușmanilor lui Israel, reprezentați de Edom. Apoi, în capitolul 35, Dumnezeu descrie cum va arăta izbăvirea lor și le revelează că nu i-a uitat. Slava Domnului urma să fie aratată din nou, dar poporul lui Israel era încă în pustie și într-un pământ uscat în acel moment, așa cum ilustrează Isaia 35:1. Isaia spune acelei comunități: „În timp ce treceți prin această perioadă grea, gândiți-vă la toate lucrurile bune pe care Dumnezeu le va face pentru voi și, între timp, ajutați-vă unii pe alții, întăriți mâinile fraților voștri care sunt slabe și genunchii care sunt slabi”. Acum, revenind la textul nostru din Evrei, în același mod, în mijlocul a tot felul de tensiuni dintre cei de partea Legii și cei în Cristos, scriitorul spune acelei comunități de credincioși să se sprijine reciproc și să continue în credință. Apoi, în versetul 14, îi încurajează să încerce să urmărească pacea cât mai mult cu toți cei care luptă împotriva lor, dar fără compromis în ceea ce privește adevărul și sfințirea pe care au primit-o de la Isus prin credință. Cu alte cuvinte, „când familia și rudele vin împotriva voastră din cauza mesajului Evangheliei harului, nu vă mâniați. Încercați să căutați pacea, însă ținând cu hotărâre în același timp în mintea voastră sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”Sfințirea despre care vorbește versetul 14 este căutarea sfințeniei și a neprihănirii lui Isus primite o singură dată la momentul mântuirii. Scriitorul le spune acestor credincioși să nu renunțe la neprihănirea pe care au primit-o prin credință și astfel să se întoarcă la cea primită prin Lege, doar pentru a le fi ușurată viața. Și avem câteva indicii substanțiale în context care ne arată că despre asta vorbește scriitorul. În primul rând, Evrei 12:10 spune că cei care trec prin această pregătire au parte de sfințenia lui Isus. Aceasta le este dată. În al doilea rând, cuvântul „sfințire” sau „sfințenie” din versetul 14 este scris cu articol hotărât: urmărește sfințirea, nu doar o sfințire, ci acel tip de sfințire fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul. Asta înseamnă că exista și un alt tip de sfințire – cea prin faptele Legii – care îi împiedica să fie mântuiți și să-L vadă pe Domnul la sfârșit. În al treilea rând, versetele 15 până la 17 oferă mai multe detalii despre ce a vrut să spună scriitorul când i-a îndemnat să urmărească acea sfințire. El a intenționat să se asigure că nimeni nu ajunge lipsit de harul lui Dumnezeu și se duce înapoi la Lege. Aceasta însemna ca ei să nu permită nici unei rădăcini de amărăciune și frustrare să apară între ei din cauza noii căi de salvare și astfel să se întineze unul pe celălalt.Mai mult, însemna ca ei să se asigure că nimeni nu era fără Dumnezeu ca Esau, care avea dreptul de întâi născut cu multe binecuvântări la pachet, dar la care a renunțat foarte ușor doar pentru confortul unei singure mese. Apoi, când a vrut să primească înapoi binecuvântările, nu a mai putut. În același mod, versetul 17 încurajează poporul evreu care părea să se fi decis pentru Cristos să nu dea la o parte atât de repede noua cale de mântuire prin credință de dragul păcii pământești temporare cu frații lor evrei care încă urmau Legea lui Moise și îi prigoneau. Dacă nu-L aleg pe Cristos și nașterea din nou prin credință, ei vor rămâne nemântuiți și nu Îl vor vedea pe Domnul. 1 Corinteni 6:9–11 (Cei nedrepți și Împărăția)1 Corinteni 6:9–11 (NTR)9 Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici cei imorali, nici idolatrii, nici adulterii, nici catamiții, nici homosexualii,10 nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici bârfitorii, nici escrocii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.11 Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost curățiți, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus Cristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.Obiecția din acest pasaj la siguranța mântuirii credinciosului este următoarea: „Dacă ești un credincios născut din nou, dar continui să fii un imoral, un adulter, un hoț sau un bețiv, nu vei moșteni Împărăția lui Dumnezeu și îți vei pierde mântuirea.” În primul rând, să stabilim că moștenirea Împărăției este echivalentă cu a fi în Împărăție sau a fi mântuit în Cristos. Unii oameni susțin că „moștenirea” este diferită de „intrare”. Deși sunt de acord că există nivele diferite de posesie a Împărăției lui Dumnezeu aici pe pământ și că faptele păcătoase scad capacitatea noastră de a crede și de a manifesta mai mult din tot ce ne-a dăruit El, susțin că moștenirea Împărăției lui Dumnezeu este același lucru cu mântuirea veșnică. Galateni 3:29 și 4:7 arată că, odată ce ești fiu sau fiică a lui Dumnezeu, ești și moștenitor:Galateni 3:29 (NTR)29 Iar dacă voi sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți descendenții lui Avraam și moștenitori după promisiunea făcută.Galateni 4:7 (NTR)7 Astfel, tu nu mai ești sclav, ci fiu, iar dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu.Mai mult, conform Efeseni 1:11–14, oamenii care cred în Isus primesc sigiliul Duhului Sfânt în momentul mântuirii. Acest sigiliu este o garanție a moștenirii lor:Efeseni 1:11–14 (BTF2015 / NTR)11 În El am și obținut o moștenire, fiind predestinați conform cu scopul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,12 Pentru lauda gloriei Sale, noi, care întâi ne-am încrezut în Cristos.13 În care și voi v-ați încrezut, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, evanghelia salvării voastre; și în care, după ce ați crezut, ați fost sigilați cu acel Duh Sfânt al promisiunii,14 Care este garanția moștenirii noastre, până la răscumpărarea posesiunii cumpărate, spre lauda gloriei Sale.În cele din urmă, voi dovedi că moștenirea Împărăției este echivalentă cu intrarea în ea, folosind și relatarea despre tânărul bogat care a venit la Cristos, consemnată în primele trei Evanghelii: Matei 19:16–29, Marcu 10:17–31 și Luca 18:18–30. Toate cele trei relatări se referă la același incident și subiectul este foarte clar: VIAȚA ETERNĂ. Aceasta este întrebarea de început, cu care se încheie fiecare pasaj. Matei 19:16 ne spune că tânărul bogat a întrebat: „Cum pot să AM viață veșnică”, dar Marcu 10:17 și Luca 18:18 ne spun amândouă că a întrebat: „Cum pot MOȘTENI viața veșnică”. Ca răspuns la întrebarea bărbatului, Isus Cristos a vorbit despre INTRAREA în viață în Matei 19:17. El a echivalat ”a avea” și ”a moșteni” viața veșnică cu intrarea în ea.Revenind la 1 Corinteni 6:9–11, deși Pavel se adresează credincioșilor din biserica din Corint și, deși ar părea că sugerează că unii credincioși adevărați nu vor moșteni Împărăția, el face o distincție clară între cei nedrepți și cei sfinți. Versetul 1 al acelui capitol spune: „Îndrăznește cineva dintre voi, având o problemă împotriva altuia, să meargă în judecată înaintea celor nedrepți, și nu înaintea sfinților”? Apoi, în versetele 2 și 3, el continuă spunând că sfinții vor judeca lumea și îngerii. Mai mult, în versetul 10, el afirmă că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu și, în versetul 11, el conchide: „Și așa ați fost unii dintre voi. Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți și ați fost făcuți neprihăniți în Numele Domnului Isus și prin Duhul Dumnezeului nostru”. În mod clar, el nu spune că cei ce sunt creștini nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu dacă încă fac lucruri păcătoase. Însă, el compară comportamentul celor care nu sunt născuți din nou (și nu au nicio parte în Împărăție) cu cel al sfinților. Trebuie să existe o distincție în purtare, iar sfinții ar trebui să fie diferiți de cei nedrepți în modul lor de viață. El face doar o comparație cu scop educativ și motivațional. Mai mult, observați că nu spune că acei oameni vor fi dezmoșteniți. Pur și simplu nu vor moșteni niciodată Împărăția. În cele din urmă, aproape peste tot în Noul Testament, Dumnezeu îi numește sfinți pe cei ce sunt în Cristos și se raportează la ei în funcție de identitatea lor spirituală și nu în funcție de faptele lor care ar putea fi încă păcătoase. El nu îi califică niciodată pe creștini ca și desfrânați, bețivi, adulteri sau hoți, ci cu termenii de neprihăniți, sfinți, fii, moștenitori, etc. În concluzie, 1 Corinteni 6:9–11 nu poate fi folosit ca un argument valid că oamenii născuți din nou pot fi dezmoșteniți în orice moment datorită persistenței lor în trăire nesfântă.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA I)Principii de interpretareOri de câte ori ne apropiem de un pasaj biblic care aparent contrazice siguranța veșnică a mântuirii credincioșilor, putem folosi câteva principii sau unelte care să ne ajute să înțelegem sensul corect și intenționat al textului respectiv. În primul rând, trebuie să ne uităm la contextul istoric și cultural al cărții căreia îi aparține pasajul și să căutăm răspunsuri la întrebări precum următoarele: Cine este autorul cărții? În ce perioadă a fost scrisă cartea? Care este tema cărții? Cui i s-a adresat? Ce probleme ale zilei a încercat să abordeze autorul? Care a fost tonul autorului și atmosfera creată de el? Când facem această cercetare, am putea găsi indicii importante despre interpretarea textului nostru inițial. În al doilea rând, trebuie să citim pasajul în contextul său imediat, adică câteva versete înaintea lui și câteva versete după el, pentru a vedea despre ce vorbea cu adevărat autorul. În al treilea rând, este recomandat să citim același pasaj în mai multe traduceri ale Bibliei și în diferite limbi dacă e posibil, cum ar fi engleză și greacă. Unele limbi sunt mult mai bogate în cuvinte și semnificații decât altele. Limba greacă este una dintre cele mai bogate și cuprinzătoare limbi de pe pământ. De aceea, probabil, Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel încât Noul Testament să fie scris într-o perioadă în care limba greacă era predominantă. De exemplu, limba greacă are șase cuvinte diferite pentru ”dragoste”, trei cuvinte diferite pentru ”cunoaștere” și trei cuvinte diferite pentru ”înțelepciune”. Mai mult, cuvântul ”mântuire” provine din cuvântul grecesc soteria, tradus ca și restabilire la o stare de siguranță, întregire, sănătate și bunăstare, precum și salvare, eliberare și ferire de pericol sau distrugere. Cu toate acestea, ca și creștini, când citim cuvântul „mântuire” din Biblie în limba noastră maternă, credem că se referă doar la mântuirea din iad și din iazul de foc. Dacă citim aceste pasaje dificile într-o singură traducere a Bibliei și doar în limba noastră maternă, putem pierde mult din semnificația inițial intenționată a textului.A patra cheie pentru o interpretare autentică a textelor complexe despre imuabilitatea mântuirii este să înțelegem că salvarea este un pachet holistic și complet, care include atât salvarea de iad, cât și sănătatea fizică, prosperitatea materială și eliberarea de obiceiuri și dependențe păcătoase aici pe pământ. Mergând pe aceeași linie, al cincilea principiu este că mântuirea include atât spiritul, cât și sufletul și trupul nostru. Salvarea spiritului este instantanee și eternă (perpetuă), în timp ce mântuirea sufletului și a trupului sunt progresive și au loc aici pe pământ. Uneori, chiar și creștini fiind, am putea să ne pierdem viața aici pe pământ mai devreme decât a plănuit Dumnezeu și să nu ne însușim toate beneficiile Evangheliei, în principal din cauza lipsei de cunoaștere și înțelegere. S-ar putea chiar să avem perioade de regres sau apostazie. Totuși, aceasta nu înseamnă că ne pierdem și mântuirea veșnică.Al șaselea principiu de interpretare este că mântuirea include două părți: o parte minoră și o parte semnificativă. Partea secundară are de-a face cu ispășirea păcatelor noastre trecute, care ne oferă intrarea veșnică în Împărăție și scăparea de iad, în timp ce partea semnificativă are de-a face cu Noul Legământ de binecuvântări, sfințenie, pace, bucurie, sănătate și prosperitate aici pe pământ. Salvarea adusă de Isus Cristos nu a fost în principal una din iad, ci o salvare de păcat și de toate efectele care au intrat în lume odată cu el. Mântuirea din iad este un produs secundar al mântuirii din păcat. De exemplu, să ne îndreptăm atenția la călătoria poporului Israel din Egipt spre țara promisă. Ieșirea lor din Egipt și trecerea Mării Roșii sunt un simbol al scăpării noastre din păcat și iad, al nașterii din nou și al botezului în apă. Însă, știm cu toții că acesta nu a fost scopul principal al lui Dumnezeu – doar să-i scoată din sclavie, să-i ajute să treacă Marea Roșie și apoi să-i lase să trăiască singuri în deșert. Deuteronom 6:22–23 spune că Dumnezeu i-a scos DIN Egipt pentru a-i duce ÎN țara făgăduită a Canaanului. Scoaterea lor din Egipt a fost doar un pas secundar și necesar pentru ca Dumnezeu să-i ducă în țara promisă. Mulți creștini cred că țara promisă pentru noi, credincioșii, este cerul, după moartea fizică, dar nu este așa. De ce? Pentru că acolo nu vor mai fi uriași cu care să lupte lupta credinței, precum uriașii cu care israeliții au luptat în Canaan. Giganții bolii, sărăciei, blestemului, influențelor demonice, a obiceiurilor păcătoase și dependențelor sunt aici pe pământ, nu în cer. Canaan este manifestarea supranaturală a libertății Noului Legământ aici pe pământ. Din păcate, mulți credincioși se gândesc doar să intre în rai și să scape de iad, iar acestea le sunt oricum deja acordate. Ei mor în „pustie” fără să ajungă vreodată să trăiască în Canaanul Evangheliei aici pe pământ. Noi suntem chemați să-i vindecăm pe bolnavi, să scoatem duhurile rele și să înviem morții (Matei 10:8). Câte dintre aceste beneficii ale Evangheliei se întâmplă în mod regulat în bisericile creștine? Sunt aproape inexistente. Însă ne facem griji de iad! De ce atât de mulți credincioși încă se complac în plăcerile păcătoase ale lumii? Pentru că, la fel ca și poporul Israel din deșert, dacă nu au gustat încă Canaanul, se vor gândi mereu la „carnea și usturoiul” Egiptului unde se aflau în robie. Mulți creștini L-au primit pe Isus doar pentru a le șterge păcatele. Au traversat spiritual Marea Roșie și apoi s-au oprit acolo, așteptând să moară fizic și să meargă în rai. Și de aceea ei tind să-și dorească atât de mult „Egiptul”. Mai mult decât atât, poporul Israel care a murit în deșert și nu a ajuns niciodată în Canaan din cauza necredinței lor, a fost pedepsit de Dumnezeu în diferite moduri – în principal prin moarte fizică – dar El nu i-a trimis niciodată înapoi în Egipt.Al șaptelea și ultimul principiu care ne va ajuta să interpretăm pasajele dificile este că „a lupta pentru credință” sau „a continua în credință” sau „a veghea în credință” sau „a face fapte bune”, toate acestea sunt efecte ale mântuirii autentice și nu condiții de menținere  a ei. Altfel, mântuirea nu ar mai fi numai prin credință și am avea fapte cu care să ne lăudăm înaintea lui Dumnezeu. Evrei 6:4-6 (Imposibilitatea reînnoirii)Evrei 6:1–9 (NTR / BTF2015)1 De aceea, lăsând învățătura începătoare despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu,2 a învățăturii despre ritualurile de spălare, a punerii mâinilor, a învierii celor morți și a judecății veșnice.3 Și vom face aceasta dacă va îngădui Dumnezeu.4 Căci este imposibil pentru cei ce au fost odată luminați, au gustat darul ceresc, au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului care vine,6 dar care apoi au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, întrucât ei Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit.7 Când pământul absoarbe ploaia care cade adesea pe el și dă o recoltă folositoare celor pentru care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu.8 Dacă însă dă spini și mărăcini, atunci este nefolositor și este aproape să fie blestemat. Sfârșitul lui este în foc.9 Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiților, totuși, în ce vă privește, suntem convinși că sunteți în stare de lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea.Mulți oameni au învățat pe alții (și unii învață și astăzi) că acest pasaj arată clar că creștinii își pot pierde mântuirea. Și la prima vedere, la o simplă lectură, se pare că această interpretare este corectă. Dar, așa cum este cazul multor scripturi, ar trebui să fim conștienți de „erezia primei priviri”. Mai întâi, să ne uităm asupra contextului istoric și a publicului țintă al cărții Evrei. Din punct de vedere istoric, biserica primară era în general alcătuită din creștini evrei. Unii dintre acești oameni erau cu adevărat născuți din nou și pe deplin convinși de Cristos și de noua cale de salvare. Însă, alții doar s-au entuziasmat de Isus Cristos și, la gândul că El este Mesia așteptat, s-au alăturat cu bucurie bisericii. Dar ei veneau din secole în care familiile lor fuseseră cufundate în tradițiile iudaice de a merge la Templu pentru a-și acoperi păcatele din nou și din nou în ziua sfântă a ispășirii și de a oferi alte jertfe de animale în mod regulat. Acest sistem de sacrificii încetase în cea mai mare parte după distrugerea Templului în anul 70 d.Hr. După ce Templul a fost incendiat, soldații romani l-au dărâmat, piatră cu piatră, pentru a obține aurul topit care curgea printre crăpături. Probabil, chiar și după această perioadă, mai existau grupuri mici de evrei care încă mai aduceau jertfe de animale. Totuși, fără Templu și fără metoda prescrisă pentru jertfe, zilele sacrificiilor de animale se terminaseră.Înainte de distrugerea Templului, în momentul în care a fost scrisă cartea Evrei, aceștia aveau o mentalitate de reguli, legi și sacrificii repetate, construite în ei de-a lungul sutelor de ani. Mântuirea prin har prin credința în Cristos reprezenta o tranziție și o îndepărtare radicală de la Legea lui Moise și, din această cauză, mulți credincioși evrei aveau îndoieli cu privire la Cristos și oscilau în convingerea lor cu privire la El. Îl admirau pe Isus Cristos și le plăcea noua cale, dar nu erau pe deplin convinși în inimile lor să renunțe la Legea lui Moise și s-o lase cu totul în urmă. Pentru ei, a fost puțin cam ca trecerea de la ortodoxie, catolicism sau islam (toate bazate în principal pe fapte bune, închinare la idoli și tradiții) la simpla credință în Isus Cristos. Le era greu să lase în urmă mentalitatea faptelor. Pe lângă schimbarea mentală problematică din cauza sutelor de ani de moștenire întemeiate pe Lege, evreii care doreau să se dedice pe deplin lui Cristos se confruntau cu persecuția și ridiculizarea atât din partea comunității lor evreiești, cât și din partea propriilor rude și membri ai familiei. Aceștia erau ca al doilea tip de pământ din Marcu 4:16–17, pământul pietros în ce privește Cuvântul lui Cristos despre mântuire. Ce spun acele versete?Marcu 4:16–17 (BTF2015)16 Și la fel, aceștia sunt cei semănați pe locul pietros; care, după ce au auzit Cuvântul, îl primesc îndată cu veselie;17 Și nu au rădăcină în ei înșiși și țin doar un timp; după aceea, când se ridică necaz sau persecuție din cauza Cuvântului, îndată se poticnesc.După cum arată acest pasaj, în același fel mulți evrei au primit Cuvântul cu bucurie. Au perceput ceva, s-au entuziasmat, dar nu aveau rădăcină în ei înșiși. Nu erau născuți cu adevărat din nou. Când lucrurile începeau să devină grele din cauza Cuvântului, când treburile nu mai mergeau atât de ușor pe cât trebuiau să meargă și când apăreau probleme cu oamenii și persecuții, acești evrei aveau tendința de a se întoarce înapoi la Lege și la sistemul de jertfe de animale. Însă, ei nu cădeau dintr-o stare de salvare într-o stare pierdută pentru că ei nu fuseseră de la început pe deplin convinși de Cristos. Probabil că la acea vreme nici măcar nu exista vreo discuție despre pierderea mântuirii, cum avem noi astăzi, sau despre a fi pierdut, din moment ce toți evreii erau poporul lui Dumnezeu, chiar și când erau sub conducerea lui Moise. Ei vroiau să-L slujească pe Dumnezeu. Când poporul lui Israel se afla în pustie în călătoria lor către țara făgăduită, după ce au trecut Marea Roșie, Dumnezeu nu i-a amenințat niciodată că îi va trimite înapoi în Egipt, chiar și atunci când au păcătuit. Da, au fost pedepsiți pentru păcatele lor și mulți dintre ei au murit în deșert și nu au ajuns niciodată în țara promisă, dar El nu a trimis pe nimeni înapoi în Egipt, ceea ce ar însemna pentru noi, creștinii, să ne pierdem mântuirea.Aceasta este audiența țintă a cărții Evrei. Textul din Evrei se adresează în primul rând acestor oameni pe care tocmai i-am descris, așa cum se arată din primele două versete ale cărții:Evrei 1:1–2 (BTF2015)1 Dumnezeu, care în multe dăți și în diferite feluri, le-a vorbit odinioară părinților prin profeți,2 În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile.Părinții menționați aici sunt Avraam, Isaac, Iacov și restul părinților poporului evreu. Cartea Evrei încearcă să-i întărească pe acești oameni în credința lor și să le explice inima Evangheliei într-un mod mai profund, contrastând-o și comparând-o cu Legea lui Moise. Ea compară lucrurile noi în Cristos cu cele vechi. Arată cum Isus Cristos este superior față de tot ceea ce cunoșteau ei până în acel moment – superior părinților și profeților din vechime (Capitolul 1), superior îngerilor (Capitolul 2), superior lui Moise (Capitolul 3), superior lui Iosua (Capitolul 4) și superior preoției levitice (Capitolul 5), în care preoții aduceau jertfe zi de zi în Templu. Acestor credincioși evrei le venea greu să creadă că jertfa lui Cristos era suficientă și că nu mai erau nevoiți să continue cu jertfele de animale. Expresia „din nou” este cheia în toată cartea Evrei.Oamenii despre care Pavel spune: „cei ce au fost odată luminați” din Evrei 6:4 erau doar niște degustători de salvare și nu băutori; aceștia au fost expuși beneficiilor sale, dar nu au fost salvați pe deplin. Ei doar „au gustat” sau „au luat mostre” din Cristos. Ei nu s-au convertit niciodată cu adevărat la credința în El. „Luminat” nu înseamnă neapărat „regenerat” sau „salvat”, deoarece a fi luminat cu privire la ceva nu garantează neapărat un angajament de a acționa pe baza a ceea ce ai fost luminat. O analogie bună ar fi diferența dintre a te căsători cu cineva și a ieși la câteva întâlniri cu acea persoană. Un om poate învăța lucruri despre Cristos și, prin aceasta, să-L admire și poate să-i facă plăcere să fie parte dintr-o părtășie, dar să nu aibă un angajament real și de durată față de El. S-ar putea să fi fost invitat de cineva la biserică, a auzit despre Isus și Evanghelie și a fost luminat, dar nu s-a hotărât niciodată pentru Cristos. Acesta nu este același lucru cu pocăința și credința prin care o persoană este unită cu Cristos și mântuită. În Matei 27:34, putem vedea că, atunci când Isus era pe cruce și i s-a făcut sete, I s-a dat vin acru amestecat cu fiere pe care doar l-a gustat, dar nu l-a băut.Matei 27:34 (NTR)34 I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea.Deci, poți să guști ceva și apoi să refuzi să bei.Apoi avem expresia „părtași ai Duhului Sfânt”, care nu înseamnă neapărat că Duhul Sfânt a venit să trăiască în acești oameni pentru totdeauna, așa cum ar face-o în cazul credincioșilor. Câteva exemple de oameni părtași ai Duhul Sfânt care au sfârșit rău ar fi regele Saul și Samson din Vechiul Testament. Duhul Sfânt a venit peste ei pentru o vreme și au făcut lucruri mari pentru Dumnezeu, dar apoi au căzut. Un alt exemplu excelent de părtaș al Duhului Sfânt în Noul Testament este Iuda Iscarioteanul, ucenicul lui Isus, care a scos demoni și a vindecat pe cei bolnavi, dar apoi a căzut și s-a pierdut. Nici măcar nu fusese mântuit încă, pentru că Isus nu murise pe cruce în acel moment, iar Iuda a murit fără să-și manifeste vreo credință în Dumnezeu, așa cum a făcut Petru după ce a căzut. Iuda a fost doar un părtaș – un degustător – nu un băutor.Ai putea întreba: „Cum este posibil acest lucru? Cum pot oamenii să fie în biserică de ceva timp, să facă tot felul de activități, să vadă puterea lui Dumnezeu și să nu se nască din nou? Cunosc personal pe cineva devotat Domnului, care mai târziu s-a îndepărtat de Cristos. Vrei să-mi spui că acea persoană nu a fost născută din nou?” Ei bine, nu știu. S-ar putea să fi fost cu adevărat născuți din nou, caz în care se vor întoarce înapoi la Cristos, sau nu au fost născuți din nou deloc. Doar Dumnezeu și acea persoană poate ști ce se întâmplă în inima ei. Nimeni din exterior nu poate să știe ce crede cu adevărat o altă persoană. Biblia spune în 1 Ioan 2:19 următorul lucru:1 Ioan 2:19 (BTF2015)19 Au ieșit dintre noi, dar nu erau de-ai noștri, căci dacă ar fi fost de-ai noștri ar fi rămas cu noi, dar au ieșit ca să se arate că nu toți erau de-ai noștri.Conform acestui pasaj, unii oameni se pot ”atașa„ la trupul lui Cristos într-un mod aparent autentic, fără să fie neapărat din trup. Această categorie de „gustători” anulau puterea jertfei lui Cristos pentru ei înșiși, prin continuarea aducerii jertfelor de animale în mod repetat, deși cunoșteau adevărul. Comportamentul lor arăta că lucrarea de la cruce a fost ineficientă. Ei încă așteptau ca o jertfă permanentă să vină, așa că Isus Cristos trebuia să moară din nou. În felul acesta, ei Îl sacrificau din nou pe Fiul lui Dumnezeu și Îl supuneau la rușine publică. Dar Pavel vine și spune că, dacă acești oameni, care au gustat din harul lui Dumnezeu și din binefacerile Evangheliei, se întorc la Lege ca fundament pentru iertarea păcatelor lor, atunci este imposibil pentru ei să se pocăiască și să fie reînnoiți, atâta timp cât continuă să facă asta. Dacă ei tratează jertfa lui Cristos în acest fel, atunci rămân nemântuiți pentru că nu există nicio altă jertfă pentru păcate hotărâtă de Dumnezeu ca și plată satisfăcătoare pentru păcatele lor. Dumnezeu declarase vechiul sistem de jertfe de animale ca fiind învechit, deci nu mai era valabil și satisfăcător, iar sacrificiul etern al lui Isus îl înlocuise complet. Isus Cristos este sacrificiul etern suprem care înlătură orice tip de păcat. Pavel vorbește despre ploaie și rodire în Evrei 6:7 și 8. Peste acești oameni s-a plouat în mod repetat cu Cuvântul bun al lui Dumnezeu, cu iluminare și au beneficiat de puterea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, dacă continuă să meargă în necredință, ei vor rodi spini și mărăcini (fapte moarte) și vor ajunge să fie arși de judecata veșnică. Observați în versetele 4–6 că Pavel folosește pronumele la persoana a treia — „aceia, lor, ei” — pentru a vorbi despre acea categorie de oameni care sunt încă pe margine, poate chiar fără să știe, și nu despre cei care sunt deja în Cristos, preaiubiții cărora li se adresează în versetul 9. El este convins de lucruri mai bune care însoțesc mântuirea în cazul lor.În ultimul rând, chiar dacă acest pasaj s-ar fi referit la copiii lui Dumnezeu, care sunt cu adevărat în Cristos, dar care cad din credință și mântuire (așa cum le înțelegem noi), nimeni nu poate susține sau dovedi empiric că este imposibil ca ei să se întoarcă la pocăință. Atâta timp cât oamenii trăiesc pe acest pământ au o șansă de mântuire și de a se întoarce la Tatăl, ceea ce ar contrazice acest text. Este destul de interesant că unii predicatori folosesc acest pasaj pentru a susține posibilitatea creștinilor de a-și pierde mântuirea prin păcat și, după aceea, fac chemări la altar. De ce ai chema oamenii la rugăciune și pocăință? Conform acestor versete, dacă și-au pierdut mântuirea, ei nu pot fi niciodată reînnoiți înapoi la pocăință. Așadar, nu are niciun sens să-i chemi pe oameni să se pocăiască atunci când s-ar putea ca ei să-și fi pierdut deja mântuirea. Evrei 10:26 (Păcatul voit)Evrei 10:11–29 (NTR)11 Fiecare preot stă în fiecare zi și își face slujba, aducând din nou și din nou aceleași jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele.12 Însă Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, o dată pentru totdeauna, și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu.13 Și de atunci așteaptă, până când dușmanii Lui vor fi făcuți scăunaș pentru picioarele Lui.14 Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.15 Duhul Sfânt, de asemenea, ne confirmă lucrul acesta. Căci, după ce spune:16 „Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor“,17 Duhul Sfânt adaugă: „Și nu-Mi voi mai aminti nicidecum de păcatele și fărădelegile lor“.18 Iar acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nicio jertfă pentru păcat.19 Așadar, fraților, fiindcă avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus,20 pe calea cea nouă și vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperia dinăuntru, adică trupul Său,21 și fiindcă avem un Mare Preot peste Casa lui Dumnezeu,22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței, având inimile curățite de conștiința rea și trupurile spălate cu apă curată.23 Să ne ținem fără ezitare de speranța pe care o mărturisim, căci credincios este Cel Ce a promis!24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.25 Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă, așa cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că Ziua se apropie.26 Căci, dacă noi continuăm să păcătuim în mod voit, după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcat,27 ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și furia unui foc care-i va distruge pe cei împotrivitori.28 Oricine încalcă Legea lui Moise este omorât, fără milă, pe baza mărturiei a doi sau a trei martori.29 Cu cât credeți că merită o pedeapsă mai aspră acela care-L calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră întinat sângele legământului prin care a fost sfințit și care-L insultă pe Duhul harului?Cea mai obișnuită interpretare a acestui text, care apare de obicei ca o obiecție la siguranța mântuirii, este că, dacă creștinii autentici continuă să păcătuiască intenționat și dacă se complac în păcat în mod repetat, își pot pierde mântuirea. Ei se pot aștepta doar la judecata și pedeapsa finală. Totuși, acest pasaj tratează aceeași problemă discutată în Evrei 6:1–9. Contextul aici este contrastul dintre jertfele repetate din Vechiul Testament, care nu au înlăturat niciodată păcatele (vezi versetul 11) și SINGURA jertfă a lui Cristos, pentru toate păcatele, din toate timpurile (vezi versetele 12 și 14). Versetul 18 indică faptul că din moment ce iertarea a venit numai prin jertfa lui Cristos, nu mai există nicio altă jertfă valabilă și acceptabilă pentru păcat. Această ultimă frază este repetată în versetul 26, „nu mai rămâne jertfă pentru păcate”, ceea ce dovedește că Pavel este încă în același context când vorbește despre păcatul intenționat.În versetele 19–25, Pavel le spune evreilor ce să facă, având în vedere noua cale de ispășire. Apoi, în versetul 26, care începe cu cuvântul „CĂCI”, „cunoașterea adevărului” la care se referă este tocmai ceea ce le spusese deja: există o singură jertfă pentru păcat. Acesta este adevărul. „Păcătuirea cu voia” nu se referă la fapte păcătoase intenționate care i-ar face pe credincioși să-și piardă mântuirea și să aștepte judecata terifiantă a lui Dumnezeu, ci la păcatul voit al necredinței în jertfa lui Isus dată odată pentru totdeauna. Acesta este singurul păcat de care Duhul Sfânt încearcă acum să convingă lumea, conform cu Ioan 16: păcatul de a nu crede în Isus și de a respinge plata aprobată de Dumnezeu pentru păcate. Cu alte cuvinte, Pavel spune cam așa: „Frații mei evrei, vă tot spun că nu mai există jertfe repetate de animale pentru păcate, ci doar o singură jertfă a lui Isus. Ăsta e adevărul! Dar dacă continuați să păcătuiți de bună voie, necrezând acest adevăr și vă întoarceți la Lege, nu mai rămâne altă jertfă pentru păcatele voastre și veți rămâne nemântuiți, sub mânia lui Dumnezeu.” Apoi continuă în versetele 28 și 29, spunând că ori de câte ori cineva nu a ascultat de Legea lui Moise și a pus-o deoparte, acea persoană a murit fără milă. Cu mult mai severă va fi pedeapsa celor care dau la o parte Legea lui Cristos, îl călcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și consideră ca necurat și obișnuit (gr. Koinon = comun) sângele legământului prin care au fost sfințiți, insultând astfel spiritul harului! Acesta este păcatul voit despre care vorbește Pavel aici.

Vizionați un documentar interesant legat de modul în care cetățile Sodoma și Gomora au fost distruse de Dumnezeu. Documentarul se concentrează pe partea arheologică a evenimentului, ținând, bineînțeles, seama și de relatarea Bibliei.Audiție plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/

Cum mi-a schimbat mintea studierea Bibliei? Citește acest devoțional și multe alte meditații biblice pe https://devotionale.ro #devotionale #devotionaleaudio

Dacă nu se poate atinge perfecțiunea caracterului fără timp petrecut cu Cuvântul lui Dumnezeu, cum mi-aș putea schimba programul ca să-mi petrec mai mult timp în studiul Bibliei? Citește acest devoțional și multe alte meditații biblice pe https://devotionale.ro #devotionale #devotionaleaudio

În această ediție Taine din Scripturi vom descoperi care este cea mai eficientă metodă de disciplinare a copiilor pentru a deveni adulți responsabili. ❓Ce înseamnă mustrarea în lumina Bibliei? ❓ Promovează Scriptura disciplinarea fizică a copiilor?? ❓ Este nuiaua cea mai eficientă soluție pentru ca un copil să devină un adult responsabil?

Identitatea de GEN din perspectiva Bibliei. În lumea în care trăim pe lângă războiul din Ucraina care merge se duce un război spiritual foarte aprig care țintește spre mintea copilașilor noștri. Este de datoria părinților ca să învățăm pe copii despre identitatea de gen și anume ce ne învață Biblia despre aceasta. Manualele recomandate: Sexualitate din perspectiva bibliei https://shop.eurasiaprecept.org/produs/sexualitate-din-perspectiva-bibliei/ Într-o zi mă voi căsători https://shop.eurasiaprecept.org/produs/intr-o-zi-ma-voi-casatori/ Ce spune Biblia despre sexualitate https://shop.eurasiaprecept.org/produs/ce-spune-biblia-despre-sexualitate-pdf/ Călătorie în lumea digitală https://shop.eurasiaprecept.org/produs/calatorie-in-lumea-digitala/ --- Send in a voice message: https://anchor.fm/biserica-buna-vestire/message

Ascultați podcast-ul ”Pași spre viață”, o emisiune dialog cu Cristina Olariu și pastorul Ghiță Mocan.

În această ediție Taine din Scripturi vom dezbate un subiect care suscită un interes constant printre cercetătorii Bibliei străduindu-ne să răspundem următoarelor dileme: ❓ Este Duhul Sfânt distinct de Duhul lui Dumnezeu? ❓ Ce argumente avem să credem că Duhul Sfânt este o persoană distinctă față de Tatăl și Fiul? ❓ Acceptarea personalității Duhului Sfânt este o condiție pentru mântuire? ❓ Poți fi membru al bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea dacă nu crezi în personalitatea Duhului Sfânt?

În această ediție Taine din Scripturi vom dezbate un subiect care suscită un interes constant printre cercetătorii Bibliei străduindu-ne să răspundem următoarelor dileme: ❓ Este Duhul Sfânt distinct de Duhul lui Dumnezeu? ❓ Ce argumente avem să credem că Duhul Sfânt este o persoană distinctă față de Tatăl și Fiul? ❓ Acceptarea personalității Duhului Sfânt este o condiție pentru mântuire? ❓ Poți fi membru al bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea dacă nu crezi în personalitatea Duhului Sfânt?

Chiar dacă am citit de mai multe ori pericopele evanghelice legate de Nașterea Domnului, este posibil ca să ne fi scăpat anumite detalii din acestea și, dincolo de asta, să nu ne fi gândit până la capăt ce importanță au aceste pericope pentru noi. Ascultați un cuvânt ce analizează aceste evanghelii, concentrându-se pe relația timpurilor acelea cu cotidianul pe care îl trăim.Audiție plăcută!

IntroducereAstăzi aș dori să vorbesc despre un subiect de mare interes în rândul creștinilor, și anume, despre cum să auzi vocea lui Dumnezeu. În ciuda abundenței de materiale și predici creștine disponibile astăzi, mulți credincioși încă se luptă să audă vocea lui Dumnezeu și au o dorință sinceră de a ști cum vorbește Dumnezeu poporului Său în Noul Testament. În discuția noastră de astăzi, voi încerca să ofer răspunsuri la 5 întrebări: „De ce avem nevoie să-L auzim pe Dumnezeu? Vorbește Dumnezeu astăzi tuturor credincioșilor născuți din nou sau numai anumitor oameni care sunt mai sfinți sau aleși de El? Cum vorbește Dumnezeu? Cum putem discerne vocea lui Dumnezeu dintre toate celelalte voci? și Ce putem face pentru a învăța mai repede să auzim vocea lui Dumnezeu?” 1. De ce avem nevoie să auzim vocea lui Dumnezeu?Unii credincioși poate se întreabă de ce ar trebui să audă vreodată vocea lui Dumnezeu în viața lor. La ce i-ar ajuta? Este auzirea vocii lui Dumnezeu ceva de importanță vitală care merită atenția, timpul și efortul nostru sau este doar o abilitate bună de avut pentru orice eventualitate? Ei bine, există multe avantaje extraordinare în auzirea vocii lui Dumnezeu. În primul rând, te va proteja de multe decizii, situații, oameni sau lucruri negative care ar putea încerca să vină în viața ta. În al doilea rând, te va ajuta să vezi multe oportunități și să îți deschidă uși pentru a fi binecuvântat și de a deveni o binecuvântare pentru alți oameni. În al treilea rând, îți va îndrepta pașii către destinul și chemarea ta pe acest pământ, astfel încât să împlinești cât mai mult din ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru tine și viața ta. În al patrulea rând, te va încuraja și te va întări în spiritul și credința ta în acele momente în care te vei simți slab sau descurajat. Auzirea lui Dumnezeu este vitală pentru a duce o viață de glorie continuă, victorie, succes, pace, bucurie, sănătate, bunăstare și prosperitate aici pe pământ. 2. Cui vorbește Dumnezeu?În Noul Testament, Dumnezeu vrea să vorbească și le vorbește tuturor credincioșilor născuți din nou. Acest lucru este diferit de Vechiul Testament, unde Dumnezeu a vorbit doar anumitor oameni aleși de El. Poate te vei întreba, de ce este așa? Lucrurile stau în felul acesta deoarece în Vechiul Testament toți oamenii erau sub autoritatea întunericului. Isus nu murise încă pe cruce și Duhul Sfânt nu locuia încă în ființele umane în mod permanent. Duhul Sfânt era dat din când în când anumitor oameni în măsuri parțiale și pentru misiuni specifice și temporare. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt venea și pleca. Însă, în Noul Testament, Duhul lui Dumnezeu a fost trimis în lăuntrul credincioșilor pentru a fi în ei și cu ei pentru totdeauna. Vedem aceasta în Ioan 14:16-17 și în 1 Corinteni 6:19: Ioan 14:16-17 (NTR)16 Iar Eu Îl voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Apărător, Care să fie cu voi în veac, şi anume 17 Duhul adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nici nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne cu voi şi va fi în voi. 1 Corinteni 6:19 (NTR)19 Sau oare nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri?  Dumnezeu vorbește întotdeauna tuturor credincioșilor în Cristos și aceasta este ceva normal. Aceasta ar trebui să fie o normalitate zilnică pentru creștini și nu ceva anormal care se întâmplă din când în când în unele momente de ungere foarte speciale. Fiecare credincios în Cristos are capacitatea de a-L auzi pe Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ne vorbească mult mai mult decât suntem noi gata să-L auzim. De fapt, El vorbește mult mai mult decât auzim noi. Să vedem ce ne spune Ioan 10:27, Ioan 14:26, Ioan 16:13 despre auzirea vocii lui Dumnezeu: Ioan 10:27 (NTR)27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează. Ioan 14:26 (NTR)26 Dar Apărătorul, adică Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va reaminti tot ce v-am spus. Ioan 16:13 (NTR)13 Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină. Oile lui Cristos aud și recunosc glasul Lui. Duhul Sfânt din noi ne va învăța toate lucrurile, ne va călăuzi în tot adevărul și ne va anunța anumite lucruri din viitor. Acestea nu sunt toate stipulate în Biblie, ci Duhul Sfânt ni le va vorbi direct nouă. Dacă mergem mai departe, un alt lucru important este că nu e suficient să știm că Dumnezeu vorbește și că este normal pentru credincioși să-L audă. Noi trebuie să și căutăm să-I auzim vocea, să fim preocupați de acest lucru și trebuie să ne reglăm mintea la frecvența spirituală corectă, cam în același mod în care căutăm un canal radio până când găsim frecvența potrivită. Atâta timp cât poți trăi fără să auzi vocea lui Dumnezeu, vei continua să faci asta. Însă nu va fi în avantajul tău. În Ieremia 29:11-13, Dumnezeu vorbește poporului Său prin profetul Ieremia următoarele:  Ieremia 29:11-13 (NTR)11 Căci Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, planuri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. 12 Mă veţi chema şi veţi veni să vă rugaţi Mie, iar Eu vă voi asculta. 13 Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta din toată inima. Noi trebuie să ne luăm timp pentru a ne liniști mintea și a reduce la minim volumul tuturor celorlalte voci pentru a putea auzi acel murmur suav al vocii Sale. Trebuie să ne deconectăm frecvent de la zgomotul zilnic, să ne retragem în noi înșine și să medităm la cine suntem în Cristos, unde mergem, ce facem, cum facem anumite lucruri, de ce le facem așa și așa mai departe. Trebuie să ne obișnuim să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu. O dată făceam un test-drive la o mașină nouă pentru a o cumpăra și, în timp ce o conduceam, se auzea destul de tare vâjâitul vântului de afară chiar și cu geamurile închise. Și tocmai acesta era unul din lucrurile pe care le căutam la o următoare mașină nouă, acela de a auzi cât mai puțin zgomot posibil de afară. Așa că am întrebat-o pe doamna care făcea testul cu noi de ce se aude așa tare zgomotul de afară din moment ce aceasta era o mașină nouă, la care ea a răspuns cu o față foarte serioasă: „Să știți că dacă dați muzica mai tare, nu veți mai auzi niciun zgomot de vânt de afară”. Nu mi-am putut da seama dacă această doamnă glumea sau chiar vorbea serios când a spus asta. Nici nu știam cum să reacționez la o asemenea replică. Ideea este că, atâta timp cât avem alte voci mai puternice în viața noastră, va fi dificil, dacă nu imposibil, să auzim vocea lui Dumnezeu. Și în zilele noastre, vocile s-au multiplicat exponențial: prin internet și rețelele de socializare, telefoane mobile, divertisment media digital și tot felul de gadget-uri. În calitate de credincioși, în această vreme trebuie să fim mai intenționați ca oricând în a auzi vocea lui Dumnezeu, dacă vrem cu adevărat să-L auzim. Și retragerea din activitățile zilnice nu ar trebui să fie foarte dificilă sau complicată. Nu vorbesc aici despre ceva super spiritual în care să îți iei un timp special mai lung în tăcere și departe de toată lumea, deși și aceste timpuri sunt recomandate când se poate. Însă majoritatea dintre noi avem multe activități și muncă și trebui să integrăm cumva acest obicei în rutina noastră zilnică astfel încât să curgă natural. Nu trebuie să fie întotdeauna un timp special, dar în mintea ta trebuie să fii sensibil, să iei un pas înapoi des și să te gândești la lucruri, la situații prin care treci, să le  analizezi, să asculți o predică, să îți pui întrebări, să meditezi la Cuvânt, și lucruri de genul acesta. Și acest lucru poate fi făcut foarte natural când conduci mașina, când ești în mijloacele de transport în comun, când ai un timp de pauză la servici, când pregătești mâncarea, etc.  3. Cum vorbește Dumnezeu?Primul mod prin care Dumnezeu vorbește fiilor și fiicelor Sale este Cuvântul Său sau Cuvântul lui Cristos. A.     Prin Cuvântul lui DumnezeuNu ne putem aștepta să auzim vocea lui Dumnezeu atât de mult în moduri specifice până când nu știm foarte bine ceea ce El a spus deja în Cuvântul Său. Trebuie să petrecem timp în Cuvântul Său. Când vorbesc despre Cuvântul lui Cristos, nu mă refer la reîmprospătarea minții noastre cu ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi din punct de vedere moral, ci la învățarea din Cuvânt a cine suntem în Cristos, care este identitatea noastră ca nouă creație, ce moștenire am primit, care sunt drepturile și responsabilitățile noastre în tărâmul spiritual, cum funcționează lumea spirituală și legile spirituale, care este inima lui Dumnezeu, căile Sale de a face lucrurile, natura Sa, caracterul Său, perspectivele Sale asupra lucrurilor și valorile Sale. Și a fi continuu în Cuvânt nu este greu. Trebuie doar să ne formăm un obicei consistent de a citi personal Cuvântul, de a asculta învățături biblice și predici și de a memora versete care se aplică noii creații.Cu cât avem mai mult Cuvânt în noi, cu atât mai mult vom deveni una în gând și inimă cu Dumnezeu. Vom ști ce să facem în multe situații chiar și fără a primi un cuvânt special de la Dumnezeu. De exemplu, de multe ori eu pot lua o decizie pentru familia noastră chiar și fără ca soția mea să fie acolo prezentă și știu sigur dacă va fi sau nu de acord cu decizia mea, pentru că o cunosc foarte bine. Petrecem mult timp împreună. Și același lucru este valabil și pentru ea și pentru mulți dintre voi. Cuvântul va acționa și ca punct de control pentru toate celelalte voci pe care le auzim. Uneori am putea crede că am auzit ceva de la Dumnezeu care contrazice ceea ce El a spus deja clar în Cuvântul Său. De exemplu, Dumnezeu nu îți va spune niciodată să divorțezi de soție și să mergi cu altcineva. Alteori, așteptăm să auzim un răspuns de la Dumnezeu cu privire la o situație despre care El ne-a spus deja în Cuvântul Său că avem răspunsul, cum ar fi lipsa de pace, boala, lipsa financiară și așa mai departe. În toate aceste situații, avem o problemă de cunoaștere. 2 Petru 1:2-3 spune următorul lucru: 2 Petru 1:2-3 (NTR)2 harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru!3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea CeluiCe ne-a chemat prin slava şi virtutea Lui. Mulți oameni se roagă pentru pace în familiile lor, pace în ceea ce privește finanțele, pentru sănătatea și viitorul lor, dar nu au cunoștințele necesare și adecvate despre Dumnezeu, care să le ofere pacea pe care o caută fără să aștepte să primească ceva de la Dumnezeu. Pacea nu va veni peste tine dintr-o dată ca o pătură supranaturală, ci vine prin cunoașterea Lui. Dacă ai o problemă de pace în viața ta este pentru că ai o problemă de cunoaștere. Același lucru este valabil dacă ai o boală sau o problemă financiară. Osea 4:6 spune că poporul lui Dumnezeu piere din lipsă de cunoaștere, nu din lipsă de putere sau de rugăciune. Romani 8:6 (BTF2015)6 Fiindcă a gândi carnal este moarte; dar a gândi spiritual, viață și pace. Gândirea carnală nu se referă doar la lucruri păcătoase, ci la modul de a gândi în toate lucrurile vieții. A avea o gândire spirituală înseamnă să gândești conform Cuvântului și principiilor sale în toate deciziile și abordarea vieții tale. Gândirea spirituală îți oferă viață și pace. Aceasta e ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune. B.      Prin vocea interioară a mințiiCând poporul lui Dumnezeu a trecut de la Vechiul Testament la Noul Testament au avut loc niște schimbări semnificative în relația dintre Dumnezeu și ființele umane. Aproape tot ce ține de viața creștină s-a schimbat într-un fel sau altul: postul și rugăciunea, închinarea, profeticul, autoritatea, felul în care Dumnezeu se raportează la oameni, și așa mai departe. Din păcate, mulți credincioși trăiesc încă în Vechiul Testament și infuzează gândirea Vechiului Testament în Noul Testament. Modul în care Dumnezeu vorbește în mod specific poporului Său este un astfel de domeniu care s-a schimbat semnificativ în Noul Testament.În Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit poporului Său de cele mai multe ori (dacă nu tot timpul) printr-o o voce auzibilă și din exteriorul persoanei, deoarece oamenii nu aveau Duhul Sfânt în ei. Dumnezeu trimitea mesajele Sale și prin apariții îngerești. Profeții trebuiau să primească și să transmită mesajele de la Dumnezeu foarte exact. Era ca o transă spirituală în care intrau. Și dacă ceva din ceea ce spuneau nu se împlinea, erau considerați profeți falși și uneori uciși. Însă, în Noul Testament, Dumnezeu vorbește în interiorul nostru, în mintea noastră conștientă, și prin intuiție, impresii, imagini, viziuni, precum și anumite sentimente sau vise de noapte. Este ca o comunicare telepatică prin care ne trezim deodată că știm anumite lucruri în intuiția noastră fără să știm de unde au venit. Uneori avem un sentiment bun sau un sentiment rău în legătură cu o situație sau cu o persoană. În Noul Testament, vocea lui Dumnezeu trece prin sufletul nostru (emoții, rațiune, personalitate) și ne vorbește prin pronumele la persoana întâi. Ne folosește urechea și vocea noastră interioară, de parcă ar fi vocea noastră, ideile și dorințele noastre. De aceea, de multe ori, vocea lui Dumnezeu în viața noastră este confundată cu propria noastră voce și este imediat respinsă fără să ne dăm seama că Dumnezeu ne vorbește și acelea nu sunt doar propriile noastre idei. Voi da aici exemplele preotului Caiafa și ale apostolului Petru care au vorbit ceva despre care au crezut că este de la ei, când de fapt era de la Duhul lui Dumnezeu: Ioan 11:49-52 (NTR)49 Însă unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis:– Voi nu ştiţi nimic!50 Nu vă daţi seama că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor şi să nu piară întregul neam?!51 Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus urma să moară pentru neam52 şi nu numai pentru neam, ci şi ca să-i adune laolaltă pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Matei 16:15-17 (NTR)15 – Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? i-a mai întrebat El.16 Simon Petru a răspuns:– Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!17 Isus i-a zis:– Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri. Deoarece Dumnezeu folosește vocea noastră interioară atunci când vorbește, avem nevoie de credință pentru a acționa pe baza a ceea ce credem că am primit de la Dumnezeu. Uneori, nu avem întreaga imagine și trebuie doar să facem primul pas în credință. Evrei 11:6 spune că fără credință este imposibil să-i fim plăcuți lui Dumnezeu. La început, s-ar putea să nu distingem întotdeauna corect ceea ce primim de la Dumnezeu, dar chiar și atunci când greșim, Dumnezeu va aprecia credința noastră de a acționa și va găsi modalități de a ne readuce pe calea cea bună. De asemenea, prin practică pas cu pas vom învăța să recunoaștem vocea Lui din ce în ce mai clar.Poate te întrebi: „Dar de ce este așa în Noul Testament?” Acest lucru se datorează faptului că la nivel spiritual, prin nașterea din nou, am devenit un singur spirit cu spiritul lui Cristos:  1 Corinteni 6:17 (NTR)17 Dar cel ce se alipeşte de Domnul este un singur duh cu El. Cei născuți din nou au mintea lui Cristos: 1 Corinteni 2:16 (BTF2015)16 Fiindcă cine a cunoscut mintea Domnului, ca să îi dea învățătură? Noi însă avem mintea lui Cristos. Mulți credincioși cred că a avea mintea lui Cristos este așa o metaforă, un proces, un ideal și că se referă la a gândi moral ca Dumnezeu. Însă, nu este așa. Cu siguranță există un proces de integrare al minții lui Cristos în viețile noastre, dar există și ceva real care a avut loc deja. La nivel de subconștient al minților noastre, mintea lui Cristos Însuși a fost etern conectată la mintea noastră în momentul mântuirii. Acum avem acces la modul în care gândește Cristos în fiecare situație. Caroline Leaf, o femeie de știință creștină în neurologie cerebrală, spune că ființele umane, și mai ales credincioșii născuți din nou, sunt implicați în două lumi în același timp. Ei sunt cu un picior în tărâmul spiritual prin mintea subconștientă, unde are loc activitatea spirituală și cu celălalt picior în tărâmul fizic prin mintea conștientă și prin trupul fizic. Ea mai spune că mintea conștientă funcționează la o viteză de 2000 de acțiuni pe secundă, în timp ce mintea subconștientă funcționează la o viteză de 400 de miliarde de acțiuni pe secundă, care este o viteză cuantică uluitoare de natură spirituală, ce nu a fost niciodată reprodusă în lumea fizică de către o ființă umană. Biblia spune următoarele în Coloseni 2:2-3 și 1 Ioan 2:20: Coloseni 2:2-3 (NTR)2 ca inimile lor să fie încurajate, unite în dragoste şi să aibă bogăţiile depline ale înţelegerii complete, pentru a cunoaşte taina lui Dumnezeu, şi anume pe Cristos, 3 în Care sunt ascunse toate bogăţiile înţelepciunii şi ale cunoaşterii. 1 Ioan 2:20 (BTF2015)20 Dar voi aveți o ungere de la Cel Sfânt și cunoașteți toate lucrurile. O dată ce am intrat în Cristos, am primit acces în mintea noastră la toate bogățiile cunoașterii și înțelepciunii lui Dumnezeu, dar acel acces este la nivel de subconștient și trebuie să scoatem la suprafață acele lucruri de care avem nevoie pentru fiecare situație în mintea noastră conștientă, astfel încât să putem beneficia de ele. Este ca și cum am avea o fântână vastă de viață și cunoaștere în noi, în stomacul nostru sau în zona intestinală, de unde scoatem apa vie a răspunsurilor și a puterii pentru orice situație dată. Acesta este sistemul nervos enteric din zona intestinală, unde simțim prima dată orice sentiment de frică sau stres. Aceasta este și zona intuiției. Caroline Leaf și alți oameni de știință numesc acest sistem, care este conectat la mintea subconștientă, al doilea creier. Și aici intră în joc discuția despre rugăciunea în limbi. Avem în noi o fântână numită fântâna mântuirii care izvorăște în râuri de apă vie.Dacă vă amintiți de începuturile Internetului când a apărut Google pentru prima dată și căutam un anumit cuvânt sau subiect, primeam foarte puține rezultate, deoarece cunoștințele de pe Internet erau încă limitate și rare. Însă, după câțiva ani, dacă mergeți astăzi pe Internet pentru a căuta ceva, veți găsi mii de resurse și link-uri pe orice subiect. De ce? Pentru că informațiile disponibile pe Internet au devenit atât de vaste aproape peste noapte. Îmi amintesc când am cumpărat pentru prima oară Logos Bible Software pentru școala biblică, aveam doar pachetele Starter și Bronze. Și când căutam ceva în interiorul acelei aplicații Logos, obțineam doar câteva resurse. Mai târziu, am trecut la pachetele Silver și Gold și, dintr-o dată, s-a deschis o lume cu totul nouă. Era ca un portal către noi cunoștințe. Acum, când am căutam același lucru, obțineam mult mai multe resurse și lexicoane grecești și tot felul de comentarii asupra unui subiect. La fel, când intrăm în Cristos, ni se acordă acces de nivel de platină sau diamant (dacă aș putea spune așa) la cunoștințe divine și acestea le accesăm prin reînnoirea minții noastre cu Cuvântul lui Dumnezeu și prin vorbirea în limbi în mod regulat. În acest fel, când auzi o predică sau când citești o carte sau când analizezi o situație, dintr-o dată vei vedea și percepe lucruri care ție ți se vor părea normale, triviale și naturale și pe care de cele mai multe ori le vei trece cu vederea, dar acele lucruri nu sunt percepute de alte persoane. Acest lucru se întâmplă deoarece ai acces la o bază de date mult mai mare de cunoștințe, de înțelepciune divină și de revelație spirituală. Dar punctul pe care încerc să-l subliniez este că acele lucruri nu îți vor veni cu foc și tunete din cer, ci într-un mod foarte subtil și natural. C.      Prin rugăciune frecventă în limbiNu știu cum pot sublinia suficient de mult necesitatea credincioșilor de a se ruga în mod regulat în limbi și mai ales în situațiile în care au nevoie să-L audă pe Dumnezeu. Cu cât mai mult credincioșii se vor ruga în limbi, cu atât mai mult mintea lor va fi contopită cu mintea lui Cristos la nivel conștient și aceștia vor intra în așa-numita călăuzire inconștientă a Duhului. La acest nivel, majoritatea deciziilor, a lucrurilor pe care le vorbim, a locurilor unde mergem și a faptelor noastre vor fi în voia lui Dumnezeu în mod inconștient. Acest lucru este mult mai bun și mai de dorit, deoarece atunci când suntem plini în mod continuu de Duhul Sfânt prin rugăciunea în limbi (Efeseni 5:18), chiar și glumele noastre pot vorbi ceva cuiva din partea lui Dumnezeu. Romani 8:14 spune că toți aceia care sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu (inconștient), sunt fiii lui Dumnezeu. Cuvântul grecesc folosit pentru “fii” acolo este huios, care înseamnă „fiii maturi ai lui Dumnezeu”, aceia care și-au reînnoit mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu și care se roagă atât de mult în limbi încât literalmente au devenit una cu Duhul în realitate. Există și un alt cuvânt grecesc folosit pentru bebeluși sau copii în Cristos și acesta este nepios.Apostolul Pavel se ruga în limbi mai mult decât oricine. Nu este o surpriză faptul că a scris 3 sferturi din Noul Testament și a avut așa revelații ale harului direct de la Isus Cristos, pe care ceilalți apostoli nu le-au avut, deși au trăit cu Isus timp de 3 ani. În 1 Corinteni 14:15, Pavel a spus: 1 Corinteni 14:15 (NTR)15 Aşadar, ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea, voi cânta laude cu duhul, dar voi cânta laude şi cu mintea. Expresiile „de asemenea” sau ”și cu” se aplică rugăciunii și cântării cu mintea sau înțelegerea. Cu alte cuvinte, acest tip de rugăciune și cântare este secundar. Principalul mod de a ne ruga și de a cânta ar trebui să fie cu duhul, adică în limbi. Cu toate acestea, din anumite motive, majoritatea a creștinilor tratează rugăciunea în limbi ca un fel de rugăciune secundară care apare ici și colo, numai în momentele pe care ei le consideră a fi „momente înalte în Duh” sau folosesc rugăciunea în limbi ca umplutură. Însă rugăciunea în limbi este primordială pentru că ea aduce mintea Duhului la suprafață. Romani 8:26-27 spune: Romani 8:26-27 (NTR)26 În acelaşi fel, Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, pentru că noi nu ştim cum ar trebui să ne rugăm, ci Duhul Însuşi mijloceşte cu suspine nerostite; 27 însă Cel Care cercetează inimile, cunoaşte care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijloceşte pentru sfinţi potrivit cu voia lui Dumnezeu. 1 Corinteni 14:4 spune că atunci când vorbim în limbi, ne zidim pe noi înșine. Care părți ale noastre sunt zidite? Trupurile noastre prin sănătate și mintea noastră prin reînnoire. Cu alte cuvinte, mințile și trupurile noastre se acordează, se aliniază și se conformează cu realitatea duhului din noi. Sfaturile de care ai nevoie cu privire la familia ta, în legătură cu ce servici să alegi, ce partener de viață să alegi, în ce direcție de slujire spirituală să mergi, care este chemarea și destinul tău, răspunsurile la toate acestea sunt deja în interiorul tău. Ele trebuie doar să fie scoase la iveală prin vorbirea în limbi.Uneori, când pierd un lucru și nu-l găsesc, mă rog în limbi și destul de repede îmi vine în minte o idee despre locul în care am plasat ultima dată acel lucru. La locul de muncă, când mă confrunt cu o provocare tehnică pe care nu știu cum să o rezolv, mă rog în limbi. Frumusețea este că, cu cât te obișnuiești mai mult să te rogi în limbi, cu atât mai mult răspunsurile supranaturale la problemele zilnice vor curge în mod natural din tine și îți vor veni în minte. La locul meu de muncă, am deja reputația de a rezolva probleme doar prin simpla mea prezență într-o conferință, fără să fac nimic și nu glumesc când afirm acest lucru. Colegii mei fac glume pe seama asta, dar pentru mine este foarte real. Mi s-a întâmplat de mai multe ori când diferiți oameni din companie au încercat zile întregi să rezolve o problemă și în cele din urmă au organizat o conferință cu mine pentru a explica problema și a vedea dacă pot ajuta în vreun fel. O dată ce intram în conferință și începeau să-mi explice problema, își dădeau seama că problema nu mai exista și mă întrebau dacă am făcut ceva la care le răspundeam că nu. Uneori, îmi trimiteau un email despre o anumită problemă pentru a o  examina și, fără să fac nimic, după câteva minute, îmi trimiteau alt email spunându-mi că problema a fost rezolvată și mă întrebau dacă am făcut ceva. Poate sună comic, dar aceasta a fost experiența mea de mai multe ori și acestea nu sunt singurele manifestări ale supranaturalului din viața mea. 4. Cum să discern vocea lui Dumnezeu?Primul mod de a discerne vocea lui Dumnezeu este prin Cuvântul Său. Cu cât avem mai mult Cuvânt în noi și cu cât ne rugăm mai mult în limbi, cu atât mai mult dorințele lui Dumnezeu vor deveni dorințele inimii noastre. În acest fel, putem deveni din ce în ce mai siguri că atunci când dorim să facem ceva, va fi de la Dumnezeu. Psalmul 37:4 spune: Psalmii 37:4 (BTF2015)4 Desfată-te de asemenea în DOMNUL și El îți va da dorințele inimii tale. Acest verset poate însemna cu siguranță că Dumnezeu ne va împlini și dorințele inimii noastre, deși unele dintre dorințele noastre nu sunt întotdeauna bune după cum știm. Însă, o interpretare mai bună ar fi că, cu cât ne găsim mai mult plăcerea în Dumnezeu, în prezența Sa și în Cuvântul Său, El face ca dorințele Sale să devină  dorințele inimilor noastre. Evrei 4:12 spune că Cuvântul lui Dumnezeu este capabil să distingă și să separe ceea ce este spiritual de ceea ce este firesc sau sufletesc. Haideți să citim: Evrei 4:12 (NTR)12 Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intenţiile inimii. A doua modalitate prin care putem discerne vocea lui Dumnezeu este prin prezența sau absența păcii. Coloseni 3:15 (NTR)15 Iar pacea lui Cristos să stăpânească în inimile voastre; la ea aţi şi fost chemaţi, într-un singur trup. Şi fiţi mulţumitori! Când vorbesc despre pace sau lipsa ei, vorbesc despre ceva dincolo de sentimente, pentru că emoțiile pot fi înșelătoare uneori. Este o neliniște pe care o simți în interiorul tău în legătură cu o situație. Nu știi de ce, dar doar te trezești că te simți într-un anume fel. Eu și soția mea am decis la un moment dat să ne mutăm într-un anumit oraș și timp de două săptămâni, după ce am luat decizia, amândoi am avut un sentiment persistent de neliniște, ca un nor de întuneric deasupra noastră. În momentul în care L-am întrebat pe Duhul Sfânt despre asta și am decis să ne schimbăm destinația, dintr-o dată, amândoi am început să ne simțim în largul nostru și plini de bucurie și pace. Altădată, mi s-a oferit ocazia să fiu pastorul unei biserici, un lucru pe care mi l-am dorit din totdeauna, însă, dintr-un anumit motiv, la acel moment, nu aveam deloc pace pentru a accepta acea poziție. Și nu am făcut-o. Mai târziu, am înțeles de ce a fost mai bine pentru mine să nu o accept și Duhul Sfânt m-a protejat de unele lucruri nedorite. Ori de câte ori te afli într-o situație în care trebuie să alegi ceva și să iei o decizie, dar nu ai pace completă cu nici una din opțiunile disponibile, fie mai aștepți dacă e posibil și poți, fie mergi înainte cu opțiunea cu care ai cea mai multă pace. Este foarte posibil ca după ce faci primul pas să primești mai multă claritate cu privire la cee ace trebuie să faci.Al treilea mod prin care putem discerne vocea lui Dumnezeu este să cerem confirmări suplimentare de la Dumnezeu sau de la alte persoane apropiate care ne cunosc bine și ne iubesc cu adevărat. Dumnezeu nu va fi supărat dacă Îi cerem sincer alte confirmări, mai ales în deciziile cruciale ale vieții și, de cele mai multe ori, El ni le va da. 5. Ce pot face pentru a învăța să discern vocea lui Dumnezeu?Primul lucru pe care trebuie să-l realizăm și cel mai important este că învățarea de a discerne vocea lui Dumnezeu nu vine peste noapte, ci este un proces care necesită timp. De fapt, creșterea și dezvoltarea spirituală necesită timp. De exemplu, pentru a ne antrena mintea și pentru a obține o educație petrecem cel puțin 15 ani în școală. De asemenea, dacă dorim să ne dezvoltăm forța musculară fizică, mergem la sală ani de zile în mod regulat și adoptăm anumite diete de mâncare. La fel este cu dezvoltarea spirituală în  Noul Testament și cu auzirea vocii lui Dumnezeu. Necesită timp și efort intenționat pentru a construi obiceiurile spirituale sănătoase care să ne faciliteze și să cultive creșterea în lucrurile spirituale. Majoritatea a creștinilor se așteaptă ca rezultatele spirituale să vină instantaneu ca la microunde, iar Dumnezeu să facă totul pentru ei. Nu este așa în Noul Testament.Al doilea lucru important este că nimeni nu te poate învăța abilitatea de a-L auzi pe Dumnezeu. Poți primi învățătură și îndrumări, dar a recunoaște vocea lui Dumnezeu pentru tine personal este ceva ce va trebui să înveți singur prin practică și credință consecventă. Însă dacă te ții de asta cu perseverență, vei ajunge la un moment dat la un punct în care vei putea recunoaște vocea lui Dumnezeu cu exactitate dintre toate celelalte voci, în același mod în care poți recunoaște vocea soțului sau a soției, pentru că petreci mult timp cu el sau ea. Fiul meu și cu mine avem obiceiul de a asculta în fiecare seară la culcare Biblia audio printr-o aplicație numită Bible.is și există mulți actori care își folosesc vocile în citirea respectivă a Bibliei. După ce am ascultat cele 4 Evanghelii de vreo 3-4 ori la rând și vocea persoanei care îl interpreta pe Isus, am început la un moment dat să ascultăm povestea lui Iosif din Vechiul Testament. Creatorii aplicației au decis să folosească aceeași voce a lui Isus și pentru Iosif. În timp ce ascultam, eu nu am dat atenție prea mult, dar fiul meu de cinci ani mi-a spus: „Tati, acesta nu este Iosif, ci Isus. De ce este Isus în această poveste?” Vedeți, el s-a familiarizat atât de mult cu acea voce care îl interpreta pe Isus, încât a putut să o recunoască dintre alte 4-5 voci și chiar într-o altă istorioară. Acest lucru e uimitor! Dar exact asta se va întâmpla și cu tine.Voi încheia această învățătură oferindu-ți câteva îndrumări practice despre cum să crești să înveți să distingi vocea lui Dumnezeu. Mai întâi, mărește expunerea ta zilnică la Cuvântul lui Dumnezeu. Obișnuiește-te să citești cel puțin un capitol pe zi din Biblie și gândește-te la ceea ce spune, dar nu încerca să devii super spiritual sau să cauți semnificații care nu sunt nici măcar în text. Pur și simplu încearcă să vezi cum îți vorbește ție acel pasaj, ce se aplică pentru tine din el și cum îl poți implementa în viața ta. Dacă nu îți vine nimic, nu e nici o problemă, treci mai departe la următorul capitol. De asemenea, obișnuiește-te să asculți predici care te ajută să înțelegi mai bine Cuvântul. Și nu asculta pe oricine, ci pe oamenii care predică despre har și despre noua creație. Pentru început, poți începe să asculți canalul meu de YouTube (Seria ”Gloria neprihănirii”, Seria ”Vindecarea divină”, Seria ”Noua creație”) sau canalul meu de podcast-uri „Redescoperă Evanghelia” disponibil pe numeroase stații online de podcast-uri. Alte recomandări ar fi: ​​Andrew Wommack (care are mii de fișiere audio gratuite de învățătură pe site-ul său sau pe podcast-uri), Barry Bennett, Audrey Mack, Curry Blake, Kenneth Hagin și Dr. Myles Monroe din Statele Unite ale Americii, Joseph Prince din Singapore, Chris Oyakilome din Nigeria, Ryan Rufus din Hong-Kong și Profetul Kobus din Africa de Sud. Poți găsi materialele lor pe site-urile lor web, pe YouTube sau pe canalele de podcast-uri. Eu am transferat câteva dintre aceste învățături pe telefonul meu mobil sau folosesc podcast-uri Apple, podcast-uri Castbox și ascult întotdeauna o predică pe mașină în timp ce conduc. Dacă mergi cu bicicleta sau folosești mijloacele de transport în comun, poți să-ți pui căști în ureche și să asculți predici. Pe lângă citirea Cuvântului sau ascultarea predicilor, ceea ce fac eu și îți recomand și ție este să memorezi versete care se aplică noii creații și să le personalizezi. Eu folosesc aplicația „Bible Memory: Remember Me”, unde am adunat peste 300 de versete relevante din lectura mea zilnică a Bibliei și repet câte 2 versete în fiecare zi. La fel fac și cu fiul meu de cinci ani, însă cu el repet ​​aceleași 2 versete timp de o săptămână întreagă fiecare zi.În al doilea rând, începe să îți formezi obiceiul de a te ruga zilnic în limbi și începe ușor cu 5-10 minute, dar consecvent, apoi extinde timpul treptat până la 1 oră pe zi cel puțin. Încearcă să te rogi în diferite momente ale zilei și vezi care dintre ele funcționează cel mai bine pentru tine, fie dimineața foarte devreme, fie după ora prânzului la serviciu, fie după-amiaza, fie noaptea târziu înainte de a merge la culcare. La început, va părea dificil să implementezi acest obicei, deoarece necesită multă credință și disciplină, dar după un timp, va deveni ușor și vei observa că nu vei mai putea trăi fără el. Va fi ca respirația. De obicei, eu găsesc câteva trasee de mers pe jos aproape de zona în care locuiesc, care sunt mai liniștite și nu sunt atât de populate și merg la o plimbare și mă rog în limbi și declar Cuvântul lui Dumnezeu peste viața mea, între 40 de minute și o oră aproape zilnic. Spun asta cu toată umilința, nu pentru a mă lăuda, ci pentru a te încuraja că este posibil și pentru a-ți oferi un punct de referință practic. Desigur, în afară de a lua un timp special deoparte pentru a te ruga, poți oricând să te rogi în limbi în timp ce faci alte activități precum lucrul prin casă, cumpărături, spălarea vaselor, spălarea mașinii, etc.În al treilea rând, fii mereu preocupat și pregătit să-L auzi pe Dumnezeu. Fă-ți un obicei din asta. Ori de câte ori te rogi singur, sau te plimbi, sau mergi la cumpărături, amintește-ți din când în când să-L asculți pe Dumnezeu și să fii sensibil la vocea Lui. În acest fel, îți vei dezvolta conștiența de sine și vei putea discerne mai exact atunci când Dumnezeu îți vorbește. Nu numai atât, dar progresul tău spiritual se va manifesta în lumea naturală într-o măsură crescândă și va fi văzut de toți. Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei în felul următor: 1 Timotei 4:13-16 (NTR)13 Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. 14 Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. 15 Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. 16 Fii cu luare-aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. Dacă te dedici în totalitate acestui proces, progresul tău va fi evident pentru toți. Dacă vei continua cu persistență, te vei salva pe tine și pe cei care te ascultă sau vin în contact cu tine. Timotei era la acel moment deja salvat veșnic din iad, așa că mântuirea despre care vorbește Pavel aici este salvarea pe pământ de toate lucrurile negative care afectează în mod normal și natural oamenii fără Cristos.

Obiecții la mărturisirea făcută o singură datăUnii ar putea spune: „Dar cum rămâne cu ceea ce a spus Isaia în capitolul 59 versetul 2, precum că păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, că ele ascund fața Lui de noi și că El nu ne va asculta? Nu înseamnă aceasta că ieșim din părtășia cu Dumnezeu și că trebuie să ne mărturisim păcatele pentru ca El să ne audă din nou?” Nu, nu este așa. Isaia a trăit înainte de cruce, Isus nu plătise încă pentru păcatele sale și Isaia nu era o nouă creație în Cristos. Într-adevăr, atât în timpul său cât și de-a lungul întregii perioade vechi-testamentale, păcatele oamenilor creau un zid de despărțire între ei și Dumnezeu și Dumnezeu nu îi auzea până când aceștia nu se smereau înaintea Lui și nu aduceau jertfele de animale pentru ispășire. Însă, Cristos este jertfa noastră eternă care ne-a curățat de tot păcatul o dată pentru totdeauna. Așadar, în Noul Testament, faptele noastre păcătoase nu pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu. Dumnezeu nu-Și mai ascunde fața de noi și El ne aude mereu indiferent de ce am greșit. ”Dar cum rămâne cu Proverbe 28:13 unde regele Solomon spune: Proverbe 28:13 (BTF2015) 13 Cel ce își acoperă păcatele nu va prospera, dar oricine le mărturisește și se lasă de ele va primi milă. ?” Aceeași explicație ca și în cazul lui Isaia e relevantă și aici. Regele Solomon avea nevoie de îndurarea lui Dumnezeu și prosperitatea lui depindea de ascultarea sa față de Lege, pentru că el umbla în întuneric. Păcatele lui nu fuseseră încă șterse. Toți oamenii din Vechiul Testament se bazau pe mila lui Dumnezeu pentru binecuvântarea și prosperitatea lor. Până când Cristos urma să vină, Dumnezeu trecea cu vederea temporar păcatele lor când aceștia respectau Legea sau aduceau jertfele de animale. Însă, în Noul Testament, noua creație a devenit prosperitate (2 Corinteni 8:9) fără nici o condiție, datorită  neprihănirii lui Cristos, iar credincioșii au fost binecuvântați cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cerești (Efeseni 1:3). Credincioșii în Cristos nu mai au păcate de acoperit sau de mărturisit, pentru că ele au fost toate șterse la cruce. ”Dar cum rămâne cu regele David care a plâns în Psalmul 32:1-5 și în Psalmul 38:18 pentru păcatele sale și le-a mărturisit? Nu ar trebui să urmăm exemplul lui”? Haideți să citim aceste pasaje.  Psalmii 32:1–5 (BTF2015) 1 Binecuvântat este cel a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit.2 Binecuvântat este omul căruia DOMNUL nu îi impută nelegiuirea și în al cărui duh nu este viclenie.3 Când tăceam, oasele mele au îmbătrânit prin răcnetul meu cât era ziua de lungă.4 Căci zi și noapte mâna Ta era grea asupra mea, seva mi s-a schimbat în seceta verii. 5 Atunci mi-am recunoscut păcatul în fața Ta și nu mi-am ascuns nelegiuirea. Am spus: ”Voi mărturisi DOMNULUI fărădelegile mele;” și Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.  Psalmii 38:18 (BTF2015) 18 Îmi mărturisesc vina; păcatul meu mă frământă. Dacă ne uităm cu atenție la primele două versete din Psalmul 32, vom observa că regele David a profețit prin Duhul despre timpul în care păcatele oamenilor vor fi iertate și Domnul nu le va mai atribui nelegiuirea. S-a bucurat privind înainte la zilele pe care le trăim noi acum. Însă, în timpul său, el a trebuit să-și mărturisească păcatele Domnului pentru a primi îndurare și probabil că a mărturisit mai mult în speranța că își salva fiul de la pedeapsa cu moartea. Și chiar dacă regele David și-a mărturisit păcatele de multe ori și a cerut iertare de la Dumnezeu, mărturisirea și lacrimile sale nu au fost cele care i-au ispășit păcatul. David tot a trebuit să aducă jertfe pentru păcat pentru a-și ispăși păcatele conform Legii. În cele din urmă, „ce facem cu rugăciunea ‘Tatăl nostru' din Luca 11:2-4 sau Matei 6:9-13, unde Isus ne spune să cerem Tatălui iertarea pentru păcatele noastre? Nu ne spune El să ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu”? Să citim pasajul din Luca unde apare rugăciunea ”Tatăl nostru”: Luca 11: 2–4 (BTF2015)2 Și le-a spus: Când vă rugați, spuneți: Tatăl nostru care ești în cer, Sfințit fie numele Tău. Vie împărăția Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.3 Pâinea noastră de zi cu zi dă-ne-o nouă zilnic.4 Și ne iartă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm fiecăruia îndatorat nouă. Și nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de rău. Dacă privim cu atenție la rugăciunea ”Tatăl nostru” în lumina Evangheliei, vom putea repede să observăm că rugăciunea ”Tatăl nostru” este o rugăciune a Vechiului Testament și nu una nou-testamentală. În primul rând, trebuie să realizăm că ucenicii care l-au rugat pe Isus să-i învețe cum să se roage erau evrei obișnuiți cu Legea și Tora. În al doilea rând, Isus nu murise încă pe cruce pentru a stabili un model de rugăciune conform erei noii creații și El nu putea dezvălui încă planul pe care Dumnezeu Îl avea prin cruce, altfel diavolul nu L-ar fi răstignit niciodată. În acel moment în timp, Isus se afla încă în perioada Vechiului Testament. Trecerea de la Vechiul Legământ la Noul Legământ nu fusese încă făcută. De exemplu, El a spus în versetul 2 să ne rugăm ca Împărăția lui Dumnezeu să vină pe pământ. Aceasta era tânjirea și rugăciunea tuturor profeților din Vechiul Testament, ca Împărăția lui Dumnezeu să vină. Acest lucru trebuia să se întâmple când va veni Mesia. La acel moment în timp, acest tip de rugăciune avea sens deoarece Împărăția nu venise încă. Însă, vedem mai târziu în Romani 14:17, precum și în alte locuri, că Isus a adus Împărăția pe pământ, mai ales după cruce, deși nu încă în manifestarea sa deplin vizibilă: Marcu 1:14-15 (BTF2015)14 Și după ce Ioan a fost pus în închisoare, Isus a venit în Galileea predicând evanghelia împărăției lui Dumnezeu,15 Și, spunând: ”Timpul este împlinit și împărăția lui Dumnezeu este aproape: pocăiți-vă și credeți evanghelia.” Luca 17:20–21 (BTF2015)20 Și fiind întrebat de farisei, când are să vină împărăția lui Dumnezeu, le-a răspuns și a zis: ”Împărăția lui Dumnezeu nu vine la vedere;21 Nici nu vor spune: Iat-o aici! Sau: Iat-o acolo! Căci, iată, împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Romani 14:17 (BTF2015)17 Fiindcă împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt. Apoi în Luca 11:3, Isus le-a spus ucenicilor Săi să ceară Tatălui pâinea zilnică. Însă, vedem mai târziu în Efeseni 1:3 și 2 Petru 1:3 că Dumnezeu i-a binecuvântat deja pe credincioși cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești și cu tot ce ține de viață și evlavie. La sfârșitul rugăciunii, Isus îi instruiește pe ucenici să ceară Tatălui să-i elibereze de cel rău. Acest lucru avea sens înainte de cruce, pentru că toți oamenii se aflau în domeniul întunericului și sub autoritatea diavolului și aveau nevoie ca Dumnezeu să intervină și să-i ajute. Însă, mai târziu, Coloseni 1:13 spune că credincioșii au fost transferați din domeniul întunericului în Împărăția Fiului Său preaiubit. Mai mult, Efeseni 2:6 și 1:20-23 arată că credincioșii au același rang și autoritate de mâna dreaptă a Tatălui ca Isus Cristos, iar autoritatea lor în Cristos este mult mai presus de orice stăpânire, autoritate, putere și domnie. Noile creații nu trebuie să se roage pentru eliberare de cel rău, pentru că ele deja au fost eliberate de el.În mod similar, rugăciunea pentru iertarea păcatelor condiționată de iertarea altora, era o rugăciune din Vechiul Testament. În Vechiul Testament, poporul lui Dumnezeu trebuia să aducă în mod repetat sacrificii și să-și ceară iertare de păcate. Cu toate acestea, chiar și această rugăciune din Vechiul Testament de a cere iertare pentru păcate nu era o mărturisire a păcatelor specifice individuale, ci una generală a tuturor păcatelor. Cuvântul grecesc folosit aici este din nou Hamartia, în forma de plural, care descrie totalitatea păcatelor din viața acelei persoane ca natură sau fapte și nu ca și acțiuni păcătoase specifice cunoscute.După toată această învățătură cu privire la mărturisirea păcatelor, s-ar putea să te întrebi: ”Ce ar trebui să fac totuși atunci când păcătuiesc? Să-mi mărturisesc păcatul lui Dumnezeu sau nu? Cum să continui să mă raportez la El?”  Ce să facem când am păcătuitDacă suntem sinceri cu noi înșine, de cele mai multe ori, nu ne simțim condamnați pentru fiecare păcat mic pe care l-am făcut sau pentru păcatele de care nu suntem conștienți, ca Martin Luther. De obicei, există păcate specifice pe care diavolul sau conștiința noastră ni le aduce în minte și cu care ne condamnă, comportamente și atitudini păcătoase pe care probabil le-am repetat de multe ori și pe care încă nu am reușit să le depășim. Acelea sunt momentele când simțim nevoia să-i spunem ceva lui Dumnezeu cu privire la acele păcate înainte de a putea merge mai departe. Pe de o parte, ne simțim condamnați din cauza păcatelor noastre și nevrednici să ne apropiem de Dumnezeu. Pe de altă parte, noi știm că toate păcatele noastre au fost șterse pentru totdeauna, și acest lucru creează un adevărat conflict în interiorul nostru. Acest conflict interior este alimentat și de faptul că încă trăim într-o lume căzută, în care iertarea unei persoane depinde de cealaltă persoană care trebuie să își ceară scuze și să facă primul pas spre reconciliere. Mintea noastră este programată să gândească în acest fel și să transfere prin analogie același tip de interacțiune la relația dintre Dumnezeu și noi.Înainte de a oferi o soluție practică la acest conflict interior și la întrebarea cu privire la ce să facem atunci când păcătuim, trebuie să fim conștienți de câteva lucruri. Orice formă de mărturisire a păcatelor și orice tip de cerere de iertare de la Dumnezeu pentru păcatele noastre nu va ierta acele păcate în acel moment în timp, nici nu ne va justifica și nici nu ne va menține justificați. Nu ne va face mai vrednici să primim binecuvântări de la Dumnezeu sau să slujim altora și nici nu ne va menține mântuirea intactă, ca și când ea ar fi fost vreodată în pericol. Da, mântuirea sufletului și a trupului nostru este progresivă, dar mântuirea duhului nostru are loc o singură dată și durează pentru eternitate. Noi nu mărturisim un păcat lui Dumnezeu cu scopul de a fi iertați. Dumnezeu ne-a iertat deja toate păcatele noastre și ele au fost șterse pentru totdeauna. Recunoașterea înaintea lui Dumnezeu a lucrului greșit cunoscut pe care l-am făcut, și cu care conștiința noastră ne condamnă, ne va curăța doar conștiința și ne va ajuta mintea să treacă mai departe. Ne va ajuta să ne raportăm la Dumnezeu din nou cu sinceritate din toată inima. Cu alte cuvinte, ne va ajuta pe noi să ne iertăm pe noi înșine în mintea noastră, va satisface și va tempera conștiința noastră, și ne va permite să ne raportăm la Dumnezeu din nou într-un mod deschis și fără teamă. Și cu siguranță ar trebui să facem acest lucru dacă mintea și conștiința noastră ne deranjează și nu ne dă pace și nu putem trece peste asta doar prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ar trebui să-i spunem „Îmi pare rău” lui Dumnezeu dacă există ceva specific de care ne simțim condamnați, de dragul conștiinței noastre, astfel încât ea să nu devină întinată, împietrită și insensibilă. Însă, nu ar trebui să rămânem acolo și să ne concentrăm asupra păcatului nostru prea mult timp. Trebuie să ne concentrăm imediat atenția asupra adevărului Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre și să începem să Îi mulțumim și să-L lăudăm pentru ceea ce a făcut El. Trebuie să începem să declarăm ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre noua noastră identitate în Cristos, și să nu zăbovim deloc în condamnarea acuzatorului. Aceasta face parte din curățirea conștiinței de păcate cu apa Cuvântului.De aceea, atunci când există un păcat care ne deranjează în momentul când încercăm să avem părtășie cu  Dumnezeu, modul corect de a rezolva situația sau de a mărturisi ar trebui să fie în felul următor: „Tată, îmi pare atât de rău de lucrul greșit pe care l-am făcut. Recunosc că este păcat, și că nu ar fi trebuit să îl fac ca și creație nouă în Cristos. Recunosc că m-am jucat cu moartea și că mi-am făcut rău singur, că L-am întristat pe Duhul Sfânt și că am frustrat harul Tău. Dar Îți mulțumesc că păcatul meu a fost deja înlăturat de la mine și spălat prin sângele lui Isus. Îți mulțumesc că încă sunt o nouă creație în Cristos, că dragostea Ta este necondiționată și că sunt liber de condamnare pentru totdeauna (Romani 8:1). Sunt mort față de  păcat și viu pentru neprihănire (Romani 6:11). Păcatul nu mai are stăpânire asupra mea pentru că sunt sub har (Romani 6:14). Isus Cristos este neprihănirea mea (2 Corinteni 5:21). Sunt născut din Dumnezeu și biruiesc lumea (1 Ioan 5:4). Eu sunt lumina lumii și sarea pământului (Matei 5:14). Eu umblu în lumină și niciodată nu voi mai umbla în întuneric (1 Ioan 1:5-7). Am fost transferat din domeniul întunericului în împărăția Fiului Tău preaiubit (Coloseni 1:13). Îți mulțumesc, Tată, că sunt acceptat în Cel preaiubit, că sunt privilegiat și am favoare înaltă înaintea Ta (Efeseni 1:5-7)”.Acum, s-ar putea să vă întrebați: ”Nu mă va face oare acest mod de mărturisire a păcatelor prea moale față de păcat? Nu îmi va da oare aceasta mai multă libertate la păcat?” Nu, cu siguranță nu. De fapt, este exact invers: îți va da mai multă libertate de păcat. Nu ai observat că păcătuiești și chiar dacă nu ți se dă permisiune să păcătuiești? Pavel spune în Romani 6:2, „Cum putem, noi, care am murit față de păcat să mai continuăm să trăim în păcat?” Poți tu să faci tot ceea ce vrei și să rămâi încă salvat dacă te-ai născut din nou cu adevărat? Da, cu siguranță. Dar de ce te-ai gândi să faci răul din moment ce te-ai pocăit și ai venit de partea lui Dumnezeu? De ce ai vrea să păcătuiești din moment ce nu mai ai o natură păcătoasă? De fapt, o întrebare mai bună este următoarea: Dacă te-ai născut din nou cu adevărat și ai învățătura corectă despre cine ești în Cristos, crezi că vei putea continua să păcătuiești la nesfârșit? Nu cred. Poate Dumnezeu să facă tot vrea? Da, desigur. Îi dă însă această libertate și putere permisiunea să păcătuiască? Niciodată. Libertatea Lui de a face ce vrea are niște limite. Ar fi putut Isus să facă tot ce vrea pe pământ? Da, desigur. Însă a păcătuit El vreodată? Nu. Poate când auzi acest mesaj pentru prima dată, s-ar putea să ai tendința de a persista în obiceiurile tale păcătoase la început, în mod special dacă ai trăit mult timp după reguli religioase și sub frica iadului sau sub frica de a-ți pierde mântuirea. S-ar putea încă să simți că te bucuri de anumite păcate și plăceri, chiar dacă duhul tău a fost complet recreat. Acest lucru se întâmplă din cauză că sentimentele și comportamentele tale sunt deviate și nu sunt complet aliniate încă cu dorințele noului tău spirit datorită unei minți nereînnoite. De fapt, libertatea de a trăi pentru Dumnezeu fără nici o condiție și amenințare poate fi o adevărată provocare pentru mulți. Însă, asta nu înseamnă că această perpectivă asupra mărturisirii păcatelor îți dă permisiunea să păcătuiești mai mult. Faptele tale păcătoase sau păcatele repetate reflectă doar ceea ce era deja în inima ta și care trebuie corectat și schimbat prin reînnoirea minții. Duhul tău este perfect sfânt; nu-i place să păcătuiască. Cu cât mai mult îți reînnoiești mintea cu noua ta identitate în Cristos, cu atât mai mult dorințele, plăcerile și sentimentele tale se vor schimba corespunzător și se vor alinia la noua ta identitate. Încet, dragostea lui Dumnezeu te va convinge și te va aduce înapoi de la indulgențele și comportamentele tale păcătoase. Dar de data aceasta vei fi o persoană liberă cu adevărat și vei trăi în sfințenie pentru că tu vrei acest lucru și pentru că Îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, și nu din cauza constrângerilor și amenințărilor cu iadul. Făcând un pas mai departe, soluția Bibliei pentru eliminarea comportamentelor păcătoase este întotdeauna de a ne reaminti nouă înșine de identitatea noastră neprihănită în Cristos. Aceasta nu este pentru a ne încuraja să păcătuim mai mult sau pentru a ne înmuia față de gravitatea păcatului și a consecințelor sale. Ci mai degrabă această reamintire are scopul de a ne concentra atenția pe Salvatorul nostru, care a plătit pentru păcatele noastre pe deplin la cruce, și de a ne încuraja să trăim în conformitate cu identitatea noii creații pe care Isus a instituit-o la cruce. Aceasta este adevărata pocăință - întoarcerea la cruce și revenirea la harul Său! Când eșuezi, adu-ți aminte că poți întotdeauna vorbi cu Dumnezeu deschis  despre eșecul tău, însă fă-o cu o revelație a semnificației crucii și a victoriei de acolo. Consideră păcatele tale ca fiind deja pedepsite în trupul Său și primește într-un mod proaspăt iertarea și favoarea nemeritată pentru a putea birui păcatele tale.

Mărturisirea păcatelor în 1 Ioan 1:91 Ioan 1:5–2:1 (BTF2015) 5 Acesta de fapt este mesajul pe care l-am auzit de la El și pe care vi-l relatăm, că Dumnezeu este lumină și în El nu este deloc întuneric.6 Dacă spunem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul;7 Dar dacă umblăm în lumină, așa cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos, Fiul său, ne curăță de tot păcatul.8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi.9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curețe de toată nedreptatea.10 Dacă spunem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos și cuvântul Lui nu este în noi.1 Copilașii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiți. Și dacă cineva păcătuiește, avem un Mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos Cel drept. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem în legătură cu 1 Ioan 1:9 este următoarea: Acest verset se adresează credincioșilor sau oamenilor fără Cristos? În contextul a tot ceea ce am văzut până acum, acest pasaj nu poate fi adresat credincioșilor în Cristos, pentru că se referă la credincioși, atunci subminează întreaga Evanghelie. Dacă toate păcatele noastre trecute, prezente și viitoare au fost iertate, nu mai rămâne nimic de iertat. Dacă am devenit neprihăniți în momentul mântuirii, atunci nu mai există nici o nedreptate de care să fim curățați. Nu putem afirma că am fost curățați de tot păcatul, dar că și încă mai suntem în proces de curățare, amândouă în același timp. Când Isus a spălat picioarele ucenicilor, El i-a spus lui Petru în Ioan 13:10: Ioan 13:10 (BTF2015) 10 Isus i-a spus: Cel ce este scăldat nu are nevoie să își spele decât picioarele, deoarece este în totul curat; și voi sunteți curați, dar nu toți.”  Pe baza acestui verset, mulți creștini trag concluzia în mod greșit că ei, ca și credincioși născuți din nou, sunt complet spălați și curățați într-un sens, dar că trebuie totuși să își spele „picioarele” prin a cere iertare pentru păcatele pe care încă le mai fac. O astfel de concluzie este inconsistentă cu ceea ce a făcut Isus la cruce și nu are nimic de-a face cu contextul spălării picioarelor, care era despre slujirea unii altora. Revenind la 1 Ioan 1:9, această Scriptură a fost scrisă unei adunări de credincioși, dar a fost destinată celor care nu cred și vom vedea de ce. Vedem acest tip de adresare și în epistola către Romani, care a fost și ea scrisă în principal credincioșilor. Cu toate acestea, vedem că Romani 10:9-10 se adresează celor fără Cristos, care ar fi putut fi în biserică printre credincioși și le spune cum să fie mântuiți. Mai mult, în bisericile noastre de astăzi, predicatorii folosesc de obicei expresia „frați și surori” pentru a se adresa congregației, însă s-ar putea ca nu toți din congregație să fie adevărați frați și surori. Unii ar putea fi doar creștini cu numele în timp ce alții pot să nu-L cunoască pe Cristos deloc. În același mod, mai ales primul capitol din 1 Ioan a fost scris bisericii ca și întreagă congregație, dar avea în vedere un anumit context și o anumită problematică a zilei care se regăsea în biserică, și anume Gnosticismul. Gnosticismul provine din cuvântul grecesc „gnosis”, care înseamnă cunoaștere sau înțelegere a lucrurilor. Știm din istoria bisericii că spre sfârșitul primului secol și începutul celui de-al doilea secol, proto-Gnosticismul, și în special Docetismul, și-au făcut apariția în biserică. Docetismul era doctrina că Isus Cristos nu a venit în carne, că El nu a avut un trup fizic, și ca drept urmare și suferințele Lui au fost doar aparente. Câțiva ani mai târziu, această doctrină s-a dezvoltat într-un sistem teologic cunoscut sub numele de Gnosticism. Pe la mijlocul secolului al doilea, Gnosticismul ajunsese la o formă matură și completă, iar adepții săi produceau deja propriile evanghelii și epistole, dintre care Evanghelia lui Toma și Evanghelia lui Iuda sunt câteva exemple. Ioan pare să fi anticipat această dezvoltare a Gnosticismului și amenințarea ce o prezenta pentru sănătatea bisericii, așa că a scris 1 Ioan pentru a contracara influența acestui curent. Gnosticismul unifica dualismul grecesc cu misticismul estic. El adoptase perspectiva dualistică că tot ce este imaterial sau spiritual e bun în timp ce tot ce are o formă materială e rău. La aceasta s-a adăugat și accentul misticismului estic pe o cunoaștere spirituală secretă rezervată doar pentru puținii aleși. Gnosticii încercau să aibă părtășie cu credincioșii în biserică și în felul acesta ideile și gândurile lor s-au infiltrat în creștinism. Ei spuneau lucruri de genul următor: „E bine că ești creștin, e bine că ești familiarizat cu Isus Cristos, dar acum permite-mi să te călăuzesc spre o cunoaștere mai profundă a unor adevăruri spirituale adânci, care vor debloca în secret mai multă semnificație și scop pentru tine”. După cum am menționat deja pe scurt, două convingeri primare referitoare la Cristos și creștinism îi caracterizau pe Gnostici și acestea erau ideile care îl îngrijorau pe Ioan. În primul rând, ei nu credeau că Isus Cristos a venit în trup fizic. În al doilea rând, ei nu credeau că păcatul este real sau existent la nivel spiritual, așa că în final negau păcatul sau, mai bine zis, negau natura păcătoasă transmisă de la Adam către toți oamenii la nivel de duh. Iată cum argumentau ei că păcatul nu este real în duhul uman. Gnosticii credeau că orice fel de păcate sau pofte, fie ele păcate sexuale sau alte dependențe, apar doar în lumea fizică. Însă, aceștia considerau că ei trăiesc la un nivel spiritual, și nu unul fizic, datorită cunoașterii profunde și secrete pe care ei credeau că o posedă. Prin urmare, orice se întâmpla în domeniul fizic era mai puțin important pentru ei și era chiar considerat o fabricație a realității, o iluzie, deoarece realitatea se petrecea la nivel spiritual unde păcatul nu exista. Din acest motiv, Gnosticii credeau că Isus nu a avut un trup fizic. Ar fi fost un lucru inferior și dezonorant ca Isus să fie legat de un trup fizic, așa că Isus trebuia să fi fost pur spiritual după părerea lor. De aceea, deschiderea necaracteristică a primei epistole a lui Ioan arată în mod clar că adresarea inițială nu a fost către credincioși, ci către Gnostici, care nu credeau că Isus a venit în trup. Nu există nici un salut către credincioși, spre deosebire de ceea ce găsim în a doua și a treia epistolă. În schimb, apostolul Ioan deschide prima sa epistolă cu o adresare directă a ereziei gravă a Gnosticilor: 1 Ioan 1:1 (BTF2015) 1 Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit, referitor la Cuvântul vieții. Mai târziu, în capitolul 4, Ioan menționează că oricine nu mărturisește că Isus Cristos a venit în trup nu este de la Dumnezeu și are spiritul lui Anticrist, din nou contracarând erezia Gnostică: 1 Ioan 4:1-3 (BTF2015)1 Preaiubiților, să nu credeți fiecare duh, ci puneți la încercare duhurile, dacă sunt din Dumnezeu, fiindcă mulți profeți falși au ieșit în lume.2 Prin aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu. Fiecare duh, care mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, este din Dumnezeu,3 Și fiecare duh, care nu mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, nu este din Dumnezeu și acesta este acel duh al Anticristului, despre care ați auzit că are să vină; și acum este deja în lume. Ioan accentuează faptul că Isus a venit într-adevăr în trup fizic, pentru că Ioan însuși împreună cu ceilalți ucenici Îl auziseră, Îl văzuseră și Îl atinseseră pe Isus. De ce era atât de important și vital de crezut faptul că Isus a venit în trup fizic? De ce orice duh care mărturisea opusul era numit duhul Anticristului? Dacă Isus nu ar fi avut un trup fizic, atunci El nu ar fi fost un adevărat Fiul al omului. Și dacă nu ar fi fost pe deplin om, atunci El nu s-ar fi putut identifica cu oamenii și să plătească pedeapsa păcatelor lor, iar în final, El nu ar fi fost Cristosul, sau Mesia Salvatorul. Negarea trupului fizic al lui Isus însemna același lucru cu   negarea Lui Însuși ca și Cristos, ca și Mesia. Din această cauză, Ioan a numit duhul Anticristului orice duh care nu mărturisea că Isus Cristos a venit în trup. Apoi, în versetul 9 din capitolul 1, Ioan atacă a doua erezie a Gnosticismului – și anume negarea păcatului – și încearcă să îi convingă pe Gnostici să-și recunoască și să-și mărturisească păcatele, pentru ca Dumnezeu să îi ierte și să-i curățească de orice nedreptate. Abia în capitolul 2 din prima epistolă a lui Ioan vedem pentru prima dată fraza ”copilașii mei”, sugerând că, de la acel capitol încolo, apostolul Ioan se va adresa credincioșilor. Acum, haideți să parcurgem fiecare verset din contextul pasajului din 1 Ioan 1:9 și să-l explicăm. 1 Ioan 1:5 spune că „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric deloc”. Există doar două tărâmuri sau împărății în care oamenii pot fi localizați: în LUMINĂ (cei mântuiți) sau în ÎNTUNERIC (cei pierduți). Următorul verset spune că „Dacă spunem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul”. Gnosticii erau foarte buni în a pretinde că și ei erau mântuiți, dar, în realitate, aceștia se aflau încă în tărâmul întunericului din cauza convingerilor lor greșite. Se mințeau atât pe ei înșiși cât și pe alții fără ca macăr să fie conștienți de aceasta și nu trăiau adevărul. De aceea, în versetul 7, Ioan le spune: „Dar dacă umblăm în lumină așa cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos, Fiul Său, ne curăță de tot păcatul”. Mulți creștini interpretează „umblarea în lumină” ca fiind umblarea „conform” luminii sau „după” lumină în termeni de moralitate. Însă, acest verset nu vorbește aici despre lumină în sensul comportamentului moral și al faptelor morale, ci în ceea ce privește tărâmul în care oamenii umblă și trăiesc, sau în termeni de natura duhului lor. Nu este vorba atât de mult despre CUM umblă ei, ci UNDE umblă. Aceștia nu pot INTRA și IEȘI din lumină. Să citim câteva pasaje care explică aceste două tărâmuri: 1 Tesaloniceni 5:5 (BTF2015) 5 Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei; nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.  Coloseni 1:13 (BTF2015) 13 (El) ne-a eliberat din puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului său iubit. 2 Corinteni 6:14–15 (BTF2015) 14 Nu vă înjugați în mod inegal cu cei ce nu cred; fiindcă ce părtășie are dreptatea cu fărădelegea? Și ce comuniune are lumina cu întunericul? 15 Și ce armonie este între Cristos și Belial? Sau ce parte are cel ce crede cu cel ce nu crede?  Mulți credincioși cred că lumina înseamnă cunoaștere și informații despre Lege (legea morală, sau cele Zece Porunci, mai precis), iar umblarea în lumină înseamnă că trebuie să trăiască și să umble în conformitate cu nivelul de cunoaștere și de revelație pe care îl au din Lege. Cu alte cuvinte, umblarea în lumină pentru ei înseamnă pur și simplu a trăi o viață morală. Însă, dacă înțelegem semnificația LUMINII din versetul 7 ca fiind CUM să trăim (adică comportamentul nostru), atunci noi, ca și credincioși, ar trebui să trăim în conformitate cu LUMINA în același fel în care Dumnezeu Însuși trăiește în conformitate cu LUMINA, adică o trăire perfectă. Trăim noi oare pe deplin în lumină prin faptele noastre așa cum Dumnezeu trăiește în lumină, adică în sfințenie perfectă? Desigur că nu. Așadar, lumina nu se referă la comportament, ci la o natură, la un tărâm. Mai mult, dacă înțelegem umblarea în lumină în termeni de comportament și de CUM să trăim, atunci versetul 7 s-ar citi în felul următor: „Atât timp cât nu păcătuim (adică umblăm în conformitate cu lumina), sângele lui Isus ne curăță de tot păcatul”. De ce anume ne mai curăță sângele lui Isus dacă deja nu mai umblăm în păcat? Adevărul este că noi, chiar ca și credincioși autentici, mai facem încă fapte păcătoase în trupul și sufletul nostru, dar datorită naturii duhului nou, nu vom mai umbla niciodată în tărâmul întunericului. Mersul la McDonalds nu transformă o persoană într-un BigMac, așa cum nici mersul într-un garaj nu transformă o persoană într-o mașină. Sângele lui Isus ne curăță de tot păcatul în momentul când intrăm în tărâmul luminii, după cum concluzionează și versetul 7, chiar dacă încă mai facem acțiuni păcătoase după ce am fost curățați. La momentul mântuirii, sângele lui Cristos curățește atât păcatul de la nivelul duhului cât și toate faptele păcătoase făcute de noi în timp (în trecut, prezent și viitor) la nivelul sufletului și trupului. Credincioșii nu experimentează niciodată vreun moment, în timpul zilei sau al nopții, când nu sunt curați de orice păcat. Păcatul nu face nici ca părtășia sfinților cu Dumnezeu să fie ruptă. Dumnezeu nu așteaptă ca tu să îți restaurezi relația cu El după ce ai păcătuit, pentru că ea nu se rupe niciodată. Noi gândim în felul acesta că părtășia cu Dumnezeu, Tatăl, se întrerupe atunci când păcătuim, deoarece întreaga lume din jurul nostru funcționează așa. De exemplu, ori de câte ori într-o căsnicie soții fac greșeli și se rănesc unul pe altul, aceștia nu divorțează imediat, dar acele greșeli afectează părtășia dintre cei doi și persoana responsabilă trebuie să-și ceară iertare pentru ca acea părtășie să fie restaurată. Și noi transferăm acest mod de gândire în relația noastră cu Dumnezeu și credem că Dumnezeu este ca oamenii și așteaptă scuzele noastre înainte ca El să ne poată ierta și să aibă din nou părtășie cu noi. Dar Dumnezeu nu este ca oamenii. El a luat inițiativa de a plăti pentru păcatele noastre prin jertfa Fiului Său chiar înainte de a ne naște și a exista. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, noi nu ieșim niciodată din părtășie cu El. Numai mintea și conștiința noastră ne spun că suntem în afara părtășiei cu El și simțim nevoia să facem ceva pentru a remedia acest lucru. Da, s-ar putea să-l întristăm pe Duhul Sfânt și să frustrăm harul lui Dumnezeu, după cum Efeseni 4:30 ne arată, dar El nu întrerupe niciodată părtășia Sa cu noi din această cauză. Să presupunem pentru o clipă că într-adevăr ai ieși din părtășia cu Dumnezeu atunci când păcătuiești. Cum ar arăta oare această stare? Haideți să o definim împreună. Înseamnă aceasta că Dumnezeu este atât de supărat pe tine, încât El nu te mai ajută cu nimic până nu îți mărturisești păcatul, chiar dacă Îi ceri ceva în rugăciune? Înseamnă aceasta că nu te mai poți baza pe Dumnezeu în nici un lucru și că ești pe cont propriu până nu-ți mărturisești păcatele? Nu, desigur că nu. O, ce-i mai place diavolului atunci când gândești așa și acesta este de fapt scopul său prin condamnare: să crezi că Dumnezeu este supărat pe tine din cauza păcatului tău și că nu ar trebui nici să îndrăznești să mai vorbești cu El sau să-I ceri ceva. Aceasta este o gândire complet greșită și nebiblică în Noul Testament. Acest lucru era adevărat numai în Vechiul Testament. Oamenii experimentau înfrângere și dezastre atunci când păcătuiau împotriva lui Dumnezeu. Dar aceasta se întâmpla din cauză că Isus Cristos nu plătise încă pedeapsa pentru păcatele  lor. Pentru ca israeliții să poată experimenta în mod regulat binecuvântările lui Dumnezeu, aveau și ei o cale: ei trebuiau fie să respecte întotdeauna Legea (ceea ce știm că nu puteau tot timpul), fie să aducă jertfe de animale și să ceară iertare imediat când păcătuiau. Acest lucru nu mai este adevărat în Noul Testament datorită jertfei eterne a lui Isus, care ne iartă o dată pentru totdeauna. Așa cum am menționat anterior în alte locuri, întristarea Duhului Sfânt nu este același lucru cu ofensarea sau supărarea Lui. Duhul Sfânt ar fi ofensat și supărat dacă, fie nu ar exista dragoste și grijă pentru credincioși din partea Sa, fie nu ar exista jertfa de sânge pentru ispășirea celor ce au crezut. Întristarea se referă la o suferință și o durere cauzate de dragoste. Duhul Sfânt se întristează pentru că El ne iubește și suferă când vede cum ne distrugem pe noi înșine și permitem morții să se manifeste în viața noastră prin păcat. Cuvântul „mărturisește” din 1 Ioan 1:9 este cuvântul grecesc „Homologeo”, care înseamnă „a spune același lucru ca și altcineva, a fi de acord cu cineva sau a recunoaște”. Prin urmare, a ne mărturisi păcatele înseamnă a spune același lucru despre păcatele noastre pe care Dumnezeu îl spune: că păcatul este real, dar că păcatele noastre au fost iertate și spălate prin sângele Domnului nostru Isus Cristos (Apocalipsa 1:5). Când realizăm că am păcătuit și că, de fapt, ne-am născut în păcat și în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu datorită păcatului adamic, adevărata mărturisire înseamnă a fi de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu cu privirea la soluția Lui pentru păcat și a ne exprima recunoștința față de El pentru realitatea iertării noastre în Cristos. Pe baza acestui verset, multe biserici creștine învață că cei ce au crezut deja în Cristos trebuie să-și mărturisească păcatele în mod regulat pentru a fi iertați. Ei învață că credincioșii pot intra și ieși din părtășia cu Dumnezeu, așa cum am menționat mai devreme. Ei spun că credincioșii trebuie să mențină o contabilitate strictă a păcatelor cu Dumnezeu. Motivul acestei contabilități este ca ei să nu uite păcatele pe care le-au comis și astfel să nu fie în afara părtășiei cu Dumnezeu pentru o perioadă lungă de timp. Dacă acest verset într-adevăr vorbește despre mărturisirea păcatelor în mod regulat, atunci trebuie să se refere la toate păcatele, atât CUNOSCUTE cât și NECUNOSCUTE, deoarece versetul nu spune să mărturisim doar păcatele CUNOSCUTE și nu există nici un alt verset în Biblie care să spună aceasta. Fiecare păcat trebuie recunoscut și mărturisit, altfel pe acestui acest verset, suntem încă nedrepți. Nu putem selecta doar ce dorim noi să mărturisim. Nu putem să mărturisim doar păcatele pe care ni le amintim. Și după cum cu toții știm, nu este omenește posibil să mărturisim fiecare păcat din gând, cuvânt sau faptă. Putem noi oare să știm și să ne amintim întotdeauna fiecare păcat și să-l mărturisim, inclusiv păcatele de omisiune? Dacă iertarea păcatelor depinde de mărturisirea noastră regulată a păcatelor, atunci avem o problemă serioasă de depășit, una imposibilă. S-ar putea să te întrebi: ”Ce să fac totuși atunci când păcătuiesc? Să ignor păcatul pur și simplu și să nu îi spun niciodată lui Dumnezeu că îmi pare rău?” Nu neapărat, însă voi explica mai multe despre aceasta mai târziu.În cele două cazuri în care vedem cuvântul „păcate” în 1 Ioan 1:9, este folosit substantivul grecesc „Hamartia”. Două cuvinte comune sunt traduse din greacă ca și ”păcat” în Noul Testament, dar acestea au conotații diferite. Cele două cuvinte sunt Hamartano (un verb) și Hamartia (un substantiv). Amândouă cuvintele înseamnă în mod literal ”a rata ținta când cineva trage cu săgeata”. Însă, verbul Hamartano este folosit în Biblie cu sensul de comportament păcătos care ratează ținta sfințeniei (adică ”un lucru pe care îl facem din când în când”), în timp ce substantivul Hamartia denotă starea interioară care este în afară țintei și nu faptele. Potrivit cunoscutului profesor al Bibliei, William Vine, substantivul Hamartia indică ”un principiu sau o sursă a acțiunii, un element lăuntric care produce fapte, un principiu sau o putere guvernantă”. Cu alte cuvinte, substantivul Hamartia se referă la principiul păcatului, la starea păcătoasă moștenită și transmisă de la Adam după cădere. Este interesant și important de observat că Pavel folosește unul dintre aceste două cuvinte mult mai mult decât pe celălalt. Știi care este acesta? În totalitatea epistolelor sale, Pavel folosește verbul Hamartano doar de 14 ori, în comparație cu o utilizare copleșitoare de 55 de ori a substantivului Hamartia. Aceste două cuvinte apar cel mai mult în cartea Romani, unde raportul este și mai uimitor: 6 utilizări ale verbului Hamartano, comparativ cu 39 de utilizări ale substantivului Hamartia! De cele mai multe ori, când întâlnim cuvântul „păcat” în cartea Romani, Pavel nu vorbește despre comportament păcătos, ci despre condiția de păcat. Prin întrebuințarea formei de substantiv a acestui cuvânt, Ioan (ca și Pavel) în mod clar nu se referea la comiterea unor acte păcătoase individuale în timp, pentru că altfel ar fi folosit forma verbală „Hamartano”. Deși a folosit pluralul substantivului Hamartia (care s-ar traduce păcate), Ioan se referea la natura păcatului moștenită de la Adam la nivel spiritual, împreună cu totalitatea acțiunilor păcătoase generate de acea natură la nivelul sufletului și al trupului în toate timpurile (trecut, prezent și viitor). În lumina acestui lucru, cred că acum suntem mult mai în măsură să înțelegem că 1 Ioan 1:9 nu vorbește despre mărturisirea păcatelor noastre de fiecare dată când păcătuim cu gândul sau cu fapta. Ioan vorbea despre nevoia de a recunoaște și de a mărturisi lui Dumnezeu faptul că suntem păcătoși din cauza păcatului lui Adam și de a primi iertarea totală pentru toate păcatele noastre prin lucrarea terminată a lui Isus. Cât de des trebuie să facem acest lucru? O singură dată, la mântuire. De aceea, 1 Ioan 1:9 este un verset care se aplică la mântuire și care îi încurajează pe păcătoși să recunoască și să-și mărturisească starea lor păcătoasă sau „identitatea de păcătoși”, să se nască din nou prin credința în Domnul Isus Cristos și să li se înlocuiască natura păcătoasă din Adam cu o nouă natură neprihănită și dreaptă prin Cristos. Pentru a fi pe deplin convinși că aceasta este ceea ce avea în vedere Ioan, haideți să aruncăm o privire la încă trei pasaje din Evanghelii, unde același substantiv Hamartia a fost folosit la plural și să analizăm semnificația acestuia în acele contexte. Primul este Matei 1:21: Matei 1:21 (BTF2015)21 Și ea va naște un Fiu și îi vei pune numele ISUS, pentru că El va salva pe poporul Său de păcatele lor (gr. Hamartias). Cu siguranță, Isus nu și-a salvat poporul de toate acțiunile și faptele păcătoase în sensul că aceștia nu le mai fac în timp după mântuire, ci El i-a salvat de păcatele lor în sensul naturii moștenite de la Adam și al acțiunilor păcătoase care sunt generate de acea natură în toate timpurile. Luca 24:47 ilustrează același lucru în conjuncție cu pocăința; reflectă același sens de stare sau condiție: Luca 24:47 (BTF2015)47 Și pocăința și iertarea păcatelor (gr. Hamartias) să fie predicate în numele Lui printre toate națiunile, începând de la Ierusalim. Al treilea pasaj se găsește la Matei 3:5-6, unde spune în felul următor: Matei 3:5-6 (BTF2015)5 Atunci au ieșit la el (Ioan Botezătorul) Ierusalimul și toată Iudeea și toată regiunea de jur împrejurul Iordanului,6 Și erau botezați de el în Iordan, mărturisindu-și păcatele (gr. Hamartias). După cum s-a menționat anterior, putem destul de ușor trage concluzia că, acești oameni care veneau la Ioan Botezătorul, nu-i mărturiseau acestuia păcatele lor individuale, ci păcatele lor în sens cumulativ. Acum, revenind la 1 Ioan 1:9, doctrina eretică Gnostică nu admitea starea păcătoasă a omului. Ioan a abordat această erezie direct în primul capitol din 1 Ioan și îi îndemna pe cei atinși de curentul Gnostic să-și mărturisească starea lor de păcat și să primească iertarea completă a lui Cristos, precum și curățarea totală de toată nedreptatea lor, prin lucrarea Sa terminată de la cruce. O dată ce credincioșii devin drepți în momentul mântuirii, aceștia nu mai pot avea nedreptate de care să fie curățați din nou. Numai cei care nu cred trebuie să fie curățați de orice nedreptate.”Ce spune atunci apostolul Ioan despre comiterea noastră de păcate la nivel de suflet și trup, după ce am devenit credincioși?” Doar două versete mai târziu, în al doilea capitol al epistolei, Ioan răspunde la această întrebare în timp ce își începe adresa către credincioși: 1 Ioan 2:1 (BTF2015) 1 Copilașii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiți (gr. Hamartano). Și dacă cineva păcătuiește (gr. Hamartano), avem un Mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos Cel drept.  De data aceasta, cuvintele „păcat” și „păcate” sunt reprezentate prin verbul grecesc „Hamartano”. Ioan se referă acum la comiterea păcatelor de către credincioși – adică la gândurile și faptele lor păcătoase. Ce spune Ioan cu privire la aceasta? El ne reamintește că, atunci când eșuăm ca și credincioși, avem un Avocat la Tatăl – pe Isus Cristos. El este Avocatul nostrum, angajat de Însuși Tatăl, care ne reprezintă și ne apără împotriva tuturor acuzațiilor diavolului. El este cel mai bun Avocat al tuturor timpurilor și are cea mai bună apărare în favoarea noastră: sângele Său prețios care vorbește răscumpărare pentru eternitate! Datorită Domnului nostru Isus și a ceea ce a realizat El la cruce, avem iertare și rămânem drepți înaintea lui Dumnezeu chiar și atunci când mai păcătuim. Așa după cum apostolul Pavel le-a reamintit credincioșilor din Corint, care eșuaseră de multe ori prin păcat, că ei încă erau templul Duhului Sfânt, Ioan ne reamintește nouă cine suntem în Cristos și pe Cine avem ca reprezentant al nostru la dreapta lui Dumnezeu. Apoi, în versetul 12 al aceluiași capitol 2, Ioan întărește ceea ce a spus în versetul 2: 1 Ioan 2:12 (NTR) 12 Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate datorită numelui Său.  Ce spune el aici? El le reamintește copilașilor spirituali, care încă se mai simt condamnați, că păcatele lor sunt deja iertate datorită numelui Său și nu din cauza mărturisirii lor.  

Pastorul Gabriel Achim prezinta semnificatia Bibliei in viata unui Crestin. Mesaj spiritual pe data de 24 Iulie 2021 la Biserica Romanian Heralds AZS din Toronto, Canada.

În episodul de astăzi fac un comentariu la Geneza 18 în legătură cu faptul că Avraam a fost un bun mijlocitor în vreme ce Lot zăbovea să asculte. Sodoma și Gomora versus Ninive ne pot spune multe. Trebuie doar să învățăm ce trebuie învățat, și anume că pentru Dumnezeu inclusiv când este destul este destul. Iar când El spune destul nu mai sunt prea multe ocazii de înduplecare voinței Sale. În a doua parte prezint cartea lui Vasile Talpoș, Studiu introductiv al Legii, Istoriei și Poeziei Vechiului Testament. Este o carte de referință pentru orice student al Bibliei.

Vă invităm la o întâlnire cu Ștefan Colceriu, doctor în filologie clasică și cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, și Alin Suciu, docent și cercetător la Academia de Știinţe din Göttingen despre volumul „Apoftegmele Părinților deșertului. Versiunea coptă sahidică sau Patericul copt“ O ediţie critică cu studiu introductiv și note de Ștefan Colceriu și traducere inedită din limba coptă sahidică de Melania Bădic, Ștefan Colceriu, Emanuel Conţac, Alexandru Mihăilă, Delia Mihăilă, Georgian Toader, Monica Vasileanu şi Cristian Vechiu. „A spune că Patericul egiptean a avut un rol crucial în dezvoltarea spiritualității și culturii creștine este un truism. Succesul la public al colecțiilor de spuse ale Părinților pustiei, cunoscute în genere ca „Apoftegmele Părinților deșertului“, a produs o asemenea emulație în generațiile succesive de practicanți, încât puțini au fost cei care au scăpat de ispita adăugării câte unei apoftegme la corpusul originar. În volumul de față propunem textul editat critic al versiunii copte sahidice a Apoftegmelor Părinților și traducerea lui în limba română. Am ales să ne ocupăm de versiunea coptă a Patericului întrucât, prin vechimea, coerența și dispunerea materialului, e de mare relevanță pentru istoria întregii constelații de tradiție a Apoftegmelor. Prezenta ediție critică nu e o simplă actualizare a uneia mai vechi, ci o întreprindere de anvergură pentru obținerea unui produs științific nou și autonom și deopotrivă o premieră absolută în spațiul culturii române. Prezentul volum este rezultatul muncii unei echipe de filologi clasici, teologi și filozofi care s-au constituit într-un grup de studiere a limbilor Bibliei, cu o atenție specială asupra limbii copte sahidice. Grupul s-a întâlnit săptămânal, vreme de șapte ani, la Colegiul „Noua Europă“ din București, loc care a găzduit proiectul grație amabilității domnului Andrei Pleșu, rector și președinte al Fundației „Noua Europă“, precum și întregii echipe de la NEC. Miza ultimă a acestui volum și a constituirii grupului este lansarea în România a unui domeniu de studiu aflat în plină expansiune în lumea științifică occidentală, dar care nu și-a găsit locul în universitățile de la noi. Sunt semne că suntem pe cale să ne atingem scopul.“ — ȘTEFAN COLCERIU ------ Cartea este disponibilă în librării și online https://www.libhumanitas.ro/apoftegmele-parintilor-desertului.html

CREDINCIOȘII NU POT PĂCĂTUI (1 IOAN 3:9)1 Ioan 3:9 (RMNN) 9 Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Mulți oameni se luptă să înțeleagă acest pasaj deoarece contextul arată clar că creștinii încă păcătuiesc:  1 Ioan 1:8 (BTF2015)8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi. 1 Ioan 1:10 (BTF2015)10 Dacă spunem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos și Cuvântul Lui nu este în noi.  1 Ioan 2:1 (BVA)1 Dragii mei copii, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva dintre voi păcătuiește, avem la Tatăl un „Avocat”. Acesta este Isus care pledează în mod corect în favoarea noastră. Acestea sunt trei ipostaze din aceeași scrisoare unde scriitorul, apostolul Ioan, vorbește despre a păcătui. Primele două pasaje comunică următorul lucru: ”Dacă spui că nu ai păcat, ești un mincinos”. Apoi, în al treilea pasaj adaugă: ”Îți scriu acestea, ca să nu păcătuiești (în viitor). Dar dacă păcătuiești, tu ai un Avocat care este cu Tatăl”. Apoi, în 1 Ioan 3:9 el declară: ”Dacă ești născut din Dumnezeu, nu poți păcătui.” Sună foarte contradictoriu, nu-i așa? Atât Scriptura cât și experiența ne arată că creștinii pot păcătui și încă păcătuiesc. Chiar întreg contextul cărții 1 Ioan ne arată că este posibil pentru un credincios născut din nou să facă ceva care e păcat. Totuși, 1 Ioan 3:9 spune clar că dacă ești născut din Dumnezeu, nu poți păcătui. Cum poate fi aceasta?  Unii oameni consideră că 1 Ioan 3:9 se referă la faptul că nu poți ”în mod regulat” să păcătuiești. Mai multe traduceri ale Bibliei chiar redau versetul în felul acesta. Oamenii care adoptă această perspectivă predică ceva de genul următor: ”Dacă erai un bețiv înainte de a fi salvat, poate te vei mai îmbăta o dată sau de două ori, dar dacă ești cu adevărat salvat, nu vei mai păcătui în mod regulat. În cele din urmă, vei vedea victorie în acel domeniu, sau nu ai fost cu adevărat născut din nou.” Însă, pentru a îmbrățișa acest punct de vedere, tu trebuie să categorisești păcatele – ceea ce Dumnezeu nu face. Pentru El, nu există păcate ”mari” și păcate ”mici”. Conform definiției Sale, noi toți păcătuim în mod regulat și obișnuit. Noi toți, în mod regulat, nu reușim să studiem Cuvântul lui Dumnezeu atât cât ar trebui să o facem. Noi toți, în mod obișnuit, eșuăm în a-i iubi pe alții atât cât ar trebui. În mod regulat, nouă nu ne pasă de alții atât cât ar trebui. În mod regulat, alunecăm în egoism, iar Dumnezeu trebuie, în mod regulat, să se ocupe de noi cu privire la aceasta. De asemenea, câteodată trecem cu vederea lucruri pe care Dumnezeu le numește păcate. De exemplu, Dumnezeu vede mâncatul excesiv și lacom la fel ca beția, adulterul și crima (vezi Deuteronom 21:20). Mâncatul excesiv este un păcat care se poate întâmpla doar în mod regulat și repetat. Nu poți deveni supraponderal doar mâncând o singură dată o porție mare de mâncare. Chiar dacă te-ai chinui să bagi toată acea mâncare în tine într-o singură masă, ar face o diferență de poate jumătate de kilogram sau un kilogram. Însă, pentru a pune 25-50 de kilograme în plus, tu trebuie să mănânci peste măsură în mod repetat. A fi supraponderal este un păcat practicat în mod regulat. Nu spun aceasta ca să condamn pe cineva, pentru că știu că sunt și oameni supraponderali nu neaparăt din cauza mâncarii. Însă, doresc să pun lucrurile puțin în perspectivă.   Dacă interpretezi 1 Ioan 3:9 în acest fel, că tu nu poți păcătui în mod regulat dacă ești cu adevărat născut din Dumnezeu, atunci nimeni nu s-ar califica, pentru că noi toți păcătuim în mod regulat. Singurul mod prin care această interpretare poate fi predicată este prin a spune: ”Ei bine, nu poți practica păcatele mari în mod regulat, dar păcatele mici, sigur, poți să le faci în mod regulat”. Însă versetul nu spune acest lucru.  Cred că aparenta contradicție și confuzie creată de cartea 1 Ioan cu privire la noua creație și la păcat decurge din alternarea frecventă și subtilă între păcatul de la nivelul trupului și sufletului și păcatul de la nivelul noului spirit. Dacă înțelegi structura ființei umane ca duh, suflet și trup și faptul că Dumnezeu tratează cu  credincioșii născuți din nou în duhul sau la nivelul duhului, atunci o interpretare mai bună a acestui pasaj ar fi următoarea. Singura parte din tine care este născută din Dumnezeu este duhul tău. Sufletul tău nu este născut din Dumnezeu și nici trupul tău nu este născut din Dumnezeu. Ele au fost cumpărate, dar nu sunt încă răscumpărate. Sufletul și mintea ta sunt reînnoite, iar trupul tău va fi glorificat la sfârșit. Însă singura parte din tine care este schimbată acum într-o clipă este duhul tău, iar duhul tău nu poate păcătui. Duhul a fost creat în adevărată dreptate și sfințenie (Efeseni 4:24). O dată ce ai crezut, duhul tău a fost sigilat (Efeseni 1:13), păstrat și încapsulat în Duhul Sfânt în așa fel încât păcatele pe care le înfăptuiești prin acțiunile și gândurile tale să nu pătrundă în el. Din moment ce duhul recreat nu poate păcătui în sine însuși, el își  păstrează puritatea și sfințenia. Tu nu pierzi sfințenia duhului în funcție de cum te porți. Această înțelegere a lucrurilor este esențială pentru a avea o relație cu Dumnezeu și părtășie cu El.    Pe baza capitolelor 9  și 10 din cartea Evrei, precum și pe baza a ceea ce am discutat până acum despre păcatele viitoare, putem interpreta 1 Ioan 3:9 și în felul următor: dacă toate păcatele trecute, prezente și viitoare ale credincioșilor născuți din nou deja au fost șterse prin jertfa lui Isus o dată pentru totdeauna, atunci nu există nici un nou tip de păcat pe care un credincios l-ar putea înfăptui și care să se afle în afara păcatelor pe care jertfa lui Isus le-a rezolvat și șters deja. Prin urmare, în realitate un creștin nu poate să mai păcătuiască.   În continuare, haideți să vedem cum și de ce anume convinge Duhul Sfânt lumea și pe credincioși, pentru că, de cele mai multe ori, condamnarea care vine din partea conștiinței este confundată cu convingerea Duhului Sfânt.  CONVINGEREA DE PĂCAT ȘI DE NEPRIHĂNIREÎn noaptea dinaintea crucificării Sale, în Ioan 16:7-11, Isus a dat ucenicilor Săi niște instrucțiuni, spunându-le următoarele: Ioan 16:7–11 (BVA & VDCL) 7 Totuși, vă spun adevărul: este în avantajul vostru să plec, pentru că dacă nu plec Eu, Ajutorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, Îl voi trimite la voi. 8 Și când va veni El, va încredința (va convinge) lumea de păcat, de dreptate (neprihănire) și de judecată:9 de păcat, fiindcă ei nu cred în Mine; 10 de dreptate (neprihănire), pentru că Mă duc la Tatăl și nu Mă mai vedeți;11 de judecată, pentru că conducătorul acestei lumi este judecat. În versetul 8, putem vedea tripla slujire a Duhului Sfânt: să convingă lumea de păcat, de dreptate și de judecată. E uimitor cum religia în general a răsucit acest verset pentru a-l face să sune condamnator, când de fapt opusul este adevărat. Domnul Isus parcă a știut că acest pasaj va fi interpretat greșit sau că ar putea fi interpretat greșit și astfel a continuat în versetele următoare să explice în detaliu exact ce a vrut să spună. În versetul 9, spune ”de păcat” (la singular) și nu ”de păcate” (la plural). Duhul Sfânt convinge lumea și nu pe credincioși, de un singur păcat: păcatul de a nu crede în Isus. El nu convinge lumea de toate  păcatele lor individuale imorale, pentru că conștiința face deja acest lucru. În ce privește oamenii care nu sunt născuți din nou, Duhul Sfânt nu-i convinge de lucruri cum ar fi beția, minciuna sau furatul; aceasta este misiunea conștiinței. Principalul motiv pentru care oamenii vor merge în iad este păcatul respingerii lui Isus, și nu păcatele lor individuale. Aceasta este cauza directă și primară, din cauză că păcatele întregii lumi au fost deja plătite:  1 Ioan 2:2 (BTF2015) 2 Și El este ispășirea (jertfa de ispășire) pentru păcatele noastre și nu doar pentru ale noastre, ci și pentru ale întregii lumi. Isus nu a murit doar pentru creștinii care urmau să Îl accepte, ci El a murit și pentru oamenii care poate nu Îl vor accepta niciodată. El a plătit pentru păcatele lor de asemenea. Păcatele întregii lumi au fost plătite. Domnul Isus a plătit pentru păcatele întregii lumi, chiar și pentru acelea care nu au fost încă înfăptuite. Prin urmare, oamenii nu merg în iad pentru păcatele lor. Păcatele lor au fost plătite. Oamenii merg în iad pentru respingerea plății făcute pentru păcatele lor, care este jertfa Domnului Isus. Cristos a plătit pentru păcatele fiecărei persoane. Nu contează că ești o persoană bună, o persoană morală sau o persoană rea. Romani 3:23 spune că: ”toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Fiecare om a ratat cerul. Unii dintre noi am trăit poate puțin mai bine ca alții și nu am făcut lucrurile rele pe care alții le-au făcut, dar în comparație cu standardul de sfințenie a lui Dumnezeu, toți am păcătuit și nu ne-am ridicat la nivelul sfințeniei Lui. Dacă te încrezi în propria bunătate, propria sfințenie și în faptele tale bune, fără a-L primi pe Cristos în inima ta, vei merge în iad. Isus este Cel care a plătit pentru păcatele tale și tu nu poți veni înaintea lui Dumnezeu bazându-te pe bunătatea ta și să-I spui: ”Doamne, merit cerul pentru că am trăit sfânt. Nu am înjurat, nu am furat și nici nu am omorât pe nimeni. Sunt o persoană bună și morală.” Vei fi trimis direct în iad. Însă Isus a plătit pentru păcatele tuturor! Pentru absolut toți oamenii! Toate păcatele tale au fost achitate. Nu contează ce ai făcut. Nu contează nici dacă ești persoana cea mai de jos din lume. Isus a plătit pentru păcatele tale așa cum a plătit pentru păcatele fiecărei alte persoane, deci păcatul nu mai este problema. Isus a pus capăt problemei păcatului o dată pentru totdeauna. Isus este totul. Toate se învârt în jurul Lui. Tot ceea ce contează este să îți pui credința în Isus. Acesta este lucrul de care Duhul Sfânt convinge lumea: plata achitată de Isus pentru toate păcatele. După ce ești născut din nou, Duhul Sfânt continuă să te convingă și să îți spună același lucru, dar pe partea de neprihănire a plății. El încearcă să te convingă că toate păcatele tale trecute, prezente și viitoare au fost iertate și îndepărtate pentru tine de plata în sânge a lui Isus. Duhul Sfânt nu este Cel care umblă după tine peste tot spunându-ți: ”Nu ar trebui să faci aceasta” sau ”Nu ar fi trebuit să faci cealaltă”. Unii dintre voi gândiți uneori în felul următor: ”O, Duhul Sfânt stă de capul meu și îmi spune tot timpul că nu ar trebui să fac aceea sau cealaltă.”  Nu, aceasta e religia care îți vorbește în felul acesta, nu Duhul Sfânt. Propria ta conștiința este cea care te condamnă și cunoașterea ta intuitivă a binelui și a răului, cunoștința ta despre ce este drept și ce este greșit. Religia doar amplifică aceastea și înrăutățește situația. Duhul Sfânt nu este Cel care te condamnă. Nu ați auzit niciodată oameni în biserică mărturisind lucruri de genul: ”Fratele meu, am făcut lucrul acesta greșit și Duhul Sfânt m-a făcut să mă simt deplorabil; pur și simplu nu îmi dă pace”? Acești oameni se ridică, mărturisesc și apoi se pocăiesc și spun tuturor ce au făcut. Și ei cred că Duhul Sfânt aduce acest sentiment de condamnare. Ei îl numesc convingere sau mustrare, dar e de fapt condamnare. Aceasta nu înseamnă că Duhul Sfânt este împotriva conștiinței sau că se opune ei. Conștiința este bună și morală, exact cum spune Pavel și despre Legea lui Moise. Acesta e motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat o conștiință de la început, pentru a ne ține în frâu. Atât conștiința, cât și Legea reflectă natura lui Dumnezeu și standardul Său moral perfect. Amândouă sunt pe aceeași undă și în unitate cu Duhul Sfânt. Însă, Duhul Sfânt trebuie să-i convingă pe credincioși de o realitate superioară care înlocuiește sau e deasupra condamnării care vine din partea conștiinței și a Legii lui Moise, și anume, El încearcă să-i convingă de neprihănirea lui Isus plătită cu sânge. Nu-i așa că nu auzi foarte des în biserici astăzi oameni ridicându-se în picioare și spunând: ”Dragi frați și surori, am făcut asta sau cealaltă și știu că nu e bine ce am făcut înaintea lui Dumnezeu. Dar Duhul Sfânt a venit la mine și m-a încredințat că încă sunt neprihănirea lui Dumnezeu în Cristos, încă sunt preaiubitul lui Dumnezeu, și încă sunt liber de condamnare”? Și totuși, acestea sunt exact lucrurile de care Duhul Sfânt încearcă să îi convingă pe credincioși, mai ales după ce au păcătuit, pentru că ele sunt contrare logicii minții umane.În ceea ce-i privește pe credincioși, Duhul Sfânt continuă să-i convingă, practic, de același păcat al necredinței și nu de păcate individuale. Însă, de data aceasta, nu este necredința în plata lui Isus pentru păcatele lor, ci necredința în rezultatul etern și continuu ale plății lui Isus pentru păcate, adică necredința în neprihănire. Duhul Sfânt este acolo pentru a-i convinge pe credincioși de neprihănire. De ce? Pentru că Isus nu mai este cu ei ca să îi asigure mereu de această realitate. El a plecat la Tatăl. Așadar, atunci când păcătuiești ca și credincios, Duhul Sfânt este acolo să te întrebe: ”Crezi tu cu adevărat în Isus?” Tu răspunzi: ”Da, cred”. Apoi El spune: ”Atunci ești încă neprihănit și în relație bună cu Dumnezeu chiar dacă ai păcătuit. Tu nu ești condamnat. Dumnezeu nu este supărat pe tine și tu ești încă în părtășie cu El. Iar Eu, Duhul Sfânt, sunt încă aici cu tine să te ajut și să te întăresc. Sunt de partea ta indiferent de situație și te iubesc”.  Rădăcina tuturor păcatelor este păcatul necredinței în Isus. Dacă dai la o parte toate straturile, totul se reduce la necredință. De ce te îngrijorezi? Pentru că nu ai încredere în Isus. Îngrijorarea este o insultă la adresa promisiunilor lui Dumnezeu. Doctorul îți spune că ești bolnav și că urmează să mori, în timp ce Biblia îți spune că prin rănile Lui ai fost vindecat (1 Petru 2:24). De ce stai bolnav uneori? Pentru că ai încredere în diagnosticul și informația furnizată de doctori mai mult decât în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre vindecare și despre cine ești tu în Cristos. Și de acest lucru încearcă Duhul Sfânt să îi convingă pe credincioși. El încearcă să îi convingă de Cuvântul neprihănirii. Duhul Sfânt este Mângâietorul, Ajutorul și Ziditorul, nu Acuzatorul. Diavolul și conștiința ta sunt acuzatorii. Biblia spune:  1 Ioan 3:20 (BTF2015) 20 Pentru că, dacă inima noastră ne condamnă, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate lucrurile. Când propria inimă te condamnă, Dumnezeu este acolo prin Duhul Sfânt să îți spună că El este mai mare decât acea condamnare și El cunoaște toate lucrurile. El este conștient de eșecurile și păcatele tale, dar El este mai mare decât acestea. Până acum, am văzut din Cuvânt că credincioșii născuți din nou sunt neprihăniți în natura duhului lor, că ei sunt liberi de condamnare pentru totdeauna și că păcatele lor viitoare au fost de asemenea eradicate. În consecință, aceștia nu pot în realitate păcătui în duhul lor. Care sunt atunci implicațiile acestor adevăruri în anumite domenii cu care credincioșii se confruntă zilnic, cum ar fi mărturisirea păcatelor, Cina Domnului, siguranța mântuirii, precum și sfințenia practică sau sfințirea? Vom vedea în următoarele sesiuni.

Sunt oameni care obișnuiesc să decidă asupra marilor chestiuni, nu pe baza învăţăturii Bibliei sau pe ceea ce este logic şi raţional, ci pe baza semnelor pe care ei înşişi le-au fixat. Pe urmă, se întâmplă ca semnul cerut să fie explicabil sau interpretat ca o coincidenţă, mai degrabă decât o intervenție divină. În consecință, oamenii încep să se îndoiască.

„Ce este Biblia? Cum a apărut? Cum a fost citită de evrei și de creștini? Cartea lui John Barton ne oferă răspunsurile, condensând munți de informație într-o lucrare foarte accesibilă chiar și pentru cei care nu știu nimic despre toate acestea.“ — BART D. EHRMAN „Extraordinar de bine scris, ca un frumos jurnal de călătorie, volumul acesta aruncă lumină asupra unei cărți socotite de mulți un capitol încheiat. Cu intuiție, sensibilitate și profunzime, Barton desferecă acest leviatan adormit al culturii, creând o capodoperă. Dacă ar fi eliberată din veșmântul ei strâmt și lăsată să fie ea însăși, Biblia și-ar putea face iar auzit glasul răsunător într-o epocă a scepticismului. Cartea lui Barton m-a convins că acest lucru este cu putință.“ — PETER STANFORD, The Sunday Times „John Barton a scris o lucrare înțeleaptă și foarte rațională despre o carte care a insuflat atât înțelepciune, cât și nebunie. Este o piatră de hotar în domeniu și va face mult bine.“ — DIARMAID MACCULLOCH „Credința că Biblia este «cuvântul lui Dumnezeu păstrat neatins» predomină în multe Biserici creștine, însă Barton – printr-o operă senină și savantă – îndrăznește să pună sub semnul întrebării această pretenție.“ — RICHARD HOLLOWAY, The Spectator „Barton este o călăuză foarte sigură pe sine. O carte serioasă pentru cititori serioși. Aici vor găsi tot ce își doresc și chiar mai mult, totul înfățișat cu luciditate și bine explicat.“ — Literary Review „Mai mult decât importantă. Această carte foarte bine scrisă și întemeiată trebuie citită de predicatori, de profesori și de toți cei care îi rezervă Bibliei un loc însemnat în religia lor.“ — ANTHONY PHILLIPS, Church Times „John Barton… este înzestrat cu darul explicației limpezi și al analizei contextului cultural, iar cartea se citește pe nerăsuflate…“ — The Times

Relațiile dintre noi sunt foarte importante. Dar ce facem atunci când apar conflicte? Cum răspundem la asemenea situații din perspectiva Bibliei? Ascultă acest mesaj și analizează-ți viața.

Formele diverse de organizare și guvernare ale bisericii, existente în câteva corpuri religioase din timpul nostru, sunt dovada că organizația și disciplina bisericii sunt subiecte cu privire la care oameni mari și buni au avut opinii diferite. De aceea, mărturia Bibliei, în special cea a Noului Testament, trebuie să fie lăsată să hotărască în aceste subiecte de mare importanță pentru prosperitatea bisericii.

Viața este un dar de la Dumnezeu!

Viața este un dar de la Dumnezeu!

Viața este un dar de la Dumnezeu!

Ascultati cuvantul Bibliei cu Scoala Neamtu!

https://omulprimordial.wordpress.com

Te-ai întrebat oare, după luni de izolare, de unde venim și încotro mergem? Ai privit cerul în amurg sau te-ai trezit înfiorat de lumina boltei albastre și nemărginite? Ai cercetat cu mintea originea universului, veșnicia Dumnezeirii și scurtimea vieții noastre pământești? Vino acum la cursul incredibil al matematicianului Sorin Mihalache care prezintă, în exclusivitate pentru Școala Neamțu, cele mai noi date despre nașterea și moartea implacabilă a bătrânului cosmos, făcând totodată comparația între teoriile fizicienilor contemporani și textul arhaic al Bibliei despre Geneză. Problema filozofică a începutului lumii, rolul omului în univers și legea entropiei, dar și exercițiul spiritual al contemplației lumii sunt, toate, subiecte de investigație și dezbatere pentru participanții la curs. Vă invităm la un dialog extraordinar cu Dr. Sorin Mihalache — autor premiat și consacrat, cu numeroase publicații internațional și conferințe academice, care-și asumă acest dublu angajament spiritual: credința în Dumnezeu și cultivarea adevărului științei. Înscrie-te acum la cursul care te face să vezi și care-ți dă aripi: Rațiune și revelație, cosmos și creație — două realități compatibile și complementare. Vă așteptăm! Curs online: COSMOLOGIA, GENEZA DIVINĂ: SCANDALUL CREDINȚEI 7 & 8 MAI 18:00 – 21:00 TRIMITEȚI ACUM un email cu datele de contact (inclusiv un număr de telefon) la adresa cursuri@vocealibertatii.ro și veți afla condițiile de participare la curs.

https://omulprimordial.wordpress.com

Nu există nimic mai bun decât faptul că Dumnezeu Se descoperă copiilor Săi. Astăzi, El îşi dezvăluie dragostea profundă pe care o are pentru voi. #devotionale #devotionaleaudio

La naștere, fiecare din noi primim de la părinți un #nume care are o semnificație aparte. De fapt, unul dintre cele mai fascinante elemente ale Bibliei este #semnificaţia ataşată deseori numelor şi titlurilor. De exemplu, israeliții le puneau nume copiilor în baza caracterului, exteriorului sau dorințelor, pe care le aveau părinții. Același lucru este valabil şi pentru Domnul Isus. La fel și Domnul Isus a primit un nume în mod profetic. La Matei 1:21-23 ne spune: "Ea va naște un Fiu și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale. Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce vestise Domnul prin proorocul care zice: Iată, fecioara va fi însărcinată, va naște un fiu, și-I vor pune numele Emanuel, care tălmăcit înseamnă Dumnezeu este cu noi." #Isus este singurul Nume prin care putem să avem #salvare!

Ce-nseamnă să fii un exemplu conform Bibliei? În acest mesaj aflăm de ce trebuie să fim un exemplu în vorbire, în comportament, în dragoste, în credință și în curăție.

Biblia audio - traducerea Dumitru Cornilescu. Voce: Ioan Ciobota. Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore! Daca vrei sa primesti gratis intreaga Biblie audio pe E-mail, scrie pe adresa ciobotaioan@yahoo.com, sau trimite un mesaj SMS pe telefon la +40 728 276 516, acelasi numar si pe Whatsapp sau Viber. Poti asculta pe telefonul mobil folosind si aplicatia Bible, de la YouVersion, selectand versiunea Dumitru Cornilescu VDC. Aceasta inregistrare audio nu are niciun fel de copyright. Este publica si poate fi folosita de oricine, oriunde si oricand, fara niciun fel de obligatii, de nicio natura, fata de nicio persoana sau entitate. Doar fata de Dumnezeu. Este PERMISA si chiar INCURAJATA copierea si multiplicarea acestei inregistrari a Bibliei. Asadar, inregistrarea audio nu contine niciun fel de copyright, insa textul din care s-a citit pentru aceasta inregistrare contine copyright. Drept urmare, va rugam frumos sa adaugati precizarea de mai jos - care se refera doar la textul folosit, nu si la partea audio - pe orice site sau in orice mediu folositi, preluati sau multiplicati aceasta inregistrare: Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www biblesociety org uk.

Biblia audio - traducerea Dumitru Cornilescu. Voce: Ioan Ciobota. Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore! Daca vrei sa primesti gratis intreaga Biblie audio pe E-mail, scrie pe adresa ciobotaioan@yahoo.com, sau trimite un mesaj SMS pe telefon la +40 728 276 516, acelasi numar si pe Whatsapp sau Viber. Poti asculta pe telefonul mobil folosind si aplicatia Bible, de la YouVersion, selectand versiunea Dumitru Cornilescu VDC. Aceasta inregistrare audio nu are niciun fel de copyright. Este publica si poate fi folosita de oricine, oriunde si oricand, fara niciun fel de obligatii, de nicio natura, fata de nicio persoana sau entitate. Doar fata de Dumnezeu. Este PERMISA si chiar INCURAJATA copierea si multiplicarea acestei inregistrari a Bibliei. Asadar, inregistrarea audio nu contine niciun fel de copyright, insa textul din care s-a citit pentru aceasta inregistrare contine copyright. Drept urmare, va rugam frumos sa adaugati precizarea de mai jos - care se refera doar la textul folosit, nu si la partea audio - pe orice site sau in orice mediu folositi, preluati sau multiplicati aceasta inregistrare: Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www biblesociety org uk.

Biblia audio - traducerea Dumitru Cornilescu. Voce: Ioan Ciobota. Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore! Daca vrei sa primesti gratis intreaga Biblie audio pe E-mail, scrie pe adresa ciobotaioan@yahoo.com, sau trimite un mesaj SMS pe telefon la +40 728 276 516, acelasi numar si pe Whatsapp sau Viber. Poti asculta pe telefonul mobil folosind si aplicatia Bible, de la YouVersion, selectand versiunea Dumitru Cornilescu VDC. Aceasta inregistrare audio nu are niciun fel de copyright. Este publica si poate fi folosita de oricine, oriunde si oricand, fara niciun fel de obligatii, de nicio natura, fata de nicio persoana sau entitate. Doar fata de Dumnezeu. Este PERMISA si chiar INCURAJATA copierea si multiplicarea acestei inregistrari a Bibliei. Asadar, inregistrarea audio nu contine niciun fel de copyright, insa textul din care s-a citit pentru aceasta inregistrare contine copyright. Drept urmare, va rugam frumos sa adaugati precizarea de mai jos - care se refera doar la textul folosit, nu si la partea audio - pe orice site sau in orice mediu folositi, preluati sau multiplicati aceasta inregistrare: Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www biblesociety org uk.

Biblia audio - traducerea Dumitru Cornilescu. Voce: Ioan Ciobota. Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore! Daca vrei sa primesti gratis intreaga Biblie audio pe E-mail, scrie pe adresa ciobotaioan@yahoo.com, sau trimite un mesaj SMS pe telefon la +40 728 276 516, acelasi numar si pe Whatsapp sau Viber. Poti asculta pe telefonul mobil folosind si aplicatia Bible, de la YouVersion, selectand versiunea Dumitru Cornilescu VDC. Aceasta inregistrare audio nu are niciun fel de copyright. Este publica si poate fi folosita de oricine, oriunde si oricand, fara niciun fel de obligatii, de nicio natura, fata de nicio persoana sau entitate. Doar fata de Dumnezeu. Este PERMISA si chiar INCURAJATA copierea si multiplicarea acestei inregistrari a Bibliei. Asadar, inregistrarea audio nu contine niciun fel de copyright, insa textul din care s-a citit pentru aceasta inregistrare contine copyright. Drept urmare, va rugam frumos sa adaugati precizarea de mai jos - care se refera doar la textul folosit, nu si la partea audio - pe orice site sau in orice mediu folositi, preluati sau multiplicati aceasta inregistrare: Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www biblesociety org uk.

Biblia audio - traducerea Dumitru Cornilescu. Voce: Ioan Ciobota. Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore! Daca vrei sa primesti gratis intreaga Biblie audio pe E-mail, scrie pe adresa ciobotaioan@yahoo.com, sau trimite un mesaj SMS pe telefon la +40 728 276 516, acelasi numar si pe Whatsapp sau Viber. Poti asculta pe telefonul mobil folosind si aplicatia Bible, de la YouVersion, selectand versiunea Dumitru Cornilescu VDC. Aceasta inregistrare audio nu are niciun fel de copyright. Este publica si poate fi folosita de oricine, oriunde si oricand, fara niciun fel de obligatii, de nicio natura, fata de nicio persoana sau entitate. Doar fata de Dumnezeu. Este PERMISA si chiar INCURAJATA copierea si multiplicarea acestei inregistrari a Bibliei. Asadar, inregistrarea audio nu contine niciun fel de copyright, insa textul din care s-a citit pentru aceasta inregistrare contine copyright. Drept urmare, va rugam frumos sa adaugati precizarea de mai jos - care se refera doar la textul folosit, nu si la partea audio - pe orice site sau in orice mediu folositi, preluati sau multiplicati aceasta inregistrare: Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www biblesociety org uk.

Biblia audio - traducerea Dumitru Cornilescu. Voce: Ioan Ciobota. Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore! Daca vrei sa primesti gratis intreaga Biblie audio pe E-mail, scrie pe adresa ciobotaioan@yahoo.com, sau trimite un mesaj SMS pe telefon la +40 728 276 516, acelasi numar si pe Whatsapp sau Viber. Poti asculta pe telefonul mobil folosind si aplicatia Bible, de la YouVersion, selectand versiunea Dumitru Cornilescu VDC. Aceasta inregistrare audio nu are niciun fel de copyright. Este publica si poate fi folosita de oricine, oriunde si oricand, fara niciun fel de obligatii, de nicio natura, fata de nicio persoana sau entitate. Doar fata de Dumnezeu. Este PERMISA si chiar INCURAJATA copierea si multiplicarea acestei inregistrari a Bibliei. Asadar, inregistrarea audio nu contine niciun fel de copyright, insa textul din care s-a citit pentru aceasta inregistrare contine copyright. Drept urmare, va rugam frumos sa adaugati precizarea de mai jos - care se refera doar la textul folosit, nu si la partea audio - pe orice site sau in orice mediu folositi, preluati sau multiplicati aceasta inregistrare: Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www biblesociety org uk.