Redescoperă Evanghelia

Asistența supranaturală1. De ce trebuie să ne rugăm?- Isus a trebuit să se roage toată viața chiar dacă era sfânt- Isus și acum se roagă pentru noi (Romani 8:33-34; Evrei 7:25) și ne-a spus și nouă să ne rugăm întotdeauna (Luca 18:1)- Pavel ne spune să ne rugăm neîncetat (1 Tes. 5:17) și el însuși se ruga în limbi mai mult decât toți (1 Corinteni 14:18)- Rugăciunea în limbi este primară, iar cea în limba maternă secundară (1 Cor. 14:15)2. Beneficiile rugăciunii în limbi- Zidirea noastră personală: (1) trup - imunitate, (2) suflet - înecarea crezurilor și emoțiilor negative, (3) duh - capacitate spirituală (1 Corinteni 14:4)- În Noul Testament, rugăciunea în Duhul nu Îl schimbă pe Dumnezeu, ci pe noi.- Primim revelație și înțelegere crescută a Cuvântului, precum și odihnă (Isaia 28:9-13)- Toate lucrurile (oameni, situații, soluții la probleme, protecție) încep să lucreze continuu în favoarea noastră în mod inconștient pentru că Duhul se roagă să ia ființă în lumea naturală destinul trasat de Dumnezeu pentru noi.(Romani 8:26-28; Iacov 3:3-6)3. Cum să vorbești în limbi?- Te rogi și ceri Duhul Sfânt cu credință de la Dumnezeu și crezi că L-ai primit (Luca 11:11-13)- Începi să miști gura și să scoți primele silabe cu credința că Duhul este Cel ce vorbește și nu tu.- Consistența și răbdarea sunt cheie în rugăciunea în limbi până începi să vezi efectele ei.- Găsește-ți propriul timp din zi, propria modalitate și începe cu puțin (15-30 minute), iar apoi extinde acel timp, dar urmărește să fie regulat. Timpul trece oricum, converteste-l în ceva folositor.

1.Cum Îl percepi tu pe Dumnezeu?Percepția ta predominantă despre Dumnezeu este un a dreptății și pedepsei sau una a dragostei și milei?Isus este reprezentarea exactă a naturii și a inimii Tatălui față de oameni, de aceea Vechiul Testament trebuie interpretat în lumina Noului Testament și a vieții lui Isus (Evrei 1:1-3). Fără a-Și diminua în vreun fel neprihănirea și dreptatea față de păcat, Dumnezeu este mereu în slujba de a încuraja, de a zidi și de a restaura viețile oamenilor, în ciuda greșelilor și eșecurilor lor.Nu toate manifestările de putere ale oamenilor lui Dumnezeu din Vechiul Testament (Moise, Ilie, Elisei) au fost aprobate de El.Dacă ar fi existat o altă cale mai puțin aspră decât cea folosită în Vechiul Testament prin Lege de a învăța omenirea seriozitatea păcatului, nevoia de jertfe și semnificația lor pentru ispășirea păcatelor, Dumnezeu ar fi folosit-o.2.Cum te percepi tu pe tine?Încă înainte de Cristos, Dumnezeu NU VEDEA nici o fărădelege sau răutate în poporul Israel despre care știm cât de încăpățânat era (Numeri 23:21)3.Cum îi percepi pe alții?Cum Îl vezi tu pe Dumnezeu și pe tine va determina cum îi percepi și cum te raportezi tu la alții: cu o atitudine critică sau una de dragoste și acceptare (1 Ioan 4:19).

Obiecții împotriva mântuirii eterne (partea XII)SinucidereaMulți creștini s-au întrebat cel puțin o dată în viața lor: sinuciderea este un păcat de neiertat? Credincioșii care se sinucid își pierd mântuirea și merg direct în iad? Majoritatea oamenilor, chiar și credincioșii, răspund „da” la această întrebare pentru că sinuciderea nu lasă loc pentru pocăință; o persoană intră în veșnicie cu un păcat nemărturisit și, prin urmare, neiertat. O astfel de concluzie se bazează pe presupunerea că păcatele credincioșilor sunt iertate în timp, în funcție de mărturisirea lor, și că mântuirea lor fluctuează, nu este definitivă până când aceștia nu mor cu toate păcatele mărturisite. Însă, Biblia ne învață că toate păcatele — trecute, prezente și viitoare — sunt iertate și șterse prin credința în moartea ispășitoare a lui Isus și învierea Sa. Destinul veșnic al cuiva este pecetluit și stabilit în momentul credinței achitatoare sau justificatoare și, în consecință, el a fost deja hotărât pentru totdeauna în timpul mântuirii. Mai mult decât atât, numeroase cazuri de moarte subită îi pot aduce pe creștini în eternitate înainte de a avea ocazia să se mărturisească și să se pocăiască. După cum spune teologul Robert N. Wennberg, „Dar cum rămâne cu victima unui atac de cord care moare în timp ce își brutalizează soția sau în mijlocul unei legături adultere? Eșecul lui de a se pocăi în această viață înlătură pentru totdeauna posibilitatea iertării în următoarea? Și nu trebuie să trecem din această viață cu un păcat nemărturisit și nepocăit, că altfel nu vom găsi niciodată iertarea și împăcarea cu Dumnezeu în următoarea”? Simțul practic ne arată că mulți dintre noi, dacă nu majoritatea, vom muri cu păcate de care nu ne-am cerut iertare. Pocăința însăși nu ne pecetluiește în Împărăția Cerească – Duhul Sfânt este o astfel de pecete (Efeseni 1:13, 4:30). Pentru un studiu mai aprofundat asupra păcatelor viitoare și mărturisirea păcatelor, vă recomand citirea unei alte cărți, scrisă de mine, intitulată Gloria neprihănirii.Perspectiva oamenilor asupra sinuciderii și mântuirii este probabil influențată în mod semnificativ de perspectiva păcatului mortal promovată de Biserica Romano-Catolică, care vede sinuciderea ca un păcat letal, făcând o distincție între păcatele de neiertat și cele minore sau iertabile. Primul tip de păcate separă o persoană de harul lui Dumnezeu în timp ce celelalte, nu fac asta, deși sunt la fel de serioase. Păcatul mortal este considerat o ofensă gravă care merită pedeapsă veșnică, dacă nu este  pocăință pentru el și nu este iertat înainte de moarte. Acest lucru creează un sistem de infracțiuni considerate majore sau minore în cadrul Catolicismului. De asemenea, creează un cadru în care trăirea într-o stare de har este ca o țintă în mișcare pentru credincios, ca o luptă zilnică de a rămâne în grațiile lui Dumnezeu. Iertarea completă și totală este condiționată și necesită pocăință strictă. Poziția Romano-Catolică afirmă că a-ți lua viața în mod deliberat și fără părere de rău atrage pedeapsa veșnică.Sinuciderea este considerată un păcat în Biblie? Definiția cea mai simplă a sinuciderii este că o persoană intenționează să moară sau acționează conform dorinței de a muri. Această persoană urmează un plan cu scopul expres de a-și pune capăt vieții. În această definiție, sinuciderea este un păcat, deoarece este crimă și vine împotriva uneia dintre cele zece porunci: „Să nu ucizi” (Exod 20:13; Deuteronom 5:17). Deși nu ne gândim instinctiv la crimă în acest fel, luarea ilegală a propriei vieți nu diferă din punct de vedere moral de luarea vieții altuia. Însă ar trebui să avem în vedere și alte aspecte importante. Sinuciderea este menționată doar de șase ori în toată Biblia. În niciunul dintre aceste cazuri nu este dată o evaluare sau o judecată morală explicită cu privire la întrebarea dacă este corect sau greșit: cazul lui Abimelec din Judecători 9:50–57; Samson în Judecători 16:28–30 (deși unii nu sunt convinși că aceasta este sinucidere în sensul strict al termenului); Împăratul Saul și purtătorul său de armuri în 1 Samuel 31:1–6 (2 Sam. 1:1–15; 1 Cronici 10:1–13); Ahitofel în 2 Samuel 17:23; Zimri în 1 Împărați 16:18–19; și Iuda Iscarioteanul în Matei 27:5.Există, de asemenea, cazuri de sinucidere aparentă, care sunt permise din punct de vedere moral. De exemplu, soldatul care luptă cu  inamicul într-un timp de război, știind că cel mai probabil va muri, nu este vinovat de sinucidere. După cum spune Wennberg, el nu alege acest act ca mijloc de moarte „ci mai degrabă acceptă o consecință prevăzută, însă nedorită, a ceea ce face”. Într-un anumit sens, soldatul se angajează într-un act de sinucidere, dar nu se sinucide. Dar cum stă treaba cu situația unui soldat care se aruncă într-o grenadă cu pinul scos pentru a-i salva viața prietenului său sau când o mamă săracă se oprește din a consuma puțina mâncare rămasă, ca să trăiască copilul ei? Ce zici de un creștin din secolul al treilea căruia i se dădea posibilitatea de a alege: ori să-L renege pe Isus, ori să fie aruncat la lei? Refuzând să renunțe public la Isus, credinciosul alegea un plan de acțiune despre care știa că va duce la moartea sa (chiar dacă nu avea intenția conștientă de a muri), iar aceasta nu e considerată sinucidere pentru că moartea pe care o alegea era un efect secundar neintenționat al fidelității lui față de Cristos. Dar Isus, Mesia, care a ales pe deplin să se lase ucis? Poate fi acuzat că și-a luat El Însuși viața? Desigur că nu!Sinuciderea este un păcat? Da, în multe cazuri, acesta este un păcat grav care încalcă voința exprimată a lui Dumnezeu cu privire la sanctitatea vieții. Cu toate acestea, chiar și în acest caz, nu există nicio dovadă în Biblie care să ne facă să tragem  concluzia că este situat în afara iertării obținute pentru noi la crucea lui Cristos. Cu alte cuvinte, nu, sinuciderea nu este un păcat de neiertat sau care pierde mântuirea eternă a cuiva. Familia și prietenii unui credincios care s-a sinucis nu ar trebui să-și facă griji de persoana iubită cu privire la mântuirea ei. În cele din urmă, Romani 8:38–39 spune că nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu în Cristos Isus, nici măcar moartea:Romani 8:38–39 (NTR)38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile,39 nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă ființă nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru! ConcluzieÎnvățătura despre siguranța veșnică a credincioșilor în Cristos generează de obicei două tipuri de răspunsuri și plasează oamenii, pe baza lor, în două categorii. Prima este formată din oameni care sunt ofensați și supărați pe această învățătură. Aceștia sunt cei religioși și auto-neprihăniți care se comportă ca fiul mai mare din pilda fiului risipitor, necunoscând dragostea Tatălui. Deși s-ar putea să fie și ei născuți din nou, imaginea lor despre Dumnezeu este mai mult a Unuia care este aspru și judecător decât a unui Tată iubitor și, din cauza acestei perspective, ei tratează pe ceilalți credincioși în același mod în care percep ei divinitatea. Devin critici duri sau se mândresc cu faptele bune pe care le fac. Ei cred că Dumnezeu îi iubește pe oameni și le suportă păcatele doar până când se nasc din nou, iar după aceea, ei ar trebui să fie perfect sfinți în faptele lor. În caz contrar, El îi va pedepsi sau le va anula mântuirea dacă se complac prea mult în comportamente păcătoase. Așadar, acești creștini se bazează mai mult pe faptele lor bune de sfințenie pentru a rămâne mântuiți decât pe neprihănirea lui Isus prin credință. Dacă ești una dintre acele pers...

Obiecții împotriva mântuirii eterne (partea XI)Divorț și recăsătorireDivorțul este de mult timp un subiect complex și controversat în biserică. În cultura noastră de astăzi, mulți oameni sunt afectați de acesta într-un fel sau altul. Cu toții cunoaștem pe cineva, fie un membru al familiei sau un prieten apropiat, care a experimentat durerea unei căsnicii rupte. Sau poate tu însuți ai trecut sau treci printr-un divorț. Dacă da, sunt sigur că nu trebuie să vă spun cât de dureros și devastator poate fi acesta, atât pentru adulți, cât și pentru copiii implicați în situație. Mai mult decât atât, ca și copil al lui Dumnezeu, sunt sigur că te-ai întrebat de mai multe ori: „Mă va mai ierta Dumnezeu dacă divorțez sau mă recăsătoresc? Voi rămâne mântuit sau îmi voi pierde mântuirea pentru totdeauna?” Toate acestea sunt întrebări bune și pertinente, în special pentru credincioșii care au trecut deja prin acesta sau intenționează să o facă. În primul rând, trebuie să aflăm din Biblie care cazuri de divorț sau recăsătorire sunt păcate. În al doilea rând, pentru acele situații în care despărțirea de partenerul de căsătorie este un păcat, trebuie să stabilim, din nou, cu ajutorul Scripturii, dacă acest tip de păcat este de neiertat și îi poate face pe credincioși să-și piardă mântuirea veșnică. Imoralitatea sexuală și partenerul necredinciosExistă două cazuri clare în care divorțul este permis de Dumnezeu și nu este considerat un păcat în Scriptură. Primul motiv admisibil, descris de Isus în Matei 5:31–32 și Matei 19:9, este infidelitatea prin imoralitate sexuală, care se aplică ambilor soți:Matei 5:31–32 (NTR)31 S-a mai zis: «Oricine divorțează de soția lui să-i dea o scrisoare de despărțire».32 Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, dintr-un alt motiv decât cel al preacurviei, o împinge să comită adulter, iar cel ce se căsătorește cu o femeie divorțată comite adulter.Matei 19:9 (NTR)9 Dar Eu vă spun că oricine divorțează de soția lui, în afară de caz de preacurvie, și se căsătorește cu alta comite adulter.Unii lideri spirituali din trupul lui Cristos de astăzi susțin că, pe baza acestor două pasaje, numai imoralitatea sexuală este un motiv valid pentru a desface o căsnicie. Dacă este așa, înseamnă că apostolul Pavel L-a contrazis pe Isus. În 1 Corinteni 7:15, el adaugă o a doua situație în care divorțul nu este un păcat, aceea a unui soț necredincios care dorește să se despartă:1 Corinteni 7:12–15 (NTR)12 Celorlalţi vă spun eu, nu Domnul, că, dacă un frate are soţia necredincioasă şi ea vrea să stea cu el, el să nu divorţeze de ea,13 iar dacă o femeie are soţul necredincios şi el vrea să stea cu ea, ea să nu divorţeze de soţul ei.14 Căci soţul necredincios este sfinţit prin soţia lui, iar soţia necredincioasă este sfinţită prin fratele, altfel copiii voştri ar fi necuraţi, dar aşa sunt sfinţi.15 Însă dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă. În astfel de circumstanţe, fratele sau sora nu sunt legaţi. Dumnezeu v-a chemat la pace.Mai târziu, vom vedea că, atunci când Isus spune în Matei 5:31–32, Matei 19:9 și Marcu 10:2–12 că un bărbat nu trebuie să se despartă de soția sa din niciun alt motiv, în afară de imoralitate sexuală, el are în vedere o anumită controversă fierbinte din vremea Lui despre acest subiect, care se baza pe Deuteronom 24:1–2. Abuzul fizic și emoționalPoate întrebi: „Dar cum rămâne cu abuzul fizic, abuzul emoțional sau neglijarea unui soț? Este vreunul dintre aceste motive acceptabil pentru divorț? Ce spune Biblia despre aceasta?” Nu există un răspuns ușor, deoarece nici Biblia nu are un răspuns clar, negru pe alb, la această dilemă. Aici lucrurile se complică și intră în zona gri, de aceea trebuie să ne bazăm pe Duhul Sfânt pentru a ne oferi revelația și înțelegerea inimii Sale în această chestiune. Dacă privim cu atenție Scriptura, cu o inimă deschisă și sinceră, vom afla că ea are o soluție la această problemă provocatoare.În primul rând, vă invit să observați, prin câteva exemple, un principiu general valabil și anume că dragostea și mila lui Dumnezeu sunt întotdeauna mai mari decât dreptatea Sa.Fără a-Și diminua în vreun fel neprihănirea și pedeapsa pentru păcat, El este mereu în slujba de a încuraja, de a zidi și de a restaura viețile oamenilor, în ciuda greșelilor și eșecurilor lor. El întotdeauna se bucură să-Și vadă copiii fericiți și bine. Chiar și în vremurile Vechiului Testament, în timpul Legii lui Moise, când Dumnezeu părea foarte crud și aspru în pedepsele Sale pentru actele de neascultare ale oamenilor, El a făcut totul din grijă față de ei și pentru că nu exista altă cale de a realiza ceea ce trebuia să facă pentru umanitate. În momentul în care devenim părinți, putem începe să înțelegem și să experimentăm o licărire din inima lui Dumnezeu pentru copiii Săi. Indiferent cât de răi pot fi copiii și indiferent ce lucruri rele ar putea face, tații și mamele normale nu vor renunța niciodată la ei și vor face întotdeauna tot ce le stă în putere pentru a-i vedea bine și fericiți. Când Adam și Eva au păcătuit mâncând fructul interzis al pomului cunoașterii binelui și a răului, Dumnezeu i-ar fi putut lăsa să moară pentru totdeauna, conform dreptății Sale, și să nu-i răscumpere niciodată. Însă, datorită dragostei Lui nemărginite, El a găsit o cale, deși dureroasă, anevoioasă și costisitoare, de a salva omenirea de la distrugerea veșnică, fără a-Și diminua dreptatea. În Matei 12:1–8, ucenicii lui Isus smulgeau fire de grâu și le mâncau de Sabat pentru că le era foame, iar fariseii i-au acuzat că au făcut ceva de neîngăduit în ziua de odihnă. Să vedem care a fost răspunsul lui Isus:Matei 12:1–8 (NTR)1 În vremea aceea, într-o zi de Sabat, Isus trecea printre lanurile de grâu. Ucenicii Lui erau flămânzi, aşa că au început să smulgă spice de grâu şi să mănânce.2 Când au văzut fariseii lucrul acesta, I-au zis lui Isus: – Uite, ucenicii Tăi fac ce nu este voie să se facă în ziua de Sabat!3 El le-a răspuns: – N-aţi citit ce a făcut David atunci când i s-a făcut foame atât lui, cât şi celor ce erau cu el?4 Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu și a mâncat pâinile prezentării, pe care nu era îngăduit să le mănânce nici el, nici cei ce erau cu el, ci doar preoții?5 Sau n-ați citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoții profanează Sabatul în Templu și totuși sunt nevinovați?6 Dar Eu vă spun că aici este Cineva mai mare decât Templul!7 Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă doresc, nu jertfă!“, n-aţi fi condamnat nişte nevinovaţi!8 Căci Fiul Omului este Domn şi al Sabatului!Isus le amintește mai întâi din Vechiul Testament de o ocazie în care regele David a mâncat pâinile pentru punere înaintea Domnului, din casa lui Dumnezeu, lucru care nu îi era îngăduit, pentru că, doar preoții aveau voie să mănânce din ele, dar Dumnezeu nu l-a pedepsit. Din nou, aceasta este o situație în care dragostea și mila Lui au fost mai mari decât legea Sa deja stabilită. Apoi, Isus oferă un alt exemplu în care preoții încalcă sfințenia Sabatului și sunt tot nevinovați. În relatarea aceleiași împrejurări din Marcu 2:23–28, Isus chiar spune că Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru Sabat, punând din nou bunăstarea oamenilor mai presus de legea s...

Mântuirea în Vechiul Testament și cazuri de apostazie în BiblieDar cum rămâne cu cazurile care sunt consemnate în Scriptură ca și apostazie reală în credință? Printre astfel de exemple se numără Lot, împaratul Saul, Solomon, Iuda Iscarioteanul — ucenicul lui Isus — Anania, Imeneu și Filet, Dima,  etc. În primul rând, să ne ocupăm de persoanele din Vechiul Testament care au trăit înainte de moartea și învierea lui Isus. Despre unii dintre cei mai proeminenți oameni  ai Vechiului Testament, cum ar fi Adam, Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Iosua, David, Daniel, Isaia, Ieremia și toți ceilalți profeți, știm cu siguranță că după moartea lui Isus pe cruce, ei au fost mântuiți. Însă, pe ce bază? Mai mult decât atât, cum rămâne cu toți ceilalți oameni mai puțin cunoscuți, ale căror nume nu au fost menționate în Biblie, dar care totuși au făcut parte din poporul lui Dumnezeu? Au fost mântuiți după cruce? Dacă da, cum? Pe ce bază? Dacă nu, de ce? Cum a atins răscumpărarea viețile lui Rut și Rahav? Acestea sunt întrebări esențiale.Mântuirea personală prin har, prin credință în lucrarea ispășitoare a lui Cristos pe cruce, s-ar putea să nu fi fost atât de clară pe vremea lui Noe, așa cum este pentru noi astăzi. Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a venit la naţiunea Israel la aproximativ patru sute de ani după ce canonul Vechiului Testament a fost închis. Cum, atunci, ar putea exista un obiect clar al credinței?O concepție greșită des întâlnită despre calea de mântuire în Vechiul Testament este că evreii au fost mântuiți prin respectarea Legii. Dar știm din Scriptură că aceasta nu este adevărat. Galateni 3:11 spune:Galateni 3:11 (NTR)11 Este clar că nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, pentru că „cel drept prin credință va trăi“.Unii ar putea spune că acest verset este valabil doar pentru Noul Testament, dar Pavel citează din Habacuc 2:4, unde spune:Habacuc 2:4 (NTR)4 Iată, s-a mândrit! Nu-i este drept sufletul în el. Însă cel drept prin credința lui va trăi.Mântuirea prin credință, fără Lege, era un principiu al Vechiului Testament. Pavel a învățat că scopul Legii era de a sluji ca un „tutore pentru a ne aduce la Cristos, ca să fim îndreptățiți prin credință” (Galateni 3:24). De asemenea, în Romani 3:20, Pavel a subliniat că respectarea Legii nu i-a salvat pe evreii din Vechiul sau Noul Testament, deoarece nimeni nu poate fi  declarat drept înaintea Lui prin respectarea Legii. Legea nu a fost niciodată menită să salveze pe cineva; scopul Legii a fost să ne facă conștienți de păcat. Dacă mântuirea oamenilor în Vechiul Testament nu a fost prin respectarea Legii, atunci prin ce a fost? Răspunsul la această întrebare se găsește în Scriptură, așa încât să nu existe nicio îndoială cu privire la acest subiect. În Romani 4, apostolul Pavel precizează că mântuirea în Vechiul Testament a fost aceeași ca și în Noul Testament, adică doar prin har, doar prin credință, numai în Cristos. Pentru a dovedi acest lucru, Pavel ne îndreaptă atenția către Avraam, strămoșul poporului evreu, care a fost mântuit prin credință și nu prin fapte: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire” (Romani 4:3). Avraam nu ar fi putut fi mântuit respectând Legea, deoarece a trăit cu peste patru sute de ani înainte ca ea să fie dată! De asemenea, circumcizia nu a fost prezentată lui Avraam și descendenților săi până în Geneza 17, adică mai mult de zece ani mai târziu. Romani 4:13-16 spune aceasta:Romani 4:13-16 (NTR)13 Căci nu prin Lege i-a fost făcută lui Avraam sau urmașilor lui promisiunea că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea care vine prin credință.14 Căci, dacă moștenitori sunt cei ce sunt sub Lege, atunci credința este fără folos, iar promisiunea este desființată.15 Fiindcă Legea aduce mânie, dar, unde nu este Lege, nu este nici încălcare a Legii.16 De aceea promisiunea este prin credință: ca să fie potrivit harului, așa încât aceasta să fie sigură pentru toți urmașii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor.Aici vedem că promisiunea de a deveni moștenitori ai lumii sau promisiunea mântuirii nu a fost făcută numai lui Avraam, ci și descendenților săi care au venit prin Isaac. Iar aceasta nu a venit prin Lege, ci prin credința lui Avraam. Toți urmașii lui, de la Isaac la Cristos, au primit mântuirea după cruce la nivel federal datorită credinței lui Avraam și a legământului cu Dumnezeu, chiar dacă unii dintre ei nu au umblat pe deplin cu El. Avraam a fost capul federal al mântuirii lor prin credință. Pentru a dovedi că Dumnezeu Își împlinește promisiunile făcute unui lider federal în viața descendenților săi, chiar dacă ei nu sunt plăcuți întotdeauna lui Dumnezeu, voi oferi câteva exemple. În primul rând, Noe a fost salvat de la distrugerea potopului împreună cu toată familia sa (soție, fii și nurori), deși Biblia nu spune nimic despre relația sau devotamentul lor față de Dumnezeu. Au fost salvați datorită lui Noe. În al doilea rând, în 2 Împărați 10:30-31, Dumnezeu face o promisiune puternică împăratului Iehu, că fiii săi vor sta pe tronul lui Israel până la a patra generație, fără a adăuga nici o condiție sau calificativ la aceasta:2 Împărați 10:30-31 (VDC)30 Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea și ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.”31 Totuși Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului Dumnezeului lui Israel și nu s-a abătut de la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.După ce Dumnezeu a făcut acea făgăduință, chiar și împăratul Iehu, căruia i s-a făcut promisiunea, nu a umblat din toată inima lui după legea Domnului Dumnezeului lui Israel. Și-a revocat Dumnezeu promisiunea față de el sau de fiii săi din cauza păcatelor sale? Desigur că nu! Ioahaz, fiul lui Iehu, a domnit șaptesprezece ani peste Israel în Samaria, deși a făcut ce este rău înaintea Domnului (2 Împărați 13:1-2). Apoi, Ioas, fiul lui Ioahaz și descendentul lui Iehu din a doua generație, a domnit șaisprezece ani peste Israel în Samaria, deși și el a făcut ce este rău în ochii lui Dumnezeu (2 Împărați 13:10-11). Mergând mai departe, în 2 Împărați 14:23-24, vedem a treia generație a lui Iehu, Ieroboam, fiul lui Ioas, care începe să domnească în Samaria și o face timp de patruzeci și unu de ani, deși și el a făcut rău în ochii lui Dumnezeu și a a făcut pe Israel să păcătuiască. În sfârșit, în 2 Împărați 15:8-9, Biblia spune că Zaharia, fiul lui Ieroboam (a patra generație a lui Iehu) a domnit peste Israel în Samaria timp de șase luni. 2 Împărați 15:12 spune următoarele:2 Împărați 15:12 (VDC)12 Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu Domnul, când zisese: „Fiii tăi până în al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.”Nu pot decât să mă minunez de bunătatea și credincioșia extravagantă a lui Dumnezeu față de oameni! Așadar, descendenții lui Avraam au fost mântuiți prin credința sa, după învierea lui Isus. Ai putea spune că Dumnezeu nu este corect să aleagă doa...

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA X) Permisiunea de a păcătuiO altă obiecție la doctrina păstrării sfinților în credință (sau a permanenței veșnice a mântuirii) este că aceasta tinde să-i conducă pe credincioși la indolență și permisiune de a păcătui. Totuși, aceasta este o perversiune a doctrinei, posibilă doar pentru oamenii neregenerați, deoarece siguranța succesului este cel mai puternic stimulent de a umbla în sfințenie pentru creștinii născuți din nou. Faptul că Dumnezeu îi asigură pe creștinii adevărați că nu-și vor pierde mântuirea până la sfârșit, nu anulează nevoia de fapte bune și sfințire din partea credincioșilor. Apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioși în Filipeni 2:12 „să manifeste în exterior mântuirea lor cu frică și cutremur”. Aceasta nu înseamnă că faptele bune sunt mijlocul prin care să-și păstreze mântuirea până la capăt, ci acestea sunt efectul și dovada adevăratei convertiri. Din nou, aduc în atenția ta această ilustrație, cu regele Solomon pentru că este una foarte bună. Ce a urmărit el când a decis să omoare copilul viu și să-l împartă între cele două femei care au venit la judecată? A căutat o faptă din partea femeilor care să merite sau să câștige copilul? A vrut să creeze o nouă relație între femei și copil, care nu exista înainte? Desigur că nu! În schimb, el căuta o faptă care să dovedească ceea ce era deja adevărat, o acțiune care să arate cine era mama acelui copil. Adevărații credincioși vor fi mereu în străduință activă de a trăi în sfințenie până la sfârșit, iar siguranța succesului în această călătorie este cel mai bun stimul posibil.Pavel spune în Romani 6:2: „Cum putem noi cei care am murit față de păcat să continuăm să trăim în el?” De ce te-ai gândi să faci răul din moment ce te-ai pocăit și ai venit de partea lui Dumnezeu? De ce ai vrea să păcătuiești când nu mai ai o natură păcătoasă și poți trăi o viață abundentă de bucurie absolută, pace, sănătate și prosperitate? Poate Dumnezeu să facă tot ce vrea? Da, desigur! Însă Îi dă aceasta permisiunea să păcătuiască? Niciodată, pentru că libertatea și voința Lui liberă au limite; ele sunt generate și determinate de natura Lui.Dumnezeu vrea ca cei în Cristos să umble în sfințenie pentru că ei vor și doresc aceasta, nu din frică și constrângeri.Noi trebuie să avem încredere în transformarea puternică și palpabilă pe care o face Dumnezeu în credincioși prin Duhul Sfânt și să nu încercăm să controlăm oamenii prin frică. Confuzia privind voința liberă a omuluiAceastă obiecție sună astfel: „Dacă credincioșii adevărați nu își pot pierde mântuirea și nu au opțiunea reală de a-L respinge pe Cristos dacă vor să o facă, după ce au fost mântuiți, atunci nu mai au cu adevărat voință liberă”. O astfel de obiecție se bazează pe presupunerea falsă că liberul arbitru uman nu este influențat de nimic, nu este legat și nu depinde în nici un fel de natura intrinsecă a persoanei, care poate fi ori păcătoasă de la primul Adam, ori neprihănită de la ultimul Adam, Isus Cristos.Dumnezeu Însuși are voință liberă deplină. Cu toate acestea, El nu va alege niciodată să îmbrățișeze răul sau căile lui Satan. Nici măcar nu va dori să facă așa ceva, liberul Său arbitru este complet legat de natura Sa neprihănită. Așa sunt și credincioșii adevărați după mântuire. Dumnezeu face o schimbare atât de puternică în natura lor, prin Duhul Sfânt, încât ei nu vor dori niciodată să aleagă cu voința lor liberă să-L respingă pe Dumnezeu și să-și piardă mântuirea. Singurul motiv pentru care voința liberă a credincioșilor nu pare încă în întregime legată de noua natură sfântă a duhului lor aici pe pământ, este pentru că mintea lor nu este încă complet reînnoită.Voința liberă a primului Adam nu era în totalitate dependentă de natura sa, înainte de cădere. De ce? Pentru că, deși avea o natură sfântă în interior, era capabil totuși să comită un păcat care i-ar putea schimba natura în întuneric: mâncarea din pomul cunoștinței binelui și răului. Chiar și liberul arbitru al oamenilor pierduți înainte de mântuire nu depinde în totalitate de natura lor păcătoasă. De ce? Pentru că sub influența Duhului Sfânt și la auzirea mesajului Evangheliei, ei pot lua o decizie care să-i recreeze complet spiritual. Însă, după mântuire, credincioșii născuți din nou devin un singur duh cu Trinitatea (1 Corinteni 6:17). Voința lor este tot liberă dar acum depinde de natura sfântă din interiorul lor în ceea ce privește mântuirea veșnică.I-am auzit pe unii credincioși spunând că motivul pentru care avem Duhul Sfânt în noi acum, este ca să ne ajute să ne sfințim, astfel încât să ne putem menține mântuirea până la capăt și că ar trebui să folosim ajutorul Lui prin alegerea noastră liberă, în același mod în care ne-am folosit liberul arbitru pentru a accepta mântuirea și a ne naște din nou. Deși este adevărat că avem nevoie de ajutorul Duhului Sfânt pentru sfințire și că voința noastră este implicată în acest proces, nu este adevărat că menținerea mântuirii noastre se bazează în întregime pe alegerea noastră de a folosi ajutorul Duhului Sfânt. Să citim Romani 4:1-8,Romani 4:1–8 (NTR)1 Atunci, ce vom spune că a găsit Avraam, strămoșul nostru în ce privește trupul?2 Pentru că, dacă Avraam a fost îndreptățit prin fapte, atunci are motive de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu.3 Căci ce spune Scriptura? „Avraam a crezut în Dumnezeu, și aceasta i-a fost considerată dreptate“.4 Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie,5 însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptățește pe cel lipsit de evlavie, credința îi este considerată dreptate.6 Tot așa vorbește și David despre fericirea omului pe care Dumnezeu îl consideră drept fără fapte:7 „Fericiți sunt cei ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite!8 Fericit este omul căruia Domnul nu-i ia în considerare păcatul!“Avraam a trăit într-o perioadă în care Legea lui Moise nu fusese încă dată și Duhul Sfânt nu locuia în el pentru a-l ajuta să facă fapte de sfințenie. El nu a avut nicio altă cale de a-și menține mântuirea sau neprihănirea, decât prin credință, conform pasajului de mai sus. Mai mult, în versetul 6, regele David a descris binecuvântarea omului căruia Dumnezeu îi atribuie neprihănire în afara faptelor lui (separat și independent de faptele noastre bune) și se referea la viitoarele creații noi în Cristos. Avraam și regele David au fost într-o poziție mai bună decât noi, credincioșii în Cristos? Întreb aceasta pentru că viețile lor par să fi fost mult mai simple decât ale noastre, deoarece nu trebuiau să-și mențină neprihănirea prin fapte. Au avut doar credință și aceasta a fost de ajuns, iar Avraam este tatăl seminței lui Cristos, căreia îi aparțin toți credincioșii. Deci, chiar dacă ne folosim liberul arbitru în a cere ajutorul și puterea Duhului Sfânt pentru a face fapte de sfințenie, pe care trebuie să căutăm să le facem, acestea nu au nicio valoare în menținerea neprihănirii noastre. Ele sunt doar un mijloc de a beneficia în exterior, din ce în ce mai mult, de moștenirea lui Dumnezeu care locuiește în noi și de a manifesta darul neprihănirii din noi, într-o măsură tot mai mare. Aceste fapte vor primi și răsplată în viața viitoare. Renunțarea la mântuire prin voința liberăÎn trupul lui Cristos, există o învățătură bazată pe Evrei 6:4–6 (text care a fost deja tratat), conform căreia poate fi o mică posibilitate ca oamenii ...

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA IX)Iuda 1:3–7 (Necredința de după mântuire)Iuda 1:1–7 (BTF2015)1 Iuda, rob al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, celor ce sunt sfințiți prin Dumnezeu Tatăl și păstrați în Isus Cristos și chemați:2 Milă și pace și dragoste să vă fie înmulțite.3 Preaiubiților, dându-mi toată silința ca să vă scriu despre salvarea comună, am fost constrâns să vă scriu și să vă îndemn să luptați cu zel pentru credința care a fost dată sfinților o dată.4 Fiindcă s-au furișat anumiți oameni, care din vechime au fost rânduiți pentru această condamnare, oameni neevlavioși, schimbând harul Dumnezeului nostru în desfrânare și negând pe singurul Domn Dumnezeu și pe Domnul nostru Isus Cristos.5 De aceea doresc a vă aduce aminte, deși odată ați știut aceasta, că Domnul, după ce a salvat poporul din țara Egiptului, a nimicit pe cei ce nu au crezut.6 Și pe îngerii care nu și-au ținut domeniul de activitate, ci și-au părăsit propria locuință, El i-a păstrat în lanțuri veșnice sub întuneric, pentru judecata marii zile.7 Așa cum Sodoma și Gomora și cetățile din jurul lor, care asemenea acelora, s-au dedat curviei și au mers după altă carne, sunt puse înainte ca exemplu, suferind răzbunarea focului etern.Când citim acest pasaj, unii dintre noi, credincioși sinceri, am putea avea impresia la prima vedere că Iuda îi avertiza și îi „amenința” pe credincioșii autentici că, dacă nu își păstrează credința purtându-se moral până la sfârșitul vieții lor și dacă se lasă influențați de acei oameni neevlavioși infiltrați printre ei, își vor pierde mântuirea și vor suferi răzbunarea focului veșnic. Iuda oferă chiar două exemple care insinuează acest tip de gândire. Primul exemplu este despre acei oameni din Israel care au fost salvați de Domnul din Egipt la un moment dat și apoi au fost distruși din cauza necredinței lor. Al doilea îi descrie pe îngerii care au fost cândva îngeri sfinți, dar apoi s-au răzvrătit împotriva autorității lui Dumnezeu, părăsind tărâmul pe care Dumnezeu îl stabilise pentru ei, ca să rămână în el. Ei au ajuns în lanțuri veșnice, în întuneric, așteptând ziua cea mare a judecății. Se crede că aceștia sunt fiii lui Dumnezeu din Geneza 6:1–4 care s-au coborât pe pământ și s-au căsătorit cu fiicele oamenilor, dând naștere unor uriași. Să vedem dacă această interpretare a lui Iuda 1:1–7 este acceptabilă.Noi, creștinii, avem adesea un dezavantaj semnificativ în interpretarea corectă a pasajelor dificile, deoarece trebuie să ne bazăm doar pe ceea ce este scris și chiar tradus din alte limbi, precum greacă și ebraică. În plus, publicul căruia Biblia i se adresa aparținea unor culturi cu anumite obiceiuri, preconcepții și probleme, dintre care multe ne sunt străine astăzi. Faptul că nu am fost prezenți acolo pentru a auzi tonul și atitudinea cu care s-au spus unele lucruri, precum și contextul cultural și ceea ce se petrecea, care impunea ca anumite lucruri să fie spuse, ar trebui să ne facă și mai sârguincioși și atenți în interpretare. Când vine vorba de siguranța mântuirii, epistola lui Iuda se încadrează în această categorie de pasaje care necesită revelație de la Duhul Sfânt și o atenție sporită la detalii.Iuda spune în versetul 3 că, în timp ce dorea să împărtășească cu ei lucruri despre mântuirea comună și despre binecuvântările mântuirii, s-a simțit obligat să-i încurajeze, să-i îndemne și să-i inspire să lupte pentru credință. Scopul lui Iuda a fost să-i încurajeze pe acești credincioși și să le dea speranță, nu să-i descurajeze cu amenințări și frică. Ca principiu general de interpretare, orice cuvânt al Scripturii inspirat de Duhul Sfânt nu va aduce niciodată frică în inima credinciosului, ci credință, speranță și mângâiere. Romani 10:17 spune că auzirea Cuvântului lui Dumnezeu produce credință, iar 1 Corinteni 14:3 ne spune că orice cuvânt de profeție, care este asemenea Cuvântului lui Dumnezeu și inspirat de Duhul Sfânt, aduce oamenilor edificare, îndemn și mângâiere. Dacă citirea acestui pasaj din Iuda ne-a lăsat cu mai multă frică decât credință și speranță, dacă ne-a creat teamă de a ne pierde mântuirea, ceva trebuie să nu fie în întregime corect cu interpretarea noastră. Acesta este un indiciu că Iuda s-ar putea să nu se fi referit aici la posibilitatea credincioșilor adevărați de a-și pierde mântuirea veșnică.Revenind la versetul 3, să observăm că Iuda nu îi încurajează pe credincioși să păstreze credința sau să vegheze în ea în sensul trăirii sfinte sau chiar al luptei bune a credinței. În schimb, el folosește o expresie diferită: să lupte cu zel pentru credință. Care credință? Cea care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna. Aici avem un indiciu că Iuda nu se referă la viața sfântă sau încrederea în Dumnezeu, ci în mod specific, la ansamblul sau întregul conținut al credinței, doctrinele corecte ale ei și ale harului care le-au fost vorbite inițial de apostoli. Iuda vrea să-i încurajeze pe credincioși să lupte pentru credințele și convingerile lor din Evanghelie și să le păzească de oamenii neevlavioși și de oricare alte posibile erezii, nu să „lupte” cu ei înșiși pentru a nu-și pierde credința. De ce trebuia Iuda să-i încurajeze în acest domeniu? Pentru că anumiți oameni neevlavioși s-au strecurat în biserică pe neobservate și schimbau harul în desfrânare. Ei nu-L recunoșteau pe Isus Cristos ca Dumnezeu. Din descrierea lui Iuda, acești oameni erau necredincioși care s-au alăturat în mod conștient bisericii, încercând să-i convingă pe credincioși prin argumente, că poate Isus nu e singura cale de mântuire, că poate ar trebui să fie mai toleranți cu toți oamenii deoarece Dumnezeu îi iubește și că poftele fizice sunt normale și nu pot fi negate.Cartea lui Iuda pare o carte foarte potrivită și pentru vremurile în care trăim și probabil că nu întâmplător se află la sfârșitul Bibliei înainte de Apocalipsa. Dacă o citim cu atenție, nu putem decât să observăm că descrie în detaliu ce se întâmplă acum în lume cu propaganda LGBTQ, cu știința și dezvoltarea tehnologică ridicându-se deasupra lui Dumnezeu și încercând să-L excludă în totalitate și cu un număr tot mai mare de oameni influenți care susțin că Isus nu este singura cale de salvare și că mântuirea poate fi găsită în orice religie a lumii. De exemplu, nu știu dacă ați auzit vreodată de ea, dar există o carte numită Secretul, care vorbește despre obținerea a tot ceea ce dorești în viață prin Legea Atracției și plasează toate religiile în aceeași categorie. Această carte îl numește pe Dumnezeu un câmp imens de energie, o minte supremă, o conștiință sau o sursă creatoare din care toți oamenii fac parte și fiecare religie are propriul nume pentru ea. Oprah Winfrey, o persoană foarte influentă din Statele Unite ale Americii, despre care se presupune că este creștină, a spus public că ea nu crede că Isus Cristos este singura cale către mântuire. Ea a prezentat chiar argumente care par solide pentru inimile și mințile ce nu sunt ancorate în Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, majoritatea filmelor realizate de Hollywood sau Netflix în ultima vreme promovează agenda LGBTQ într-un fel sau altul, în numele iubirii și toleranței. Nu numai atât, dar multe dintre filme îi pun pe creștini în mod intenționat într-o lumină proastă, în contrast cu știința, de parcă aceștia ar fi foarte înguști, miopi și neagă mereu știința. Acest lucru nu este adevărat. Oameni influenți și chiar pastori de biserici, încep să promoveze ideea că adulterul, homosexualitatea și căsătoriile între persoane de...

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VIII)Romani 11:16-24 (Severitatea lui Dumnezeu)Romani 11:16–24 (NTR)16 Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, și plămădeala este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte.17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate și dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor și ai fost făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului,18 nu te făli față de ramuri. Dacă te fălești, să știi că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine.19 Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.”20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinței lor, și tu stai în picioare prin credință: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te!21 Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine.22 Uită-te dar la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut și bunătate față de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat și tu.23 Și chiar ei, dacă nu stăruiesc în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși.24 Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiți ei, care sunt ramuri firești în măslinul lor?Ori de câte ori le spun oamenilor despre bunătatea și dragostea lui Dumnezeu, aproape întotdeauna există cineva care cere echilibru și spune că ar trebui să predic și despre severitatea Lui. Apoi citează versetul 22 din Romani 11: „Știi, Dumnezeu este bun, dar El este și sever, așa că ai grijă! El ți-a dat o șansă să te pocăiești, dar acum trebuie să dovedești că ai meritat-o și să-ți faci ordine în viață, altfel s-a terminat cu tine!” Și ne mirăm de ce necredincioșii nu se entuziasmează de această așa-zisă Evanghelie! Acest text, și în special versetul 22, ridică următoarele întrebări: Cui se adresează apostolul Pavel? Ce înseamnă să fii „tăiat”? Care este semnificația condiției „dacă vei continua în bunătatea Lui”? Mulți credincioși susțin că Pavel vorbește aici creștinilor ca persoane individuale care pot fi tăiate de la mântuirea lor dacă nu continuă să trăiască în credință. Să vedem împreună de ce nu este adevărat acest lucru!În primul rând, dacă ne uităm la context, pasajul în sine poate, la prima vedere, să pară contradictoriu. Căci cum ar putea apostolul Pavel să scrie despre ramurile tăiate în versetul 22 și apoi, în aceeași suflare, să se întoarcă și să spună că darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile în versetul 29? Care afirmație este reală? Ne spune Pavel că un creștin își poate pierde mântuirea sau vorbește despre altceva? În al doilea rând, cine sunt „ei” care au fost tăiați și cine sunteți „voi” care ați fost altoiți? Pavel nu vorbește nici despre persoane individuale și nici despre biserică ca întreg. El vorbește despre două grupuri de oameni — evrei și neamuri:Romani 11:13 (NTR)13 V-o spun vouă, neamurilor: Întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea.Națiunea Israel, ca și comunitate, a fost „tăiată”, iar neamurile, ca și grup, au fost altoiți. Evreilor li s-a arătat favoare de la Domnul, dar nu au acceptat-o (deși anumiți evrei individuali au primit-o, cum ar fi Pavel însuși și apostolii lui Isus). Dumnezeu a întins mâna către evrei cu dragoste, dar ei I-au întors spatele, iar acum favoarea Lui este extinsă asupra neamurilor. Dumnezeu dorește să binecuvânteze pe toată lumea, dar nu toată lumea primește binecuvântarea Lui. Motivul pentru care „au fost tăiați” sau pentru care  „severitatea lui Dumnezeu” s-a manifestat înspre ei, nu a fost nivelul lor scăzut de sfințenie și de fapte bune, ci necredința în Isus. Evreii au încercat să câștige favoarea Lui ca și grup și au fost tăiați. Aceasta sună a judecată divină, ca și cum Dumnezeu i-ar fi respins. Dar uite ce spune Pavel:Romani 11:1, 2, 11, 20 (NTR)1 Atunci întreb: Și-a respins Dumnezeu poporul? În niciun caz! Căci și eu sunt israelit, din urmașii lui Avraam, din seminția lui Beniamin.2 Dumnezeu nu Și-a respins poporul, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce spune Scriptura despre Ilie, cum se roagă el lui Dumnezeu împotriva lui Israel?…11 Prin urmare, întreb: s-au împiedicat ei în așa fel, încât să cadă pentru totdeauna? În niciun caz, ci, datorită alunecării lor, mântuirea a ajuns la neevrei, pentru a-i face pe israeliți geloși.…20 Așa este. Ele au fost rupte prin necredință, iar tu stai în picioare prin credință! Prin urmare, nu te îngâmfa, ci teme-te!Condamnarea necredinței este autoprovocată, refuzănd binecuvântările Lui nu vei fi binecuvântat, ci blestemat. Acesta este motivul pentru care Pavel le avertizează pe neamuri să „continue în bunătatea lui Dumnezeu”. Mai mult decât atât, merită menționat că poporul Israel a fost „tăiat” ca națiune ÎNAINTE să creadă vreodată în Cristos, nu după ce au crezut în Cristos. Ca națiune, și nu ca indivizi, ei au respins harul prin credință fără fapte, deoarece poporul Israel era foarte concentrat asupra Legii și a îndreptățirii prin fapte. Iată modul greșit de a interpreta textul despre severitate: „Trebuie să muncesc din greu pentru Dumnezeu și să țin 100% din poruncile Lui pentru a nu fi tăiat”. Așa credeau evreii și aceasta a dus la căderea lor. Mizând pe comportamentul sau purtarea lor, ei au respins harul lui Dumnezeu.În al treilea rând, „tăierea” (sau separarea) poporului Israel este temporară, nu veșnică. Se referă la orbirea temporară față de Evanghelie, ca națiune. Ce înseamnă asta mai concret? Înseamnă că Dumnezeu și-a redus intenționt activitatea de a revela Evanghelia unei națiuni în masă din cauza necredinței lor. Cu alte cuvinte, El nu a făcut ceva deliberat împotriva lor pentru a-i pedepsi, dar și-a retras temporar iluminarea față de Evanghelie, deoarece majoritatea evreilor au respins oferta de har a lui Dumnezeu prin credință. Asta nu înseamnă că evreii individuali nu pot fi salvați. În mod similar, faptul că neamurile au favoare nu înseamnă că ele toate Îl primesc pe Cristos. Uneori, Dumnezeu își reduce activitatea de iluminare în națiunile în care majoritatea persoanelor Îl resping și Își redirecționează eforturile către națiuni mai cooperante. De aceea, Pavel le laudă pe neamuri și le încurajează să continue în bunătatea lui Dumnezeu. Romani 11 este un avertisment pentru cei care, la fel ca evreii, refuză cu încăpățânare harul și bunătatea lui Dumnezeu. Ei se deconectează pe ei înșiși de sursa binecuvântării și a mântuirii. 1 Corinteni 15:1–2 (A te ține ferm)1 Corinteni 15:1–2 (NTR)1 Fraților, vă fac cunoscută Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care ați și primit-o, în care stați fermi2 și prin care sunteți și mântuiți dacă vă țineți strâns de cuvântul pe care vi l-am vestit. Altfel, ați crezut degeaba.Pentru mulți oameni, acest pasaj pare să arate că Dumnezeu dă mântuirea, ca pe urmă să o ia înapoi. O simplă citire implică faptul că Evanghelia ne-a salvat, dar nu continuă să ne salveze decât dacă noi ne ținem ferm de ea. Unii folosesc acest pasaj pentru a spune că credincioșii își pot pierde mântuirea. Alții spun că el arată că cei care sunt conside...

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VII)Matei 18:21–35 (Robul nemilostiv)Matei 18:21–35 (NTR)21 Atunci Petru s-a apropiat și L-a întrebat: ‒ Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori?22 Isus i-a zis: ‒ Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.23 De aceea Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să-și încheie socotelile cu sclavii săi.24 Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanți.25 Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria.26 Atunci sclavul, aruncându-se la pământ, i s-a închinat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti tot!“.27 Stăpânului acelui sclav i s-a făcut milă de el, așa că l-a lăsat și i-a iertat datoria.28 După ce a ieșit, sclavul acela l-a găsit pe unul dintre confrații lui care-i datora o sută de denari. El l-a înșfăcat și-l strângea de gât, zicând: „Plătește ce-mi datorezi!“.29 Atunci confratele său, aruncându-se la pământ, l-a rugat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti“.30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în închisoare până când avea să plătească datoria.31 Când confrații lui au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte tare. Ei s-au dus și i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.32 Atunci stăpânul lui l-a chemat la el și i-a zis: „Sclav rău, eu ți-am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat!33 Nu trebuia oare să ai și tu milă de confratele tău, așa cum am avut eu milă de tine?“.34 Stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna călăilor, până când avea să plătească toată datoria.35 Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc, dacă fiecare dintre voi nu-l iartă din inimă pe fratele său.Un alt text biblic, chiar mai dur pe aceeași idee, este următorul din Matei 6:14–15:Matei 6:14–15 (NTR)14 Căci, dacă le iertați oamenilor nelegiuirile, vi le va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc,15 dar, dacă nu le iertați oamenilor nelegiuirile, nici Tatăl vostru nu vă va ierta nelegiuirile voastre.Obiecția adusă de unii credincioși pe baza acestor două pasaje este că, dacă tu, ca și copil al lui Dumnezeu, nu reușești să-i ierți pe alții așa cum ai fost și tu iertat, datoria inițială a păcatului tău va fi reinstituită și îți vei pierde mântuirea veșnică. La prima vedere, aceste pasaje par să ne spună că iertarea lui Dumnezeu, mântuirea noastră, este condiționată de cât iertăm noi altora și dacă nu facem asta,  Dumnezeu ne va restabili păcatele, chiar și după ce am fost iertați inițial.Trebuie să remarcăm faptul că ceea ce Matei 18:21–35 transmite este în contextul Legii iudaice. În acel moment, când Isus a dat pilda, El nu murise încă pe cruce și nimeni din audiența Sa nu fusese încă născut din nou. Din această cauză, trebuie să ne dăm seama că Isus, în timpul vieții Sale înainte de cruce, a făcut trecerea de la Legea lui Moise la Evanghelie. Cele mai multe dintre lucrurile pe care El le-a spus au fost în contextul vechiului legământ, pentru că publicul Său era familiarizat cu acesta, în timp ce câteva lucruri priveau înainte și vorbeau despre viitorul nou legământ. Natura condiționată a spuselor Lui din această pildă seamănă foarte mult cu Legea lui Moise. Isus, de-a lungul slujirii Sale pe pământ, a luat Legea lui Moise și a ridicat-o la cele mai stricte standarde. El a vorbit despre spiritul ei, despre intențiile și motivațiile inimii, nu doar despre faptele exterioare. Arătând extremele Legii, Isus îi pregătea pentru ceea ce urma: noul legământ al harului lui Dumnezeu prin Cristos. Isus l-a folosit pe apostolul Pavel pentru a învăța pe neamuri acel har. Predica de pe Munte (Matei 5–6) amplifică Legea lui Moise, iar această pildă merge pe aceeași idee.Astfel, ea nu spune că Dumnezeu poate revoca mântuirea pentru cei care sunt mântuiți și ale căror păcate au fost iertate prin ispășirea lui Isus Cristos. Acest lucru ar fi împotriva multor scripturi care arată că suntem în siguranță în Cristos din momentul mântuirii noastre. Aceasta ar contrazice chiar și multe din cuvintele lui Isus. Să aruncăm o privire mai atentă la această pildă.În primul rând, Isus nu spune nimic de genul că acei oameni neiertători vor fi aruncați în iad. În al doilea rând, modul în care slujitorul îi cere milă împăratului precum și cererea sa de a-i acorda mai mult timp pentru a plăti datoria arată că acest individ nu înțelege realitatea situației. El crede că poate să-și plătească datoria păcatului prin efort propriu, dar nimeni nu poate face aceasta. Numai Cristos a realizat această plată pentru păcatele oamenilor pe cruce. În al treilea rând, observați că nimeni nu a plătit pentru datoria acestui slujitor în această pildă, ci ea a fost iertată, adică a fost trecută cu vederea. Ca și copil al lui Dumnezeu, tu trebuie să înțelegi că nu ești doar iertat, ci ești și justificat! Când un soț și o soție se ceartă, s-ar putea să aducă în discuție, adesea, lucruri din trecut. În timp ce soțul și-a iertat soția (sau invers), în momentul în care vorbește din nou despre acel conflict din trecut, el dovedește că nu a justificat-o. Dumnezeu este cu totul diferit. El spune: „Nu-mi mai aduc aminte de păcatele voastre” (Evrei 8:12).Justificarea sau achitarea înseamnă ca nu ai păcătuit niciodată și că nu vei mai fi vreodată învinovățit de păcat.Ești ”incondamnabil”, iar acesta este un concept teologic fundamental.Dumnezeu nu te-a iertat doar în sensul că-ți trece cu vederea păcatele, El nu a oferit doar o ispășire sau o acoperire pentru păcatele tale. Acestea sunt conceptele vechiului legământ. Cineva a plătit cu sânge nevinovat pentru păcatele tale și pentru păcatele lumii întregi. Evrei 10 spune că „Isus ți-a luat păcatele” odată pentru totdeauna. Iertarea înseamnă a trece cu vederea greșelile fără a face nicio plată pentru ele, iar Dumnezeu ne-a iertat doar în sensul că nu noi am fost cei care am făcut plata pentru păcate. Însă, noi am fost îndreptățiți, ceea ce este dincolo de iertare, pentru că păcatul a fost și plătit complet, nu doar trecut cu vederea de Dumnezeu.Toate păcatele noastre au fost luate de Cristos. De aceea, înainte de cruce, trebuia să iertăm înainte de a fi iertați dar după lucrarea Lui, noi suntem înainte de toate, iertați complet și definitiv. Da, ar trebui să iertăm în continuare, dar nu ca o condiție a mântuirii.Credincioșii în Cristos nu mai sunt sub Legea lui Moise și nici mântuirea nu este sub condiția ascultării.Neiertarea este un păcat ca oricare altul. Apostolul Pavel scrie următoarele cuvinte despre iertare:Efeseni 4:32 (NTR)32 Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, plini de compasiune, și iertați-vă unii pe alții, așa cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi, în Cristos.Coloseni 3:13 (NTR)13 îngăduindu-vă unii pe alții și iertându-vă unii pe alții dacă cineva are o plângere împotriva altcuiva. Așa cum v-a iertat Domnul, tot astfel să vă iertați și voi!Observă aici că Dumnezeu este Cel ce te-a iertat mai întâi.Apoi ești chemat să ierți, dar nu sub amenințarea de a-ți pierde iertarea proprie.Pasajele spun că ar trebui faci asta ca un rezultat natural a ceea ce a fost deja făcut pentru tine. Dacă ești în Cristos, ai fost iertat, deci, acum iartă și tu! Apostolul Pavel spune că adevărata iertare vine sub har pentru că știm cât de mult am fost noi înșine iertați. Conform Legii, ea curgea din teama de a nu fi pedepsit din nou, nu venea din inimă și se păstra o evidență a greșelilor. Înainte să vină Cristos, nu exista uitarea păcatelor celuilalt.Însă acum, când realizezi că Dumnezeu nici măcar nu ține o evidență a greșelilor tale, ci El a ales să uite fărădelegile tale, descoperi că iertarea curge din harul Său. Matei 12:31–32 (Păcatul de neiertat)Matei 12:31–32 (NTR)31 De aceea vă spun că orice păcat și orice blasfemie le vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată.32 Și, dacă cineva va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta. Însă, oricui va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta, nici în veacul acesta, nici în cel care vine.Relatarea lui Marcu este și mai aspră, vorbind clar despre pedeapsa veșnică în cazul celor care hulesc pe Duhul Sfânt:Marcu 3:29 (NTR)29 „dar cel ce blasfemiază împotriva Duhului Sfânt nu va avea parte de iertare în veci, ci este vinovat de un păcat veșnic“.Mulți credincioși adevărați au această teamă din când în când, că s-ar putea să fi comis păcatul de neiertat împotriva Duhului Sfânt și că și-au pierdut mântuirea. Acea frică provine dintr-o interpretare greșită a acestor pasaje, precum că oamenii născuți din nou pot comite acel păcat din greșeală într-un acces de mânie și pot fi supuși condamnării veșnice, chiar dacă apoi le pare rău.Cuvântul „hulă” înseamnă a vorbi de rău, a defăima sau a insulta. În context, Isus spune că blasfemia împotriva Duhului Sfânt atribuie Diavolului lucrarea Duhului Sfânt. Mulți oameni din Biblie au făcut asta, inclusiv Saul, care a devenit apostolul Pavel. Totuși, în 1 Timotei 1:13, Pavel spune că a primit milă cu privire la blasfemia sa, pentru că o făcuse în neștiință și în necredință.Prin urmare, blasfemia împotriva Duhului Sfânt despre care avertizează Isus aici, trebuie să fie o insultare intenționată a Duhului Sfânt, în deplină cunoștință de cauză a ceea ce se face.Când Isus menționează păcatul de neiertat în Matei 12:31–32, El le vorbește fariseilor, care știau că astfel de eliberări și minuni nu puteau fi făcute decât prin mâna lui Dumnezeu. Dar pentru că Îl  urau pe Isus, au atribuit lucrarea Lui prin Duhul Sfânt, Diavolului. Mai mult, ei L-au respins la fiecare pas și căutau modalități de a-L ucide. Păcatul de neiertat este comis atunci când o persoană îl respinge constant pe Isus, știind că El este Mesia.Cei care L-au acceptat pe Cristos nu sunt în pericol de a comite acest păcat după mântuire, motiv pentru care apostolul Pavel, care a scris două treimi din Noul Testament, nu a menționat niciodată păcatul de neiertat. În schimb, el îi asigură pe credincioși că toate păcatele lor au fost iertate datorită singurului sacrificiu al lui Isus la cruce (Evrei 10:12–14). În plus, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că, dacă cineva se află în acea stare ireversibilă, își pierde orice convingere de la Dumnezeu și nu-i pasă de aceasta (Romani 1:28).Prin urmare, oricine este convins și se pocăiește pentru faptul că poate a hulit pe Duhul Sfânt, nu a comis păcatul de neiertat.Simplul fapt că te întrebi despre asta înseamnă că nu l-ai făcut, indiferent dacă ești, sau nu, deja credincios. Oamenii regenerați nu pot huli niciodată pe Duhul Sfânt de bunăvoie, iar dacă o fac vreodată, înseamnă că nu au fost născuți din nou. Filipeni 2:12-13 (Ducerea mântuirii până la capăt)Filipeni 2:12–13 (VDC)12 Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.Aceasta este o scriptură minunată și plină de harul lui Dumnezeu, însă oamenii au transformat-o într-una foarte legalistă pentru a-i speria pe creștini să treacă la acțiune și să îi facă să trăiască cu teama continuă că-și vor pierde mântuirea dacă nu se sfințesc și nu au grijă cum trăiesc. Ei promovează ideea că trebuie să faci fapte bune pentru a-ți menține mântuirea, trebuie să trăiești mereu cu frică și cutremur ca nu cumva să sfârșești în iad. Un alt mod de a spune același lucru este: „Asigură-te că faci destule fapte bune în viața ta pentru a distrage atenția lui Dumnezeu de la tine și pentru a nu te trimite în iad. Dar nu vei putea ști niciodată dacă ești încă salvat sau în afara mântuirii. Așadar, adăugă și niște frică autentică și tremur pentru a te asigura că rămâi salvat, pentru că Dumnezeu va vedea așa-numita ta reverență și te va cruța”. Aceasta este o interpretare falsă.Înainte de toate, aș dori să menționez că fraza “duceți până la capăt mântuirea voastră” a fost tradusă puțin eronat în majoritatea traducerilor românești ale Bibliei, inclusiv în cea a lui Dumitru Cornilescu din 1924 (VDC). În forma aceasta, expresia sugerează că un creștin trebuie să facă tot ce îi stă în putință moral ca să nu Îl facă pe Dumnezeu să îi ia mântuirea înapoi și să îndure cu stoicism orice rău și orice suferință pe care Dumnezeu i-o trimite în calea lui (cu scopul de a-l maturiza și a-l învăța lucruri de viață) fără să argumenteze, chiar dacă nu înțelege de ce, și nici să nu renunțe prin propria voință la mântuire, orice s-ar întâmpla. Oare acesta este Dumnezeul pe care Isus L-a portretizat lumii în timpul vieții Lui? Nicidecum! Câteva traduceri mai aproape de adevăr ale acestei fraze sunt următoarele: ”lucrați cu frică și cutremur mântuirea voastră” (VDCL – traducerea literală a lui Cornilescu din 1931, ”lucrați cu propria voastră salvare, cu frică și cutremur” (BTF2015 – Biblie Traducerea Fidelă 2015), și ”exersați-vă (folosiți-vă de) salvarea voastră, cu frică și tremur” (în traducerile mai literale ale Bibliei în engleză, NKJV – New King James Version, KJV – King James Version, NASB – New American Standard Bible, LEB – The Lexham English Bible, YLT – Young's Literal Translation, ESV – English Standard Version, NRSV – The New Revised Standard Version, NIV – New International Version). De fapt, nu am găsit nici o traducere a Bibliei în limba engleză, în care această expresie să fie redată ca în cele mai multe Biblii în limba română. Probabil v-ați dat seama deja puțin ce diferență mare de înțeles este între cele două variante de interpretare. Acum, că am dat la o parte acest obstacol de traducere, să mergem mai departe cu explicația.Primul lucru de remarcat aici este că versetul nu spune „lucrați pentru mântuirea voastră”, ci „lucrați-vă mântuirea”. Aceasta reprezintă o mare diferență! Mulți oameni au schimbat complet sensul acestui verset și l-au făcut să însemne că trebuie să lucrezi pentru mântuirea ta sau pentru a o păstra. Și pe deasupra, trebuie să faci aceasta cu atâta teamă și tremur deoarece pur și simplu nu știi când ai putea să o pierzi și să mergi în iad! Însă textul spune să exersezi mântuirea ta, nu să lucrezi pentru ea. Pur și simplu ne învață cum să umblăm în Duhul, că Dumnezeu este Cel care lucrează în noi, iar noi răspundem prin a manifesta acea lucrare în exterior în viața noastră, prin a o scoate la lumină, având încredere în El și nu în firea noastră.În continuare, haideți să vedem din contextul imediat și din alte locuri din Biblie ce înseamnă „frica și tremurul”. Aceasta nu este o expresie menită să provoace frică și nesiguranță în inimile oamenilor. În Noul Testament, ori de câte ori întâlnești expresia „frică și tremur”, ea este asociată doar cu lucruri bune! Este asociată cu reverență și respect față de Dumnezeu și cu un sentiment de supunere față de măreția Sa. Este o încredere în Dumnezeu și o neîncredere în firea noastră.Când Pavel a predicat în Corint, el a spus că a făcut aceasta cu multă frică și cutremur, astfel încât încrederea lui să nu fie în predicarea sa, ci în puterea lui Dumnezeu! (1 Corinteni 2:3) Frica și tremurul lui au fost toate legate de a nu avea încredere în firea sa pământească, ci de a-și pune credința în Dumnezeu. Apoi, în 2 Corinteni 7:15, Pavel îi laudă pe corinteni pentru că l-au primit pe Tit cu frică și cutremur. Aceasta însemna bucurie, onoare și respect.Mai mult decât atât, în Marcu 5:33, femeia cu scurgere de sânge avea și ea frică și tremur, dar nu pentru că Isus o chemase și era speriată de consecințele faptului că era o femeie necurată printre bărbații evrei. Frica și tremurul ei au fost pentru că știa ce s-a întâmplat în corpul ei și că a fost vindecată! A fost uimire și admirație față de lucrarea puternică a lui Dumnezeu în trupul ei!Marcu 5:33 (NTR)33 Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând și a căzut înaintea Lui, spunându-I tot adevărul.Oamenii care afirmă că trebuie să lucrăm pentru mântuirea noastră cu frică și cutremur par să uite sau să lase la o parte următorul verset 13 din Filipeni 2, unde spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea”. Cei care pledează pentru această interpretare eronată ajung să învețe opusul a ceea ce încearcă să transmită acest verset. Ei sfârșesc prin a-i aduce pe oameni în fire, făcându-i să lucreze pentru mântuirea lor, când, de fapt, acest verset încearcă să ne învețe cum să umblăm în Duhul și să răspundem la lucrarea lui Dumnezeu în noi, astfel încât să poată fi manifestată glorios în viețile noastre! Observați că versetul 13 răspunde la întrebarea: „De ce ar trebui să ne exersăm mântuirea cu frică și cutremur?” Dacă ar fi fost din cauza iadului sau a pedepsei lui Dumnezeu, ar fi spus așa, însă, ne spune să ne lucrăm mântuirea cu admirație și onoare pentru că Dumnezeu este Cel care face totul, nu noi.Dumnezeu este Cel care lucrează, apoi noi scoatem la suprafață, manifestăm, ceea ce El a făcut în interiorul nostru. Dumnezeu și-a pus bunătatea Sa în noi și noi o lucrăm prin viața noastră. El și-a pus harul și mila Lui în noi și noi le practicăm. Și-a pus biruința și puterea în noi și noi le folosim. El și-a pus înțelepciunea Sa în noi și noi o lucrăm în exterior.Dumnezeu și-a așezat Împărăția în interiorul nostru și noi o arătăm prin viața noastră.Ce imagine glorioasă a parteneriatului cu Dumnezeu! Și modul prin care exersăm este pur și simplu prin a crede și a admite fiecare lucru bun pe care El l-a pus în noi în Cristos (Filimon 1:6).În concluzie, aș dori să parafrazez acest verset pentru a arăta exact cum trebuie citit și înțeles: „Exersați în, și prin viața voastră, toate lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a pus deja în voi, cu bucurie, anticipare, entuziasm și recunoștință”. Eclesiastul 7:1,8 (Sfârșitul unei persoane)Eclesiastul 7:1 (VDC)1 Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, și ziua morții decât ziua nașterii.Eclesiastul 7:8 (VDC)8 Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.Mulți predicatori folosesc această expresie cu referire la mântuirea veșnică, afirmând că sfârșitul unei persoane este ceea ce contează când vine vorba de salvare. În alte cuvinte, ei încearcă să spună că starea oamenilor la momentul morții decide destinul lor veșnic. Ceea ce afirmă ei cu adevărat este următorul lucru: „Creștinii născuți din nou pot avea tot felul de căderi păcătoase în timpul vieții lor, care ar putea să-i facă să-și piardă mântuirea dacă ar muri în acele momente, dar dacă reușesc să aibă un nume și o reputație bună în ochii oamenilor, la sfârșitul vieții, dacă au făcut destule fapte bune și toate păcatele lor le-au mărturisit când mor, atunci pot fi siguri că au fost mântuiți”. Aceasta implică faptul că mântuirea noastră veșnică fluctuează continuu și este întotdeauna în pericol de a fi pierdută, așa că trebuie să facem toate eforturile pentru a ne asigura că vom termina cu bine, orice ar însemna acest „bine”. Acum să vedem dacă acest lucru este adevărat. Singurele texte pe care le-am găsit în Biblie în proximitatea acestei idei sunt versetele 1 și 8 din Eclesiastul 7, pe care tocmai le-am citit.În primul rând, să observăm că nici unul din texte nu spune că sfârșitul unei persoane este ceea ce contează, ci că ziua morții este mai bună decât ziua nașterii, iar sfârșitul unui lucru este mai bun decât începutul lui. Este doar o comparație între începutul și sfârșitul unei persoane sau al unui lucru. În al doilea rând, versetele nu spun că doar sfârșitul unei persoane sau al unui lucru contează, ca și cum începutul nu ar fi important, ci spun că sfârșitul este pur și simplu mai bun. Totuși, începuturile au și ele valoarea lor.În al treilea rând, aceste pasaje din Vechiul Testament au fost scrise de regele Solomon înainte de cruce și înainte ca mântuirea să iasă la lumină. Mai mult, în contextul imediat al acestor versete – adică în întregul capitol 7, în versetele de dinainte și de după – nu există nicio indicație sau aluzie care să ne facă să credem că aceste texte pot fi aplicate mântuirii, în general, sau siguranței eterne, în sensul că faptele bune ale creștinilor adunate la sfârșitul vieții contează, pentru a fi siguri că au fost mântuiți. Cum poate cineva să măsoare faptele bune sau să știe dacă acestea sunt suficiente în fața lui Dumnezeu pentru a salva pe cineva, în afară de jertfa lui Isus?Aceste versete vorbesc despre perseverență și răbdare în toate lucrurile. Orice început în orice domeniu este plin de entuziasm și anticipare, dar este și mai dificil pentru că nu vezi imediat rezultate semnificative sau recompense. Cu toate acestea, dacă ai suficientă răbdare și treci peste toate obstacolele, cu perseverență, până la final, atunci sfârșitul acelui lucru îți va oferi mai multă satisfacție. De exemplu, Isus a putut îndura crucea și toată rușinea pentru că a privit la bucuria pe care o va avea la sfârșitul tuturor suferințelor Sale (Evrei 12:2). Chiar și în agricultură, timpul de semănat este mai greu și mai puțin satisfăcător decât recoltatul. Mai mult, atunci când mergi la școală și te pregătești pentru viață, școala nu este întotdeauna plăcută, dar dacă perseverezi și o termini, și apoi ai un loc de muncă cu un venit bun sau începi o afacere, ai mult mai multe satisfacții decât atunci când erai la cursuri și învățai. O altă ilustrație este construirea unei case. Una este când începi să o construiești și alta e când o termini. Și același principiu se aplică în orice domeniu sau lucru.A doua parte a versetului 8 ne spune că atunci când suntem la începutul unui lucru, și este greu, să privim cu răbdare la finalitatea lui, să ne încurajăm și să mergem înainte pentru că sfârșitul este mai bun decât începutul. Un alt lucru interesant este că dacă ne gândim la sfârșitul lui Isus Cristos Însuși aici pe pământ, la cruce, ca un criminal, a fost un final rușinos din punctul de vedere al ucenicilor și al oamenilor care trăiau în timpul Lui. Chiar și fiul meu, când avea patru ani, și i-am spus într-o seară că Isus a biruit întotdeauna, mi-a zis că El a pierdut într-un singur lucru când era pe pământ. L-am întrebat: „Unde a pierdut Isus?” El a răspuns: „El a pierdut când a murit pe cruce”. A trebuit să-i explic că Isus nu a pierdut, ci a câștigat cea mai mare bătălie din istoria omenirii. Ceea ce încerc să spun aici este că ceea ce considerăm din afară ca sfârșit al unei persoane (bun sau rău) poate fi foarte relativ pentru că numai Dumnezeu cunoaște inima omului.Și, după cum probabil știți deja până acum, mântuirea nu depinde de faptele bune sau de reputația credincioșilor, ci doar de sângele nevinovat al lui Isus.Mergând pe aceeași idee, mai există un pasaj care merită menționat aici, și acesta este Evrei 13:7, care spune următoarele:Evrei 13:7 (NTR)7 Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu atenție la sfârșitul (rezultatul) felului lor de viață și urmați-le credința.În unele limbi, cum ar fi româna, de exemplu, fraza „uitați-vă cu atenție la sfârșitul felului lor de viață” este tradusă în așa fel încât majoritatea credincioșilor o înțeleg în modul următor: „uitați-vă cu atenție la felul de viață al acestor oameni pe care îl aveau la sfârșitul vieții lor”. Din cauza acestei traduceri greșite, mulți credincioși cred că starea lor comportamentală de la momentul când viața se termină este foarte importantă și decisivă în destinul lor etern. Însă, după cum arată toate traducerile în engleză, textul ne îndeamnă să evaluăm sfârșitul FELULUI lor de viață, adică rezultatul sau efectul bun al modului lor de viață în credință, și nu sfârșitul vieții lor.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VI)Ioan 15:1–6 (Rămânerea în viță)Ioan 15:1–6 (BTF2015)1 Eu sunt adevărata viță și Tatăl meu este viticultorul.2 Pe fiecare mlădiță ce este în mine neaducând rod, El o îndepărtează; și pe fiecare mlădiță care aduce rod, o curăță, ca să aducă mai mult rod.3 Voi sunteți deja curați din cauza Cuvântului pe care vi l-am vorbit.4 Rămâneți în Mine și Eu în voi. Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la ea însăși, decât dacă rămâne în viță, tot așa nici voi, decât dacă rămâneți în Mine.5 Eu sunt vița, voi mlădițele; cel ce trăiește în Mine și Eu în el, acesta aduce mult rod, pentru că fără Mine, nu puteți face nimic.6 Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară ca o mlădiță și se usucă; și oamenii le adună și le aruncă în foc și sunt arse.Acest pasaj este adesea folosit pentru a-i învăța pe creștini că își pot pierde mântuirea. Este ușor de înțeles de ce gândesc ei așa, mai ales când ne uităm la versetele 2 și 6: „Pe fiecare mlădiță ce este în Mine neaducând rod, El o îndepărtează”; „Dacă cineva nu rămâne în Mine, este aruncat afară și ars”. În special, expresia „în Mine”, care este folosită de două ori, sugerează aparent o pierdere a mântuirii. Mlădițele care nu dau roade – semnele mântuirii – sunt adunate și „aruncate în foc”, un simbol clar al judecății veșnice. Întrebarea se pune totuși că, din moment ce aceste mlădițe care se îndreaptă spre iad erau inițial „în” Isus, înseamnă aceasta oare că ele reprezentau credincioși adevărați care și-au pierdut mântuirea? A fi „în” viță în această pildă este totuna cu a fi mântuit? Aș sugera că răspunsul este nu și cred că aceasta este concluzia corectă din câteva motive. În primul rând, cuvântul grecesc tradus cu verbul „a îndepărta” sau „a tăia” din versetul 2 este airo, care înseamnă de fapt „a ridica de la pământ” sau „a ridica cu scopul de a ține, de a purta”. Traducerea „The Passion Translation (TPT)” a Bibliei pare să ofere o redare mai exactă a acestui cuvânt în primele două versete din Ioan 15:Ioan 15:1–2 (TPT)1 Eu sunt o adevărată viță încolțită, iar fermierul care îngrijește vița este Tatăl meu.2 El are grijă de mlădițele legate de Mine, prin a ridica și propti mlădițele fără rod și prin a curăți fiecare mlădiță rodnică pentru a da o recoltă mai mare.Același cuvânt grecesc airo este folosit în Ioan 5:8 pentru verbul „a ridica” atunci când Isus îi spune ologului de la piscina Betesda să-și ridice patul și să meargă. Apoi, în Matei 16:24, când Isus spune: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”, airo este folosit din nou pentru verbul „a lua (crucea)”. De fapt, orice altă utilizare a acestui cuvânt grecesc airo din Noul Testament este tradusă cu „a înălța” sau „a ridica”, cu excepția lui Ioan 15:2, unde este interpretat ca „a tăia” sau „a înlătura”, și am și o explicație pentru această stare de lucruri. „Lentilele” teologice ale traducătorilor contează foarte mult. Cu toții purtăm anumite „lentile” de interpretare atunci când citim Scriptura, indiferent dacă suntem conștienți de aceasta sau nu. Îi aud uneori pe credincioși spunând: „Eu ascult doar de ceea ce spune Cuvântul”, când de fapt ei ascultă de ceea ce cred ei că spune Cuvântul, de cele mai multe ori. Și ceea ce zic ei că spune Cuvântul este filtrat prin „ochelarii” pe care îi folosesc. Fericiți sunt cei care știu ce fel de ochelari folosesc! Așadar, cred că traducătorii au ales să redea airo drept „a tăia” și „a îndepărta” din cauza înțelegerii lor teologice, dar ar fi trebuit să fie tradus ca „a ridica”. De ce? Pentru că vița de vie este o plantă cățărătoare. Deseori vezi viticultorul cum ridică mlădițele de pe pământ și le leagă cu sfoară de stâlpii viței de vie. Dacă mlădițele stau pe pământ în praf, nu dau roade. În acest pasaj, Isus spune că Tatăl ridică fiecare mlădiță fără rod pentru a o ajuta să aducă rod. El nu așteaptă ocazii de a tăia oamenii, ci de a-i face să dea roade. Aceasta este lucrarea Tatălui. Isus este vița și Tatăl Dumnezeu este viticultorul care se asigură că dăm roade.Mai mult, versetul 2 din acest pasaj spune că Dumnezeu, Tatăl, curăță (sau scurtează) orice mlădiță care aduce rod, astfel încât să aducă mai multă roadă. Când Dumnezeu curăță, El o face întotdeauna având în vedere scopul vieții. Chiar și așa-zisa Sa disciplină dă viață. Isus pare să fi înțeles aici potențialul și capacitatea noastră de a interpreta greșit scripturile. Așa că imediat, în versetul următor, El ne spune ce folosește pentru a curăța. „Voi sunteți deja curați din pricina Cuvântului pe care vi l-am vorbit” (Ioan 15:3). Cuvântul grecesc pentru „a curăța” și „a scurta” este același: kataros. Instrumentul pe care Dumnezeu îl folosește pentru a ne curăța este Cuvântul Său și nu un cancer sau un accident de mașină în care îți pierzi unul din membrele trupului, schimbându-ți astfel viața pentru totdeauna în rău.Mai mult decât atât, praful vorbește despre mentalitatea șarpelui. În grădina Edenului, Dumnezeu a blestemat șarpele, spunând: „De acum încolo, praful va fi hrana ta”. Ori de câte ori mlădița este în praf, nu dă roade. Ori de câte ori ne hrănim cu ceea ce se hrănește șarpele, când hrana șarpelui devine atmosfera vieții noastre, nu dăm roade. Dacă continuăm să ne hrănim cu minciunile dușmanului, nu vom da roade. De aceea, Dumnezeu ne înalță și ne curăță prin Cuvântul Său – ca să aducem roade. Faptul că un cuplu are un certificat legal de căsătorie nu înseamnă neapărat că au o căsătorie grozavă. Certificatul validează uniunea, dar viața în uniune este pur relațională. Un certificat nu dă naștere copiilor. Nu uniunea juridică aduce roade, ci uniunea intimă relațională. La fel, în umblarea noastră cu Cristos, uniunea noastră intimă relațională cu El este cea care aduce roade și viață.Al doilea motiv pentru care cred că Ioan 15 nu este un pasaj despre posibilitatea credincioșilor de a-și pierde mântuirea este acela că metaforele sunt menite să meargă doar până la un punct. Isus vorbește aici printr-o pildă. El folosește o ilustrație pentru a evidenția o idee. Ca în orice imagine sau pildă, ea poate fi dusă la extremă. În înțelepciunea Sa, Isus folosește o imagine de zi cu zi – în special pentru oamenii Estului din vechime – pentru a transmite un punct spiritual: rodirea și creșterea noastră spirituală continuă aici pe pământ. Imaginea viței de vie, a mlădițelor și a grădinăritului era o referință pe care omul de rând o putea înțelege. Scopul principal al textului din Ioan 15 este de a dovedi că Isus este sursa întregii vieți spirituale. Acest lucru este clar, deoarece concluzia este că a aduce roade vine doar prin a sta în Isus. Așa cum o mlădiță despărțită de viță se va ofili și va muri, tot așa vor fi și oamenii care sunt despărțiți de Cristos. În acest context al rodirii, despărțirea de viță sau de Cristos, precum și ofilirea sau moartea nu se referă la a fi fără Dumnezeu și nemântuiți, ci la a avea „dezactivate”  în viața noastră anumite părți din întregul corp al adevărului deplin revelat în Scriptură cu privire la ce a realizat Cristos pentru noi, ce ni se cuvine, cine suntem cu adevărat în Cristos și cum ar trebui să arate viața noastră. Și această poate fi din lipsă de cunoștință, revelație și înțelegere datorită învățăturilor greșite sau din eșuarea în a menține credința proaspătă și puternică mereu în domeniile în care am fost luminați. Biblia spune la Ioan 8:32 că vom cunoaște adevărul și adevărul ne va face liberi. Există un adevăr despre sfințire, despre vindecare, despre binecuvântare, despre umblarea prin Duhul Sfânt, etc. Putem să ne sfințim fie prin credința în harul pus la dispoziție de Cristos sau prin eforturi proprii. Putem să trăim fie în vindecare și sănătate trupească prin credința în ceea ce Isus a câștigat la cruce sau în frică și suferință. Putem să avem o viață prosperă și binecuvântată prin credință sau una dominată de sărăcie și lipsă sau una în care încercăm să prosperăm numai prin eforturi proprii. Putem lua orice decizie de viață lăsându-ne călăuziți de Duhul Sfânt sau bazându-ne doar pe înțelepciunea noastră omenească. În orice domeniu de viață în care nu trăim prin credința în adevărul spiritual despre noi, acolo intervine despărțirea de viță și rodirea parțială sau încetarea temporară a rodirii, dar nu separarea ireversibilă de Dumnezeu. Poate că rezumatul învățăturii lui Isus este versetul 5: „Eu sunt vița; voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne în Mine și Eu în El, aduce multă roadă; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic”.O pildă nu este menită ca fiecare detaliu să corespundă unei oarecare realități spirituale.Ea are mai degrabă scopul de a ilustra un singur punct central. Faptul că mlădițele erau deja „în” Isus de la început nu este punctul principal, așa că nu este bine să construim o doctrină bazată pe un punct secundar sau pe o metaforă limitată.În al treilea rând, mlădițele nu au necesitat mai întâi atașare. Dacă cineva ia expresia „în Mine” în mod literal pentru a se referi la o persoană care este deja mântuită, aceasta creează o altă problemă cu metafora: cum s-au atașat mlădițele în Isus la început? Dacă mlădițele reprezintă oameni și atașamentul față de viță simbolizează mântuirea, atunci mlădițele ar trebui să fie mai întâi separate de viță la începutul metaforei, deoarece toată lumea este născută separat de Cristos și trebuie să-și pună credința în El înainte de mântuire.Permiteți-mi să vă dau un exemplu pentru a clarifica. Imaginați-vă că Ionuț are douăzeci și cinci de ani când crede în Isus ca Mântuitor al său. Folosind imagistica lui Isus, Ionuț a fost o mlădiță moartă și uscată timp de douăzeci și cinci de ani înainte de a se conecta la viță. Însă, pilda lui Isus trece complet cu vederea peste orice mlădițe care trebuie atașate mai întâi. Dacă considerăm îndepărtarea mlădițelor fără rod o pierdere a mântuirii, atunci trebuie de asemenea să observăm că fiecare mlădiță a început fiind deja atașată de Isus. Aceasta înseamnă că toată lumea este deja mântuită dacă nu se îndepărtează de Isus mai târziu. Totuși, acest lucru nu este ceea ce învață Scriptura. În schimb, Biblia spune că toată lumea începe separată de Cristos și trebuie să fie unită cu El prin credință. Motivul pentru care această realitate nu este ilustrată în metafora lui Isus din Ioan 15 este că Isus nu a încercat să transmită acel punct. Nici noi nu ar trebui să îngrămădim câte o semnificație în fiecare detaliu al acestei pilde în moduri care să distorsioneze sensul de bază intenționat.În al patrulea rând, nu se împacă cu restul Scripturii. Dacă Isus a vrut să-i învețe pe creștini în Ioan 15 că își pot pierde mântuirea, avem o problemă pentru că alte scripturi par să spună exact opusul. Poate cel mai explicit text din întreaga Biblie despre această problemă este 1 Ioan 2:19, care spune:1 Ioan 2:19 (NTR)19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.Ioan ne învață că cei care pretind a fi creștini, dar în cele din urmă se îndepărtează de credința lor, arată că nu au fost mântuiți niciodată. Isus Însuși confirmă acest adevăr atunci când spune următoarele despre credincioși în Ioan 10:28–29:Ioan 10:28–29 (NTR)28 Eu le dau viață veșnică și în veci nu vor pieri. Și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.29 Tatăl Meu, Care Mi le-a dat, este mai mare decât toți. Și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui.Cu alte cuvinte, odată creștin, întotdeauna creștin. Aceste două pasaje și altele, învață acest adevăr clar ca lumina zilei. Ca regulă generală, atunci când căutăm să interpretăm Biblia, ar trebui să ne propunem întotdeauna să interpretăm texte mai puțin clare (cum ar fi pildele) în lumina unor pasaje mai simple și la obiect. În acest caz, Ioan 15 ar trebui interpretat luând în considerare alte versete care abordează acest subiect mai direct și fără complicația unei metafore. Parabolele pot învăța clar adevăruri frumoase, dar numai atunci când detaliile periferice nu sunt luate prea literal. Permiteți întotdeauna întregii Scripturi să vă ghideze gândirea și să facă să iasă la iveală claritatea ei prin comparații cu pasaje care vorbesc despre aceeași problemă. În acest fel, putem evita erorile și să facem ca Biblia să spună ceva ce, de fapt, nu zice. Ioan 8:31 (Rămânerea în Cuvântul Său)Ioan 8:31 (NTR)31 Atunci Isus le-a zis iudeilor care crezuseră în El: ‒ Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, atunci suntețiîntr-adevăr ucenicii Mei.O interpretare tipică a acestui pasaj a celor care cred că mântuirea poate fi pierdută este că adevărații ucenici ai lui Isus vor fi cunoscuți abia la sfârșit, numai dacă ei continuă să rămână în Cuvânt până la sfârșit. Cu alte cuvinte, ei vor rămâne ucenici și mântuiți numai dacă vor continua să rămână așa. Însă, Isus face aici distincția între evreii care erau adevărați ucenici și cei care nu erau, dar care afirmau că „se țin de învățătura Lui”. Observați că pasajul nu spune: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, veți fi ucenicii Mei, sau veți rămâne ucenicii Mei, ci sunteți ucenicii Mei”.Credincioșii nu sunt mântuiți ținându-se de învățătura Lui, ci se țin de învățătura Lui dacă sunt mântuiți și pentru că sunt mântuiți.Rămânerea lor în Cuvânt confirmă ceea ce sunt deja: adevărații ucenici ai lui Isus. Faptele Apostolilor 5:32 (Condiția ascultării)Faptele Apostolilor 5:32 (NTR)32 Iar noi suntem martori ai acestor lucruri și, de asemenea, și Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El.Faptele Apostolilor 5:32 spune că Dumnezeu a dat Duhul Sfânt „celor care ascultă de El”. Unii creștini spun că acest verset implică faptul că, dacă nu mai asculți de Dumnezeu, Duhul Sfânt va fi luat și îți vei pierde mântuirea. Însă, care este adevărata ascultare față de Dumnezeu în Noul Testament? Nu este ascultarea de Lege, ci mai degrabă ascultarea de credință (sau ascultarea credinței), conform cu Romani 1:5:Romani 1:5 (NTR)5 Prin El, noi am primit harul și apostolatul, ca să proclamăm ascultarea credinței, de dragul Numelui Său, printre toate națiunile.Aceasta înseamnă că ascultarea care precede primirea Duhului Sfânt este ascultarea credinței în Isus Cristos. Aceasta este nașterea din nou în Cristos. Versetul nu spune că cineva Îl poate pierde pe Duhul Sfânt sau mântuirea printr-un act de neascultare. Dacă acest lucru ar fi adevărat, nimeni nu ar mai fi mântuit vreodată. Mai mult decât atât, dacă cineva ar putea mai întâi asculta de Dumnezeu înainte de a primi pe Duhul Sfânt, de ce ar mai avea nevoie de Duhul Sfânt?Unul dintre rolurile principale ale Duhului Sfânt este să-i ajute pe credincioși să trăiască în sfințenie și evlavie. 1 Corinteni 9:26–27 (A fi descalificat)1 Corinteni 9:26–27 (NTR)26 Prin urmare, eu alerg, dar nu la întâmplare, și lovesc cu pumnii, dar nu ca unul care lovește în vânt,27 ci mă lupt cu trupul meu și-l țin sub stăpânire, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu descalificat.Din nou, în acest pasaj, mulți creștini interpretează potențialul lui Pavel de a deveni descalificat ca o posibilitate de a-și pierde mântuirea prin lipsa de disciplină. Îi era oare lui Pavel teamă că ar putea fi despărțit veșnic de Dumnezeu dacă ar da-o în bară mai târziu în viață, deși L-a iubit și slujit pe Isus timp de mulți ani? Răspunsul scurt este NU. Dați-mi voie să explic de ce. Ideea întregului context nu este primirea vieții veșnice și nici ajungerea lui Pavel în cer atunci când moare, ci mai degrabă credincioșia și utilitatea lui pentru Dumnezeu în ceea ce El vrea să realizeze prin viața lui Pavel. Este bucuria de a-L auzi pe Isus spunând: „Bravo, slujitor bun și credincios!” (Matei 25:21, 23). Premiul nu este viața veșnică, pentru că viața veșnică este un dar gratuit al lui Dumnezeu. Premiul sau coroana reprezintă semnificație sau proeminență în Împărăția lui Dumnezeu, binecuvântare în viața și slujirea lui și laude de la Dumnezeu când Pavel va sta înaintea Lui după o viață bine trăită în slujirea Lui. Pavel nu este preocupat de pierderea vieții veșnice, ci de a nu fi descalificat pentru slujire. Deoarece dorește să-și continue lucrarea și să alerge într-un mod care este plăcut și onorabil lui Dumnezeu, el aleargă cu grijă și perseverență.Același lucru este valabil și pentru viața ta. A fi descalificat nu înseamnă să-ți pierzi viața veșnică, ci să-ți pierzi slujirea sau oportunitatea de a-I sluji lui Dumnezeu în această viață. Acestea sunt lucrurile pe care Pavel le-ar putea pierde și pe care oricare dintre noi le-am putea pierde, de asemenea, dacă nu reușim să ne menținem trupul în disciplină și autocontrol. 2 Petru 2:20–22 (Întoarcerea în lume)2 Petru 2:20–22 (NTR)20 Într-adevăr, dacă, după ce au scăpat de murdăriile lumii prin cunoașterea Domnului nostru și Mântuitorului Isus Cristos, aceștia se încurcă din nou în ele și sunt învinși, starea lor din urmă devine mai rea decât cea dintâi.21 Căci era mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât să fi cunoscut-o și apoi să se întoarcă de la porunca sfântă care le-a fost încredințată.22 Ceea ce li s-a întâmplat lor arată că este adevărat proverbul care spune: „Câinele se întoarce la voma lui“ și „Scroafa, după ce este spălată, se tăvălește în noroi“.Obiecția aici față de eternalitatea mântuirii sfinților este că pot exista oameni care ajung la cunoașterea Domnului, ajung să cunoască calea dreptății și apoi se întorc de la porunca sfântă, fiind din nou încurcați în lume și pierzându-și astfel mântuirea. Însă, 2 Petru 2 vorbește despre profeți și învățători falși (versetele 1 și 18 din același capitol) care încearcă să-i influențeze pe alții în a adopta stilul lor de viață. Acești oameni sunt asociați cu creștinii și au început să înțeleagă calea dreptății, dar nu au fost născuți din nou. A fi născut din nou înseamnă o schimbare a naturii. Proverbele citate în versetul 22 vorbesc despre un câine și un porc care se întorc la necurăția lor. Însă, câinele a rămas tot câine atât după ce a renunțat la necurăție, cât și după ce s-a întors la ea. Același lucru este valabil și pentru porc. Nu au experimentat o schimbare în natură. Același lucru este valabil și pentru oamenii care au intrat în contact cu cunoașterea Domnului, dar nu au experimentat o schimbare fundamentală a naturii și apoi s-au întors la murdăriile lumii. Ei nu au fost niciodată salvați de la început. Romani 8:10–13 (Faptele trupului)Romani 8:10–13 (NTR)10 Dacă însă Cristos este în voi, trupul vostru este mort din cauza păcatului, dar Duhul este viața voastră, datorită dreptății.11 Și dacă Duhul Celui Ce L-a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, atunci Cel Ce L-a înviat pe Cristos dintre cei morți va da viață și trupurilor voastre muritoare, prin Duhul Lui Care locuiește în voi.12 Așadar, fraților, noi nu suntem datori firii pământești, ca să trăim potrivit ei.13 Pentru că, dacă trăiți potrivit firii pământești, veți muri, dar dacă, prin Duhul, dați morții faptele trupului, veți trăi.Obiecția cea mai întâlnită din acest pasaj la permanența mântuirii credinciosului este că versetul 13 se referă la credincioșii născuți din nou, iar moartea sau trăirea acolo se referă la moartea veșnică și la viața veșnică. Conform acestei înțelegeri, versetul 13 ar trebui să fie citit în felul următor: „Dacă credincioșii trăiesc conform firii și fac lucruri imorale, ei vor muri veșnic și își vor pierde mântuirea; dar dacă prin Duhul dau morții faptele trupului, lucrurile imorale, vor trăi veșnic și își vor păstra mântuirea lor eternă până la sfârșit.” E adevărat? Desigur că nu. Să vedem împreună de ce.Este adevărat că acest pasaj se referă în mod clar la frații în Cristos pe baza modului în care versetul 12 se adresează audienței ca frați. Totuși, contextul versetului 13 nu este despre mântuirea veșnică, ci despre trupul fizic și despre viața și moartea aici pe pământ. Iată câteva indicii: „trupul e mort din cauza păcatului” (versetul 10), Duhul lui Dumnezeu „va da viață trupurilor noastre muritoare” (versetul 11), iar dacă vom da morții „faptele trupului”, vom trăi (versetul 13). Când versetul 11 spune că Duhul Sfânt va da viață trupurilor noastre muritoare, nu se referă la înlocuirea trupurilor noastre muritoare cu alte trupuri glorificate, eveniment ce va avea loc la a doua venire a lui Isus. Dacă ar fi fost așa, s-ar fi exprimat altfel. Însă, construcția cuvintelor arată că Duhul Sfânt va da viață trupurilor noastre muritoare așa cum sunt aici pe pământ înainte de a fi înlocuite cu trupuri glorificate. El va întineri și va energiza trupurile noastre muritoare cu viață din tărâmul spiritual, astfel încât să trăiască mai mult și fără boală.Pavel folosește termenii „a muri” și „a trăi” pentru a transmite efecte temporale, care rezultă din păcat sau, respectiv, ascultare, dar care nu reflectă adevăruri veșnice. Faptele păcătoase, în special cele împotriva trupului fizic, cum ar fi băutura excesivă, dependența de droguri, imoralitatea sexuală, fumatul și mâncatul în exces, produc diferite forme de moarte aici și acum: moartea fizică prematură (1 Ioan 5:16; Iacov 5:19-20), suferință mentală și vinovăție (1 Samuel 15–16; Psalmii 51:2–9), relații rupte etc. Însă, condamnarea la moarte a diferitelor dorințe și pasiuni trupești ale trupului poate produce multiple binecuvântări ale vieții, cum ar fi sănătate fizică și longevitate (Psalmii 119:144; Proverbe 4:4, 7:2, 15:27; Efeseni 6:3), sănătate psihologică (Psalmul 69:32) și calitate a vieții în general din belșug (Ioan 10:10, 15:11).Să presupunem că Romani 8:13 are în vedere mântuirea veșnică. Cum măsurăm nivelul de carnalitate al vieții noastre? Care este nivelul de viață firesc care ne va face să ne pierdem mântuirea sau să o păstrăm în continuare? Nimeni nu știe, nu? Chiar și Biblia tace cu privire la această doză letală de viață carnală, dacă pot spune așa. Cu alte cuvinte, ai putea să te străduiești toată viața să trăiești cât mai moral și sănătos posibil, din punctul tău de vedere (pentru că toți avem niveluri diferite și relative de moralitate și de viață corectă), și să afli la sfârșit, spre dezamăgirea ta veșnică, că de fapt ți-ai pierdut mântuirea pe drum și nici măcar nu ai știut. Dumnezeu nu este așa. El ar fi mult mai clar în privința unei astfel de chestiuni de condamnare veșnică și de viață veșnică.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA V)Matei 25:1–13 (Cele zece fecioare)Matei 25:1–13 (NTR)1 Atunci, Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui.2 Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înțelepte.3 Cele nesăbuite nu au luat cu ele și ulei atunci când și-au luat candelele,4 dar cele înțelepte, alături de candele, au luat cu ele și ulei în vase.5 Mirele întârzia, astfel că ele au ațipit toate și au adormit.6 La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!“.7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.8 Cele nesăbuite le-au zis celor înțelepte: „Dați-ne și nouă din uleiul vostru, pentru că ni se sting candelele!“.9 Dar cele înțelepte au răspuns, zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă! Duceți-vă, mai degrabă, la cei ce vând ulei și cumpărați-vă!“.10 În timp ce se duceau să cumpere ulei, a venit mirele. Cele ce erau pregătite au intrat la nuntă împreună cu el, iar ușa a fost închisă.11 Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!“.12 Dar el, răspunzând, a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc“.13 Prin urmare, vegheați! Căci nu știți nici ziua, nici ora când vine Fiul Omului.Cea mai comună interpretare a acestei pilde este că acele zece fecioare reprezintă copii ai lui Dumnezeu născuți din nou și aparținând Împărăției Sale, care au fost mântuiți cu toții la un moment dat. Apoi unii dintre ei și-au pierdut mântuirea din cauza lipsei de veghere în moralitate și fapte bune.Să analizăm mai întâi ceea ce știm sigur despre această pildă. În primul rând, pilda este despre Împărăția Cerurilor, despre un mire care este regele Isus și despre zece fecioare care reprezintă biserica vizibilă a lui Cristos. În al doilea rând, acțiunea din această pildă are loc între prima și a doua venire a lui Isus. În al treilea rând, asprimea răspunsului mirelui din versetul 12 — „Nu te cunosc” sau „Nu te-am cunoscut niciodată” — arată foarte clar că această pildă este despre o problemă eternă de viață și de moarte, respectiv chestiunea mântuirii veșnice în Împărăţia lui Dumnezeu sau a pedepsei veşnice. În al patrulea rând, este, de asemenea, evident că atunci când a venit mirele, făcând aluzie la a doua venire a lui Isus, unele dintre acele fecioare, reprezentând unii creștini, au participat la nunta Mielului. Aceasta înseamnă că au intrat în rai, în timp ce ceilalți au fost respinși și au mers în iad. Au mai rămas doar trei lucruri de elucidat: (1) În primul rând, ce reprezintă untdelemnul din lămpi și uleiul în plus din vase? (2) În al doilea rând, oamenii respinși au fost născuți din nou cu adevărat sau nu? (3) În al treilea rând, ce înseamnă veghere?Uleiul în Vechiul Testament era folosit pentru a unge pe împărați și pe preoți. Era o imagine a ungerii în vederea lucrării pentru Dumnezeu:1 Samuel 16:13 (NTR)13 Samuel a luat cornul cu ulei și l-a uns (pe David) în mijlocul fraților lui, iar Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s-a ridicat și a plecat la Rama.În Noul Testament, credincioșii sunt unși cu Duhul Sfânt, așa cum vedem în aceste pasaje:Faptele Apostolilor 10:38 (NTR)38 cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine și vindecându-i pe toți cei ce erau asupriți de Diavolul, căci Dumnezeu era cu El.2 Corinteni 1:21 (NTR)21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu.1 Ioan 2:20 (NTR)20 Însă voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și voi cunoașteți toate lucrurile.1 Ioan 2:27 (NKJV)27 Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie să vă învețe cineva. Dar, așa cum ungerea Lui vă învață cu privire la toate lucrurile – iar ea este adevărată și nu este o minciună – rămâneți în El, așa cum v-a învățat ea.Isus a fost uns cu Duhul Sfânt, iar credincioșii sunt, de asemenea, unși cu Duhul Sfânt în timpul mântuirii. 1 Ioan 2:27 spune că ungerea pe care credincioșii au primit-o de la El rămâne în ei și îi învață toate lucrurile. Conform cu Ioan 14:16, 14:26 și 16:13, Duhul Sfânt este Ajutorul dat credincioșilor să fie cu ei pentru totdeauna, să-i învețe toate lucrurile și să-i conducă în tot adevărul. Așadar, uleiul din pilda fecioarelor este o imagine a Duhului Sfânt. Lumina lămpilor reprezintă fapte bune, moralitate, roade ale Duhului sau diferite acte divine ale Duhului, cum ar fi vindecarea bolnavilor, scoaterea demonilor și învierea morților.Acum, care este diferența dintre uleiul prezent deja în lămpi și cel din vasele suplimentare? Pe de o parte, pe baza lui Ioan 14:16 și 1 Ioan 2:27, știm că, odată ce Duhul Sfânt vine în credincioși, El rămâne în ei pentru totdeauna. El nu mai vine și pleacă așa cum făcea în Vechiul Testament cu poporul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Efeseni 1:13–14 întărește această prezență veșnică a Duhului Sfânt în credincioși, afirmând că El este o pecete a mântuirii, o garanție a moștenirii credincioșilor până când aceștia dobândesc stăpânirea deplină a ei:Efeseni 1:13–14 (NTR)13 În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis,14 Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui.Cuvântul grecesc tradus „garanție” în acest pasaj (gr. arrabon) este un termen legal și comercial care înseamnă prima rată, depozit, avans sau angajament. Reprezintă o plată care obligă partea contractantă să efectueze plăți suplimentare. Când Dumnezeu le-a dat credincioșilor Duhul Sfânt, S-a angajat să le dea toate binecuvântările ulterioare ale vieții eterne, precum și o mare răsplată în cer cu El. În concluzie, cele cinci fecioare pentru care lămpile au încetat să mai ardă nu pot reprezenta credincioși cu adevărat născuți din nou, care au avut odată Duhul Sfânt în ei ca pecete și apoi L-au pierdut.Pe de altă parte, o privire mai atentă asupra Scripturii, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, va dezvălui că Duhul Sfânt poate veni peste oameni doar pentru o perioadă, pentru ca aceștia să îndeplinească unele sarcini divine sau chiar să facă fapte bune. Însă, nu este necesar ca Duhul Sfânt să rămână în ei într-un mod salvator. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt vine peste ei, dar nu în ei. Câteva exemple din Vechiul Testament îi includ pe Samson, care a primit spiritul și ungerea de putere, împăratul Saul, care a primit spiritul profeției, Iosua și regele Solomon, care au primit amândoi duhul înțelepciunii în diferite măsuri. Toți acei oameni „au luminat” pentru un timp prin ungerea Duhului Sfânt, fără a fi mântuiți în timpul vieții lor, pentru că Isus nu venise încă. În acel moment al istoriei, ei aparțineau împărăției întunericului.Venind în Noul Testament, în epoca de dinaintea morții lui Isus, Iuda Iscarioteanul, ucenicul care L-a trădat pe Isus, a vindecat oameni și a scos demoni prin Duhul Sfânt, împreună cu ceilalți ucenici, dar a fost numit fiul pierzării în Ioan 17:12 și și-a luat viața fără ca să fi fost salvat. Mai mult, așa cum am văzut mai devreme în Evrei 6:4–6, pot exista oameni reprezentați de pământul stâncos din pilda Semănătorului, care sunt luminați de Evanghelie, care gustă darul ceresc, care devin părtași la lucrarea Duhul Sfânt și care gustă Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, dar nu au rădăcină în ei înșiși. Acești oameni continuă să se bazeze pe faptele lor bune, pe moralitatea și neprihănirea lor pentru a fi acceptați înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, Matei 7:21–23 pare să sugereze cumva că pot exista oameni care profețesc, care scot demoni și care fac lucrări mari în numele lui Isus, dar care totuși, la final, nu sunt recunoscuți de Isus. Modul în care Isus nu le-a recunoscut pe fecioarele neînțelepte nu este diferit:Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».1 Ioan 2:19 susține, de asemenea, că cei care se pare că s-au îndepărtat de la credință nu erau cu adevărat în ea, căci dacă ar fi fost, ar fi continuat până la sfârșit. Dar ei „au ieșit” și așa a devenit clar că nu fuseseră în credință:1 Ioan 2:19 (NTR)19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.Acum, dacă punem toate aceste observații împreună, cine sunt acești oameni care nu sunt cu adevărat născuți din nou, dar care, prin faptele lor exterioare, au o aparență foarte puternică de persoane mântuite? Lucrările lor sunt chiar minuni de vindecare și acte de eliberare. Astfel, ei pot fi incluși în trei categorii. Prima sunt oamenii care sunt sincer entuziasmați de Cristos, care rămân o vreme în biserică și încearcă să-și modeleze viața după principiile biblice, dar nu iau niciodată o decizie pentru Isus. Știm deja că darurile lui Dumnezeu sunt irevocabile (Romani 11:29). Știm că El poate folosi chiar și un măgar în scopurile Sale, așa cum a făcut cu măgarul lui Balaam. Întrucât Dumnezeu îi iubește atât de mult pe oameni, putem concluziona că El poate folosi chiar și pe acești oameni nemântuiți pentru a atinge viețile altora prin miracole, de dragul acelora cărora li se slujește. Însă, aceasta nu este neapărat o garanție a mântuirii pentru oamenii care fac slujirea. Folosirea puterilor supranaturale nu este egală cu a fi născut din nou. În exterior, la fel ca lămpile fecioarelor, acești așa-ziși credincioși pot părea să ardă și să strălucească pentru o vreme în exterior, fără ca această lumină să aibă vreun efect salvator asupra lor. Mântuirea este o relație de dragoste cu Cristos bazată pe credință. Ea este dincolo de daruri și miracole.A doua categorie a acestui tip de oameni pot fi creștinii nominali, oameni buni, morali, care au o părere bună despre principiile și valorile creștine și se numesc creștini. Acești oameni merg la biserică din când în când, dar nu au nicio relație mântuitoare cu Cristos. De obicei, ei sunt creștinii ortodocși,  mulți catolici, anglicani și chiar unii protestanți, în special în Statele Unite ale Americii.A treia categorie a acestui tip de oameni pot fi oamenii care aparțin lui Satan, care se arată în mod deliberat ca și creștini și chiar fac minuni folosind puterea Diavolului, cu singurul scop de a înșela oamenii, chiar și pe cei aleși. Acești oameni pot părea că predică adevărul Bibliei, dar răsucesc în secret unele părți ale ei într-un mod subtil, astfel încât diferențele să nu fie recunoscute ușor și să poată înșela pe alții. În Matei 24:24, Isus îi avertizează pe ucenicii Săi că, în vremurile din urmă, cristoși și profeți falși se vor ridica și vor face în mod intenționat semne și minuni mari care să înșele oamenii.Matei 24:24 (NTR)24 Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși și vor face semne mari și minuni, pentru a-i duce în rătăcire, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși.Mai mult, în 2 Corinteni 11:13–15, apostolul Pavel spune că Satan însuși se transformă într-un înger al luminii și are slujitori care, de asemenea, se transformă în apostoli ai lui Cristos și slujitori ai dreptății:2 Corinteni 11:13–15 (NTR)13 fiindcă astfel de oameni sunt apostoli falși, lucrători care înșală, deghizându-se în apostoli ai lui Cristos.14 Și nu este de mirare, pentru că însuși Satan se deghizează în înger de lumină.15 Deci, nu este mare lucru dacă și slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptății. Sfârșitul lor va fi după faptele lor.Dacă ești ca mine, probabil te întrebi: „Există astfel de oameni? Cum arată ei?” Am avut aceeași îndoială până când într-o zi, am întâlnit un tânăr, tocmai în aceeași perioadă în care L-am întrebat pe Duhul Sfânt despre aceste versete provocatoare. Acest tânăr era un muzician și compozitor de muzică hard-rock și fusese implicat în ocultism, chiar și atunci când își scria melodiile. Mi-a spus că și colegii săi de trupă se închinau în mod regulat lui Lucifer pentru beneficii lumești precum faimă, bani și plăceri. De asemenea, mi-a spus că el cunoaștea oameni care se închinau lui Satan și făceau miracole folosind puterea lui, dar care se deghizau în mod intenționat ca și creștini, pentru a înșela oamenii. Ei predicau 80% de adevăr cu 20% răstălmăciri foarte subtile ale adevărului de bază. Am fost șocat să aud asta, dar mi-a adus mai multă lumină cu privire la aceste versete, că astfel de oameni există: slujitori ai Satanei deghizați în apostoli ai lui Cristos.Până acum, probabil că a devenit clar că ulciorul suplimentar de ulei reprezintă partea invizibilă pe care o au doar credincioșii autentici. Acea parte invizibilă este Duhul Sfânt prezent ca o pecete a mântuirii în credincioși, ca urmare a credinței lor în Isus Cristos. Duhul Sfânt a venit să rămână în ei pentru eternitate. Cei fără vasul suplimentar de ulei pot genera o lumină asemănătoare cu a celor ce îl au, pot „lumina” pentru un timp, dar nu sunt cu adevărat salvați. În cazul lor, Duhul Sfânt probabil a venit doar peste ei și nu în ei. Această concluzie este susținută și de declarația puternică pe care Isus le-a făcut-o acestor oameni în Matei 25:12 și 7:23: „Nu vă cunosc” sau „Nu v-am cunoscut niciodată”. Dacă acești oameni au fost odată mântuiți în mod autentic și apoi și-au pierdut mântuirea prin fapte rele, Isus nu le-ar fi putut spune că nu i-a cunoscut niciodată. Le-ar fi putut spune ceva de genul: „Da, v-am cunoscut o dată, dar acum nu mai sunteți ai Mei”. Așa ar fi fost mai potrivit dacă acești oameni și-au pus vreodată credința în Isus și L-au făcut Domn într-un mod salvator.Este imperativ să ne amintim că oamenii care nu vor să fie respinși la intrarea în cer, dar care se întreabă, cu teamă, dacă nu cumva se află în acea categorie, pot să fie siguri că nu sunt. Simplul fapt că își pun această întrebare și că îi preocupă această problemă demonstrează fără nicio îndoială că nu se află în acea categorie. Oamenii care și-au pus în mod conștient credința în Cristos și L-au mărturisit ca Domn al vieții lor nu pot intra niciodată în grupa oamenilor pierduți fără să știe.În cele din urmă, ce înseamnă să veghezi? După cum am menționat mai înainte, pregătirea sau vegherea este semnul credinței, care este singura condiție prealabilă pentru intrarea în Împărăția Cerurilor și participarea la celebrarea nunții Mirelui. Unii oameni pun accent pe vigilență, dar scapă din vedere faptul că, în pilda fecioarelor, toate dormeau. Pregătirea este răspunsul credinței la mesajul Evangheliei, care permite cuiva să fie primit în Împărăție în momentul sosirii neașteptate a Mirelui. Lipsa unei pregătiri adecvate este demonstrarea necredinței în jertfa lui Cristos ca singura cale de salvare, care va descalifica pe cineva din a intra și a se bucura de Împărăție. Matei 7:21–23 (Facerea voii Tatălui)Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?».23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».Am explicat puțin acest pasaj în secțiunea anterioară când am vorbit despre cele zece fecioare, dar aici vom aborda aceleași versete dintr-o perspectivă ușor diferită. S-ar putea ca nu toți creștinii să fie de acord cu privire la care este cel mai înfricoșător pasaj din Biblie, dar cei mai mulți agreează că aceste cuvinte finale ale lui Isus din predica de pe munte se situează aproape de capul listei. E groaznic să te gândești ca vei merge în iad. Este mai înspăimântător să afli prea târziu că te duci în iad când tu credeai că mergi în cer. Și este și mai alarmant să ne gândim că nu doar câțiva, ci „mulți” vor avea această experiență. Acesta este unul din motivele pentru care unii oameni folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini cu posibilitatea de pierdere a mântuirii dacă practică fărădelegea și nu fac voia Tatălui. Ei predică ceva de genul următor: „Tu poți să fii un credincios autentic născut din nou în Cristos, care Îl numește pe Isus „Domn”, care chiar profețește, scoate demoni și face multe minuni în numele lui Isus, dar dacă nu ești atent să faci voia Tatălui tot timpul și dacă practici fărădelegea, s-ar putea să ai marea surpriză neplăcută de a nu intra în Împărăția Cerurilor când vei sta înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății”. Oare așa să fie? În primul rând, să ne gândim la ce vrea să spună Isus în legătură cu voia Tatălui și cine sunt cei care o împlinesc. Judecând după context, trebuie să însemne mai mult decât a spune „Doamne, Doamne” și a face lucrări mărețe în numele lui Isus.În ziua de azi, un punct de vedere des întâlnit sugerează că prin expresia „voia Tatălui Meu”, Isus s-a referit la o viață caracterizată de ascultarea a tot ceea ce a poruncit Tatăl. Astfel, cei care fac voia Tatălui vor fi cei care trăiesc o viață evlavioasă și sfântă. Există mai multe probleme cu această interpretare. În primul rând, Dumnezeu este perfect și cineva nu poate intra în Împărăția Sa fără a deveni perfect, asemenea Lui (Matei 5:48). În al doilea rând, nu se poate spune că cineva a făcut voia Tatălui decât dacă o face în întregime, 100%. A încălca chiar și numai una dintre poruncile lui Dumnezeu înseamnă a le încălca pe toate (Iacov 2:10). În al treilea rând, chiar dacă aceste prime două argumente nu sunt valabile, acest prospect duce la concluzia nebiblică că nimeni nu poate fi vreodată sigur că este mântuit, decât la moarte. Nimeni nu ar putea ști vreodată dacă a ascultat suficient de mult. Totuși, Scripturile sunt clare că apostolii știau cu certitudine absolută că erau mântuiți și doreau ca cititorii lor să știe și ei acest lucru (1 Ioan 5:13).Există și o altă perspectivă asupra a ceea ce a vrut să spună Isus prin expresia „voia Tatălui Meu”. Când Isus a vorbit despre a face voia Tatălui pentru a obține intrarea în Împărăție, El a avut în minte un singur act de ascultare: credința în Evanghelie. Isus spune în Ioan 6:40:Ioan 6:40 (NTR)40 Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.Apoi, în Ioan 6:29, El ne spune clar:Ioan 6:29 (NTR)29 Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El.Aceasta este Evanghelia, aceasta înseamnă a face voia Tatălui. Isus a mai spus: „Iată, am venit să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:9). Ce voie trebuia să împlinească Isus? Aceasta era să moară pentru păcatele noastre și să ne aducă în noul Său legământ al harului. Același verset ne spune: „El dă la o parte primul (vechiul legământ) pentru a-l stabili pe al doilea (noul legământ)”. Deci, ceea ce spunea Isus în Matei 7 este următorul lucru: „Nu toți cei care Îmi spun „Doamne, Doamne” în ziua aceea sunt mântuiți, ci numai cei care împlinesc voia Tatălui Meu, și anume, să creadă în Mine”. Aceasta este voia Tatălui cu privire la mântuirea veșnică. El nu spune că în momentul în care faci o greșeală în gând sau faptă, El te reneagă și ți-ai pierdut mântuirea.Da, există și o voie a Tatălui cu privire la felul nostru de a trăi după ce intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, dar aceasta este voia Lui pentru viața noastră pe pământ, care trebuie să fie trăită conform noii poziții de sfințenie în care El ne-a adus. Nu este o condiție de a rămâne în Împărăție, ci mai degrabă să folosim toate beneficiile Evangheliei, să ne împlinim destinul dat de Dumnezeu și să-L facem mândru în fața oamenilor, astfel încât ei să dea slavă lui Dumnezeu. Această a doua voie a lui Dumnezeu este revelată în 1 Tesaloniceni 4:3–7:1 Tesaloniceni 4:3–7 (NTR)3 Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră. Să vă feriți de preacurvie.4 Fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și cinste,5 nu în patima poftei, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu.6 Nimeni să nu-l nedreptățească pe fratele său și nici să nu profite de el, pentru că Domnul este Cel Ce pedepsește toate acestea, așa cum v-am spus și v-am avertizat.7 Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie.Așadar, trebuie să umblăm în sfințenie, dar nu pentru a rămâne mântuiți, ci pentru că El ne-a făcut deja sfinți. El ne-a adus pe tărâmul sfințeniei. În scriptura noastră inițială, observați că Domnul nostru Isus spune: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest lucru nu poate fi aplicat credincioșilor născuți din nou care au o relație cu Domnul. Se referă la oameni care nu au avut niciodată o relație personală cu Domnul. De aceea, Isus a putut să spună celui din urmă grup: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest pasaj trebuie folosit ca un avertisment numai pentru cei care pretind că au credință creștină, nu pentru cei care L-au acceptat cu adevărat pe Isus ca Domn în viața lor.S-ar putea să vă întrebați: „Atunci cine sunt acești oameni care nu aparțin lui Dumnezeu și care nu au fost ai Lui niciodată, dar care pot face miracole? Cei care nu au Duhul pot să scoată demoni, să facă vindecări miraculoase, semne spectaculoase și minuni?” După cum am descris deja în detaliu în secțiunea despre cele zece fecioare cine ar putea fi acești oameni, există aproximativ două explicații posibile pentru abilitatea celor nelegiuiți de a îndeplini astfel de acte. Una este că unele minuni sunt făcute de puterea Satanei și a oștirii sale demonice (Matei 24:24; 2 Corinteni 11:13–15). Știm că Satan este foarte viclean. Pot exista momente când Diavolul „înscenează” un exorcism sau o vindecare în care un necredincios poruncește unui demon sau unei boli să plece, iar demonul pretinde că se conformează pentru a crea frică în privitori și a-i determina să aibă încredere în ierburi, incantații, talismane, apă sfințită și în moaște mai degrabă decât în Dumnezeu. În al doilea rând, Dumnezeu îi poate împuternici temporar pe necredincioși să facă fapte miraculoase, datorită dragostei Sale pentru oameni și pentru scopurile Sale. Un astfel de exemplu este Iuda Iscarioteanul, care, împreună cu ceilalți ucenici, a vestit Evanghelia și, presupunem, că a vindecat bolnavii și a făcut alte minuni. Nu există nimic care să indice că Iuda nu a avut aceeași putere ca ceilalți unsprezece ucenici, deși nu a fost niciodată un adevărat ucenic al lui Cristos. El a fost un înşelător şi „fiul pierzării” (Ioan 17:12). Dacă Iuda a făcut minuni, în ciuda stării inimii lui, a fost doar pentru că Dumnezeu a considerat potrivit să-l folosească pentru slava Sa.

1 Timotei 4:1–5 (Depărtarea de credință)1 Timotei 4:1-5 (VDCL)1 Duhul însă spune lămurit că în vremurile din urmă unii se vor lepăda de credință, luând aminte la duhuri amăgitoare și învățături de draci,2 care vorbesc minciuni în fățărnicie, înfierați în cugetul lor, ca și cu fierul roșu,3 oprind căsătorirea și poruncind a se feri de mâncări, pe care Dumnezeu le‐a făcut să fie luate cu mulțumiri de cei credincioși și care au cunoscut pe deplin adevărul.4 Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulțumiri;5 căci este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciune.Primele două versete din textul de mai sus afirmă că în vremurile din urmă unii oameni se vor lepăda de credință acordând atenție spiritelor înșelătoare și doctrinelor demonilor, fără să-și dea seama de acest lucru bineînțeles, și din ipocrizie vor vorbi minciuni, conștiința acestora fiind însemnată cu fierul roșu. Mulți creștini cred că lepădarea de credință din aceste verste se referă la pierderea mântuirii veșnice, pentru că ei interpretează duhurile înșelătoare și învățăturile demonilor ca păcate imorale care, în cele din urmă, îi vor face pe unii creștini autentici să-și piardă mântuirea. Însă, te invit să luăm lucrurile pe rând și să vedem mai întâi în ce constau aceste învățături greșite și apoi cine sunt acei „unii” care se vor lepăda de credință, la ce fel de credință se referă și ce înseamnă această îndepărtare.Înainte de toate, aș dori să menționez că verbul „a lepăda” din versetul 1 ales de traducerea Cornilescu pentru a transla cuvântul grecesc apostesontai (îndemnând îndepărtare sau distanțare) este unul mult prea sever care transmite ideea de renunțare definitivă și ireversibilă la credință, în deplină conștiență de cauză a persoanei. Exclude posibilitatea persoanei de a fi înșelată (vezi expresia duhuri amăgitoare din versetul 1) sau îndepărtarea să fie una temporară cu posibilitatea de revenire.  O traducere mai fidelă a acestui verset ar fi următoarea:1 Timotei 4:1-5 (BTF2015)1 Iar Duhul spune în mod clar că, în timpurile din urmă, unii se vor depărta de credință, dând atenție duhurilor amăgitoare și doctrinelor dracilor.Versetele 3 și 4 descriu unele dintre lucrurile și doctrinele pe care acești oameni le promovează și anume: interzicerea căsătoriei și abținerea de la anumite mâncăruri. Lucrurile relatate aici nu sunt păcate imorale și plăceri trupești în care oamenilor le place de obicei să  trăiască, ci mai degrabă „alte căi aparent bune” și ascetice de a dobândi neprihănirea. Ele sunt învățături și doctrine, dar nu păcate.Aceste învățături sunt îmbrăcate într-o înfățișare de sfințenie ceea ce le face foarte subtile și înșelătoare. Judecând după natura lor, se pare că cei care le propagau, încercau să fie sfinți prin fapte în loc de credință. Ei credeau că sfințenia vine din respectarea strictă a unui set de reguli. Aceste doctrine par să se asemene cu Legea lui Moise și să fie de natură iudaică. Cine pot fi oare acești oameni? Din moment ce pasajul vorbește de o îndepărtare de credință înseamnă că acei oameni au avut contact la un moment dat cu învățătura curată a mântuirii numai prin credința în Cristos. Ei fie au fost atât de convinși încât au fost și născuți din nou, sau s-au alăturat doar bisericii pentru o vreme, însă nu au putut să renunțe pe deplin la Legea lui Moise și nu fuseseră născuți din nou niciodată. Pavel îi numește ipocriți și mincinoși din cauză că una predicau altora, însă ei făceau exact invers în viața lor privată, iar conștiința lor a ajuns să fie insensibilă datorită trăirii lor constante în acel stil de viață. Ei nu mai vedeau seriozitatea contradicției din viața lor din dorința de a apărea în fața oamenilor ca fiind religioși și sfinți. După cum zona în care un animal însemnat cu fierul roșu devine amorțită și insensibilă la durere, așa și conștiința acestor oameni se desensibilizase. Din această cauză, apostolul Pavel descrie conștiința lor ca fiind însemnată cu fierul roșu.E foarte posibil ca acei „unii” influențați de învățăturile iudeilor să fie chiar lideri (păstori și învățători) ai bisericii lui Cristos din Efes, din moment ce ereziile avea legătură cu doctrine care de obicei sunt predicate din față. Mai mult decât atât, în 1 Timotei 1:7, ei sunt descriși ca dorind să fie învățători ai Legii. Dacă aceștia erau născuți din nou, ei îl iubeau probabil pe Dumnezeu, erau mântuiți veșnic prin har, dar din când în când erau „mușcați” de auto-neprihănirea propagată de adepții Legii lui Moise și se concentrau în principal pe faptele lor bune pentru a-I plăcea lui Dumnezeu aici pe pământ, iar aceasta era din cauza lipsei de înțelegere și revelație. Ei nu erau încă pe deplin stabiliți în Cristos și în credința în adevăr în toate domeniile. Aceasta nu înseamnă că își pierduseră mântuirea veșnică, ci că în viața lor de zi cu zi, ei se bazau mai mult pe neprihănirea lor de sine pentru a atrage favoarea lui Dumnezeu, în loc să aplice aceeași credință simplă pe care au avut-o la momentul mântuirii. Așadar, depărtarea lor de credință nu era o cădere ireversibilă din credință, ci o îndepărtare temporară sau limitată doar la unele aspecte ale vieții lor de credință. La fel se întâmplă și în ziua de azi cu mulți creștini autentici din trupul lui Cristos care mai alunecă din când în când în neprihănire de sine sau nu au o credință deplină în adevăr în toate domeniile vieții lor. Pavel nu a avut în vedere aici pierderea mântuirii veșnice. O mulțime de creștini născuți din nou, care sunt încă legaliști și auto-neprihăniți, vor merge în continuare în rai.Din acest pasaj putem extrage și niște principii generale de credință. De exemplu, minciuna diavolului va avea întotdeauna ca rezultat o mântuire bazată pe fapte. Aceasta este atrăgătoare deoarece o religie orientată spre fapte bune pare impresionantă, sfântă și dreaptă pentru alții. Putem examina religie cu religie și vom observa că toate se bazează pe ceea ce faci sau nu faci. Se crede că, astfel, Dumnezeu este îmbunat în cerințele Lui, sau, cu alte cuvinte, lucrările omenești bune Îl temperează, Îl înduplecă pe Dumnezeu. Însă, toate aceste învățături sunt satanice și alimentate de demonic. Adevăratul creștinism nu se bazează deloc pe fapte și lucrări umane, ci numai pe harul lui Dumnezeu.Religiile false ne învață că trebuie să lucrăm pentru salvare, dar creștinismul adevărat ne învață că Dumnezeu a făcut totul în Cristos.Aceasta este o modalitate de a identifica falsurile în învățături. Minciunile lui Satan se referă întotdeauna la același lucru: spiritualitatea realizată prin efort uman și nu bazată doar pe Cristos. Apocalipsa 3:1–5 (Cartea vieții)Apocalipsa 3:1–5 (NTR)1 Îngerului bisericii din Sardes scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Cel Ce are cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: știu faptele tale. Ai reputația că trăiești, dar ești mort.2 Trezește-te și consolidează lucrurile rămase, care sunt pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu.3 Adu-ți aminte, deci, ce ai primit și auzit! Păzește-le și pocăiește-te! Dacă însă nu te trezești, voi veni ca un hoț și nicidecum nu vei ști la ce oră voi veni la tine.4 Ai totuși în Sardes câteva nume care nu și-au pătat hainele. Ei vor umbla cu Mine, îmbrăcați în alb, pentru că sunt demni de lucrul acesta.5 Cel ce învinge va fi îmbrăcat în haine albe și nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții, iar Eu îi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.Aceste versete par să se concentreze asupra faptelor bune, pe ideea de a fi vigilenți, de a nu ne păta hainele și de a fi victorioși. Versetul 5 spune în mod special că numai cei ce vor birui vor fi îmbrăcați în haine albe, numele lor nu va fi șters din cartea vieții sau din cartea celor mântuiți, iar Isus le va mărturisi numele înaintea Tatălui Său și înaintea îngerilor Săi. Una dintre interpretările cele mai des întâlnite ale acestui verset în lumea creștină este că unii oameni născuți din nou nu vor fi suficient de veghetori, nu vor învinge și, în cele din urmă, numele lor vor fi șterse din cartea vieții, chiar dacă au fost odată mântuiți în mod autentic. La prima vedere, aceasta pare o concluzie plauzibilă. Însă, haideți să aruncăm o privire mai atentă la fiecare verset.Aceste cuvinte erau adresate pastorului bisericii din Sardes, care reprezenta, de fapt, întreaga biserică din acel oraș. Ea era formată din două feluri de oameni: (1) mântuiți cu adevărat, (2) și cei care se numeau creștini și făceau tot felul de lucrări bune, morale, dar nu aveau o relație cu Isus Cristos și nu fuseseră niciodată născuți din nou spiritual.În versetul 1, Isus spune acestei biserici din Sardes că are niște fapte și o reputație că este în viață, dar este moartă. Ce este o biserică moartă? Este o comunitate creștină în care majoritatea oamenilor (dar nu toți) se afișează că fiind creștini buni, dar în realitate au o credință moartă. Biserica din Sardes era formată în principal din astfel de oameni. Ei făceau o mulțime de fapte și activități bune pentru comunitatea lor și probabil de aceea biserica din Sardes avea o reputație atât de bună, dar toate acele lucruri pe care le făceau erau fapte moarte pentru că nu veneau din credința în Cristos și erau doar niște fapte bune.  Versetul 2 menționează că lucrările lor nu erau perfecte (sau desăvârșite) înaintea lui Dumnezeu, întărind ideea că acești oameni nu fuseseră născuți din nou. Galateni 5:6 spune că singurul lucru care contează în Cristos este credința care lucrează prin dragoste. Pentru ca orice faptă să fie vie, ea trebuie să fie realizată dintr-o relație bazată pe credință în Cristos prin dragoste. Mai mult, Coloseni 2:9 spune că oricine este în Cristos este deja complet în El. Doar cineva în Cristos este complet și desăvârșit și, prin urmare, poate înfăptui lucrări perfecte înaintea lui Dumnezeu.S-ar putea să fi existat o perioadă în care biserica din Sardes să fi fost pe deplin vie, ceea ce înseamnă că majoritatea oamenilor din ea erau născuți din nou și eficienți în Împărăție. Însă, cu timpul, datorită unei învățături care a fost poate prea inclusivă și prea influențată negativ de cultura societății, biserica a murit. Aceasta nu înseamnă că oamenii care erau născuți din nou și-au pierdut mântuirea, ci înseamnă că biserica pe ansamblu a murit în sensul că unii credincioși autentici au plecat de acolo, s-au adăugat oameni noi și, în timp, cei morți spiritual i-au depășit numeric pe cei vii spiritual. Versetul 4 subliniază că erau, chiar și în acea biserică moartă din Sardes, câțiva oameni care încă nu-și compromiseseră credința și relația cu Cristos făcând lucrări din neprihănire de sine. Aceasta arată că erau vrednici. Nimeni nu poate fi vreodată îndreptățit prin fapte, chiar și dacă acele fapte sunt făcute prin credință. Singurul lucru care îi face pe oameni să fie demni înaintea lui Dumnezeu este neprihănirea lui Cristos și credința în acea neprihănire. Deci, acești oameni și-au păstrat convingerea puternică și credința lor simplă în neprihănirea lui Cristos. Ei nu au diluat și nici nu au murdărit această convingere amestecând-o cu eforturi umane.În versetul 2, Isus încurajează biserica să fie vigilentă și să întărească lucrurile rămase care sunt gata să moară. Ce înseamnă să fii atent sau veghetor? Să presupunem că a fi vigilent se referă la faptele bune pe care oamenii născuți din nou le fac pentru a-și menține mântuirea. Aceasta înseamnă că oamenii din acea biserică trebuiau să vegheze asupra lor înșiși și asupra acțiunilor lor, pentru a se asigura că sunt cât mai sfinți posibil încât să biruiască și să rămână mântuiți. Această presupunere creează câteva probleme semnificative. În primul rând, adăugăm lucrările lor imperfecte la credința în Cristos ca o condiție a menținerii mântuirii. Standardul lui Dumnezeu este sfințenie perfectă, pe care niciun om nu o poate atinge nici măcar după mântuire. Numai Isus a reușit aceasta. În al doilea rând, ei nu puteau ști niciodată dacă mai erau încă mântuiți sau nu. Ei s-ar fi întrebat mereu: „Suntem suficient de veghetori sau trebuie să fim mai atenți? Suntem peste pragul mediu „necunoscut” al vegherii pe care îl are Dumnezeu, dacă există așa ceva?” Nu puteau ști. Așa că „a fi veghetoare ca biserică” nu se poate referi la oamenii născuți din nou și la faptele bune ca o condiție a mântuirii.Versetele 2 și 3 dezvoltă ceea ce înseamnă a fi vigilentă ca biserică. În primul rând, întărește lucrurile care rămân, care sunt pe cale să moară. Ce sunt aceste lucruri? Ele sunt legate de învățătura curată despre credința în Cristos, dreptatea și pocăința, astfel încât oamenii să poată fi mai întâi născuți din nou și să devină vii spiritual. În al doilea rând, amintiți-vă cum ați primit și auzit mesajul mântuirii, apoi țineți strâns de acesta și pocăiți-vă ca biserică, nu ca individ. Scriitorul nu se referă la ceea ce ați primit și auzit, ci la modul în care ați primit și auzit mesajul mântuirii – adică numai prin credință și prin mărturisirea cu gura. Știu că în Noua Traducere Românească (NTR) din care am citit pasajul, versetul 3 spune: „Adu-ți aminte, deci, ce ai primit și auzit!” Însă, în traducerea Cornilescu și Biblia Traducere Fidelă 2015 (BTF2015), versetul 3 spune: „Adu-ți aminte, deci, cum ai primit și auzit.” De asemenea, și traducerea New King James Version (NKJV) din engleză la fel a translat versetul 3: cum ai primit și auzit și nu ce ai primit și auzit. În al treilea rând, o altă dovadă că audiența era formată în principal din oameni nemântuiți poate fi găsită în ultima parte a versetului 3, care spune următoarele: „Dacă însă nu te trezești, voi veni ca un hoț și nicidecum nu vei ști la ce oră voi veni la tine”. Însă, 1 Tesaloniceni 5:4-5 spune că ziua Domnului nu va prinde ca un hoț pe cei care sunt în Cristos, pentru că ei nu sunt în întuneric, ci sunt fii ai luminii:1 Tesaloniceni 5:4–5 (NTR)4 Însă voi, fraților, nu sunteți în întuneric, așa încât ziua aceea să vă apuce ca un hoț.5 Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.Acest pasaj clarifică faptul că pentru oameni, a veghea sau a fi atenți, însemna ca ei să vină în Cristos și să se asigure că sunt în Cristos. În acest fel, a doua venire a lui Isus nu i-ar lua prin surprindere ca un hoț în noapte.Versetul 5 din pasajul nostru inițial (Apocalipsa 3:1–5) spune că cel ce va birui nu va avea numele său șters din cartea vieții. Să biruiască ce anume? Tentațiile de a-L părăsi pe Dumnezeu și de a renunța la mântuire din cauza numeroaselor probleme și încercări din lume care le-ar putea apărea în cale? Nu, desigur că nu, ci mai degrabă să învingă păcatul, pe diavolul, moartea și lumea. Cine sunt biruitorii în Biblie? Cine a biruit deja toate aceste lucruri? Acei oameni care în primul rând au venit în Cristos și au devenit credincioși născuți din nou. Fără aceasta, nu se poate învinge nimic, nimeni nu poate nici măcar să încerce să învingă ceva. 1 Ioan 5:4–5 spune următoarele:1 Ioan 5:4–5 (VDCL)4 Pentru că orice este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră.5 Cine este cel ce biruiește lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?Conform acestui pasaj, este cert că cei născuți din Dumnezeu biruiesc lumea, nu există nicio îndoială în această privință. Credința în Cristos este cea care asigură această biruință, iar acești oameni sunt cei ale căror nume nu vor fi șterse din cartea vieții. Să mai vedem câteva pasaje despre a fi victorioși.1 Ioan 2:13 (BTF2015)13 Vă scriu, taților, pentru că ați cunoscut pe Cel care este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. Vă scriu, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl.În acest verset, verbul „a învinge” este la timpul trecut, adică acei tineri l-au biruit deja pe cel rău, doar fiind în Cristos. Mai mult, acest lucru este dovedit de Romani 8:37:Romani 8:37 (NTR)37 Însă, în toate aceste lucruri, suntem mai mult decât învingători prin Cel Care ne-a iubit.Creștinii sunt mai mult decât biruitori prin Cel care i-a iubit. Ei nu înving, ci ei au învins deja în Cristos pentru că El a înfrânt lumea. Deci, a învinge înseamnă a veni în Cristos și nu a încerca să-și păstreze mântuirea până la capăt prin fapte bune. În lumina a tot ceea ce s-a spus până acum, Apocalipsa 3:5 poate fi înțeles în felul următor: „Cei care sunt născuți din nou din Dumnezeu și cred în El sunt cei care biruiesc și care nu vor fi niciodată șterși din cartea vieții”. Este o promisiune și o binecuvântare, nu o amenințare.Acum, din moment ce suntem la subiectul cărții vieții, să încercăm să aruncăm puțin mai multă lumină asupra ei și asupra cui și când este înregistrat acolo. Majoritatea creștinilor cred că Dumnezeu are un așa-numit registru numit cartea vieții în care El adaugă oameni pe măsură ce sunt mântuiți de-a lungul istoriei omenirii sau îi șterge atunci când își pierd mântuirea. Numai cei care rămân înscriși acolo vor moșteni noul cer și noul pământ. Să vedem ce are de spus Biblia despre aceasta și dacă aceste presupuneri sunt valabile.În primul rând, conform cu Apocalipsa 20:15, 21:27 și Filipeni 4:3, este adevărat că Dumnezeu are o Carte a Vieții, iar credincioșii născuți din nou sunt cu siguranță scriși în acea carte, numită și cartea vieții Mielului. De asemenea, este adevărat că numai oamenii mântuiți vor rămâne înregistrați acolo până în ziua judecății. Să citim aceste pasaje:Apocalipsa 20:15 (NTR)15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în lacul de foc.Apocalipsa 21:27 (NTR)27 Nimic necurat nu va intra în ea și nimeni care trăiește în spurcăciune și minciună, ci doar cei care sunt scriși în cartea vieții Mielului.Filipeni 4:3 (NTR)3 Iar pe tine, adevărat partener de jug, te rog, ajută-le pe aceste femei! Ele au lucrat din greu pentru Evanghelie împreună cu mine, cu Clement și cu ceilalți confrați ai mei, ale căror nume sunt în cartea vieții.În al doilea rând, conform Apocalipsei 13:8 și 17:8, se pare că există o anumită categorie de oameni care nu au fost incluși deloc în cartea vieții de dinainte de întemeierea lumii:Apocalipsa 13:8 (NTR)8 Toți cei ce locuiesc pe pământ i se vor închina, fiecare om al cărui nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului Care a fost înjunghiat.Apocalipsa 17:8 (NTR)8 Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este, dar ea urmează să se ridice din Adânc și va merge spre distrugere. Locuitorii pământului, cei ale căror nume n-au fost scrise în cartea vieții de la întemeierea lumii, vor rămâne uimiți văzând fiara, pentru că ea era, nu mai este, dar va fi prezentă.În al treilea rând, Biblia nu menționează nicăieri că oamenii, de-a lungul istoriei, au fost adăugați, sau sunt adăugați, în cartea vieții în momentul mântuirii lor. Pe baza acestor scripturi ale Apocalipsei, putem, cu destul de multă certitudine, trage concluzia că restul oamenilor, în afara celor care s-au închinat fiarei, au fost înscriși în cartea vieții de dinainte de întemeierea lumii, indiferent dacă urmau să fie mântuiți sau nu (voi explica aceasta mai târziu).În al patrulea rând, în Luca 10:20, Isus le spune celor șaptezeci de ucenici, care se bucurau că demonii le sunt supuși, mai degrabă să se bucure că numele lor sunt scrise în ceruri.Luca 10:20 (NTR)20 Totuși, nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în Ceruri!Putem presupune din nou cu destulă siguranță că Isus vorbea aici despre cartea vieții. Altfel, nu ar exista niciun motiv de bucurie dacă ar fi doar consemnați în cartea generală a celor vii sau în cărțile pentru judecată. În acel moment al istoriei, niciunul dintre ucenici nu era încă mântuit pentru că Cristos nu murise încă pe cruce. Cu toate acestea, se pare că ei erau deja înregistrați în cartea vieții. Pentru a complica și mai mult lucrurile, Iuda Iscarioteanul era printre acei ucenici și se știe clar că el a sfârșit rău și nu a fost mântuit, deși fusese consemnat în acea carte. El a fost fiul pierzării:Ioan 17:12 (NTR)12 Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit și niciunul dintre ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.Apoi avem oameni în Vechiul Testament, precum Avraam, regele David, Daniel și așa mai departe, care au murit fizic înainte ca Cristos să moară pe cruce și, totuși, Biblia dezvăluie că sunt mântuiți cu siguranță și astfel trebuie să fi fost scriși în cartea vieții. Dacă facem un rezumat: (1) unii oameni au fost înregistrați în cartea vieții înainte de a fi mântuiți (de exemplu, ucenicii lui Isus); (2) alți oameni au fost înscriși în cartea vieții însă nu au fost mântuiți în cele din urmă, deși au avut ocazia să facă acest lucru, și știm despre ei că sunt pierduți pentru totdeauna (de exemplu, Iuda Iscarioteanul); (3) iar alți oameni nu au avut ocazia să fie mântuiți în timpul vieții lor, dar ei sunt mântuiți pentru totdeauna și sunt înscriși în cartea vieții (părinții și profeții din Vechiul Testament).Acum, dacă încercăm să punem împreună toate aceste date, o posibilă interpretare care le-ar lega pe toate în mod logic și consecvent, fără a contrazice niciuna dintre ele, și care ar da sens tuturor acestor versete în contextul siguranței mântuirii, este următoarea:1. Dumnezeu fie a știut dinainte în mod clar, fie a hotărât în ​​mod specific (pentru scopurile Sale) că unii oameni nu vor fi mântuiți niciodată. Așa că El nu i-a inclus în cartea vieții dinainte de întemeierea lumii. Aceștia sunt închinătorii fiarei de la sfârșitul timpurilor.2.Restul oamenilor din toată istoria omenirii care urmau să fie mântuiți SAU NU, El i-a inclus oricum pe toți în cartea vieții dinainte de întemeierea lumii. Această ipoteză este susținută de 1 Timotei 2:3–4, unde Dumnezeu spune că El dorește ca toți oamenii să fie mântuiți, deși nu toți vor fi mântuiți. El dă o șansă și acordă beneficiul îndoielii tuturor oamenilor:1 Timotei 2:3–4 (NTR) 3 Acest lucru este bun și bine primit de către Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4 Care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoașterea adevărului.3. Apoi, începând de acolo, Dumnezeu a șters din cartea vieții pe oamenii care au murit fizic și au părăsit această lume fără să aibă vreodată o credință mântuitoare sau să manifeste vreun fel de încredere în Dumnezeu, corespunzătoare nivelului de revelație pe care l-au avut în timpul vieții lor. Ceea ce vreau să spun prin această ultimă frază este că oamenii din Vechiul Testament care au trăit înainte de răstignirea lui Cristos au avut o revelație limitată a lui Dumnezeu și a mântuirii și nu au avut posibilitatea răscumpărării. Totuși, conform revelației pe care au avut-o, ei au făcut câțiva pași de credință înspre Dumnezeu în timpul vieții lor, au intrat într-un legământ cu El și acea credință le-a fost socotită drept neprihănire. Astfel, Avraam, Isaac, Iacov, Enoh, Noe, Moise, Iosua, David, Daniel, Rahav și alții ca ei, au rămas înscriși în cartea vieții pentru că, după cruce, li s-a dat mântuirea deși erau deja morți fizic. Acum, oamenii șterși nu au fost niciodată mântuiți de la început – adică ei nu au fost mântuiți și apoi și-au pierdut mântuirea activată, ci și-au pierdut mântuirea potențială. Nu au profitat de aceasta în timpul vieții lor.Această interpretare arată dragostea și mila lui Dumnezeu din belșug față de toți oamenii, asigură că cei care L-au primit pe Cristos nu vor fi niciodată șterși din cartea vieții și explică de ce ucenicii, inclusiv Iuda Iscarioteanul, erau deja în cartea vieții înainte de a fi mântuiți oficial. Eu cred că Iuda Iscarioteanul a fost scos din cartea vieții după moartea sa fizică.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA III)Galateni 5:19–21 (Practicarea faptelor firești)Galateni 5:19–21 (NTR)19 Faptele firii pământești sunt evidente și sunt acestea: preacurvia, necurăția, depravarea,20 idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, invidia, furiile, ambițiile egoiste, neînțelegerile, dezbinările,21 geloziile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri precum acestea. Vă avertizez, așa cum am făcut-o și înainte, că toți cei ce practică astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.Unii predicatori folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini că, dacă practică în mod obișnuit faptele firii pământești descrise în text, își pot pierde oricând mântuirea fără să știe. În primul rând, așa cum am demonstrat în secțiunea anterioară, a moșteni Împărăția echivalează cu a fi mântuit. În al doilea rând, Pavel nu spune că acei oameni care practică faptele firii pământești vor fi dezmoșteniți dintr-o stare de moștenitori, ci că ei nu vor moșteni nimic de la bun început. În al treilea rând, el nu specifică o succesiune cronologică clară sau un număr de abateri după care cei care practică faptele firii își vor pierde mântuirea.În al patrulea rând, dacă privim cu atenție la context (câteva versete înainte și câteva versete după pasajul nostru), putem descoperi imediat că apostolul Pavel ilustrează un contrast absolut între fire și Duh și între faptele firii și roadele Duhului: „Vă spun deci: umblați prin Duhul și, astfel, nu veți împlini nicidecum pofta firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământești, fiindcă acestea se împotrivesc una alteia, pentru ca voi să nu puteți face ceea ce vreți” (Galateni 5:16-17). El doar le pune una lângă alta pentru comparație și instruire dumnezeiască către credincioși. După ce enumeră toate faptele cărnii, el începe versetul 22 cu prepoziția „DAR”, care începe enumerarea roadelor Duhului. El conchide în versetul 24 că cei care sunt ai lui Cristos (care sunt diferiți de cei care practică faptele firii și nu vor moșteni Împărăția) și-au răstignit deja firea cu pasiunile și poftele ei. Așadar, el îi încurajează pe credincioși să trăiască conform adevărului despre natura lor schimbată deja. De fapt, în versetul 25, el spune așa: dacă ești în Duhul, trăiești în El și aparții lui Dumnezeu, atunci și umblă și poartă-te în Duhul sau în conformitate cu El. Tema este în mod clar reînnoirea minții credincioșilor în Cristos și nu pierderea mântuirii lor. Efeseni 5:5–6 (Fiii neascultării, partea 1)Efeseni 5:5–6 (NTR)5 Căci să știți sigur că niciun om imoral sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.6 Nimeni să nu vă înșele cu vorbe goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.Acest text, care este adesea folosit ca obiecție la salvarea eternă, este foarte asemănător cu alte două scripturi din secțiunile anterioare, cu o nouă adăugare: „mânia lui Dumnezeu vine asupra fiilor neascultării”. Implicația este că credincioșii în Cristos, care sunt fii ai lui Dumnezeu și nu ascultă de El făcând oricare dintre lucrurile rușinoase enumerate, vor intra, după un anumit punct, sub mânia lui Dumnezeu. Totuși, despre ce fel de neascultare vorbește Pavel aici? Este neascultarea credinței, nu neascultarea de Lege. El mai spune în Romani 1:5 că prin Isus am primit harul și apostolia de a duce „ascultarea credinței” la toate națiunile. Fiii ascultării sunt cei care își pun credința în Cristos, în timp ce fiii neascultării sunt cei fără Cristos.Din nou, aici principalul răspuns la această obiecție este că apostolul Pavel descrie comportamentul celor care nu vor moșteni niciodată Împărăția lui Dumnezeu și sunt sub mânia Lui, cu scopul de a-i învăța pe credincioși cum să nu trăiască. El începe în Efeseni 4:17 spunând: „Să nu mai umblați așa cum umblă restul neamurilor” și continuă cu acest contrast în capitolele 4 și 5. În Efeseni 5:1, Pavel îi încurajează pe credincioșii din biserica din Efes să devină imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți, iar în versetul 7 din același capitol, el îi îndrumă să nu fie părtași cu fiii neascultării. În versetul 8, Pavel clarifică și mai mult că ei au fost cândva întuneric, dar acum sunt lumină în Domnul, așa că ar trebui să umble conform acelei lumini din interiorul lor. Așa că ei nu sunt cei care vor fi dezmoșteniți dacă persistă suficient de mult în comportamente păcătoase. Expresia „mânia lui Dumnezeu” este menită să sublinieze gravitatea păcatului. Deși Isus Cristos a înlăturat orice păcat și condamnare la momentul mântuirii, asta nu înseamnă că Dumnezeu a devenit mai blând cu păcatul și că putem fi relaxați în privința aceasta. Ar trebui să ne străduim să ne diferențiem de întuneric și să trăim conform standardelor Împărăției pe care am moștenit-o. Coloseni 3:5–11 (Fiii neascultării, partea 2)Coloseni 3:5–11 (NTR)5 De aceea, dați la moarte tot ce este firesc în trupul vostru pământesc: preacurvia, necurăția, dorința rușinoasă, pofta rea și lăcomia, care este idolatrie.6 Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.7 În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei.8 Însă acum, lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de furie, de răutate, de blasfemie, de vorbirea murdară care v-ar putea ieși din gură.9 Nu vă mințiți unul pe altul, pentru că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi și de faptele lui10 și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care este înnoit în cunoaștere, după chipul Creatorului său.11 Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos este totul și în toți.Acest pasaj este identic cu Efeseni 5:5–6, pe care l-am explicat deja. Totuși, am vrut să-l includ separat pentru repetiție și pentru a acoperi toate obiecțiile posibile pe care oamenii le-ar putea aduce cu privire la mântuirea veșnică a noii creații. Pe baza contextului pasajului, putem observa repede din nou contrastul pe care Pavel îl face clar între cei nemântuiți (fiii neascultării) și cei mântuiți care ar putea încă să facă lucruri păcătoase. Tocmai acesta este motivul unei astfel de comparații, deoarece creștinii încă mai fac lucruri păcătoase în procesul de reînnoire a minții și de sfințire. Versetul 5 începe cu prepoziția „de aceea”, care introduce rezultatul a ceea ce s-a întâmplat deja. Pentru că ați murit împreună cu Cristos (Coloseni 3:3) și ați înviat împreună cu Cristos (Coloseni 3:1), de aceea dați la moarte lucrurile pământești precum curvia, necurăția, poftele rele, etc. Versetul 7 continuă la timpul trecut: „În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei”. În cele din urmă, versetul 8 spune: DAR ACUM, lăsați deoparte toate aceste lucruri: mânia, furia, răutatea, etc.Deci, Pavel nu spune că creștinii din biserica din Colose ar putea deveni fii ai neascultării prin faptele lor păcătoase și astfel să vină sub mânie, ci că ar trebui să-și schimbe modul de viață acum că au moștenit Împărăția lui Dumnezeu și nu mai sunt sub mânia Lui. Apocalipsa 21:8 (Pedeapsa celei de-a doua morți)Apocalipsa 21:8 (BTF2015)8 Dar fricoșii și cei care nu cred și scârboșii și ucigașii și curvarii și vrăjitorii și idolatrii și toți mincinoșii vor avea partea lor în lacul care arde cu foc și pucioasă, care este a doua moarte.Unii creștini din trupul lui Cristos folosesc acest verset pentru a susține că credincioșii care nu duc o viață suficient de sfântă conform standardelor morale decente ar putea ajunge în iazul de foc care este moartea a doua. Dacă vrei să crezi această interpretare, nimeni nu te poate opri. Însă, dacă suntem cu adevărat interesați să cunoaștem intenția și adevărul versetului în contextul întregii scripturi, le putem vedea clar. În primul rând, observăm că apostolul Ioan nu spune că cei în Cristos care se poartă ca lași, necredincioși, scârboși sau ucigași vor suferi a doua moarte. În schimb, el îi numește după natura și identitatea lor, care nu este în Cristos. Mai mult decât atât, el începe versetul 8 cu prepoziția „dar”, delimitând clar pe cei care vor birui și care vor moșteni lucrurile lui Dumnezeu din versetul 7 de mincinoșii și de oamenii imorali sexual care vor merge în lacul de foc. Pe lângă asta, așa cum am menționat anterior, Biblia nu identifică niciodată poporul neprihănit al lui Dumnezeu cu acele denumiri păcătoase descrise în Apocalipsa 21:8. Matei 24:3–14 (Mulți se vor poticni)Matei 24:3–14 (NTR / BTF2015 / EDCR)3 Apoi S-a așezat pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii au venit la El, deoparte, și L-au întrebat:‒ Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?4 Isus, răspunzând, le-a zis:‒ Aveți grijă să nu vă ducă în rătăcire cineva!5 Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Cristosul!“, și-i vor duce în rătăcire pe mulți.6 Veți auzi de războaie și vești de războaie. Vedeți să nu vă tulburați, căci acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârșitul.7 O națiune se va ridica împotriva altei națiuni, și o împărăție împotriva altei împărății. Și vor fi foamete, molime și cutremure în diverse locuri.8 Dar toate acestea vor fi doar începutul durerilor nașterii.9 Atunci vă vor da să fiți chinuiți, vă vor ucide și veți fi urâți de toate națiunile din cauza Numelui Meu.10 Atunci mulți se vor poticni, se vor trăda unii pe alții și se vor urî unii pe alții.11 Se vor ridica mulți profeți falși și-i vor duce în rătăcire pe mulți.12 Și din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mulți se va răci.13 Dar cel ce va îndura până la sfârșit va fi salvat.14 Această Evanghelie a Împărăției va fi proclamată întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate națiunile. Și atunci va veni sfârșitul.Aici, Isus vorbește despre o perioadă dificilă de timp pentru creștini în viitor, caracterizată prin înșelăciune, războaie, foamete, cutremure, trădări și fărădelege. În funcție de perspectiva ta asupra vremurilor de sfârșit, acest sezon provocator s-ar putea să se fi întâmplat deja în anul 70 d.Hr. doar pentru evreii creștini, atunci când Titus a distrus Templul, sau se poate referi la timpul apropiat celei de-a doua veniri a lui Isus (așa-numita răpire), sau se poate referi la perioada Marelui Necaz. Însă, sfârșitul timpurilor nu este subiectul acestei cărți. Ideea este că Isus descrie o perioadă grea în care creștinii vor fi pe pământ. Mulți creștini cred că acest text se referă la credincioșii adevărați care trăiesc în acele vremuri și care își vor pierde mântuirea din cauza încercărilor. Ei susțin această interpretare din cauza expresiilor „mulți se vor poticni” din versetul 10, „dragostea celor mai mulți se va răci” din versetul 12 și „cine va îndura până la sfârșit va fi salvat” din versetul 13. Ei înțeleg cuvântul „salvat” din versetul 13 ca referindu-se la mântuirea veșnică și concluzionează că, din moment ce numai cei care vor răbda până la sfârșit vor fi mântuiți, atunci trebuie să fie și unii care nu vor rezista până la sfârșit și astfel nu vor fi mântuiți. Totuși, contextul întregului pasaj nu este mântuirea veșnică; nu despre asta este vorba aici, ci mai degrabă despre necazuri fizice și persecuții pe pământ din cauza Numelui lui Isus în timpul vremurilor de sfârșit.Fraza ”mulți se vor poticni” din versetul 10, care este tradusă mai corect în Biblia în limba engleză New King James ca și „mulți vor fi ofensați”, se referă la darea înapoi în credință pentru un timp și nu neapărat la pierderea mântuirii veșnice. Știm aceasta pentru că următoarele versete descriu în ce fel acei mulți se vor ofensa sau se vor poticni: ei se vor trăda și se vor urî unul pe altul, iar dragostea lor se va răci din cauza fărădelegii. Toate aceste fapte denotă o lipsă de credință în Isus și Evanghelie pentru această viață prezentă și nu o lipsă de credință în Evanghelie pentru viața viitoare. De ce ar trăda credincioșii pe alți oameni? Ar fi de frica unei amenințări sau pentru a obține un beneficiu în acele momente dificile. Ce ne arată aceasta? Necredință că Evanghelia le va asigura nevoile lor fizice, și nu necredință pentru iertarea păcatelor lor. De ce s-ar răci iubirea la unii credincioși în acele vremuri? Din cauza fărădelegii din jurul lor, toți vor deveni mai egoiști și vor avea grijă doar de ei înșiși, vremurile vor fi dificile, Dumnezeu nu va părea să intervină în favoarea lor și își vor pierde treptat conștientizarea iubirii și a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru ei, așa că vor începe să-și piardă și dragostea față de ceilalți oameni. Cam așa se întâmplă astăzi în lumea noastră. Aceasta nu înseamnă că acei credincioși sunt pierduți pentru totdeauna; înseamnă doar că ei sunt temporar mai slabi în credință în ceea ce privește lucrurile din această viață. Dragostea lor nu va dispărea complet; se va răci pentru o vreme.Cuvântul grecesc folosit în versetul 10 pentru „a se poticni” sau „a fi ofensat” este skandalizo, care înseamnă a se împiedica. Isus folosește același cuvânt grecesc în Matei 26:31–33 când le spune ucenicilor Săi că TOȚI se vor poticni din cauza Lui în noaptea trădării Sale. Să citim acel pasaj:Matei 26:31–33 (BTF2015)31 Atunci Isus le-a spus: Voi toți vă veți poticni din cauza Mea în această noapte; fiindcă este scris: Voi bate păstorul și oile turmei vor fi împrăștiate.32 Dar după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea.33 Petru a răspuns și i-a zis: Chiar dacă toți se vor poticni din cauza Ta, totuși niciodată eu nu mă voi poticni.Traducerea NTR redă această cădere sau poticnire și mai frumos. Citim astfel:Matei 26:31–33 (NTR)31 Atunci Isus le-a zis:‒ În noaptea aceasta toți veți avea îndoieli cu privire la Mine, pentru că este scris:„Voi lovi păstorul, și oile turmei vor fi risipite!“.32 Dar, după învierea Mea, voi merge înaintea voastră în Galileea.33 Petru, răspunzând, I-a zis:‒ Chiar dacă toți vor avea îndoieli cu privire la Tine, eu niciodată nu voi avea!Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că toți se vor poticni în acea noapte din cauza Lui, El nu vorbea despre ei că își vor pierde mântuirea, ci mai degrabă că încrederea lor în Isus va fi slăbită temporar. Nici măcar nu erau salvați încă în acel moment, așa că nu aveau o mântuire pe care să o piardă pentru că Isus nu murise încă pentru ei și nu fusese încă înviat. Mai mult, știm că mai târziu, majoritatea ucenicilor, cu excepția lui Iuda Iscarioteanul, au fost mântuiți și chiar martirizați pentru Evanghelie. De asemenea, să ne gândim la Petru pentru o clipă. Chiar dacă i-a spus lui Isus că nu se va poticni și îndoi niciodată, el a căzut când L-a trădat de trei ori, dar aceasta a fost o poticnire temporară. El s-a rugat după aceea și a fost readus la credință.A cădea sau a te poticni nu înseamnă niciodată a cădea din mântuire în mod irevocabil.Acum să ne întoarcem la Matei 24:13. Acolo spune: „Cel ce va îndura până la sfârșit, va fi salvat”. După cum am spus mai devreme, contextul întregului pasaj nu este mântuirea veșnică, ci necazul și persecuția pentru numele lui Isus. Când izbucnește această persecuție, creștinii au două opțiuni. Una din ele este să fie discreți și să nu iasă în evidență, nefiind atât de vocali în privința credinței lor sau chiar mințind despre asta. Cealaltă opțiune este să rămână fermi, indiferent de ce se întâmplă, până la capăt. Cuvântul „salvat” aici nu se referă la a fi mântuiți de iad, ci la a fi salvați de persecuție în sensul de a fi cruțați și protejați în mijlocul acesteia. În Matei 5, în Predica de pe Munte, Isus le spune oamenilor să se bucure când vine persecuția. Este un lucru nobil și drept să acceptăm și să îndurăm persecuția pentru Isus și chiar moartea de dragul Numelui Său. Însă, dacă creștinii decid că vor să fie feriți de persecuție, ei pot fi salvați de aceasta prin credință.De-a lungul Vechiului Testament, Dumnezeu a intervenit întotdeauna pentru a-și salva poporul de persecuție atunci când ei au rămas fermi în credință și au apărat reputația Lui. Dumnezeu i-a apărat.Lui Dumnezeu îi place să câștige.Gândește-te la cei trei tineri din cuptorul de foc, Şadrac, Meşac și Abed-Nego. Nu și-au plecat genunchiul în fața altor zei nici măcar cu prețul vieții lor, dar Dumnezeu a intervenit și i-a protejat. Nu numai atât, dar, ca rezultat, Dumnezeu a fost glorificat în toată împărăția. Gândește-te la Daniel în groapa cu lei. El a ales să-L slujească pe Dumnezeu și să se roage Lui așa cum obișnuia, știind despre decretul regelui, care a poruncit închinare numai lui însuși. El știa că oamenii răi stăteau la pândă să-l omoare pentru credința lui. Era gata să moară pentru Dumnezeul său. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a salvat pe Daniel de lei și, ca urmare, El a fost onorat și glorificat în toată acea împărăție. Dar ce să mai spunem de regina Estera și Mardoheu? Toți evreii din vremea aceea erau programați să fie uciși pentru credința lor. Cu toate acestea, doi oameni au rămas fermi în credință și, ca urmare, tot poporul lor a fost mântuit de la moarte și Dumnezeu a fost glorificat.În același mod, în vremurile din urmă, acei creștini care rămân fermi în credință, orice s-ar întâmpla, vor fi salvați și  feriți de persecuție.Ei vor dovedi Cuvântul lui Dumnezeu în viețile lor. Dumnezeu le va salva viețile, le va asigura traiul chiar și în vremuri dificile și aceasta va fi o mărturie puternică pentru alți oameni. Drept urmare, oamenii îl vor slăvi pe Dumnezeu. Marcu 13:13 (Răbdare până la sfârșit)Marcu 13:13 (NTR)13 Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit.În Biblie sunt mai multe pasaje paralele legate de acesta (Matei 10:22, Matei 24:13 și Luca 21:16–19), care au, toate, același context și același înțeles. Cel din Luca este deosebit de relevant pentru că oferă mai multă lumină asupra naturii acestei răbdări și mântuiri:Luca 21:16–19 (NTR)16 Veți fi trădați chiar și de părinți, de frați, de rude și de prieteni, iar pe unii dintre voi îi vor omorî.17 Și veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu.18 Dar niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde.19 Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele.Aceste pasaje sunt adesea folosite pentru a argumenta că numai cei care continuă în credință și fapte bune până la sfârșitul vieții vor primi mântuire sau vor dovedi că au fost salvați cu adevărat de la început. Însă, aceste versete nu pot fi înțelese în mod adecvat, în afara contextului. Este clar că ele vorbesc despre starea lucrurilor într-o perioadă dificilă de timp, probabil chiar înainte de întoarcerea lui Isus Cristos. Felul în care este folosit cuvântul „sfârșit” în oricare dintre aceste pasaje paralele demonstrează că ele nu au în vedere finalul vieții cuiva. Începând cu întrebarea ucenicilor despre „sfârșitul veacului” din Marcu 13:4, Matei 24:3 și Luca 21:7, Isus oferă informații despre acesta, menționându-l în Marcu 13:7 și Matei 24:6, 14. Este clar că Isus se referă la timpul dinainte de sfârșitul veacului. Deși unii s-ar putea să fie uciși, cei care vor supraviețui și vor îndura aceste primejdii până la sfârșit, vor fi eliberați („mântuiți”) de dușmanii lor, care sunt națiunile ce îi urăsc. Aceasta este pur și simplu o ocazie în care cuvântul „mântuit” se referă la eliberarea din pericol, nu la eliberarea din iad. Iadul nici măcar nu este menționat în vreunul dintre pasaje și ar fi în afara contextului. Textul din Luca 21:19 demonstrează acest fapt într-un mod și mai relevant, specificând clar protejarea trupului fizic în acele timpuri în expresii precum „niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde” și „prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele (sau viețile) voastre.”Perseverența despre care se vorbește în Marcu 13:13 se referă la statornicia în credință în acea perioadă de suferințe severe și persecuții. Cei care stau fermi și trăiesc până la sfârșit vor vedea o „salvare” glorioasă.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA II)Evrei 3:12–14 (Îndepărtarea de Dumnezeu)Evrei 3:12–14 (NTR)12 Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l depărteze de Dumnezeul cel Viu,13 ci îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi, cât timp se zice „astăzi“, astfel încât niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.14 Căci am devenit părtași ai lui Cristos dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit convingerea noastră de la început.Unii creștini interpretează „îndepărtarea de Dumnezeul cel viu” în acest pasaj ca fiind pierderea mântuirii. Totuși, aici avem aceeași explicație ca înainte. A te depărta de Dumnezeu înseamnă a începe să-ți mărturisești credința în Cristos ca mai apoi să continui să te bazezi tot pe vechiul sistem al Legii pe care Dumnezeu l-a abolit și să nu crezi pe deplin în Cristos (adică să ai o inimă rea a necredinței). „Înşelăciunea păcatului” la care se face referire aici este înşelăciunea păcatului necredinţei în Cristos. Acesta este contextul. Versetul următor vorbește despre menținerea cu fermitate a convingerii noastre în Cristos și despre a nu aluneca înapoi în necredință. Observați, de asemenea, că în versetul 14, a ține cu fermitate convingerea noastră de la început până la sfârșit nu este o condiție pentru a rămâne în relație cu Cristos, ci un rezultat al faptului că am devenit deja părtași ai lui Cristos. Versetul nu spune că rămânem astfel doar atâta timp cât stăm fermi, ci că îi cunoaștem pe cei care au devenit cu adevărat părtași ai lui Cristos (timpul trecut) dacă ei țin ferm convingerea lor de mântuire până la sfârșit. Aceeași idee este exprimată în Evrei 3:5–6:Evrei 3:5–6 (NTR)5 Moise, într-adevăr, a fost credincios ca slujitor în toată Casa lui Dumnezeu, fiind o mărturie despre lucrurile care urmau să fie spuse,6 dar Cristos a fost credincios ca Fiu peste Casa lui Dumnezeu. Iar Casa Lui suntem noi, dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit încrederea și speranța cu care ne lăudăm.Unii predicatori deduc din acest pasaj că credincioșii rămân casa lui Dumnezeu atâta timp cât păstrează ferm și până la capăt încrederea și bucuria în speranță. Însă, versetul nu spune asta, ci spune că credincioșii sunt deja casa lui Dumnezeu, iar dovada constă în faptul că, aceștia vor păstra încrederea până la capăt ca și rezultat al credinței lor. Cu alte cuvinte, tu știi că locuința ta a fost conectată la rețeaua electrică dacă luminile se aprind în casă. Tu nu încerci să ții luminile aprinse pentru a te asigura că astfel casa ta rămâne conectată la rețeaua electrică. Evrei 12:14 (Căutarea sfințirii)Evrei 12:11–17 (NTR)11 Orice disciplinare nu pare în prezent un motiv de bucurie, ci mai degrabă un motiv de întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea.12 De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți!13 „Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre“, pentru ca șchiopul să nu-și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat.14 Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul.15 Aveți grijă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți,16 ca nu cumva vreunul să fie imoral sau lumesc ca Esau, care, pentru o mâncare, și-a vândut drepturile de întâi născut.17 Voi știți că, mai târziu, când a dorit să moștenească binecuvântarea, a fost respins, căci n-a mai găsit loc pentru pocăință, chiar dacă a căutat binecuvântarea cu lacrimi.Mulți creștini scot Evrei 12:14 din context și ajung la concluzia că credincioșii născuți din nou trebuie să urmărească sfințirea practică (adică facerea de fapte bune și omiterea celor rele) în timp ce trăiesc pe pământ, pentru a-și menține salvarea. Altfel, ei nu vor ajunge să-L vadă pe Domnul, ceea ce înseamnă că își pot pierde mântuirea în orice moment. Recunosc că acesta este un verset dificil de interpretat în mod corect de unul singur sau izolat de context și voi explica de ce este așa.Sfințirea la care face referire Evrei 12:14 poate fi doar una din două tipuri. Primul tip e sfințirea comportamentală și practică, la nivel de trup și suflet. Aceasta este progresivă și constă într-un proces de transformare ce începe după nașterea din nou și poate ține toată viața. Al doilea tip este sfințirea sau neprihănirea dată de Isus la momentul nașterii din nou, la nivel de duh. Aceasta nu mai este progresivă, ci este oferită o singură dată pentru totdeauna. Ea este menționată în 1 Corinteni 6:11 unde Pavel spune la timpul trecut corintenilor că ei au fost sfințiți. Ca regulă generală, în mediul creștin, există multă confuzie cu privire la lucrarea terminată deja în noi și la ceea ce este încă în proces de finalizare, tocmai din cauză ca autorii cărților Bibliei alternează discursul de la nivelul trupului și sufletului cu cel al duhului fără să anunțe audiența. Și atunci cade în responsabilitatea noastră și a Duhului Sfânt să facem această distincție, care nu este tot timpul simplă. Dar dacă avem o inimă sinceră și doritoare de a ajunge la rădăcina adevărului pur, cu ajutorul Duhului Sfânt, vom reuși.Să presupunem că Evrei 12:14 se referă la sfințirea progresivă a comportamentului. Căutarea unei astfel de sfințiri este un lucru bun și de dorit și e un proces în care noi trebuie să fim implicați în permanență ca și creștini, pentru că Dumnezeu este sfânt și știm că El dorește foarte mult ca și noi să fim sfinți în purtarea noastră, așa cum menționează apostolul Petru în 1 Petru 1:15–16. Faptul că textul ne îndeamnă să urmărim această sfințire poate fi un indiciu că nu e vorba aici de îndreptățirea primită o singură dată la momentul mântuirii. Și dacă versetul s-ar fi oprit aici, probabil aceasta ar fi fost cea mai bună interpretare care ne-ar fi insuflat o dorință și mai mare de a ne sfinți. Însă, în momentul în care versetul se termină cu faptul că nimeni nu va vedea pe Domnul fără această sfințire, nu mai poate fi vorba de sfințirea practică. De ce? Pentru că Dumnezeu este perfect și El cere numai perfecțiune, conform Matei 5:48. El nu acceptă jumătăți de măsură sau căutări progresive. Suntem noi oare vreodată desăvârșiți, după mântuire, în toată conduita noastră? Desigur că nu. Aceasta înseamnă că sfințirea progresivă care este mereu imperfectă nu poate fi un factor care va determina dacă Îi vedem, sau nu, fața lui Dumnezeu. În această situație, chiar nimeni nu Îi va vedea fața. Pot să garantez. La Dumnezeu nu este ca și cum ar fi un prag de sfințenie pe care numai El îl cunoaște în mintea Sa și îl ține secret și care poate fi de 60% sau 90%, iar dacă strădania ta depășește acel prag, vei reuși să-I vezi fața, altfel, nu. Din păcate, din ce am văzut până acum, practic foarte mulți creștini cred că este așa fără poate chiar să fie conștienți de acest lucru. În general, concluzia cu care este lăsată audiența în urma unei predici din Evrei 12:14 este că ei trebuie să facă tot posibilul să trăiască cât mai sfânt pentru a-și crește șansele de a fi deasupra pragului secret al lui Dumnezeu de sfințire și de a ajunge până la capăt într-o stare satisfăcătoare. Însă, pe langă faptul că Dumnezeu nu ar accepta o astfel de sfințire deficitară ca și condiție de a-I vedea fața, dacă menținerea salvării depinde de faptele noastre bune, atunci ea nu mai este doar prin har și prin credință, ceea ce contrazice alte scripturi puternice despre mântuire. Mai mult, amenințarea de a nu-L vedea pe Domnul dacă nu ne descurcăm suficient de bine, ar aduce frica în prim-plan ca motivator principal la sfințenie și nu iubirea necondiționată a lui Dumnezeu.De aceea trebuie să aruncăm o privire mai atentă atât asupra contextului imediat al acestui pasaj, cât și asupra contextului mai larg al întregii cărți Evrei. După cum am menționat mai înainte, cartea Evrei este scrisă în principal pentru creștinii evrei – atât autentici, cât și doar cu numele – care sufereau și treceau prin dificultăți din cauza identificării lor cu Isus Cristos și a noii căi de îndreptățire numai prin credință. Acești creștini se angajaseră să-L urmeze pe Cristos, dar ce însemna aceasta pentru ei nu era un drum glorios sau o plimbare prin Disneyland. Identificarea lor cu Isus le aducea mai multă durere și persecuție decât experimentaseră ei anterior. Până la capitolul 10, autorul cărții Evrei le explică acestor oameni în detaliu ce a făcut Isus pe cruce, implicațiile acelui act și superioritatea Sa față de Legea lui Moise. Apoi, în capitolul 11, autorul enumeră o listă de oameni din Vechiul Testament care au trebuit să lupte pentru credința lor în Dumnezeu și să îndure persecuția. În capitolul 12, autorul schimbă macazul de pe stilul de învățătură și începe să-i încurajeze pe acești credincioși să rămână puternici în timpul persecuției și să lupte pentru credință, așa cum au făcut-o predecesorii lor, deoarece această suferință funcționează ca și antrenamentul lor în dreptate sau neprihănire. Disciplina descrisă în capitolul 12 nu este una în sensul pedepsei lui Dumnezeu față de copiii Săi, ci o disciplină în termeni de antrenament, precum antrenamentul militar. Pregătirea și instruirea militară sunt dificile și dureroase, dar necesare pentru succesul în luptă. Când cineva se antrenează la sală, exercițiile nu sunt totdeauna confortabile sau ușoare, dar ele construiesc mușchii și ajută persoana să fie în formă. În mod similar, persecuția și suferința din cauza credinței produc rodul neprihănirii (Evrei 12:11).Mulți dintre acești creștini erau sătui și obosiți, epuizați din punct de vedere spiritual, iar scriitorul încearcă să-i încurajeze în versetul 12 spunându-le: „De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți”. Această frază este citată din Isaia 35:3. În Isaia 34, Dumnezeu anunță judecata dreaptă și răzbunarea împotriva tuturor dușmanilor lui Israel, reprezentați de Edom. Apoi, în capitolul 35, Dumnezeu descrie cum va arăta izbăvirea lor și le revelează că nu i-a uitat. Slava Domnului urma să fie aratată din nou, dar poporul lui Israel era încă în pustie și într-un pământ uscat în acel moment, așa cum ilustrează Isaia 35:1. Isaia spune acelei comunități: „În timp ce treceți prin această perioadă grea, gândiți-vă la toate lucrurile bune pe care Dumnezeu le va face pentru voi și, între timp, ajutați-vă unii pe alții, întăriți mâinile fraților voștri care sunt slabe și genunchii care sunt slabi”. Acum, revenind la textul nostru din Evrei, în același mod, în mijlocul a tot felul de tensiuni dintre cei de partea Legii și cei în Cristos, scriitorul spune acelei comunități de credincioși să se sprijine reciproc și să continue în credință. Apoi, în versetul 14, îi încurajează să încerce să urmărească pacea cât mai mult cu toți cei care luptă împotriva lor, dar fără compromis în ceea ce privește adevărul și sfințirea pe care au primit-o de la Isus prin credință. Cu alte cuvinte, „când familia și rudele vin împotriva voastră din cauza mesajului Evangheliei harului, nu vă mâniați. Încercați să căutați pacea, însă ținând cu hotărâre în același timp în mintea voastră sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”Sfințirea despre care vorbește versetul 14 este căutarea sfințeniei și a neprihănirii lui Isus primite o singură dată la momentul mântuirii. Scriitorul le spune acestor credincioși să nu renunțe la neprihănirea pe care au primit-o prin credință și astfel să se întoarcă la cea primită prin Lege, doar pentru a le fi ușurată viața. Și avem câteva indicii substanțiale în context care ne arată că despre asta vorbește scriitorul. În primul rând, Evrei 12:10 spune că cei care trec prin această pregătire au parte de sfințenia lui Isus. Aceasta le este dată. În al doilea rând, cuvântul „sfințire” sau „sfințenie” din versetul 14 este scris cu articol hotărât: urmărește sfințirea, nu doar o sfințire, ci acel tip de sfințire fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul. Asta înseamnă că exista și un alt tip de sfințire – cea prin faptele Legii – care îi împiedica să fie mântuiți și să-L vadă pe Domnul la sfârșit. În al treilea rând, versetele 15 până la 17 oferă mai multe detalii despre ce a vrut să spună scriitorul când i-a îndemnat să urmărească acea sfințire. El a intenționat să se asigure că nimeni nu ajunge lipsit de harul lui Dumnezeu și se duce înapoi la Lege. Aceasta însemna ca ei să nu permită nici unei rădăcini de amărăciune și frustrare să apară între ei din cauza noii căi de salvare și astfel să se întineze unul pe celălalt.Mai mult, însemna ca ei să se asigure că nimeni nu era fără Dumnezeu ca Esau, care avea dreptul de întâi născut cu multe binecuvântări la pachet, dar la care a renunțat foarte ușor doar pentru confortul unei singure mese. Apoi, când a vrut să primească înapoi binecuvântările, nu a mai putut. În același mod, versetul 17 încurajează poporul evreu care părea să se fi decis pentru Cristos să nu dea la o parte atât de repede noua cale de mântuire prin credință de dragul păcii pământești temporare cu frații lor evrei care încă urmau Legea lui Moise și îi prigoneau. Dacă nu-L aleg pe Cristos și nașterea din nou prin credință, ei vor rămâne nemântuiți și nu Îl vor vedea pe Domnul. 1 Corinteni 6:9–11 (Cei nedrepți și Împărăția)1 Corinteni 6:9–11 (NTR)9 Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici cei imorali, nici idolatrii, nici adulterii, nici catamiții, nici homosexualii,10 nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici bârfitorii, nici escrocii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.11 Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost curățiți, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus Cristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.Obiecția din acest pasaj la siguranța mântuirii credinciosului este următoarea: „Dacă ești un credincios născut din nou, dar continui să fii un imoral, un adulter, un hoț sau un bețiv, nu vei moșteni Împărăția lui Dumnezeu și îți vei pierde mântuirea.” În primul rând, să stabilim că moștenirea Împărăției este echivalentă cu a fi în Împărăție sau a fi mântuit în Cristos. Unii oameni susțin că „moștenirea” este diferită de „intrare”. Deși sunt de acord că există nivele diferite de posesie a Împărăției lui Dumnezeu aici pe pământ și că faptele păcătoase scad capacitatea noastră de a crede și de a manifesta mai mult din tot ce ne-a dăruit El, susțin că moștenirea Împărăției lui Dumnezeu este același lucru cu mântuirea veșnică. Galateni 3:29 și 4:7 arată că, odată ce ești fiu sau fiică a lui Dumnezeu, ești și moștenitor:Galateni 3:29 (NTR)29 Iar dacă voi sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți descendenții lui Avraam și moștenitori după promisiunea făcută.Galateni 4:7 (NTR)7 Astfel, tu nu mai ești sclav, ci fiu, iar dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu.Mai mult, conform Efeseni 1:11–14, oamenii care cred în Isus primesc sigiliul Duhului Sfânt în momentul mântuirii. Acest sigiliu este o garanție a moștenirii lor:Efeseni 1:11–14 (BTF2015 / NTR)11 În El am și obținut o moștenire, fiind predestinați conform cu scopul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,12 Pentru lauda gloriei Sale, noi, care întâi ne-am încrezut în Cristos.13 În care și voi v-ați încrezut, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, evanghelia salvării voastre; și în care, după ce ați crezut, ați fost sigilați cu acel Duh Sfânt al promisiunii,14 Care este garanția moștenirii noastre, până la răscumpărarea posesiunii cumpărate, spre lauda gloriei Sale.În cele din urmă, voi dovedi că moștenirea Împărăției este echivalentă cu intrarea în ea, folosind și relatarea despre tânărul bogat care a venit la Cristos, consemnată în primele trei Evanghelii: Matei 19:16–29, Marcu 10:17–31 și Luca 18:18–30. Toate cele trei relatări se referă la același incident și subiectul este foarte clar: VIAȚA ETERNĂ. Aceasta este întrebarea de început, cu care se încheie fiecare pasaj. Matei 19:16 ne spune că tânărul bogat a întrebat: „Cum pot să AM viață veșnică”, dar Marcu 10:17 și Luca 18:18 ne spun amândouă că a întrebat: „Cum pot MOȘTENI viața veșnică”. Ca răspuns la întrebarea bărbatului, Isus Cristos a vorbit despre INTRAREA în viață în Matei 19:17. El a echivalat ”a avea” și ”a moșteni” viața veșnică cu intrarea în ea.Revenind la 1 Corinteni 6:9–11, deși Pavel se adresează credincioșilor din biserica din Corint și, deși ar părea că sugerează că unii credincioși adevărați nu vor moșteni Împărăția, el face o distincție clară între cei nedrepți și cei sfinți. Versetul 1 al acelui capitol spune: „Îndrăznește cineva dintre voi, având o problemă împotriva altuia, să meargă în judecată înaintea celor nedrepți, și nu înaintea sfinților”? Apoi, în versetele 2 și 3, el continuă spunând că sfinții vor judeca lumea și îngerii. Mai mult, în versetul 10, el afirmă că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu și, în versetul 11, el conchide: „Și așa ați fost unii dintre voi. Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți și ați fost făcuți neprihăniți în Numele Domnului Isus și prin Duhul Dumnezeului nostru”. În mod clar, el nu spune că cei ce sunt creștini nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu dacă încă fac lucruri păcătoase. Însă, el compară comportamentul celor care nu sunt născuți din nou (și nu au nicio parte în Împărăție) cu cel al sfinților. Trebuie să existe o distincție în purtare, iar sfinții ar trebui să fie diferiți de cei nedrepți în modul lor de viață. El face doar o comparație cu scop educativ și motivațional. Mai mult, observați că nu spune că acei oameni vor fi dezmoșteniți. Pur și simplu nu vor moșteni niciodată Împărăția. În cele din urmă, aproape peste tot în Noul Testament, Dumnezeu îi numește sfinți pe cei ce sunt în Cristos și se raportează la ei în funcție de identitatea lor spirituală și nu în funcție de faptele lor care ar putea fi încă păcătoase. El nu îi califică niciodată pe creștini ca și desfrânați, bețivi, adulteri sau hoți, ci cu termenii de neprihăniți, sfinți, fii, moștenitori, etc. În concluzie, 1 Corinteni 6:9–11 nu poate fi folosit ca un argument valid că oamenii născuți din nou pot fi dezmoșteniți în orice moment datorită persistenței lor în trăire nesfântă.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA I)Principii de interpretareOri de câte ori ne apropiem de un pasaj biblic care aparent contrazice siguranța veșnică a mântuirii credincioșilor, putem folosi câteva principii sau unelte care să ne ajute să înțelegem sensul corect și intenționat al textului respectiv. În primul rând, trebuie să ne uităm la contextul istoric și cultural al cărții căreia îi aparține pasajul și să căutăm răspunsuri la întrebări precum următoarele: Cine este autorul cărții? În ce perioadă a fost scrisă cartea? Care este tema cărții? Cui i s-a adresat? Ce probleme ale zilei a încercat să abordeze autorul? Care a fost tonul autorului și atmosfera creată de el? Când facem această cercetare, am putea găsi indicii importante despre interpretarea textului nostru inițial. În al doilea rând, trebuie să citim pasajul în contextul său imediat, adică câteva versete înaintea lui și câteva versete după el, pentru a vedea despre ce vorbea cu adevărat autorul. În al treilea rând, este recomandat să citim același pasaj în mai multe traduceri ale Bibliei și în diferite limbi dacă e posibil, cum ar fi engleză și greacă. Unele limbi sunt mult mai bogate în cuvinte și semnificații decât altele. Limba greacă este una dintre cele mai bogate și cuprinzătoare limbi de pe pământ. De aceea, probabil, Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel încât Noul Testament să fie scris într-o perioadă în care limba greacă era predominantă. De exemplu, limba greacă are șase cuvinte diferite pentru ”dragoste”, trei cuvinte diferite pentru ”cunoaștere” și trei cuvinte diferite pentru ”înțelepciune”. Mai mult, cuvântul ”mântuire” provine din cuvântul grecesc soteria, tradus ca și restabilire la o stare de siguranță, întregire, sănătate și bunăstare, precum și salvare, eliberare și ferire de pericol sau distrugere. Cu toate acestea, ca și creștini, când citim cuvântul „mântuire” din Biblie în limba noastră maternă, credem că se referă doar la mântuirea din iad și din iazul de foc. Dacă citim aceste pasaje dificile într-o singură traducere a Bibliei și doar în limba noastră maternă, putem pierde mult din semnificația inițial intenționată a textului.A patra cheie pentru o interpretare autentică a textelor complexe despre imuabilitatea mântuirii este să înțelegem că salvarea este un pachet holistic și complet, care include atât salvarea de iad, cât și sănătatea fizică, prosperitatea materială și eliberarea de obiceiuri și dependențe păcătoase aici pe pământ. Mergând pe aceeași linie, al cincilea principiu este că mântuirea include atât spiritul, cât și sufletul și trupul nostru. Salvarea spiritului este instantanee și eternă (perpetuă), în timp ce mântuirea sufletului și a trupului sunt progresive și au loc aici pe pământ. Uneori, chiar și creștini fiind, am putea să ne pierdem viața aici pe pământ mai devreme decât a plănuit Dumnezeu și să nu ne însușim toate beneficiile Evangheliei, în principal din cauza lipsei de cunoaștere și înțelegere. S-ar putea chiar să avem perioade de regres sau apostazie. Totuși, aceasta nu înseamnă că ne pierdem și mântuirea veșnică.Al șaselea principiu de interpretare este că mântuirea include două părți: o parte minoră și o parte semnificativă. Partea secundară are de-a face cu ispășirea păcatelor noastre trecute, care ne oferă intrarea veșnică în Împărăție și scăparea de iad, în timp ce partea semnificativă are de-a face cu Noul Legământ de binecuvântări, sfințenie, pace, bucurie, sănătate și prosperitate aici pe pământ. Salvarea adusă de Isus Cristos nu a fost în principal una din iad, ci o salvare de păcat și de toate efectele care au intrat în lume odată cu el. Mântuirea din iad este un produs secundar al mântuirii din păcat. De exemplu, să ne îndreptăm atenția la călătoria poporului Israel din Egipt spre țara promisă. Ieșirea lor din Egipt și trecerea Mării Roșii sunt un simbol al scăpării noastre din păcat și iad, al nașterii din nou și al botezului în apă. Însă, știm cu toții că acesta nu a fost scopul principal al lui Dumnezeu – doar să-i scoată din sclavie, să-i ajute să treacă Marea Roșie și apoi să-i lase să trăiască singuri în deșert. Deuteronom 6:22–23 spune că Dumnezeu i-a scos DIN Egipt pentru a-i duce ÎN țara făgăduită a Canaanului. Scoaterea lor din Egipt a fost doar un pas secundar și necesar pentru ca Dumnezeu să-i ducă în țara promisă. Mulți creștini cred că țara promisă pentru noi, credincioșii, este cerul, după moartea fizică, dar nu este așa. De ce? Pentru că acolo nu vor mai fi uriași cu care să lupte lupta credinței, precum uriașii cu care israeliții au luptat în Canaan. Giganții bolii, sărăciei, blestemului, influențelor demonice, a obiceiurilor păcătoase și dependențelor sunt aici pe pământ, nu în cer. Canaan este manifestarea supranaturală a libertății Noului Legământ aici pe pământ. Din păcate, mulți credincioși se gândesc doar să intre în rai și să scape de iad, iar acestea le sunt oricum deja acordate. Ei mor în „pustie” fără să ajungă vreodată să trăiască în Canaanul Evangheliei aici pe pământ. Noi suntem chemați să-i vindecăm pe bolnavi, să scoatem duhurile rele și să înviem morții (Matei 10:8). Câte dintre aceste beneficii ale Evangheliei se întâmplă în mod regulat în bisericile creștine? Sunt aproape inexistente. Însă ne facem griji de iad! De ce atât de mulți credincioși încă se complac în plăcerile păcătoase ale lumii? Pentru că, la fel ca și poporul Israel din deșert, dacă nu au gustat încă Canaanul, se vor gândi mereu la „carnea și usturoiul” Egiptului unde se aflau în robie. Mulți creștini L-au primit pe Isus doar pentru a le șterge păcatele. Au traversat spiritual Marea Roșie și apoi s-au oprit acolo, așteptând să moară fizic și să meargă în rai. Și de aceea ei tind să-și dorească atât de mult „Egiptul”. Mai mult decât atât, poporul Israel care a murit în deșert și nu a ajuns niciodată în Canaan din cauza necredinței lor, a fost pedepsit de Dumnezeu în diferite moduri – în principal prin moarte fizică – dar El nu i-a trimis niciodată înapoi în Egipt.Al șaptelea și ultimul principiu care ne va ajuta să interpretăm pasajele dificile este că „a lupta pentru credință” sau „a continua în credință” sau „a veghea în credință” sau „a face fapte bune”, toate acestea sunt efecte ale mântuirii autentice și nu condiții de menținere  a ei. Altfel, mântuirea nu ar mai fi numai prin credință și am avea fapte cu care să ne lăudăm înaintea lui Dumnezeu. Evrei 6:4-6 (Imposibilitatea reînnoirii)Evrei 6:1–9 (NTR / BTF2015)1 De aceea, lăsând învățătura începătoare despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu,2 a învățăturii despre ritualurile de spălare, a punerii mâinilor, a învierii celor morți și a judecății veșnice.3 Și vom face aceasta dacă va îngădui Dumnezeu.4 Căci este imposibil pentru cei ce au fost odată luminați, au gustat darul ceresc, au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului care vine,6 dar care apoi au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, întrucât ei Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit.7 Când pământul absoarbe ploaia care cade adesea pe el și dă o recoltă folositoare celor pentru care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu.8 Dacă însă dă spini și mărăcini, atunci este nefolositor și este aproape să fie blestemat. Sfârșitul lui este în foc.9 Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiților, totuși, în ce vă privește, suntem convinși că sunteți în stare de lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea.Mulți oameni au învățat pe alții (și unii învață și astăzi) că acest pasaj arată clar că creștinii își pot pierde mântuirea. Și la prima vedere, la o simplă lectură, se pare că această interpretare este corectă. Dar, așa cum este cazul multor scripturi, ar trebui să fim conștienți de „erezia primei priviri”. Mai întâi, să ne uităm asupra contextului istoric și a publicului țintă al cărții Evrei. Din punct de vedere istoric, biserica primară era în general alcătuită din creștini evrei. Unii dintre acești oameni erau cu adevărat născuți din nou și pe deplin convinși de Cristos și de noua cale de salvare. Însă, alții doar s-au entuziasmat de Isus Cristos și, la gândul că El este Mesia așteptat, s-au alăturat cu bucurie bisericii. Dar ei veneau din secole în care familiile lor fuseseră cufundate în tradițiile iudaice de a merge la Templu pentru a-și acoperi păcatele din nou și din nou în ziua sfântă a ispășirii și de a oferi alte jertfe de animale în mod regulat. Acest sistem de sacrificii încetase în cea mai mare parte după distrugerea Templului în anul 70 d.Hr. După ce Templul a fost incendiat, soldații romani l-au dărâmat, piatră cu piatră, pentru a obține aurul topit care curgea printre crăpături. Probabil, chiar și după această perioadă, mai existau grupuri mici de evrei care încă mai aduceau jertfe de animale. Totuși, fără Templu și fără metoda prescrisă pentru jertfe, zilele sacrificiilor de animale se terminaseră.Înainte de distrugerea Templului, în momentul în care a fost scrisă cartea Evrei, aceștia aveau o mentalitate de reguli, legi și sacrificii repetate, construite în ei de-a lungul sutelor de ani. Mântuirea prin har prin credința în Cristos reprezenta o tranziție și o îndepărtare radicală de la Legea lui Moise și, din această cauză, mulți credincioși evrei aveau îndoieli cu privire la Cristos și oscilau în convingerea lor cu privire la El. Îl admirau pe Isus Cristos și le plăcea noua cale, dar nu erau pe deplin convinși în inimile lor să renunțe la Legea lui Moise și s-o lase cu totul în urmă. Pentru ei, a fost puțin cam ca trecerea de la ortodoxie, catolicism sau islam (toate bazate în principal pe fapte bune, închinare la idoli și tradiții) la simpla credință în Isus Cristos. Le era greu să lase în urmă mentalitatea faptelor. Pe lângă schimbarea mentală problematică din cauza sutelor de ani de moștenire întemeiate pe Lege, evreii care doreau să se dedice pe deplin lui Cristos se confruntau cu persecuția și ridiculizarea atât din partea comunității lor evreiești, cât și din partea propriilor rude și membri ai familiei. Aceștia erau ca al doilea tip de pământ din Marcu 4:16–17, pământul pietros în ce privește Cuvântul lui Cristos despre mântuire. Ce spun acele versete?Marcu 4:16–17 (BTF2015)16 Și la fel, aceștia sunt cei semănați pe locul pietros; care, după ce au auzit Cuvântul, îl primesc îndată cu veselie;17 Și nu au rădăcină în ei înșiși și țin doar un timp; după aceea, când se ridică necaz sau persecuție din cauza Cuvântului, îndată se poticnesc.După cum arată acest pasaj, în același fel mulți evrei au primit Cuvântul cu bucurie. Au perceput ceva, s-au entuziasmat, dar nu aveau rădăcină în ei înșiși. Nu erau născuți cu adevărat din nou. Când lucrurile începeau să devină grele din cauza Cuvântului, când treburile nu mai mergeau atât de ușor pe cât trebuiau să meargă și când apăreau probleme cu oamenii și persecuții, acești evrei aveau tendința de a se întoarce înapoi la Lege și la sistemul de jertfe de animale. Însă, ei nu cădeau dintr-o stare de salvare într-o stare pierdută pentru că ei nu fuseseră de la început pe deplin convinși de Cristos. Probabil că la acea vreme nici măcar nu exista vreo discuție despre pierderea mântuirii, cum avem noi astăzi, sau despre a fi pierdut, din moment ce toți evreii erau poporul lui Dumnezeu, chiar și când erau sub conducerea lui Moise. Ei vroiau să-L slujească pe Dumnezeu. Când poporul lui Israel se afla în pustie în călătoria lor către țara făgăduită, după ce au trecut Marea Roșie, Dumnezeu nu i-a amenințat niciodată că îi va trimite înapoi în Egipt, chiar și atunci când au păcătuit. Da, au fost pedepsiți pentru păcatele lor și mulți dintre ei au murit în deșert și nu au ajuns niciodată în țara promisă, dar El nu a trimis pe nimeni înapoi în Egipt, ceea ce ar însemna pentru noi, creștinii, să ne pierdem mântuirea.Aceasta este audiența țintă a cărții Evrei. Textul din Evrei se adresează în primul rând acestor oameni pe care tocmai i-am descris, așa cum se arată din primele două versete ale cărții:Evrei 1:1–2 (BTF2015)1 Dumnezeu, care în multe dăți și în diferite feluri, le-a vorbit odinioară părinților prin profeți,2 În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile.Părinții menționați aici sunt Avraam, Isaac, Iacov și restul părinților poporului evreu. Cartea Evrei încearcă să-i întărească pe acești oameni în credința lor și să le explice inima Evangheliei într-un mod mai profund, contrastând-o și comparând-o cu Legea lui Moise. Ea compară lucrurile noi în Cristos cu cele vechi. Arată cum Isus Cristos este superior față de tot ceea ce cunoșteau ei până în acel moment – superior părinților și profeților din vechime (Capitolul 1), superior îngerilor (Capitolul 2), superior lui Moise (Capitolul 3), superior lui Iosua (Capitolul 4) și superior preoției levitice (Capitolul 5), în care preoții aduceau jertfe zi de zi în Templu. Acestor credincioși evrei le venea greu să creadă că jertfa lui Cristos era suficientă și că nu mai erau nevoiți să continue cu jertfele de animale. Expresia „din nou” este cheia în toată cartea Evrei.Oamenii despre care Pavel spune: „cei ce au fost odată luminați” din Evrei 6:4 erau doar niște degustători de salvare și nu băutori; aceștia au fost expuși beneficiilor sale, dar nu au fost salvați pe deplin. Ei doar „au gustat” sau „au luat mostre” din Cristos. Ei nu s-au convertit niciodată cu adevărat la credința în El. „Luminat” nu înseamnă neapărat „regenerat” sau „salvat”, deoarece a fi luminat cu privire la ceva nu garantează neapărat un angajament de a acționa pe baza a ceea ce ai fost luminat. O analogie bună ar fi diferența dintre a te căsători cu cineva și a ieși la câteva întâlniri cu acea persoană. Un om poate învăța lucruri despre Cristos și, prin aceasta, să-L admire și poate să-i facă plăcere să fie parte dintr-o părtășie, dar să nu aibă un angajament real și de durată față de El. S-ar putea să fi fost invitat de cineva la biserică, a auzit despre Isus și Evanghelie și a fost luminat, dar nu s-a hotărât niciodată pentru Cristos. Acesta nu este același lucru cu pocăința și credința prin care o persoană este unită cu Cristos și mântuită. În Matei 27:34, putem vedea că, atunci când Isus era pe cruce și i s-a făcut sete, I s-a dat vin acru amestecat cu fiere pe care doar l-a gustat, dar nu l-a băut.Matei 27:34 (NTR)34 I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea.Deci, poți să guști ceva și apoi să refuzi să bei.Apoi avem expresia „părtași ai Duhului Sfânt”, care nu înseamnă neapărat că Duhul Sfânt a venit să trăiască în acești oameni pentru totdeauna, așa cum ar face-o în cazul credincioșilor. Câteva exemple de oameni părtași ai Duhul Sfânt care au sfârșit rău ar fi regele Saul și Samson din Vechiul Testament. Duhul Sfânt a venit peste ei pentru o vreme și au făcut lucruri mari pentru Dumnezeu, dar apoi au căzut. Un alt exemplu excelent de părtaș al Duhului Sfânt în Noul Testament este Iuda Iscarioteanul, ucenicul lui Isus, care a scos demoni și a vindecat pe cei bolnavi, dar apoi a căzut și s-a pierdut. Nici măcar nu fusese mântuit încă, pentru că Isus nu murise pe cruce în acel moment, iar Iuda a murit fără să-și manifeste vreo credință în Dumnezeu, așa cum a făcut Petru după ce a căzut. Iuda a fost doar un părtaș – un degustător – nu un băutor.Ai putea întreba: „Cum este posibil acest lucru? Cum pot oamenii să fie în biserică de ceva timp, să facă tot felul de activități, să vadă puterea lui Dumnezeu și să nu se nască din nou? Cunosc personal pe cineva devotat Domnului, care mai târziu s-a îndepărtat de Cristos. Vrei să-mi spui că acea persoană nu a fost născută din nou?” Ei bine, nu știu. S-ar putea să fi fost cu adevărat născuți din nou, caz în care se vor întoarce înapoi la Cristos, sau nu au fost născuți din nou deloc. Doar Dumnezeu și acea persoană poate ști ce se întâmplă în inima ei. Nimeni din exterior nu poate să știe ce crede cu adevărat o altă persoană. Biblia spune în 1 Ioan 2:19 următorul lucru:1 Ioan 2:19 (BTF2015)19 Au ieșit dintre noi, dar nu erau de-ai noștri, căci dacă ar fi fost de-ai noștri ar fi rămas cu noi, dar au ieșit ca să se arate că nu toți erau de-ai noștri.Conform acestui pasaj, unii oameni se pot ”atașa„ la trupul lui Cristos într-un mod aparent autentic, fără să fie neapărat din trup. Această categorie de „gustători” anulau puterea jertfei lui Cristos pentru ei înșiși, prin continuarea aducerii jertfelor de animale în mod repetat, deși cunoșteau adevărul. Comportamentul lor arăta că lucrarea de la cruce a fost ineficientă. Ei încă așteptau ca o jertfă permanentă să vină, așa că Isus Cristos trebuia să moară din nou. În felul acesta, ei Îl sacrificau din nou pe Fiul lui Dumnezeu și Îl supuneau la rușine publică. Dar Pavel vine și spune că, dacă acești oameni, care au gustat din harul lui Dumnezeu și din binefacerile Evangheliei, se întorc la Lege ca fundament pentru iertarea păcatelor lor, atunci este imposibil pentru ei să se pocăiască și să fie reînnoiți, atâta timp cât continuă să facă asta. Dacă ei tratează jertfa lui Cristos în acest fel, atunci rămân nemântuiți pentru că nu există nicio altă jertfă pentru păcate hotărâtă de Dumnezeu ca și plată satisfăcătoare pentru păcatele lor. Dumnezeu declarase vechiul sistem de jertfe de animale ca fiind învechit, deci nu mai era valabil și satisfăcător, iar sacrificiul etern al lui Isus îl înlocuise complet. Isus Cristos este sacrificiul etern suprem care înlătură orice tip de păcat. Pavel vorbește despre ploaie și rodire în Evrei 6:7 și 8. Peste acești oameni s-a plouat în mod repetat cu Cuvântul bun al lui Dumnezeu, cu iluminare și au beneficiat de puterea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, dacă continuă să meargă în necredință, ei vor rodi spini și mărăcini (fapte moarte) și vor ajunge să fie arși de judecata veșnică. Observați în versetele 4–6 că Pavel folosește pronumele la persoana a treia — „aceia, lor, ei” — pentru a vorbi despre acea categorie de oameni care sunt încă pe margine, poate chiar fără să știe, și nu despre cei care sunt deja în Cristos, preaiubiții cărora li se adresează în versetul 9. El este convins de lucruri mai bune care însoțesc mântuirea în cazul lor.În ultimul rând, chiar dacă acest pasaj s-ar fi referit la copiii lui Dumnezeu, care sunt cu adevărat în Cristos, dar care cad din credință și mântuire (așa cum le înțelegem noi), nimeni nu poate susține sau dovedi empiric că este imposibil ca ei să se întoarcă la pocăință. Atâta timp cât oamenii trăiesc pe acest pământ au o șansă de mântuire și de a se întoarce la Tatăl, ceea ce ar contrazice acest text. Este destul de interesant că unii predicatori folosesc acest pasaj pentru a susține posibilitatea creștinilor de a-și pierde mântuirea prin păcat și, după aceea, fac chemări la altar. De ce ai chema oamenii la rugăciune și pocăință? Conform acestor versete, dacă și-au pierdut mântuirea, ei nu pot fi niciodată reînnoiți înapoi la pocăință. Așadar, nu are niciun sens să-i chemi pe oameni să se pocăiască atunci când s-ar putea ca ei să-și fi pierdut deja mântuirea. Evrei 10:26 (Păcatul voit)Evrei 10:11–29 (NTR)11 Fiecare preot stă în fiecare zi și își face slujba, aducând din nou și din nou aceleași jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele.12 Însă Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, o dată pentru totdeauna, și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu.13 Și de atunci așteaptă, până când dușmanii Lui vor fi făcuți scăunaș pentru picioarele Lui.14 Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.15 Duhul Sfânt, de asemenea, ne confirmă lucrul acesta. Căci, după ce spune:16 „Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor“,17 Duhul Sfânt adaugă: „Și nu-Mi voi mai aminti nicidecum de păcatele și fărădelegile lor“.18 Iar acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nicio jertfă pentru păcat.19 Așadar, fraților, fiindcă avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus,20 pe calea cea nouă și vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperia dinăuntru, adică trupul Său,21 și fiindcă avem un Mare Preot peste Casa lui Dumnezeu,22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței, având inimile curățite de conștiința rea și trupurile spălate cu apă curată.23 Să ne ținem fără ezitare de speranța pe care o mărturisim, căci credincios este Cel Ce a promis!24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.25 Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă, așa cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că Ziua se apropie.26 Căci, dacă noi continuăm să păcătuim în mod voit, după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcat,27 ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și furia unui foc care-i va distruge pe cei împotrivitori.28 Oricine încalcă Legea lui Moise este omorât, fără milă, pe baza mărturiei a doi sau a trei martori.29 Cu cât credeți că merită o pedeapsă mai aspră acela care-L calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră întinat sângele legământului prin care a fost sfințit și care-L insultă pe Duhul harului?Cea mai obișnuită interpretare a acestui text, care apare de obicei ca o obiecție la siguranța mântuirii, este că, dacă creștinii autentici continuă să păcătuiască intenționat și dacă se complac în păcat în mod repetat, își pot pierde mântuirea. Ei se pot aștepta doar la judecata și pedeapsa finală. Totuși, acest pasaj tratează aceeași problemă discutată în Evrei 6:1–9. Contextul aici este contrastul dintre jertfele repetate din Vechiul Testament, care nu au înlăturat niciodată păcatele (vezi versetul 11) și SINGURA jertfă a lui Cristos, pentru toate păcatele, din toate timpurile (vezi versetele 12 și 14). Versetul 18 indică faptul că din moment ce iertarea a venit numai prin jertfa lui Cristos, nu mai există nicio altă jertfă valabilă și acceptabilă pentru păcat. Această ultimă frază este repetată în versetul 26, „nu mai rămâne jertfă pentru păcate”, ceea ce dovedește că Pavel este încă în același context când vorbește despre păcatul intenționat.În versetele 19–25, Pavel le spune evreilor ce să facă, având în vedere noua cale de ispășire. Apoi, în versetul 26, care începe cu cuvântul „CĂCI”, „cunoașterea adevărului” la care se referă este tocmai ceea ce le spusese deja: există o singură jertfă pentru păcat. Acesta este adevărul. „Păcătuirea cu voia” nu se referă la fapte păcătoase intenționate care i-ar face pe credincioși să-și piardă mântuirea și să aștepte judecata terifiantă a lui Dumnezeu, ci la păcatul voit al necredinței în jertfa lui Isus dată odată pentru totdeauna. Acesta este singurul păcat de care Duhul Sfânt încearcă acum să convingă lumea, conform cu Ioan 16: păcatul de a nu crede în Isus și de a respinge plata aprobată de Dumnezeu pentru păcate. Cu alte cuvinte, Pavel spune cam așa: „Frații mei evrei, vă tot spun că nu mai există jertfe repetate de animale pentru păcate, ci doar o singură jertfă a lui Isus. Ăsta e adevărul! Dar dacă continuați să păcătuiți de bună voie, necrezând acest adevăr și vă întoarceți la Lege, nu mai rămâne altă jertfă pentru păcatele voastre și veți rămâne nemântuiți, sub mânia lui Dumnezeu.” Apoi continuă în versetele 28 și 29, spunând că ori de câte ori cineva nu a ascultat de Legea lui Moise și a pus-o deoparte, acea persoană a murit fără milă. Cu mult mai severă va fi pedeapsa celor care dau la o parte Legea lui Cristos, îl călcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și consideră ca necurat și obișnuit (gr. Koinon = comun) sângele legământului prin care au fost sfințiți, insultând astfel spiritul harului! Acesta este păcatul voit despre care vorbește Pavel aici.

DOVEZI ALE SALVĂRII ETERNE (PARTEA II)Lumea perfectă versus lumea căzutăSă vedem o altă dovadă a eternalității mântuirii. Lucifer însuși și primul Adam au căzut în păcat aflându-se într-o lume perfectă și dintr-o poziție de sfințenie perfectă. Cu atât mai mult, într-o lume plină de rău, de ispite și de toate poftele și obiceiurile nesănătoase lucrând împotriva ta ca și credincios, probabilitatea de a cădea din mântuire este de un milion la unu, dacă Dumnezeu nu te-ar ține și nu ți-ar păstra mântuirea intactă prin puterea Duhului Sfânt. Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 1:7–9 că nu noi înșine, ci Domnul nostru Isus Cristos este Cel care ne va susține fără vină până la capăt pentru că Dumnezeu este credincios:1 Corinteni 1:7–9 (NTR / BVA)7 Astfel, nu sunteți lipsiți de niciun dar în timp ce așteptați descoperirea Domnului nostru Isus Cristos,8 El vă va susține cu forța Sa până la sfârșit, astfel încât să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos.9 Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru.Apoi Iuda spune că cei chemați sunt sfințiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați de El în Isus Cristos:Iuda 1:1 (NTR / BTF2015)1 Iuda, slujitor al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, către cei chemați, care sunt sfințiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați în Isus Cristos:…1 Tesaloniceni 5:23–24 transmite aceeași idee că Dumnezeul păcii Însuși ne va sfinți și ne va păstra fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos, pentru că Cel care ne-a chemat este credincios și El este Cel care va face acest lucru:1 Tesaloniceni 5:23–24 (NTR / BTF2015)23 Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească complet, iar duhul, sufletul și trupul vostru să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos.24 Cel Ce vă cheamă este credincios și va face lucrul acesta.În cele din urmă, Iuda spune că Dumnezeu este capabil să ne ferească de cădere și să ne prezinte fără cusur înaintea slavei Sale:Iuda 1:24 (NTR)24 Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea gloriei Lui,… Legământul veșnicSă citim un pasaj convingător din Ieremia 32:37–40 despre Noul Legământ și efectele lui asupra credinciosului:Ieremia 32:37–40 (NTR / BTF2015)37 «Iată, îi voi aduna din toate țările unde i-am alungat în mânia, furia și înverșunarea Mea cea mare, îi voi aduce înapoi în locul acesta și-i voi face să locuiască în siguranță.38  Ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor.39  Le voi da o singură inimă și o singură cale, ca să se teamă de Mine pentru totdeauna, pentru binele lor și al copiilor lor după ei.40  Voi încheia cu ei un legământ veșnic, potrivit căruia nu Mă voi opri din a le face bine. Voi pune în inima lor teama de Mine, ca să nu se mai îndepărteze de Mine.În acest pasaj, Dumnezeu vorbește prin profetul Ieremia în mod specific poporului Israel, dar și despre Noul Legământ în Cristos extins mai târziu și asupra neamurilor. În versetul 37, Dumnezeu spune poporului Israel ceva particular, doar pentru ei ca națiune, și anume că într-o zi El îi va aduna din toate țările și îi va aduce înapoi la Ierusalim. Dar apoi, de la versetul 38 până la versetul 40, Dumnezeu începe să le spună lucruri despre Noul Legământ care se aplică tuturor credincioșilor în Cristos de astăzi. De unde știm asta? În primul rând, Dumnezeu le promite că vor fi poporul Său. Aceasta este o temă care se repetă atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Dumnezeu a căutat întotdeauna o rasă aleasă și o Împărăție de preoți care să fie templul Său și în care să locuiască. Vedem în Exodul 19:5–6 o promisiune către poporul lui Israel că, dacă se supun Legii, ei vor fi acei oameni:Exod 19:5–6 (BTF2015)5 Și acum, dacă veți asculta într-adevăr de vocea Mea și veți ține legământul Meu, atunci voi Îmi veți fi un tezaur special, peste toate popoarele, pentru că tot pământul este al Meu.6 Și Îmi veți fi o Împărăție de preoți și o națiune sfântă. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.Apoi, în Noul Testament, în 1 Petru 2:9, după răstignirea lui Isus, Dumnezeu le spune tuturor oamenilor care sunt în Cristos (atât evrei, cât și neamuri), la timpul prezent că ei sunt acea generație aleasă, propriul Său popor special, pentru că Cristos a împlinit toată Legea și toate condițiile:1 Petru 2:9 (BVA)9 Dar voi sunteți un popor ales, formând un regat de preoți și o națiune sfântă. Ați devenit societatea oamenilor sfinți care aparțin lui Dumnezeu. Astfel, voi puteți proclama lucrările speciale pe care le face Acela care v-a chemat din întuneric la excelenta Sa lumină!A doua dovadă că textul din Ieremia se aplică noii creații este promisiunea lui Dumnezeu că El va da acestui popor o singură inimă, nouă, și o singură cale, ca să se teamă de El pentru totdeauna. Cine este calea, singura cale către Dumnezeu? Isus Cristos. El spune aceasta în Ioan 14:6:Ioan 14:6 (NTR)6 Isus i-a răspuns: ‒ Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.Acum, după ce am stabilit că Ieremia 32:38–40 se aplică credincioșilor în Cristos, să observăm ce spune Dumnezeu despre acel Nou Legământ, respectiv despre salvare. În primul rând, în versetul 39, Dumnezeu spune că le va da o singură inimă și o singură cale, pentru ca ei să se teamă de El, PENTRU TOTDEAUNA. Cu alte cuvinte, această nouă inimă garantează că ei, prin propria lor alegere liberă, se vor teme de Dumnezeu PENTRU TOTDEAUNA, nu doar temporar. În al doilea rând, în versetul 40, Dumnezeu spune că El va face cu acești credincioși un LEGĂMÂNT VEȘNIC. Un legământ între două părți se încheie numai atunci când una dintre părți moare. Știm că Dumnezeu nu moare niciodată, dar știm, de asemenea, că nici credincioșii nu pot muri niciodată, deoarece au viața veșnică în noile lor spirite la momentul mântuirii. Mai mult decât atât, un legământ ETERN înseamnă că legământul nu se va termina NICIODATĂ, sugerând că credincioșii, chiar și prin libera lor alegere, nu vor dori niciodată să iasă din acel legământ. În al treilea rând, în a doua parte a versetului 40, Dumnezeu reiterează faptul că El va pune teama și respectul de El în inimile lor, astfel încât ei, chiar și prin libera lor alegere, să nu se îndepărteze de El. Faptele individuale versus natura moștenităÎnainte de venirea lui Cristos, de ce erau oamenii condamnați la iad în viitor după moartea fizică? Din cauza faptelor lor păcătoase individuale sau din cauza păcatului lui Adam care le-a fost transmis? Din cauza păcatului lui Adam, deoarece dacă Isus nu ar fi venit și nu ar fi murit pe cruce, oamenii buni ai Vechiului Testament precum Avraam, Noe, Ilie și toți ceilalți care au manifestat vreodată credința în Dumnezeu și au făcut fapte bune, ar fi rămas încă condamnați la iad în ciuda faptelor lor bune. În același mod, credincioșii în Cristos sunt mântuiți și rămân așa pe baza neprihănirii ultimului Adam, adică neprihănirea lui Isus, și nu pe seama faptelor lor bune făcute după mântuire. Poziția noii creațiiMai mult decât atât, Dumnezeu nu ar fi avut nicio garanție că Fiul Său nu a murit în zadar sau că cineva va ajunge până la capăt dacă El nu ar fi menținut acea mântuire. Să încercăm să răspundem la aceste întrebări mai adânci: în ce poziție te afli tu astăzi ca și creștin, în fața lui Dumnezeu? Există trei posibilități. Fie ești în poziția lui Adam de dinainte de cădere, în care poți pierde salvarea oricând, fie ești în poziția lui Isus de dinaintea crucii, adică trebuie să câștigi și să-ți păstrezi mântuirea, sau ești în poziția lui Isus de după înviere, în care nu poți nici să cazi înapoi în moarte și nici nu trebuie să câștigi și să-ți păstrezi mântuirea. Desigur, a treia poziție este cea adevărată și aceasta este inima Evangheliei, vestea cea mare, misterul pe care Dumnezeu l-a ținut ascuns de veacuri. Imposibila schimbare a naturiiEste posibil ca o ființă umană să-și schimbe natura după bunul plac? Chiar și în mod natural vorbind, ființele umane nu își pot schimba niciodată ADN-ul și nici nu pot deveni fiii și fiicele altcuiva. Este imposibil! De ce ar fi posibil acest lucru în sens spiritual, mai ales că acest domeniu îl guvernează întotdeauna pe cel natural și știind că lucrurile din domeniul natural sunt o analogie a lucrurilor spirituale? Cum poate fi posibil să fii o creație veche azi, o creație nouă mâine și apoi să te întorci, după un timp, la o creație veche? Desigur, așa ceva nu este posibil. Imposibila despărțire de dragosteSă vedem o altă dovadă biblică în favoarea siguranței și permanenței mântuirii în Romani 8:38–39.Romani 8:38–39 (NTR)38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile,39 nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă ființă nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!Acest pasaj afirmă într-o manieră foarte detaliată că nimic și nimeni, niciun alt lucru creat, nu-i poate separa pe credincioși de dragostea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, majoritatea creștinilor adaugă din nou în mintea lor că „nimeni nu îi poate despărți, DECÂT EI ÎNȘIȘI”. Nu este adevărat. Cuvântul spune: „nici o altă FIINȚĂ”. Credincioșii sunt ființe umane create de Dumnezeu? Atunci nici ei nu se pot separa de iubirea Lui. Nici măcar nu vor dori să facă aceasta în adâncul inimii lor. În plus, această problemă este una vitală. Dacă credincioșii s-ar putea separa de iubirea lui Dumnezeu, atunci Cuvântul ar fi menționat-o în mod explicit. Poate un fiu sau o fiică naturală să-și schimbe ADN-ul pentru a deveni fiul sau fiica altcuiva? Nu. Atunci nici un fiu sau fiică spirituală nu își pot schimba ADN-ul divin spiritual. Poate un tată sau o mamă naturală și normală să renunțe vreodată la fiul sau fiica lor? Nu. Întrucât ei nu pot face aceasta ca ființe create după chipul lui Dumnezeu, cu atât mai mult, Dumnezeu Tatăl nu poate face asta. Părinții pământești sunt mai buni și mai iubitori decât Dumnezeu Însuși, care i-a creat după chipul Său? Desigur că nu. Dumnezeu este mult mai bun decât creația Sa. Măreția TatăluiMai departe, Ioan 10:27–29 declară că oile lui Isus nu vor pieri niciodată.Ioan 10:27–29 (BTF2015)27 Oile Mele aud vocea Mea și Eu le cunosc și ele Mă urmează;28 Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.29 Tatăl Meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.Dumnezeu, Tatăl este mai mare decât toți, chiar și decât credincioșii înșiși. Totuși, ei ar putea adăuga din nou în mintea lor: „Nimeni nu poate să-i smulgă din mâna Tatălui, decât ei înșiși. ” Factorul fricăPosibilitatea ca mântuirea să expire fie implicit, din cauza faptului că nu avem grijă cum ne trăim viața, fie prin libera noastră alegere, introduce în practica creștină o doză semnificativă de nesiguranță constantă, frică și anxietate. Însă, umblarea creștină ar trebui să fie în odihnă (Matei 11:28). Frica nu este un fruct al Duhului Sfânt. Credincioșii în Cristos nu ar trebui să trăiască în nici un fel de frică. Dacă tu, ca și credincios, detectezi în viața ta vreo teamă de acest gen că ți-ai putea cumva pierde salvarea, tu trebuie să știi că frica nu este de la Dumnezeu. Deoarece suntem încă expuși ispitelor și încă facem fapte păcătoase, întrebările repetitive, dacă mântuirea noastră a fost autentică sau dacă am trecut deja de punctul de unde nu mai este întoarcere, sunt inevitabile. Posibilitatea ca, într-un fel sau altul, salvarea să se piardă, elimină siguranța și, în cel mai bun caz, dă loc doar speranței. Însă, faptul în sine că tu vrei să te asiguri că nu vei renunța niciodată la Cristos, arată că salvarea ta a fost autentică și veșnică.Fără certitudinea și fixitatea salvării eterne, nu există pace reală. Fără pace, nu există bucurie. Fără bucurie, nu există capacitatea de a-i iubi pe ceilalți oameni necondiționat. În consecință, nici Dumnezeu nu ne iubește necondiționat dacă noi trebuie să ne menținem mântuirea, fie direct sau indirect, prin faptele noastre bune, în mod continuu. Însă, 1 Ioan 4:18 spune că nu există frică în dragoste și că iubirea perfectă o alungă, deoarece frica implică chin. Cel ce se teme nu a fost făcut desăvârșit în dragoste, adică nu a ajuns să fie pe deplin convins de cât de mult îl iubește Dumnezeu și că acea dragoste este fără condiții. Mai mult decât atât, acceptarea fricii că ți-ai putea pierde mântuirea prin alegerea ta revelează o încredere nebiblică în efortul și în faptele tale bune de a te menține în credință. Dumnezeu este Cel care te-a uns și te întărește în Cristos (2 Corinteni 1:21), și El este, de asemenea, Cel care lucrează în tine atât pentru a voi, cât și pentru a face fapte corespunzătoare mântuirii, pentru buna Sa plăcere (Filipeni 2:13).Nu în ultimul rând, să ne întrebăm următoarele: oare oamenii (atât credincioșii, cât și necredincioșii) se întorc împotriva lui Dumnezeu din pură ură față de El, așa cum a făcut diavolul, sau poate din cauza unor traume din trecutul vieții lor, din cauza anumitor frustrări sau așteptări greșite neîmplinite? De cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, oamenii care par a fi împotriva lui Dumnezeu și vorbesc urât despre El, o fac din frustrare sau din lipsă de înțelegere. Dumnezeu cunoaște inima omului și nu ia în considerare acele afirmații verbale, atunci când nu sunt intenționate. Slavă Domnului că nu le ia în seamă! Cum poate un credincios născut din nou să ajungă vreodată într-o stare de ură autentică împotriva lui Dumnezeu? Este ca și cum ai spune că Dumnezeu sau Isus Cristos ar putea într-o zi să renunțe la starea lor de sfințenie și să devină păcat. Este imposibil! Cele mai multe astfel de apostazii aparente ale creștinilor provin din așteptări neîmplinite și nu din faptul că aceștia doresc cu adevărat să renunțe la mântuire. Motivația trăirii sfinteSingurul motiv pentru care credincioșii (în special predicatorii) promovează ideea că creștinii își pot pierde mântuirea, este acela de a-i motiva pe copiii lui Dumnezeu la o viață sfântă, mai precis la un comportament moral. Cu alte cuvinte, „trăiește sfânt sau mergi în iad”! Totuși, mai întâi, creștinii sunt îndreptățiți și făcuți neprihăniți în momentul salvării, fără a face nimic bun sau rău. În al doilea rând, dacă adevărații credincioși și-ar putea pierde credința, stimulentul lor pentru sfințire sau pentru a trăi o viață sfântă devine corupt. Frica de iad devine motorul principal mai degrabă decât dorința autentică a credinciosului de a se sfinți, dorință care izvorăște dintr-o inimă regenerată ca răspuns copleșitor la iubirea inițială a lui Dumnezeu. Frica de iad nu este motivația dumnezeiască potrivită și cu siguranță nu ține pe termen lung. „Vestea bună” a pierderii mântuiriiO mântuire fluctuantă adaugă o măsură considerabilă de reticență credincioșilor în ceea ce privește evanghelizarea și o lipsă de atracție a Evangheliei pentru cei ce nu-L cunosc pe Cristos. Lumea și viața în general sunt deja pline de incertitudini. O mântuire îndoielnică, cu posibilitatea de a pierde credința, nu este o veste bună și atrăgătoare, în niciun fel. Ipoteza pierderii mântuiriiAcum, să presupunem pentru o clipă, că este posibil, ca și credincios în Cristos, să-ți pierzi mântuirea prin păcat. De câte păcate e nevoie pentru a te face să îți pierzi salvarea? Biblia nu menționează un număr maxim de păcate care te vor face să-ți pierzi implicit mântuirea. Apoi, odată ce o pierzi, o mai poți recupera? Dacă da, aceasta ar presupune să fii botezat în apă și cu Duhul Sfânt din nou, lucru care nu se găsește nicăieri în Biblie. Dacă nu poți obține mântuirea înapoi, de unde știi când ai trecut de punctul de neîntoarcere? Există un punct atât de specific și decisiv? Dacă într-adevăr îți poți pierde mântuirea, cum de acest proces nu este descris în detaliu nicăieri în Biblie? Cum poți ști când ai pierdut-o? Deoarece aceasta nu este o problemă banală, ci o chestiune de viață și de moarte, majoritatea creștinilor ar dori să știe despre aceasta, iar Biblia ar fi trebuit să o acopere. Dar Biblia nu face asta! Evangheliile și epistolele menționează clar cum pot fi mântuiți oamenii și când este momentul exact când pot ști cu siguranță că sunt mântuiți (Romani 10:9-10). Însă, nu menționează nicăieri clar când credincioșii pot să știe că au căzut din credință și și-au pierdut salvarea eternă.Romani 10:9–10 (NKJV)9 Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit.10 Căci omul crede cu inima, ca să primească dreptatea, și mărturisește cu gura, ca să primească mântuirea.

DOVEZI ALE SALVĂRII ETERNE (PARTEA I)Introducere”Sunt oare încă salvat? Am fost de fapt vreodată salvat cu adevărat?” Ți-au venit vreodată în minte astfel de întrebări ca și credincios născut din nou? Știu că pe mine m-au urmărit de multe ori, deși credeam că sunt un credincios adevărat în Cristos, născut din nou, botezat în apă și mântuit. De ce? Pentru că încă păcătuiam ca și creștin și uneori în mod repetat în același domeniu. Când se întâmpla asta, mă simțeam rușinat, îmi părea rău de ceea ce făceam și mă întrebam: „Oare voi vedea vreodată vreun progres real în sfințenie în viața mea de creștin, astfel încât să nu fiu nevoit să-mi fac griji sau să-mi fie frică că îmi voi pierde mântuirea? Voi depăși vreodată complet și permanent comportamentele păcătoase care se repetă din nou și din nou, deși le-am mărturisit și am decis să mă schimb de atâtea ori?” Nu știam ce să fac pentru că îmi doream atât de mult să fiu plăcut Domnului, dar mă simțeam fără speranță. Conștiința mea a continuat să mă apese cu condamnare ani de zile până când am început să mă tem că acumularea acestor păcate a anulat deja sau va anula mântuirea mea veșnică undeva în viitorul apropiat, deși le-am mărturisit și mi-a părut sincer rău de ele. Obișnuiam să mă întreb: „Cât timp mă va suporta Dumnezeu până când va renunța complet la mine?” Ori de câte ori mă îmbarcam într-un avion, plângeam înaintea lui Dumnezeu și mă asiguram că mi-am mărturisit toate păcatele ca să nu fiu pierdut veșnic în caz că avionul se prăbușea. Având aceste întrebări care nu îmi dădeau pace în mod constant, am devenit descurajat în umblarea mea de creștin. În loc să mă bucur de salvarea mea, să-L iubesc pe Dumnezeu din ce în ce mai mult și să-L urmez cu o inimă neîmpovărată, mă simțeam mereu nevrednic, chiar și atunci când poate nu aveam în minte un anumit păcat. Îmi era greu uneori să mă rog sau să citesc Biblia. Și mai problematic era faptul că eram implicat în mod regulat în slujirea publică în biserică. Conduceam închinarea în fiecare săptămână, predicam Cuvântul și mă rugam pentru oameni. Treptat mi-am pierdut toată încrederea în a mai sluji lui Dumnezeu și oamenilor și am devenit atât de concentrat pe sine încât L-am pierdut din vedere pe Cristos și tot ceea ce El a făcut pentru mine. În ciuda eforturilor și intențiilor mele bune, am continuat să păcătuiesc. Păcatele mele nerezolvate continuau să se adune, împovărându-mi conștiința și făcându-mă să mă simt fără speranță și paralizat din punct de vedere spiritual. Am început să cred că nu voi putea trăi niciodată o viață sfântă și că voi fi întotdeauna în condamnare, vinovăție și depresie. Rețineți că nu trăiam în păcate grave cum ar fi adulter, droguri, băutură, fumat, furt sau minciună. Eram copil de pastor născut și crescut într-o familie creștină, însă aveam unele lucruri cu care mă confruntam. Într-o zi după întâlnirea de biserică, am decis serios să renunț la a-L urma pe Domnul pentru că mă săturasem să lupt și să mă prefac că sunt bine. De asemenea, eram convins că viața mea creștină a suferit pagube ireparabile și că eram deja pierdut. Așa că, m-am gândit în sinea mea: „Ce folos? De ce să mă mai chinui când mi-am pierdut deja mântuirea? De ce să mai încerc?” Dacă ai experimentat vreodată ceva asemănător, această serie de articole este pentru tine. Din fericire, Duhul Sfânt a avut milă de mine și nu m-a lăsat acolo. El a început încet să-mi dezvăluie adevăruri profunde despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la cruce și despre mântuire.Adevărații credincioși, care sunt născuți din nou și îndreptățiți prin credința în Cristos, pot să își piardă vreodată mântuirea prin păcat? Curând mi-am dat seama că această întrebare a fost o sursă de controversă pentru o lungă perioadă de timp printre creștini. Aceasta este într-adevăr o problemă de o importanță considerabilă în viața creștină practică. Pe de o parte, dacă nu există nicio garanție că mântuirea este permanentă, credincioșii pot experimenta o mare anxietate și nesiguranță, ca și mine, subminând eficiența și puterea Evangheliei în viața lor creștină. Pe de altă parte, dacă mântuirea este sigură și credincioșii sunt păstrați salvați independent de viețile și faptele lor, rezultatul ar putea fi delăsare sau indiferență față de cerințele morale și spirituale ale Evangheliei, ceea ce se numește libertinism. Prin urmare, clarificarea și stabilirea învățăturii scripturale referitoare la siguranța credinciosului este esențială pentru o viață biruitoare.Au existat două perspective predominante ale acestei controverse asupra siguranței eterne a salvării: una în care perseverența noastră în credință și sfințire condiționează păstrarea mântuirii, iar cealaltă în care mântuirea este asigurată de Dumnezeu pentru eternitate, independent de sfințirea noastră. În această serie de articole, voi susține că mântuirea autentică este păstrată de Dumnezeu pentru totdeauna, sfințirea fiind un rezultat al acestei mântuiri și nu o condiție pentru a o menține. Voi realiza acest obiectiv dezvăluind mai întâi dovezile biblice conform cărora credincioșii adevărați în Cristos nu își pot pierde niciodată mântuirea. Apoi voi aborda cele mai comune obiecții biblice la siguranța veșnică a mântuirii pentru adevărații credincioși născuți din nou și voi încerca să răspund la ele.Această serie de articole descrie o altă aplicație sau consecință (pe lângă mărturisirea păcatelor și Cina Domnului) a realității că credincioșii au devenit liberi de condamnare pentru totdeauna, iar păcatele lor viitoare au fost, de asemenea, eradicate. Un dar gratuit și irevocabilSă citim două pasaje care ilustrează însăși natura mântuirii și a vieții eterne:Efeseni 2:8 (RMNN)8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu.Romani 6:23 (RMNN)23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.Prima dovadă că tu, ca și credincios născut din nou, nu îți poți pierde niciodată mântuirea este faptul că mântuirea și viața eternă sunt daruri gratuite de la Dumnezeu. Chiar și expresia „dar gratuit” este un pleonasm pentru că orice dar este gratuit prin însăși definiția cuvântului „dar”, însă am folosit-o pentru a mă asigura că înțelegem că este gratuit. Un cadou nu vine cu nici un fel de obligații, condiții, muncă sau fapte bune necesare pentru a-l câștiga sau a-l păstra. Știind că acest cadou nu vine de la o ființă umană, ci de la Dumnezeul Atotputernic, care este mereu credincios și de încredere, care nu se schimbă niciodată și dă oamenilor numai daruri bune și perfecte (Iacov 1:17), ne dă și mai multă siguranță și încredere.Mai mult, îndreptățirea sau achitarea veșnică a păcatelor tale este primită numai prin credință și independentă de faptele Legii. Aceasta înseamnă că nu ți-ai primit mântuirea pe baza faptelor tale bune, nu este menținută prin faptele tale bune făcute după momentul salvării și nici nu se pierde prin faptele tale rele. Care sunt lucrările Legii? Sunt fapte bune și sfinte, făcute pentru Domnul, dar care sunt făcute prin efort uman și cu scopul greșit de a te menține drept cu Dumnezeu și de a fi plăcut Lui. Deoarece mântuirea ta este independentă de faptele tale, ea este sigură și eternă. Romani 3:28 arată clar acest lucru:Romani 3:28 (BTF2015 / NTR)28 De aceea noi considerăm că omul este declarat drept prin credință, fără faptele Legii.Mântuirea este și un dar irevocabil. De unde știm asta? Însăși natura lui Dumnezeu ilustrată în Romani 11:29 ne dezvăluie acest fapt:Romani 11:29 (BTF2015)29 Fiindcă darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile.Deși contextul acestui verset este chemarea lui Israel de către Dumnezeu, el dezvăluie ceva general valabil și adevărat despre natura lui Dumnezeu: odată ce El a dat un dar cuiva, odată ce a chemat sau binecuvântat pe cineva, El nu se pocăiește și nu-i pare rău de acel lucru, orice s-ar întâmpla. Darurile, chemările și binecuvântările de la Dumnezeu sunt întotdeauna irevocabile. Cei născuți din nou au primit darul dreptății și au fost chemați la mântuire. Acest dar și această chemare sunt irevocabile din punctul de vedere al lui Dumnezeu odată ce credincioșii le acceptă prin credință. Definiția vieții eterneÎn plus, conform multor pasaje precum Romani 6:23, Ioan 3:36, Ioan 5:24 și Ioan 6:47, credincioșii în Cristos au deja viață veșnică. Cum pot deveni din nou neeterni și temporali? Printre altele, însăși definiția ETERNITĂȚII include conceptul de existență fără sfârșit. Nu numai atât, dar această existență fără sfârșit este plină de viața lui Dumnezeu. Sigiliul Duhului SfântSă facem un pas mai departe. Conform cu Ioan 14:16, Duhul Sfânt a fost dat credincioșilor pentru a rămâne cu ei și în ei PENTRU ETERNITATE:Ioan 14:16 (BVA)16 Eu voi ruga pe Tatăl; și El vă va oferi un alt «Ajutor» care să rămână cu voi etern.Versetul nu adaugă nicio calificare sau condiție pentru timpul cât Duhul Sfânt va rămâne în credincioși. Spune doar PENTRU TOTDEAUNA. Cum poate El să rămână veșnic în ei dacă își pot pierde mântuirea oricând? Cum poate fi luat Duhul Sfânt înapoi? Cum poate „pentru totdeauna” să devină finit și oscilant? Cum poate fi rupt sigiliul veșnic al Duhului Sfânt descris în Efeseni 1:13–14, Efeseni 4:30, 2 Corinteni 1:21–22 și 5:5? Nu poate fi rupt niciodată. Un sigiliu spiritual făcut de Dumnezeu este etern.2 Corinteni 1:21-22 (NTR)21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu.22 El a și pus sigiliul pe noi și ne-a dat, în inimile noastre, garanția Duhului. Răscumpărarea eternă și moștenirea eternăEvrei 9:12, 15 spun că Isus a dobândit pentru noi o RĂSCUMPĂRARE ETERNĂ și o MOȘTENIRE ETERNĂ:Evrei 9:12 (BTF2015) Nici prin sângele țapilor și vițeilor, ci prin propriul lui sânge a intrat o singură dată în Locul Preasfânt, obținând o răscumpărare eternă pentru noi.Evrei 9:15 (BTF2015)15  Și din această cauză, el este mijlocitorul noului testament, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne.În general, credincioșii din trupul lui Cristos cred într-o răscumpărare de moment și într-o moștenire temporară care se află în permanență într-o stare de fluctuație în funcție de comportamentul lor. În raport cu modul în care te porți, îți poți pierde mântuirea și atunci trebuie să te naști din nou DIN NOU. Însă, dacă ai putea într-adevăr să-ți pierzi mântuirea la următorul tău păcat, cel mai iubitor lucru pe care Dumnezeu, Tatăl, l-ar putea face pentru tine ar fi să te omoare și să te ducă în cer imediat după ce L-ai primit pe Cristos în inima ta, ca să poți rămâne mântuit.Unii oameni ar putea spune că adjectivul ETERN înseamnă doar că răscumpărarea și moștenirea sunt disponibile oamenilor pentru totdeauna. Într-adevăr, cuvântul ETERN poate să nu se refere neapărat la faptul că odată ce ai răscumpărarea și mântuirea, ele sunt fixe și veșnice pentru tine indiferent de ceea ce faci. Totuși, dacă ne uităm la contextul din Evrei 9 și comparăm Vechiul Legământ (unde marele preot intra o dată pe an în Locul Preasfânt cu sângele animalelor ca să ispășească pentru oameni) cu Noul Legământ (unde Isus a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt cu propriul Său sânge), putem concluziona că răscumpărarea veșnică pe care Isus a obținut-o pentru noi este și ea fixă și veșnică în natură. Termenul ETERN înseamnă că răscumpărarea nu este temporară sau parțială, ci acoperă toate timpurile și toate păcatele. Sămânța nepieritoareUn alt argument vine din 1 Petru 1:23, care vorbește despre sămânța Cuvântului lui Dumnezeu:1 Petru 1:23 (BVA)23 Voi ați fost regenerați nu dintr-o „sămânță” care se degradează în timp, ci prin Cuvântul viu al lui Dumnezeu care rămâne etern – deci este o „sămânță” care nu va fi distrusă.Noua creație se naște din nou din sămânța nepieritoare și nealterabilă a Cuvântului lui Dumnezeu, care este o entitate vie și rămâne în veci. Din moment ce Cuvântul lui Dumnezeu trăiește pentru totdeauna, cum ar putea vreodată să PIARĂ o nouă creație născută din această sămânță? Un singur spirit cu DomnulApoi, pe baza 1 Corinteni 6:17, odată ce ești mântuit și te unești cu Domnul, ești făcut UN SINGUR SPIRIT cu El:1 Corinteni 6:17 (BVA / NTR)17 Dar cel care se unește cu Domnul, devine un singur spirit cu El.Cum ai putea să fii despărțit vreodată de El? Aceasta ar însemna o ruptură a Trinității în sine, ceea ce este imposibil. Chiar și atunci când Isus a fost pe cruce, El nu a fost despărțit de Treime în duhul Său. A rămas una cu Trinitatea. Puterea ultimului AdamUn alt argument biblic puternic în favoarea permanenței mântuirii vine din Romani 5, care îl descrie pe ultimul Adam, Isus Cristos, ca fiind MULT MAI puternic decât primul Adam. În ce fel? Înainte de venirea lui Cristos, nimeni nu putea „cădea” din moarte și întuneric „în dreptate”, indiferent de câte fapte bune și sfinte a făcut, nu-i așa? Acum, dacă oamenii care sunt creații noi (2 Corinteni 5:17) și sunt transferați din domeniul întunericului în Împărăția lui Dumnezeu (Coloseni 1:13) pot cădea înapoi în întuneric din cauza păcatelor și faptelor lor rele, în sensul că natura lor devine păcat din nou și își pierd mântuirea și starea lor de neprihănire, acest lucru Îl face pe Isus Cristos mult mai lipsit de putere decât Adam. Și natura lui Dumnezeu devine mult mai ineficientă. În cele din urmă, acest lucru ar arăta că moartea e mai puternică decât viața. Însă, Romani 5 îl descrie pe ultimul Adam ca fiind mult mai puternic și mai mare decât primul Adam. Viața naturală și viața spiritualăApoi, Faptele Apostolilor 17:28 susține că viața pământească naturală nu se poate menține singură, ci oamenii trăiesc, se mișcă și își au ființa în Dumnezeu.Faptele Apostolilor 17:28 (NTR)28 „Căci în El trăim, ne mișcăm și existăm“; sau, așa cum au spus și unii dintre poeții voștri: „Căci și noi suntem din neamul Lui“.Întrucât Dumnezeu susține viața naturală pământească, cu atât mai mult, cum ar putea viața spirituală să se susțină singură? Dumnezeu trebuie să mențină credința, dragostea și activitatea sfântă pe care El le-a inițiat prin intermediul alegerii libere a oamenilor. Deoarece Dumnezeu ocrotește viața naturală, tot așa ne putem aștepta ca El să o păzească și pe cea spirituală, așa cum vedem în Filipeni 1:6, Iuda 1:24 și 1 Corinteni 1:8. Să citim aceste pasaje:Filipeni 1:6 (BVA / BTF2015)6 Eu sunt convins că Acela care a început o bună lucrare în voi, o va finaliza până în ziua lui Cristos Isus.Iuda 1:24 (NTR)24 Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea gloriei Lui,…1 Corinteni 1:8 (BVA / NTR)8 El vă va susține cu forța Sa până la sfârșit, astfel încât să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos.

IntroducereEvrei 3:7-4:16 (NTR & BTF2015)7 De aceea, așa cum spune Duhul Sfânt:„Astăzi, dacă auziți vocea Lui,8 nu vă împietriți inimile,ca în răzvrătire,ca în ziua testării în pustie,9 unde părinții voștri M-au testat,M-au pus la încercare și Mi‑au văzut lucrările10 timp de patruzeci de ani!De aceea M‑am mâniat pe generația aceiași am zis: «Ei întotdeauna se rătăcesc în inima lor.N‑au cunoscut căile Mele.»11 Așa că am jurat în mânia Mea:«Nu vor intra în odihna Mea!»“12 Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea a necredinței, care să‑l îndepărteze de Dumnezeul cel Viu,13 ci îndemnați‑vă unul pe altul în fiecare zi, cât timp se zice „astăzi“, astfel încât niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.14 Căci am devenit părtași ai lui Cristos dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit convingerea noastră de la început,15 în timp ce se zice:„Astăzi, dacă auziți vocea Lui,nu vă împietriți inimileca în ziua răzvrătirii.“16 Căci cine au fost cei ce au auzit și s‑au răzvrătit? Nu toți cei ce au ieșit din Egipt prin Moise?17 Și pe cine S‑a mâniat El timp de patruzeci de ani? Nu pe cei care au păcătuit și ale căror trupuri moarte au căzut în pustie?18 Cui a jurat El că nu vor intra în odihna Lui, dacă nu celor care nu au ascultat? (Scopul lui Dzeu nu era ieșirea din Egipt, ci intrarea în moștenire, în odihnă)19 Vedem așadar că ei n‑au putut să intre din cauza necredinței.4:1 De aceea, din moment ce rămâne o promisiune de a intra în odihna Lui, să ne temem ca nu cumva vreunul dintre voi să pară că nu a beneficiat de ea.2 Căci și nouă ne‑a fost vestită Evanghelia, ca și lor, dar lor, cuvântul pe care l‑au auzit nu le‑a fost de niciun folos, nefiind amestecat cu credință în cei ce l-au auzit.3 Însă noi, cei care am crezut, intrăm în acea odihnă, așa cum a spus:„De aceea am jurat în mânia Mea:«Nu vor intra în odihna Mea!»“Deși lucrările Sale au fost terminate încă de la întemeierea lumii –4 pentru că a spus undeva, despre ziua a șaptea, astfel: „Dumnezeu S‑a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui“5 și, din nou, în același loc: „Nu vor intra în odihna Mea!“6 Deci, fiindcă rămâne ca unii să intre în ea, și întrucât cei dintâi, cărora li s‑a vestit Evanghelia, n‑au intrat din cauza neascultării,7 El hotărăște din nou o anumită zi, – „astăzi“ –, zicând, prin David, după mult timp, așa cum s‑a spus mai înainte:„Astăzi, dacă auziți glasul Lui,nu vă împietriți inimile!“8 Căci dacă Iosua le‑ar fi dat odihnă, atunci Dumnezeu n‑ar fi vorbit mai târziu despre o altă zi.9 Prin urmare, rămâne o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu.10 Fiindcă oricine a intrat în odihna Lui s‑a odihnit și el de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale.11 Așadar, să ne străduim (să facem orice efort, să ne muncim) deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă prin același fel de neascultare!12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și activ (puternic), mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva și este cel ce discerne gândurile și intențiile inimii.13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.14 Așadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem tare de mărturisirea noastră.15 Căci n‑avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca și noi, dar fără păcat.16 Așadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har care să ne dea ajutor la vreme de nevoie.Dumnezeu promite lui Avraam cu 700 de ani înainte că poporul din sămânța lui va trece prin robie în Egipt, dar apoi va fi scos și dus în țara promisă. Și apoi Dumnezeu trimite pe Moise în robie la popor să le aducă această veste bună, să le predice evanghelia despre o țară promisă în care curge lapte și miere și în care vor merge și vor intra. Vor trăi în case pe care nu le-au zidit ei și vor mânca din vii pe care nu le-au plantat ei. Vești extraordinare! Parcă suna prea bine ca să fie adevărat.Ce s-a întamplat? Au ieșit din robia Egiptului și în câte zile au ajuns la Cades-Barnea? În 11 zile (Deuteronom 1:2). După 400 de ani de robie, Dumnezeu i-a vrut în țara promisă în 11 zile. Așa că aceste iscoade merg și inspectează țara și apoi se întorc și se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu zicând că ei nu vor intra în țară. Și aici în Evrei 3, Dumnezeu spune că ”părinții voștri m-au testat timp de 40 de ani. Nu Eu i-am testat pe ei, ci ei pe Mine. Timp de 40 de ani am încercat să îi duc pe acești oameni într-o țară unde nu aveau de muncit atâta ca să-și câștige existența, dar nu au vrut să intre.” Și apoi Dumnezeu spune că ”am jurat că nu vor intra în odihna Mea.” Foarte interesant! El nu a spus că ”nu veți intra în Canaan, ci că nu veți intra în odihna Mea.”Apoi pasajul spune că Iosua a dus poporul în țara Canaan până la urmă. Însă dacă această țară ar fi fost odihna lui Dumnezeu (v 4:8), atunci de ce Dumnezeu ar mai fi vorbit lui David mai târziu în Psalmii 95:7-8 despre o altă zi, adică astăzi, în care să nu ne împietrim inimile? Prin urmare, este și încă a rămas o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu, adică pentru noi cei născuți din nou, în care suntem invitați să intrăm.Cred că știm multe despre credință, cum vine, cum funcționează, ce face credința, cum credința te catapultează în puterea lui Dumnezeu, cum credința te duce în promisiunile lui Dumnezeu și cum pentru a primi tot ceea ce Dumnezeu a dat, ai nevoie de credință. Dar înainte ca credința să facă toate aceste lucruri în viața ta, înainte ca credința să producă rezultate în viața ta, există un lucru pe care credința îl va face mai întâi de toate: credința te va conduce întâi în odihna lui Dumnezeu. Ce este odihna lui Dumnezeu?Odihna lui Dumnezeu este un loc, o dimensiune, sau un tărâm în care intrăm.Geneza 2:1-3 (NTR)1 Astfel au fost sfârșite cerurile, pământul și întreaga lor oștire.2 În ziua a șaptea, Dumnezeu Și‑a sfârșit lucrarea pe care o făcuse. El S‑a odihnit în ziua a șaptea de toată lucrarea pe care o făcuse.3 Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit‑o, pentru că în ea S‑a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut‑o în creație.În a șaptea zi Îl vedem pe Dumnezeu cum creează un tărâm al odihnei în care îl invită și pe om după ce îl creează la sfârșitul zilei a șasea. În grădina Eden era odihna lui Dumnezeu și omul avea de lucru, dar nu era o muncă grea cu transpirație. Tot ce făcea sau lucra, făcea dintr-un loc și un tărâm al odihnei.În Sabatul lui Dumnezeu, în odihna lui Dumnezeu, munca și căsătoria nu erau făcute din sau sub presiune, ci din plăcere. Când omul a păcătuit, el a distrus acea zi de odihnă sau, mai bine zis, a ieșit din ea. Tărâmul odihnei a rămas intact însă omul a ieșit din el și a intrat în muncă asiduă. Viața de căsătorie a devenit o muncă. De ce? Pentru că nu mai erau în acel loc de odihnă și pace. Căsătoria a fost proiectată pentru acel loc de odihnă, și la fel munca a fost plănuită în cadrul acelei odihne. Primul om care a reintrat în odihnăIoan 14:10 (NTR)10 Nu crezi că Eu sunt în Tatăl și că Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun, nu le spun de la Mine, ci Tatăl, Care locuiește în Mine, Își face lucrările Lui.Isus a fost primul om care a reintrat în odihna lui Dumnezeu. El trăia în mod constant în odihnă, permițându-i Tatălui să lucreze prin El.Odihna despre care vorbesc nu înseamnă o pernă pe care să dormi liniștit zile întregi și să te odihnești sau o vacanță în care te relaxezi. Este nevoie și de odihnă fizică însă nu despre asta e vorba aici. Isus în ziua de Sabat, o zi de odihnă, merge la un om care era culcat pe o pernă și îi zice: ia-ți patul și umblă.Oridecâteori Biblia vorbește de odihnă se referă la un tărâm, o dimensiune mentală constantă din care Isus funcționa. Credeți că Isus nu muncea din greu? E nevoie doar să citești prin Evanghelii și să încerci să faci o linie cronologică cu toate activitățile Lui dintr-o zi și ai să îți dai seama că nu stătea degeaba deloc. Însă era constant în tărâmul odihnei, în acea zonă a odihnei. Niciodată nu ai să-L vezi pe Isus într-o postură pietrificată, speriat, panicat sau impulsiv. Isus era enervant de liniștit. Vine Iair și îi zice că fata lui moare și Isus așteaptă și nu se grăbește, iar între timp fetița chiar moare. La fel face și cu Lazăr, prietenul lui cel mai bun. În locul lui Isus, când auzeam de Lazăr că e pe patul de moarte, ne apucam de rugăciune imediat și de porunci morții să plece. Însă Isus nu a făcut așa, ci a zis simplu că ”această boală nu este spre moarte”. Apoi în timpul furtunii pe mare, Isus doarme. Maria vine alarmată la nunta din Cana că nu este vin la nuntă. Ucenicii vin stresați că trebuie să hrănească pe cei 5000 de oameni. Însă Isus e calm și negrăbit în toate aceste circumstanțe. Cum putea Isus să fie așa? Nu era așa din cauză că era Dumnezeu, ci pentru că, a intrat în odihna lui Dumnezeu ca om și nu ca Dumnezeu.Adam nu se îngrijora deloc de existența lui sau cum să își câștige pâinea. Știai că Adam nu a lucrat niciodată pentru mâncare? Mâncarea pur și simplu îi venea, îi era dată în grădina Eden.Psalmii 127:1-2 (VDC)1 Dacă nu zideşte Domnul o casă,degeaba lucrează cei ce o zidesc;dacă nu păzeşte Domnul o cetate,degeaba veghează cel ce o păzeşte.2 Degeaba vă sculaţi de dimineaţă şi vă culcaţi târziuca să mâncaţi o pâine câştigată cu durere,căci preaiubiţilor Lui El le dă pâine ca în somn.Ideea nu este să nu muncești, ci să nu muncești din stres și frică că nu ai să ai de ajuns, sau să demonstrezi ceva oamenilor. În tot ce faci, dacă ești sub presiune și nu sub plăcere, atunci nu ai intrat încă în odihna lui Dumnezeu. Ce este totuși această odihnă?Odihna aceasta nu este loc fizic, ci un tărâm mental, după cum spuneam. Mutarea într-o altă țară sau schimbarea serviciului nu te vor duce în odihnă. Odihna aceasta nu este calmitate sau tăcere ascetică sau un loc seren liniștit. Odihna această nu e ceva similar cu yoga.Definiția odihnei lui Dumnezeu – O stare mentală și emoțională de liniște, siguranță, și bucurie generate de încrederea deplină în ceea ce a vorbit Dumnezeu în Cuvântul Lui despre toate situațiile și problemele cu care te confrunți ASTĂZI, că ele toate se vor rezolva în favoarea ta. Odihna nu este speranța că toate se vor termina într-o zi când vom ajunge în viața de după moartea fizică. Soluția pentru orice problemă din viața ta a fost platită deja de Cristos la cruce, e inclusă în jertfa lui Cristos și e la dispoziția ta acum.Pacea pe care Isus ți-o dă funcționează în furtună, în trafic, și în anularea unui zbor. Este o pace lucrătoare din tărâmul odihnei lui Dumnezeu. Odihna a fost creată pentru om. Vindecarea, protecția, prosperitatea se află în odihna lui Dumnezeu. Adevărata credință se manifestă prin această odihnă.Dumnezeu este un gentleman. Când tu crezi că poți să o faci, poți să-ți mărești credința, să te strofoci, El va da un pas înapoi. Isus spunea: Tatăl lucrează, de aceea vindec.Știți, de obicei, acest pasaj din Evrei despre odihnă se citește la înmormântări și se face aluzie la odihna din cimitir. Însă dacă ne uităm atenți la text, o să vedem că oamenii de acolo care au murit fizic în pustie, nu au intrat în odihna lui Dumnezeu. Și din această cauză au și murit.Odată un pastor stătea la masă cu un prieten de-al lui. Și în timp ce mâncau, pastorul primește un telefon în care este informat că a fost jefuită clădirea bisericii și că toată aparatura audio și video foarte scumpă a fost furată. După ce a terminat convorbirea, pastorul a pus liniștit telefonul jos și a continuat să mănânce. Prietenul lui, oarecum panicat, nu înțelegea ce se întâmplă și îl întreabă pe pastor cum poate fi așa de relaxat. La care pastorul îi răspunde: ”Diavolul poate să îmi fure boxele și toată aparatura, dar nu și pacea. Dacă rămân în odihnă, pot să obțin înapoi câtă aparatură vreau eu, dar dacă ies din odihnă, am pierdut totul.” Adevărata ispită a lui IsusAdevărata ispită a lui Isus nu a fost în realitate de mânca sau de a se arunca de pe templu, ci de a ieși din odihnă și de a-și demonstra Lui Însuși că e fiul lui Dumnezeu. Aveți idee cât timp și energie consumăm ca să demonstrăm ceva cuiva? Isus nu încercat niciodată să demonstreze nimic nimănui sau să se justifice. El a fost un tâmplar obișnuit timp de 30 de ani. Cred că asta spune multe.Tu vei deveni inconfortabil oamenilor când nu mai ai nimic de demonstrat sau de dovedit și nu mai încerci să construiești sau să menții o reputație în fața oamenilor. Nu vei mai încerca să împlinești toate așteptările oamenilor. Vei deveni inconfortabil pentru că vei pune limite așa încât să nu ieși din starea de odihnă. Uneori va trebui să spui NU la unele lucruri bune care altădată le făceai. Și mulți oameni nu vor înțelege asta și te vor vorbi de rău. Sunt convins că pentru majoritatea dintre noi, Isus a fost sau ar fi fost o persoană inconfortabilă în multe privințe. Curgerea puterii e în odihnăCând ajungi în acel loc de odihnă, intri într-o curgere a puterii miraculoase a lui Dumnezeu în toate aspectele vieții tale și a altora din jurul tău. Sunt foarte mulți oameni în trupul lui Cristos care au reușit cumva să funcționeze în darurile Duhului Sfânt, dar nu au intrat niciodată în odihna lui Dumnezeu și din cauza aceasta au eșuat în final, pentru că erau mereu sub o presiune de a performa. Acest lucru nu îi face profeți falși, ci profeți autentici care au pierdut odihna. Știți care a fost problema împăratului Saul în Vechiul Testament? Nu a așteptat pe Samuel, și a cedat presiunii poporului. Și Samuel îi zice: ”Problema nu este actul în sine că ai adus jertfa, ci faptul că tu ca și împărat, ca lider, ai părăsit locul odihnei lui Dumnezeu. Ca și lider, nu-ți poți permite să nu fii în odihna lui Dumnezeu.” Lucrarea lui Isus și a noastrăPsalmii 110:1 (VDC)1 Domnul a zis Domnului meu: „Şezi la dreapta Meapână voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.” –Aici Dumnezeu, Tatăl Îi zice lui Isus (domnul lui David) să stea jos, să se așeze la dreapta Lui până când El, Tatăl, îi pune pe dușmanii lui Isus sub picioarele Lui. Descrierea serviciului lui Isus este să conducă națiunile lumii, adică să domnească. Dar l-ai văzut pe Isus vreodată stresat, timorat?În Efeseni, Biblia ne spune că și noi am fost elevați și ridicați să fim așezați pe același tron cu Isus la dreapta lui Dumnezeu. Tatăl îți spune și ție și mie: ”Hei, stai așezat până când eu pun toți dușmanii tăi sub picioarele tale.” Și ultimul dușman e moartea. Așa că este o lucrare a lui Dumnezeu care aduce dușmanii sub picioarele tale. Pace versus putereRomani 16:20 (NTR)20 Dumnezeul păcii îl va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre. Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi!Nu Dumnezeul puterii, ci Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan. Noi credem că zdrobirea lui Satan e o chestiune de putere, dar aici zice că e o chestiune de pace.Pace se traduce cu irene în greacă și cu shalom în ebraică. Pacea este acel tărâm al finalității (unde totul este terminat, finalizat, complet), un tărâm unde nu lipsește nimic. Dumnezeul acelui shalom îl va zdrobi pe Satan. Odihna e o persoanăIsaia 9:6-7 (BTF2015)6 Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, și domnia va fi pe umărul lui și îi va fi pus numele Minunat, Sfătuitor, Dumnezeul puternic, Tatăl veșnic, Prințul Păcii.7 Creșterea domniei și păcii Lui nu va avea sfârșit, peste tronul lui David și peste împărăția sa, pentru a o rândui și a o întemeia cu judecată și cu dreptate de acum înainte pentru totdeauna. Zelul DOMNULUI oștirilor va face aceasta.Matei 11:28-30 (VDC)28 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.29 Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.30 Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.”Nu știu dacă ați observat că mai peste tot Isus spune: ”Veniți după Mine și urmați-Mă”. Însă aici, în pasajul de mai sus, pentru cei obosiți, El zice: ”Veniți la Mine, nu după Mine”. Pacea și odihna nu sunt o formulă, ci o persoană: Persoana lui Cristos. O singură ”muncă” în Noul TestamentEvrei 4:9-11 (NTR)9 Prin urmare, rămâne o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu.10 Fiindcă oricine a intrat în odihna Lui s‑a odihnit și el de lucrările lui, ca și Dumnezeu de ale Sale.11 Așadar, să ne străduim (să facem orice efort, să ne muncim) deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă prin același fel de neascultare!Există un singur lucru în Noul Testament pentru care trebuie să ”muncim” și ”să ne străduim”: să intrăm în odihnă. Muncește-te în fiecare zi să intri în odihnă (oximoron). De ce? Pentru că nu e ușor și nu e tendința naturală a creștinului. Cum să intri în această odihnă?Cuvântul lui DumnezeuEvrei 4:11-16 (NTR)11 Așadar, să ne străduim (să facem orice efort, să ne muncim) deci să intrăm în acea odihnă, pentru ca nimeni să nu cadă prin același fel de neascultare!12 Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și activ (puternic), mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri, străpungând până desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva și este cel ce discerne gândurile și intențiile inimii.13 Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit ochilor Lui, înaintea Căruia trebuie să dăm socoteală.14 Așadar, fiindcă avem un Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să ne ținem tare de mărturisirea noastră.15 Căci n‑avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile noastre, ci Unul Care a fost ispitit în toate felurile, ca și noi, dar fără păcat.16 Așadar, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim milă și să găsim har care să ne dea ajutor la vreme de nevoie.Cuvântul lui Dumnezeu aici e în contextul odihnei lui Dumnezeu. Dacă îi dai voie Cuvântului lui Dumnezeu să intre adânc în viața ta, El va face o discernere sau o cernere în gândurile tale și îți va spune: ”Asta e din suflet, cealaltă e din spirit; asta e pură informație, cealaltă e revelație”. Și apoi trebuie să faci o decizie. Și făcând asta constant, intri în odihnă!Dumnezeu știe toate gândurile și intențiile tale (v.13) și aceasta poate crea frică în tine. Noi punem tot felul de măști, încercăm să demonstrăm lucruri, și din cauza asta, stăm în afara odihnei.Și atunci ce facem? Versetul 15 spune că nu avem un Mare Preot Care să nu poată avea milă de slăbiciunile noastre. Versetul 15 putea foarte frumos să spună același lucru în felul următor: ”avem un Mare Preot care are milă de slăbiciunile noastre”. Însă folosind o negație dublă, autorul a accentuat și mai mult cât de adevărat este acest lucru. Noi venim în prezența Lui ca să primim har.Romani 14:17 (VDC)17 Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.Când ieși din pacea lui Dumnezeu, tu nu funcționezi în Împărăție sau din Împărăție, ci te plasezi în afara Împărăției. Și nu mă refer aici la pierderea mântuirii, ci la viața de zi cu zi. Când ieșim din pace și bucurie, blocăm curgerea puterii. Și nu e Dumnezeu Cel care o blochează, ci noi.A-L căuta pe Dumnezeu și a face lucruri pentru El este bine. Dar între acest lucru și a deveni obosit, frustrat și iritat este o linie foarte subțire pe care aproape că nici nu știi când ai trecut-o sau de când ești acolo. Și în frustrare, presiune și iritare nu mai este curgerea și ungerea lui Dumnezeu! Vorbirea în limbiCu cât mai mult te disciplinezi și înveți să fii zilnic într-o atmosferă de închinare, rugăciune în limbi, ascultarea de predici, cu atât mai mult munca de a fi în odihnă este mai mică, și odihnă devine un stil de viață.Isaia 28:11-12 (NTR)11 De aceea, prin buze încâlcite și într‑o altă limbă,va vorbi El acestui popor,12 celor cărora le‑a zis:„Iată locul de odihnă!Lăsați‑l pe cel ostenit să se odihnească!Aici este odihna!“Dar ei n‑au vrut să asculte.O altă modalitate prin care te poți ”strădui” să intri în odihnă este vorbirea în limbi. Atunci când vorbești în limbi, pe langă multe alte lucruri pe care Duhul Sfânt le face, El predică minții și emoțiilor tale într-o limbă necunoscută, și astfel sufletul tău intră în odihna lui Dumnezeu.

În această sesiune se vorbește despre faptul că Isus a fost întipărirea exactă a Tatălui și că doctrina lui Isus era complet aliniată cu cea a Tatălui. Doctrina lui Isus includea totul fără calificative sau condiții: orice, oriunde, oricine, totdeauna, etc.Pentru mai multă învațatură biblică, vă invităm să vizitați site-ul nostru: eserediuc.com/ro Acum puteți să accesați materialele noastre direct pe telefonul mobil prin app-ul nostru "ESM Teaching" disponibil aici:Apple Store: l.eserediuc.com/AppleStoreGoogle Play Store: l.eserediuc.com/GooglePlay Pentru a primi notificări automate când apar materiale noi, puteți să vă abonați sau să ne urmăriți pe:Facebook: facebook.com/eserediucmroTwitter: twitter.com/eserediucmroInstagram: instagram.com/eserediucmroTikTok: tiktok.com/@eserediucmroYouTube: l.eserediuc.com/YouTubeROVimeo: l.eserediuc.com/VimeoROTwitch: twitch.tv/eserediucmroPuteți de asemenea să vă abonați sau să ne urmăriți pe următoarele canale de podcast:Apple: l.eserediuc.com/ApplePodcastsROSpotify: l.eserediuc.com/SpotifyROAmazon Music: l.eserediuc.com/AmazonMusicROAudible: l.eserediuc.com/AudiblePodcastsROGoogle: l.eserediuc.com/GooglePodcastsROCastbox: l.eserediuc.com/CastboxROStitcher: l.eserediuc.com/StitcherROTuneIn: l.eserediuc.com/TuneInROiHeartRadio: l.eserediuc.com/iHeartRadioRORadio Public: l.eserediuc.com/RadioPublicROOvercast: l.eserediuc.com/OvercastROPodchaser: l.eserediuc.com/PodChaserROPocket Casts: l.eserediuc.com/PocketCastsROCastro: l.eserediuc.com/CastroRODeezer: l.eserediuc.com/DeezerROVurbl: l.eserediuc.com/VurblPodcastsROAudacy: l.eserediuc.com/AudacyROListen Notes: l.eserediuc.com/ListenNotesROHubHopper: l.eserediuc.com/HubHopperROPodcast Index: l.eserediuc.com/PodcastIndexROPodfriend: l.eserediuc.com/PodFriendROPodverse: l.eserediuc.com/PodverseROPuteți descărca toate materialele noastre video, audio, și scrise într-un singur fișier zip aici: l.eserediuc.com/DescarcaTot#CunoaștereaTatălui #CuvântulLuiDumnezeu #CredincioșiaLuiDumnezeu

În acest mesaj, sunt descrise cele mai vechi trucuri folosite de diavol pentru a înșela pe creștini să creadă ceva ce nu este adevărat sau să nu creadă ceea ce este adevărat.Pentru mai multă învațatură biblică, vă invităm să vizitați site-ul nostru: eserediuc.com/ro Acum puteți să accesați materialele noastre direct pe telefonul mobil prin app-ul nostru "ESM Teaching" disponibil aici:Apple Store: l.eserediuc.com/AppleStoreGoogle Play Store: l.eserediuc.com/GooglePlay Pentru a primi notificări automate când apar materiale noi, puteți să vă abonați sau să ne urmăriți pe:Facebook: facebook.com/eserediucmroTwitter: twitter.com/eserediucmroInstagram: instagram.com/eserediucmroTikTok: tiktok.com/@eserediucmroYouTube: l.eserediuc.com/YouTubeROVimeo: l.eserediuc.com/VimeoROTwitch: twitch.tv/eserediucmroPuteți de asemenea să vă abonați sau să ne urmăriți pe următoarele canale de podcast:Apple: l.eserediuc.com/ApplePodcastsROSpotify: l.eserediuc.com/SpotifyROAmazon Music: l.eserediuc.com/AmazonMusicROAudible: l.eserediuc.com/AudiblePodcastsROGoogle: l.eserediuc.com/GooglePodcastsROCastbox: l.eserediuc.com/CastboxROStitcher: l.eserediuc.com/StitcherROTuneIn: l.eserediuc.com/TuneInROiHeartRadio: l.eserediuc.com/iHeartRadioRORadio Public: l.eserediuc.com/RadioPublicROOvercast: l.eserediuc.com/OvercastROPodchaser: l.eserediuc.com/PodChaserROPocket Casts: l.eserediuc.com/PocketCastsROCastro: l.eserediuc.com/CastroRODeezer: l.eserediuc.com/DeezerROVurbl: l.eserediuc.com/VurblPodcastsROAudacy: l.eserediuc.com/AudacyROListen Notes: l.eserediuc.com/ListenNotesROHubHopper: l.eserediuc.com/HubHopperROPodcast Index: l.eserediuc.com/PodcastIndexROPodfriend: l.eserediuc.com/PodFriendROPodverse: l.eserediuc.com/PodverseROPuteți descărca toate materialele noastre video, audio, și scrise într-un singur fișier zip aici: l.eserediuc.com/DescarcaTot#CredinciosiaLuiDumnezeu #Credincios #CuvantulLuiDumnezeu

Dumnezeu este întotdeauna credincios Cuvântului Său.

Autoritatea spirituală a credinciosuluiCele trei târâmuriExistă 3 tărâmuri în care sunt implicați credincioșii:  1. Tărâmul fizic, vizibil și pământesc (sau primul cer) – guvernele lumii, structurile politice, toate sistemele și culturile aparțin acestui tărâm. 2. Tărâmul spiritual, invizibil și demonic (sau al doilea cer) – aici avem autorități spirituale demonice care sunt în  spatele structurilor de autoritate, a culturilor și sistemelor pământești. Acestea au autoritate peste tărâmul fizic și îl influențează. Aceasta nu înseamnă că trebuie să devenim super conștienți de diavolul și să credem că sub orice piatră există un demon. 3. Tărâmul spiritual, invizibil și dumnezeiesc (sau cel de-al treilea cer) – aici se află tronul lui Dumnezeu împreună cu toți îngerii și structurile de ierarhie ale îngerilor. Ordinea corectă în lupta spiritualăMulți creștini când vorbesc despre lupta spirituală și autoritatea spirituală spun că trebuie să cunoaștem principalitățile spirituale cu care avem de a face și rangurile din lumea demonică (demonii cu putere și autoritate mai mică, demoni cu autoritate mai mare, etc.). Ei spun că trebuie să-ți cunoști bine dușmanul înainte de a te angaja în luptă spirituală. Și cu toții cred că avem exemple de oameni și de mijlociri în rugăciune ciudate pentru orașe, care implică tot felul de simboluri materiale. Acești oameni încep învățătura lor de la premisa ”cunoaște-ți adversarul” și se concentrează foarte mult pe lumea demonică. Însă aceasta este o abordare greșită pentru creștinii născuți din nou. Da, ar trebui să-ți cunoști dușmanul, dar înainte de asta trebuie să știi 3 lucruri:  1. Cine ești tu cu adevărat în Cristos 2. Cui aparții 3. Ce posezi sau ce ai Adevărata luptă spirituală a credinciosului se dă între cele două urechi (adică la minte), nu direct cu forțele spirituale demonice. Da, trebuie să-ți cunoști adversarul, dar numai în relație cu cele 3 lucruri pe care trebuie să le știi și să le asimilezi ca și realitatea ta normală adânc în inima ta. Orice învățătură despre autoritate și luptă spirituală trebuie să înceapă cu aceste 3 concepte și cu asimilarea lor la nivel de minte subconștientă. Haideți să citim Efeseni 6:12:Efeseni 6:12 (NTR)12 Căci noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești.Aici apostolul Pavel vorbește în detaliu despre principalitățile și ierarhiile demonice. Însă haideți să observăm în ce capitol din cartea Efeseni se află acest verset. E în capitolul 6 al cărții care e ultimul capitol din Efeseni. La versetul 10 din același capitol, Pavel folosește expresia: ”În final, fraților...” sau ”Încolo, fraților...” sau ”În cele din urmă, fraților...”. Acesta nu este primul lucru pe care Pavel îi învață pe Efeseni despre lupta spirituală. Haideți să citim și Efeseni 1:19-23 să vedem cu ce începe Paveldiscuția despre autoritate și luptă spirituală:Efeseni 1:19-23 (NTR)19 și care este nemărginita mărime a puterii Lui față de noi, cei ce credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20 pe care a desfășurat‑o în Cristos când L‑a înviat dintre cei morți și L‑a așezat la dreapta Lui în locurile cerești, 21 mai presus (sau cu mult deasupra) de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. 22 El I‑a supus toate lucrurile sub picioare și L‑a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică, 23 care este trupul Lui, plinătatea Celui Care umple totul în toți.După cum vedeți, Pavel începe în capitolul 1 din Efeseni prin a vorbi despre nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu care L-a înviat pe Cristos și L-a poziționat la dreapta puterii lui Dumnezeu, acordându-i un rang de autoritate cu mult deasupra oricărei alte autorități spirituale din locurile cerești. Apoi, Pavel continuă discuția despre lupta spirituală la capitolul 2 din Efeseni, afirmând că TOT ce are Cristos (adică sfera lui de autoritate) avem și noi credincioșii:Efeseni 2:6 (NTR)6 El ne‑a înviat împreună cu Cristos și ne‑a așezat împreună cu El în locurile cerești, în Cristos Isus,Un alt lucru extraordinar pe care îl putem observa la Efeseni 1:22 este că TOATE lucrurile sunt sub picioarele lui Cristos PENTRU BISERICĂ. Cristos este constituit din Isus (Capul) și Biserica (trupul Lui). Este un tot unitar indestructibil și indivizibil. Efeseni 5:30 ne spune că noi suntem os din oasele Sale și carne din carnea Sa. Dacă toate lucrurile sunt sub picioarele lui Cristos, iar Biserica este trupul Lui, ce înseamnă acest lucru pentru noi credincioșii? Înseamnă că toate lucrurile sunt și sub picioarele noastre. Deci, Pavel incepe la Efeseni capitolele 1 și 2 să descrie autoritatea și puterea lui Cristos și a noastră, a Bisericii, iar apoi în capitolul 3 versetul 10, el descrie scopul acestei conferiri de autoritate, acela de a guverna peste al doilea tărâm:Efeseni 3:10 (NTR)10 astfel încât, conducerilor și autorităților din locurile cerești (din al doilea tărâm), să li se facă cunoscut ACUM, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,La fel și 1 Ioan 3:8 descrie scopul mainfestării lui Cristos în noi, acela de a distruge lucrările celui rău:1 Ioan 3:8 (NTR)8 Tocmai pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să distrugă lucrările diavolului.Abia la urma cărții Efeseni, Pavel îi introduce pe credincioși în subiectul luptei spirituale. Deci, ce trebuie să știm este: cine ești, cui aparții și ce ai. Numai când știi aceste lucruri și trăiești în permanență cu această conștiență (nu te mai chinui să te convingi), poți să începi să vorbești despre lupta spirituală.Ce sunt locurile cerești?Ce sunt aceste locuri cerești din punct de vedere al localizării? Observați că nu e locul ceresc (sau cerul lui Dumnezeu), ci locurile cerești. Am văzut deja la Efeseni 6:12 că spiritele demonice se află tot în locurile cerești. Însă acum aceste spirite împreună cu diavolul au fost aruncați pe pământ (Ezechiel 28:17; Isaia 14:2; Luca 10:18). Dacă diavolul e și pe pământ și în locurile cerești și în al doilea tărâm invizibil, acest lucru înseamnă că pământul împreună cu al doilea tărâm invizibil fac parte din locurile cerești. Apoi la Efeseni 2:6 vedem că și noi avem același rang de autoritate ca și Cristos în locurile cerești acum, însă noi suntem localizați pe pământ și nu împreună cu tronul lui Dumnezeu în al treilea tărâm. Aceasta este o dovadă în plus că pământul face parte din locurile cerești. Însă, conform Efeseni 1:20, se pare că și cerul lui Dumnezeu sau al treilea tărâm spiritual se află tot în locurile cerești. La Isaia 66:1 și Faptele Apostolilor 7:49, vedem că cerul (sau al treilea cer) e tronul lui Dumnezeu, iar pămantul e așternutul picioarelor Sale, care e un alt indiciu că al treilea cer și cu pământul sunt cumva împreună:Isaia 66:1 (NTR)„Aşa vorbeşte Domnul: «Cerul este tronul Meu, iar pământul este aşternutul picioarelor Mele! Unde deci  Mi-aţi putea zidi voi Mie o casă? Sau unde va fi locul Meu de odihnă?Punând Efeseni 1:19-23, 2:6 și 6:12 împreună, putem concluziona că locurile cerești includ toate cele 3 tărâmuri. Locurile cerești reprezintă tot ce este în jurul nostru vizibil și invizibil. Și în acel spațiu comun sau acea dimensiune, totul este sub picioarele noastre (sub comanda noastră) în Cristos. În termeni de autoritate și rang, cerul lui Dumnezeu este cel mai înalt, urmat de tărâmul demonic și apoi de tărâmul pământesc. De exemplu, în clădirea unei companii de afaceri (care ar reprezenta locurile cerești), CEO-ul companiei și persoana de serviciu care face curățenie pot fi geografic localizate în aceeași clădire. Însă rangurile lor de autoritate diferă semnificativ. Toate aceste 3 tărâmuri sunt interconectate. Se întrepătrund și ocupă același spatiu. Când la Efeseni 1:21 spune ”cu mult deasupra”, nu se referă la locația fizică a cerului lui Dumnezeu (al treilea cer), ci la nivelul de autoritate.Simptome, surse și soluțiiAcum, dacă ne uităm la tărâmul fizic, vedem foarte multe probleme și lucrări ale întunericului: boală, violență, războaie, avorturi, violuri, trafic de organe, trafic de droguri și tot felul de răutăți. Dar acestea sunt doar niste simptome. Rădăcina acestor probleme se află în al doilea tărâm. Și numai al treilea tărâm are soluția permanentă la aceste probleme. Așa că ce avem aici este un prim tărâm cu probleme simptomatice, a căror sursă se află în al doilea tărâm și a căror soluție vine din al treilea tărâm. Nu poți trata o problemă din primul tărâm cu o soluție din primul tărâm. Așa funcționează medicina de exemplu. Dacă ai cancer și încerci să îl tratezi prin medicina, asta e foarte bine, dar e un remediu din primul tărâm. Și în spatele acelui cancer se poate afla un duh de infirmitate sau de moarte. Nu suntem împotriva doctorilor pentru că ei urmaresc același lucru (sănătatea și vindecarea), dar sunt limitați în capacitatea lor de a ajuta. Ei încearcă să trateze simptomele, care se pot întoarce. Dacă înveți să operezi din al treilea tărâm și să demolezi problema din al doilea tărâm, atunci simptomele din primul tărâm dispar.Înălțarea lui Isus ca omSă mergem mai departe. Toate conducerile, autoritățile, puterile și domniile demonice din al doilea tărâm au fost create de Dumnezeu inițial și toate aceste ranguri de autoritate sunt un lucru bun. La fel, ele există și în lumea îngerilor. Coloseni 1:15-18 spune așa:Coloseni 1:15-18 (NTR)15 El este chipul Dumnezeului nevăzut,întâiul născut peste întreaga creație,16 pentru că prin El (Isus sau Cuvântul) au fost create toate lucrurile, în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute (primul tărâm și celelalte două tărâmuri),fie tronuri, fie domnii, fie conducători, fie autorități.Toate au fost create prin El și pentru El.17 El este înainte de toate lucrurile și în El se țin toate împreună.18 El este Capul Trupului, al Bisericii. El este Începutul, Întâiul născut dintre cei morți,Diferența dintre aceste autorități sau structuri de putere din al doilea tărâm și cel de-al treilea tărâm este ca cele din tărâmul al doilea trăiesc în rebeliune (Efeseni 6:12). Și în al treilea tărâm sunt conduceri, autorități, domnii și puteri. Dar toate au fost create DE EL și sunt SUB EL și PENTRU EL. Iar El este Capul Bisericii. Oriunde este capul meu, acolo este și trupul meu, nu-i așa? Nu avem capul în America și trupul în Europa. Daca El, Isus, are cea mai mare sferă de autoritate, iar El este Capul, și noi trupul, înseamnă că și noi avem aceeași sferă de autoritate. În ce privește sfera și rangul de autoritate, noi suntem împreună pe același loc cu El. Haideți să citim Filipeni 2:6-11:Filipeni 2:6-11 (NTR)6 Cel Ce, deși exista în chip de Dumnezeu, n‑a considerat că a fi deopotrivă cu Dumnezeu este un lucru de apucat,7 ci S‑a golit pe Sine, luând chip de rob și devenind asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om;8 S‑a smerit și a devenit ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce.9 De aceea și Dumnezeu L‑a înălțat nespus de multși I‑a dăruit Numele care este mai presus de orice nume,10 pentru ca în Numele lui Isus să se aplece orice genunchi din cer, de pe pământ și de sub pământ,11 și orice limbă să mărturisească că Isus Cristos este Domn, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.Când la Filipeni 2:9 spune că Dumnezeu L-a înălțat pe Isus datorită smereniei și suferinței Lui, Dumnezeu nu L-a înălțat ca și Dumnezeu, pentru că Isus era deja înălțat ca și Dumnezeu. Ci L-a înălțat și L-a ridicat ca om. Dumnezeu nu mai poate fi înălțat mai sus decât este deja. Isus nu a devenit doar înlocuitorul nostru, ci și reprezentantul nostru ca umanitate. Care e diferența? Tot ce a făcut El ca om, nu a făcut doar PENTRU noi și în locul nostru, ci și CA noi, adică reprezentant al rasei umane.Isus e de-al nostru. E din rasa noastră umană. De exemplu, când ești în străinătate și dai peste cineva din neamul tău și țara ta, nu-i așa că te bucuri? De ce? Pentru că vorbiți aceeași limbă, te simți comfortabil că te înțelege, și e de aceeași cultură și personalitate ca tine. Isus e primul om (de-al nostru) care a fost adus în uniune cu Dumnezeu. Noi suntem obișnuiți să Îl vedem pe Isus ca fiind Dumnezeu, dar El este în primul rând om ca noi. E nevoie să ne disciplinăm mintea să-L vadă pe Isus ca om, pentru că atunci întreaga noastră viață va fi revoluționată. Nu degeaba Isus a fost numit ”Fiul Omului” pe lângă denumirea de Fiul lui Dumnezeu. Isus era fiu de rasă umană.  Dumnezeu a înălțat NUMELE UNUI OM deasupra tuturor altor nume. Autoritatea numelui Isus face orice genunchi să se plece în respect. Toate ființele din toate cele trei tărâmuri într-o zi se vor pleca în fața Lui. Isus nu a existat înainte de încarnare. De la început și pe tot parcursul Vechiului Testament Trinitatea era compusă din Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt (Ioan 1:1-4,14; 1 Ioan 5:7).Ioan 1:1-4,14 (NTR)1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 2 El era la început cu Dumnezeu. 3 Toate au fost făcute prin El şi nici un lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. 4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. 14 Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.1 Ioan 5:7 (RMNN)7 (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.)Tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Isus și i-a conferit, revelează inima Lui pentru umanitate. Romani 8:17 spune că am devenit moștenitori ai lui Dumnezeu Însuși și co-moștenitori cu Isus. Tot cerul și universul știe Numele omului Isus.Evrei 2:5-9 (NTR)5 Căci nu îngerilor le‑a supus El lumea viitoare, despre care vorbim, 6 ci, undeva, cineva a mărturisit, zicând: „Ce este omul ca să‑Ți amintești de el și fiul omului ca să‑l cercetezi?7 Tu l‑ai făcut cu puțin mai prejos decât pe îngeri și l‑ai încoronat cu slavă și cu cinste;8 le‑ai supus pe toate sub picioarele lui.“ Căci, atunci când i le‑a supus pe toate, nu i‑a lăsat nimic nesupus. Totuși, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse. (după cădere)9 Îl vedem însă pe Isus, Care a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, încoronat acum cu slavă și cinste datorită morții pe care a suferit‑o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toți.10 Căci era potrivit pentru Acela, pentru Care și prin Care sunt toate, ca, pentru a‑i duce pe mulți fii la slavă (nu se referă la slava viitoare), să‑L desăvârșească prin suferințe pe Inițiatorul mântuirii lor. 11 Căci atât Cel Ce sfințește, cât și cei ce sunt sfințiți sunt toți dintr-Unul. Din acest motiv, Lui nu‑I este rușine să‑i numească frați,Nu trebuie să te temi că e lipsă de respect sau că te iei cu Isus de șireturi dacă-L numești fratele tău mai mare. El ne-a numit întâi frații și surorile Lui. Dumnezeu l-a creat pe Adam să domnească peste tărâmul fizic și să-l supună. A pus toate lucrurile sub picioarele lui, dar el a căzut. Așa că cel ce trebuia să supună toate lucrurile fizice, a fost supus el însuși. Isus este un om și va fi un om pentru eternitate. El și-a păstrat trupul fizic de glorie. El nu este numai spirit acum ca Dumnezeu. Isus are scaunul de autoritate cel mai înalt ca și om: peste toate cele 3 tărâmuri: fizic, demonic și ceresc.Nu e nimic extraordinar în faptul că Dumnezeu are autoritate peste cele 3 tărâmuri pentru că El este Dumnezeu. DAR ca un om (de-al nostru) să aibă această autoritate e cu totul altceva. Matei 28:18-20 spune așa:Matei 28:18-20 (NTR)18 Isus S‑a apropiat de ei și le‑a vorbit, zicând: „Toată autoritatea Mi‑a fost dată în cer și pe pământ. 19 Prin urmare, duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt 20 și învățându‑i să păzească tot ce v‑am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!“Isus are toată autoritatea nu numai pe pământ, ci și în cer. Iar această autoritate I-A FOST DATĂ, CONFERITĂ. Însă nimeni nu Îi dă autoritate lui Dumnezeu, daca se referă la Isus ca Dumnezeu, altfel ar trebui să fie cineva mai mare ca Dumnezeu care să Îi dea autoritate lui Isus ca Dumnezeu. Această autoritate I-a fost dată ca OM. Tu și cu mine am fost ridicați la o autoritate cu mult deasupra celei pe care Adam a avut-o înainte de cădere. Adam nu a avut viața veșnică a lui Dumnezeu (Gr. zoe). Ea era în pomul vieții, însă noi o avem acum în duhul nostru născut din nou. Această viață veșnică nu este doar existență fără sfârșit după moartea fizică. Ea include existență fără sfârșit dar aceasta e partea secundară. Viața veșnică este în principal viața și natura lui Dumnezeu Însuși din tărâmul eternității manifestată în duhul nostrum aici pe pământ.În Vechiul Testament, ierarhia de autoritate era Dumnezeu, diavolul și apoi oamenii. În Noul Testament, este Dumnezeu, Isus și Biserica, diavolul și apoi oamenii. Iov, David, Avraam, Ilie, Isaia erau toți sub autoritatea diavolului.Ce înseamnă a trăi sau a te ruga în Numele lui Isus? Nu e o formulă magică. Înseamnă că tot ce faci, vorbești și ești e în Numele lui Isus. Tu funcționezi și trăiești în numele Lui. Tu poți să vindeci sau să eliberezi și fără să menționezi Numele lui Isus neapărat, dacă atunci când faci acest lucru ești conștient în mintea ta că faci acel lucru în Numele Lui. Nu vorbele tale eliberează puterea, ci conștiența mentală pe care o ai. De fapt, cineva spunea că atunci când demonii aud de multe ori ”în numele lui Isus” sau că cineva încearcă să găsească formula exactă, să zică toate cuvintele potrivite încât să cuprindă tot, atunci își dau seama că de fapt tu nu știi cine ești sau nu ești destul de convins de cine ești. De exemplu, când Moise era la rugul aprins și Dumnezeu i-a spus să arunce jos toiagul, acesta s-a transformat în șarpe fără ca Dumnezeu să-i poruncească toiagului în mod specific: ”Toiag, îti poruncesc să te faci șarpe.” Toiagul s-a transformat în șarpe doar prin intenția mentală a lui Dumnezeu, că doar e Dumnezeu. În Marcu 11 când i s-a făcut foame lui Isus și a venit să caute ceva să mănânce dintr-un smochin, Biblia spune că nu a găsit decât frunze pentru că nu era vremea smochinelor. Atunci Isus I-A RĂSPUNS smochinului ceva și l-a blestemat. Acest lucru înseamnă că smochinul i-a vorbit ceva lui Isus înainte ca Isus să-I răspundă. De ce s-a supărat Isus pe smochin din moment ce nu era vremea smochinelor? Din cauză că Isus intenționase în mintea Lui să găsească fructe în el chiar dacă nu era vremea smochinelor. De la distanță, prin intenția și așteptarea Lui, Isus i-a comandat smochinului să facă smochine instant. Însă smochinul, încăpățânat, ”i-a zis” că nu are să-I dea smochine pentru că nu  vremea lor. Așa ne vorbesc și nou lucrurile din viața noastră. Ne vorbesc o perspectivă omenească, una normal pentru omul de rând. Însă, Isus avea autoritate peste smochin în orice vreme. De aceea, i-a răspuns mânios și l-a blestemat. ”Prin urmare, duceți-vă!” Noi avem misiunea de a merge din prisma autorității pe care Isus ca om și cu noi o avem. Pavel spune că noi vom judeca îngerii. Acum știm de ce îngerii sunt duhuri slujitoare nouă (Evrei 1:14). Ei sunt în slujba ta și a mea. Acum ne putem da puțin seama de ce tânjesc să privească în Evanghelie și să înțeleagă de ce avem noi așa autoritate. Ce anume am moștenit noi să avem asemenea autoritate, când diavolul și-a dorit așa ceva, și tocmai acea autoritate Dumnezeu a dat-o de bună voie omului. Exact acest lucru îl deranjează enorm și îl arde la suflet pe diavol.Evrei 1:14 (NTR)14 Nu sunt ei toți duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce urmează să moștenească mântuirea?

IntroducereAstăzi aș dori să vorbesc despre un subiect de mare interes în rândul creștinilor, și anume, despre cum să auzi vocea lui Dumnezeu. În ciuda abundenței de materiale și predici creștine disponibile astăzi, mulți credincioși încă se luptă să audă vocea lui Dumnezeu și au o dorință sinceră de a ști cum vorbește Dumnezeu poporului Său în Noul Testament. În discuția noastră de astăzi, voi încerca să ofer răspunsuri la 5 întrebări: „De ce avem nevoie să-L auzim pe Dumnezeu? Vorbește Dumnezeu astăzi tuturor credincioșilor născuți din nou sau numai anumitor oameni care sunt mai sfinți sau aleși de El? Cum vorbește Dumnezeu? Cum putem discerne vocea lui Dumnezeu dintre toate celelalte voci? și Ce putem face pentru a învăța mai repede să auzim vocea lui Dumnezeu?” 1. De ce avem nevoie să auzim vocea lui Dumnezeu?Unii credincioși poate se întreabă de ce ar trebui să audă vreodată vocea lui Dumnezeu în viața lor. La ce i-ar ajuta? Este auzirea vocii lui Dumnezeu ceva de importanță vitală care merită atenția, timpul și efortul nostru sau este doar o abilitate bună de avut pentru orice eventualitate? Ei bine, există multe avantaje extraordinare în auzirea vocii lui Dumnezeu. În primul rând, te va proteja de multe decizii, situații, oameni sau lucruri negative care ar putea încerca să vină în viața ta. În al doilea rând, te va ajuta să vezi multe oportunități și să îți deschidă uși pentru a fi binecuvântat și de a deveni o binecuvântare pentru alți oameni. În al treilea rând, îți va îndrepta pașii către destinul și chemarea ta pe acest pământ, astfel încât să împlinești cât mai mult din ceea ce Dumnezeu a plănuit pentru tine și viața ta. În al patrulea rând, te va încuraja și te va întări în spiritul și credința ta în acele momente în care te vei simți slab sau descurajat. Auzirea lui Dumnezeu este vitală pentru a duce o viață de glorie continuă, victorie, succes, pace, bucurie, sănătate, bunăstare și prosperitate aici pe pământ. 2. Cui vorbește Dumnezeu?În Noul Testament, Dumnezeu vrea să vorbească și le vorbește tuturor credincioșilor născuți din nou. Acest lucru este diferit de Vechiul Testament, unde Dumnezeu a vorbit doar anumitor oameni aleși de El. Poate te vei întreba, de ce este așa? Lucrurile stau în felul acesta deoarece în Vechiul Testament toți oamenii erau sub autoritatea întunericului. Isus nu murise încă pe cruce și Duhul Sfânt nu locuia încă în ființele umane în mod permanent. Duhul Sfânt era dat din când în când anumitor oameni în măsuri parțiale și pentru misiuni specifice și temporare. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt venea și pleca. Însă, în Noul Testament, Duhul lui Dumnezeu a fost trimis în lăuntrul credincioșilor pentru a fi în ei și cu ei pentru totdeauna. Vedem aceasta în Ioan 14:16-17 și în 1 Corinteni 6:19: Ioan 14:16-17 (NTR)16 Iar Eu Îl voi ruga pe Tatăl şi El vă va da un alt Apărător, Care să fie cu voi în veac, şi anume 17 Duhul adevărului, pe Care lumea nu-L poate primi, pentru că nici nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi Îl cunoaşteţi, pentru că rămâne cu voi şi va fi în voi. 1 Corinteni 6:19 (NTR)19 Sau oare nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri?  Dumnezeu vorbește întotdeauna tuturor credincioșilor în Cristos și aceasta este ceva normal. Aceasta ar trebui să fie o normalitate zilnică pentru creștini și nu ceva anormal care se întâmplă din când în când în unele momente de ungere foarte speciale. Fiecare credincios în Cristos are capacitatea de a-L auzi pe Dumnezeu. Dumnezeu vrea să ne vorbească mult mai mult decât suntem noi gata să-L auzim. De fapt, El vorbește mult mai mult decât auzim noi. Să vedem ce ne spune Ioan 10:27, Ioan 14:26, Ioan 16:13 despre auzirea vocii lui Dumnezeu: Ioan 10:27 (NTR)27 Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează. Ioan 14:26 (NTR)26 Dar Apărătorul, adică Duhul Sfânt, pe Care Tatăl Îl va trimite în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va reaminti tot ce v-am spus. Ioan 16:13 (NTR)13 Însă când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul. Căci El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ceea ce va auzi şi vă va anunţa lucrurile ce urmează să vină. Oile lui Cristos aud și recunosc glasul Lui. Duhul Sfânt din noi ne va învăța toate lucrurile, ne va călăuzi în tot adevărul și ne va anunța anumite lucruri din viitor. Acestea nu sunt toate stipulate în Biblie, ci Duhul Sfânt ni le va vorbi direct nouă. Dacă mergem mai departe, un alt lucru important este că nu e suficient să știm că Dumnezeu vorbește și că este normal pentru credincioși să-L audă. Noi trebuie să și căutăm să-I auzim vocea, să fim preocupați de acest lucru și trebuie să ne reglăm mintea la frecvența spirituală corectă, cam în același mod în care căutăm un canal radio până când găsim frecvența potrivită. Atâta timp cât poți trăi fără să auzi vocea lui Dumnezeu, vei continua să faci asta. Însă nu va fi în avantajul tău. În Ieremia 29:11-13, Dumnezeu vorbește poporului Său prin profetul Ieremia următoarele:  Ieremia 29:11-13 (NTR)11 Căci Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, planuri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. 12 Mă veţi chema şi veţi veni să vă rugaţi Mie, iar Eu vă voi asculta. 13 Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta din toată inima. Noi trebuie să ne luăm timp pentru a ne liniști mintea și a reduce la minim volumul tuturor celorlalte voci pentru a putea auzi acel murmur suav al vocii Sale. Trebuie să ne deconectăm frecvent de la zgomotul zilnic, să ne retragem în noi înșine și să medităm la cine suntem în Cristos, unde mergem, ce facem, cum facem anumite lucruri, de ce le facem așa și așa mai departe. Trebuie să ne obișnuim să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu. O dată făceam un test-drive la o mașină nouă pentru a o cumpăra și, în timp ce o conduceam, se auzea destul de tare vâjâitul vântului de afară chiar și cu geamurile închise. Și tocmai acesta era unul din lucrurile pe care le căutam la o următoare mașină nouă, acela de a auzi cât mai puțin zgomot posibil de afară. Așa că am întrebat-o pe doamna care făcea testul cu noi de ce se aude așa tare zgomotul de afară din moment ce aceasta era o mașină nouă, la care ea a răspuns cu o față foarte serioasă: „Să știți că dacă dați muzica mai tare, nu veți mai auzi niciun zgomot de vânt de afară”. Nu mi-am putut da seama dacă această doamnă glumea sau chiar vorbea serios când a spus asta. Nici nu știam cum să reacționez la o asemenea replică. Ideea este că, atâta timp cât avem alte voci mai puternice în viața noastră, va fi dificil, dacă nu imposibil, să auzim vocea lui Dumnezeu. Și în zilele noastre, vocile s-au multiplicat exponențial: prin internet și rețelele de socializare, telefoane mobile, divertisment media digital și tot felul de gadget-uri. În calitate de credincioși, în această vreme trebuie să fim mai intenționați ca oricând în a auzi vocea lui Dumnezeu, dacă vrem cu adevărat să-L auzim. Și retragerea din activitățile zilnice nu ar trebui să fie foarte dificilă sau complicată. Nu vorbesc aici despre ceva super spiritual în care să îți iei un timp special mai lung în tăcere și departe de toată lumea, deși și aceste timpuri sunt recomandate când se poate. Însă majoritatea dintre noi avem multe activități și muncă și trebui să integrăm cumva acest obicei în rutina noastră zilnică astfel încât să curgă natural. Nu trebuie să fie întotdeauna un timp special, dar în mintea ta trebuie să fii sensibil, să iei un pas înapoi des și să te gândești la lucruri, la situații prin care treci, să le  analizezi, să asculți o predică, să îți pui întrebări, să meditezi la Cuvânt, și lucruri de genul acesta. Și acest lucru poate fi făcut foarte natural când conduci mașina, când ești în mijloacele de transport în comun, când ai un timp de pauză la servici, când pregătești mâncarea, etc.  3. Cum vorbește Dumnezeu?Primul mod prin care Dumnezeu vorbește fiilor și fiicelor Sale este Cuvântul Său sau Cuvântul lui Cristos. A.     Prin Cuvântul lui DumnezeuNu ne putem aștepta să auzim vocea lui Dumnezeu atât de mult în moduri specifice până când nu știm foarte bine ceea ce El a spus deja în Cuvântul Său. Trebuie să petrecem timp în Cuvântul Său. Când vorbesc despre Cuvântul lui Cristos, nu mă refer la reîmprospătarea minții noastre cu ceea ce Dumnezeu așteaptă de la noi din punct de vedere moral, ci la învățarea din Cuvânt a cine suntem în Cristos, care este identitatea noastră ca nouă creație, ce moștenire am primit, care sunt drepturile și responsabilitățile noastre în tărâmul spiritual, cum funcționează lumea spirituală și legile spirituale, care este inima lui Dumnezeu, căile Sale de a face lucrurile, natura Sa, caracterul Său, perspectivele Sale asupra lucrurilor și valorile Sale. Și a fi continuu în Cuvânt nu este greu. Trebuie doar să ne formăm un obicei consistent de a citi personal Cuvântul, de a asculta învățături biblice și predici și de a memora versete care se aplică noii creații.Cu cât avem mai mult Cuvânt în noi, cu atât mai mult vom deveni una în gând și inimă cu Dumnezeu. Vom ști ce să facem în multe situații chiar și fără a primi un cuvânt special de la Dumnezeu. De exemplu, de multe ori eu pot lua o decizie pentru familia noastră chiar și fără ca soția mea să fie acolo prezentă și știu sigur dacă va fi sau nu de acord cu decizia mea, pentru că o cunosc foarte bine. Petrecem mult timp împreună. Și același lucru este valabil și pentru ea și pentru mulți dintre voi. Cuvântul va acționa și ca punct de control pentru toate celelalte voci pe care le auzim. Uneori am putea crede că am auzit ceva de la Dumnezeu care contrazice ceea ce El a spus deja clar în Cuvântul Său. De exemplu, Dumnezeu nu îți va spune niciodată să divorțezi de soție și să mergi cu altcineva. Alteori, așteptăm să auzim un răspuns de la Dumnezeu cu privire la o situație despre care El ne-a spus deja în Cuvântul Său că avem răspunsul, cum ar fi lipsa de pace, boala, lipsa financiară și așa mai departe. În toate aceste situații, avem o problemă de cunoaștere. 2 Petru 1:2-3 spune următorul lucru: 2 Petru 1:2-3 (NTR)2 harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru!3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea CeluiCe ne-a chemat prin slava şi virtutea Lui. Mulți oameni se roagă pentru pace în familiile lor, pace în ceea ce privește finanțele, pentru sănătatea și viitorul lor, dar nu au cunoștințele necesare și adecvate despre Dumnezeu, care să le ofere pacea pe care o caută fără să aștepte să primească ceva de la Dumnezeu. Pacea nu va veni peste tine dintr-o dată ca o pătură supranaturală, ci vine prin cunoașterea Lui. Dacă ai o problemă de pace în viața ta este pentru că ai o problemă de cunoaștere. Același lucru este valabil dacă ai o boală sau o problemă financiară. Osea 4:6 spune că poporul lui Dumnezeu piere din lipsă de cunoaștere, nu din lipsă de putere sau de rugăciune. Romani 8:6 (BTF2015)6 Fiindcă a gândi carnal este moarte; dar a gândi spiritual, viață și pace. Gândirea carnală nu se referă doar la lucruri păcătoase, ci la modul de a gândi în toate lucrurile vieții. A avea o gândire spirituală înseamnă să gândești conform Cuvântului și principiilor sale în toate deciziile și abordarea vieții tale. Gândirea spirituală îți oferă viață și pace. Aceasta e ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune. B.      Prin vocea interioară a mințiiCând poporul lui Dumnezeu a trecut de la Vechiul Testament la Noul Testament au avut loc niște schimbări semnificative în relația dintre Dumnezeu și ființele umane. Aproape tot ce ține de viața creștină s-a schimbat într-un fel sau altul: postul și rugăciunea, închinarea, profeticul, autoritatea, felul în care Dumnezeu se raportează la oameni, și așa mai departe. Din păcate, mulți credincioși trăiesc încă în Vechiul Testament și infuzează gândirea Vechiului Testament în Noul Testament. Modul în care Dumnezeu vorbește în mod specific poporului Său este un astfel de domeniu care s-a schimbat semnificativ în Noul Testament.În Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit poporului Său de cele mai multe ori (dacă nu tot timpul) printr-o o voce auzibilă și din exteriorul persoanei, deoarece oamenii nu aveau Duhul Sfânt în ei. Dumnezeu trimitea mesajele Sale și prin apariții îngerești. Profeții trebuiau să primească și să transmită mesajele de la Dumnezeu foarte exact. Era ca o transă spirituală în care intrau. Și dacă ceva din ceea ce spuneau nu se împlinea, erau considerați profeți falși și uneori uciși. Însă, în Noul Testament, Dumnezeu vorbește în interiorul nostru, în mintea noastră conștientă, și prin intuiție, impresii, imagini, viziuni, precum și anumite sentimente sau vise de noapte. Este ca o comunicare telepatică prin care ne trezim deodată că știm anumite lucruri în intuiția noastră fără să știm de unde au venit. Uneori avem un sentiment bun sau un sentiment rău în legătură cu o situație sau cu o persoană. În Noul Testament, vocea lui Dumnezeu trece prin sufletul nostru (emoții, rațiune, personalitate) și ne vorbește prin pronumele la persoana întâi. Ne folosește urechea și vocea noastră interioară, de parcă ar fi vocea noastră, ideile și dorințele noastre. De aceea, de multe ori, vocea lui Dumnezeu în viața noastră este confundată cu propria noastră voce și este imediat respinsă fără să ne dăm seama că Dumnezeu ne vorbește și acelea nu sunt doar propriile noastre idei. Voi da aici exemplele preotului Caiafa și ale apostolului Petru care au vorbit ceva despre care au crezut că este de la ei, când de fapt era de la Duhul lui Dumnezeu: Ioan 11:49-52 (NTR)49 Însă unul dintre ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis:– Voi nu ştiţi nimic!50 Nu vă daţi seama că este mai de folos pentru voi să moară un singur om pentru popor şi să nu piară întregul neam?!51 Dar nu a spus lucrul acesta de la el, ci, fiind mare preot în anul acela, a profeţit că Isus urma să moară pentru neam52 şi nu numai pentru neam, ci şi ca să-i adune laolaltă pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi. Matei 16:15-17 (NTR)15 – Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? i-a mai întrebat El.16 Simon Petru a răspuns:– Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!17 Isus i-a zis:– Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri. Deoarece Dumnezeu folosește vocea noastră interioară atunci când vorbește, avem nevoie de credință pentru a acționa pe baza a ceea ce credem că am primit de la Dumnezeu. Uneori, nu avem întreaga imagine și trebuie doar să facem primul pas în credință. Evrei 11:6 spune că fără credință este imposibil să-i fim plăcuți lui Dumnezeu. La început, s-ar putea să nu distingem întotdeauna corect ceea ce primim de la Dumnezeu, dar chiar și atunci când greșim, Dumnezeu va aprecia credința noastră de a acționa și va găsi modalități de a ne readuce pe calea cea bună. De asemenea, prin practică pas cu pas vom învăța să recunoaștem vocea Lui din ce în ce mai clar.Poate te întrebi: „Dar de ce este așa în Noul Testament?” Acest lucru se datorează faptului că la nivel spiritual, prin nașterea din nou, am devenit un singur spirit cu spiritul lui Cristos:  1 Corinteni 6:17 (NTR)17 Dar cel ce se alipeşte de Domnul este un singur duh cu El. Cei născuți din nou au mintea lui Cristos: 1 Corinteni 2:16 (BTF2015)16 Fiindcă cine a cunoscut mintea Domnului, ca să îi dea învățătură? Noi însă avem mintea lui Cristos. Mulți credincioși cred că a avea mintea lui Cristos este așa o metaforă, un proces, un ideal și că se referă la a gândi moral ca Dumnezeu. Însă, nu este așa. Cu siguranță există un proces de integrare al minții lui Cristos în viețile noastre, dar există și ceva real care a avut loc deja. La nivel de subconștient al minților noastre, mintea lui Cristos Însuși a fost etern conectată la mintea noastră în momentul mântuirii. Acum avem acces la modul în care gândește Cristos în fiecare situație. Caroline Leaf, o femeie de știință creștină în neurologie cerebrală, spune că ființele umane, și mai ales credincioșii născuți din nou, sunt implicați în două lumi în același timp. Ei sunt cu un picior în tărâmul spiritual prin mintea subconștientă, unde are loc activitatea spirituală și cu celălalt picior în tărâmul fizic prin mintea conștientă și prin trupul fizic. Ea mai spune că mintea conștientă funcționează la o viteză de 2000 de acțiuni pe secundă, în timp ce mintea subconștientă funcționează la o viteză de 400 de miliarde de acțiuni pe secundă, care este o viteză cuantică uluitoare de natură spirituală, ce nu a fost niciodată reprodusă în lumea fizică de către o ființă umană. Biblia spune următoarele în Coloseni 2:2-3 și 1 Ioan 2:20: Coloseni 2:2-3 (NTR)2 ca inimile lor să fie încurajate, unite în dragoste şi să aibă bogăţiile depline ale înţelegerii complete, pentru a cunoaşte taina lui Dumnezeu, şi anume pe Cristos, 3 în Care sunt ascunse toate bogăţiile înţelepciunii şi ale cunoaşterii. 1 Ioan 2:20 (BTF2015)20 Dar voi aveți o ungere de la Cel Sfânt și cunoașteți toate lucrurile. O dată ce am intrat în Cristos, am primit acces în mintea noastră la toate bogățiile cunoașterii și înțelepciunii lui Dumnezeu, dar acel acces este la nivel de subconștient și trebuie să scoatem la suprafață acele lucruri de care avem nevoie pentru fiecare situație în mintea noastră conștientă, astfel încât să putem beneficia de ele. Este ca și cum am avea o fântână vastă de viață și cunoaștere în noi, în stomacul nostru sau în zona intestinală, de unde scoatem apa vie a răspunsurilor și a puterii pentru orice situație dată. Acesta este sistemul nervos enteric din zona intestinală, unde simțim prima dată orice sentiment de frică sau stres. Aceasta este și zona intuiției. Caroline Leaf și alți oameni de știință numesc acest sistem, care este conectat la mintea subconștientă, al doilea creier. Și aici intră în joc discuția despre rugăciunea în limbi. Avem în noi o fântână numită fântâna mântuirii care izvorăște în râuri de apă vie.Dacă vă amintiți de începuturile Internetului când a apărut Google pentru prima dată și căutam un anumit cuvânt sau subiect, primeam foarte puține rezultate, deoarece cunoștințele de pe Internet erau încă limitate și rare. Însă, după câțiva ani, dacă mergeți astăzi pe Internet pentru a căuta ceva, veți găsi mii de resurse și link-uri pe orice subiect. De ce? Pentru că informațiile disponibile pe Internet au devenit atât de vaste aproape peste noapte. Îmi amintesc când am cumpărat pentru prima oară Logos Bible Software pentru școala biblică, aveam doar pachetele Starter și Bronze. Și când căutam ceva în interiorul acelei aplicații Logos, obțineam doar câteva resurse. Mai târziu, am trecut la pachetele Silver și Gold și, dintr-o dată, s-a deschis o lume cu totul nouă. Era ca un portal către noi cunoștințe. Acum, când am căutam același lucru, obțineam mult mai multe resurse și lexicoane grecești și tot felul de comentarii asupra unui subiect. La fel, când intrăm în Cristos, ni se acordă acces de nivel de platină sau diamant (dacă aș putea spune așa) la cunoștințe divine și acestea le accesăm prin reînnoirea minții noastre cu Cuvântul lui Dumnezeu și prin vorbirea în limbi în mod regulat. În acest fel, când auzi o predică sau când citești o carte sau când analizezi o situație, dintr-o dată vei vedea și percepe lucruri care ție ți se vor părea normale, triviale și naturale și pe care de cele mai multe ori le vei trece cu vederea, dar acele lucruri nu sunt percepute de alte persoane. Acest lucru se întâmplă deoarece ai acces la o bază de date mult mai mare de cunoștințe, de înțelepciune divină și de revelație spirituală. Dar punctul pe care încerc să-l subliniez este că acele lucruri nu îți vor veni cu foc și tunete din cer, ci într-un mod foarte subtil și natural. C.      Prin rugăciune frecventă în limbiNu știu cum pot sublinia suficient de mult necesitatea credincioșilor de a se ruga în mod regulat în limbi și mai ales în situațiile în care au nevoie să-L audă pe Dumnezeu. Cu cât mai mult credincioșii se vor ruga în limbi, cu atât mai mult mintea lor va fi contopită cu mintea lui Cristos la nivel conștient și aceștia vor intra în așa-numita călăuzire inconștientă a Duhului. La acest nivel, majoritatea deciziilor, a lucrurilor pe care le vorbim, a locurilor unde mergem și a faptelor noastre vor fi în voia lui Dumnezeu în mod inconștient. Acest lucru este mult mai bun și mai de dorit, deoarece atunci când suntem plini în mod continuu de Duhul Sfânt prin rugăciunea în limbi (Efeseni 5:18), chiar și glumele noastre pot vorbi ceva cuiva din partea lui Dumnezeu. Romani 8:14 spune că toți aceia care sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu (inconștient), sunt fiii lui Dumnezeu. Cuvântul grecesc folosit pentru “fii” acolo este huios, care înseamnă „fiii maturi ai lui Dumnezeu”, aceia care și-au reînnoit mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu și care se roagă atât de mult în limbi încât literalmente au devenit una cu Duhul în realitate. Există și un alt cuvânt grecesc folosit pentru bebeluși sau copii în Cristos și acesta este nepios.Apostolul Pavel se ruga în limbi mai mult decât oricine. Nu este o surpriză faptul că a scris 3 sferturi din Noul Testament și a avut așa revelații ale harului direct de la Isus Cristos, pe care ceilalți apostoli nu le-au avut, deși au trăit cu Isus timp de 3 ani. În 1 Corinteni 14:15, Pavel a spus: 1 Corinteni 14:15 (NTR)15 Aşadar, ce voi face? Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea, voi cânta laude cu duhul, dar voi cânta laude şi cu mintea. Expresiile „de asemenea” sau ”și cu” se aplică rugăciunii și cântării cu mintea sau înțelegerea. Cu alte cuvinte, acest tip de rugăciune și cântare este secundar. Principalul mod de a ne ruga și de a cânta ar trebui să fie cu duhul, adică în limbi. Cu toate acestea, din anumite motive, majoritatea a creștinilor tratează rugăciunea în limbi ca un fel de rugăciune secundară care apare ici și colo, numai în momentele pe care ei le consideră a fi „momente înalte în Duh” sau folosesc rugăciunea în limbi ca umplutură. Însă rugăciunea în limbi este primordială pentru că ea aduce mintea Duhului la suprafață. Romani 8:26-27 spune: Romani 8:26-27 (NTR)26 În acelaşi fel, Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, pentru că noi nu ştim cum ar trebui să ne rugăm, ci Duhul Însuşi mijloceşte cu suspine nerostite; 27 însă Cel Care cercetează inimile, cunoaşte care este gândirea Duhului, pentru că Acesta mijloceşte pentru sfinţi potrivit cu voia lui Dumnezeu. 1 Corinteni 14:4 spune că atunci când vorbim în limbi, ne zidim pe noi înșine. Care părți ale noastre sunt zidite? Trupurile noastre prin sănătate și mintea noastră prin reînnoire. Cu alte cuvinte, mințile și trupurile noastre se acordează, se aliniază și se conformează cu realitatea duhului din noi. Sfaturile de care ai nevoie cu privire la familia ta, în legătură cu ce servici să alegi, ce partener de viață să alegi, în ce direcție de slujire spirituală să mergi, care este chemarea și destinul tău, răspunsurile la toate acestea sunt deja în interiorul tău. Ele trebuie doar să fie scoase la iveală prin vorbirea în limbi.Uneori, când pierd un lucru și nu-l găsesc, mă rog în limbi și destul de repede îmi vine în minte o idee despre locul în care am plasat ultima dată acel lucru. La locul de muncă, când mă confrunt cu o provocare tehnică pe care nu știu cum să o rezolv, mă rog în limbi. Frumusețea este că, cu cât te obișnuiești mai mult să te rogi în limbi, cu atât mai mult răspunsurile supranaturale la problemele zilnice vor curge în mod natural din tine și îți vor veni în minte. La locul meu de muncă, am deja reputația de a rezolva probleme doar prin simpla mea prezență într-o conferință, fără să fac nimic și nu glumesc când afirm acest lucru. Colegii mei fac glume pe seama asta, dar pentru mine este foarte real. Mi s-a întâmplat de mai multe ori când diferiți oameni din companie au încercat zile întregi să rezolve o problemă și în cele din urmă au organizat o conferință cu mine pentru a explica problema și a vedea dacă pot ajuta în vreun fel. O dată ce intram în conferință și începeau să-mi explice problema, își dădeau seama că problema nu mai exista și mă întrebau dacă am făcut ceva la care le răspundeam că nu. Uneori, îmi trimiteau un email despre o anumită problemă pentru a o  examina și, fără să fac nimic, după câteva minute, îmi trimiteau alt email spunându-mi că problema a fost rezolvată și mă întrebau dacă am făcut ceva. Poate sună comic, dar aceasta a fost experiența mea de mai multe ori și acestea nu sunt singurele manifestări ale supranaturalului din viața mea. 4. Cum să discern vocea lui Dumnezeu?Primul mod de a discerne vocea lui Dumnezeu este prin Cuvântul Său. Cu cât avem mai mult Cuvânt în noi și cu cât ne rugăm mai mult în limbi, cu atât mai mult dorințele lui Dumnezeu vor deveni dorințele inimii noastre. În acest fel, putem deveni din ce în ce mai siguri că atunci când dorim să facem ceva, va fi de la Dumnezeu. Psalmul 37:4 spune: Psalmii 37:4 (BTF2015)4 Desfată-te de asemenea în DOMNUL și El îți va da dorințele inimii tale. Acest verset poate însemna cu siguranță că Dumnezeu ne va împlini și dorințele inimii noastre, deși unele dintre dorințele noastre nu sunt întotdeauna bune după cum știm. Însă, o interpretare mai bună ar fi că, cu cât ne găsim mai mult plăcerea în Dumnezeu, în prezența Sa și în Cuvântul Său, El face ca dorințele Sale să devină  dorințele inimilor noastre. Evrei 4:12 spune că Cuvântul lui Dumnezeu este capabil să distingă și să separe ceea ce este spiritual de ceea ce este firesc sau sufletesc. Haideți să citim: Evrei 4:12 (NTR)12 Într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi activ, mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri, străpungând până desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, şi poate judeca gândurile şi intenţiile inimii. A doua modalitate prin care putem discerne vocea lui Dumnezeu este prin prezența sau absența păcii. Coloseni 3:15 (NTR)15 Iar pacea lui Cristos să stăpânească în inimile voastre; la ea aţi şi fost chemaţi, într-un singur trup. Şi fiţi mulţumitori! Când vorbesc despre pace sau lipsa ei, vorbesc despre ceva dincolo de sentimente, pentru că emoțiile pot fi înșelătoare uneori. Este o neliniște pe care o simți în interiorul tău în legătură cu o situație. Nu știi de ce, dar doar te trezești că te simți într-un anume fel. Eu și soția mea am decis la un moment dat să ne mutăm într-un anumit oraș și timp de două săptămâni, după ce am luat decizia, amândoi am avut un sentiment persistent de neliniște, ca un nor de întuneric deasupra noastră. În momentul în care L-am întrebat pe Duhul Sfânt despre asta și am decis să ne schimbăm destinația, dintr-o dată, amândoi am început să ne simțim în largul nostru și plini de bucurie și pace. Altădată, mi s-a oferit ocazia să fiu pastorul unei biserici, un lucru pe care mi l-am dorit din totdeauna, însă, dintr-un anumit motiv, la acel moment, nu aveam deloc pace pentru a accepta acea poziție. Și nu am făcut-o. Mai târziu, am înțeles de ce a fost mai bine pentru mine să nu o accept și Duhul Sfânt m-a protejat de unele lucruri nedorite. Ori de câte ori te afli într-o situație în care trebuie să alegi ceva și să iei o decizie, dar nu ai pace completă cu nici una din opțiunile disponibile, fie mai aștepți dacă e posibil și poți, fie mergi înainte cu opțiunea cu care ai cea mai multă pace. Este foarte posibil ca după ce faci primul pas să primești mai multă claritate cu privire la cee ace trebuie să faci.Al treilea mod prin care putem discerne vocea lui Dumnezeu este să cerem confirmări suplimentare de la Dumnezeu sau de la alte persoane apropiate care ne cunosc bine și ne iubesc cu adevărat. Dumnezeu nu va fi supărat dacă Îi cerem sincer alte confirmări, mai ales în deciziile cruciale ale vieții și, de cele mai multe ori, El ni le va da. 5. Ce pot face pentru a învăța să discern vocea lui Dumnezeu?Primul lucru pe care trebuie să-l realizăm și cel mai important este că învățarea de a discerne vocea lui Dumnezeu nu vine peste noapte, ci este un proces care necesită timp. De fapt, creșterea și dezvoltarea spirituală necesită timp. De exemplu, pentru a ne antrena mintea și pentru a obține o educație petrecem cel puțin 15 ani în școală. De asemenea, dacă dorim să ne dezvoltăm forța musculară fizică, mergem la sală ani de zile în mod regulat și adoptăm anumite diete de mâncare. La fel este cu dezvoltarea spirituală în  Noul Testament și cu auzirea vocii lui Dumnezeu. Necesită timp și efort intenționat pentru a construi obiceiurile spirituale sănătoase care să ne faciliteze și să cultive creșterea în lucrurile spirituale. Majoritatea a creștinilor se așteaptă ca rezultatele spirituale să vină instantaneu ca la microunde, iar Dumnezeu să facă totul pentru ei. Nu este așa în Noul Testament.Al doilea lucru important este că nimeni nu te poate învăța abilitatea de a-L auzi pe Dumnezeu. Poți primi învățătură și îndrumări, dar a recunoaște vocea lui Dumnezeu pentru tine personal este ceva ce va trebui să înveți singur prin practică și credință consecventă. Însă dacă te ții de asta cu perseverență, vei ajunge la un moment dat la un punct în care vei putea recunoaște vocea lui Dumnezeu cu exactitate dintre toate celelalte voci, în același mod în care poți recunoaște vocea soțului sau a soției, pentru că petreci mult timp cu el sau ea. Fiul meu și cu mine avem obiceiul de a asculta în fiecare seară la culcare Biblia audio printr-o aplicație numită Bible.is și există mulți actori care își folosesc vocile în citirea respectivă a Bibliei. După ce am ascultat cele 4 Evanghelii de vreo 3-4 ori la rând și vocea persoanei care îl interpreta pe Isus, am început la un moment dat să ascultăm povestea lui Iosif din Vechiul Testament. Creatorii aplicației au decis să folosească aceeași voce a lui Isus și pentru Iosif. În timp ce ascultam, eu nu am dat atenție prea mult, dar fiul meu de cinci ani mi-a spus: „Tati, acesta nu este Iosif, ci Isus. De ce este Isus în această poveste?” Vedeți, el s-a familiarizat atât de mult cu acea voce care îl interpreta pe Isus, încât a putut să o recunoască dintre alte 4-5 voci și chiar într-o altă istorioară. Acest lucru e uimitor! Dar exact asta se va întâmpla și cu tine.Voi încheia această învățătură oferindu-ți câteva îndrumări practice despre cum să crești să înveți să distingi vocea lui Dumnezeu. Mai întâi, mărește expunerea ta zilnică la Cuvântul lui Dumnezeu. Obișnuiește-te să citești cel puțin un capitol pe zi din Biblie și gândește-te la ceea ce spune, dar nu încerca să devii super spiritual sau să cauți semnificații care nu sunt nici măcar în text. Pur și simplu încearcă să vezi cum îți vorbește ție acel pasaj, ce se aplică pentru tine din el și cum îl poți implementa în viața ta. Dacă nu îți vine nimic, nu e nici o problemă, treci mai departe la următorul capitol. De asemenea, obișnuiește-te să asculți predici care te ajută să înțelegi mai bine Cuvântul. Și nu asculta pe oricine, ci pe oamenii care predică despre har și despre noua creație. Pentru început, poți începe să asculți canalul meu de YouTube (Seria ”Gloria neprihănirii”, Seria ”Vindecarea divină”, Seria ”Noua creație”) sau canalul meu de podcast-uri „Redescoperă Evanghelia” disponibil pe numeroase stații online de podcast-uri. Alte recomandări ar fi: ​​Andrew Wommack (care are mii de fișiere audio gratuite de învățătură pe site-ul său sau pe podcast-uri), Barry Bennett, Audrey Mack, Curry Blake, Kenneth Hagin și Dr. Myles Monroe din Statele Unite ale Americii, Joseph Prince din Singapore, Chris Oyakilome din Nigeria, Ryan Rufus din Hong-Kong și Profetul Kobus din Africa de Sud. Poți găsi materialele lor pe site-urile lor web, pe YouTube sau pe canalele de podcast-uri. Eu am transferat câteva dintre aceste învățături pe telefonul meu mobil sau folosesc podcast-uri Apple, podcast-uri Castbox și ascult întotdeauna o predică pe mașină în timp ce conduc. Dacă mergi cu bicicleta sau folosești mijloacele de transport în comun, poți să-ți pui căști în ureche și să asculți predici. Pe lângă citirea Cuvântului sau ascultarea predicilor, ceea ce fac eu și îți recomand și ție este să memorezi versete care se aplică noii creații și să le personalizezi. Eu folosesc aplicația „Bible Memory: Remember Me”, unde am adunat peste 300 de versete relevante din lectura mea zilnică a Bibliei și repet câte 2 versete în fiecare zi. La fel fac și cu fiul meu de cinci ani, însă cu el repet ​​aceleași 2 versete timp de o săptămână întreagă fiecare zi.În al doilea rând, începe să îți formezi obiceiul de a te ruga zilnic în limbi și începe ușor cu 5-10 minute, dar consecvent, apoi extinde timpul treptat până la 1 oră pe zi cel puțin. Încearcă să te rogi în diferite momente ale zilei și vezi care dintre ele funcționează cel mai bine pentru tine, fie dimineața foarte devreme, fie după ora prânzului la serviciu, fie după-amiaza, fie noaptea târziu înainte de a merge la culcare. La început, va părea dificil să implementezi acest obicei, deoarece necesită multă credință și disciplină, dar după un timp, va deveni ușor și vei observa că nu vei mai putea trăi fără el. Va fi ca respirația. De obicei, eu găsesc câteva trasee de mers pe jos aproape de zona în care locuiesc, care sunt mai liniștite și nu sunt atât de populate și merg la o plimbare și mă rog în limbi și declar Cuvântul lui Dumnezeu peste viața mea, între 40 de minute și o oră aproape zilnic. Spun asta cu toată umilința, nu pentru a mă lăuda, ci pentru a te încuraja că este posibil și pentru a-ți oferi un punct de referință practic. Desigur, în afară de a lua un timp special deoparte pentru a te ruga, poți oricând să te rogi în limbi în timp ce faci alte activități precum lucrul prin casă, cumpărături, spălarea vaselor, spălarea mașinii, etc.În al treilea rând, fii mereu preocupat și pregătit să-L auzi pe Dumnezeu. Fă-ți un obicei din asta. Ori de câte ori te rogi singur, sau te plimbi, sau mergi la cumpărături, amintește-ți din când în când să-L asculți pe Dumnezeu și să fii sensibil la vocea Lui. În acest fel, îți vei dezvolta conștiența de sine și vei putea discerne mai exact atunci când Dumnezeu îți vorbește. Nu numai atât, dar progresul tău spiritual se va manifesta în lumea naturală într-o măsură crescândă și va fi văzut de toți. Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei în felul următor: 1 Timotei 4:13-16 (NTR)13 Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. 14 Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. 15 Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi. 16 Fii cu luare-aminte asupra ta însuţi şi asupra învăţăturii pe care o dai altora; stăruieşte în aceste lucruri, căci, dacă vei face aşa, te vei mântui pe tine însuţi şi pe cei ce te ascultă. Dacă te dedici în totalitate acestui proces, progresul tău va fi evident pentru toți. Dacă vei continua cu persistență, te vei salva pe tine și pe cei care te ascultă sau vin în contact cu tine. Timotei era la acel moment deja salvat veșnic din iad, așa că mântuirea despre care vorbește Pavel aici este salvarea pe pământ de toate lucrurile negative care afectează în mod normal și natural oamenii fără Cristos.

Mărturisirea păcatelor și Cina DomnuluiSă citim mai întâi celebrul pasaj despre Cina Domnului din 1 Corinteni 11:17-34: 1 Corinteni 11:17–34 (BTF2015 & NTR) 17 Acum, în ceea ce vă spun, nu vă laud, pentru că vă adunați nu spre mai bine, ci spre mai rău.18 Fiindcă, întâi de toate, când vă adunați în biserică, aud că sunt dezbinări între voi; și în parte o cred.19 Fiindcă trebuie să fie și erezii printre voi, ca să fie arătați printre voi cei aprobați.20 De aceea când vă adunați în același loc, nu este ca să mâncați Cina Domnului.21 Fiindcă la mâncare, fiecare își ia cina adusă de el, în fața altuia; și unul este flămând, iar altul este beat.22 Ce? Nu aveți case unde să mâncați și să beți? Sau disprețuiți biserica lui Dumnezeu și îi faceți de rușine pe cei ce nu au? Ce să vă spun? Să vă laud în aceasta? Nu vă laud.23 Fiindcă am primit de la Domnul ce v-am și dat: Că Domnul Isus, în noaptea în care a fost trădat, a luat pâine;24 Și după ce a adus mulțumiri, a frânt-o și a spus: Luați, mâncați, acesta este trupul Meu, care este frânt pentru voi; faceți aceasta în amintirea Mea.25 Tot astfel a luat și paharul după ce a mâncat, spunând: Acest pahar este Legământul cel Nou în sângele Meu; faceți aceasta, ori de câte ori îl beți, în amintirea Mea.26 Fiindcă ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din acest pahar, proclamați moartea Domnului până vine El.27 De aceea oricine mănâncă pâinea aceasta și bea paharul Domnului în mod nevrednic, va fi vinovat de trupul și sângele Domnului.28 Dar omul să se cerceteze pe sine însuși și astfel să mănânce din pâine și să bea din pahar.29 Fiindcă cel ce mănâncă și bea în mod nevrednic, își mănâncă și bea propria lui condamnare, dacă nu deosebește trupul Domnului.30 Din cauza aceasta între voi sunt mulți slabi și bolnavi și mulți dorm.31 Căci dacă ne-am judeca pe noi înșine, nu am fi judecați.32 Dar când suntem judecați, suntem disciplinați de Domnul, ca să nu fim condamnați cu lumea.33 De aceea, frații mei, când vă adunați să mâncați, așteptați-vă unii pe alții.34 Și dacă flămânzește cineva, să mănânce acasă; ca nu cumva să vă adunați pentru condamnare. Iar restul le voi pune în ordine când voi veni. Mulți creștini interpretează pasajul de mai sus în felul următor: ”Înainte de a lua Cina Domnului, trebuie să mă cercetez foarte atent, să verific dacă există păcate nemărturisite în viața mea și să le mărturisesc pe toate. Apoi pot să iau Cina Domnului. Acesta este modul vrednic de a lua Cina Domnului. În caz contrar, dacă o iau cu vreun păcat nemărturisit, mi-aș putea pierde mântuirea, aș putea pierde binecuvântările lui Dumnezeu, sau Dumnezeu m-ar putea pedepsi cu boală sau chiar moarte. Și nu voi putea veni la Dumnezeu să-L rog să mă vindece, pentru că mi-am făcut-o cu propriile mâini. Așadar, dacă mă simt prea nevrednic uneori, este mai bine să nu iau parte la Cina Domnului pentru a nu fi pedepsit de Dumnezeu”. Așa citesc mulți credincioși 1 Corinteni 11:17-34 și tratează Cina Domnului ca pe ceva foarte sacru și înfricoșător, la care pot participa doar dacă au fost complet sinceri cu viața lor înaintea lui Dumnezeu și s-au asigurat că au mărturisit orice păcat pe care ei îl știu înaintea Lui. Altfel, Dumnezeu îi va lovi cu boală și blestem. Din cauza fricii de pedeapsă, mulți credincioși pe bună dreptate se abțin de la a lua Cina Domnului pentru perioade lungi de timp. În general, majoritatea credincioșilor consideră Cina Domnului ca fiind ceva asemănător cu apa amară din Numeri 5:16-28, pe care femeile suspectate de adulter trebuiau să o bea pentru a-și dovedi nevinovăția. Dacă acele femei erau nesincere și vinovate și beau acea apă, pântecele lor se umflau, coapsele li se uscau și deveneau un blestem în mijlocul poporului lor. Aceasta este mentalitatea cu care cei mai mulți credincioși se apropie de Cina Domnului. Însă, această interpretare și practică a Cinei Domnului sunt departe de adevăr și îi privează pe credincioși de beneficiile sale prețioase pe care Isus le-a intenționat atunci când El a inițiat-o.Să analizăm pasajul citit cu atenție în contextul său. În primul rând, expresia ”în mod nedemn” sau ”în chip nevrednic” din versetele 27 și 29 nu se referă la vrednicia persoanei care participă la Cina Domnului, ci la vrednicia manierei în care acea persoană ia parte la Cină, vrednicia felului sau a modului în care ia Cina. Noi nu putem deveni niciodată vrednici de a lua Cina Domnului prin ceva ce facem, indiferent de ceea ce facem, nici măcar prin mărturisirea păcatelor, deoarece singurul lucru care a putut plăti pentru păcatele noastre și care a putut să ne facă vrednici este sânge nevinovat, după cum vedem în Evrei 9:22: Evrei 9:22 (BTF2015) 22 Și, conform Legii, aproape toate sunt curățate cu sânge; și fără vărsare de sânge nu este iertare. Fără vărsare de sânge nu este iertare de păcate și nu fără mărturisirea păcatelor. Sângele nostru este vinovat și contaminat de păcatul lui Adam care ne-a fost transmis când ne-am născut fizic pe acest pământ. Singura persoană care a avut sânge nevinovat a fost Isus Cristos, ultimul Adam, pentru că El nu a avut un tată pământesc. Duhul Sfânt L-a zămislit, Isus a avut sânge fără vină și El a păstrat acel sânge nevinovat pe parcursul vieții Sale, prin împlinirea întregii Legi a lui Moise și prin a nu păcătui nici măcar o dată. El a fost fără pată când a ajuns la momentul crucii: 1 Petru 1:18–19 (BTF2015) 18 Știind că nu ați fost răscumpărați cu lucruri putrezitoare, ca argint și aur, din comportarea voastră deșartă primită prin tradiții de la părinții voștri,19 Ci cu prețiosul sânge al lui Cristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. De ce numai sânge nevinovat putea înlătura păcatele? Pentru că sufletul unei ființe umane este în sânge. Aceasta ne spune Levitic 17:11: Leviticul 17:11 (BTF2015 & NTR) 11 Pentru că viața trupului este în sânge; și vi l-am dat pe altar pentru a se face ispășire pentru sufletele voastre, pentru că sângele este cel ce face ispășire pentru suflet. Cuvântul ”viață” din expresia ”viața trupului este în sânge” este ebraicul ”Nephesh”, care se traduce prin ”suflet, ființă vie, sine, sau persoană”. Așadar, ai fost făcut vrednic o dată pentru totdeauna prin sângele și sacrificiul lui Cristos și nimic altceva. Punct! Tu ești întotdeauna vrednic să participi la Cină datorită sângelui nevinovat al lui Isus și nu pe baza mărturisirii tale. Neprihănirea și vrednicia ta sunt Cristos. Însă, există și un mod adecvat și vrednic de a lua parte la Cina Domnului.A lua Cina Domnului într-un mod vrednic înseamnă în primul rând să îi atribui o semnificație în mintea ta atunci când o iei, să te gândești la ceea ce înseamnă din perspectiva lui Dumnezeu și să îți aduci aminte de Cel care a instituit-o. Nu înseamnă doar să mănânci ceva mâncare și să bei. Vedem acest concept repetat de trei ori în pasajul despre Cină: (1) În versetele de la 17 la 22, Pavel îi mustră pe corinteni pentru că își luau mesele fără să-i aștepte pe ceilalți, pentru că se îmbătau, pentru că nu se gândeau la Cristos și pentru că credeau că aceasta era Cina Domnului; (2) În versetele 24 și 25, Pavel Îl citează pe Isus și spune că atunci când luăm Cina Domnului, noi trebuie să ne aducem aminte de El; (3) În versetul 28, Pavel menționează că există o cercetare, o examinare sau o evaluare a noastră care trebuie să aibă loc înainte de a lua Cina Domnului.Dacă ar fi să facem un rezumat, a lua Cina Domnului într-un mod vrednic înseamnă două lucruri: (1) să ne amintim de Cristos în modul corect și (2) să ne evaluăm pe noi înșine în modul corect. Ce înseamnă să ne amintim de Cristos într-un mod corespunzător și să ne cercetăm pe noi înșine într-un mod adecvat? În versetul 24, Isus spune că trupul Său a fost frânt pentru noi, a fost judecat pentru noi și în locul nostru. Pâinea frântă este o reprezentare a trupului lui Cristos care a fost zdrobit pentru noi și El spune că ar trebui să facem mereu acest lucru în amintirea Lui și a ceea ce a făcut El pentru noi. Aceasta este amintirea, distingerea, sau deosebirea potrivită a trupului Domnului din versetul 29, precum și cercetarea sau evaluarea corespunzătoare a noastră. Este o chestiune de locul unde plasăm vina și judecata păcatelor noastre: fie pe trupul lui Isus, fie pe noi. În aceeași manieră, Pavel ne îndeamnă să luăm și vinul (v. 25), care este o reprezentare a sângelui vărsat al lui Isus.De fiecare dată când luăm Cina Domnului (v. 26), noi proclamăm moartea Domnului (sau judecata Domnului) până la revenirea Lui. Cu alte cuvinte, dacă noi proclamăm judecata Domnului peste păcatele noastre, atunci noi proclamăm și libertatea, vindecarea, victoria, neprihănirea, prosperitatea, bucuria și pacea noastră. Noi ne evaluăm și ne judecăm pe noi înșine sau ne considerăm ca fiind neprihăniți, vindecați și liberi. Proclamarea morții Sale este o proclamare vieții noastre.A lua Cina Domnului într-un MOD NEVREDNIC nu se referă la faptul că o persoană este nevrednică din cauza păcatelor ei nemărturisite, după cum am menționat mai devreme. Mai degrabă se referă la a nu admite corect că judecata pentru păcatele noastre a fost pusă pe trupul și sângele Domnului. Așadar, printr-o examinare incorectă, noi devenim din nou vinovați și ne punem sub condamnare.Versetul 28 ne spune mai întâi să ne cercetăm pe noi înșine și să facem o evaluare a noastră înainte de a lua Cina. Întregul pasaj din 1 Corinteni 11 nu spune nicăieri să ne mărturisim păcatele înainte de Cină, sau că examinarea noastră presupune mărturisirea păcatelor. Cuvântul grecesc pentru ”mărturisire”, ”Homologeo”, nu este nici măcar prezent nicăieri, cum era în 1 Ioan 1:9. Noi doar am presupus că cercetarea noastră se referă la cercetarea noastră în lumina păcatelor noastre. Însă, examinarea descrisă în acest pasaj este cea făcută în lumina a ceea ce Isus a făcut și nu din perspectiva păcatelor noastre. După aceea, putem lua Cina Domnului ca și o celebrare a vieții pentru noi și nu a judecății. Este o celebrare a ceea ce Isus a realizat la cruce pentru noi. Și aceasta creează credință în inimile noastre pentru vindecare și victorie. Cuvântul grecesc pentru ”a examina” este ”Dokimazo” și înseamnă ”a testa și implicit a aproba”. Cei care sunt în Cristos se văd pe ei înșiși aprobați și acceptați de Dumnezeu. O ilustrație din Vechiul Legământ poate ajuta la o înțelegere mai clară a acestui lucru. La templu, Marele Preot nu cerceta persoana care aducea jertfa de păcatele ei. Preotul nu îi cerea persoanei să-și mărturisească păcatele individuale. El doar examina mielul de jertfă ca să nu aibă nici un defect. În Noul Legământ, Cristos este Mielul nostru de jertfă fără nici un cusur sau defect (1 Petru 1:18-19). În timpul Cinei Domnului, noi Îl examinăm pe El și ne vedem pe noi înșine ca fiind testați și aprobați în El.Versetul 29 din 1 Corinteni 11 spune că, dacă nu discernem trupul Domnului în acest fel, atunci mâncăm și bem judecata împotriva noastră înșine sau propria noastră condamnare. În acel moment, noi sărbătorim de fapt propria condamnare sau judecată, și luăm Cina Domnului în amintirea noastră și a păcatelor noastre, și nu în amintirea Domnului.Care este atunci examinarea corectă a noastră? În ziua de astăzi, cei mai mulți dintre noi, în loc să ne eliberăm de conștiința păcatelor și să recunoaștem judecata lui Cristos, ne dezgropăm păcatele în timpul Cinei Domnului și devenim mai conștienți de ele. În mod inconștient, noi întărim în mințile noastre minciuna că suntem încă păcătoși. Noi credem că Cina Domnului este ca și cum am merge la înmormântarea cuiva. De obicei, când mergem la înmormântări, aflându-ne în acea atmosferă tristă ne face mai moi în inimile noastre, mai smeriți, și ne amintim de persoana decedată simțindu-ne ca și cum i-am datora ceva lui sau ei (mai ales dacă au murit cumva din cauza noastră) și parcă dorim să facem ceva în schimb. În același fel procedăm și cu moartea lui Isus în timpul Cinei. Noi credem că cel mai bun mod de a-L răsplăti pe Isus pentru suferințele Sale este ca măcar să ne amintim de păcatele noastre și să ne cerem iertare, ca și cum I-am face Lui o favoare. Însă, acest lucru este greșit. Nu aceasta înseamnă să ne amintim de El. Din nou, este demn de menționat că în textul despre Cina Domnului din Matei 26:26-29, când Isus le-a dat ucenicilor Săi pâinea și vinul pentru prima dată, El nu a menționat nimic despre mărturisirea păcatelor înainte de a lua Cina. De fapt, El nu a menționat acest lucru în niciuna din evanghelii. Haideți să citim acel pasaj: Matei 26:26–29 (BTF2015)26 Și pe când mâncau, Isus a luat o pâine și a binecuvântat-o și a frânt-o și a dat-o discipolilor și a spus: Luați, mâncați; acesta este trupul Meu.27 Și a luat paharul și după ce a adus mulțumiri, le-a dat, spunând: Beți toți din el;28 Fiindcă acesta este sângele Meu, al Noului Legământ, care se varsă pentru mulți pentru iertarea păcatelor.29 Dar vă spun: De acum încolo, nicidecum nu voi mai bea din acest rod al viței până în ziua când îl voi bea nou cu voi în împărăția Tatălui Meu.” Isus a spus pur și simplu doar următoarele lucruri despre Cină: ”Acesta este sângele Meu al Noului Legământ”. Ce este un legământ? Este un jurământ verbalizat, un schimb între două părți și un acord obligatoriu de promisiuni. În acest caz, când Isus a ratificat acest Nou Legământ cu ucenicii Săi și cu toți credincioșii care urmau să vină după ei, El a vrut să spună următorul lucru: ”Voi Îmi dați toată murdăria voastră, iar Eu vă voi da binecuvântările Mele; jur să fac aceasta pentru voi”. Când vorbim despre sângele lui Isus, ne gândim doar la ispășire, care reprezintă partea negativă a jertfei, și nu acordăm atât de multă atenție părții mai bune și mai mari a acelui sacrificiu, care este partea pozitivă. A doua parte se referă la ceea ce aduce cu el acel sânge DUPĂ ispășire. Prin sângele lui Isus, Dumnezeu a făcut un legământ cu noi și Dumnezeu a jurat să facă ceva pentru noi. Când Isus a intrat în Sfânta Sfintelor a Cortului Ceresc și a stropit Scaunul Îndurării de la tronul lui Dumnezeu cu propriul Său sânge, acela nu a fost doar sângele ispășirii și iertării păcatelor, ci și sângele Noului Legământ care afirma următorul lucru: ”Eu, Isus Cristos, jur că îi voi vindeca, că le voi restaura familiile, copiii și că le voi purta de grijă financiar”. De obicei, când Dumnezeu făcea un legământ cu oamenii în Biblie, care parte a legământului avea de câștigat cel mai mult? Întotdeauna oamenii, desigur. Haideți să vedem cum a făcut Dumnezeu legământul cu Avraam: Evrei 6:13–14 (BTF2015) 13 Fiindcă Dumnezeu, când a promis lui Avraam, deoarece nu a putut să jure pe niciunul mai mare, a jurat pe Sine Însuși,14 Spunând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta și înmulțind te voi înmulți.  Dumnezeu a vrut să-l asigure pe Avraam că ceea ce a promis va face. Dar pentru că nu putea jura pe nimic mai mare decât El, a jurat pe Sine. A împlinit Dumnezeu oare tot ce i-a promis lui Avraam? Da. Cu cât mai mult își va ține El față de noi legământul mai bun și promisiunile mai bune pe care ni le-a dat prin Cristos! Evrei 8:6 declară: Evrei 8:6 (BTF2015 & RMNN) 6 Dar acum El a obținut o slujire nespus mai bună, prin aceea că este de asemenea Mediatorul (sau Intermediarul) unui legământ mai bun, care a fost întemeiat pe promisiuni mai bune. Câteodată suntem atât de descurajați și ne întrebăm dacă Dumnezeu chiar Își va împlini promisiunile Sale față de noi sau nu, pentru că noi credem că El se uită la greșelile noastre atunci când decide dacă să-Și țină o promisiune sau nu. Însă, numai sângele lui Isus ne va da lucrurile pentru care a plătit și care ne-au fost furate de păcat. De multe ori când păcătuim, și în mod special când repetăm un anume păcat, începem să ne târâm încet încet înapoi în prezența lui Dumnezeu, după ceva timp, prin plâns și regrete. Începem să bocim în felul următor: ”O, Doamne, nu merit nimic, nu sunt nimic, sunt doar un păcătos, Te-am dezamăgit din nou atât de mult și Tu m-ai iertat deja de atâtea ori, încât s-ar putea să te fi săturat deja să mă ierți, pentru că mila Ta nu poate ține la nesfârșit”. Totuși, ceea ce nu ne dăm seama este că, în timp ce spunem toate aceste lucruri în prezența lui Dumnezeu, sângele stropit al lui Isus spune altceva: ”Eu am plătit pentru păcatele tale, jur că tu ai iertare, Eu am plătit pentru eliberarea ta și jur că te voi izbăvi din robia poftelor și a dependențelor”. Noi vorbim din prisma emoțiilor noastre și a vinei pe care o simțim, dar aceasta nu este ceea ce sângele vorbește. Vocile noastre nu sunt în unitate cu vocea sângelui. Vocea mea spune că nu merit nimic, iar vocea sângelui spune: ”Ba da meriți, acum meriți”. 1 Corinteni 10:16 (BTF2015 & NTR) 16 Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este el părtășia (sau frăția) sângelui lui Cristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este părtășia (sau frăția) trupului lui Cristos? Când participăm la Cina Domnului, avem părtășie cu sângele și trupul lui Cristos. Cuvântul grecesc pentru ”comuniune” sau ”părtășie” din versetul pe care l-am citit este ”Coinonia”, care înseamnă ”participare activă, implicare și împărtășire cu cineva sau în ceva”. Nu este același lucru cu socializarea. Biblia vorbește despre părtășie unii cu alții și despre părtășia cu Tatăl și Fiul Său: 1 Ioan 1:3 (BTF2015 & NTR) 3 Ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă, pentru ca și voi să aveți părtășie cu noi; și părtășia noastră este într-adevăr cu Tatăl și cu Fiul său, Isus Cristos. Când ajungem la o adevărată părtășie unii cu alții, ca frați și surori în timpul unei întâlniri? Când vorbim despre aceleași lucruri în unitate, vorbim aceeași limbă spirituală și ne zidim reciproc. Acum, a avea părtășie cu trupul și sângele lui Isus când luăm Cina Domnului înseamnă să ne aliniem în unitate cu ceea ce vorbește sângele și să vorbim aceleași lucruri. Sângele lui Isus vorbește și se jură în legătură cu justificarea noastră și face un jurământ în favoarea noastră. Ce avem de gând să vorbim noi? ”O, eu nu merit acest lucru, sper să nu mor dacă beau din aceast pahar, am fost așa de rău”. Aceasta nu este părtășie. Cum poate exista părtășie între ceva neprihănit și ceva păcătos? Da, în noi înșine nu merităm, dar din cauza acestui sânge și datorită faptului că suntem în Cristos, acum merităm. Acesta este modul în care ceea ce spunem vine în unitate cu ceea ce spune sângele. Noi nu primim mântuirea prin mărturisirea a ceea ce simțim sau a opiniei noastre despre Isus, că poate El a fost pur și simplu un profet sau un om bun. Nu, noi trebuie să facem o mărturisire specifică în conformitate cu ceea ce Biblia spune despre salvare și despre Isus, precum că El este Domn și Salvator. Noi nu am fi în unitate cu ceea ce Biblia ne-a spus să mărturisim, dacă am declara altceva. Și până când nu suntem de acord și nu spunem exact ce Biblia spune despre salvare, nu putem fi născuți din nou. În acelasși fel, dacă nu ne aliniem pe noi înșine cu ceea ce spune Biblia despre justificarea, vindecarea, copiii, educația, slujba, căsătoria și finanțele noastre, cuvintele noastre se vor opune cuvintelor lui Dumnezeu Însuși. Dumnezeu spune că Isus a plătit pentru toate acele lucruri, ni le-a dat gratuit și jură cu sânge să le facă pentru noi, iar noi spunem: ”Nu, nu mi se aplică mie. Permite-mi să îți dau întreaga listă de ce nu sunt eu calificat pentru așa ceva”. Și începem să ne căutăm păcatele și să le mărturisim. Apocalipsa 12:10-11 spune următoarele: Apocalipsa 12:10–11 (BTF2015 & RMNN) 10 Și am auzit o voce tare, spunând în cer: ”Acum a venit salvarea și puterea și împărăția Dumnezeului nostru și puterea lui Cristos, pentru că a fost aruncat jos acuzatorul fraților noștri, cel care îi acuza înaintea Dumnezeului nostru zi și noapte”. 11 Și aceștia l-au învins prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor; și nu și-au iubit viața până la moarte. Cu care raport ne vom uni? Cu acuzațiile diavolului sau cu sângele Mielului? Venim în sala tronului spunând că nu merităm nimic, că Dumnezeu nu ar trebui să facă nimic cu noi și pentru noi, așa cum diavolul afirmă? Sau vom spune ceea ce sângele Mielului spune despre noi? Noi suntem cei care avem votul decisiv când venim în sala tronului. Manifestarea mântuirii în toate domeniile vieții noastre (cum ar fi vindecarea fizică, pacea, finanțele) depinde de vocea cu care ne aliniem, atât în timpul Cinei Domnului, cât și în timpul vieților noastre de zi cu zi. Revenind la pasajul nostru inițial din 1 Corinteni 11, versetul 29 spune că, dacă nu ne evaluăm pe noi înșine correct, punând judecata asupra lui Isus Cristos, noi bem judecata împotriva noastră înșine sau ne bem propria condamnare. Ce înseamnă să bem propria noastră condamnare? Înseamnă că nu ne însușim beneficiile ce au rezultat din jertfa lui Isus, adică în acest caz, vindecare și întărire fizică pentru noi înșine, prin judecarea incorectă a morții Domnului. În consecință, noi bem judecata care ar fi trebuit să fie pusă pe Isus și, astfel, continuăm să fim bolnavi și slăbiți fizic ca toți ceilalți oameni, și chiar să murim înainte de vreme. Acest lucru nu se datorează faptului că Dumnezeu provoacă acele lucruri să ni se întâmple, ci pentru că lumea în care trăim se află într-o stare implicită de boală, moarte și putrezire. Dacă nu proclamăm și nu credem în mântuirea și imunitatea noastră puse la dispoziția noastră de moartea și învierea Domnului, rămânem vulnerabili la aceleași lucruri la care și restul lumii este vulnerabilă. Boala și moartea timpurie nu sunt pedeapse de la Dumnezeu pentru luarea Cinei Domnului fără a ne mărturisi păcatele, ci acestea sunt pur și simplu consecințele naturale ale bizuirii noastre pe propriile eforturi în loc de a ne încrede în Isus, într-o lume bolnavă și cazută.În limba greacă, prepozițiile cum ar fi ”PENTRU” și ”DAR” pot fi traduse și ca ”ÎN”, ”PRIN” și ”DIN CAUZĂ CĂ”. Versetele 31 și 32 pot fi parafrazate în felul următor: 31 Căci dacă ne-am judeca pe noi înșine (adică să discernem și să ne evaluăm corect în lumina judecății Domnului, ca fiind deja drepți, neprihăniți, vindecați și fără păcat), atuncinu am mai fi judecați (adică nu am deveni vulnerabili la boală și moarte cât suntem pe pământ, așa cum lumea experimentează în mod implicit).32 Pentru că atunci când suntem judecați (adică evaluați corect ca fiind deja judecați în Cristos pentru păcatele noastre), prin aceasta noi suntem disciplinați de Domnul (adică suntem instruiți, pregătiți, antrenați, educați, disciplinați - ne formăm un obicei sănătos de a reveni mereu la judecata de la cruce în locul nostru), pentru a nu fi condamnați cu lumea (adică să nu fim sub aceleași pericole ca lumea). Cina Domnului este o celebrare a vieții și o disciplină sănătoasă instituită de Domnul pentru a ne ajuta să ne amintim întotdeauna că judecata noastră a fost pusă pe Cristos. Această disciplină, în sine, determină creșterea credinței în inimile noastre și provoacă reînnoirea minții noastre, ceea ce ne face să fim mai sănătoși și mai victorioși. Dacă ne-am îmbolnăvit pentru că nu am luat Cina Domnului în modul vrednic pe care l-am explicat deja, aceasta nu este o pedeapsă de la Dumnezeu și avem încă acces la vindecare și sănătate, doar prin proclamarea cu credință a ceea ce avem în Cristos, că prin rănile Lui am fost vindecați (1 Petru 2:24). Luarea Cinei Domnului când suntem bolnavi este o modalitate excelentă de a ne exercita credința pentru vindecare. Înseamnă a spune: ”Nu mă identific cu aceste simptome. Mă identific cu Isus, Care mi-a purtat neputințele și Care a fost rănit, ca eu să fiu vindecat”.În încheiere, aș dori să ofer o ilustrare practică a modului în care ar trebui să ne apropiem de Cina Domnului și a felului în care să o sărbătorim într-un mod vrednic. Când noi, ca și credincioși în Cristos, dorim să luăm Cina Domnului fie la biserică cu alți credincioși, fie acasă, în timp ce ținem pâinea în mână, ar trebui să ne rugăm în felul următor: ”Dragă Doamne Isuse, vin la Tine și îmi amintesc de tot ce ai făcut pentru mine la cruce. Îți mulțumesc că m-ai iubit atât de mult și că ai renunțat la cer pentru mine. Mulțumesc că ai permis ca trupul Tău să fie zdrobit, astfel încât trupul meu să fie întreg. Prin luarea acestei pâini, primesc viața învierii Tale, sănătate și tărie fizică. Prin rănile care au fost făcute pe spatele Tău, trupul meu este vindecat din cap până în picioare. Fiecare celulă, fiecare organ, fiecare funcționalitate a trupului meu este vindecată, restaurată și reînnoită. Prin harul Tău, voi fi complet puternic și sănătos în toate zilele vieții mele. Nici o boală nu poate rămâne în trupul meu, deoarece aceeași putere care Te-a ridicat pe Tine din mormânt curge prin mine. În numele lui Isus, cred și primesc toate aceste lucruri”. Apoi, putem mânca din pâine. Apoi, luăm paharul în mână și spunem: ”Doamne Isuse, Îți mulțumesc și pentru sângele Tău prețios. Viața Ta fără păcate, fără blesteme, fără boli și fără sărăcie este în sângele Tău. Și sângele Tău vărsat a șters orice păcat din viața mea. Prin sângele Tău, sunt iertat de toate păcatele mele - trecute, prezente și viitoare - și sunt complet neprihănit. Astăzi, sărbătoresc și îmi însușesc din moștenirea celor drepți, adică protecție, vindecare, întregire și prosperitate. Mulțumesc Doamne Isuse, că mă iubești. Amin”. Apoi, putem bea din pahar.

Obiecții la mărturisirea făcută o singură datăUnii ar putea spune: „Dar cum rămâne cu ceea ce a spus Isaia în capitolul 59 versetul 2, precum că păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, că ele ascund fața Lui de noi și că El nu ne va asculta? Nu înseamnă aceasta că ieșim din părtășia cu Dumnezeu și că trebuie să ne mărturisim păcatele pentru ca El să ne audă din nou?” Nu, nu este așa. Isaia a trăit înainte de cruce, Isus nu plătise încă pentru păcatele sale și Isaia nu era o nouă creație în Cristos. Într-adevăr, atât în timpul său cât și de-a lungul întregii perioade vechi-testamentale, păcatele oamenilor creau un zid de despărțire între ei și Dumnezeu și Dumnezeu nu îi auzea până când aceștia nu se smereau înaintea Lui și nu aduceau jertfele de animale pentru ispășire. Însă, Cristos este jertfa noastră eternă care ne-a curățat de tot păcatul o dată pentru totdeauna. Așadar, în Noul Testament, faptele noastre păcătoase nu pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu. Dumnezeu nu-Și mai ascunde fața de noi și El ne aude mereu indiferent de ce am greșit. ”Dar cum rămâne cu Proverbe 28:13 unde regele Solomon spune: Proverbe 28:13 (BTF2015) 13 Cel ce își acoperă păcatele nu va prospera, dar oricine le mărturisește și se lasă de ele va primi milă. ?” Aceeași explicație ca și în cazul lui Isaia e relevantă și aici. Regele Solomon avea nevoie de îndurarea lui Dumnezeu și prosperitatea lui depindea de ascultarea sa față de Lege, pentru că el umbla în întuneric. Păcatele lui nu fuseseră încă șterse. Toți oamenii din Vechiul Testament se bazau pe mila lui Dumnezeu pentru binecuvântarea și prosperitatea lor. Până când Cristos urma să vină, Dumnezeu trecea cu vederea temporar păcatele lor când aceștia respectau Legea sau aduceau jertfele de animale. Însă, în Noul Testament, noua creație a devenit prosperitate (2 Corinteni 8:9) fără nici o condiție, datorită  neprihănirii lui Cristos, iar credincioșii au fost binecuvântați cu orice fel de binecuvântare spirituală în locurile cerești (Efeseni 1:3). Credincioșii în Cristos nu mai au păcate de acoperit sau de mărturisit, pentru că ele au fost toate șterse la cruce. ”Dar cum rămâne cu regele David care a plâns în Psalmul 32:1-5 și în Psalmul 38:18 pentru păcatele sale și le-a mărturisit? Nu ar trebui să urmăm exemplul lui”? Haideți să citim aceste pasaje.  Psalmii 32:1–5 (BTF2015) 1 Binecuvântat este cel a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit.2 Binecuvântat este omul căruia DOMNUL nu îi impută nelegiuirea și în al cărui duh nu este viclenie.3 Când tăceam, oasele mele au îmbătrânit prin răcnetul meu cât era ziua de lungă.4 Căci zi și noapte mâna Ta era grea asupra mea, seva mi s-a schimbat în seceta verii. 5 Atunci mi-am recunoscut păcatul în fața Ta și nu mi-am ascuns nelegiuirea. Am spus: ”Voi mărturisi DOMNULUI fărădelegile mele;” și Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.  Psalmii 38:18 (BTF2015) 18 Îmi mărturisesc vina; păcatul meu mă frământă. Dacă ne uităm cu atenție la primele două versete din Psalmul 32, vom observa că regele David a profețit prin Duhul despre timpul în care păcatele oamenilor vor fi iertate și Domnul nu le va mai atribui nelegiuirea. S-a bucurat privind înainte la zilele pe care le trăim noi acum. Însă, în timpul său, el a trebuit să-și mărturisească păcatele Domnului pentru a primi îndurare și probabil că a mărturisit mai mult în speranța că își salva fiul de la pedeapsa cu moartea. Și chiar dacă regele David și-a mărturisit păcatele de multe ori și a cerut iertare de la Dumnezeu, mărturisirea și lacrimile sale nu au fost cele care i-au ispășit păcatul. David tot a trebuit să aducă jertfe pentru păcat pentru a-și ispăși păcatele conform Legii. În cele din urmă, „ce facem cu rugăciunea ‘Tatăl nostru' din Luca 11:2-4 sau Matei 6:9-13, unde Isus ne spune să cerem Tatălui iertarea pentru păcatele noastre? Nu ne spune El să ne mărturisim păcatele lui Dumnezeu”? Să citim pasajul din Luca unde apare rugăciunea ”Tatăl nostru”: Luca 11: 2–4 (BTF2015)2 Și le-a spus: Când vă rugați, spuneți: Tatăl nostru care ești în cer, Sfințit fie numele Tău. Vie împărăția Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ.3 Pâinea noastră de zi cu zi dă-ne-o nouă zilnic.4 Și ne iartă păcatele noastre, fiindcă și noi iertăm fiecăruia îndatorat nouă. Și nu ne duce în ispită, ci scapă-ne de rău. Dacă privim cu atenție la rugăciunea ”Tatăl nostru” în lumina Evangheliei, vom putea repede să observăm că rugăciunea ”Tatăl nostru” este o rugăciune a Vechiului Testament și nu una nou-testamentală. În primul rând, trebuie să realizăm că ucenicii care l-au rugat pe Isus să-i învețe cum să se roage erau evrei obișnuiți cu Legea și Tora. În al doilea rând, Isus nu murise încă pe cruce pentru a stabili un model de rugăciune conform erei noii creații și El nu putea dezvălui încă planul pe care Dumnezeu Îl avea prin cruce, altfel diavolul nu L-ar fi răstignit niciodată. În acel moment în timp, Isus se afla încă în perioada Vechiului Testament. Trecerea de la Vechiul Legământ la Noul Legământ nu fusese încă făcută. De exemplu, El a spus în versetul 2 să ne rugăm ca Împărăția lui Dumnezeu să vină pe pământ. Aceasta era tânjirea și rugăciunea tuturor profeților din Vechiul Testament, ca Împărăția lui Dumnezeu să vină. Acest lucru trebuia să se întâmple când va veni Mesia. La acel moment în timp, acest tip de rugăciune avea sens deoarece Împărăția nu venise încă. Însă, vedem mai târziu în Romani 14:17, precum și în alte locuri, că Isus a adus Împărăția pe pământ, mai ales după cruce, deși nu încă în manifestarea sa deplin vizibilă: Marcu 1:14-15 (BTF2015)14 Și după ce Ioan a fost pus în închisoare, Isus a venit în Galileea predicând evanghelia împărăției lui Dumnezeu,15 Și, spunând: ”Timpul este împlinit și împărăția lui Dumnezeu este aproape: pocăiți-vă și credeți evanghelia.” Luca 17:20–21 (BTF2015)20 Și fiind întrebat de farisei, când are să vină împărăția lui Dumnezeu, le-a răspuns și a zis: ”Împărăția lui Dumnezeu nu vine la vedere;21 Nici nu vor spune: Iat-o aici! Sau: Iat-o acolo! Căci, iată, împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru.” Romani 14:17 (BTF2015)17 Fiindcă împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt. Apoi în Luca 11:3, Isus le-a spus ucenicilor Săi să ceară Tatălui pâinea zilnică. Însă, vedem mai târziu în Efeseni 1:3 și 2 Petru 1:3 că Dumnezeu i-a binecuvântat deja pe credincioși cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești și cu tot ce ține de viață și evlavie. La sfârșitul rugăciunii, Isus îi instruiește pe ucenici să ceară Tatălui să-i elibereze de cel rău. Acest lucru avea sens înainte de cruce, pentru că toți oamenii se aflau în domeniul întunericului și sub autoritatea diavolului și aveau nevoie ca Dumnezeu să intervină și să-i ajute. Însă, mai târziu, Coloseni 1:13 spune că credincioșii au fost transferați din domeniul întunericului în Împărăția Fiului Său preaiubit. Mai mult, Efeseni 2:6 și 1:20-23 arată că credincioșii au același rang și autoritate de mâna dreaptă a Tatălui ca Isus Cristos, iar autoritatea lor în Cristos este mult mai presus de orice stăpânire, autoritate, putere și domnie. Noile creații nu trebuie să se roage pentru eliberare de cel rău, pentru că ele deja au fost eliberate de el.În mod similar, rugăciunea pentru iertarea păcatelor condiționată de iertarea altora, era o rugăciune din Vechiul Testament. În Vechiul Testament, poporul lui Dumnezeu trebuia să aducă în mod repetat sacrificii și să-și ceară iertare de păcate. Cu toate acestea, chiar și această rugăciune din Vechiul Testament de a cere iertare pentru păcate nu era o mărturisire a păcatelor specifice individuale, ci una generală a tuturor păcatelor. Cuvântul grecesc folosit aici este din nou Hamartia, în forma de plural, care descrie totalitatea păcatelor din viața acelei persoane ca natură sau fapte și nu ca și acțiuni păcătoase specifice cunoscute.După toată această învățătură cu privire la mărturisirea păcatelor, s-ar putea să te întrebi: ”Ce ar trebui să fac totuși atunci când păcătuiesc? Să-mi mărturisesc păcatul lui Dumnezeu sau nu? Cum să continui să mă raportez la El?”  Ce să facem când am păcătuitDacă suntem sinceri cu noi înșine, de cele mai multe ori, nu ne simțim condamnați pentru fiecare păcat mic pe care l-am făcut sau pentru păcatele de care nu suntem conștienți, ca Martin Luther. De obicei, există păcate specifice pe care diavolul sau conștiința noastră ni le aduce în minte și cu care ne condamnă, comportamente și atitudini păcătoase pe care probabil le-am repetat de multe ori și pe care încă nu am reușit să le depășim. Acelea sunt momentele când simțim nevoia să-i spunem ceva lui Dumnezeu cu privire la acele păcate înainte de a putea merge mai departe. Pe de o parte, ne simțim condamnați din cauza păcatelor noastre și nevrednici să ne apropiem de Dumnezeu. Pe de altă parte, noi știm că toate păcatele noastre au fost șterse pentru totdeauna, și acest lucru creează un adevărat conflict în interiorul nostru. Acest conflict interior este alimentat și de faptul că încă trăim într-o lume căzută, în care iertarea unei persoane depinde de cealaltă persoană care trebuie să își ceară scuze și să facă primul pas spre reconciliere. Mintea noastră este programată să gândească în acest fel și să transfere prin analogie același tip de interacțiune la relația dintre Dumnezeu și noi.Înainte de a oferi o soluție practică la acest conflict interior și la întrebarea cu privire la ce să facem atunci când păcătuim, trebuie să fim conștienți de câteva lucruri. Orice formă de mărturisire a păcatelor și orice tip de cerere de iertare de la Dumnezeu pentru păcatele noastre nu va ierta acele păcate în acel moment în timp, nici nu ne va justifica și nici nu ne va menține justificați. Nu ne va face mai vrednici să primim binecuvântări de la Dumnezeu sau să slujim altora și nici nu ne va menține mântuirea intactă, ca și când ea ar fi fost vreodată în pericol. Da, mântuirea sufletului și a trupului nostru este progresivă, dar mântuirea duhului nostru are loc o singură dată și durează pentru eternitate. Noi nu mărturisim un păcat lui Dumnezeu cu scopul de a fi iertați. Dumnezeu ne-a iertat deja toate păcatele noastre și ele au fost șterse pentru totdeauna. Recunoașterea înaintea lui Dumnezeu a lucrului greșit cunoscut pe care l-am făcut, și cu care conștiința noastră ne condamnă, ne va curăța doar conștiința și ne va ajuta mintea să treacă mai departe. Ne va ajuta să ne raportăm la Dumnezeu din nou cu sinceritate din toată inima. Cu alte cuvinte, ne va ajuta pe noi să ne iertăm pe noi înșine în mintea noastră, va satisface și va tempera conștiința noastră, și ne va permite să ne raportăm la Dumnezeu din nou într-un mod deschis și fără teamă. Și cu siguranță ar trebui să facem acest lucru dacă mintea și conștiința noastră ne deranjează și nu ne dă pace și nu putem trece peste asta doar prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ar trebui să-i spunem „Îmi pare rău” lui Dumnezeu dacă există ceva specific de care ne simțim condamnați, de dragul conștiinței noastre, astfel încât ea să nu devină întinată, împietrită și insensibilă. Însă, nu ar trebui să rămânem acolo și să ne concentrăm asupra păcatului nostru prea mult timp. Trebuie să ne concentrăm imediat atenția asupra adevărului Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre și să începem să Îi mulțumim și să-L lăudăm pentru ceea ce a făcut El. Trebuie să începem să declarăm ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune despre noua noastră identitate în Cristos, și să nu zăbovim deloc în condamnarea acuzatorului. Aceasta face parte din curățirea conștiinței de păcate cu apa Cuvântului.De aceea, atunci când există un păcat care ne deranjează în momentul când încercăm să avem părtășie cu  Dumnezeu, modul corect de a rezolva situația sau de a mărturisi ar trebui să fie în felul următor: „Tată, îmi pare atât de rău de lucrul greșit pe care l-am făcut. Recunosc că este păcat, și că nu ar fi trebuit să îl fac ca și creație nouă în Cristos. Recunosc că m-am jucat cu moartea și că mi-am făcut rău singur, că L-am întristat pe Duhul Sfânt și că am frustrat harul Tău. Dar Îți mulțumesc că păcatul meu a fost deja înlăturat de la mine și spălat prin sângele lui Isus. Îți mulțumesc că încă sunt o nouă creație în Cristos, că dragostea Ta este necondiționată și că sunt liber de condamnare pentru totdeauna (Romani 8:1). Sunt mort față de  păcat și viu pentru neprihănire (Romani 6:11). Păcatul nu mai are stăpânire asupra mea pentru că sunt sub har (Romani 6:14). Isus Cristos este neprihănirea mea (2 Corinteni 5:21). Sunt născut din Dumnezeu și biruiesc lumea (1 Ioan 5:4). Eu sunt lumina lumii și sarea pământului (Matei 5:14). Eu umblu în lumină și niciodată nu voi mai umbla în întuneric (1 Ioan 1:5-7). Am fost transferat din domeniul întunericului în împărăția Fiului Tău preaiubit (Coloseni 1:13). Îți mulțumesc, Tată, că sunt acceptat în Cel preaiubit, că sunt privilegiat și am favoare înaltă înaintea Ta (Efeseni 1:5-7)”.Acum, s-ar putea să vă întrebați: ”Nu mă va face oare acest mod de mărturisire a păcatelor prea moale față de păcat? Nu îmi va da oare aceasta mai multă libertate la păcat?” Nu, cu siguranță nu. De fapt, este exact invers: îți va da mai multă libertate de păcat. Nu ai observat că păcătuiești și chiar dacă nu ți se dă permisiune să păcătuiești? Pavel spune în Romani 6:2, „Cum putem, noi, care am murit față de păcat să mai continuăm să trăim în păcat?” Poți tu să faci tot ceea ce vrei și să rămâi încă salvat dacă te-ai născut din nou cu adevărat? Da, cu siguranță. Dar de ce te-ai gândi să faci răul din moment ce te-ai pocăit și ai venit de partea lui Dumnezeu? De ce ai vrea să păcătuiești din moment ce nu mai ai o natură păcătoasă? De fapt, o întrebare mai bună este următoarea: Dacă te-ai născut din nou cu adevărat și ai învățătura corectă despre cine ești în Cristos, crezi că vei putea continua să păcătuiești la nesfârșit? Nu cred. Poate Dumnezeu să facă tot vrea? Da, desigur. Îi dă însă această libertate și putere permisiunea să păcătuiască? Niciodată. Libertatea Lui de a face ce vrea are niște limite. Ar fi putut Isus să facă tot ce vrea pe pământ? Da, desigur. Însă a păcătuit El vreodată? Nu. Poate când auzi acest mesaj pentru prima dată, s-ar putea să ai tendința de a persista în obiceiurile tale păcătoase la început, în mod special dacă ai trăit mult timp după reguli religioase și sub frica iadului sau sub frica de a-ți pierde mântuirea. S-ar putea încă să simți că te bucuri de anumite păcate și plăceri, chiar dacă duhul tău a fost complet recreat. Acest lucru se întâmplă din cauză că sentimentele și comportamentele tale sunt deviate și nu sunt complet aliniate încă cu dorințele noului tău spirit datorită unei minți nereînnoite. De fapt, libertatea de a trăi pentru Dumnezeu fără nici o condiție și amenințare poate fi o adevărată provocare pentru mulți. Însă, asta nu înseamnă că această perpectivă asupra mărturisirii păcatelor îți dă permisiunea să păcătuiești mai mult. Faptele tale păcătoase sau păcatele repetate reflectă doar ceea ce era deja în inima ta și care trebuie corectat și schimbat prin reînnoirea minții. Duhul tău este perfect sfânt; nu-i place să păcătuiască. Cu cât mai mult îți reînnoiești mintea cu noua ta identitate în Cristos, cu atât mai mult dorințele, plăcerile și sentimentele tale se vor schimba corespunzător și se vor alinia la noua ta identitate. Încet, dragostea lui Dumnezeu te va convinge și te va aduce înapoi de la indulgențele și comportamentele tale păcătoase. Dar de data aceasta vei fi o persoană liberă cu adevărat și vei trăi în sfințenie pentru că tu vrei acest lucru și pentru că Îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, și nu din cauza constrângerilor și amenințărilor cu iadul. Făcând un pas mai departe, soluția Bibliei pentru eliminarea comportamentelor păcătoase este întotdeauna de a ne reaminti nouă înșine de identitatea noastră neprihănită în Cristos. Aceasta nu este pentru a ne încuraja să păcătuim mai mult sau pentru a ne înmuia față de gravitatea păcatului și a consecințelor sale. Ci mai degrabă această reamintire are scopul de a ne concentra atenția pe Salvatorul nostru, care a plătit pentru păcatele noastre pe deplin la cruce, și de a ne încuraja să trăim în conformitate cu identitatea noii creații pe care Isus a instituit-o la cruce. Aceasta este adevărata pocăință - întoarcerea la cruce și revenirea la harul Său! Când eșuezi, adu-ți aminte că poți întotdeauna vorbi cu Dumnezeu deschis  despre eșecul tău, însă fă-o cu o revelație a semnificației crucii și a victoriei de acolo. Consideră păcatele tale ca fiind deja pedepsite în trupul Său și primește într-un mod proaspăt iertarea și favoarea nemeritată pentru a putea birui păcatele tale.

Mărturisirea păcatelor în 1 Ioan 1:91 Ioan 1:5–2:1 (BTF2015) 5 Acesta de fapt este mesajul pe care l-am auzit de la El și pe care vi-l relatăm, că Dumnezeu este lumină și în El nu este deloc întuneric.6 Dacă spunem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul;7 Dar dacă umblăm în lumină, așa cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos, Fiul său, ne curăță de tot păcatul.8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi.9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curețe de toată nedreptatea.10 Dacă spunem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos și cuvântul Lui nu este în noi.1 Copilașii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiți. Și dacă cineva păcătuiește, avem un Mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos Cel drept. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem în legătură cu 1 Ioan 1:9 este următoarea: Acest verset se adresează credincioșilor sau oamenilor fără Cristos? În contextul a tot ceea ce am văzut până acum, acest pasaj nu poate fi adresat credincioșilor în Cristos, pentru că se referă la credincioși, atunci subminează întreaga Evanghelie. Dacă toate păcatele noastre trecute, prezente și viitoare au fost iertate, nu mai rămâne nimic de iertat. Dacă am devenit neprihăniți în momentul mântuirii, atunci nu mai există nici o nedreptate de care să fim curățați. Nu putem afirma că am fost curățați de tot păcatul, dar că și încă mai suntem în proces de curățare, amândouă în același timp. Când Isus a spălat picioarele ucenicilor, El i-a spus lui Petru în Ioan 13:10: Ioan 13:10 (BTF2015) 10 Isus i-a spus: Cel ce este scăldat nu are nevoie să își spele decât picioarele, deoarece este în totul curat; și voi sunteți curați, dar nu toți.”  Pe baza acestui verset, mulți creștini trag concluzia în mod greșit că ei, ca și credincioși născuți din nou, sunt complet spălați și curățați într-un sens, dar că trebuie totuși să își spele „picioarele” prin a cere iertare pentru păcatele pe care încă le mai fac. O astfel de concluzie este inconsistentă cu ceea ce a făcut Isus la cruce și nu are nimic de-a face cu contextul spălării picioarelor, care era despre slujirea unii altora. Revenind la 1 Ioan 1:9, această Scriptură a fost scrisă unei adunări de credincioși, dar a fost destinată celor care nu cred și vom vedea de ce. Vedem acest tip de adresare și în epistola către Romani, care a fost și ea scrisă în principal credincioșilor. Cu toate acestea, vedem că Romani 10:9-10 se adresează celor fără Cristos, care ar fi putut fi în biserică printre credincioși și le spune cum să fie mântuiți. Mai mult, în bisericile noastre de astăzi, predicatorii folosesc de obicei expresia „frați și surori” pentru a se adresa congregației, însă s-ar putea ca nu toți din congregație să fie adevărați frați și surori. Unii ar putea fi doar creștini cu numele în timp ce alții pot să nu-L cunoască pe Cristos deloc. În același mod, mai ales primul capitol din 1 Ioan a fost scris bisericii ca și întreagă congregație, dar avea în vedere un anumit context și o anumită problematică a zilei care se regăsea în biserică, și anume Gnosticismul. Gnosticismul provine din cuvântul grecesc „gnosis”, care înseamnă cunoaștere sau înțelegere a lucrurilor. Știm din istoria bisericii că spre sfârșitul primului secol și începutul celui de-al doilea secol, proto-Gnosticismul, și în special Docetismul, și-au făcut apariția în biserică. Docetismul era doctrina că Isus Cristos nu a venit în carne, că El nu a avut un trup fizic, și ca drept urmare și suferințele Lui au fost doar aparente. Câțiva ani mai târziu, această doctrină s-a dezvoltat într-un sistem teologic cunoscut sub numele de Gnosticism. Pe la mijlocul secolului al doilea, Gnosticismul ajunsese la o formă matură și completă, iar adepții săi produceau deja propriile evanghelii și epistole, dintre care Evanghelia lui Toma și Evanghelia lui Iuda sunt câteva exemple. Ioan pare să fi anticipat această dezvoltare a Gnosticismului și amenințarea ce o prezenta pentru sănătatea bisericii, așa că a scris 1 Ioan pentru a contracara influența acestui curent. Gnosticismul unifica dualismul grecesc cu misticismul estic. El adoptase perspectiva dualistică că tot ce este imaterial sau spiritual e bun în timp ce tot ce are o formă materială e rău. La aceasta s-a adăugat și accentul misticismului estic pe o cunoaștere spirituală secretă rezervată doar pentru puținii aleși. Gnosticii încercau să aibă părtășie cu credincioșii în biserică și în felul acesta ideile și gândurile lor s-au infiltrat în creștinism. Ei spuneau lucruri de genul următor: „E bine că ești creștin, e bine că ești familiarizat cu Isus Cristos, dar acum permite-mi să te călăuzesc spre o cunoaștere mai profundă a unor adevăruri spirituale adânci, care vor debloca în secret mai multă semnificație și scop pentru tine”. După cum am menționat deja pe scurt, două convingeri primare referitoare la Cristos și creștinism îi caracterizau pe Gnostici și acestea erau ideile care îl îngrijorau pe Ioan. În primul rând, ei nu credeau că Isus Cristos a venit în trup fizic. În al doilea rând, ei nu credeau că păcatul este real sau existent la nivel spiritual, așa că în final negau păcatul sau, mai bine zis, negau natura păcătoasă transmisă de la Adam către toți oamenii la nivel de duh. Iată cum argumentau ei că păcatul nu este real în duhul uman. Gnosticii credeau că orice fel de păcate sau pofte, fie ele păcate sexuale sau alte dependențe, apar doar în lumea fizică. Însă, aceștia considerau că ei trăiesc la un nivel spiritual, și nu unul fizic, datorită cunoașterii profunde și secrete pe care ei credeau că o posedă. Prin urmare, orice se întâmpla în domeniul fizic era mai puțin important pentru ei și era chiar considerat o fabricație a realității, o iluzie, deoarece realitatea se petrecea la nivel spiritual unde păcatul nu exista. Din acest motiv, Gnosticii credeau că Isus nu a avut un trup fizic. Ar fi fost un lucru inferior și dezonorant ca Isus să fie legat de un trup fizic, așa că Isus trebuia să fi fost pur spiritual după părerea lor. De aceea, deschiderea necaracteristică a primei epistole a lui Ioan arată în mod clar că adresarea inițială nu a fost către credincioși, ci către Gnostici, care nu credeau că Isus a venit în trup. Nu există nici un salut către credincioși, spre deosebire de ceea ce găsim în a doua și a treia epistolă. În schimb, apostolul Ioan deschide prima sa epistolă cu o adresare directă a ereziei gravă a Gnosticilor: 1 Ioan 1:1 (BTF2015) 1 Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit, referitor la Cuvântul vieții. Mai târziu, în capitolul 4, Ioan menționează că oricine nu mărturisește că Isus Cristos a venit în trup nu este de la Dumnezeu și are spiritul lui Anticrist, din nou contracarând erezia Gnostică: 1 Ioan 4:1-3 (BTF2015)1 Preaiubiților, să nu credeți fiecare duh, ci puneți la încercare duhurile, dacă sunt din Dumnezeu, fiindcă mulți profeți falși au ieșit în lume.2 Prin aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu. Fiecare duh, care mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, este din Dumnezeu,3 Și fiecare duh, care nu mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, nu este din Dumnezeu și acesta este acel duh al Anticristului, despre care ați auzit că are să vină; și acum este deja în lume. Ioan accentuează faptul că Isus a venit într-adevăr în trup fizic, pentru că Ioan însuși împreună cu ceilalți ucenici Îl auziseră, Îl văzuseră și Îl atinseseră pe Isus. De ce era atât de important și vital de crezut faptul că Isus a venit în trup fizic? De ce orice duh care mărturisea opusul era numit duhul Anticristului? Dacă Isus nu ar fi avut un trup fizic, atunci El nu ar fi fost un adevărat Fiul al omului. Și dacă nu ar fi fost pe deplin om, atunci El nu s-ar fi putut identifica cu oamenii și să plătească pedeapsa păcatelor lor, iar în final, El nu ar fi fost Cristosul, sau Mesia Salvatorul. Negarea trupului fizic al lui Isus însemna același lucru cu   negarea Lui Însuși ca și Cristos, ca și Mesia. Din această cauză, Ioan a numit duhul Anticristului orice duh care nu mărturisea că Isus Cristos a venit în trup. Apoi, în versetul 9 din capitolul 1, Ioan atacă a doua erezie a Gnosticismului – și anume negarea păcatului – și încearcă să îi convingă pe Gnostici să-și recunoască și să-și mărturisească păcatele, pentru ca Dumnezeu să îi ierte și să-i curățească de orice nedreptate. Abia în capitolul 2 din prima epistolă a lui Ioan vedem pentru prima dată fraza ”copilașii mei”, sugerând că, de la acel capitol încolo, apostolul Ioan se va adresa credincioșilor. Acum, haideți să parcurgem fiecare verset din contextul pasajului din 1 Ioan 1:9 și să-l explicăm. 1 Ioan 1:5 spune că „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric deloc”. Există doar două tărâmuri sau împărății în care oamenii pot fi localizați: în LUMINĂ (cei mântuiți) sau în ÎNTUNERIC (cei pierduți). Următorul verset spune că „Dacă spunem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul”. Gnosticii erau foarte buni în a pretinde că și ei erau mântuiți, dar, în realitate, aceștia se aflau încă în tărâmul întunericului din cauza convingerilor lor greșite. Se mințeau atât pe ei înșiși cât și pe alții fără ca macăr să fie conștienți de aceasta și nu trăiau adevărul. De aceea, în versetul 7, Ioan le spune: „Dar dacă umblăm în lumină așa cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos, Fiul Său, ne curăță de tot păcatul”. Mulți creștini interpretează „umblarea în lumină” ca fiind umblarea „conform” luminii sau „după” lumină în termeni de moralitate. Însă, acest verset nu vorbește aici despre lumină în sensul comportamentului moral și al faptelor morale, ci în ceea ce privește tărâmul în care oamenii umblă și trăiesc, sau în termeni de natura duhului lor. Nu este vorba atât de mult despre CUM umblă ei, ci UNDE umblă. Aceștia nu pot INTRA și IEȘI din lumină. Să citim câteva pasaje care explică aceste două tărâmuri: 1 Tesaloniceni 5:5 (BTF2015) 5 Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei; nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.  Coloseni 1:13 (BTF2015) 13 (El) ne-a eliberat din puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului său iubit. 2 Corinteni 6:14–15 (BTF2015) 14 Nu vă înjugați în mod inegal cu cei ce nu cred; fiindcă ce părtășie are dreptatea cu fărădelegea? Și ce comuniune are lumina cu întunericul? 15 Și ce armonie este între Cristos și Belial? Sau ce parte are cel ce crede cu cel ce nu crede?  Mulți credincioși cred că lumina înseamnă cunoaștere și informații despre Lege (legea morală, sau cele Zece Porunci, mai precis), iar umblarea în lumină înseamnă că trebuie să trăiască și să umble în conformitate cu nivelul de cunoaștere și de revelație pe care îl au din Lege. Cu alte cuvinte, umblarea în lumină pentru ei înseamnă pur și simplu a trăi o viață morală. Însă, dacă înțelegem semnificația LUMINII din versetul 7 ca fiind CUM să trăim (adică comportamentul nostru), atunci noi, ca și credincioși, ar trebui să trăim în conformitate cu LUMINA în același fel în care Dumnezeu Însuși trăiește în conformitate cu LUMINA, adică o trăire perfectă. Trăim noi oare pe deplin în lumină prin faptele noastre așa cum Dumnezeu trăiește în lumină, adică în sfințenie perfectă? Desigur că nu. Așadar, lumina nu se referă la comportament, ci la o natură, la un tărâm. Mai mult, dacă înțelegem umblarea în lumină în termeni de comportament și de CUM să trăim, atunci versetul 7 s-ar citi în felul următor: „Atât timp cât nu păcătuim (adică umblăm în conformitate cu lumina), sângele lui Isus ne curăță de tot păcatul”. De ce anume ne mai curăță sângele lui Isus dacă deja nu mai umblăm în păcat? Adevărul este că noi, chiar ca și credincioși autentici, mai facem încă fapte păcătoase în trupul și sufletul nostru, dar datorită naturii duhului nou, nu vom mai umbla niciodată în tărâmul întunericului. Mersul la McDonalds nu transformă o persoană într-un BigMac, așa cum nici mersul într-un garaj nu transformă o persoană într-o mașină. Sângele lui Isus ne curăță de tot păcatul în momentul când intrăm în tărâmul luminii, după cum concluzionează și versetul 7, chiar dacă încă mai facem acțiuni păcătoase după ce am fost curățați. La momentul mântuirii, sângele lui Cristos curățește atât păcatul de la nivelul duhului cât și toate faptele păcătoase făcute de noi în timp (în trecut, prezent și viitor) la nivelul sufletului și trupului. Credincioșii nu experimentează niciodată vreun moment, în timpul zilei sau al nopții, când nu sunt curați de orice păcat. Păcatul nu face nici ca părtășia sfinților cu Dumnezeu să fie ruptă. Dumnezeu nu așteaptă ca tu să îți restaurezi relația cu El după ce ai păcătuit, pentru că ea nu se rupe niciodată. Noi gândim în felul acesta că părtășia cu Dumnezeu, Tatăl, se întrerupe atunci când păcătuim, deoarece întreaga lume din jurul nostru funcționează așa. De exemplu, ori de câte ori într-o căsnicie soții fac greșeli și se rănesc unul pe altul, aceștia nu divorțează imediat, dar acele greșeli afectează părtășia dintre cei doi și persoana responsabilă trebuie să-și ceară iertare pentru ca acea părtășie să fie restaurată. Și noi transferăm acest mod de gândire în relația noastră cu Dumnezeu și credem că Dumnezeu este ca oamenii și așteaptă scuzele noastre înainte ca El să ne poată ierta și să aibă din nou părtășie cu noi. Dar Dumnezeu nu este ca oamenii. El a luat inițiativa de a plăti pentru păcatele noastre prin jertfa Fiului Său chiar înainte de a ne naște și a exista. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, noi nu ieșim niciodată din părtășie cu El. Numai mintea și conștiința noastră ne spun că suntem în afara părtășiei cu El și simțim nevoia să facem ceva pentru a remedia acest lucru. Da, s-ar putea să-l întristăm pe Duhul Sfânt și să frustrăm harul lui Dumnezeu, după cum Efeseni 4:30 ne arată, dar El nu întrerupe niciodată părtășia Sa cu noi din această cauză. Să presupunem pentru o clipă că într-adevăr ai ieși din părtășia cu Dumnezeu atunci când păcătuiești. Cum ar arăta oare această stare? Haideți să o definim împreună. Înseamnă aceasta că Dumnezeu este atât de supărat pe tine, încât El nu te mai ajută cu nimic până nu îți mărturisești păcatul, chiar dacă Îi ceri ceva în rugăciune? Înseamnă aceasta că nu te mai poți baza pe Dumnezeu în nici un lucru și că ești pe cont propriu până nu-ți mărturisești păcatele? Nu, desigur că nu. O, ce-i mai place diavolului atunci când gândești așa și acesta este de fapt scopul său prin condamnare: să crezi că Dumnezeu este supărat pe tine din cauza păcatului tău și că nu ar trebui nici să îndrăznești să mai vorbești cu El sau să-I ceri ceva. Aceasta este o gândire complet greșită și nebiblică în Noul Testament. Acest lucru era adevărat numai în Vechiul Testament. Oamenii experimentau înfrângere și dezastre atunci când păcătuiau împotriva lui Dumnezeu. Dar aceasta se întâmpla din cauză că Isus Cristos nu plătise încă pedeapsa pentru păcatele  lor. Pentru ca israeliții să poată experimenta în mod regulat binecuvântările lui Dumnezeu, aveau și ei o cale: ei trebuiau fie să respecte întotdeauna Legea (ceea ce știm că nu puteau tot timpul), fie să aducă jertfe de animale și să ceară iertare imediat când păcătuiau. Acest lucru nu mai este adevărat în Noul Testament datorită jertfei eterne a lui Isus, care ne iartă o dată pentru totdeauna. Așa cum am menționat anterior în alte locuri, întristarea Duhului Sfânt nu este același lucru cu ofensarea sau supărarea Lui. Duhul Sfânt ar fi ofensat și supărat dacă, fie nu ar exista dragoste și grijă pentru credincioși din partea Sa, fie nu ar exista jertfa de sânge pentru ispășirea celor ce au crezut. Întristarea se referă la o suferință și o durere cauzate de dragoste. Duhul Sfânt se întristează pentru că El ne iubește și suferă când vede cum ne distrugem pe noi înșine și permitem morții să se manifeste în viața noastră prin păcat. Cuvântul „mărturisește” din 1 Ioan 1:9 este cuvântul grecesc „Homologeo”, care înseamnă „a spune același lucru ca și altcineva, a fi de acord cu cineva sau a recunoaște”. Prin urmare, a ne mărturisi păcatele înseamnă a spune același lucru despre păcatele noastre pe care Dumnezeu îl spune: că păcatul este real, dar că păcatele noastre au fost iertate și spălate prin sângele Domnului nostru Isus Cristos (Apocalipsa 1:5). Când realizăm că am păcătuit și că, de fapt, ne-am născut în păcat și în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu datorită păcatului adamic, adevărata mărturisire înseamnă a fi de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu cu privirea la soluția Lui pentru păcat și a ne exprima recunoștința față de El pentru realitatea iertării noastre în Cristos. Pe baza acestui verset, multe biserici creștine învață că cei ce au crezut deja în Cristos trebuie să-și mărturisească păcatele în mod regulat pentru a fi iertați. Ei învață că credincioșii pot intra și ieși din părtășia cu Dumnezeu, așa cum am menționat mai devreme. Ei spun că credincioșii trebuie să mențină o contabilitate strictă a păcatelor cu Dumnezeu. Motivul acestei contabilități este ca ei să nu uite păcatele pe care le-au comis și astfel să nu fie în afara părtășiei cu Dumnezeu pentru o perioadă lungă de timp. Dacă acest verset într-adevăr vorbește despre mărturisirea păcatelor în mod regulat, atunci trebuie să se refere la toate păcatele, atât CUNOSCUTE cât și NECUNOSCUTE, deoarece versetul nu spune să mărturisim doar păcatele CUNOSCUTE și nu există nici un alt verset în Biblie care să spună aceasta. Fiecare păcat trebuie recunoscut și mărturisit, altfel pe acestui acest verset, suntem încă nedrepți. Nu putem selecta doar ce dorim noi să mărturisim. Nu putem să mărturisim doar păcatele pe care ni le amintim. Și după cum cu toții știm, nu este omenește posibil să mărturisim fiecare păcat din gând, cuvânt sau faptă. Putem noi oare să știm și să ne amintim întotdeauna fiecare păcat și să-l mărturisim, inclusiv păcatele de omisiune? Dacă iertarea păcatelor depinde de mărturisirea noastră regulată a păcatelor, atunci avem o problemă serioasă de depășit, una imposibilă. S-ar putea să te întrebi: ”Ce să fac totuși atunci când păcătuiesc? Să ignor păcatul pur și simplu și să nu îi spun niciodată lui Dumnezeu că îmi pare rău?” Nu neapărat, însă voi explica mai multe despre aceasta mai târziu.În cele două cazuri în care vedem cuvântul „păcate” în 1 Ioan 1:9, este folosit substantivul grecesc „Hamartia”. Două cuvinte comune sunt traduse din greacă ca și ”păcat” în Noul Testament, dar acestea au conotații diferite. Cele două cuvinte sunt Hamartano (un verb) și Hamartia (un substantiv). Amândouă cuvintele înseamnă în mod literal ”a rata ținta când cineva trage cu săgeata”. Însă, verbul Hamartano este folosit în Biblie cu sensul de comportament păcătos care ratează ținta sfințeniei (adică ”un lucru pe care îl facem din când în când”), în timp ce substantivul Hamartia denotă starea interioară care este în afară țintei și nu faptele. Potrivit cunoscutului profesor al Bibliei, William Vine, substantivul Hamartia indică ”un principiu sau o sursă a acțiunii, un element lăuntric care produce fapte, un principiu sau o putere guvernantă”. Cu alte cuvinte, substantivul Hamartia se referă la principiul păcatului, la starea păcătoasă moștenită și transmisă de la Adam după cădere. Este interesant și important de observat că Pavel folosește unul dintre aceste două cuvinte mult mai mult decât pe celălalt. Știi care este acesta? În totalitatea epistolelor sale, Pavel folosește verbul Hamartano doar de 14 ori, în comparație cu o utilizare copleșitoare de 55 de ori a substantivului Hamartia. Aceste două cuvinte apar cel mai mult în cartea Romani, unde raportul este și mai uimitor: 6 utilizări ale verbului Hamartano, comparativ cu 39 de utilizări ale substantivului Hamartia! De cele mai multe ori, când întâlnim cuvântul „păcat” în cartea Romani, Pavel nu vorbește despre comportament păcătos, ci despre condiția de păcat. Prin întrebuințarea formei de substantiv a acestui cuvânt, Ioan (ca și Pavel) în mod clar nu se referea la comiterea unor acte păcătoase individuale în timp, pentru că altfel ar fi folosit forma verbală „Hamartano”. Deși a folosit pluralul substantivului Hamartia (care s-ar traduce păcate), Ioan se referea la natura păcatului moștenită de la Adam la nivel spiritual, împreună cu totalitatea acțiunilor păcătoase generate de acea natură la nivelul sufletului și al trupului în toate timpurile (trecut, prezent și viitor). În lumina acestui lucru, cred că acum suntem mult mai în măsură să înțelegem că 1 Ioan 1:9 nu vorbește despre mărturisirea păcatelor noastre de fiecare dată când păcătuim cu gândul sau cu fapta. Ioan vorbea despre nevoia de a recunoaște și de a mărturisi lui Dumnezeu faptul că suntem păcătoși din cauza păcatului lui Adam și de a primi iertarea totală pentru toate păcatele noastre prin lucrarea terminată a lui Isus. Cât de des trebuie să facem acest lucru? O singură dată, la mântuire. De aceea, 1 Ioan 1:9 este un verset care se aplică la mântuire și care îi încurajează pe păcătoși să recunoască și să-și mărturisească starea lor păcătoasă sau „identitatea de păcătoși”, să se nască din nou prin credința în Domnul Isus Cristos și să li se înlocuiască natura păcătoasă din Adam cu o nouă natură neprihănită și dreaptă prin Cristos. Pentru a fi pe deplin convinși că aceasta este ceea ce avea în vedere Ioan, haideți să aruncăm o privire la încă trei pasaje din Evanghelii, unde același substantiv Hamartia a fost folosit la plural și să analizăm semnificația acestuia în acele contexte. Primul este Matei 1:21: Matei 1:21 (BTF2015)21 Și ea va naște un Fiu și îi vei pune numele ISUS, pentru că El va salva pe poporul Său de păcatele lor (gr. Hamartias). Cu siguranță, Isus nu și-a salvat poporul de toate acțiunile și faptele păcătoase în sensul că aceștia nu le mai fac în timp după mântuire, ci El i-a salvat de păcatele lor în sensul naturii moștenite de la Adam și al acțiunilor păcătoase care sunt generate de acea natură în toate timpurile. Luca 24:47 ilustrează același lucru în conjuncție cu pocăința; reflectă același sens de stare sau condiție: Luca 24:47 (BTF2015)47 Și pocăința și iertarea păcatelor (gr. Hamartias) să fie predicate în numele Lui printre toate națiunile, începând de la Ierusalim. Al treilea pasaj se găsește la Matei 3:5-6, unde spune în felul următor: Matei 3:5-6 (BTF2015)5 Atunci au ieșit la el (Ioan Botezătorul) Ierusalimul și toată Iudeea și toată regiunea de jur împrejurul Iordanului,6 Și erau botezați de el în Iordan, mărturisindu-și păcatele (gr. Hamartias). După cum s-a menționat anterior, putem destul de ușor trage concluzia că, acești oameni care veneau la Ioan Botezătorul, nu-i mărturiseau acestuia păcatele lor individuale, ci păcatele lor în sens cumulativ. Acum, revenind la 1 Ioan 1:9, doctrina eretică Gnostică nu admitea starea păcătoasă a omului. Ioan a abordat această erezie direct în primul capitol din 1 Ioan și îi îndemna pe cei atinși de curentul Gnostic să-și mărturisească starea lor de păcat și să primească iertarea completă a lui Cristos, precum și curățarea totală de toată nedreptatea lor, prin lucrarea Sa terminată de la cruce. O dată ce credincioșii devin drepți în momentul mântuirii, aceștia nu mai pot avea nedreptate de care să fie curățați din nou. Numai cei care nu cred trebuie să fie curățați de orice nedreptate.”Ce spune atunci apostolul Ioan despre comiterea noastră de păcate la nivel de suflet și trup, după ce am devenit credincioși?” Doar două versete mai târziu, în al doilea capitol al epistolei, Ioan răspunde la această întrebare în timp ce își începe adresa către credincioși: 1 Ioan 2:1 (BTF2015) 1 Copilașii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiți (gr. Hamartano). Și dacă cineva păcătuiește (gr. Hamartano), avem un Mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos Cel drept.  De data aceasta, cuvintele „păcat” și „păcate” sunt reprezentate prin verbul grecesc „Hamartano”. Ioan se referă acum la comiterea păcatelor de către credincioși – adică la gândurile și faptele lor păcătoase. Ce spune Ioan cu privire la aceasta? El ne reamintește că, atunci când eșuăm ca și credincioși, avem un Avocat la Tatăl – pe Isus Cristos. El este Avocatul nostrum, angajat de Însuși Tatăl, care ne reprezintă și ne apără împotriva tuturor acuzațiilor diavolului. El este cel mai bun Avocat al tuturor timpurilor și are cea mai bună apărare în favoarea noastră: sângele Său prețios care vorbește răscumpărare pentru eternitate! Datorită Domnului nostru Isus și a ceea ce a realizat El la cruce, avem iertare și rămânem drepți înaintea lui Dumnezeu chiar și atunci când mai păcătuim. Așa după cum apostolul Pavel le-a reamintit credincioșilor din Corint, care eșuaseră de multe ori prin păcat, că ei încă erau templul Duhului Sfânt, Ioan ne reamintește nouă cine suntem în Cristos și pe Cine avem ca reprezentant al nostru la dreapta lui Dumnezeu. Apoi, în versetul 12 al aceluiași capitol 2, Ioan întărește ceea ce a spus în versetul 2: 1 Ioan 2:12 (NTR) 12 Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate datorită numelui Său.  Ce spune el aici? El le reamintește copilașilor spirituali, care încă se mai simt condamnați, că păcatele lor sunt deja iertate datorită numelui Său și nu din cauza mărturisirii lor.  

Mărturisirea păcatelorRomani 8:1 spune: Romani 8:1 (BTF2015 & NTR) 1 Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului. Mulți creștini citesc pasajul de mai sus și, din nou, adaugă în mintea lor, fără măcar să-și dea seama,  următoarea idee: „Da, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus [atâta timp cât nu au păcate nemărturisite în viața lor]”. Totuși, acest lucru nu este adevărat. După cum vom vedea din Biblie, mărturisirea păcatelor nu constituie baza sau condiția MENȚINERII mântuirii. O dată ce credincioșii sunt justificați prin credință, ei au pace cu Dumnezeu pentru totdeauna: Romani 5:1 (BTF2015) 1 De aceea, fiind declarați drepți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos.  Dacă menținerea îndreptățirii sau a mântuirii depinde de mărturisirea păcatelor credincioșilor (fie a tuturor păcatelor sau doar a păcatelor cunoscute), atunci cel mai iubitor lucru pe care Dumnezeu, Tatăl, ar putea să-l facă pentru credincioși este să-i ia în cer imediat după ce sunt mântuiți. În acest fel, credincioșii nu sunt în pericol de a-și pierde vreodată mântuirea din cauza unui păcat nemărturisit. Când credincioșii își mărturisesc păcatele, pot ei fi siguri că au mărturisit totul? Au ei suficient timp să mărturisească totul? Pentru Martin Luther, mărturisirea păcatelor era o disciplină zilnică. Uneori mărturisea câte șase ore la rând! El a dus la extremă această practică. Luther a fost întrebat odată, „Îl iubești tu pe Dumnezeu?” la care el a răspuns: „Mă întrebi dacă Îl iubesc pe Dumnezeu? Uneori Îl urăsc”. Cum ar putea cineva să spună așa ceva? Numai cineva chinuit de păcatul său ar putea ajunge la o astfel de concluzie. Luther mărturisea ore în șir. El examina regulat Cele Zece Porunci și cele șapte păcate mortale și cea mai mare frică scripturală pe care o avea era încălcarea Primei Porunci: „Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine” (Exodul 20:3). De asemenea, revizuia adesea predica de pe munte și se întreba dacă ar putea trăi cu fidelitate în conformitate cu principiile ei. Totodată, scenele judecății din cartea Apocalipsei îl bântuiau. R.C. Sproul explică mai în detaliu ce se întâmpla în acel timp în felul următor: „Mărturisirea era o parte obișnuită a vieții monastice. Ceilalți frați veneau regulat la duhovnicii lor și spuneau: ‘Părinte, am păcătuit. Aseară am stat treaz după ce s-a dat “stingerea” și mi-am citit Biblia cu o lumânare' sau, ‘Ieri la prânz am râvnit la salata de cartofi a fratelui Filip”. (Câte necazuri poate avea un călugăr într-o mănăstire?) Părintele confesor auzea mărturisirea, acorda absolvirea preoțească și apoi desemna o mică penitență. Atât! Întregul proces dura doar câteva minute. Nu la fel era și cu fratele Luther. El nu era mulțumit cu o scurtă recitare a păcatelor sale. El vroia să se asigure că niciun păcat din viața lui nu rămânea nemărturisit. Intra în confesional și stătea acolo ore în șir în fiecare zi”. Motivul lui Luther pentru mărturisire era spaima lui cu privire la judecata lui Dumnezeu. El credea că Dumnezeu e ofensat de păcatele sale, dar Dumnezeu nu era ofensat din cauza jertfei lui Cristos. Luther trăia zilnic cu frică de judecata imediată a lui Dumnezeu asupra vieții sale. El a spus odată: „Dacă aș putea crede că Dumnezeu nu este supărat pe mine, aș sta și în cap de bucurie”. Așa de chinuit devenise el de enormitatea propriilor sale păcate și de incapacitatea sa de a satisface un Dumnezeu drept. Luther mărturisea fiecare păcat. El își ura păcatul. De fapt, din cauza obsesiei sale cu mărturisirea, Luther a fost chiar considerat nebun. Unii călugări credeau că are lupte sexuale profunde, pentru că numai astfel de păcate ar tulbura pe un călugăr în așa măsură încât să mărturisească la fel de mult cum făcea el. Călugării credeau că Luther era la un pas de un episod psihotic sau de o cădere nervoasă. Dozele sale intense de confesiune îi provocau până și durere fizică și suferință. Începuse să aibă dificultăți digestive (pietre la rinichi și la fiere) din cauza anxietății provocate de lupta sa cu păcatul. Nu îl tulbura nici un păcat în mod special. Era vorba de natura sa coruptă la general vorbind - „Ce pot face pentru a câștiga un Dumnezeu bun de partea mea? O, păcatul meu, păcatul meu, ce să fac cu păcatul meu?”În ziua de astăzi, poate creștinii nu duc mărturisirea păcatelor la astfel de extreme ca Luther, deși ar trebui să o facă dacă ar fi cu adevărat serioși în legătură cu aceasta. Însă, ei tot trec printr-un chin relativ asemănator cu a lui Luther și se simt mereu nevrednici în fața lui Dumnezeu. Israeliții din Vechiul Testament aveau o zi de ispășire o dată pe an, când își mărturiseau păcatele și le puneau toate pe un țap - țapul ispășitor numit Azazel - și apoi trimiteau acel țap în pustie. Își poate imagina cineva câteva milioane de evrei care își iau timp să mărturisească preoților toate păcatele din anul care a trecut? Întregul proces ar fi durat câțiva ani pentru a se încheia și preoții ar fi fost epuizați sau ar fi murit de epuizare. Oare își mărturiseau acei oameni păcatele așa cum fac creștinii astăzi? Desigur că nu. Ori de câte ori oamenii aduceau animale pentru jertfe de păcat, examinau preoții pe oameni de păcatele lor sau animalul pentru sacrificiu, care trebuia să fie fără pată și fără nici un defect? Animalul, desigur! Preotul examina jertfa și nu persoana care a adus-o, deoarece întregul motiv pentru care cineva aducea o jertfă pentru păcat era că a păcătuit. Nu era nevoie de examinări suplimentare.În mod similar, când Ioan Botezătorul boteza oamenii în apă la râul Iordan, Biblia spune că oamenii veneau la el și își mărturiseau păcatele. Ei nu începeau să își mărturisească fiecare păcățel lui Ioan în apă. În ambele aceste două cazuri descrise, mărturisirea păcatelor însemna recunoașterea faptului că au păcătuit înaintea lui Dumnezeu și credința că El le-a iertat sau le-a acoperit toate păcatele. Aceasta este ceea ce fac credincioșii născuți din nou o dată pentru totdeauna la momentul mântuirii lor. Gândiți-vă la criminalul de pe cruce care avea o multitudine de păcate, pe care nu le-a mărturisit. El doar i-a cerut lui Isus să-și amintească de el când va intra în Împărăția Sa și Isus i-a promis că îl va lua în cer. De ce ar fi interesat Dumnezeu să audă despre fiecare păcat murdar și dezgustător al nostru? El știe și vede din belșug astfel de păcate, totul este deschis înaintea Lui, El știe deja totul și El a plătit deja pentru toate păcatele prin jertfa lui Isus.Adevărul este că, chiar dacă noi credem că avem un motiv sincer și pertinent pentru mărturisirea păcatelor noastre, noi o facem de fapt pentru că nu ne putem ierta pe noi înșine și datorită neprihănirii noastre de sine. Încercăm să-I arătăm lui Dumnezeu că nu suntem chiar atât de răi, că putem face ceva pentru a remedia greșeala și pentru a deveni din nou vrednici în fața Lui de a primi binecuvântările Sale și de a-L face să se miște cu putere în viețile noastre. Oare mărturisirea păcatelor ne ajută cu adevărat să nu mai păcătuim? După cum poate probabil ai observat și în propria ta viață, de cele mai multe ori, nu ajută deloc în acest sens. Mărturisești păcatul și apoi te duci și îl faci din nou de cele mai multe ori, pentru că acea mărturisire în sine te ține în ciclul păcatului prin faptul că te face să te concentrezi pe păcat și pe incapacitatea ta de a-l birui și nu pe Isus.Acum, haideți să privim mărturisirea păcatelor și dintr-un alt unghi. Când oamenii ne greșesc cu ceva, trebuie noi să-i așteptăm întâi pe ei să-și ceară iertare pentru a-i ierta? Conform Bibliei, nu, deloc. Noi trebuie să iertăm oamenii indiferent de ce fac ei și încă de vreo 490 de ori pe zi. Dacă Dumnezeu ne cere nouă așa ceva, oare nu ne tratează El pe noi cu mult mai mult în același fel? Ba da, El așa face. El ne-a șters deja toate păcatele, fără ca să aștepte mărturisirea noastră detaliată a fiecărui păcat. Am mărturisit o dată că suntem păcătoși și că avem nevoie de jertfa lui Isus să ne curățească, și aceasta e de ajuns pentru El. Însă, din câte se pare, jertfa lui Isus nu este suficientă pentru noi. Simțim nevoia să plângem și să facem penitență pentru fiecare păcat în mod repetat. O întrebare și mai îngrijorătoare este aceasta: Ce se întâmplă dacă un credincios moare deodată cu păcate nemărtursite? Nu mai este salvat? Merge în iad după ce a trăit o viață întreagă cu Dumnezeu? Din păcate, mulți creștini și chiar lideri cred că astfel de credincioși merg în iad. Pentru a atenua o astfel de concluzie îngrozitoare, ei spun că de fapt nu mulți credincioși vor fi în acea situație, deoarece Dumnezeu le va ”orchestra” moartea în așa fel încât majoritatea creștinilor să moară cu toate păcatele lor mărturisite. Ești tu gata să crezi ceva care nici măcar nu are vreun suport biblic, în loc să crezi că toate păcatele tale au fost luate și că, indiferent când și cum mori, tu mergi în cer? O astfel de ipoteză ar însemna că credincioșii sunt mântuiți complet și permanent doar la sfârșitul vieții lor și chiar și atunci, numai dacă au mărturisit toate păcatele. Această concluzie nu este biblică.Acum, dacă ne uităm cu atenție în Noul Testament, putem observa cu ușurință că Isus, în toată viața Sa pe pământ, nu a menționat niciodată mărturisirea păcatelor, nici măcar atunci când a inițiat Cina în camera de sus cu ucenicii Săi. El nu le-a spus să-și ia câteva minute să se examineze pe ei înșiși de păcatele lor, să se asigure că au mărturisit totul și apoi să ia din pâine și din vin, sau să nu ia deloc dacă păcatul e prea greu. Ba mai mult, îl putem vedea pe apostolul Pavel vorbind atât de detaliat despre mântuire, justificare și sfințire în toate epistolele sale doctrinare (Romani, Galateni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, 1 și 2 Timotei etc.), dar niciodată nu menționează nimic despre a mărturisi păcatele. Cum a putut Pavel să uite complet să menționeze un aspect atât de „important” al mărturisirii păcatelor ca și o condiție a menținerii mântuirii? Desigur că nu a uitat. De fapt, el intenționat nu a scris nimic despre asta. În scrisoarea adresată creștinilor din Corint, dintre care mulți comiteau păcate, precum vizitarea prostituatelor prin templele idolatre, el nu le spus să-și mărturisească păcatele pentru a se pune în ordine cu Dumnezeu, ci mai degrabă le-a amintit cine sunt ei în Cristos: 1 Corinteni 3:16 (BTF2015) 16 Nu știți că sunteți templul lui Dumnezeu și Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi?  Statutul nostru de „îndreptățiți în fața lui  Dumnezeu” nu se bazează pe mărturisirea imperfectă de păcate făcută de un om imperfect, ci pe bogățiile harului lui Dumnezeu și pe jertfa perfectă a Fiului Său. Există doar două pasaje în întregul Noul Testament care fac aluzie specifică la mărturisirea păcatelor și niciunul dintre ele nu a fost scris de Pavel. Pe lângă aceasta, nici unul dintre aceste două pasaje nu menționează mărturisirea păcatelor ca și o condiție de menținere a mântuirii. Aceste două texte se găsesc la Iacov 5:14-16 în contextul vindecării fizice și la 1 Ioan 1:9. Haideți să aruncăm o privire la primul.  Iacov 5:14-16 Iacov 5:14–16 (BTF2015 & VDCL) 14 Este cineva dintre voi bolnav? Să cheme prezbiterii bisericii și ei să se roage peste el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului.15 Și rugăciunea credinței îl va salva pe cel bolnav și Domnul îl va ridica; și dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. 16 Mărturisiți-vă unii altora greșelile și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mult poate să realizeze rugăciunea ferventă și puternică a unui om drept.  Este important să observăm câteva lucruri în acest pasaj. Contextul acestui pasaj este vindecarea fizică de boală și mărturisirea greșelilor unii altora, nu lui Dumnezeu. Numai uitându-ne la context, putem să ne dăm seama că acest pasaj nu poate fi considerat suport biblic pentru mărturisirea păcatelor la  Dumnezeu, în felul în care o fac creștinii astăzi. Versetul 15 spune clar că dacă persoana bolnavă a comis păcate, ele vor fi iertate automat fără nici o mărturisire. Remarcabil este faptul că acele păcate vor fi iertate după ce persoana a fost vindecată și nu înainte. Uneori, când mă duc să mă rog pentru cineva bolnav, dacă boala nu pleacă instantaneu și este încăpățânată, unii lideri îmi spun: „Întreabă persoana dacă nu are cumva vreun păcat nemărturisit sau ascuns în viața ei”. Ce legătură are aceasta cu vindecarea? Oprește păcatul nemărturisit vindecarea? Nu, deloc. Încă pe când eram păcătoși, Dumnezeu a luat inițiativa să-L trimită pe Fiul Său să moară, înainte ca să ne naștem și fără ca să aștepte să Îl rugăm noi să facă acest lucru. Pasajul spune clar că bolnavii vor fi mai întâi vindecați indiferent de păcatele lor și, dacă au comis păcate, ei vor fi iertați fără să menționeze nimic despre mărturisirea păcatelor lui Dumnezeu.Versetul 16 vorbește apoi despre mărturisirea greșelilor noastre unii altora. Însă, aceasta nu ne face mai sfinți și demni de vindecare înaintea lui Dumnezeu, nu ne aduce mai aproape de Dumnezeu și nici nu ne eliberează definitiv de a nu mai săvârși acele păcate. Mărturisirea, plânsul și eliberarea de povara din inimă nu te scapă cu adevărat de păcat. O astfel de libertate vine numai prin har prin credință și nu prin mărturisirea unii altora. Da, este adevărat că unele păcate precum vrăjitoria și implicarea în ocult pot fi cauza directă a anumitor boli. În același fel, stresul, neiertarea, sau amărăciunea pot duce la anumite boli,  de asemenea, iar prin simpla mărturisire a acelor păcate unii altora și prin aducerea lor la lumină, persoana bolnavă poate fi vindecată și eliberată. Însă, mărturisirea în astfel de situații nu este o condiție pentru a-L face pe Dumnezeu să vindece persoana, ci un act pentru a expune demonicul sau pentru a căuta reconciliere în relațiile umane. Acesta ar fi primul motiv pentru mărturisirea păcatelor unii altora.Un al doilea motiv pentru mărturisirea păcatelor unii altora, bazat pe acest pasaj, poate fi acela de a primi ajutor în rugăciune de la alți credincioși cu privire la o problemă sau un păcat și pentru a fi întăriți de a avea victorie asupra acelor comportamente păcătoase. De fapt, versetul 16 încurajează rugăciunea unii pentru alții. Al treilea motiv pentru mărturisirea unor păcate ascunse altor oameni este ușurarea ta emoțională și efectul terapeutic ca urmare a împărtășirii acelor lucruri. Comportamentele sau faptele păcătoase îți fură pacea și te condamnă în mod continuu, așa că mărturisirea te ajută pe tine să te ierți și să îți curățești conștiința de acea vină mai ușor și mai repede, mai ales în cazul păcatelor repetate. Însă, acea mărturisire nu-L influențează pe Dumnezeu și relația Sa cu tine în nici un fel. Acest aspect al aducerii la lumină a lucrurilor ascunse care sfâșie o persoană în interior este încurajat chiar de lumea seculară ca fiind benefic. Însă, el nu poate fi folosit pentru a face ispășire pentru păcatele tale înaintea lui Dumnezeu.

CREDINCIOȘII NU POT PĂCĂTUI (1 IOAN 3:9)1 Ioan 3:9 (RMNN) 9 Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Mulți oameni se luptă să înțeleagă acest pasaj deoarece contextul arată clar că creștinii încă păcătuiesc:  1 Ioan 1:8 (BTF2015)8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi. 1 Ioan 1:10 (BTF2015)10 Dacă spunem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos și Cuvântul Lui nu este în noi.  1 Ioan 2:1 (BVA)1 Dragii mei copii, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva dintre voi păcătuiește, avem la Tatăl un „Avocat”. Acesta este Isus care pledează în mod corect în favoarea noastră. Acestea sunt trei ipostaze din aceeași scrisoare unde scriitorul, apostolul Ioan, vorbește despre a păcătui. Primele două pasaje comunică următorul lucru: ”Dacă spui că nu ai păcat, ești un mincinos”. Apoi, în al treilea pasaj adaugă: ”Îți scriu acestea, ca să nu păcătuiești (în viitor). Dar dacă păcătuiești, tu ai un Avocat care este cu Tatăl”. Apoi, în 1 Ioan 3:9 el declară: ”Dacă ești născut din Dumnezeu, nu poți păcătui.” Sună foarte contradictoriu, nu-i așa? Atât Scriptura cât și experiența ne arată că creștinii pot păcătui și încă păcătuiesc. Chiar întreg contextul cărții 1 Ioan ne arată că este posibil pentru un credincios născut din nou să facă ceva care e păcat. Totuși, 1 Ioan 3:9 spune clar că dacă ești născut din Dumnezeu, nu poți păcătui. Cum poate fi aceasta?  Unii oameni consideră că 1 Ioan 3:9 se referă la faptul că nu poți ”în mod regulat” să păcătuiești. Mai multe traduceri ale Bibliei chiar redau versetul în felul acesta. Oamenii care adoptă această perspectivă predică ceva de genul următor: ”Dacă erai un bețiv înainte de a fi salvat, poate te vei mai îmbăta o dată sau de două ori, dar dacă ești cu adevărat salvat, nu vei mai păcătui în mod regulat. În cele din urmă, vei vedea victorie în acel domeniu, sau nu ai fost cu adevărat născut din nou.” Însă, pentru a îmbrățișa acest punct de vedere, tu trebuie să categorisești păcatele – ceea ce Dumnezeu nu face. Pentru El, nu există păcate ”mari” și păcate ”mici”. Conform definiției Sale, noi toți păcătuim în mod regulat și obișnuit. Noi toți, în mod regulat, nu reușim să studiem Cuvântul lui Dumnezeu atât cât ar trebui să o facem. Noi toți, în mod obișnuit, eșuăm în a-i iubi pe alții atât cât ar trebui. În mod regulat, nouă nu ne pasă de alții atât cât ar trebui. În mod regulat, alunecăm în egoism, iar Dumnezeu trebuie, în mod regulat, să se ocupe de noi cu privire la aceasta. De asemenea, câteodată trecem cu vederea lucruri pe care Dumnezeu le numește păcate. De exemplu, Dumnezeu vede mâncatul excesiv și lacom la fel ca beția, adulterul și crima (vezi Deuteronom 21:20). Mâncatul excesiv este un păcat care se poate întâmpla doar în mod regulat și repetat. Nu poți deveni supraponderal doar mâncând o singură dată o porție mare de mâncare. Chiar dacă te-ai chinui să bagi toată acea mâncare în tine într-o singură masă, ar face o diferență de poate jumătate de kilogram sau un kilogram. Însă, pentru a pune 25-50 de kilograme în plus, tu trebuie să mănânci peste măsură în mod repetat. A fi supraponderal este un păcat practicat în mod regulat. Nu spun aceasta ca să condamn pe cineva, pentru că știu că sunt și oameni supraponderali nu neaparăt din cauza mâncarii. Însă, doresc să pun lucrurile puțin în perspectivă.   Dacă interpretezi 1 Ioan 3:9 în acest fel, că tu nu poți păcătui în mod regulat dacă ești cu adevărat născut din Dumnezeu, atunci nimeni nu s-ar califica, pentru că noi toți păcătuim în mod regulat. Singurul mod prin care această interpretare poate fi predicată este prin a spune: ”Ei bine, nu poți practica păcatele mari în mod regulat, dar păcatele mici, sigur, poți să le faci în mod regulat”. Însă versetul nu spune acest lucru.  Cred că aparenta contradicție și confuzie creată de cartea 1 Ioan cu privire la noua creație și la păcat decurge din alternarea frecventă și subtilă între păcatul de la nivelul trupului și sufletului și păcatul de la nivelul noului spirit. Dacă înțelegi structura ființei umane ca duh, suflet și trup și faptul că Dumnezeu tratează cu  credincioșii născuți din nou în duhul sau la nivelul duhului, atunci o interpretare mai bună a acestui pasaj ar fi următoarea. Singura parte din tine care este născută din Dumnezeu este duhul tău. Sufletul tău nu este născut din Dumnezeu și nici trupul tău nu este născut din Dumnezeu. Ele au fost cumpărate, dar nu sunt încă răscumpărate. Sufletul și mintea ta sunt reînnoite, iar trupul tău va fi glorificat la sfârșit. Însă singura parte din tine care este schimbată acum într-o clipă este duhul tău, iar duhul tău nu poate păcătui. Duhul a fost creat în adevărată dreptate și sfințenie (Efeseni 4:24). O dată ce ai crezut, duhul tău a fost sigilat (Efeseni 1:13), păstrat și încapsulat în Duhul Sfânt în așa fel încât păcatele pe care le înfăptuiești prin acțiunile și gândurile tale să nu pătrundă în el. Din moment ce duhul recreat nu poate păcătui în sine însuși, el își  păstrează puritatea și sfințenia. Tu nu pierzi sfințenia duhului în funcție de cum te porți. Această înțelegere a lucrurilor este esențială pentru a avea o relație cu Dumnezeu și părtășie cu El.    Pe baza capitolelor 9  și 10 din cartea Evrei, precum și pe baza a ceea ce am discutat până acum despre păcatele viitoare, putem interpreta 1 Ioan 3:9 și în felul următor: dacă toate păcatele trecute, prezente și viitoare ale credincioșilor născuți din nou deja au fost șterse prin jertfa lui Isus o dată pentru totdeauna, atunci nu există nici un nou tip de păcat pe care un credincios l-ar putea înfăptui și care să se afle în afara păcatelor pe care jertfa lui Isus le-a rezolvat și șters deja. Prin urmare, în realitate un creștin nu poate să mai păcătuiască.   În continuare, haideți să vedem cum și de ce anume convinge Duhul Sfânt lumea și pe credincioși, pentru că, de cele mai multe ori, condamnarea care vine din partea conștiinței este confundată cu convingerea Duhului Sfânt.  CONVINGEREA DE PĂCAT ȘI DE NEPRIHĂNIREÎn noaptea dinaintea crucificării Sale, în Ioan 16:7-11, Isus a dat ucenicilor Săi niște instrucțiuni, spunându-le următoarele: Ioan 16:7–11 (BVA & VDCL) 7 Totuși, vă spun adevărul: este în avantajul vostru să plec, pentru că dacă nu plec Eu, Ajutorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, Îl voi trimite la voi. 8 Și când va veni El, va încredința (va convinge) lumea de păcat, de dreptate (neprihănire) și de judecată:9 de păcat, fiindcă ei nu cred în Mine; 10 de dreptate (neprihănire), pentru că Mă duc la Tatăl și nu Mă mai vedeți;11 de judecată, pentru că conducătorul acestei lumi este judecat. În versetul 8, putem vedea tripla slujire a Duhului Sfânt: să convingă lumea de păcat, de dreptate și de judecată. E uimitor cum religia în general a răsucit acest verset pentru a-l face să sune condamnator, când de fapt opusul este adevărat. Domnul Isus parcă a știut că acest pasaj va fi interpretat greșit sau că ar putea fi interpretat greșit și astfel a continuat în versetele următoare să explice în detaliu exact ce a vrut să spună. În versetul 9, spune ”de păcat” (la singular) și nu ”de păcate” (la plural). Duhul Sfânt convinge lumea și nu pe credincioși, de un singur păcat: păcatul de a nu crede în Isus. El nu convinge lumea de toate  păcatele lor individuale imorale, pentru că conștiința face deja acest lucru. În ce privește oamenii care nu sunt născuți din nou, Duhul Sfânt nu-i convinge de lucruri cum ar fi beția, minciuna sau furatul; aceasta este misiunea conștiinței. Principalul motiv pentru care oamenii vor merge în iad este păcatul respingerii lui Isus, și nu păcatele lor individuale. Aceasta este cauza directă și primară, din cauză că păcatele întregii lumi au fost deja plătite:  1 Ioan 2:2 (BTF2015) 2 Și El este ispășirea (jertfa de ispășire) pentru păcatele noastre și nu doar pentru ale noastre, ci și pentru ale întregii lumi. Isus nu a murit doar pentru creștinii care urmau să Îl accepte, ci El a murit și pentru oamenii care poate nu Îl vor accepta niciodată. El a plătit pentru păcatele lor de asemenea. Păcatele întregii lumi au fost plătite. Domnul Isus a plătit pentru păcatele întregii lumi, chiar și pentru acelea care nu au fost încă înfăptuite. Prin urmare, oamenii nu merg în iad pentru păcatele lor. Păcatele lor au fost plătite. Oamenii merg în iad pentru respingerea plății făcute pentru păcatele lor, care este jertfa Domnului Isus. Cristos a plătit pentru păcatele fiecărei persoane. Nu contează că ești o persoană bună, o persoană morală sau o persoană rea. Romani 3:23 spune că: ”toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Fiecare om a ratat cerul. Unii dintre noi am trăit poate puțin mai bine ca alții și nu am făcut lucrurile rele pe care alții le-au făcut, dar în comparație cu standardul de sfințenie a lui Dumnezeu, toți am păcătuit și nu ne-am ridicat la nivelul sfințeniei Lui. Dacă te încrezi în propria bunătate, propria sfințenie și în faptele tale bune, fără a-L primi pe Cristos în inima ta, vei merge în iad. Isus este Cel care a plătit pentru păcatele tale și tu nu poți veni înaintea lui Dumnezeu bazându-te pe bunătatea ta și să-I spui: ”Doamne, merit cerul pentru că am trăit sfânt. Nu am înjurat, nu am furat și nici nu am omorât pe nimeni. Sunt o persoană bună și morală.” Vei fi trimis direct în iad. Însă Isus a plătit pentru păcatele tuturor! Pentru absolut toți oamenii! Toate păcatele tale au fost achitate. Nu contează ce ai făcut. Nu contează nici dacă ești persoana cea mai de jos din lume. Isus a plătit pentru păcatele tale așa cum a plătit pentru păcatele fiecărei alte persoane, deci păcatul nu mai este problema. Isus a pus capăt problemei păcatului o dată pentru totdeauna. Isus este totul. Toate se învârt în jurul Lui. Tot ceea ce contează este să îți pui credința în Isus. Acesta este lucrul de care Duhul Sfânt convinge lumea: plata achitată de Isus pentru toate păcatele. După ce ești născut din nou, Duhul Sfânt continuă să te convingă și să îți spună același lucru, dar pe partea de neprihănire a plății. El încearcă să te convingă că toate păcatele tale trecute, prezente și viitoare au fost iertate și îndepărtate pentru tine de plata în sânge a lui Isus. Duhul Sfânt nu este Cel care umblă după tine peste tot spunându-ți: ”Nu ar trebui să faci aceasta” sau ”Nu ar fi trebuit să faci cealaltă”. Unii dintre voi gândiți uneori în felul următor: ”O, Duhul Sfânt stă de capul meu și îmi spune tot timpul că nu ar trebui să fac aceea sau cealaltă.”  Nu, aceasta e religia care îți vorbește în felul acesta, nu Duhul Sfânt. Propria ta conștiința este cea care te condamnă și cunoașterea ta intuitivă a binelui și a răului, cunoștința ta despre ce este drept și ce este greșit. Religia doar amplifică aceastea și înrăutățește situația. Duhul Sfânt nu este Cel care te condamnă. Nu ați auzit niciodată oameni în biserică mărturisind lucruri de genul: ”Fratele meu, am făcut lucrul acesta greșit și Duhul Sfânt m-a făcut să mă simt deplorabil; pur și simplu nu îmi dă pace”? Acești oameni se ridică, mărturisesc și apoi se pocăiesc și spun tuturor ce au făcut. Și ei cred că Duhul Sfânt aduce acest sentiment de condamnare. Ei îl numesc convingere sau mustrare, dar e de fapt condamnare. Aceasta nu înseamnă că Duhul Sfânt este împotriva conștiinței sau că se opune ei. Conștiința este bună și morală, exact cum spune Pavel și despre Legea lui Moise. Acesta e motivul pentru care Dumnezeu ne-a dat o conștiință de la început, pentru a ne ține în frâu. Atât conștiința, cât și Legea reflectă natura lui Dumnezeu și standardul Său moral perfect. Amândouă sunt pe aceeași undă și în unitate cu Duhul Sfânt. Însă, Duhul Sfânt trebuie să-i convingă pe credincioși de o realitate superioară care înlocuiește sau e deasupra condamnării care vine din partea conștiinței și a Legii lui Moise, și anume, El încearcă să-i convingă de neprihănirea lui Isus plătită cu sânge. Nu-i așa că nu auzi foarte des în biserici astăzi oameni ridicându-se în picioare și spunând: ”Dragi frați și surori, am făcut asta sau cealaltă și știu că nu e bine ce am făcut înaintea lui Dumnezeu. Dar Duhul Sfânt a venit la mine și m-a încredințat că încă sunt neprihănirea lui Dumnezeu în Cristos, încă sunt preaiubitul lui Dumnezeu, și încă sunt liber de condamnare”? Și totuși, acestea sunt exact lucrurile de care Duhul Sfânt încearcă să îi convingă pe credincioși, mai ales după ce au păcătuit, pentru că ele sunt contrare logicii minții umane.În ceea ce-i privește pe credincioși, Duhul Sfânt continuă să-i convingă, practic, de același păcat al necredinței și nu de păcate individuale. Însă, de data aceasta, nu este necredința în plata lui Isus pentru păcatele lor, ci necredința în rezultatul etern și continuu ale plății lui Isus pentru păcate, adică necredința în neprihănire. Duhul Sfânt este acolo pentru a-i convinge pe credincioși de neprihănire. De ce? Pentru că Isus nu mai este cu ei ca să îi asigure mereu de această realitate. El a plecat la Tatăl. Așadar, atunci când păcătuiești ca și credincios, Duhul Sfânt este acolo să te întrebe: ”Crezi tu cu adevărat în Isus?” Tu răspunzi: ”Da, cred”. Apoi El spune: ”Atunci ești încă neprihănit și în relație bună cu Dumnezeu chiar dacă ai păcătuit. Tu nu ești condamnat. Dumnezeu nu este supărat pe tine și tu ești încă în părtășie cu El. Iar Eu, Duhul Sfânt, sunt încă aici cu tine să te ajut și să te întăresc. Sunt de partea ta indiferent de situație și te iubesc”.  Rădăcina tuturor păcatelor este păcatul necredinței în Isus. Dacă dai la o parte toate straturile, totul se reduce la necredință. De ce te îngrijorezi? Pentru că nu ai încredere în Isus. Îngrijorarea este o insultă la adresa promisiunilor lui Dumnezeu. Doctorul îți spune că ești bolnav și că urmează să mori, în timp ce Biblia îți spune că prin rănile Lui ai fost vindecat (1 Petru 2:24). De ce stai bolnav uneori? Pentru că ai încredere în diagnosticul și informația furnizată de doctori mai mult decât în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre vindecare și despre cine ești tu în Cristos. Și de acest lucru încearcă Duhul Sfânt să îi convingă pe credincioși. El încearcă să îi convingă de Cuvântul neprihănirii. Duhul Sfânt este Mângâietorul, Ajutorul și Ziditorul, nu Acuzatorul. Diavolul și conștiința ta sunt acuzatorii. Biblia spune:  1 Ioan 3:20 (BTF2015) 20 Pentru că, dacă inima noastră ne condamnă, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate lucrurile. Când propria inimă te condamnă, Dumnezeu este acolo prin Duhul Sfânt să îți spună că El este mai mare decât acea condamnare și El cunoaște toate lucrurile. El este conștient de eșecurile și păcatele tale, dar El este mai mare decât acestea. Până acum, am văzut din Cuvânt că credincioșii născuți din nou sunt neprihăniți în natura duhului lor, că ei sunt liberi de condamnare pentru totdeauna și că păcatele lor viitoare au fost de asemenea eradicate. În consecință, aceștia nu pot în realitate păcătui în duhul lor. Care sunt atunci implicațiile acestor adevăruri în anumite domenii cu care credincioșii se confruntă zilnic, cum ar fi mărturisirea păcatelor, Cina Domnului, siguranța mântuirii, precum și sfințenia practică sau sfințirea? Vom vedea în următoarele sesiuni.

Condamnarea și păcatele viitoareLiberi de condamnare Un alt mod în care conștiința ta este curățată de conștiența păcatelor este prin realizarea și recunoașterea în mintea și inima ta că, chiar și atunci când ai păcătuit, rămâi în continuare liber de condamnare. Să citim cel mai faimos pasaj despre libertatea de condamnare care se găsește la Romani 8:1-2: Romani 8:1–2 (BTF2015 & NTR) 1 Așadar, acum nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care umblă nu conform cărnii, ci conform Duhului.2 Fiindcă legea Duhului vieții în Cristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții. La cine se referă Pavel în pasajul de mai sus? El se adresează celor care sunt în Cristos, adică bisericii invizibile (care este adevărata biserică), și nu celei vizibile. Acum, ce înseamnă pentru tine să fii în Cristos? Înseamnă că ești un credincios născut din nou și că ești o creație nouă. Înseamnă, de asemenea, că ești mântuit, achitat, că ai viață veșnică și că ai Duhul Sfânt în tine. Toate acestea sunt fraze echivalente despre a fi în Cristos. Așadar, acest pasaj se adresează credincioșilor care încă păcătuiesc.În tărâmul fizic și natural, când anume te poate condamna un tribunal? Ești condamnat atunci când încalci legea țării în care trăiești. În tărâmul spiritual, a fi condamnat înaintea lui Dumnezeu înseamnă că ești un păcătos. Ce înseamnă „nici o condamnare” în fața lui Dumnezeu? Înseamnă achitare, justificare, sau a avea statutul juridic de „justificat” declarat de Dumnezeu asupra ta ca și credincios; înseamnă a avea o reputație dreaptă sau un rang de îndreptățit în fața lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că ești „inacuzabil”, ca și când nu ai păcătuit niciodată. Justificarea este mai mult decât iertarea păcatelor. În relațiile noastre interumane, iertarea înseamnă că răul făcut cuiva rămâne încă neplătit, însă persoana căreia i s-a făcut acel rău alege să îl treacă cu vederea sau să uite de el. Expresia „iertarea păcatelor” în legătură cu Dumnezeu poate fi folosită doar în sensul că credincioșii nu au plătit ei înșiși direct pentru păcatele lor datorită compasiunii Sale. Dar cineva a plătit. Cristos e Cel care a plătit pentru ei și în locul lor, iar ei au plătit în El. Dumnezeu nu a trecut pur și simplu cu vederea păcatele lor și nici nu le-a uitat fără nici o plată. Cristos a plătit pentru ele. Justificarea înseamnă că creștinii au plătit integral pentru păcatele lor în Cristos și că au fost renăscuți într-o nouă creație justificată și achitată, care nu a păcătuit niciodată. Dacă L-ai primit pe Isus Cristos în inima ta ca și Salvatorul tău, atunci ai devenit justificat, ai plătit pe deplin pentru toate păcatele tale prin Cristos, și ai fost renăscut într-o creație nouă și justificată care nu a păcătuit niciodată și nici nu va mai păcătui cu adevărat niciodată. O să explic acest lucru în detaliu mai târziu. Ca și credincios în Cristos, toate păcatele tale – din trecut, prezent și viitor – au fost șterse în mod complet și permanent, nu doar iertate.În istoria lui Daniel, după ce a fost aruncat în groapa cu lei și Dumnezeu i-a salvat viața, dacă cineva ar fi venit la regele Darius și i-ar fi spus că Daniel a încălcat legea, ar fi fost nedrept ca regele să-l pedepsească din nou pe Daniel pentru aceeași încălcare de lege. Daniel fusese deja aruncat o dată în groapa leilor. În același mod, dreptatea lui Dumnezeu impune astăzi achitarea noastră datorită jertfei lui Cristos. Noi nu suntem justificați pe bază de milă, ci pe bază de dreptate și neprihănire, pentru că păcatele noastre au fost plătite în întregime în Cristos. În noaptea Paștelui, când poporul Israel se pregătea să părăsească Egiptul, Dumnezeu le-a spus: „Când voi trece pe lângă ușa voastră și voi vedea sângele (nu faptele voastre bune sau bunul vostru nume), voi trece pe lângă voi mai departe” (Exodul 12:13). Sângele înseamnă că a avut loc deja o moarte. Isus a murit pentru noi și din cauza aceasta neprihănirea lui Dumnezeu este de partea noastră.Mulți creștini citesc Romani 8:1-2 și, în mod inconștient, adaugă în mintea lor următoarea frază: „Așadar, nu mai există acum nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus [atât timp cât nu fac fapte păcătoase]”. Însă, Pavel se adresează în acest verset credincioșilor născuți din nou care încă mai au fapte păcătoase în viața lor. Dacă nu ar avea deloc fapte păcătoase, nu ar exista nici un motiv pentru care aceștia să se simtă condamnați, iar versetul ar fi irelevant. Apostolul Pavel are în minte exact pe acei oameni care au fost regenerați, care au fost făcuți neprihăniți, dar care au încă fapte păcătoase în viața lor, ca tine și ca mine. Tocmai acele fapte au tendința de a te face să te simți condamnat, ca și credincios, deși nu mai ești condamnat.Un alt mod în care unii creștini citesc versetul de mai sus este următorul: „Așadar, nu mai există acum nici o condamnare pentru cei care sunt în Cristos Isus [atât timp cât fac fapte neprihănite și umblă conform cu Duhul]”. Însă, în momentul mântuirii tu ai primit o răscumpărare și o justificare veșnică complet separată de fapte și independentă de faptele tale bune sau rele:  Efeseni 2:8–9 (NTR) 8 Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu;9 Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. Romani 3:28 (BTF2015) 28 De aceea socotim că omul este declarat drept prin credință, fără faptele Legii. Mântuirea a venit prin har prin credință și nu prin fapte bune, care sunt faptele Legii. Credința este singura condiție pentru a primi justificarea eternă. Faptele bune nu sunt o condiție, ci un efect natural și un rezultat normal al unei credințe salvatoare autentice. Numai credința justifică, dar nu credința care este singură. Iacov pare să descrie o imagine puțin diferită de cea a apostolului Pavel în Iacov 2:14-26, afirmând atât credința cât și faptele bune ca și condiții de mântuire, aparent contrazicându-l pe Pavel. Am spus „aparent” pentru că Iacov nu îl contrazice de fapt pe Paul și vom vedea de ce. Să citim pasajul din Iacov 2: 14-26: Iacov 2:14–26 (BTF2015) 14 Care este folosul, frații mei, dacă cineva spune că are credință și nu are fapte? Poate această credință să îl salveze?15 Și dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de mâncarea zilnică, 16 Iar unul dintre voi ar spune acestora: Plecați în pace, încălziți-vă și săturați-vă, dar nu ați da acestora cele necesare trupului, ce folos?17 Așa și credința, dacă nu are fapte, este moartă, fiind singură. 18 Dar va spune cineva: Tu ai credință și eu am fapte; arată-mi credința ta fără faptele tale și eu îți voi arăta credința mea prin faptele mele.19 Tu crezi că este un singur Dumnezeu; bine faci; și dracii cred și tremură.20 Dorești dar să știi, omule deșert, că este moartă credința despărțită de fapte? 21 Avraam, tatăl nostru, nu prin fapte a fost declarat drept, când a oferit pe fiul său, Isaac, pe altar? 22 Vezi cum credința lucra împreună cu faptele lui, și prin fapte, credința a fost desăvârșită?23 Și a fost împlinită Scriptura care spune: Avraam l-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a atribuit pentru dreptate; și a fost numit prietenul lui Dumnezeu.24 Vedeți așadar cum prin fapte este declarat drept omul și nu doar prin credință.25 Tot așa și curva Rahab, nu prin fapte a fost declarată dreaptă, când a primit mesagerii și i-a trimis afară pe altă cale?26 Căci după cum trupul despărțit de duh este mort, tot așa și credința despărțită de fapte este moartă.  Iacov afirmă în versetul 24 că un om este justificat și prin fapte, nu numai prin credință. Iacov pare să fi fost înclinat înspre Lege mai mult decât apostolul Pavel și a scos în evidență mai mult faptele. Cu toate acestea, Iacov nu spune că credincioșii au nevoie de fapte bune ca și CAUZĂ a justificării lor. El spune că aceștia vor avea fapte bune ca și CONSECINȚĂ a justificării lor. Faptele nu pot fi adăugate ca și o condiție primară a justificării, ci ca și un rezultat necesar al unei credințe autentice. Există o legătură indestructibilă între credință și fapte. De exemplu, dacă energia electrică funcționează așa cum ar trebui, va fi lumină în casa ta. Dar tu, în calitate de proprietar al casei, nu poți produce lumină tu însuți pentru a demonstra că ai energie electrică care vine în casa ta de la centrala electrică. În general, creștinii au o credință autentică la momentul mântuirii în ceea ce privește salvarea din iad în viața viitoare, după moarte. Însă, cei mai mulți dintre ei nu aplică aceeași credință simplă în domeniul sfințirii și al faptelor bune din viața prezentă. Din cauza convingerilor și a învățăturilor greșite, ei sunt mântuiți de la iad, dar produc foarte puține roade ale neprihănirii. Ei nu reușesc să facă o mulțime de fapte bune și uneori se îndoiesc că credința lor este chiar autentică, sau se întreabă dacă mai sunt încă mântuiți sau nu. Faptele bune nu ar trebui să fie făcute de credincioși pentru a obține sau MENȚINE justificarea (mântuirea), ci mai degrabă trebuie făcute din recunoștință și mulțumire față de Dumnezeu pentru ceea ce El a făcut. Acele fapte bune vor primi, de asemenea, răsplătiri la sfârșitul timpurilor. Însă, faptele bune nu creează credință; ele doar dezvăluie o credință autentică care este vie. În același mod, faptele rele sau lipsa faptelor bune nu ucid credința autentică, ci doar scot la iveală o credință care era deja moartă de la bun început. Dacă ne uităm în Vechiul Testament la incidentul cu regele Solomon și cele două mame, ce vroia Solomon să vadă de fapt când a decis să omoare copilul sănătos și să îl împărtă între cele două femei? A căutat el o faptă din partea uneia dintre cele două femei care să merite copilul sănătos? A vrut el să creeze o nouă relație între oricare dintre aceste două femei și copilul viu, o relație care nu era deja acolo înainte? Desigur că nu! El doar căuta o faptă care să dovedească ceea ce era deja adevărat; o acțiune care să arate cine era adevărata mamă a acelui copil sănătos. În același mod, o credință și o relație autentică cu Cristos va da mai devreme sau mai târziu roade ale neprihănirii.  Păcatele viitoareMajoritatea creștinilor sunt de acord că la momentul salvării păcatele lor trecute au fost iertate și șterse prin sângele lui Isus. Totuși, cum rămâne cu păcatele viitoare? Ești tu liber de condamnare doar până la următorul păcat? Sunt păcatele din viitor șterse în timp pe baza mărturisirii tale, sau acele păcate au fost și ele îndepărtate la momentul regenerării? Desigur că păcatele noastre viitoare au fost de asemenea șterse la momentul salvării, pentru că noi am fost făcuți neprihăniți în duhul nostru pentru totdeauna. Haideți să citim din nou Evrei 10:10-14:  Evrei 10:10–14 (NTR) 10 Prin acea voie am fost noi sfinţiţi, şi anume prin jertfa trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.11 Fiecare preot stă în fiecare zi şi îşi face slujba, aducând din nou şi din nou aceleaşi jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele, 12 însă după ce Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, pentru totdeauna, S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu 13 şi de atunci aşteaptă până când duşmanii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui. 14 Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârşit pentru totdeauna (pentru toate timpurile) pe cei ce sunt sfinţiţi. Versetul 10 spune că noi am fost sfințiți prin oferirea trupului lui Isus Cristos O DATĂ PENTRU TOTDEAUNA. Apoi versetul 12 spune ca El a oferit O SINGURĂ jertfă pentru TOATE păcatele noastre pentru TOTDEAUNA. În sfârșit, versetul 14 spune, din nou, că printr-O SINGURĂ jertfă, El ne-a DESĂVÂRȘIT pentru TOTDEAUNA. Chiar și de păcatele pe care încă nu le-ai comis ai fost iertat. Evrei 9:12, 15 zice că El a obținut pentru tine o RĂSCUMPĂRARE ETERNĂ și o MOȘTENIRE ETERNĂ. Termenul ”ETERN” demonstrează faptul că răscumpărarea nu e temporală sau parțială, ci acoperă tot timpul și toate păcatele:  Evrei 9:12 (BTF2015) 12 Nici prin sângele țapilor și vițeilor, ci prin propriul Lui sânge a intrat o singură dată în locul sfânt, obținând o răscumpărare eternă pentru noi. Evrei 9:15 (BTF2015) 15 Și din această cauză, El este Intermediarul Noului Legământ, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne. În cea mai mare parte, trupul lui Cristos crede într-o răscumpărare momentană și o moștenire momentană, care se află constant în stare de fluctuație în funcție de comportamentul lor. Pe baza felului în care te porți, îți poți pierde mântuirea, și apoi ai nevoie să fii născut din nou DIN NOU. Însă, dacă cu adevărat ți-ai putea pierde mântuirea la următorul păcat, atunci cel mai iubitor lucru pe care Tatăl Dumnezeu l-ar putea face pentru tine este să te omoare și să te ia la cer imediat după ce L-ai primit pe Cristos în inima ta, astfel încât să poți rămâne salvat. O perspectivă mai puțin severă, pe care unii oameni o adoptă, este că nu îți pierzi mântuirea și nici nu te duci în iad la următorul păcat, dar pierzi toate beneficiile salvării. Aceștia cred că, dacă păcătuiești, Dumnezeu nu va mai răspunde la rugăciunile tale, nu va mai avea părtășie cu tine și nu va mai fi mulțumit de tine până când nu repari situația. Ca drept urmare, El nu va mai elibera bucurie în viața ta, nu te va mai vindeca și nici nu te va mai face să prosperi până când nu faci ce trebuie. Practic, această interpretare este același lucru ca prima perspectivă, dar cu consecințe mai mici, care sunt în mare parte legate de această viață prezentă, temporală, și fizică și nu de viața viitoare, eternă și spirituală. Totuși, aceasta nu este ceea ce aceste versete învață. Dă-mi voie să te întreb următorul lucru: Când Isus a murit pe cruce pentru păcatele tale, existai tu în acel timp pe pământ? Cel mai probabil că nu. Așadar, aceasta înseamnă că toate păcatele tale pentru care Isus a murit, toate păcatele de pe durata întregii tale vieți, erau toate viitoare pentru El. Tu ai fost răscumpărat veșnic, ai primit o moștenire veșnică și ai fost sfințit și desăvârșit pentru totdeauna în momentul când ai crezut în jertfa lui Isus. Este aproape prea frumos să fie adevărat!Înseamnă oare aceasta ca de acum poți face orice dorești și poți păcătui cât vrei? Îți dă acest lucru  permisiunea de a păcătui? Bineînțeles că nu. Dacă gândești în acest fel, trebuie să te naști din nou. Aceasta ar trebui, din contră, să te încurajeze mai mult la o trăire sfântă înaintea lui Dumnezeu. Dacă ai fost cu adevărat născut din nou, vei dori să trăiești pentru Dumnezeu și nu pentru tine însuți. Poate nu vei face o treabă prea bună tot timpul, dar adevărul te va face liber: nu liber să păcătuiești, ci liber de păcat. Păcatul nu afectează relația lui Dumnezeu cu tine și nici binecuvântările Lui pentru tine, datorită lui Cristos, dar păcatul te afectează pe tine, îți afectează mintea și capacitatea de a primi binecuvântările lui Dumnezeu atât pentru tine cât și pentru alții. Faptele tale păcătoase duc la moarte, care s-ar putea să nu fie manifestată neapărat imediat și palpabil în felul în care te aștepți tu, dar moartea se manifestă prin confuzia minții tale, depresie, frică, necredință, boală și, în cele din urmă, chiar prin moarte fizică prematură. Probabil vei observa că atunci când păcătuiești, diavolul și conștiința ta îți vor ataca direct credința. Îți vor spune lucruri de genul: ”Dumnezeu este supărat pe tine, părtășia ta cu El e întreruptă, Duhul Sfânt te-a părăsit, nu mai ești iubit și încă ești un păcătos.” Aceasta este moartea la care mă refer. Când păcătuiești, devine mai dificil pentru mintea ta să creadă din nou adevărul lui Dumnezeu despre tine și necesită un efort suplimentar pentru a contracara acele gânduri de moarte generate de faptele tale păcătoase. Tu ești cel mai interesat, în primul și în primul rând, să nu păcătuiești, pentru că atunci când păcătuiești te rănești singur fără să realizezi. Ofensa păcatelor tale față de Dumnezeu a fost deja plătită, așa că nu Dumnezeu este cel rănit, ci tu ești. Nu Dumnezeu oprește puterea Lui și binecuvântările Lui din a curge prin tine datorită păcatelor tale, ci tu ești cel care le oprești. Da, Dumnezeu este întristat când păcătuiești, dar întristarea nu este același lucru cu mânia și ofensa; este mai degrabă o suferință și o durere a lui Dumnezeu, care decurge din dragostea lui Dumnezeu de Tată față de tine, când vede cum te distrugi și cum te joci cu moartea. Dumnezeu nu te respinge când păcătuiești, pentru că păcatele tale au fost deja șterse. Dumnezeu nu îți va spune niciodată: ”Nu te voi mai iubi dacă faci asta” sau ”Nu te voi mai binecuvânta dacă faci cealaltă” sau ”Te voi părăsi și voi întrerupe părtășia Mea cu tine dacă păcătuiești”. Însă Ioan 10:10 ne spune că hoțul (Satan) nu vine decât să fure, să ucidă și să distrugă. Faptele noastre păcătoase îi oferă oportunitatea de face exact acest lucru.  Când înțelegi bunătatea lui Dumnezeu față de tine, și când primești o revelație a dragostei Lui pentru tine, că ți-a șters toate păcatele (trecute, prezente și viitoare), nu poți decât să Îl iubești pe Dumnezeu și să Îl adori. Ajungi să fii atât de recunoscător pentru ce a făcut Dumnezeu încât Îl slujești și Îl asculți mai mult întâmplător decât ți-ai propus vreodată să o faci intenționat. Acest lucru conduce către o viață sfântă!   Acum, haideți să continuăm să citim din Evrei 10, de la versetul 15: Evrei 10:15–18 (NTR) 15 Duhul Sfânt, de asemenea, depune mărturie înaintea noastră. După ce spune:16 „Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor“,17 adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor.“18 Acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nici o jertfă pentru păcat. Acest pasaj include un citat din Ieremia 31 începând cu versetul 31, unde Dumnezeu promite ca Noul Legământ nu va fi ca Vechiul Legământ. Sub Vechiul Legământ, oamenii veneau la Dumnezeu, cereau iertare pentru păcate lor, ofereau o jertfă de animale care în mod simbolic îi curăța și în felul acesta aveau relația lor cu Dumnezeu. Însă, după cum spune în Evrei 9:9, aceste lucruri nu le curăța niciodată conștiința. Ei încă erau conștienți de păcat și încă trăiau sub condamnare. Dar în acest Nou Legământ, Dumnezeu a pus legile Sale în inimile noastre și le-a scris în mințile noastre. El nu-și mai aduce aminte de păcatele și faptele noastre nelegiuite. Mai mult, versetul 18 din Evrei 10 spune un lucru izbitor: acolo unde este iertarea acestor păcate, nu mai este jertfă pentru păcat. Extraordinar! Mulți creștini cred că, de fiecare dată când păcătuiesc, trebuie să se întoarcă și să pledeze pentru ca Dumnezeu să aplice sângele lui Isus pe păcatul lor. Ei cred că trebuie să aducă acel păcat sub sânge. Ei au impresia că Dumnezeu este supărat pe ei dacă nu-și mărturisesc păcatele. Astfel că aceștia simt nevoia să aștepte un timp până când îndrăznesc măcar să vină cu păcatul lor înaintea lui Dumnezeu, mai ales dacă este un păcat repetat. Între timp, până ajung la acel moment, nici nu se pot gândi să ceară ceva de la Dumnezeu sau să se bazeze pe Dumnezeu să îi ajute în vreun fel. Ei cred că sunt pe cont propriu și simt că s-au poziționat în tabăra opusă lui Dumnezeu. În cele din urmă, atunci când capătă suficient curaj pentru a veni cu păcatul lor înaintea lui Dumnezeu, ei simt nevoia să plângă cât mai mult și mai sincer posibil pentru a-L asigura pe Dumnezeu că lor chiar le pare rău de păcatul lor. În acest mod, ei fac un fel  de penitență pentru păcatul lor și se pedepsesc pe ei înșiși pentru acel păcat. Ei consideră că, cu cât plâng mai mult, cu atât Dumnezeu îi va crede și, în cele din urmă, le va oferi iertare. Și tu poate ai fost în situația acestor creștini de asemenea. Eu știu că am făcut aceste lucruri și am trecut prin aceste cicluri ani la rând, numai ca apoi, să mă întorc în același loc din nou și din nou. Însă, în ceea ce-L privește pe Dumnezeu, El nu mai poate fi vreodată supărat datorită păcatului tău și să aștepte mărturisirea ta sinceră înainte de a-ți oferi iertare. Toate păcatele tale au fost PLĂTITE PE DEPLIN de Cristos, dacă ești în Cristos. Dumnezeu nu poate fi niciodată supărat pe Cristos, nu-i așa? Credincioșii nu mai sunt priviți prin prisma cărnii, ci prin prisma lui Cristos. Mai mult, dacă Dumnezeu ar fi supărat pe tine, aceasta ar însemna o plată dublă pentru păcatul tău. Aceasta L-ar face pe Dumnezeu nedrept și ar ieftini jertfa lui Cristos. Plânsul tău de mărturisire pentru a fi iertat ar fi o lucrare umană adăugată la condiția de a fi justificat. Dacă păcatele tale viitoare ar avea nevoie de mărturisirea ta pentru a fi înlăturate, aceasta ar fi ca și cum ai adăuga lucrarea ta de mărturisire la sacrificiul lui Isus, făcând același lucru pe care poporul Israel îl facea în Vechiul Testament prin jertfele de animale din nou și din nou (vezi Evrei 10:11). Voi vorbi mai târziu despre 1 Ioan 1:9, verset care s-ar putea să îți vină în minte acum.Ai putea spune: ”Dar cum rămâne cu Isaia 59:2-4 unde spune că păcatele noastre pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, îi ascund fața Lui de noi și El nu ne ascultă?” Da, acest lucru era adevărat în timpul lui Isaia, pentru că nimeni nu plătise încă pentru acele păcate. Cristos nu murise încă pe cruce. În Vechiul Testament, când oamenii păcătuiau, ei trebuiau să aducă jertfe și să repare relația lor cu Dumnezeu, altfel El nu îi asculta și nici nu îi ajuta în nici un fel. Însă, în Noul Testament, Cristos a plătit deja pentru orice păcat și ne-a răscumpărat din blestemele Legii și din toate consecințele păcătuirii noastre: Galateni 3:13 (NTR)13 Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi – căci este scris: „Blestemat este oricine e atârnat pe lemn.“ Cristos te-a răscumpărat din toate blestemele din Deuteronom 28, însemnând că El a plătit pedeapsa pentru orice încălcare de Lege pentru tine și în tine. În Noul Testament, păcatele noastre nu mai pun un zid de despărțire între noi și Dumnezeu, iar El încă ne aude, chiar și atunci când păcătuim.Imaginează-ți că aș veni în vizită la tine acasă și copilul tău ar veni în bucătărie și ar îngenunchea spunând: ”O, mamă și tată, știu că nu merit nimic, știu că nu mi-am făcut patul astăzi, știu că nu am luat cele mai bune note, știu că nu fac tot ce aș putea face. Dar aș putea, vă rog, să am ceva de mâncare? Vă rog mult, vă rog! Doar puțină mâncare, vă rog mult; nu prea multă, ca să nu mă mândresc, ci doar cât îmi  trebuie ca să supraviețuiesc. Știu că nu merit o masă întreagă, dar ați putea să-mi dați măcar puțin?” Și copilul tău ar continua să te implore în felul acesta. Dacă aș vedea aceasta, voi gândi ceva de genul: ”Ceva nu este în regulă în această relație”. Copii trebuie să-și onoreze și să-și respecte părinții, dar nu e nimic greșit ca un copil să vină și să spună: ”Mi-e foame, vreau ceva de mâncare”. În realitate, părinților le place un nivel de familiaritate în relația lor cu copiii și le place când copiii lor vin la ei și beneficiază de pe urma acelei relații reciproc respectuoasă și familiară, în loc de a-i implora cu frică să li se dea lucrurile de care au nevoie. Însă, religia ne-a învățat să venim și să-L implorăm pe Dumnezeu pentru firmituri și să Îi spunem că nu suntem vrednici de nimic, nici măcar de lucrurile de care avem nevoie. Dacă te simți în acest fel, această înseamnă că conștiința ta nu a fost curățată. Tu nu te apropii de Dumnezeu în felul Noului Legământ. Te comporți de parcă încă există o separare între tine și Dumnezeu și aceasta e dovada că conștiința ta nu a fost curățată de sângele Domnului Isus. Haideți să citim următoarele versete din același capitol 10 al cărții Evrei: Evrei 10:19–22 (NTR) 19 Aşadar, fraţilor, întrucât îndrăznim să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Cristos, 20 prin calea cea nouă şi vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperie – care este trupul Său – 21 şi întrucât avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, 22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranţa deplină a credinţei, având inimile curăţite de o conştiinţă rea şi trupurile spălate cu apă curată! Noi trebuie să ne apropiem de El acum într-un mod nou și viu. Versetul 22 folosește expresia: ”în siguranța deplină a credinței”. Există diferite nivele de credință, dependență și încredere în Dumnezeu și în ceea ce a făcut Isus. Poți să ai doar credință și acela e primul nivel. Dar poți fi și sigur de credința ta și acela  este al doilea nivel. În cele din urmă, poți avea și o asigurare deplină a credinței. Acest verset spune că ar trebui să avem deplină asigurare a credinței, având inimile curățite de o conștiință rea. Nu poți veni înaintea lui Dumnezeu cu o deplină asigurare a credinței și absolut, total încrezător, dacă nu ți-ai curățat conștiința. Din nefericire, aici se află majoritatea creștinilor. Ei trăiesc cu o conștiință întinată. Ei încă au o conștiință a păcatului sau, mai bine spus, sunt conștienți de păcat și inima lor îi condamnă. S-ar putea uneori nici măcar să nu aibă un păcat specific în minte, dar ei tot se simt păcătoși, nevrednici, îndatorați lui Dumnezeu și condamnați. Aceasta înseamnă că aceștia nu și-au curățat conștiința de păcat. 

Ce s-a întâmplat la cruce? În ce fel a devenit Isus păcat și ce fel de moarte a experimentat El? Care sunt pentru noi credincioșii implicațiile vieții fără de păcat pe care Isus a trăit-o pe pământ și a învierii Lui? Poți afla în acest mesaj. Pentru mai multă învațatură biblică, vă invităm să vizitați site-ul nostru: https://eserediuc.com/ro Pentru a primi notificări automate când apar materiale noi, puteți să vă abonați sau să ne urmăriți pe: Facebook: https://www.facebook.com/eserediucmro Twitter: https://twitter.com/eserediucmro Instagram: https://www.instagram.com/eserediucmro TikTok: https://www.tiktok.com/@eserediucmro YouTube: http://l.eserediuc.com/YouTubeRO Vimeo: http://l.eserediuc.com/VimeoRO Twitch: https://www.twitch.tv/eserediucmro Puteți de asemenea să vă abonați sau să ne urmăriți pe următoarele canale de podcast: Apple: http://l.eserediuc.com/ApplePodcastsRO Spotify: http://l.eserediuc.com/SpotifyRO Google: http://l.eserediuc.com/GooglePodcastsRO Castbox: http://l.eserediuc.com/CastboxRO Stitcher: http://l.eserediuc.com/StitcherRO TuneIn: http://l.eserediuc.com/TuneInRO iHeartRadio: http://l.eserediuc.com/iHeartRadioRO Radio Public: http://l.eserediuc.com/RadioPublicRO Overcast: http://l.eserediuc.com/OvercastRO Podchaser: http://l.eserediuc.com/PodChaserRO Pocket Casts: http://l.eserediuc.com/PocketCastsRO Castro: http://l.eserediuc.com/CastroRO Deezer: http://l.eserediuc.com/DeezerRO Puteți descărca toate materialele noastre video, audio, și scrise într-un singur fișier zip aici: http://l.eserediuc.com/DescarcaTot #MareleSchimb #NoulLegamant #Neprihanire #Audio

Ai încercat vreodată să definești conceptul de păcat, mai ales din punct de vedere al Noului Testament? Ce anume constituie păcat cu adevărat? Poți afla în acest mesaj. Pentru mai multă învațatură biblică, vă invităm să vizitați site-ul nostru: https://eserediuc.com/ro Pentru a primi notificări automate când apar materiale noi, puteți să vă abonați sau să ne urmăriți pe: Facebook: https://www.facebook.com/eserediucmro Twitter: https://twitter.com/eserediucmro Instagram: https://www.instagram.com/eserediucmro TikTok: https://www.tiktok.com/@eserediucmro YouTube: http://l.eserediuc.com/YouTubeRO Vimeo: http://l.eserediuc.com/VimeoRO Twitch: https://www.twitch.tv/eserediucmro Puteți de asemenea să vă abonați sau să ne urmăriți pe următoarele canale de podcast: Apple: http://l.eserediuc.com/ApplePodcastsRO Spotify: http://l.eserediuc.com/SpotifyRO Google: http://l.eserediuc.com/GooglePodcastsRO Castbox: http://l.eserediuc.com/CastboxRO Stitcher: http://l.eserediuc.com/StitcherRO TuneIn: http://l.eserediuc.com/TuneInRO iHeartRadio: http://l.eserediuc.com/iHeartRadioRO Radio Public: http://l.eserediuc.com/RadioPublicRO Overcast: http://l.eserediuc.com/OvercastRO Podchaser: http://l.eserediuc.com/PodChaserRO Pocket Casts: http://l.eserediuc.com/PocketCastsRO Castro: http://l.eserediuc.com/CastroRO Deezer: http://l.eserediuc.com/DeezerRO Puteți descărca toate materialele noastre video, audio, și scrise într-un singur fișier zip aici: http://l.eserediuc.com/DescarcaTot #CeEstePacatul #Pacat #Neprihanire #stres #depresie #ingrijorare #frica #boala #lipsa #saracie

Cum Îl vezi tu pe Dumnezeu? Este Dumnezeu Cel care trimite boli, lipsuri și necazuri peste oameni ca să îi facă mai buni? Care este cu adevărat vestea bună a salvării? La aceste întrebări încearcă să răspundă acest mesaj. Pentru mai multă învațatură biblică, vă invităm să vizitați site-ul nostru: https://eserediuc.com/ro Pentru a primi notificări automate când apar materiale noi, puteți să vă abonați sau să ne urmăriți pe: Facebook: https://www.facebook.com/eserediucmro Twitter: https://twitter.com/eserediucmro Instagram: https://www.instagram.com/eserediucmro TikTok: https://www.tiktok.com/@eserediucmro YouTube: http://l.eserediuc.com/YouTubeRO Vimeo: http://l.eserediuc.com/VimeoRO Twitch: https://www.twitch.tv/eserediucmro Puteți de asemenea să vă abonați sau să ne urmăriți pe următoarele canale de podcast: Apple: http://l.eserediuc.com/ApplePodcastsRO Spotify: http://l.eserediuc.com/SpotifyRO Google: http://l.eserediuc.com/GooglePodcastsRO Castbox: http://l.eserediuc.com/CastboxRO Stitcher: http://l.eserediuc.com/StitcherRO TuneIn: http://l.eserediuc.com/TuneInRO iHeartRadio: http://l.eserediuc.com/iHeartRadioRO Radio Public: http://l.eserediuc.com/RadioPublicRO Overcast: http://l.eserediuc.com/OvercastRO Podchaser: http://l.eserediuc.com/PodChaserRO Pocket Casts: http://l.eserediuc.com/PocketCastsRO Castro: http://l.eserediuc.com/CastroRO Deezer: http://l.eserediuc.com/DeezerRO Puteți descărca toate materialele noastre video, audio, și scrise într-un singur fișier zip aici: http://l.eserediuc.com/DescarcaTot #VesteaBuna #Mantuire #Salvare #NaturaLuiDumnezeu #DragosteaLuiDumnezeu #vindecare #bunastare #prosperitate

Acest mesaj vorbește despre ce este neprihănirea și despre neprihănirea pozițională (nepărihănirea de drept) versus neprihănirea practică sau comportamentală (neprihănirea de fapt).

Ce ar trebui să vezi când te uiți în oglinda Cuvântului? Cu ce fel de prezumții inconștiente citești Biblia? Ce s-a schimbat radical pentru credincioșii din Noul Testament în comparație cu poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament? Acestea sunt câteva din întrebările la care acest mesaj încearcă să răspundă.

Acest mesaj arată ce înseamnă pentru creștinii născuți din nou reînnoirea minții și cum poate fi aceasta realizată în mod practic. De asemenea, explică ce înseamnă o gândire carnală și o gândire spirituală, iar apoi descrie diferențele dintre ele, precum și cum arată o persoană cu adevărat spirituală.

Acest mesaj continuă discuția despre cine sunt cu adevărat în duhul lor creștinii născuți din nou.

În acest mesaj, sunt explicate cele trei părți din care este alcătuită ființa umană, adică duh, suflet și trup, precum și relațiile dintre acestea, cu un accent pe duhul omului și pe cine sunt cu adevărat creștinii născuți din nou, din perspectiva duhului.În acest mesaj, sunt explicate cele trei părți din care este alcătuită ființa umană, adică duh, suflet și trup, precum și relațiile dintre acestea, cu un accent pronunțat pe duhul omului și pe cine sunt cu adevărat creștinii născuți din nou, din perspectiva duhului.

Acest mesaj explică cum conștiința noastră împreună cu comportamentul sau purtarea noastră poate genera două tipuri de conștiențe care ne sunt ambele dăunătoare: o conștiență a faptelor moarte și o conștiență a păcatului.

În acest mesaj se vorbește despre relația dintre conștiință și Legea lui Moise, despre rolul fiecăreia, precum și despre avantajele și dezavantajele fiecăreia.

În acest mesaj învățăm despre scopul și efectele conștiinței umane.

În acest mesaj, învățăm despre originea conștiinței umane și despre primele sale efecte asupra oamenilor.

Acest mesaj vorbește despre credință și fapte bune și despre rolul fiecăreia în a-i fi plăcut lui Dumnezeu.

Acest mesaj incearca sa raspunda la urmatoarele intrebari: (1) De unde vine pandemia? (2) Este această pandemie judecata lui Dumnezeu pentru păcatul omenirii? (3) Trăim vremurile din urmă? (4) Care este atitudinea corectă a creștinilor în timpuri de criză?

Acest mesaj descrie care este poziția actuală de autoritate a credincioșilor în tărâmul spiritual și care sunt implicațiile practice ale acesti autorități în general aici pe pământ și în special în legătură cu COVID-19.

Acest mesaj vorbește despre relația dintre dragoste și credință și despre modul în care dragostea întărește credința fără efort atunci când este înțeleasă corect.

Acest mesaj de învățătură răspunde la următoarele întrebări: mai judecă Dumnezeu astăzi națiunile prin boală? Dacă nu, de ce nu?

Este zeciuială pentru credincioșii Noului Testament? Dacă da, de ce ar trebui să dăm zeciuială și care sunt beneficiile? Cât ar trebui să dăm ca zeciuală? Acestea sunt întrebările la care încearcă să răspundă această sesiune.

Când și unde trebuie să dăm zeciuala? Ar trebui să dăm zeciuala chiar și când suntem în datorii? Ce se întâmplă dacă nu dăm zeciuiala? Suntem blestemați? Depind vindecarea și prosperitatea noastră de zeciuială? Ne va restitui Dumnezeu zeciuiala înmulțită? Acestea sunt întrebările la care încearcă să răspundă această sesiune.

În acest mesaj, vom dovedi că pasajul biblic de la Evrei 3:12-14 și „căderea” (îndepărtarea sau separarea) descrisă acolo nu se referă la posibilitatea credincioșilor născuți din nou de a-și pierde vreodată mântuirea din cauza păcatului, ci acel pasaj tratează un alt fel de separare de Dumnezeul cel viu.