Podcasts about galateni

Galateni 4.1-7 1. Dar, câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot.2. Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său.3. Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.4. Dar, când […]

Galateni 3.19-22 9. Aşa că cei ce se bizuie pe credinţă sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios.10. Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”11. Şi că nimeni nu este […]

Galateni 3.15-18 15. Fraţilor, (vorbesc în felul oamenilor) un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuşi nimeni nu-l desfiinţează, nici nu-i mai adaugă ceva.16. Acum, făgăduinţele au fost făcute „lui Avraam şi seminţei lui.” Nu zice: „şi seminţelor” (ca şi cum ar fi vorba de mai multe), ci ca şi cum ar fi vorba […]

Galateni 3.10-14 10. Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”11. Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va […]

Galateni 3.1-6 1. O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?2. Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?3. Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi […]

Galateni 2.16-21 16. Totuşi, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.17. Dar, […]

Galateni 2.11-16 11. Dar, când a venit Chifa în Antiohia, i-am stat împotrivă, în faţă, căci era de osândit.12. În adevăr, înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar, când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.13. Împreună cu el au început să […]

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI RĂMÂI ÎN LEGILE LUI! „Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16)

Galateni 1.1-51. Pavel, apostol nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos şi prin Dumnezeu Tatăl care L-a înviat din morţi,2. şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, către bisericile Galatiei:3. Har şi pace vouă de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Isus Hristos!4. El S-a dat pe Sine […]

Galateni 1.6-24 6. Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.7. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.8. Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer […]

CONSOLIDAREA RELAȚIILOR „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor…” (Galateni 5:22-23)

ÎNVAȚĂ SĂ-L ASCULȚI PE DUMNEZEU! (4) „În cele ce vă scriu, iată, înaintea lui Dumnezeu, nu mint.” (Galateni 1:20)

NU RENUNȚA! „Să nu obosim în facerea binelui...” (Galateni 6:9)

Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

FEREȘTE-TE DE INVIDIE ȘI DE GELOZIE! „Să nu umblăm după o slavă deşartă, întărâtându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.” (Galateni 5:26)

Mântuirea în Vechiul Testament și cazuri de apostazie în BiblieDar cum rămâne cu cazurile care sunt consemnate în Scriptură ca și apostazie reală în credință? Printre astfel de exemple se numără Lot, împaratul Saul, Solomon, Iuda Iscarioteanul — ucenicul lui Isus — Anania, Imeneu și Filet, Dima,  etc. În primul rând, să ne ocupăm de persoanele din Vechiul Testament care au trăit înainte de moartea și învierea lui Isus. Despre unii dintre cei mai proeminenți oameni  ai Vechiului Testament, cum ar fi Adam, Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, Iosua, David, Daniel, Isaia, Ieremia și toți ceilalți profeți, știm cu siguranță că după moartea lui Isus pe cruce, ei au fost mântuiți. Însă, pe ce bază? Mai mult decât atât, cum rămâne cu toți ceilalți oameni mai puțin cunoscuți, ale căror nume nu au fost menționate în Biblie, dar care totuși au făcut parte din poporul lui Dumnezeu? Au fost mântuiți după cruce? Dacă da, cum? Pe ce bază? Dacă nu, de ce? Cum a atins răscumpărarea viețile lui Rut și Rahav? Acestea sunt întrebări esențiale.Mântuirea personală prin har, prin credință în lucrarea ispășitoare a lui Cristos pe cruce, s-ar putea să nu fi fost atât de clară pe vremea lui Noe, așa cum este pentru noi astăzi. Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii a venit la naţiunea Israel la aproximativ patru sute de ani după ce canonul Vechiului Testament a fost închis. Cum, atunci, ar putea exista un obiect clar al credinței?O concepție greșită des întâlnită despre calea de mântuire în Vechiul Testament este că evreii au fost mântuiți prin respectarea Legii. Dar știm din Scriptură că aceasta nu este adevărat. Galateni 3:11 spune:Galateni 3:11 (NTR)11 Este clar că nimeni nu este îndreptățit înaintea lui Dumnezeu prin Lege, pentru că „cel drept prin credință va trăi“.Unii ar putea spune că acest verset este valabil doar pentru Noul Testament, dar Pavel citează din Habacuc 2:4, unde spune:Habacuc 2:4 (NTR)4 Iată, s-a mândrit! Nu-i este drept sufletul în el. Însă cel drept prin credința lui va trăi.Mântuirea prin credință, fără Lege, era un principiu al Vechiului Testament. Pavel a învățat că scopul Legii era de a sluji ca un „tutore pentru a ne aduce la Cristos, ca să fim îndreptățiți prin credință” (Galateni 3:24). De asemenea, în Romani 3:20, Pavel a subliniat că respectarea Legii nu i-a salvat pe evreii din Vechiul sau Noul Testament, deoarece nimeni nu poate fi  declarat drept înaintea Lui prin respectarea Legii. Legea nu a fost niciodată menită să salveze pe cineva; scopul Legii a fost să ne facă conștienți de păcat. Dacă mântuirea oamenilor în Vechiul Testament nu a fost prin respectarea Legii, atunci prin ce a fost? Răspunsul la această întrebare se găsește în Scriptură, așa încât să nu existe nicio îndoială cu privire la acest subiect. În Romani 4, apostolul Pavel precizează că mântuirea în Vechiul Testament a fost aceeași ca și în Noul Testament, adică doar prin har, doar prin credință, numai în Cristos. Pentru a dovedi acest lucru, Pavel ne îndreaptă atenția către Avraam, strămoșul poporului evreu, care a fost mântuit prin credință și nu prin fapte: „Avraam a crezut pe Dumnezeu, și aceasta i s-a socotit ca neprihănire” (Romani 4:3). Avraam nu ar fi putut fi mântuit respectând Legea, deoarece a trăit cu peste patru sute de ani înainte ca ea să fie dată! De asemenea, circumcizia nu a fost prezentată lui Avraam și descendenților săi până în Geneza 17, adică mai mult de zece ani mai târziu. Romani 4:13-16 spune aceasta:Romani 4:13-16 (NTR)13 Căci nu prin Lege i-a fost făcută lui Avraam sau urmașilor lui promisiunea că va fi moștenitor al lumii, ci prin dreptatea care vine prin credință.14 Căci, dacă moștenitori sunt cei ce sunt sub Lege, atunci credința este fără folos, iar promisiunea este desființată.15 Fiindcă Legea aduce mânie, dar, unde nu este Lege, nu este nici încălcare a Legii.16 De aceea promisiunea este prin credință: ca să fie potrivit harului, așa încât aceasta să fie sigură pentru toți urmașii, nu doar pentru cei ce sunt sub Lege, ci și pentru cei ce au credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor.Aici vedem că promisiunea de a deveni moștenitori ai lumii sau promisiunea mântuirii nu a fost făcută numai lui Avraam, ci și descendenților săi care au venit prin Isaac. Iar aceasta nu a venit prin Lege, ci prin credința lui Avraam. Toți urmașii lui, de la Isaac la Cristos, au primit mântuirea după cruce la nivel federal datorită credinței lui Avraam și a legământului cu Dumnezeu, chiar dacă unii dintre ei nu au umblat pe deplin cu El. Avraam a fost capul federal al mântuirii lor prin credință. Pentru a dovedi că Dumnezeu Își împlinește promisiunile făcute unui lider federal în viața descendenților săi, chiar dacă ei nu sunt plăcuți întotdeauna lui Dumnezeu, voi oferi câteva exemple. În primul rând, Noe a fost salvat de la distrugerea potopului împreună cu toată familia sa (soție, fii și nurori), deși Biblia nu spune nimic despre relația sau devotamentul lor față de Dumnezeu. Au fost salvați datorită lui Noe. În al doilea rând, în 2 Împărați 10:30-31, Dumnezeu face o promisiune puternică împăratului Iehu, că fiii săi vor sta pe tronul lui Israel până la a patra generație, fără a adăuga nici o condiție sau calificativ la aceasta:2 Împărați 10:30-31 (VDC)30 Domnul a zis lui Iehu: „Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea și ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.”31 Totuși Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în legea Domnului Dumnezeului lui Israel și nu s-a abătut de la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel.După ce Dumnezeu a făcut acea făgăduință, chiar și împăratul Iehu, căruia i s-a făcut promisiunea, nu a umblat din toată inima lui după legea Domnului Dumnezeului lui Israel. Și-a revocat Dumnezeu promisiunea față de el sau de fiii săi din cauza păcatelor sale? Desigur că nu! Ioahaz, fiul lui Iehu, a domnit șaptesprezece ani peste Israel în Samaria, deși a făcut ce este rău înaintea Domnului (2 Împărați 13:1-2). Apoi, Ioas, fiul lui Ioahaz și descendentul lui Iehu din a doua generație, a domnit șaisprezece ani peste Israel în Samaria, deși și el a făcut ce este rău în ochii lui Dumnezeu (2 Împărați 13:10-11). Mergând mai departe, în 2 Împărați 14:23-24, vedem a treia generație a lui Iehu, Ieroboam, fiul lui Ioas, care începe să domnească în Samaria și o face timp de patruzeci și unu de ani, deși și el a făcut rău în ochii lui Dumnezeu și a a făcut pe Israel să păcătuiască. În sfârșit, în 2 Împărați 15:8-9, Biblia spune că Zaharia, fiul lui Ieroboam (a patra generație a lui Iehu) a domnit peste Israel în Samaria timp de șase luni. 2 Împărați 15:12 spune următoarele:2 Împărați 15:12 (VDC)12 Astfel s-a împlinit ce spusese lui Iehu Domnul, când zisese: „Fiii tăi până în al patrulea neam vor ședea pe scaunul de domnie al lui Israel.”Nu pot decât să mă minunez de bunătatea și credincioșia extravagantă a lui Dumnezeu față de oameni! Așadar, descendenții lui Avraam au fost mântuiți prin credința sa, după învierea lui Isus. Ai putea spune că Dumnezeu nu este corect să aleagă doa...

Galateni 3.1-5 1. O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?2. Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?3. Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi […]

STĂPÂNIREA DE SINE, PRIN PUTEREA DUHULUI „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Galateni 5:25)

ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA PENTRU VIAȚA TA! „Fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi”. (Galateni 6:5)

AI O ATITUDINE DE ÎNDREPTĂȚIRE? „Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)

TU EȘTI CHEMAT „PRIN HARUL SĂU” „Dumnezeu… m-a chemat prin harul Său…” (Galateni 1:15)

CUM SĂ FIM RĂBDĂTORI (4) „Roada Duhului, dimpotrivă, este… pacea, îndelunga răbdare…” (Galateni 5:22)

MANIFESTAREA DRAGOSTEI „Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” (Galateni 5:13)

DUMNEZEU A DAT CE AVEA MAI SCUMP! „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său... ca să răscumpere...” (Galateni 4:4-5)

1 Timotei 4:1–5 (Depărtarea de credință)1 Timotei 4:1-5 (VDCL)1 Duhul însă spune lămurit că în vremurile din urmă unii se vor lepăda de credință, luând aminte la duhuri amăgitoare și învățături de draci,2 care vorbesc minciuni în fățărnicie, înfierați în cugetul lor, ca și cu fierul roșu,3 oprind căsătorirea și poruncind a se feri de mâncări, pe care Dumnezeu le‐a făcut să fie luate cu mulțumiri de cei credincioși și care au cunoscut pe deplin adevărul.4 Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulțumiri;5 căci este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciune.Primele două versete din textul de mai sus afirmă că în vremurile din urmă unii oameni se vor lepăda de credință acordând atenție spiritelor înșelătoare și doctrinelor demonilor, fără să-și dea seama de acest lucru bineînțeles, și din ipocrizie vor vorbi minciuni, conștiința acestora fiind însemnată cu fierul roșu. Mulți creștini cred că lepădarea de credință din aceste verste se referă la pierderea mântuirii veșnice, pentru că ei interpretează duhurile înșelătoare și învățăturile demonilor ca păcate imorale care, în cele din urmă, îi vor face pe unii creștini autentici să-și piardă mântuirea. Însă, te invit să luăm lucrurile pe rând și să vedem mai întâi în ce constau aceste învățături greșite și apoi cine sunt acei „unii” care se vor lepăda de credință, la ce fel de credință se referă și ce înseamnă această îndepărtare.Înainte de toate, aș dori să menționez că verbul „a lepăda” din versetul 1 ales de traducerea Cornilescu pentru a transla cuvântul grecesc apostesontai (îndemnând îndepărtare sau distanțare) este unul mult prea sever care transmite ideea de renunțare definitivă și ireversibilă la credință, în deplină conștiență de cauză a persoanei. Exclude posibilitatea persoanei de a fi înșelată (vezi expresia duhuri amăgitoare din versetul 1) sau îndepărtarea să fie una temporară cu posibilitatea de revenire.  O traducere mai fidelă a acestui verset ar fi următoarea:1 Timotei 4:1-5 (BTF2015)1 Iar Duhul spune în mod clar că, în timpurile din urmă, unii se vor depărta de credință, dând atenție duhurilor amăgitoare și doctrinelor dracilor.Versetele 3 și 4 descriu unele dintre lucrurile și doctrinele pe care acești oameni le promovează și anume: interzicerea căsătoriei și abținerea de la anumite mâncăruri. Lucrurile relatate aici nu sunt păcate imorale și plăceri trupești în care oamenilor le place de obicei să  trăiască, ci mai degrabă „alte căi aparent bune” și ascetice de a dobândi neprihănirea. Ele sunt învățături și doctrine, dar nu păcate.Aceste învățături sunt îmbrăcate într-o înfățișare de sfințenie ceea ce le face foarte subtile și înșelătoare. Judecând după natura lor, se pare că cei care le propagau, încercau să fie sfinți prin fapte în loc de credință. Ei credeau că sfințenia vine din respectarea strictă a unui set de reguli. Aceste doctrine par să se asemene cu Legea lui Moise și să fie de natură iudaică. Cine pot fi oare acești oameni? Din moment ce pasajul vorbește de o îndepărtare de credință înseamnă că acei oameni au avut contact la un moment dat cu învățătura curată a mântuirii numai prin credința în Cristos. Ei fie au fost atât de convinși încât au fost și născuți din nou, sau s-au alăturat doar bisericii pentru o vreme, însă nu au putut să renunțe pe deplin la Legea lui Moise și nu fuseseră născuți din nou niciodată. Pavel îi numește ipocriți și mincinoși din cauză că una predicau altora, însă ei făceau exact invers în viața lor privată, iar conștiința lor a ajuns să fie insensibilă datorită trăirii lor constante în acel stil de viață. Ei nu mai vedeau seriozitatea contradicției din viața lor din dorința de a apărea în fața oamenilor ca fiind religioși și sfinți. După cum zona în care un animal însemnat cu fierul roșu devine amorțită și insensibilă la durere, așa și conștiința acestor oameni se desensibilizase. Din această cauză, apostolul Pavel descrie conștiința lor ca fiind însemnată cu fierul roșu.E foarte posibil ca acei „unii” influențați de învățăturile iudeilor să fie chiar lideri (păstori și învățători) ai bisericii lui Cristos din Efes, din moment ce ereziile avea legătură cu doctrine care de obicei sunt predicate din față. Mai mult decât atât, în 1 Timotei 1:7, ei sunt descriși ca dorind să fie învățători ai Legii. Dacă aceștia erau născuți din nou, ei îl iubeau probabil pe Dumnezeu, erau mântuiți veșnic prin har, dar din când în când erau „mușcați” de auto-neprihănirea propagată de adepții Legii lui Moise și se concentrau în principal pe faptele lor bune pentru a-I plăcea lui Dumnezeu aici pe pământ, iar aceasta era din cauza lipsei de înțelegere și revelație. Ei nu erau încă pe deplin stabiliți în Cristos și în credința în adevăr în toate domeniile. Aceasta nu înseamnă că își pierduseră mântuirea veșnică, ci că în viața lor de zi cu zi, ei se bazau mai mult pe neprihănirea lor de sine pentru a atrage favoarea lui Dumnezeu, în loc să aplice aceeași credință simplă pe care au avut-o la momentul mântuirii. Așadar, depărtarea lor de credință nu era o cădere ireversibilă din credință, ci o îndepărtare temporară sau limitată doar la unele aspecte ale vieții lor de credință. La fel se întâmplă și în ziua de azi cu mulți creștini autentici din trupul lui Cristos care mai alunecă din când în când în neprihănire de sine sau nu au o credință deplină în adevăr în toate domeniile vieții lor. Pavel nu a avut în vedere aici pierderea mântuirii veșnice. O mulțime de creștini născuți din nou, care sunt încă legaliști și auto-neprihăniți, vor merge în continuare în rai.Din acest pasaj putem extrage și niște principii generale de credință. De exemplu, minciuna diavolului va avea întotdeauna ca rezultat o mântuire bazată pe fapte. Aceasta este atrăgătoare deoarece o religie orientată spre fapte bune pare impresionantă, sfântă și dreaptă pentru alții. Putem examina religie cu religie și vom observa că toate se bazează pe ceea ce faci sau nu faci. Se crede că, astfel, Dumnezeu este îmbunat în cerințele Lui, sau, cu alte cuvinte, lucrările omenești bune Îl temperează, Îl înduplecă pe Dumnezeu. Însă, toate aceste învățături sunt satanice și alimentate de demonic. Adevăratul creștinism nu se bazează deloc pe fapte și lucrări umane, ci numai pe harul lui Dumnezeu.Religiile false ne învață că trebuie să lucrăm pentru salvare, dar creștinismul adevărat ne învață că Dumnezeu a făcut totul în Cristos.Aceasta este o modalitate de a identifica falsurile în învățături. Minciunile lui Satan se referă întotdeauna la același lucru: spiritualitatea realizată prin efort uman și nu bazată doar pe Cristos. Apocalipsa 3:1–5 (Cartea vieții)Apocalipsa 3:1–5 (NTR)1 Îngerului bisericii din Sardes scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Cel Ce are cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: știu faptele tale. Ai reputația că trăiești, dar ești mort.2 Trezește-te și consolidează lucrurile rămase, care sunt pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu.3 Adu-ți aminte, deci, ce ai primit și auzit! Păzește-le și pocăiește-te! Dacă însă nu te trezești, voi veni ca un hoț și nicidecum nu vei ști la ce oră voi veni la tine.4 Ai totuși în Sardes câteva nume care nu și-au pătat hainele. Ei vor umbla cu Mine, îmbrăcați în alb, pentru că sunt demni de lucrul acesta.5 Cel ce învinge va fi îmbrăcat în haine albe și nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții, iar Eu îi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.Aceste versete par să se concentreze asupra faptelor bune, pe ideea de a fi vigilenți, de a nu ne păta hainele și de a fi victorioși. Versetul 5 spune în mod special că numai cei ce vor birui vor fi îmbrăcați în haine albe, numele lor nu va fi șters din cartea vieții sau din cartea celor mântuiți, iar Isus le va mărturisi numele înaintea Tatălui Său și înaintea îngerilor Săi. Una dintre interpretările cele mai des întâlnite ale acestui verset în lumea creștină este că unii oameni născuți din nou nu vor fi suficient de veghetori, nu vor învinge și, în cele din urmă, numele lor vor fi șterse din cartea vieții, chiar dacă au fost odată mântuiți în mod autentic. La prima vedere, aceasta pare o concluzie plauzibilă. Însă, haideți să aruncăm o privire mai atentă la fiecare verset.Aceste cuvinte erau adresate pastorului bisericii din Sardes, care reprezenta, de fapt, întreaga biserică din acel oraș. Ea era formată din două feluri de oameni: (1) mântuiți cu adevărat, (2) și cei care se numeau creștini și făceau tot felul de lucrări bune, morale, dar nu aveau o relație cu Isus Cristos și nu fuseseră niciodată născuți din nou spiritual.În versetul 1, Isus spune acestei biserici din Sardes că are niște fapte și o reputație că este în viață, dar este moartă. Ce este o biserică moartă? Este o comunitate creștină în care majoritatea oamenilor (dar nu toți) se afișează că fiind creștini buni, dar în realitate au o credință moartă. Biserica din Sardes era formată în principal din astfel de oameni. Ei făceau o mulțime de fapte și activități bune pentru comunitatea lor și probabil de aceea biserica din Sardes avea o reputație atât de bună, dar toate acele lucruri pe care le făceau erau fapte moarte pentru că nu veneau din credința în Cristos și erau doar niște fapte bune.  Versetul 2 menționează că lucrările lor nu erau perfecte (sau desăvârșite) înaintea lui Dumnezeu, întărind ideea că acești oameni nu fuseseră născuți din nou. Galateni 5:6 spune că singurul lucru care contează în Cristos este credința care lucrează prin dragoste. Pentru ca orice faptă să fie vie, ea trebuie să fie realizată dintr-o relație bazată pe credință în Cristos prin dragoste. Mai mult, Coloseni 2:9 spune că oricine este în Cristos este deja complet în El. Doar cineva în Cristos este complet și desăvârșit și, prin urmare, poate înfăptui lucrări perfecte înaintea lui Dumnezeu.S-ar putea să fi existat o perioadă în care biserica din Sardes să fi fost pe deplin vie, ceea ce înseamnă că majoritatea oamenilor din ea erau născuți din nou și eficienți în Împărăție. Însă, cu timpul, datorită unei învățături care a fost poate prea inclusivă și prea influențată negativ de cultura societății, biserica a murit. Aceasta nu înseamnă că oamenii care erau născuți din nou și-au pierdut mântuirea, ci înseamnă că biserica pe ansamblu a murit în sensul că unii credincioși autentici au plecat de acolo, s-au adăugat oameni noi și, în timp, cei morți spiritual i-au depășit numeric pe cei vii spiritual. Versetul 4 subliniază că erau, chiar și în acea biserică moartă din Sardes, câțiva oameni care încă nu-și compromiseseră credința și relația cu Cristos făcând lucrări din neprihănire de sine. Aceasta arată că erau vrednici. Nimeni nu poate fi vreodată îndreptățit prin fapte, chiar și dacă acele fapte sunt făcute prin credință. Singurul lucru care îi face pe oameni să fie demni înaintea lui Dumnezeu este neprihănirea lui Cristos și credința în acea neprihănire. Deci, acești oameni și-au păstrat convingerea puternică și credința lor simplă în neprihănirea lui Cristos. Ei nu au diluat și nici nu au murdărit această convingere amestecând-o cu eforturi umane.În versetul 2, Isus încurajează biserica să fie vigilentă și să întărească lucrurile rămase care sunt gata să moară. Ce înseamnă să fii atent sau veghetor? Să presupunem că a fi vigilent se referă la faptele bune pe care oamenii născuți din nou le fac pentru a-și menține mântuirea. Aceasta înseamnă că oamenii din acea biserică trebuiau să vegheze asupra lor înșiși și asupra acțiunilor lor, pentru a se asigura că sunt cât mai sfinți posibil încât să biruiască și să rămână mântuiți. Această presupunere creează câteva probleme semnificative. În primul rând, adăugăm lucrările lor imperfecte la credința în Cristos ca o condiție a menținerii mântuirii. Standardul lui Dumnezeu este sfințenie perfectă, pe care niciun om nu o poate atinge nici măcar după mântuire. Numai Isus a reușit aceasta. În al doilea rând, ei nu puteau ști niciodată dacă mai erau încă mântuiți sau nu. Ei s-ar fi întrebat mereu: „Suntem suficient de veghetori sau trebuie să fim mai atenți? Suntem peste pragul mediu „necunoscut” al vegherii pe care îl are Dumnezeu, dacă există așa ceva?” Nu puteau ști. Așa că „a fi veghetoare ca biserică” nu se poate referi la oamenii născuți din nou și la faptele bune ca o condiție a mântuirii.Versetele 2 și 3 dezvoltă ceea ce înseamnă a fi vigilentă ca biserică. În primul rând, întărește lucrurile care rămân, care sunt pe cale să moară. Ce sunt aceste lucruri? Ele sunt legate de învățătura curată despre credința în Cristos, dreptatea și pocăința, astfel încât oamenii să poată fi mai întâi născuți din nou și să devină vii spiritual. În al doilea rând, amintiți-vă cum ați primit și auzit mesajul mântuirii, apoi țineți strâns de acesta și pocăiți-vă ca biserică, nu ca individ. Scriitorul nu se referă la ceea ce ați primit și auzit, ci la modul în care ați primit și auzit mesajul mântuirii – adică numai prin credință și prin mărturisirea cu gura. Știu că în Noua Traducere Românească (NTR) din care am citit pasajul, versetul 3 spune: „Adu-ți aminte, deci, ce ai primit și auzit!” Însă, în traducerea Cornilescu și Biblia Traducere Fidelă 2015 (BTF2015), versetul 3 spune: „Adu-ți aminte, deci, cum ai primit și auzit.” De asemenea, și traducerea New King James Version (NKJV) din engleză la fel a translat versetul 3: cum ai primit și auzit și nu ce ai primit și auzit. În al treilea rând, o altă dovadă că audiența era formată în principal din oameni nemântuiți poate fi găsită în ultima parte a versetului 3, care spune următoarele: „Dacă însă nu te trezești, voi veni ca un hoț și nicidecum nu vei ști la ce oră voi veni la tine”. Însă, 1 Tesaloniceni 5:4-5 spune că ziua Domnului nu va prinde ca un hoț pe cei care sunt în Cristos, pentru că ei nu sunt în întuneric, ci sunt fii ai luminii:1 Tesaloniceni 5:4–5 (NTR)4 Însă voi, fraților, nu sunteți în întuneric, așa încât ziua aceea să vă apuce ca un hoț.5 Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.Acest pasaj clarifică faptul că pentru oameni, a veghea sau a fi atenți, însemna ca ei să vină în Cristos și să se asigure că sunt în Cristos. În acest fel, a doua venire a lui Isus nu i-ar lua prin surprindere ca un hoț în noapte.Versetul 5 din pasajul nostru inițial (Apocalipsa 3:1–5) spune că cel ce va birui nu va avea numele său șters din cartea vieții. Să biruiască ce anume? Tentațiile de a-L părăsi pe Dumnezeu și de a renunța la mântuire din cauza numeroaselor probleme și încercări din lume care le-ar putea apărea în cale? Nu, desigur că nu, ci mai degrabă să învingă păcatul, pe diavolul, moartea și lumea. Cine sunt biruitorii în Biblie? Cine a biruit deja toate aceste lucruri? Acei oameni care în primul rând au venit în Cristos și au devenit credincioși născuți din nou. Fără aceasta, nu se poate învinge nimic, nimeni nu poate nici măcar să încerce să învingă ceva. 1 Ioan 5:4–5 spune următoarele:1 Ioan 5:4–5 (VDCL)4 Pentru că orice este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră.5 Cine este cel ce biruiește lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?Conform acestui pasaj, este cert că cei născuți din Dumnezeu biruiesc lumea, nu există nicio îndoială în această privință. Credința în Cristos este cea care asigură această biruință, iar acești oameni sunt cei ale căror nume nu vor fi șterse din cartea vieții. Să mai vedem câteva pasaje despre a fi victorioși.1 Ioan 2:13 (BTF2015)13 Vă scriu, taților, pentru că ați cunoscut pe Cel care este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. Vă scriu, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl.În acest verset, verbul „a învinge” este la timpul trecut, adică acei tineri l-au biruit deja pe cel rău, doar fiind în Cristos. Mai mult, acest lucru este dovedit de Romani 8:37:Romani 8:37 (NTR)37 Însă, în toate aceste lucruri, suntem mai mult decât învingători prin Cel Care ne-a iubit.Creștinii sunt mai mult decât biruitori prin Cel care i-a iubit. Ei nu înving, ci ei au învins deja în Cristos pentru că El a înfrânt lumea. Deci, a învinge înseamnă a veni în Cristos și nu a încerca să-și păstreze mântuirea până la capăt prin fapte bune. În lumina a tot ceea ce s-a spus până acum, Apocalipsa 3:5 poate fi înțeles în felul următor: „Cei care sunt născuți din nou din Dumnezeu și cred în El sunt cei care biruiesc și care nu vor fi niciodată șterși din cartea vieții”. Este o promisiune și o binecuvântare, nu o amenințare.Acum, din moment ce suntem la subiectul cărții vieții, să încercăm să aruncăm puțin mai multă lumină asupra ei și asupra cui și când este înregistrat acolo. Majoritatea creștinilor cred că Dumnezeu are un așa-numit registru numit cartea vieții în care El adaugă oameni pe măsură ce sunt mântuiți de-a lungul istoriei omenirii sau îi șterge atunci când își pierd mântuirea. Numai cei care rămân înscriși acolo vor moșteni noul cer și noul pământ. Să vedem ce are de spus Biblia despre aceasta și dacă aceste presupuneri sunt valabile.În primul rând, conform cu Apocalipsa 20:15, 21:27 și Filipeni 4:3, este adevărat că Dumnezeu are o Carte a Vieții, iar credincioșii născuți din nou sunt cu siguranță scriși în acea carte, numită și cartea vieții Mielului. De asemenea, este adevărat că numai oamenii mântuiți vor rămâne înregistrați acolo până în ziua judecății. Să citim aceste pasaje:Apocalipsa 20:15 (NTR)15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în lacul de foc.Apocalipsa 21:27 (NTR)27 Nimic necurat nu va intra în ea și nimeni care trăiește în spurcăciune și minciună, ci doar cei care sunt scriși în cartea vieții Mielului.Filipeni 4:3 (NTR)3 Iar pe tine, adevărat partener de jug, te rog, ajută-le pe aceste femei! Ele au lucrat din greu pentru Evanghelie împreună cu mine, cu Clement și cu ceilalți confrați ai mei, ale căror nume sunt în cartea vieții.În al doilea rând, conform Apocalipsei 13:8 și 17:8, se pare că există o anumită categorie de oameni care nu au fost incluși deloc în cartea vieții de dinainte de întemeierea lumii:Apocalipsa 13:8 (NTR)8 Toți cei ce locuiesc pe pământ i se vor închina, fiecare om al cărui nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului Care a fost înjunghiat.Apocalipsa 17:8 (NTR)8 Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este, dar ea urmează să se ridice din Adânc și va merge spre distrugere. Locuitorii pământului, cei ale căror nume n-au fost scrise în cartea vieții de la întemeierea lumii, vor rămâne uimiți văzând fiara, pentru că ea era, nu mai este, dar va fi prezentă.În al treilea rând, Biblia nu menționează nicăieri că oamenii, de-a lungul istoriei, au fost adăugați, sau sunt adăugați, în cartea vieții în momentul mântuirii lor. Pe baza acestor scripturi ale Apocalipsei, putem, cu destul de multă certitudine, trage concluzia că restul oamenilor, în afara celor care s-au închinat fiarei, au fost înscriși în cartea vieții de dinainte de întemeierea lumii, indiferent dacă urmau să fie mântuiți sau nu (voi explica aceasta mai târziu).În al patrulea rând, în Luca 10:20, Isus le spune celor șaptezeci de ucenici, care se bucurau că demonii le sunt supuși, mai degrabă să se bucure că numele lor sunt scrise în ceruri.Luca 10:20 (NTR)20 Totuși, nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în Ceruri!Putem presupune din nou cu destulă siguranță că Isus vorbea aici despre cartea vieții. Altfel, nu ar exista niciun motiv de bucurie dacă ar fi doar consemnați în cartea generală a celor vii sau în cărțile pentru judecată. În acel moment al istoriei, niciunul dintre ucenici nu era încă mântuit pentru că Cristos nu murise încă pe cruce. Cu toate acestea, se pare că ei erau deja înregistrați în cartea vieții. Pentru a complica și mai mult lucrurile, Iuda Iscarioteanul era printre acei ucenici și se știe clar că el a sfârșit rău și nu a fost mântuit, deși fusese consemnat în acea carte. El a fost fiul pierzării:Ioan 17:12 (NTR)12 Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit și niciunul dintre ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.Apoi avem oameni în Vechiul Testament, precum Avraam, regele David, Daniel și așa mai departe, care au murit fizic înainte ca Cristos să moară pe cruce și, totuși, Biblia dezvăluie că sunt mântuiți cu siguranță și astfel trebuie să fi fost scriși în cartea vieții. Dacă facem un rezumat: (1) unii oameni au fost înregistrați în cartea vieții înainte de a fi mântuiți (de exemplu, ucenicii lui Isus); (2) alți oameni au fost înscriși în cartea vieții însă nu au fost mântuiți în cele din urmă, deși au avut ocazia să facă acest lucru, și știm despre ei că sunt pierduți pentru totdeauna (de exemplu, Iuda Iscarioteanul); (3) iar alți oameni nu au avut ocazia să fie mântuiți în timpul vieții lor, dar ei sunt mântuiți pentru totdeauna și sunt înscriși în cartea vieții (părinții și profeții din Vechiul Testament).Acum, dacă încercăm să punem împreună toate aceste date, o posibilă interpretare care le-ar lega pe toate în mod logic și consecvent, fără a contrazice niciuna dintre ele, și care ar da sens tuturor acestor versete în contextul siguranței mântuirii, este următoarea:1. Dumnezeu fie a știut dinainte în mod clar, fie a hotărât în ​​mod specific (pentru scopurile Sale) că unii oameni nu vor fi mântuiți niciodată. Așa că El nu i-a inclus în cartea vieții dinainte de întemeierea lumii. Aceștia sunt închinătorii fiarei de la sfârșitul timpurilor.2.Restul oamenilor din toată istoria omenirii care urmau să fie mântuiți SAU NU, El i-a inclus oricum pe toți în cartea vieții dinainte de întemeierea lumii. Această ipoteză este susținută de 1 Timotei 2:3–4, unde Dumnezeu spune că El dorește ca toți oamenii să fie mântuiți, deși nu toți vor fi mântuiți. El dă o șansă și acordă beneficiul îndoielii tuturor oamenilor:1 Timotei 2:3–4 (NTR) 3 Acest lucru este bun și bine primit de către Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4 Care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoașterea adevărului.3. Apoi, începând de acolo, Dumnezeu a șters din cartea vieții pe oamenii care au murit fizic și au părăsit această lume fără să aibă vreodată o credință mântuitoare sau să manifeste vreun fel de încredere în Dumnezeu, corespunzătoare nivelului de revelație pe care l-au avut în timpul vieții lor. Ceea ce vreau să spun prin această ultimă frază este că oamenii din Vechiul Testament care au trăit înainte de răstignirea lui Cristos au avut o revelație limitată a lui Dumnezeu și a mântuirii și nu au avut posibilitatea răscumpărării. Totuși, conform revelației pe care au avut-o, ei au făcut câțiva pași de credință înspre Dumnezeu în timpul vieții lor, au intrat într-un legământ cu El și acea credință le-a fost socotită drept neprihănire. Astfel, Avraam, Isaac, Iacov, Enoh, Noe, Moise, Iosua, David, Daniel, Rahav și alții ca ei, au rămas înscriși în cartea vieții pentru că, după cruce, li s-a dat mântuirea deși erau deja morți fizic. Acum, oamenii șterși nu au fost niciodată mântuiți de la început – adică ei nu au fost mântuiți și apoi și-au pierdut mântuirea activată, ci și-au pierdut mântuirea potențială. Nu au profitat de aceasta în timpul vieții lor.Această interpretare arată dragostea și mila lui Dumnezeu din belșug față de toți oamenii, asigură că cei care L-au primit pe Cristos nu vor fi niciodată șterși din cartea vieții și explică de ce ucenicii, inclusiv Iuda Iscarioteanul, erau deja în cartea vieții înainte de a fi mântuiți oficial. Eu cred că Iuda Iscarioteanul a fost scos din cartea vieții după moartea sa fizică.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA III)Galateni 5:19–21 (Practicarea faptelor firești)Galateni 5:19–21 (NTR)19 Faptele firii pământești sunt evidente și sunt acestea: preacurvia, necurăția, depravarea,20 idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, invidia, furiile, ambițiile egoiste, neînțelegerile, dezbinările,21 geloziile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri precum acestea. Vă avertizez, așa cum am făcut-o și înainte, că toți cei ce practică astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.Unii predicatori folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini că, dacă practică în mod obișnuit faptele firii pământești descrise în text, își pot pierde oricând mântuirea fără să știe. În primul rând, așa cum am demonstrat în secțiunea anterioară, a moșteni Împărăția echivalează cu a fi mântuit. În al doilea rând, Pavel nu spune că acei oameni care practică faptele firii pământești vor fi dezmoșteniți dintr-o stare de moștenitori, ci că ei nu vor moșteni nimic de la bun început. În al treilea rând, el nu specifică o succesiune cronologică clară sau un număr de abateri după care cei care practică faptele firii își vor pierde mântuirea.În al patrulea rând, dacă privim cu atenție la context (câteva versete înainte și câteva versete după pasajul nostru), putem descoperi imediat că apostolul Pavel ilustrează un contrast absolut între fire și Duh și între faptele firii și roadele Duhului: „Vă spun deci: umblați prin Duhul și, astfel, nu veți împlini nicidecum pofta firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământești, fiindcă acestea se împotrivesc una alteia, pentru ca voi să nu puteți face ceea ce vreți” (Galateni 5:16-17). El doar le pune una lângă alta pentru comparație și instruire dumnezeiască către credincioși. După ce enumeră toate faptele cărnii, el începe versetul 22 cu prepoziția „DAR”, care începe enumerarea roadelor Duhului. El conchide în versetul 24 că cei care sunt ai lui Cristos (care sunt diferiți de cei care practică faptele firii și nu vor moșteni Împărăția) și-au răstignit deja firea cu pasiunile și poftele ei. Așadar, el îi încurajează pe credincioși să trăiască conform adevărului despre natura lor schimbată deja. De fapt, în versetul 25, el spune așa: dacă ești în Duhul, trăiești în El și aparții lui Dumnezeu, atunci și umblă și poartă-te în Duhul sau în conformitate cu El. Tema este în mod clar reînnoirea minții credincioșilor în Cristos și nu pierderea mântuirii lor. Efeseni 5:5–6 (Fiii neascultării, partea 1)Efeseni 5:5–6 (NTR)5 Căci să știți sigur că niciun om imoral sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.6 Nimeni să nu vă înșele cu vorbe goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.Acest text, care este adesea folosit ca obiecție la salvarea eternă, este foarte asemănător cu alte două scripturi din secțiunile anterioare, cu o nouă adăugare: „mânia lui Dumnezeu vine asupra fiilor neascultării”. Implicația este că credincioșii în Cristos, care sunt fii ai lui Dumnezeu și nu ascultă de El făcând oricare dintre lucrurile rușinoase enumerate, vor intra, după un anumit punct, sub mânia lui Dumnezeu. Totuși, despre ce fel de neascultare vorbește Pavel aici? Este neascultarea credinței, nu neascultarea de Lege. El mai spune în Romani 1:5 că prin Isus am primit harul și apostolia de a duce „ascultarea credinței” la toate națiunile. Fiii ascultării sunt cei care își pun credința în Cristos, în timp ce fiii neascultării sunt cei fără Cristos.Din nou, aici principalul răspuns la această obiecție este că apostolul Pavel descrie comportamentul celor care nu vor moșteni niciodată Împărăția lui Dumnezeu și sunt sub mânia Lui, cu scopul de a-i învăța pe credincioși cum să nu trăiască. El începe în Efeseni 4:17 spunând: „Să nu mai umblați așa cum umblă restul neamurilor” și continuă cu acest contrast în capitolele 4 și 5. În Efeseni 5:1, Pavel îi încurajează pe credincioșii din biserica din Efes să devină imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți, iar în versetul 7 din același capitol, el îi îndrumă să nu fie părtași cu fiii neascultării. În versetul 8, Pavel clarifică și mai mult că ei au fost cândva întuneric, dar acum sunt lumină în Domnul, așa că ar trebui să umble conform acelei lumini din interiorul lor. Așa că ei nu sunt cei care vor fi dezmoșteniți dacă persistă suficient de mult în comportamente păcătoase. Expresia „mânia lui Dumnezeu” este menită să sublinieze gravitatea păcatului. Deși Isus Cristos a înlăturat orice păcat și condamnare la momentul mântuirii, asta nu înseamnă că Dumnezeu a devenit mai blând cu păcatul și că putem fi relaxați în privința aceasta. Ar trebui să ne străduim să ne diferențiem de întuneric și să trăim conform standardelor Împărăției pe care am moștenit-o. Coloseni 3:5–11 (Fiii neascultării, partea 2)Coloseni 3:5–11 (NTR)5 De aceea, dați la moarte tot ce este firesc în trupul vostru pământesc: preacurvia, necurăția, dorința rușinoasă, pofta rea și lăcomia, care este idolatrie.6 Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.7 În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei.8 Însă acum, lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de furie, de răutate, de blasfemie, de vorbirea murdară care v-ar putea ieși din gură.9 Nu vă mințiți unul pe altul, pentru că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi și de faptele lui10 și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care este înnoit în cunoaștere, după chipul Creatorului său.11 Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos este totul și în toți.Acest pasaj este identic cu Efeseni 5:5–6, pe care l-am explicat deja. Totuși, am vrut să-l includ separat pentru repetiție și pentru a acoperi toate obiecțiile posibile pe care oamenii le-ar putea aduce cu privire la mântuirea veșnică a noii creații. Pe baza contextului pasajului, putem observa repede din nou contrastul pe care Pavel îl face clar între cei nemântuiți (fiii neascultării) și cei mântuiți care ar putea încă să facă lucruri păcătoase. Tocmai acesta este motivul unei astfel de comparații, deoarece creștinii încă mai fac lucruri păcătoase în procesul de reînnoire a minții și de sfințire. Versetul 5 începe cu prepoziția „de aceea”, care introduce rezultatul a ceea ce s-a întâmplat deja. Pentru că ați murit împreună cu Cristos (Coloseni 3:3) și ați înviat împreună cu Cristos (Coloseni 3:1), de aceea dați la moarte lucrurile pământești precum curvia, necurăția, poftele rele, etc. Versetul 7 continuă la timpul trecut: „În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei”. În cele din urmă, versetul 8 spune: DAR ACUM, lăsați deoparte toate aceste lucruri: mânia, furia, răutatea, etc.Deci, Pavel nu spune că creștinii din biserica din Colose ar putea deveni fii ai neascultării prin faptele lor păcătoase și astfel să vină sub mânie, ci că ar trebui să-și schimbe modul de viață acum că au moștenit Împărăția lui Dumnezeu și nu mai sunt sub mânia Lui. Apocalipsa 21:8 (Pedeapsa celei de-a doua morți)Apocalipsa 21:8 (BTF2015)8 Dar fricoșii și cei care nu cred și scârboșii și ucigașii și curvarii și vrăjitorii și idolatrii și toți mincinoșii vor avea partea lor în lacul care arde cu foc și pucioasă, care este a doua moarte.Unii creștini din trupul lui Cristos folosesc acest verset pentru a susține că credincioșii care nu duc o viață suficient de sfântă conform standardelor morale decente ar putea ajunge în iazul de foc care este moartea a doua. Dacă vrei să crezi această interpretare, nimeni nu te poate opri. Însă, dacă suntem cu adevărat interesați să cunoaștem intenția și adevărul versetului în contextul întregii scripturi, le putem vedea clar. În primul rând, observăm că apostolul Ioan nu spune că cei în Cristos care se poartă ca lași, necredincioși, scârboși sau ucigași vor suferi a doua moarte. În schimb, el îi numește după natura și identitatea lor, care nu este în Cristos. Mai mult decât atât, el începe versetul 8 cu prepoziția „dar”, delimitând clar pe cei care vor birui și care vor moșteni lucrurile lui Dumnezeu din versetul 7 de mincinoșii și de oamenii imorali sexual care vor merge în lacul de foc. Pe lângă asta, așa cum am menționat anterior, Biblia nu identifică niciodată poporul neprihănit al lui Dumnezeu cu acele denumiri păcătoase descrise în Apocalipsa 21:8. Matei 24:3–14 (Mulți se vor poticni)Matei 24:3–14 (NTR / BTF2015 / EDCR)3 Apoi S-a așezat pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii au venit la El, deoparte, și L-au întrebat:‒ Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?4 Isus, răspunzând, le-a zis:‒ Aveți grijă să nu vă ducă în rătăcire cineva!5 Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Cristosul!“, și-i vor duce în rătăcire pe mulți.6 Veți auzi de războaie și vești de războaie. Vedeți să nu vă tulburați, căci acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârșitul.7 O națiune se va ridica împotriva altei națiuni, și o împărăție împotriva altei împărății. Și vor fi foamete, molime și cutremure în diverse locuri.8 Dar toate acestea vor fi doar începutul durerilor nașterii.9 Atunci vă vor da să fiți chinuiți, vă vor ucide și veți fi urâți de toate națiunile din cauza Numelui Meu.10 Atunci mulți se vor poticni, se vor trăda unii pe alții și se vor urî unii pe alții.11 Se vor ridica mulți profeți falși și-i vor duce în rătăcire pe mulți.12 Și din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mulți se va răci.13 Dar cel ce va îndura până la sfârșit va fi salvat.14 Această Evanghelie a Împărăției va fi proclamată întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate națiunile. Și atunci va veni sfârșitul.Aici, Isus vorbește despre o perioadă dificilă de timp pentru creștini în viitor, caracterizată prin înșelăciune, războaie, foamete, cutremure, trădări și fărădelege. În funcție de perspectiva ta asupra vremurilor de sfârșit, acest sezon provocator s-ar putea să se fi întâmplat deja în anul 70 d.Hr. doar pentru evreii creștini, atunci când Titus a distrus Templul, sau se poate referi la timpul apropiat celei de-a doua veniri a lui Isus (așa-numita răpire), sau se poate referi la perioada Marelui Necaz. Însă, sfârșitul timpurilor nu este subiectul acestei cărți. Ideea este că Isus descrie o perioadă grea în care creștinii vor fi pe pământ. Mulți creștini cred că acest text se referă la credincioșii adevărați care trăiesc în acele vremuri și care își vor pierde mântuirea din cauza încercărilor. Ei susțin această interpretare din cauza expresiilor „mulți se vor poticni” din versetul 10, „dragostea celor mai mulți se va răci” din versetul 12 și „cine va îndura până la sfârșit va fi salvat” din versetul 13. Ei înțeleg cuvântul „salvat” din versetul 13 ca referindu-se la mântuirea veșnică și concluzionează că, din moment ce numai cei care vor răbda până la sfârșit vor fi mântuiți, atunci trebuie să fie și unii care nu vor rezista până la sfârșit și astfel nu vor fi mântuiți. Totuși, contextul întregului pasaj nu este mântuirea veșnică; nu despre asta este vorba aici, ci mai degrabă despre necazuri fizice și persecuții pe pământ din cauza Numelui lui Isus în timpul vremurilor de sfârșit.Fraza ”mulți se vor poticni” din versetul 10, care este tradusă mai corect în Biblia în limba engleză New King James ca și „mulți vor fi ofensați”, se referă la darea înapoi în credință pentru un timp și nu neapărat la pierderea mântuirii veșnice. Știm aceasta pentru că următoarele versete descriu în ce fel acei mulți se vor ofensa sau se vor poticni: ei se vor trăda și se vor urî unul pe altul, iar dragostea lor se va răci din cauza fărădelegii. Toate aceste fapte denotă o lipsă de credință în Isus și Evanghelie pentru această viață prezentă și nu o lipsă de credință în Evanghelie pentru viața viitoare. De ce ar trăda credincioșii pe alți oameni? Ar fi de frica unei amenințări sau pentru a obține un beneficiu în acele momente dificile. Ce ne arată aceasta? Necredință că Evanghelia le va asigura nevoile lor fizice, și nu necredință pentru iertarea păcatelor lor. De ce s-ar răci iubirea la unii credincioși în acele vremuri? Din cauza fărădelegii din jurul lor, toți vor deveni mai egoiști și vor avea grijă doar de ei înșiși, vremurile vor fi dificile, Dumnezeu nu va părea să intervină în favoarea lor și își vor pierde treptat conștientizarea iubirii și a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru ei, așa că vor începe să-și piardă și dragostea față de ceilalți oameni. Cam așa se întâmplă astăzi în lumea noastră. Aceasta nu înseamnă că acei credincioși sunt pierduți pentru totdeauna; înseamnă doar că ei sunt temporar mai slabi în credință în ceea ce privește lucrurile din această viață. Dragostea lor nu va dispărea complet; se va răci pentru o vreme.Cuvântul grecesc folosit în versetul 10 pentru „a se poticni” sau „a fi ofensat” este skandalizo, care înseamnă a se împiedica. Isus folosește același cuvânt grecesc în Matei 26:31–33 când le spune ucenicilor Săi că TOȚI se vor poticni din cauza Lui în noaptea trădării Sale. Să citim acel pasaj:Matei 26:31–33 (BTF2015)31 Atunci Isus le-a spus: Voi toți vă veți poticni din cauza Mea în această noapte; fiindcă este scris: Voi bate păstorul și oile turmei vor fi împrăștiate.32 Dar după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea.33 Petru a răspuns și i-a zis: Chiar dacă toți se vor poticni din cauza Ta, totuși niciodată eu nu mă voi poticni.Traducerea NTR redă această cădere sau poticnire și mai frumos. Citim astfel:Matei 26:31–33 (NTR)31 Atunci Isus le-a zis:‒ În noaptea aceasta toți veți avea îndoieli cu privire la Mine, pentru că este scris:„Voi lovi păstorul, și oile turmei vor fi risipite!“.32 Dar, după învierea Mea, voi merge înaintea voastră în Galileea.33 Petru, răspunzând, I-a zis:‒ Chiar dacă toți vor avea îndoieli cu privire la Tine, eu niciodată nu voi avea!Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că toți se vor poticni în acea noapte din cauza Lui, El nu vorbea despre ei că își vor pierde mântuirea, ci mai degrabă că încrederea lor în Isus va fi slăbită temporar. Nici măcar nu erau salvați încă în acel moment, așa că nu aveau o mântuire pe care să o piardă pentru că Isus nu murise încă pentru ei și nu fusese încă înviat. Mai mult, știm că mai târziu, majoritatea ucenicilor, cu excepția lui Iuda Iscarioteanul, au fost mântuiți și chiar martirizați pentru Evanghelie. De asemenea, să ne gândim la Petru pentru o clipă. Chiar dacă i-a spus lui Isus că nu se va poticni și îndoi niciodată, el a căzut când L-a trădat de trei ori, dar aceasta a fost o poticnire temporară. El s-a rugat după aceea și a fost readus la credință.A cădea sau a te poticni nu înseamnă niciodată a cădea din mântuire în mod irevocabil.Acum să ne întoarcem la Matei 24:13. Acolo spune: „Cel ce va îndura până la sfârșit, va fi salvat”. După cum am spus mai devreme, contextul întregului pasaj nu este mântuirea veșnică, ci necazul și persecuția pentru numele lui Isus. Când izbucnește această persecuție, creștinii au două opțiuni. Una din ele este să fie discreți și să nu iasă în evidență, nefiind atât de vocali în privința credinței lor sau chiar mințind despre asta. Cealaltă opțiune este să rămână fermi, indiferent de ce se întâmplă, până la capăt. Cuvântul „salvat” aici nu se referă la a fi mântuiți de iad, ci la a fi salvați de persecuție în sensul de a fi cruțați și protejați în mijlocul acesteia. În Matei 5, în Predica de pe Munte, Isus le spune oamenilor să se bucure când vine persecuția. Este un lucru nobil și drept să acceptăm și să îndurăm persecuția pentru Isus și chiar moartea de dragul Numelui Său. Însă, dacă creștinii decid că vor să fie feriți de persecuție, ei pot fi salvați de aceasta prin credință.De-a lungul Vechiului Testament, Dumnezeu a intervenit întotdeauna pentru a-și salva poporul de persecuție atunci când ei au rămas fermi în credință și au apărat reputația Lui. Dumnezeu i-a apărat.Lui Dumnezeu îi place să câștige.Gândește-te la cei trei tineri din cuptorul de foc, Şadrac, Meşac și Abed-Nego. Nu și-au plecat genunchiul în fața altor zei nici măcar cu prețul vieții lor, dar Dumnezeu a intervenit și i-a protejat. Nu numai atât, dar, ca rezultat, Dumnezeu a fost glorificat în toată împărăția. Gândește-te la Daniel în groapa cu lei. El a ales să-L slujească pe Dumnezeu și să se roage Lui așa cum obișnuia, știind despre decretul regelui, care a poruncit închinare numai lui însuși. El știa că oamenii răi stăteau la pândă să-l omoare pentru credința lui. Era gata să moară pentru Dumnezeul său. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a salvat pe Daniel de lei și, ca urmare, El a fost onorat și glorificat în toată acea împărăție. Dar ce să mai spunem de regina Estera și Mardoheu? Toți evreii din vremea aceea erau programați să fie uciși pentru credința lor. Cu toate acestea, doi oameni au rămas fermi în credință și, ca urmare, tot poporul lor a fost mântuit de la moarte și Dumnezeu a fost glorificat.În același mod, în vremurile din urmă, acei creștini care rămân fermi în credință, orice s-ar întâmpla, vor fi salvați și  feriți de persecuție.Ei vor dovedi Cuvântul lui Dumnezeu în viețile lor. Dumnezeu le va salva viețile, le va asigura traiul chiar și în vremuri dificile și aceasta va fi o mărturie puternică pentru alți oameni. Drept urmare, oamenii îl vor slăvi pe Dumnezeu. Marcu 13:13 (Răbdare până la sfârșit)Marcu 13:13 (NTR)13 Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit.În Biblie sunt mai multe pasaje paralele legate de acesta (Matei 10:22, Matei 24:13 și Luca 21:16–19), care au, toate, același context și același înțeles. Cel din Luca este deosebit de relevant pentru că oferă mai multă lumină asupra naturii acestei răbdări și mântuiri:Luca 21:16–19 (NTR)16 Veți fi trădați chiar și de părinți, de frați, de rude și de prieteni, iar pe unii dintre voi îi vor omorî.17 Și veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu.18 Dar niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde.19 Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele.Aceste pasaje sunt adesea folosite pentru a argumenta că numai cei care continuă în credință și fapte bune până la sfârșitul vieții vor primi mântuire sau vor dovedi că au fost salvați cu adevărat de la început. Însă, aceste versete nu pot fi înțelese în mod adecvat, în afara contextului. Este clar că ele vorbesc despre starea lucrurilor într-o perioadă dificilă de timp, probabil chiar înainte de întoarcerea lui Isus Cristos. Felul în care este folosit cuvântul „sfârșit” în oricare dintre aceste pasaje paralele demonstrează că ele nu au în vedere finalul vieții cuiva. Începând cu întrebarea ucenicilor despre „sfârșitul veacului” din Marcu 13:4, Matei 24:3 și Luca 21:7, Isus oferă informații despre acesta, menționându-l în Marcu 13:7 și Matei 24:6, 14. Este clar că Isus se referă la timpul dinainte de sfârșitul veacului. Deși unii s-ar putea să fie uciși, cei care vor supraviețui și vor îndura aceste primejdii până la sfârșit, vor fi eliberați („mântuiți”) de dușmanii lor, care sunt națiunile ce îi urăsc. Aceasta este pur și simplu o ocazie în care cuvântul „mântuit” se referă la eliberarea din pericol, nu la eliberarea din iad. Iadul nici măcar nu este menționat în vreunul dintre pasaje și ar fi în afara contextului. Textul din Luca 21:19 demonstrează acest fapt într-un mod și mai relevant, specificând clar protejarea trupului fizic în acele timpuri în expresii precum „niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde” și „prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele (sau viețile) voastre.”Perseverența despre care se vorbește în Marcu 13:13 se referă la statornicia în credință în acea perioadă de suferințe severe și persecuții. Cei care stau fermi și trăiesc până la sfârșit vor vedea o „salvare” glorioasă.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA II)Evrei 3:12–14 (Îndepărtarea de Dumnezeu)Evrei 3:12–14 (NTR)12 Fiți atenți, fraților, ca nu cumva vreunul dintre voi să aibă o inimă rea, necredincioasă, care să-l depărteze de Dumnezeul cel Viu,13 ci îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi, cât timp se zice „astăzi“, astfel încât niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.14 Căci am devenit părtași ai lui Cristos dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit convingerea noastră de la început.Unii creștini interpretează „îndepărtarea de Dumnezeul cel viu” în acest pasaj ca fiind pierderea mântuirii. Totuși, aici avem aceeași explicație ca înainte. A te depărta de Dumnezeu înseamnă a începe să-ți mărturisești credința în Cristos ca mai apoi să continui să te bazezi tot pe vechiul sistem al Legii pe care Dumnezeu l-a abolit și să nu crezi pe deplin în Cristos (adică să ai o inimă rea a necredinței). „Înşelăciunea păcatului” la care se face referire aici este înşelăciunea păcatului necredinţei în Cristos. Acesta este contextul. Versetul următor vorbește despre menținerea cu fermitate a convingerii noastre în Cristos și despre a nu aluneca înapoi în necredință. Observați, de asemenea, că în versetul 14, a ține cu fermitate convingerea noastră de la început până la sfârșit nu este o condiție pentru a rămâne în relație cu Cristos, ci un rezultat al faptului că am devenit deja părtași ai lui Cristos. Versetul nu spune că rămânem astfel doar atâta timp cât stăm fermi, ci că îi cunoaștem pe cei care au devenit cu adevărat părtași ai lui Cristos (timpul trecut) dacă ei țin ferm convingerea lor de mântuire până la sfârșit. Aceeași idee este exprimată în Evrei 3:5–6:Evrei 3:5–6 (NTR)5 Moise, într-adevăr, a fost credincios ca slujitor în toată Casa lui Dumnezeu, fiind o mărturie despre lucrurile care urmau să fie spuse,6 dar Cristos a fost credincios ca Fiu peste Casa lui Dumnezeu. Iar Casa Lui suntem noi, dacă într-adevăr ținem cu fermitate până la sfârșit încrederea și speranța cu care ne lăudăm.Unii predicatori deduc din acest pasaj că credincioșii rămân casa lui Dumnezeu atâta timp cât păstrează ferm și până la capăt încrederea și bucuria în speranță. Însă, versetul nu spune asta, ci spune că credincioșii sunt deja casa lui Dumnezeu, iar dovada constă în faptul că, aceștia vor păstra încrederea până la capăt ca și rezultat al credinței lor. Cu alte cuvinte, tu știi că locuința ta a fost conectată la rețeaua electrică dacă luminile se aprind în casă. Tu nu încerci să ții luminile aprinse pentru a te asigura că astfel casa ta rămâne conectată la rețeaua electrică. Evrei 12:14 (Căutarea sfințirii)Evrei 12:11–17 (NTR)11 Orice disciplinare nu pare în prezent un motiv de bucurie, ci mai degrabă un motiv de întristare, dar mai târziu produce rodul pașnic al dreptății, pentru cei ce au fost încercați prin ea.12 De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți!13 „Faceți cărări drepte pentru picioarele voastre“, pentru ca șchiopul să nu-și scrântească piciorul, ci mai degrabă să fie vindecat.14 Urmăriți cu toții pacea și sfințirea, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul.15 Aveți grijă ca nu cumva vreunul să ducă lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva să crească vreo rădăcină de amărăciune, care să provoace durere, iar prin ea mulți să fie pângăriți,16 ca nu cumva vreunul să fie imoral sau lumesc ca Esau, care, pentru o mâncare, și-a vândut drepturile de întâi născut.17 Voi știți că, mai târziu, când a dorit să moștenească binecuvântarea, a fost respins, căci n-a mai găsit loc pentru pocăință, chiar dacă a căutat binecuvântarea cu lacrimi.Mulți creștini scot Evrei 12:14 din context și ajung la concluzia că credincioșii născuți din nou trebuie să urmărească sfințirea practică (adică facerea de fapte bune și omiterea celor rele) în timp ce trăiesc pe pământ, pentru a-și menține salvarea. Altfel, ei nu vor ajunge să-L vadă pe Domnul, ceea ce înseamnă că își pot pierde mântuirea în orice moment. Recunosc că acesta este un verset dificil de interpretat în mod corect de unul singur sau izolat de context și voi explica de ce este așa.Sfințirea la care face referire Evrei 12:14 poate fi doar una din două tipuri. Primul tip e sfințirea comportamentală și practică, la nivel de trup și suflet. Aceasta este progresivă și constă într-un proces de transformare ce începe după nașterea din nou și poate ține toată viața. Al doilea tip este sfințirea sau neprihănirea dată de Isus la momentul nașterii din nou, la nivel de duh. Aceasta nu mai este progresivă, ci este oferită o singură dată pentru totdeauna. Ea este menționată în 1 Corinteni 6:11 unde Pavel spune la timpul trecut corintenilor că ei au fost sfințiți. Ca regulă generală, în mediul creștin, există multă confuzie cu privire la lucrarea terminată deja în noi și la ceea ce este încă în proces de finalizare, tocmai din cauză ca autorii cărților Bibliei alternează discursul de la nivelul trupului și sufletului cu cel al duhului fără să anunțe audiența. Și atunci cade în responsabilitatea noastră și a Duhului Sfânt să facem această distincție, care nu este tot timpul simplă. Dar dacă avem o inimă sinceră și doritoare de a ajunge la rădăcina adevărului pur, cu ajutorul Duhului Sfânt, vom reuși.Să presupunem că Evrei 12:14 se referă la sfințirea progresivă a comportamentului. Căutarea unei astfel de sfințiri este un lucru bun și de dorit și e un proces în care noi trebuie să fim implicați în permanență ca și creștini, pentru că Dumnezeu este sfânt și știm că El dorește foarte mult ca și noi să fim sfinți în purtarea noastră, așa cum menționează apostolul Petru în 1 Petru 1:15–16. Faptul că textul ne îndeamnă să urmărim această sfințire poate fi un indiciu că nu e vorba aici de îndreptățirea primită o singură dată la momentul mântuirii. Și dacă versetul s-ar fi oprit aici, probabil aceasta ar fi fost cea mai bună interpretare care ne-ar fi insuflat o dorință și mai mare de a ne sfinți. Însă, în momentul în care versetul se termină cu faptul că nimeni nu va vedea pe Domnul fără această sfințire, nu mai poate fi vorba de sfințirea practică. De ce? Pentru că Dumnezeu este perfect și El cere numai perfecțiune, conform Matei 5:48. El nu acceptă jumătăți de măsură sau căutări progresive. Suntem noi oare vreodată desăvârșiți, după mântuire, în toată conduita noastră? Desigur că nu. Aceasta înseamnă că sfințirea progresivă care este mereu imperfectă nu poate fi un factor care va determina dacă Îi vedem, sau nu, fața lui Dumnezeu. În această situație, chiar nimeni nu Îi va vedea fața. Pot să garantez. La Dumnezeu nu este ca și cum ar fi un prag de sfințenie pe care numai El îl cunoaște în mintea Sa și îl ține secret și care poate fi de 60% sau 90%, iar dacă strădania ta depășește acel prag, vei reuși să-I vezi fața, altfel, nu. Din păcate, din ce am văzut până acum, practic foarte mulți creștini cred că este așa fără poate chiar să fie conștienți de acest lucru. În general, concluzia cu care este lăsată audiența în urma unei predici din Evrei 12:14 este că ei trebuie să facă tot posibilul să trăiască cât mai sfânt pentru a-și crește șansele de a fi deasupra pragului secret al lui Dumnezeu de sfințire și de a ajunge până la capăt într-o stare satisfăcătoare. Însă, pe langă faptul că Dumnezeu nu ar accepta o astfel de sfințire deficitară ca și condiție de a-I vedea fața, dacă menținerea salvării depinde de faptele noastre bune, atunci ea nu mai este doar prin har și prin credință, ceea ce contrazice alte scripturi puternice despre mântuire. Mai mult, amenințarea de a nu-L vedea pe Domnul dacă nu ne descurcăm suficient de bine, ar aduce frica în prim-plan ca motivator principal la sfințenie și nu iubirea necondiționată a lui Dumnezeu.De aceea trebuie să aruncăm o privire mai atentă atât asupra contextului imediat al acestui pasaj, cât și asupra contextului mai larg al întregii cărți Evrei. După cum am menționat mai înainte, cartea Evrei este scrisă în principal pentru creștinii evrei – atât autentici, cât și doar cu numele – care sufereau și treceau prin dificultăți din cauza identificării lor cu Isus Cristos și a noii căi de îndreptățire numai prin credință. Acești creștini se angajaseră să-L urmeze pe Cristos, dar ce însemna aceasta pentru ei nu era un drum glorios sau o plimbare prin Disneyland. Identificarea lor cu Isus le aducea mai multă durere și persecuție decât experimentaseră ei anterior. Până la capitolul 10, autorul cărții Evrei le explică acestor oameni în detaliu ce a făcut Isus pe cruce, implicațiile acelui act și superioritatea Sa față de Legea lui Moise. Apoi, în capitolul 11, autorul enumeră o listă de oameni din Vechiul Testament care au trebuit să lupte pentru credința lor în Dumnezeu și să îndure persecuția. În capitolul 12, autorul schimbă macazul de pe stilul de învățătură și începe să-i încurajeze pe acești credincioși să rămână puternici în timpul persecuției și să lupte pentru credință, așa cum au făcut-o predecesorii lor, deoarece această suferință funcționează ca și antrenamentul lor în dreptate sau neprihănire. Disciplina descrisă în capitolul 12 nu este una în sensul pedepsei lui Dumnezeu față de copiii Săi, ci o disciplină în termeni de antrenament, precum antrenamentul militar. Pregătirea și instruirea militară sunt dificile și dureroase, dar necesare pentru succesul în luptă. Când cineva se antrenează la sală, exercițiile nu sunt totdeauna confortabile sau ușoare, dar ele construiesc mușchii și ajută persoana să fie în formă. În mod similar, persecuția și suferința din cauza credinței produc rodul neprihănirii (Evrei 12:11).Mulți dintre acești creștini erau sătui și obosiți, epuizați din punct de vedere spiritual, iar scriitorul încearcă să-i încurajeze în versetul 12 spunându-le: „De aceea, întăriți-vă brațele obosite și genunchii slăbiți”. Această frază este citată din Isaia 35:3. În Isaia 34, Dumnezeu anunță judecata dreaptă și răzbunarea împotriva tuturor dușmanilor lui Israel, reprezentați de Edom. Apoi, în capitolul 35, Dumnezeu descrie cum va arăta izbăvirea lor și le revelează că nu i-a uitat. Slava Domnului urma să fie aratată din nou, dar poporul lui Israel era încă în pustie și într-un pământ uscat în acel moment, așa cum ilustrează Isaia 35:1. Isaia spune acelei comunități: „În timp ce treceți prin această perioadă grea, gândiți-vă la toate lucrurile bune pe care Dumnezeu le va face pentru voi și, între timp, ajutați-vă unii pe alții, întăriți mâinile fraților voștri care sunt slabe și genunchii care sunt slabi”. Acum, revenind la textul nostru din Evrei, în același mod, în mijlocul a tot felul de tensiuni dintre cei de partea Legii și cei în Cristos, scriitorul spune acelei comunități de credincioși să se sprijine reciproc și să continue în credință. Apoi, în versetul 14, îi încurajează să încerce să urmărească pacea cât mai mult cu toți cei care luptă împotriva lor, dar fără compromis în ceea ce privește adevărul și sfințirea pe care au primit-o de la Isus prin credință. Cu alte cuvinte, „când familia și rudele vin împotriva voastră din cauza mesajului Evangheliei harului, nu vă mâniați. Încercați să căutați pacea, însă ținând cu hotărâre în același timp în mintea voastră sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”Sfințirea despre care vorbește versetul 14 este căutarea sfințeniei și a neprihănirii lui Isus primite o singură dată la momentul mântuirii. Scriitorul le spune acestor credincioși să nu renunțe la neprihănirea pe care au primit-o prin credință și astfel să se întoarcă la cea primită prin Lege, doar pentru a le fi ușurată viața. Și avem câteva indicii substanțiale în context care ne arată că despre asta vorbește scriitorul. În primul rând, Evrei 12:10 spune că cei care trec prin această pregătire au parte de sfințenia lui Isus. Aceasta le este dată. În al doilea rând, cuvântul „sfințire” sau „sfințenie” din versetul 14 este scris cu articol hotărât: urmărește sfințirea, nu doar o sfințire, ci acel tip de sfințire fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul. Asta înseamnă că exista și un alt tip de sfințire – cea prin faptele Legii – care îi împiedica să fie mântuiți și să-L vadă pe Domnul la sfârșit. În al treilea rând, versetele 15 până la 17 oferă mai multe detalii despre ce a vrut să spună scriitorul când i-a îndemnat să urmărească acea sfințire. El a intenționat să se asigure că nimeni nu ajunge lipsit de harul lui Dumnezeu și se duce înapoi la Lege. Aceasta însemna ca ei să nu permită nici unei rădăcini de amărăciune și frustrare să apară între ei din cauza noii căi de salvare și astfel să se întineze unul pe celălalt.Mai mult, însemna ca ei să se asigure că nimeni nu era fără Dumnezeu ca Esau, care avea dreptul de întâi născut cu multe binecuvântări la pachet, dar la care a renunțat foarte ușor doar pentru confortul unei singure mese. Apoi, când a vrut să primească înapoi binecuvântările, nu a mai putut. În același mod, versetul 17 încurajează poporul evreu care părea să se fi decis pentru Cristos să nu dea la o parte atât de repede noua cale de mântuire prin credință de dragul păcii pământești temporare cu frații lor evrei care încă urmau Legea lui Moise și îi prigoneau. Dacă nu-L aleg pe Cristos și nașterea din nou prin credință, ei vor rămâne nemântuiți și nu Îl vor vedea pe Domnul. 1 Corinteni 6:9–11 (Cei nedrepți și Împărăția)1 Corinteni 6:9–11 (NTR)9 Sau nu știți că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați! Nici cei imorali, nici idolatrii, nici adulterii, nici catamiții, nici homosexualii,10 nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici bârfitorii, nici escrocii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.11 Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost curățiți, ați fost sfințiți, ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus Cristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.Obiecția din acest pasaj la siguranța mântuirii credinciosului este următoarea: „Dacă ești un credincios născut din nou, dar continui să fii un imoral, un adulter, un hoț sau un bețiv, nu vei moșteni Împărăția lui Dumnezeu și îți vei pierde mântuirea.” În primul rând, să stabilim că moștenirea Împărăției este echivalentă cu a fi în Împărăție sau a fi mântuit în Cristos. Unii oameni susțin că „moștenirea” este diferită de „intrare”. Deși sunt de acord că există nivele diferite de posesie a Împărăției lui Dumnezeu aici pe pământ și că faptele păcătoase scad capacitatea noastră de a crede și de a manifesta mai mult din tot ce ne-a dăruit El, susțin că moștenirea Împărăției lui Dumnezeu este același lucru cu mântuirea veșnică. Galateni 3:29 și 4:7 arată că, odată ce ești fiu sau fiică a lui Dumnezeu, ești și moștenitor:Galateni 3:29 (NTR)29 Iar dacă voi sunteți ai lui Cristos, atunci sunteți descendenții lui Avraam și moștenitori după promisiunea făcută.Galateni 4:7 (NTR)7 Astfel, tu nu mai ești sclav, ci fiu, iar dacă ești fiu, ești și moștenitor, prin Dumnezeu.Mai mult, conform Efeseni 1:11–14, oamenii care cred în Isus primesc sigiliul Duhului Sfânt în momentul mântuirii. Acest sigiliu este o garanție a moștenirii lor:Efeseni 1:11–14 (BTF2015 / NTR)11 În El am și obținut o moștenire, fiind predestinați conform cu scopul Celui care lucrează toate după sfatul voii Sale,12 Pentru lauda gloriei Sale, noi, care întâi ne-am încrezut în Cristos.13 În care și voi v-ați încrezut, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, evanghelia salvării voastre; și în care, după ce ați crezut, ați fost sigilați cu acel Duh Sfânt al promisiunii,14 Care este garanția moștenirii noastre, până la răscumpărarea posesiunii cumpărate, spre lauda gloriei Sale.În cele din urmă, voi dovedi că moștenirea Împărăției este echivalentă cu intrarea în ea, folosind și relatarea despre tânărul bogat care a venit la Cristos, consemnată în primele trei Evanghelii: Matei 19:16–29, Marcu 10:17–31 și Luca 18:18–30. Toate cele trei relatări se referă la același incident și subiectul este foarte clar: VIAȚA ETERNĂ. Aceasta este întrebarea de început, cu care se încheie fiecare pasaj. Matei 19:16 ne spune că tânărul bogat a întrebat: „Cum pot să AM viață veșnică”, dar Marcu 10:17 și Luca 18:18 ne spun amândouă că a întrebat: „Cum pot MOȘTENI viața veșnică”. Ca răspuns la întrebarea bărbatului, Isus Cristos a vorbit despre INTRAREA în viață în Matei 19:17. El a echivalat ”a avea” și ”a moșteni” viața veșnică cu intrarea în ea.Revenind la 1 Corinteni 6:9–11, deși Pavel se adresează credincioșilor din biserica din Corint și, deși ar părea că sugerează că unii credincioși adevărați nu vor moșteni Împărăția, el face o distincție clară între cei nedrepți și cei sfinți. Versetul 1 al acelui capitol spune: „Îndrăznește cineva dintre voi, având o problemă împotriva altuia, să meargă în judecată înaintea celor nedrepți, și nu înaintea sfinților”? Apoi, în versetele 2 și 3, el continuă spunând că sfinții vor judeca lumea și îngerii. Mai mult, în versetul 10, el afirmă că cei nedrepți nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu și, în versetul 11, el conchide: „Și așa ați fost unii dintre voi. Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți și ați fost făcuți neprihăniți în Numele Domnului Isus și prin Duhul Dumnezeului nostru”. În mod clar, el nu spune că cei ce sunt creștini nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu dacă încă fac lucruri păcătoase. Însă, el compară comportamentul celor care nu sunt născuți din nou (și nu au nicio parte în Împărăție) cu cel al sfinților. Trebuie să existe o distincție în purtare, iar sfinții ar trebui să fie diferiți de cei nedrepți în modul lor de viață. El face doar o comparație cu scop educativ și motivațional. Mai mult, observați că nu spune că acei oameni vor fi dezmoșteniți. Pur și simplu nu vor moșteni niciodată Împărăția. În cele din urmă, aproape peste tot în Noul Testament, Dumnezeu îi numește sfinți pe cei ce sunt în Cristos și se raportează la ei în funcție de identitatea lor spirituală și nu în funcție de faptele lor care ar putea fi încă păcătoase. El nu îi califică niciodată pe creștini ca și desfrânați, bețivi, adulteri sau hoți, ci cu termenii de neprihăniți, sfinți, fii, moștenitori, etc. În concluzie, 1 Corinteni 6:9–11 nu poate fi folosit ca un argument valid că oamenii născuți din nou pot fi dezmoșteniți în orice moment datorită persistenței lor în trăire nesfântă.

CE FEL DE PERSOANĂ EȘTI? „Roada Duhului, dimpotrivă, este… înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23)

NU-ȚI PIERDE TIMPUL CU „BISERICUȚELE”! „Toţi sunteţi una în Hristos Isus.” (Galateni 3:28)

Din seria de mesaje “Doctrina bisericii”——————————————————————–Galateni 5:1 NTR 1. Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi; rămâneţi deci tari şi nu vă supuneţi din nou jugului sclaviei.

AI NEVOIE DE SUSȚINERE! „Purtaţi-vă sarcinile unii altora...” (Galateni 6:2)

Galateni 6:1-51. Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.2. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.3. Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu […]

Galateni 5:13-15 13. Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.14. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”15. Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe […]

PĂRTĂȘIA FRĂȚEASCĂ ȘI PURTAREA DE GRIJĂ „Purtaţi-vă sarcinile unii altora…” (Galateni 6:2).

ALEGE PACEA! „Roada Duhului, dimpotrivă, este… pacea…” (Galateni 5:22)

SĂ-I RIDICĂM PE CEI CĂZUȚI! (1) „Voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi…” (Galateni 6:1)

Galateni 2:19-2119. Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos20. şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat […]

Galateni 2:19-2119. Căci eu, prin Lege, am murit faţă de Lege ca să trăiesc pentru Dumnezeu. Am fost răstignit împreună cu Cristos20. şi nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine, iar viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat […]

Galateni 3:1-31. O, galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit?2. Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei?3. Sunteţi aşa de nechibzuiţi? După ce aţi început prin Duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin […]

2022 - Samy Tuțac - [ChemațiLaSfințenie] - Centrați în Cristos! [4] - |Chemați La Sfințenie| - (Galateni 2:20-3:7)

2022 - Samy Tuțac - [ChemațiLaSfințenie] - Criza falimentului în umblarea creștină [1] - |Chemați La Sfințenie| - (Iacov 4:13-17 Galateni 5:16-23)

2022 - Samy Tuțac - Cum să învingi obiceiurile greșite? (Galateni 6:7)

CE FACE DUMNEZEU CU EGOCENTRISMUL NOSTRU? „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” (Galateni 5:24)

FIREA PĂMÂNTEASCĂ ȘI OMUL CEL NOU „Firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora...” (Galateni 5:17).

PUTEREA INFLUENȚEI (2) „Roada Duhului, dimpotrivă, este…” (Galateni 5:22).