Podcasts about evanghelie

Plecând de la o binecunoscută pildă din Evanghelie, p. Spiridon Bailey ne explică de ce omul modern nu se poate mântui fără a-și asuma suferințele necesare.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/

Ascultați un cuvânt cu mult har al p. Varnava în care acesta ne tâlcuiește duhovnicește înțelesurile vindecării orbului din Evanghelie.Audiție plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/

Putere exemplului personal de credință. În acest video, vorbim despre puterea exemplului personal de credință, inspirându-ne din Filipeni capitolul 3. Apostolul Pavel ne arată ce înseamnă să trăiești cu adevărat pentru Hristos și să fii un model demn de urmat. Vom descoperi cum dedicarea și trăirea autentică fac diferența, dar și cum să evităm să călcăm pe urmele celor care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos. Învață cum să-ți îndrepți privirea spre cer și să rămâi statornic în alergarea spre ținta vieții veșnice!Întrebări de aplicare:1. A cui pildă o urmezi în Evanghelie și de ce? Scrie numele lor și, în dreptul fiecăruia, scrie ce anume urmezi la ei.2. Cine urmează pilda ta în Evanghelie?3. Ce ai mai dori să adaugi la pilda pe care o dai altora și care vrei să rămână după tine?4. Cine sunt vrăjmașii crucii lui Hristos din viața ta? Ce își doresc ei în dreptul tău și ce fac?5. Cum te păzești de vrăjmașii crucii lui Hristos?Lecția 13 din cursul de studiu biblic Filipeni este predată de Vasile Filat, pastor al bisericii Buna Vestire din orașul Chișinău.

Cele mai tulburătoare conflicte sunt ocazii extraordinare prin care Dumnezeu vrea să vedem mai clar Evanghelia și astfel să urmărim pacea.

Galateni 1.6-24 6. Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie.7. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.8. Dar, chiar dacă noi înşine sau un înger din cer […]

2 Timotei 1:8-10  8. Să nu-ţi fie ruşine, dar, de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci suferă împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumnezeu.9. El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte […]

Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Dumnezeu să îți vorbească prin acest mesaj!

2024 - Samy Tuțac - [Romani] - Biserica condusă de Evanghelie. [42] - |Ep. către Romani| - (Romani 15:14-33)

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA IX)Iuda 1:3–7 (Necredința de după mântuire)Iuda 1:1–7 (BTF2015)1 Iuda, rob al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, celor ce sunt sfințiți prin Dumnezeu Tatăl și păstrați în Isus Cristos și chemați:2 Milă și pace și dragoste să vă fie înmulțite.3 Preaiubiților, dându-mi toată silința ca să vă scriu despre salvarea comună, am fost constrâns să vă scriu și să vă îndemn să luptați cu zel pentru credința care a fost dată sfinților o dată.4 Fiindcă s-au furișat anumiți oameni, care din vechime au fost rânduiți pentru această condamnare, oameni neevlavioși, schimbând harul Dumnezeului nostru în desfrânare și negând pe singurul Domn Dumnezeu și pe Domnul nostru Isus Cristos.5 De aceea doresc a vă aduce aminte, deși odată ați știut aceasta, că Domnul, după ce a salvat poporul din țara Egiptului, a nimicit pe cei ce nu au crezut.6 Și pe îngerii care nu și-au ținut domeniul de activitate, ci și-au părăsit propria locuință, El i-a păstrat în lanțuri veșnice sub întuneric, pentru judecata marii zile.7 Așa cum Sodoma și Gomora și cetățile din jurul lor, care asemenea acelora, s-au dedat curviei și au mers după altă carne, sunt puse înainte ca exemplu, suferind răzbunarea focului etern.Când citim acest pasaj, unii dintre noi, credincioși sinceri, am putea avea impresia la prima vedere că Iuda îi avertiza și îi „amenința” pe credincioșii autentici că, dacă nu își păstrează credința purtându-se moral până la sfârșitul vieții lor și dacă se lasă influențați de acei oameni neevlavioși infiltrați printre ei, își vor pierde mântuirea și vor suferi răzbunarea focului veșnic. Iuda oferă chiar două exemple care insinuează acest tip de gândire. Primul exemplu este despre acei oameni din Israel care au fost salvați de Domnul din Egipt la un moment dat și apoi au fost distruși din cauza necredinței lor. Al doilea îi descrie pe îngerii care au fost cândva îngeri sfinți, dar apoi s-au răzvrătit împotriva autorității lui Dumnezeu, părăsind tărâmul pe care Dumnezeu îl stabilise pentru ei, ca să rămână în el. Ei au ajuns în lanțuri veșnice, în întuneric, așteptând ziua cea mare a judecății. Se crede că aceștia sunt fiii lui Dumnezeu din Geneza 6:1–4 care s-au coborât pe pământ și s-au căsătorit cu fiicele oamenilor, dând naștere unor uriași. Să vedem dacă această interpretare a lui Iuda 1:1–7 este acceptabilă.Noi, creștinii, avem adesea un dezavantaj semnificativ în interpretarea corectă a pasajelor dificile, deoarece trebuie să ne bazăm doar pe ceea ce este scris și chiar tradus din alte limbi, precum greacă și ebraică. În plus, publicul căruia Biblia i se adresa aparținea unor culturi cu anumite obiceiuri, preconcepții și probleme, dintre care multe ne sunt străine astăzi. Faptul că nu am fost prezenți acolo pentru a auzi tonul și atitudinea cu care s-au spus unele lucruri, precum și contextul cultural și ceea ce se petrecea, care impunea ca anumite lucruri să fie spuse, ar trebui să ne facă și mai sârguincioși și atenți în interpretare. Când vine vorba de siguranța mântuirii, epistola lui Iuda se încadrează în această categorie de pasaje care necesită revelație de la Duhul Sfânt și o atenție sporită la detalii.Iuda spune în versetul 3 că, în timp ce dorea să împărtășească cu ei lucruri despre mântuirea comună și despre binecuvântările mântuirii, s-a simțit obligat să-i încurajeze, să-i îndemne și să-i inspire să lupte pentru credință. Scopul lui Iuda a fost să-i încurajeze pe acești credincioși și să le dea speranță, nu să-i descurajeze cu amenințări și frică. Ca principiu general de interpretare, orice cuvânt al Scripturii inspirat de Duhul Sfânt nu va aduce niciodată frică în inima credinciosului, ci credință, speranță și mângâiere. Romani 10:17 spune că auzirea Cuvântului lui Dumnezeu produce credință, iar 1 Corinteni 14:3 ne spune că orice cuvânt de profeție, care este asemenea Cuvântului lui Dumnezeu și inspirat de Duhul Sfânt, aduce oamenilor edificare, îndemn și mângâiere. Dacă citirea acestui pasaj din Iuda ne-a lăsat cu mai multă frică decât credință și speranță, dacă ne-a creat teamă de a ne pierde mântuirea, ceva trebuie să nu fie în întregime corect cu interpretarea noastră. Acesta este un indiciu că Iuda s-ar putea să nu se fi referit aici la posibilitatea credincioșilor adevărați de a-și pierde mântuirea veșnică.Revenind la versetul 3, să observăm că Iuda nu îi încurajează pe credincioși să păstreze credința sau să vegheze în ea în sensul trăirii sfinte sau chiar al luptei bune a credinței. În schimb, el folosește o expresie diferită: să lupte cu zel pentru credință. Care credință? Cea care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna. Aici avem un indiciu că Iuda nu se referă la viața sfântă sau încrederea în Dumnezeu, ci în mod specific, la ansamblul sau întregul conținut al credinței, doctrinele corecte ale ei și ale harului care le-au fost vorbite inițial de apostoli. Iuda vrea să-i încurajeze pe credincioși să lupte pentru credințele și convingerile lor din Evanghelie și să le păzească de oamenii neevlavioși și de oricare alte posibile erezii, nu să „lupte” cu ei înșiși pentru a nu-și pierde credința. De ce trebuia Iuda să-i încurajeze în acest domeniu? Pentru că anumiți oameni neevlavioși s-au strecurat în biserică pe neobservate și schimbau harul în desfrânare. Ei nu-L recunoșteau pe Isus Cristos ca Dumnezeu. Din descrierea lui Iuda, acești oameni erau necredincioși care s-au alăturat în mod conștient bisericii, încercând să-i convingă pe credincioși prin argumente, că poate Isus nu e singura cale de mântuire, că poate ar trebui să fie mai toleranți cu toți oamenii deoarece Dumnezeu îi iubește și că poftele fizice sunt normale și nu pot fi negate.Cartea lui Iuda pare o carte foarte potrivită și pentru vremurile în care trăim și probabil că nu întâmplător se află la sfârșitul Bibliei înainte de Apocalipsa. Dacă o citim cu atenție, nu putem decât să observăm că descrie în detaliu ce se întâmplă acum în lume cu propaganda LGBTQ, cu știința și dezvoltarea tehnologică ridicându-se deasupra lui Dumnezeu și încercând să-L excludă în totalitate și cu un număr tot mai mare de oameni influenți care susțin că Isus nu este singura cale de salvare și că mântuirea poate fi găsită în orice religie a lumii. De exemplu, nu știu dacă ați auzit vreodată de ea, dar există o carte numită Secretul, care vorbește despre obținerea a tot ceea ce dorești în viață prin Legea Atracției și plasează toate religiile în aceeași categorie. Această carte îl numește pe Dumnezeu un câmp imens de energie, o minte supremă, o conștiință sau o sursă creatoare din care toți oamenii fac parte și fiecare religie are propriul nume pentru ea. Oprah Winfrey, o persoană foarte influentă din Statele Unite ale Americii, despre care se presupune că este creștină, a spus public că ea nu crede că Isus Cristos este singura cale către mântuire. Ea a prezentat chiar argumente care par solide pentru inimile și mințile ce nu sunt ancorate în Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, majoritatea filmelor realizate de Hollywood sau Netflix în ultima vreme promovează agenda LGBTQ într-un fel sau altul, în numele iubirii și toleranței. Nu numai atât, dar multe dintre filme îi pun pe creștini în mod intenționat într-o lumină proastă, în contrast cu știința, de parcă aceștia ar fi foarte înguști, miopi și neagă mereu știința. Acest lucru nu este adevărat. Oameni influenți și chiar pastori de biserici, încep să promoveze ideea că adulterul, homosexualitatea și căsătoriile între persoane de...

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VIII)Romani 11:16-24 (Severitatea lui Dumnezeu)Romani 11:16–24 (NTR)16 Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, și plămădeala este sfântă; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt sfinte.17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate și dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor și ai fost făcut părtaș rădăcinii și grăsimii măslinului,18 nu te făli față de ramuri. Dacă te fălești, să știi că nu tu ții rădăcina, ci rădăcina te ține pe tine.19 Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.”20 Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinței lor, și tu stai în picioare prin credință: Nu te îngâmfa dar, ci teme-te!21 Căci dacă n-a cruțat Dumnezeu ramurile firești, nu te va cruța nici pe tine.22 Uită-te dar la bunătatea și asprimea lui Dumnezeu: asprime față de cei ce au căzut și bunătate față de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat și tu.23 Și chiar ei, dacă nu stăruiesc în necredință, vor fi altoiți, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăși.24 Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiți ei, care sunt ramuri firești în măslinul lor?Ori de câte ori le spun oamenilor despre bunătatea și dragostea lui Dumnezeu, aproape întotdeauna există cineva care cere echilibru și spune că ar trebui să predic și despre severitatea Lui. Apoi citează versetul 22 din Romani 11: „Știi, Dumnezeu este bun, dar El este și sever, așa că ai grijă! El ți-a dat o șansă să te pocăiești, dar acum trebuie să dovedești că ai meritat-o și să-ți faci ordine în viață, altfel s-a terminat cu tine!” Și ne mirăm de ce necredincioșii nu se entuziasmează de această așa-zisă Evanghelie! Acest text, și în special versetul 22, ridică următoarele întrebări: Cui se adresează apostolul Pavel? Ce înseamnă să fii „tăiat”? Care este semnificația condiției „dacă vei continua în bunătatea Lui”? Mulți credincioși susțin că Pavel vorbește aici creștinilor ca persoane individuale care pot fi tăiate de la mântuirea lor dacă nu continuă să trăiască în credință. Să vedem împreună de ce nu este adevărat acest lucru!În primul rând, dacă ne uităm la context, pasajul în sine poate, la prima vedere, să pară contradictoriu. Căci cum ar putea apostolul Pavel să scrie despre ramurile tăiate în versetul 22 și apoi, în aceeași suflare, să se întoarcă și să spună că darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile în versetul 29? Care afirmație este reală? Ne spune Pavel că un creștin își poate pierde mântuirea sau vorbește despre altceva? În al doilea rând, cine sunt „ei” care au fost tăiați și cine sunteți „voi” care ați fost altoiți? Pavel nu vorbește nici despre persoane individuale și nici despre biserică ca întreg. El vorbește despre două grupuri de oameni — evrei și neamuri:Romani 11:13 (NTR)13 V-o spun vouă, neamurilor: Întrucât sunt apostol al neamurilor, îmi slăvesc slujba mea.Națiunea Israel, ca și comunitate, a fost „tăiată”, iar neamurile, ca și grup, au fost altoiți. Evreilor li s-a arătat favoare de la Domnul, dar nu au acceptat-o (deși anumiți evrei individuali au primit-o, cum ar fi Pavel însuși și apostolii lui Isus). Dumnezeu a întins mâna către evrei cu dragoste, dar ei I-au întors spatele, iar acum favoarea Lui este extinsă asupra neamurilor. Dumnezeu dorește să binecuvânteze pe toată lumea, dar nu toată lumea primește binecuvântarea Lui. Motivul pentru care „au fost tăiați” sau pentru care  „severitatea lui Dumnezeu” s-a manifestat înspre ei, nu a fost nivelul lor scăzut de sfințenie și de fapte bune, ci necredința în Isus. Evreii au încercat să câștige favoarea Lui ca și grup și au fost tăiați. Aceasta sună a judecată divină, ca și cum Dumnezeu i-ar fi respins. Dar uite ce spune Pavel:Romani 11:1, 2, 11, 20 (NTR)1 Atunci întreb: Și-a respins Dumnezeu poporul? În niciun caz! Căci și eu sunt israelit, din urmașii lui Avraam, din seminția lui Beniamin.2 Dumnezeu nu Și-a respins poporul, pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu știți ce spune Scriptura despre Ilie, cum se roagă el lui Dumnezeu împotriva lui Israel?…11 Prin urmare, întreb: s-au împiedicat ei în așa fel, încât să cadă pentru totdeauna? În niciun caz, ci, datorită alunecării lor, mântuirea a ajuns la neevrei, pentru a-i face pe israeliți geloși.…20 Așa este. Ele au fost rupte prin necredință, iar tu stai în picioare prin credință! Prin urmare, nu te îngâmfa, ci teme-te!Condamnarea necredinței este autoprovocată, refuzănd binecuvântările Lui nu vei fi binecuvântat, ci blestemat. Acesta este motivul pentru care Pavel le avertizează pe neamuri să „continue în bunătatea lui Dumnezeu”. Mai mult decât atât, merită menționat că poporul Israel a fost „tăiat” ca națiune ÎNAINTE să creadă vreodată în Cristos, nu după ce au crezut în Cristos. Ca națiune, și nu ca indivizi, ei au respins harul prin credință fără fapte, deoarece poporul Israel era foarte concentrat asupra Legii și a îndreptățirii prin fapte. Iată modul greșit de a interpreta textul despre severitate: „Trebuie să muncesc din greu pentru Dumnezeu și să țin 100% din poruncile Lui pentru a nu fi tăiat”. Așa credeau evreii și aceasta a dus la căderea lor. Mizând pe comportamentul sau purtarea lor, ei au respins harul lui Dumnezeu.În al treilea rând, „tăierea” (sau separarea) poporului Israel este temporară, nu veșnică. Se referă la orbirea temporară față de Evanghelie, ca națiune. Ce înseamnă asta mai concret? Înseamnă că Dumnezeu și-a redus intenționt activitatea de a revela Evanghelia unei națiuni în masă din cauza necredinței lor. Cu alte cuvinte, El nu a făcut ceva deliberat împotriva lor pentru a-i pedepsi, dar și-a retras temporar iluminarea față de Evanghelie, deoarece majoritatea evreilor au respins oferta de har a lui Dumnezeu prin credință. Asta nu înseamnă că evreii individuali nu pot fi salvați. În mod similar, faptul că neamurile au favoare nu înseamnă că ele toate Îl primesc pe Cristos. Uneori, Dumnezeu își reduce activitatea de iluminare în națiunile în care majoritatea persoanelor Îl resping și Își redirecționează eforturile către națiuni mai cooperante. De aceea, Pavel le laudă pe neamuri și le încurajează să continue în bunătatea lui Dumnezeu. Romani 11 este un avertisment pentru cei care, la fel ca evreii, refuză cu încăpățânare harul și bunătatea lui Dumnezeu. Ei se deconectează pe ei înșiși de sursa binecuvântării și a mântuirii. 1 Corinteni 15:1–2 (A te ține ferm)1 Corinteni 15:1–2 (NTR)1 Fraților, vă fac cunoscută Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care ați și primit-o, în care stați fermi2 și prin care sunteți și mântuiți dacă vă țineți strâns de cuvântul pe care vi l-am vestit. Altfel, ați crezut degeaba.Pentru mulți oameni, acest pasaj pare să arate că Dumnezeu dă mântuirea, ca pe urmă să o ia înapoi. O simplă citire implică faptul că Evanghelia ne-a salvat, dar nu continuă să ne salveze decât dacă noi ne ținem ferm de ea. Unii folosesc acest pasaj pentru a spune că credincioșii își pot pierde mântuirea. Alții spun că el arată că cei care sunt conside...

Creștinul care trăiește cu adevărat prin credința în Evanghelie, în loc să judece prin respingerea celorlalți, judecă acceptarea lor, slujindu-i în ciuda slăbiciunilor lor.

Credința în Evanghelie îl aduce pe om într-o relație nouă cu Dumnezeu și sinele, care îl cheamă să trăiască nonconformist în această lume.

Biserica Betania Chicago - mesaj de încurajare și zidire spirituală, susținut de pastorul Aurel Bălici, în data de 22 ianuarie 2024.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA VII)Matei 18:21–35 (Robul nemilostiv)Matei 18:21–35 (NTR)21 Atunci Petru s-a apropiat și L-a întrebat: ‒ Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori?22 Isus i-a zis: ‒ Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.23 De aceea Împărăția Cerurilor se aseamănă cu un împărat care a vrut să-și încheie socotelile cu sclavii săi.24 Când a început să facă socotelile, a fost adus la el unul care-i datora zece mii de talanți.25 Dar fiindcă nu avea cu ce să plătească, stăpânul a poruncit să fie vândut el, soția lui, copiii lui și tot ce avea, pentru a fi plătită datoria.26 Atunci sclavul, aruncându-se la pământ, i s-a închinat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti tot!“.27 Stăpânului acelui sclav i s-a făcut milă de el, așa că l-a lăsat și i-a iertat datoria.28 După ce a ieșit, sclavul acela l-a găsit pe unul dintre confrații lui care-i datora o sută de denari. El l-a înșfăcat și-l strângea de gât, zicând: „Plătește ce-mi datorezi!“.29 Atunci confratele său, aruncându-se la pământ, l-a rugat și a zis: „Mai ai răbdare cu mine și-ți voi plăti“.30 Dar el n-a vrut, ci s-a dus și l-a aruncat în închisoare până când avea să plătească datoria.31 Când confrații lui au văzut cele întâmplate, s-au întristat foarte tare. Ei s-au dus și i-au povestit stăpânului lor tot ce se întâmplase.32 Atunci stăpânul lui l-a chemat la el și i-a zis: „Sclav rău, eu ți-am iertat ție toată datoria aceea, pentru că m-ai rugat!33 Nu trebuia oare să ai și tu milă de confratele tău, așa cum am avut eu milă de tine?“.34 Stăpânul s-a mâniat și l-a dat pe mâna călăilor, până când avea să plătească toată datoria.35 Tot așa vă va face și Tatăl Meu ceresc, dacă fiecare dintre voi nu-l iartă din inimă pe fratele său.Un alt text biblic, chiar mai dur pe aceeași idee, este următorul din Matei 6:14–15:Matei 6:14–15 (NTR)14 Căci, dacă le iertați oamenilor nelegiuirile, vi le va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc,15 dar, dacă nu le iertați oamenilor nelegiuirile, nici Tatăl vostru nu vă va ierta nelegiuirile voastre.Obiecția adusă de unii credincioși pe baza acestor două pasaje este că, dacă tu, ca și copil al lui Dumnezeu, nu reușești să-i ierți pe alții așa cum ai fost și tu iertat, datoria inițială a păcatului tău va fi reinstituită și îți vei pierde mântuirea veșnică. La prima vedere, aceste pasaje par să ne spună că iertarea lui Dumnezeu, mântuirea noastră, este condiționată de cât iertăm noi altora și dacă nu facem asta,  Dumnezeu ne va restabili păcatele, chiar și după ce am fost iertați inițial.Trebuie să remarcăm faptul că ceea ce Matei 18:21–35 transmite este în contextul Legii iudaice. În acel moment, când Isus a dat pilda, El nu murise încă pe cruce și nimeni din audiența Sa nu fusese încă născut din nou. Din această cauză, trebuie să ne dăm seama că Isus, în timpul vieții Sale înainte de cruce, a făcut trecerea de la Legea lui Moise la Evanghelie. Cele mai multe dintre lucrurile pe care El le-a spus au fost în contextul vechiului legământ, pentru că publicul Său era familiarizat cu acesta, în timp ce câteva lucruri priveau înainte și vorbeau despre viitorul nou legământ. Natura condiționată a spuselor Lui din această pildă seamănă foarte mult cu Legea lui Moise. Isus, de-a lungul slujirii Sale pe pământ, a luat Legea lui Moise și a ridicat-o la cele mai stricte standarde. El a vorbit despre spiritul ei, despre intențiile și motivațiile inimii, nu doar despre faptele exterioare. Arătând extremele Legii, Isus îi pregătea pentru ceea ce urma: noul legământ al harului lui Dumnezeu prin Cristos. Isus l-a folosit pe apostolul Pavel pentru a învăța pe neamuri acel har. Predica de pe Munte (Matei 5–6) amplifică Legea lui Moise, iar această pildă merge pe aceeași idee.Astfel, ea nu spune că Dumnezeu poate revoca mântuirea pentru cei care sunt mântuiți și ale căror păcate au fost iertate prin ispășirea lui Isus Cristos. Acest lucru ar fi împotriva multor scripturi care arată că suntem în siguranță în Cristos din momentul mântuirii noastre. Aceasta ar contrazice chiar și multe din cuvintele lui Isus. Să aruncăm o privire mai atentă la această pildă.În primul rând, Isus nu spune nimic de genul că acei oameni neiertători vor fi aruncați în iad. În al doilea rând, modul în care slujitorul îi cere milă împăratului precum și cererea sa de a-i acorda mai mult timp pentru a plăti datoria arată că acest individ nu înțelege realitatea situației. El crede că poate să-și plătească datoria păcatului prin efort propriu, dar nimeni nu poate face aceasta. Numai Cristos a realizat această plată pentru păcatele oamenilor pe cruce. În al treilea rând, observați că nimeni nu a plătit pentru datoria acestui slujitor în această pildă, ci ea a fost iertată, adică a fost trecută cu vederea. Ca și copil al lui Dumnezeu, tu trebuie să înțelegi că nu ești doar iertat, ci ești și justificat! Când un soț și o soție se ceartă, s-ar putea să aducă în discuție, adesea, lucruri din trecut. În timp ce soțul și-a iertat soția (sau invers), în momentul în care vorbește din nou despre acel conflict din trecut, el dovedește că nu a justificat-o. Dumnezeu este cu totul diferit. El spune: „Nu-mi mai aduc aminte de păcatele voastre” (Evrei 8:12).Justificarea sau achitarea înseamnă ca nu ai păcătuit niciodată și că nu vei mai fi vreodată învinovățit de păcat.Ești ”incondamnabil”, iar acesta este un concept teologic fundamental.Dumnezeu nu te-a iertat doar în sensul că-ți trece cu vederea păcatele, El nu a oferit doar o ispășire sau o acoperire pentru păcatele tale. Acestea sunt conceptele vechiului legământ. Cineva a plătit cu sânge nevinovat pentru păcatele tale și pentru păcatele lumii întregi. Evrei 10 spune că „Isus ți-a luat păcatele” odată pentru totdeauna. Iertarea înseamnă a trece cu vederea greșelile fără a face nicio plată pentru ele, iar Dumnezeu ne-a iertat doar în sensul că nu noi am fost cei care am făcut plata pentru păcate. Însă, noi am fost îndreptățiți, ceea ce este dincolo de iertare, pentru că păcatul a fost și plătit complet, nu doar trecut cu vederea de Dumnezeu.Toate păcatele noastre au fost luate de Cristos. De aceea, înainte de cruce, trebuia să iertăm înainte de a fi iertați dar după lucrarea Lui, noi suntem înainte de toate, iertați complet și definitiv. Da, ar trebui să iertăm în continuare, dar nu ca o condiție a mântuirii.Credincioșii în Cristos nu mai sunt sub Legea lui Moise și nici mântuirea nu este sub condiția ascultării.Neiertarea este un păcat ca oricare altul. Apostolul Pavel scrie următoarele cuvinte despre iertare:Efeseni 4:32 (NTR)32 Dimpotrivă, fiți buni unii cu alții, plini de compasiune, și iertați-vă unii pe alții, așa cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi, în Cristos.Coloseni 3:13 (NTR)13 îngăduindu-vă unii pe alții și iertându-vă unii pe alții dacă cineva are o plângere împotriva altcuiva. Așa cum v-a iertat Domnul, tot astfel să vă iertați și voi!Observă aici că Dumnezeu este Cel ce te-a iertat mai întâi.Apoi ești chemat să ierți, dar nu sub amenințarea de a-ți pierde iertarea proprie.Pasajele spun că ar trebui faci asta ca un rezultat natural a ceea ce a fost deja făcut pentru tine. Dacă ești în Cristos, ai fost iertat, deci, acum iartă și tu! Apostolul Pavel spune că adevărata iertare vine sub har pentru că știm cât de mult am fost noi înșine iertați. Conform Legii, ea curgea din teama de a nu fi pedepsit din nou, nu venea din inimă și se păstra o evidență a greșelilor. Înainte să vină Cristos, nu exista uitarea păcatelor celuilalt.Însă acum, când realizezi că Dumnezeu nici măcar nu ține o evidență a greșelilor tale, ci El a ales să uite fărădelegile tale, descoperi că iertarea curge din harul Său. Matei 12:31–32 (Păcatul de neiertat)Matei 12:31–32 (NTR)31 De aceea vă spun că orice păcat și orice blasfemie le vor fi iertate oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată.32 Și, dacă cineva va spune vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, i se va ierta. Însă, oricui va vorbi împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta, nici în veacul acesta, nici în cel care vine.Relatarea lui Marcu este și mai aspră, vorbind clar despre pedeapsa veșnică în cazul celor care hulesc pe Duhul Sfânt:Marcu 3:29 (NTR)29 „dar cel ce blasfemiază împotriva Duhului Sfânt nu va avea parte de iertare în veci, ci este vinovat de un păcat veșnic“.Mulți credincioși adevărați au această teamă din când în când, că s-ar putea să fi comis păcatul de neiertat împotriva Duhului Sfânt și că și-au pierdut mântuirea. Acea frică provine dintr-o interpretare greșită a acestor pasaje, precum că oamenii născuți din nou pot comite acel păcat din greșeală într-un acces de mânie și pot fi supuși condamnării veșnice, chiar dacă apoi le pare rău.Cuvântul „hulă” înseamnă a vorbi de rău, a defăima sau a insulta. În context, Isus spune că blasfemia împotriva Duhului Sfânt atribuie Diavolului lucrarea Duhului Sfânt. Mulți oameni din Biblie au făcut asta, inclusiv Saul, care a devenit apostolul Pavel. Totuși, în 1 Timotei 1:13, Pavel spune că a primit milă cu privire la blasfemia sa, pentru că o făcuse în neștiință și în necredință.Prin urmare, blasfemia împotriva Duhului Sfânt despre care avertizează Isus aici, trebuie să fie o insultare intenționată a Duhului Sfânt, în deplină cunoștință de cauză a ceea ce se face.Când Isus menționează păcatul de neiertat în Matei 12:31–32, El le vorbește fariseilor, care știau că astfel de eliberări și minuni nu puteau fi făcute decât prin mâna lui Dumnezeu. Dar pentru că Îl  urau pe Isus, au atribuit lucrarea Lui prin Duhul Sfânt, Diavolului. Mai mult, ei L-au respins la fiecare pas și căutau modalități de a-L ucide. Păcatul de neiertat este comis atunci când o persoană îl respinge constant pe Isus, știind că El este Mesia.Cei care L-au acceptat pe Cristos nu sunt în pericol de a comite acest păcat după mântuire, motiv pentru care apostolul Pavel, care a scris două treimi din Noul Testament, nu a menționat niciodată păcatul de neiertat. În schimb, el îi asigură pe credincioși că toate păcatele lor au fost iertate datorită singurului sacrificiu al lui Isus la cruce (Evrei 10:12–14). În plus, Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că, dacă cineva se află în acea stare ireversibilă, își pierde orice convingere de la Dumnezeu și nu-i pasă de aceasta (Romani 1:28).Prin urmare, oricine este convins și se pocăiește pentru faptul că poate a hulit pe Duhul Sfânt, nu a comis păcatul de neiertat.Simplul fapt că te întrebi despre asta înseamnă că nu l-ai făcut, indiferent dacă ești, sau nu, deja credincios. Oamenii regenerați nu pot huli niciodată pe Duhul Sfânt de bunăvoie, iar dacă o fac vreodată, înseamnă că nu au fost născuți din nou. Filipeni 2:12-13 (Ducerea mântuirii până la capăt)Filipeni 2:12–13 (VDC)12 Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.13 Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.Aceasta este o scriptură minunată și plină de harul lui Dumnezeu, însă oamenii au transformat-o într-una foarte legalistă pentru a-i speria pe creștini să treacă la acțiune și să îi facă să trăiască cu teama continuă că-și vor pierde mântuirea dacă nu se sfințesc și nu au grijă cum trăiesc. Ei promovează ideea că trebuie să faci fapte bune pentru a-ți menține mântuirea, trebuie să trăiești mereu cu frică și cutremur ca nu cumva să sfârșești în iad. Un alt mod de a spune același lucru este: „Asigură-te că faci destule fapte bune în viața ta pentru a distrage atenția lui Dumnezeu de la tine și pentru a nu te trimite în iad. Dar nu vei putea ști niciodată dacă ești încă salvat sau în afara mântuirii. Așadar, adăugă și niște frică autentică și tremur pentru a te asigura că rămâi salvat, pentru că Dumnezeu va vedea așa-numita ta reverență și te va cruța”. Aceasta este o interpretare falsă.Înainte de toate, aș dori să menționez că fraza “duceți până la capăt mântuirea voastră” a fost tradusă puțin eronat în majoritatea traducerilor românești ale Bibliei, inclusiv în cea a lui Dumitru Cornilescu din 1924 (VDC). În forma aceasta, expresia sugerează că un creștin trebuie să facă tot ce îi stă în putință moral ca să nu Îl facă pe Dumnezeu să îi ia mântuirea înapoi și să îndure cu stoicism orice rău și orice suferință pe care Dumnezeu i-o trimite în calea lui (cu scopul de a-l maturiza și a-l învăța lucruri de viață) fără să argumenteze, chiar dacă nu înțelege de ce, și nici să nu renunțe prin propria voință la mântuire, orice s-ar întâmpla. Oare acesta este Dumnezeul pe care Isus L-a portretizat lumii în timpul vieții Lui? Nicidecum! Câteva traduceri mai aproape de adevăr ale acestei fraze sunt următoarele: ”lucrați cu frică și cutremur mântuirea voastră” (VDCL – traducerea literală a lui Cornilescu din 1931, ”lucrați cu propria voastră salvare, cu frică și cutremur” (BTF2015 – Biblie Traducerea Fidelă 2015), și ”exersați-vă (folosiți-vă de) salvarea voastră, cu frică și tremur” (în traducerile mai literale ale Bibliei în engleză, NKJV – New King James Version, KJV – King James Version, NASB – New American Standard Bible, LEB – The Lexham English Bible, YLT – Young's Literal Translation, ESV – English Standard Version, NRSV – The New Revised Standard Version, NIV – New International Version). De fapt, nu am găsit nici o traducere a Bibliei în limba engleză, în care această expresie să fie redată ca în cele mai multe Biblii în limba română. Probabil v-ați dat seama deja puțin ce diferență mare de înțeles este între cele două variante de interpretare. Acum, că am dat la o parte acest obstacol de traducere, să mergem mai departe cu explicația.Primul lucru de remarcat aici este că versetul nu spune „lucrați pentru mântuirea voastră”, ci „lucrați-vă mântuirea”. Aceasta reprezintă o mare diferență! Mulți oameni au schimbat complet sensul acestui verset și l-au făcut să însemne că trebuie să lucrezi pentru mântuirea ta sau pentru a o păstra. Și pe deasupra, trebuie să faci aceasta cu atâta teamă și tremur deoarece pur și simplu nu știi când ai putea să o pierzi și să mergi în iad! Însă textul spune să exersezi mântuirea ta, nu să lucrezi pentru ea. Pur și simplu ne învață cum să umblăm în Duhul, că Dumnezeu este Cel care lucrează în noi, iar noi răspundem prin a manifesta acea lucrare în exterior în viața noastră, prin a o scoate la lumină, având încredere în El și nu în firea noastră.În continuare, haideți să vedem din contextul imediat și din alte locuri din Biblie ce înseamnă „frica și tremurul”. Aceasta nu este o expresie menită să provoace frică și nesiguranță în inimile oamenilor. În Noul Testament, ori de câte ori întâlnești expresia „frică și tremur”, ea este asociată doar cu lucruri bune! Este asociată cu reverență și respect față de Dumnezeu și cu un sentiment de supunere față de măreția Sa. Este o încredere în Dumnezeu și o neîncredere în firea noastră.Când Pavel a predicat în Corint, el a spus că a făcut aceasta cu multă frică și cutremur, astfel încât încrederea lui să nu fie în predicarea sa, ci în puterea lui Dumnezeu! (1 Corinteni 2:3) Frica și tremurul lui au fost toate legate de a nu avea încredere în firea sa pământească, ci de a-și pune credința în Dumnezeu. Apoi, în 2 Corinteni 7:15, Pavel îi laudă pe corinteni pentru că l-au primit pe Tit cu frică și cutremur. Aceasta însemna bucurie, onoare și respect.Mai mult decât atât, în Marcu 5:33, femeia cu scurgere de sânge avea și ea frică și tremur, dar nu pentru că Isus o chemase și era speriată de consecințele faptului că era o femeie necurată printre bărbații evrei. Frica și tremurul ei au fost pentru că știa ce s-a întâmplat în corpul ei și că a fost vindecată! A fost uimire și admirație față de lucrarea puternică a lui Dumnezeu în trupul ei!Marcu 5:33 (NTR)33 Atunci femeia, știind ce i se întâmplase, a venit înfricoșată și tremurând și a căzut înaintea Lui, spunându-I tot adevărul.Oamenii care afirmă că trebuie să lucrăm pentru mântuirea noastră cu frică și cutremur par să uite sau să lase la o parte următorul verset 13 din Filipeni 2, unde spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea”. Cei care pledează pentru această interpretare eronată ajung să învețe opusul a ceea ce încearcă să transmită acest verset. Ei sfârșesc prin a-i aduce pe oameni în fire, făcându-i să lucreze pentru mântuirea lor, când, de fapt, acest verset încearcă să ne învețe cum să umblăm în Duhul și să răspundem la lucrarea lui Dumnezeu în noi, astfel încât să poată fi manifestată glorios în viețile noastre! Observați că versetul 13 răspunde la întrebarea: „De ce ar trebui să ne exersăm mântuirea cu frică și cutremur?” Dacă ar fi fost din cauza iadului sau a pedepsei lui Dumnezeu, ar fi spus așa, însă, ne spune să ne lucrăm mântuirea cu admirație și onoare pentru că Dumnezeu este Cel care face totul, nu noi.Dumnezeu este Cel care lucrează, apoi noi scoatem la suprafață, manifestăm, ceea ce El a făcut în interiorul nostru. Dumnezeu și-a pus bunătatea Sa în noi și noi o lucrăm prin viața noastră. El și-a pus harul și mila Lui în noi și noi le practicăm. Și-a pus biruința și puterea în noi și noi le folosim. El și-a pus înțelepciunea Sa în noi și noi o lucrăm în exterior.Dumnezeu și-a așezat Împărăția în interiorul nostru și noi o arătăm prin viața noastră.Ce imagine glorioasă a parteneriatului cu Dumnezeu! Și modul prin care exersăm este pur și simplu prin a crede și a admite fiecare lucru bun pe care El l-a pus în noi în Cristos (Filimon 1:6).În concluzie, aș dori să parafrazez acest verset pentru a arăta exact cum trebuie citit și înțeles: „Exersați în, și prin viața voastră, toate lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a pus deja în voi, cu bucurie, anticipare, entuziasm și recunoștință”. Eclesiastul 7:1,8 (Sfârșitul unei persoane)Eclesiastul 7:1 (VDC)1 Mai mult face un nume bun decât untdelemnul mirositor, și ziua morții decât ziua nașterii.Eclesiastul 7:8 (VDC)8 Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel bun la suflet decât cel îngâmfat.Mulți predicatori folosesc această expresie cu referire la mântuirea veșnică, afirmând că sfârșitul unei persoane este ceea ce contează când vine vorba de salvare. În alte cuvinte, ei încearcă să spună că starea oamenilor la momentul morții decide destinul lor veșnic. Ceea ce afirmă ei cu adevărat este următorul lucru: „Creștinii născuți din nou pot avea tot felul de căderi păcătoase în timpul vieții lor, care ar putea să-i facă să-și piardă mântuirea dacă ar muri în acele momente, dar dacă reușesc să aibă un nume și o reputație bună în ochii oamenilor, la sfârșitul vieții, dacă au făcut destule fapte bune și toate păcatele lor le-au mărturisit când mor, atunci pot fi siguri că au fost mântuiți”. Aceasta implică faptul că mântuirea noastră veșnică fluctuează continuu și este întotdeauna în pericol de a fi pierdută, așa că trebuie să facem toate eforturile pentru a ne asigura că vom termina cu bine, orice ar însemna acest „bine”. Acum să vedem dacă acest lucru este adevărat. Singurele texte pe care le-am găsit în Biblie în proximitatea acestei idei sunt versetele 1 și 8 din Eclesiastul 7, pe care tocmai le-am citit.În primul rând, să observăm că nici unul din texte nu spune că sfârșitul unei persoane este ceea ce contează, ci că ziua morții este mai bună decât ziua nașterii, iar sfârșitul unui lucru este mai bun decât începutul lui. Este doar o comparație între începutul și sfârșitul unei persoane sau al unui lucru. În al doilea rând, versetele nu spun că doar sfârșitul unei persoane sau al unui lucru contează, ca și cum începutul nu ar fi important, ci spun că sfârșitul este pur și simplu mai bun. Totuși, începuturile au și ele valoarea lor.În al treilea rând, aceste pasaje din Vechiul Testament au fost scrise de regele Solomon înainte de cruce și înainte ca mântuirea să iasă la lumină. Mai mult, în contextul imediat al acestor versete – adică în întregul capitol 7, în versetele de dinainte și de după – nu există nicio indicație sau aluzie care să ne facă să credem că aceste texte pot fi aplicate mântuirii, în general, sau siguranței eterne, în sensul că faptele bune ale creștinilor adunate la sfârșitul vieții contează, pentru a fi siguri că au fost mântuiți. Cum poate cineva să măsoare faptele bune sau să știe dacă acestea sunt suficiente în fața lui Dumnezeu pentru a salva pe cineva, în afară de jertfa lui Isus?Aceste versete vorbesc despre perseverență și răbdare în toate lucrurile. Orice început în orice domeniu este plin de entuziasm și anticipare, dar este și mai dificil pentru că nu vezi imediat rezultate semnificative sau recompense. Cu toate acestea, dacă ai suficientă răbdare și treci peste toate obstacolele, cu perseverență, până la final, atunci sfârșitul acelui lucru îți va oferi mai multă satisfacție. De exemplu, Isus a putut îndura crucea și toată rușinea pentru că a privit la bucuria pe care o va avea la sfârșitul tuturor suferințelor Sale (Evrei 12:2). Chiar și în agricultură, timpul de semănat este mai greu și mai puțin satisfăcător decât recoltatul. Mai mult, atunci când mergi la școală și te pregătești pentru viață, școala nu este întotdeauna plăcută, dar dacă perseverezi și o termini, și apoi ai un loc de muncă cu un venit bun sau începi o afacere, ai mult mai multe satisfacții decât atunci când erai la cursuri și învățai. O altă ilustrație este construirea unei case. Una este când începi să o construiești și alta e când o termini. Și același principiu se aplică în orice domeniu sau lucru.A doua parte a versetului 8 ne spune că atunci când suntem la începutul unui lucru, și este greu, să privim cu răbdare la finalitatea lui, să ne încurajăm și să mergem înainte pentru că sfârșitul este mai bun decât începutul. Un alt lucru interesant este că dacă ne gândim la sfârșitul lui Isus Cristos Însuși aici pe pământ, la cruce, ca un criminal, a fost un final rușinos din punctul de vedere al ucenicilor și al oamenilor care trăiau în timpul Lui. Chiar și fiul meu, când avea patru ani, și i-am spus într-o seară că Isus a biruit întotdeauna, mi-a zis că El a pierdut într-un singur lucru când era pe pământ. L-am întrebat: „Unde a pierdut Isus?” El a răspuns: „El a pierdut când a murit pe cruce”. A trebuit să-i explic că Isus nu a pierdut, ci a câștigat cea mai mare bătălie din istoria omenirii. Ceea ce încerc să spun aici este că ceea ce considerăm din afară ca sfârșit al unei persoane (bun sau rău) poate fi foarte relativ pentru că numai Dumnezeu cunoaște inima omului.Și, după cum probabil știți deja până acum, mântuirea nu depinde de faptele bune sau de reputația credincioșilor, ci doar de sângele nevinovat al lui Isus.Mergând pe aceeași idee, mai există un pasaj care merită menționat aici, și acesta este Evrei 13:7, care spune următoarele:Evrei 13:7 (NTR)7 Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Uitați-vă cu atenție la sfârșitul (rezultatul) felului lor de viață și urmați-le credința.În unele limbi, cum ar fi româna, de exemplu, fraza „uitați-vă cu atenție la sfârșitul felului lor de viață” este tradusă în așa fel încât majoritatea credincioșilor o înțeleg în modul următor: „uitați-vă cu atenție la felul de viață al acestor oameni pe care îl aveau la sfârșitul vieții lor”. Din cauza acestei traduceri greșite, mulți credincioși cred că starea lor comportamentală de la momentul când viața se termină este foarte importantă și decisivă în destinul lor etern. Însă, după cum arată toate traducerile în engleză, textul ne îndeamnă să evaluăm sfârșitul FELULUI lor de viață, adică rezultatul sau efectul bun al modului lor de viață în credință, și nu sfârșitul vieții lor.

ISTORIA BIBLIEI „Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.” (1 Petru 1:25)

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA V)Matei 25:1–13 (Cele zece fecioare)Matei 25:1–13 (NTR)1 Atunci, Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui.2 Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înțelepte.3 Cele nesăbuite nu au luat cu ele și ulei atunci când și-au luat candelele,4 dar cele înțelepte, alături de candele, au luat cu ele și ulei în vase.5 Mirele întârzia, astfel că ele au ațipit toate și au adormit.6 La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!“.7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.8 Cele nesăbuite le-au zis celor înțelepte: „Dați-ne și nouă din uleiul vostru, pentru că ni se sting candelele!“.9 Dar cele înțelepte au răspuns, zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă! Duceți-vă, mai degrabă, la cei ce vând ulei și cumpărați-vă!“.10 În timp ce se duceau să cumpere ulei, a venit mirele. Cele ce erau pregătite au intrat la nuntă împreună cu el, iar ușa a fost închisă.11 Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!“.12 Dar el, răspunzând, a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc“.13 Prin urmare, vegheați! Căci nu știți nici ziua, nici ora când vine Fiul Omului.Cea mai comună interpretare a acestei pilde este că acele zece fecioare reprezintă copii ai lui Dumnezeu născuți din nou și aparținând Împărăției Sale, care au fost mântuiți cu toții la un moment dat. Apoi unii dintre ei și-au pierdut mântuirea din cauza lipsei de veghere în moralitate și fapte bune.Să analizăm mai întâi ceea ce știm sigur despre această pildă. În primul rând, pilda este despre Împărăția Cerurilor, despre un mire care este regele Isus și despre zece fecioare care reprezintă biserica vizibilă a lui Cristos. În al doilea rând, acțiunea din această pildă are loc între prima și a doua venire a lui Isus. În al treilea rând, asprimea răspunsului mirelui din versetul 12 — „Nu te cunosc” sau „Nu te-am cunoscut niciodată” — arată foarte clar că această pildă este despre o problemă eternă de viață și de moarte, respectiv chestiunea mântuirii veșnice în Împărăţia lui Dumnezeu sau a pedepsei veşnice. În al patrulea rând, este, de asemenea, evident că atunci când a venit mirele, făcând aluzie la a doua venire a lui Isus, unele dintre acele fecioare, reprezentând unii creștini, au participat la nunta Mielului. Aceasta înseamnă că au intrat în rai, în timp ce ceilalți au fost respinși și au mers în iad. Au mai rămas doar trei lucruri de elucidat: (1) În primul rând, ce reprezintă untdelemnul din lămpi și uleiul în plus din vase? (2) În al doilea rând, oamenii respinși au fost născuți din nou cu adevărat sau nu? (3) În al treilea rând, ce înseamnă veghere?Uleiul în Vechiul Testament era folosit pentru a unge pe împărați și pe preoți. Era o imagine a ungerii în vederea lucrării pentru Dumnezeu:1 Samuel 16:13 (NTR)13 Samuel a luat cornul cu ulei și l-a uns (pe David) în mijlocul fraților lui, iar Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s-a ridicat și a plecat la Rama.În Noul Testament, credincioșii sunt unși cu Duhul Sfânt, așa cum vedem în aceste pasaje:Faptele Apostolilor 10:38 (NTR)38 cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine și vindecându-i pe toți cei ce erau asupriți de Diavolul, căci Dumnezeu era cu El.2 Corinteni 1:21 (NTR)21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu.1 Ioan 2:20 (NTR)20 Însă voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și voi cunoașteți toate lucrurile.1 Ioan 2:27 (NKJV)27 Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie să vă învețe cineva. Dar, așa cum ungerea Lui vă învață cu privire la toate lucrurile – iar ea este adevărată și nu este o minciună – rămâneți în El, așa cum v-a învățat ea.Isus a fost uns cu Duhul Sfânt, iar credincioșii sunt, de asemenea, unși cu Duhul Sfânt în timpul mântuirii. 1 Ioan 2:27 spune că ungerea pe care credincioșii au primit-o de la El rămâne în ei și îi învață toate lucrurile. Conform cu Ioan 14:16, 14:26 și 16:13, Duhul Sfânt este Ajutorul dat credincioșilor să fie cu ei pentru totdeauna, să-i învețe toate lucrurile și să-i conducă în tot adevărul. Așadar, uleiul din pilda fecioarelor este o imagine a Duhului Sfânt. Lumina lămpilor reprezintă fapte bune, moralitate, roade ale Duhului sau diferite acte divine ale Duhului, cum ar fi vindecarea bolnavilor, scoaterea demonilor și învierea morților.Acum, care este diferența dintre uleiul prezent deja în lămpi și cel din vasele suplimentare? Pe de o parte, pe baza lui Ioan 14:16 și 1 Ioan 2:27, știm că, odată ce Duhul Sfânt vine în credincioși, El rămâne în ei pentru totdeauna. El nu mai vine și pleacă așa cum făcea în Vechiul Testament cu poporul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Efeseni 1:13–14 întărește această prezență veșnică a Duhului Sfânt în credincioși, afirmând că El este o pecete a mântuirii, o garanție a moștenirii credincioșilor până când aceștia dobândesc stăpânirea deplină a ei:Efeseni 1:13–14 (NTR)13 În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis,14 Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui.Cuvântul grecesc tradus „garanție” în acest pasaj (gr. arrabon) este un termen legal și comercial care înseamnă prima rată, depozit, avans sau angajament. Reprezintă o plată care obligă partea contractantă să efectueze plăți suplimentare. Când Dumnezeu le-a dat credincioșilor Duhul Sfânt, S-a angajat să le dea toate binecuvântările ulterioare ale vieții eterne, precum și o mare răsplată în cer cu El. În concluzie, cele cinci fecioare pentru care lămpile au încetat să mai ardă nu pot reprezenta credincioși cu adevărat născuți din nou, care au avut odată Duhul Sfânt în ei ca pecete și apoi L-au pierdut.Pe de altă parte, o privire mai atentă asupra Scripturii, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, va dezvălui că Duhul Sfânt poate veni peste oameni doar pentru o perioadă, pentru ca aceștia să îndeplinească unele sarcini divine sau chiar să facă fapte bune. Însă, nu este necesar ca Duhul Sfânt să rămână în ei într-un mod salvator. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt vine peste ei, dar nu în ei. Câteva exemple din Vechiul Testament îi includ pe Samson, care a primit spiritul și ungerea de putere, împăratul Saul, care a primit spiritul profeției, Iosua și regele Solomon, care au primit amândoi duhul înțelepciunii în diferite măsuri. Toți acei oameni „au luminat” pentru un timp prin ungerea Duhului Sfânt, fără a fi mântuiți în timpul vieții lor, pentru că Isus nu venise încă. În acel moment al istoriei, ei aparțineau împărăției întunericului.Venind în Noul Testament, în epoca de dinaintea morții lui Isus, Iuda Iscarioteanul, ucenicul care L-a trădat pe Isus, a vindecat oameni și a scos demoni prin Duhul Sfânt, împreună cu ceilalți ucenici, dar a fost numit fiul pierzării în Ioan 17:12 și și-a luat viața fără ca să fi fost salvat. Mai mult, așa cum am văzut mai devreme în Evrei 6:4–6, pot exista oameni reprezentați de pământul stâncos din pilda Semănătorului, care sunt luminați de Evanghelie, care gustă darul ceresc, care devin părtași la lucrarea Duhul Sfânt și care gustă Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, dar nu au rădăcină în ei înșiși. Acești oameni continuă să se bazeze pe faptele lor bune, pe moralitatea și neprihănirea lor pentru a fi acceptați înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, Matei 7:21–23 pare să sugereze cumva că pot exista oameni care profețesc, care scot demoni și care fac lucrări mari în numele lui Isus, dar care totuși, la final, nu sunt recunoscuți de Isus. Modul în care Isus nu le-a recunoscut pe fecioarele neînțelepte nu este diferit:Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».1 Ioan 2:19 susține, de asemenea, că cei care se pare că s-au îndepărtat de la credință nu erau cu adevărat în ea, căci dacă ar fi fost, ar fi continuat până la sfârșit. Dar ei „au ieșit” și așa a devenit clar că nu fuseseră în credință:1 Ioan 2:19 (NTR)19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.Acum, dacă punem toate aceste observații împreună, cine sunt acești oameni care nu sunt cu adevărat născuți din nou, dar care, prin faptele lor exterioare, au o aparență foarte puternică de persoane mântuite? Lucrările lor sunt chiar minuni de vindecare și acte de eliberare. Astfel, ei pot fi incluși în trei categorii. Prima sunt oamenii care sunt sincer entuziasmați de Cristos, care rămân o vreme în biserică și încearcă să-și modeleze viața după principiile biblice, dar nu iau niciodată o decizie pentru Isus. Știm deja că darurile lui Dumnezeu sunt irevocabile (Romani 11:29). Știm că El poate folosi chiar și un măgar în scopurile Sale, așa cum a făcut cu măgarul lui Balaam. Întrucât Dumnezeu îi iubește atât de mult pe oameni, putem concluziona că El poate folosi chiar și pe acești oameni nemântuiți pentru a atinge viețile altora prin miracole, de dragul acelora cărora li se slujește. Însă, aceasta nu este neapărat o garanție a mântuirii pentru oamenii care fac slujirea. Folosirea puterilor supranaturale nu este egală cu a fi născut din nou. În exterior, la fel ca lămpile fecioarelor, acești așa-ziși credincioși pot părea să ardă și să strălucească pentru o vreme în exterior, fără ca această lumină să aibă vreun efect salvator asupra lor. Mântuirea este o relație de dragoste cu Cristos bazată pe credință. Ea este dincolo de daruri și miracole.A doua categorie a acestui tip de oameni pot fi creștinii nominali, oameni buni, morali, care au o părere bună despre principiile și valorile creștine și se numesc creștini. Acești oameni merg la biserică din când în când, dar nu au nicio relație mântuitoare cu Cristos. De obicei, ei sunt creștinii ortodocși,  mulți catolici, anglicani și chiar unii protestanți, în special în Statele Unite ale Americii.A treia categorie a acestui tip de oameni pot fi oamenii care aparțin lui Satan, care se arată în mod deliberat ca și creștini și chiar fac minuni folosind puterea Diavolului, cu singurul scop de a înșela oamenii, chiar și pe cei aleși. Acești oameni pot părea că predică adevărul Bibliei, dar răsucesc în secret unele părți ale ei într-un mod subtil, astfel încât diferențele să nu fie recunoscute ușor și să poată înșela pe alții. În Matei 24:24, Isus îi avertizează pe ucenicii Săi că, în vremurile din urmă, cristoși și profeți falși se vor ridica și vor face în mod intenționat semne și minuni mari care să înșele oamenii.Matei 24:24 (NTR)24 Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși și vor face semne mari și minuni, pentru a-i duce în rătăcire, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși.Mai mult, în 2 Corinteni 11:13–15, apostolul Pavel spune că Satan însuși se transformă într-un înger al luminii și are slujitori care, de asemenea, se transformă în apostoli ai lui Cristos și slujitori ai dreptății:2 Corinteni 11:13–15 (NTR)13 fiindcă astfel de oameni sunt apostoli falși, lucrători care înșală, deghizându-se în apostoli ai lui Cristos.14 Și nu este de mirare, pentru că însuși Satan se deghizează în înger de lumină.15 Deci, nu este mare lucru dacă și slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptății. Sfârșitul lor va fi după faptele lor.Dacă ești ca mine, probabil te întrebi: „Există astfel de oameni? Cum arată ei?” Am avut aceeași îndoială până când într-o zi, am întâlnit un tânăr, tocmai în aceeași perioadă în care L-am întrebat pe Duhul Sfânt despre aceste versete provocatoare. Acest tânăr era un muzician și compozitor de muzică hard-rock și fusese implicat în ocultism, chiar și atunci când își scria melodiile. Mi-a spus că și colegii săi de trupă se închinau în mod regulat lui Lucifer pentru beneficii lumești precum faimă, bani și plăceri. De asemenea, mi-a spus că el cunoaștea oameni care se închinau lui Satan și făceau miracole folosind puterea lui, dar care se deghizau în mod intenționat ca și creștini, pentru a înșela oamenii. Ei predicau 80% de adevăr cu 20% răstălmăciri foarte subtile ale adevărului de bază. Am fost șocat să aud asta, dar mi-a adus mai multă lumină cu privire la aceste versete, că astfel de oameni există: slujitori ai Satanei deghizați în apostoli ai lui Cristos.Până acum, probabil că a devenit clar că ulciorul suplimentar de ulei reprezintă partea invizibilă pe care o au doar credincioșii autentici. Acea parte invizibilă este Duhul Sfânt prezent ca o pecete a mântuirii în credincioși, ca urmare a credinței lor în Isus Cristos. Duhul Sfânt a venit să rămână în ei pentru eternitate. Cei fără vasul suplimentar de ulei pot genera o lumină asemănătoare cu a celor ce îl au, pot „lumina” pentru un timp, dar nu sunt cu adevărat salvați. În cazul lor, Duhul Sfânt probabil a venit doar peste ei și nu în ei. Această concluzie este susținută și de declarația puternică pe care Isus le-a făcut-o acestor oameni în Matei 25:12 și 7:23: „Nu vă cunosc” sau „Nu v-am cunoscut niciodată”. Dacă acești oameni au fost odată mântuiți în mod autentic și apoi și-au pierdut mântuirea prin fapte rele, Isus nu le-ar fi putut spune că nu i-a cunoscut niciodată. Le-ar fi putut spune ceva de genul: „Da, v-am cunoscut o dată, dar acum nu mai sunteți ai Mei”. Așa ar fi fost mai potrivit dacă acești oameni și-au pus vreodată credința în Isus și L-au făcut Domn într-un mod salvator.Este imperativ să ne amintim că oamenii care nu vor să fie respinși la intrarea în cer, dar care se întreabă, cu teamă, dacă nu cumva se află în acea categorie, pot să fie siguri că nu sunt. Simplul fapt că își pun această întrebare și că îi preocupă această problemă demonstrează fără nicio îndoială că nu se află în acea categorie. Oamenii care și-au pus în mod conștient credința în Cristos și L-au mărturisit ca Domn al vieții lor nu pot intra niciodată în grupa oamenilor pierduți fără să știe.În cele din urmă, ce înseamnă să veghezi? După cum am menționat mai înainte, pregătirea sau vegherea este semnul credinței, care este singura condiție prealabilă pentru intrarea în Împărăția Cerurilor și participarea la celebrarea nunții Mirelui. Unii oameni pun accent pe vigilență, dar scapă din vedere faptul că, în pilda fecioarelor, toate dormeau. Pregătirea este răspunsul credinței la mesajul Evangheliei, care permite cuiva să fie primit în Împărăție în momentul sosirii neașteptate a Mirelui. Lipsa unei pregătiri adecvate este demonstrarea necredinței în jertfa lui Cristos ca singura cale de salvare, care va descalifica pe cineva din a intra și a se bucura de Împărăție. Matei 7:21–23 (Facerea voii Tatălui)Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?».23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».Am explicat puțin acest pasaj în secțiunea anterioară când am vorbit despre cele zece fecioare, dar aici vom aborda aceleași versete dintr-o perspectivă ușor diferită. S-ar putea ca nu toți creștinii să fie de acord cu privire la care este cel mai înfricoșător pasaj din Biblie, dar cei mai mulți agreează că aceste cuvinte finale ale lui Isus din predica de pe munte se situează aproape de capul listei. E groaznic să te gândești ca vei merge în iad. Este mai înspăimântător să afli prea târziu că te duci în iad când tu credeai că mergi în cer. Și este și mai alarmant să ne gândim că nu doar câțiva, ci „mulți” vor avea această experiență. Acesta este unul din motivele pentru care unii oameni folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini cu posibilitatea de pierdere a mântuirii dacă practică fărădelegea și nu fac voia Tatălui. Ei predică ceva de genul următor: „Tu poți să fii un credincios autentic născut din nou în Cristos, care Îl numește pe Isus „Domn”, care chiar profețește, scoate demoni și face multe minuni în numele lui Isus, dar dacă nu ești atent să faci voia Tatălui tot timpul și dacă practici fărădelegea, s-ar putea să ai marea surpriză neplăcută de a nu intra în Împărăția Cerurilor când vei sta înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății”. Oare așa să fie? În primul rând, să ne gândim la ce vrea să spună Isus în legătură cu voia Tatălui și cine sunt cei care o împlinesc. Judecând după context, trebuie să însemne mai mult decât a spune „Doamne, Doamne” și a face lucrări mărețe în numele lui Isus.În ziua de azi, un punct de vedere des întâlnit sugerează că prin expresia „voia Tatălui Meu”, Isus s-a referit la o viață caracterizată de ascultarea a tot ceea ce a poruncit Tatăl. Astfel, cei care fac voia Tatălui vor fi cei care trăiesc o viață evlavioasă și sfântă. Există mai multe probleme cu această interpretare. În primul rând, Dumnezeu este perfect și cineva nu poate intra în Împărăția Sa fără a deveni perfect, asemenea Lui (Matei 5:48). În al doilea rând, nu se poate spune că cineva a făcut voia Tatălui decât dacă o face în întregime, 100%. A încălca chiar și numai una dintre poruncile lui Dumnezeu înseamnă a le încălca pe toate (Iacov 2:10). În al treilea rând, chiar dacă aceste prime două argumente nu sunt valabile, acest prospect duce la concluzia nebiblică că nimeni nu poate fi vreodată sigur că este mântuit, decât la moarte. Nimeni nu ar putea ști vreodată dacă a ascultat suficient de mult. Totuși, Scripturile sunt clare că apostolii știau cu certitudine absolută că erau mântuiți și doreau ca cititorii lor să știe și ei acest lucru (1 Ioan 5:13).Există și o altă perspectivă asupra a ceea ce a vrut să spună Isus prin expresia „voia Tatălui Meu”. Când Isus a vorbit despre a face voia Tatălui pentru a obține intrarea în Împărăție, El a avut în minte un singur act de ascultare: credința în Evanghelie. Isus spune în Ioan 6:40:Ioan 6:40 (NTR)40 Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.Apoi, în Ioan 6:29, El ne spune clar:Ioan 6:29 (NTR)29 Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El.Aceasta este Evanghelia, aceasta înseamnă a face voia Tatălui. Isus a mai spus: „Iată, am venit să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:9). Ce voie trebuia să împlinească Isus? Aceasta era să moară pentru păcatele noastre și să ne aducă în noul Său legământ al harului. Același verset ne spune: „El dă la o parte primul (vechiul legământ) pentru a-l stabili pe al doilea (noul legământ)”. Deci, ceea ce spunea Isus în Matei 7 este următorul lucru: „Nu toți cei care Îmi spun „Doamne, Doamne” în ziua aceea sunt mântuiți, ci numai cei care împlinesc voia Tatălui Meu, și anume, să creadă în Mine”. Aceasta este voia Tatălui cu privire la mântuirea veșnică. El nu spune că în momentul în care faci o greșeală în gând sau faptă, El te reneagă și ți-ai pierdut mântuirea.Da, există și o voie a Tatălui cu privire la felul nostru de a trăi după ce intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, dar aceasta este voia Lui pentru viața noastră pe pământ, care trebuie să fie trăită conform noii poziții de sfințenie în care El ne-a adus. Nu este o condiție de a rămâne în Împărăție, ci mai degrabă să folosim toate beneficiile Evangheliei, să ne împlinim destinul dat de Dumnezeu și să-L facem mândru în fața oamenilor, astfel încât ei să dea slavă lui Dumnezeu. Această a doua voie a lui Dumnezeu este revelată în 1 Tesaloniceni 4:3–7:1 Tesaloniceni 4:3–7 (NTR)3 Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră. Să vă feriți de preacurvie.4 Fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și cinste,5 nu în patima poftei, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu.6 Nimeni să nu-l nedreptățească pe fratele său și nici să nu profite de el, pentru că Domnul este Cel Ce pedepsește toate acestea, așa cum v-am spus și v-am avertizat.7 Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie.Așadar, trebuie să umblăm în sfințenie, dar nu pentru a rămâne mântuiți, ci pentru că El ne-a făcut deja sfinți. El ne-a adus pe tărâmul sfințeniei. În scriptura noastră inițială, observați că Domnul nostru Isus spune: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest lucru nu poate fi aplicat credincioșilor născuți din nou care au o relație cu Domnul. Se referă la oameni care nu au avut niciodată o relație personală cu Domnul. De aceea, Isus a putut să spună celui din urmă grup: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest pasaj trebuie folosit ca un avertisment numai pentru cei care pretind că au credință creștină, nu pentru cei care L-au acceptat cu adevărat pe Isus ca Domn în viața lor.S-ar putea să vă întrebați: „Atunci cine sunt acești oameni care nu aparțin lui Dumnezeu și care nu au fost ai Lui niciodată, dar care pot face miracole? Cei care nu au Duhul pot să scoată demoni, să facă vindecări miraculoase, semne spectaculoase și minuni?” După cum am descris deja în detaliu în secțiunea despre cele zece fecioare cine ar putea fi acești oameni, există aproximativ două explicații posibile pentru abilitatea celor nelegiuiți de a îndeplini astfel de acte. Una este că unele minuni sunt făcute de puterea Satanei și a oștirii sale demonice (Matei 24:24; 2 Corinteni 11:13–15). Știm că Satan este foarte viclean. Pot exista momente când Diavolul „înscenează” un exorcism sau o vindecare în care un necredincios poruncește unui demon sau unei boli să plece, iar demonul pretinde că se conformează pentru a crea frică în privitori și a-i determina să aibă încredere în ierburi, incantații, talismane, apă sfințită și în moaște mai degrabă decât în Dumnezeu. În al doilea rând, Dumnezeu îi poate împuternici temporar pe necredincioși să facă fapte miraculoase, datorită dragostei Sale pentru oameni și pentru scopurile Sale. Un astfel de exemplu este Iuda Iscarioteanul, care, împreună cu ceilalți ucenici, a vestit Evanghelia și, presupunem, că a vindecat bolnavii și a făcut alte minuni. Nu există nimic care să indice că Iuda nu a avut aceeași putere ca ceilalți unsprezece ucenici, deși nu a fost niciodată un adevărat ucenic al lui Cristos. El a fost un înşelător şi „fiul pierzării” (Ioan 17:12). Dacă Iuda a făcut minuni, în ciuda stării inimii lui, a fost doar pentru că Dumnezeu a considerat potrivit să-l folosească pentru slava Sa.

1 Timotei 4:1–5 (Depărtarea de credință)1 Timotei 4:1-5 (VDCL)1 Duhul însă spune lămurit că în vremurile din urmă unii se vor lepăda de credință, luând aminte la duhuri amăgitoare și învățături de draci,2 care vorbesc minciuni în fățărnicie, înfierați în cugetul lor, ca și cu fierul roșu,3 oprind căsătorirea și poruncind a se feri de mâncări, pe care Dumnezeu le‐a făcut să fie luate cu mulțumiri de cei credincioși și care au cunoscut pe deplin adevărul.4 Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună și nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulțumiri;5 căci este sfințit prin Cuvântul lui Dumnezeu și rugăciune.Primele două versete din textul de mai sus afirmă că în vremurile din urmă unii oameni se vor lepăda de credință acordând atenție spiritelor înșelătoare și doctrinelor demonilor, fără să-și dea seama de acest lucru bineînțeles, și din ipocrizie vor vorbi minciuni, conștiința acestora fiind însemnată cu fierul roșu. Mulți creștini cred că lepădarea de credință din aceste verste se referă la pierderea mântuirii veșnice, pentru că ei interpretează duhurile înșelătoare și învățăturile demonilor ca păcate imorale care, în cele din urmă, îi vor face pe unii creștini autentici să-și piardă mântuirea. Însă, te invit să luăm lucrurile pe rând și să vedem mai întâi în ce constau aceste învățături greșite și apoi cine sunt acei „unii” care se vor lepăda de credință, la ce fel de credință se referă și ce înseamnă această îndepărtare.Înainte de toate, aș dori să menționez că verbul „a lepăda” din versetul 1 ales de traducerea Cornilescu pentru a transla cuvântul grecesc apostesontai (îndemnând îndepărtare sau distanțare) este unul mult prea sever care transmite ideea de renunțare definitivă și ireversibilă la credință, în deplină conștiență de cauză a persoanei. Exclude posibilitatea persoanei de a fi înșelată (vezi expresia duhuri amăgitoare din versetul 1) sau îndepărtarea să fie una temporară cu posibilitatea de revenire.  O traducere mai fidelă a acestui verset ar fi următoarea:1 Timotei 4:1-5 (BTF2015)1 Iar Duhul spune în mod clar că, în timpurile din urmă, unii se vor depărta de credință, dând atenție duhurilor amăgitoare și doctrinelor dracilor.Versetele 3 și 4 descriu unele dintre lucrurile și doctrinele pe care acești oameni le promovează și anume: interzicerea căsătoriei și abținerea de la anumite mâncăruri. Lucrurile relatate aici nu sunt păcate imorale și plăceri trupești în care oamenilor le place de obicei să  trăiască, ci mai degrabă „alte căi aparent bune” și ascetice de a dobândi neprihănirea. Ele sunt învățături și doctrine, dar nu păcate.Aceste învățături sunt îmbrăcate într-o înfățișare de sfințenie ceea ce le face foarte subtile și înșelătoare. Judecând după natura lor, se pare că cei care le propagau, încercau să fie sfinți prin fapte în loc de credință. Ei credeau că sfințenia vine din respectarea strictă a unui set de reguli. Aceste doctrine par să se asemene cu Legea lui Moise și să fie de natură iudaică. Cine pot fi oare acești oameni? Din moment ce pasajul vorbește de o îndepărtare de credință înseamnă că acei oameni au avut contact la un moment dat cu învățătura curată a mântuirii numai prin credința în Cristos. Ei fie au fost atât de convinși încât au fost și născuți din nou, sau s-au alăturat doar bisericii pentru o vreme, însă nu au putut să renunțe pe deplin la Legea lui Moise și nu fuseseră născuți din nou niciodată. Pavel îi numește ipocriți și mincinoși din cauză că una predicau altora, însă ei făceau exact invers în viața lor privată, iar conștiința lor a ajuns să fie insensibilă datorită trăirii lor constante în acel stil de viață. Ei nu mai vedeau seriozitatea contradicției din viața lor din dorința de a apărea în fața oamenilor ca fiind religioși și sfinți. După cum zona în care un animal însemnat cu fierul roșu devine amorțită și insensibilă la durere, așa și conștiința acestor oameni se desensibilizase. Din această cauză, apostolul Pavel descrie conștiința lor ca fiind însemnată cu fierul roșu.E foarte posibil ca acei „unii” influențați de învățăturile iudeilor să fie chiar lideri (păstori și învățători) ai bisericii lui Cristos din Efes, din moment ce ereziile avea legătură cu doctrine care de obicei sunt predicate din față. Mai mult decât atât, în 1 Timotei 1:7, ei sunt descriși ca dorind să fie învățători ai Legii. Dacă aceștia erau născuți din nou, ei îl iubeau probabil pe Dumnezeu, erau mântuiți veșnic prin har, dar din când în când erau „mușcați” de auto-neprihănirea propagată de adepții Legii lui Moise și se concentrau în principal pe faptele lor bune pentru a-I plăcea lui Dumnezeu aici pe pământ, iar aceasta era din cauza lipsei de înțelegere și revelație. Ei nu erau încă pe deplin stabiliți în Cristos și în credința în adevăr în toate domeniile. Aceasta nu înseamnă că își pierduseră mântuirea veșnică, ci că în viața lor de zi cu zi, ei se bazau mai mult pe neprihănirea lor de sine pentru a atrage favoarea lui Dumnezeu, în loc să aplice aceeași credință simplă pe care au avut-o la momentul mântuirii. Așadar, depărtarea lor de credință nu era o cădere ireversibilă din credință, ci o îndepărtare temporară sau limitată doar la unele aspecte ale vieții lor de credință. La fel se întâmplă și în ziua de azi cu mulți creștini autentici din trupul lui Cristos care mai alunecă din când în când în neprihănire de sine sau nu au o credință deplină în adevăr în toate domeniile vieții lor. Pavel nu a avut în vedere aici pierderea mântuirii veșnice. O mulțime de creștini născuți din nou, care sunt încă legaliști și auto-neprihăniți, vor merge în continuare în rai.Din acest pasaj putem extrage și niște principii generale de credință. De exemplu, minciuna diavolului va avea întotdeauna ca rezultat o mântuire bazată pe fapte. Aceasta este atrăgătoare deoarece o religie orientată spre fapte bune pare impresionantă, sfântă și dreaptă pentru alții. Putem examina religie cu religie și vom observa că toate se bazează pe ceea ce faci sau nu faci. Se crede că, astfel, Dumnezeu este îmbunat în cerințele Lui, sau, cu alte cuvinte, lucrările omenești bune Îl temperează, Îl înduplecă pe Dumnezeu. Însă, toate aceste învățături sunt satanice și alimentate de demonic. Adevăratul creștinism nu se bazează deloc pe fapte și lucrări umane, ci numai pe harul lui Dumnezeu.Religiile false ne învață că trebuie să lucrăm pentru salvare, dar creștinismul adevărat ne învață că Dumnezeu a făcut totul în Cristos.Aceasta este o modalitate de a identifica falsurile în învățături. Minciunile lui Satan se referă întotdeauna la același lucru: spiritualitatea realizată prin efort uman și nu bazată doar pe Cristos. Apocalipsa 3:1–5 (Cartea vieții)Apocalipsa 3:1–5 (NTR)1 Îngerului bisericii din Sardes scrie-i: «Acestea sunt cuvintele pe care le spune Cel Ce are cele șapte duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: știu faptele tale. Ai reputația că trăiești, dar ești mort.2 Trezește-te și consolidează lucrurile rămase, care sunt pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu.3 Adu-ți aminte, deci, ce ai primit și auzit! Păzește-le și pocăiește-te! Dacă însă nu te trezești, voi veni ca un hoț și nicidecum nu vei ști la ce oră voi veni la tine.4 Ai totuși în Sardes câteva nume care nu și-au pătat hainele. Ei vor umbla cu Mine, îmbrăcați în alb, pentru că sunt demni de lucrul acesta.5 Cel ce învinge va fi îmbrăcat în haine albe și nu-i voi șterge nicidecum numele din cartea vieții, iar Eu îi voi mărturisi numele înaintea Tatălui Meu și înaintea îngerilor Lui.Aceste versete par să se concentreze asupra faptelor bune, pe ideea de a fi vigilenți, de a nu ne păta hainele și de a fi victorioși. Versetul 5 spune în mod special că numai cei ce vor birui vor fi îmbrăcați în haine albe, numele lor nu va fi șters din cartea vieții sau din cartea celor mântuiți, iar Isus le va mărturisi numele înaintea Tatălui Său și înaintea îngerilor Săi. Una dintre interpretările cele mai des întâlnite ale acestui verset în lumea creștină este că unii oameni născuți din nou nu vor fi suficient de veghetori, nu vor învinge și, în cele din urmă, numele lor vor fi șterse din cartea vieții, chiar dacă au fost odată mântuiți în mod autentic. La prima vedere, aceasta pare o concluzie plauzibilă. Însă, haideți să aruncăm o privire mai atentă la fiecare verset.Aceste cuvinte erau adresate pastorului bisericii din Sardes, care reprezenta, de fapt, întreaga biserică din acel oraș. Ea era formată din două feluri de oameni: (1) mântuiți cu adevărat, (2) și cei care se numeau creștini și făceau tot felul de lucrări bune, morale, dar nu aveau o relație cu Isus Cristos și nu fuseseră niciodată născuți din nou spiritual.În versetul 1, Isus spune acestei biserici din Sardes că are niște fapte și o reputație că este în viață, dar este moartă. Ce este o biserică moartă? Este o comunitate creștină în care majoritatea oamenilor (dar nu toți) se afișează că fiind creștini buni, dar în realitate au o credință moartă. Biserica din Sardes era formată în principal din astfel de oameni. Ei făceau o mulțime de fapte și activități bune pentru comunitatea lor și probabil de aceea biserica din Sardes avea o reputație atât de bună, dar toate acele lucruri pe care le făceau erau fapte moarte pentru că nu veneau din credința în Cristos și erau doar niște fapte bune.  Versetul 2 menționează că lucrările lor nu erau perfecte (sau desăvârșite) înaintea lui Dumnezeu, întărind ideea că acești oameni nu fuseseră născuți din nou. Galateni 5:6 spune că singurul lucru care contează în Cristos este credința care lucrează prin dragoste. Pentru ca orice faptă să fie vie, ea trebuie să fie realizată dintr-o relație bazată pe credință în Cristos prin dragoste. Mai mult, Coloseni 2:9 spune că oricine este în Cristos este deja complet în El. Doar cineva în Cristos este complet și desăvârșit și, prin urmare, poate înfăptui lucrări perfecte înaintea lui Dumnezeu.S-ar putea să fi existat o perioadă în care biserica din Sardes să fi fost pe deplin vie, ceea ce înseamnă că majoritatea oamenilor din ea erau născuți din nou și eficienți în Împărăție. Însă, cu timpul, datorită unei învățături care a fost poate prea inclusivă și prea influențată negativ de cultura societății, biserica a murit. Aceasta nu înseamnă că oamenii care erau născuți din nou și-au pierdut mântuirea, ci înseamnă că biserica pe ansamblu a murit în sensul că unii credincioși autentici au plecat de acolo, s-au adăugat oameni noi și, în timp, cei morți spiritual i-au depășit numeric pe cei vii spiritual. Versetul 4 subliniază că erau, chiar și în acea biserică moartă din Sardes, câțiva oameni care încă nu-și compromiseseră credința și relația cu Cristos făcând lucrări din neprihănire de sine. Aceasta arată că erau vrednici. Nimeni nu poate fi vreodată îndreptățit prin fapte, chiar și dacă acele fapte sunt făcute prin credință. Singurul lucru care îi face pe oameni să fie demni înaintea lui Dumnezeu este neprihănirea lui Cristos și credința în acea neprihănire. Deci, acești oameni și-au păstrat convingerea puternică și credința lor simplă în neprihănirea lui Cristos. Ei nu au diluat și nici nu au murdărit această convingere amestecând-o cu eforturi umane.În versetul 2, Isus încurajează biserica să fie vigilentă și să întărească lucrurile rămase care sunt gata să moară. Ce înseamnă să fii atent sau veghetor? Să presupunem că a fi vigilent se referă la faptele bune pe care oamenii născuți din nou le fac pentru a-și menține mântuirea. Aceasta înseamnă că oamenii din acea biserică trebuiau să vegheze asupra lor înșiși și asupra acțiunilor lor, pentru a se asigura că sunt cât mai sfinți posibil încât să biruiască și să rămână mântuiți. Această presupunere creează câteva probleme semnificative. În primul rând, adăugăm lucrările lor imperfecte la credința în Cristos ca o condiție a menținerii mântuirii. Standardul lui Dumnezeu este sfințenie perfectă, pe care niciun om nu o poate atinge nici măcar după mântuire. Numai Isus a reușit aceasta. În al doilea rând, ei nu puteau ști niciodată dacă mai erau încă mântuiți sau nu. Ei s-ar fi întrebat mereu: „Suntem suficient de veghetori sau trebuie să fim mai atenți? Suntem peste pragul mediu „necunoscut” al vegherii pe care îl are Dumnezeu, dacă există așa ceva?” Nu puteau ști. Așa că „a fi veghetoare ca biserică” nu se poate referi la oamenii născuți din nou și la faptele bune ca o condiție a mântuirii.Versetele 2 și 3 dezvoltă ceea ce înseamnă a fi vigilentă ca biserică. În primul rând, întărește lucrurile care rămân, care sunt pe cale să moară. Ce sunt aceste lucruri? Ele sunt legate de învățătura curată despre credința în Cristos, dreptatea și pocăința, astfel încât oamenii să poată fi mai întâi născuți din nou și să devină vii spiritual. În al doilea rând, amintiți-vă cum ați primit și auzit mesajul mântuirii, apoi țineți strâns de acesta și pocăiți-vă ca biserică, nu ca individ. Scriitorul nu se referă la ceea ce ați primit și auzit, ci la modul în care ați primit și auzit mesajul mântuirii – adică numai prin credință și prin mărturisirea cu gura. Știu că în Noua Traducere Românească (NTR) din care am citit pasajul, versetul 3 spune: „Adu-ți aminte, deci, ce ai primit și auzit!” Însă, în traducerea Cornilescu și Biblia Traducere Fidelă 2015 (BTF2015), versetul 3 spune: „Adu-ți aminte, deci, cum ai primit și auzit.” De asemenea, și traducerea New King James Version (NKJV) din engleză la fel a translat versetul 3: cum ai primit și auzit și nu ce ai primit și auzit. În al treilea rând, o altă dovadă că audiența era formată în principal din oameni nemântuiți poate fi găsită în ultima parte a versetului 3, care spune următoarele: „Dacă însă nu te trezești, voi veni ca un hoț și nicidecum nu vei ști la ce oră voi veni la tine”. Însă, 1 Tesaloniceni 5:4-5 spune că ziua Domnului nu va prinde ca un hoț pe cei care sunt în Cristos, pentru că ei nu sunt în întuneric, ci sunt fii ai luminii:1 Tesaloniceni 5:4–5 (NTR)4 Însă voi, fraților, nu sunteți în întuneric, așa încât ziua aceea să vă apuce ca un hoț.5 Căci voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.Acest pasaj clarifică faptul că pentru oameni, a veghea sau a fi atenți, însemna ca ei să vină în Cristos și să se asigure că sunt în Cristos. În acest fel, a doua venire a lui Isus nu i-ar lua prin surprindere ca un hoț în noapte.Versetul 5 din pasajul nostru inițial (Apocalipsa 3:1–5) spune că cel ce va birui nu va avea numele său șters din cartea vieții. Să biruiască ce anume? Tentațiile de a-L părăsi pe Dumnezeu și de a renunța la mântuire din cauza numeroaselor probleme și încercări din lume care le-ar putea apărea în cale? Nu, desigur că nu, ci mai degrabă să învingă păcatul, pe diavolul, moartea și lumea. Cine sunt biruitorii în Biblie? Cine a biruit deja toate aceste lucruri? Acei oameni care în primul rând au venit în Cristos și au devenit credincioși născuți din nou. Fără aceasta, nu se poate învinge nimic, nimeni nu poate nici măcar să încerce să învingă ceva. 1 Ioan 5:4–5 spune următoarele:1 Ioan 5:4–5 (VDCL)4 Pentru că orice este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră.5 Cine este cel ce biruiește lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?Conform acestui pasaj, este cert că cei născuți din Dumnezeu biruiesc lumea, nu există nicio îndoială în această privință. Credința în Cristos este cea care asigură această biruință, iar acești oameni sunt cei ale căror nume nu vor fi șterse din cartea vieții. Să mai vedem câteva pasaje despre a fi victorioși.1 Ioan 2:13 (BTF2015)13 Vă scriu, taților, pentru că ați cunoscut pe Cel care este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. Vă scriu, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl.În acest verset, verbul „a învinge” este la timpul trecut, adică acei tineri l-au biruit deja pe cel rău, doar fiind în Cristos. Mai mult, acest lucru este dovedit de Romani 8:37:Romani 8:37 (NTR)37 Însă, în toate aceste lucruri, suntem mai mult decât învingători prin Cel Care ne-a iubit.Creștinii sunt mai mult decât biruitori prin Cel care i-a iubit. Ei nu înving, ci ei au învins deja în Cristos pentru că El a înfrânt lumea. Deci, a învinge înseamnă a veni în Cristos și nu a încerca să-și păstreze mântuirea până la capăt prin fapte bune. În lumina a tot ceea ce s-a spus până acum, Apocalipsa 3:5 poate fi înțeles în felul următor: „Cei care sunt născuți din nou din Dumnezeu și cred în El sunt cei care biruiesc și care nu vor fi niciodată șterși din cartea vieții”. Este o promisiune și o binecuvântare, nu o amenințare.Acum, din moment ce suntem la subiectul cărții vieții, să încercăm să aruncăm puțin mai multă lumină asupra ei și asupra cui și când este înregistrat acolo. Majoritatea creștinilor cred că Dumnezeu are un așa-numit registru numit cartea vieții în care El adaugă oameni pe măsură ce sunt mântuiți de-a lungul istoriei omenirii sau îi șterge atunci când își pierd mântuirea. Numai cei care rămân înscriși acolo vor moșteni noul cer și noul pământ. Să vedem ce are de spus Biblia despre aceasta și dacă aceste presupuneri sunt valabile.În primul rând, conform cu Apocalipsa 20:15, 21:27 și Filipeni 4:3, este adevărat că Dumnezeu are o Carte a Vieții, iar credincioșii născuți din nou sunt cu siguranță scriși în acea carte, numită și cartea vieții Mielului. De asemenea, este adevărat că numai oamenii mântuiți vor rămâne înregistrați acolo până în ziua judecății. Să citim aceste pasaje:Apocalipsa 20:15 (NTR)15 Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieții a fost aruncat în lacul de foc.Apocalipsa 21:27 (NTR)27 Nimic necurat nu va intra în ea și nimeni care trăiește în spurcăciune și minciună, ci doar cei care sunt scriși în cartea vieții Mielului.Filipeni 4:3 (NTR)3 Iar pe tine, adevărat partener de jug, te rog, ajută-le pe aceste femei! Ele au lucrat din greu pentru Evanghelie împreună cu mine, cu Clement și cu ceilalți confrați ai mei, ale căror nume sunt în cartea vieții.În al doilea rând, conform Apocalipsei 13:8 și 17:8, se pare că există o anumită categorie de oameni care nu au fost incluși deloc în cartea vieții de dinainte de întemeierea lumii:Apocalipsa 13:8 (NTR)8 Toți cei ce locuiesc pe pământ i se vor închina, fiecare om al cărui nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieții Mielului Care a fost înjunghiat.Apocalipsa 17:8 (NTR)8 Fiara pe care ai văzut-o era și nu mai este, dar ea urmează să se ridice din Adânc și va merge spre distrugere. Locuitorii pământului, cei ale căror nume n-au fost scrise în cartea vieții de la întemeierea lumii, vor rămâne uimiți văzând fiara, pentru că ea era, nu mai este, dar va fi prezentă.În al treilea rând, Biblia nu menționează nicăieri că oamenii, de-a lungul istoriei, au fost adăugați, sau sunt adăugați, în cartea vieții în momentul mântuirii lor. Pe baza acestor scripturi ale Apocalipsei, putem, cu destul de multă certitudine, trage concluzia că restul oamenilor, în afara celor care s-au închinat fiarei, au fost înscriși în cartea vieții de dinainte de întemeierea lumii, indiferent dacă urmau să fie mântuiți sau nu (voi explica aceasta mai târziu).În al patrulea rând, în Luca 10:20, Isus le spune celor șaptezeci de ucenici, care se bucurau că demonii le sunt supuși, mai degrabă să se bucure că numele lor sunt scrise în ceruri.Luca 10:20 (NTR)20 Totuși, nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse, ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în Ceruri!Putem presupune din nou cu destulă siguranță că Isus vorbea aici despre cartea vieții. Altfel, nu ar exista niciun motiv de bucurie dacă ar fi doar consemnați în cartea generală a celor vii sau în cărțile pentru judecată. În acel moment al istoriei, niciunul dintre ucenici nu era încă mântuit pentru că Cristos nu murise încă pe cruce. Cu toate acestea, se pare că ei erau deja înregistrați în cartea vieții. Pentru a complica și mai mult lucrurile, Iuda Iscarioteanul era printre acei ucenici și se știe clar că el a sfârșit rău și nu a fost mântuit, deși fusese consemnat în acea carte. El a fost fiul pierzării:Ioan 17:12 (NTR)12 Când eram cu ei, îi păzeam Eu în Numele Tău, pe care Mi L-ai dat. I-am păzit și niciunul dintre ei n-a pierit, în afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.Apoi avem oameni în Vechiul Testament, precum Avraam, regele David, Daniel și așa mai departe, care au murit fizic înainte ca Cristos să moară pe cruce și, totuși, Biblia dezvăluie că sunt mântuiți cu siguranță și astfel trebuie să fi fost scriși în cartea vieții. Dacă facem un rezumat: (1) unii oameni au fost înregistrați în cartea vieții înainte de a fi mântuiți (de exemplu, ucenicii lui Isus); (2) alți oameni au fost înscriși în cartea vieții însă nu au fost mântuiți în cele din urmă, deși au avut ocazia să facă acest lucru, și știm despre ei că sunt pierduți pentru totdeauna (de exemplu, Iuda Iscarioteanul); (3) iar alți oameni nu au avut ocazia să fie mântuiți în timpul vieții lor, dar ei sunt mântuiți pentru totdeauna și sunt înscriși în cartea vieții (părinții și profeții din Vechiul Testament).Acum, dacă încercăm să punem împreună toate aceste date, o posibilă interpretare care le-ar lega pe toate în mod logic și consecvent, fără a contrazice niciuna dintre ele, și care ar da sens tuturor acestor versete în contextul siguranței mântuirii, este următoarea:1. Dumnezeu fie a știut dinainte în mod clar, fie a hotărât în ​​mod specific (pentru scopurile Sale) că unii oameni nu vor fi mântuiți niciodată. Așa că El nu i-a inclus în cartea vieții dinainte de întemeierea lumii. Aceștia sunt închinătorii fiarei de la sfârșitul timpurilor.2.Restul oamenilor din toată istoria omenirii care urmau să fie mântuiți SAU NU, El i-a inclus oricum pe toți în cartea vieții dinainte de întemeierea lumii. Această ipoteză este susținută de 1 Timotei 2:3–4, unde Dumnezeu spune că El dorește ca toți oamenii să fie mântuiți, deși nu toți vor fi mântuiți. El dă o șansă și acordă beneficiul îndoielii tuturor oamenilor:1 Timotei 2:3–4 (NTR) 3 Acest lucru este bun și bine primit de către Dumnezeu, Mântuitorul nostru, 4 Care dorește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoașterea adevărului.3. Apoi, începând de acolo, Dumnezeu a șters din cartea vieții pe oamenii care au murit fizic și au părăsit această lume fără să aibă vreodată o credință mântuitoare sau să manifeste vreun fel de încredere în Dumnezeu, corespunzătoare nivelului de revelație pe care l-au avut în timpul vieții lor. Ceea ce vreau să spun prin această ultimă frază este că oamenii din Vechiul Testament care au trăit înainte de răstignirea lui Cristos au avut o revelație limitată a lui Dumnezeu și a mântuirii și nu au avut posibilitatea răscumpărării. Totuși, conform revelației pe care au avut-o, ei au făcut câțiva pași de credință înspre Dumnezeu în timpul vieții lor, au intrat într-un legământ cu El și acea credință le-a fost socotită drept neprihănire. Astfel, Avraam, Isaac, Iacov, Enoh, Noe, Moise, Iosua, David, Daniel, Rahav și alții ca ei, au rămas înscriși în cartea vieții pentru că, după cruce, li s-a dat mântuirea deși erau deja morți fizic. Acum, oamenii șterși nu au fost niciodată mântuiți de la început – adică ei nu au fost mântuiți și apoi și-au pierdut mântuirea activată, ci și-au pierdut mântuirea potențială. Nu au profitat de aceasta în timpul vieții lor.Această interpretare arată dragostea și mila lui Dumnezeu din belșug față de toți oamenii, asigură că cei care L-au primit pe Cristos nu vor fi niciodată șterși din cartea vieții și explică de ce ucenicii, inclusiv Iuda Iscarioteanul, erau deja în cartea vieții înainte de a fi mântuiți oficial. Eu cred că Iuda Iscarioteanul a fost scos din cartea vieții după moartea sa fizică.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA III)Galateni 5:19–21 (Practicarea faptelor firești)Galateni 5:19–21 (NTR)19 Faptele firii pământești sunt evidente și sunt acestea: preacurvia, necurăția, depravarea,20 idolatria, vrăjitoria, dușmăniile, cearta, invidia, furiile, ambițiile egoiste, neînțelegerile, dezbinările,21 geloziile, bețiile, îmbuibările și alte lucruri precum acestea. Vă avertizez, așa cum am făcut-o și înainte, că toți cei ce practică astfel de lucruri nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu.Unii predicatori folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini că, dacă practică în mod obișnuit faptele firii pământești descrise în text, își pot pierde oricând mântuirea fără să știe. În primul rând, așa cum am demonstrat în secțiunea anterioară, a moșteni Împărăția echivalează cu a fi mântuit. În al doilea rând, Pavel nu spune că acei oameni care practică faptele firii pământești vor fi dezmoșteniți dintr-o stare de moștenitori, ci că ei nu vor moșteni nimic de la bun început. În al treilea rând, el nu specifică o succesiune cronologică clară sau un număr de abateri după care cei care practică faptele firii își vor pierde mântuirea.În al patrulea rând, dacă privim cu atenție la context (câteva versete înainte și câteva versete după pasajul nostru), putem descoperi imediat că apostolul Pavel ilustrează un contrast absolut între fire și Duh și între faptele firii și roadele Duhului: „Vă spun deci: umblați prin Duhul și, astfel, nu veți împlini nicidecum pofta firii pământești. Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, iar Duhul împotriva firii pământești, fiindcă acestea se împotrivesc una alteia, pentru ca voi să nu puteți face ceea ce vreți” (Galateni 5:16-17). El doar le pune una lângă alta pentru comparație și instruire dumnezeiască către credincioși. După ce enumeră toate faptele cărnii, el începe versetul 22 cu prepoziția „DAR”, care începe enumerarea roadelor Duhului. El conchide în versetul 24 că cei care sunt ai lui Cristos (care sunt diferiți de cei care practică faptele firii și nu vor moșteni Împărăția) și-au răstignit deja firea cu pasiunile și poftele ei. Așadar, el îi încurajează pe credincioși să trăiască conform adevărului despre natura lor schimbată deja. De fapt, în versetul 25, el spune așa: dacă ești în Duhul, trăiești în El și aparții lui Dumnezeu, atunci și umblă și poartă-te în Duhul sau în conformitate cu El. Tema este în mod clar reînnoirea minții credincioșilor în Cristos și nu pierderea mântuirii lor. Efeseni 5:5–6 (Fiii neascultării, partea 1)Efeseni 5:5–6 (NTR)5 Căci să știți sigur că niciun om imoral sau necurat sau lacom, care este un idolatru, n-are moștenire în Împărăția lui Cristos și a lui Dumnezeu.6 Nimeni să nu vă înșele cu vorbe goale, căci din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.Acest text, care este adesea folosit ca obiecție la salvarea eternă, este foarte asemănător cu alte două scripturi din secțiunile anterioare, cu o nouă adăugare: „mânia lui Dumnezeu vine asupra fiilor neascultării”. Implicația este că credincioșii în Cristos, care sunt fii ai lui Dumnezeu și nu ascultă de El făcând oricare dintre lucrurile rușinoase enumerate, vor intra, după un anumit punct, sub mânia lui Dumnezeu. Totuși, despre ce fel de neascultare vorbește Pavel aici? Este neascultarea credinței, nu neascultarea de Lege. El mai spune în Romani 1:5 că prin Isus am primit harul și apostolia de a duce „ascultarea credinței” la toate națiunile. Fiii ascultării sunt cei care își pun credința în Cristos, în timp ce fiii neascultării sunt cei fără Cristos.Din nou, aici principalul răspuns la această obiecție este că apostolul Pavel descrie comportamentul celor care nu vor moșteni niciodată Împărăția lui Dumnezeu și sunt sub mânia Lui, cu scopul de a-i învăța pe credincioși cum să nu trăiască. El începe în Efeseni 4:17 spunând: „Să nu mai umblați așa cum umblă restul neamurilor” și continuă cu acest contrast în capitolele 4 și 5. În Efeseni 5:1, Pavel îi încurajează pe credincioșii din biserica din Efes să devină imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii iubiți, iar în versetul 7 din același capitol, el îi îndrumă să nu fie părtași cu fiii neascultării. În versetul 8, Pavel clarifică și mai mult că ei au fost cândva întuneric, dar acum sunt lumină în Domnul, așa că ar trebui să umble conform acelei lumini din interiorul lor. Așa că ei nu sunt cei care vor fi dezmoșteniți dacă persistă suficient de mult în comportamente păcătoase. Expresia „mânia lui Dumnezeu” este menită să sublinieze gravitatea păcatului. Deși Isus Cristos a înlăturat orice păcat și condamnare la momentul mântuirii, asta nu înseamnă că Dumnezeu a devenit mai blând cu păcatul și că putem fi relaxați în privința aceasta. Ar trebui să ne străduim să ne diferențiem de întuneric și să trăim conform standardelor Împărăției pe care am moștenit-o. Coloseni 3:5–11 (Fiii neascultării, partea 2)Coloseni 3:5–11 (NTR)5 De aceea, dați la moarte tot ce este firesc în trupul vostru pământesc: preacurvia, necurăția, dorința rușinoasă, pofta rea și lăcomia, care este idolatrie.6 Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării.7 În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei.8 Însă acum, lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de furie, de răutate, de blasfemie, de vorbirea murdară care v-ar putea ieși din gură.9 Nu vă mințiți unul pe altul, pentru că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi și de faptele lui10 și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care este înnoit în cunoaștere, după chipul Creatorului său.11 Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar, nici scit, nici sclav, nici liber, ci Cristos este totul și în toți.Acest pasaj este identic cu Efeseni 5:5–6, pe care l-am explicat deja. Totuși, am vrut să-l includ separat pentru repetiție și pentru a acoperi toate obiecțiile posibile pe care oamenii le-ar putea aduce cu privire la mântuirea veșnică a noii creații. Pe baza contextului pasajului, putem observa repede din nou contrastul pe care Pavel îl face clar între cei nemântuiți (fiii neascultării) și cei mântuiți care ar putea încă să facă lucruri păcătoase. Tocmai acesta este motivul unei astfel de comparații, deoarece creștinii încă mai fac lucruri păcătoase în procesul de reînnoire a minții și de sfințire. Versetul 5 începe cu prepoziția „de aceea”, care introduce rezultatul a ceea ce s-a întâmplat deja. Pentru că ați murit împreună cu Cristos (Coloseni 3:3) și ați înviat împreună cu Cristos (Coloseni 3:1), de aceea dați la moarte lucrurile pământești precum curvia, necurăția, poftele rele, etc. Versetul 7 continuă la timpul trecut: „În acestea ați trăit și voi cândva, când trăiați între ei”. În cele din urmă, versetul 8 spune: DAR ACUM, lăsați deoparte toate aceste lucruri: mânia, furia, răutatea, etc.Deci, Pavel nu spune că creștinii din biserica din Colose ar putea deveni fii ai neascultării prin faptele lor păcătoase și astfel să vină sub mânie, ci că ar trebui să-și schimbe modul de viață acum că au moștenit Împărăția lui Dumnezeu și nu mai sunt sub mânia Lui. Apocalipsa 21:8 (Pedeapsa celei de-a doua morți)Apocalipsa 21:8 (BTF2015)8 Dar fricoșii și cei care nu cred și scârboșii și ucigașii și curvarii și vrăjitorii și idolatrii și toți mincinoșii vor avea partea lor în lacul care arde cu foc și pucioasă, care este a doua moarte.Unii creștini din trupul lui Cristos folosesc acest verset pentru a susține că credincioșii care nu duc o viață suficient de sfântă conform standardelor morale decente ar putea ajunge în iazul de foc care este moartea a doua. Dacă vrei să crezi această interpretare, nimeni nu te poate opri. Însă, dacă suntem cu adevărat interesați să cunoaștem intenția și adevărul versetului în contextul întregii scripturi, le putem vedea clar. În primul rând, observăm că apostolul Ioan nu spune că cei în Cristos care se poartă ca lași, necredincioși, scârboși sau ucigași vor suferi a doua moarte. În schimb, el îi numește după natura și identitatea lor, care nu este în Cristos. Mai mult decât atât, el începe versetul 8 cu prepoziția „dar”, delimitând clar pe cei care vor birui și care vor moșteni lucrurile lui Dumnezeu din versetul 7 de mincinoșii și de oamenii imorali sexual care vor merge în lacul de foc. Pe lângă asta, așa cum am menționat anterior, Biblia nu identifică niciodată poporul neprihănit al lui Dumnezeu cu acele denumiri păcătoase descrise în Apocalipsa 21:8. Matei 24:3–14 (Mulți se vor poticni)Matei 24:3–14 (NTR / BTF2015 / EDCR)3 Apoi S-a așezat pe Muntele Măslinilor, iar ucenicii au venit la El, deoparte, și L-au întrebat:‒ Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri și care va fi semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului?4 Isus, răspunzând, le-a zis:‒ Aveți grijă să nu vă ducă în rătăcire cineva!5 Căci vor veni mulți în Numele Meu, zicând: „Eu sunt Cristosul!“, și-i vor duce în rătăcire pe mulți.6 Veți auzi de războaie și vești de războaie. Vedeți să nu vă tulburați, căci acestea trebuie să se întâmple. Dar încă nu va fi sfârșitul.7 O națiune se va ridica împotriva altei națiuni, și o împărăție împotriva altei împărății. Și vor fi foamete, molime și cutremure în diverse locuri.8 Dar toate acestea vor fi doar începutul durerilor nașterii.9 Atunci vă vor da să fiți chinuiți, vă vor ucide și veți fi urâți de toate națiunile din cauza Numelui Meu.10 Atunci mulți se vor poticni, se vor trăda unii pe alții și se vor urî unii pe alții.11 Se vor ridica mulți profeți falși și-i vor duce în rătăcire pe mulți.12 Și din cauza înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mulți se va răci.13 Dar cel ce va îndura până la sfârșit va fi salvat.14 Această Evanghelie a Împărăției va fi proclamată întregii omeniri, ca o mărturie pentru toate națiunile. Și atunci va veni sfârșitul.Aici, Isus vorbește despre o perioadă dificilă de timp pentru creștini în viitor, caracterizată prin înșelăciune, războaie, foamete, cutremure, trădări și fărădelege. În funcție de perspectiva ta asupra vremurilor de sfârșit, acest sezon provocator s-ar putea să se fi întâmplat deja în anul 70 d.Hr. doar pentru evreii creștini, atunci când Titus a distrus Templul, sau se poate referi la timpul apropiat celei de-a doua veniri a lui Isus (așa-numita răpire), sau se poate referi la perioada Marelui Necaz. Însă, sfârșitul timpurilor nu este subiectul acestei cărți. Ideea este că Isus descrie o perioadă grea în care creștinii vor fi pe pământ. Mulți creștini cred că acest text se referă la credincioșii adevărați care trăiesc în acele vremuri și care își vor pierde mântuirea din cauza încercărilor. Ei susțin această interpretare din cauza expresiilor „mulți se vor poticni” din versetul 10, „dragostea celor mai mulți se va răci” din versetul 12 și „cine va îndura până la sfârșit va fi salvat” din versetul 13. Ei înțeleg cuvântul „salvat” din versetul 13 ca referindu-se la mântuirea veșnică și concluzionează că, din moment ce numai cei care vor răbda până la sfârșit vor fi mântuiți, atunci trebuie să fie și unii care nu vor rezista până la sfârșit și astfel nu vor fi mântuiți. Totuși, contextul întregului pasaj nu este mântuirea veșnică; nu despre asta este vorba aici, ci mai degrabă despre necazuri fizice și persecuții pe pământ din cauza Numelui lui Isus în timpul vremurilor de sfârșit.Fraza ”mulți se vor poticni” din versetul 10, care este tradusă mai corect în Biblia în limba engleză New King James ca și „mulți vor fi ofensați”, se referă la darea înapoi în credință pentru un timp și nu neapărat la pierderea mântuirii veșnice. Știm aceasta pentru că următoarele versete descriu în ce fel acei mulți se vor ofensa sau se vor poticni: ei se vor trăda și se vor urî unul pe altul, iar dragostea lor se va răci din cauza fărădelegii. Toate aceste fapte denotă o lipsă de credință în Isus și Evanghelie pentru această viață prezentă și nu o lipsă de credință în Evanghelie pentru viața viitoare. De ce ar trăda credincioșii pe alți oameni? Ar fi de frica unei amenințări sau pentru a obține un beneficiu în acele momente dificile. Ce ne arată aceasta? Necredință că Evanghelia le va asigura nevoile lor fizice, și nu necredință pentru iertarea păcatelor lor. De ce s-ar răci iubirea la unii credincioși în acele vremuri? Din cauza fărădelegii din jurul lor, toți vor deveni mai egoiști și vor avea grijă doar de ei înșiși, vremurile vor fi dificile, Dumnezeu nu va părea să intervină în favoarea lor și își vor pierde treptat conștientizarea iubirii și a purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru ei, așa că vor începe să-și piardă și dragostea față de ceilalți oameni. Cam așa se întâmplă astăzi în lumea noastră. Aceasta nu înseamnă că acei credincioși sunt pierduți pentru totdeauna; înseamnă doar că ei sunt temporar mai slabi în credință în ceea ce privește lucrurile din această viață. Dragostea lor nu va dispărea complet; se va răci pentru o vreme.Cuvântul grecesc folosit în versetul 10 pentru „a se poticni” sau „a fi ofensat” este skandalizo, care înseamnă a se împiedica. Isus folosește același cuvânt grecesc în Matei 26:31–33 când le spune ucenicilor Săi că TOȚI se vor poticni din cauza Lui în noaptea trădării Sale. Să citim acel pasaj:Matei 26:31–33 (BTF2015)31 Atunci Isus le-a spus: Voi toți vă veți poticni din cauza Mea în această noapte; fiindcă este scris: Voi bate păstorul și oile turmei vor fi împrăștiate.32 Dar după ce voi fi înviat, voi merge înaintea voastră în Galileea.33 Petru a răspuns și i-a zis: Chiar dacă toți se vor poticni din cauza Ta, totuși niciodată eu nu mă voi poticni.Traducerea NTR redă această cădere sau poticnire și mai frumos. Citim astfel:Matei 26:31–33 (NTR)31 Atunci Isus le-a zis:‒ În noaptea aceasta toți veți avea îndoieli cu privire la Mine, pentru că este scris:„Voi lovi păstorul, și oile turmei vor fi risipite!“.32 Dar, după învierea Mea, voi merge înaintea voastră în Galileea.33 Petru, răspunzând, I-a zis:‒ Chiar dacă toți vor avea îndoieli cu privire la Tine, eu niciodată nu voi avea!Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că toți se vor poticni în acea noapte din cauza Lui, El nu vorbea despre ei că își vor pierde mântuirea, ci mai degrabă că încrederea lor în Isus va fi slăbită temporar. Nici măcar nu erau salvați încă în acel moment, așa că nu aveau o mântuire pe care să o piardă pentru că Isus nu murise încă pentru ei și nu fusese încă înviat. Mai mult, știm că mai târziu, majoritatea ucenicilor, cu excepția lui Iuda Iscarioteanul, au fost mântuiți și chiar martirizați pentru Evanghelie. De asemenea, să ne gândim la Petru pentru o clipă. Chiar dacă i-a spus lui Isus că nu se va poticni și îndoi niciodată, el a căzut când L-a trădat de trei ori, dar aceasta a fost o poticnire temporară. El s-a rugat după aceea și a fost readus la credință.A cădea sau a te poticni nu înseamnă niciodată a cădea din mântuire în mod irevocabil.Acum să ne întoarcem la Matei 24:13. Acolo spune: „Cel ce va îndura până la sfârșit, va fi salvat”. După cum am spus mai devreme, contextul întregului pasaj nu este mântuirea veșnică, ci necazul și persecuția pentru numele lui Isus. Când izbucnește această persecuție, creștinii au două opțiuni. Una din ele este să fie discreți și să nu iasă în evidență, nefiind atât de vocali în privința credinței lor sau chiar mințind despre asta. Cealaltă opțiune este să rămână fermi, indiferent de ce se întâmplă, până la capăt. Cuvântul „salvat” aici nu se referă la a fi mântuiți de iad, ci la a fi salvați de persecuție în sensul de a fi cruțați și protejați în mijlocul acesteia. În Matei 5, în Predica de pe Munte, Isus le spune oamenilor să se bucure când vine persecuția. Este un lucru nobil și drept să acceptăm și să îndurăm persecuția pentru Isus și chiar moartea de dragul Numelui Său. Însă, dacă creștinii decid că vor să fie feriți de persecuție, ei pot fi salvați de aceasta prin credință.De-a lungul Vechiului Testament, Dumnezeu a intervenit întotdeauna pentru a-și salva poporul de persecuție atunci când ei au rămas fermi în credință și au apărat reputația Lui. Dumnezeu i-a apărat.Lui Dumnezeu îi place să câștige.Gândește-te la cei trei tineri din cuptorul de foc, Şadrac, Meşac și Abed-Nego. Nu și-au plecat genunchiul în fața altor zei nici măcar cu prețul vieții lor, dar Dumnezeu a intervenit și i-a protejat. Nu numai atât, dar, ca rezultat, Dumnezeu a fost glorificat în toată împărăția. Gândește-te la Daniel în groapa cu lei. El a ales să-L slujească pe Dumnezeu și să se roage Lui așa cum obișnuia, știind despre decretul regelui, care a poruncit închinare numai lui însuși. El știa că oamenii răi stăteau la pândă să-l omoare pentru credința lui. Era gata să moară pentru Dumnezeul său. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a salvat pe Daniel de lei și, ca urmare, El a fost onorat și glorificat în toată acea împărăție. Dar ce să mai spunem de regina Estera și Mardoheu? Toți evreii din vremea aceea erau programați să fie uciși pentru credința lor. Cu toate acestea, doi oameni au rămas fermi în credință și, ca urmare, tot poporul lor a fost mântuit de la moarte și Dumnezeu a fost glorificat.În același mod, în vremurile din urmă, acei creștini care rămân fermi în credință, orice s-ar întâmpla, vor fi salvați și  feriți de persecuție.Ei vor dovedi Cuvântul lui Dumnezeu în viețile lor. Dumnezeu le va salva viețile, le va asigura traiul chiar și în vremuri dificile și aceasta va fi o mărturie puternică pentru alți oameni. Drept urmare, oamenii îl vor slăvi pe Dumnezeu. Marcu 13:13 (Răbdare până la sfârșit)Marcu 13:13 (NTR)13 Veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu, dar cel ce va răbda până la sfârșit va fi mântuit.În Biblie sunt mai multe pasaje paralele legate de acesta (Matei 10:22, Matei 24:13 și Luca 21:16–19), care au, toate, același context și același înțeles. Cel din Luca este deosebit de relevant pentru că oferă mai multă lumină asupra naturii acestei răbdări și mântuiri:Luca 21:16–19 (NTR)16 Veți fi trădați chiar și de părinți, de frați, de rude și de prieteni, iar pe unii dintre voi îi vor omorî.17 Și veți fi urâți de toți din cauza Numelui Meu.18 Dar niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde.19 Prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele.Aceste pasaje sunt adesea folosite pentru a argumenta că numai cei care continuă în credință și fapte bune până la sfârșitul vieții vor primi mântuire sau vor dovedi că au fost salvați cu adevărat de la început. Însă, aceste versete nu pot fi înțelese în mod adecvat, în afara contextului. Este clar că ele vorbesc despre starea lucrurilor într-o perioadă dificilă de timp, probabil chiar înainte de întoarcerea lui Isus Cristos. Felul în care este folosit cuvântul „sfârșit” în oricare dintre aceste pasaje paralele demonstrează că ele nu au în vedere finalul vieții cuiva. Începând cu întrebarea ucenicilor despre „sfârșitul veacului” din Marcu 13:4, Matei 24:3 și Luca 21:7, Isus oferă informații despre acesta, menționându-l în Marcu 13:7 și Matei 24:6, 14. Este clar că Isus se referă la timpul dinainte de sfârșitul veacului. Deși unii s-ar putea să fie uciși, cei care vor supraviețui și vor îndura aceste primejdii până la sfârșit, vor fi eliberați („mântuiți”) de dușmanii lor, care sunt națiunile ce îi urăsc. Aceasta este pur și simplu o ocazie în care cuvântul „mântuit” se referă la eliberarea din pericol, nu la eliberarea din iad. Iadul nici măcar nu este menționat în vreunul dintre pasaje și ar fi în afara contextului. Textul din Luca 21:19 demonstrează acest fapt într-un mod și mai relevant, specificând clar protejarea trupului fizic în acele timpuri în expresii precum „niciun fir de păr din cap nu vi se va pierde” și „prin răbdarea voastră vă veți câștiga sufletele (sau viețile) voastre.”Perseverența despre care se vorbește în Marcu 13:13 se referă la statornicia în credință în acea perioadă de suferințe severe și persecuții. Cei care stau fermi și trăiesc până la sfârșit vor vedea o „salvare” glorioasă.

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA I)Principii de interpretareOri de câte ori ne apropiem de un pasaj biblic care aparent contrazice siguranța veșnică a mântuirii credincioșilor, putem folosi câteva principii sau unelte care să ne ajute să înțelegem sensul corect și intenționat al textului respectiv. În primul rând, trebuie să ne uităm la contextul istoric și cultural al cărții căreia îi aparține pasajul și să căutăm răspunsuri la întrebări precum următoarele: Cine este autorul cărții? În ce perioadă a fost scrisă cartea? Care este tema cărții? Cui i s-a adresat? Ce probleme ale zilei a încercat să abordeze autorul? Care a fost tonul autorului și atmosfera creată de el? Când facem această cercetare, am putea găsi indicii importante despre interpretarea textului nostru inițial. În al doilea rând, trebuie să citim pasajul în contextul său imediat, adică câteva versete înaintea lui și câteva versete după el, pentru a vedea despre ce vorbea cu adevărat autorul. În al treilea rând, este recomandat să citim același pasaj în mai multe traduceri ale Bibliei și în diferite limbi dacă e posibil, cum ar fi engleză și greacă. Unele limbi sunt mult mai bogate în cuvinte și semnificații decât altele. Limba greacă este una dintre cele mai bogate și cuprinzătoare limbi de pe pământ. De aceea, probabil, Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel încât Noul Testament să fie scris într-o perioadă în care limba greacă era predominantă. De exemplu, limba greacă are șase cuvinte diferite pentru ”dragoste”, trei cuvinte diferite pentru ”cunoaștere” și trei cuvinte diferite pentru ”înțelepciune”. Mai mult, cuvântul ”mântuire” provine din cuvântul grecesc soteria, tradus ca și restabilire la o stare de siguranță, întregire, sănătate și bunăstare, precum și salvare, eliberare și ferire de pericol sau distrugere. Cu toate acestea, ca și creștini, când citim cuvântul „mântuire” din Biblie în limba noastră maternă, credem că se referă doar la mântuirea din iad și din iazul de foc. Dacă citim aceste pasaje dificile într-o singură traducere a Bibliei și doar în limba noastră maternă, putem pierde mult din semnificația inițial intenționată a textului.A patra cheie pentru o interpretare autentică a textelor complexe despre imuabilitatea mântuirii este să înțelegem că salvarea este un pachet holistic și complet, care include atât salvarea de iad, cât și sănătatea fizică, prosperitatea materială și eliberarea de obiceiuri și dependențe păcătoase aici pe pământ. Mergând pe aceeași linie, al cincilea principiu este că mântuirea include atât spiritul, cât și sufletul și trupul nostru. Salvarea spiritului este instantanee și eternă (perpetuă), în timp ce mântuirea sufletului și a trupului sunt progresive și au loc aici pe pământ. Uneori, chiar și creștini fiind, am putea să ne pierdem viața aici pe pământ mai devreme decât a plănuit Dumnezeu și să nu ne însușim toate beneficiile Evangheliei, în principal din cauza lipsei de cunoaștere și înțelegere. S-ar putea chiar să avem perioade de regres sau apostazie. Totuși, aceasta nu înseamnă că ne pierdem și mântuirea veșnică.Al șaselea principiu de interpretare este că mântuirea include două părți: o parte minoră și o parte semnificativă. Partea secundară are de-a face cu ispășirea păcatelor noastre trecute, care ne oferă intrarea veșnică în Împărăție și scăparea de iad, în timp ce partea semnificativă are de-a face cu Noul Legământ de binecuvântări, sfințenie, pace, bucurie, sănătate și prosperitate aici pe pământ. Salvarea adusă de Isus Cristos nu a fost în principal una din iad, ci o salvare de păcat și de toate efectele care au intrat în lume odată cu el. Mântuirea din iad este un produs secundar al mântuirii din păcat. De exemplu, să ne îndreptăm atenția la călătoria poporului Israel din Egipt spre țara promisă. Ieșirea lor din Egipt și trecerea Mării Roșii sunt un simbol al scăpării noastre din păcat și iad, al nașterii din nou și al botezului în apă. Însă, știm cu toții că acesta nu a fost scopul principal al lui Dumnezeu – doar să-i scoată din sclavie, să-i ajute să treacă Marea Roșie și apoi să-i lase să trăiască singuri în deșert. Deuteronom 6:22–23 spune că Dumnezeu i-a scos DIN Egipt pentru a-i duce ÎN țara făgăduită a Canaanului. Scoaterea lor din Egipt a fost doar un pas secundar și necesar pentru ca Dumnezeu să-i ducă în țara promisă. Mulți creștini cred că țara promisă pentru noi, credincioșii, este cerul, după moartea fizică, dar nu este așa. De ce? Pentru că acolo nu vor mai fi uriași cu care să lupte lupta credinței, precum uriașii cu care israeliții au luptat în Canaan. Giganții bolii, sărăciei, blestemului, influențelor demonice, a obiceiurilor păcătoase și dependențelor sunt aici pe pământ, nu în cer. Canaan este manifestarea supranaturală a libertății Noului Legământ aici pe pământ. Din păcate, mulți credincioși se gândesc doar să intre în rai și să scape de iad, iar acestea le sunt oricum deja acordate. Ei mor în „pustie” fără să ajungă vreodată să trăiască în Canaanul Evangheliei aici pe pământ. Noi suntem chemați să-i vindecăm pe bolnavi, să scoatem duhurile rele și să înviem morții (Matei 10:8). Câte dintre aceste beneficii ale Evangheliei se întâmplă în mod regulat în bisericile creștine? Sunt aproape inexistente. Însă ne facem griji de iad! De ce atât de mulți credincioși încă se complac în plăcerile păcătoase ale lumii? Pentru că, la fel ca și poporul Israel din deșert, dacă nu au gustat încă Canaanul, se vor gândi mereu la „carnea și usturoiul” Egiptului unde se aflau în robie. Mulți creștini L-au primit pe Isus doar pentru a le șterge păcatele. Au traversat spiritual Marea Roșie și apoi s-au oprit acolo, așteptând să moară fizic și să meargă în rai. Și de aceea ei tind să-și dorească atât de mult „Egiptul”. Mai mult decât atât, poporul Israel care a murit în deșert și nu a ajuns niciodată în Canaan din cauza necredinței lor, a fost pedepsit de Dumnezeu în diferite moduri – în principal prin moarte fizică – dar El nu i-a trimis niciodată înapoi în Egipt.Al șaptelea și ultimul principiu care ne va ajuta să interpretăm pasajele dificile este că „a lupta pentru credință” sau „a continua în credință” sau „a veghea în credință” sau „a face fapte bune”, toate acestea sunt efecte ale mântuirii autentice și nu condiții de menținere  a ei. Altfel, mântuirea nu ar mai fi numai prin credință și am avea fapte cu care să ne lăudăm înaintea lui Dumnezeu. Evrei 6:4-6 (Imposibilitatea reînnoirii)Evrei 6:1–9 (NTR / BTF2015)1 De aceea, lăsând învățătura începătoare despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu,2 a învățăturii despre ritualurile de spălare, a punerii mâinilor, a învierii celor morți și a judecății veșnice.3 Și vom face aceasta dacă va îngădui Dumnezeu.4 Căci este imposibil pentru cei ce au fost odată luminați, au gustat darul ceresc, au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului care vine,6 dar care apoi au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, întrucât ei Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit.7 Când pământul absoarbe ploaia care cade adesea pe el și dă o recoltă folositoare celor pentru care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu.8 Dacă însă dă spini și mărăcini, atunci este nefolositor și este aproape să fie blestemat. Sfârșitul lui este în foc.9 Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiților, totuși, în ce vă privește, suntem convinși că sunteți în stare de lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea.Mulți oameni au învățat pe alții (și unii învață și astăzi) că acest pasaj arată clar că creștinii își pot pierde mântuirea. Și la prima vedere, la o simplă lectură, se pare că această interpretare este corectă. Dar, așa cum este cazul multor scripturi, ar trebui să fim conștienți de „erezia primei priviri”. Mai întâi, să ne uităm asupra contextului istoric și a publicului țintă al cărții Evrei. Din punct de vedere istoric, biserica primară era în general alcătuită din creștini evrei. Unii dintre acești oameni erau cu adevărat născuți din nou și pe deplin convinși de Cristos și de noua cale de salvare. Însă, alții doar s-au entuziasmat de Isus Cristos și, la gândul că El este Mesia așteptat, s-au alăturat cu bucurie bisericii. Dar ei veneau din secole în care familiile lor fuseseră cufundate în tradițiile iudaice de a merge la Templu pentru a-și acoperi păcatele din nou și din nou în ziua sfântă a ispășirii și de a oferi alte jertfe de animale în mod regulat. Acest sistem de sacrificii încetase în cea mai mare parte după distrugerea Templului în anul 70 d.Hr. După ce Templul a fost incendiat, soldații romani l-au dărâmat, piatră cu piatră, pentru a obține aurul topit care curgea printre crăpături. Probabil, chiar și după această perioadă, mai existau grupuri mici de evrei care încă mai aduceau jertfe de animale. Totuși, fără Templu și fără metoda prescrisă pentru jertfe, zilele sacrificiilor de animale se terminaseră.Înainte de distrugerea Templului, în momentul în care a fost scrisă cartea Evrei, aceștia aveau o mentalitate de reguli, legi și sacrificii repetate, construite în ei de-a lungul sutelor de ani. Mântuirea prin har prin credința în Cristos reprezenta o tranziție și o îndepărtare radicală de la Legea lui Moise și, din această cauză, mulți credincioși evrei aveau îndoieli cu privire la Cristos și oscilau în convingerea lor cu privire la El. Îl admirau pe Isus Cristos și le plăcea noua cale, dar nu erau pe deplin convinși în inimile lor să renunțe la Legea lui Moise și s-o lase cu totul în urmă. Pentru ei, a fost puțin cam ca trecerea de la ortodoxie, catolicism sau islam (toate bazate în principal pe fapte bune, închinare la idoli și tradiții) la simpla credință în Isus Cristos. Le era greu să lase în urmă mentalitatea faptelor. Pe lângă schimbarea mentală problematică din cauza sutelor de ani de moștenire întemeiate pe Lege, evreii care doreau să se dedice pe deplin lui Cristos se confruntau cu persecuția și ridiculizarea atât din partea comunității lor evreiești, cât și din partea propriilor rude și membri ai familiei. Aceștia erau ca al doilea tip de pământ din Marcu 4:16–17, pământul pietros în ce privește Cuvântul lui Cristos despre mântuire. Ce spun acele versete?Marcu 4:16–17 (BTF2015)16 Și la fel, aceștia sunt cei semănați pe locul pietros; care, după ce au auzit Cuvântul, îl primesc îndată cu veselie;17 Și nu au rădăcină în ei înșiși și țin doar un timp; după aceea, când se ridică necaz sau persecuție din cauza Cuvântului, îndată se poticnesc.După cum arată acest pasaj, în același fel mulți evrei au primit Cuvântul cu bucurie. Au perceput ceva, s-au entuziasmat, dar nu aveau rădăcină în ei înșiși. Nu erau născuți cu adevărat din nou. Când lucrurile începeau să devină grele din cauza Cuvântului, când treburile nu mai mergeau atât de ușor pe cât trebuiau să meargă și când apăreau probleme cu oamenii și persecuții, acești evrei aveau tendința de a se întoarce înapoi la Lege și la sistemul de jertfe de animale. Însă, ei nu cădeau dintr-o stare de salvare într-o stare pierdută pentru că ei nu fuseseră de la început pe deplin convinși de Cristos. Probabil că la acea vreme nici măcar nu exista vreo discuție despre pierderea mântuirii, cum avem noi astăzi, sau despre a fi pierdut, din moment ce toți evreii erau poporul lui Dumnezeu, chiar și când erau sub conducerea lui Moise. Ei vroiau să-L slujească pe Dumnezeu. Când poporul lui Israel se afla în pustie în călătoria lor către țara făgăduită, după ce au trecut Marea Roșie, Dumnezeu nu i-a amenințat niciodată că îi va trimite înapoi în Egipt, chiar și atunci când au păcătuit. Da, au fost pedepsiți pentru păcatele lor și mulți dintre ei au murit în deșert și nu au ajuns niciodată în țara promisă, dar El nu a trimis pe nimeni înapoi în Egipt, ceea ce ar însemna pentru noi, creștinii, să ne pierdem mântuirea.Aceasta este audiența țintă a cărții Evrei. Textul din Evrei se adresează în primul rând acestor oameni pe care tocmai i-am descris, așa cum se arată din primele două versete ale cărții:Evrei 1:1–2 (BTF2015)1 Dumnezeu, care în multe dăți și în diferite feluri, le-a vorbit odinioară părinților prin profeți,2 În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile.Părinții menționați aici sunt Avraam, Isaac, Iacov și restul părinților poporului evreu. Cartea Evrei încearcă să-i întărească pe acești oameni în credința lor și să le explice inima Evangheliei într-un mod mai profund, contrastând-o și comparând-o cu Legea lui Moise. Ea compară lucrurile noi în Cristos cu cele vechi. Arată cum Isus Cristos este superior față de tot ceea ce cunoșteau ei până în acel moment – superior părinților și profeților din vechime (Capitolul 1), superior îngerilor (Capitolul 2), superior lui Moise (Capitolul 3), superior lui Iosua (Capitolul 4) și superior preoției levitice (Capitolul 5), în care preoții aduceau jertfe zi de zi în Templu. Acestor credincioși evrei le venea greu să creadă că jertfa lui Cristos era suficientă și că nu mai erau nevoiți să continue cu jertfele de animale. Expresia „din nou” este cheia în toată cartea Evrei.Oamenii despre care Pavel spune: „cei ce au fost odată luminați” din Evrei 6:4 erau doar niște degustători de salvare și nu băutori; aceștia au fost expuși beneficiilor sale, dar nu au fost salvați pe deplin. Ei doar „au gustat” sau „au luat mostre” din Cristos. Ei nu s-au convertit niciodată cu adevărat la credința în El. „Luminat” nu înseamnă neapărat „regenerat” sau „salvat”, deoarece a fi luminat cu privire la ceva nu garantează neapărat un angajament de a acționa pe baza a ceea ce ai fost luminat. O analogie bună ar fi diferența dintre a te căsători cu cineva și a ieși la câteva întâlniri cu acea persoană. Un om poate învăța lucruri despre Cristos și, prin aceasta, să-L admire și poate să-i facă plăcere să fie parte dintr-o părtășie, dar să nu aibă un angajament real și de durată față de El. S-ar putea să fi fost invitat de cineva la biserică, a auzit despre Isus și Evanghelie și a fost luminat, dar nu s-a hotărât niciodată pentru Cristos. Acesta nu este același lucru cu pocăința și credința prin care o persoană este unită cu Cristos și mântuită. În Matei 27:34, putem vedea că, atunci când Isus era pe cruce și i s-a făcut sete, I s-a dat vin acru amestecat cu fiere pe care doar l-a gustat, dar nu l-a băut.Matei 27:34 (NTR)34 I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea.Deci, poți să guști ceva și apoi să refuzi să bei.Apoi avem expresia „părtași ai Duhului Sfânt”, care nu înseamnă neapărat că Duhul Sfânt a venit să trăiască în acești oameni pentru totdeauna, așa cum ar face-o în cazul credincioșilor. Câteva exemple de oameni părtași ai Duhul Sfânt care au sfârșit rău ar fi regele Saul și Samson din Vechiul Testament. Duhul Sfânt a venit peste ei pentru o vreme și au făcut lucruri mari pentru Dumnezeu, dar apoi au căzut. Un alt exemplu excelent de părtaș al Duhului Sfânt în Noul Testament este Iuda Iscarioteanul, ucenicul lui Isus, care a scos demoni și a vindecat pe cei bolnavi, dar apoi a căzut și s-a pierdut. Nici măcar nu fusese mântuit încă, pentru că Isus nu murise pe cruce în acel moment, iar Iuda a murit fără să-și manifeste vreo credință în Dumnezeu, așa cum a făcut Petru după ce a căzut. Iuda a fost doar un părtaș – un degustător – nu un băutor.Ai putea întreba: „Cum este posibil acest lucru? Cum pot oamenii să fie în biserică de ceva timp, să facă tot felul de activități, să vadă puterea lui Dumnezeu și să nu se nască din nou? Cunosc personal pe cineva devotat Domnului, care mai târziu s-a îndepărtat de Cristos. Vrei să-mi spui că acea persoană nu a fost născută din nou?” Ei bine, nu știu. S-ar putea să fi fost cu adevărat născuți din nou, caz în care se vor întoarce înapoi la Cristos, sau nu au fost născuți din nou deloc. Doar Dumnezeu și acea persoană poate ști ce se întâmplă în inima ei. Nimeni din exterior nu poate să știe ce crede cu adevărat o altă persoană. Biblia spune în 1 Ioan 2:19 următorul lucru:1 Ioan 2:19 (BTF2015)19 Au ieșit dintre noi, dar nu erau de-ai noștri, căci dacă ar fi fost de-ai noștri ar fi rămas cu noi, dar au ieșit ca să se arate că nu toți erau de-ai noștri.Conform acestui pasaj, unii oameni se pot ”atașa„ la trupul lui Cristos într-un mod aparent autentic, fără să fie neapărat din trup. Această categorie de „gustători” anulau puterea jertfei lui Cristos pentru ei înșiși, prin continuarea aducerii jertfelor de animale în mod repetat, deși cunoșteau adevărul. Comportamentul lor arăta că lucrarea de la cruce a fost ineficientă. Ei încă așteptau ca o jertfă permanentă să vină, așa că Isus Cristos trebuia să moară din nou. În felul acesta, ei Îl sacrificau din nou pe Fiul lui Dumnezeu și Îl supuneau la rușine publică. Dar Pavel vine și spune că, dacă acești oameni, care au gustat din harul lui Dumnezeu și din binefacerile Evangheliei, se întorc la Lege ca fundament pentru iertarea păcatelor lor, atunci este imposibil pentru ei să se pocăiască și să fie reînnoiți, atâta timp cât continuă să facă asta. Dacă ei tratează jertfa lui Cristos în acest fel, atunci rămân nemântuiți pentru că nu există nicio altă jertfă pentru păcate hotărâtă de Dumnezeu ca și plată satisfăcătoare pentru păcatele lor. Dumnezeu declarase vechiul sistem de jertfe de animale ca fiind învechit, deci nu mai era valabil și satisfăcător, iar sacrificiul etern al lui Isus îl înlocuise complet. Isus Cristos este sacrificiul etern suprem care înlătură orice tip de păcat. Pavel vorbește despre ploaie și rodire în Evrei 6:7 și 8. Peste acești oameni s-a plouat în mod repetat cu Cuvântul bun al lui Dumnezeu, cu iluminare și au beneficiat de puterea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, dacă continuă să meargă în necredință, ei vor rodi spini și mărăcini (fapte moarte) și vor ajunge să fie arși de judecata veșnică. Observați în versetele 4–6 că Pavel folosește pronumele la persoana a treia — „aceia, lor, ei” — pentru a vorbi despre acea categorie de oameni care sunt încă pe margine, poate chiar fără să știe, și nu despre cei care sunt deja în Cristos, preaiubiții cărora li se adresează în versetul 9. El este convins de lucruri mai bune care însoțesc mântuirea în cazul lor.În ultimul rând, chiar dacă acest pasaj s-ar fi referit la copiii lui Dumnezeu, care sunt cu adevărat în Cristos, dar care cad din credință și mântuire (așa cum le înțelegem noi), nimeni nu poate susține sau dovedi empiric că este imposibil ca ei să se întoarcă la pocăință. Atâta timp cât oamenii trăiesc pe acest pământ au o șansă de mântuire și de a se întoarce la Tatăl, ceea ce ar contrazice acest text. Este destul de interesant că unii predicatori folosesc acest pasaj pentru a susține posibilitatea creștinilor de a-și pierde mântuirea prin păcat și, după aceea, fac chemări la altar. De ce ai chema oamenii la rugăciune și pocăință? Conform acestor versete, dacă și-au pierdut mântuirea, ei nu pot fi niciodată reînnoiți înapoi la pocăință. Așadar, nu are niciun sens să-i chemi pe oameni să se pocăiască atunci când s-ar putea ca ei să-și fi pierdut deja mântuirea. Evrei 10:26 (Păcatul voit)Evrei 10:11–29 (NTR)11 Fiecare preot stă în fiecare zi și își face slujba, aducând din nou și din nou aceleași jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele.12 Însă Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, o dată pentru totdeauna, și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu.13 Și de atunci așteaptă, până când dușmanii Lui vor fi făcuți scăunaș pentru picioarele Lui.14 Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.15 Duhul Sfânt, de asemenea, ne confirmă lucrul acesta. Căci, după ce spune:16 „Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor“,17 Duhul Sfânt adaugă: „Și nu-Mi voi mai aminti nicidecum de păcatele și fărădelegile lor“.18 Iar acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nicio jertfă pentru păcat.19 Așadar, fraților, fiindcă avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus,20 pe calea cea nouă și vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperia dinăuntru, adică trupul Său,21 și fiindcă avem un Mare Preot peste Casa lui Dumnezeu,22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței, având inimile curățite de conștiința rea și trupurile spălate cu apă curată.23 Să ne ținem fără ezitare de speranța pe care o mărturisim, căci credincios este Cel Ce a promis!24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.25 Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă, așa cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că Ziua se apropie.26 Căci, dacă noi continuăm să păcătuim în mod voit, după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcat,27 ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și furia unui foc care-i va distruge pe cei împotrivitori.28 Oricine încalcă Legea lui Moise este omorât, fără milă, pe baza mărturiei a doi sau a trei martori.29 Cu cât credeți că merită o pedeapsă mai aspră acela care-L calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră întinat sângele legământului prin care a fost sfințit și care-L insultă pe Duhul harului?Cea mai obișnuită interpretare a acestui text, care apare de obicei ca o obiecție la siguranța mântuirii, este că, dacă creștinii autentici continuă să păcătuiască intenționat și dacă se complac în păcat în mod repetat, își pot pierde mântuirea. Ei se pot aștepta doar la judecata și pedeapsa finală. Totuși, acest pasaj tratează aceeași problemă discutată în Evrei 6:1–9. Contextul aici este contrastul dintre jertfele repetate din Vechiul Testament, care nu au înlăturat niciodată păcatele (vezi versetul 11) și SINGURA jertfă a lui Cristos, pentru toate păcatele, din toate timpurile (vezi versetele 12 și 14). Versetul 18 indică faptul că din moment ce iertarea a venit numai prin jertfa lui Cristos, nu mai există nicio altă jertfă valabilă și acceptabilă pentru păcat. Această ultimă frază este repetată în versetul 26, „nu mai rămâne jertfă pentru păcate”, ceea ce dovedește că Pavel este încă în același context când vorbește despre păcatul intenționat.În versetele 19–25, Pavel le spune evreilor ce să facă, având în vedere noua cale de ispășire. Apoi, în versetul 26, care începe cu cuvântul „CĂCI”, „cunoașterea adevărului” la care se referă este tocmai ceea ce le spusese deja: există o singură jertfă pentru păcat. Acesta este adevărul. „Păcătuirea cu voia” nu se referă la fapte păcătoase intenționate care i-ar face pe credincioși să-și piardă mântuirea și să aștepte judecata terifiantă a lui Dumnezeu, ci la păcatul voit al necredinței în jertfa lui Isus dată odată pentru totdeauna. Acesta este singurul păcat de care Duhul Sfânt încearcă acum să convingă lumea, conform cu Ioan 16: păcatul de a nu crede în Isus și de a respinge plata aprobată de Dumnezeu pentru păcate. Cu alte cuvinte, Pavel spune cam așa: „Frații mei evrei, vă tot spun că nu mai există jertfe repetate de animale pentru păcate, ci doar o singură jertfă a lui Isus. Ăsta e adevărul! Dar dacă continuați să păcătuiți de bună voie, necrezând acest adevăr și vă întoarceți la Lege, nu mai rămâne altă jertfă pentru păcatele voastre și veți rămâne nemântuiți, sub mânia lui Dumnezeu.” Apoi continuă în versetele 28 și 29, spunând că ori de câte ori cineva nu a ascultat de Legea lui Moise și a pus-o deoparte, acea persoană a murit fără milă. Cu mult mai severă va fi pedeapsa celor care dau la o parte Legea lui Cristos, îl călcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și consideră ca necurat și obișnuit (gr. Koinon = comun) sângele legământului prin care au fost sfințiți, insultând astfel spiritul harului! Acesta este păcatul voit despre care vorbește Pavel aici.

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Credinţă, dedicare, pasiune pentru Evanghelie, dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, sunt doar câteva trăsături ce îi caracterizează pe oamenii chemaţi de Dumnezeu pentru a fi misionari în diferite ţări. Te invităm să le cunoşti viaţa şi să fii inspirat de exemplul lor, ascultând emisiunea Biografii misionare. Pentru a asculta mai multe episoade, dar și alte seriale, poți intra pe radiovesteabuna.ro/emisiuni

Autoritatea spirituală a credinciosuluiCele trei târâmuriExistă 3 tărâmuri în care sunt implicați credincioșii:  1. Tărâmul fizic, vizibil și pământesc (sau primul cer) – guvernele lumii, structurile politice, toate sistemele și culturile aparțin acestui tărâm. 2. Tărâmul spiritual, invizibil și demonic (sau al doilea cer) – aici avem autorități spirituale demonice care sunt în  spatele structurilor de autoritate, a culturilor și sistemelor pământești. Acestea au autoritate peste tărâmul fizic și îl influențează. Aceasta nu înseamnă că trebuie să devenim super conștienți de diavolul și să credem că sub orice piatră există un demon. 3. Tărâmul spiritual, invizibil și dumnezeiesc (sau cel de-al treilea cer) – aici se află tronul lui Dumnezeu împreună cu toți îngerii și structurile de ierarhie ale îngerilor. Ordinea corectă în lupta spiritualăMulți creștini când vorbesc despre lupta spirituală și autoritatea spirituală spun că trebuie să cunoaștem principalitățile spirituale cu care avem de a face și rangurile din lumea demonică (demonii cu putere și autoritate mai mică, demoni cu autoritate mai mare, etc.). Ei spun că trebuie să-ți cunoști bine dușmanul înainte de a te angaja în luptă spirituală. Și cu toții cred că avem exemple de oameni și de mijlociri în rugăciune ciudate pentru orașe, care implică tot felul de simboluri materiale. Acești oameni încep învățătura lor de la premisa ”cunoaște-ți adversarul” și se concentrează foarte mult pe lumea demonică. Însă aceasta este o abordare greșită pentru creștinii născuți din nou. Da, ar trebui să-ți cunoști dușmanul, dar înainte de asta trebuie să știi 3 lucruri:  1. Cine ești tu cu adevărat în Cristos 2. Cui aparții 3. Ce posezi sau ce ai Adevărata luptă spirituală a credinciosului se dă între cele două urechi (adică la minte), nu direct cu forțele spirituale demonice. Da, trebuie să-ți cunoști adversarul, dar numai în relație cu cele 3 lucruri pe care trebuie să le știi și să le asimilezi ca și realitatea ta normală adânc în inima ta. Orice învățătură despre autoritate și luptă spirituală trebuie să înceapă cu aceste 3 concepte și cu asimilarea lor la nivel de minte subconștientă. Haideți să citim Efeseni 6:12:Efeseni 6:12 (NTR)12 Căci noi nu luptăm împotriva cărnii și a sângelui, ci împotriva conducerilor, împotriva autorităților, împotriva puterilor acestui veac întunecat, împotriva duhurilor răutății din locurile cerești.Aici apostolul Pavel vorbește în detaliu despre principalitățile și ierarhiile demonice. Însă haideți să observăm în ce capitol din cartea Efeseni se află acest verset. E în capitolul 6 al cărții care e ultimul capitol din Efeseni. La versetul 10 din același capitol, Pavel folosește expresia: ”În final, fraților...” sau ”Încolo, fraților...” sau ”În cele din urmă, fraților...”. Acesta nu este primul lucru pe care Pavel îi învață pe Efeseni despre lupta spirituală. Haideți să citim și Efeseni 1:19-23 să vedem cu ce începe Paveldiscuția despre autoritate și luptă spirituală:Efeseni 1:19-23 (NTR)19 și care este nemărginita mărime a puterii Lui față de noi, cei ce credem, după lucrarea puterii tăriei Lui, 20 pe care a desfășurat‑o în Cristos când L‑a înviat dintre cei morți și L‑a așezat la dreapta Lui în locurile cerești, 21 mai presus (sau cu mult deasupra) de orice conducere, autoritate, putere, domnie și de orice nume dat, nu doar în veacul acesta, ci și în cel viitor. 22 El I‑a supus toate lucrurile sub picioare și L‑a făcut cap peste toate lucrurile, pentru Biserică, 23 care este trupul Lui, plinătatea Celui Care umple totul în toți.După cum vedeți, Pavel începe în capitolul 1 din Efeseni prin a vorbi despre nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu care L-a înviat pe Cristos și L-a poziționat la dreapta puterii lui Dumnezeu, acordându-i un rang de autoritate cu mult deasupra oricărei alte autorități spirituale din locurile cerești. Apoi, Pavel continuă discuția despre lupta spirituală la capitolul 2 din Efeseni, afirmând că TOT ce are Cristos (adică sfera lui de autoritate) avem și noi credincioșii:Efeseni 2:6 (NTR)6 El ne‑a înviat împreună cu Cristos și ne‑a așezat împreună cu El în locurile cerești, în Cristos Isus,Un alt lucru extraordinar pe care îl putem observa la Efeseni 1:22 este că TOATE lucrurile sunt sub picioarele lui Cristos PENTRU BISERICĂ. Cristos este constituit din Isus (Capul) și Biserica (trupul Lui). Este un tot unitar indestructibil și indivizibil. Efeseni 5:30 ne spune că noi suntem os din oasele Sale și carne din carnea Sa. Dacă toate lucrurile sunt sub picioarele lui Cristos, iar Biserica este trupul Lui, ce înseamnă acest lucru pentru noi credincioșii? Înseamnă că toate lucrurile sunt și sub picioarele noastre. Deci, Pavel incepe la Efeseni capitolele 1 și 2 să descrie autoritatea și puterea lui Cristos și a noastră, a Bisericii, iar apoi în capitolul 3 versetul 10, el descrie scopul acestei conferiri de autoritate, acela de a guverna peste al doilea tărâm:Efeseni 3:10 (NTR)10 astfel încât, conducerilor și autorităților din locurile cerești (din al doilea tărâm), să li se facă cunoscut ACUM, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,La fel și 1 Ioan 3:8 descrie scopul mainfestării lui Cristos în noi, acela de a distruge lucrările celui rău:1 Ioan 3:8 (NTR)8 Tocmai pentru aceasta a fost arătat Fiul lui Dumnezeu: ca să distrugă lucrările diavolului.Abia la urma cărții Efeseni, Pavel îi introduce pe credincioși în subiectul luptei spirituale. Deci, ce trebuie să știm este: cine ești, cui aparții și ce ai. Numai când știi aceste lucruri și trăiești în permanență cu această conștiență (nu te mai chinui să te convingi), poți să începi să vorbești despre lupta spirituală.Ce sunt locurile cerești?Ce sunt aceste locuri cerești din punct de vedere al localizării? Observați că nu e locul ceresc (sau cerul lui Dumnezeu), ci locurile cerești. Am văzut deja la Efeseni 6:12 că spiritele demonice se află tot în locurile cerești. Însă acum aceste spirite împreună cu diavolul au fost aruncați pe pământ (Ezechiel 28:17; Isaia 14:2; Luca 10:18). Dacă diavolul e și pe pământ și în locurile cerești și în al doilea tărâm invizibil, acest lucru înseamnă că pământul împreună cu al doilea tărâm invizibil fac parte din locurile cerești. Apoi la Efeseni 2:6 vedem că și noi avem același rang de autoritate ca și Cristos în locurile cerești acum, însă noi suntem localizați pe pământ și nu împreună cu tronul lui Dumnezeu în al treilea tărâm. Aceasta este o dovadă în plus că pământul face parte din locurile cerești. Însă, conform Efeseni 1:20, se pare că și cerul lui Dumnezeu sau al treilea tărâm spiritual se află tot în locurile cerești. La Isaia 66:1 și Faptele Apostolilor 7:49, vedem că cerul (sau al treilea cer) e tronul lui Dumnezeu, iar pămantul e așternutul picioarelor Sale, care e un alt indiciu că al treilea cer și cu pământul sunt cumva împreună:Isaia 66:1 (NTR)„Aşa vorbeşte Domnul: «Cerul este tronul Meu, iar pământul este aşternutul picioarelor Mele! Unde deci  Mi-aţi putea zidi voi Mie o casă? Sau unde va fi locul Meu de odihnă?Punând Efeseni 1:19-23, 2:6 și 6:12 împreună, putem concluziona că locurile cerești includ toate cele 3 tărâmuri. Locurile cerești reprezintă tot ce este în jurul nostru vizibil și invizibil. Și în acel spațiu comun sau acea dimensiune, totul este sub picioarele noastre (sub comanda noastră) în Cristos. În termeni de autoritate și rang, cerul lui Dumnezeu este cel mai înalt, urmat de tărâmul demonic și apoi de tărâmul pământesc. De exemplu, în clădirea unei companii de afaceri (care ar reprezenta locurile cerești), CEO-ul companiei și persoana de serviciu care face curățenie pot fi geografic localizate în aceeași clădire. Însă rangurile lor de autoritate diferă semnificativ. Toate aceste 3 tărâmuri sunt interconectate. Se întrepătrund și ocupă același spatiu. Când la Efeseni 1:21 spune ”cu mult deasupra”, nu se referă la locația fizică a cerului lui Dumnezeu (al treilea cer), ci la nivelul de autoritate.Simptome, surse și soluțiiAcum, dacă ne uităm la tărâmul fizic, vedem foarte multe probleme și lucrări ale întunericului: boală, violență, războaie, avorturi, violuri, trafic de organe, trafic de droguri și tot felul de răutăți. Dar acestea sunt doar niste simptome. Rădăcina acestor probleme se află în al doilea tărâm. Și numai al treilea tărâm are soluția permanentă la aceste probleme. Așa că ce avem aici este un prim tărâm cu probleme simptomatice, a căror sursă se află în al doilea tărâm și a căror soluție vine din al treilea tărâm. Nu poți trata o problemă din primul tărâm cu o soluție din primul tărâm. Așa funcționează medicina de exemplu. Dacă ai cancer și încerci să îl tratezi prin medicina, asta e foarte bine, dar e un remediu din primul tărâm. Și în spatele acelui cancer se poate afla un duh de infirmitate sau de moarte. Nu suntem împotriva doctorilor pentru că ei urmaresc același lucru (sănătatea și vindecarea), dar sunt limitați în capacitatea lor de a ajuta. Ei încearcă să trateze simptomele, care se pot întoarce. Dacă înveți să operezi din al treilea tărâm și să demolezi problema din al doilea tărâm, atunci simptomele din primul tărâm dispar.Înălțarea lui Isus ca omSă mergem mai departe. Toate conducerile, autoritățile, puterile și domniile demonice din al doilea tărâm au fost create de Dumnezeu inițial și toate aceste ranguri de autoritate sunt un lucru bun. La fel, ele există și în lumea îngerilor. Coloseni 1:15-18 spune așa:Coloseni 1:15-18 (NTR)15 El este chipul Dumnezeului nevăzut,întâiul născut peste întreaga creație,16 pentru că prin El (Isus sau Cuvântul) au fost create toate lucrurile, în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute (primul tărâm și celelalte două tărâmuri),fie tronuri, fie domnii, fie conducători, fie autorități.Toate au fost create prin El și pentru El.17 El este înainte de toate lucrurile și în El se țin toate împreună.18 El este Capul Trupului, al Bisericii. El este Începutul, Întâiul născut dintre cei morți,Diferența dintre aceste autorități sau structuri de putere din al doilea tărâm și cel de-al treilea tărâm este ca cele din tărâmul al doilea trăiesc în rebeliune (Efeseni 6:12). Și în al treilea tărâm sunt conduceri, autorități, domnii și puteri. Dar toate au fost create DE EL și sunt SUB EL și PENTRU EL. Iar El este Capul Bisericii. Oriunde este capul meu, acolo este și trupul meu, nu-i așa? Nu avem capul în America și trupul în Europa. Daca El, Isus, are cea mai mare sferă de autoritate, iar El este Capul, și noi trupul, înseamnă că și noi avem aceeași sferă de autoritate. În ce privește sfera și rangul de autoritate, noi suntem împreună pe același loc cu El. Haideți să citim Filipeni 2:6-11:Filipeni 2:6-11 (NTR)6 Cel Ce, deși exista în chip de Dumnezeu, n‑a considerat că a fi deopotrivă cu Dumnezeu este un lucru de apucat,7 ci S‑a golit pe Sine, luând chip de rob și devenind asemenea oamenilor. La înfățișare a fost găsit ca un om;8 S‑a smerit și a devenit ascultător până la moarte și încă moarte pe cruce.9 De aceea și Dumnezeu L‑a înălțat nespus de multși I‑a dăruit Numele care este mai presus de orice nume,10 pentru ca în Numele lui Isus să se aplece orice genunchi din cer, de pe pământ și de sub pământ,11 și orice limbă să mărturisească că Isus Cristos este Domn, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.Când la Filipeni 2:9 spune că Dumnezeu L-a înălțat pe Isus datorită smereniei și suferinței Lui, Dumnezeu nu L-a înălțat ca și Dumnezeu, pentru că Isus era deja înălțat ca și Dumnezeu. Ci L-a înălțat și L-a ridicat ca om. Dumnezeu nu mai poate fi înălțat mai sus decât este deja. Isus nu a devenit doar înlocuitorul nostru, ci și reprezentantul nostru ca umanitate. Care e diferența? Tot ce a făcut El ca om, nu a făcut doar PENTRU noi și în locul nostru, ci și CA noi, adică reprezentant al rasei umane.Isus e de-al nostru. E din rasa noastră umană. De exemplu, când ești în străinătate și dai peste cineva din neamul tău și țara ta, nu-i așa că te bucuri? De ce? Pentru că vorbiți aceeași limbă, te simți comfortabil că te înțelege, și e de aceeași cultură și personalitate ca tine. Isus e primul om (de-al nostru) care a fost adus în uniune cu Dumnezeu. Noi suntem obișnuiți să Îl vedem pe Isus ca fiind Dumnezeu, dar El este în primul rând om ca noi. E nevoie să ne disciplinăm mintea să-L vadă pe Isus ca om, pentru că atunci întreaga noastră viață va fi revoluționată. Nu degeaba Isus a fost numit ”Fiul Omului” pe lângă denumirea de Fiul lui Dumnezeu. Isus era fiu de rasă umană.  Dumnezeu a înălțat NUMELE UNUI OM deasupra tuturor altor nume. Autoritatea numelui Isus face orice genunchi să se plece în respect. Toate ființele din toate cele trei tărâmuri într-o zi se vor pleca în fața Lui. Isus nu a existat înainte de încarnare. De la început și pe tot parcursul Vechiului Testament Trinitatea era compusă din Tatăl, Cuvântul și Duhul Sfânt (Ioan 1:1-4,14; 1 Ioan 5:7).Ioan 1:1-4,14 (NTR)1 La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 2 El era la început cu Dumnezeu. 3 Toate au fost făcute prin El şi nici un lucru care a fost făcut n-a fost făcut fără El. 4 În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. 14 Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.1 Ioan 5:7 (RMNN)7 (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt.)Tot ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Isus și i-a conferit, revelează inima Lui pentru umanitate. Romani 8:17 spune că am devenit moștenitori ai lui Dumnezeu Însuși și co-moștenitori cu Isus. Tot cerul și universul știe Numele omului Isus.Evrei 2:5-9 (NTR)5 Căci nu îngerilor le‑a supus El lumea viitoare, despre care vorbim, 6 ci, undeva, cineva a mărturisit, zicând: „Ce este omul ca să‑Ți amintești de el și fiul omului ca să‑l cercetezi?7 Tu l‑ai făcut cu puțin mai prejos decât pe îngeri și l‑ai încoronat cu slavă și cu cinste;8 le‑ai supus pe toate sub picioarele lui.“ Căci, atunci când i le‑a supus pe toate, nu i‑a lăsat nimic nesupus. Totuși, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse. (după cădere)9 Îl vedem însă pe Isus, Care a fost făcut cu puțin mai prejos decât îngerii, încoronat acum cu slavă și cinste datorită morții pe care a suferit‑o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, să guste moartea pentru toți.10 Căci era potrivit pentru Acela, pentru Care și prin Care sunt toate, ca, pentru a‑i duce pe mulți fii la slavă (nu se referă la slava viitoare), să‑L desăvârșească prin suferințe pe Inițiatorul mântuirii lor. 11 Căci atât Cel Ce sfințește, cât și cei ce sunt sfințiți sunt toți dintr-Unul. Din acest motiv, Lui nu‑I este rușine să‑i numească frați,Nu trebuie să te temi că e lipsă de respect sau că te iei cu Isus de șireturi dacă-L numești fratele tău mai mare. El ne-a numit întâi frații și surorile Lui. Dumnezeu l-a creat pe Adam să domnească peste tărâmul fizic și să-l supună. A pus toate lucrurile sub picioarele lui, dar el a căzut. Așa că cel ce trebuia să supună toate lucrurile fizice, a fost supus el însuși. Isus este un om și va fi un om pentru eternitate. El și-a păstrat trupul fizic de glorie. El nu este numai spirit acum ca Dumnezeu. Isus are scaunul de autoritate cel mai înalt ca și om: peste toate cele 3 tărâmuri: fizic, demonic și ceresc.Nu e nimic extraordinar în faptul că Dumnezeu are autoritate peste cele 3 tărâmuri pentru că El este Dumnezeu. DAR ca un om (de-al nostru) să aibă această autoritate e cu totul altceva. Matei 28:18-20 spune așa:Matei 28:18-20 (NTR)18 Isus S‑a apropiat de ei și le‑a vorbit, zicând: „Toată autoritatea Mi‑a fost dată în cer și pe pământ. 19 Prin urmare, duceți‑vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându‑i în Numele Tatălui, al Fiului și al Duhului Sfânt 20 și învățându‑i să păzească tot ce v‑am poruncit! Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului!“Isus are toată autoritatea nu numai pe pământ, ci și în cer. Iar această autoritate I-A FOST DATĂ, CONFERITĂ. Însă nimeni nu Îi dă autoritate lui Dumnezeu, daca se referă la Isus ca Dumnezeu, altfel ar trebui să fie cineva mai mare ca Dumnezeu care să Îi dea autoritate lui Isus ca Dumnezeu. Această autoritate I-a fost dată ca OM. Tu și cu mine am fost ridicați la o autoritate cu mult deasupra celei pe care Adam a avut-o înainte de cădere. Adam nu a avut viața veșnică a lui Dumnezeu (Gr. zoe). Ea era în pomul vieții, însă noi o avem acum în duhul nostru născut din nou. Această viață veșnică nu este doar existență fără sfârșit după moartea fizică. Ea include existență fără sfârșit dar aceasta e partea secundară. Viața veșnică este în principal viața și natura lui Dumnezeu Însuși din tărâmul eternității manifestată în duhul nostrum aici pe pământ.În Vechiul Testament, ierarhia de autoritate era Dumnezeu, diavolul și apoi oamenii. În Noul Testament, este Dumnezeu, Isus și Biserica, diavolul și apoi oamenii. Iov, David, Avraam, Ilie, Isaia erau toți sub autoritatea diavolului.Ce înseamnă a trăi sau a te ruga în Numele lui Isus? Nu e o formulă magică. Înseamnă că tot ce faci, vorbești și ești e în Numele lui Isus. Tu funcționezi și trăiești în numele Lui. Tu poți să vindeci sau să eliberezi și fără să menționezi Numele lui Isus neapărat, dacă atunci când faci acest lucru ești conștient în mintea ta că faci acel lucru în Numele Lui. Nu vorbele tale eliberează puterea, ci conștiența mentală pe care o ai. De fapt, cineva spunea că atunci când demonii aud de multe ori ”în numele lui Isus” sau că cineva încearcă să găsească formula exactă, să zică toate cuvintele potrivite încât să cuprindă tot, atunci își dau seama că de fapt tu nu știi cine ești sau nu ești destul de convins de cine ești. De exemplu, când Moise era la rugul aprins și Dumnezeu i-a spus să arunce jos toiagul, acesta s-a transformat în șarpe fără ca Dumnezeu să-i poruncească toiagului în mod specific: ”Toiag, îti poruncesc să te faci șarpe.” Toiagul s-a transformat în șarpe doar prin intenția mentală a lui Dumnezeu, că doar e Dumnezeu. În Marcu 11 când i s-a făcut foame lui Isus și a venit să caute ceva să mănânce dintr-un smochin, Biblia spune că nu a găsit decât frunze pentru că nu era vremea smochinelor. Atunci Isus I-A RĂSPUNS smochinului ceva și l-a blestemat. Acest lucru înseamnă că smochinul i-a vorbit ceva lui Isus înainte ca Isus să-I răspundă. De ce s-a supărat Isus pe smochin din moment ce nu era vremea smochinelor? Din cauză că Isus intenționase în mintea Lui să găsească fructe în el chiar dacă nu era vremea smochinelor. De la distanță, prin intenția și așteptarea Lui, Isus i-a comandat smochinului să facă smochine instant. Însă smochinul, încăpățânat, ”i-a zis” că nu are să-I dea smochine pentru că nu  vremea lor. Așa ne vorbesc și nou lucrurile din viața noastră. Ne vorbesc o perspectivă omenească, una normal pentru omul de rând. Însă, Isus avea autoritate peste smochin în orice vreme. De aceea, i-a răspuns mânios și l-a blestemat. ”Prin urmare, duceți-vă!” Noi avem misiunea de a merge din prisma autorității pe care Isus ca om și cu noi o avem. Pavel spune că noi vom judeca îngerii. Acum știm de ce îngerii sunt duhuri slujitoare nouă (Evrei 1:14). Ei sunt în slujba ta și a mea. Acum ne putem da puțin seama de ce tânjesc să privească în Evanghelie și să înțeleagă de ce avem noi așa autoritate. Ce anume am moștenit noi să avem asemenea autoritate, când diavolul și-a dorit așa ceva, și tocmai acea autoritate Dumnezeu a dat-o de bună voie omului. Exact acest lucru îl deranjează enorm și îl arde la suflet pe diavol.Evrei 1:14 (NTR)14 Nu sunt ei toți duhuri slujitoare, trimise să slujească pentru cei ce urmează să moștenească mântuirea?