POPULARITY
Avem confirmarea. Carrefour pleacă din România, după o prezență de 25 de ani, după ce a format piața de retail modern și după ce a dat încredere și altor mari investitori străini să vină în România. Carrefour vinde rețeaua către oameni de afaceri români, specializați în sectorul de retail, însă, în cel nealimentar. Este de remarcat transparența de care a dat dovadă compania franceză precizând și suma tranzacției, respectiv 832 milioane de euro. Dar, conform unor surse media, Carrefour România are datorii de 308 milioane de euro, probabil către furnizorii de produse. În acest caz, este foarte probabil ca suma care va fi plătită efectiv de cumpărător să fie redusă cu nivelul datoriilor urmând ca holdingul Pavăl, entitatea care va prelua efectiv retailerul francez, să achite restul datoriilor. O tranzacție de acest nivel atrage atenția și naște o serie de întrebări. Așadar, de ce a plecat Carrefour din România? Se poate spune că sunt cauze interne și externe. Cele interne au legătură cu profitabilitatea companiei și nivelul fiscalității din România. Concret, în anul 2024, cifra de afaceri a fost de 12,5 miliarde de lei, profitul brut a fost de aproximativ 180 milioane de lei, iar profitul net de numai 52,4 milioane de lei. Aceste cifre înseamnă o rată a profitului brut de 1,4%, o rată a profitului net de doar 0,4% și o rată a impozitării profitului brut de 70%. Se ajunge la acest procentaj aberant din cauza impozitului minim pe cifra de afaceri. Este adevărat că profitul Carrefour România a fost fluctuant în ultimii 15 ani, dar în 2024 a ajuns la cel mai scăzut nivel din 2010 până astăzi. Există și o cauză externă României, respectiv, anul trecut, la nivel de grup au apărut rezultate dezamăgitoare. La jumătatea anului trecut, banca de investiții americană JP Morgan a recomandat clienților să vândă acțiunile companiei franceze anticipând rezultate financiare slabe în anul 2023, la nivel global. Ceea ce s-a confirmat, iar Carrefour a anunțat un plan de reducere a cheltuielilor și de continuare a procesului de digitalizare. Grupul francez a vândut rețeaua de magazine pe care o deținea în Italia. Tranzacția de ieri din România nu face decât să continue ceea ce grupul Carrefour a început anul trecut, adică să se concentreze pe unele piețe (de exemplu, America Latină și în special Brazilia) și să renunțe la altele. Astăzi, este vorba despre ieșirea din România. Valoarea tranzacției este mare sau mică? De fiecare dată, tema este discutată, iar în cazul achiziției Carrefour de către holdingul Pavăl am auzit deja păreri care spun că suma tranzacției este prea mică. Dimpotrivă, eu cred că este mare. Aceste tranzacții se fac pe baza multiplilor de evaluare, iar dacă ne raportăm la anul 2024 multiplul de evaluare calculat ca raport între suma vânzării și profitul brut (EBITDA) este 22, ceea ce înseamnă o valoare extrem de mare. În cazul EBITDA estimată pentru anul trecut multiplul scade vertiginos. Dacă, însă, facem un calcul estimativ referitor la perioada în care se va recupera investiția ajungem la concluzia că va fi nevoie de 10-15 ani. O ultimă întrebare: pentru consumatori și producătorii locali va fi mai bine sau mai rău? Fără îndoială, frații Pavăl au construit un business de succes, Dedeman, însă între retailul de materiale de construcții și cel preponderent alimentar sunt și asemănări, dar și diferențe. Deci, noul proprietar va avea nevoie de o serie de ajustări manageriale. Apoi, este vizibil un soi de entuziasm referitor la faptul că un investitor român va susține necondiționat producătorii locali. Sunt așteptări hazardate. Retailul modern este extrem de concurențial și noii investitori vor fi obligați să se uite atent la raportul preț-calitate, indiferent dacă produsele vin din import sau din țară. Rețeaua Dedeman s-a dezvoltat pe principiul eficienței și nu pe cel al originii mărfurilor, iar proprietarii nu au ezitat să aducă produse din afara Uniunii Europene. În fine, există și speranța că preluarea Carrefour de către holdingul Pavăl va opri externalizarea agresivă a profitului. Vom vedea. Dacă nivelul profitului va rămâne în parametrii anilor trecuți teoria scoaterii profitului din țară se prăbușește. În concluzie, avem o tranzacție care aduce în retail un grup românesc. Vom vedea dacă va fi vorba și despre o schimbare de substanță sau doar una de acționariat.
Care sunt așteptările de la conferința de securitate de la Munchen, unde participă și președinta Maia Sandu, dar și ce au însemnat primele 100 de zile de activitate a guvernului economistului Alexandru Munteanu, într-o discuție cu invitatul de astăzi, analistul politic de la Chișinău Nicolae Negru. Un interviu realizat de Valeria Vițu. Temele ediției: - Un conflict religios care testează reacția instituțiilor statului de drept. Conflictul din satul Dereneu, unde clerici ai bisericii ruse au agresat poliția și au intrat cu forța în biserica mitropoliei Basarabiei, subordonată Patriarhiei române continuă să rămână în atenția publică. Corespondenții noștri din nordul Republicii Moldova au fost în localitate. Un reportaj semnat de Cătălin Volconovici și Denis Chirtoca. - Regiunea separatistă Transnistria nu trebuie să fie o piatră moară de gâtul Republicii Moldova, încearcă să spună Guvernul de la Chișinău. Așa că vrea să decupleze integrarea Transnistriei în teritoriul Republica Moldova de integrarea Republicii Moldova în UE. Care sunt planurile? Ne explică Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”. - În România, președintele Nicușor Dan trebuie să recupereze ce a pierdut până acum pe plan extern. Președintele român nu merge la conferința de la Munchen. Totuși, apetitul său pentru afaceri externe trebuie să crească în perioada următoare, spune la RFI analistul politic Radu Magdin, într-o discuție cu Andreea Pietroșel. - Portul Constanța din România preia Portul Internațional Giurgiulești de pe Dunăre, singurul port al Republicii Moldova. - Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune privind combaterea dronelor, planul conturează și perspectiva unei cooperări cu Republica Moldova. - Parlamentul European pune la punct un mecanism prin care sprijină direct Parlamentul de la Chișinău în negocierile tehnice de aderare la UE. Știrile zilei: Parlamentul European sprijină direct Parlamentul Republicii Moldova pe toate capitolele de negociere cu UE, a anunțat europarlamentarul Siegfried Mureșan, după ședința de ieri de la Strasbourg a Delegației pentru relațiile cu Republica Moldova. Pentru fiecare cluster de negociere vor exista unul sau mai mulți europarlamentari responsabili, cu experiență în domeniu, care vor lucra direct cu omologii lor din Parlamentul de la Chișinău. Scopul este sprijinul mai rapid și concret pentru transpunerea legislației europene și pregătirea aderării, spune Siegfried Mureșan. *** Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune privind securitatea dronelor și combaterea utilizării ostile a acestora. Planul conturează și perspectiva unei cooperări cu Republica Moldova, după multiplele incidente cu drone rusești căzute pe teritoriul țării. La Strasbourg, vicepreședintele executiv a Comisiei Europene, Henna Virkkunen, și comisarii pentru afaceri interne și transporturi au prezentat un plan axat pe patru piloni: pregătire, detectare, răspuns și consolidarea capacităților de apărare, transmite TVR Moldova. Comisarul pentru afaceri interne, Magnus Brunner, a anunțat că, în acest an, Comisia mobilizează 400 de milioane de euro pentru a sprijini statele membre în achiziția de drone și sisteme anti-dronă. La rândul său, Henna Virkkunen, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene a precizat că Ucraina se află în centrul inițiativei, însă și Chișinăul este un partener apropiat. Relația de securitate dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova este deja operațională. „Avem deja un centru de securitate împreună cu Moldova. Și am sprijinit Moldova în diferite tipuri de operațiuni hibride. Deci, aici ne uităm și la ce fel de domenii prioritare au partenerii noștri și cum am putea coopera și noi în acest sens”, a spus oficialul. Comisia intenționează să inițieze discuții cu autoritățile de la Chișinău pentru identificarea unor soluții tehnologice și de coordonare adaptate nevoilor Republicii Moldova. Pachetul de securitate pentru drone ar urma să fie pregătit în următoarele luni, iar un centru european de excelență în acest domeniu va fi lansat în 2027. *** Portul Constanța din România va prelua Portul Internațional Liber Giurgiulești de pe Dunăre, singurul port al Republicii Moldova, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, actualul acționar unic, se retrage. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat joi, 12 februarie, că urmează să finalizeze vânzarea Danube Logistics, operatorul Portul Internațional Liber Giurgiulești, către Portul Constanța, deținut de statul român. „Tranzacția se va încheia în curând”, se arată într-un comunicat de presă emis de bancă, citat de Ziarul de Gardă. Portul Constanța se angajează să realizeze investiții semnificative pe termen lung în dezvoltarea în continuare a portului de pe Dunăre. Obiectivul strategic este de a-i extinde capacitatea, de a-i îmbunătăți infrastructura și de a-i consolida poziția în regiunea Mării Negre și în bazinul Dunării. Se preconizează că aceste investiții vor spori competitivitatea portului, vor consolida reziliența logistică a Moldovei și vor întări legăturile comerciale în întreaga regiune”, se arată în comunicatul de presă. Fiind principalul punct de acces maritim al Moldovei, Portul Giurgiulești gestionează peste 70 % din importurile și exporturile pe cale maritimă ale țării, „jucând un rol esențial în menținerea lanțurilor de aprovizionare și în sprijinirea stabilității economice”. „Rolul strategic al Portului Giurgiulești a crescut în regiune, acesta este bine poziționat pentru a servi reconstrucției viitoare a Ucrainei”, mai notează BERD. Pe lângă suma de 62 milioane dolari, care ar reprezenta doar prețul de preluare a Danube Logistics, Administația Porturilor Maritime Constanța s-a angajat prin ofertă să efectueze ulterior investiții de minimum 28 milioane de dolari în Portul Giurgiulești. *** Cinci persoane din Republica Moldova au fost trimise în judecată pentru organizarea migrației ilegale prin Moldova spre Uniunea Europeană a peste 100 de cetățeni ai Ucrainei apți de luptă, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate de la Chișinău. Schema infracțională au fost pusă la punct încă la începutul agresiunii ruse în Ucraina în 2022. Ulterior schema, coordonată prin aplicația rusească Telegram, a luat amploare, iar achitările s-au făcut preponderent în criptomonede, cu o taxă între 4 și 10 mii de dolari. Inculpații sunt locuitori ai regiunii transnistrene, regiune separatistă necontrolată de autoritățile moldovene care era folosită pentru aducerea migranților ilegali. Ulterior, aceștia erau transportați la Chișinău sau în alte localități, de unde erau preluați de complici pentru tranzitarea frontierei spre România. Procurorii anunță că investigațiile penale continuă și în privința altor peste 50 de cauze penale din același dosar. *** În Republica Moldova se circulă în condiții de ceață densă pe mai multe drumuri naționale, iar vizibilitatea este redusă semnificativ, anunță autoritățile. Șoferii sunt îndemnați să manifeste prudență sporită în trafic.
Galateni 3.10-14 10. Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”11. Şi că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va […]
Nick agonizes over the events of the last few months then launches into the fun stuff - a rundown of the 'youth in revolt' movies he's been watching lately and his involvement in Jennifer Castle's recent winter solstice shows at the Tranzac in Toronto. Write NFW at weaklypodcast@gmail.com Support NFW at www.patreon.com/nickflanagan or www.ko-fi.com/nickflanagan
Ministerul economiei din Ungaria a anuțat recent că a încheiat negocierile cu grupul francez Vinci pentru preluarea pachetului majoritar al Budapest Airport Zrt, care revine în proprietatea statului după 20 de ani, notează platforma de știri vg.hu. În baza noului acord, statul ungar deține un pachet de 80% din acțiunile aeroportului, iar grupul Vinci rămâne cu un pachet de 20%. Valoarea tranzacției s-a ridicat la 3,1 miliarde de euro, potrivit sursei citate.”Tranzacția este de departe cea mai complexă și consistentă tranzacție economică din Ungaria de după căderea comunismului... Guvernul Ungariei și co-investitorul francez vor lucra în continuare pentru aducerea aeroportului la cele mai înalte standarde nu doar regionale, ci mondiale”, a transmis ministrul economiei Márton Nagy.El a precizat că o parte din prețul tranzacției va fi acoperit din vânzarea acțiunilor pe care statul ungar le deținea la companiile Erste Bank Ungaria și Yettel Ungaria, din care s-a obținut suma de cca 700 de milioane de euro. Slovacia: Noi beneficii materiale pentru Fico și oamenii săi”Ca răspuns la tentativa de asasinat asupra premierului” Fico, guvernul slovac a adoptat în ședința de miercuri un proiect de lege care prevede, printre altele, noi beneficii materiale pentru oficialii guvernamentali și parlamentari, dar și restrângerea dreptului la reuniuni publice pentru cetățeni, scrie publicația slovacă Spectator.Modificările legislative vor fi dezbătute în Parlament în procedură de urgență, și ar trebui să intre în vigoare înainte de vacanța parlamentară, a transmis vicepremierul Robert Kaliňák.Potrivit actului normativ, Robert Fico devine primul premier din istoria Slovaciei care va primi pensie pe viață; aceasta va fi în cuantum de 3192 de euro pe lună, echivalentul salariului unui parlamentar. Până în prezent doar președintele țării avea dreptul la o astfel de pensie, notează sursa citată.Legea include de asemenea prevederi speciale privind ”cazarea” premierului, a șefului statului și a președintelui Parlamentului, ”gratuit, într-o locuință echipată adecvat”...De asemenea, legea interzice adunările publice de protest la mai puțin de 50 de metri distanță de reședința președintelui, sediul guvernului, Curții supreme de justiție și... la mai puțin de 100 de metri de Curtea Constituțională! Lituania: Un sondaj cu rezultate îngrijorătoareCetățenii lituanieni sunt printre cetățenii europeni care verifică cel mai puțin autenticitatea informațiilor publicate pe Internet, reiese dintr-un recent sondaj Eurostat, citat de site-ul Radioteleviziunii publice din Lituania.Doar 15% dintre lituanienii care au folosit în ultimele 3 luni ale anului trecut au verificat exactitatea conținutului informațiilor găsite de platformele de știri sau pe rețelele de socializare.Acest indicator este mai redus în doar două țări membre ale Uniunii Europene: România (13%) și Cipru (10%). La nivel european media acestui indicator este de 27%, reiese din studiul Eurostat.”Este posibil ca acest procent redus să fie rezultatul faptului că utilizatorii sunt capabili, în general, să recunoască de la bun început un site de dezinformare și pur și simplu să nu-l ia în considerare”, spune Vilmantas Vitkauskas, șeful Centrului național pentru gestionarea crizelor.Potrivit unui sondaj realizat anul trecut la cererea Ministerului lituanian de externe, 68% dintre cetățenii chestionați s-au declarat siguri că pot recunoaște siturile și informațiile false iar 39% au spus chiar că știu ce trebuie să facă în cazul unui atac cibernetic. Au contribuit la redactarea Revistei presei Europa Plus:Eszter Papp - Ungaria;Raimonda Mc Geever - Lituania; Hana Kovacikova - Slovacia Europa Plus este un proiect RFI România realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei
Podcast pentru Traderi și Investitori. #InBrain. Invitat Cristian Burcea. Cristian este day trader pe piața futures, cofondator al proiectului CFX si a canalului YT Cursuri Forex, economist, acreditat de The London Institute of Banking & Finance la nivel 4 în trading și analiza piețelor financiare, precum si investitor.
EVERY OTHER KREATIVE KONTROL EPISODE IS ONLY ACCESSIBLE TO $6 PATREON SUPPORTERS. This one is fine, but please subscribe now on Patreon so you never miss full episodes. Thanks!Luka Kuplowsky discusses How Can I Possibly Sleep When There Is Music, his new album with the Ryōkan band, film studies in Toronto, life-changing Beverly Glenn-Copeland encounters, exploring Buddhism, meditation, Tang Dynasty poetry, and speak-singing, why producer Sandro Perri suggested he perform one song like a tentative fifth grader, the magical gathering place and venue that is Toronto's Tranzac, wanting to be Jackie Chan, theatrical staging, his next album, tour, other future plans, and much more. Support vish on Patreon! Thanks to Pizza Trokadero, the Bookshelf, Planet Bean Coffee, and Grandad's Donuts. Support Y.E.S.S. and Black Women United YEG. Follow vish online.Related episodes/links:Ep. #817: Nicole Rampersaud & Off WorldEp. #662: Eric ChenauxEp. #641: André Ethier and Sandro PerriEp. #509: Owen Pallett, Zalika Reid-Benta, Michael Balazo, James Hartnett on Long NightEp. #390: Beverly Glenn-CopelandEp. #37: Doug TielliSupport this show http://supporter.acast.com/kreative-kontrol. Hosted on Acast. See acast.com/privacy for more information.
Nicușor Dan vine la Leaders pentru o ediție specială. Va fi o discuție cu multe întrebări și răspunsuri despre București, capitala pe care ne-o dorim altfel decât este acum. Să știți că vorbim despre trafic, transportul public, fațade care așteaptă reabilitarea, centrul istoric al Bucureștiului și despre veșnica problemă a apei calde și despre întreținerea parcurilor. Ce am mai aflat de la actualul primar: 02:00 - Transportul în comun va fi cea mai bună alegere. Metroul și tramvaiul transportă cei mai mulți călători, sunt cele mai eficiente. 08:40 - A fost un mandat heirup 10:25 - Viitorul acestui oraș. Planul urbanistic 18:53 - Cum se poate rezolva problema centrului istoric al București-ului 30:30 - Jumătate din construcțiile din București erau ilegale. Avem o corupție în urbanism. 51:02 - Echilibrul de putere între Primăria Generală și primăriile de sector 59:08 - Tranzacții politice 1:00:44 - În timpul mandatului său, București-ul s-a îndatorat mai mult 1:05:56 - Ce se întâmplă cu STB 1:09:45 - Prețul unei călătorii cu transportul în comun este mic. La vecinii unguri, de exemplu, o călătorie costă 6 lei. 1:11:20 - A crescut numărul celor care folosesc transportul în comun, precum și numărul de vânzări de bilete și abonamente vândute 1:15:50 - Sistemul de parcări cu plată trebuie extins 1:21:33 - Pasagerii viitorului tren metropolitan vor câștiga timp prețios. Acesta va fi posibil pe 3 rute: Gara de Nord - Gara Obor - Gara de Vest (în apropiere de stația de metrou Păcii) 1:36:22 - Succesele acestui mandat 1:36:38 - Câți km de țevi de apă mai sunt de schimbat 1:44:02 - Relația cu Matei Păun 1:51:12 - Ce nu-i place când vine vorba despre Uniunea Europeană 1:57:37 - Povestea sloganului ”Matematică, nu usturoi”
Podcast pentru Traderi și Investitori. #InBrain. Invitat Șerban Florea Serban este consultant de investiții autorizat ASF in cadrul companiei Selective Capital, fost broker instrumente directe și derivate, dar și investitor cu o experienta in piata de capital de peste 23 ani.
Mixed by Kevin McMahon (Swans, Titus Andronicus), "I Taste Blood" has a dark and punchy treatment, capturing the raw and ferocious energy that Ace Of Wands can achieve in their live performance. Exploring the genre of Dream Rock through immersive / intricate soundscapes, and captivating live performances - the band compels audiences to listen with attention and not shy away from the dreams that may reveal hidden parts of themselves. At the core of the band, multi-instrumentalist Lee Rose sings, plays violin/guitar and synth-bass foot pedals simultaneously while Anna Mernieks and Jody Brumell accompany her on swirling guitar and thunderous drums. Their instrumentation, soaring vocals, and commitment to artistically-driven visual elements explore the depths of overwhelming emotion and transcend typical pop and rock forms. "I Taste Blood" was inspired by the magnetic, electrical energy of being in the presence of someone that you desire, especially when you realize that the feeling is mutual. Exploring a gritty and sensual sound, this is the first song written for the band by guitarist Mernieks. On January 20th Toronto's Ace Of Wands will release their new single "I Taste Blood" from their upcoming album "Desiring" (set for release on March 31, via Fortune Stellar Records). Website: www.aceofwandsband.comInstagram: https://www.instagram.com/aceofwandsbandEmail: aceofwandsband@gmail.comFacebook: http://facebook.com/aceofwandstorontoTwitter: http://twitter.com/aceofwandsband TOUR DATES Long Winter at The Tranzac, Toronto, ON — February 4, 2023 Brought to you by AIXdspShop now and get up to 50% off on all plugins.Website: HEREPledge monthly with Patreon https://www.patreon.com/apologueShop Apologue products at http://apologue.ca/shop