Podcasts about interviu

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a adresat președintelui rus Vladimir Putin o scrisoare deschisă în care îi propune o întîlnire față-n față pentru încheierea războiului. Putin a răspuns că nu vede vreun motiv să se întîlnească cu Zelenski, dacă nu este schițat un acord de pace. Liderii europeni Friedrich Merz, Emmanuel Macron și Keir Starmer au salutat și susțin propunerea lui Zelenski. Care a fost miza lui Volodimir Zelenski să-i propună liderului de la Kremlin o întîlnire față-n față? Care este situația de pe front, ce putere mai are Ucraina de a rezista atacurilor Federației Ruse? L-am întrebat pe Mihai Isac, analist de politică internațională, gazda emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova. Scrisoarea lui Zelenski pare că îi e adresată lui Putin, dar fiind un document deschis, publicul ei e de fapt mult mai larg. Președintele ucrainean vizează elitele ruse, administrația Trump, liderii europeni și chiar opinia publică internațională. E un mijloc public de presiune. Cît de mult contează acest gen de diplomație?Mihai Isac: „Contează foarte mult, avînd în vedere că – ați menționat corect – nu este o scrisoare adresată doar președintelui Putin. Este o scrisoare adresată președintelui american Trump, în anul super electoral american 2026. Sînt mai puțin de șase luni pînă la așa-numitele midterm elections, alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din Statele Unite, unde sînt puse în joc o treime din locurile pentru Senatul american și întreaga componență a Camerei Reprezentanților. Aceste alegeri pot influența poziția Statelor Unite cu privire la Ucraina, dacă Partidul Republican va pierde controlul camerei superioare sau inferioare. Ne aducem aminte ce s-a întîmplat în epoca Biden, cînd Partidul Republican se opunea programelor lansate de administrația democrată Biden pentru susținerea Ucrainei. De asemenea, este o scrisoare adresată oligarhilor din jurul lui Putin, publicului din Ucraina, partenerilor europeni – și vedem și susținerea de care s-a bucurat acest demers din partea liderilor german, francez, britanic în timpul vizitei lui Zelenski în Marea Britanie. De asemenea, trebuie să subliniem că președintele Zelenski a încercat și implementarea unei diplomații a oligarhilor și inclusiv președintele rus a recunoscut în timpul lucrărilor summitului de la St. Petersburg, așa-numitul Davos rusesc, că oligarhul Abramovici a primit de la Zelenski un mesaj în timpul unei deplasări pe care acesta a făcut-o în Ucraina, un mesaj care a fost transmis lui Putin, dar că partea rusă refuză cu obstinație orice reluare a discuțiilor, în ciuda demersurilor de acest gen, dar și a presiunilor exercitate de alte state care ar dori să participe la declanșarea discuțiilor. Atît timp cît criza din Orientul Mijlociu ocupă agenda principală a Occidentului, Federația Rusă evită cu orice preț lansarea unor discuții care ar putea să ducă la o încetare a focului pe o perioadă mai lungă.”În eventualitatea unui acord de pace sau unui armistițiu va fi nevoie de garanții de securitate pentru Ucraina. Inclusiv o forță multinațională după încetarea focului. Ce ar trebui să conțină aceste garanții?Mihai Isac: „Aceste garanții ar trebui în primul rînd să permită instalarea unui sistem care să prevină încălcarea armistiţiului de către partea rusă. Partea rusă obișnuiește să încheie un armistițiu și să-l încalce atunci cînd îi convine. Dar este nevoie de prezență aeriană masivă, este nevoie de prezența pe teren a unor forțe din diferite state. (...) Este mult, mult prea devreme să vorbim de pace în Ucraina, dar poporul ucrainean a demonstrat că nu dorește să trăiască sub tirania Federației Ruse și, ne place sau nu ne place, vom acorda sprijin Ucrainei sau nu vom acorda sprijin Ucrainei, poporul ucrainian va continua să lupte pentru independență. Iar poziția Europei în lume va fi definită de modul în care va trata dosarul Ucrainei.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Am stat de vorbă cu Oana Gheorghiu despre momentul de inflexiune în care se află România și despre curajul de a lăsa o carieră de succes în zona ONG pentru a pune umărul la reformarea statului. Această tranziție curajoasă de la activismul civic la implicarea directă în structurile administrative vine într-un punct critic, în care societatea civilă nu mai poate fi doar un simplu spectator. În cadrul dialogului nostru, am analizat împreună „gaura” de 14 miliarde de lei produsă de companiile de stat, un deficit uriaș care destabilizează constant bugetul național și frânează investițiile majore. Acest prejudiciu imens nu reprezintă doar o problemă de cifre și statistici reci, ci este consecința directă a deceniilor de management defectuos și clientelism politic. Pentru a stopa această risipă a banului public, am subliniat amândoi necesitatea unei transparențe totale în toate instituțiile publice. O astfel de deschidere radicală este singura care poate „aprinde lumina” în sistem, expunând corupția și obligându-i pe decidenți să devină cu adevărat responsabili în fața cetățenilor. În definitiv, această luptă pentru integritate și reformă administrativă nu este doar una politică, ci reprezintă singura cale prin care putem salva viitorul copiilor noștri și le putem oferi o țară din care să nu mai vrea să plece. IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.

Statele Unite ale Americii au reluat zilele trecute atacurile asupra țintelor iraniene din Strîmtoarea Ormuz, lovind o staţie militară şi un petrolier. În replică, Iranul a atacat baze americane din Kuweit şi Bahrain. Joi, liderul suprem, ayatollahul Mojtaba Khamenei, a transmis un mesaj în care spune că „inamicul malefic a fost înfrînt pe cîmpul de luptă” și acum caută „să submineze rezistența poporului iranian și să semene discordie”. Ce șanse mai sînt pentru încheierea un acord de încetare a focului între Statele Unite și Iran? Care e starea societății iraniene? Am întrebat-o pe jurnalista Carmen Gavrilă, de la Radio România Actualități, expertă în Orientul Mijlociu, vorbitoare de farsi și cunoscătoare a culturii și civilizației iraniene.Carmen Gavrilă: „Avem o nouă Republică Islamică. Iar mesajul atribuit lui Mojtaba Khamenei trebuie citit și pornind de la ce am văzut că s-a dezvăluit în ultimii ani și a fost grăbit, de fapt, de intervenția israeliano-americană din 28 februarie. În 2003 vedeam niște voci ale unor Pasdaran, adică membri ai Corpului Gărzilor Revoluționare, activi sau retrași din Corp, dar implicați în diverse afaceri sau cu diverse mici funcții în stat, cum încep să se manifeste public prin diverse publicații, prin diverse editoriale, prin diverse scrisori deschise și chiar prin formarea unei asociații sau a unor formațiuni politice care nu au fost băgate în seamă în presa occidentală. Puterea lor a tot crescut de-a lungul timpului. Au acaparat în paralel nu numai instituțiile statului, în special la nivelurile inferioare și medii, dar și economia iraniană. Avem, de exemplu, un fel de conglomerat, o companie uriașă care se ocupă de diverse domenii economice în Iran și care în acest moment este cea mai relevantă forță economică a țării, chiar mai puternică decît fundațiile religioase - și asta iarăși este un semn important -, administrate de mulahi, de clerici. În esență și pe scurt, puterea clericală a scăzut iar puterea acestei armate ideologice a Republicii Islamice a crescut. Sub impactul războiului de 12 zile de anul trecut și al războiului în care sîntem acum, vedem cum și din punct de vedere al nuanțelor ideologice sînt niște schimbări aduse de Corpul Gărzilor Revoluției Islamice, respectiv o preponderență a naționalismului în defavoarea ideologiei teocrate.”Avem o nouă Republică Islamică Iran, dar cum funcționează acest nou stat, această nouă republică? Cine conduce efectiv Iranul și cine negociază în numele Iranului cu SUA? Carmen Gavrilă: „Este foarte greu de stabilit cu certitudine, este foarte greu să punem degetul pe o persoană anume. Și poate chiar mai puțin pe instituții, cît pe grupul acesta format din niște personalități devenite politice mai recent sau de mai devreme, cum este Vahidi, de exemplu, comandantul din umbră al Corpului Gărzilor Revoluționare, cum este președintele Parlamentului, Qalibaf. Părerea mea este că Mojtaba Khamenei este doar o figură pentru consum intern, pentru cei mai în vîrstă, care încă mai cred în conceptul de velayat-e faqih, de guvernanță a gardianului, a specialistului în drept islamic, cu statut de sursă de inspirație, nu doar religioasă, ci în toate chestiunile care privesc viața și existența pe Pămînt.”Se îndreaptă Iranul spre o formă de dictatură militară?Carmen Gavrilă: „Cred că este deja acolo, cel puțin iranienii cu care am vorbit eu de-a lungul timpului, chiar înainte de izbucnirea actualului conflict, în 28 februarie, toți se temeau exact de acest lucru.”Cum sînt discuțiile de pînă acum dintre Statele Unite și Iran pentru un acord de încetare a focului?Carmen Gavrilă: „Haotice. Și asta nu vine numai din modul în care comunică președintele Trump. Părerea mea este că la Teheran, regimul actual s-a cam lămurit pînă unde poate merge președintele Trump, cîtă acoperire au amenințările lui. Avem un ghem de paradoxuri și de contradicții. Pentru că, pe de o parte, Republica Islamică este în cel mai vulnerabil moment al ei din istorie. Pe de altă parte, avem o Republică Islamică adaptată și care învață în continuare. Foarte interesant este că universitățile, think-tank-urile, foarte multe specializate pe zona de securitate, științe politice, zona aceasta care presupune redactarea de strategii, s-au activat extraordinar de mult după războiul de anul trecut. S-a dezbătut public în Iran în ce direcție să o ia Republica Islamică, sub ce formulă și ce strategii să aplice, pentru că Teheranul se aștepta ca mai devreme sau mai tîrziu să fie din nou lovit și mai de amploare decît anul trecut. Vedem o Republică Islamică și fragilizată, dar și întărită și dotată pentru supraviețuire. Pe de altă parte, în continuare, Republica Islamică are o vulnerabilitate majoră în zona populației. Nu întîmplător, zilnic au loc execuții. Execuții ale unor iranieni arestați - cei mai mulți în timpul protestelor de astă iarnă - și iranieni acuzați de spionaj acum, recent, de cînd a izbucnit războiul, în 28 februarie. Sînt acuzați de spionaj, de colaborare cu puteri străine, cu o lipsă totală de transparență, asta o spun organizațiile pentru drepturile omului iraniene și internaționale. Ceea ce înseamnă că și acest nou regim, ca și cel de pînă la moartea lui Ali Khamenei, se teme de propriii cetățeni. Iar orice regim care se teme de propriii cetățeni are zilele numărate. La presiunea economică uriașă, la criza economică care a scos oamenii în stradă în ianuarie, s-a adăugat războiul și un soi de mult mai evidentă împărțire în caste, pur și simplu: cetățeni - o majoritate - care și economic, și cultural, și ideologic sînt împinși la margine.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

Consiliul de Securitate al ONU s-a reunit luni, la cererea României, după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galaţi şi a rănit două persoane. Sesiunea specială a Consiliului de Securitate al ONU a avut loc la New York, în prezența ministrei de externe Oana Țoiu. Care sînt mizele acestei reuniuni pentru România şi pentru întreaga nostră regiune? Cum au gestionat autorităţile române situaţia creată de prăbuşirea dronei ruseşti peste un bloc de locuinţe pe teritoriul ţării noastre? Am întrebat-o pe Oana Popescu Zamfir, directoarea think tank-ului GlobalFocus Center. Reprezentantul Federaţiei Ruse în Consiliul de Securitate al ONU a pus sub semnul întrebării provenienţa dronei care a lovit blocul de la Galaţi şi a cerut o investigaţie la care să participe şi Rusia. Ministra Oana Ţoiu a reacţionat subliniind că investigaţiile tehnice indică fără îndoială că aparatul de zbor este de fabricaţie rusească şi a remarcat ceea ce a numit un mare paradox: Federaţia Rusă, ca membru permanent în acest Consiliu „ar trebui să asigure respectarea Cartei ONU şi vedem că ea este agresorul”. Oana Popescu Zamfir: „Cred că trebuie să vorbim despre trei paliere diferite de reacție în cazul României. Pe de-o parte, cel diplomatic, unde, tocmai în contextul scăderii încrederii în capacitatea instituțiilor românești de a performa la nivelul pe care îl așteptăm de la ele, aș simți nevoia să atrag atenția ca mesajele pe care le-a dat ministra Oana Ţoiu nu sînt mesajele ei personale, sînt mesajele pe care le-a elaborat diplomația românească. Și cred că asta arată că atunci cînd se vrea, există capacitate în Ministerul de Externe pentru ca România să poată să aibă o poziție de politică externă asertivă. Deci, pe acest palier, cred că reacția a fost foarte bună. Mai există palierul de comunicare strategică, extrem de important, avînd în vedere că ținta Rusiei, pînă la urmă, nu este în nici un caz populația civilă a României. Cu siguranță scopul Rusiei nu a fost să facă niște victime civile între cetățenii români. Scopul Rusiei este acela ca prin astfel de mijloace să slăbească sprijinul pentru Ucraina, pentru că este foarte ușor să consolidezi mesajul că dacă nu am fi acordat acest sprijin, nu ne-am fi aflat, direct sau indirect, pe traiectoria dronelor rusești, să scadă coeziunea între aliați. Pentru că de fiecare dată cînd un stat membru NATO se confruntă cu astfel de incidente, există întrebarea în ce măsură celelalte state sînt dispuse sau nu să-l sprijine. Vedem dezbaterea din spațiul public despre poziția Statelor Unite – dacă ea a fost sau nu suficient de fermă față de sprijinirea României. Or, aici instituțiile românești, în frunte cu administrația prezidențială, au dovedit un amatorism absolut șocant pentru faptul că sîntem deja în al patrulea an de război și că în spațiul public, s-a atras atenția deja în toate felurile posibile asupra importanței covîrşitoare a comunicării strategice. Ultimul palier este cel al securității per se. Pînă la urmă, primul în ordinea priorităților. Important este să nu mai fie nimeni victimă a unor astfel de incidente, să nu moară cumva cineva și, pe cît posibil, România să fie ferită de orice fel de efecte negative secundare ale vecinătății cu Ucraina. Or, și aici, deși sîntem în al patrulea an de război, vedem că autoritățile române încă nu au echipamentul necesar sau coordonarea necesară cu vecinii ucraineni și cu ceilalți aliaţi din NATO pentru a putea să facă față cu succes acestor incidente.”Ar fi avut argumente România să invoce articolul 4 din tratatul NATO, cel care prevede că orice stat membru al alianţei poate cere consultări cu aliații atunci cînd consideră că integritatea teritorială, independența politică sau securitatea sa sînt amenințate?Oana Popescu Zamfir: „Ar fi avut argumente, dar cred că a fost o alegere mai bună să ridicăm această chestiune în Consiliul de Securitate. Există o cutumă, mai degrabă la nivel tacit decît la nivelul regulilor scrise, de a nu face exces din invocarea articolului 4. Articolul 4 este mereu văzut ca o anticameră a articolului 5. Este un fel de modalitate de evitare a invocării directe a articolului 5. Articolul 4 în sine are o greutate diplomatică și securitară chiar extrem de importantă. Și atunci e de evitat utilizarea lui atunci cînd nu avem de-a face cu incidente majore, cu impact la nivelul alianței. Or, incidentul pe care l-am avut noi în România are în primul rînd portanță la nivel național. Nu este neapărat un incident care să afecteze alianța într-un mod care să solicite un răspuns coordonat la nivel NATO. Asta nu înseamnă că el nu va fi dat. Și NATO la momentul acesta consideră că Rusia a traversat nişte linii roșii. Și cred că vom vedea în perioada următoare acel tip de reacție a alianței care este codificat în documentele acesteia sub forma aceea care prevede că NATO va răspunde în ce domeniu, la ce moment și în ce mod va considera necesar. Fără să fie nevoie de o decizie formalizată, sînt sigură că în perioada următoare vom vedea că NATO își schimbă anumite poziționări față de Rusia, în lumina acestor incidente. Iar asta se poate realiza prin consultări informale între România și ceilalți aliați din NATO, fără să fie nevoie să ridicăm asta la nivel de articol 4. Pentru că s-ar putea să urmeze cîndva, în viitor, incidente și mai grave și e bine să rezervăm astfel de practici doar pentru acele momente.  România nu forțează în mod ne-necesar o reacție la nivelul alianței ci, din contră, înțelege cînd diplomația se face în spatele ușilor închise, dar semnalează în cel mai public mod cu putință, în fața unei audienţe globale, încălcarea de către Rusia a normelor internaționale.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Laidoje „Be filtro“ – pokalbis su į Lietuvą atvykstančios garsios islandų grupės „Of Monsters And Men“ vokaliste Nanna Bryndís Hilmarsdóttir. Ved. Ramūnas Zilnys

András István Demeter a demisionat din funcția de ministru al Culturii după apariția, într-o publicație online, a unei înregistrări (posibil trunchiate) referitoare la achiziția Radio Chișinău de către Radio România. În acea înregistrare, politicianul UDMR folosește un limbaj vulgar cînd povestește despre detaliile acestei achiziții și acuzațiile care i s-au adus, ulterior, în Justiție. Ruptă din context, acea înregistrare lăsa să se înțeleagă că András István Demeter ar fi putut trăda interesul național al României. De fapt, la o  ascultare atentă, oricine și-ar fi putut da seama că era, de fapt, sarcastic. A folosit un limbaj nepotrivit, dar sarcastic... Ceea ce a urmat a fost, pînă la urmă, un hoax, o dezinformare. Cazul ridică însă întrebări care depășesc persoana fostului ministru. Ce înseamnă responsabilitatea publică pentru un demnitar? Și cum vorbim despre „interesul național”? L-am invitat astăzi la „Timpul prezent” pe András István Demeter. Ați numit plecarea dumneavoastră „demisie de onoare”. Ce anume v-ați asumat prin această demisie: limbajul folosit sau efectul politic al înregistrării? András István Demeter: "Aș putea să spun că ambele. Și mai mult decît atît. În primul rînd, este o chestiune de onoare să faci un gest care este la îndemînă. A apărut în peisajul public o înregistrare. Care a creat o furtură. O furtură destul de mare. Un fel de tsunami. Pentru că în modul în care s-a pus problema, modul în care a fost formulat titlul și modul în care – pînă la urmă, firesc – au reacționat oamenii, era într-adevăr, un fel de cutremur. În această situație, pentru a calma spiritele, un gest minim și onorabil este de a face un pas înapoi. Asta s-a întîmplat cu demisia de onoare. Denumirea vine și din faptul că nu prea ai din ce demisiona cîtă vreme ești parte a unui guvern demis, dar nici nu poți invoca alte formulări... Și atunci am considerat că alipirea acestei precizări are o valoare practică, dar și una simbolică."„Îmi bag p... în interesul național, pentru că eu sînt ungur”. Am citat aici din acea înregistrare difuzată pe acea publicație online. Am citat, dar nu tocmai exact, pentru că avem aici o situație paradoxală: nu pot reproduce la radio expresia pe care ați folosit-o – sau vi se atribuie – pentru că audiovizualul este reglementat. Dumneavoastră erați într-o poziție publică, erați ministru... Credeți că un demnitar are dreptul la o libertate mai mare decît un jurnalist – inclusiv în ceea ce privește folosirea anumitor cuvinte în public? András István Demeter: "Orice om se exprimă și la supărare, și cînd se autocitează, cu orice fel de cuvinte pe care le crede de cuvință. Unele mai libertine, unele mai licențioase... Nu cred că sîntem sfinți. Cel care n-a înjurat niciodată, nici la supărare, nici la bucurie, acela se arunce prima piatră! Ipocrizia este mare. Dar ar trebui să fie, totuși, puțin mai controlată. Una este să vorbești la microfon și să fii sub incidența codului audiovizual; una este să faci o declarație publică și să intri, iarăși, sub incidența reglementărilor legale în materie. Și alta este să fii într-un spațiu privat, chiar și în calitatea oficială, de ministru, de realizator, de orice ai fi, și să fii înregistrat pe ascuns, fără acord, cu niște instrumente despre care nu știi. Aceste gesturi intră în alte sfere, inclusiv în sfera civilă ori penală."Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Președintele american Donald Trump spune că negocierile cu Iranul „merg bine” și promite fie „un acord grozav pentru toți”, fie nici un acord. În același timp, Statele Unite au atacat ținte din Sudul Iranului – e vorba de baze de lansare de rachete și ambarcațiuni despre care Washingtonul susține că amenințau navigația în zona Strîmtorii Ormuz. Teheranul denunță loviturile drept un semn de rea-credință, mai ales că atacurile s-au petrecut chiar în timpul negocierilor. Miza acestor discuții e redeschiderea Strîmtorii Ormuz, rută esențială pentru transportul mondial de petrol și gaze. Dar Trump încearcă să impună o extindere a Acordurilor Abraham – ceea ce complică negocierile. Care sînt șansele unui acord între Washington și Teheran? Și cînd ne putem aștepta la redeschiderea strîmtorii? L-am întrebat pe analistul politic Dragoș Mateescu. Ce sînt Acordurile Abraham despre care vorbeşte preşedintele Donald Trump şi cum ar putea influenţa încheierea păcii semnarea lor de către statele invocate de liderul de la Casa Albă, între care Pakistan, Qatar, Turcia, Egipt, Iordania?Dragoș Mateescu: „(Acordurile Abraham) reprezintă o inițiativă a domnului Trump personal, din primul său mandat, concretizată cu două țări inițial, Emiratele Arabe Unite și Bahrain. Aceste acorduri sînt numite Abraham pentru că se adresează popoarelor cărții, popoarelor biblice, religiilor monoteiste. E un simbol, bineînțeles. Acordurile Abraham presupun recunoașterea Israelului, deschiderea de proiecte de colaborare care să includă Israelul și, în schimbul acestor lucruri, țările semnatare sînt incluse în aceste proiecte, în diferite moduri. În cazul Bahrainului și Emiratelor, ele se află pe traiectoria celui mai mare proiect care derivă din aceste acorduri, India-Middle East-Europe Economic Corridor, coridorul economic, logistic, digital, energetic, foarte complex, între India, două porturi din India, Orientul Mijlociu, prin portul Haifa, și Grecia.”Dar de ce încearcă Donald Trump să lege dosarul iranian de Acordurile Abraham? Nu se complică foarte mult procesul de vreme ce sînt implicate atîtea state, fiecare cu alte relații, fiecare cu alte interese? Dragoș Mateescu: „E un proiect de incluziune. Pentru mine este similar cu Comunitatea Cărbunelui și Oțelului care a fondat Uniunea Europeană. Ar putea duce la avantaje pentru țările implicate care să atragă o integrare regională. Bineînțeles, să integreze în primul rînd Israelul, dar cu avantaje pentru toate țările din regiune. Pentru că nu este vorba doar despre o legătură logistică care se treacă prin Emirate, Haifa și Pireu. Presupune și exploatarea resurselor energetice non-petroliere, fără gaze, fără fosili, respectiv solare, eoliene, din regiunea Peninsulei Arabice în general, prin Orientul Mijlociu. Să alimenteze Ciprul, să alimenteze Uniunea Europeană, care caută întotdeauna alternative. De ce nu Turcia, care, deocamdată, e foarte ostilă la toate aceste proiecte. Și, de ce nu, să integreze Iranul! Poate participa, poate profita, la fel ca și Egiptul. Egiptul n-a spus niciodată nu, Iordania n-a spus niciodată nu. De fapt, partea logistică trece prin Iordania. Și conexiunile digitale, care și ele sînt foarte importante.” E un proiect de incluziune. Dar include în vreun fel și chestiunea palestiniană acest mare proiect de incluziune?Dragoș Mateescu: „Arabia Saudită a fost gata să participe, fără nici o problemă, pînă a izbucnit nenorocirea din Gaza. Și condiționează participarea sa de rezolvarea problemei statalității palestiniene. Respectiv recunoașterea statalității independente a Palestinei.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

El mismo día del mismo mes del mismo año algo empieza y algo acaba, en España, con tan sólo unas horas de diferencia. Franco ha muerto hace seis meses. Aquella mañana de aquel sábado llega a los quioscos el primer número de la revista Interviú y aquella misma tarde se emite el último episodio de 'Heidi'. ¿Cómo se relacionan ambos fenómenos? ¿Cómo se vivió la emisión de la serie de animación japonesa, cosechando audiencias masivas? ¿Es cierto que dejó de emitirse, durante una semana, por culpa de la muerte del dictador? ¿Y quién es la mujer que aparecía en la portada del primer número de Interviú? ¿Y la historia de Marisol con la mítica publicación? ¿Y la de Lola Flores? Echamos la vista atrás, aprovechando esta efeméride exacta del 22 de mayo de 1976, con Carlos Alsina, Rubén Amón, Rosa Belmonte, Guillermo Altares y Sergio del Molino.

El mismo día del mismo mes del mismo año algo empieza y algo acaba, en España, con tan sólo unas horas de diferencia. Franco ha muerto hace seis meses. Aquella mañana de aquel sábado llega a los quioscos el primer número de la revista Interviú y aquella misma tarde se emite el último episodio de 'Heidi'. ¿Cómo se relacionan ambos fenómenos? ¿Cómo se vivió la emisión de la serie de animación japonesa, cosechando audiencias masivas? ¿Es cierto que dejó de emitirse, durante una semana, por culpa de la muerte del dictador? ¿Y quién es la mujer que aparecía en la portada del primer número de Interviú? ¿Y la historia de Marisol con la mítica publicación? ¿Y la de Lola Flores? Echamos la vista atrás, aprovechando esta efeméride exacta del 22 de mayo de 1976, con Carlos Alsina, Rubén Amón, Rosa Belmonte, Guillermo Altares y Sergio del Molino.

El mismo día del mismo mes del mismo año algo empieza y algo acaba, en España, con tan sólo unas horas de diferencia. Franco ha muerto hace seis meses. Aquella mañana de aquel sábado llega a los quioscos el primer número de la revista Interviú y aquella misma tarde se emite el último episodio de 'Heidi'. ¿Cómo se relacionan ambos fenómenos? ¿Cómo se vivió la emisión de la serie de animación japonesa, cosechando audiencias masivas? ¿Es cierto que dejó de emitirse, durante una semana, por culpa de la muerte del dictador? ¿Y quién es la mujer que aparecía en la portada del primer número de Interviú? ¿Y la historia de Marisol con la mítica publicación? ¿Y la de Lola Flores? Echamos la vista atrás, aprovechando esta efeméride exacta del 22 de mayo de 1976, con Carlos Alsina, Rubén Amón, Rosa Belmonte, Guillermo Altares y Sergio del Molino.Conviértete en un supporter de este podcast: https://www.spreaker.com/podcast/mas-noticias--4412383/support.ESCUCHAR RADIO 

Potrivit unui nou proiect legislativ aflat în dezbatere parlamentară, organizațiile neguvernamentale vor fi obligate să publice identitatea donatorilor lor, persoane fizice care donează peste 5.000 de lei şi persoane juridice, indiferent de sumele donate. În caz contrar, organizațiile riscă suspendarea activităţii și, ulterior, dizolvarea. Peste 800 de organizații îi cer Parlamentului să respingă proiectul de lege, susținînd că măsura aceasta restrînge dreptul la liberă asociere și introduce sancțiuni disproporționate pentru sectorul neguvernamental. De asemenea, organizațiile amintesc că statul are deja instrumentele necesare pentru a verifica informațiile referitoare la finanțare și consideră noile obligații excesive. Am discutat despre acest proiect legislativ cu Ovidiu Voicu, de la de la Centrul pentru Inovare Publică.Ovidiu Voicu: „Această declarație pe care o propune noul proiect de lege ar fi a patra, care spune același lucru statului. În principiu, orice organizație înregistrează în contabilitate orice donație pe care o primește. Acum, cine nu înregistrează în contabilitate nici nu le declară, să-i excludem din start. Și dintotdeauna se face anual bilanțul, care cuprinde o serie de informații, nu complete. Dar, începînd cu 2025, au intrat și organizațiile neguvernamentale cu raportarea SAF-T – fişierul de control fiscal –, care este o raportare detaliată a tuturor tranzacțiilor pe care le face o entitate. Deci, toate donațiile primite sînt deja acolo. Mai mult, din 2024, se face și o declarație numită declarația de trezorerie, care cuprinde toate finanțările primite și care e de două feluri. Este simplificată, sub 100.000 de lei, mai complexă, peste 100.000 de lei. Toate lucrurile astea sînt în posesia ANAF. Și, de fapt, aici este cea mai mare enervare, dincolo de problemele fundamentale, de principiu cu acest proiect de lege: este extrem de enervant că niște parlamentari, care nu cunosc legislația, s-au gîndit că este bine să se mai facă încă o declarație. Ei bine, dacă statul dorește să fie transparent, să facă bine ca din cele pe care deja le facem către ANAF, să extragă ce dorește să publice, pentru că sînt acolo și să publice.”Ce ar trebui să facă statul în caz că există suspiciuni serioase legate de finanțare ilegală sau de influență politică prin intermediul unei organizații neguvernamentale? Ovidiu Voicu: „Culmea este că statul ar trebui să aplice legea. Noi avem de patru ani legislație de inspirație europeană privind spălarea banilor și combaterea terorismului. Și se aplică foarte strict, inclusiv organizațiilor neguvernamentale. Oricine lucrează ca persoană juridică, că e firmă, că e organizație neguvernamentală, știe de declararea beneficiarilor reali, de declararea sumelor care vin de la persoane expuse politic. Toate lucrurile astea se duc în niște servere la ANAF sau niște servere la Banca Centrală, la care au acces instituțiile de ordine, instituțiile care trebuie să urmărească traseul lor. În principiu, dacă apar suspiciuni că cineva încalcă legea, ar trebui să ia aceste date și să aplice legea. Și mai este o chestiune care este importantă și despre care vorbim mai rar, e vorba de acea zonă de influențare a deciziei politice, care este importantă. Acest proiect de lege o ratează cu totul, ca și multe altele. La Comisia Europeană, spre exemplu, există un registru de transparență, unde orice organizație, că este firmă, că este ONG, că este universitate, institut, care urmărește influențarea deciziei de către Parlament sau de către Comisie, trebuie să se înregistreze și să spună: fac advocacy sau lobby sau cum vrem să-i spunem și acolo dai mai multe informații, inclusiv despre cine te finanțează și cu ce sume. Lucrul ăsta este acceptabil în toată lumea, dar doar pentru acele organizații care au astfel de activități în mandat și în portofoliul de acțiune. Orice interes poate fi reprezentat, dar într-o formă organizată.”Există și alt aspect sensibil legat de publicarea numelor donatorilor unor organizații. Sînt, de pildă, asociații care se ocupă cu protecția victimelor violenței domestice sau ale traficului de persoane, asociații care activează pentru drepturile minorităților...Ovidiu Voicu: „Ţinta, în România, după părerea mea, sînt acele organizații care militează pentru cauzele nepopulare. Spre exemplu, pentru persoanele din minorități sexuale, pentru drepturile femeilor, pentru victimele violenței domestice, pentru victimele traficului de persoane. Pentru că aceste organizații sînt cele care își protejează de obicei donatorii. Organizații ca cea pe care o reprezint, dacă intrați pe site-ul nostru, spunem cu mîndrie cine ne sînt donatorii, pentru că arăți pe cine ai convins să te sprijine. În cazul organizațiilor care susţin cauze pentru care pot fi supuse unor presiuni, fie din partea unei majorități patriarhale, să-i spunem, mai dure, fie din partea unor zone de crimă organizată – gîndiți-vă la o organizație care are un adăpost pentru victimele traficului de persoane sau victimele violenței domestice –, vor fi sub presiune cei care ar sprijini astfel de organizații. Acolo este, de fapt, în opinia mea, miezul acestei reglementări.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Am avut onoarea să stau de vorbă cu domnul Dumitru Prunariu, singurul român care a văzut Pământul din spațiul cosmic. Aventura sa spațială, trăită la doar 28 de ani, a reprezentat doar startul unei cariere remarcabile dedicate științei. Astăzi, domnia sa își concentrează eforturile pe siguranța planetară și pe noile perspective de explorare a Lunii. În cadrul dialogului nostru, am abordat fragilitatea planetei noastre în fața pericolelor tot mai mari din cosmos. De asemenea, am discutat despre nevoia critică de cooperare internațională prin intermediul ONU. Această colaborare este esențială pentru a gestiona eficient viitorul trafic lunar și resursele de apă descoperite recent. Siguranța și resursele sistemului nostru solar depind, așadar, de deciziile globale pe care le luăm în prezent. IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, este în plin turneu în Europa. Marți a fost la Strasbourg, la Parlamentul European, unde a fost decorată cu Ordinul European de Merit, astăzi este în Țările de Jos și mîine, 21 mai, va ajunge în Republica Cehă. Maia Sandu a fost decorată ieri, în plenul Parlamentului European, cu Ordinul European de Merit, o distincţie instituită în 2025, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la Declaraţia Schuman, actul fondator al comunităţii europene. Ordinul a fost acordat, pentru prima oară anul acesta, personalităţilor care au contribuit la promovarea valorilor europene şi la consolidarea proiectului european. Între ele se numără: preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, fosta cancelară germană Angela Merkel, fostul lider al Solidarność și fostul președinte al Poloniei Lech Wałęsa. Ce reprezintă această distincţie primită de preşedinta Moldovei pentru Moldova? Care ar fi orizontul realist de timp pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană? L-am întrebat pe jurnalistul Vitalie Călugăreanu, corespondent Deutsche Welle în Republica Moldova.Vitalie Călugăreanu: „În 2018, 2019 chiar, puțini în Republica Moldova se gîndeau că Republica Moldova poate să ajungă în 2025, 2026 la această fază avansată a discuțiilor de aderare cu Uniunea Europeană. Să nu uităm că noi am ieșit dintr-o guvernare oligarhică, cleptocratică la Chișinău, dominată de Vladimir Plahotniuc, acum condamnat în Republica Moldova, care își permitea să anuleze alegeri. În Republica Moldova, în 2018, în Chișinău, a anulat alegerile locale. Republica Moldova era absolut izolată în momentul în care Maia Sandu a preluat conducerea acestei țări, tocmai din cauza faptului că acest oligarh preluase controlul asupra instituțiilor statului și şi le-a subordonat. Să ne amintim de acele trei rezoluții ale Parlamentului European, care condamnau derapajele din Republica Moldova. Toate finanțările proiectelor pe justiție erau blocate. Iată că, într-o perioadă destul de scurtă, Republica Moldova a putut să avanseze, tocmai datorită imaginii pe care o are președinta Maia Sandu și eforturilor pe care le-a făcut anume dumneaei în acest parcurs pe care îl are astăzi Republica Moldova. Noi sîntem mîndri de ceea ce vedem. Nu știu dacă s-a mai întîmplat sau dacă se va mai întîmpla vreodată ca Republica Moldova să fie aplaudată în picioare în Parlamentul European.”Președinta Maia Sandu a făcut apel la instituțiile europene să permită Republicii Moldova să înainteze pe drumul său european, dar ce șanse sînt pentru ca Moldova să înceapă negocierile de aderare?Vitalie Călugăreanu: „Maia Sandu a spus nu o dată că Republica Moldova nu are timp și a repetat asta ori de cîte ori a fost la o tribună internațională, pentru a transmite un semnal cancelariilor europene și Occidentului, în general. Noi ne facem temele în ceea ce privește integrarea europeană, dar și deschiderea Uniunii Europene ar trebui să fie un pic alta. E nevoie ca aceste proceduri birocratice să fie simplificate. Mai e și poziționarea Republicii Moldova la pachet cu Ucraina. Au fost acele probleme cu Ungaria care a blocat Ucraina și, prin ricoșeu, a blocat și Republica Moldova. Nu știm încă ce va face Ungaria de aici încolo. Așteptăm întîlnirea noii conduceri a Ungariei cu președintele Zelenski. Noi avem o fereastră de oportunitate tare scurtă. 2026 este anul în care Republica Moldova trebuie să înceapă neapărat negocierile de aderare cu Uniunea Europeană, pentru că în 2027 urmează să aibă loc alegeri în mai multe state, membre ale UE, inclusiv în Franța. Şi am văzut care sînt predispozițiile acolo și s-ar putea să apară noi blocaje. (...) 2030 este anul aderării, 2028 este anul semnării tratatului de aderare cu Uniunea Europeană. Și sînt calcule politice foarte clare. Este actualul mandat al Maiei Sandu și actualul mandat al partidului pe care l-a creat Maia Sandu. Nu cred că Republica Moldova după 2030 va mai avea un astfel de aranjament politic atît de favorabil în ceea ce priveşte aderarea sau opțiunea pro-europeană. De asta este important ca lucrurile să se întîmple în acest interval de timp, pînă în 2030. Semnanele pe care le-a dat Maia Sandu în sensul ăsta sînt foarte clare și am văzut că nu mai încearcă să ocolească lucrurile. Le spune destul de tranșant: dacă nu ne primiți pînă în 2030, noi o să mergem pe planul B. Iar planul B înseamnă unirea cu România, despre care tot vorbește președinta Maia Sandu, inclusiv în interviul de azi pentru Deutsche Welle.”Care este atmosfera în Republica Moldova, în ce măsură cetățenii susțin proiectul de aderare la UE?Vitalie Călugăreanu: „Noi am avut un referendum constituțional pe tema integrării europene a Republicii Moldova şi alegeri prezidențiale în 2024. Referendumul pro-european a fost cîștigat de forțele pro-europene. Alegerile prezidențiale au fost recîștigate de Maia Sandu. Iar în 2025 alegerile parlamentare au fost cîștigate de partidul PAS, pe care l-a creat Maia Sandu, un partid pro-prezidențial care are majoritate în actualul Parlament. Deci așa pot să vă răspund: există o majoritate de aproape 60% din cetățenii Republicii Moldova care își doresc integrarea în Uniunea Europeană. Dar asta nu înseamnă că propaganda rusească a încetat să mai lucreze. Am avut liniște 3 zile după alegerile parlamentare, cînd Rusia a mai pierdut o dată electoral în Republica Moldova. Era tare liniște în online. După care acest război propagandistic a fost reluat. În momentul acesta, din ce vedem în sondaje, partidele pro-ruse și falșii pro-europeni cîștigă teren. De asta ziceam că această situație politică pe care o avem, foarte convenabilă, trebuie valorificată la maximum, astfel încît să împingem cît de tare putem Republica Moldova în marea familie europeană, la adăpost. Pentru că integrarea în UE este pentru Republica Moldova un proiect existențial. Noi o altă umbrelă economică, politică și de securitate nu avem. De asta este atît de important pentru Republica Moldova să se pună la adăpost în acest interval de timp.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

Franța a adoptat o lege prin care se simplifică procedura de restituire către țările din care provin a operelor de artă şi artefactelor furate în timpul perioadei coloniale. Ce prevede noua lege? Cum se va aplica ea? Cum se raportează alte foste puteri coloniale la operele de artă aduse din colonii? L-am întrebat pe Dragoș Neamu, expert muzeal. Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a angajat în 2017 că va restitui patrimoniul african deținut de muzeele franceze.Dragoș Neamu: „Aceasta a fost o promisiune al lui Macron făcută în Ouagadougou, în Burkina Faso, într-o vizită istorică. Şi-a luat acest angajament în fața unor studenți africani din Burkina Faso. Ţările africane au folosit acest prilej și aproape în orice expoziție pe care o organizat-o, inclusiv în Belgia, mi-aduc aminte, în urmă cu doi ani, au ținut morțiș să insereze acest citat în așa fel încît să pună o presiune subtilă asupra președintelui pentru a nu-și uita promisiunea. Această lege, de fapt, este un fel de modificare a codului patrimoniului. Franța, după cum știți, are un cod al patrimoniului, care a încercat să ne inspire și pe noi. Scoaterea din domeniul public se poate efectua în acest moment în așa fel încît să permită o restituire mult mai facilă a bunurilor culturale către un stat care a fost privat în mod ilegal, prin abuzuri, jafuri, intervenții militare, de bunuri diverse care fac parte din patrimoniul său.”Franța condiționează adesea returnarea obiectelor de existența unor spații la standarde muzeale occidentale în țările de origine. Este aceasta o preocupare legitimă pentru conservarea patrimoniului universal sau este o formă de amînare a retrocedării?Dragoș Neamu: „Eu cred că este și, și. Este o preocupare legitimă pentru că, totuși, în ciuda faptului că aceste bunuri aparțin statelor care, iată, deja s-au mobilizat să facă cererea de retrocedare – mai ales Algeria, Mali, Coasta de Fildeș –, este normal ca ele să fie găzuite și acomodate în spații optime, pentru că altfel s-ar distruge iremediabil. Or, noi știm foarte bine ce drame va crea această restituire în rîndul multor muzeografi francezi, pentru că mulți dintre ei se identifică cu aceste obiecte, și-au dat doctorate, s-au specializat o viață întreagă pe aceste obiecte, care au devenit parte organică din sufletul lor. Și-atunci, cu siguranță, măcar pun aceste condiții, care, pînă la urmă, în termeni muzeografici, sînt cît se poate de legitime. Pe de altă parte, eu cred că aceste comisii care trebuie să decidă în ce măsură respectivele obiecte au fost, într-un final demonstrat factual, deposedate într-un mod ilicit, cred că ele vor încerca să saboteze puțin aceste demersuri. O sabotare subtilă, dacă vreți. Cu siguranță, muzeografii vor fi foarte, foarte greu de convins pe fiecare dosar în parte, apropo de retrocedare. Vor încerca să pună foarte multe întrebări, probabil să ridice foarte multe ziduri. Aici mă aștept să existe o zonă de controversă și de conflict. Cred că, totuși, în ciuda acestui cadru legal, care, oricum, este o etapă în plus necesară, cred că se vor crea foarte multe probleme. Mă aștept să se întîmple asta gîndindu-mă inclusiv la reacția muzeografilor britanici, care nici nu concept să existe o astfel de lege în Anglia.”Apasă PLAY pentru a asculta interivul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Cum s-au văzut ultimele săptămâni, care-au culminat cu moțiunea de cenzură PSD-AUR care a „trântit” Guvernul Bolojan din scaunul vicepremierului Oana Gheorghiu?Ce-a făcut Guvernul, dar mai ales ce-a făcut cea însărcinată cu două chestiuni cruciale pentru progresul României, respectiv reforma companiilor de stat și digitalizarea serviciilor publice? Și ce-ar fi putut face? Și de ce n-a făcut?Bonus: cum a evoluat relația cu vechiul ei amic Nicușor Dan?La toate aceste întrebări și la alte câteva a răspuns, uneori chiar la nivel de detaliu, vicepremierul Oana Gheorghiu.Ascultați mai jos un interviu luat acesteia de Ovidiu Vanghele în după-amiaza zilei de vineri, 8 mai 2026, la trei zile de la demiterea Cabinetului Bolojan.Mulțumim tuturor pentru că ne urmăriți și pentru sprijinul vostru. Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

Cu mai bine de-o săptămână în urmă, Vlad Stoicescu l-a avut invitat, pentru o „ediție specială” a Judecății, pe profesorul Armand Goșu.Istoricul a povestit despre Ucraina văzută de la firul ierbii, despre Ungaria fără Viktor Orban, noua ordine mondială - și ce înțelege statul român din tot ceea ce se întâmplă în lume.Spoiler: Goșu nu crede că pariul României - „totul pentru parteneriatul strategic cu SUA!” - este unul câștigător dacă ne raportăm realist la condițiile geopolitice actuale."România dovedește că nu înțelege nimic!". Cam asta a fost concluzia celui mai bun specialist român în spațiul ex-sovietic.Vă invităm să și ascultați (cu întârziere, scuze...) un interviu în care, ca de obicei, profesorul Armand Goșu ne ajută să judecăm și să înțelegem lucrurile mai clar. -----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

Facultatea de Științe Politice a Universității din București (FSPUB) sărbătorește 35 de ani de la înființare. Care este istoria inventării unei discipline noi – pentru România anilor ʼ90? Cum a fost ales modelul francez? L-am întrebat pe profesorul Cristian Preda, fost decan al FSPUB.Cristian Preda: „Fondatorul școlii este profesorul Radu Toma, care era profesor la departamentul de franceză. Un om care, dincolo de literatură, de istorie, de critică literară, a avut întotdeauna o curiozitate pentru științele umane, a fost întotdeauna la curent cu ce se publică în filozofie, în istorie, în sociologie. Și el a fost ales să facă macheta acestui curs. (...) S-a dus la Biblioteca Franceză. Nu se chema încă Institut sau abia căpătase numele de Institut. Și acolo a luat planurile de studiu de la diverse Instituts dʼÉtudes Politiques. Și, în particular, a dat peste unul de la Rennes. Ele au o machetă generală, care se repetă în diverse locuri. Și, de altfel, și profesorii de la Rennes și ulterior de la Paris, din universități belgiene, au venit să predea într-un plan de studii care era luat, copiat, după felul în care se făceau aceste studii în lumea francofonă. Dimensiunea studiilor a fost întotdeauna interdisciplinară. Inițial s-a avut în vedere crearea unei licențe în drept european. Și, la această facultate, înainte de Facultatea de Drept, s-a predat ceea ce se numea atunci drept comunitar. S-a avut în vedere o împrospătare a felului în care sînt studiate istoria sau filozofia. Și de asta aici au venit profesori care erau deja foarte bine, din punctul de vedere la conectării la lumea occidentală, doamna Zoe Petre, de pildă, sau Neagu Djuvara, sau Alexandru Duțu. Și de asemenea s-a căutat inventarea unui cîmp nou, acest cîmp al științelor politice, pentru că așa ceva nu existase în România. Și Franța era, în acel moment, modelul.”În contextul actual, cu ascensiunea populismului, cu neîncrederea în instituții, cu fake news, cu polarizare, mai poate știința politică să explice fenomenul politic? Sau e nevoie să-și reinventeze instrumentele?Cristian Preda: „Instrumentele acestei discipline au tot fost reinventate. Eu însumi am scris o teză de doctorat despre felul în care un fenomen politic nou, în secolul XX, totalitarismul, a fost înțeles. Am scris o teză de doctorat la Paris despre critica totalitarismului. Cum s-a construit critica acestui tip de regim, care era cu totul inedit în secolul XX, era o altă formă politică. Acum, de mai mulți ani, de la Fareed Zakaria încoace, de prin 1995, se vorbește despre iliberalism. Un prim-ministru care tocmai a plecat de la putere din Ungaria și-a asumat el însuși asta, deși iliberalismul era descris de Fareed Zakaria ca un lucru rău. Orban a încercat să facă din el un lucru bun. Și sigur că trebuie să explici care sînt rădăcinile intelectuale ale unor asemenea constructe. Trebuie, într-adevăr, să deosebești ce e iliberalismul și ce e autoritarismul. Ce este o monarhie absolută și ce este o guvernare totalitară. Ce înseamnă China comunistă și ce înseamnă Chile sub guvernarea autoritară. Deci, sînt enorm de multe distincții, pentru că lumea politică, în întregul ei, și democrațiile, în particular, sînt de o mare diversitate. Una dintre temele pe care noi le tratăm cu foarte mult discernămînt și cu mult bagaj bibliografic este tocmai diversitatea democrațiilor. (...) Cîmpul politic este extrem de dens și de ramificat și, în momentul în care îmbrățișezi această perspectivă comparativă, în primul rînd cred că înțelegi mult mai profund resorturile acestui regim care e democrația și, în al doilea rînd, cred că devii cu adevărat moderat și poți să fii capabil să iei o distanță față de pasiunile dintr-un loc sau altul.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a venit la Judecata de Acum pentru un interviu în ziua de marți, 21 aprilie, în prima zi din criza politică declanșată de PSD.Ce a făcut până acum, ce n-a făcut, ce a blocat-o, pe cine a deranjat și ce planuri îi rămân în picioare în timp ce guvernul scârțâie din toate încheieturile?Despre toate am vorbit timp de aproape o oră și jumătate.Da, am vorbit și despre dezamăgirile produsede USR cetățenilor cu așteptări. -----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

Formațiunea Bulgaria Progresistă a fostului președinte Rumen Radev a cîștigat alegerile din 19 aprilie, cu un scor care-i asigură majoritatea în Parlamentul de la Sofia. După cinci ani cu opt runde de alegeri anticipate, Bulgaria va avea un guvern care are șanse să-și ducă pînă la capăt mandatul. Dar cine este Rumen Radev? Şi care va fi orientarea sa pe plan intern și pe plan extern? Am întrebat-o pe Raluca Alexandrescu, conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.Rumen Radev şi-a dat demisia, în ianuarie 2026, din funcţia de preşedinte al Bulgariei, pentru a putea înfiinţa un partid cu care să candideze la alegeri. Formaţiunea Bulgaria Progresistă a fost astfel înfiinţată. Cum de un partid nou a cîştigat atît de multe voturi?Raluca Alexandrescu: „O primă ipoteză ar putea fi legată de oboseala imensă a electoratului bulgar, care, după cinci ani de necontenite alegeri, au văzut în Rumen Radev o persoană validată de mandatul lung de președinte, o persoană care, în plus, a știut să își moduleze mesajul efectiv în funcție de cine-l asculta. E un personaj care își schimbă de la un context la altul mesajul, fără prea multe scrupule și fără prea multe mustrări de conștiință. (...) O a doua ipoteză este aceea că, la 1 ianuarie 2026, Bulgaria, intrînd în zona euro, a existat un soi de declic care s-ar fi declanșat în comportamentul și în așteptările electoratului bulgar: ideea că e o etapă foarte importantă în integrarea europeană, care a fost interpretată încă din comentariile de atunci ca fiind implicit și un soi de garanție și economică, dar și simbolică de atașament suplimentar la Uniunea Europeană. Să nu uităm că aceste regimuri, cum sîntem și noi, cum au fost și, nu știm, poate vor mai fi, și ungurii, toată zona aceasta, care e acum atît de aproape de războiul din Ucraina, am trăit și trăim în continuare, totuși, cu sperietoarea decuplării de Uniunea Europeană, într-un fel sau altul. Nu neapărat instituțional, dar în alte moduri. Și electoratul bulgar a părut încurajat să tranșeze o dată pentru totdeauna ciclul acesta de instabilitate, fiind încurajat de semnalul aderării la euro. (...) Și o a treia direcție pe care am identificat-o este aceea că a existat, ca și în România, de altminteri, un mecanism de coagulare sub figura unui om care pare a întruni o cotă de încredere mai mare. Deci, pe de o parte, o chestiune legată de o asigurare suplimentară și o așezare a instituțiilor în așteptarea unei ieșiri din criza asta permanentă și, pe de altă parte, o reconfigurare politică din perspectiva oboselii și din perspectiva unei așteptări pentru un lider salvator.”Va putea Rumen Radev să facă o reformă, pe fondul stabilității în sfîrșit dobîndite? Raluca Alexandrescu: „El ar avea de făcut foarte multe, dacă s-ar pune într-adevăr la treabă. Şi ar trebui să înceapă prin a garanta sau măcar a lucra pentru o independență a justiției, care este profund marcată de corupția sistemică. Ar trebui să înceapă să activeze într-adevăr instituțiile anticorp ale luptei împotriva corupției. Ar trebui să ia niște decizii drastice și de legislație, și de colectare, și de reducere a decalajului de colectare, mai ales din evaziunea fiscală. Sînt mecanisme foarte complicate și foarte greu de pus în mișcare, dacă nu există o reală voință politică. (...) Întrebarea e dacă nu cumva bulgarii au dat, prin votul acesta, un sistem marcat de instabilitate guvernamentală, cu o perpetuă criză politică, cu alegeri anticipate, cu fărîmițare și cu o slăbiciune a statului – pentru că statul e slab, nu e autocratic –, pe un sistem care de data aceasta nu va mai fi fărîmițat, dar nu există nici o garanție că nu va fi mai puțin corupt.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Președintele Donald Trump l-a criticat recent pe Papa Leon, spunînd că este „slab în ce privește criminalitatea” și „groaznic în politica externă”, după ce Suveranul Pontif a condamnat războiul din Iran, despre care a spus că a dus la „violență absurdă și inumană”. Papa Leon a răspuns comentariilor președintelui american spunînd că nu se teme de administrația Trump și nici să răspîndească mesajul Evangheliei. Despre impactul conflictul dintre președintele american și Suveranul Pontif asupra comunității catolice și despre raporturile dintre puterea politică și religie vorbim cu Cătălin-Gabriel Done, analist de politică internațională și expert în diplomație religioasă, vicepreședintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.Cum privește comunitatea catolică din Statele Unite acest schimb de replici și mai ales criticile aduse de președintele american Suveranului Pontif?Cătălin-Gabriel Done: „Am văzut cîteva analize extrem de pertinente ale sociologilor americani care spun că din ce în ce mai mult electoratul conservator catolic se îndepărtează de Partidul Republican și de Donald Trump și tocmai de aceea este foarte posibil ca acțiunile lui Donald Trump să-i creeze probleme Partidului Republican la alegerile de la mijloc de mandat, de anul acesta, și să arunce scena politică americană în aer.” Recent, președintele american a postat pe rețeaua lui de socializare o imagine care – așa au interpretat comentatorii – îl înfățișează în chip de Isus vindecător. În urma valului de critici, stîrnit chiar și printre susținătorii săi, Donald Trump a explicat că nu e reprezentat ca Isus, ci ca un doctor care vindecă. Dar a șters postarea. Acest episod ce impact are asupra creștinilor americani care l-au votat pe Donald Trump?Cătălin-Gabriel Done: „Unul uriaș, pentru că, așa cum ați spus, reacții de condamnare foarte vehemente au venit din toate colțurile Americii și din partea tuturor confesiunilor creștine. (...) Fractura dintre politicianul Donald Trump și creștinul de rînd se adîncește și va crea tensiuni și fricțiuni uriașe, tensiuni care vor fi greu de reconciliat. Chiar dacă Vaticanul a avut poziții oficiale mult mai așezate și mult mai moderate, administrația Trump nu s-a sfiit în a-l convoca pe reprezentantul Vaticanului, pe cardinalul care servește ca Nunțiu Apostolic în Statele Unite ale Americii, și chiar a amenințat, voalat, Vaticanul, spunînd că ar trebui ca Papa Leon să-și aducă aminte de faptul că, cu foarte multe secole în urmă, papa a fost obligat să se retragă la Avignon. De ce? Pentru că un lider politic de la acea vreme a considerat că poate influența deciziile bisericii și poate folosi biserica în propriul avantaj.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Bulgaria se pregătește de un nou scrutin. Duminică, 19 aprilie, va avea loc a opta rundă de alegeri parlamentare din ultimii cinci ani. Care sînt cauzele instabilității politice de la Sofia? Ce forțe politice au șansa de a intra în Parlament? Bulgaria a intrat în zona euro de la 1 ianuarie 2026. Cum reacționează societatea la această schimbare? L-am întrebat pe jurnalistul bulgar Stilyan Deyanov.În decembrie 2025, guvernul Bulgariei a demisionat, în urma unor ample proteste care au avut loc în mai multe orașe din Bulgaria. Nemulțumirile celor din stradă erau legate de proiectul de buget pe 2026 dar și de acuzațiile de corupție la nivelul guvernului și de erodarea statului de drept. Între timp, președintele Bulgariei, Rumen Radev, și-a dat și el demisia și formațiunea pe care o conduce, „Bulgaria Progresistă”, participă la alegerile din 19 aprilie. Ce șanse are partidul lui Rumen Radev și cum sînt cotate celelalte partide?Stilyan Deyanov: „Rumen Radev are foarte mari șanse de a cîștiga aceste alegeri. Conform sondajelor care au apărut, Radev ar avea în jur de 30%. Va fi urmat de partidul lui Boyko Borissov cu 20% şi ceva, apoi Coaliția Reformistă, Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată, cu aproximativ 10%, și partidul oligarhului Delyan Peevski. A cincea formațiune care sigur va intra în Parlament este formațiunea deschis pro-rusă Vîzrazhdane, care însă va avea un rezultat mult mai mic față de acum 2 ani și se va situa undeva în jur de 7-8%. Nu știm dacă formațiunile care sînt în jurul pragului de 4% -  sînt cel puțin 3-4 formațiuni – îl vor trece. (...) Dar Rumen Radev, într-adevăr, are șanse să cîștige aceste alegeri și asta cred că este și tema cea mai importantă în Bulgaria, în ce măsură Radev reprezintă un pericol pentru parcursul european al Bulgariei, în ce măsură poate să transforme Bulgaria în ceea ce Viktor Orbán a transformat Ungaria.”Opt runde de alegeri anticipate în cinci ani: care sînt cauzele instabilității politice de la Sofia, de ce nu se poate forma o coaliție stabilă de guvernare?Stilyan Deyanov: „În primul rînd, cred că trebuie să definim ce înseamnă stabilitate și ce înseamnă instabilitate. Dacă facem o comparație între România și Bulgaria, o să vedeți că în acești patru ani de instabilitate, Bulgaria a avut progrese mult mai mari, economice și politice, comparativ cu România. Statul capturat, împotriva căruia au fost protestele în decembrie, a apărut după 11 ani de stabilitate, între 2009 și 2020. Cred că putem să răsturnăm paradigma și să gîndim că ceea ce numim instabilitate, adică multe runde de alegeri, practic este un exercițiu democratic normal. Dacă ne gîndim la alegerile din 19 aprilie, cel mai periculos, ironic, este să se ajungă la stabilitate. Stabilitatea nu poate fi decît de două feluri. O stabilitate pro-corupție, a partidelor vechi care au guvernat Bulgaria pînă acum, sau o stabilitate pro-Rusia, în jurul formațiunii lui Radev, care, dacă cumva reușește să facă o majoritate împreună cu partidul Vîzrazhdane, pro-rus, și eventual cu Partidul Socialist Bulgar, dacă trece pragul, ar putea să facă o guvernare pro-rusă. Așa că noi sperăm ca instabilitatea să continue. Şi cumva, ceva să depindă și de partidele reformiste care, din păcate, în Bulgaria nu pot avea singure o majoritate. Spațiul politic bulgar este divizat pe două planuri. Unu, corupție-anticorupție, și doi, pe axa Rusia-anti-Rusia. Dar aceste două axe nu se suprapun. Că să vă explic mai clar, partidul reformist, care se situează între 10 și 15%, și, din păcate, nu poate să iasă din centrul Sofiei sau din centrele marilor orașe, a avut de ales, după multele runde de alegeri, de obicei între a face o coaliție anticorupție cu partidele pro-ruse sau a face o coaliție pro-Europa, pro-Ucraina, cu partidele corupte.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O  emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Apropo de prăbuşirea lui Viktor Orban: Nu există alternativă faţă de modelul UE. Ruşii, chinezii şi chiar americanii, retorica populistă şi naţionalistă nu pot înlocui modelul european din punct de vedere economic, financiar, politic şi social (Ziarul Financiar) - Ministrul Dragoș Pîslaru: Parchetul European a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR (EduPedu) -  INTERVIU „În fiecare an am spus că eu sigur voi participa la Eurovision” – Alexandra Căpitănescu (Cotidianul) Analiză: Peter Magyar și noua politică a Ungariei în Ardeal (DW) Cu două treimi din parlament de partea sa, partidul conservator Tisza și liderul său Peter Magyar vor prelua conducerea Ungariei și vor putea schimba întreg sistemul creat de Viktor Orban și Fidesz: justiția, Constituția, mass-media de stat, subvențiile pentru presa care l-a servit pe Orban atât în Ungaria cât și în Transilvania, fundațiile suveică prin care banii trimiși maghiarilor de peste granițe se întorceau parțial în cercul politic al favoriților de la Budapesta sau chiar în buzunarele UDMR. Deocamdată programul său de guvernare nu are un capitol dedicat Transilvaniei și nici maghiarilor din afara țării. Marșul lui de 300 de kilometri între Budapesta și Oradea de acum un an a fost exemplar în ceea ce a avut de arătat Magyar legat de Ardeal: că preferă naționalismul de tip civic, nu naționalismul iredentist. Poate că banii pentru Ardeal vor fi mai puțini, dar mai bine distribuiți și mai corect atribuiți. Bucureștiul nu a vrut să perturbe relația transfrontalieră dintre Budapesta și comunitatea maghiară din Transilvania, fiindcă România are o relație similară cu Republica Moldova, în care banii trimiși spre Chișinău nu au urmat întotdeauna canale oficiale, iar finanțările nu au fost mereu transparente.  Relația bilaterală româno-ungară va rămâne probabil la fel, cu tot cu aranjamentele neoficiale. În schimb, Peter Magyar va scoate la suprafață banii dedicați Transilvaniei, va avea o relație diferită cu UDMR și nu va ezita să-i pedepsească și să-i arate cu degetul pe cei care au participat la corupția din guvernarea Orban, chiar dacă sunt maghiari din România. Integral pe pagina DW. Ce ar trebui să învețe PSD și liderii partidului din lecția predată de Ungaria: populismul în toate formele sale are totuși picioarele scurte și poate duce numai în prăpastie (Republica) Orban din Ungaria pierde alegerile la un scor dureros pentru el și formațiunea sa, la putere în ultimii 16 ani. 138 mandate VS 55 este un rezultat atât de zdrobitor, încât nu poate fi contestat. Practic, alegătorii unguri, prezenți aproape 8 din 10 la urne, i-au zis lui Orban că trebuie să dispară.  Viktor Orban a fost doar un individ care a sugrumat presa liberă, a distrus societatea civilă, a mutilat legi, a drenat fondurile UE alocate Ungariei, și-a plantat apropiații la toate nivelurile în toate domeniile, având tendința de a controla industrii întregi în stil mafiot. Când a văzut că pierde teren, l-a transformat pe Soros în sperietoare națională.  Credeți că vor învăța ceva politicenii din România? Nu, PSD este captivul grupării populist-naționaliste (Olguța Vasilescu și soțul), Sorin Grindeanu este total defazat și inadecvat, analfabet în ce privește așteptările populației. AUR speră și speră, dar nu s-a suit pe val când ar fi avut ocazia și în curând, retorica sa va fi chiar împotriva trendului, comentează jurnalistul Alex Livadaru, autor fondator Republica. Apropo de prăbuşirea lui Viktor Orban: Nu există alternativă faţă de modelul UE. Ruşii, chinezii şi chiar americanii, retorica populistă şi naţionalistă nu pot înlocui modelul european din punct de vedere economic, financiar, politic şi social (Ziarul Financiar) Viktor Orban, autocraticul lider politic al Ungariei din ultimii 16 ani, a fost foarte admirat în România şi dat ca exemplu pozitiv, de adevărat lider politic, pentru retorica lui naţionalistă, populistă, pentru susţinerea maghiarizării capitalului în Ungaria, pentru modul cum s-a ridicat împotriva Bruxelles-ului. Duminică, 12 aprilie 2026, Viktor Orban a fost înfrânt zdrobitor în alegeri. Viktor Orban a dat cu şutul celui mai de succes model economic văzut până acum din toată istoria omenirii – extinderea Uniunii Europene, integrarea fostelor state comuniste şi susţinerea economică a acestora cu fonduri europene. Viktor Orban a ales să dea cu şutul modelului european, „predându-se“ chinezilor, ruşilor şi chiar americanilor. Toate aceste puteri n-au reuşit însă să vină cu bani, cu suficienţi bani care să ridice Ungaria. De fapt, toate aceste ţări vin să facă un business, şi mai puţin să dezvolte economic o zonă, o ţară cu banii lor. Aviz amatorilor din România, dacă cineva crede că este mai bine cu alţii, cu alte puteri. Pentru România nu există alternativă la Uniunea Europeană, la Bruxelles, la modelul Uniunii Europene, la ceea ce pune pe masă Uniunea Europeană într-un mod concret, nu din vorbe, scrie Cristian Hostiuc, director editorial ZF. Ministrul Dragoș Pîslaru: Parchetul European a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR (EduPedu) „Am primit, din partea Parchetului European, confirmarea oficială că a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR, pe baza sesizării pe care am făcut-o”, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. Oficialul și-a declarat speranța „ca ancheta să se desfășoare cât mai rapid și, dacă se dovedește că legea a fost încălcată, toți vinovații să plătească”. Achiziția de microbuze școlare electrice la suprapreț, prin contracte cu finanțare PNRR, acuzată într-o anchetă a publicației Reporter de Iași, s-a petrecut după ce, în 2023, Ministerul Educației modifica țintele de achiziții, după ce ratase realizarea acestora în timpul declarat inițial. Atunci, în 2023, a fost redus la jumătate numărul de microbuze pe cale să fie achiziționate și capacitatea microbuzelor dorite, fără ca schimbările să fie anunțate public în prealabil. Au fost identificate situații în care același tip de microbuz electric (16+1 locuri) a fost achiziționat, în județe diferite, la valori semnificativ variabile — între un minim de 99.000 euro și un maxim de 263.000 de euro per unitate, fără modificări tehnice care să justifice diferențele. Mai mult pe pagina Edupedu. INTERVIU „În fiecare an am spus că eu sigur voi participa la Eurovision” – Alexandra Căpitănescu (Cotidianul) „Choke me” este povestea mea și ,mai ales, călătoria mea muzicală de până acum, iar prin această piesă am vrut să nu îmi mai pun limite și să îmi dau voie să cred în mine, în muzica mea și ce pot să transmit eu ca și artist”. După o pauză de doi ani, România a decis să revină la Eurovision. Pe 4 martie își alegea și reprezentantă. Alexandra Căpitănescu reușea să adune cele mai multe voturi din partea juriului, 82 din 84 posibile, și astfel devenea omul prin care România revine la cel mai cunoscut concurs muzical din întreaga lumea. Piesa sa, „Choke me”, a stârnit numeroase controverse în spațiul public, iar britanicii de la The Guardian au scris că melodia „romantizează strangularea sexuală”. În replică, Alexandra Căpitănescu a precizat că piesa este o metaforă pentru presiunea pe care o punem singuri asupra noastră. Citiți interviul în Cotidianul.

Costică Brădățan este profesor de studii umaniste la Texas Tech University, Statele Unite ale Americii, și profesor onorific de filosofie la University of Queensland, Australia. A publicat eseuri în The New York Times, Washington Post, Times Literary Supplement, TIME Magazine. Recent, a lansat la Bucureşti o nouă ediţie a cărţii sale „A muri pentru o idee. Despre viața plină de primejdii a filosofilor”, apărută la Editura Spandugino, în traducerea lui Vlad Russo. Am vorbit cu Costică Brădățan despre cartea sa precum şi despre rolul filosofiei în lumea de azi.A muri pentru o idee – o temă grea, o idee copleșitoare, întrupată de-a lungul istoriei de cîteva figuri emblematice, despre care vorbiți în cartea dumneavoastră. De la Socrate și Hypatia, la Giordano Bruno și, mai aproape de zilele noastre, Jan Patočka. Oameni care au plătit cu viața pentru ideile lor. Și astfel, spuneți dumneavoastră, „sfîrșesc prin a fi proiectați în mit.” Moartea lor, percepută ca jertfă, devine mai importantă decît opera lor sau în orice caz, o încununare a operei. De ce ne impresionează aceste destine?Costică Brădățan: „Din mai multe puncte de vedere. Dar gîndiți-vă, în primul rînd că ați spus moartea lor ne impresionează mai mult decît opera. În anumite cazuri, moartea lor e chiar opera lor, pentru că de la Socrate nu avem nici un fel de altă operă. Moartea lui e chiar capodopera. E un caz foarte interesant, cazul unui filozof care a întemeiat filozofia, un gînditor de primă mînă, a întemeiat un domeniu al cunoașterii care se definește prin scris, prin producția de texte. Ei bine, omul ăsta, întemeindu-l, n-a lăsat nici un cuvînt scris. Și atunci ce a contat, dacă n-a contat scrisul? A contat chiar moartea. E foarte interesantă substituția asta, unde un act rarisim, un act extrem de important, foarte straniu, rațional vorbind, întemeiază un domeniu de o cu totul altă natură.”„A muri pentru o idee. Despre viața plină de primejdii a filosofilor” a apărut pentru prima dată în 2015, acum mai bine de 10 ani.E diferit modul în care e citită, înțeleasă această carte acum față de atunci, în România față de Satele Unite? O citim altfel? Costică Brădățan: „Da, drept dovadă că se reeditează. Cărțile de filozofie, în general, nu se reeditează, pentru că nu există o nevoie. Nu există o piață. Fiecare carte are momentul ei, are vîrsta ei și după ce se publică și se scoate în vînzare, se duce la bibliotecă și cine vrea să o mai citească, o găsește în bibliotecă. Dar au fost cazuri și nu e vorba doar de ediția românească – în Italia a reapărut, la fel. Mi s-a părut că e ceva în aer. E ceva acum care impune sau invită la o relectură. Și, personal, mă bucur, evident, pentru că îi dă cărții o nouă șansă, o nouă viață. Și, pe de altă parte, mi se pare că ceva realmente s-a întîmplat între timp. E vorba de 12 ani sau mai mult, considerînd și cît mi-a luat să o scriu. Lumea s-a schimbat. Trăim acum într-o lume unde angajamentul insului, al intelectualului, al scriitorului e de altă natură. Problema era atunci că trăiam într-o democrație liberală. Democrația liberală era, părea lucrul cel mai solid de pe lume. Or, într-o democrație liberală nu se poate muri pentru o idee, că nimeni nu-ți face nimic. Poți să spui orice, nu ți se poate întîmpla așa ceva. Se moare pentru o idee în condiții de criză, cînd democrația liberală intră în criză, e asaltată, sau în dictatură, semidictatură, în sisteme tiranice. Ceea ce spune, din păcate, n-aș fi vrut să fim în situația asta, că ceva se întîmplă în lume care face tema apetisantă, interesantă. Iarăși, mă bucur dacă cartea se citește, în același timp mă tulbură că trebuie să citim o astfel de carte.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

Debiutiniame savo ilgo metro filme, 40 pasaulio kino festivalių apkeliavusioje „Renovacijoje“, režisierė ir scenaristė Gabrielė Urbonaitė tiria jos kartos žmonėms Lietuvoje gerai pažįstamą jausmą: nepakankamumą. Kai viskas tarsi gerai, bet „tave iš vidaus gręžia“. Žiūrovai priprato, kad nauji lietuviški filmai vis parveža tarptautinio kino apdovanojimus. „Renovacija“ pratęsė šią tradiciją: filmo pasaulinė premjera įvyko prestižiniame Karlovi Varų kino festivalyje, filmas laimėjo prizus Kyjive, Liubeke, Sevilijoje, Arãse (Prancūzija). Talino kino festivalyje „Juodosios naktys“ Gabrielė Urbonaitė pripažinta geriausia Baltijos šalių režisiere. Interviu su Gabriele Urbonaite įrašytas kovo pabaigoje Vilniuje, „Skalvijos“ kino salėje ir stadione Marijampolėje greta „Spindulio“ kino teatro. Su režisiere kalbasi NARA tinklalaidės redaktorius Karolis Vyšniauskas. Palaikykite NARA darbą: https://nara.lt/prisidek  

Kasmet pradedama apie 300 ikiteisminių tyrimų dėl seksualinio smurto, tačiau specialistai pabrėžia, kad tai tik ledkalnio viršūnė.Vengrijos premjerui Viktorui Orbanui atėjus į valdžią, didelė dalis šalies žiniasklaidos buvo paverstos Vyriausybei palankiais kanalais. Vienas nepriklausomas portalas spaudimą atlaikė beveik dešimtmetį. Kaip tai pavyko? Interviu su jame dirbusiu žurnalistu Andrašu Feldešu.Šiandien ketinama priimti sprendimą, kad degalų kainos degalinėse galėtų būti didinamos tik vieną kartą per dieną – 10 valandą ryto.Teismas įpareigojo pašalinti Salomėjos Nėries gatvės pavadinimą Klaipėdoje. Savivaldybė buvo įpareigota tai padaryti dar prieš 2 metus, bet pavadinimas iki šiol nebuvo pakeistas.Ved.Rūta Kupetytė

În 7 aprilie au loc alegeri pentru funcția de președinte al Academiei Române. Academicienii Marius Andruh și Mircea Dumitru candidează la această funcție. I-am invitat pe amîndoi la o discuție la „Timpul prezent”. Domnul Marius Andruh ne-a transmis că nu poate participa. Domnul Mircea Dumitru a venit în studioul Radio România Cultural. Am vorbit despre proiectul său pentru instituţia la şefia căreia candidează, despre influenţa acestui for ştiinţific în societate, despre profilul Academiei Române în contextul lumii complexe de azi.Academia Română este percepută adesea mai degrabă ca un for simbolic decît ca un actor activ, puternic în politicile publice, în educație. Cum măsurați influența reală a instituției? Mircea Dumitru: „Academia Română este în primul rînd o instituție fundamentală a statului român. Astăzi, 6 aprilie, am sărbătorit 160 de ani de la înființarea ei. În această perioadă, mai mult de un secol și jumătate, ea a reprezentat centrul de consacrare a valorii intelectuale și de protejare a limbii și a identității naționale. Academia Română este un centru simbolic, dar, deopotrivă astăzi, prin cele mai mult de 60 de institute de cercetare, care concentrează elita cercetării din România, reprezintă și un centru al producerii cunoașterii științifice. Or, în momentul de față, dacă discutăm despre contextul mai general, nu numai național, local, ci contextul european și mondial, principala competiție este cea cu privire la progresul cunoașterii și la aplicațiile tehnologice care vor avea un impact deosebit asupra vieții sociale și politice. În centrul tuturor acestor schimbări se află instituția academică. În centrul acestor schimbări se va afla și Academia Română. A măsura impactul unei astfel de instituții înseamnă a vedea în viitorul foarte apropiat ce rol trebuie să aibă o astfel de instituție și cum trebuie să fie redefinit rolul ei, în așa fel încît să servească acestor scopuri: creșterea cunoașterii și o foarte puternică prezență în competiția internațională tehnologică.”Și ce-i lipsește astăzi Academiei Române, astfel încît să conteze mai mult în competiția globală?Mircea Dumitru: „Dacă ne uităm în istoria nu foarte îndepărtată a aceste instituții,  vom vedea că unii dintre cercetătorii foarte buni înainte de 1990 și-au găsit după aceea locuri de muncă excepționale în mediul academic occidental. Se poate spune că am putea face cîteva facultăți de matematică în SUA numai cu matematicieni români. Prin urmare, inteligență creativă la nivel de top avem. Ceea ce a lipsit, și asta nu este, în primul rînd, vina internă a instituției, ci este o problemă generală a societății noastre, a fost un anumit tip de management eficient, o organizare foarte bună. La care se adaugă subfinanțarea cronică a cercetării.”Ce v-a făcut să candidați la funcția de președinte al Academiei Române? Mircea Dumitru: „Vreau să spun foarte clar că nu candidez împotriva cuiva. Sînt într-o relație de colaborare și de prietenie cu domnul academician Marius Andruh, din 2005. E un om de știință care are o reputație solidă, internațională. (...) Pot să vă spun că indiferent cine va fi ales mîine, cred că Academia poate să fie, pentru 4 ani, foarte bine reprezentată. Eu am candidat, în primul rînd, deoarece cred că o Academie națională poate să fie foarte bine reprezentată de cineva care vine din zona umanistă. Vocația unor academii naționale, așa cum au fost ele construite în secolul al XIX-lea și în bună măsură această determinantă a rămas valabilă pînă astăzi, a fost aceea de a consolida cultura națională. Limba, literatura și istoria. (...) Nu în ultimul rînd, candidez pentru că destul de mulți dintre colegi mi-au sugerat sau mi-au spus direct că ar fi bine să candidez și că mă susțin.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Volumul „Elefant și alte povestiri” de Raymond Carver a apărut recent în limba română, în traducerea lui Marius Chivu, la editura Polirom. Este ultimul dintre cele patru volume de povestiri pe care le-a publicat prozatorul american. Carver a murit în 1988, la vîrsta de 50 de ani. Cu doar patru volume de povestiri, s-a impus drept unul dintre cei mai importanți autori americani de proză scurtă, mizînd pe realism, pe minimalism, pe acele detalii ale vieții care trec neobservate de mulți dar care sînt încărcate de semnificații. Am vorbit cu Marius Chivu despre proza lui Raymond Carver, despre privirea specifică prin care vede el lumea, despre personajele din povestiri și despre impactul prozei lui Carver asupra scriitorilor de după el. Marius Chivu: „Literatura lui, într-adevăr, a avut un impact formidabil. Sînt doar patru cărți, dar prestigiul lui a crescut în mai puțin de zece ani. Activitatea lui literară se întinde pe durata a 12 ani, cu totul. La apariția acestui volum, în 1988, cînd era la finalul vieții, el era deja un maestru în viață. Dovadă că începuse să ia premii, să fie invitat, să țină lecturi, conferințe, să facă antologii. Avea 50 de ani, era încă foarte tînăr. Impactul lui a fost major și s-a păstrat în măsura în care, așa cum multă proză americană scurtă se trage din Hemingway, el cumva a preluat ștafeta. Astea ar fi, să zicem, cele două repere ale perioadei. Între timp, firește că proza scurtă americană s-a diversificat, este extraordinar de variată. Astăzi nu mai găsești influența lui Carver atît de evidentă, dar în interviuri, în cursurile de creative writing, el este foarte prezent, e un scriitor de proză scurtă peste care nu poți trece. Și eu prefer să predau foarte mult la cursurile mele de creative writing din el, pentru că, pe cît de simplu e și de banal, pe atît de dificil e de citit. Și-mi place să fac exercițiul ăsta cu cursanții mei, să le arăt cît de multe semnificații și sugestii se ascund în spatele unui limbaj foarte simplu și minimal.”Cum obține Carver aceste texte realiste, minimaliste, spunînd foarte puțin despre personaje, dar punînd lupa pe unele detalii nesemnificative sau surprinzătoare, neverosimile în context?Marius Chivu: „Ăsta e ochiul prozatorului, unde anume ar trebui să cadă privirea sau centrul de greutate al unei povestiri. Toate poveștile din istoria literaturii sînt reductibile la cîteva situații. Diferența pe care o fac scriitorii constă în stilistică, în felul în care își scriu aceștia poveștile și în felul în care mută sau schimbă perspectiva, pun punctul de greutate. Firește că asta e talentul înnăscut al lui Carver. Cît despre simplitatea sau directețea cu care pare că abordează aceste povestiri, ea vine și din foarte multă muncă. El scria povestirea într-o primă formă, după care tăia, și tăia, și tăia, și elimina. O lecție pe care o învățase cu mult dramatism de la primul lui redactor-editor, Gordon Lish, de care a fost nemulțumit și față de care la un moment dat s-a distanțat. Dar, de fapt, lecția o învățase. Și-a dat seama că asta ar trebui să fie privirea lui, talentul lui, atingerea, the touch, pe care o aduce literaturii.” Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela GreceanuUn produs Radio România Cultural

Președintele american Donald Trump a spus într-un interviu pentru publicația britanică „The Telegraph” că ia în considerare retragerea Statelor Unite din NATO, după ce alianța a refuzat să i se alăture în războiul contra Iranului. De asemenea, el a numit NATO „un tigru de hîrtie”.  Despre aceste declarații și consecințele lor pentru unitatea alianței, despre relațiile tensionate dintre administrația Trump și liderii statelor europene care au refuzat să-și pună la dispoziția SUA bazele aeriene sau să-și deschidă spațiul aerian pentru aeronavele americane implicate în războiul din Iran vorbim cu Robert Lupițu, analist de politică internațională, redactor-șef al platformei „Calea europeană”.Să lămurim un lucru: poate președintele american să scoată Statele Unite ale Americii din NATO?Robert Lupițu: „Răspunsul scurt: nu. Răspunsul elaborat implică o înţelegere mai exhaustivă a ce se poate întîmpla. Congresmanii americani pot amenda legislaţie pe foarte multe componente. Avem o legislaţie din 2023, despre care putem să considerăm că a avut la origini primul mandat al preşedintelui american, 2017-2021, cînd Donald Trump a vorbit despre NATO ca fiind o alinţă învechită, a criticat aliaţii foarte mult, cînd s-a jucat cu ideea ce ar însemna o dezangajare americană faţă de NATO. Ei, în 2023, cînd preşedinte era Joe Biden, în momentul în care a fost negociată legea anuală de autorizare a bugetului apărării, aceasta a fost amendată, printr-un proiect de lege sponsorizat de doi senatori, republican şi democrat. Senatorul republican era chiar Marco Rubio, actualul secretar de stat şi consilier pentru securitatea naţională al preşedintelui Trump. Şi democratul era Tim Kaine, nimeni altul decît running mate-ul pentru funcţia de vicepreşedinte al SUA al lui Hillary Clinton, în 2016. Acel amendament spune cît se poate de clar că pentru ca un preşedinte american să poată retrage SUA din NATO este nevoie de o aprobare a Senatului în formula de vot de două treimi. (...)  Însă ce poate să facă administraţia în raport cu NATO – e vorba de decizii legate de cheltuieli, de finanţare, de participare la anumite bugete, de participări sau retrageri sau modificări în zona de structuri de comandă militară, de poziţionări de trupe, echipamente... Chestiuni în care administraţia nu are nevoie de o aprobare din partea Congresului.”Ce impact ar putea avea declarațiile președintelui american despre alianța Atlanticului de Nord, pe care a numit-o „un tigru de hîrtie”, adăugînd că și Vladimir Putin știe că NATO e un „tigru de hîrtie”? Robert Lupițu: „Abia acest lucru este principala problemă, pentru că de-a lungul timpului, cel puțin în ultimul deceniu, am fost obișnuiți cu declarații critice la adresa Alianței. (...) Afirmații de tipul, cum a spus Donald Trump, că NATO este o alianță învechită, punînd la îndoială angajamentul SUA, în cazul în care aliații nu ar plăti atunci 2% din PIB, acum 5% din PIB, celebra afirmație a lui Emmanuel Macron, președintele Franței, că NATO e „în moarte cerebrală” şi afirmațiile de acum ne arată că sîntem într-un registru în care trebuie să învățăm să trăim cu astfel de declarații pe care nu ni le dorim. (...) Iar riscul decurge din relativizarea și slăbirea alianței în actualul context. Pentru că, dacă în 2016-2017, în 2019 eram în alte situații geopolitice, nu atît de conflictuale pe diferite teatre de operațiuni, acum sîntem în al cincilea an de război la granița estică a UE și a NATO. Și acest lucru, această relativizare a alianței, înseamnă de fapt o slăbire a coeziunii și a angajamentului transatlantic. Și este, într-adevăr, un semnal care nu ne ajută în raport cu rivalii geopolitici, aici mă refer în principal la Rusia.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Kaip šiandien keičiasi skulptūros suvokimas? Nuo senų laikų skulptūra buvo siejama su monumentu – atminties ženklu, žyminčiu istorinę vietą, asmenį ar įvykį. Moderniaisiais laikais „skulptūra išplėstame lauke“ (Rosalind Krauss terminas) tapo vis sunkiau apibrėžiama. Pasak JAV abstrakcionisto Barnett Newman, „skulptūra yra tai, į ką atsitrenki, atsitraukdamas pamatyti paveikslą“.Kas šiandien rūpi jauniems skulptoriams? Kur jie semiasi įkvėpimo, su kuo diskutuoja, kokį meno pasaulį kuria? Pokalbis su jaunu menininku Liudvikas Kesminas apie naujus šiuolaikybės vėjus, popkultūrą ir jo parodą „Full Metal Shell DLC“, vykusią Vilniaus dailės akademija galerijoje „Artifex“.Ved. menotyrininkė Laima Kreivytė.

Am avut o surpriză în interviul pe care l-am făcut cu președintele în exercițiu a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan: acesta a promis public că își va da demisia dacă până în decembrie nu realizează ce și-a propus.Și și-a propus lucruri mari pentru CNA, dar încă și mai mari pentru repararea relației dintre cetățeanul de rând și instituțiile statului în general.Ascultați discuția, merită.Ne auzim, firește, și joi, la ediția „normală” a Judecății.Pe curând!-----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

Profesoară de teorie politică la London School of Economics și scriitoare tradusă în peste 30 de limbi, Lea Ypi este considerată una dintre cele mai importante voci ale gîndirii politice de azi. Născută în 1979 în Albania, a studiat literatura și filosofia la Universitatea Sapienza din Roma și are un doctorat în filosofie la Institutul Universitar European din Florența. Scrie o literatură în care se uită la istorie din propria viață și se uită la propria viață din perspectiva evenimentelor istorice dramatice prin care au trecut Albania și Europa de Est. A publicat pînă acum volumele „Liberă. Un copil și o țară la sfârșitul istoriei” și „Dezonoare. O viață reconstituită”. Ambele au apărut în limba română în imprintul ANANSI al editurii TREI, în traducerea Berthei Savu. Lea Ypi a fost la București pentru a-și lansa cea mai recentă carte și pentru a participa la conferințele „The Power of Storytelling”. Cu această ocazie, am înregistrat un interviu cu Lea Ypi, în care am vorbit despre cea mai recentă carte a sa, despre împletirea în literatura ei a celor două dimensiuni ale istoriei - cea din manuale, documente și arhive și cea personală -, despre trecutul recent al Europei de Est și tradiția literaturii care spune poveștile acestui spațiu. Interviul a fost tradus de Iulia Negru.„Dezonoare. O viață reconstituită” pornește de la descoperirea de către autoarea-naratoare a unei fotografii cu bunicii săi, Leman și Asllan Ypi, în luna de miere, în Alpii Italieni, în 1941, cînd Europa era în plin Război Mondial. Fotografia apare pe contul unui necunoscut pe rețelele sociale. Publicarea ei și comentariile agresive - despre bunica Leman dar și despre ea însăși, Lea Ypi - declanșează un demers de reconstituire a unei povești de familie, precum și a istoriei Albaniei, a Europei din secolele trecute. Cum să citim această carte, ca pe un volum de memorii, ca pe un eseu împletit cu o poveste de familie?Lea Ypi: „Ca pe un hibrid. Este parțial un roman bazat pe o poveste de familie, parțial o investigație filosofică despre semnificația morală și politică a demnității și parțial o istorie politică a Europei de la căderea Imperiului Otoman până la ascensiunea comunismului. (...) Intenția mea inițială fost să reflectez asupra problemei nedreptății istorice de după comunism și asupra moștenirii traumelor deschise de perioada comunistă în țările postcomuniste, pornind de la istoria bunicii mele. După ce am descoperit fotografia pe contul de social media al unui necunoscut, am fost curioasă să încep o anchetă, am săpat în arhivele fostei Securități a Albaniei comuniste. În Albania, ca și, probabil, în multe alte țări foste comuniste, există această credință că, dacă revenim la sursa acestor documente, la locul unde sînt arhivate și aflăm adevărul cu privire la ce s-a întîmplat cu membrii familiei, asta ne va ajuta să ne împăcăm cu nedreptățile trecutului și să ajungem la un fel de închidere a rănilor și traumelor trecutului. Dar călătoria mea în arhive s-a dovedit a fi mult mai complicată. Cartea a devenit și o meta-investigație despre care e cel mai bun mod de a te gîndi la adevărul trecutului și ce ajutor îți poate oferi literatura pentru a reconstitui asta.”Unde se înscrie această carte în tradiția est-europeană, postcomunistă a literaturii de investigație despre trecutul recent – Peter Esterhazy, Herta Muller etc.?Lea Ypi: „Cartea mea cred că vine, în multe privințe, în continuitatea acestei tradiții, dar există și o perspectivă generațională. Eu sînt mai tânără decât autorii aceștia. Eram un copil cînd a căzut comunismul și simt că viața mea a fost mult mai mult modelată de experiența tranziției și de brutalitatea acestei tranziții spre lumea postcomunistă.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural

Šiame radijo stoties „FM99“ pokalbyje laidos vedėjas Liudas Ramanauskas pristato trumpametražių filmų programą „Ieškokite moters“, kurioje nagrinėjamos šiuolaikinės moters tapatybės, vidinių kovų ir autentiškumo temos. Interviu metu aktorė Raminta Verseckaitė ir rašytoja Eva Tombak dalijasi įžvalgomis apie savo kūrybinius darbus, akcentuodamos sisteminį spaudimą bei būtinybę išsaugoti savastį sudėtingose socialinėse struktūrose.

Cuba a fost afectată de o pană de curent la nivelul întregii insule, care a durat peste 29 de ore, pe fondul adîncirii crizei energetice și economice a țării. Nu e un incident izolat, ci semnul unor probleme structurale mult mai vechi: o economie dependentă de importuri de energie, un sistem electric depășit din punct de vedere tehnic și o criză economică profundă. În același timp, Washingtonul pune o presiune tot mai mare pe regimul de la Havana: sancțiuni economice extinse, inclusiv în ceea ce privește livrările de petrol, și o retorică tot mai agresivă din partea președintelui american Donald Trump. Care a declarat recent: „Cred că voi avea onoarea de a lua Cuba... Cred că pot face ce vreau cu ea”. Ce se întîmplă în Cuba? Am întrebat-o pe Caterina Preda, profesoară la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.Cuba e o țară aflată de multe decenii sub embargou sau diverse sancțiuni economice. Ce anume s-a schimbat în presiunea americană asupra Cubei în ultimii ani? Caterina Preda: „Aţi spus foarte bine că asupra relaţiilor cu Cuba există un embargou începînd cu 1960, înnoit în fiecare an de Congresul SUA. Pe lîngă asta, există, începînd din 1961, la nivelul Departamentului de Stat din SUA, o politică de izolare diplomatică a Cubei. Ambele nu au funcționat. Scopul acestor două politici fiind acela de a vedea răsturnarea regimului comunist din Cuba. Politica SUA a fost aceeași, începînd cu 1960, 1961. Ce s-a întîmplat acum este că administrația Trump a exagerat presiunea sau a accelerat evenimentele, care oricum ar fi condus la o tranziție a regimului politic din Cuba. Nu e o schimbare fundamentală, ci e mai degrabă o schimbare de ritm.”Ce să înțelegem din declarațiile recente ale președintelui american cu privire la Cuba: „Cred că voi avea onoarea de a lua Cuba... Într-un fel sau altul... adică fie că o eliberez... o iau. Cred că pot face ce vreau cu ea”?Caterina Preda: „Da, a spus-o mult mai direct acum. A mai spus-o în ultimele luni. Și eu am spus, la rîndul meu, că, după ce a căzut regimul Maduro, va urma în mod cert regimul comunist de la Havana. Deoarece Cuba era dependentă de resursele care îi veneau din Venezuela. Și deci era de așteptat că se va produce o schimbare politică în Cuba. Nu știe nimeni cînd se va întîmpla asta. Și atunci, Trump acum e mult mai explicit în acest demers pe care îl pune în practică, pe de-o parte. Pe de altă parte, administrația Trump pare să revină la o doctrină mai degrabă specifică sfîrșitului de secolul XIX și începutului de secolul XX. Adică se manifestă foarte agresiv în America Latină, așa cum s-a întîmplat în secolele trecute. S-a vorbit despre Doctrina Monroe, s-a vorbit despre Corolarul Roosevelt: folosirea forței pentru a se asigura că această zonă a lumii este sub controlul direct al SUA. Nu trebuie să uităm: Cuba a fost ocupată de SUA la începutul independenței sale. A fost administrată direct de către SUA timp de patru ani, între 1898-1902, perioada în care a fost scrisă prima Constituție a Cubei. Deci, administrația Trump și Partidul Republican, ca și mişcarea MAGA, se revendică de la o doctrină, dacă îi putem spune așa, o doctrină Trump foarte intervenționistă și foarte agresivă în America Latină. Ceea ce nu mai văzusem, cu excepția Haiti, în ultimele cîteva decenii. Dar nu aș spune că e ceva nou, ci e mai degrabă o reîncălzire a acestei abordări, bineînțeles blamabile.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

EcoFamily| Interviu Marcel Dascăl

Este a treia săptămînă de război în Orientul Mijlociu. Ne propunem azi să înțelegem care sînt efectele economice ale războiului. Situația din Orientul Mijlociu s-a degradat foarte repede, imediat după atacurile americane și israeliene împotriva Iranului. Răspunsul militar al Teheranului, la nivel regional, a fost neașteptat de puternic, iar Strîmtoarea Ormuz, un important traseu pentru hidrocarburi, e în mare parte blocată. Este aceasta doar o criză regională, temporară, sau e începutul unei crize mult mai mari? Este justificată deja creșterea prețului la carburanți sau e speculă? Am întrebat-o pe Antonia Colibășanu, analist geopolitic, doctor în economie.Antonia Colibășanu: „Cred că în momentul de față ne aflăm la începutul unei crize mult mai mari și pentru că încrederea noastră că această criză va fi finalizată foarte curînd este undeva spre zero. Nu ne mai gîndim că se poate închide această criză foarte rapid și nu cred că cineva și-a imaginat că se va întîmpla și în Iran ceva similar cu ce s-a întîmplat în Venezuela. Cele două țări sînt complet diferite, iar Iranul s-a pregătit pentru un astfel de atac de cel puțin 20 de ani.”Este justificată deja creșterea prețului la carburanți sau e speculă?Antonia Colibășanu: „Este și una, și alta. De ce? Economia nu este o știință exactă. Economia se bazează pe ceea ce gîndim și pe ceea ce ne așteptăm că se va întîmpla. Ca atare, pentru anumite state, specula e mai mare, în sensul în care panica este mai mare, pentru că acele state sînt mai dependente de fluxurile energetice din Strîmtoarea Ormuz. Pentru alte state, care sînt mai puțin dependente, vorbim despre o creștere naturală a prețurilor carburanților, pentru că, sigur, în momentul în care prin Strîmtoarea Ormuz nu s-a mai transportat aceeași cantitate de petrol și gaz petrol lichefiat, atunci am avut o scădere a cantității, deci o creștere a prețului pe piețe, cu creșterea naturală la pompa de benzină. Există și o creștere naturală, există și o parte a speculei.”Și în România cum se explică creșterea imediată, foarte rapidă, a prețului? Antonia Colibășanu: „Noi sîntem dependenți de importuri în ceea ce privește petrolul. Nu sîntem producători și cu atît mai puțin exportatori neți de petrol, deci există o mare parte a creșterii acesteia justificate de creșterea prețului petrolului pe piețe. Acum, în prețul carburantului noi mai avem și alte elemente care țin de rafinarea petrolului, ca să-l putem folosi ca benzină, efectiv. Ceea ce ne duce cu gîndul la faptul că benzina care se afla în pompă în momentul scumpirii, ca să fim foarte exacţi, nu venea chiar din Golful Persic și exact din statele care au fost afectate de război. Primele scumpiri au fost speculative. Poate că ulterior a existat și acest sentiment natural al dependenței crescînde pe zona de piață internațională.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Jurnalista Alexandra Tănăsescu, de la platforma online „Cultura la dubă”, a scris recent despre condițiile improprii în care sînt depozitate, de peste 4 ani, manuscrisele lui George Enescu în curtea Muzeului Național „George Enescu”, în containere care, conform surselor jurnalistei, „nu respectă normele prevăzute de lege pentru depozitarea bunurilor mobile de patrimoniu”. În urma acestor dezvăluiri, Alexandra Tănăsescu a fost sunată de conducerea Muzeului Național „George Enescu”, în timpul discuției intervenind o persoană care s-a recomandat reprezentantul legal al Ministerului Culturii. Jurnalista a fost intimidată și amenințată cu plîngere penală. În urma intimidărilor și amenințărilor, Mapping Media Freedom, platforma Centrului European pentru Libertatea Presei și a Mass-Media, a emis o alertă pe numele jurnalistei Alexandra Tănăsescu de încălcare a libertății presei. Peste 100 de personalități culturale semnează o scrisoare deschisă adresată președintelui României, prim ministrului și ministrului culturii, în care solicită, între altele, mutarea manuscriselor din containere, în condiții de depozitare profesioniste, demne de statura lui George Enescu. Am vorbit cu Alexandra Tănăsescu despre investigația sa cu privire la condițiile în care sînt păstrate manuscrisele lui George Enescu, despre importanța jurnalismului cultural de investigație și despre amenințările pe care le-a primit în urma publicării articolului. Alexandra Tănăsescu: „Totul a început, ironic, de Ziua Națională a Culturii, pe 15 ianuarie 2026, cînd eu am făcut o postare pe Facebook despre niște subsoluri oribile în care lucrează restauratorii Muzeului Național de Istorie. Acea postare a devenit virală, a ajuns la foarte mulți oameni și atunci am început să primesc în privat foarte multe mesaje, de la oameni care chiar țin la patrimoniu și sînt în contact direct cu el, în care eram invitată: veniți să vedeți ce e la muzeul cutare, veniți să vedeți ce e aici. Și așa am intrat în legătură cu o primă sursă care m-a invitat să văd care este situația de la Muzeul Enescu. Am aflat, șocată și eu, că bunurile de patrimoniu sînt ținute în containere. Nu mi-a venit să cred pînă nu am primit dovezi, imaginile pe care le-ați putut vedea și voi în articol. Iar apoi investigația a durat aproximativ o lună și jumătate, timp în care am vorbit cu mai multe surse care au confirmat cele spuse de sursa inițială. Am încercat în permanență să obțin acordul conducerii de a avea un interviu filmat la muzeu, să putem avea o discuție cu doamna director. Am sunat-o de mai multe ori, m-a tot amînat. Inițial a spus că are nevoie de acordul ministrului, că din partea dumneaei nu e o problemă. După care a invocat niște investigații medicale în care este prinsă și timp de aproximativ o lună m-a tot amînat. După care, într-un final, i-am spus că dacă nu dorește să vorbim, eu pot trimite solicitare scrisă. Și a zis: nu consider că este un subiect de interes public. Am trimis întrebările pe care le-am avut pe mail. Iar răspunsul a fost că acelea sînt informații care țin de secret de serviciu și securitatea patrimoniului și că, dacă totuși o să public articolul, eu mă voi supune - citez - «nesocotirii legii».”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural

EcoFamily| Interviu Sergiu Tronciu

Interviu cu istoricii Armand Goșu și Cosmin Popa, la 4 ani de război în g4media. „Nu exclud un scenariu care să reaprindă conflictul diplomatic între București și Kiev” / „Putin construiește un regim fascist într-un cămin de bătrâni” / „A crescut ostilitatea față de Europa” / „Războiul are efecte morale devastatoare asupra rușilor”. Sunt câteva idei desprinse din interviu. Articolul complet pe  g4media.ro PressOne trece în revistă 4 ani de război în Ucraina: Ce știm sigur - și aproape sigur - despre ajutorul militar pe care România l-a acordat Kievului până acum. După 4 ani de război în Ucraina, provocat de invazia militară a Rusiei, declanșată pe 24 februarie 2022, România continuă să facă o ciudată excepție printre țările NATO și UE, în ceea ce privește transparentizarea clară a ajutoarelor militare acordate până acum Kievul. În ciuda secretomaniei afișate de București, există câteva certitudini legate de ajutorul militar concret pe care România l-a acordat până acum Ucrainei Cea mai importantă donație pentru armata ucraineană făcută de România: un întreg sistem antiaerian Patriot PAC 3, de ultimă generație România mai oferă sprijin în ceea ce privește pregătirea piloților ucraineni pe avioanele F-16 PressOne vorbeste si despre Ciudata „suveică” România-Bulgaria în materie de exporturi de armament care ajung, prin ricoșeu, în Ucraina Această pseudo-„ambiguitate strategică” a fost parafată în perioada președinției lui Klaus Iohannis, când toate cifrele clare, legate de cantitatea și tipul de ajutor militar acordat Kievului au fost secretizate în CSAT. Venirea la Cotroceni a lui Nicușor Dan nu a schimbat această paradigmă. Emblematică rămâne, din acest punct de vedere, declarația făcută de noul ministru al Apărării, Radu Miruță, care a explicat de ce „nu e bine” să se știe cât armament a dat România Ucrainei. Ajutorul pentru Ucraina a depășit miliardul de euro, dar autoritățile de la București nu spun ce anume „s-a dat” în acest ajutor ............................................................................................................................................................................. Serviciile de informații trebuie restructurate fundamental. România a pierdut războiul hibrid cu Rusia - spune Corneliu Bjola, profesor al Universității Oxford din Marea Britanie într-un interviu pentru spotmedia.ro Seful grupului de cercetare “Oxford Digital Diplomacy”, consideră că Nicușor Dan a fost tratat cu superioritate în SUA de către oficialii americani, expunându-se gratuit într-o încercare dificilă de a reface relațiile privilegiate cu Washingtonul, în contextul în care SUA se retrag din Europa. ...................................................................................................................................................................... Comisia de Deontologie din cadrul Colegiului Psihologilor din România și Poliția Capitalei s-au autosesizat în cazul Ion Duvac, în urma dezvăluirilor făcute de PressOne. Poliția Capitalei face apel către toate persoanele „care consideră că au fost victime ale unor astfel de comportamente (n.red. hărțuire) să se adreseze poliției, în vederea formulării unei plângeri” scrie PressOne. Investigația arată cum Ion Duvac, doctor în psihologie și membru în Comisia de Deontologie și Disciplină a Colegiului Psihologilor din România, își hărțuiește sexual pacientele prin propuneri sexuale explicite și cere poze cu părțile intime ale femeilor, încă de la prima ședință, potrivit unei înregistrări ajunse în posesia redacției. În aceeași înregistrare, Duvac afirmă că nu e prima dată când face acest lucru.  ............................................................................................................................................................................................. Bolojan amenință cu revocarea miniștrii și secretarii de stat, dacă România pierde bani din PNRR Premierul Ilie Bolojan a avertizat că miniștrii și secretarii de stat riscă revocarea din funcție dacă România va pierde fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), subliniind că răspunderea pentru neîndeplinirea angajamentelor va fi politică, dar și administrativă. Declarațiile au fost făcute, luni, în cadrul reuniunii Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR, desfășurată sub coordonarea prim-ministrului și a ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.

De ce se tem primarii de creșterea taxelor locale (DW) - Un moment istoric pentru antreprenoriatul românesc. Familia Pavăl, care a fondat Dedeman, la un pas de a prelua operaţiunile Carrefour în România pentru 823 mil. euro (Ziarul Financiar) - REPORTAJ. Un oraș de 40.000 de locuitori din UE, fostă capitală regală a României, stă de trei luni fără apă potabilă: „Neagră ca pământul” (HotNews) - Bucureștenii cer deja reducerea facturilor la căldură. Cum procedezi și de ce Termoenergetica nu le scade automat (SpotMedia) INTERVIU Comisarul european pe Justiție, avertisment pentru România în legătură cu ignorarea deciziilor Curții Europene de Justiție: Prioritatea dreptului UE nu este opțională. Vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că prioritatea dreptului UE este pusă în aplicare (G4Media) Comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath, a lansat un avertisment la adresa autorităților române, spunând într-un interviu pentru G4Media că ”prioritatea dreptului UE nu este opțională” atunci când a fost întrebat despre judecătorii care ignoră deciziile Curții Europene de Justiție privind prescripția faptelor de corupție. ”Vom face tot ce este necesar pentru a ne asigura că prioritatea dreptului UE este pusă în aplicare”, a spus comisarul McGrath, care a arătat că nerespectarea deciziilor CJUE poate atrage măsuri punitive din partea Comisiei Europene. Într-un interviu acordat G4Media, McGrath a precizat că executivul european monitorizează atent „impunitatea” din dosarele de corupție și așteaptă o nouă decizie a Curții de la Luxemburg pentru a clarifica obligația magistraților români de a lăsa neaplicate deciziile CCR care contravin dreptului comunitar. În ceea ce privește reforma sistemului judiciar, oficialul european a vorbit despre legile justiției din 2022, declarând că este necesară o „revizie” a acestor legi. Comisarul a adăugat că mutarea competențelor de investigare a infracțiunilor din justiție înapoi la DNA ”merită cu siguranță examinată”. McGrath a adoptat însă o poziție prudentă față de cel mai controversat subiect al momentului – anularea alegerilor prezidențiale din 2024 de către CCR. Comisarul a refuzat să discute decizia Curții Constituționale, invocând respectarea „competențelor naționale” și refuzul Comisiei de a interveni în deciziile instanțelor interne, atâta timp cât acestea nu încalcă direct legislația europeană. De ce se tem primarii de creșterea taxelor locale (DW) Economistul Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice, explică pentru DW că modernizarea administrativ-teritorială a României înseamnă reducerea cu aproximativ o mie a primăriilor. În acest moment avem o populație care e supărată că trebuie să plătească taxele locale majorate. Soluția nu e ca Ilie Bolojan să cedeze și să vină să le spună primarilor: reducem taxele și revenim la situația de dinainte în care explodau de la lună la lună deficitul și datoria publică. Ne furăm căciula, asta nu înseamnă modernizarea României, după cum nici creșterea taxelor nu e o soluție. Modernizarea României înseamnă reducerea cam cu o mie a unităților administrativ-teritoriale, a primăriilor, și reclasificarea din temelii pentru restul de două mii. Cele o mie fie pot fi desființate, fie pot fi comasate, fie pot fi integrate în zonele metropolitane. Sunt foarte multe strategii fără ca cetățeanul să simtă semnificativ vreo presiune din punct de vedere administrativ. Un moment istoric pentru antreprenoriatul românesc. Familia Pavăl, care a fondat Dedeman, la un pas de a prelua operaţiunile Carrefour în România pentru 823 mil. euro (Ziarul Financiar) Tranzacţia va fi cel mai mare acord în care o firmă cu capital privat românesc cumpără afacerea locală a unei multinaţionale. Ziarul Financiar amintește că în 2001, când Carrefour intra pe piaţa locală cu un hipermagazin de peste 10.000 mp în Bucureştişi ajunsese deja la vânzări de câteva zeci de miliarde de euro la nivel global, fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl aveau un mic magazin într-un spaţiu închiriat din Bacău. Dedeman a devenit între timp un brand cu 65 de magazine de bricolaj. REPORTAJ. Un oraș de 40.000 de locuitori din UE, fostă capitală regală a României, stă de trei luni fără apă potabilă: „Neagră ca pământul” (HotNews) După depistarea bacteriei Clostridium perfringens în mai multe probe din rețea, autoritățile au declarat stare de alertă și au interzis folosirea apei inclusiv pentru igienă în Curtea de Argeș. De trei luni, în Curtea de Argeș, apa de la robinet nu mai este bună de băut.  Viceprimarul vorbește despre lipsa investițiilor în tratare și despre o posibilă retehnologizare de milioane de lei. Între timp, viața orașului se măsoară în bidoane cărate „o zi da, una nu”. Inițial, apa a fost tulbure și declarată nepotabilă. Apoi restricțiile s-au înăsprit. În această săptămână, autoritățile au transmis că apa nu mai poate fi folosită nici pentru igienă personală: nu te poți spăla cu ea. Bacteria depistată, Clostridium perfringens, provoacă o tulburare intestinală severă. Citiți reportajul pe pagina HotNews. Bucureștenii cer deja reducerea facturilor la căldură. Cum procedezi și de ce Termoenergetica nu le scade automat (SpotMedia) Mulți bucureșteni au început deja să ceară bani înapoi de la Termoenergetica pentru perioadele în care au stat în frig sau au avut apă abia dezmorțită, la robinete. Reducerea facturii nu este un gest de bunăvoință al companiei. Și nu se face arbitrar. E un mecanism prevăzut pentru situațiile în care energia termică nu a fost livrată la nivelul stabilit în contract. Solicitările se fac, la nivel de asociație, de către reprezentantul legal. Nu din partea unui proprietar de apartament. Președintele de asociație depune o cerere de diminuare la relații@cmteb.ro. Ulterior, o echipă a Termoenergetica SA va descărca și analiza datele din contor. Și va iniția procedura de reducere a facturii pentru perioadele în care energia a fost livrată sub parametri. Explicațiile pe larg pe SpotMedia.

Reprezentatyvi užsienio turistų iš vienuolikos šalių apklausa rodo, kad labiausiai teigiamus įspūdžius iš Lietuvos išsiveža Jungtinių Valstijų, Latvijos ir Estijos turistai. O vidutinė viešnagė Lietuvoje trunka apie keturias dienas.Interviu su Lenkijos saugumo ekspertu bei buvusiu šalies ambasadoriumi Jungtinėse Valstijose Mareku Magierowskiu.Pastarosiomis dienomis Lietuvą sukaustė stiprūs šalčiai, kurie vilioja pasivaikščioti ant užšalusių vandens telkinių, tačiau specialistai siunčia labai aiškią žinutę: lipti ant upių ledo labai pavojinga.Pernai Klaipėdos uoste fiksuota daugiau nei 150 atvejų, kai laivybos saugumui grėsmę kėlė iš Rusijos skleidžiami GPS signalų trikdžiai.Olimpiečių cikle – biatlonininkas Karolis Dombrovskis.Ved. Rūta Kupetytė

Vilnietės Barboros Matuzaitės dainos yra įkvėptos kelionių ir 70-ųjų folk muzikos – tuo pat metu išlikdamos autentiškos jos tvirtam autoriniam balsui. Išgirskite Karolio Vyšniausko interviu su Barbora, kuriame ji kalba apie debiutinį savo albumą „Threads of Grace“. Interviu originaliai publikuotas video formatu, NARA YouYube kanale: https://www.youtube.com/watch?v=d9jwuWqh_TU Projektą „Nauja scena“ iš dalies remia Medijų rėmimo fondas Pamatykite visas jo publikacijas: http://nara.lt/nauja-scena  Titulinės fotografijos autorius Snorre Bergerud

Crezi că locul unde te așezi la interviu sau cum te îmbraci influențează decizia finală? Gândește-te din nou. Diana Dumitrel, fost Director of International Recruiting la Adobe și Google, dezvăluie ce contează cu adevărat în procesele de recrutare și cum să navighezi o carieră internațională.Ce vei descoperi:De ce competențele tehnice cântăresc mai mult decât soft skills la angajare (dar se inversează la promovare)Miturile despre interviuri: unde stai la masă, cum dai mâna și ce contează de faptCum să te poziționezi autentic când îți dorești foarte tare un rolDiferențele esențiale între candidații români și cei internaționaliCulisele relocării în San Francisco: costuri ascunse, provocări reale și beneficii neașteptateDe ce românii au atuuri unice (adaptabilitate, reziliență, educație solidă) dar nu le valorificăPentru cine este acest episod:Studenți și tineri profesioniști care se pregătesc pentru interviuriProfesioniști care consideră o reconversie sau o carieră internaționalăPărinți care evaluează relocarea cu familiaOricine vrea să înțeleagă cum funcționează cu adevărat recrutarea la nivel globalDate cheie din episod:Hard vs Soft Skills: La angajare contează mai mult competențele tehnice, la promovare echilibrul se schimbăCV-ul perfect: Simplu, fără greșeli, adaptat rolului Cât să bifezi din fișa postului: 60-75% din cerințele obligatorii sunt suficiente pentru a aplicaRed flags: Vorbești în generalități, nu urmezi instrucțiuni simple în email-uri, nu pui întrebăriAcest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România.

Kassavaitinė 15min tinklalaidė apie futbolą „Skrieja kamuolys“ tradiciškai apžvelgia svarbiausius savaitės futbolo įvykius. Šįkart didžiausias dėmesys – „katastrofinei“ situacijai Vilniaus „Žalgirio“ klube, aiškėjantiems atsakymams A lygoje, lietuvių pasirodymas Europoje, nepadoriems rezultatams UEFA Čempionų lygoje, dominuojančiam Londono „Arsenal“, įsibėgėjančiam (?) „Manchester United“ ir nuo skardžio toliau krentančiam „Liverpool“. Žinoma, daug dėmesio skyrėme ir „El Clasico“ mūšiui bei Lamine‘o Yamalio liežuviui, Vokietijos, Italijos čempionatams bei stebinančio Edinburgo „Hearts“ sirgalių gestui Mariui Žaliūkui. Studijoje – 15min sporto žurnalistai Marius Bagdonas ir Aurimas Tamulionis bei „Go3“ komentatorius Karolis Dudėnas. 00:00 Karolio ūsai ir Mariaus gastrolės 02:44 „Katastrofinis“ Vilniaus „Žalgiris“ 27:20 Interviu su Mantu Kalniečiu 31:10 „Žalgirių“ mūšis ir bronzinė intriga 48:46 Iškritusi „Dainava“ 55:46 Lietuviai Europoje 1:00:53 Nepadorūs skirtumai ČL 1:11:37 „Arsenal“, MU pergalės ir „Liverpool“ duobė 1:42:03 „El Clasico“ ir Lamine‘o liežuvis 1:52:08 „Bayern“ diktatūra ir sutartis Kompany 1:55:16 KDB trauma ir „Juventus“ nuosmukis 2:03:02 „Mjällby“, „Hearts“ ir nepamirštamas M.Žaliūkas

Ar visi žinome kam reikalinga valdyba? Apie valdybos paskirtį, naudą ir efektyvumą įmonėje, taip pat tam reikalingą kompetenciją - interviu su Ryčiu Ambrazevičium, BICG prezidentu. Visą laidą galite pamatyti prisijungę prie Vadovo laiko klubo paskyros - https://vadovavimas.lt/klubas/

Rugsėjį NARA kolegos Denis Vėjas ir Sigita Vegytė grįžo iš Ukrainos, kur praleido porą savaičių. Jie lankėsi Kyjive, Charkive, Donbaso regione esančiame Kramatorske, per kurį Ukrainos kariai keliauja ir grįžta iš fronto, Lvive. Šįkart jie gilinosi į karo belaisvių ir moterų teisių temas. Ši tinklalaidė – tai užkulisiai į jų darbą, o artimiausiomis savaitėmis išvysite ir pirmas jų publikacijas. Autorė: Indrė Kiršaitė

Kaip niekada nenustoti mokytis ir tinkamai pasirinkti vadovavimo autoritetus siekiant lyderio pozicijos? Apie lyderystės įmonėje, kariuomenėje ar bet kokioje kitoje situacijoje panašumus. Interviu su pulkininku, Lietuvos šaulių sąjungos vadu, knygos „UŽRAŠAI APIE VADOVAVIMĄ IR LYDERYSTĘ. Ką išmokau ir supratau per 30 metų Lietuvos kariuomenėje“ autoriumi Linu Idzeliu. Visą laidą galite pamatyti prisijungę prie Vadovo laiko klubo paskyros - https://vadovavimas.lt/klubas/

(Originaliai publikuota Nauja Scena tinklalaidės sraute ir NARA YouTube) Interviu su dainininke ir dainų autore Liuce (Liucija Vaicenavičiūtė), pavasario pabaigoje išleidusia debiutinį albumą „Šviesi naktis“. Pamatykite interviu: https://youtu.be/aBAGeK95qjw?feature=shared Epizodo publikacija: https://nara.lt/lt/articles-lt/liuce-interviu Sekite visas „Nauja scena“ publikacijas ir prenumeruokite naujienlaiškį: https://nara.lt/nauja-scena Tekstų ir tinklalaidžių seriją „Nauja scena“ iš dalies finansuoja Medijų rėmimo fondas.

Vrei să înveți cum să faci marketing sănătos? Abonează-te la newsletterul săptămânal: https://katai.ro/Social media nu mai e ce a fost acum 3 ani. Algoritmii, AI-ul și așteptările publicului au schimbat complet regulile jocului.În acest episod stăm de vorbă cu Simona Oțel și Andy Vanca despre cum arată „the new normal” în social media, ce greșeli fac brandurile, cum găsești echilibrul între trenduri și valori și dacă storytelling-ul mai este o superputere în era AI.Dacă ești marketer, creator de conținut sau antreprenor, discuția asta îți va da inspirație și claritate pentru strategia ta digitală.Subiecte pe care le-am discutat:0:00 – Intro0:47 – The new normal în social media5:04 – Cum s-a schimbat felul în care oamenii folosesc social media în ultimii 3 ani11:22 – Trenduri vs. valori de brand: cum găsești echilibrul?16:48 – Cum arată o strategie de social media marketing sportiv? Ce constrângeri și oportunități apar?22:52 – Cum convingi un brand să nu alerge doar după virale?28:08 – Cum faci comunicarea pe social media relevantă pentru toată lumea30:50 – O platformă de social media pe care o iubesc vs. una care nu le place (și de ce)41:56 – Cum s-au schimbat așteptările publicului în social media48:25 – Sentimentul de „nu fac destul” ca marketeri52:23 – În era AI, mai e storytelling-ul o superputere?56:47 – Cum folosesc AI-ul în munca lor de zi cu zi59:33 – De unde se inspiră ca să poată crea ceva care merită să fie publicat?1:05:38 – Ce nu le place să vadă în social media la branduri1:06:48 – Ce nu înțeleg oamenii de social media despre social media astăzi1:09:17 – Greșeli făcute pe social media și ce au învățat din ele1:13:04 – Mituri despre social media marketing1:15:42 – Ce nu mai funcționează în social media astăzi1:18:47 – Ce le-ar plăcea să învețe lumea de la ei despre social media marketingCumpără bilet la conferința de marketing - GrowthCon care va avea loc pe 30-31 octombrie 2025 în Cluj-Napoca.

Construirea unui brand personal în 2025 e o necesitate în business. Dar majoritatea o fac greșit.În acest episod, discut alături de Alexandra Crăciun și David Stroe despre cum să construiești un brand personal autentic, ce greșeli să eviți și cum să transformi atenția în oportunități reale. Am vorbit despre brand personal sănătos, consecvență, influență, reputație și impact. Indiferent dacă ești la început sau vrei să treci la următorul nivel, acest episod îți oferă o direcție clară pentru a-ți consolida autoritatea în industrie.Subiecte pe care le-am discutat:0:00 - Ce înseamnă un brand personal sănătos?1:56 - De ce e important să pornești din interior spre exterior atunci când dezvolți un brand personal?9:05 - Cum ar descrie evoluția brandurilor lor personale? 12:32 - Decizia care i-a schimbat direcția Alexandrei14:47 - Framework-ul lui David pentru branding personal18:59 - Personal brand: cât e „brand” și cât e „personal”?31:33 - Cum îți dai seama care este drumul tău?38:21 - De ce mai contează brandul personal în 2025?41:25 - Cum s-a schimbat percepția asupra brandingului personal?44:58 - Cum îți menții autenticitatea într-o lume a trendurilor?54:34 - Cât contează cu cine te asociezi?59:19 - Protejarea imaginii brandului personal vs asociere strategică1:03:37 - Se poate construi un brand personal fără content?1:11:41 - Ce roluri sunt într-o echipă de brand personal matur?1:16:56 - Prima monetizare a brandului personal1:21:22 - Valoare de vânzare vs valoare reală – cum trasezi linia între cele două?1:27:10 - Ce ar schimba la brandurile lor personale dacă s-ar întoarce în timp?1:31:47 - Un brand personal sănătos înseamnă…Cumpără bilet la conferința de marketing - GrowthCon care va avea loc pe 30-31 octombrie 2025 în Cluj-Napoca.

Cum să pui pe picioare un business de succes cu o revistă gratuită? Răspunsul e simplu - creezi un ecosistem. Exemplu cel mai bun îl avem chiar la noi în România și vine direct de la Alexandru Eram - care este fondatorul și managerul Alist Magazine. Am discutat cu Alexandre Eram, omul din spatele acestui proiect, despre ce înseamnă să ai o publicație independentă și cum faci ca aceasta să rămână relevantă în 2025. Cumpără bilet la conferința de growth marketing - GrowthCon care va avea loc pe 30-31 octombrie 2025 în Cluj-Napoca.Mai multe informații găsești pe https://growthcon.roSăptămânal trimit un newsletter cu și despre marketing: https://katai.ro/Interviu filmat și editat de  @gabrielaugustini