Podcasts about iuda

MATEI 110.Între Iuda și Maria

Dumnezeu să îţi vorbească prin acest mesaj!

Care este viitorul pe care îl promite Dumnezeu poporului Israel? Este făgăduința Duhului Sfânt dată numai Bisericii sau Dumnezeu va turna din Duhul Său și peste casa lui Israel și casa lui Iuda? Lecția 9 din studiu biblic Apocalipsa Partea a 3-a este predată de Anastasia Filiat, profesoară de studiu biblic la insitutul Precept Ministries Moldova. -------------------- Vă invităm să studiem împreună cursul "Apocalipsa". Studiul acesta îl predă Vasile și Anastasia Filat online în fiecare zi de miercuri la orele 20:00. Manualul de studiu poate fi procurat la adresa https://shop.eurasiaprecept.org/catalog/apocalipsa-partea-iii Alegeți una din grupele unde se completează împreună manualul și contactați pe liderul de grup pentru detalii: https://moldovacrestina.md/studiaza-biblia-online/ Datele noastre de contact BISERICA BUNAVESTIREA DIN CHIȘINĂU Site: https://bunavestire.md/ Instagram: https://www.instagram.com/bunavestiremd/ Twitter: https://twitter.com/bunavestiremd Spotify Podcast: https://open.spotify.com/show/0jPcZiVMynKKRpwuwSVma9 Apple Podcast: https://podcasts.apple.com/ee/podcast/biserica-buna-vestire-chi%C8%99in%C4%83u/id1488434512 Anchor.fm: https://anchor.fm/biserica-buna-vestire Servicii Divine: Duminică, 10:00 - 12:00 (Română) Duminică, 14:00 - 16:00 (Rusă) Joi, 19:00 - ora de rugăciune Str. Vasile Alecsandri, 133, Chișinău, Rep.Moldova 

Biserica Română din Kitchener - mesaj de încurajare și zidire spirituală, susținut de pastorul Paul Bîrsan, în septembrie 2024.

Exod 1.1-14 1. Iată numele fiilor lui Israel, intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui:2. Ruben, Simeon, Levi, Iuda,3. Isahar, Zabulon, Beniamin,4. Dan, Neftali, Gad şi Aşer.5. Sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de toate. Iosif era atunci în Egipt.6. Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată […]

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA IX)Iuda 1:3–7 (Necredința de după mântuire)Iuda 1:1–7 (BTF2015)1 Iuda, rob al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, celor ce sunt sfințiți prin Dumnezeu Tatăl și păstrați în Isus Cristos și chemați:2 Milă și pace și dragoste să vă fie înmulțite.3 Preaiubiților, dându-mi toată silința ca să vă scriu despre salvarea comună, am fost constrâns să vă scriu și să vă îndemn să luptați cu zel pentru credința care a fost dată sfinților o dată.4 Fiindcă s-au furișat anumiți oameni, care din vechime au fost rânduiți pentru această condamnare, oameni neevlavioși, schimbând harul Dumnezeului nostru în desfrânare și negând pe singurul Domn Dumnezeu și pe Domnul nostru Isus Cristos.5 De aceea doresc a vă aduce aminte, deși odată ați știut aceasta, că Domnul, după ce a salvat poporul din țara Egiptului, a nimicit pe cei ce nu au crezut.6 Și pe îngerii care nu și-au ținut domeniul de activitate, ci și-au părăsit propria locuință, El i-a păstrat în lanțuri veșnice sub întuneric, pentru judecata marii zile.7 Așa cum Sodoma și Gomora și cetățile din jurul lor, care asemenea acelora, s-au dedat curviei și au mers după altă carne, sunt puse înainte ca exemplu, suferind răzbunarea focului etern.Când citim acest pasaj, unii dintre noi, credincioși sinceri, am putea avea impresia la prima vedere că Iuda îi avertiza și îi „amenința” pe credincioșii autentici că, dacă nu își păstrează credința purtându-se moral până la sfârșitul vieții lor și dacă se lasă influențați de acei oameni neevlavioși infiltrați printre ei, își vor pierde mântuirea și vor suferi răzbunarea focului veșnic. Iuda oferă chiar două exemple care insinuează acest tip de gândire. Primul exemplu este despre acei oameni din Israel care au fost salvați de Domnul din Egipt la un moment dat și apoi au fost distruși din cauza necredinței lor. Al doilea îi descrie pe îngerii care au fost cândva îngeri sfinți, dar apoi s-au răzvrătit împotriva autorității lui Dumnezeu, părăsind tărâmul pe care Dumnezeu îl stabilise pentru ei, ca să rămână în el. Ei au ajuns în lanțuri veșnice, în întuneric, așteptând ziua cea mare a judecății. Se crede că aceștia sunt fiii lui Dumnezeu din Geneza 6:1–4 care s-au coborât pe pământ și s-au căsătorit cu fiicele oamenilor, dând naștere unor uriași. Să vedem dacă această interpretare a lui Iuda 1:1–7 este acceptabilă.Noi, creștinii, avem adesea un dezavantaj semnificativ în interpretarea corectă a pasajelor dificile, deoarece trebuie să ne bazăm doar pe ceea ce este scris și chiar tradus din alte limbi, precum greacă și ebraică. În plus, publicul căruia Biblia i se adresa aparținea unor culturi cu anumite obiceiuri, preconcepții și probleme, dintre care multe ne sunt străine astăzi. Faptul că nu am fost prezenți acolo pentru a auzi tonul și atitudinea cu care s-au spus unele lucruri, precum și contextul cultural și ceea ce se petrecea, care impunea ca anumite lucruri să fie spuse, ar trebui să ne facă și mai sârguincioși și atenți în interpretare. Când vine vorba de siguranța mântuirii, epistola lui Iuda se încadrează în această categorie de pasaje care necesită revelație de la Duhul Sfânt și o atenție sporită la detalii.Iuda spune în versetul 3 că, în timp ce dorea să împărtășească cu ei lucruri despre mântuirea comună și despre binecuvântările mântuirii, s-a simțit obligat să-i încurajeze, să-i îndemne și să-i inspire să lupte pentru credință. Scopul lui Iuda a fost să-i încurajeze pe acești credincioși și să le dea speranță, nu să-i descurajeze cu amenințări și frică. Ca principiu general de interpretare, orice cuvânt al Scripturii inspirat de Duhul Sfânt nu va aduce niciodată frică în inima credinciosului, ci credință, speranță și mângâiere. Romani 10:17 spune că auzirea Cuvântului lui Dumnezeu produce credință, iar 1 Corinteni 14:3 ne spune că orice cuvânt de profeție, care este asemenea Cuvântului lui Dumnezeu și inspirat de Duhul Sfânt, aduce oamenilor edificare, îndemn și mângâiere. Dacă citirea acestui pasaj din Iuda ne-a lăsat cu mai multă frică decât credință și speranță, dacă ne-a creat teamă de a ne pierde mântuirea, ceva trebuie să nu fie în întregime corect cu interpretarea noastră. Acesta este un indiciu că Iuda s-ar putea să nu se fi referit aici la posibilitatea credincioșilor adevărați de a-și pierde mântuirea veșnică.Revenind la versetul 3, să observăm că Iuda nu îi încurajează pe credincioși să păstreze credința sau să vegheze în ea în sensul trăirii sfinte sau chiar al luptei bune a credinței. În schimb, el folosește o expresie diferită: să lupte cu zel pentru credință. Care credință? Cea care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna. Aici avem un indiciu că Iuda nu se referă la viața sfântă sau încrederea în Dumnezeu, ci în mod specific, la ansamblul sau întregul conținut al credinței, doctrinele corecte ale ei și ale harului care le-au fost vorbite inițial de apostoli. Iuda vrea să-i încurajeze pe credincioși să lupte pentru credințele și convingerile lor din Evanghelie și să le păzească de oamenii neevlavioși și de oricare alte posibile erezii, nu să „lupte” cu ei înșiși pentru a nu-și pierde credința. De ce trebuia Iuda să-i încurajeze în acest domeniu? Pentru că anumiți oameni neevlavioși s-au strecurat în biserică pe neobservate și schimbau harul în desfrânare. Ei nu-L recunoșteau pe Isus Cristos ca Dumnezeu. Din descrierea lui Iuda, acești oameni erau necredincioși care s-au alăturat în mod conștient bisericii, încercând să-i convingă pe credincioși prin argumente, că poate Isus nu e singura cale de mântuire, că poate ar trebui să fie mai toleranți cu toți oamenii deoarece Dumnezeu îi iubește și că poftele fizice sunt normale și nu pot fi negate.Cartea lui Iuda pare o carte foarte potrivită și pentru vremurile în care trăim și probabil că nu întâmplător se află la sfârșitul Bibliei înainte de Apocalipsa. Dacă o citim cu atenție, nu putem decât să observăm că descrie în detaliu ce se întâmplă acum în lume cu propaganda LGBTQ, cu știința și dezvoltarea tehnologică ridicându-se deasupra lui Dumnezeu și încercând să-L excludă în totalitate și cu un număr tot mai mare de oameni influenți care susțin că Isus nu este singura cale de salvare și că mântuirea poate fi găsită în orice religie a lumii. De exemplu, nu știu dacă ați auzit vreodată de ea, dar există o carte numită Secretul, care vorbește despre obținerea a tot ceea ce dorești în viață prin Legea Atracției și plasează toate religiile în aceeași categorie. Această carte îl numește pe Dumnezeu un câmp imens de energie, o minte supremă, o conștiință sau o sursă creatoare din care toți oamenii fac parte și fiecare religie are propriul nume pentru ea. Oprah Winfrey, o persoană foarte influentă din Statele Unite ale Americii, despre care se presupune că este creștină, a spus public că ea nu crede că Isus Cristos este singura cale către mântuire. Ea a prezentat chiar argumente care par solide pentru inimile și mințile ce nu sunt ancorate în Cuvântul lui Dumnezeu. Mai mult, majoritatea filmelor realizate de Hollywood sau Netflix în ultima vreme promovează agenda LGBTQ într-un fel sau altul, în numele iubirii și toleranței. Nu numai atât, dar multe dintre filme îi pun pe creștini în mod intenționat într-o lumină proastă, în contrast cu știința, de parcă aceștia ar fi foarte înguști, miopi și neagă mereu știința. Acest lucru nu este adevărat. Oameni influenți și chiar pastori de biserici, încep să promoveze ideea că adulterul, homosexualitatea și căsătoriile între persoane de...

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA V)Matei 25:1–13 (Cele zece fecioare)Matei 25:1–13 (NTR)1 Atunci, Împărăția Cerurilor va fi asemănată cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui.2 Cinci dintre ele erau nesăbuite, iar cinci erau înțelepte.3 Cele nesăbuite nu au luat cu ele și ulei atunci când și-au luat candelele,4 dar cele înțelepte, alături de candele, au luat cu ele și ulei în vase.5 Mirele întârzia, astfel că ele au ațipit toate și au adormit.6 La miezul nopții a răsunat un strigăt: „Iată mirele! Ieșiți-i în întâmpinare!“.7 Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele.8 Cele nesăbuite le-au zis celor înțelepte: „Dați-ne și nouă din uleiul vostru, pentru că ni se sting candelele!“.9 Dar cele înțelepte au răspuns, zicând: „Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă și nici vouă! Duceți-vă, mai degrabă, la cei ce vând ulei și cumpărați-vă!“.10 În timp ce se duceau să cumpere ulei, a venit mirele. Cele ce erau pregătite au intrat la nuntă împreună cu el, iar ușa a fost închisă.11 Mai târziu au venit și celelalte fecioare și au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!“.12 Dar el, răspunzând, a zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc“.13 Prin urmare, vegheați! Căci nu știți nici ziua, nici ora când vine Fiul Omului.Cea mai comună interpretare a acestei pilde este că acele zece fecioare reprezintă copii ai lui Dumnezeu născuți din nou și aparținând Împărăției Sale, care au fost mântuiți cu toții la un moment dat. Apoi unii dintre ei și-au pierdut mântuirea din cauza lipsei de veghere în moralitate și fapte bune.Să analizăm mai întâi ceea ce știm sigur despre această pildă. În primul rând, pilda este despre Împărăția Cerurilor, despre un mire care este regele Isus și despre zece fecioare care reprezintă biserica vizibilă a lui Cristos. În al doilea rând, acțiunea din această pildă are loc între prima și a doua venire a lui Isus. În al treilea rând, asprimea răspunsului mirelui din versetul 12 — „Nu te cunosc” sau „Nu te-am cunoscut niciodată” — arată foarte clar că această pildă este despre o problemă eternă de viață și de moarte, respectiv chestiunea mântuirii veșnice în Împărăţia lui Dumnezeu sau a pedepsei veşnice. În al patrulea rând, este, de asemenea, evident că atunci când a venit mirele, făcând aluzie la a doua venire a lui Isus, unele dintre acele fecioare, reprezentând unii creștini, au participat la nunta Mielului. Aceasta înseamnă că au intrat în rai, în timp ce ceilalți au fost respinși și au mers în iad. Au mai rămas doar trei lucruri de elucidat: (1) În primul rând, ce reprezintă untdelemnul din lămpi și uleiul în plus din vase? (2) În al doilea rând, oamenii respinși au fost născuți din nou cu adevărat sau nu? (3) În al treilea rând, ce înseamnă veghere?Uleiul în Vechiul Testament era folosit pentru a unge pe împărați și pe preoți. Era o imagine a ungerii în vederea lucrării pentru Dumnezeu:1 Samuel 16:13 (NTR)13 Samuel a luat cornul cu ulei și l-a uns (pe David) în mijlocul fraților lui, iar Duhul Domnului a venit peste David, începând din ziua aceea. După toate acestea, Samuel s-a ridicat și a plecat la Rama.În Noul Testament, credincioșii sunt unși cu Duhul Sfânt, așa cum vedem în aceste pasaje:Faptele Apostolilor 10:38 (NTR)38 cum Dumnezeu L-a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, Care mergea pretutindeni, făcând bine și vindecându-i pe toți cei ce erau asupriți de Diavolul, căci Dumnezeu era cu El.2 Corinteni 1:21 (NTR)21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu.1 Ioan 2:20 (NTR)20 Însă voi aveți ungerea de la Cel Sfânt și voi cunoașteți toate lucrurile.1 Ioan 2:27 (NKJV)27 Cât despre voi, ungerea pe care ați primit-o de la El rămâne în voi și nu aveți nevoie să vă învețe cineva. Dar, așa cum ungerea Lui vă învață cu privire la toate lucrurile – iar ea este adevărată și nu este o minciună – rămâneți în El, așa cum v-a învățat ea.Isus a fost uns cu Duhul Sfânt, iar credincioșii sunt, de asemenea, unși cu Duhul Sfânt în timpul mântuirii. 1 Ioan 2:27 spune că ungerea pe care credincioșii au primit-o de la El rămâne în ei și îi învață toate lucrurile. Conform cu Ioan 14:16, 14:26 și 16:13, Duhul Sfânt este Ajutorul dat credincioșilor să fie cu ei pentru totdeauna, să-i învețe toate lucrurile și să-i conducă în tot adevărul. Așadar, uleiul din pilda fecioarelor este o imagine a Duhului Sfânt. Lumina lămpilor reprezintă fapte bune, moralitate, roade ale Duhului sau diferite acte divine ale Duhului, cum ar fi vindecarea bolnavilor, scoaterea demonilor și învierea morților.Acum, care este diferența dintre uleiul prezent deja în lămpi și cel din vasele suplimentare? Pe de o parte, pe baza lui Ioan 14:16 și 1 Ioan 2:27, știm că, odată ce Duhul Sfânt vine în credincioși, El rămâne în ei pentru totdeauna. El nu mai vine și pleacă așa cum făcea în Vechiul Testament cu poporul lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, Efeseni 1:13–14 întărește această prezență veșnică a Duhului Sfânt în credincioși, afirmând că El este o pecete a mântuirii, o garanție a moștenirii credincioșilor până când aceștia dobândesc stăpânirea deplină a ei:Efeseni 1:13–14 (NTR)13 În El și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, și ați crezut în El, ați fost sigilați cu Duhul Sfânt Cel promis,14 Care este o garanție a moștenirii noastre până la răscumpărarea celor ce sunt posesiunea lui Dumnezeu, spre lauda gloriei Lui.Cuvântul grecesc tradus „garanție” în acest pasaj (gr. arrabon) este un termen legal și comercial care înseamnă prima rată, depozit, avans sau angajament. Reprezintă o plată care obligă partea contractantă să efectueze plăți suplimentare. Când Dumnezeu le-a dat credincioșilor Duhul Sfânt, S-a angajat să le dea toate binecuvântările ulterioare ale vieții eterne, precum și o mare răsplată în cer cu El. În concluzie, cele cinci fecioare pentru care lămpile au încetat să mai ardă nu pot reprezenta credincioși cu adevărat născuți din nou, care au avut odată Duhul Sfânt în ei ca pecete și apoi L-au pierdut.Pe de altă parte, o privire mai atentă asupra Scripturii, atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, va dezvălui că Duhul Sfânt poate veni peste oameni doar pentru o perioadă, pentru ca aceștia să îndeplinească unele sarcini divine sau chiar să facă fapte bune. Însă, nu este necesar ca Duhul Sfânt să rămână în ei într-un mod salvator. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt vine peste ei, dar nu în ei. Câteva exemple din Vechiul Testament îi includ pe Samson, care a primit spiritul și ungerea de putere, împăratul Saul, care a primit spiritul profeției, Iosua și regele Solomon, care au primit amândoi duhul înțelepciunii în diferite măsuri. Toți acei oameni „au luminat” pentru un timp prin ungerea Duhului Sfânt, fără a fi mântuiți în timpul vieții lor, pentru că Isus nu venise încă. În acel moment al istoriei, ei aparțineau împărăției întunericului.Venind în Noul Testament, în epoca de dinaintea morții lui Isus, Iuda Iscarioteanul, ucenicul care L-a trădat pe Isus, a vindecat oameni și a scos demoni prin Duhul Sfânt, împreună cu ceilalți ucenici, dar a fost numit fiul pierzării în Ioan 17:12 și și-a luat viața fără ca să fi fost salvat. Mai mult, așa cum am văzut mai devreme în Evrei 6:4–6, pot exista oameni reprezentați de pământul stâncos din pilda Semănătorului, care sunt luminați de Evanghelie, care gustă darul ceresc, care devin părtași la lucrarea Duhul Sfânt și care gustă Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, dar nu au rădăcină în ei înșiși. Acești oameni continuă să se bazeze pe faptele lor bune, pe moralitatea și neprihănirea lor pentru a fi acceptați înaintea lui Dumnezeu. Mai mult, Matei 7:21–23 pare să sugereze cumva că pot exista oameni care profețesc, care scot demoni și care fac lucrări mari în numele lui Isus, dar care totuși, la final, nu sunt recunoscuți de Isus. Modul în care Isus nu le-a recunoscut pe fecioarele neînțelepte nu este diferit:Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?»23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».1 Ioan 2:19 susține, de asemenea, că cei care se pare că s-au îndepărtat de la credință nu erau cu adevărat în ea, căci dacă ar fi fost, ar fi continuat până la sfârșit. Dar ei „au ieșit” și așa a devenit clar că nu fuseseră în credință:1 Ioan 2:19 (NTR)19 Ei au ieșit dintre noi, dar nu erau dintre noi. Căci, dacă ar fi fost dintre noi, ar fi rămas cu noi, dar, ieșind, au arătat că nu toți sunt dintre noi.Acum, dacă punem toate aceste observații împreună, cine sunt acești oameni care nu sunt cu adevărat născuți din nou, dar care, prin faptele lor exterioare, au o aparență foarte puternică de persoane mântuite? Lucrările lor sunt chiar minuni de vindecare și acte de eliberare. Astfel, ei pot fi incluși în trei categorii. Prima sunt oamenii care sunt sincer entuziasmați de Cristos, care rămân o vreme în biserică și încearcă să-și modeleze viața după principiile biblice, dar nu iau niciodată o decizie pentru Isus. Știm deja că darurile lui Dumnezeu sunt irevocabile (Romani 11:29). Știm că El poate folosi chiar și un măgar în scopurile Sale, așa cum a făcut cu măgarul lui Balaam. Întrucât Dumnezeu îi iubește atât de mult pe oameni, putem concluziona că El poate folosi chiar și pe acești oameni nemântuiți pentru a atinge viețile altora prin miracole, de dragul acelora cărora li se slujește. Însă, aceasta nu este neapărat o garanție a mântuirii pentru oamenii care fac slujirea. Folosirea puterilor supranaturale nu este egală cu a fi născut din nou. În exterior, la fel ca lămpile fecioarelor, acești așa-ziși credincioși pot părea să ardă și să strălucească pentru o vreme în exterior, fără ca această lumină să aibă vreun efect salvator asupra lor. Mântuirea este o relație de dragoste cu Cristos bazată pe credință. Ea este dincolo de daruri și miracole.A doua categorie a acestui tip de oameni pot fi creștinii nominali, oameni buni, morali, care au o părere bună despre principiile și valorile creștine și se numesc creștini. Acești oameni merg la biserică din când în când, dar nu au nicio relație mântuitoare cu Cristos. De obicei, ei sunt creștinii ortodocși,  mulți catolici, anglicani și chiar unii protestanți, în special în Statele Unite ale Americii.A treia categorie a acestui tip de oameni pot fi oamenii care aparțin lui Satan, care se arată în mod deliberat ca și creștini și chiar fac minuni folosind puterea Diavolului, cu singurul scop de a înșela oamenii, chiar și pe cei aleși. Acești oameni pot părea că predică adevărul Bibliei, dar răsucesc în secret unele părți ale ei într-un mod subtil, astfel încât diferențele să nu fie recunoscute ușor și să poată înșela pe alții. În Matei 24:24, Isus îi avertizează pe ucenicii Săi că, în vremurile din urmă, cristoși și profeți falși se vor ridica și vor face în mod intenționat semne și minuni mari care să înșele oamenii.Matei 24:24 (NTR)24 Căci se vor ridica cristoși falși și profeți falși și vor face semne mari și minuni, pentru a-i duce în rătăcire, dacă este posibil, chiar și pe cei aleși.Mai mult, în 2 Corinteni 11:13–15, apostolul Pavel spune că Satan însuși se transformă într-un înger al luminii și are slujitori care, de asemenea, se transformă în apostoli ai lui Cristos și slujitori ai dreptății:2 Corinteni 11:13–15 (NTR)13 fiindcă astfel de oameni sunt apostoli falși, lucrători care înșală, deghizându-se în apostoli ai lui Cristos.14 Și nu este de mirare, pentru că însuși Satan se deghizează în înger de lumină.15 Deci, nu este mare lucru dacă și slujitorii săi se deghizează în slujitori ai dreptății. Sfârșitul lor va fi după faptele lor.Dacă ești ca mine, probabil te întrebi: „Există astfel de oameni? Cum arată ei?” Am avut aceeași îndoială până când într-o zi, am întâlnit un tânăr, tocmai în aceeași perioadă în care L-am întrebat pe Duhul Sfânt despre aceste versete provocatoare. Acest tânăr era un muzician și compozitor de muzică hard-rock și fusese implicat în ocultism, chiar și atunci când își scria melodiile. Mi-a spus că și colegii săi de trupă se închinau în mod regulat lui Lucifer pentru beneficii lumești precum faimă, bani și plăceri. De asemenea, mi-a spus că el cunoaștea oameni care se închinau lui Satan și făceau miracole folosind puterea lui, dar care se deghizau în mod intenționat ca și creștini, pentru a înșela oamenii. Ei predicau 80% de adevăr cu 20% răstălmăciri foarte subtile ale adevărului de bază. Am fost șocat să aud asta, dar mi-a adus mai multă lumină cu privire la aceste versete, că astfel de oameni există: slujitori ai Satanei deghizați în apostoli ai lui Cristos.Până acum, probabil că a devenit clar că ulciorul suplimentar de ulei reprezintă partea invizibilă pe care o au doar credincioșii autentici. Acea parte invizibilă este Duhul Sfânt prezent ca o pecete a mântuirii în credincioși, ca urmare a credinței lor în Isus Cristos. Duhul Sfânt a venit să rămână în ei pentru eternitate. Cei fără vasul suplimentar de ulei pot genera o lumină asemănătoare cu a celor ce îl au, pot „lumina” pentru un timp, dar nu sunt cu adevărat salvați. În cazul lor, Duhul Sfânt probabil a venit doar peste ei și nu în ei. Această concluzie este susținută și de declarația puternică pe care Isus le-a făcut-o acestor oameni în Matei 25:12 și 7:23: „Nu vă cunosc” sau „Nu v-am cunoscut niciodată”. Dacă acești oameni au fost odată mântuiți în mod autentic și apoi și-au pierdut mântuirea prin fapte rele, Isus nu le-ar fi putut spune că nu i-a cunoscut niciodată. Le-ar fi putut spune ceva de genul: „Da, v-am cunoscut o dată, dar acum nu mai sunteți ai Mei”. Așa ar fi fost mai potrivit dacă acești oameni și-au pus vreodată credința în Isus și L-au făcut Domn într-un mod salvator.Este imperativ să ne amintim că oamenii care nu vor să fie respinși la intrarea în cer, dar care se întreabă, cu teamă, dacă nu cumva se află în acea categorie, pot să fie siguri că nu sunt. Simplul fapt că își pun această întrebare și că îi preocupă această problemă demonstrează fără nicio îndoială că nu se află în acea categorie. Oamenii care și-au pus în mod conștient credința în Cristos și L-au mărturisit ca Domn al vieții lor nu pot intra niciodată în grupa oamenilor pierduți fără să știe.În cele din urmă, ce înseamnă să veghezi? După cum am menționat mai înainte, pregătirea sau vegherea este semnul credinței, care este singura condiție prealabilă pentru intrarea în Împărăția Cerurilor și participarea la celebrarea nunții Mirelui. Unii oameni pun accent pe vigilență, dar scapă din vedere faptul că, în pilda fecioarelor, toate dormeau. Pregătirea este răspunsul credinței la mesajul Evangheliei, care permite cuiva să fie primit în Împărăție în momentul sosirii neașteptate a Mirelui. Lipsa unei pregătiri adecvate este demonstrarea necredinței în jertfa lui Cristos ca singura cale de salvare, care va descalifica pe cineva din a intra și a se bucura de Împărăție. Matei 7:21–23 (Facerea voii Tatălui)Matei 7:21–23 (NTR)21 Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu Care este în Ceruri.22 Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în Numele Tău? Și n-am alungat noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?».23 Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi cei ce comiteți fărădelegea!».Am explicat puțin acest pasaj în secțiunea anterioară când am vorbit despre cele zece fecioare, dar aici vom aborda aceleași versete dintr-o perspectivă ușor diferită. S-ar putea ca nu toți creștinii să fie de acord cu privire la care este cel mai înfricoșător pasaj din Biblie, dar cei mai mulți agreează că aceste cuvinte finale ale lui Isus din predica de pe munte se situează aproape de capul listei. E groaznic să te gândești ca vei merge în iad. Este mai înspăimântător să afli prea târziu că te duci în iad când tu credeai că mergi în cer. Și este și mai alarmant să ne gândim că nu doar câțiva, ci „mulți” vor avea această experiență. Acesta este unul din motivele pentru care unii oameni folosesc acest pasaj pentru a-i amenința pe creștini cu posibilitatea de pierdere a mântuirii dacă practică fărădelegea și nu fac voia Tatălui. Ei predică ceva de genul următor: „Tu poți să fii un credincios autentic născut din nou în Cristos, care Îl numește pe Isus „Domn”, care chiar profețește, scoate demoni și face multe minuni în numele lui Isus, dar dacă nu ești atent să faci voia Tatălui tot timpul și dacă practici fărădelegea, s-ar putea să ai marea surpriză neplăcută de a nu intra în Împărăția Cerurilor când vei sta înaintea lui Dumnezeu în ziua judecății”. Oare așa să fie? În primul rând, să ne gândim la ce vrea să spună Isus în legătură cu voia Tatălui și cine sunt cei care o împlinesc. Judecând după context, trebuie să însemne mai mult decât a spune „Doamne, Doamne” și a face lucrări mărețe în numele lui Isus.În ziua de azi, un punct de vedere des întâlnit sugerează că prin expresia „voia Tatălui Meu”, Isus s-a referit la o viață caracterizată de ascultarea a tot ceea ce a poruncit Tatăl. Astfel, cei care fac voia Tatălui vor fi cei care trăiesc o viață evlavioasă și sfântă. Există mai multe probleme cu această interpretare. În primul rând, Dumnezeu este perfect și cineva nu poate intra în Împărăția Sa fără a deveni perfect, asemenea Lui (Matei 5:48). În al doilea rând, nu se poate spune că cineva a făcut voia Tatălui decât dacă o face în întregime, 100%. A încălca chiar și numai una dintre poruncile lui Dumnezeu înseamnă a le încălca pe toate (Iacov 2:10). În al treilea rând, chiar dacă aceste prime două argumente nu sunt valabile, acest prospect duce la concluzia nebiblică că nimeni nu poate fi vreodată sigur că este mântuit, decât la moarte. Nimeni nu ar putea ști vreodată dacă a ascultat suficient de mult. Totuși, Scripturile sunt clare că apostolii știau cu certitudine absolută că erau mântuiți și doreau ca cititorii lor să știe și ei acest lucru (1 Ioan 5:13).Există și o altă perspectivă asupra a ceea ce a vrut să spună Isus prin expresia „voia Tatălui Meu”. Când Isus a vorbit despre a face voia Tatălui pentru a obține intrarea în Împărăție, El a avut în minte un singur act de ascultare: credința în Evanghelie. Isus spune în Ioan 6:40:Ioan 6:40 (NTR)40 Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu Îl voi învia în ziua de pe urmă.Apoi, în Ioan 6:29, El ne spune clar:Ioan 6:29 (NTR)29 Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El.Aceasta este Evanghelia, aceasta înseamnă a face voia Tatălui. Isus a mai spus: „Iată, am venit să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10:9). Ce voie trebuia să împlinească Isus? Aceasta era să moară pentru păcatele noastre și să ne aducă în noul Său legământ al harului. Același verset ne spune: „El dă la o parte primul (vechiul legământ) pentru a-l stabili pe al doilea (noul legământ)”. Deci, ceea ce spunea Isus în Matei 7 este următorul lucru: „Nu toți cei care Îmi spun „Doamne, Doamne” în ziua aceea sunt mântuiți, ci numai cei care împlinesc voia Tatălui Meu, și anume, să creadă în Mine”. Aceasta este voia Tatălui cu privire la mântuirea veșnică. El nu spune că în momentul în care faci o greșeală în gând sau faptă, El te reneagă și ți-ai pierdut mântuirea.Da, există și o voie a Tatălui cu privire la felul nostru de a trăi după ce intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, dar aceasta este voia Lui pentru viața noastră pe pământ, care trebuie să fie trăită conform noii poziții de sfințenie în care El ne-a adus. Nu este o condiție de a rămâne în Împărăție, ci mai degrabă să folosim toate beneficiile Evangheliei, să ne împlinim destinul dat de Dumnezeu și să-L facem mândru în fața oamenilor, astfel încât ei să dea slavă lui Dumnezeu. Această a doua voie a lui Dumnezeu este revelată în 1 Tesaloniceni 4:3–7:1 Tesaloniceni 4:3–7 (NTR)3 Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră. Să vă feriți de preacurvie.4 Fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și cinste,5 nu în patima poftei, ca păgânii, care nu-L cunosc pe Dumnezeu.6 Nimeni să nu-l nedreptățească pe fratele său și nici să nu profite de el, pentru că Domnul este Cel Ce pedepsește toate acestea, așa cum v-am spus și v-am avertizat.7 Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințenie.Așadar, trebuie să umblăm în sfințenie, dar nu pentru a rămâne mântuiți, ci pentru că El ne-a făcut deja sfinți. El ne-a adus pe tărâmul sfințeniei. În scriptura noastră inițială, observați că Domnul nostru Isus spune: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest lucru nu poate fi aplicat credincioșilor născuți din nou care au o relație cu Domnul. Se referă la oameni care nu au avut niciodată o relație personală cu Domnul. De aceea, Isus a putut să spună celui din urmă grup: „Nu te-am cunoscut niciodată”. Acest pasaj trebuie folosit ca un avertisment numai pentru cei care pretind că au credință creștină, nu pentru cei care L-au acceptat cu adevărat pe Isus ca Domn în viața lor.S-ar putea să vă întrebați: „Atunci cine sunt acești oameni care nu aparțin lui Dumnezeu și care nu au fost ai Lui niciodată, dar care pot face miracole? Cei care nu au Duhul pot să scoată demoni, să facă vindecări miraculoase, semne spectaculoase și minuni?” După cum am descris deja în detaliu în secțiunea despre cele zece fecioare cine ar putea fi acești oameni, există aproximativ două explicații posibile pentru abilitatea celor nelegiuiți de a îndeplini astfel de acte. Una este că unele minuni sunt făcute de puterea Satanei și a oștirii sale demonice (Matei 24:24; 2 Corinteni 11:13–15). Știm că Satan este foarte viclean. Pot exista momente când Diavolul „înscenează” un exorcism sau o vindecare în care un necredincios poruncește unui demon sau unei boli să plece, iar demonul pretinde că se conformează pentru a crea frică în privitori și a-i determina să aibă încredere în ierburi, incantații, talismane, apă sfințită și în moaște mai degrabă decât în Dumnezeu. În al doilea rând, Dumnezeu îi poate împuternici temporar pe necredincioși să facă fapte miraculoase, datorită dragostei Sale pentru oameni și pentru scopurile Sale. Un astfel de exemplu este Iuda Iscarioteanul, care, împreună cu ceilalți ucenici, a vestit Evanghelia și, presupunem, că a vindecat bolnavii și a făcut alte minuni. Nu există nimic care să indice că Iuda nu a avut aceeași putere ca ceilalți unsprezece ucenici, deși nu a fost niciodată un adevărat ucenic al lui Cristos. El a fost un înşelător şi „fiul pierzării” (Ioan 17:12). Dacă Iuda a făcut minuni, în ciuda stării inimii lui, a fost doar pentru că Dumnezeu a considerat potrivit să-l folosească pentru slava Sa.

Din seria de mesaje “De la neobișnuit la extraordinar” —————————————————–Matei 26:21-25 21. Pe când mâncau, El a zis: „Adevărat vă spun că unul din voi Mă va vinde.”22. Ei s-au întristat foarte mult şi au început să-I zică unul după altul: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”23. Drept răspuns, El le-a zis: „Cel ce a întins […]

OBIECȚII ÎMPOTRIVA MÂNTUIRII ETERNE (PARTEA I)Principii de interpretareOri de câte ori ne apropiem de un pasaj biblic care aparent contrazice siguranța veșnică a mântuirii credincioșilor, putem folosi câteva principii sau unelte care să ne ajute să înțelegem sensul corect și intenționat al textului respectiv. În primul rând, trebuie să ne uităm la contextul istoric și cultural al cărții căreia îi aparține pasajul și să căutăm răspunsuri la întrebări precum următoarele: Cine este autorul cărții? În ce perioadă a fost scrisă cartea? Care este tema cărții? Cui i s-a adresat? Ce probleme ale zilei a încercat să abordeze autorul? Care a fost tonul autorului și atmosfera creată de el? Când facem această cercetare, am putea găsi indicii importante despre interpretarea textului nostru inițial. În al doilea rând, trebuie să citim pasajul în contextul său imediat, adică câteva versete înaintea lui și câteva versete după el, pentru a vedea despre ce vorbea cu adevărat autorul. În al treilea rând, este recomandat să citim același pasaj în mai multe traduceri ale Bibliei și în diferite limbi dacă e posibil, cum ar fi engleză și greacă. Unele limbi sunt mult mai bogate în cuvinte și semnificații decât altele. Limba greacă este una dintre cele mai bogate și cuprinzătoare limbi de pe pământ. De aceea, probabil, Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel încât Noul Testament să fie scris într-o perioadă în care limba greacă era predominantă. De exemplu, limba greacă are șase cuvinte diferite pentru ”dragoste”, trei cuvinte diferite pentru ”cunoaștere” și trei cuvinte diferite pentru ”înțelepciune”. Mai mult, cuvântul ”mântuire” provine din cuvântul grecesc soteria, tradus ca și restabilire la o stare de siguranță, întregire, sănătate și bunăstare, precum și salvare, eliberare și ferire de pericol sau distrugere. Cu toate acestea, ca și creștini, când citim cuvântul „mântuire” din Biblie în limba noastră maternă, credem că se referă doar la mântuirea din iad și din iazul de foc. Dacă citim aceste pasaje dificile într-o singură traducere a Bibliei și doar în limba noastră maternă, putem pierde mult din semnificația inițial intenționată a textului.A patra cheie pentru o interpretare autentică a textelor complexe despre imuabilitatea mântuirii este să înțelegem că salvarea este un pachet holistic și complet, care include atât salvarea de iad, cât și sănătatea fizică, prosperitatea materială și eliberarea de obiceiuri și dependențe păcătoase aici pe pământ. Mergând pe aceeași linie, al cincilea principiu este că mântuirea include atât spiritul, cât și sufletul și trupul nostru. Salvarea spiritului este instantanee și eternă (perpetuă), în timp ce mântuirea sufletului și a trupului sunt progresive și au loc aici pe pământ. Uneori, chiar și creștini fiind, am putea să ne pierdem viața aici pe pământ mai devreme decât a plănuit Dumnezeu și să nu ne însușim toate beneficiile Evangheliei, în principal din cauza lipsei de cunoaștere și înțelegere. S-ar putea chiar să avem perioade de regres sau apostazie. Totuși, aceasta nu înseamnă că ne pierdem și mântuirea veșnică.Al șaselea principiu de interpretare este că mântuirea include două părți: o parte minoră și o parte semnificativă. Partea secundară are de-a face cu ispășirea păcatelor noastre trecute, care ne oferă intrarea veșnică în Împărăție și scăparea de iad, în timp ce partea semnificativă are de-a face cu Noul Legământ de binecuvântări, sfințenie, pace, bucurie, sănătate și prosperitate aici pe pământ. Salvarea adusă de Isus Cristos nu a fost în principal una din iad, ci o salvare de păcat și de toate efectele care au intrat în lume odată cu el. Mântuirea din iad este un produs secundar al mântuirii din păcat. De exemplu, să ne îndreptăm atenția la călătoria poporului Israel din Egipt spre țara promisă. Ieșirea lor din Egipt și trecerea Mării Roșii sunt un simbol al scăpării noastre din păcat și iad, al nașterii din nou și al botezului în apă. Însă, știm cu toții că acesta nu a fost scopul principal al lui Dumnezeu – doar să-i scoată din sclavie, să-i ajute să treacă Marea Roșie și apoi să-i lase să trăiască singuri în deșert. Deuteronom 6:22–23 spune că Dumnezeu i-a scos DIN Egipt pentru a-i duce ÎN țara făgăduită a Canaanului. Scoaterea lor din Egipt a fost doar un pas secundar și necesar pentru ca Dumnezeu să-i ducă în țara promisă. Mulți creștini cred că țara promisă pentru noi, credincioșii, este cerul, după moartea fizică, dar nu este așa. De ce? Pentru că acolo nu vor mai fi uriași cu care să lupte lupta credinței, precum uriașii cu care israeliții au luptat în Canaan. Giganții bolii, sărăciei, blestemului, influențelor demonice, a obiceiurilor păcătoase și dependențelor sunt aici pe pământ, nu în cer. Canaan este manifestarea supranaturală a libertății Noului Legământ aici pe pământ. Din păcate, mulți credincioși se gândesc doar să intre în rai și să scape de iad, iar acestea le sunt oricum deja acordate. Ei mor în „pustie” fără să ajungă vreodată să trăiască în Canaanul Evangheliei aici pe pământ. Noi suntem chemați să-i vindecăm pe bolnavi, să scoatem duhurile rele și să înviem morții (Matei 10:8). Câte dintre aceste beneficii ale Evangheliei se întâmplă în mod regulat în bisericile creștine? Sunt aproape inexistente. Însă ne facem griji de iad! De ce atât de mulți credincioși încă se complac în plăcerile păcătoase ale lumii? Pentru că, la fel ca și poporul Israel din deșert, dacă nu au gustat încă Canaanul, se vor gândi mereu la „carnea și usturoiul” Egiptului unde se aflau în robie. Mulți creștini L-au primit pe Isus doar pentru a le șterge păcatele. Au traversat spiritual Marea Roșie și apoi s-au oprit acolo, așteptând să moară fizic și să meargă în rai. Și de aceea ei tind să-și dorească atât de mult „Egiptul”. Mai mult decât atât, poporul Israel care a murit în deșert și nu a ajuns niciodată în Canaan din cauza necredinței lor, a fost pedepsit de Dumnezeu în diferite moduri – în principal prin moarte fizică – dar El nu i-a trimis niciodată înapoi în Egipt.Al șaptelea și ultimul principiu care ne va ajuta să interpretăm pasajele dificile este că „a lupta pentru credință” sau „a continua în credință” sau „a veghea în credință” sau „a face fapte bune”, toate acestea sunt efecte ale mântuirii autentice și nu condiții de menținere  a ei. Altfel, mântuirea nu ar mai fi numai prin credință și am avea fapte cu care să ne lăudăm înaintea lui Dumnezeu. Evrei 6:4-6 (Imposibilitatea reînnoirii)Evrei 6:1–9 (NTR / BTF2015)1 De aceea, lăsând învățătura începătoare despre Cristos, să ne îndreptăm spre maturitate, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu,2 a învățăturii despre ritualurile de spălare, a punerii mâinilor, a învierii celor morți și a judecății veșnice.3 Și vom face aceasta dacă va îngădui Dumnezeu.4 Căci este imposibil pentru cei ce au fost odată luminați, au gustat darul ceresc, au fost făcuți părtași ai Duhului Sfânt5 și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului care vine,6 dar care apoi au căzut, să fie înnoiți iarăși spre pocăință, întrucât ei Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit.7 Când pământul absoarbe ploaia care cade adesea pe el și dă o recoltă folositoare celor pentru care este cultivat, el primește binecuvântarea de la Dumnezeu.8 Dacă însă dă spini și mărăcini, atunci este nefolositor și este aproape să fie blestemat. Sfârșitul lui este în foc.9 Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiților, totuși, în ce vă privește, suntem convinși că sunteți în stare de lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea.Mulți oameni au învățat pe alții (și unii învață și astăzi) că acest pasaj arată clar că creștinii își pot pierde mântuirea. Și la prima vedere, la o simplă lectură, se pare că această interpretare este corectă. Dar, așa cum este cazul multor scripturi, ar trebui să fim conștienți de „erezia primei priviri”. Mai întâi, să ne uităm asupra contextului istoric și a publicului țintă al cărții Evrei. Din punct de vedere istoric, biserica primară era în general alcătuită din creștini evrei. Unii dintre acești oameni erau cu adevărat născuți din nou și pe deplin convinși de Cristos și de noua cale de salvare. Însă, alții doar s-au entuziasmat de Isus Cristos și, la gândul că El este Mesia așteptat, s-au alăturat cu bucurie bisericii. Dar ei veneau din secole în care familiile lor fuseseră cufundate în tradițiile iudaice de a merge la Templu pentru a-și acoperi păcatele din nou și din nou în ziua sfântă a ispășirii și de a oferi alte jertfe de animale în mod regulat. Acest sistem de sacrificii încetase în cea mai mare parte după distrugerea Templului în anul 70 d.Hr. După ce Templul a fost incendiat, soldații romani l-au dărâmat, piatră cu piatră, pentru a obține aurul topit care curgea printre crăpături. Probabil, chiar și după această perioadă, mai existau grupuri mici de evrei care încă mai aduceau jertfe de animale. Totuși, fără Templu și fără metoda prescrisă pentru jertfe, zilele sacrificiilor de animale se terminaseră.Înainte de distrugerea Templului, în momentul în care a fost scrisă cartea Evrei, aceștia aveau o mentalitate de reguli, legi și sacrificii repetate, construite în ei de-a lungul sutelor de ani. Mântuirea prin har prin credința în Cristos reprezenta o tranziție și o îndepărtare radicală de la Legea lui Moise și, din această cauză, mulți credincioși evrei aveau îndoieli cu privire la Cristos și oscilau în convingerea lor cu privire la El. Îl admirau pe Isus Cristos și le plăcea noua cale, dar nu erau pe deplin convinși în inimile lor să renunțe la Legea lui Moise și s-o lase cu totul în urmă. Pentru ei, a fost puțin cam ca trecerea de la ortodoxie, catolicism sau islam (toate bazate în principal pe fapte bune, închinare la idoli și tradiții) la simpla credință în Isus Cristos. Le era greu să lase în urmă mentalitatea faptelor. Pe lângă schimbarea mentală problematică din cauza sutelor de ani de moștenire întemeiate pe Lege, evreii care doreau să se dedice pe deplin lui Cristos se confruntau cu persecuția și ridiculizarea atât din partea comunității lor evreiești, cât și din partea propriilor rude și membri ai familiei. Aceștia erau ca al doilea tip de pământ din Marcu 4:16–17, pământul pietros în ce privește Cuvântul lui Cristos despre mântuire. Ce spun acele versete?Marcu 4:16–17 (BTF2015)16 Și la fel, aceștia sunt cei semănați pe locul pietros; care, după ce au auzit Cuvântul, îl primesc îndată cu veselie;17 Și nu au rădăcină în ei înșiși și țin doar un timp; după aceea, când se ridică necaz sau persecuție din cauza Cuvântului, îndată se poticnesc.După cum arată acest pasaj, în același fel mulți evrei au primit Cuvântul cu bucurie. Au perceput ceva, s-au entuziasmat, dar nu aveau rădăcină în ei înșiși. Nu erau născuți cu adevărat din nou. Când lucrurile începeau să devină grele din cauza Cuvântului, când treburile nu mai mergeau atât de ușor pe cât trebuiau să meargă și când apăreau probleme cu oamenii și persecuții, acești evrei aveau tendința de a se întoarce înapoi la Lege și la sistemul de jertfe de animale. Însă, ei nu cădeau dintr-o stare de salvare într-o stare pierdută pentru că ei nu fuseseră de la început pe deplin convinși de Cristos. Probabil că la acea vreme nici măcar nu exista vreo discuție despre pierderea mântuirii, cum avem noi astăzi, sau despre a fi pierdut, din moment ce toți evreii erau poporul lui Dumnezeu, chiar și când erau sub conducerea lui Moise. Ei vroiau să-L slujească pe Dumnezeu. Când poporul lui Israel se afla în pustie în călătoria lor către țara făgăduită, după ce au trecut Marea Roșie, Dumnezeu nu i-a amenințat niciodată că îi va trimite înapoi în Egipt, chiar și atunci când au păcătuit. Da, au fost pedepsiți pentru păcatele lor și mulți dintre ei au murit în deșert și nu au ajuns niciodată în țara promisă, dar El nu a trimis pe nimeni înapoi în Egipt, ceea ce ar însemna pentru noi, creștinii, să ne pierdem mântuirea.Aceasta este audiența țintă a cărții Evrei. Textul din Evrei se adresează în primul rând acestor oameni pe care tocmai i-am descris, așa cum se arată din primele două versete ale cărții:Evrei 1:1–2 (BTF2015)1 Dumnezeu, care în multe dăți și în diferite feluri, le-a vorbit odinioară părinților prin profeți,2 În aceste zile de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moștenitor a toate, prin care a și făcut lumile.Părinții menționați aici sunt Avraam, Isaac, Iacov și restul părinților poporului evreu. Cartea Evrei încearcă să-i întărească pe acești oameni în credința lor și să le explice inima Evangheliei într-un mod mai profund, contrastând-o și comparând-o cu Legea lui Moise. Ea compară lucrurile noi în Cristos cu cele vechi. Arată cum Isus Cristos este superior față de tot ceea ce cunoșteau ei până în acel moment – superior părinților și profeților din vechime (Capitolul 1), superior îngerilor (Capitolul 2), superior lui Moise (Capitolul 3), superior lui Iosua (Capitolul 4) și superior preoției levitice (Capitolul 5), în care preoții aduceau jertfe zi de zi în Templu. Acestor credincioși evrei le venea greu să creadă că jertfa lui Cristos era suficientă și că nu mai erau nevoiți să continue cu jertfele de animale. Expresia „din nou” este cheia în toată cartea Evrei.Oamenii despre care Pavel spune: „cei ce au fost odată luminați” din Evrei 6:4 erau doar niște degustători de salvare și nu băutori; aceștia au fost expuși beneficiilor sale, dar nu au fost salvați pe deplin. Ei doar „au gustat” sau „au luat mostre” din Cristos. Ei nu s-au convertit niciodată cu adevărat la credința în El. „Luminat” nu înseamnă neapărat „regenerat” sau „salvat”, deoarece a fi luminat cu privire la ceva nu garantează neapărat un angajament de a acționa pe baza a ceea ce ai fost luminat. O analogie bună ar fi diferența dintre a te căsători cu cineva și a ieși la câteva întâlniri cu acea persoană. Un om poate învăța lucruri despre Cristos și, prin aceasta, să-L admire și poate să-i facă plăcere să fie parte dintr-o părtășie, dar să nu aibă un angajament real și de durată față de El. S-ar putea să fi fost invitat de cineva la biserică, a auzit despre Isus și Evanghelie și a fost luminat, dar nu s-a hotărât niciodată pentru Cristos. Acesta nu este același lucru cu pocăința și credința prin care o persoană este unită cu Cristos și mântuită. În Matei 27:34, putem vedea că, atunci când Isus era pe cruce și i s-a făcut sete, I s-a dat vin acru amestecat cu fiere pe care doar l-a gustat, dar nu l-a băut.Matei 27:34 (NTR)34 I-au dat să bea vin amestecat cu fiere, dar când l-a gustat, n-a vrut să-l bea.Deci, poți să guști ceva și apoi să refuzi să bei.Apoi avem expresia „părtași ai Duhului Sfânt”, care nu înseamnă neapărat că Duhul Sfânt a venit să trăiască în acești oameni pentru totdeauna, așa cum ar face-o în cazul credincioșilor. Câteva exemple de oameni părtași ai Duhul Sfânt care au sfârșit rău ar fi regele Saul și Samson din Vechiul Testament. Duhul Sfânt a venit peste ei pentru o vreme și au făcut lucruri mari pentru Dumnezeu, dar apoi au căzut. Un alt exemplu excelent de părtaș al Duhului Sfânt în Noul Testament este Iuda Iscarioteanul, ucenicul lui Isus, care a scos demoni și a vindecat pe cei bolnavi, dar apoi a căzut și s-a pierdut. Nici măcar nu fusese mântuit încă, pentru că Isus nu murise pe cruce în acel moment, iar Iuda a murit fără să-și manifeste vreo credință în Dumnezeu, așa cum a făcut Petru după ce a căzut. Iuda a fost doar un părtaș – un degustător – nu un băutor.Ai putea întreba: „Cum este posibil acest lucru? Cum pot oamenii să fie în biserică de ceva timp, să facă tot felul de activități, să vadă puterea lui Dumnezeu și să nu se nască din nou? Cunosc personal pe cineva devotat Domnului, care mai târziu s-a îndepărtat de Cristos. Vrei să-mi spui că acea persoană nu a fost născută din nou?” Ei bine, nu știu. S-ar putea să fi fost cu adevărat născuți din nou, caz în care se vor întoarce înapoi la Cristos, sau nu au fost născuți din nou deloc. Doar Dumnezeu și acea persoană poate ști ce se întâmplă în inima ei. Nimeni din exterior nu poate să știe ce crede cu adevărat o altă persoană. Biblia spune în 1 Ioan 2:19 următorul lucru:1 Ioan 2:19 (BTF2015)19 Au ieșit dintre noi, dar nu erau de-ai noștri, căci dacă ar fi fost de-ai noștri ar fi rămas cu noi, dar au ieșit ca să se arate că nu toți erau de-ai noștri.Conform acestui pasaj, unii oameni se pot ”atașa„ la trupul lui Cristos într-un mod aparent autentic, fără să fie neapărat din trup. Această categorie de „gustători” anulau puterea jertfei lui Cristos pentru ei înșiși, prin continuarea aducerii jertfelor de animale în mod repetat, deși cunoșteau adevărul. Comportamentul lor arăta că lucrarea de la cruce a fost ineficientă. Ei încă așteptau ca o jertfă permanentă să vină, așa că Isus Cristos trebuia să moară din nou. În felul acesta, ei Îl sacrificau din nou pe Fiul lui Dumnezeu și Îl supuneau la rușine publică. Dar Pavel vine și spune că, dacă acești oameni, care au gustat din harul lui Dumnezeu și din binefacerile Evangheliei, se întorc la Lege ca fundament pentru iertarea păcatelor lor, atunci este imposibil pentru ei să se pocăiască și să fie reînnoiți, atâta timp cât continuă să facă asta. Dacă ei tratează jertfa lui Cristos în acest fel, atunci rămân nemântuiți pentru că nu există nicio altă jertfă pentru păcate hotărâtă de Dumnezeu ca și plată satisfăcătoare pentru păcatele lor. Dumnezeu declarase vechiul sistem de jertfe de animale ca fiind învechit, deci nu mai era valabil și satisfăcător, iar sacrificiul etern al lui Isus îl înlocuise complet. Isus Cristos este sacrificiul etern suprem care înlătură orice tip de păcat. Pavel vorbește despre ploaie și rodire în Evrei 6:7 și 8. Peste acești oameni s-a plouat în mod repetat cu Cuvântul bun al lui Dumnezeu, cu iluminare și au beneficiat de puterea Duhului Sfânt. Cu toate acestea, dacă continuă să meargă în necredință, ei vor rodi spini și mărăcini (fapte moarte) și vor ajunge să fie arși de judecata veșnică. Observați în versetele 4–6 că Pavel folosește pronumele la persoana a treia — „aceia, lor, ei” — pentru a vorbi despre acea categorie de oameni care sunt încă pe margine, poate chiar fără să știe, și nu despre cei care sunt deja în Cristos, preaiubiții cărora li se adresează în versetul 9. El este convins de lucruri mai bune care însoțesc mântuirea în cazul lor.În ultimul rând, chiar dacă acest pasaj s-ar fi referit la copiii lui Dumnezeu, care sunt cu adevărat în Cristos, dar care cad din credință și mântuire (așa cum le înțelegem noi), nimeni nu poate susține sau dovedi empiric că este imposibil ca ei să se întoarcă la pocăință. Atâta timp cât oamenii trăiesc pe acest pământ au o șansă de mântuire și de a se întoarce la Tatăl, ceea ce ar contrazice acest text. Este destul de interesant că unii predicatori folosesc acest pasaj pentru a susține posibilitatea creștinilor de a-și pierde mântuirea prin păcat și, după aceea, fac chemări la altar. De ce ai chema oamenii la rugăciune și pocăință? Conform acestor versete, dacă și-au pierdut mântuirea, ei nu pot fi niciodată reînnoiți înapoi la pocăință. Așadar, nu are niciun sens să-i chemi pe oameni să se pocăiască atunci când s-ar putea ca ei să-și fi pierdut deja mântuirea. Evrei 10:26 (Păcatul voit)Evrei 10:11–29 (NTR)11 Fiecare preot stă în fiecare zi și își face slujba, aducând din nou și din nou aceleași jertfe, care nu pot niciodată să îndepărteze păcatele.12 Însă Cristos a adus o singură jertfă pentru păcate, o dată pentru totdeauna, și S-a așezat la dreapta lui Dumnezeu.13 Și de atunci așteaptă, până când dușmanii Lui vor fi făcuți scăunaș pentru picioarele Lui.14 Căci, printr-o singură jertfă, El i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.15 Duhul Sfânt, de asemenea, ne confirmă lucrul acesta. Căci, după ce spune:16 „Acesta este legământul pe care-l voi încheia cu ei, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor“,17 Duhul Sfânt adaugă: „Și nu-Mi voi mai aminti nicidecum de păcatele și fărădelegile lor“.18 Iar acolo unde există iertare pentru acestea, nu mai este nevoie de nicio jertfă pentru păcat.19 Așadar, fraților, fiindcă avem îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus,20 pe calea cea nouă și vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperia dinăuntru, adică trupul Său,21 și fiindcă avem un Mare Preot peste Casa lui Dumnezeu,22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței, având inimile curățite de conștiința rea și trupurile spălate cu apă curată.23 Să ne ținem fără ezitare de speranța pe care o mărturisim, căci credincios este Cel Ce a promis!24 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune.25 Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă, așa cum au unii obiceiul, ci să ne încurajăm unii pe alții, cu atât mai mult cu cât vedeți că Ziua se apropie.26 Căci, dacă noi continuăm să păcătuim în mod voit, după ce am primit cunoașterea adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcat,27 ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și furia unui foc care-i va distruge pe cei împotrivitori.28 Oricine încalcă Legea lui Moise este omorât, fără milă, pe baza mărturiei a doi sau a trei martori.29 Cu cât credeți că merită o pedeapsă mai aspră acela care-L calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră întinat sângele legământului prin care a fost sfințit și care-L insultă pe Duhul harului?Cea mai obișnuită interpretare a acestui text, care apare de obicei ca o obiecție la siguranța mântuirii, este că, dacă creștinii autentici continuă să păcătuiască intenționat și dacă se complac în păcat în mod repetat, își pot pierde mântuirea. Ei se pot aștepta doar la judecata și pedeapsa finală. Totuși, acest pasaj tratează aceeași problemă discutată în Evrei 6:1–9. Contextul aici este contrastul dintre jertfele repetate din Vechiul Testament, care nu au înlăturat niciodată păcatele (vezi versetul 11) și SINGURA jertfă a lui Cristos, pentru toate păcatele, din toate timpurile (vezi versetele 12 și 14). Versetul 18 indică faptul că din moment ce iertarea a venit numai prin jertfa lui Cristos, nu mai există nicio altă jertfă valabilă și acceptabilă pentru păcat. Această ultimă frază este repetată în versetul 26, „nu mai rămâne jertfă pentru păcate”, ceea ce dovedește că Pavel este încă în același context când vorbește despre păcatul intenționat.În versetele 19–25, Pavel le spune evreilor ce să facă, având în vedere noua cale de ispășire. Apoi, în versetul 26, care începe cu cuvântul „CĂCI”, „cunoașterea adevărului” la care se referă este tocmai ceea ce le spusese deja: există o singură jertfă pentru păcat. Acesta este adevărul. „Păcătuirea cu voia” nu se referă la fapte păcătoase intenționate care i-ar face pe credincioși să-și piardă mântuirea și să aștepte judecata terifiantă a lui Dumnezeu, ci la păcatul voit al necredinței în jertfa lui Isus dată odată pentru totdeauna. Acesta este singurul păcat de care Duhul Sfânt încearcă acum să convingă lumea, conform cu Ioan 16: păcatul de a nu crede în Isus și de a respinge plata aprobată de Dumnezeu pentru păcate. Cu alte cuvinte, Pavel spune cam așa: „Frații mei evrei, vă tot spun că nu mai există jertfe repetate de animale pentru păcate, ci doar o singură jertfă a lui Isus. Ăsta e adevărul! Dar dacă continuați să păcătuiți de bună voie, necrezând acest adevăr și vă întoarceți la Lege, nu mai rămâne altă jertfă pentru păcatele voastre și veți rămâne nemântuiți, sub mânia lui Dumnezeu.” Apoi continuă în versetele 28 și 29, spunând că ori de câte ori cineva nu a ascultat de Legea lui Moise și a pus-o deoparte, acea persoană a murit fără milă. Cu mult mai severă va fi pedeapsa celor care dau la o parte Legea lui Cristos, îl călcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și consideră ca necurat și obișnuit (gr. Koinon = comun) sângele legământului prin care au fost sfințiți, insultând astfel spiritul harului! Acesta este păcatul voit despre care vorbește Pavel aici.

Din seria de mesaje “De la obișnuit la extraordinar” Ioan 14:21-26 21. Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.”22. Iuda, nu Iscarioteanul, I-a zis: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, […]

DOVEZI ALE SALVĂRII ETERNE (PARTEA II)Lumea perfectă versus lumea căzutăSă vedem o altă dovadă a eternalității mântuirii. Lucifer însuși și primul Adam au căzut în păcat aflându-se într-o lume perfectă și dintr-o poziție de sfințenie perfectă. Cu atât mai mult, într-o lume plină de rău, de ispite și de toate poftele și obiceiurile nesănătoase lucrând împotriva ta ca și credincios, probabilitatea de a cădea din mântuire este de un milion la unu, dacă Dumnezeu nu te-ar ține și nu ți-ar păstra mântuirea intactă prin puterea Duhului Sfânt. Apostolul Pavel spune în 1 Corinteni 1:7–9 că nu noi înșine, ci Domnul nostru Isus Cristos este Cel care ne va susține fără vină până la capăt pentru că Dumnezeu este credincios:1 Corinteni 1:7–9 (NTR / BVA)7 Astfel, nu sunteți lipsiți de niciun dar în timp ce așteptați descoperirea Domnului nostru Isus Cristos,8 El vă va susține cu forța Sa până la sfârșit, astfel încât să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos.9 Credincios este Dumnezeu, prin Care ați fost chemați la părtășia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru.Apoi Iuda spune că cei chemați sunt sfințiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați de El în Isus Cristos:Iuda 1:1 (NTR / BTF2015)1 Iuda, slujitor al lui Isus Cristos și frate al lui Iacov, către cei chemați, care sunt sfințiți de Dumnezeu Tatăl și păstrați în Isus Cristos:…1 Tesaloniceni 5:23–24 transmite aceeași idee că Dumnezeul păcii Însuși ne va sfinți și ne va păstra fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos, pentru că Cel care ne-a chemat este credincios și El este Cel care va face acest lucru:1 Tesaloniceni 5:23–24 (NTR / BTF2015)23 Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească complet, iar duhul, sufletul și trupul vostru să vă fie păzite întregi, fără vină, la venirea Domnului nostru Isus Cristos.24 Cel Ce vă cheamă este credincios și va face lucrul acesta.În cele din urmă, Iuda spune că Dumnezeu este capabil să ne ferească de cădere și să ne prezinte fără cusur înaintea slavei Sale:Iuda 1:24 (NTR)24 Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea gloriei Lui,… Legământul veșnicSă citim un pasaj convingător din Ieremia 32:37–40 despre Noul Legământ și efectele lui asupra credinciosului:Ieremia 32:37–40 (NTR / BTF2015)37 «Iată, îi voi aduna din toate țările unde i-am alungat în mânia, furia și înverșunarea Mea cea mare, îi voi aduce înapoi în locul acesta și-i voi face să locuiască în siguranță.38  Ei vor fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul lor.39  Le voi da o singură inimă și o singură cale, ca să se teamă de Mine pentru totdeauna, pentru binele lor și al copiilor lor după ei.40  Voi încheia cu ei un legământ veșnic, potrivit căruia nu Mă voi opri din a le face bine. Voi pune în inima lor teama de Mine, ca să nu se mai îndepărteze de Mine.În acest pasaj, Dumnezeu vorbește prin profetul Ieremia în mod specific poporului Israel, dar și despre Noul Legământ în Cristos extins mai târziu și asupra neamurilor. În versetul 37, Dumnezeu spune poporului Israel ceva particular, doar pentru ei ca națiune, și anume că într-o zi El îi va aduna din toate țările și îi va aduce înapoi la Ierusalim. Dar apoi, de la versetul 38 până la versetul 40, Dumnezeu începe să le spună lucruri despre Noul Legământ care se aplică tuturor credincioșilor în Cristos de astăzi. De unde știm asta? În primul rând, Dumnezeu le promite că vor fi poporul Său. Aceasta este o temă care se repetă atât în Vechiul cât și în Noul Testament. Dumnezeu a căutat întotdeauna o rasă aleasă și o Împărăție de preoți care să fie templul Său și în care să locuiască. Vedem în Exodul 19:5–6 o promisiune către poporul lui Israel că, dacă se supun Legii, ei vor fi acei oameni:Exod 19:5–6 (BTF2015)5 Și acum, dacă veți asculta într-adevăr de vocea Mea și veți ține legământul Meu, atunci voi Îmi veți fi un tezaur special, peste toate popoarele, pentru că tot pământul este al Meu.6 Și Îmi veți fi o Împărăție de preoți și o națiune sfântă. Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune copiilor lui Israel.Apoi, în Noul Testament, în 1 Petru 2:9, după răstignirea lui Isus, Dumnezeu le spune tuturor oamenilor care sunt în Cristos (atât evrei, cât și neamuri), la timpul prezent că ei sunt acea generație aleasă, propriul Său popor special, pentru că Cristos a împlinit toată Legea și toate condițiile:1 Petru 2:9 (BVA)9 Dar voi sunteți un popor ales, formând un regat de preoți și o națiune sfântă. Ați devenit societatea oamenilor sfinți care aparțin lui Dumnezeu. Astfel, voi puteți proclama lucrările speciale pe care le face Acela care v-a chemat din întuneric la excelenta Sa lumină!A doua dovadă că textul din Ieremia se aplică noii creații este promisiunea lui Dumnezeu că El va da acestui popor o singură inimă, nouă, și o singură cale, ca să se teamă de El pentru totdeauna. Cine este calea, singura cale către Dumnezeu? Isus Cristos. El spune aceasta în Ioan 14:6:Ioan 14:6 (NTR)6 Isus i-a răspuns: ‒ Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.Acum, după ce am stabilit că Ieremia 32:38–40 se aplică credincioșilor în Cristos, să observăm ce spune Dumnezeu despre acel Nou Legământ, respectiv despre salvare. În primul rând, în versetul 39, Dumnezeu spune că le va da o singură inimă și o singură cale, pentru ca ei să se teamă de El, PENTRU TOTDEAUNA. Cu alte cuvinte, această nouă inimă garantează că ei, prin propria lor alegere liberă, se vor teme de Dumnezeu PENTRU TOTDEAUNA, nu doar temporar. În al doilea rând, în versetul 40, Dumnezeu spune că El va face cu acești credincioși un LEGĂMÂNT VEȘNIC. Un legământ între două părți se încheie numai atunci când una dintre părți moare. Știm că Dumnezeu nu moare niciodată, dar știm, de asemenea, că nici credincioșii nu pot muri niciodată, deoarece au viața veșnică în noile lor spirite la momentul mântuirii. Mai mult decât atât, un legământ ETERN înseamnă că legământul nu se va termina NICIODATĂ, sugerând că credincioșii, chiar și prin libera lor alegere, nu vor dori niciodată să iasă din acel legământ. În al treilea rând, în a doua parte a versetului 40, Dumnezeu reiterează faptul că El va pune teama și respectul de El în inimile lor, astfel încât ei, chiar și prin libera lor alegere, să nu se îndepărteze de El. Faptele individuale versus natura moștenităÎnainte de venirea lui Cristos, de ce erau oamenii condamnați la iad în viitor după moartea fizică? Din cauza faptelor lor păcătoase individuale sau din cauza păcatului lui Adam care le-a fost transmis? Din cauza păcatului lui Adam, deoarece dacă Isus nu ar fi venit și nu ar fi murit pe cruce, oamenii buni ai Vechiului Testament precum Avraam, Noe, Ilie și toți ceilalți care au manifestat vreodată credința în Dumnezeu și au făcut fapte bune, ar fi rămas încă condamnați la iad în ciuda faptelor lor bune. În același mod, credincioșii în Cristos sunt mântuiți și rămân așa pe baza neprihănirii ultimului Adam, adică neprihănirea lui Isus, și nu pe seama faptelor lor bune făcute după mântuire. Poziția noii creațiiMai mult decât atât, Dumnezeu nu ar fi avut nicio garanție că Fiul Său nu a murit în zadar sau că cineva va ajunge până la capăt dacă El nu ar fi menținut acea mântuire. Să încercăm să răspundem la aceste întrebări mai adânci: în ce poziție te afli tu astăzi ca și creștin, în fața lui Dumnezeu? Există trei posibilități. Fie ești în poziția lui Adam de dinainte de cădere, în care poți pierde salvarea oricând, fie ești în poziția lui Isus de dinaintea crucii, adică trebuie să câștigi și să-ți păstrezi mântuirea, sau ești în poziția lui Isus de după înviere, în care nu poți nici să cazi înapoi în moarte și nici nu trebuie să câștigi și să-ți păstrezi mântuirea. Desigur, a treia poziție este cea adevărată și aceasta este inima Evangheliei, vestea cea mare, misterul pe care Dumnezeu l-a ținut ascuns de veacuri. Imposibila schimbare a naturiiEste posibil ca o ființă umană să-și schimbe natura după bunul plac? Chiar și în mod natural vorbind, ființele umane nu își pot schimba niciodată ADN-ul și nici nu pot deveni fiii și fiicele altcuiva. Este imposibil! De ce ar fi posibil acest lucru în sens spiritual, mai ales că acest domeniu îl guvernează întotdeauna pe cel natural și știind că lucrurile din domeniul natural sunt o analogie a lucrurilor spirituale? Cum poate fi posibil să fii o creație veche azi, o creație nouă mâine și apoi să te întorci, după un timp, la o creație veche? Desigur, așa ceva nu este posibil. Imposibila despărțire de dragosteSă vedem o altă dovadă biblică în favoarea siguranței și permanenței mântuirii în Romani 8:38–39.Romani 8:38–39 (NTR)38 Căci sunt convins că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici conducătorii, nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile,39 nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă ființă nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!Acest pasaj afirmă într-o manieră foarte detaliată că nimic și nimeni, niciun alt lucru creat, nu-i poate separa pe credincioși de dragostea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, majoritatea creștinilor adaugă din nou în mintea lor că „nimeni nu îi poate despărți, DECÂT EI ÎNȘIȘI”. Nu este adevărat. Cuvântul spune: „nici o altă FIINȚĂ”. Credincioșii sunt ființe umane create de Dumnezeu? Atunci nici ei nu se pot separa de iubirea Lui. Nici măcar nu vor dori să facă aceasta în adâncul inimii lor. În plus, această problemă este una vitală. Dacă credincioșii s-ar putea separa de iubirea lui Dumnezeu, atunci Cuvântul ar fi menționat-o în mod explicit. Poate un fiu sau o fiică naturală să-și schimbe ADN-ul pentru a deveni fiul sau fiica altcuiva? Nu. Atunci nici un fiu sau fiică spirituală nu își pot schimba ADN-ul divin spiritual. Poate un tată sau o mamă naturală și normală să renunțe vreodată la fiul sau fiica lor? Nu. Întrucât ei nu pot face aceasta ca ființe create după chipul lui Dumnezeu, cu atât mai mult, Dumnezeu Tatăl nu poate face asta. Părinții pământești sunt mai buni și mai iubitori decât Dumnezeu Însuși, care i-a creat după chipul Său? Desigur că nu. Dumnezeu este mult mai bun decât creația Sa. Măreția TatăluiMai departe, Ioan 10:27–29 declară că oile lui Isus nu vor pieri niciodată.Ioan 10:27–29 (BTF2015)27 Oile Mele aud vocea Mea și Eu le cunosc și ele Mă urmează;28 Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.29 Tatăl Meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.Dumnezeu, Tatăl este mai mare decât toți, chiar și decât credincioșii înșiși. Totuși, ei ar putea adăuga din nou în mintea lor: „Nimeni nu poate să-i smulgă din mâna Tatălui, decât ei înșiși. ” Factorul fricăPosibilitatea ca mântuirea să expire fie implicit, din cauza faptului că nu avem grijă cum ne trăim viața, fie prin libera noastră alegere, introduce în practica creștină o doză semnificativă de nesiguranță constantă, frică și anxietate. Însă, umblarea creștină ar trebui să fie în odihnă (Matei 11:28). Frica nu este un fruct al Duhului Sfânt. Credincioșii în Cristos nu ar trebui să trăiască în nici un fel de frică. Dacă tu, ca și credincios, detectezi în viața ta vreo teamă de acest gen că ți-ai putea cumva pierde salvarea, tu trebuie să știi că frica nu este de la Dumnezeu. Deoarece suntem încă expuși ispitelor și încă facem fapte păcătoase, întrebările repetitive, dacă mântuirea noastră a fost autentică sau dacă am trecut deja de punctul de unde nu mai este întoarcere, sunt inevitabile. Posibilitatea ca, într-un fel sau altul, salvarea să se piardă, elimină siguranța și, în cel mai bun caz, dă loc doar speranței. Însă, faptul în sine că tu vrei să te asiguri că nu vei renunța niciodată la Cristos, arată că salvarea ta a fost autentică și veșnică.Fără certitudinea și fixitatea salvării eterne, nu există pace reală. Fără pace, nu există bucurie. Fără bucurie, nu există capacitatea de a-i iubi pe ceilalți oameni necondiționat. În consecință, nici Dumnezeu nu ne iubește necondiționat dacă noi trebuie să ne menținem mântuirea, fie direct sau indirect, prin faptele noastre bune, în mod continuu. Însă, 1 Ioan 4:18 spune că nu există frică în dragoste și că iubirea perfectă o alungă, deoarece frica implică chin. Cel ce se teme nu a fost făcut desăvârșit în dragoste, adică nu a ajuns să fie pe deplin convins de cât de mult îl iubește Dumnezeu și că acea dragoste este fără condiții. Mai mult decât atât, acceptarea fricii că ți-ai putea pierde mântuirea prin alegerea ta revelează o încredere nebiblică în efortul și în faptele tale bune de a te menține în credință. Dumnezeu este Cel care te-a uns și te întărește în Cristos (2 Corinteni 1:21), și El este, de asemenea, Cel care lucrează în tine atât pentru a voi, cât și pentru a face fapte corespunzătoare mântuirii, pentru buna Sa plăcere (Filipeni 2:13).Nu în ultimul rând, să ne întrebăm următoarele: oare oamenii (atât credincioșii, cât și necredincioșii) se întorc împotriva lui Dumnezeu din pură ură față de El, așa cum a făcut diavolul, sau poate din cauza unor traume din trecutul vieții lor, din cauza anumitor frustrări sau așteptări greșite neîmplinite? De cele mai multe ori, dacă nu întotdeauna, oamenii care par a fi împotriva lui Dumnezeu și vorbesc urât despre El, o fac din frustrare sau din lipsă de înțelegere. Dumnezeu cunoaște inima omului și nu ia în considerare acele afirmații verbale, atunci când nu sunt intenționate. Slavă Domnului că nu le ia în seamă! Cum poate un credincios născut din nou să ajungă vreodată într-o stare de ură autentică împotriva lui Dumnezeu? Este ca și cum ai spune că Dumnezeu sau Isus Cristos ar putea într-o zi să renunțe la starea lor de sfințenie și să devină păcat. Este imposibil! Cele mai multe astfel de apostazii aparente ale creștinilor provin din așteptări neîmplinite și nu din faptul că aceștia doresc cu adevărat să renunțe la mântuire. Motivația trăirii sfinteSingurul motiv pentru care credincioșii (în special predicatorii) promovează ideea că creștinii își pot pierde mântuirea, este acela de a-i motiva pe copiii lui Dumnezeu la o viață sfântă, mai precis la un comportament moral. Cu alte cuvinte, „trăiește sfânt sau mergi în iad”! Totuși, mai întâi, creștinii sunt îndreptățiți și făcuți neprihăniți în momentul salvării, fără a face nimic bun sau rău. În al doilea rând, dacă adevărații credincioși și-ar putea pierde credința, stimulentul lor pentru sfințire sau pentru a trăi o viață sfântă devine corupt. Frica de iad devine motorul principal mai degrabă decât dorința autentică a credinciosului de a se sfinți, dorință care izvorăște dintr-o inimă regenerată ca răspuns copleșitor la iubirea inițială a lui Dumnezeu. Frica de iad nu este motivația dumnezeiască potrivită și cu siguranță nu ține pe termen lung. „Vestea bună” a pierderii mântuiriiO mântuire fluctuantă adaugă o măsură considerabilă de reticență credincioșilor în ceea ce privește evanghelizarea și o lipsă de atracție a Evangheliei pentru cei ce nu-L cunosc pe Cristos. Lumea și viața în general sunt deja pline de incertitudini. O mântuire îndoielnică, cu posibilitatea de a pierde credința, nu este o veste bună și atrăgătoare, în niciun fel. Ipoteza pierderii mântuiriiAcum, să presupunem pentru o clipă, că este posibil, ca și credincios în Cristos, să-ți pierzi mântuirea prin păcat. De câte păcate e nevoie pentru a te face să îți pierzi salvarea? Biblia nu menționează un număr maxim de păcate care te vor face să-ți pierzi implicit mântuirea. Apoi, odată ce o pierzi, o mai poți recupera? Dacă da, aceasta ar presupune să fii botezat în apă și cu Duhul Sfânt din nou, lucru care nu se găsește nicăieri în Biblie. Dacă nu poți obține mântuirea înapoi, de unde știi când ai trecut de punctul de neîntoarcere? Există un punct atât de specific și decisiv? Dacă într-adevăr îți poți pierde mântuirea, cum de acest proces nu este descris în detaliu nicăieri în Biblie? Cum poți ști când ai pierdut-o? Deoarece aceasta nu este o problemă banală, ci o chestiune de viață și de moarte, majoritatea creștinilor ar dori să știe despre aceasta, iar Biblia ar fi trebuit să o acopere. Dar Biblia nu face asta! Evangheliile și epistolele menționează clar cum pot fi mântuiți oamenii și când este momentul exact când pot ști cu siguranță că sunt mântuiți (Romani 10:9-10). Însă, nu menționează nicăieri clar când credincioșii pot să știe că au căzut din credință și și-au pierdut salvarea eternă.Romani 10:9–10 (NKJV)9 Fiindcă, dacă mărturisești cu gura ta că Isus este Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți, vei fi mântuit.10 Căci omul crede cu inima, ca să primească dreptatea, și mărturisește cu gura, ca să primească mântuirea.

DOVEZI ALE SALVĂRII ETERNE (PARTEA I)Introducere”Sunt oare încă salvat? Am fost de fapt vreodată salvat cu adevărat?” Ți-au venit vreodată în minte astfel de întrebări ca și credincios născut din nou? Știu că pe mine m-au urmărit de multe ori, deși credeam că sunt un credincios adevărat în Cristos, născut din nou, botezat în apă și mântuit. De ce? Pentru că încă păcătuiam ca și creștin și uneori în mod repetat în același domeniu. Când se întâmpla asta, mă simțeam rușinat, îmi părea rău de ceea ce făceam și mă întrebam: „Oare voi vedea vreodată vreun progres real în sfințenie în viața mea de creștin, astfel încât să nu fiu nevoit să-mi fac griji sau să-mi fie frică că îmi voi pierde mântuirea? Voi depăși vreodată complet și permanent comportamentele păcătoase care se repetă din nou și din nou, deși le-am mărturisit și am decis să mă schimb de atâtea ori?” Nu știam ce să fac pentru că îmi doream atât de mult să fiu plăcut Domnului, dar mă simțeam fără speranță. Conștiința mea a continuat să mă apese cu condamnare ani de zile până când am început să mă tem că acumularea acestor păcate a anulat deja sau va anula mântuirea mea veșnică undeva în viitorul apropiat, deși le-am mărturisit și mi-a părut sincer rău de ele. Obișnuiam să mă întreb: „Cât timp mă va suporta Dumnezeu până când va renunța complet la mine?” Ori de câte ori mă îmbarcam într-un avion, plângeam înaintea lui Dumnezeu și mă asiguram că mi-am mărturisit toate păcatele ca să nu fiu pierdut veșnic în caz că avionul se prăbușea. Având aceste întrebări care nu îmi dădeau pace în mod constant, am devenit descurajat în umblarea mea de creștin. În loc să mă bucur de salvarea mea, să-L iubesc pe Dumnezeu din ce în ce mai mult și să-L urmez cu o inimă neîmpovărată, mă simțeam mereu nevrednic, chiar și atunci când poate nu aveam în minte un anumit păcat. Îmi era greu uneori să mă rog sau să citesc Biblia. Și mai problematic era faptul că eram implicat în mod regulat în slujirea publică în biserică. Conduceam închinarea în fiecare săptămână, predicam Cuvântul și mă rugam pentru oameni. Treptat mi-am pierdut toată încrederea în a mai sluji lui Dumnezeu și oamenilor și am devenit atât de concentrat pe sine încât L-am pierdut din vedere pe Cristos și tot ceea ce El a făcut pentru mine. În ciuda eforturilor și intențiilor mele bune, am continuat să păcătuiesc. Păcatele mele nerezolvate continuau să se adune, împovărându-mi conștiința și făcându-mă să mă simt fără speranță și paralizat din punct de vedere spiritual. Am început să cred că nu voi putea trăi niciodată o viață sfântă și că voi fi întotdeauna în condamnare, vinovăție și depresie. Rețineți că nu trăiam în păcate grave cum ar fi adulter, droguri, băutură, fumat, furt sau minciună. Eram copil de pastor născut și crescut într-o familie creștină, însă aveam unele lucruri cu care mă confruntam. Într-o zi după întâlnirea de biserică, am decis serios să renunț la a-L urma pe Domnul pentru că mă săturasem să lupt și să mă prefac că sunt bine. De asemenea, eram convins că viața mea creștină a suferit pagube ireparabile și că eram deja pierdut. Așa că, m-am gândit în sinea mea: „Ce folos? De ce să mă mai chinui când mi-am pierdut deja mântuirea? De ce să mai încerc?” Dacă ai experimentat vreodată ceva asemănător, această serie de articole este pentru tine. Din fericire, Duhul Sfânt a avut milă de mine și nu m-a lăsat acolo. El a început încet să-mi dezvăluie adevăruri profunde despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la cruce și despre mântuire.Adevărații credincioși, care sunt născuți din nou și îndreptățiți prin credința în Cristos, pot să își piardă vreodată mântuirea prin păcat? Curând mi-am dat seama că această întrebare a fost o sursă de controversă pentru o lungă perioadă de timp printre creștini. Aceasta este într-adevăr o problemă de o importanță considerabilă în viața creștină practică. Pe de o parte, dacă nu există nicio garanție că mântuirea este permanentă, credincioșii pot experimenta o mare anxietate și nesiguranță, ca și mine, subminând eficiența și puterea Evangheliei în viața lor creștină. Pe de altă parte, dacă mântuirea este sigură și credincioșii sunt păstrați salvați independent de viețile și faptele lor, rezultatul ar putea fi delăsare sau indiferență față de cerințele morale și spirituale ale Evangheliei, ceea ce se numește libertinism. Prin urmare, clarificarea și stabilirea învățăturii scripturale referitoare la siguranța credinciosului este esențială pentru o viață biruitoare.Au existat două perspective predominante ale acestei controverse asupra siguranței eterne a salvării: una în care perseverența noastră în credință și sfințire condiționează păstrarea mântuirii, iar cealaltă în care mântuirea este asigurată de Dumnezeu pentru eternitate, independent de sfințirea noastră. În această serie de articole, voi susține că mântuirea autentică este păstrată de Dumnezeu pentru totdeauna, sfințirea fiind un rezultat al acestei mântuiri și nu o condiție pentru a o menține. Voi realiza acest obiectiv dezvăluind mai întâi dovezile biblice conform cărora credincioșii adevărați în Cristos nu își pot pierde niciodată mântuirea. Apoi voi aborda cele mai comune obiecții biblice la siguranța veșnică a mântuirii pentru adevărații credincioși născuți din nou și voi încerca să răspund la ele.Această serie de articole descrie o altă aplicație sau consecință (pe lângă mărturisirea păcatelor și Cina Domnului) a realității că credincioșii au devenit liberi de condamnare pentru totdeauna, iar păcatele lor viitoare au fost, de asemenea, eradicate. Un dar gratuit și irevocabilSă citim două pasaje care ilustrează însăși natura mântuirii și a vieții eterne:Efeseni 2:8 (RMNN)8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu.Romani 6:23 (RMNN)23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.Prima dovadă că tu, ca și credincios născut din nou, nu îți poți pierde niciodată mântuirea este faptul că mântuirea și viața eternă sunt daruri gratuite de la Dumnezeu. Chiar și expresia „dar gratuit” este un pleonasm pentru că orice dar este gratuit prin însăși definiția cuvântului „dar”, însă am folosit-o pentru a mă asigura că înțelegem că este gratuit. Un cadou nu vine cu nici un fel de obligații, condiții, muncă sau fapte bune necesare pentru a-l câștiga sau a-l păstra. Știind că acest cadou nu vine de la o ființă umană, ci de la Dumnezeul Atotputernic, care este mereu credincios și de încredere, care nu se schimbă niciodată și dă oamenilor numai daruri bune și perfecte (Iacov 1:17), ne dă și mai multă siguranță și încredere.Mai mult, îndreptățirea sau achitarea veșnică a păcatelor tale este primită numai prin credință și independentă de faptele Legii. Aceasta înseamnă că nu ți-ai primit mântuirea pe baza faptelor tale bune, nu este menținută prin faptele tale bune făcute după momentul salvării și nici nu se pierde prin faptele tale rele. Care sunt lucrările Legii? Sunt fapte bune și sfinte, făcute pentru Domnul, dar care sunt făcute prin efort uman și cu scopul greșit de a te menține drept cu Dumnezeu și de a fi plăcut Lui. Deoarece mântuirea ta este independentă de faptele tale, ea este sigură și eternă. Romani 3:28 arată clar acest lucru:Romani 3:28 (BTF2015 / NTR)28 De aceea noi considerăm că omul este declarat drept prin credință, fără faptele Legii.Mântuirea este și un dar irevocabil. De unde știm asta? Însăși natura lui Dumnezeu ilustrată în Romani 11:29 ne dezvăluie acest fapt:Romani 11:29 (BTF2015)29 Fiindcă darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile.Deși contextul acestui verset este chemarea lui Israel de către Dumnezeu, el dezvăluie ceva general valabil și adevărat despre natura lui Dumnezeu: odată ce El a dat un dar cuiva, odată ce a chemat sau binecuvântat pe cineva, El nu se pocăiește și nu-i pare rău de acel lucru, orice s-ar întâmpla. Darurile, chemările și binecuvântările de la Dumnezeu sunt întotdeauna irevocabile. Cei născuți din nou au primit darul dreptății și au fost chemați la mântuire. Acest dar și această chemare sunt irevocabile din punctul de vedere al lui Dumnezeu odată ce credincioșii le acceptă prin credință. Definiția vieții eterneÎn plus, conform multor pasaje precum Romani 6:23, Ioan 3:36, Ioan 5:24 și Ioan 6:47, credincioșii în Cristos au deja viață veșnică. Cum pot deveni din nou neeterni și temporali? Printre altele, însăși definiția ETERNITĂȚII include conceptul de existență fără sfârșit. Nu numai atât, dar această existență fără sfârșit este plină de viața lui Dumnezeu. Sigiliul Duhului SfântSă facem un pas mai departe. Conform cu Ioan 14:16, Duhul Sfânt a fost dat credincioșilor pentru a rămâne cu ei și în ei PENTRU ETERNITATE:Ioan 14:16 (BVA)16 Eu voi ruga pe Tatăl; și El vă va oferi un alt «Ajutor» care să rămână cu voi etern.Versetul nu adaugă nicio calificare sau condiție pentru timpul cât Duhul Sfânt va rămâne în credincioși. Spune doar PENTRU TOTDEAUNA. Cum poate El să rămână veșnic în ei dacă își pot pierde mântuirea oricând? Cum poate fi luat Duhul Sfânt înapoi? Cum poate „pentru totdeauna” să devină finit și oscilant? Cum poate fi rupt sigiliul veșnic al Duhului Sfânt descris în Efeseni 1:13–14, Efeseni 4:30, 2 Corinteni 1:21–22 și 5:5? Nu poate fi rupt niciodată. Un sigiliu spiritual făcut de Dumnezeu este etern.2 Corinteni 1:21-22 (NTR)21 Cel Care ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și Care ne-a uns, este Dumnezeu.22 El a și pus sigiliul pe noi și ne-a dat, în inimile noastre, garanția Duhului. Răscumpărarea eternă și moștenirea eternăEvrei 9:12, 15 spun că Isus a dobândit pentru noi o RĂSCUMPĂRARE ETERNĂ și o MOȘTENIRE ETERNĂ:Evrei 9:12 (BTF2015) Nici prin sângele țapilor și vițeilor, ci prin propriul lui sânge a intrat o singură dată în Locul Preasfânt, obținând o răscumpărare eternă pentru noi.Evrei 9:15 (BTF2015)15  Și din această cauză, el este mijlocitorul noului testament, pentru ca prin moarte, pentru răscumpărarea încălcărilor care au fost sub primul testament, cei chemați să primească promisiunea moștenirii eterne.În general, credincioșii din trupul lui Cristos cred într-o răscumpărare de moment și într-o moștenire temporară care se află în permanență într-o stare de fluctuație în funcție de comportamentul lor. În raport cu modul în care te porți, îți poți pierde mântuirea și atunci trebuie să te naști din nou DIN NOU. Însă, dacă ai putea într-adevăr să-ți pierzi mântuirea la următorul tău păcat, cel mai iubitor lucru pe care Dumnezeu, Tatăl, l-ar putea face pentru tine ar fi să te omoare și să te ducă în cer imediat după ce L-ai primit pe Cristos în inima ta, ca să poți rămâne mântuit.Unii oameni ar putea spune că adjectivul ETERN înseamnă doar că răscumpărarea și moștenirea sunt disponibile oamenilor pentru totdeauna. Într-adevăr, cuvântul ETERN poate să nu se refere neapărat la faptul că odată ce ai răscumpărarea și mântuirea, ele sunt fixe și veșnice pentru tine indiferent de ceea ce faci. Totuși, dacă ne uităm la contextul din Evrei 9 și comparăm Vechiul Legământ (unde marele preot intra o dată pe an în Locul Preasfânt cu sângele animalelor ca să ispășească pentru oameni) cu Noul Legământ (unde Isus a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt cu propriul Său sânge), putem concluziona că răscumpărarea veșnică pe care Isus a obținut-o pentru noi este și ea fixă și veșnică în natură. Termenul ETERN înseamnă că răscumpărarea nu este temporară sau parțială, ci acoperă toate timpurile și toate păcatele. Sămânța nepieritoareUn alt argument vine din 1 Petru 1:23, care vorbește despre sămânța Cuvântului lui Dumnezeu:1 Petru 1:23 (BVA)23 Voi ați fost regenerați nu dintr-o „sămânță” care se degradează în timp, ci prin Cuvântul viu al lui Dumnezeu care rămâne etern – deci este o „sămânță” care nu va fi distrusă.Noua creație se naște din nou din sămânța nepieritoare și nealterabilă a Cuvântului lui Dumnezeu, care este o entitate vie și rămâne în veci. Din moment ce Cuvântul lui Dumnezeu trăiește pentru totdeauna, cum ar putea vreodată să PIARĂ o nouă creație născută din această sămânță? Un singur spirit cu DomnulApoi, pe baza 1 Corinteni 6:17, odată ce ești mântuit și te unești cu Domnul, ești făcut UN SINGUR SPIRIT cu El:1 Corinteni 6:17 (BVA / NTR)17 Dar cel care se unește cu Domnul, devine un singur spirit cu El.Cum ai putea să fii despărțit vreodată de El? Aceasta ar însemna o ruptură a Trinității în sine, ceea ce este imposibil. Chiar și atunci când Isus a fost pe cruce, El nu a fost despărțit de Treime în duhul Său. A rămas una cu Trinitatea. Puterea ultimului AdamUn alt argument biblic puternic în favoarea permanenței mântuirii vine din Romani 5, care îl descrie pe ultimul Adam, Isus Cristos, ca fiind MULT MAI puternic decât primul Adam. În ce fel? Înainte de venirea lui Cristos, nimeni nu putea „cădea” din moarte și întuneric „în dreptate”, indiferent de câte fapte bune și sfinte a făcut, nu-i așa? Acum, dacă oamenii care sunt creații noi (2 Corinteni 5:17) și sunt transferați din domeniul întunericului în Împărăția lui Dumnezeu (Coloseni 1:13) pot cădea înapoi în întuneric din cauza păcatelor și faptelor lor rele, în sensul că natura lor devine păcat din nou și își pierd mântuirea și starea lor de neprihănire, acest lucru Îl face pe Isus Cristos mult mai lipsit de putere decât Adam. Și natura lui Dumnezeu devine mult mai ineficientă. În cele din urmă, acest lucru ar arăta că moartea e mai puternică decât viața. Însă, Romani 5 îl descrie pe ultimul Adam ca fiind mult mai puternic și mai mare decât primul Adam. Viața naturală și viața spiritualăApoi, Faptele Apostolilor 17:28 susține că viața pământească naturală nu se poate menține singură, ci oamenii trăiesc, se mișcă și își au ființa în Dumnezeu.Faptele Apostolilor 17:28 (NTR)28 „Căci în El trăim, ne mișcăm și existăm“; sau, așa cum au spus și unii dintre poeții voștri: „Căci și noi suntem din neamul Lui“.Întrucât Dumnezeu susține viața naturală pământească, cu atât mai mult, cum ar putea viața spirituală să se susțină singură? Dumnezeu trebuie să mențină credința, dragostea și activitatea sfântă pe care El le-a inițiat prin intermediul alegerii libere a oamenilor. Deoarece Dumnezeu ocrotește viața naturală, tot așa ne putem aștepta ca El să o păzească și pe cea spirituală, așa cum vedem în Filipeni 1:6, Iuda 1:24 și 1 Corinteni 1:8. Să citim aceste pasaje:Filipeni 1:6 (BVA / BTF2015)6 Eu sunt convins că Acela care a început o bună lucrare în voi, o va finaliza până în ziua lui Cristos Isus.Iuda 1:24 (NTR)24 Iar a Celui Ce poate să vă păzească de cădere și să vă facă să stați fără cusur și cu bucurie înaintea gloriei Lui,…1 Corinteni 1:8 (BVA / NTR)8 El vă va susține cu forța Sa până la sfârșit, astfel încât să fiți fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos.

Ascultați un cuvânt - din fericire - foarte bun și - poate că din păcate - foarte necesar al părintelui Stephen de Young despre ce înseamnă, de fapt, ca cineva să fie posedat de diavol, aducând în atenția noastră diferite modele de posesie cum ar fi cazul lui Iuda, idolatria și adicția.Audiție plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/

2 Împărați 18:1-7 1. În al treilea an al lui Osea, fiul lui Ela, împăratul lui Israel, a început să domnească Ezechia, fiul lui Ahaz, împăratul lui Iuda.2. Avea douăzeci şi cinci de ani când a ajuns împărat şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Abi, fata lui […]

Ascultați un cuvânt foarte bun al lui Johnatan Pageau în care acesta ne demonstrează că Iuda a folosit compasiunea pe post de armă și după exemplul său sunt până astăzi organizații care acționează astfel.Audiție plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/

2 Imparati 23:1-15 Împăratul Iosia a strâns la el pe toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului.2. Apoi s-a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, prorocii şi tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din […]

Mica 5:2-52. „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”3. De aceea, îi va lăsa până la vremea când va naşte […]

Noi, cei mai mulți, îl detestăm pe Iuda și o apreciem pe Maria, sora lui Lazăr care a uns pe Domnul cu mir și I-a spălat picioarele cu părul capului ei.Totuși, nu cumva în realitate faptele noastre ne arată că suntem exact contrariul a a ceea ce credem?Audiați acest material pentru a afla acest lucru dimpreună cu alte taine ce se ascund în evenimentele întâmplate în Săptămâna Mare.Audiție plăcută!

Isaia 7:14 NTR 14. De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. Mica 5:2 NTR 2. „Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce […]

În acest episod am câteva gânduri și explicații legate de Iuda 20-24 iar în rubrica File de carte prezint cartea lui Christian Brien intitulată Fundamentele Credinței Creștine.

Mărturisirea păcatelor în 1 Ioan 1:91 Ioan 1:5–2:1 (BTF2015) 5 Acesta de fapt este mesajul pe care l-am auzit de la El și pe care vi-l relatăm, că Dumnezeu este lumină și în El nu este deloc întuneric.6 Dacă spunem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul;7 Dar dacă umblăm în lumină, așa cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos, Fiul său, ne curăță de tot păcatul.8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine și adevărul nu este în noi.9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte păcatele și să ne curețe de toată nedreptatea.10 Dacă spunem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos și cuvântul Lui nu este în noi.1 Copilașii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiți. Și dacă cineva păcătuiește, avem un Mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos Cel drept. Întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem în legătură cu 1 Ioan 1:9 este următoarea: Acest verset se adresează credincioșilor sau oamenilor fără Cristos? În contextul a tot ceea ce am văzut până acum, acest pasaj nu poate fi adresat credincioșilor în Cristos, pentru că se referă la credincioși, atunci subminează întreaga Evanghelie. Dacă toate păcatele noastre trecute, prezente și viitoare au fost iertate, nu mai rămâne nimic de iertat. Dacă am devenit neprihăniți în momentul mântuirii, atunci nu mai există nici o nedreptate de care să fim curățați. Nu putem afirma că am fost curățați de tot păcatul, dar că și încă mai suntem în proces de curățare, amândouă în același timp. Când Isus a spălat picioarele ucenicilor, El i-a spus lui Petru în Ioan 13:10: Ioan 13:10 (BTF2015) 10 Isus i-a spus: Cel ce este scăldat nu are nevoie să își spele decât picioarele, deoarece este în totul curat; și voi sunteți curați, dar nu toți.”  Pe baza acestui verset, mulți creștini trag concluzia în mod greșit că ei, ca și credincioși născuți din nou, sunt complet spălați și curățați într-un sens, dar că trebuie totuși să își spele „picioarele” prin a cere iertare pentru păcatele pe care încă le mai fac. O astfel de concluzie este inconsistentă cu ceea ce a făcut Isus la cruce și nu are nimic de-a face cu contextul spălării picioarelor, care era despre slujirea unii altora. Revenind la 1 Ioan 1:9, această Scriptură a fost scrisă unei adunări de credincioși, dar a fost destinată celor care nu cred și vom vedea de ce. Vedem acest tip de adresare și în epistola către Romani, care a fost și ea scrisă în principal credincioșilor. Cu toate acestea, vedem că Romani 10:9-10 se adresează celor fără Cristos, care ar fi putut fi în biserică printre credincioși și le spune cum să fie mântuiți. Mai mult, în bisericile noastre de astăzi, predicatorii folosesc de obicei expresia „frați și surori” pentru a se adresa congregației, însă s-ar putea ca nu toți din congregație să fie adevărați frați și surori. Unii ar putea fi doar creștini cu numele în timp ce alții pot să nu-L cunoască pe Cristos deloc. În același mod, mai ales primul capitol din 1 Ioan a fost scris bisericii ca și întreagă congregație, dar avea în vedere un anumit context și o anumită problematică a zilei care se regăsea în biserică, și anume Gnosticismul. Gnosticismul provine din cuvântul grecesc „gnosis”, care înseamnă cunoaștere sau înțelegere a lucrurilor. Știm din istoria bisericii că spre sfârșitul primului secol și începutul celui de-al doilea secol, proto-Gnosticismul, și în special Docetismul, și-au făcut apariția în biserică. Docetismul era doctrina că Isus Cristos nu a venit în carne, că El nu a avut un trup fizic, și ca drept urmare și suferințele Lui au fost doar aparente. Câțiva ani mai târziu, această doctrină s-a dezvoltat într-un sistem teologic cunoscut sub numele de Gnosticism. Pe la mijlocul secolului al doilea, Gnosticismul ajunsese la o formă matură și completă, iar adepții săi produceau deja propriile evanghelii și epistole, dintre care Evanghelia lui Toma și Evanghelia lui Iuda sunt câteva exemple. Ioan pare să fi anticipat această dezvoltare a Gnosticismului și amenințarea ce o prezenta pentru sănătatea bisericii, așa că a scris 1 Ioan pentru a contracara influența acestui curent. Gnosticismul unifica dualismul grecesc cu misticismul estic. El adoptase perspectiva dualistică că tot ce este imaterial sau spiritual e bun în timp ce tot ce are o formă materială e rău. La aceasta s-a adăugat și accentul misticismului estic pe o cunoaștere spirituală secretă rezervată doar pentru puținii aleși. Gnosticii încercau să aibă părtășie cu credincioșii în biserică și în felul acesta ideile și gândurile lor s-au infiltrat în creștinism. Ei spuneau lucruri de genul următor: „E bine că ești creștin, e bine că ești familiarizat cu Isus Cristos, dar acum permite-mi să te călăuzesc spre o cunoaștere mai profundă a unor adevăruri spirituale adânci, care vor debloca în secret mai multă semnificație și scop pentru tine”. După cum am menționat deja pe scurt, două convingeri primare referitoare la Cristos și creștinism îi caracterizau pe Gnostici și acestea erau ideile care îl îngrijorau pe Ioan. În primul rând, ei nu credeau că Isus Cristos a venit în trup fizic. În al doilea rând, ei nu credeau că păcatul este real sau existent la nivel spiritual, așa că în final negau păcatul sau, mai bine zis, negau natura păcătoasă transmisă de la Adam către toți oamenii la nivel de duh. Iată cum argumentau ei că păcatul nu este real în duhul uman. Gnosticii credeau că orice fel de păcate sau pofte, fie ele păcate sexuale sau alte dependențe, apar doar în lumea fizică. Însă, aceștia considerau că ei trăiesc la un nivel spiritual, și nu unul fizic, datorită cunoașterii profunde și secrete pe care ei credeau că o posedă. Prin urmare, orice se întâmpla în domeniul fizic era mai puțin important pentru ei și era chiar considerat o fabricație a realității, o iluzie, deoarece realitatea se petrecea la nivel spiritual unde păcatul nu exista. Din acest motiv, Gnosticii credeau că Isus nu a avut un trup fizic. Ar fi fost un lucru inferior și dezonorant ca Isus să fie legat de un trup fizic, așa că Isus trebuia să fi fost pur spiritual după părerea lor. De aceea, deschiderea necaracteristică a primei epistole a lui Ioan arată în mod clar că adresarea inițială nu a fost către credincioși, ci către Gnostici, care nu credeau că Isus a venit în trup. Nu există nici un salut către credincioși, spre deosebire de ceea ce găsim în a doua și a treia epistolă. În schimb, apostolul Ioan deschide prima sa epistolă cu o adresare directă a ereziei gravă a Gnosticilor: 1 Ioan 1:1 (BTF2015) 1 Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit, referitor la Cuvântul vieții. Mai târziu, în capitolul 4, Ioan menționează că oricine nu mărturisește că Isus Cristos a venit în trup nu este de la Dumnezeu și are spiritul lui Anticrist, din nou contracarând erezia Gnostică: 1 Ioan 4:1-3 (BTF2015)1 Preaiubiților, să nu credeți fiecare duh, ci puneți la încercare duhurile, dacă sunt din Dumnezeu, fiindcă mulți profeți falși au ieșit în lume.2 Prin aceasta să cunoașteți Duhul lui Dumnezeu. Fiecare duh, care mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, este din Dumnezeu,3 Și fiecare duh, care nu mărturisește că Isus Cristos a venit în carne, nu este din Dumnezeu și acesta este acel duh al Anticristului, despre care ați auzit că are să vină; și acum este deja în lume. Ioan accentuează faptul că Isus a venit într-adevăr în trup fizic, pentru că Ioan însuși împreună cu ceilalți ucenici Îl auziseră, Îl văzuseră și Îl atinseseră pe Isus. De ce era atât de important și vital de crezut faptul că Isus a venit în trup fizic? De ce orice duh care mărturisea opusul era numit duhul Anticristului? Dacă Isus nu ar fi avut un trup fizic, atunci El nu ar fi fost un adevărat Fiul al omului. Și dacă nu ar fi fost pe deplin om, atunci El nu s-ar fi putut identifica cu oamenii și să plătească pedeapsa păcatelor lor, iar în final, El nu ar fi fost Cristosul, sau Mesia Salvatorul. Negarea trupului fizic al lui Isus însemna același lucru cu   negarea Lui Însuși ca și Cristos, ca și Mesia. Din această cauză, Ioan a numit duhul Anticristului orice duh care nu mărturisea că Isus Cristos a venit în trup. Apoi, în versetul 9 din capitolul 1, Ioan atacă a doua erezie a Gnosticismului – și anume negarea păcatului – și încearcă să îi convingă pe Gnostici să-și recunoască și să-și mărturisească păcatele, pentru ca Dumnezeu să îi ierte și să-i curățească de orice nedreptate. Abia în capitolul 2 din prima epistolă a lui Ioan vedem pentru prima dată fraza ”copilașii mei”, sugerând că, de la acel capitol încolo, apostolul Ioan se va adresa credincioșilor. Acum, haideți să parcurgem fiecare verset din contextul pasajului din 1 Ioan 1:9 și să-l explicăm. 1 Ioan 1:5 spune că „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric deloc”. Există doar două tărâmuri sau împărății în care oamenii pot fi localizați: în LUMINĂ (cei mântuiți) sau în ÎNTUNERIC (cei pierduți). Următorul verset spune că „Dacă spunem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu împlinim adevărul”. Gnosticii erau foarte buni în a pretinde că și ei erau mântuiți, dar, în realitate, aceștia se aflau încă în tărâmul întunericului din cauza convingerilor lor greșite. Se mințeau atât pe ei înșiși cât și pe alții fără ca macăr să fie conștienți de aceasta și nu trăiau adevărul. De aceea, în versetul 7, Ioan le spune: „Dar dacă umblăm în lumină așa cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții și sângele lui Isus Cristos, Fiul Său, ne curăță de tot păcatul”. Mulți creștini interpretează „umblarea în lumină” ca fiind umblarea „conform” luminii sau „după” lumină în termeni de moralitate. Însă, acest verset nu vorbește aici despre lumină în sensul comportamentului moral și al faptelor morale, ci în ceea ce privește tărâmul în care oamenii umblă și trăiesc, sau în termeni de natura duhului lor. Nu este vorba atât de mult despre CUM umblă ei, ci UNDE umblă. Aceștia nu pot INTRA și IEȘI din lumină. Să citim câteva pasaje care explică aceste două tărâmuri: 1 Tesaloniceni 5:5 (BTF2015) 5 Voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei; nu suntem ai nopții, nici ai întunericului.  Coloseni 1:13 (BTF2015) 13 (El) ne-a eliberat din puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului său iubit. 2 Corinteni 6:14–15 (BTF2015) 14 Nu vă înjugați în mod inegal cu cei ce nu cred; fiindcă ce părtășie are dreptatea cu fărădelegea? Și ce comuniune are lumina cu întunericul? 15 Și ce armonie este între Cristos și Belial? Sau ce parte are cel ce crede cu cel ce nu crede?  Mulți credincioși cred că lumina înseamnă cunoaștere și informații despre Lege (legea morală, sau cele Zece Porunci, mai precis), iar umblarea în lumină înseamnă că trebuie să trăiască și să umble în conformitate cu nivelul de cunoaștere și de revelație pe care îl au din Lege. Cu alte cuvinte, umblarea în lumină pentru ei înseamnă pur și simplu a trăi o viață morală. Însă, dacă înțelegem semnificația LUMINII din versetul 7 ca fiind CUM să trăim (adică comportamentul nostru), atunci noi, ca și credincioși, ar trebui să trăim în conformitate cu LUMINA în același fel în care Dumnezeu Însuși trăiește în conformitate cu LUMINA, adică o trăire perfectă. Trăim noi oare pe deplin în lumină prin faptele noastre așa cum Dumnezeu trăiește în lumină, adică în sfințenie perfectă? Desigur că nu. Așadar, lumina nu se referă la comportament, ci la o natură, la un tărâm. Mai mult, dacă înțelegem umblarea în lumină în termeni de comportament și de CUM să trăim, atunci versetul 7 s-ar citi în felul următor: „Atât timp cât nu păcătuim (adică umblăm în conformitate cu lumina), sângele lui Isus ne curăță de tot păcatul”. De ce anume ne mai curăță sângele lui Isus dacă deja nu mai umblăm în păcat? Adevărul este că noi, chiar ca și credincioși autentici, mai facem încă fapte păcătoase în trupul și sufletul nostru, dar datorită naturii duhului nou, nu vom mai umbla niciodată în tărâmul întunericului. Mersul la McDonalds nu transformă o persoană într-un BigMac, așa cum nici mersul într-un garaj nu transformă o persoană într-o mașină. Sângele lui Isus ne curăță de tot păcatul în momentul când intrăm în tărâmul luminii, după cum concluzionează și versetul 7, chiar dacă încă mai facem acțiuni păcătoase după ce am fost curățați. La momentul mântuirii, sângele lui Cristos curățește atât păcatul de la nivelul duhului cât și toate faptele păcătoase făcute de noi în timp (în trecut, prezent și viitor) la nivelul sufletului și trupului. Credincioșii nu experimentează niciodată vreun moment, în timpul zilei sau al nopții, când nu sunt curați de orice păcat. Păcatul nu face nici ca părtășia sfinților cu Dumnezeu să fie ruptă. Dumnezeu nu așteaptă ca tu să îți restaurezi relația cu El după ce ai păcătuit, pentru că ea nu se rupe niciodată. Noi gândim în felul acesta că părtășia cu Dumnezeu, Tatăl, se întrerupe atunci când păcătuim, deoarece întreaga lume din jurul nostru funcționează așa. De exemplu, ori de câte ori într-o căsnicie soții fac greșeli și se rănesc unul pe altul, aceștia nu divorțează imediat, dar acele greșeli afectează părtășia dintre cei doi și persoana responsabilă trebuie să-și ceară iertare pentru ca acea părtășie să fie restaurată. Și noi transferăm acest mod de gândire în relația noastră cu Dumnezeu și credem că Dumnezeu este ca oamenii și așteaptă scuzele noastre înainte ca El să ne poată ierta și să aibă din nou părtășie cu noi. Dar Dumnezeu nu este ca oamenii. El a luat inițiativa de a plăti pentru păcatele noastre prin jertfa Fiului Său chiar înainte de a ne naște și a exista. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, noi nu ieșim niciodată din părtășie cu El. Numai mintea și conștiința noastră ne spun că suntem în afara părtășiei cu El și simțim nevoia să facem ceva pentru a remedia acest lucru. Da, s-ar putea să-l întristăm pe Duhul Sfânt și să frustrăm harul lui Dumnezeu, după cum Efeseni 4:30 ne arată, dar El nu întrerupe niciodată părtășia Sa cu noi din această cauză. Să presupunem pentru o clipă că într-adevăr ai ieși din părtășia cu Dumnezeu atunci când păcătuiești. Cum ar arăta oare această stare? Haideți să o definim împreună. Înseamnă aceasta că Dumnezeu este atât de supărat pe tine, încât El nu te mai ajută cu nimic până nu îți mărturisești păcatul, chiar dacă Îi ceri ceva în rugăciune? Înseamnă aceasta că nu te mai poți baza pe Dumnezeu în nici un lucru și că ești pe cont propriu până nu-ți mărturisești păcatele? Nu, desigur că nu. O, ce-i mai place diavolului atunci când gândești așa și acesta este de fapt scopul său prin condamnare: să crezi că Dumnezeu este supărat pe tine din cauza păcatului tău și că nu ar trebui nici să îndrăznești să mai vorbești cu El sau să-I ceri ceva. Aceasta este o gândire complet greșită și nebiblică în Noul Testament. Acest lucru era adevărat numai în Vechiul Testament. Oamenii experimentau înfrângere și dezastre atunci când păcătuiau împotriva lui Dumnezeu. Dar aceasta se întâmpla din cauză că Isus Cristos nu plătise încă pedeapsa pentru păcatele  lor. Pentru ca israeliții să poată experimenta în mod regulat binecuvântările lui Dumnezeu, aveau și ei o cale: ei trebuiau fie să respecte întotdeauna Legea (ceea ce știm că nu puteau tot timpul), fie să aducă jertfe de animale și să ceară iertare imediat când păcătuiau. Acest lucru nu mai este adevărat în Noul Testament datorită jertfei eterne a lui Isus, care ne iartă o dată pentru totdeauna. Așa cum am menționat anterior în alte locuri, întristarea Duhului Sfânt nu este același lucru cu ofensarea sau supărarea Lui. Duhul Sfânt ar fi ofensat și supărat dacă, fie nu ar exista dragoste și grijă pentru credincioși din partea Sa, fie nu ar exista jertfa de sânge pentru ispășirea celor ce au crezut. Întristarea se referă la o suferință și o durere cauzate de dragoste. Duhul Sfânt se întristează pentru că El ne iubește și suferă când vede cum ne distrugem pe noi înșine și permitem morții să se manifeste în viața noastră prin păcat. Cuvântul „mărturisește” din 1 Ioan 1:9 este cuvântul grecesc „Homologeo”, care înseamnă „a spune același lucru ca și altcineva, a fi de acord cu cineva sau a recunoaște”. Prin urmare, a ne mărturisi păcatele înseamnă a spune același lucru despre păcatele noastre pe care Dumnezeu îl spune: că păcatul este real, dar că păcatele noastre au fost iertate și spălate prin sângele Domnului nostru Isus Cristos (Apocalipsa 1:5). Când realizăm că am păcătuit și că, de fapt, ne-am născut în păcat și în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu datorită păcatului adamic, adevărata mărturisire înseamnă a fi de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu cu privirea la soluția Lui pentru păcat și a ne exprima recunoștința față de El pentru realitatea iertării noastre în Cristos. Pe baza acestui verset, multe biserici creștine învață că cei ce au crezut deja în Cristos trebuie să-și mărturisească păcatele în mod regulat pentru a fi iertați. Ei învață că credincioșii pot intra și ieși din părtășia cu Dumnezeu, așa cum am menționat mai devreme. Ei spun că credincioșii trebuie să mențină o contabilitate strictă a păcatelor cu Dumnezeu. Motivul acestei contabilități este ca ei să nu uite păcatele pe care le-au comis și astfel să nu fie în afara părtășiei cu Dumnezeu pentru o perioadă lungă de timp. Dacă acest verset într-adevăr vorbește despre mărturisirea păcatelor în mod regulat, atunci trebuie să se refere la toate păcatele, atât CUNOSCUTE cât și NECUNOSCUTE, deoarece versetul nu spune să mărturisim doar păcatele CUNOSCUTE și nu există nici un alt verset în Biblie care să spună aceasta. Fiecare păcat trebuie recunoscut și mărturisit, altfel pe acestui acest verset, suntem încă nedrepți. Nu putem selecta doar ce dorim noi să mărturisim. Nu putem să mărturisim doar păcatele pe care ni le amintim. Și după cum cu toții știm, nu este omenește posibil să mărturisim fiecare păcat din gând, cuvânt sau faptă. Putem noi oare să știm și să ne amintim întotdeauna fiecare păcat și să-l mărturisim, inclusiv păcatele de omisiune? Dacă iertarea păcatelor depinde de mărturisirea noastră regulată a păcatelor, atunci avem o problemă serioasă de depășit, una imposibilă. S-ar putea să te întrebi: ”Ce să fac totuși atunci când păcătuiesc? Să ignor păcatul pur și simplu și să nu îi spun niciodată lui Dumnezeu că îmi pare rău?” Nu neapărat, însă voi explica mai multe despre aceasta mai târziu.În cele două cazuri în care vedem cuvântul „păcate” în 1 Ioan 1:9, este folosit substantivul grecesc „Hamartia”. Două cuvinte comune sunt traduse din greacă ca și ”păcat” în Noul Testament, dar acestea au conotații diferite. Cele două cuvinte sunt Hamartano (un verb) și Hamartia (un substantiv). Amândouă cuvintele înseamnă în mod literal ”a rata ținta când cineva trage cu săgeata”. Însă, verbul Hamartano este folosit în Biblie cu sensul de comportament păcătos care ratează ținta sfințeniei (adică ”un lucru pe care îl facem din când în când”), în timp ce substantivul Hamartia denotă starea interioară care este în afară țintei și nu faptele. Potrivit cunoscutului profesor al Bibliei, William Vine, substantivul Hamartia indică ”un principiu sau o sursă a acțiunii, un element lăuntric care produce fapte, un principiu sau o putere guvernantă”. Cu alte cuvinte, substantivul Hamartia se referă la principiul păcatului, la starea păcătoasă moștenită și transmisă de la Adam după cădere. Este interesant și important de observat că Pavel folosește unul dintre aceste două cuvinte mult mai mult decât pe celălalt. Știi care este acesta? În totalitatea epistolelor sale, Pavel folosește verbul Hamartano doar de 14 ori, în comparație cu o utilizare copleșitoare de 55 de ori a substantivului Hamartia. Aceste două cuvinte apar cel mai mult în cartea Romani, unde raportul este și mai uimitor: 6 utilizări ale verbului Hamartano, comparativ cu 39 de utilizări ale substantivului Hamartia! De cele mai multe ori, când întâlnim cuvântul „păcat” în cartea Romani, Pavel nu vorbește despre comportament păcătos, ci despre condiția de păcat. Prin întrebuințarea formei de substantiv a acestui cuvânt, Ioan (ca și Pavel) în mod clar nu se referea la comiterea unor acte păcătoase individuale în timp, pentru că altfel ar fi folosit forma verbală „Hamartano”. Deși a folosit pluralul substantivului Hamartia (care s-ar traduce păcate), Ioan se referea la natura păcatului moștenită de la Adam la nivel spiritual, împreună cu totalitatea acțiunilor păcătoase generate de acea natură la nivelul sufletului și al trupului în toate timpurile (trecut, prezent și viitor). În lumina acestui lucru, cred că acum suntem mult mai în măsură să înțelegem că 1 Ioan 1:9 nu vorbește despre mărturisirea păcatelor noastre de fiecare dată când păcătuim cu gândul sau cu fapta. Ioan vorbea despre nevoia de a recunoaște și de a mărturisi lui Dumnezeu faptul că suntem păcătoși din cauza păcatului lui Adam și de a primi iertarea totală pentru toate păcatele noastre prin lucrarea terminată a lui Isus. Cât de des trebuie să facem acest lucru? O singură dată, la mântuire. De aceea, 1 Ioan 1:9 este un verset care se aplică la mântuire și care îi încurajează pe păcătoși să recunoască și să-și mărturisească starea lor păcătoasă sau „identitatea de păcătoși”, să se nască din nou prin credința în Domnul Isus Cristos și să li se înlocuiască natura păcătoasă din Adam cu o nouă natură neprihănită și dreaptă prin Cristos. Pentru a fi pe deplin convinși că aceasta este ceea ce avea în vedere Ioan, haideți să aruncăm o privire la încă trei pasaje din Evanghelii, unde același substantiv Hamartia a fost folosit la plural și să analizăm semnificația acestuia în acele contexte. Primul este Matei 1:21: Matei 1:21 (BTF2015)21 Și ea va naște un Fiu și îi vei pune numele ISUS, pentru că El va salva pe poporul Său de păcatele lor (gr. Hamartias). Cu siguranță, Isus nu și-a salvat poporul de toate acțiunile și faptele păcătoase în sensul că aceștia nu le mai fac în timp după mântuire, ci El i-a salvat de păcatele lor în sensul naturii moștenite de la Adam și al acțiunilor păcătoase care sunt generate de acea natură în toate timpurile. Luca 24:47 ilustrează același lucru în conjuncție cu pocăința; reflectă același sens de stare sau condiție: Luca 24:47 (BTF2015)47 Și pocăința și iertarea păcatelor (gr. Hamartias) să fie predicate în numele Lui printre toate națiunile, începând de la Ierusalim. Al treilea pasaj se găsește la Matei 3:5-6, unde spune în felul următor: Matei 3:5-6 (BTF2015)5 Atunci au ieșit la el (Ioan Botezătorul) Ierusalimul și toată Iudeea și toată regiunea de jur împrejurul Iordanului,6 Și erau botezați de el în Iordan, mărturisindu-și păcatele (gr. Hamartias). După cum s-a menționat anterior, putem destul de ușor trage concluzia că, acești oameni care veneau la Ioan Botezătorul, nu-i mărturiseau acestuia păcatele lor individuale, ci păcatele lor în sens cumulativ. Acum, revenind la 1 Ioan 1:9, doctrina eretică Gnostică nu admitea starea păcătoasă a omului. Ioan a abordat această erezie direct în primul capitol din 1 Ioan și îi îndemna pe cei atinși de curentul Gnostic să-și mărturisească starea lor de păcat și să primească iertarea completă a lui Cristos, precum și curățarea totală de toată nedreptatea lor, prin lucrarea Sa terminată de la cruce. O dată ce credincioșii devin drepți în momentul mântuirii, aceștia nu mai pot avea nedreptate de care să fie curățați din nou. Numai cei care nu cred trebuie să fie curățați de orice nedreptate.”Ce spune atunci apostolul Ioan despre comiterea noastră de păcate la nivel de suflet și trup, după ce am devenit credincioși?” Doar două versete mai târziu, în al doilea capitol al epistolei, Ioan răspunde la această întrebare în timp ce își începe adresa către credincioși: 1 Ioan 2:1 (BTF2015) 1 Copilașii mei, vă scriu acestea, ca să nu păcătuiți (gr. Hamartano). Și dacă cineva păcătuiește (gr. Hamartano), avem un Mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos Cel drept.  De data aceasta, cuvintele „păcat” și „păcate” sunt reprezentate prin verbul grecesc „Hamartano”. Ioan se referă acum la comiterea păcatelor de către credincioși – adică la gândurile și faptele lor păcătoase. Ce spune Ioan cu privire la aceasta? El ne reamintește că, atunci când eșuăm ca și credincioși, avem un Avocat la Tatăl – pe Isus Cristos. El este Avocatul nostrum, angajat de Însuși Tatăl, care ne reprezintă și ne apără împotriva tuturor acuzațiilor diavolului. El este cel mai bun Avocat al tuturor timpurilor și are cea mai bună apărare în favoarea noastră: sângele Său prețios care vorbește răscumpărare pentru eternitate! Datorită Domnului nostru Isus și a ceea ce a realizat El la cruce, avem iertare și rămânem drepți înaintea lui Dumnezeu chiar și atunci când mai păcătuim. Așa după cum apostolul Pavel le-a reamintit credincioșilor din Corint, care eșuaseră de multe ori prin păcat, că ei încă erau templul Duhului Sfânt, Ioan ne reamintește nouă cine suntem în Cristos și pe Cine avem ca reprezentant al nostru la dreapta lui Dumnezeu. Apoi, în versetul 12 al aceluiași capitol 2, Ioan întărește ceea ce a spus în versetul 2: 1 Ioan 2:12 (NTR) 12 Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate datorită numelui Său.  Ce spune el aici? El le reamintește copilașilor spirituali, care încă se mai simt condamnați, că păcatele lor sunt deja iertate datorită numelui Său și nu din cauza mărturisirii lor.  

Evanghelia după Matei 2:1-12 - Sorin Prodan - Biserica Baptistă Providența Brașov 1 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim 2 şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” 3 Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. 4 A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. 5 „În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul: 6 „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.” 7 Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua. 8 Apoi i-a trimis la Betleem şi le-a zis: „Duceţi-vă de cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc: şi, când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.” 9 După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. 10 Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. 11 Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. 12 În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.

Evanghelia după Matei 2:1-12 - Sorin Prodan - Biserica Baptistă Providența Brașov 1 După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit nişte magi din răsărit la Ierusalim 2 şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.” 3 Când a auzit împăratul Irod acest lucru, s-a tulburat mult; şi tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el. 4 A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Hristosul. 5 „În Betleemul din Iudeea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin prorocul: 6 „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.” 7 Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi şi a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua. 8 Apoi i-a trimis la Betleem şi le-a zis: „Duceţi-vă de cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc: şi, când Îl veţi găsi, daţi-mi şi mie de ştire, ca să vin şi eu să mă închin Lui.” 9 După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul. 10 Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. 11 Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis vistieriile şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă. 12 În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.

Ieremia 35:1-10 - Sorin Prodan - Biserica Baptistă Providența Brașov 1 Cuvântul rostit către Ieremia din partea Domnului, pe vremea lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, sună astfel: 2 „Du-te la casa recabiţilor, vorbeşte cu ei şi adu-i în Casa Domnului, în una din chilii, şi dă-le să bea vin!” 3 Am luat pe Iaazania, fiul lui Ieremia, fiul lui Habazinia, pe fraţii săi, pe toţi fiii săi şi toată casa recabiţilor 4 şi i-am dus la Casa Domnului, în chilia fiilor lui Hanan, fiul lui Igdalia, omul lui Dumnezeu, lângă chilia căpeteniilor, deasupra chiliei lui Maaseia, fiul lui Şalum, uşierul. 5 Am pus înaintea fiilor casei recabiţilor nişte vase pline cu vin şi pahare şi le-am zis: „Beţi vin!” 6 Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: „Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri; 7 şi nici să nu zidiţi case, să nu semănaţi nicio sămânţă, să nu sădiţi vii, nici să nu stăpâniţi vii, ci toată viaţa voastră să locuiţi în corturi, ca să trăiţi multă vreme în ţara în care sunteţi străini.” 8 Astfel, noi ascultăm tot ce ne-a poruncit Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru; nu bem vin toată viaţa noastră, nici noi, nici nevestele noastre, nici fiii, nici fiicele noastre; 9 nu zidim nici case ca locuinţe pentru noi şi nu stăpânim nici vii, nici ogoare, nici pământuri însămânţate: 10 ci locuim în corturi şi urmăm şi împlinim tot ce ne-a poruncit tatăl nostru Ionadab.

Viața este un dar de la Dumnezeu!

La judecata lui Isus au fost mai multe categorii de oameni. Omul care se simte amenintat (fariseii), omul distras (Pilat), omul iertat (Baraba), si omul disperat (Iuda). Isus a murit pentru fiecare dintre ei si pentru fiecare dintre noi. 

Ucenicul trădător crede ca Mesia are un pret. Iuda  a tradat pentru 30 de dar ceilalti ucenici au tradat pentru ca le era frica de moarte. Care este pretul pentru care esti dispus sa tradezi?

Iosua 14:6-12 NTR 6Fiii lui Iuda s‑au apropiat de Iosua la Ghilgal, iar Caleb, fiul chenizitului Iefune, i‑a zis: „Tu știi ce i‑a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine și despre tine, pe când eram la Kadeș-Barnea. 7Eu aveam patruzeci de ani atunci când Moise, robul Domnului, m‑a trimis din Kadeș-Barnea ca […]

Imprevizibilul s-a petrecut și providența divină și-a trimis Îngerul care a dat victoria regelui lui Iuda. Pentru că există în ceruri un Dumnezeu, El nu va permite ca poporul Său să fie distrus. La final, îi va da victoria. Citește acest devoțional și multe alte meditații biblice pe https://devotionale.ro #devotionale #devotionalaudio

ISPITA COMPROMISULUI „Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale...” (Iuda 24).

În acest episod vorbesc despre tema căinței, și ce îi urmează acesteia. Iuda Iscarioteanul și Petru au avut finaluri diferite în urma căinței pentru că s-au adresat cu problema lor unor persoane diferite. Iuda se izbește de insensibilitatea fariseilor și a preoților când se întoarce cu căință și cu banii trădării în mână, dar este respins. Petru plânge și el cu amar dar este primit de Isus care l-a iertat și i-a arătat o încredere extraordinară încredințându-i turma Sa. în grijăÎn a doua parte prezint cartea Biblia pe care a citit-o Isus de Philip Yancey.

Miracolele biblice au, prin definiție, martori. Minunea se raportează, așadar, la capacitatea de cuprindere a minții omenești. Ce spune omul credincios? Că Suveranul care dictează legile universului poate să le și suspende. Ar fi absurd, deci, să credem că modernii au făcut un salt cognitiv în raport cu evreii primului secol. După ce-au consumat abandonul, teama sau lașitatea, bărbații din jurul lui Iisus au proclamat lumii învierea Învățătorului lor. Toma, în particular, n-a vorbit despre o nălucire, ci despre experiența în carne și oase a vederii Celui Slăvit, Mesia, Fiul lui Dumnezeu. Petru, Andrei sau Ioan știau ceea ce noi toți știm, anume că morții sunt condamnați la putrefacție. Mironosițele au luat la mormântul lui Iisus uleiuri esențiale pentru a stopa un proces natural de corupție biologică, entropie fizică și degradare olfactivă. Mormântul gol, însă, coroborat cu aparițiile Mântuitorului în conclavul apostolilor au produs scandalul creștinismului. Deși răstignit din grabă (Caiafa), calcul utilitar (Pilat) sau lăcomie pentru bani (Iuda), Iisus înviază. El a parcurs drumul dinspre centrul simbolic al Israelului (Templul lui Solomon) către marginea societății (Dealul Căpățânii) pentru a ne spune că întunericul istoriei noastre private (sau universale) n-are deloc ultimul cuvânt în fața Luminii pascale.

Toate lucrurile care s-au întâmplat cu Domnul Isus au fost regizate și orchestrate de Dumnezeu. Foarte multe din cele ce s-au întâmplat, foarte multe au fost profețite.Localitatea unde urma să Se nască Mântuitorul a fost profețită - Betleemul din Iuda.Prorocia lui Simeon despre Domnul Isus:„Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile și slava poporului Tău Israel.” Simeon i-a binecuvântat și a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” (Luca 2:29‭-‬32‭, ‬34‭-‬35)Domnul Isus a trăit viața Lui fără păcat. Cum ai trăit viața ta anul acesta?Domnul Isus este Mântuitorul și Domnul. Dar cine este Domnul Isus pentru tine?"Și Isus creștea în înţelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor." (Luca 2:52)Cât de mult am crescut în înțelepciune anul acesta? Cât de plăcut am fost înaintea Domnului și înaintea oamenilor?Trăiesc cum vreau sau cum spune Scriptura?Haideți să ne gândim la Domnul Isus ca și Domn al nostru, Păstor, Mântuitor, ca și Cel de la care trebuie să învățăm și să-I fim supuși.--------------------"Worthy Of Praise"Background music by Jay Manwww.ourmusicbox.com

Toate lucrurile care s-au întâmplat cu Domnul Isus au fost regizate și orchestrate de Dumnezeu. Foarte multe din cele ce s-au întâmplat, foarte multe au fost profețite. Localitatea unde urma să Se nască Mântuitorul a fost profețită - Betleemul din Iuda. Prorocia lui Simeon despre Domnul Isus: „Acum, slobozește în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor, lumina care să lumineze neamurile și slava poporului Tău Israel.” Simeon i-a binecuvântat și a zis Mariei, mama Lui: „Iată, Copilul acesta este rânduit spre prăbușirea și ridicarea multora în Israel și să fie un semn care va stârni împotrivire. Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gândurile multor inimi.” (Luca 2:29‭-‬32‭, ‬34‭-‬35) Domnul Isus a trăit viața Lui fără păcat. Cum ai trăit viața ta anul acesta? Domnul Isus este Mântuitorul și Domnul. Dar cine este Domnul Isus pentru tine? "Și Isus creștea în înţelepciune, în statură și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor." (Luca 2:52) Cât de mult am crescut în înțelepciune anul acesta? Cât de plăcut am fost înaintea Domnului și înaintea oamenilor? Trăiesc cum vreau sau cum spune Scriptura? Haideți să ne gândim la Domnul Isus ca și Domn al nostru, Păstor, Mântuitor, ca și Cel de la care trebuie să învățăm și să-I fim supuși. -------------------- "Worthy Of Praise" Music by Jay Man www.ourmusicbox.com

⁃ Galateni 5:16-17 - nu putem face tot ce voim; ⁃ Psalmul 38:9 - Dumnezeu vede toate dorințele noastre; ⁃ Geneza 3:6 Adam și Eva - a văzut, a poftit (dorința), a luat și astfel a păcătuit și s-au ascuns de Dumnezeu; Dorințele vin prin vedere și prin auz. Dorințele apar și când miroși, chiar și când pui mâna pe ceva. ⁃ David și Batșeba - 2 Samuel 11 - a poftit pe Batșeba, a păcătuit și apoi încearcă să ascundă; ⁃ Dorința femeii - Geneza 3:16 - dorința ei trebuie să se țină de bărbat, ea vrea să conducă (duce la păcat), se țin dorințele de BĂRBATUL EI. El trebuie să stăpânesc dorințele femeii care nu sunt după voia lui Dumnezeu; ⁃ Dorințele copiilor 1 Corinteni 13:11 - vorbesc ceea ce vor ei, ceea ce doresc și nu te mai întreabă ai sau n-ai; copiii se gândesc numai la ei uneor; Noi în relațiile noastre trebuie să fim maturi, nu ca niște copii. ⁃ Dorințele celor răi - Eclesiastul 8:11 – au dorința sa facă rău/au dorință să slujească dumnezeiilor străini (Iosua 24:15) caută să-și slujească mai mult lor înșiși, decât lui Dumnezeu. Ioan 5:39-40 - nu vor să vină la Domnul Isus, chiar dacă cunosc mult (Ioan 16:2) “slujesc” pe Dumnezeu ca să împiedice pe alții să slujească pe Dumnezeu; ⁃ Dorințele ereticilor - Iuda 1:6 - caută să împlinească dorințele firii pământești - cheamă la obiceiuri, la egoism (Galateni 5:3), tulbură pe creștini (Galateni 5:12), provoacă certuri și dezbinări (Galateni 5:15), imoralitate (Galateni 5:19), vor câștig material (2 Petru 2:3). La ce duc dorințele greșite? • Duc la păcat (Iacov 1:14-15) • Despărțire de Dumnezeu (Isaia 59:2) • Pedeapsa de la Dumnezeu (2 Tesalonicieni 1:8) • Nu vor mosteni împărăția lui Dumnezeu. Dorințele Creștinului • Dorințe de a avea înțelepciune de la Dumnezeu (2 Cronici 1:11); nu e destul să ai dorința de a sluji lui Dumnezeu, important ce dorințe mai ai în afară, trebuie de evitat dorințele rele (căderea lui Solomon, femei) • Dorințele vin de la Dumnezeu și înfăptuirea tot vine de la Dumnezeu (Filipeni 2:12) • Dorință față de Cuvântul lui Dumnezeu (1 Petru 2:2) - dacă nu-i dorință atunci e semn de întrebare dacă ești mântuit, pentru că dorința aceasta mereu trebuie să fie; • Dorința de a sluji lui Dumnezeu (Iosua 24:15) dorința celui ce se teme de Dumnezeu este de a-L sluji oriunde; • Ucenicii văd dorințele noastre dacă sunt mai mult după voia lui Dumnezeu; foarte important mereu oriunde aș fi să am dorința de a sluji lui Dumnezeu; Dorința lui Dumnezeu • Pentru creația lui Dumnezeu - cum voiește (1 Corinteni 15:38) • Pentru oameni - ca sa fie mântuiți ( 2 Timotei 2:4) • Ca oameniii să vină la cunoștința adevărului • Ca oamenii să laude pe Domnul și să-L slăvească Dorințe sau responsabilități? 1. Nu putem face tot ce voim - Duhul Sfânt ori firea pământească (Galateni 5:17) 2.Să răstignim firea cu dorințele ei (Galateni 5:24) 3. Datoria fiecărui om este să aibă frică de Domnul și să împlinească Cuvântul Lui (Eclesiastul 12:13) 4. Datoria de a ne sluji unii pe alții (Ioan 13:14) 5. Dorințele noastre le spunem Domnului (Psalmul 145:19) Cum să ne controlăm dorințele? • Să analizez dacă e bună dorința sau rea; • Să caut să fac tot după voia lui Dumnezeu; • Dorințele să fie pentru folosul altora; ⁃ Ce dorințe mă definesc pe mine? ⁃ Cum privește Dumnezeu la dorințele mele? ⁃ Cui aduc folos dorințele mele? -------------------- "Worthy Of Praise" Music by Jay Man www.ourmusicbox.com

⁃ Galateni 5:16-17 - nu putem face tot ce voim;⁃ Psalmul 38:9 - Dumnezeu vede toate dorințele noastre;⁃ Geneza 3:6 Adam și Eva - a văzut, a poftit (dorința), a luat și astfel a păcătuit și s-au ascuns de Dumnezeu;Dorințele vin prin vedere și prin auz. Dorințele apar și când miroși, chiar și când pui mâna pe ceva.⁃ David și Batșeba - 2 Samuel 11 - a poftit pe Batșeba, a păcătuit și apoi încearcă să ascundă;⁃ Dorința femeii - Geneza 3:16 - dorința ei trebuie să se țină de bărbat, ea vrea să conducă (duce la păcat), se țin dorințele de BĂRBATUL EI. El trebuie să stăpânesc dorințele femeii care nu sunt după voia lui Dumnezeu;⁃ Dorințele copiilor 1 Corinteni 13:11 - vorbesc ceea ce vor ei, ceea ce doresc și nu te mai întreabă ai sau n-ai; copiii se gândesc numai la ei uneor;Noi în relațiile noastre trebuie să fim maturi, nu ca niște copii.⁃ Dorințele celor răi - Eclesiastul 8:11 – au dorința sa facă rău/au dorință să slujească dumnezeiilor străini (Iosua 24:15) caută să-și slujească mai mult lor înșiși, decât lui Dumnezeu.Ioan 5:39-40 - nu vor să vină la Domnul Isus, chiar dacă cunosc mult (Ioan 16:2) “slujesc” pe Dumnezeu ca să împiedice pe alții să slujească pe Dumnezeu;⁃ Dorințele ereticilor - Iuda 1:6 - caută să împlinească dorințele firii pământești - cheamă la obiceiuri, la egoism (Galateni 5:3), tulbură pe creștini (Galateni 5:12), provoacă certuri și dezbinări (Galateni 5:15), imoralitate (Galateni 5:19), vor câștig material (2 Petru 2:3).La ce duc dorințele greșite?• Duc la păcat (Iacov 1:14-15)• Despărțire de Dumnezeu (Isaia 59:2)• Pedeapsa de la Dumnezeu (2 Tesalonicieni 1:8)• Nu vor mosteni împărăția lui Dumnezeu.Dorințele Creștinului• Dorințe de a avea înțelepciune de la Dumnezeu (2 Cronici 1:11); nu e destul să ai dorința de a sluji lui Dumnezeu, important ce dorințe mai ai în afară, trebuie de evitat dorințele rele (căderea lui Solomon, femei)• Dorințele vin de la Dumnezeu și înfăptuirea tot vine de la Dumnezeu (Filipeni 2:12)• Dorință față de Cuvântul lui Dumnezeu (1 Petru 2:2) - dacă nu-i dorință atunci e semn de întrebare dacă ești mântuit, pentru că dorința aceasta mereu trebuie să fie;• Dorința de a sluji lui Dumnezeu (Iosua 24:15) dorința celui ce se teme de Dumnezeu este de a-L sluji oriunde;• Ucenicii văd dorințele noastre dacă sunt mai mult după voia lui Dumnezeu; foarte important mereu oriunde aș fi să am dorința de a sluji lui Dumnezeu;Dorința lui Dumnezeu• Pentru creația lui Dumnezeu - cum voiește (1 Corinteni 15:38)• Pentru oameni - ca sa fie mântuiți ( 2 Timotei 2:4)• Ca oameniii să vină la cunoștința adevărului• Ca oamenii să laude pe Domnul și să-L slăveascăDorințe sau responsabilități?1. Nu putem face tot ce voim - Duhul Sfânt ori firea pământească (Galateni 5:17)2.Să răstignim firea cu dorințele ei (Galateni 5:24)3. Datoria fiecărui om este să aibă frică de Domnul și să împlinească Cuvântul Lui (Eclesiastul 12:13)4. Datoria de a ne sluji unii pe alții (Ioan 13:14)5. Dorințele noastre le spunem Domnului (Psalmul 145:19)Cum să ne controlăm dorințele?• Să analizez dacă e bună dorința sau rea;• Să caut să fac tot după voia lui Dumnezeu;• Dorințele să fie pentru folosul altora;⁃ Ce dorințe mă definesc pe mine?⁃ Cum privește Dumnezeu la dorințele mele?⁃ Cui aduc folos dorințele mele?--------------------"Worthy Of Praise"Background music by Jay Manwww.ourmusicbox.com

Biblia audio - traducerea Dumitru Cornilescu. Voce: Ioan Ciobota. Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore! Daca vrei sa primesti gratis intreaga Biblie audio pe E-mail, scrie pe adresa ciobotaioan@yahoo.com, sau trimite un mesaj SMS pe telefon la +40 728 276 516, acelasi numar si pe Whatsapp sau Viber. Poti asculta pe telefonul mobil folosind si aplicatia Bible, de la YouVersion, selectand versiunea Dumitru Cornilescu VDC. Aceasta inregistrare audio nu are niciun fel de copyright. Este publica si poate fi folosita de oricine, oriunde si oricand, fara niciun fel de obligatii, de nicio natura, fata de nicio persoana sau entitate. Doar fata de Dumnezeu. Este PERMISA si chiar INCURAJATA copierea si multiplicarea acestei inregistrari a Bibliei. Asadar, inregistrarea audio nu contine niciun fel de copyright, insa textul din care s-a citit pentru aceasta inregistrare contine copyright. Drept urmare, va rugam frumos sa adaugati precizarea de mai jos - care se refera doar la textul folosit, nu si la partea audio - pe orice site sau in orice mediu folositi, preluati sau multiplicati aceasta inregistrare: Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www biblesociety org uk.

Biblia audio - traducerea Dumitru Cornilescu. Voce: Ioan Ciobota. Asculta intreaga Biblie in doar 90 de ore! Daca vrei sa primesti gratis intreaga Biblie audio pe E-mail, scrie pe adresa ciobotaioan@yahoo.com, sau trimite un mesaj SMS pe telefon la +40 728 276 516, acelasi numar si pe Whatsapp sau Viber. Poti asculta pe telefonul mobil folosind si aplicatia Bible, de la YouVersion, selectand versiunea Dumitru Cornilescu VDC. Aceasta inregistrare audio nu are niciun fel de copyright. Este publica si poate fi folosita de oricine, oriunde si oricand, fara niciun fel de obligatii, de nicio natura, fata de nicio persoana sau entitate. Doar fata de Dumnezeu. Este PERMISA si chiar INCURAJATA copierea si multiplicarea acestei inregistrari a Bibliei. Asadar, inregistrarea audio nu contine niciun fel de copyright, insa textul din care s-a citit pentru aceasta inregistrare contine copyright. Drept urmare, va rugam frumos sa adaugati precizarea de mai jos - care se refera doar la textul folosit, nu si la partea audio - pe orice site sau in orice mediu folositi, preluati sau multiplicati aceasta inregistrare: Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society. Used by permission. To find out more about the Cornilescu translation visit www biblesociety org uk.

Uita-te pentru persoanele corupte - Watch out for the people who sneak in and try to corrupt the valid teaching.

Iuda trădează Isus şi Isus este arestat - Judas betrays Jesus, who is then arrested.

Wed, 1 Jan 1772 12:00:00 +0100 http://epub.ub.uni-muenchen.de/2777/ http://epub.ub.uni-muenchen.de/2777/1/4P.germ.208_34.pdf Unbekannter Autor Manasses rex Iuda. ein Trauerspiel ... ; vorgestellet von dem Lyceum und Gymnasium der Gesellschaft Jesu zu Burghausen den 2. und 4. Herbstmonats 1772. Burghausen: Klatzinger, 1772 0