POPULARITY
De ce facem din ce în ce mai puțini copii în România? Am stat de vorbă cu trei profesori remarcabili, Dumitru Borțun, Ioan Gherghina și Grigore Iuga, pentru a dezbate acest subiect extrem de important. Am analizat cauzele profunde ale declinului demografic și am căutat soluții concrete. Am discutat despre emanciparea femeii și despre cum tradiția se raportează la lumea modernă, dar și despre probleme de sănătate care ne afectează viitorul ca națiune. A fost o discuție deschisă, fără ocolișuri, în care am încercat să găsim calea cea mai bună. Fiecare dintre noi are o parte din răspuns, iar educația este cheia. Sper ca acest episod să vă inspire să priviți problema cu alți ochi și să acționăm împreună. Viitorul nostru e în mâinile noastre, și e timpul să facem ceva. IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.
L-am invitat pe Ovidiu Atanasiu să discutăm despre o temă esențială pentru viitorul nostru: educația copiilor. Am vorbit deschis despre cum ar trebui să pregătim copiii pentru o lume în continuă schimbare, în care meseriile de azi ar putea să nu mai existe mâine.Am abordat subiecte sensibile precum încrederea în sine, responsabilitatea și rolul nostru, al părinților, în acest proces. De asemenea, am discutat despre cum putem să le dăm uneltele necesare pentru a se adapta și a reuși. A fost o conversație plină de idei și sfaturi practice, care ne-a pus pe gânduri. Nu uitați că viitorul se construiește, iar cea mai bună investiție este în educație. Vă invit să ascultați și să împărtășiți acest episod. IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.
Realizat de Asociația Tzuby's Kids, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) și Alianța România Fără Orfani (ARFO), ghidul ce aduce claritate întregului proces de adopție, provocărilor și nevoilor reale ale copiilor. Vorbim despre "Pregătirea pentru adopție - Călătoria care îți schimba viața" cu autorii acestei cărți, Liviu Mihăileanu și Mirela Claudia Mihăileanu, ei înșiși părinți adoptivi. Se împlinesc anul acesta zece ani de activitate pentru Asociația Tzuby's Kids, si, în baza experiențelor acumulate, a rezultat cartea "Pregătirea pentru adopție - Călătoria care îți schimba viața", o carte ce propune un cadru empatic și realist, care clarifică trauma abandonului și modul în care părinții se pot pregăti emoțional și informațional pentru adopție. Volumul le oferă părinților viitori și actuali un instrument de orientare într-un proces birocratic și emoțional complex, facilitând înțelegerea realităților adopției și ale plasamentului familial. „Transformarea începe cu tine. Dacă simți că poți iubi dincolo de limite și ești gata să schimbi nu doar viața unui copil, ci și propria ta viață, acest ghid îți arată cum să începi.”– Liviu și Mirela Claudia Mihăileanu Mirela Claudia Mihăileanu, consilier în adopție și formator acreditat în îngrijirea copiilor cu istoric de traumă, este un specialist dedicat familiilor aflate în procesul de adopție. A organizat numeroase cursuri de pregătire pentru viitori părinți adoptivi, oferindu-le suport emoțional și educațional și contribuind la formarea unei comunități solide de părinți informați și pregătiți pentru această călătorie. Liviu Mihăileanu este președintele Alianței România Fără Orfani, membru al boardului World Without Orphans Europe și președinte al Asociației Tzuby's Kids. În ultimii 10 ani, a fost direct implicat în modificarea legislației privind protecția drepturilor copilului și regimul juridic al adopției în România. Aceste modificări legislative au favorizat schimbarea filosofiei de intervenție a sistemului de protecție, trecând de la instituționalizare la prioritizarea intervenției familiale. Începând din 2015, Tzuby's Kids a sprijinit mii de părinți adoptivi și de plasament, psihologi și asistenți sociali în îngrijirea copiilor cu istoric de traumă și a facilitat integrarea a sute de copii în familii adoptive și de plasament.
Ștefan Dărăbuș ii dezvăluie lui Mihai Morar cum a schimbat imaginea unei țări.Anii '90 au însemnat deschiderea României către Occident. Din păcate, una în care vestul a fost pus în fața unor realități care nu ne făceau cinste. Imaginile cu orfanii neglijați, profund traumatizați, murdari, copii cu adevărat ai nimănui, au făcut înconjurul lumii și au constituit o reală palmă dată societății noastre. Și mai grav, au adus în prim plan drama reală prin care treceau 100.000 de orfani. De copii, majoritatea născuți perfect sănătosi, pe care însă sistemul disfuncțional i-a condamnat pe viață, catalogându-i bolnavi irecuperabili, handicapați, violenți. Realitatea era însă cu totul alta.Descoperă povestea omului care, prin emoție și empatie a reușit să închidă orfelinatele groazei, să relocheze acești copii și să le ofere nici mai mult, nici mai puțin, decât o nouă viață, printr-o inițiativă cum puține sunt: Hope and Homes for Children. Fundatța care pentru copiii abandonați înseamnă speranță, iar pentru o tară întreaga înseamnă o lecție de umanitate.Pur și simplu Fain & Simplu.Cu omul care a inițiat acest demers - Ștefan Dărăbuș – și unul dintre ambasadorii săi: Mihai Morar.
Episodul 157 din Thinking Made Visible vorbește despre relația dintre generații, felul în care adolescenții și adulții se reglează emoțional împreună și despre curajul de a rămâne prezenți atunci când e cel mai greu să o faci.Alături de Georgiana și Briseis Spătaru, am explorat cum se transformă relațiile dintre părinți și copii atunci când învățăm să ne ascultăm, să ne conținem și să privim dincolo de reacții.E un episod despre relațiile dintre generații, despre cum părinții pot învăța să fie prezenți emoțional, dar și despre procesul de reglare emoțională conștientă care începe în momentul în care nu mai vrem să avem dreptate, ci să înțelegem.Mi-a fost clar, ascultându-le, că relația dintre un adult și un adolescent nu e despre control sau perfecțiune, ci despre spațiul dintre cei doi, acel loc în care amândoi învață să se vadă, să se audă și să se respecte.Mi-a prins bine conversația aceasta pentru că mi-a reamintit că relațiile nu se construiesc din reguli, ci din oameni care rămân aproape, chiar și atunci când nu e confortabil.Am vorbit despre oglindire, umor, asertivitate și compasiune - abilitățile care pot transforma felul în care adulții se raportează la copiii lor.Despre cum, dincolo de teorii și parenting perfect, există o zonă vie, plină de nuanțe, în care părinții și adolescenții cresc împreună.E unul dintre acele episoade care te fac să te gândești la tine, nu doar la ceilalți.Să vezi ce din felul tău de a fi adult merită păstrat și ce poți așeza mai blând, ca să rămâi conectat cu adolescentul tău chiar și atunci când e greu.Dacă ești părinte, educator sau lucrezi cu tineri, musai să asculți Episodul 157 din Thinking Made Visible până la final.Intro (00:00)Bris, cine ești tu? (2:49)Cum e Georgiana ca mamă? (3:48)Ce, din mama ta, o face pentru tine un model de femeie? (4:35)Cum ai descrie-o pe adolescenta care a îndrăznit să vină în podcast cu mama ei? (5:26)Cum aduci echilibrul între plăcerea ei și riscurile la care se supune când face acest sport? (8:22)Ce face Georgiana și cum te sprijină, chiar și de la distanță? (11:21)Care crezi că sunt principalele provocări pe care le trăiesc majoritatea adolescenților astăzi? (13:08)Sunt pregătiți adulții de astăzi să conțină și să își vadă copiii așa cum au nevoie? (16:17)Trei abilități pe care adulții cu adolescenți ar fi bine să le dezvolte (18:52)Spațiul adevărului (24:45)Cum ai gândit atunci când ai dezvoltat Cursul de Relaționare Emoțională și Spirituală pentru Copii? (27:37)C.R.E.S.C. – pentru profesori și părinți (27:58)Cum i-ai descrie unui adolescent Cursul C.R.E.S.C.? (32:36)Provocări pe care le au adulții care au copii adolescenți (38:34)Ai vrea să fii implicată în discuțiile părinților sau preferi să nu știi? (44:27)Despre ce este Cursul C.R.E.S.C.? (52:54)Cum te ajută la școală sau în relațiile cu prietenii tăi? (55:32)Ce i-ai recomanda acelui adult să facă în acest moment ca să deschidă ușa spre o relație mai frumoasă cu al său copil? (1:00:28)Adultul face primul pas (1:01:14)De unde începi să construiești? (1:02:16)De ce este important C.R.E.S.C.? (1:05:44)Outro (1:09:10)
Medicul primar Dr. Diana Cocei și Mihai Morar discută problema momentului ignorată de autorități: va mai exista România în 2100?În condițiile în care anul trecut, în România s-au născut jumătate din copiii care se nășteau acum 30 de ani, inteligența artificială face o predicție incredibilă: în următoarele 3 sferturi de secol, în România vor mai fi doar.... Dar vă lăsăm să aflați din podcastul de azi câți români vor mai trăi aici.Un dialog din care afli ce înseamnă pasiunea și cum activitatea profesională poate depăși sferele unei simple cariere. Și asta pentru că invitata de azi - medic primar în obstetrică ginecologie, specializat în infertiliate și embriologie – a adus pe lume peste 5000 de copii! În 27 de ani de activitate în slujba celor care își doresc cel mai mare dar, însă nu pot procrea fără ajutor specializat.Este acest ajutor un păcat? Sau cel mai mare dar?Descoperă-l pe omul care aduce pe lume noi oameni.Medicul Diana Cocei la Fain & Simplu.Cu Mihai Morar.
În acest cuvânt explicǎm cum gândurile ne modelează viața, de ce trebuie să deosebim fapta de făptaș și cum evităm escaladarea conflictelor în casă. Sunt aduse exemple concrete despre căsătorie, maturizarea dragostei, rolul rugăciunii, limitele pentru ecrane și educarea copiilor prin răbdare, ascultare și responsabilitate. Dragostea în familia ortodoxă se construiește pe flexibilitatea smereniei, spovedanie, echilibrul între plăcere și durere și scopul comun al mântuirii.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
Cea mai ascultată emisiune din ţară în care românii se fac auziţi
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a început o anchetă epidemiologică la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” privind un posibil focar de infecţii cu o bacterie, după ce sase copii au murit în ultimele zile în secţia de Terapie Intensivă. Aceasta a fost inchisa. Ministerul Sanatatii confirma 6 decese din 9 infectari. Si politistii din Iasi s-au autosesizat in acest caz. Astăzi e ultima zi de campanie electorală în Republica Moldova Sunt alegeri cruciale duminica ce vor decide daca parcursul european al tarii va fi pastrat. Partidul pro-european de guvernământ Acțiune și Solidaritate al președintei Maia Sandu speră să-și păstreze majoritatea în parlament dar sondajele anticipeaza că va pierde controlul și va fi nevoit să formeze coaliții. Propunere controversată a unui grup de parlamentari referitoare la activitatea SIE Ei propun ca ofiterii Serviciului de Informatii Externe sa poata deveni organe de cercetare penala, adica sa-si poata ancheta proprii colegi. Insa o decizie a Curtii Constitutionale, din 2016, a scos serviciile secrete din anchetele penale. Situatia ar deveni similara cu cea a magistratilor, care pot fi urmariti penal doar de procurori anume desemnati de CSM. Tony Blair ar putea conduce temporar Fâșia Gaza post conflict Iar fostul premier britanic Tony Blair ar putea să conducă temporar autoritatea de tranzitie din Fâșia Gaza în cazul unui acord de pace, scrie presa britanica. El a participat la discuții la nivel înalt cu toate părțile implicate pentru a pune capăt războiului și pentru a discuta viitorul teritoriului palestinian după conflict
Cele mai importante știri ale zilei, alese de Recorder și grupate într-un newsletter audio. În fiecare seară, de luni până vineri.
0:00 INTRO0:25 UNDE-I RADU?3:16 UN DOCTOR A FĂCUT CE?6:22 CÂTE ZILE PIERDEM ÎN TRAFIC?13:16 CÂT DUREAZĂ SĂ FACI UN TERMINAL LA OTOPENI?18:18 TRUMP ȘI EPSTEIN PROIECTAȚI ÎN ANGLIA23:30 VIDEO-UL DIN MINTEA MEA27:15 RUSIA SPALĂ COPIII UCRAINENI PE CREIER29:17 Politica Violenței, Suveraniști vs Globaliști - Dumitru Borțun #IGDLCC 29935:08 GB.RO36:31 WINWIN.FIT37:47 COFFEEHOUSE.RO44:36 XIAOMI 17 PRO47:29 CEA MAI RAPIDĂ DRONĂ48:56 GEMINI E TOP ÎN APP STORE53:37 I-AI LUA AȘA CEVA COPILULUI TĂU?57:47 CAMERE CU AI ÎN FLOREȘTI1:02:48 MINISTRU AI ÎN ALBANIA1:10:38 GOOGLE FACE INVESTIȚIE URIAȘĂ ÎN UK1:16:03 META CONNECT 20251:19:31 TREC ASTEROIZII PE LÂNGĂ NOI1:25:00 VIAȚĂ PE MARTE!1:28:32 ȘI MICROBII SCHIMBĂ CLIMA!1:30:46 TESLA A RECUPERAT TOT CE A PIERDUT1:35:42 MERCEDES GLC 2026
Urmăriți un material de suflet cu părintele Ciprian Taloș, organizatorul și conducătorul evenimentului „Cântările Cerului” în care spectatorii au ocazia să vadă un cor format din 3300 de copii din întreaga țară.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
După ultima etapă de dinaintea pauzei competiționale, prilejuite de jocurile echipei naționale, Universitatea Craiova și Rapid, situate pe primele două locuri, rămân singurele echipe neînvinse în Superligă. CFR și FCSB au remizat în “derbiul răniților”și ocupă locuri de baraj. Tudor Furdui face analiza etapei a 8-a din Superliga de fotbal. Etapa a 8-a a început vineri, cu victoria Rapidului în Giulești, 2- 0 cu UTA. Rapidiștii au rămas în continuare neînvinși în Superligă, în timp ce arădenii au suferit primul eșec în actualul sezon. Gâlcă a fost în sfârșit un antrenor fericit. Echipa sa este pe locul 2 în clasament. Trebuie să felicit băieții că au făcut un meci foarte bun, mai ales prima repriză. Un joc așa cum ne-am dorit și golurile au venit în urma unor acțiuni lucrate și cea din fază fixă, și cea care a fost pe inițiere și sunt foarte satisfăcut de acest fapt și mai ales pentru atitudinea lor. Antrenorul Adrian Mihalcea a fost conștient că UTA a întâlnit un Rapid în creștere de formă. O echipă care în Giulești se transformă poate un pic și noi într-o zi mai proastă. Sâmbătă, Universitatea Cluj a învins la Clinceni revelația Unirea Slobozia, scor 1 0, prin golul lui Nistor, aflat la prima sa reusita in acest sezon. Chiar dacă a plecat cu trei puncte din deplasare, Ioan Ovidiu Sabău a fost nemulțumit de fotbaliștii care au intrat de pe bancă Printre. Jucători care le dai sarcini, comunici cu ei și dau impresia că nu vor ori că nu înțeleg și nu e normal. Echipa asta nu e o casă de binefacere, Echipa asta vrea să antreneze caractere. Oamenii astia din club ne respectă foarte mult, iar noi trebuie, când intrăm în teren. Dacă suntem deciși să dăm de cinci, dacă suntem șase, să dăm de șase. Și aici intervine educația și caracterul tău. Adică să știi că ai și drepturi și obligații. Seara, Dinamo a câștigat cu 2 la 0 în fața lui Hermannstadt, pe Arena Națională, ambele goluri marcate după pauză. Antrenorul croat Copii a fost mulțumit că Dinamo a urcat pe locul trei, după Craiova și Rapid, în timp ce antrenorul Sibiului, Marius Măldărășanu, i-a fost rușine de prestația elevilor săi din repriza a doua. La cald nu vreau să spun lucruri care să doară, dar nu îmi explic să văd așa o diferență mare din punct de vedere al jocului în prima repriză și pe urmă în a doua repriză catastrofală, fără reacție, fără să punem presiune, să încercăm să intrăm în joc chiar și la 2 0. Duminica a fost o zi cu trei partide în Superligă. Mai întâi, FC Argeș a mai obținut o victorie, 2 1 cu codașa Metaloglobus, într-un meci decis în primul sfert de oră, și a urcat pe locul patru în clasament, un loc pe care nu îl visau nici cei mai fanatici suporteri ai piteștenilor. Craiova lui Rădoi și-a întrerupt seria de victorii consecutive, 6 la număr, din campionat, iar antrenorul Universității a fost supărat de condițiile de la stadionul din Botoșani. După ce au ajuns la stadion. Vă spun sincer că a acceptat și acel 0 0 și numai să termine meciul, ca să putem să plecăm, pentru că nu am crezut că în 2025 mai poti gasi asa ceva pe un stadion in Romania. Dar în continuare viața ne oferă surprize. Mulți spun că nici măcar hârtie igienică n-au vrut să ne dea. Știam că Botoșani încearcă să joace fotbal, știam că se respectă, că oamenii de aici și politicul ajută. În plus, Rădoi a spus că egalul a fost nedrept. O partidă intensă, o partidă în care, din punctul meu de vedere, o singură echipă a fost pe teren. Din punctul meu de vedere, astă-seară am pierdut nemeritat două puncte, dar se întâmplă. Nu avem cum să ștergem acest parcurs pe care l-am avut până acum. Leo Grozavu, antrenorul Botoșaniului, a spus că și echipa sa are probleme, dar nu se plânge și că punctul obținut cu Craiova a fost un punct muncit. Nu este foarte mult acest punct. Dar este un rezultat care poate să ne dea mai multă încredere pentru viitor. Mi-aș dori să felicit băieții pentru acest punct muncit. În al doilea si nu în ultimul rand, as dori sa multumesc publicului spectator pentru atmosfera creata. Tot egal s-a terminat si și derby-ul răniților dintre CFR și FCSB. Clujenii au condus de fiecare dată, dar bucureștenii au revenit. S-a terminat 2 la 2 și ambele echipe rămân în subsolul ierarhiei din Superliga. Autorul unui gol pentru clujeni, Damian Djokovic, a spus ce i-a lipsit echipei sale pentru a câștiga. Se știe că au o echipă care mai ales cu mingea, cu posesie, e o echipă bună. Noi, fizic, nu prea. După ritmul de ultimele două luni nu prea am făcut față. Portarul FCSB-ului, Ștefan Târnovanu, a fost iritat de arbitraj. Penalty clar! Să mă ierte Dumnezeu! Ne mai întreabă oamenii de ce ne supărăm? Foarte ciudat arbitraj. În ultimele două meciuri ale etapei disputate ieri, Csikszereda a obținut al doilea punct în Superligă, după egalul 1 la1 de pe teren propriu, contra Oțelului Galați, iar la Ovidiu, Farul a învins Petrolul cu 2 la 1. Prima victorie a marinarilor după trei înfrângeri consecutive. Superliga ia o pauză de două săptămâni. Naționala va juca vineri un amical împotriva Canadei, iar peste fix o săptămână întâlnește în deplasare Cipru, în preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
În acest episod al seriei #DespreAdictii, doi specialiști din cadrul Direcției pentru Combaterea Crimei Organizate și a Traficului de Droguri ne dezvăluie realitatea consumului și traficului de droguri în România.
Cât de prețios este gândul că tinerii care se luptă cu păcatul, care cred, așteaptă și veghează să-L vadă pe Isus venind, care se supun autorității părintești și Îl iubesc pe Domnul Isus vor fi printre cei care iubesc venirea Lui și Îl vor întâlni în pace!Citește acest devoțional și multe alte meditații biblice pe https://devotionale.ro#devotionale #devotionaleaudio
Hristos a coborât în sărăcie ca să ne poată învăța cât de apropiată este umblarea cu Dumnezeu de viața noastră zilnică. El Se putea angaja în muncă asiduă, achitându-Se de partea care Îi revenea la împlinirea nevoilor familiei, putea acumula oboseală și nu manifesta totuși lipsă de răbdare.Citește acest devoțional și multe alte meditații biblice pe https://devotionale.ro#devotionale #devotionaleaudio
Dumnezeu dorește să vadă formându-se din familiile poporului nostru o mare comunitate de tineri care, datorită influenței pozitive din familiile lor, și-au predat inima Lui și continuă prin a-I aduce forma cea mai înaltă de slujire din viața lor.Citește acest devoțional și multe alte meditații biblice pe https://devotionale.ro#devotionale #devotionaleaudio
Începând de azi și până duminică, va avea loc pe Dunăre în dreptul Canalului Siderurgic Călărași un maraton de înot de anduranță de 72 de ore care se numește „ 72 Dus-Întors”. Principalul participant este Mihai Badea, coordonatorul secției de natație de la CSM București. Acesta îl va avea alături pe celebrul Martin Strel, deținător a 5 recorduri mondiale Guiness și pe alți 72 de înotători români. Totul pentru o cauză umanitară. Un material de Tudor Furdui: După ce a înotat 116 kilometri în Dunăre și a trecut Lake Powell, din Statele Unite ale Americii, Mihai Badea, coordonatorul secției de natație de la CSM București, vrea să își depășească toate limitele! Va înota în Canalul Siderurgic din Călărași timp de, atenție 3 zile și 3 nopți, din 17 până în 20 iulie, pentru o cauză umanitară, așa cum au fost toate acțiunile pe care le-a desfășurat în ultimii 5 ani. Cursa lui Badea este pentru a susține Fundația Copii în Dificultate și strângerea de fonduri pentru tinerii care merită o șansă la bucurie, liniște și sprijin! Mihai va da speranță prin înot copiilor cu dizabilități, copii care nu șansa de a trăi o viață incluzivă cu facilități adecvate. În marea lor majoritate aceștia se trag din familii deosebit de împovărate și locuiesc în casele în care au crescut și necunoscând bucuriile simple ale unei excursii de vacanță. Cu pași mici, dar determinați, fundația a început să construiască un loc de vis la munte unde copiii bolnavi critic pot experimenta relaxarea și fericirea vacanței. Mihai Badea spune despre ce e vorba “Se numește Căsuța dintre Brazi, dar de fapt el este un centru de recuperare și tratament pentru copiii cu dizabilități. Nu numai pentru copiii fundației, copiii în dificultate, fundație pentru care eu sunt și un fel de ambasador sportiv al fundației, ci pentru toți copiii cu dizabilități” - Mihai Badea, coordonator secție natație CSM București Badea s-a născut în 1972 și înoată 72 de ore Mihai Badea și-a ales numărul orelor pe care le va înota după anul în care el s-a născut, 1972. În 72 de ore în apă te descompui și te reconstruiești de sute de ori în același corp. Badea a spus că în timp ce înoată atâtea și atâtea ore gândurile îi curg în ritmul mișcărilor, iar fricile și dorințele se așază ca piesele unui puzzle. Tot ce era confuz începe să capete sens. E ca și cum apa devine o oglindă pentru suflet. Nu există telefon care să sune, nici notificări, nici voci care să-ți întrerupă fluxul. Ești într-un spațiu intim, golit de distrageri, iar stările trăite sunt multiple “Cel mai mult îmi doresc să intru în acea stare de transă pe care am simțit-o în majoritatea curselor mele. Undeva după kilometru 30 intru într-o stare de meditație. Și asta se datorează faptului că apa izolează foarte bine fonic și ai o respirație constantă. Și atunci ai impresia că cursa trece foarte repede”- Mihai Badea, coordonator secție natație CSM București. În cea mai grea și solicitantă cursă din viața sa, Mihai Badea nu va fi singur! Îi va avea alături de el în apă pe alți 3 mari înotători : Cameliu Costache, Alexandru Nicoară și Bogdan Zurbagiu. Fiecare dintre ei va înota câte 24 de ore. Împreună cu cei menționați vor participa și 72 de tineri înotători români care vor parcurge același kilometru dus-întors într-o provocare fără precedent dedicată unei cauze nobile. La eveniment va participa și slovenul în vârstă de 71 de ani Martin Strel, legendarul “Big River Man” deținător a 5 recorduri mondiale Guiness. Strel va înota cot la cot cu Mihai Badea, care în cazul în care va termina cursa va deveni poate cel mai puternic înotător de anduranță din Europa.
Urmăriți partea a 2-a a unui frumos material în care părintele Pimen ne răspunde la mai multe întrebări legate de creșterea copiilor și pregătirea tinerelor generații pentru viitor.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
Urmăriți prima parte a unui frumos material în care părintele Pimen ne răspunde la mai multe întrebări legate de creșterea copiilor și pregătirea tinerelor generații pentru viitor.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
În rubrica de azi, vă oferim întrebări și răspunsuri pe marginea unor subiecte de interes prezent.Vă mulțumim pentru comentarii!Răspândiți dragostea!Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
Urmăriți un material în care ne sunt prezentate o serie de exemple din lumea desenelor animate și a emisiunilor pentru copii de la TV, în care vedem cum conținutul acestora este total nepotrivit pentru cei mici.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
2025 - Samy Tuțac - Nu-i împiedicați pe copii să vină la Isus.|Ziua Copilului| - (Luca 18:15-17)
Urmăriți o discuție interesantă în care pelerinii întreabă despre multe probleme importante ale cotidianului ortodox, probleme legate de tradiție, familie, viața duhovnicească, creșterea copiilor și relațiile cu aceștia.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
Urmăriți un foarte frumos reportaj realizat de Trinitas TV despre Părintele Marius Istrate, fost inginer în industria robotică care are o familie foarte frumoasă în care este și tată pentru zece copiiVizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
De cîțiva ani a început construcția unui important edificiu: literatura pentru copii scrisă de autori români contemporani, adică acei autori atenți la copiii de azi și la contextul în care ei cresc, la problemele, întrebările și nevoile lor. Lucrurile s-au urnit greu, mulți ani nu au existat în librării decît foarte puține asemenea cărți dar acum literatura pentru copii scrisă de autori români e pe mîini bune. La asta contribuie, pe lîngă scriitori, ilustratorii de carte, editorii, cei care fac promovarea cărților. Am vorbit cu Simona Antonescu și Luminița Corneanu, autoare și de cărți pentru copii, despre importanța literaturii contemporane pentru copii, despre cum îi aduci spre lectura de plăcere pe copiii care nu și-au văzut niciodată părinții citind o carte.Simona Antonescu este autoarea seriei „Istoria povestită copiilor”, care se reeditează la Polirom și din care au apărut, în a doua ediție, volumele „Decebal și un solomonar misterios”, „Nobilul Aethicus și o călătorie în jurul lumii” și „Menumorut și minele de aur de la Roșia Montană”.Luminița Corneanu a scris cartea „Cameleonul Cami pleacă în Tibet”, apărută la editura Vlad și Cartea cu Genius, și este membră a asociației „De Basm”, care promovează literatura pentru copii. Luminița Corneanu: „Ceea ce la noi lipsește dramatic în educația timpurie sînt bibliotecile școlare, în școli și grădinițe, specializate pentru vîrstele mici, cu cărți contemporane, noi, la zi, suficiente pentru toți copiii, astfel încît fiecare copil să plece acasă săptămînal cu o carte, să fie invitat în bibliotecă cu clasa, să citească acolo, lucruri care în străinătate se întîmplă de la sine. În țările din Vest nici nu se concepe ca un copil să nu fie dus la bibliotecă de foarte mic astfel încît el să deprindă obiceiul cititului și să-și formeze atît atenția, care este esențială pentru toată cogniția, cît și automatizarea lecturii - nu poți fi cititor pasionat dacă buchisești cuvintele.”Cum îl atragi spre lectură pe un copil care nu-și vede părinții citind sau nu are cărți acasă?Simona Antonescu: „Asta cred că e cea mare problemă: faptul că nu-și vede părinții citind acasă. Pentru că exemplul este mai puternic decît orice fel de îndemn sec. Știm că există acei părinți care își doresc din suflet să citească copiii lor și ei cred că fac tot ce ține de ei, în sensul că le cumpără cărți foarte multe și îi îndeamnă: haide, citește, haide, citește! Dar, dacă nu deschide și părintele o carte, atunci pentru copilul acela cititul va fi o corvoadă. Un alt răspuns ar fi că citesc acei oameni care au o viață în plus. În afară de viața aceasta, la vedere, există și viața interioară. Oamenii care citesc sigur au și viață interioară. Singura modalitate de a hrăni viața asta interioară este cititul.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu Un produs Radio România Cultural
Urmăriți un foarte bun exemplu practic pentru modul în care putem transmite copiilor înțelesul superior al încrederii în Dumnezeu.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
Proverbe 22:6 6. Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Declarațiile unui deputat cazac au creat o enormă dezbatere în țară: trebuie să se impună sau nu taxe pentru persoanele necăsătorite și fără copii în Kazahstan? Una este dezbaterea publică, alta este realitatea politică, încearcă să lămurească un articol din presa locală care amintește despre practica URSS de a taxa persoanele fără copii. Un deputat cazac a avut o discuție informală cu tinerii despre căsătoriile târzii și situația demografică din țară. Deputatul a menționat exemplul istoric al URSS în care persoanele fără copii erau supuse unei taxe, dar a discutat și despre practicile altor țări care încearcă să stimuleze natalitatea prin politici publice, scrie baq.kz.„Cuvintele sale au fost scoase din context și prezentate în presă ca o propunere oficială de introducere a unei taxe pentru persoanele fără copii. Deputatul a negat rapid aceste afirmații, precizând că nu a făcut nicio propunere, ci pur și simplu și-a exprimat îngrijorarea cu privire la declinul demografic și a cerut o dezbatere publică pe această temă,” scrie publicația cazacă.Kazahstanul se confruntă în prezent cu o scădere a ratei natalității. În timp ce la începutul anilor 2000, o femeie de vârstă fertilă avea în medie 3,2 copii, această cifră a scăzut la aproximativ 2,7 în 2023. Deși cifra rămâne peste nivelul de înlocuire a populației (2,1,) tendințele provoacă îngrijorare în rândul specialiștilor.În memoria colectivă cazacă, ideea unei taxe pentru cei fără copii datează din epoca sovietică. URSS a introdus o astfel de taxă în 1941, care a rămas în vigoare până în 1992. Se aplica bărbaților cu vârste cuprinse între 20 și 50 de ani și femeilor cu vârste între 20 și 45 de ani care nu aveau copii și reprezenta 6% din salariul lunar.Azerbaidjanul cere Armeniei să își modifice constituția pentru a ajunge la un acord de pacePentru a finaliza tratatul de pace, Azerbaidjanul continuă să ceară Armeniei să dizolve Grupul OSCE de la Minsk, creat pentru a rezolva conflictul din Nagorno-Karabah și să-și modifice constituția, relatează azatutyun.am, Europa Liberă în limba armeană.Guvernul azer susține că actuala constituție a Armeniei conține pretenții teritoriale împotriva Azerbaidjanului. Preambulului se referă la declarația de independență, scriu jurnaliștii, iar aceasta menționează unificarea Armeniei cu Nagorno Karabah. Baku cere eliminarea acestei referințe.Nu există nimic în Constituția armeană care să indice că regiunea face parte din Armenia, susține Ararat Mirzoyan, șeful diplomației armene.„Și noi avem preocupările noastre cu privire la Constituția Azerbaidjanului, dar de ce nu le ridicăm? Pentru că în textul acordului de pace există o clauză specială conform căreia recunoaștem reciproc integritatea teritorială a țărilor noastre și o altă clauză care prevede că niciuna dintre părți nu poate invoca legislația sa internă pentru a justifica nepunerea în aplicare a acestui acord. Aceasta înseamnă că problema este soluționată, iar calea cea mai scurtă este semnarea și ratificarea acordului”, a spus Mirzoyan.Oficialul armean spune că declarația de independență azeră declară actuala Republică Azerbaidjan drept succesorul primei republici întemeiată în 1918.„Știm cu toții că prima Republică Azerbaidjan și-a proclamat suveranitatea asupra unui teritoriu mult mai mare decât Azerbaidjanul actual, incluzând aproximativ 60% din teritoriul suveran al Armeniei de astăzi”, a spus ministrul de externe armean.În ciuda precondițiilor Azerbaidjanului, Mirzoyan susține că există toate condițiile favorabile semnării tratatului de pace. El a reiterat poziția Armeniei: Erevanul este pregătit să înceapă procesul de dizolvare a Grupului de la Minsk dar acesta poate fi dizolvat după încetarea conflictului. Pe teren, nu există conflict de facto, dar nu există nici un document semnat și ratificat care să stabilească pacea și relațiile interstatale.Statuia lui Marcus Aurelius se întoarce în Turcia după 65 de aniIată un titlu din hurriyet.com.tr.Opera a fost descoperită în urma săpăturilor ilegale efectuate în anii 1960 la vechiul sit Boubon din Burdur, oraș din sud-vestul Turciei și a fost ulterior scoasă din țară. Această lucrare, integrată în colecția Muzeului de Artă din Cleveland în anii 1980, a făcut obiectul unei monitorizări riguroase timp de decenii de către autoritățile turce, scrie Hurriyet.Statuia din bronz îl înfățișează pe Marcus Aurelius în postură de filozof. Marcus Aurelius Antoninus a fost un împărat roman care a condus imperiul între anii 161 și 180 era noastră și unul dintre marii filozofi stoici. Betul YIGIT, TurciaDariga DANIYAR, KazakstanSatenik SAVELYAN, Armenia
Urmăriți un foarte detaliat material despre un flagel care afectează generațiile tinere, fenomenul intitulat "brain rot" („putrezirea creierului”) care afectează extrem de negativ mințile celor dependenți de ecrane.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
Cele mai importante știri ale zilei, alese de Recorder și grupate într-un newsletter audio. În fiecare seară, de luni până vineri.
Cea mai recenta premieră a Teatrului de animatie Țăndărică aduce pe scenă una dintre cele mai îndrăgite povești ale tuturor timpurilor – „Regele Leu”, într-o viziune scenică semnată de Andrei și Andreea Grosu. Am vorbit cu actrițele Simina Constantin, Mona Toncu și Cristina Tane.Cel de-al doilea spectacol este Copiii Mamei Badu, producție a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara. O mica bijuterie despre care ne-a vorbit actrita Maria Leca.Și incheiem cu Poveste de Crăciun, o productie a Teatrului German de Stat din Timisoara. Am stat de vorba cu actorii Aida Olaru si Radu Vulpe.
Invitatul meu, Valentin Maior, crește antreprenori și afaceri prin expertiza și experiența pe care o are ca investitor, strateg de business, consultant de management și mentor.Are un plan clar și fain de viață personală și profesională, din care fac parte familia și un portofoliul de companii tot mai mari și mai frumoase.În același timp, Valentin crește și educă mici antreprenori și lideri, cu vârsta cuprinsă între 7 și 13 ani, pentru care a creat alături de partenerul său programul inovativ și distractiv Kidprenor.Acesta se desfășoară online și îi învață pe cei mici lucruri pe care nu le află la școală, și poate nici în familie, despre mindset-ul și spiritul antreprenorial, dar și despre cum să navighezi lumea pe care o trăim din punct de vedere financiar. La final, copiii din Kidprenor dezvoltă o serie de abilități esențiale, care îi ajută să se descurce mai bine în viață și să facă față provocărilor din viitor, abilități pe care Valentin le numește „future-ready skills”. Ai mai jos câteva dintre ideile conversației mele cu Valentin, pe care te invit să o asculți până la final și chiar să o dai mai departe părinților din grupul tău.
Zona Trifoiaș din Parcul Tineretului din București a găzduit în acest weekend festivalul de sport și joacă pentru copii, Urban Playfield, în compania invitatului special, înotătorul David Popovici. Campionul olimpic a făcut baie de mulțime, a dat autografe, a povestit experiența de la Jocurile Olimpice de la Paris și i-a îndemnat pe copii să facă cât mai multă mișcare în aer liber.
În țara noastră sunt peste 22 000 de copii cu afecțiuni grave și boli limitatoare de viață, iar pentru ei există doar 40 de paturi de spital disponibile. Practic, un singur pat la 550 de copii cu boli incurabile. Acesta este motivul pentru care Hospice Casa Speranței a pornit o campanie de susținere pentru construirea #SpitalulSperanței, un centru de îngrijire paliativă pentru copii, un loc unde vor avea parte de îngrijirile zilnice de care au nevoie, sprijin social, psihologic și spiritual. Hospice Casa Speranței acordă de peste 30 de ani, servicii de îngrijire paliativă copiilor şi adulților cu boli incurabile. În cei 30 de ani de existență, organizația a deschis două spitale cu servicii integrate, în Brașov şi București, echipe mobile în cinci orașe – București, Brașov, Făgăraș, Zărnești și Giurgiu, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile. Hospice a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere. Hospice Casa Speranței consideră îngrijirea paliativă un drept al omului, iar viziunea lor este că, în România, toți pacienții care suferă de o boală incurabilă trebuie să beneficieze de servicii de îngrijire paliativă adecvate, la momentul potrivit, astfel încât să trăiască cu demnitate fiecare clipă, aproape de cei dragi. De la înființare, Hospice Casa Speranței, a ajutat peste 45.000 de pacienți și peste 100.000 de aparținători. Despre construirea #SpitalulSperanței am vorbit cu Mirela Nemțanu, Director Executiv Hospice Casa Speranței. Puteți sprijini misiunea Hospice (https://www.hospice.ro/doneaza/) și cauza îngrijirii paliative cu o donație sau cu un SMS la 8864 cu textul TIMP (4 euro).
În România există dealeri de droguri de la vârsta de 12 ani, a declarat vineri preşedinta Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea. Ea a precizat că în ţara noastră consumul de droguri a coborât la vârsta de 9 – 10 ani. "Modelul vedetelor, modelul de la marile festivaluri nu sunt bun augur în această privinţă", a mai spus Herdea.
Lovitura aeriană rusească asupra unui spital de copii din Kiev nu a fost o greșeală, ci o tentativă de intimidare a lumii occidentale înainte de Summitul NATO de la Washington, spune la RFI, analistul militar Claudiu Degeratu. Vladimir Putin încearcă cu disperare să acopere titlurile pe care le vor da ziarele privind summitul de la Washington.
Până pe 25 iunie, companiile pot depune Declarația 177, prin care pot redirecționa către un ONG o parte din impozitul deja plătit în 2023. Din păcate, doar 2 din 10 companii știu de această declarație. Dacă numărul companiilor care ar afla s-ar dubla, impactul ar fi uriaș pentru "Dăruiește Viață", spune la RFI Carmen Uscatu, cofondatoarea asociației care a construit primul Spital Național de Copii pentru Cancer, Boli Grave și Traumă.
Biserica Salem, Alba Iulia - mesaj de încurajare și zidire spirituală, rostit de pastorul Iosif Anca, în data de 28 aprilie 2024.
CUM ARATĂ FERICIREA ÎNTR-O FAMILIE CU 9 COPII? POVESTEA FAMILIEI CÂRNAȚ | PODCAST #157
Judecători 13.1-5 1. Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile filistenilor, timp de patruzeci de ani.2. Era un om în Ţorea, din familia daniţilor, care se chema Manoah. Nevasta sa era stearpă şi nu năştea.3. Îngerul Domnului S-a arătat femeii şi i-a zis: „Iată că tu […]
Dacă îți place acest episod, susține proiectul #VULNERABIL cu o cafea aici – https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil Daiana este soție și psiholog clinician, pasionată de domeniul tehnologiei digitale, de modul în care adolescenții se raportează la ea și de prevenirea dependențelor din această arie. Am vrut mult să am și o discuție despre tehnologie, pentru că suntem încojurați de ea, iar copiii noștri pare că s-au născut și se nasc cu ea în mâini. Interviul de astăzi este despre conștientizarea pericolelelor pe care le aduce expunerea timpurie la ecrane și mai ales la un conținut neflitrat, din care copiii noștri pot internaliza valori și adopta obiceiuri nesănătoase. Dar și despre speranța că lucrurile se pot face mai bine, există soluții și nu am pierdut cârma bărcii, chiar dacă copilul nostru a dezvoltat deja o dependență sau nu mai este la o vârstă mică. Îmi doresc ca prin acest episod să devenim creativi și dispuși să sacrificăm de acolo de unde putem astfel încât ecranele să nu mai fie prima resursă la care apelăm la ajutor atunci când ne simțim copleșiți de prezența și comportamentul copiilor noștri. Te rog să împărtășești și altor părinți, pentru că doar împreună ne putem salva copiii de la pericolul care ne stă zilnic în mâini. ___________ Pe Daiana o găsești aici: Facebook - https://www.facebook.com/daiana.ilas _____ Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI – https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe. Urmărește-mă și pe rețelele sociale: Instagram – https://www.instagram.com/ramylazar/ Facebook – https://www.facebook.com/ramy.scurtu Website – https://ramonalazar.ro
Dacă îți place acest episod, susține proiectul #VULNERABIL cu o cafea aici – https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil Ramona Tothăzan este soție, mamă de 8 copii, antreprenor, iubitoare de Dumnezeu și o prezență caldă pe care îți e mai mare dragul să o asculți. Pe Ramona „am cunoscut-o” online și a devenit una din femeile la care am fugit adeseori pentru un sfat legat de creșterea copiilor sau legarea relației cu soțul în tumultul zilelor pline cu prunci mici. Am vrut să o ascultați la #VULNERABIL pentru că am apreciat modul în care percepe viața, cum familiile arată diferit și cum perspectivele se schimbă de la un sezon la altul. A pornit la drum cu ideea că va fi femeie de carieră, s-a pregătit temeinic pentru asta și acum își crește cu bucurie copiii, timp în care dezvoltă o afacere alături de soțul ei. Se poate să le faci pe toate și să le faci bine? Ramona ne arată că se poate să le faci pe toate, dar nu deodată. Totuși, luate pe rând, ajungi să faci exact ceea ce trebuie dacă consulți mereu planul lui Dumnezeu pentru tine. E un interviu care îți redă pofta de a fi mamă, de a vedea binecuvântarea din copiii tăi și de a lupta mai aprig pentru relația cu soțul tău. Un episod pe care vă recomand să-l ascultați alături de partenerul vostru! Contribuie la creșterea acestui proiect și dă episodul cuiva căruia crezi că i-ar plăcea și i-ar fi de folos. ______ Pe Ramona o găsești aici: Facebook - https://www.facebook.com/ramona.tothazan Instagram - https://www.instagram.com/ramototi/ _____ Dacă vrei să fii partenerul meu în crearea episoadelor viitoare o poți face printr-o donație AICI – https://www.buymeacoffee.com/vulnerabil Nu uita să dai FOLLOW dacă asculți pe Spotify, un RATING și un REVIEW dacă asculți pe Apple Podcasts și SUBSCRIBE dacă asculți pe Youtube. Prin asta contribui la fiecare episod al acestui podcast și mă ajuți să ducem poveștile acestea mai departe. Urmărește-mă și pe rețelele sociale: Instagram – https://www.instagram.com/ramylazar/ Facebook – https://www.facebook.com/ramy.scurtu Website – https://ramonalazar.ro
Să alegi dacă te enervezi sau nu? Opțiunile tale sunt de fapt ale celor care te-au crescut? Victima poartă germenii agresorului? Iată câteva dintre realitățile pe care ni le dezvăluie azi Simona Ciff.Câți dintre noi suntem astăzi conștienți de acțiunile noastre? Facem noi alegerile pentru viața noastră sau suntem programați într-un anumit fel de generațiile care ne-au crescut? Simona Ciff ne propune o nouă optică asupra felului în care reacționăm ‚natural'. Un tur de forță în psihicul și educația noastră, care demonstrează cât de inconștient reacționăm la stimulii zilnici și cum putem să schimbăm asta. Rezultatul? O viață mult mai bună, cu alegeri conștient făcute. O viață în care putem să alegem ce e mai bun pentru noi, să educăm generațiile viitoare ca să scăpăm de eternul bullying și să regândim școala ca să aibă impactul scontat. Sau, pe scurt, calea pe care Simona Ciff o construiește cu fiecare copil pe care îl ghidează în cadrul programului ei
Teatrul Regina Maria din Oradea găzduiește o adevărata sărbătoare a feminității și a energiei sale creatoare. Prima invitată a serii: Adela Popescu. Vedeta, mama, soția, femeia a cărei poveste spusă lui Mihai Morar la prima lor întâlnire de la Fain si Simplu a strâns peste 1 milion de vizualizări!Mai putem vorbi despre independență atunci cand crești 3 copii? Mai are loc cariera în viața ta? Și mai ales, mai este timp și pentru partenerul de cuplu?La Fain & Simplu, explorăm împreună una dintre cele mai subtile și mai complexe călătorii: destinul femeii.
Jumătate de milion de români s-ar putea întoarce acasă până în 2029. Și știți ce? Asta ar fi o mega oportunitate pentru dezvoltarea României! Cum facem asta? Aici intervine planul lui Sebastian Văduva. Deși sper că va reuși, eu sunt ceva mai sceptic dar nu renunț la optimism așa că haideți să vedem ce ar însemna asta: Impactul economic - 500.000 de români ar aduce un boost economiei noastre! Ar consuma mai mult, ar investi în afaceri locale și ar crea noi joburi. Plus că experiența și skillurile lor ar duce la inovație în diferite industrii. Super tare, nu? Pensii și sănătate - Știm cu toții că populația României îmbătrânește și asta pune presiune pe sistemul de pensii și sănătate. Dar dacă s-ar întoarce româna șii ăștia în vârstă de muncă, ar echilibra balanța și ar asigura sustenabilitatea pe termen lung. Revigorarea comunităților locale - Multe zone rurale sunt afectate de depopulare, dar revenirea românilor din diaspora ar readuce viață în aceste comunități. Ar îmbunătăți infrastructura, serviciile publice și ar promova tradițiile și cultura noastră. Ar fi ca o gură de aer proaspăt! Schimb de experiență - Românii întorși din străinătate vin cu o grămadă de cunoștințe și experiențe valoroase. Dacă le-ar împărtăși cu noi, ar îmbunătăți practicile profesionale și ar alinia standardele românești cu cele internaționale. Ar fi un adevărat game-changer! Mai multe detalii despre planul lui Sebastian, găsești în cel mai nou episod #IGDLCC. Apropo. Sebastian e la a doua prezență aici iar în primul episod am vorbit despre religie și capitalism și chiar le-am împăcat. Recomand cu drag episodul.
CUM ÎNVINGEM INFERTILITATEA? SPERANȚE ÎN CUPLURILE CARE-ȘI DORESC COPII | DR. IONELA ANGHELESCU #151
Super cuplul care a fermecat România își dezvăluie cele mai intime momente în fața lui Mihai Morar. Theo Rose și Anghel Damian vorbesc deschis despre provocările prin care trec două vedete devenite părinți. La doar 26 de ani, Theo Rose e cunoscută de o țară întreagă. Azi ne spune care au fost cele mai delicate momente din cariera ei care a început încă de la 13 ani! Ce opțiuni regretă și cum i-au influențat ele parcursul pe scena muzicală românească. Jumătatea ei, Anghel Damian, mărturisește la ce a fost nevoit să renunțe după nașterea copilului lor, dar și secrete din culisele unuia dintre cele mai apreciate seriale românesti – Clanul.Descoperă oamenii din spatele profesioniștilor aflați în lumina reflectoarelor, astăzi, la Fain & Simplu, cu Mihai Morar.
Biserica Filadelfia Paris - mesaj de încurajare și zidire spirituală, rostit de pastorul Samuel Fedur, în data de 4 februarie 2024.
Radu are o istorie de peste trei decenii în antreprenoriat. Și este unul dintre pionierii români în tehnologie. A fondat aproape 40 de companii. 24 au eșuat. Unele, au fost parte din tranzacții de prima pagină: vânzarea RAV către Microsoft, a unei companii de plăți către Naspers, a Vector către Fitbit. E co-fondator și președinte al Seedblink, prima platforma de crowd-investing din Europa Centrală și de Est. Seedblink a mobilizat aproape 350 milioane euro pentru 250 de companii din 15 țări. Aveți peste 2.200 de companii listate. Și investitori din 50 de țări. Într-o notă mult mai personală, cred că ești unul dintre cei mai pozitivi și fericiți oameni pe care-i cunosc. Iar intenția este să vorbim azi despre trei lucruri: Despre cum „citește” momentul actual în investiții și startups. Despre principiile de strategie pentru Seedblink. Și despre propria ta filozofie de muncă și viață. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială, 100% românească, ce crede în puterea de a schimba lumea prin perseverență și implicare, dar și în puterea de a o construi prin fiecare proiect - personal sau profesional, mai mic sau mai mare. Dedeman promovează inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partenerul de încredere al The Vast&The Curious aproape de la început. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne ajută să evoluăm și să devenim mai buni, ca oameni și ca organizații. **** Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursă. E o companie românească, fondată acum 25 de ani la Cluj de antreprenorul Voicu Oprean. AROBS este astăzi o companie internațională, cu birouri în nouă țări și mai mult de 1.200 de oameni și parteneri în Europa, Asia și America. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.