Material supporting an assertion
POPULARITY
Vicepremierul Oana Gheorghiu declară într-un interviu la RFI că unele companii de stat ar trebui listate la Bursă. Ea pledează pe de altă parte pentru o schimbare de paradigmă în reformarea companiilor statului. Oana Gheorghiu, despre reforma companiilor de stat: ”Trebuie să spunem foarte clar că până de curând, companiile de stat erau văzute sau încă sunt văzute ca surse de putere, nu surse de venituri pentru bugetul României. Schimbarea asta de paradigmă nu se face peste noapte, e nevoie de timp, e nevoie de perseverență și de consistență în acest discurs și sper ca el să-și găsească cât mai mulți susținători și în societate și în zona politică”. Despre Avocatul Poporului: ”Eu sper că Avocatul Poporului înțelege la fel ca societatea nevoia de a reduce cheltuielile administrative ale statului român. Avem cheltuieli mult prea mari, avem un deficit bugetar prea mare. Vom vedea ce se va întâmpla”. Despre platforma online ”Fără hârtie”: ”Până acum, sunt peste 2.200 de postări ale oamenilor. Le împărțim pe categorii. Evident că din cele 2000 și ceva de postări se coagulează 15-20 de domenii în care oamenii întâmpină dificultăți în relația cu statul. Cele mai multe sunt în zona de carte electronică de identitate, pentru că este acest produs nou și din nefericire statul știe să se saboteze el pe el singur. Sunt multe instituții care încă nu și-au descărcat aplicațiile cu care pot citi aceste noi cărți de identitate sau nu și-au cumpărat acele cititoare”.
www.curlynikki.comSupport the show-> http://patreon.com/goodmornings
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care prevede, între altele, diminuarea sporului pentru titlul științific de doctor de la 950 la 500 de lei brut lunar. Suma li se acordă numai celor care își desfășoară activitatea în domeniul pentru care dețin titlul și au în fișa postului atribuții obiective și cuantificabile care permit verificarea lunară a modului în care activitatea este valorificată suplimentar. Invitat: Cosmin Ciotloș, conf. dr. la Facultatea de Litere a Universității din București.Cum priviți această decizie a guvernului? Cosmin Ciotloș: „Cu o foarte rece nemulțumire. Și cînd spun rece nu mă refer doar la aspectul cifric. Cred că oricare dintre noi poate înțelege, în măsura în care este un om înțelegător - și ne place să credem că sîntem -, că situația economică a României nu este roz, prin urmare anumite constrîngeri bugetare trebuie să existe și că aceste constrîngeri sînt aplicabile tuturor domeniilor. Mirarea mea, care de data asta începe să se încălzească, vine din faptul că două dintre domeniile cele mai chinuite ale ultimilor 35 de ani, două dintre domeniile care au suferit mult în ultimii 35 de ani, adică educația și cultura, sînt și acum, din nou, cu un soi de cinism lovite aproape prioritar și aproape exclusivist. Noi funcționăm în ambele, așa încît e destul de straniu să te simți atacat pe două flancuri dintr-o dată. Pentru că n-a trecut luna de cînd ministrul culturii încerca să normeze, de asemenea la șubler, activitatea actorilor, care e în fond o activitate creativă și despre ale cărei mistere știm cu toții de cînd am pus mîna pe orice carte. Acum se pare că intră și educația în sectorul ei universitar în vizor, după ce astă-vară intrase sectorul pre-universitar. Și, fără să-mi doresc să fiu o Casandră, mă tem că am fost atunci cînd, astă-vară lansam fie individual, fie alături de alți colegi de la facultățile de Litere din Sibiu, din Cluj, cu Costi Rogozanu și cu alții, un soi de scrisoare deschisă care avertiza asupra acestui aspect: universitarii n-au de ce să stea liniștiți la gîndul că doar sectorul pre-universitar va fi lovit. Și gesturile de solidaritate așa se definesc: prin mîna întinsă celui căruia îi este greu în momentul cînd ție nu îți e greu. Altminteri, solidaritatea cu noi înșine e destul de ridicolă și de aceea m-am și abținut să iau din proprie inițiativă atitudine în chestiunea aceasta.”Ce spun acum colegele, colegii dumneavoastră de la Facultatea de Litere a Universității din București? Există vreo formă de organizare colectivă, vreun răspuns comun la această amenințare?Cosmin Ciotloș: „Mie mi-ar plăcea să existe forme de tip sindical. Recunosc că nu am întrebat, nu am sondat în mod oficial părerile. Evident că ele sînt proaste și evident că ele îi afectează financiar mai ales pe cei cu titluri, să spun așa, incipiente, pe asistenții și pe lectorii universitari. De la un prag încolo, adică odată cu statutul de conferențiar sau de profesor, salariul fiind ceva mai consistent, acest cuantum, care este egal, nu e totuși resimțit ca o lovitură. Însă ce aș vrea mult de tot să se înțeleagă e că nu problema sumei în sine - sau poate că sînt eu puțin idealist - este cea dureroasă. Dacă ne apucăm să facem socotelile contabile, constatăm și că banii aceștia nu sînt numaidecît vitali. Sigur că pentru unii pot fi importanți și asta e dureros. Banii aceștia nu sînt numaidecît vitali la nivel individual, dar cu siguranță nu salvează o economie, o întreagă economie. Ceea ce e însă dureros e faptul că din partea cealaltă se simte, în mod galopant, cancerigen, o lipsă de respect față de niște domenii care, în principiu, se hrănesc din respect.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural
Mona Rishmawi, Expert Member of the Fact-Finding Mission, outlines the findings of a new UN report which found the hallmarks of genocide being perpetrated in the Darfur region of Sudan.
Urmăriți un foarte bun și util material care ne prezintă modul în care putem detecta operațiunile psihologice la care suntem supuși și metodele folosite cel mai adesea în cadrul acestora.Vizionare plăcută!Pentru Pomelnice și Donații accesați: https://www.chilieathonita.ro/pomelnice-si-donatii/Pentru mai multe articole (texte, traduceri, podcasturi) vedeți https://www.chilieathonita.ro/
Eurodeputatul PMP Eugen Tomac spune într-un interviu la RFI că România trebuie să rămână un stat predictibil. Consilierul prezidențial onorific pentru relația cu românii de pretutindeni afirmă pe de altă parte că există o serie de îngrijorări legate de învățământul în limba română din Ucraina. Parlamentarul european vorbește de asemenea despre relația cu Republica Moldova. Eugen Tomac, despre tensiunile din coaliție: ”Avem patru partide, nu este ușor, sunt patru partide care au viziuni diferite, opțiuni politice diferite, doctrinare și nu numai, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea economică și evident că atunci când sunt puncte de vedere extrem de diferite, se poate naște și o dezbatere mai mult sau mai puțin aprinsă. Important este că avem un Guvern, că există stabilitate politică”. Despre românii din Ucraina: ”Ucraina începe să înțeleagă că pentru noi acest subiect nu este doar o preocupare legitimă legată de relația între țara mamă și comunitatea care locuiește în Ucraina, ci este un subiect extrem de important, pe care președintele României îl tratează cu foarte multă seriozitate, este o prioritate în relația noastră cu Ucraina. Evident că avem un dialog intens în momentul de față în ceea ce privește reforma educațională din Ucraina, pentru că o serie de decizii ne îngrijorează”. În opinia sa, ”noi nu vrem decât un lucru foarte firesc, în oglindă ceea ce oferă statul român minorității ucrainene din România să beneficieze și minoritatea română din Ucraina”.
In Belf's News Gallery, Greg Belfrage goes over the latest in trending news including evidence that Savannah Guthrie's mother was kidnapped, body cams to go to ICE agents in Minneapolis, Fulton County to file a lawsuit against the FBI, Elon Musk and Space X and XAI, Groundhog's Day, Florida iguanas, Epstein files and more...See omnystudio.com/listener for privacy information.
Oamenii care au creat un veritabil fenomen urban – 5 to Go – îi dezvăluie lui Mihai Morar rețeta succesului.11 ani au trecut de când Radu Savopol și Lucian Bădila au deschis prima cafenea 5 to Go. Radu, ca patron, Lucian, din postura unui tânăr barista angajat. Azi, cei doi sunt parteneri, milionari, iar 5 to Go gestionează 720 de cafenele! O performanță care îi clasează pe locul 7 la capitolul francize de cafenele, în întreaga Europa!Evident, întrebarea care este pe buzele tuturor este cum au reușit? Azi ai ocazia să afli.Așa cum ai ocazia să afli cum poți deveni partener cu ei, cât costă să deschizi propria ta cafenea 5 to Go și care sunt cele mai fierbinți locații unde poți deschide următorul 5 to Go.Așa că, pe locuri, 5, go! Nu rata podcastul care te poate face următorul patron de cafenea: Fain & Simplu, cu Mihai Morar.
Discussing the Bruins' overtime win over the Canucks and Fraser Minten's increased role and the importance of a successful road trip for Boston. Can Swayman move up Team USA's depth chart if he keeps playing like this? Plus, has the competition for the Bruins' next captain become even closer? Follow us on Twitter: @TheSkatePod | @smclaughlin9 | @briandefelice_ | @bridgetteproulx | Email us at skatepod@weei.com Jump to: 00:00 - Opening shifts: Fraser Minten gets OT game winner, importance of road trip success 25:30 - Has competition for Bruins' next captain become even closer? 31:13 - Is Minten a future leader in Boston? 44:00 - More takeaways from BOS-VAN 54:10 -Can Swayman move up Team USA's depth chart if he keeps playing like this? To learn more about listener data and our privacy practices visit: https://www.audacyinc.com/privacy-policy Learn more about your ad choices. Visit https://podcastchoices.com/adchoices
Discussing the Bruins' overtime win over the Canucks and Fraser Minten's increased role and the importance of a successful road trip for Boston. Can Swayman move up Team USA's depth chart if he keeps playing like this? Plus, has the competition for the Bruins' next captain become even closer? Follow us on Twitter: @TheSkatePod | @smclaughlin9 | @briandefelice_ | @bridgetteproulx | Email us at skatepod@weei.com Jump to: 00:00 - Opening shifts: Fraser Minten gets OT game winner, importance of road trip success 25:30 - Has competition for Bruins' next captain become even closer? 31:13 - Is Minten a future leader in Boston? 44:00 - More takeaways from BOS-VAN 54:10 -Can Swayman move up Team USA's depth chart if he keeps playing like this? To learn more about listener data and our privacy practices visit: https://www.audacyinc.com/privacy-policy Learn more about your ad choices. Visit https://podcastchoices.com/adchoices
Cam Ward's progress becoming evident late in the Titans season | The Install with Greg CosellSee omnystudio.com/listener for privacy information.
Cam Ward's progress becoming evident late in the Titans season | The Install with Greg CosellSee omnystudio.com/listener for privacy information.
Cam Ward's progress becoming evident late in the Titans season | The Install with Greg CosellSee omnystudio.com/listener for privacy information.
Fear Not Luke 1:26-35 December 14, 2025 Fear: Mental, emotional projection of an unwanted result. Fear: A result of “broken connection” (see Adam) Inadequacies: failure; past; lack Others judgement; rejection; second-guessing; close circle; “outside” enemies “Lingering labels”; hearsay, critics perceptions Loss, lack, disability Fear Not! A loving and Direct Command! Poisons relationships! Fear drives manipulation, control Root of anxiety, unrest Quenches productivity, aspiration Counters Love (1 John 4:16-18) Invites spiritual enemies! Interrupts the ministry of the Holy Spirit Fighting Fear Recognize it! Ask the Holy Spirit (The Spirit of Truth) to reveal it! (Evident and hidden) Resist it! “Declare war” on it in our heart, mind, words! (2 Timothy 1:7) 2 Timothy 1:17 Ask for greater revelation of the Love of God! (1 John 4:18) Tell yourself the Truth! (Philippians 4:6-8; Joshua 1:8, 9; Isaiah 41:10; Psalm 91) ✸We connect with the power and authority of the Word of God through faith and Our profession! Pastor Steve Franklin Birmingham Alabama
As believers in Jesus Christ, true faith is clearly demonstrated in a believer's life from James 2:20-26.
The Historical Roots of Russian Brutality and Putin's Ideological Driver. Professor Eugene Finkel explains that the pervasive cruelty in Russian forces stems from a historical willingness to use extreme violence, where human life is cheap, evident from Stalin's cynical fears of losing Ukraine to modern conflicts. Russians are willing to make Ukraine a desert to secure control, employing methods consistent with their actions in Chechnya and Syria. In 2022, Putin, trapped in isolation with like-minded nationalists, believed Ukrainians would not fight back. His motivation was the fundamental belief that Ukraine is not a real state and must not defy Russia by choosing its own path. Guest: Professor Eugene Finkel.
Anul acesta, au fost economiști care au insistat pe ideea că România va intra în recesiune. Bineînțeles, nu era vorba doar despre defetism, ci și despre folosirea unui model de prognoză. Cifrele recente ar putea să le dea dreptate celor care au prognozat recesiunea. În trimestrul al treilea, economia românească a scăzut cu 0,2% față de trimestrul anterior. Este o evoluție care atrage atenția, cu atât mai mult cu cât, într-o precizare care nu îi este neapărat caracteristică, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu a remarcat la sfârșitul săptămânii trecute, cu ocazia prezentării Raportului asupra inflației, că scăderea economică trebuie să fie un semnal de alarmă. Nu este neobișnuit ca economia să înregistreze o scădere față de trimestrul precedent. Ultima oară s-a întâmplat în primul trimestru al anului 2023, atunci când scăderea a fost minimă, cu 0,1%. Dar, sunt economiști care pun preț pe indicatorul de raportare la trimestrul anterior luând în calcul că acesta arată o tendință. Este adevărat că în termeni anuali creșterea economică este pe plus, adică atât în trimestrul al treilea 2025 față de aceeași perioadă de anul trecut, cât și în primele nouă luni ale anului, ritmul creșterii a fost cu 1,4%, ca serie ajustată sezonier. O analiză a grupului BCR arată că agricultura, prin producția realizată, și sectorul construcțiilor au contribuit la creșterea economică, iar producția industrială a scăzut față de aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, cererea internă și-a încetinit creșterea și a avut ca efect o scădere a vânzărilor cu amănuntul. O scădere care vine și pe fondul reducerii puterii de cumpărare din cauza creșterii inflației. Iar inflația a urcat din cauza creșterii TVA, a tarifelor la energia electrică și a accizelor. Va aluneca economia românească în recesiune? Prognozele oficiale spun că nu, de exemplu chiar Fondul Monetar Internațional (FMI) a publicat un raport despre România în care arată că prognoza de creștere pentru anul acesta este de 1%, iar anul viitor estimarea FMI pentru creșterea economică este de 1,4%. Dar, economiști independenți vorbesc în continuare despre o recesiune tehnică, situație în care s-ar ajunge dacă și în ultimul trimestru al anului s-ar înregistra o scădere față de trimestrul precedent. De fapt, marea problemă nu este neapărat intrarea sau nu în recesiune, ci faptul că economia și-a pierdut capacitatea de a genera o creștere la un nivel ridicat. În urmă cu patru-cinci ani, România avea un ritm solid de creștere economică, în pofida faptului că principala contribuție venea de la consum. Anul trecut, specialiștii au observat că la un stimul bugetar de 8,6% din PIB s-a realizat o creștere economică cu 0,9%, iar anul acesta pentru un deficit bugetar de 8,4% din PIB se va atinge, să admitem, o creștere economică de cel mult 1%, care ar putea include și un scurt episod de recesiune tehnică. Evident, este prea puțin. Desigur, în jocul evoluției produsului intern brut intră și inflația. BNR a realizat o amplă anchetă de prețuri cu ocazia creșterii TVA din luna august. Astfel, au fost monitorizate prețurile a 33.000 de produse alimentare plus același număr de mărfuri nealimentare pentru a vedea în ce măsură creșterea TVA s-a transmis asupra prețurilor produselor. Concluziile sunt că în cazul alimentelor, pentru 80% dintre produse prețurile au crescut o dată cu creșterea TVA, iar la o parte dintre mărfuri, 13%, creșterile de prețuri au fost mai mari decât creșterea TVA. La produsele nealimentare, majorările de prețuri au fost mai lente în timp și mai mici decât nivelul de creștere al TVA. Explicația poate fi aceea că mulți producători și comercianți au preferat să aștepte lunile de toamnă, atunci când în mod tradițional ajustează prețurile produselor nealimentare. Au fost și excepții. De exemplu, în cazul combustibililor transmiterea creșterii TVA în prețuri a fost de numai 50%, iar legumele, fructele și ouăle au avut chiar scăderi de prețuri. În concluzie, economia românească este în faza în care ajustează prețurile, în principiu, în sus, fără însă ca efectele să fie vizibile și asupra creșterii economice.
Former Indians pitcher and TV color man for the Tampa Bay Rays Brian Anderson joined Andy Baskin and Dan Menningen Friday talking baseball and why the Guardians gambling scandal was one that he saw coming.
Reprezentanții a două mari bănci de investiții americane au tras un semnal de alarmă. Prezenți la un eveniment al liderilor financiari din întreaga lume, desfășurat la Hong Kong, directorii generali ai Morgan Stanley și Goldman Sachs au avertizat asupra posibilității ca piețele bursiere să înregistreze o scădere. Motivul ar fi acela al unei supraevaluări a domeniului tehnologic. Directorul Morgan Stanley a spus chiar că o scădere a prețurilor cu 10% sau 15% ar fi o corecție moderată și binevenită chiar, după ce indicii bursieri înregistrează maxime istorice. De altfel, o scădere a prețului acțiunilor este considerată chiar benefică însemnând o revenire la niveluri mai sustenabile. Nu este prima dată când analiștii atrag atenția asupra sectorului tehnologic. Cel mai des s-a făcut comparația între momentul de astăzi și bula „dot com” din anii 2000, atunci când companiile legate de internet s-au devalorizat puternic. David Solomon, CEO al Goldman Sachs, vorbește despre ciclurile de creștere, despre schimbarea traiectoriei și despre faptul că niciunul dintre bancherii de pe Wall Street nu poate vedea momentul scăderii până nu se întâmplă. În același timp, trebuie spus că recomandările sau opiniile liderilor din sectorul financiar au influențat piața, în sensul că a fost suficient ca bancherii de investiții să afirme, după o analiză a indicatorilor economici ai unei companii, că acțiunile nu sunt recomandate pentru cumpărare pentru ca prețul să scadă. Deci, în multe cazuri, prognozele managerilor de pe Wall Street ajung să fie profeții auto-împlinite. Piața americană de capital are și un așa-numit indicator al fricii care a urcat la un nivel maxim, în timp ce indicii bursieri au scăzut ușor. Bancherii văd că multiplii de evaluare ai companiilor de tehnologie (indicatori pe baza cărora se calculează valoarea unei firme) sunt întinși puternic. Este un sector supraîncălzit despre care analiștii financiari cred că se va corecta, adică prețul acțiunilor va scădea. Cu cât prețul acțiunilor companiilor de tehnologie crește, cu cât entuziasmul pentru inteligența artificială este mai mare, cu atât crește îngrijorarea în rândul directorilor din finanțele americane. În octombrie a.c., Jamie Dimon, șeful J.P. Morgan a avertizat asupra riscului unei corecții semnificative a prețurilor pe Bursa de la New York în următorii doi ani. Există multe zone de incertitudine la nivel mondial, precum tensiunile geopolitice, cheltuielile guvernamentale, deficitul, gradul de îndatorare al SUA, dar și noul val de remilitarizare la nivel global. Evident, cu această ocazie apar și o serie de specialiști care de-a lungul timpului au prezis diverse crize, precum cea financiară din anul 2008. Entuziasmul pentru inteligența artificială generativă a alimentat creșterea unor companii implicate în această industrie, precum Nvidia sau Microsoft. De exemplu, Nvidia a ajuns la o valoare de piață amețitoare, de 5.000 de miliarde de dolari. De asemenea, sunt analize care arată că nivelul cheltuielilor cu infrastructura legată de inteligența artificială va crește în următorii ani până la 2.800 miliarde de dolari. Recent, Open AI și Amazon au semnat un acord pe șapte ani pentru servicii de cloud în valoare de 38 miliarde de dolari. Ce ne arată aceste cifre? Că există o frenezie a finanțărilor pentru companii care au legătură cu noile tehnologii, fie că este vorba despre inteligență artificială, infrastructură tehnologică, microprocesoare sau cloud. Sunt investiții enorme care se vor derula în următorii ani. Întrebarea este: există riscul spargerii bulei companiilor de tehnologie? Părerile sunt împărțite, dar analiștii financiari observă că spre deosebire de anii 2000, companiile au profituri solide și operațiuni comerciale profitabile. Ceea ce le pune la adăpost de crize majore.
HOUR #3 - The Texans Receivers MUST Keep Doing this ONE thing that has become Evident Last 2 Games! AND- Dirty's Daily Powered by.. Skid Marks!? LOL full 2370 Fri, 10 Oct 2025 00:50:04 +0000 EKEQ0a6WWS8sBRav9uZNWIgPJrjfMbvI nfl,mlb,nba,afc,cj stroud,kevin durant,demeco ryans,afc south,nfl news,texans,astros,rockets,houston rockets,nba news,mlb playoffs,durant,htown,clutch city,texans news,stroud,astros news,rockets news,sports The Drive with Stoerner and Hughley nfl,mlb,nba,afc,cj stroud,kevin durant,demeco ryans,afc south,nfl news,texans,astros,rockets,houston rockets,nba news,mlb playoffs,durant,htown,clutch city,texans news,stroud,astros news,rockets news,sports HOUR #3 - The Texans Receivers MUST Keep Doing this ONE thing that has become Evident Last 2 Games! AND- Dirty's Daily Powered by.. Skid Marks!? LOL 2-6PM M-F © 2025 Audacy, Inc. Sports
The Unseen yet Evident Battle 1 Peter 5:8 Be alert and of sober mind. Your enemy the devil prowls around like a roaring lion looking for someone to devour. You have an enemy. John 8:44 . . . He was a murderer from the beginning, not holding to the truth, for there is no truth in him. When he lies, he speaks his native language, for he is a liar and the father of lies. Luke 10:18 He replied, “I saw Satan fall like lightning from heaven.” 1 Peter 5:8 Be alert and of sober mind. Your enemy the devil prowls around like a roaring lion looking for someone to devour. You have an enemy who wants to destroy you by deceiving and drowning you. 1 Peter 5:9-11 Resist him, standing firm in the faith, because you know that the family of believers throughout the world is undergoing the same kind of sufferings. 10 And the God of all grace, who called you to his eternal glory in Christ, after you have suffered a little while, will himself restore you and make you strong, firm and steadfast. 11 To him be the power for ever and ever. Amen. Be alert, but not afraid. 1 Peter 5:6-8 6 Humble yourselves, therefore, under God's mighty hand, that he may lift you up in due time. 7 Cast all your anxiety on him because he cares for you. 8 Be alert and of sober mind. . . .
Economic Slowdown Evident in Local Consumer Spending and Housing Guest Name: Jim McTague Summary:Despite lower gas prices in Lancaster County, a ripple effect from declining Asian imports is expected. Consumer caution remains high, with "English" shoppers buying essentials and avoiding expensive electronics. Local diners show less vibrancy, suggesting the economy has lost "some spring in its step." High-end real estate sales have also notably "dried up." 1887 CLINTON COUNTY PA
GET HEIRLOOM SEEDS & NON GMO SURVIVAL FOOD HERE: https://heavensharvest.com/ USE Code WAM to save 5% plus free shipping! GET YOUR WAV WATCH HERE: https://buy.wavwatch.com/WAM Use Code WAM to save $100 and purchase amazing healing frequency technology! Get Your SUPER-SUPPLIMENTS HERE: https://vni.life/wam Use Code WAM15 & Save 15%! Life changing formulas you can't find anywhere else! HELP SUPPORT US AS WE DOCUMENT HISTORY HERE: https://gogetfunding.com/help-keep-wam-alive/# Josh Sigurdson reports on the mandatory digital ID launched in the UK by Kier Starmer under the guise of stopping mass migration. The biometric system will be mandatory for people who wish to get a job and will eventually be rolled out to all people. This is happening at the same time as 193 countries roll our CBDCs (central bank digital currencies) and the European Union releases its digital Euro in the next MONTH. Switzerland just approved a digital ID mandate. Mexico has enforced digital ID mandates with biometrics by this coming January. The TSA and the European union just mandated biometrics for entry. The GENIUS Act was passed recently in the United States simultaneously with the Real ID. Both conservatives and liberals, Democrats and Republicans are rolling out biometrics and digital IDs in their own way to bring in the technocratic reset. Evident with Danielle Smith, the Premier of Alberta and the biometric migration system President Donald Trump is rolling out. In fact, alongside the digital ID system in the US, Trump has put nearly 1 trillion dollars into AI infrastructure and a giant Palantir database, focusing on using recent crisises to introduce this digital control system. Elon Musk is using X and his Pentagon funded mesh network to bring in this system as well. Then, on the left, they use "speech," "extremism," "health" and "climate to bring in the same biometric system. Under the guise of emergency they will install this system. It just depends how it will affect you based on if you're ready. Vietnam just closed 86 million bank accounts because people would not submit to the biometric ID system. In Sierra Leone, people can't drive a car or work without a digital ID. Don't fool yourself. This is coming to your front door and your living room soon. Prepare yourselves. Stay tuned for more from WAM! Get local, healthy, pasture raised meat delivered to your door here: https://wildpastures.com/promos/save-20-for-life/bonus15?oid=6&affid=321 USE THE LINK & get 20% off for life and $15 off your first box! DITCH YOUR DOCTOR! https://www.livelongerformula.com/wam Get a natural health practitioner and work with Christian Yordanov! Mention WAM and get a FREE masterclass! You will ALSO get a FREE metabolic function assessment! GET YOUR APRICOT SEEDS at the life-saving Richardson Nutritional Center HERE: https://rncstore.com/r?id=bg8qc1 Use code JOSH to save money! BUY GOLD HERE: https://firstnationalbullion.com/schedule-consult/ Avoid CBDCs! SIGN UP FOR HOMESTEADING COURSES NOW: https://freedomfarmers.com/link/17150/ Get Prepared & Start The Move Towards Real Independence With Curtis Stone's Courses! GET YOUR FREEDOM KELLY KETTLE KIT HERE: https://patriotprepared.com/shop/freedom-kettle/ Use Code WAM and enjoy many solutions for the outdoors in the face of the impending reset! PayPal: ancientwonderstelevision@gmail.com FIND OUR CoinTree page here: https://cointr.ee/joshsigurdson PURCHASE MERECHANDISE HERE: https://world-alternative-media.creator-spring.com/ JOIN US on SubscribeStar here: https://www.subscribestar.com/world-alternative-media For subscriber only content! Pledge here! Just a dollar a month can help us alive! https://www.patreon.com/user?u=2652072&ty=h&u=2652072 BITCOIN ADDRESS: 18d1WEnYYhBRgZVbeyLr6UfiJhrQygcgNU World Alternative Media 2025
Episode 848: The Evidence is Evident! Is there evidence that the Bible is the Word of God? If you are having trouble making a case for the accuracy of the Word, this episode is for you! Join Greg as he shares facts about why you can trust in the authenticity of the Bible in this episode of Good News with Greg Fritz today! Download or request your FREE Study Notes for this series at https://gregfritz.org/study-notes/. Greg Fritz is on a mission to get the truth of the Good News to as many people as possible. The truth is God has a plan and a meaning for your life. You are extravagantly and deeply loved by God, and you were created for a purpose. Receive a free CD and our newsletter: https://www.gregfritz.org/free-cd/ Follow Greg on Facebook: https://www.facebook.com/gregfritzministries/ Follow Greg on Instagram: https://www.instagram.com/gregfritzministries/ Watch more videos: https://www.gospeltruth.tv/ Learn more on YouTube: https://www.youtube.com/channel/UCrR9Rsx4h_RqYigda2PysZQ Email us: info@gregfritz.org Partner with us: https://gregfritz.org/partners/ Donate: https://gregfritz.org/donate/
It's been eight years since the United Nations first recognised International Translation Day. But some translators and interpreters in Australia believe more needs to be done to protect the workforce and bridge language barriers. - 9月30日は世界翻訳の日。 この日は、多文化社会の理解、コネクション、社会的結束を促進する言語専門家の活動を祝うものです。
Matei 25:14–30 (NTR) 14 Căci va fi ca atunci când un om, urmând să plece într-o călătorie, și-a chemat sclavii și le-a încredințat averile lui. 15 Unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după puterea lui; apoi a plecat. Imediat, 16 cel ce primise cinci talanți s-a dus și a făcut negustorie cu ei și a câștigat alți cinci. 17 Tot așa, cel ce primise doi a câștigat și el alți doi. 18 Dar cel ce primise unul s-a dus, a săpat o groapă în pământ și a ascuns acolo argintul stăpânului său.19 După mult timp, stăpânul acelor sclavi a venit și a început să-și încheie socotelile cu ei. 20 Cel ce primise cinci talanți s-a apropiat și a adus încă cinci talanți, zicând: „Stăpâne, mi-ai încredințat cinci talanți. Iată, am mai câștigat încă cinci!“. 21 Stăpânul lui i-a zis: „Bine, sclav bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe! Intră în bucuria stăpânului tău!“.22 S-a apropiat apoi și cel ce primise doi talanți și a zis: „Stăpâne, mi-ai încredințat doi talanți. Iată, am mai câștigat doi!“. 23 Stăpânul lui i-a zis: „Bine, sclav bun și credincios! Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune responsabil peste multe. Intră în bucuria stăpânului tău!“.24 S-a apropiat și cel ce primise un talant și a zis: „Stăpâne, am știut că ești un om aspru, care seceri de unde n-ai semănat și aduni de unde n-ai împrăștiat, 25 așa că mi-a fost teamă și m-am dus să-ți ascund talantul în pământ. Iată aici talantul tău!“. 26 Stăpânul lui, răspunzând, i-a zis: „Sclav rău și leneș! Ai știut că secer de unde n-am semănat și că adun de unde n-am împrăștiat? 27 Atunci trebuia ca tu să-mi fi dat arginții la bancheri, pentru ca, la întoarcere, să primesc cu dobândă ceea ce era al meu.28 Așadar, luați-i talantul și dați-i-l celui ce are zece talanți. 29 Căci celui ce are i se va da și va avea din belșug, însă de la cel ce n-are se va lua chiar și ce are. 30 Iar pe sclavul acela nefolositor, alungați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților!“. Probabil ați auzit că parabola talanților se referă la a face fapte bune sau a folosi darurile și chemările date de Dumnezeu și, ca urmare, a primi răsplată sau judecată, până chiar la punctul de a pierde mântuirea. Într-adevăr, dacă citim această pildă în mod izolat, există câteva motive evidente pentru care am putea adopta acest punct de vedere. În primul rând, cele trei persoane care au primit talanții de la stăpânul care pleca în călătorie erau toți slujitori sau robi ai acelui om, ceea ce ar putea implica faptul că erau deja în împărăție, mântuiți și născuți din nou. Aruncarea celui de-al treilea sclav în întunericul de afară din versetul 30, ca urmare a faptului că nu a folosit și nu a înmulțit ceea ce i-a dat stăpânul, poate însemna pierderea mântuirii veșnice. În al doilea rând, stăpânul i-a dat fiecărui servitor un număr diferit de talanți și se aștepta ca aceștia să-i pună la treabă, să-i administreze bine și să-i înmulțească. Acest lucru ne poate face cu ușurință să ne gândim la darurile, talentele și chemările pe care Dumnezeu le-a dat fiecărui credincios și care sunt luate înapoi dacă nu sunt folosite corespunzător. Întrebare: Este al treilea rob un credincios autentic de la început, care nu a făcut suficiente fapte bune și, prin urmare, și-a pierdut mântuirea? Să presupunem că așa stau lucrurile și să citim Romani 4:4-5:Romani 4:4-5 (NTR)4 Dar plata celui ce lucrează nu este considerată un har, ci o datorie, 5 însă celui care nu lucrează, ci se încrede în Cel Care-l îndreptățește pe cel lipsit de evlavie, credința îi este considerată dreptate. După cum puteți observa, avem o problemă dacă elevăm „pilda talanților” la rangul de „fapte” în lumina a ceea ce a învățat Pavel în aceste versete: avem o mântuire prin fapte și nu doar prin credința în jertfa lui Isus. Apoi ce să mai zicem despre ceea ce a spus Isus în Ioan 6:28-29 cu privire la lucrări sau fapte? În aceste versete, Isus a fost întrebat despre ce fel de lucrări trebuie să facem pentru a-I fi plăcuți lui Dumnezeu. Probabil observați că Isus le spune ce-I place lui Dumnezeu. Însă nu erau fapte (la plural), ci o singură lucrare, iar acea lucrare este să CREDEM:Ioan 6:28-29 (NTR)28Atunci ei L-au întrebat: ‒ Ce să facem ca să înfăptuim lucrările lui Dumnezeu?29 Isus a răspuns și le-a zis: ‒ Lucrarea lui Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe Care L-a trimis El. Chiar și Isus a refuzat să laude faptele. Da, SUNTEM creați pentru fapte bune. Asta suntem. Totuși, ideea că mântuirea noastră depinde de ele și că salvarea ar fi o răsplată nu este biblică. Acum, să presupunem că slujitorul este un credincios născut din nou care nu și-a folosit darurile așa cum ar fi trebuit și nu și-a îndeplinit chemarea dată de Dumnezeu pe acest pământ. Înseamnă asta că Dumnezeu îi va lua acele daruri sau mântuirea? Romani 11:29 ne învață că „darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt irevocabile”. Putem concluziona că această parabolă nu vorbește nici despre daruri și chemări. Este oare posibil ca acest slujitor să fi fost cineva care nu l-a cunoscut niciodată pe stăpân? Este posibil să fi avut o asemănare de credință mântuitoare autentică, dar fără fapte corespunzătoare? Cu alte cuvinte, el avea o credință moartă, similară cu cea discutată de Iacov. Să analizăm câteva indicii din text care arată că este așa: 1. În versetul 26, stăpânul îl numește „sclav rău și leneș”. I-a numit Isus sau Dumnezeu vreodată pe copiii Săi sclavi, răi sau leneși? Nu.2. Acest slujitor trăiește cu frica judecății. 1 Ioan 4:18 ne spune că „dragostea desăvârșită alungă frica” și credincioșii nu ar trebui să se teamă de judecată.3. El îl percepe greșit pe stăpân. Acest slujitor îl descrie pe stăpân ca fiind un „om aspru”, dar nu nu este prezentat așa stăpânul în parabolă. Ceilalți slujitori se bucură de bunătatea și generozitatea lui. Evident, acest al treilea rob nu-l cunoștea cu adevărat pe stăpân, similar fecioarelor nechibzuite cărora mirele le spune: „Nu v-am cunoscut niciodată”. În continuare, să analizăm contextul pildei talanților. Tema întregii discuții din Matei 24 și 25 (venirea Fiului Omului ca un hoț în noapte, urâciunea pustiirii, pilda celor zece fecioare, pilda talanților, judecata oilor și caprelor) este sfârșitul timpurilor, judecata și separarea. Care va fi exact factorul determinant sau criteriul după care vor fi separați cei drepți de cei nedrepți la sfârșitul timpurilor? Acesta va fi credința în adevărul Evangheliei, care a fost însoțită de fapte. Credința fără fapte este moartă, ceea ce înseamnă că nu a existat niciodată. Talanții dați acelor trei slujitori (în contextul celor zece fecioare) trebuie să se refere atunci la adevărul Evangheliei dat tuturor oamenilor în diferite măsuri de credință și înțelegere. Pilda talanților nu vorbește despre credincioși aruncați în iad pentru că nu fac suficiente fapte bune sau că nu umblă suficient în sfințenie. În schimb, este vorba despre cei cărora li s-a dat revelația Împărăției (referindu-se la toți oamenii sau, mai precis, la liderii evrei din vremea lui Isus) și au respins-o. Ei sunt cei care primesc judecata, nu creștin...
With homes still full of sand and broken roads waiting to be built, Florida and the southern Appalachians haven't yet fully recovered from Hurricane Helene's wrath. However, a 26-mile stretch of the Blue Ridge Parkway has reopened in western North Carolina - just in time for the busy fall season. Learn more about your ad choices. Visit podcastchoices.com/adchoices
Cover 2 with Blaine and Zach - Hour 2 - Organizational Mismanagement is Evident with Recent Titans moves + Mike Herndon joinsSee omnystudio.com/listener for privacy information.
Cover 2 with Blaine and Zach - Hour 2 - Organizational Mismanagement is Evident with Recent Titans moves + Mike Herndon joinsSee omnystudio.com/listener for privacy information.
The Falcons got smashed in Charlotte by the Panthers last Sunday, and former Falcons QB Matt Schaub called in to The Locker Room to try to make some sense of it all. From poor execution on the field to bad decision-making by the coaching staff, Schaub will expose the system-wide problems plaguing this team!See omnystudio.com/listener for privacy information.
AP Washington correspondent Sagar Meghani reports on a meeting between Secretary of State Marco Rubio and Israeli Prime Minister Benjamin Netanyahu.
Most banks, including potentially yours, are falling into a dangerous trap. They're announcing AI initiatives, holding innovation showcases, and talking about digital transformation, but when it comes to measurable business results, 70% have nothing to show for their investment. The winners, like JPMorgan Chase, Capital One, and a few others, aren't just lucky. They've decoded a specific approach to talent, execution, and measurement that lets them turn AI investments into strategic advantages. Meanwhile, most are wasting budgets with little to show for it beyond PowerPoint slides. Today on the Banking Transformed podcast, we're joined by Alexandra Mousavizadeh, CEO of Evident, who has just released the most comprehensive analysis of AI outcomes in banking. Her team tracked 173 AI use cases across 50 major banks, and the data reveals a stark divide emerging in our industry. Alexandra will reveal which banks are already using AI to steal retail customers, how they're measuring real ROI, and most importantly, what retail banking leaders need to do differently in the next 12 months to avoid being left behind. If you're responsible for retail banking strategy, customer acquisition, or digital transformation, the next 30 minutes could determine whether your bank thrives or merely survives the AI revolution.
Burnt, Joan and Doug finally read through Doug's magnum opus, the script to EVIDENT LEIGH, the half hour procedural centered around EVIDENCE.Subscribe to cbbworld.com on the Maximus tier to hear the entire episode!See Privacy Policy at https://art19.com/privacy and California Privacy Notice at https://art19.com/privacy#do-not-sell-my-info.
Medsider Radio: Learn from Medical Device and Medtech Thought Leaders
In this episode of Medsider Radio, we sat down with Howard Rosen, co-Founder and CEO of Evident Vascular, a company developing an AI-powered intravascular ultrasound (IVUS) platform to improve vascular imaging and intervention. Before co-founding Evident, Howard held senior leadership roles at Intact Vascular and Vesper Medical, guiding both companies through successful acquisitions by Philips. He also served in executive roles at Haemonetics and BG Medicine, and spent over two decades at Boston Scientific, where he held a range of leadership positions across the peripheral and cardiovascular franchises.In this interview, Howard shares why launching right — not fast — is the key to success in medtech. He breaks down how Evident built early momentum by investing in deep market validation, engaging KOLs as true collaborators, and resisting scope creep at every turn. Howard also unpacks the company's deliberate regulatory strategy, using early FDA engagement as a tool to de-risk development. On the fundraising front, he explains why board composition matters more than valuation, and why strategic acquirers respond best to credibility, not cold outreach.Before we dive into the discussion, I wanted to mention a few things:First, if you're into learning from medical device and health technology founders and CEOs, and want to know when new interviews are live, head over to Medsider.com and sign up for our free newsletter.Second, if you want to peek behind the curtain of the world's most successful startups, you should consider a Medsider premium membership. You'll learn the strategies and tactics that founders and CEOs use to build and grow companies like Silk Road Medical, AliveCor, Shockwave Medical, and hundreds more!We recently introduced some fantastic additions exclusively for Medsider premium members, including playbooks, which are curated collections of our top Medsider interviews on key topics like capital fundraising and risk mitigation, and 3 packages that will help you make use of our database of 750+ life science investors more efficiently for your fundraise and help you discover your next medical device or health technology investor!In addition to the entire back catalog of Medsider interviews over the past decade, premium members also get a copy of every volume of Medsider Mentors at no additional cost, including the latest Medsider Mentors Volume VII. If you're interested, go to medsider.com/subscribe to learn more.Lastly, if you'd rather read than listen, here's a link to the full interview with Howard Rosen.
Aug. 16 & 17, 2025 - The Works of the Flesh Are EvidentPastor Ed TaylorGalatians 5:19-21 | Study #14819GALATIANS
This church faced challenges, but they didn't let circumstances dictate who they were. Rather, they discovered something deeper in Jesus which could never be taken away from them. They chose to sustain themselves in every circumstance through their relationship with Christ.
Carl and Mike get into some brief Falcons talk and more thoughts on today's practice and what they were able to take away in which they agree the type of energy being displayed in camp shows the players want to play for Raheem Morris. They then get into some Georgia Bulldogs talk and discuss whether or not they believe the team can win it all this season to which Carl believes they can do so, however agrees with Mike there are some unknowns due to roster turnover in key positions including the offensive line and at QB with Gunner Stockton taking over.
The digital landscape is shifting beneath our feet, and nowhere is this more evident than in the migration from X to Blue Sky. Our latest episode dives deep into this phenomenon while comparing it to another "killer" debate - Smoke Eye Barrel Proof versus George T. Stag bourbon.With Blue Sky reaching 32 million users against X's 570 million, raw numbers don't tell the full story. At Emerald City Comic Con, a major Pacific Northwest event drawing nearly 100,000 attendees, we witnessed something remarkable - exhibitors and attendees actively avoiding X handles and exclusively requesting Blue Sky accounts. This grassroots movement suggests something profound is happening in how people connect online.But what's driving this shift? While initially following political divides with left-leaning users gravitating toward Blue Sky, the migration is evolving as scientists and others seeking accurate information join the platform. Blue Sky appears to be recapturing the spirit of early Twitter - before excessive content controls but with enough moderation to maintain information integrity. With Instagram-like features already available (though still lacking streaming capabilities), Blue Sky is positioning itself as a return to social media's more functional past.Will Blue Sky truly become the X-killer? Like our whiskey comparison (where George T. Stag remains superior despite Smoke Eye's "killer" marketing), the answer lies in user preference and adoption. Major sports organizations still exclusively share roster information on X, forcing fans to maintain a presence there. But as Blue Sky continues developing features and attracting diverse users, we may be entering an era of specialized platforms serving different needs - a healthier digital ecosystem where meaningful choices exist rather than one-size-fits-all environments.What's your experience with Blue Sky? Have you made the switch or are you waiting to see how the platform evolves? Share your thoughts and join us next time for another exploration of technology's impact on our connected lives.Support the show
(0:00) Leroy & Cerrone begin the final hour of the show with the Entertainment Report - featuring the Wu Tang Clan selling out the TD Garden, Justin Bieber and the Clipse dropping new albums this week, RB Najee Harris gets super-charged over his 4th of July Weekend, and the latest Superman box office review. Leroy & Cerrone hit on the Patriots offseason. They note that Drake Maye practicing with the receiving corps is a good sign for the team. (11:19) Christian Gonzalez was named 84th on the NFL's Top 100 List for 2025. Leroy has a bone to pick with the media's coverage of Gonzalez involving their lack of credit in evaluating and acknowledging his greatness. Cerrone recites other stars' perception locally in the beginning and highlights similarities in ways they were mischaracterized early on in their careers. (22:07) Irvin & Battle continue to discuss Christian Gonzalez. Shouldn't Gonzalez' talent be obvious to everyone watching the NFL? Leroy continues his defense of Christian Gonzalez and his ability as a lockdown CB. (31:34) The Playa's Call - Time where the panel takes time to acknowledge someone in sports/life. Plus, an interesting news story that came out of New York. ------------------------------------------- FOLLOW ON TWITTER/X: @BostonLIrvin | @Cerrone_Battle | @jorgiesepulveda
The value of Patrick Mahomes is still evident full 351 Thu, 10 Jul 2025 15:49:48 +0000 3Cc1aTv79xMfegscucLU3JxHJ1R8Zzbx nfl,kansas city chiefs,society & culture Cody & Gold nfl,kansas city chiefs,society & culture The value of Patrick Mahomes is still evident Hosts Cody Tapp & Alex Gold team up for 610 Sports Radio's newest mid-day show "Cody & Gold." Two born & raised Kansas Citians, Cody & Gold have been through all the highs and lows as a KC sports fan and they know the passion Kansas City has for their sports teams."Cody & Gold" will be a show focused on smart, sports conversation with the best voices from KC and around the country. It will also feature our listeners with your calls, texts & tweets as we want you to be a part of the show, not just a listener. Cody & Gold, weekdays 10a-2p on 610 Sports Radio. 2024 © 2021 Audacy, Inc. Society & Culture False https://player.amperwavepodcasting.com?feed-lin
Two observations about saving faith that help us appreciate God's saving grace more. 1. Saving Faith is Simple (v.25–28) 2. Saving Faith is Evident (v.29–37)
MLB.com Blue Jays Reporter Keegan Matheson joined OverDrive to discuss the Blue Jays' sizzling run through the month, the positivity in the clubhouse, Bowden Francis' issues on the mound and the fifth spot on the rotation, Anthony Santander's underwhelming start, Max Scherzer getting back in the mix and more.
There's a very evident theme in today's Hill Notes and it's: CA CAAAWWW
Cubs' bullpen issues become evident in series split against Diamondbacks full 924 Mon, 31 Mar 2025 18:32:50 +0000 v0jdF4SEJHVcVcYcwvaJ4Jva7JIoKEGJ mlb,chicago cubs,sports Score Middays mlb,chicago cubs,sports Cubs' bullpen issues become evident in series split against Diamondbacks Marshall Harris brings you fun, smart and compelling Chicago sports talk with great listener interaction. The show features discussion of the Bears, Blackhawks, Bulls, Cubs and White Sox as well as the biggest sports headlines beyond Chicago. Recurring guests include Bears linebacker T.J. Edwards, Pro Football Talk founder Mike Florio, Cubs outfielder Ian Happ and Cubs president of baseball operations Jed Hoyer. Catch the show live Monday through Friday (10 a.m.- 2 p.m. CT) on 670 The Score, the exclusive audio home of the Cubs and the Bulls, or on the Audacy app. © 2025 Audacy, Inc. Sports False https://player.amperwavepodcasting.com?feed-link=https%3A%2F%2Frss.amperwave.net%2Fv
Cubs' bullpen issues become evident in series split against Diamondbacks (Hour 1) full 2700 Mon, 31 Mar 2025 21:11:43 +0000 SkeFRDW5PxFARQ1COtf1Vdoik7XsCPVe sports Score Middays sports Cubs' bullpen issues become evident in series split against Diamondbacks (Hour 1) Marshall Harris brings you fun, smart and compelling Chicago sports talk with great listener interaction. The show features discussion of the Bears, Blackhawks, Bulls, Cubs and White Sox as well as the biggest sports headlines beyond Chicago. Recurring guests include Bears linebacker T.J. Edwards, Pro Football Talk founder Mike Florio, Cubs outfielder Ian Happ and Cubs president of baseball operations Jed Hoyer. Catch the show live Monday through Friday (10 a.m.- 2 p.m. CT) on 670 The Score, the exclusive audio home of the Cubs and the Bulls, or on the Audacy app. © 2025 Audacy, Inc. Sports False https://player.amperwavepodcasting.com?feed-link=https%3A%2F%2Frss.amperwave.net%2F
Garcelle quits RHOBH, Teresa and Luis' money problems, Baldwins and Golden Bachelors/Bachelorettes are invited to Paradise?! Summerhouse, RHOA, Married to Medicine, Bachelor Finale and White Lotus Get 20% off Leonor Greyl products by going to Leonorgreyl-usa.com and using code DWD20 at checkout! Follow us on Instagram, YouTube and TikTok…leave us reviews at Apple and Spotify (5* please!) email us at dameswhodishpodcast@gmail.com
Sleep better and Stress Less— with Abide, a Christian meditation app that provides a biblically grounded place to experience peace and progress in your relationship with Christ. We hope this biblical sleep meditation, narrated by Ben Little, helps your body relax and your mind rest on the truth found in scripture. This sleep story will take you on a peaceful exploration of God’s glorious creation while also assuring you of His personal presence in your life. Receive the peace of His presence - evident within. For a 30 day free trial of our premium ad-free content, your trusted friend for better sleep is right here: https://abide.com/peaceDiscover more Christian podcasts at lifeaudio.com and inquire about advertising opportunities at lifeaudio.com/contact-us