POPULARITY
Flori la frontieră și mesaje de felicitare din partea conducerii pe de o parte, Marș Feminist și un nou caz de posibil femicid, pe de altă parte. Ziua internațională a femeii marcată în Republica Moldova. Cazul de femicid a fost semnalat public chiar de Ziua Internațională a Femeii, pe 8 martie. În centrul scandalului se află Dumitru Vartic, vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești și membru al formațiunii aflate la putere în Republica Moldova, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Soția demnitarului, Ludmila Vartic, s-a sinucis pe 3 martie, iar organizațiile pentru drepturile femeilor au semnalat că femeia ar fi fost supusă abuzului domestic. Astfel, PAS, se confruntă în aceste zile cu o gravă lovitură de imagine. Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a cerut demisia lui Dumitru Vartic din toate funcțiile publice. Liliana Barbăroșie are detalii despre caz. Temele ediției: - Declarații importante despre viitorul relațiilor dintre România și Republica Moldova au fost făcute recent de președintele României, Nicușor Dan. În timpul vizitei sale oficiale la Varșovia, Nicușor Dan a reiterat susținerea României pentru parcursul european al Chișinăului, dar și pentru rolul cooperării moldo-române în securitatea energetică din regiune. În ceea ce privește subiectul Unirii Republicii Moldova cu România, liderul de la București a subliniat că o astfel de decizie depinde exclusiv de voința cetățenilor Republicii Moldova. Mai multe detalii are colega noastră, Ecaterina Tanasiiciuc. - Alegerile din Ungaria încep să semene cu alegerile din Republica Moldova, susține opoziția maghiară. Liderul partidului Tisza spune că mai mulți agenți ruși au ajuns la Budapesta cu aceeași misiune ca în perioada electorală de la Chișinău. Despre ce este vorba, ne spune Vitalie Cojocari în ”Cronica lui Vitalie”. - Scriitoarea și jurnalista Paula Erizanu a fost nominalizată, de rând cu alți 14 scriitori europeni, la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură pentru acest an, cu volumul „Aicea-i și raiul, și iadul. Republica Moldova: un veac de istorie trăită”. Un interviu despre această carte și despre istoriile trăite în Republica Moldova, într-o discuție în studioul RFI cu Ovidiu Nahoi. - Autoritățile de la Chișinău au anunțat un set de măsuri pe termen scurt, mediu și lung pentru a preveni penuria de carburanți și eventuale probleme în sistemul energetic în urma războiului din Orientul Mijlociu. - Accesul jurnaliștilor în regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova rămâne în continuare închis. Știrile zilei: Pentru a preveni penuria de carburanți și eventuale probleme în sistemul energetic ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu, autoritățile de la Chișinău au anunțat un set de măsuri pe termen scurt, mediu și lung. Potrivit Centrului Național de Management al Crizelor, măsurile vor fi aplicate pe perioada stării de alertă în energetică, instituită pentru următoarele două luni. Centrul dă asigurări că în prezent există suficiente stocuri de carburanți, transmite IPN. Pe termen scurt, exportul și reexportul de benzină și motorină din Portul moldovenesc Giurgiulești de pe Dunăre vor fi interzise, dacă stocurile scad sub (8 mii de tone de benzină și 25 de mii de tone de motorină. Pe segmentul de curent electric, sunt gata de activare așa-numite „insule de consum” pe liniile de tensiune joasă cu România, iar în situații de criză pot fi activate contracte de avarie. Pe termen mediu, dacă apar perturbări pe piața regională, Guvernul ar putea prioritiza aprovizionarea cu combustibil pentru agricultură, transport strategic și instituții medicale și ar putea introduce programe obligatorii de economisire a consumului în instituțiile publice. Pe termen lung, Guvernul își propune să consolideze securitatea energetică, prin crearea unui sistem de stocuri minime de produse petroliere, conform directivelor europene. Totodată, sunt analizate proiecte pentru noi unități de producere a energiei electrice, investiții în modernizarea rețelelor pentru stocarea energiei regenerabile și extinderea interconexiunilor energetice. *** Biletele de avion s-ar putea scumpi în Republica Moldova. Prețul la combustibilul pentru avioane a crescut cu 30%. Creșterea prețurilor este legată de tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu, care afectează fluxurile globale de petrol. *** De Ziua internațională a femeii, oficialii de la Chișinău au transmis mesaje de felicitare, subliniind contribuția esențială a femeilor la dezvoltarea societății. Autoritățile și-au reafirmat angajamentul de a consolida drepturile femeilor și de a asigura un mediu echitabil și bazat pe meritocrație. Iar societatea civilă a marcat evenimentul printr-un Marș Feminist cu sloganul „Statul la nevoie se cunoaște: Femei în siguranță. Dreptate în instanță”. Participanții la marș au declarat că au ieșit în stradă „pentru a aminti că viața femeilor nu se negociază”, în contextul mai multor cazuri de violență îndreptată asupra femeilor și copiilor, ajunse în atenția publică. Despre cel mai recent caz, cu impact inclusiv în zona politică, v aducem detalii imediat în program. *** În timp ce în plan politic Republica Moldova are un indicator bun privind implicarea femeilor, cu 40 la sută din mandatele de parlamentar deținute de femei în actualul Legislativ, la nivel de societate cel mai recent Index al Egalității de Gen, lansat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, atestă „o consolidare alarmantă a percepțiilor tradiționaliste”: peste 60% dintre cetățeni consideră că „destinul femeii este familia și gospodăria”, cu 10 la sută mai mult ca acum 5 ani. „Indexul Egalității de Gen din acest an ne arată că legislația bună poate schimba cifrele pe piața muncii, dar nu poate șterge peste noapte stereotipurile. Avem nevoie de un angajament politic real, nu doar numeric, pentru ca femeile să nu fie forțate să aleagă între carieră și familie sau să fie descurajate de discursuri sexiste,” a declarat Alexandra Ermolenco de la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare. *** Accesul jurnaliștilor în regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova rămâne închis, iar administrația pro-rusă de la Tiraspol nu dă curs invitațiilor la negocieri ale autorităților constituționale de la Chișinău. Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței Comisiei parlamentare care monitorizează realizarea politicii de reintegrare, anunță TVR Moldova. La finalul lunii februarie a avut loc o primă întâlnire la nivel de negociatori politici între Tiraspol și Chișinău după o pauză de peste un an. Întâlnirea a readus pe agendă subiecte sensibile: de la școlile cu predare în limba română și problema accesului fermierilor moldoveni la terenurile lor, până la libera circulație a jurnaliștilor și respectarea drepturilor omului. *** După aproape două luni de suspendare a fost reluată activitatea bacului peste răul Nistru în zona satului Molovata. Administrația feribotului avertizează însă că din cauza gheții de pe râu pot apărea devieri sau întârzieri în programul de circulație până la topirea completă a gheții, scrie ZDG. Circulația feribotului a fost suspendată la mijlocul lunii ianuarie din cauza gerului puternic și a stratul de gheață format pe Nistru. Feribotul este unica cale liberă de acces pentru localnicii din saltele Molovata-Nouă, Cocieri, Vasilevca și Corjova. Sunt sate moldovenești amplasate pe malul stâng al Nistrului, care este în rest controlat de administrația separatistă de la Tiraspol. Atunci când circulația este oprită, locuitorii sunt nevoiți să traverseze posturile ilegale ale regimului din Transnistria, iar aprovizionarea magazinelor, farmaciilor și a instituțiilor sociale devine dificilă, notează portalul media Zona de Securitate. *** Teatrul Bogdan Petriceicu Hașdeu din Cahul ar putea avea, până la sfârșitul acestui an, un sediu propriu, după aproape patru decenii de activitate fără o clădire dedicată. Proiectul de construcție a noului sediu al teatrului a început în 2012, când a fost pusă piatra de temelie, însă lucrările au fost întrerupte de mai multe ori. De-a lungul anilor au fost realizate mai multe lucrări cu sprijinul României. Acum, autoritățile estimează că lucrările ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului. De-a lungul anilor, trupa Teatrului din Cahul, fondat în 1987, a activat în clădirea fostei case de cultură din oraș.
Cu o pondere redusă, încercând să surmonteze scăderea puterii de cumpărare, sectorul agricol bio caută soluțiile pentru a se consolida pe piața românească. Invitați la Rural: Marian Cioceanu, președinte Asociația Bio România, Cosmin Herța, antreprenor, Cosmin Negru, fermier și investitor în agricultura bio, Mihaela Gherghișan, corespondent RFI România la Bruxelles.
Care sunt așteptările de la conferința de securitate de la Munchen, unde participă și președinta Maia Sandu, dar și ce au însemnat primele 100 de zile de activitate a guvernului economistului Alexandru Munteanu, într-o discuție cu invitatul de astăzi, analistul politic de la Chișinău Nicolae Negru. Un interviu realizat de Valeria Vițu. Temele ediției: - Un conflict religios care testează reacția instituțiilor statului de drept. Conflictul din satul Dereneu, unde clerici ai bisericii ruse au agresat poliția și au intrat cu forța în biserica mitropoliei Basarabiei, subordonată Patriarhiei române continuă să rămână în atenția publică. Corespondenții noștri din nordul Republicii Moldova au fost în localitate. Un reportaj semnat de Cătălin Volconovici și Denis Chirtoca. - Regiunea separatistă Transnistria nu trebuie să fie o piatră moară de gâtul Republicii Moldova, încearcă să spună Guvernul de la Chișinău. Așa că vrea să decupleze integrarea Transnistriei în teritoriul Republica Moldova de integrarea Republicii Moldova în UE. Care sunt planurile? Ne explică Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”. - În România, președintele Nicușor Dan trebuie să recupereze ce a pierdut până acum pe plan extern. Președintele român nu merge la conferința de la Munchen. Totuși, apetitul său pentru afaceri externe trebuie să crească în perioada următoare, spune la RFI analistul politic Radu Magdin, într-o discuție cu Andreea Pietroșel. - Portul Constanța din România preia Portul Internațional Giurgiulești de pe Dunăre, singurul port al Republicii Moldova. - Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune privind combaterea dronelor, planul conturează și perspectiva unei cooperări cu Republica Moldova. - Parlamentul European pune la punct un mecanism prin care sprijină direct Parlamentul de la Chișinău în negocierile tehnice de aderare la UE. Știrile zilei: Parlamentul European sprijină direct Parlamentul Republicii Moldova pe toate capitolele de negociere cu UE, a anunțat europarlamentarul Siegfried Mureșan, după ședința de ieri de la Strasbourg a Delegației pentru relațiile cu Republica Moldova. Pentru fiecare cluster de negociere vor exista unul sau mai mulți europarlamentari responsabili, cu experiență în domeniu, care vor lucra direct cu omologii lor din Parlamentul de la Chișinău. Scopul este sprijinul mai rapid și concret pentru transpunerea legislației europene și pregătirea aderării, spune Siegfried Mureșan. *** Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune privind securitatea dronelor și combaterea utilizării ostile a acestora. Planul conturează și perspectiva unei cooperări cu Republica Moldova, după multiplele incidente cu drone rusești căzute pe teritoriul țării. La Strasbourg, vicepreședintele executiv a Comisiei Europene, Henna Virkkunen, și comisarii pentru afaceri interne și transporturi au prezentat un plan axat pe patru piloni: pregătire, detectare, răspuns și consolidarea capacităților de apărare, transmite TVR Moldova. Comisarul pentru afaceri interne, Magnus Brunner, a anunțat că, în acest an, Comisia mobilizează 400 de milioane de euro pentru a sprijini statele membre în achiziția de drone și sisteme anti-dronă. La rândul său, Henna Virkkunen, vicepreședintele executiv al Comisiei Europene a precizat că Ucraina se află în centrul inițiativei, însă și Chișinăul este un partener apropiat. Relația de securitate dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova este deja operațională. „Avem deja un centru de securitate împreună cu Moldova. Și am sprijinit Moldova în diferite tipuri de operațiuni hibride. Deci, aici ne uităm și la ce fel de domenii prioritare au partenerii noștri și cum am putea coopera și noi în acest sens”, a spus oficialul. Comisia intenționează să inițieze discuții cu autoritățile de la Chișinău pentru identificarea unor soluții tehnologice și de coordonare adaptate nevoilor Republicii Moldova. Pachetul de securitate pentru drone ar urma să fie pregătit în următoarele luni, iar un centru european de excelență în acest domeniu va fi lansat în 2027. *** Portul Constanța din România va prelua Portul Internațional Liber Giurgiulești de pe Dunăre, singurul port al Republicii Moldova, iar Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, actualul acționar unic, se retrage. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a anunțat joi, 12 februarie, că urmează să finalizeze vânzarea Danube Logistics, operatorul Portul Internațional Liber Giurgiulești, către Portul Constanța, deținut de statul român. „Tranzacția se va încheia în curând”, se arată într-un comunicat de presă emis de bancă, citat de Ziarul de Gardă. Portul Constanța se angajează să realizeze investiții semnificative pe termen lung în dezvoltarea în continuare a portului de pe Dunăre. Obiectivul strategic este de a-i extinde capacitatea, de a-i îmbunătăți infrastructura și de a-i consolida poziția în regiunea Mării Negre și în bazinul Dunării. Se preconizează că aceste investiții vor spori competitivitatea portului, vor consolida reziliența logistică a Moldovei și vor întări legăturile comerciale în întreaga regiune”, se arată în comunicatul de presă. Fiind principalul punct de acces maritim al Moldovei, Portul Giurgiulești gestionează peste 70 % din importurile și exporturile pe cale maritimă ale țării, „jucând un rol esențial în menținerea lanțurilor de aprovizionare și în sprijinirea stabilității economice”. „Rolul strategic al Portului Giurgiulești a crescut în regiune, acesta este bine poziționat pentru a servi reconstrucției viitoare a Ucrainei”, mai notează BERD. Pe lângă suma de 62 milioane dolari, care ar reprezenta doar prețul de preluare a Danube Logistics, Administația Porturilor Maritime Constanța s-a angajat prin ofertă să efectueze ulterior investiții de minimum 28 milioane de dolari în Portul Giurgiulești. *** Cinci persoane din Republica Moldova au fost trimise în judecată pentru organizarea migrației ilegale prin Moldova spre Uniunea Europeană a peste 100 de cetățeni ai Ucrainei apți de luptă, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate de la Chișinău. Schema infracțională au fost pusă la punct încă la începutul agresiunii ruse în Ucraina în 2022. Ulterior schema, coordonată prin aplicația rusească Telegram, a luat amploare, iar achitările s-au făcut preponderent în criptomonede, cu o taxă între 4 și 10 mii de dolari. Inculpații sunt locuitori ai regiunii transnistrene, regiune separatistă necontrolată de autoritățile moldovene care era folosită pentru aducerea migranților ilegali. Ulterior, aceștia erau transportați la Chișinău sau în alte localități, de unde erau preluați de complici pentru tranzitarea frontierei spre România. Procurorii anunță că investigațiile penale continuă și în privința altor peste 50 de cauze penale din același dosar. *** În Republica Moldova se circulă în condiții de ceață densă pe mai multe drumuri naționale, iar vizibilitatea este redusă semnificativ, anunță autoritățile. Șoferii sunt îndemnați să manifeste prudență sporită în trafic.
Ultimele bucăţi din #VoucherulMădălinei, unde 99€ investiți azi îți asigură 370€ la anu'! În acest episod povestesc cum am transformat o singură postare într-o Campanie completă, cum am decis să renunț la propriul Black Friday, cum am integrat 11 branduri, cum am gândit mecanismul de promovare în mai multe formate și platforme și cum am reușit să conectez vizibilitatea mea cu nevoile clienților mei într-un mod care a generat impact real. A fost un proces în care s-au împletit analiza, strategia, intuiția și dorința de a crea un tip de marketing care chiar servește oamenilor și organizațiilor implicate.Ideea a apărut în urmă cu mai bine de un an, în contexte pline de incertitudine, conversații despre instabilitate, frici legate de vizibilitate și multe întrebări despre felul în care pot sprijini, real și strategic, oamenii cu care lucrez zi de zi.Afli cum s-au așezat detaliile, ce am observat în nevoile clienților mei, cum am conectat vizibilitatea platformelor mele cu ofertele lor de Black Friday și cum s-au legat, natural, semnele care m-au condus spre Asociația Blondie. Intro (00:00)Nu copia acţiuni de marketing (02:41)Blondie Friday a început acum 1 an (03:36)Dacă un ONG are o cauză măreaţă, nu are nevoie de marketing (05:41)Problema era că... (10:29)Soluţia la care m-am gândit (10:48)Aşteptam semne din exterior (14:14)Am renunţat la Black Friday al meu (15:03)Cum le-am propus clienţilor mei? (16:36)50% din sumă a fost donată (18:09)S-au înscris 11 afaceri (20:19)O singură postare s-a transformat în... (20:40)Recapitulăm (22:28)Cum am ales ONG-ul? (23:07)Cineva care are 10k followers să promoveze pe cineva cu 58k? (26:42)Planul arăta aşa (31:07)Am dat cadou 2 sesiuni 1-la-1 (32:06)Rezultatele obţinute (32:53)Adunăm cifrele (41:31)Voucherul Mădălinei, plăteşti 99 euro, primeşti 370 euro reducere (47:44)Outro (50:32)Dacă vrei să înțelegi cum se construiește o Campanie de Marketing de la firul ierbii, cu toate deciziile, gândurile, ajustările și insight-urile care apar în spate, te invit să urmărești episodul până la final.
Discuții aprinse în Parlamentul de la Chișinău pe marginea incidentului cu survolarea ilegală a spațiului aerian al Republicii Moldova de către șase drone rusești. Cele mai multe discuții au vizat drona de tip Gerbera, care a aterizat aproape intactă pe acoperișul unei case din nordul țării, fără să provoace pagube. Veronica Gherbovețchi a discutat cu mai mulți parlamentari de la Chișinău. Temele ediției: - Pentru a doua oară în 2025, Președinția a retras cetățenia unor persoane active în Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) din regiunea transnistreană. După un prim caz în iulie — când cinci bărbați au rămas fără cetățenie pentru că s-au înrolat voluntar în structuri militare ruse dislocate ilegal — alte cinci persoane pierd acum cetățenia Moldovei, după ce autoritățile au constatat că aceasta a fost obținută prin încălcarea procedurilor legale. Liliana Barbăroșie are detalii. - Informația despre descoperirea unui arsenal militar într-un camion la vama dintre Republica Moldova și România este folosită deja la Moscova. Purtătoarea de cuvât a minsterului Rus de externe acuză Republica Moldova de trafic de arme. Ce spune Maria Zaharova, aflați de la Vitalie Cojocari, jurnalist Euronews România, în ”Cronica lui Vitalie” - Invitata specială a emisiunii de azi este jurnalista și scriitoarea Paula Eruzanu. Ea este autoarea unei cărți recent apărute la Editura Cartier din Chișinău sub titlul, „Aicea-i și raiul, și iadul”. Cartea surprinde un veac de istorie trăită și povestită de o întreagă galerie de personaje care au traversat istoria recentă a acestui ținut – de la Basarabia parte a Rusiei Țariste la Basarabia românească, de la Uniunea Sovietică la Republica Moldova, de la al doilea război mondial la Afganistan și războiul din Ucraina. Este o colecție de mărturii care, puse una lângă alta, ca un puzzle, alcătuiesc o istorie a locului. Un interviu realizat de Ovidiu Nahoi. - Poziția României în cazul planului de pace pentru Ucraina este de a continua negocierile pentru a ajunge la o pace durabilă. Trebuie să fie luate în calcul și interesele de securitate ale Republicii Moldova, spune ministra de Externe Oana Țoiu. - Estonia va deschide anul viitor o ambasadă la Chișinău. - Parlamentul a adoptat în lectură finală denunțarea acordului care permitea funcționarea în Republica Moldova a centrelor culturale rusești. - Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) continuă să susțină Chișinăul în reformele și în agenda de integrare europeană Știrile zilei: Poziția României în cazul planului de pace pentru Ucraina este una clară de a continua negocierile pentru a ajunge la o pace durabilă în timp, a declarat ministra de Externe a României, Oana Țoiu, subliniind că trebuie să fie luate în calcul și interesele de securitate ale Republicii Moldova. „Poziția României, așa cum a fost foarte clar exprimată și de președintele Nicușor Dan, este una clară de a continua negocierile pentru a ajunge la o pace care să fie și durabilă în timp. Trebuie să fim atenți și la interesele de securitate ale Republicii Moldova, pentru că acest punct pentru România este extrem de important și stabilitatea regiunii noastre depinde de asta”, a afirmat Oana Țoiu, în Parlament, transmite Agerpres. *** Estonia va deschide o ambasadă în Republica Moldova anul viitor. „Moldova se află deja pe calea aderării la Uniunea Europeană, dar putem face și mai mult pentru a o sprijini”, a afirmat ministrul de externe al Estoniei, Margus Tsahkna, citat de un comunicat de presă al Externelor de la Chișinău. „O veste foarte bună pentru țara noastră!”, a declarat ministrul de externe Mihai Popșoi. „Estonia este un partener important al Republicii Moldova, oferind sprijin în diverse domenii, în special integrarea europeană, e-guvernare, securitate cibernetică și educație”. *** Parlamentul a adoptat în lectură finală denunțarea acordului care permitea funcționarea în Republica Moldova a centrelor culturale rusești. Astfel, Centrul Rus de Știință și Cultură din Chișinău ar putea fi închis în vara anului 2026, scrie TV8. Ministrul de Externe Mihai Popșoi a declarat că următoarea etapă este semnarea decretului de către președinta Maia Sandu, după care autoritățile ruse vor fi informate că acordul nu va fi prelungit. Înțelegerea expiră în vară, iar legislația prevede notificarea cu 6 luni înainte, întrucât acordul nu poate fi denunțat unilateral. Centrul Cultural Rus este administrat direct de Ambasada Federației Ruse la Chișinău și beneficiază de finanțare din partea Agenției Ruse Rossotrudnicestvo, care este subordonată direct președinției ruse. Această agenție a fost inclusă în sancțiuni internaționale și a fost desemnată de Uniunea Europeană drept „principala entitate de stat responsabilă de promovarea puterii soft a Kremlinului și a influenței sale hibride, inclusiv prin susținerea conceptului denumit „Russkiy Mir”, „Lumea rusă”. *** Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului de stat pentru anul curent, principalele modificări vizează redistribuirea banilor pentru acoperirea necesităților salariale ale angajaților din sectorul bugetar, alocarea fondurilor pentru compensarea facturilor la energie electrică pentru populație, precum și alte măsuri sociale, se arată într-un comunicat. Conform Bugetului rectificat, deficitul bugetar constituie 5,2 % din PIB. *** Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) va continua să susțină Republica Moldova în reformele necesare cetățenilor și agendei de integrare europeană, au dat asigurări directorul regional al Agenției, Mathieu Vasseur, și ambasadoarea Franței în Republica Moldova, Dominique Waag, în cadrul unei întrevederi pe care au avut-o cu prim-ministrul Alexandru Munteanu. Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD) oferă Republicii Moldova sprijin în domeniul energetic - proiectul INSPIREE, care este o inițiativă pentru dezvoltarea infrastructurii publice sustenabile prin renovări pentru eficiență energetică, presupune renovarea energetică a 30 de clădiri publice, dintre care 16 instituții de învățământ superior și 14 spitale raionale. De rezultatele proiectului vor beneficia circa 200 de mii de cetățeni, iar economiile estimate vor fi de 2 milioane de euro anual. Un alt proiect, în valoare de 25 milioane de euro, ține de creșterea utilizării energiei verzi în Republica Moldova, eficiența energetică și protecția consumatorilor. De asemenea, Agenția va finanța proiecte de reabilitare a sistemelor de irigații în valoare de peste 44 milioane de euro. Oficialii s-au mai referit la susținerea acordată de AFD în sectorul de aprovizionare cu apă și canalizare, împădurire, protecție socială, inovare și antreprenoriat. Alte priorități țin de reformarea justiției, consolidarea statului de drept și atragerea investițiilor franceze în economia națională. Un oficiu al Agenției Franceze pentru Dezvoltare a fost deschis la Chișinău în februarie 2022. Grupul AFD a devenit principalul partener financiar al Guvernului moldovean și al Comisiei Europene pentru pilonul de investiții al Planului de Creștere, de 1,9 miliarde de euro, oferit Republicii Moldova de UE. *** Consiliul Concurenței a amendat firma olandeză care operează aplicația rusească de taxi Yandex Go cu aproape 800 de mii de lei moldovenești, echivalentul a 40 mii euro, pentru refuzul de a oferi autorităților informații despre felul în care este folosită aplicația de taxi. „Solicitările de informații reprezintă un instrument esențial pentru colectarea probelor necesare în investigațiile privind posibile încălcări ale legislației concurențiale. Consiliul Concurenței are dreptul de a solicita întreprinderilor furnizarea promptă și completă a documentelor sau informațiilor relevante, indiferent de formatul acestora”, se arată în comunicatul de presă. De-a lungul timpului au existat multe suspiciuni legate de faptul că Yandex Taxi ar transmite datele utilizatorilor din Republica Moldova în Federația Rusă.
Cele două grupuri de opoziție reprezentate în Parlamentul Armeniei vor mobiliza susținătorii și vor introduce o rezoluție parlamentară comună pentru a cere eliberarea zecilor de critici ai prim-ministrului Nikol Pashinian arestați în ultimele luni, relatează Radio Azatutyun. Reprezentanții acestora au insistat miercuri că prizonierii - printre care trei episcopi ai Bisericii Apostolice Armene, doi primari din opoziție, un om de afaceri miliardar și doi podcasteri – ar fi „prizonieri politici” urmăriți penal într-o acțiune de represiune guvernamentală fără precedent împotriva disidenților.„Democrația din Armenia regresează, iar numărul fără precedent de prizonieri politici este o manifestare a acestui lucru”, se arată în rezoluția elaborată de alianțele de opoziție Hayastan și Pativ Unem. De asemenea, se cere încetarea „persecuției politice” a unui număr tot mai mare de critici ai guvernului.Hasmik Hakobian, membră a Parlamentului din partea partidului de guvernământ Contractul Civil, a respins această interpretare și a precizat că majoritatea pro-guvernamentală din Adunarea Națională va bloca adoptarea rezoluției. Ea a insistat că nu există prizonieri politici în țară. Conform opoziției, amploarea represiunii subliniază profundul sentiment de nesiguranță al lui Pașinian înaintea alegerilor generale care vor avea loc în iunie 2026. Pe de altă parte, premierul și-a exprimat încrederea că partidul său va câștiga alegerile. Ruta energetică: Hidrogenul și reconfigurarea legăturilor energetice între Europa și Asia Centrală La forumul Global Gateway de la Bruxelles, Uniunea Europeană și-a consolidat parteneriatul energetic cu Asia Centrală prin semnarea de acorduri cu Kazahstan, Kârgâzstan și Uzbekistan pentru extinderea proiectelor de energie regenerabilă și hidroenergie, relatează site-ul kazah Astana Times.Susținută de Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială, inițiativa merge dincolo de simpla generare de electricitate: ea deschide calea pentru dezvoltarea hidrogenului verde și a viitoarelor coridoare energetice capabile să conecteze Asia Centrală la piețele europene.Hidrogenul este văzut ca fiind combustibilul viitorului, capabil să decarbonizeze industriile dificil de electrificat și să alimenteze economii întregi. Dar, dincolo de aceste promisiuni, el devine și un instrument geopolitic, așa cum sunt petrolul și gazele. Pe măsură ce țările și întreprinderile investesc în creșterea producției sale, rămâne o întrebare crucială: cum va fi transportat hidrogenul și cine va controla aceste rute? Planul european REPowerEU, lansat la începutul războiului din Ucraina, își propune să diversifice importurile de energie și să accelereze tranziția energetică a continentului. Acesta stabilește obiective ambițioase: 10 milioane de tone de producție internă de hidrogen regenerabil și 10 milioane de tone de importuri până în 2030, pentru a decarboniza sectoare precum oțelul, fabricile de produse chimice și transportul greu.Pentru a atinge aceste obiective, UE explorează mai multe rute de transport, „coridoarele de hidrogen”.
Un studiu privind digitalizarea în agricultură, publicat de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene în data de 19 septembrie a.c., arată că cei mai mulți dintre fermierii intervievați sunt optimiști cu privire la impactul tehnologiei asupra activității economice și anticipează beneficii pentru mediu și pentru lucrătorii agricoli. Rezultatele cercetării relevă că fermele europene folosesc pe scară largă instrumente IT generale (93% dețin cel puțin unul), majoritatea utilizând platforme de comunicare și aplicații mobile, însă tehnologiile digitale specializate pentru culturi și animale sunt adoptate mai puțin. 79% dintre fermierii chestionați utilizează cel puțin o tehnologie pentru culturi, dar numai 29% folosesc trei sau mai multe. În cazul tehnologiilor pentru animale, 83% au adoptat cel puțin una, și doar 17% folosesc mai mult de trei. Studiul s-a bazat pe date colectate din nouă state membre – Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Lituania, Ungaria și Polonia – selectate pentru a asigura un eșantion relevant pentru sectorul agricol european și o reprezentare echilibrată a regiunilor biogeografice și geografice ale UE. Dintre aceste țări, Grecia și Ungaria prezintă cele mai mici rate de adoptare a tehnologiilor, în timp ce Germania, Franța și Polonia au, în general, rate mai ridicate. În privința numărului mediu de instrumente digitale utilizate, Spania și Italia se remarcă prin cele mai multe. Dinamica introducerii tehnologiilor digitale în agricultura europeană a crescut între 2008 și 2020, apoi a încetinit, iar planurile fermierilor pentru următorii cinci ani rămân moderate, se arată în raport. Documentul, disponibil pe platforma Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene, este însoțit de un tablou de bord care permite vizualizarea datelor și evidențiază principalele tendințe. Dezvoltare rurală cu o nouă viziune: abordare integrată și accent pe servicii La conferința „Pactul Rural”, desfășurată săptămâna trecută, comisarul european pentru agricultură, Christophe Hansen, a prezentat direcțiile prin care Comisia Europeană dorește să sprijine dezvoltarea zonelor rurale în perioada 2028–2034. El a declarat că instrumentele actualei politici agricole comune vor fi menținute, însă implicarea autorităților și a comunităților rurale în planificarea cheltuirii fondurilor publice va crește. Reducerea disparităților teritoriale și îmbunătățirea condițiilor de viață la sate se vor regăsi printre obiectivele Planurilor Naționale, iar statele membre vor trebui să demonstreze cum vor asigura acest lucru. Viitorul cadru financiar va permite o abordare mai integrată și mai eficientă, a precizat Hansen, inclusiv prin utilizarea fondurilor de cercetare Orizont și noului Fond pentru competitivitate destinate agriculturii, biotehnologiei și sănătății. El a subliniat, de asemenea, importanța menținerii obligativității programării LEADER pentru toate statele membre și a evidențiat oportunitățile oferite de parteneriatele naționale și regionale. Schimburile de idei din cadrul conferinței, care a reunit peste 250 de participanți, precum și colaborările din lunile următoare vor contribui la actualizarea Planului de Acțiune Rurală, așteptată la începutul anului 2026. Acord pentru utilizarea îngrășămintelor RENURE Comitetul Uniunii Europene pentru nitrați a dat aviz favorabil propunerii Comisiei Europene pentru utilizarea așa-numitelor îngrășăminte RENURE peste limita de aplicare a gunoiului de grajd și a gunoiului de grajd procesat stabilită de Directiva privind nitrații, informează Executivul european. Autorizarea va permite statelor membre și fermierilor să înlocuiască îngrășămintele chimice cu îngrășăminte RENURE, fabricate din gunoi de grajd prelucrat, asigurând în același timp protecția apelor și a mediului. Totodată, măsura va reduce costurile pentru fermieri și va spori autonomia strategică a sectorului agricol al UE, precizează Comisia. În urma acordului Comitetului pentru nitrați, propunerea privind RENURE va fi transmisă Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene spre examinare, pentru o perioadă de trei luni. Dacă nu vor exista obiecții, Executivul european va putea adopta acest amendament la Directiva privind nitrații și va deveni aplicabil în statele membre care aleg să autorizeze RENURE și să transpună modificarea în legislația națională. Consultare publică pentru revizuirea legislației privind bunăstarea animalelor de fermă Comisia Europeană a lansat o consultare publică înaintea revizuirii legislației privind bunăstarea animalelor de fermă. Consultarea va rămâne deschisă până la 12 decembrie 2025. Noua lege răspunde inițiativei cetățenești „Să punem capăt erei cuștii”, dar va aborda și problema standardelor de bunăstare a animalelor referitoare la produsele importate în Uniunea Europeană. Contribuțiile fermierilor, cetățenilor, întreprinderilor europene și ale altor părți interesate, precum și sondajele de opinie specifice și evaluările științifice furnizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară vor sprijini activitatea Comisiei de revizuire. Prima propunere este așteptată la sfârșitul anului viitor. UE pregătește un cadru comercial pe termen lung cu Republica Moldova Uniunea Europeană intenționează să treacă de la regimul temporar la un cadru pe termen lung în relația comercială cu Republica Moldova. Săptămâna trecută, Consiliul a aprobat poziția pe care Uniunea Europeană o va adopta în cadrul Comitetului de asociere UE–Republica Moldova privind creșterea accesului pe piață pentru șapte produse agricole moldovenești care nu au fost încă liberalizate: prune, struguri de masă, mere, roșii, usturoi, cireșe și suc de struguri. Un comunicat al Consiliului precizează că viitorul acord va include clauze de protecție a pieței și va condiționa extinderea accesului pe piața unică de alinierea treptată a Republicii Moldova la standardele agroalimentare ale UE până în 2027.
Fiecare lucru la care te uiți acum a fost, la un moment dat, o schiță în procesul de cercetare-dezvoltare. E important, deci, să înțelegem cât dedicăm Cercetării și Dezvoltării. Nu de alta, dar asta e singura modalitate de a prevedea ce ne așteaptă în viitorul nu-chiar-îndepărtat. Si, ce să vezi, Cercetarea și Dezvoltare sunt esențiale competitivității și dezvoltării unei economii pentru care se dorește creștere și relevanță. În 2023, România a alocat 0,51% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru activitățile de cercetare și dezvoltare (C&D), conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică. Această valoare plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește procentul din PIB dedicat C&D. În comparație, media europeană a cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare este semnificativ mai ridicată, cu state precum Suedia și Belgia alocând peste 3% din PIB acestui sector esențial. Această discrepanță evidențiază diferențele majore în investițiile în inovare și progres tehnologic dintre România și alte țări europene.Deși autoritățile române și-au propus să aloce 1% din PIB pentru cercetare până în 2027, bugetul actual rămâne mult sub această țintă. Această subfinanțare cronică poate avea implicații negative asupra competitivității economice și a capacității de inovare a țării.Guest: Ada Roseti, o profesionistă cu o carieră remarcabilă în media, comunicare și promovarea științei. A devenit cunoscută publicului larg prin activitatea sa în televiziune, în special ca director de programe pentru Europa de Sud-Est la Discovery Networks, unde a coordonat canale precum Discovery Channel, TLC și Eurosport.Deși a avut oportunitatea de a-și continua studiile doctorale în chimie în Statele Unite, a ales să rămână în România, dedicându-se media și comunicării științei. A fost implicată în diverse proiecte de popularizare a științei, printre care competiția "Games of Science", destinată tinerilor cercetători.Ada Roseti este recunoscută pentru abilitatea sa de a face știința accesibilă și interesantă pentru publicul larg, contribuind semnificativ la promovarea culturii științifice în România.
Un interviu Ecofrecvența cu Laura Cireașă, coordonatoarea programului „În stare de bine”, implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
Viitorul vine peste noi cu tehnologii din ce în ce mai complexe. Nu e doar un asalt, ci un tsunami tehnologic care ne solicită creierele și ne accelerează viețile. Dar marea artă într-o lume din ce în ce mai complexă este să simplifici. Sculptorul Constantin Brâncuși a rezumat cel mai bine treaba asta. El zice așa: « Simplitatea este o complexitate rezolvată ». Sună al naibii de frumos și este pe cât de adevărat, pe atât de profund. Ca să simplifici tehnologiile inventate de ingineri, ai nevoie tot de ingineri care să facă drumul invers, către consumator, pentru a-i oferi o experiență cât mai simplificată în orice tehnologie.Asta face Showpad, o firmă care se focusează pe procesele de vânzări și de marketing. Este o afacere de viitor și din viitor, prezentă la Gent, în Belgia, și la Chicago, în Statele Unite. Pe 2 aprilie, Showpad va deschide un centru R & D la București, adică Research & Development, Cercetare și Dezvoltare.L-am invitat la « Noi venim din viitor » pe omul care se ocupă de acest proiect. Răzvan Căciulă este inginer cu vreo douăzeci de ani de meserie în spate, din care jumătate la Adobe. El este omul-cheie al acestui proiect și împreună vom explora alchimia lui pe piața românească. Mai multe despre acest proiect puteți afla la adresa: showpad.com
Ministerul de externe al Serbiei cere lămuriri privind înțelegerea de colaborare politico militară între Croația, Albania și Kosovo. „Dacă acest acord nu este îndreptat împotriva nimănui, așa cum susțin ei, atunci solicităm o explicație cu privire la excluderea Serbiei de la orice negocieri privind securitatea colectivă în regiune” - declară MAE sârbesc. „Pactul militar împotriva Serbiei: ce înseamnă pentru țara și regiunea noastră acordul de colaborare în domeniul apărării dintre Croația, Albania și așa-zisul Kosovo,” titrează novosti.rs.„Documentul pe care Croația și Albania l-au semnat la Tirana cu așa-zisul Kosovo privind colaborarea în domeniul apărării constituie un precedent periculos care ar putea pune în pericol relațiile și pacea în regiune, în condițiile în care așa-zisul Kosovo nu este recunoscut de majoritatea membrilor ONU și care, conform oricărui cadru internațional, nu ar trebui să aibă forțe armate. Bulgaria a primit și ea invitația de a adera la acest pact politico-militar. Această inițiativă vine într-un moment de schimbări majore la nivel global marcat de o schimbare politică majoră a lui Trump în ceea ce privește conflictul ucraineno-rus, într-un moment de diviziuni în Europa, precum și pe fondul unei crize sociale și politice care persistă de câteva luni în Serbia,” scrie publicația.Ministerul de Externe mai susține că mesajul politic transmis Belgradului este evident și subliniază că memorandumul nu este rezultatul unei cooperări aleatorii, ci „o strategie direcționată care vizează izolarea Serbiei și consolidarea structurilor paramilitare din provincia sudică a Serbiei, contrar dreptului internațional și Rezoluției 1244 a Consiliului de Securitate al ONU”.„Dacă acest acord nu este îndreptat împotriva nimănui, așa cum susțin ei, atunci solicităm o explicație cu privire la excluderea Serbiei de la orice negocieri privind securitatea colectivă în regiune - declară Ministerului Afacerilor Externe sârbesc. După 15 martie, întrebarea de un milion de dolari și un dinar, este următoarea: ce urmează în Serbia?Iată titlul unui articol din citim învreme.com. „Întrebarea ce urmează este cu adevărat crucială, dar cred că în principal președintele statului a fost preocupat de asta”, a declarat politologul Dejan Bursać pentru Vreme. „(Aleksandar Vučić, n.r) a fost cel care a spus că totul se va termina pe 15 martie și că viața în Serbia se va relua normal de luni, 17 martie”.Dar lucrurile nu s-au petrecut așa. Societatea civilă investighează ceea ce numește atac cu un tun sonor asupra manifestanților.„Astfel, pe lângă ancheta privind prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad apare o nouă întrebare: ce s-a întâmplat sâmbătă seara?”Dejan Bursać explică că acest nou proces reprezintă o problemă uriașă pentru sistemul de stat, deoarece ar putea duce la o nouă scădere a încrederii în rândul alegătorilor partidului politic aflat în prezent la putere în Serbia.„Vučić se bazează pe cele două milioane de alegători ai săi loiali pentru a câștiga alegerile, știind că în Serbia nu votează niciodată mai mult de 3,8 milioane de oameni”, adaugă Bursać. "Aceștia sunt în principal alegători mai în vârstă care au trecut prin diverse crize în anii 90 și 2000 și care apreciază stabilitatea pe care le-o oferă Vučić. Dar dacă această stabilitate dispare, așa cum este cazul de mai bine de patru luni, asta pune probleme. Ceasul bate pentru el, nu pentru studenți". BERD negociază un împrumut pentru o autostradă și anunță noi investiții în MuntenegruBanca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare negociază cu Guvernul privind condițiile de creditare pentru construcția celui de-al doilea tronson al autostrăzii de la Mateševo – Andrijevica, anunță vicepreședintele BERD, Mateo Patrone, potrivit căruia proiectul va fi analizat în iunie de Consiliul de Administrație al băncii, relatează rtcg.me.Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a investit anul trecut 104 milioane de euro în nouă proiecte în Muntenegru. O licitație este în curs de desfășurare pentru construcția celui de-al doilea tronson al autostrăzii de la Mateševo la Andrijevica, pentru care Uniunea Europeană trebuie să ofere subvenții de 150 de euro, iar BERD un împrumut de aproximativ 200 de milioane de euro.Vicepreședintele BERD, Mateo Patrone, a declarat pentru Televiziunea Muntenegru că nu se cunosc deocamdată condițiile de creditare. Târgul de muzică și arte creative MUSE-X ajunge în Albaniahttps://www.gazetatema.net/kulture/muse-x-panairi-i-pare-i-muzikes-dhe-arteve-kreative-vjen-ne-tirane-i485786MUSE-X, cel mai important târg de muzică și arte creative, va avea loc la Tirana și în Balcani pentru prima dată pe 11, 12 și 13 aprilie. Conceput ca un festival-expoziție, MUSE-X va primi la Tirana timp de trei zile consecutive peste 100 de companii și profesioniști din sectorul muzical și artistic, veniți din toată Europa, Regatul Unit și regiune.În plus, pe parcursul acestor trei zile, personalități de renume din sector vor găzdui conferințe și TEDtalks, marcând un moment cheie în structurarea și funcționarea acestui sector.MUSE-X își propune astfel să creeze legături între companiile străine și cele care doresc să stabilească parteneriate cu companii albaneze. Procedând astfel, MUSE-X îndeplinește un alt obiectiv: transmiterea culturii albaneze către entități străine, și nu numai. Au participat la Revista Presei Europa Plus:Milo POPOVIC, MuntenegruAndjela RADULOVIC, SerbiaSofija JOVANOVIĆ, SerbieLavdije XHELILI, Albanie
Am discutat cu Cristina Schmidt, psihoterapeut specializat în terapia transgenerațională, despre cum putem înțelege mai bine legătura dintre noi și strămoșii noștri, pentru a trăi o viață mai plină de sens și în armonie cu cine suntem cu adevărat.Cu răbdare, blândețe și compasiune, Cristina explică felul în care istoria și traumele familiei noastre pot influența profund modul în care trăim astăzi.Și cum terapia transgenerațională este un instrument puternic care ne ajută să înțelegem că trecutul ne modelează prezentul, dar și cum putem adresa acele contracte de loialitate inconștiente, care ne leagă într-un fel sau altul de neamul nostru.Este o cale de autodescoperire profundă, care poate duce la o schimbare autentică și durabilă în viața noastră.Cristina este psihoterapeut cu o experiență de peste trei decenii și cu o mare pasiune pentru psihogenealogie. Ea ajută oamenii să descopere și să înțeleagă legăturile dintre ei și strămoșii lor, sprijinindu-le astfel procesul de vindecare și creștere personală. Te invit să asculti acest episod! Ai mai jos câteva idei care merită atenția și timpul tău.
Singuri sau prin asocieri, întreprinzătorii români mici și mijlocii au reușit să dezvolte afaceri cu distribuție directă către consumatori. Unele afaceri au o deschidere europeană. Invitați la Rural: Andreea Koronios, antreprenor, Adrian Despi, antreprenor agribusiness. Adrian Despi: "Noi am început afacerea ca și o pasiune. Am ajuns în Franța, unde am degustat cidrul și ne-a plăcut foarte mult. Eu și fratele meu am început după aceea să facem experimente la nivel hobby în bucătărie. După aceea un pic mai mare în curte și până la urmă am hotărât să facem o afacere din asta. Am vrut să facem și noi cidru, așa cum am băut în Franța, pentru că mărul este cel mai comun fruct la noi în țară. Și materie primă practic este foarte multă, iar aici am observat o lipsă pe piață a procesatorilor. Din acest motiv am hotărât să facem o afacere în procesarea fructelor și a legumelor. Și acesta este modelul. Ne bazăm pe materii prime locale.Cu ajutorul unor proiecte de finanțare accesate prin AFIR, am reușit să facem și noi o livadă de meri și piersic, dar în continuare ea fiind tânără, nu ne dă suficient fruct ca să ne asigure materia primă. Și majoritatea fructelor sunt cumpărate de la fermieri locali."Andreea Koronios: "Fiind o familie mixtă – eu româncă, iar soțul meu grec –, am avut acces direct la producători de ulei de măsline. Afacerea noastră a început dintr-o întâmplare și s-a consolidat în timp, înflorind cu aproximativ un an înainte de lansarea Roua. Recent, am aniversat cinci ani de activitate. Totul a pornit când, la nuntă, am primit o cantitate generoasă de ulei de măsline de la nașii și socrii noștri. Am început să-l oferim prietenilor, iar recomandările au venit de la sine, transformând o simplă întâmplare într-un business de succes.După cum spuneam, cunoștințele mele despre uleiul de măsline erau inexistente. Țin minte că, înainte de căsătorie, soțul meu mi-a spus că are o livadă de măslini, vreo 1.500 sau 2.000 de copaci, și că produce ulei de măsline. Am luat-o ca pe un detaliu obișnuit și am răspuns firesc: „Ok, și la noi este ulei de măsline, îl găsești în toate supermarketurile, în diverse sortimente”. Abia când a venit în România și mi-a adus ulei proaspăt presat, mi-am dat seama că nu vorbim despre același produs.Ulterior, am aflat că uleiul de măsline este unul dintre cele mai falsificate produse alimentare, probabil la egalitate cu mierea. Am înțeles diferența pe propria piele, iar apoi și alți oameni au descoperit-o. Uleiul de măsline autentic nu este amar, nu lasă un gust rânced și nu schimbă aroma mâncării – dimpotrivă, o îmbogățește. Este o bucurie în sine."
Wow! The Personal Brand Podcast împlinește 200 de episoade. La mulți ani dragi prieten ascultător! Datorită ție și faptului că asculți perspectivele mele despre business, personal branding, coaching și antreprenoriat feminin podcastul a putut crește în 5 ani cum nici nu visam. Aniversarea este un prilej excelent să anunț o inovație – aplicația Ask Manu. De acum poți înregistra un mesaj audio direct din website-ul manuelaciugudean.ro, în care mă întrebi orice dorești legat de personal branding, iar eu răspund în podcast. Am invitat oameni cu impact în viața și cariera mea să testeze primii aplicația: Mirela Retegan, cel mai bun brand personal feminin din România, Andi, băiețelul meu, Cătălin Oprișan, fratele meu, Andreea, prietena mea cea mai bună, Daiana Stoicescu, mentorul meu în coaching, Flo, editorul podcastului, Mirela Bucovicean, una dintre antreprenoarele care m-a sprijinit încă din anii de corporație și Ioana Crișan, printre cele mai vechi cliente.
Președintele american Donald Trump a cerut ca USAID (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională) să fie „suprimată”, acuzînd corupție „la niveluri nemaivăzute vreodată”. USAID are aproximativ 10.000 de angajați care lucrează în SUA și în întreaga lume. Dintre ei doar 611 își vor păstra posturile, ceilalți urmînd să fie concediați. Ce reprezintă USAID şi ce consecinţe va avea desființarea acestui program pentru diverse ţări din lume? Am întrebat-o pe Ioana Avădani, președinta Centrului pentru Jurnalism Independent. Ioana Avădani: „Conceptul de ajutor sau de asistenţă internaţională pentru dezvoltare nu este specific Statelor Unite. Toate ţările dezvoltate care sînt în OECD au programe de asistenţă internaţională pentru dezvoltare. Naţiunile Unite, la rîndul lor, au stabilit nişte obiective de dezvoltare. Şi asistenţa aceasta, care poate să fie financiară, de training sau de coaching, vine în sprijinul obiectivelor de dezvoltare stabilite de Naţiunile Unite. Lentila principală a acestor obiective de dezvoltare sînt drepturile omului. Toată mişcarea porneşte de la ideea că accesul la o viaţă decentă, combaterea sărăciei, accesul la servicii de sănătate, siguranţa în societate sînt elemente fundamentale din aparatul drepturilor omului, ca atare acestea sînt domeniile în care funcţionează cel mai adesea asistenţa pentru dezvoltare. USAID a făcut aceste lucruri într-un mandat dat de Congresul american, deci nu este un instrument prezidenţial. Şi cred că vor fi nişte bătălii juridice la care vom asista de departe: dacă preşedintele SUA are dreptul să anuleze printr-un simplu ordin o decizie a Congresului.”Se poate spune că pentru SUA acest program înseamnă şi o formă de a sprijini exportul de democraţie?Ioana Avădani: „Cu siguranţă. Programele USAID din România s-au oprit în 2007, cînd România a intrat în Uniunea Europeană şi atunci, pe bună dreptate, SUA au spus sînteţi în UE, îndepliniţi nişte criterii politice şi economice, nu mai sînteţi o ţară în curs de dezvoltare care să aibă nevoie de asistenţa noastră. Pînă în 2007 (cînd programele USAID din România s-au oprit), o mare parte din programele USAID din România au fost legate de consolidarea mecanismelor democratice. Să luăm de exemplu legea 544 pentru liberul acces la informaţie. Au fost mai multe organizaţii din societatea civilă care au conlucrat ca această lege să fie redactată, adoptată şi implementată în cadrul unor programe sprijinite şi de USAID. Au fost programe de profesionalizarea mediului de afaceri, pentru că şi asta contribuie la o funcţionare democratică, deci o piaţă bazată pe libera concurenţă şi în care oamenii să se concureze în baza unor reguli, nu ca-n Vestul sălbatic – şi asta face parte dintr-un mecanism democratic.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural
Într-o lume ce pare să gonească într-o singură direcție, conexiunea cu sinele se pierde ușor, și când mai avem și diferite traume acumulate în dezvoltarea noastră ca indivizi, apar tot felul de blocaje. Vorbim despre Modelul Relațional Neuro-Afectiv (pe scurt NARM), pornind de la volumul lansat recent de Pagina de Psihologie, "Trauma de dezvoltare", carte semnată de Laurence Heller și Aline LaPierre, invitată psiholog clinician Bogdana Bursuc. Deși poate părea că oamenii suferă de un număr infinit de probleme și provocări emoționale, Laurence Heller și Aline LaPierre, autorii cărții "Trauma de dezvoltare", susțin că cele mai multe dintre acestea pot fi reduse la cinci principii organizatorice fundamentate biologic: nevoia de conectare, acordaj, încredere, autonomie și iubire-sexualitate. Ei descriu felul în care trauma timpurie afectează capacitatea de conectare cu sine și cu ceilalți, precum și modul în care scăderea vitalității care rezultă de aici reprezintă dimensiunea ascunsă ce stă la baza celor mai multe provocări psihologice și a multora dintre problemele fiziologice.Heller și LaPierre prezintă Modelul relațional neuro-afectiv – NeuroAffective Relational Model™ (NARM), o metodă care integrează abordări de jos în sus (ascendente) și de sus în jos (descendente) pentru reglarea sistemul nervos și rezoluția distorsiunilor identității, cum ar fi stima de sine scăzută, rușinea și auto-judecata cronică ce rezultă din trauma de dezvoltare și relațională. NARM nu ignoră trecutul unei persoane, însă pune accent pe lucrul în momentul prezent, concentrându-se pe punctele forte, resursele și reziliența clienților de a integra experiența conexiunii care susține fiziologia, psihologia și capacitatea noastră de relaționare.„Conștientizarea colectivă a traumelor de dezvoltare și C-PTSD reclamă această carte. Autorii oferă nu doar o carte, ci un mod de lucru clinic unic, inedit, care deschide o nouă lume pentru noi psihoterapeuții, precum și pentru persoanele cu care lucrăm. Un mod de lucru puternic fundamentat științific, care ne aduce profunzime și claritate, care ne deschide și ne așează în interiorul nostru. Această carte este un prieten și un mentor la care să revenim din nou și din nou.“ — Bogdana Bursuc, psihoterapeută, Master NARM practitioner și ambasadoare NARM™ în RomâniaBogdana Bursuc este psiholog clinician, psiholog organizațional și psihoterapeut specializat în mai multe forme de intervenție (TCC, EMDR, NARM) și coordonatorul Mind Institute, o organizație profesională care acordă servicii de sănătate mintală și training.
00:00:00 Intro: De ce contează calitatea hainelor în 2024 00:02:42 De la cafenea la brand premium 00:04:35 Materiale și calitate: diferența dintre fibre naturale și tehnice 00:09:15 De ce unele tricouri costă 10 lei iar altele 700€ 00:14:24 Cum se construiește o garderobă de calitate 00:19:20 Quiet luxury: milionarii și discreția 00:23:25 De la 5.000€ la 4 milioane € cifră de afaceri 00:29:30 Cum scalezi un business premium în România 00:35:15 Made to measure și avantajele personalizării 00:42:10 Importanța încălțămintei de calitate 00:48:35 Cum se îmbracă politicienii români 00:54:20 Secretele unui brand de lux românesc 01:00:40 Planuri de expansiune internațională 01:05:15 Lecții învățate în 14 ani de business IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.
- În Croația, poliția anchetează moartea directorului celui mai mare spital din Zagreb.- Un studiu al Națiunilor Unite arată discrepanțele din mediul rural și cel urban muntenegrean în ceea ce privește oportunitățile pentru femei: în mediul rural doar 16% dintre acestea au pe numele lor o gospodărie și de regulă nu ele, ci bărbații primesc moșteniri.Revista presei Europa Plus: Polițiștii croați anchetează moartea directorului celui mai mare spital din Zagreb care a căzut de pe scara de incendiu a spitalului, scrie www.jutarnji.hr. Potrivit unor informații neoficiale, Ante Ćorušić a căzut de la o înălțime de opt metri, s-a lovit la cap și a murit pe loc. Colegii au încercat să-l resusciteze, dar fără rezultat.„Director de mult timp al celui mai mare spital croat, profesor universitar, specialist în ginecologie și obstetrică, președinte al Societății Croate de Ginecologie și Obstetrică, Ante Ćorušić a lăsat o amprentă semnificativă asupra sistemului medical croat. Plecarea lui bruscă este o pierdere pentru comunitatea medicală”, a transmis Societatea Croată de Ginecologie într-un comunicat.Majoritatea femeilor muntenegrene din mediul rural nu moștenesc nimic„Suținerea femeilor din zonele rurale este cheia dezvoltării durabile în Muntenegru.” Iată titlul unui articol din www.dan.co.me care citează un studiu al Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. „Femeile din Muntenegrul rural se confruntă cu numeroase provocări care evidențiază necesitatea unor schimbări sistemice care să le permită acces egal la resurse, luarea deciziilor și oportunități economice.”Potrivit studiului, doar 16% dintre femeile din mediul rural dețin o gospodărie și doar 32% dețin pământ. „Majoritatea femeilor din mediul rural nu vor moșteni nimic din familiile lor. Statisticile arată că femeile din nordul Muntenegrului au de șapte ori mai puține șanse de a obține un loc de muncă decât femeile din sud și mai mult de jumătate dintre femeile șomere nici măcar nu doresc să-și găsească un loc de muncă. Femeile desfășoară în principal muncă casnică neremunerată.”Ora de vârf din Belgrad durează toată ziua... titrează site-ul televiziunii N1 Info. „Prioritatea primarului este să vopsească autobuzele,” acuză opoziția din partea partidului ZLF – Stânga Verde. Televiziunea a intervievat un inginer de trafic potrivit căruia, „pentru a reduce ambuteiajele în oraș, este necesar să se transforme cât mai multe străzi în străzi cu sens unic, (...) să se respecte licitațiile și să se instaleze asfalt de înaltă calitate.” Inginerul de trafic mai spune că problemele cu firmele care execută lucrările ar putea fi reduse prin simpla respectare a condițiilor anunțate în licitație: firmele ar trebui să plătească penalități dacă nu termină lucrările în termenul alocat.„Poate cineva din Serbia să facă asfalt de calitate?” se întreabă expertul. „Se pare că aici, în Serbia, nimeni nu știe cum să facă asfalt bun care poate dura cinci, zece sau cincisprezece ani. Dar acum douăzeci de ani, lumea a inventat asfaltul mai dur decât betonul, rezistent la schimbări de temperatură și diverși agenți chimici”, reamintește inginerul. De partea sa, o consilieră municipală din partea opoziției spune că pentru primar, „prioritatea nu este transportul urban eficient, ci privatizarea lui liniștit㔄Politica actuală, susține ea, nu ajută la rezolvarea problemelor de trafic din Belgrad, pentru că este în primul rând estetică, motiv pentru care nu avem transport public eficient.”„Prioritatea e reprezentată de autobuze noi, revopsirea autobuzelor de la roșu la albastru, am văzut în Belgrad sensuri giratorii care nu sunt interesante decât estetic. Pe ele stă un polițist rutier care dirijează traficul și cred că nicăieri în lume pe un sens giratoriu nu este nevoie de un polițist care să facă acest lucru,” a spus consiliera. Ea acuză guvernul că vrea să privatizeze discret compania publica de transport, iar acest lucru va permite celor apropiați Partidului Progresist Sârb, al președintelui Vucic, să câștige bani. Au participat la Revista Presei Europa Plus:Jelena Vukadinović - Muntenegru;Nevena Bajić - Serbia Europa Plus este un proiect RFI România realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei
00:00:00Prezentarea Irinei Cuc și contextul călătoriei sale de 2 ani 00:05:30 Primele experiențe de călătorie: Excursii cu familia și dezvoltarea independenței 00:12:00 Pregătiri, temeri și prima experiență la hostel 00:20:00 Discuție despre sistemul educațional și presiunea alegerii carierei la o vârstă fragedă 00:29:00 Percepții despre Occident: Observații asupra societății americane 00:39:00 Experiențe în Japonia: Cultura, mâncarea și provocările întâlnite ca turist 00:52:00 Călătoria în Bali: Viața de digital nomad și impactul turismului 01:05:00 Cum să găsești hosteluri, opțiuni de transport și gestionarea bugetului 01:20:00 Experiențe de surfing în Bali: Învățarea unui sport nou și conexiunea cu natura 01:35:00 Reflecții asupra stilului de viață nomad: Avantaje, provocări și căutarea echilibrului 01:50:00 Importanța rădăcinilor și a comunității: Balanța între călătorii și nevoia de apartenență 02:06:00 Planuri de viitor: Proiectul cafenelei și lecții învățate din călătorii 02:15:00 Concluzii și sfaturi pentru tinerii călători: Încurajări și considerații finale IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.
Construcția unei autostrăzi este importantă, dar este doar un alt impuls dat dezvoltării. Drumurile, școlile, spitalele sau monumentele istorice, finanțate cu bani europeni sau naționali sunt obiective importante de dezvoltare la nivel local și național. Dezbatem aceste subiecte în cadrul evenimentului organizat de RFI România.
Ungaria a împrumutat un miliard de euro de la bănci chinezești. Suma este mai puțin importantă, gestul este relevant, în sensul că reconfirmă apropierea economică a Ungariei de China. În primăvara acestui an, Ungaria a împrumutat discret un miliard de euro de la trei bănci comerciale chinezești. Informația a fost publicată de site-ul maghiar Portfolio și a fost confirmată de agenția guvernamentală de specialitate.Împrumutul a fost acordat de Banca de Dezvoltare a Chinei, Banca de Export-Import și Banca Chinei și va fi utilizat pentru investiții în domenii cu tehnologie înaltă, dar și în infrastructură, transport și energie. Împrumutul a fost contractat pe o perioadă de trei ani cu o dobândă variabilă. Cam atât se știe despre creditul acordat de cele trei bănci chinezești, dar este clar că unele coordonate rămân foarte vagi, în sensul că, totuși, condițiile și obiectivul împrumutului sunt neclare.Suma contractată de Ungaria este practic nesemnificativă. Un împrumut de un miliard de euro nu înseamnă mare lucru, în acest moment. Cel mai bun exemplu vine chiar din România. Statul român s-a împrumutat în primele șase luni ale acestui an cu 130 miliarde de lei, adică echivalentul a 26 miliarde de euro. Doar aceste cifre ne arată cât de mari au fost împrumuturile României și cât de puțin înseamnă miliardul de euro luat de Ungaria de la bănci chinezești.Problema pe care o sesizează presa europeană este apropierea guvernului de la Budapesta de China. Cele două țări au început să colaboreze din punct de vedere economic după anul 2010, atunci când a venit la putere premierul Viktor Orban. Investițiile chinezești au crescut, însă, începând cu anul 2022, anul trecut Beijingul a fost chiar cel mai mare investitor în Ungaria, iar declarațiile oficiale arată că în următorii ani investițiile chinezești vor ajunge la 15 miliarde de euro. Investițiile ar urma să se facă în sectorul mașinilor electrice și al bateriilor. Totuși, opoziția politică denunță opacitatea liniilor de împrumut și a investițiilor care vin din China.De exemplu, Ungaria a fost unul dintre primele state europene care au semnat un acord cu China pentru dezvoltarea așa-numitului „drum al mătăsii” modern, care își propune să conecteze Europa de China prin construirea unor rețele de infrastructură feroviară și rutieră. În cadrul programului, Ungaria a primit un împrumut în valoare de 900 milioane de dolari, iar aportul la drumul mătăsii ar trebui să fie o linie ferată de mare viteză între Budapesta și Belgrad, doar că realizarea proiectului este în întârziere.Ungaria nu este în cea mai fastă poziție macroeconomică. Anul trecut, inflația a ajuns la 17%, una dintre cele mai ridicate rate din Uniunea Europeană, deficitul bugetar a depășit cu mult 3% din PIB ajungând la sfârșitul anului trecut la 5,9% din PIB, unul dintre cele mai mari niveluri din Uniunea Europeană. Mai mult, Ungaria are blocate fonduri europene în valoare de 20 miliarde de euro, din cauza problemelor privind statul de drept. O scuză pe care o poate găsi Ungaria este că în lipsa banilor europeni se aruncă în brațele Chinei. Un lucru pe care Viktor Orban îl face cu mare talent, în sensul că în luna mai a.c. președintele chinez a fost primit cu pompă la Budapesta, iar la începutul lunii iulie, când Ungaria abia preluase președinția Uniunii Europene, premierul maghiar s-a deplasat în capitala Chinei.Situația precară macroeconomică a Ungariei nu este o explicație suficientă pentru apropierea economică de China. Sunt și alte state membre care au pulverizat deficitul bugetar. De exemplu, în luna iunie a.c., Comisia Europeană a mai adus alături de România câteva state membre pentru care a deschis procedura de deficit excesiv: Italia, Belgia, Franța, Ungaria, Polonia, Slovacia și Malta, toate cu deficite bugetare mai mari de 3% din PIB. În concluzie, nici măcar deficitele sau datoria publică mari nu pot justifica orientarea economică a guvernului de la Budapesta.
Moldova vrea autostradă! Moldova va avea autostradă! Dar, este, oare, suficient? Așteptările sunt ca autostrada să genereze dezvoltare în regiunea de Nord-Est. De aceea, este important să analizăm impactul pe care autostrada îl va avea în regiunea Moldovei, dar să trecem în revistă și proiectele de dezvoltare regională într-un moment în care programele cu finanțare europeană capătă viteză. Construcția unei autostrăzi este importantă, dar este doar un alt impuls dat dezvoltării. Drumurile, școlile, spitalele sau monumentele istorice, finanțate cu bani europeni sau naționali sunt obiective importante de dezvoltare la nivel local și național.
Două județe din vestul României au reușit să absoarbă fonduri de dezvoltare regională pe care le-au utilizat în domenii precum infrastructura rutieră, cea sanitară și cea școlară. De asemenea, au fost finanțate cu fonduri europene proiecte de reabilitare a monumentelor istorice și a obiectivelor turistice. Invitați: Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad și Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.
În jur de 2 până la 5 milioane de mine sunt „plantate” în zonele de conflict în fiecare an. La momentul acesta există aproximativ 110 milioane de mine neexplodate în 60 de țări din întreaga lume, scrie presa azeră care relatează despre o întâlnire internațională care a avut loc recent, în Azerbaidjan, pe acest subiect. A treia Conferință Internațională de acțiune împotriva minelor a avut loc la Baku și Zangilan în Azerbaidjan, relatează azertag.az care citează Euronews. Azerbaidjanul este printre primele cinci țări din lume în ceea ce privește prezența minelor având în vedere conflictele militare prin care a trecut. Peste 300 de reprezentanți din 75 de țări s-au adunat pentru a discuta modalități de mobilizare a resurselor financiare pentru a reduce impactul minelor și al altor materiale explozive.Hikmet Hajiyev, asistentul președintelui Republicii Azerbaidjan și șeful departamentului de politică externă al administrației prezidențiale, a declarat că Azerbaidjanul este un laborator global pentru deminarea umanitară și acțiune împotriva minelor. Aproximativ 110 milioane de mine au fost „plantate” până în prezent în 60 de țări din întreaga lume. În jur de 2 până la 5 milioane de mine sunt „plantate” în zonele de conflict în fiecare an.Reprezentantul rezident al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Azerbaidjan, Alessandra Roccasalvo, a declarat că minele sunt o crimă împotriva umanității: „O pungă de plastic în ocean se va descompune în 200 de ani, dar o mină nu se va descompune niciodată. O mină va continua să polueze mediul.”Întâlnire SUA și șase țări din ASIA Centrală la Astanakazpravda.kz scrie despre cea de-a 15-a reuniune a Consiliului pentru Comerț și Investiții SUA-Asia Centrală care a avut loc recent la Astana. Din acest consiliu fac parte șase țări: Kazahstan, Statele Unite, Uzbekistan, Kârgâzstan, Turkmenistan și Tadjikistan. Viceprim-ministrul kazah, Serik Zhumangarin, a declarat că, în contextul instabilității economice globale, al sancțiunilor, și al perturbărilor din lanțurile globale de aprovizionare, reuniunea de la Astana servește ca o platformă practică pentru a clarifica lucrurile și a stabili noi priorități cu privire la problemele cheie privind agenda economică.Participanții la reuniune discutat, de asemenea, despre dezvoltarea de noi rute comerciale necesare pentru a îmbunătăți reziliența lanțului de aprovizionare.Armenia va primi mai mult sprijin pe apărare de la SUAÎnarmenpress.am citim despre declarația comună adoptată la întâlnirii privind parteneriatul strategic dintre Armenia și Statele Unite care a avut loc recent la Erevan.„Părțile au evaluat pozitiv cooperarea menită să sprijine reformele actuale ale Armeniei și progresul democratic și au remarcat aspirațiile Armeniei pentru o cooperare mai strânsă cu structurile euro-atlantice și Occidentul. Statele Unite și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea, independența, democrația și integritatea teritorială a Armeniei așa cum rezultp din Declarația de la Alma-Ata, 1991”„Statele Unite recunosc provocările economice și sociale cu care se confruntă Armenia în sprijinirea persoanelor strămutate și a refugiaților din Nagorno-Karabah și vor continua să sprijine eforturile guvernului armean în acest sens.”Declarația amintește și rolul important al sprijinului SUA în transformarea sectorului apărării in Armenia. Statele Unite va continua să susțină sectorul armean al apărării inclusiv prin Programul Internațional de Educație și Instruire Militară și programul de parteneriat de stat pe termen lung cu Garda Națională din Kansas.Au participa la Revista Presei Europa Plus:Elvira IBRAHIMOVA, Azerbaïdjan Malgazhdarova Altynay, Kazakhstan Anna KOCHARYAN, Armenia
Directorul Apavital Iași, Mihail Doruș, spune că are în vedere o strategie pentru adaptarea la schimbările climatice. Pe de o parte, Mihail Doruș spune că va discuta cu primarii din Asociația de Dezvoltare aplicarea unui tarif diferențiat peste pragul de cinci metri cubi de apă de persoană. În al doilea rând, directorul Apavital Iași crede că trebuie mărite capacitățile de stocare.
Într-o perioadă în care majoritatea părinților noștri aveau zero acces la educație psihoemoțională și chiar și informația disponibilă era de multe ori incompletă, iar alte ori de-a dreptul greșită, sunt șanse mari că mulți dintre noi am părăsit copilăria cu un bagaj, la conștientizarea și vindecarea căruia încă lucrăm. În prezent, suntem norocoși pentru că trăim într-o lume în care informația și educația psihologică și neuroștiințifică nu este doar disponibilă, dar pe cele mai multe teme este disponibilă în limba noastră maternă și gratuit. Acum avem în schimb altă provocare și anume că… volumul de informație poate să fie copleșitor și confuzant. Acceptând că nu există copilării perfecte și că indiferent câte știm, tot vom greși din când în când în creșterea copiilor noștrii, în acest episod explorăm care sunt cele 4 nevoi fundamentale alte tuturor copiilor. Adică pe ce merită se ne concentrăm cu adevărat în procesul de a fi părinți și ce face cu adevărat diferența în bine pentru un psihic în dezvoltare. În acest al doilea episod despre nevoile fundamentale ale copiilor, ne uităm la cum se simte și de ce este esențială odihna completă pentru un copil și la de ce jocul liber și spontan contează mai mult decât memorarea și exersarea materiilor de la școală.
Într-o perioadă în care majoritatea părinților noștrii aveau zero acces la educație psihoemoțională și chiar și informația disponibilă era de multe ori incompletă, iar alte ori de-a dreptul greșită, sunt șanse mari că mulți dintre noi am părăsit copilăria cu un bagaj, la conștientizarea și vindecarea căruia încă lucrăm. În prezent, suntem norocoși pentru că trăim într-o lume în care informația și educația psihologică și neuroștiințifică nu este doar disponibilă, dar pe cele mai multe teme este disponibilă în limba noastră maternă și gratuit. Acum avem, în schimb, altă provocare. Volumul de informație poate să fie copleșitor și confuzant. Acceptând că nu există copilării perfecte și că, indiferent câte știm, tot vom greși din când în când în creșterea copiilor noștri, în acest episod explorăm care sunt cele 4 nevoi fundamentale alte tuturor copiilor - adică pe ce merită se ne concentrăm cu adevărat în procesul de a fi părinți și ce face cu adevărat diferența în bine pentru un psihic în dezvoltare. În acest prim episod despre nevoile fundamentale ale copiilor ne uităm la importanța siguranței psihice și emoționale, la ce înseamnă și cum se simte atașamentul securizant și la de ce este esențial ca un copil să învețe să simtă și să își trăiască toate emoțiile.
Episodul doisprezece al podcastului „Eficiența energetică – ecuații și soluții” este dedicat Fondului pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial (FEERM). Invitatul podcastului este Ion Muntean, directorul Centrului Național pentru Energie Durabilă. Acest podcast a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Abordarea crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea UE sau PNUD.
Episodul unsprezece al podcastului „Eficiența energetică – ecuații și soluții” este dedicat energiei vântului și potențialului eolian al Republicii Moldova. Vom afla dacă este posibil ca țara noastră să-și acopere necesarul de energie din „puterea și direcția vântului”. Discutăm cu Corneliu Mîrza, expert în protecția mediului și energetică. Acest podcast a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Abordarea crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea UE sau PNUD.
Episodul zece al podcastului „Eficiența energetică – ecuații și soluții” scoate în evidență legătura dintre cercetare și domeniul eficienței energetice. Invitatul ediției este savantul și inventatorul Nicolae Covalenco. Acest podcast a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Abordarea crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea UE sau PNUD.
Episodul nouă al podcastului „Eficiența energetică – ecuații și soluții” reprezintă un adevărat masterclass pentru doritorii de case pasive sau eficiente energetic. Oaspetele nostru va povesti publicului cum a procurat un teren, pe care, de la zero a construit o casă prietenoasă mediului și eficientă energetic. Vom parcurge fiecare pas în procesul de construcție și amenajare și îl vom ruga pe activistul civic Dinu Bubulici să ne explice la fiecare etapă: De ce a ales anume să facă așa? Acest podcast a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Abordarea crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea UE sau PNUD.
Cum putem trăi mai bine cu mediul înconjurător? Ce comportament ar trebui să adoptăm înainte de a fi prea târziu? Bogdan Gioară, economist și președinte al asociației Reper21, ne oferă câteva răspunsuri.
Episodul opt al podcastului „Eficiența energetică – ecuații și soluții” este dedicat promovării automobilelor electrice. Vom afla care sunt punctele slabe și tari ale acestor unități de transport dar și cât de ecologice și energoeficiente sunt. Invitatul ediței este Tudor Marchiș, coordonatorul proiectului „Electromobilitate.com”. Acest podcast a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Abordarea crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea UE sau PNUD.
URMĂREȘTE UNU NOAPTEA:
În episodul șapte al podcastului „Eficiența energetică – ecuații și soluții” continuăm să atragem atenția publicului asupra subiectelor actuale și de impact pentru societate. În ediția de astăzi vom analiza legislația din domeniul eficienței energetice a Republicii Moldova. Invitatul ediției este Sergiu Ungureanu, expert în programe de eficiență energetică. Acest podcast a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Abordarea crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea UE sau PNUD.
Descentralizarea programului de dezvoltare regională către cele opt agenţii specializate din teritoriu a fost o idee bună. Anul acesta, sunt aşteptate apeluri de proiecte atât destinate sectorului public, cât şi mediului privat. citiţi mai departe
citiţi mai departe
Suntem ființe în continuă dezvoltare, pe toată durata vieții noastre. Cât din această dezvoltare este reprezentată, însă, de învățare? Se termină învățarea la finalul studiilor sau ea continuă până la finalul vieții? Avem nevoie de ghidajul altor persoane pentru a învăța sau ne putem stabili propriile obiective și conduce propriul proces? Care sunt caracteristicile învățării autonome? Care sunt avantajele și dezavantajele ei și, mai ales, ce rol are ea în procesele noastre de dezvoltare și vindecare? Vorbim în acest episod cu Traian Brumă, fondator al Universității Alternative și un om care a călătorit în jurul lumii pentru a descoperi culturi diferite și cum învață oamenii în fiecare dintre ele. Alături de el decodificăm de ce învățarea autonomă este probabil cea mai importantă abilitate pentru viitor, dar și care sunt etapele pe care e util să le parcurgem pentru ca aceasta să fie sustenabilă.
Cum funcționează corecțiile financiare în proiectele de dezvoltare regională. Discutăm la Business ON AIR cu Monica Săsărman, secretar de stat, Ministerul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației. citiţi mai departe
Contractele aflate în derulare vor trebui să fie finalizate anul acesta. În caz contrar, beneficiarii vor trebui să suporte din fonduri proprii sau de la bugetul naţional continuarea lucrărilor în anul 2024. citiţi mai departe
Investițiile în proiecte de dezvoltare sunt binevenite. Dar, beneficiarii trebuie să știe că există să apară și așa-numite corecții, adică unele cheltuieli care nu sunt recunoscute de către finanțator. citiţi mai departe
Populația generală este mai mult un martor al schimbărilor și inovațiilor, decât un inițiator și dezvoltator al lor. Din acest motiv, minților de top din lume le revine rolul de a anticipa, de a modela și prezenta schimbările care ne așteaptă, astfel încât tranziția să fie ușoară. Se cere o analiză mai amplă a inovațiilor create în ultimii ani, cu o viziune de ansamblu, din care să înțelegem de unde venim și în ce direcție ne ducem. De ce Meta a concediat 11 mii de oameni? Trebuie să ne temem de Metaverse? Cum să ne protejăm de crize în criptovalută? Despre asta vorbește Bret Waters, profesor de antreprenoriat la Stanford University, la podcastul produs de Alex Gurdila, Prepare for Future. Recent a susținut un discurs la o conferință din Moldova, unde a împărtășit experiența sa cu profesioniștii din industria de inovație din țară. Podcastul Prepare for Future apare datorită suportului și încrederii oferite de către Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.
România beneficiază de fonduri europene dedicate dezvoltării regionale. Avem și instituții deja create și, desigur, avem și beneficiari. Cum caracterizează Programul de Dezvoltare Regională cei implicați direct în program? citiţi mai departe
La mii de kilometri distanță de baștină, plecați recent sau de ani buni, oamenii din diasporă nu uită de locurile natale. Dorul de casă și dorința de a pune umărul la dezvoltarea localităților din care se trag, i-a determinat pe sute de migranți să-și unească forțele în Asociații de băștinași. În 2021, după șase ani de la lansarea acestui model-soluție de dezvoltare a satelor și orașelor moldovenești, R. Moldova numără peste 200 de Asociații de băștinași plecați peste hotare. Astfel, sunt puse pe roate și finisate cu succes zeci de proiecte: iluminat stradal, campanii sociale, reparația școlilor, amenajarea parcurilor sau susținerea persoanelor cu dizabilități din localitate. Iată cum sunt întemeiate asociații și ce rezultate obțin în timp.
Zilnic ne uităm la știri despre inovația din lume, deși cam greu în ultimul timp, dar se mai strecoară câte una și ne gândim: măi, oare la noi când va fi adoptat? Oare la noi când va fi mainstream? Parcă ne întrebăm oare când o să prindem și noi la minte. Vestea bună e că noi demult suntem în pas cu lumea, doar că adopția într-adevăr e mică și puțini cunosc. Dar pentru asta avem podcastul Prepare for Future, unde Alex Gurdila încearcă să prezinte lumea din viitor prin prisma prezentului, așa încât să nu ne fie frică de propria umbră. În episodul #4 al podcastului, am adus în redacție un invitat de la Conferința Web 3.0 care a avut loc recent la Chișinău. Cei din domeniu deja se intersectează des și unii din ei chiar folosesc elemente din revoluția care va fi Web 3.0. Ce este acestă generație cu numărul Trei a Internetului și ce s-a întâmplat cu precedentele două ne povestește Michael Littig, Director of Creator Programming The Hug și Co-Founder la Zuckerberg Institute (fondat de sora lui Mark). Cei interesați de felul în care arta va interacționa cu viitorul sau despre cum poate un bilet la Formula 1 să devină un suvenir unic, care costă și bani, au ocazia să se lase ghidați de Michael pe drumul revoluției digitale pe care o aduce Generația 3 de Internet. Acest podcast este susținut de către Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare. Le mulțumim și celor care au organizat conferința Web 3.0 pentru deschiderea lor și inițiativa de a promova această inovație la noi.
Procesul actual de gestionare a întreprinderilor publice este unul politizat și nu bazat pe profesionalism. Administrarea acestora nu este făcută de către profesioniști, dar de către politicieni. Când se schimbă guvernarea, acestea sunt transformate într-un instrument de finanțare a partidului politic, care este la guvernare. Mii de oameni sunt incluși în consiliile de administrare, în funcții de conducere, și nu avem decât faptul că unii se duc, alții vin. „Schimbarea unor oameni dintr-un partid pe alți oameni din alt partid nu înseamnă reforme, dar menținerea unui sistem fraudulos care a fost în toți acești 30 de ani”, a spus Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul ediției de vineri, 16 septembrie, e emisiunii „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.
A devenit un fenomen în scurt timp și este astăzi un reper al scenei de stand up românesc: Micutzu vine astăzi la Mihai Morar și îi dezvăluie cea mai mare temere a sa.Îi știm multe dintre numerele de pe scenă. Ce nu știm însă este că a început educația ca sudor, dar s-a reprofilat rapid la liceul de artă. A renunțat la pictură cum a terminat liceul. Și-a urmărit visul la UNATC, dar și-a găsit adevarata libertate pe scena de stand-up. Un om în continuă evoluție, visând la confirmarea talentului său.Cosmin Nedelcu, aka Micutzu, monopolizează scena astăzi, la Fain și Simplu, cu Mihai Morar.
Proiectele de investiții pot dezvolta sectorul turismului balnear din România. Dar, nu doar sectorul privat ar trebui să facă investiții, ci și autoritățile locale. În felul acesta, turiștii ar avea șansa să aibă un sejur de calitate. citiţi mai departe
Am marea onoare să conversez astăzi cu nimeni altul decât Lucian Negoiță, doctor în Științele Educației, cadru didactic al Universităților Alexandru Ioan Cuza, Iași, Ovidius din Constanța, Spiru Haret din București. Dânsul este titularul cursurilor de Psihologia dezvoltării, Diagnoză și intervenție, Evaluarea emoțiilor și comportamentelor. Activitatea sa didactică este completată cu cea practică, de peste 15 ani oferind servicii familiilor și adulților în cadrul clinicii Emotion center, ca psihoterapeut.