Podcasts about radio rom

De ceva timp, fiecare zi de vineri vine cu un newsletter care fix așa se numește, VINERI! "La sfîrșit de săptămînă și la început de weekend îți propunem un scurt bilanț și un moment de reflecție despre ce urmează. Și, bineînțeles, recomandări de carte, film, muzică, expo și altele." spun inițiatorii acestui proiect independent, proiect semnat de Adela Greceanu, Matei Martin și Ella Moroiu, îmbogățit cu grafica lui Dan Perjovschi.  Adela Greceanu este scriitoare şi jurnalistă de radio, împreună cu Matei Martin, jurnalist și mediator cultural, realizează o emisiune de actualitate culturală pentru Radio România Cultural, având teme de actualitate socială, politică și culturală. În ceea ce o privește pe Ella Moroiu, este specialist în comunicare, un om care a crescut în presa online și care acum crește branduri comerciale sau pune umărul să ajute diferite ONG-uri în peisajul platformelor de socializare. Aboneaza-te la newsletterul Vineri, aici.

Un jurnalist stabilit la Istanbul, Ibrahim, află întîmplător de moartea prietenului său din copilărie, Hussein, și decide să se întoarcă în locurile natale, la Mardin, ca să afle ce s-a întîmplat. Așa începe romanul „Neliniște” de Zülfü Livaneli, tradus din turcă de Maria Miu pentru Editura Humanitas Fiction. Eroina romanului, Meleknaz, este o tînără refugiată yazidi, o supraviețuitoare a violenței sexuale, care a reușit să scape din mîinile militanților ISIS și s-a refugiat la Mardin, orașul turcesc de la granița cu Siria. De ea se îndrăgostește musulmanul Hussein. În jurul poveștii lor de dragoste, tragice, se țese de fapt o poveste mult mai cuprinzătoare: despre atrocitățile comise de ISIS împotriva comunității yazidi, despre traumele femeilor care au fost sclavele militanților ISIS, precum și despre Orientul Mijlociu, acest spațiu atît de complex și complicat, plin de durere și tensiuni dar și de frumusețe și fascinație. Am vorbit cu istoricul Fatma Yilmaz despre romanul lui Livaneli, despre religia comunității yazidi - o combinație de elemente din mai multe religii, unele preislamice, zoroastriene -, despre soarta acestor oameni azi, precum și despre personalitatea muzicianului și scriitorului Zülfü Livaneli.Fatma Yilmaz: „Îmi amintesc postările și articolele lui Livaneli în presa turcă, în anii cînd genocidul avea loc sub ochii noștri. Și-mi aduc aminte că revenea cu articole aproape săptămînale, scria obsesiv despre ceea ce se întîmpla în munții Sinjarului, pentru că, de fapt, genocidul acolo a avut loc, o zonă în Irakul de Nord, actualul Kurdistan. Și, pe urmă, probabil, și-a extras motivația scrierii romanului și a folosit povestea de dragoste pentru a ne descrie mai multe realități ale zonei respective. (...) Romanul cred că aduce o întrebare esențială: cît de bine înțelegem noi, cei din afară, cît de corect putem percepe vastitatea suferinței, după ce un om trece prin atrocități? Genocidul yazidi, atrocitatea aceasta a fost îndreptată mai mult către femeile comunității yazidi. Cum strîrpești o comunitate? Omorîndu-i femeile și copiii. Întrebarea centrală este cît de mult putem să înțelegem din această suferință și dacă o înțelegem cu adevărat.”Noi știm puține aici despre acest autor și muzician turc. Cine este Zülfü Livaneli?Fatma Yilmaz: „Livaneli este reprezentantul unei generații, al unui anumit fel de a fi în Turcia. E generația părinților mei, care trăiau cu foarte puțin bani în buzunare, cu foarte puțină hrană, în schimb cîntau la chitară pe malurile Bosforului și își dădeau ultimii bani pe cafea sau raki. O generație care era total îndreptată cu fața către Vest, asumându-și valorile occidentale, cerînd o despărțire de tot ceea ce avusese loc în trecut, mai exact de ce a însemnat societatea otomană. Livaneli este, în primul rând, un erou care a stat în fața puterii neclintit, fără să facă în niciun fel rabat de la valorile în care crede. A fost nu numai o dată întemnițat. Pentru el, organizațiile internaționale au făcut de atîtea ori apeluri către Turcia să îl elibereze și au și reușit. Vine dintr-o familie de intelectuali, tatălui a fost procuror, dar vine dintr-o familie care niciodată nu a uitat de unde a plecat. El a trăit dintotdeauna în Istanbul și Ankara, dar niciodată nu a uitat Anatolia, locul acela unde, spune el în prelegerile lui publice, oamenii încă merg desculți prin praful de pe străzile care n-au văzut niciodată urmă de asfalt sau urme ale civilizației. Este singura personalitate publică care a reușit să adune într-un loc, într-o piață publică din Ankara, peste două milioane de oameni care s-au solidarizat cu cauza minorității kurde.”Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!O emisiune de Adela Greceanu Un produs Radio România Cultural

Experții internaționali vorbesc despre o ofensivă majoră a Rusiei în această vară, menită să străpungă linia frontului și să distrugă moralul Ucrainei. Cum se pregătește Ucraina? Ce perspective sînt pentru încetarea războiului? Care sînt mizele trilateralei Romînia-Republica Moldova-Ucraina, format ce s-a reunit ieri pentru prima oară la nivel de președinți, la Odesa? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.Angela Grămadă: „Există mai multe știri de pe frontul de est din Ucraina și cifrele arată că partea rusă a reușit să ocupe mai mult teritoriu în luna mai comparativ cu celelalte luni. Practic, partea rusă a început deja această ofensivă, avansează în anumite regiuni și, dacă e să le dăm crezare experților ucraineni dar și internaționali pe care i-ați menționat, există cîteva localități unde bătăliile se vor concentra foarte mult și anume Konstantinovka, Pokrovsk plus orașe în care există o populație foarte mare precum Harkov și Sumî, Harkov fiind al doilea oraș ca mărime din Ucraina. Practic rușii avansează foarte mult pe partea de regiuni Donbas, Doneţk plus Zaporojie și nu lasă deloc în pace nici Hersonul dar în Herson lucrurile stau un pic diferit pentru că acolo, menționează locuitorii din regiune, malul stîng al Niprului este mult mai atacat. Practic rușii atacă în interiorul zonelor pe care le-au ocupat și a fost distrusă și o clădire chiar în orașul Herson. Deci ei atacă inclusiv populația ucraineană de pe malul stîng dar și populația ucraineană de pe malul drept al Niprului.”Cît de departe sîntem de încetarea războiului din Ucraina?Angela Grămadă: „Dacă e să credem și statisticile oferite de Federația Rusă, dar și expertizele oferite de analiștii militari, atunci Federația Rusă ar mai avea muniție – mă refer la capabilitățile de a continua această ofensivă dură împotriva Ucrainei – pînă în anul 2026. De aceea ei încearcă acum să pună cît mai multă presiune, pentru că se restrîng opțiunile și oportunitățile, și economice și militare, pentru această țară. Va trebui să vedem ce se întîmplă pe linia frontului în perioada verii și în primele două luni ale toamnei, ca să putem să evaluăm corect care sînt și opțiunile Ucrainei de a rezista în fața acestei agresiuni.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

Astăzi la Odesa are loc summitul regional Ucraina-Europa de Sud-Est, găzduit de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la care participă şi președintele României Nicușor Dan, preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu şi alţi lideri din zonă. După ce Odesa a fost recent ţinta unor atacuri masive cu drone, azi noapte şi azi dimineaţă la Odesa au sunat din nou alarmele aeriene. Acesta este contextul în care se desfăşoară summitul. Ce semnificaţie are întîlnirea liderilor sud-est europeni în acest climat tensionat? L-am întrebat pe jurnalistul Mihai Isac.Mihai Isac: „Acest al patrulea summit Ucraina-Europa de Sud-Est are loc în condiţii drastice de securitate. Federaţia Rusă şi-a făcut un obicei din a ataca diferite oraşe din Ucraina în momentul în care au loc întîlniri importante între Ucraina şi statele partenere. Este al doilea exerciţiu de acest nivel al preşedintelui României Nicuşor Dan, este a doua vizită la un summit important, după participarea la summitul B9 cu statele baltice, la Vilnius. Prezenţa României în acest format este importantă atît pentru relansare politicii externe a României, dar şi pentru a demonstra, pe plan intern şi pe plan extern, că statul român este din nou funcţional.”Care este semnalul transmis Moscovei prin summitul de la Odesa?Mihai Isac: „Semnalul este clar: Ucraina nu este singură, Ucraina nu este învinsă. În pofida pierderilor de pe front, totuşi, vedem că Federaţia Rusă nu reuşeşte să înfrîngă capacitatea de luptă a Ucrainei şi voinţa poporului ucrainean de a rezista. Vedem de asemenea prezenţa la Odesa a preşedintelui sîrb Aleksandar Vucic, un cunoscut prieten al preşedintelui Putin – e clar că ceea ce se întîmplă în regiune îi îngrijorează chiar şi pe cei mai fervenţi aliaţi ai preşedintelui Putin. (...) Este pentru prima dată cînd Vucic vizitează Ucraina după declanşarea invaziei pe scară largă, în februarie 2022. Desigur, Serbia are propriile sale interese atunci cînd susţine integritatea teritorială a Ucrainei. Să nu uităm că Belgradul se află într-un război dur cu autorităţile de la Priştina, capitala Republicii Kosovo, pentru a împiedica recunoaşterea independenţei acestei foste provincii de către majoritatea statelor lumii. Republica Kosovo este recunoscută de o mare parte a statelor Uniunii Europene, România nu este unul dintre aceste state. Serbia are, de asemenea, interese foarte mari cînd vine vorba de Republica Srpska din Bosnia şi Herţegovina, o regiune locuită majoritar de etnici sîrbi. În acest moment putem vedea un interes al Federaţiei Ruse ca domnul Vucic să participe la acest summit. Sau această participare poate fi o încercare a administraţiei prezidenţiale de la Belgrad de a îmbuna statele Uniunii Europene, avînd în vedere că Serbia depinde economic de UE.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Proteste violente au izbucnit la sfîrșitul săptămînii trecute la Los Angeles, ca urmare a raidurilor agenților federali pentru imigrație care au vizat persoanele fără acte. Sîmbătă, Donald Trump a semnat un ordin pentru desfășurarea a 2.000 de membri ai Gărzii Naționale la Los Angeles, gest criticat de guvernatorul Californiei, democratul Gavin Newsom, care consideră acțiunea „intenționat provocatoare” și menită să ducă la și mai multe tensiuni. Este şi o confruntare între republicani și democrați acest conflict din California? Cum va evolua situația? I-am întrebat pe politologii Vlad Adamescu şi Răzvan Petri, co-fondatorii platformei „Politică la minut”. Era previzibilă o reacție în stradă la Los Angeles față de politicile privind imigrația ale președintelui Trump?Vlad Adamescu: „Probabil că era previzibilă, avînd în vedere reacţia total disproporţionată a guvernului federal, a administraţiei Trump cînd vine vorba de deportările din stradă, pur şi simplu. Există suspiciuni destul de rezonabile că nu sînt doar imigranţi ilegali cei care sînt luaţi de pe stradă. Am văzut destul de clar că se face ceea ce se numeşte racial profiling, adică, dacă pari a fi imigrant din America Latină, eşti în pericol să fii ridicat de pe stradă şi deportat. Au fost tot felul de scandaluri în ultima perioadă în SUA. Stephen Miller, consilier de rang înalt al preşedintelui Trump, care se ocupă de imigraţie, a spus că trebuie să crească deportările şi arestările, trebuie să ajungă undeva la 3.000 de arestări de imigranţi aşa-zis ilegali în fiecare zi, să meargă şi la supermarketuri, în parcările supermarketurilor şi să îi ridice. Los Angeles, pe lîngă faptul că e o comunitate foarte diversă, are şi un istoric cînd vine vorba de proteste violente împotriva autorităţilor federale şi a autorităţilor în general. Ne aducem aminte de LA Riots din 1992, de tensiunile rasiale din Los Angeles.”Sînt şi alte oraşe americane cu un număr semnificativ de imigranţi. De ce tocmai la Los Angeles au izbucnit acum aceste revolte?Răzvan Petri: „La Los Angeles au fost la sfîrşitul săptămînii trecute o serie de raiduri în aceste comunităţi de imigranţi. Uneori imigranţi cu acte în regulă, care erau de ani de zile acolo, au fost luaţi de pe stradă, luaţi din sînul familiei şi duşi în centre de detenţie, fără dreptul familiilor de a-i vedea. Los Angeles a fost targetat pentru că este un oraş atît de divers, cu imigranţi. Dar este foarte important de spus şi că este într-un stat controlat de democraţi, ceea ce se numeşte a Democratic stronghold, adică o fortăreaţă pentru democraţi, un stat fanion al democraţilor, de multă vreme. Los Angeles are primar democrat, statul are guvernator democrat şi s-a dorit crearea unor tensiuni. Preşedintele american vrea să arate că poate să meargă în aceste zone democrate, pe care el a spus că democraţii nu ştiu să le administreze – l-a făcut incompetent pe guvernator – şi că, cu puterile federale pe care le are, poate să intre în aceste zone şi republicanii să facă ordine în aceste sanctuare democrate în care el spune că domină anarhia. De aceea a decis şi să federalizeze Garda Naţională şi să trimită trupe acolo, chiar dacă nu era nevoie. Să arate că democraţii nu ştiu să gestioneze situaţia şi că republicanii sînt cei care fac ordine în America şi ei sînt partidul siguranţei şi ordinii. Prin decizia de a trimite trupe acolo, preşedintele a vrut să transmită şi altor guvernatori sau aleşi locali democraţi că, dacă nu vor coopera cu noua administraţie, îi paşte aceeaşi soartă, federalizarea trupelor Gărzii Naţionale şi un astfel de spectacol de forţă trimisă să facă ordine. Un precedent foarte periculos.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

Multă ură s-a revărsat în ultimele luni în spațiul public, s-au făcut liste cu indezirabili, s-a ajuns la amenințări cu moartea. Cum am ajuns să ne urîm din motive politice? Ce alimentează ura asta? E posibil să o depășim? L-am invitat să discutăm aceste chestiuni complicate și greu de înțeles pe un susținător al importanței filosofiei în viața de zi cu zi. Cristian Iftode este profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București, unde conduce Departamentul de Filosofie Practică și Istoria Filosofiei. Recent, a publicat volumul „Mintea de pe urmă. Breviar de filosofie practică” (Editura TREI). Cristian Iftode: „În clipa în care se produce o descriere stereotipică a celeilalte părți, cu accente negative, caricaturale - celălalt descris în termeni de înapoiat, inferior intelectual sau moral -, deja apare un mecanism declanșator.”E o gîlceavă filosofică veche, dar mereu actuală: sîntem buni de la natură, dar pervertiți de societate sau sîntem răi din naștere? Ura față de ceilalți este înnăscută sau dobîndită?Cristian Iftode: „Nu cred că sîntem nici răi, nici buni de la natură, avem trăsături ambivalente și avem mecanisme de activare. Atît a îngerului, a părții bune din noi, cît și a bestialității. Jonathan Haidt, care este un psiholog moral faimos, ale cărui teorii se aplică foarte bine și pe zona de teorie și comunicare politică, la un moment dat folosește această metaforă: oamenii sînt 90% cimpanzei și 10% albine. Acel 10% albine poate fi folosit în situații speciale, în care se petrece ceea ce sociologia durkheimiană numește nevoia de apartenență, fără de care ajungem la anomie. (...) Ideea de filosofie socială vine să contrabalanseze imaginea individualistă, vorbind despre cît de mult sîntem ființe ultrasociale și cîtă nevoie de apartenență avem pe multiple planuri. Jonathan Haidt numește asta instinctul de roire: faptul că și oameni care pot trăi în culturi foarte individualiste, în ocazii speciale se pot simți nu doar solidari, ci se pot simți un singur trup, un singur corp social. Ei, problema cu acest instinct este că el poate fi salvator pentru o țară, pentru un neam, pentru un grup social, dar poate fi și instrumentat, manipulat în feluri absolut funeste, care să declanșeze războaie, genocid și toate grozăviile.” Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural  

În cadrul ediției de pe 3 iunie a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat ultimele noutăți din domeniul sănătății. În fiecare an, milioane de pacienți diagnosticați cu cancer în stadii incipiente trec prin intervenții chirurgicale cu intenție curativă. Însă după operație, rămâne o întrebare esențială: mai există celule canceroase în organism care ar putea cauza recidiva bolii? Tehnologiile actuale, cum ar fi imagistica, nu sunt suficient de sensibile pentru a detecta aceste urme de cancer. În acest context, testarea ADN-ului tumoral circulant (ctDNA) pentru detectarea bolii reziduale minime (MRD) este o soluție inovatoare care poate transforma modul în care sunt monitorizați pacienții după tratament. În cadrul congresului ASCO 2025 a fost prezentat un traseu ideal de îngrijire, creat împreună cu medici, pacienți, cercetători și factori de decizie, menit să integreze testarea ctDNA în practica clinică.Această prezentare reflectă activitatea desfășurată în cadrul proiectului european GUIDE.MRD (GUIding multi-moDal thErapies against Minimal Residual Disease by liquid biopsies), un parteneriat public-privat lansat în 2023 sub inițiativa IHI (Innovative Health Initiative), care reunește 25 de parteneri din întreaga Europă.Scopul proiectului este să răspundă provocării majore din oncologie, identificarea pacienților care, după operație, mai prezintă un risc real de recidivă și ar putea beneficia de tratament suplimentar. Pentru a face acest lucru, consorțiul promovează utilizarea testării ctDNA ca o soluție precisă și personalizată.Mai multe detalii despre subiectele discutate - ▶ Obezitatea și diabetul de tip 2 cresc riscul pentru nouă tipuri de cancere▶ Testarea genetică poate preveni majoritatea reacțiilor adverse ale medicamentelor, mai ales pentru boli cardiovasculare și psihiatrice▶ Traseul ideal pentru pacienții oncologici: o abordare europeană pentru integrarea biopsiei lichide ctDNA în practica medicalăAscultă emisiunea pe Radio România Cultural.

Iulian Popa a publicat recent volumul de povestiri „Vizite neanunțate” (Editura Humanitas). Într-adevăr, cartea stă sub semnul vizitelor neanunțate, care marchează într-un fel sau altul viețile personajelor. Vieți aparent banale, în care la un moment dat se întîmplă ceva care le schimbă temperatura. Personajele nu sînt supereroi, ci oameni obișnuiți însă, în fiecare povestire, încă de la primele rînduri, în poveștile lor de viață se strecoară o tensiune, o așteptare, iminența unui eveniment. Nimic nu e în plus în aceste povestiri, și în același timp, autorul știe ce să lase nespus, ca cititorul să-și imagineze, să ducă povestea mai departe, dacă vrea. Am vorbit cu Iulian Popa despre noua sa carte, despre personaje, despre construcția tensiunii narative, despre economia stilistică și arta de a sugera, despre diferențele dintre proza scurtă și roman.Iulian Popa: „Imediat după ce am terminat prima carte de povestiri, Guadalajara, m-am apucat să dezvolt niște idei, niște schițe pe care le aveam de dinainte, notate în caiet. Și așa au ieșit, într-un stadiu incipient, vreo două, trei povestiri, care, întîmplător, aveau o vizită în ele. Mi-a plăcut cum sună și mi-am propus: ce-ar fi dac-aș scrie un volum întreg în care vizita să fie prezentă într-o formă sau alta. Fie că e vorba de o vizită la o persoană, fie că e vorba de vizitarea unui loc. Și am construit aceste povestiri ale unor vieți normale perturbate de ceva. Structura la care m-am gîndit a fost: pun această linie continuă a rutinei personajelor și, la un moment dat, un eveniment perturbator intră în scenă, le întrerupe viețile, uneori destul de brutal și de aici vedem ce se întîmplă.”Iulian Popa are un doctorat în fizică la Universitatea Stuttgart. A debutat cu volumul de povestiri „Guadalajara”, urmat de romanul „Între vii” - ambele au apărut la Humanitas. Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

În cadrul ediției de pe 27 mai a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat ultimele noutăți din domeniul sănătății. Odată cu creșterea incidenței diabetului zaharat la nivel mondial, comunitatea medicală face pași importanți pentru a înțelege mai bine formele mai puțin cunoscute ale acestei boli complexe. În 2025, Federația Internațională de Diabet (IDF) a recunoscut oficial o formă distinctă de diabet, diabetul asociat malnutriției, acum denumit diabet de tip 5. Această recunoaștere marchează un moment istoric, aducând în prim-plan o afecțiune care a fost mult timp ignorată, în ciuda faptului că afectează milioane de oameni, în special în medii unde accesul la hrană adecvată este limitat.Spre deosebire de diabetul de tip 2, asociat în principal cu obezitatea și supraconsumul alimentar, diabetul de tip 5 este legat de lipsa nutriției esențiale, afectând în special adolescenți și tineri slabi și subnutriți. Timp de decenii, această formă de diabet a rămas neînțeleasă, fiind adesea confundată cu alte tipuri de diabet, ceea ce a dus la tratamente ineficiente și rate alarmante de mortalitate.Recunoașterea diabetului de tip 5 este rezultatul muncii susținute a Dr. Meredith Hawkins, profesoară de medicină și directoare fondatoare a Institutului Global de Diabet de la Albert Einstein College of Medicine. Prin cercetări și colaborări internaționale, ea a reușit să atragă atenția comunității științifice asupra unei probleme majore de sănătate publică.Diabetul asociat malnutriției nu este o descoperire nouă. A fost documentat pentru prima dată în urmă cu mai bine de 70 de ani, iar în 1985, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) l-a recunoscut ca o formă separată de diabet. Totuși, din cauza lipsei cercetărilor de urmărire, OMS a retras această clasificare în 1999.Mai multe detalii despre subiectele discutate - ▶ Organizația Mondială a Sănătății adoptă primul acord global pentru prevenirea și gestionarea pandemiilor▶ Diabetul de tip 5, recunoscut pentru prima dată la nivel mondial. Implicații pentru diagnostic și tratament▶ HPV-DeepSeek: un test de biopsie lichidă depistează cu acuratețe cancerele orofaringiene asociate HPV în stadii incipiente▶ Biopsia lichidă bazată pe ctDNA depistează recurențele în cancerul colorectal cu aproape 7 luni înainte de metodele imagisticeAscultă emisiunea pe Radio România Cultural.

În 7 iunie are loc marșul Bucharest PRIDE. Comunitatea LGBTQ+ sărbătorește 20 de ani de la primul protest PRIDE din capitala României. Despre istoria acestui eveniment dar şi despre problemele cu care se confruntă comunitatea LGBTQ+ din România, despre valurile de ură îndreptată asupra ei, despre încălcarea unor drepturi fundamentale am vorbit cu Victor Ciobotaru, directorul executiv al Asociației Accept.Victor Ciobotaru: „Marşul Bucharest PRIDE 2025 este, probabil, ediţia cea mai importantă după prima ediţie. Prima ediţie a fost foarte importantă pentru că persoanele şi-au găsit curajul să iasă pentru prima dată pe străzile din Bucureşti. Iar 20 de ani mai tîrziu, în acest context, în acest climat în care vedem cît de mult a crescut discursul urii în spaţiul public, în contextul în care vedem cît de mult a crescut vizibilitatea partidelor extremiste, care atacă drepturile, şi nu doar drepturile comunităţii LGBT, dar şi ale unor întregi categorii de oameni din societate, în acest context, Bucharest PRIDE este cu atît mai mult un eveniment nu doar aniversar, ci e un eveniment necesar, care trebuie să se întîmple. Trebuie să continuăm să ieşim în stradă, să ne cerem drepturile şi, mai ales, să continuăm să luptăm pentru drepturile noastre. La marşul Bucharest PRIDE nu participă doar persoane din comunitatea LGBT, participă persoane care ne sînt aliate. Nu trebuie să fii parte dintr-o comunitate pentru a-i susţine drepturile. Trebuie doar să crezi în aceste valori ale egalităţii. Marşul Bucharest PRIDE este un eveniment intersecţional. Participă tineri, femei, persoane în vîrstă, din diverse categorii sociale. Pentru că marşul aduce la un loc oameni în diversitatea societăţii. Pentru o zi din an, marşul ne oferă un fel de imagine a cum ar putea să arate societatea românească în fiecare zi, dacă am fi trataţi cu toţii în mod egal şi ne-am raporta unii la ceilalţi ca fiind cetăţeni egali.”Fostul premier Marcel Ciolacu spunea că îi e teamă că ar putea să fie obligat să poarte fustă. Credeţi că va fi obligat de cineva să poarte fustă? Victor Ciobotaru: „L-am văzut dînd declaraţii imediat după ce s-a ales noul preşedinte şi nu l-am văzut îmbrăcat în fustă. A fost doar o altă încercare penibilă de a utiliza comunitatea LGBT într-un mod dezumanizant. Un obiect vestimentar, purtat de femei, de bărbaţi, nu te face nici mai puţin bărbat, nici mai mult femeie. Eu sînt anul acesta pentru prima dată în poziţia de director executiv al Asociaţiei Accept. E o responsabilitate foarte mare organizarea unui asemenea eveniment. Este cel mai mare eveniment civic, de drepturile omului din România, care a crescut constant de la an la an. Puteţi veni, vă invit pe dumneavoastră şi pe ascultătorii dumneavoastră să vă convingeţi că nu o să mă găsiţi în fustă, nu obligăm pe nimeni să se îmbrace în fustă. Tocmai asta este şi ideea acestui marş, că nu impunem absolut nimănui cum să se îmbrace, nu facem nici poliţia modei, fiecare este liber să vină aşa cum se simte cel mai bine. Îl aşteptăm pe domnul Ciolacu să vină la acest eveniment îmbrăcat exact cum se simte dînsul bine. Şi dacă va vedea bărbaţi în fuste, o să vadă că sînt inofensivi, nu o să-l atace niciodată şi n-o să încerce să-i ia drepturile.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În România, cercetarea este un domeniu subfinanțat de ani de zile. Pentru 2025 a fost alocat un procent de 0,17% din PIB pentru cercetare-dezvoltare-inovare. În alţi ani a fost şi mai mic bugetul pentru acest domeniu. În contextul discuţiei mai ample despre necesitatea de a reduce cheltuielile publice, deputatul Claudiu Năsui a făcut o listă cu 178 de institute și centre de cercetare științifică, pe care le numește „agenții din cercetarea de stat” și despre care spune că „sînt făcute doar pentru a salariza politicieni, foști politicieni și tot felul oameni conectați la politicieni”. Există în societate o neîncredere profundă în instituţiile statului român. Cum ar putea fi recîştigată de zona de cercetare? Care e rolul cercetării pentru dezvoltarea unei societăți? I-am întrebat pe Roxana Bojariu, cercetător științific în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, și pe Daniel Șandru, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.Daniel Șandru: „Pe site-ul institutului nostru, încă din 4 aprilie anul acesta, este în transparenţă un proiect de hotărîre de guvern care priveşte reformarea noastră instituţională prin renunţarea la 7 posturi – atenţie! – ocupate, nu doar vacante şi nebugetate de fapt, cum se întîmplă în alte poveşti de reformare a statului, inclusiv unul de demnitar. Deci noi ştim foarte bine ce avem de făcut, ştim că, la 20 de ani, institutul trebuie să fie mai suplu şi să se adapteze la nevoile societale din prezent. (...) Cred cu tărie că, întrucît au rol public şi sînt bugetate public, şi institutele de cercetare – şi mă voi referi la cele din zona conexă instituţiei pe care o conduc, spre exemplu Institutul de Istorie al Academiei – ar trebui să fie mult mai prezente în spaţiul public şi să livreze ceea ce oameni oneşti, bine documentaţi şi care se formează în timp, produc, încît să aibă şi un impact social. Dar nu putem judeca cercetarea în termeni economici.”Există în societate o neîncredere profundă în instituţiile publice. Cum ar putea fi recîştigată încrederea de zona de cercetare?Roxana Bojariu: „Da, criza a izbucnit în pandemie. Din păcate, lucrurile nu sînt uşor de corectat. Toţi actorii societăţii ar trebui să contribuie. E clar că rolul cercetătorilor e important. Ei trebuie să-şi traducă activitatea în limbajul pe care toţi cetăţenii îl înţeleg. Un profesor american, Kevin Trenberth, cu care am interacţionat, mi-a spus, cînd eram mult mai tînără, că, dacă nu reuşeşti să îi explici bunicii tale sau nepotului tău, nepoatei tale ceea ce faci şi să te înţeleagă, să-i captezi atenţia, nu prea are sens să continui cercetarea respectivă pentru că, pînă la urmă, chiar şi cercetările foarte sofisticate au o ieşire în societate, pe care trebuie s-o găseşti. Cercetătorii servesc societatea, nu se servesc doar pe ei. Bineînţeles că este o bucurie personală dar este, în acelaşi timp, şi un serviciu pe care îl faci societăţii. Şi societatea trebuie să înţeleagă care este serviciul pe care i-l aduci. ”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Karol Nawrocki, candidatul Partidului Lege și Justiție (PiS), a câștigat alegerile prezidențiale din Polonia, cu 50,89% din voturile exprimate. Prezența la vot a fost de 71,31%, un record pentru Polonia. Cei doi candidați ajunși în turul al doilea, Karol Nawrocki și Rafał Trzaskowski, sînt reprezentanții celor două formațiuni politice principale din Polonia. Karol Nawrocki a fost susţinut de Partidul Lege și Justiție (PiS), partid din care face parte și actualul președinte, Andrzej Duda, partid care a fost și la guvernare vreme de opt ani pînă în 2023, cînd a cîștigat alegerile coaliția de centru-dreapta a actualului premier Donald Tusk, care l-a susținut la alegerile prezidenţiale pe Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei. În ce măsură victoria la limită pentru candidatul Partidului Lege și Justiție arată o divizare profundă a societății poloneze? Cum va arăta relația România-Polonia după alegerile prezidențiale din cele două ţări? Am întrebat-o pe Raluca Alexandrescu, conf. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Raluca Alexandrescu: „În Polonia nu există în spaţiul public discursuri pro-ruse. Această absenţă a filo-rusismului se explică printr-un trecut, printr-o istorie construită în spiritul acestei opoziţii faţă de Rusia şi care nu a dispărut şi nu s-a slăbit. Războiul din Ucraina nu a făcut decît să exacerbeze angoase istorice profunde legate de ameninţarea rusă.”Ce șanse are guvernul Donald Tusk să implementeze reformele pe care și le-a propus, după alegerea candidatului susținut de PiS?Raluca Alexandrescu: „E foarte complicată situaţia guvernului Tusk acum. Coaliţia rezultată în urma alegerilor din octombrie 2023 a fost de nenumărate ori împiedicată să ducă la capăt nişte reforme de opoziţia preşedintelui Duda şi nu numai de opoziţia preşedintelui, care teoretic nu are competenţe nici măcar cît are preşedintele român. Deci el, teoretic, nu a avut prea multe pîrghii de influenţă dar a acţionat prin instituţii, care erau puternic politizate în urma acţiunii lungii guvernări PiS, şi pe care Donald Tusk, deşi îşi propusese un proiect ambiţios, nu a reuşit să le reformeze. (...) Aş cita cîteva din direcţiile în care guvernul nu a reuşit pînă acum să-şi ducă pînă la capăt proiectele şi promisiunile cu care venise, cu foarte mare mult entuziasm, în octombrie 2023, la guvernare. Reforma justiţiei şi a statului de drept, pe care o promisese într-un discurs electrizant, la anunţul rezultatelor legislative Donald Tusk şi care promitea chiar mai mult decît era poate cazul, o schimbare de regim. Acesta ar fi un prim punct foarte important şi care-i asigură în continuare pîrghii de influenţă foarte puternice preşedintelui ales Nawrocki. O a doua direcţie în care nu a reuşit Donald Tusk să se impună a fost problema foarte spinoasă a dezincriminării avortului. Or, ceea ce propune acuma PiS, şi se pare că a avut totuşi majoritatea polonezilor de partea sa, este, dimpotrivă, o înăsprire a acestei legislaţii, pînă la interzicerea completă.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

De cîțiva ani a început construcția unui important edificiu: literatura pentru copii scrisă de autori români contemporani, adică acei autori atenți la copiii de azi și la contextul în care ei cresc, la problemele, întrebările și nevoile lor. Lucrurile s-au urnit greu, mulți ani nu au existat în librării decît foarte puține asemenea cărți dar acum literatura pentru copii scrisă de autori români e pe mîini bune. La asta contribuie, pe lîngă scriitori, ilustratorii de carte, editorii, cei care fac promovarea cărților. Am vorbit cu Simona Antonescu și Luminița Corneanu, autoare și de cărți pentru copii, despre importanța literaturii contemporane pentru copii, despre cum îi aduci spre lectura de plăcere pe copiii care nu și-au văzut niciodată părinții citind o carte.Simona Antonescu este autoarea seriei „Istoria povestită copiilor”, care se reeditează la Polirom și din care au apărut, în a doua ediție, volumele „Decebal și un solomonar misterios”, „Nobilul Aethicus și o călătorie în jurul lumii” și „Menumorut și minele de aur de la Roșia Montană”.Luminița Corneanu a scris cartea „Cameleonul Cami pleacă în Tibet”, apărută la editura Vlad și Cartea cu Genius, și este membră a asociației „De Basm”, care promovează literatura pentru copii. Luminița Corneanu: „Ceea ce la noi lipsește dramatic în educația timpurie sînt bibliotecile școlare, în școli și grădinițe, specializate pentru vîrstele mici, cu cărți contemporane, noi, la zi, suficiente pentru toți copiii, astfel încît fiecare copil să plece acasă săptămînal cu o carte, să fie invitat în bibliotecă cu clasa, să citească acolo, lucruri care în străinătate se întîmplă de la sine. În țările din Vest nici nu se concepe ca un copil să nu fie dus la bibliotecă de foarte mic astfel încît el să deprindă obiceiul cititului și să-și formeze atît atenția, care este esențială pentru toată cogniția, cît și automatizarea lecturii - nu poți fi cititor pasionat dacă buchisești cuvintele.”Cum îl atragi spre lectură pe un copil care nu-și vede părinții citind sau nu are cărți acasă?Simona Antonescu: „Asta cred că e cea mare problemă: faptul că nu-și vede părinții citind acasă. Pentru că exemplul este mai puternic decît orice fel de îndemn sec. Știm că există acei părinți care își doresc din suflet să citească copiii lor și ei cred că fac tot ce ține de ei, în sensul că le cumpără cărți foarte multe și îi îndeamnă: haide, citește, haide, citește! Dar, dacă nu deschide și părintele o carte, atunci pentru copilul acela cititul va fi o corvoadă. Un alt răspuns ar fi că citesc acei oameni care au o viață în plus. În afară de viața aceasta, la vedere, există și viața interioară. Oamenii care citesc sigur au și viață interioară. Singura modalitate de a hrăni viața asta interioară este cititul.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural 

Unul din trei români crede că știința și tehnologia au mai degrabă o influență negativă asupra societății – arată un studiu de anul acesta, în care România se plasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința încrederii în știință și tehnologie. De ce își pierd românii încrederea în știință? Cum ajung să se informeze din surse „alternative” și să prefere pseudoștiințele? Cum poate fi recuperată încrederea oamenilor în ştiinţă? I-am întrebat pe Mihail-Valentin Cernea, de la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată și Ciprian Mihali, directorul Departamentului de Filosofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ciprian Mihali: „Noi am funcţionat multă vreme în iluzia că omul modern este animat de această puternică dorinţă de cunoaştere. De fapt, foarte puţini oameni sînt animaţi de o dorinţă de cunoaştere, în sensul în care cunoaşterea îţi pune în discuţie certitudinile sau ceea ce ştiai pînă atunci şi îţi împinge limitele necunoaşterii mai departe. Noi avem un raport foarte personal şi foarte intim cu propria noastră ignoranţă. Iar această relaţie intimă ne face să considerăm că sîntem mai cunoscători decît sîntem de fapt, că sîntem mai puţin ignoranţi decît sîntem de fapt şi, din acest motiv, relaţia noastră cu frontiera între ceea ce ştim şi ceea ce nu ştim este o relaţie afectivă, o relaţie emoţională şi nu una raţională. Noi sîntem mult mai mult coduşi de emoţii şi dorinţe, mai ales de dorinţa de recunoaştere, decît sîntem animaţi de un ideal al unei cunoaşteri care să ne destabilizeze certitudinile. Ca animal care trăieşte socialmente printre alţi semeni, fiecare avem în permanenţă această nevoie de recunoaştere. Iar ceea ce a oferit internetul în versiunea sa din ultimii 15 ani, odată cu ascensiunea reţelelor sociale, a fost să aşeze în scheme algoritmice instrumentalizarea emoţiei. Sîntem fiinţe emoţionale mai mult decît fiinţe raţionale. Avem fiecare dintre noi nevoia de a fi recunoscuţi printre ceilalţi, o dorinţă foarte intimă şi dureroasă, care, dacă nu e satisfăcută, se revoltă, de asemenea, în feluri emoţionale. Emoţia este pre-cognitivă şi non-cognitivă, adică ea nu are nevoie de foarte multă informaţie. Dacă eu cred că e adevărat, atunci e mai important decît dacă este realmente adevărat.”De cînd au început românii să nu mai aibă încredere în ştiinţă, e o neîncredere recentă sau mai veche?Mihail-Valentin Cernea: „Am văzut efectele acestei neîncrederi la începutul pandemiei. Dar nu cred că povestea începe în pandemie, ci probabil începe demult, în modul în care e construită cultura ştiinţifică în România. Putem să ne uităm la sistemul de învăţămînt de pe vremea comunistă, ba chiar, în pandemie mă uitam la reacţia românilor la pandemia de Gripă Spaniolă (din 1918) şi, din păcate nu pot să spun că diferenţele erau atît de mari. (...) Avem o problemă mai veche, care a fost din foarte multe puncte de vedere înrăutăţită de-a lungul vremii de două surse fundamentale, în ultimii 10-15 ani. O sursă este o incultură ştiinţifică profundă care vine pe bazele unui sistem de educaţie care nu te învaţă modul în care funcţionează ştiinţa şi cum obţine ea cunoaştere despre lume, ci te învaţă mai degrabă formule şi probleme de rezolvat. Şi a doua sursă, care nu trebuie ignorată, este munca continuă şi asiduă pe care au dus-o propaganda rusă şi propaganda chineză pe această temă – în România şi peste tot în lume au fost investigaţii –, parte din efortul lor mai amplu de a sădi neîncredere în societate. Şi bineînţeles că o neîncredere în instituţii şi în oamenii de ştiinţă îndeplineşte scopurile acestui tip de propagandă, care caută cît mai multă diviziune socială şi, dacă se poate să nu avem fapte în comun, e cu atît mai bine pentru ei.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Dezinformarea a atins în ultimele luni pe rețelele de socializare cote uriașe. Și continuă chiar dacă alegerile s-au încheiat. De ce am ajuns în România atît de vulnerabili la fake news și ce am putea învăța de la cum face față Republica Moldova valurilor de dezinformare care vin pe filiera de propagandă rusă? L-am întrebat pe Rufin Zamfir, expert în comunicare strategică.Rufin Zamfir: „Înainte de alegerile hotărîtoare pentru parcursul ei democratic, pe care le-a avut la finalul anului trecut, Republica Moldova a iniţiat şi a pus la punct un Centru pentru Comunicare Strategică şi Combatere a Dezinformării, o instituţie extrem de flexibilă care, datorită acestei flexibilităţi, reuşeşte să ia nişte decizii pe domeniul ei. Reuşeşte să facă asta cu un aparat nu foarte extins, cu un număr de persoane, de specialişti nu foarte mare, dar reuşeşte să facă acest lucru în conjuncţie – şi subliniez lucrul ăsta, pentru că este extrem de important – cu un palier juridic care implementează legile în vigoare în Republica Moldova.”Sub ce formă se prezintă propaganda şi dezinformarea rusească în România şi în Republca Moldova?Rufin Zamfir: „Cea mai mare asemănare între modul în care Rusia acţionează în Republica Moldova şi modul în care ea acţionează în România constă în ţinta pe care Rusia o are în cele două state: deraierea democratică, erodarea încrederii în instituţiile democratice pînă la nivelul la care presiunea socială să împiedice palierul politic să implementeze decizii care nu îi sînt favorabile Federaţiei Ruse – mă refer la sancţiunile pe care comunitatea internaţională i le impune Rusiei din cauza comportamentului agresiv demonstrat în Ucraina şi în alte state din regiune.”Ce lipseşte din modul în care comunică public autorităţile din România în situaţii de criză, atunci cînd dezmint o dezinformare? Rufin Zamfir: „Cînd dezmint o dezinformare, nu lipseşte nimic. Lipseşte însă toată cealaltă parte, proactivă a procesului, acea parte care are rolul de a educa publicul, de a-l face conştient la riscurile potenţiale, în viitor. Lipseşte transparenţa şi onestitatea instituţiilor de a veni în faţa societăţii şi, în măsura în care se poate intra în amănunte, de a explica şi de a asigura publicul că acele instituţii lucrează pentru siguranţa lui. (...) Problema apare acolo unde răspunsul se opreşte la dezminţire. Dacă, după dezminţire, instituţia respectivă se opreşte cu interacţiunea cu publicul ei imediat după ce a dezminţit o ştire (falsă), nu ne putem aştepta ca societatea să devină mai rezilientă în faţa unor astfel de ştiri.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural

Vorbim de mulți ani despre problemele majore din sistemul de educație al României: analfabetismul funcțional, abandonul școlar, carențele din zona educației civice, despre impactul problemelor din educație asupra societății, asupra democraţiei. De asemenea, un studiu al Ministerului Educației din 2023 arată că 20% dintre adulți se află în situația de analfabetism funcțional la literație și că 27% sînt în aceeași situație în ce privește competențele de calcul. De ce am ajuns aici? Și de unde ar trebui să înceapă o reală reformă a sistemului educațional? L-am întrebat pe Doru Căstăian, profesor de științe socio-umane la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din Galați.Doru Căstăian: „Primele locuri unde ar trebui să meargă banii care se folosesc în momentul ăsta în sistem sînt, pe de-o parte, către politici de creştere a calităţii, acolo unde calitatea nu e ceea ce trebuie şi, în al doilea rînd, în schimbarea sistemului de formare iniţială şi de mentorat. Cercetările sînt destul de clare în direcţia asta. Cum spunea chiar recent fondatorul testelor PISA, un sistem nu poate fi mai bun decît profesorii din interiorul lui. Trebuie investit serios şi cu sens în formarea profesorilor şi în politici care să ducă la creşterea calităţii acolo unde ea lasă de dorit.”Mulţi dintre elevii de azi provin din familii în care părinţii lor au şi ei probleme în a înţelege un text sau a face calcule simple. Cum ne afectează această moştenire educaţională la nivel de societate?Doru Căstăian: „Mă bucur că şi studiile au început să arate un lucru care, din punctul meu de vedere, este şi era evident de foarte mult timp: e o poveste asta cu şcoala cea serioasă care se făcea pe vremuri. De fapt, principala noastră problemă acum e că, dintr-un anumit punct de vedere, funcţionăm tot în paradigma acelei şcoli serioase – cu cîte ghilimele doriţi –, pe care n-am reuşit s-o reformăm profund, cu adevărtat. Sigur că nimeni nu aruncă la gunoi rezultatele şi performanţele reale care au existat de-a lungul timpului în sistemul de învăţămînt românesc. Dar tot ceea ce azi apare în rapoartele de ţară şi tot ceea ce azi i se reproşează sistemului, caracterul elitist, inegalităţile uriaşe, faptul că e un sistem care vînează trofee pentru a-şi justifica lipsa de performanţă medie, toate astea vin din sistemul acela mult lăudat şi pe care nostalgicii îl regretă. Urmările le vedem în fiecare zi: într-o populaţie dezangajată civic, în calitatea dialogului public, în nivelul de toleranţă societală, le vedem la vot, le vedem în fascinaţia faţă de tot soiul de naraţiuni simple şi simpliste care îi prind pe oameni aproape mereu pe picior greşit. Sigur că discuţia e mai complexă, pentru că nu toate aceste efecte pot fi puse strict pe seama eşecului sistemului de educaţie, sînt şi cauze mai profund filosofice, sociologice. Dar sistemul de educaţie la noi este fără doar şi poate un factor agravant.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural  

În cadrul ediției de pe 20 mai a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat ultimele noutăți din domeniul sănătății. Utilizarea dispozitivelor medicale pe bază de inteligență artificială ar putea avea un rol semnificativ în screening-ul cardiovascular al femeilor care urmează să devină mame sau care își doresc să facă acest pas în viitor. Oamenii de știință de la Mayo Clinic, SUA, au analizat performanțele unui instrument EKG-AI și a unui stetoscop inteligent în detectarea cardiomiopatiei în rândul femeilor aflate la vârstă fertilă. Publicat în Annals of Family Medicine, studiul arată cum cele două dispozitive digitale semnalează cu acuratețe prezența fracției de ejecție a ventriculului stâng (LVEF) sub 50%, indicator cunoscut în cazul unui mușchi cardiac slăbit.În fiecare an, aproximativ 300.000 de femei își pierd viața ca urmare a complicațiilor apărute în timpul sarcinii sau al nașterii. O parte din aceste complicații pot fi prevenite, evitate sau gestionate cu mai multă siguranță, cu cât viitoarea mamă și medicii care o îngrijesc cunosc mai multe detalii despre starea sa de sănătate. Ziua Mondială a Sănătății din acest an a adus în prim-plan sănătatea mamelor și a nou-născuților, subliniind importanța măsurilor preventive luate din timp. Screening-ul cardiovascular înainte și în timpul sarcinii, realizat prin mijloace digitale precum dispozitivele bazate pe AI, nu numai că este rapid și cost-eficient, dar poate depista timpuriu femeile aflate la risc și poate informa viitorul planul de îngrijire al acesteia.Mai multe detalii despre subiectele discutate - ▶ Dispozitivele digitale de tipul AI-EKG, utile în screeningul cardiovascular al femeilor care doresc să devină mame▶ CORDELIA, cel mai amplu studiu asupra sănătății cardiovasculare în Europa de Sud. Datele genomice, sociale și de mediu vor contribui la strategii de prevenție personalizată▶ Un program de screening pentru cancerul colorectal desfășurat timp de 20 ani a demonstrat reducerea cu 50% a mortalității▶ Prima terapie CRISPR personalizată salvează viața unui bebeluș cu o boală genetică rară.Ascultă emisiunea pe Radio România Cultural.

Olga Ștefan este autoarea volumului „Até (o educație)”, care va apărea într-o colecție nouă de poezie, pocket, la Editura Art.  Pusă sub semnul lui Até, zeița orbirii și a distrugerii ca o consecință a orbirii, a iluzionării, cartea vorbește despre identitate - „Da, am crescut în Europa de Est” e titlul unuia dintre poeme - dar și despre școală - „Profesorul Natural” și „profesorul mediocru” sînt două ipostaze chestionate aici. Olga Ștefan este ea însăși profesoară de română la o școală din Cluj. Am vorbit cu Olga Ștefan despre cartea ei, despre semnificația titlului, despre ce poate spune poezia pe tema educației - o temă atît de importantă în România de azi.Olga Ștefan: „Era inevitabil ca ocupația mea diurnă să pătrundă în poezia pe care o scriu. Acest proiect îl aveam de mai mult timp în gînd, constatînd exact această carență sau această teamă de a explora un subiect care pare mai degrabă destinat literaturii de specialitate. Să nu uităm totuși că primele mărturii pe care le avem despre modul în care funcționează școala provin nu din cercetare, ci din literatură. Literatura e un fel de premergătoare a studiilor pe care le cităm, citim, recitim în domeniul pedagogic, avînd această dimensiune autobiografică, formativă, venind de multe ori dinspre fostul elev care meditează asupra destinului care l-a conturat, distrus, recompus, restructurat în școală. Însă mai rar avem mărturii fruste, oneste și, uneori, chiar autodenigrante ale celor care sînt profesori. De multe ori noi, profesorii, ne apărăm prin tot felul de fraze-clișeu destul de obscure, cum ar fi am făcut tot ce am putut, facem ceea ce se poate, facem ce putem, cînd, de fapt ele conjură o ipostază mult mai problematică. În perioada grevei (profesorilor) de acum doi ani am reușit să găsesc vocea pe care o voiam pentru ca poezia mea să devină mediul, depozitarul gîndurilor mele de profesoară, dar și de fostă elevă. Întotdeauna cele două se întîlnesc în aceste poeme.”Até este zeița orbirii și a distrugerii ca o consecință a orbirii, a iluzionării. De ce ți-ai pus cartea sub semnul acestei figuri mitologice?Olga Ștefan: „L-am ales, pe de-o parte, superficial, pentru tonalitate și sonoritate. Pe de altă parte, pentru paleta largă pe care-o acoperă semnificațiile acestei zeități. Pe care o regăsim, de exemplu, și într-o formulă care mie mi se pare în mod particular melancolică și interesantă și anume aceea de pajiște a lui Até. Mi se pare că Empedocle descria astfel lumea oamenilor. Adică e acel spațiu în care furia asta e dezlănțuită, dar și decăderea ulterioară e resimțită ca parte a condiției umane. Momentul în care am început să scriu poeziile din volum nu era foarte pașnic. Eram prin 2021, pe la finalul pandemiei, ulterior începutul războiului din Ucraina și meditam destul de mult asupra ideii acesteia că sîntem victimele propriei impulsivități, mai des decît ne place să recunoaștem. De asemenea mi se părea că sîntem educați într-o cultură a nesăbuinței și a exceselor. De pildă, Dodds, în Grecii și iraționalul spunea că Até ar sta și în inima exceselor.” Olga Ștefan a mai publicat volumele de poezie „Saturn, zeul” (Charmides), „Civilizații” (Paralela 45), „Resursa” (Casa de Editură Max Blecher).Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Cel mai scăzut nivel de încredere în instituții se înregistra în zona de Est a Uniunii Europene, inclusiv în România, conform unui Eurobarometru recent. De ce și-au pierdut românii încrederea în instituțiile statului? Și cum poate fi restabilită această încredere? L-am întrebat pe Emilian Mihailov, conf. univ. la Facultatea de Filosofie a Universității din București și director al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată. Emilian Mihailov: „Am făcut o documentare să văd dacă naraţiunile declinului se adeveresc. Şi, contrar aşteptărilor, de fapt România, pe cele mai multe criterii, cunoaşte un progres lent, nu spectaculos, dar un progres. Nu avem declin nici pe creştere economică, nici pe problema corupţiei, nici pe inegalităţi economice. În ultimii zece ani inegalităţile economice sînt pe un trend descrescător. Şi întrebarea este cum mai binele devine semn de revoltă? Cum mai binele devine tot mai rău? Ce se întîmplă de noi nu recunoaştem acest progres – nu este spectaculos, dar este progres – de ce, dimpotrivă, sîntem convinşi, sîntem atraşi de naraţiuni ale declinului? (...) Aş prefera să vorbesc despre trei factori. Unu: România a progresat dar nu este o ţară cu instituţii consolidate, nu avem instituţii foarte funcţionale, deşi vedem îmbunătăţiri. Al doilea factor este cel legat de modul în care afectează social media comunicarea, interacţiunea dintre indivizi şi comunicarea, dezbaterea publică. Al treilea factor este legat de cum este construită psihologia noastră. De ce credem în declin cînd avem progres? Noi tindem să idealizăm trecutul. În trecut avem şi fapte pozitive, şi fapte negative, dar tindem să ni le reamintim mai mult pe cele pozitive. Tot timpul îmbunătăţim, cosmetizăm trecutul. Iar prezentul va fi tot timpul dominat de evenimentele negative, sub influenţa social media – cel mai bun instrument de a influenţa percepţiile oamenilor despre ce se întîmplă.”Cum ar putea instituțiile să recîștige încrederea cetățenilor? Cît de mult contează stilul personal al liderilor în cosolidarea încrederii în instituţii, în stat? Cît de mult contează carisma, de pildă, sau însuşirile unui lider?Emilian Mihailov: „În  momentul de faţă contează foarte mult. Instituţiile sînt entităţi abstracte, nu ne putem apropia de ele într-un mod uman. Ai nevoie să te apropii de persoane, ai nevoie să intri în contact cu oamenii care reprezintă acele instituţii. Preşedintele Nicuşor Dan a făcut un gest foarte importat: cel de a umaniza figura preşedintelui, atunci cînd, în prima zi de după alegerile de duminică, el şi-a luat fetiţa şi a dus-o la şcoală, pe stradă, ca un om obişnuit. Astfel de momente sînt foarte importante. Şi mai dau un exemplu. Oamenii obişnuiţi care reprezintă instituţiile – poliţistul care te opreşte în trafic, jandarmul care vine şi-ţi explică, funcţionarul public de la ANAF care îţi trimite o scrisoare că ai nu ştiu ce datorii – dacă ei te ignoră sau te tratează cu lipsă de respect, s-a închis povestea. Umanitatea în interacţiunea cu instituţiile statului se va dovedi decisivă în perioada următoare.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Războiul din Ucraina intră într-o nouă fază, odată cu reluarea contactelor directe între Washington și Moscova. Donald Trump și Vladimir Putin au avut o convorbire telefonică de peste două ore, o discuție pe care Kremlinul a numit-o „constructivă”, iar Trump a prezentat-o drept începutul unor negocieri „imediate” pentru încetarea focului. Ce rol joacă Donald Trump în această ecuație? Care sînt intențiile reale ale Rusiei la aceste negocieri? L-am întrebat pe istoricul Cosmin Popa, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european.Care sînt mizele pentru Donald Trump, de ce ar arbitra acest război?Cosmin Popa: „În primul rînd pentru că a promis acest lucru. Sigur că el a revenit asupra promisiunii în repetate rînduri, modificîndu-i semnificativ cadrele temporale. Dar cred că pentru Donald Trump este foarte important să reafirme existenţa Statelor Unite ca superputere dominantă în această zonă. Cred că este la fel de important pentru Statele Unite să reconstruiască o relaţie strategică cu Rusia, în care Rusia să aibă rolul unui sparring partner, ca să ne exprimăm în limbaj sportiv – partenerul junior, partenerul minor. Pentru că Rusia este un stat important pentru viziunea general americană cu privire la relaţiile internaţionale. Aici, în Europa, noi cred că riscăm să pierdem din vedere dificultăţile cu care se confruntă SUA din partea Chinei. Dificultăţi majore, pe care nici una dintre puterile sau superputerile care au concurat Statele Unite nu le-au pus pînă acum, inclusiv din punct de vedere militar, economic, cultural. Donald Trump încearcă să încheie acest conflict cît mai repede, pentru că acest conflict este o etapă intermediară esenţială pentru continuarea unor planuri ceva mai largi, ceea ce incumbă pentru Ucraina, în mod special, dar şi pentru România şi celelalte zone din Europa Centrală şi de Sud-Est anumite riscuri. Pentru că atunci cînd Putin vorbeşte despre un nou aranjament de securitate, despre rezolvarea motivelor istorice ale acestui conflict, el se referă la necesitatea unui nou acord de securitate care să-i ofere sau să-i garanteze Rusiei o sferă de influenţă. În momentul de faţă, Rusia nu are nici capacitatea, nici dorinţa de a interveni aşa cum a făcut-o la sfîrşitul celui de-Al Doilea Război Mondial spre a controla teritorial şi logistic aceste ţări, vorbim despre flancul estic al NATO. Însă ceea ce doreşte cu disperare Rusia este să i se creeze în proximitatea a ceea ce consideră graniţele sale politice o zonă de confort, o zonă tampon, supusă şi foarte deschisă influenţelor politice ruseşti, chiar dacă asta înseamnă inducerea şi menţinerea unei stări de anarhie, de decredibilizare a acestor state, pe care oricum Rusia le consideră incapabile de generarea unei politici externe autonome.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Primarul Varșoviei, Rafal Trzaskowski, susținut de formațiunea centristă de la guvernare a premierului Donald Tusk, a cîștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, desfășurat în 18 mai și se va confrunta în turul al doilea, din 1 iunie, cu candidatul partidului conservator Lege și Justiție (PiS) Karol Nawrocki. 67% dintre polonezi s-au prezentat la urne. Rezultatele obținute de candidații de pe primele două locuri sînt foarte apropiate: Rafal Trzaskowski a obținut 31,3% din voturi în timp ce Karol Nawrocki a obținut 29,5%. Care este peisajul politic din Polonia? Ce propun pentru Polonia cei doi candidați? Care sînt temele de campanie electorală? Care sînt implicațiile pentru Europa și România ale alegerilor din Polonia? L-am întrebat pe Valentin Naumescu, profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.Valentin Naumescu: „Celor care sugerează foarte multe asemănări între România și Polonia, le-aș spune că pot fi identificate unele asemănări, dar de fapt, în esență, situația este diferită. Pentru că în Polonia nu există nici candidat anti-sistem și nici candidat independent. Ambii candidați calificați în turul al doilea reprezintă partidele principale ale Poloniei, partidele considerate tradiționale în ultimele două decenii, chiar dacă au mai avut schimbări de denumiri. Aceștia sînt cei doi poli ai politicii poloneze de multă vreme: platforma civic liberală, centristă și dreapta conservatoare, naționalistă. Ambele partide putem spune că sînt la putere în Polonia, ceea ce iarăși e diferit față de situația din România. Pe de-o parte avem candidatul susținut de partidul aflat la guvernare, partidul premierului, pe de altă parte candidatul susținut de partidul președintelui, care a guvernat timp de două mandate. Există și puncte comune între cei doi candidați. Ambii susțin ferm Ucraina și au condamnat categoric invazia Rusiei în Ucraina. Nu doar candidații ci și partidele și platformele politice din care fac parte. Aici nu avem un clivaj între cei doi candidați.”Care sînt principalele teme în campania electorală?Valentin Naumescu: „Candidatul conservator vine cu teme din portofoliul dreptei conservatoare, cele legate de familia tradițională, de valorile religioase, creștine, catolice ale Poloniei, de o anumită respingere care există în tot mai multe societăți europene cu privire la politicile progresiste. Pe aceste teme va merge și pe un protecționism economic. Aici s-a lăsat un culoar relativ liber, descoperit, pe care-l exploatează dreapta conservatoare spunînd că o posibilă aderare a Ucrainei sau o liberalizare a comerțului cu Ucraina ar aduce prejudicii fermierilor polonezi. (...) Candidatul centrist, primarul Varșoviei, va încerca să stimuleze votul în orașele mari ale Poloniei, unde a cîștigat detașat în primul tur, va face apel la electoratul pro-european, la tineri, la oameni cu un nivel mai ridicat de studii. Aici cred că mai poate crește cu cîteva procente. (...) Cred că distanța între cei doi candidați va fi mică și realmente se va aștepta numărătoarea ultimelor voturi pentru a vedea cîștigătorul.”Apasă PLAY pentru a asculta întregul interviu!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  

Cum ne împăcăm? Cum construim punți, după ce am lăsat să se adîncească falii profunde între noi? Am asistat în ultima vreme la o polarizare tot mai accentuată a societății românești, polarizare care a atins cote alarmante şi nu a dispărut odată cu încheierea alegerilor prezidențiale. De ce sîntem atît de divizați, deși, în fond, cu toții ne dorim același lucru: să ne fie bine? I-am întrebat pe antropologul Bogdan Iancu şi jurnalista Elena Stancu, co-fondatoare a platformei teleleu.eu, unde scrie, în ultimii ani, despre românii plecați la muncă în străinătate. Bogdan Iancu: „Perioada alegerilor, mai ales într-un context în care antreprenorii politici fac totul ca lucrurile să se inflameze, astfel încît să-şi conserve sau să cîştige capitalul politic, produc genul ăsta de efecte. Se inventează un celălalt în nişte comunităţi care au trăit bine mersi pînă atunci. Sau dacă au existat nişte mici diferenţe, ele sînt cu ocazia asta extrase, puse în lumină, amplificate şi în felul ăsta se adîncesc aceste diferenţe. (...) În mod clar, în toată România urbanul s-a comportat într-un fel, şi rurarul în alt fel, ceea ce ne arată că e vorba foarte mult despre nişte inegalităţi sistemice care s-au produs în cei 35 de ani.”Jurnalista Elena Stancu și fotograful Cosmin Bumbuț documentează de cîțiva ani viața românilor din diaspora, se deplasează cu o autorulotă în diverse locuri din Europa unde sînt comunități de români, locuiesc o vreme alături de ei, le înregistrează poveștile și apoi publică articole substanțiale și fotografii-document. Cum arată această diasporă, care e mult mai complexă și diversă decît o arată niște procente după alegeri?Elena Stancu: „Nu putem vorbi despre diaspora ca despre un tot unitar, la fel cum nu putem vorbi despre toţi românii ca despre un tot unitar. Pe de-o parte îi avem pe cei care au plecat dintr-o poziţie privilegiată şi-atunci sigur că experienţa lor migratorie e total diferită de a celor care au fost forţaţi să plece din cauza sărăciei. Medicilor care au plecat de exemplu în Franţa vorbind deja limba, avînd un job stabilit înainte să ajungă acolo, le-a fost mai uşor să-şi închirieze apartamente, să-şi înscrie copiii la şcoală. După care avem migranţii care au plecat fără să-şi dorească neapărat asta, cum sînt muncitorii în construcţii din Belgia. Ei au plecat pentru că pur şi simplu acolo şi-au găsit un loc de muncă, nu pentru că şi-au dorit să exploreze o cultură nouă sau să călătorească. Ei aveau nevoie de bani ca să-şi întreţină familile. Iar cînd au ajuns în Belgia fără familiile lor, locuind în nişte condiţii nu foarte bune, frustrările lor sigur că s-au adîncit. Pentru că e o mare diferenţă să migrezi pentru că-ţi doreşti asta şi vrei să cunoşti o cultură nouă sau pentru că te consideri un cetăţean european, aşa cum ne-au spus mulţi migranţi români din categoria privilegiată, cum am numit-o eu, şi alta e să fii un om care-şi doreşte să fie aproape de casă, de locul în care s-a născut, care-şi doreşte să fie cu familia lui şi să nu poată face asta din cauza sărăciei, din cauză că în localitatea din care a migrat nu are cum să-şi cîştige existenţa. Pentru aceşti oameni depărtarea de casă provoacă nişte frustrări majore, nişte frustrări şi nişte vulnerabilităţi care au fost speculate de politicieni. Din cauza asta se spune că diaspora s-a radicalizat. Eu nu consider că e o radicalizare reală. Bineînţeles că oamenii despre care vorbim, proveniţi din comunităţi mici, rurale, din mici oraşe, au o mentalitate conservatoare. Dar atunci cînd îi cunoşti, cînd mergi pe teren, pînă la urmă vezi că pe toţi ne uneşte aceeaşi umanitate, nu sînt diferenţe majore între noi. Sînt tot nişte oameni care-şi vor să-şi costruiască o viaţă bună, să aibă grijă de copii, să-şi construiască o casă...”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și  și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

În cadrul ediției de pe 6 mai a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat ultimele noutăți din domeniul sănătății. În perioada sărbătorilor de iarnă, în Regatul Unit, aportul caloric zilnic poate atinge valori de aproximativ 6000 kcal — similare cu cele înregistrate de cicliștii din Turul Franței — în timp ce nivelul de activitate fizică scade semnificativ. Acest exemplu ilustrativ susține un model alternativ propus de cercetători, conform căruia episoade scurte, dar intense, de dezechilibru energetic — determinate de perturbări ale rutinei zilnice — pot conduce la creșteri ale masei adipoase. Aceste perturbări, denumite „instabilitate comportamentală”, sunt frecvent asociate cu tranziții importante din viață, precum începutul studiilor universitare, debutul parentalității sau alte schimbări majore.Date recente contrazic astfel modelul tradițional conform căruia acumularea țesutului adipos are loc prin mici surplusuri calorice susținute în timp. În locul unei acumulări lente și constante, aceste fluctuații bruște pot avea un impact major asupra masei corporale, fără ca ele să fie neapărat evidente în evaluările medicale periodice.Un studiu recent, publicat în International Journal of Obesity, atrage atenția asupra rolului important al perturbărilor stilului de viață în acumularea excesivă de țesut adipos și evidențiază măsurile necesare pentru prevenirea și intervenția eficientă în aceste situații.Obezitatea este asociată cu un risc crescut de boli cardiovasculare, diabet zaharat de tip 2 și anumite forme de cancer. De asemenea, poate afecta fertilitatea, sănătatea oaselor, dar și calitatea vieții în general, influențând procese esențiale precum mobilitatea și somnul.Mai multe detalii despre subiectele discutate - ▶ De ce marile schimbări din viață ne fac să acumulăm kilograme în plus. Prevenția personalizată ar putea ține obezitatea sub control▶ Nivelurile ridicate de zahăr în sânge în adolescență triplează riscul de afectare cardiacă prematură, mai ales la fete▶ Pacienții care au suferit un infarct miocardic ar trebui să primească tratament cu statină și ezetimib cât mai rapid▶ Testarea mutației KRAS prin biopsie lichidă îmbunătățește prognosticul și ghidarea tratamentului în cancerul pancreatic Ascultă emisiunea pe Radio România Cultural.

„Retroversiuni”, antologia de proză scrisă de femei, a ajuns la ediția a treia și are ca temă munca. Victor Cobuz și Cristina Ispas, coordonatorii ei, s-au gîndit la diverse înțelesuri ale acestui concept generos, după cum explică în prefață. Au scris despre muncă autoare din România, Republica Moldova, Bulgaria, Serbia, Slovenia și o autoare de limba maghiară din România.Am vorbit cu Cristina Ispas și cu Andreea Răsuceanu, prezentă în antologie, despre această a treia ediție „Retroversiuni”, apărută, ca și celelalte două, la Paralela 45. Cristina Ispas: „Tema a fost abordată foarte personal, de foarte multe autoare. Se pare că este una dintre cele mai sensibile teme pentru femei și scriitoare. (...) Am propus munca în toate valențele ei, de la munca emoțională, munca de tip afectiv, pe care o întîlnim inclusiv în cadrul unor joburi, mai ales în cadrul acelor servicii tradițional distribuite către femei, mă refer la asistente medicale, profesoare... dar și munca productivă, pur și simplu munca obișnuită și ne-am gîndit la inegalitatea salarială dintre femei și bărbați, ne-am gîndit la faptul că de multe ori munca ajunge să fie tratată ca un fel de terapie sau ajunge să fie un refugiu în anumite perioade foarte dure pentru noi, pe plan personal. Deși are și cealaltă latură, pentru că de multe ori ajunge să fie distructivă sau autodistructivă, ajungem în epuizare, în burn-out. Este vorba de statut, este o presiune socială care se exercită asupra noastră încă de cînd sîntem copii - să ne alegem o anumită meserie, care e privită în societate ca avînd un statut mai bun. Este un concept care se infiltrează în absolut toate sectoarele vieții noastre, inclusiv în viața privată, în viața domestică, unde avem un alt tip de muncă, de multe ori neplătită.”Andreea Răsuceanu a scris un text despre Bucureștiul vechi, de secol 19, bîntuit de spectrul ciumei. Personajul central este o femeie care face o muncă ingrată: adună cadavrele animalelor, ale cîinilor uciși de stăpîni în prima zi a Postului Mare, după un obicei numit jujeul.Andreea Răsuceanu: „Am avut în minte imaginea femeii de secol 19, despre care noi avem credința că nu prea muncea sau nu muncea într-un mod instituțional. Avem aici o trăitoare la marginea Bucureștiului, o femeie care are o slujbă destul de complicată și ingrată, ar putea părea inventată, dar nu e deloc așa. Ea e cea care adună cadavrele animalelor și, aș putea spune că le aduna și pe cele umane, în timpul epidemiilor, ne aflăm în timpul Ciumei lui Caragea. (...) E o meserie care nu pare destinată femeilor și pe de altă parte e ceva sinistru. Ideea mi-a venit cînd am citit despre Marea Ciumă din Londra secolului al 17-lea, cînd femeile îi ajutau pe copii, le ajutau pe celelalte femei bolnave, pe fete să se îngrijească. Nu erau bărbați, erau femei cele care făceau asta și care deveneau ulterior chiar ciocli, deci erau realmente cărătoare de cadavre infestate. E vorba de persoane care, evident, intrau cumva în contact cu boala și se imunizau. Ei bine, mi-am imaginat acest personaj - erau multe astfel de femei pe care istoria de manual, oficială, nu le consemnează, dar ele făceau aceste munci.”Apasă PLAY pentru a asculta întreaga discuție!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Negocieri de pace ruso-ucrainene sînt așteptate azi, 15 mai, la Istanbul. Discuțiile au fost propuse de președintele rus Vladimir Putin. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că merge personal la Istanbul să-l aștepte pe Vladimir Putin dar că nu se va întîlni cu alți oficiali ruși. Putin nu a venit în Turcia, a trimis o delegație de oficiali condusă de consilierul prezidențial Vladimir Medinsky. Zelenski a ajuns la Ankara şi s-a întîlnit cu omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan. În același timp, miniștrii de externe ai țărilor NATO sînt și ei în Turcia, pentru discuții informale privind cheltuielile pentru apărare, în contextul în care Statele Unite cer ca țările alianţei să aloce cel puțin 5% din PIB pentru apărare. Despre evenimentele care au loc zilele acestea în Turcia am vorbit cu Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare.Claudiu Degeratu: „Ucraina nu face altceva decît să susţină abordarea americană, care împarte în două capitole acest proces de negociere: încetarea pentru 30 de zile a conflictului, fără nici un fel de alte precondiţii şi după aceea, a doua etapă de negociere a acordului de pace. În timp ce ruşii pun condiţii: nu încetează focul 30 de zile pînă nu stabilim care sînt condiţiile de pace pe care le vrem pentru etapa a doua. Rusia aplică o tehnică de precondiţii, în timp ce Statele Unite aplică o tehnică de feliere, de fragmentare, o tehnică a salamului, cum se spune în negocieri, întîi să gestionăm prima felie, după aceea mai tăiem o felie, fără să condiţionăm dacă vom consuma tot salamul sau nu. Sînt două abordări diferite.”Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat de mai multe ori că Turcia nu va recunoaște anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia. Ce rol poate juca președintele turc în discuțiile de pace?Claudiu Degeratu: „Este un factor de echilibru pentru că [Turcia] este cea mai importantă ţară NATO din regiune care asigură inclusiv poliţia aeriană în zona Mării Negre, dacă se observă o anumită activitate. Şi, bineînţeles, partea de mediere diplomatică. A reuşit, a făcut-o inclusiv pe urgenţele de natură umanitară legate de exportul de cereale. S-a implicat şi a găsit o formulă, la început trilaterală, cu Ucraina şi Federaţia Rusă, după aceea a fost o formulă internaţională umanitară, asigurată împreună cu Naţiunile Unite pentru a deschide fluxul de cereale pentru zonele cu probleme umanitare de pe glob, deci accesul la grîne din Federaţia Rusă şi din Ucraina pentru anumite zone speciale, nu pentru comerţ liber. (...) Interesul pentru Crimeea este clar legat de această problemă identitară şi de apartenenţă a comunităţii tătare din Crimeea, care a avut de suferit în permanenţă în cadrul Uniunii Sovietice şi după aceea şi în Federaţia Rusă. Ultimele acţiuni violente împotriva comunităţii şi liderilor comunităţii tătare din Crimeea s-au desfăşurat în 2014, odată cu anexarea Crimeei de Federaţia Rusă, cînd au fost eliminaţi fizic o parte din liderii tătari şi o parte a trebuit să se refugieze din această zonă. Deci este un caz special Crimeea, aceasta este o linie roşie turcească.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

La alegerile parlamentare din Albania de duminică, 11 mai, Partidul Socialist al premierului Edi Rama a obținut 52% din voturi, în timp ce Partidul Democrat s-a clasat pe locul al doilea cu 34% din voturi. Edi Rama a promis că Albania va intra în Uniunea Europeană pînă în 2030. Vineri, 16 mai, are loc la Tirana summitul Comunității Politice Europene, ce reunește țările din UE dar și țări din afara ei. Care sînt perspectivele Albanei de aderare la Uniunea Europeană? Care e miza summitului Comunității Politice Europene de vineri, care va avea loc la Tirana? L-am întrebat pe Dragoș Ioniță, analist specialist în Balcanii de Vest, membru al Centrului de Studii Europene din cadrul SNSPA.A fost o surpriză rezultatul alegerilor, cu un scor atît de mare în favoarea Partidului Socialist?Dragoș Ioniță: „N-aş spune neapărat că a fost o surpriză, dat fiind faptul că partidul de guvernămînt încă deţinea o bună parte din resursele necesare participării în campanie. Resursele, în special cele media, din Albania se aflau în curtea patidului de guvernămînt condus de Edi Rama. Vorbim despre o mass-media încă finanţată de către stat şi care are nevoie de mai multă libertate de exprimare, însă acest fapt încă nu se observă în Albania.”Edi Rama a promis aderarea la Uniunea Europeană pînă în 2030. Cît de realistă este această proiecție?Dragoș Ioniță: „A recunoscut chiar dumnealui că este un termen foarte ambiţios. Albania s-a decuplat de Macedonia de Nord, cu care a fost cuplată pînă anul trecut în septembrie, cele două erau la pachet în toate procesele de negociere. Cînd Uniunea Europeană a constatat că Macedonia de Nord va fi întîrziată din cauza blocajelor impuse de Bulgaria şi de politica sa cu privire la minorităţi, s-a decis decuplarea, ceea ce a permis Albaniei să accelereze într-un mod remarcabil, am spune, în acest parcurs european. Din cele 33 de capitole pe care le-ar avea de negociat, Albania a deschis deja 16, e-adevărat, nu a închis nici unul. Este încă un proiect în plină derulare, însă este remarcabil că în 7 luni au reuşit să convingă atît elitele politice cît şi birocraţii europeni că acele capitole pot fi deschise, că s-au îndeplinit toate criteriile necesare deschiderii lor: şi criterii pur tehnice, şi criterii politice, pentru că este nevoie de girul ambelor categorii de actori.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Președintele american Donald Trump şi-a început azi turneul în Orientul Mijlociu, primul turneu oficial din actualul său mandat. Liderul de la Casa Albă a sosit în Arabia Saudită și va mai vizita Qatarul și Emiratele Arabe Unite. Israelul nu este în program. Care sînt mizele acestui turneu? L-am întrebat pe Dragoș Mateescu, analist de politică internațională. Cum este perceput Donald Trump de liderii din Golf comparativ cu Joe Biden şi chiar comparativ cu Trump I?Dragoș Mateescu: „Mai bine. Donald Trump e perceput drept un om de afaceri, în primul rînd. Demnitarilor din statele arabe le place acest gen de partener tranzacţional, comparativ mai ales cu un Joe Biden, care nu a ezitat să aducă la masa tratativelor subiecte precum drepturile omului, valorile democraţiei liberale, care sînt iritante pentru majoritatea regimurilor din regiune. (...) Donald Trump este interesat acum în primul rînd de investiţii din partea statelor arabe în SUA. Se vorbeşte deschis despre peste 1000 de miliarde de dolari. Mohammed bin Salman, liderul de facto din Arabia Saudită, a oferit în ianuarie investiţii saudite de 600 de miliarde de dolari în economia americană. Iar Donald Trump a ridicat ştacheta, a spus peste 1000 de miliarde. Iar acum se discută.” Donald Trump are mai multe dosare deschise pe plan extern, între care războiul din Gaza şi acordul nuclear cu Iranul. Cum l-ar putea ajuta liderii din Orientul Mijlociu, pe care îi vizitează zilele astea, să le rezolve? Dragoș Mateescu: „Cred că asta se negociază acum. E o vizită de tatonare, prin care Donald Trump îşi anunţă clar priorităţile. Nu cred că vor fi publice. Cred că publice vor fi aceste acorduri comerciale, care dau bine şi care vin mănuşă pentru Donald Trump, dacă ne gîndim la problemele pe care le are cu economia americană, probleme create de politica de tarife a lui Donald Trump. Are nevoie de infuzie de capital. Dincolo de aceste acorduri care vor fi publice şi foarte zgomotos anunţate, cred că sînt negocieri exact despre sprijinul acestor ţări pentru planurile americane. Administraţia Trump doreşte să continue ceea ce a început şi a continuat inclusiv administraţia Biden: pacificarea regiunii prin integrarea Israelului în proiecte de interes regional.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Vladimir Putin propune negocieri directe cu Kievul la Istanbul, joi, 15 mai. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan e de acord ca Turcia să găzduiască negocierile de pace. Uniunea Europeană pregătește noi sancțiuni pentru Rusia dacă Moscova nu acceptă o încetare a focului de 30 de zile. Vladimir Putin a făcut propunerea de negocieri directe în noaptea de sîmbătă spre duminică. De ce a ales acest moment pentru un asemenea anunț neașteptat? De fapt ce propune preşedintele Federaţiei Ruse cînd vorbește despre reluarea negocierilor de pace din punctul unde au fost abandonate în 2022, la Istanbul? Am întrebat-o pe Angela Grămadă, cercetătoare a spațiului ex-sovietic, președinta Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale. Angela Grămadă: „Discursul lui Putin s-a schimbat de-a lungul timpului. (...) Nu ştim dacă el acum are intenţii clare de a ajunge la un acord pentru încetarea focului. Foarte mulţi experţi din Ucraina, experţi militari în mod special, susţin că Putin nu are un interes deosebit de a opri operaţiunile militare, ci mai degrabă pur şi simplu de a întinde anumite discuţii pe un termen nelimitat, pentru că în vară există presupunerea că ar dori să extindă atacul asupra Ucrainei, în anumite linii de interacţiune dintre militarii ruşi şi ucraineni. Aşteaptă un  moment oportun şi condiţii meteorologice favorabile. Militarii ucraineni sînt în mare alertă acum. Pe de altă parte Federaţia Rusă are nevoie să-şi menţină prezenţa în discursul opiniei publice internaţionale, să atragă atenţia asupra sa, să se prezinte în calitate de parte care este co-interesată de a purta aceste negocieri dar şi să delegitimeze leadershipul ucrainean, mai ales că această conducere de la Kiev a prelungit pentru încă 90 de zile legea marţială şi nu poate să organizeze alegeri prezidenţiale şi parlamentare.”Donald Trump i-a cerut Ucrainei să accepte imediat propunerea de negociere la Istanbul a lui Vladimir Putin. Volodimir Zelenski a răspuns că se va duce personal la Istanbul să-l aștepte pe Vladimir Putin.Angela Grămadă: „Faptul că Zelenski a ripostat şi a spus că va fi în persoană la Istanbul şi că-l aşteaptă în mod deosebit pe Vladimir Putin – a şi subliniat acest lucru – şi că este gata pentru orice format de negociere şi orice platformă este un semnal clar dat de Zelenski nu exclusiv lui Vladimir Putin dar şi principalilor parteneri care susţin în continuare Ucraina şi în mod special către Casa Albă, ca să demonstreze că problema nu este la Kiev, problema de facto este la Moscova, pentru că Moscova este cea care încearcă să întindă în timp aceste discuţii, ca să aibă cît mai mult spaţiu pentru a obţine localităţi din Ucraina.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Emanuela Ignățoiu-Sora a publicat recent volumul de poezie „Și noi dansam în plase de lumină și ace”, apărut la editura OMG. Femeia la 40 de ani este personajul central în jurul căruia este construit volumul. Și tema centrală este maturitatea, un proces în desfășurare, un proces care permite privirea înapoi dar și înainte. Este o carte care începe cu poeme de doliu și continuă cu poeme despre reconstrucția de sine. Am vorbit cu Emanuela Ignățoiu-Sora despre noua ei carte și temele ei.Emanuela Ignățoiu-Sora: „Cred că maturitatea vine cu înțelegerea nereușitei. Unul dintre motivele care mai apar în volum este cel al succesului - apropo de femeia la 40 de ani care ar fi trebuit să aibă succes, a fost proiectată într-un vis al succesului de către părinți și care nu ajunge la acest succes. (...) Dar e o înțelegere luminoasă. Nu cred că este un volum întunecat și sumbru, dimpotrivă, cred că e multă lumină acolo. Dar cu o înțelegere a unor lucruri pe care, poate, femeia de 30 de ani, de 20 de ani nu le înțelegea, că nici nu cred că avea cum să aibă acces la ele. (...) Ideea de maturitate pe care o percepeam așa cum mi-o dădeau adulții din vremea copilăriei nu e neapărat maturitatea pe care am găsit-o la vîrsta asta. Care e foarte diferită, nu înseamnă o seriozitate încrîncenată, e loc și de ludic, și să mai fim inocenți, și să mai suferim, și să mai sperăm complet naivi. Am început să regîndesc ideea de maturitate prin scrierea volumului.”Apasă PLAY pentru a asculta întreg interviul!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Se împlinesc 80 de ani de la capitularea necondiționată a Germaniei naziste în Al Doilea Război Mondial. În Europa astăzi e Ziua Victoriei. Și Rusia va aniversa 80 de ani de la victoria Armatei Roșii asupra Germaniei naziste printr-o mare paradă militară în Piața Roșie din Moscova, vineri, 9 mai, paradă la care vor asista mai mulţi şefi de stat, între care preşedintele chinez Xi Jinping. Președintele Vladimir Putin a anunțat un armistițiu unilateral în Ucraina de trei zile, începînd cu 8 mai. Forțele ucrainene anunță că în unele zone ale frontului atacurile rusești continuă. 9 mai este Ziua Europei. După cinci ani de la încheierea celui De-Al Doilea Război Mondial, în 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, propunea o formă de organizare și cooperare prin care să se anuleze definitiv posibilitatea izbucnirii unui nou război între statele europene. Așa s-a născut Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, precursoarea Uniunii Europene de astăzi. Ce se sărbătoreşte în aceste zile, într-un context internaţional complicat? L-am întrebat pe Robert Lupițu, analist de politică internațională, redactor-șef al platformei „Calea Europeană”.Ce înseamnă victoria împotriva Germaniei naziste în Europa occidentală şi ce înseamnă în Federaţia Rusă?Robert Lupițu: „Ştim că este sărbătorită diferit Ziua Victoriei din cauza fusului orar. În Europa occidentală, ora 23:01 (la care a intrat în vigoare capitularea Germaniei naziste, în 8 mai 1945), însemna după miezul nopţii în URSS, astăzi Rusia. Din acest motiv aliaţii occidentali sărbătoresc Ziua Victoriei în 8 mai şi Federaţia Rusă în 9 mai. Este şi o înţelegere diferită a războiului. Pentru că Federaţia Rusă se referă la Marele Război de Apărare a Patriei sau de eliberare a Estului, pe care ulterior l-a păstrat sub dominaţie, pe cînd aliaţii occidentali au eliberat continentul şi partea sa de Vest de o ideologie ucigătoare, zdrobitoare, care a provocat ucideri în masă, ideologia nazistă, ideologia fascistă. O ideologie care apoi a fost prelungită ca mod de asuprire a popoarelor de către comunism. Şi de aceea asistăm la aceste clivaje. (...) Ştim foarte bine că Germania şi-a asumat vina istorică pentru Holocaust, pentru declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Şi astăzi, în Parlamentul german preşedintele federal Steinmeier a spus că eroii şi cei care au eliberat lagărul de la Auschwitz astăzi sînt agresorii. (...) Iată că îi este recunoscut Rusiei rolul istoric, pentru că armata sovietică a eliberat lagărul de la Auschwitz, dar astăzi Rusia este agresorul, moştenitoarea acelei armate, care ulterior a făcut mult rău prin felul cum s-a comportat cu populaţia locală. ”Apasă PLAY pentru a asculta interviu integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În cadrul ediției de pe 29 aprilie a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat ultimele noutăți din domeniul sănătății. European Network of Cancer Registries (ENCR) este o rețea coordonată de Comisia Europeană care reunește registrele naționale și regionale de cancer din Europa, cu scopul de a standardiza și îmbunătăți colectarea și utilizarea datelor oncologice.European Cancer Information System (ECIS), gestionat de Joint Research Centre (JRC) al Comisiei Europene, a actualizat baza sa de date pentru prima dată după 2018, integrând informații recente din peste 125 de registre din 32 de țări europene. Actualizarea din 2025 include și regiuni anterior subreprezentate, precum Madeira, Insulele Canare și Malta. Noile date sunt esențiale pentru fundamentarea politicilor de sănătate publică și reflectă mai precis tendințele actuale ale incidenței și mortalității prin cancer în Europa. Această actualizare subliniază rolul esențial al registrelor naționale de cancer, deoarece multe dintre țările participante au introdus noi seturi de date colectate după 2018. Registrele naționale oferă date standardizate, validate și comparabile, fiind importante în monitorizarea evoluției bolii și în dezvoltarea unor strategii eficiente de prevenție, diagnostic precoce și tratament. Colaborarea între aceste registre, prin rețeaua ENCR, asigură calitatea și comparabilitatea datelor la nivel european.La o privire de ansamblu, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cancerul rămâne una dintre cele mai importante cauze de deces la nivel global, cu aproximativ 10 milioane de decese raportate în 2020. Cele mai frecvent diagnosticate tipuri de cancer la nivel mondial sunt cancerul de sân, pulmonar, colorectal și de prostată.Mai multe detalii despre subiectele discutate - ▶ Sângele din cordonul ombilical conține biomarkeri epigenetici care pot fi analizați pentru a depista riscul de boli de-a lungul vieții▶ O nouă metodă de biopsie lichidă permite depistarea timpurie a cancerului și monitorizarea bolii, la costuri reduse▶ Lansarea Grupului pentru Sănătatea Cardiovasculară din Parlamentul European▶ Incidența cancerului de sân continuă să crească în Europa, la femeile de peste 30 aniAscultă emisiunea pe Radio România Cultural.

Friedrich Merz a fost ales marți cancelar al Germaniei dar abia din a doua rundă de vot în Parlament. Ce spune acest episod din politica germană despre situația noii coaliții de guvernare – blocul de centru-dreapta CDU/CSU şi social-democraţii, de centru-stînga, de la SPD – și perspectivele ei? Am întrebat-o pe Luciana Ghica, conf. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.Luciana Ghica: „A fost foarte mult comentat rezultatul. Dar nu este o coaliţie uşor de făcut şi a fost un semnal important. Cred că trebuie pus în perspectivă. Faptul că Merz a reuşit să mobilizeze întreaga coaliţie dar şi partidele democratice din afara coaliţiei să treacă moţiunea prin care votul (al doilea) să aibă loc în aceeaşi zi – chestiune care necesita chiar mai multe voturi, 2/3 – mi se pare că este o reuşită. Şi la al doilea vot nu a obţinut minimum de 316 voturi, ci aproape toată coaliţia, mai puţin cei trei absenţi. A arătat că poate să obţină sprijinul întregului Parlament democratic.”E deja o tradiție în Germania ca un cancelar nou ales să efectueze prima vizită în străinătate în Franța și pe cea de-a doua în Polonia. Friedrich Merz s-a întîlnit de dimineață cu președintele francez Emmanuel Macron iar în această seară e la Varșovia. În marja întîlnirii de la Paris, Merz și Macron au publicat în presa europeană un articol comun, un articol manifest despre relansarea relațiilor franco-germane cu un obiectiv clar: consolidarea europeană. Parteneriatul franco-german trebuie să devină „mai strategic, mai operațional”, cu accent pe securitate, competitivitate și convergență europeană. Poate acest parteneriat să întărească într-adevăr Uniunea Europeană?Luciana Ghica: „Cred că da. În mare parte, în mod tradiţional, Uniunea Europeană a fost impulsionată politic de acest motor franco-german. Iar faptul că dincolo de cuvintele frumoase din acel editorial comun, avem şi cîteva elemente specifice legate de energie – o chestiune care este şi pe agenda UE, pînă în 2027 dorim ca UE să nu mai fie dependentă în nici un fel de resursele energetice din Rusia – este un mesaj extraordinar de important în această săptămînă simbolică în care aniversăm „Declaraţia Schuman”. 9 mai este Ziua Europei şi pentru că aniversează acea declaraţie a ministrului de afaceri externe francez, Robert Schuman, care i-a propus Germaniei în 1950 să pună în comun resursele de cărbune şi oţel, atît pentru scopuri economice, cît şi pentru scopuri politice şi de securitate. Şi această declaraţie franco-germană, acest editorial comun este într-un fel ecoul acelei declaraţii Schuman din 1950.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Cabinetul de securitate al Israelului a aprobat un plan de extindere a ofensivei militare împotriva grupării Hamas, care include cucerirea Fîșiei Gaza și încurajarea plecării voluntare a locuitorilor din enclava palestiniană. Care sînt perspectivele pentru acest teritoriu grav afectat de război și pentru locuitorii săi? Am întrebat-o pe jurnalista Carmen Gavrilă, de la Radio România Actualități, specializată în Orientul Mijlociu.Cum justifică Israelul decizia de acum, de a cuceri întreaga enclavă și de a-i încuraja pe locuitorii săi să plece de bună voie din Gaza?Carmen Gavrilă: „Este o măsură maximală, ca să forţeze eliberarea ostaticilor israelieni rămaşi în Fîşia Gaza, vii sau morţi – asta este explicaţia oficială. Sînt analişti, inclusiv analişti israelieni, care spun că premierul Netanyahu se poate menţine la putere numai în situaţii de criză, pe care uneori le crează singur. E-adevărat că pericolul Hamas nu poate fi neglijat, în continuare, chiar dacă gruparea palestiniană a fost profund afectată de operaţiunile din ultimii doi ani ai Israelului în Fîşia Gaza. (...) În raportul obţinut de televiziunea publică israeliană se arată că este vorba despre o schimbare de strategie în sensul că armata israeliană nu face incursiuni în Fîşia Gaza, stabileşte doar nişte puncte de control şi de siguranţă – acele aşa numite buffer zone – pentru localităţile israeliene care sînt în apropiere, ci armata ar urma să ia pas cu pas, localitate cu localitate, ce a mai rămas din Fîşia Gaza şi să avertizeze populaţia să plece de bunăvoie – e relativ acest bunăvoie, cînd vezi că se apropie soldaţii, normal că îţi iei bagajele şi pleci –, să împingă cît mai mult populaţia spre Sud, spre zona Rafah şi teritoriile pe care o să le cucerească – nu găsesc alt cuvînt mai bun – să fie securizate. Asta înseamnă că armata israeliană ar rămîne pe loc, un lucru despre care se ştie foarte clar – au fost semnale inclusiv de la noul şef de stat major al armatei israeliene – că armata israeliană nu-l doreşte.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

„Starea globală privind libertatea presei este clasificată drept situație dificilă pentru prima dată în istoria Indexului”, se arată în raportul publicat recent de organizația Reporteri Fără Frontiere. România a coborît cu 6 puncte față de anul trecut și este pe locul 55. Care sînt explicaţiile la nivel global şi care sînt explicaţiile pentru situaţia libertăţii presei din România? Cum se măsoară nivelul de libertate a presei dintr-o țară? De ce ajung oamenii să se informeze de pe rețelele sociale, unde se propagă și foarte multă dezinformare și știri false, și nu din presa tradițională? I-am întrebat pe Cristina Lupu, directoare executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, şi Răzvan Martin, de la ActiveWatch.Conform rezultatelor organizației Reporteri fără Frontiere, libertatea presei la nivel global este la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. Cum se explică acest declin?Cristina Lupu: „Presa nu o duce bine în general în lume. Vedem o cădere mare în Statele Unite şi acesta cred că este un exemplu care ne dă tuturor de gîndit. Într-o democraţie pe care o credeam extrem de stabilă vedem cum jurnaliştii sînt hărţuiţi, sînt atacaţi, cum se discută despre cum ai putea avea acces la sursele jurnaliştilor, pentru a vedea cine le-a dat informaţii. La asta se adaugă problemele economice cu care se confruntă presa peste tot în lume. Şi cred că acesta e unul dintre motivele pentru care a scăzut foarte tare libertatea presei. Pentru că, dacă jurnaliştii nu au resurse cu ajutorul cărora să-şi facă meseria, avem o problemă de supravieţuire şi sustenabilitate. La asta, dacă adăugăm regimuri care nu sînt foarte prietenoase cu libertatea presei – numărul lor crescînd peste tot în lume –, putem să avem o imagine destul de îngrijorătoare.”Într-un context în care încrederea cetăţenilor români în instituţii este la un nivel scăzut, şi presa noastră trece printr-o criză de încredere, consideră Răzvan Martin. Răzvan Martin: „Este o mare criză de încredere şi în presă. Toate instituţiile statului, toate instituţiile democratice traversează o perioadă în care încrederea s-a prăbuşit. Iar presa, din păcate, a devenit tot mai asimilată de o bună parte din populaţie sistemului de putere, ea nu mai e percepută ca acel cîine de pază al democraţiei, a patra putere în stat care supraveghează ce fac celelalte trei puteri, ci a devenit, în ochii oamenilor – şi uneori pe bună dreptate – parte a sistemului de putere. Şi asta şi din cauza acelor legături, să le spunem nefireşti, ale patronilor de presă cu zona politică, cu puterea politică şi cu puterea economică. Astea au compromis foarte mult ideea de presă independentă, misiunea publică a jurnalismului.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În cadrul ediției de pe 22 aprilie a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat ultimele noutăți din domeniul sănătății. Pe 10 aprilie 2025, experți, factori de decizie și profesioniști din sănătate s-au reunit la Varșovia pentru conferința de nivel înalt Către un Plan European de Acțiune pentru Bolile Rare. Organizat de Comitetul Economic și Social European (CESE), Ministerul Sănătății din Polonia și Universitatea de Medicină din Varșovia, evenimentul a subliniat consensul care există deja în Europa: a sosit momentul pentru o strategie europeană cuprinzătoare și coordonată în domeniul bolilor rare.Bolile rare afectează peste 36 de milioane de persoane în Europa, însă doar aproximativ 6% dintre aceste boli beneficiază de tratamente eficiente – iar accesul la ele nu este uniform în toate statele membre ale UE. De la diagnostice întârziate la acces limitat la specialiști și terapii, pacienții se confruntă cu o adevărată „loterie geografică a sănătății”, care lasă mulți fără îngrijirea de care au nevoie la timp. În acest context, apelul pentru un Plan European de Acțiune pentru Bolile Rare este mai urgent ca niciodatăDeși există strategii naționale pentru bolile rare, actualul sistem fragmentat nu are coordonarea și coerența necesare pentru a produce schimbări durabile. După cum au subliniat mai mulți experți la Varșovia, un plan de acțiune solid la nivelul UE ar servi la completarea eforturilor naționale, promovarea colaborării transfrontaliere și stimularea investițiilor în cercetare și inovare.Un diagnostic precoce și corect nu doar că îmbunătățește rezultatele pacienților, ci și eficientizează utilizarea resurselor sistemului de sănătate. Progresele în genomică, programele de screening și platformele de partajare a datelor – precum Spațiul European al Datelor de Sănătate (EHDS) – oferă oportunități importante pentru a reduce întârzierile în diagnosticare și pentru a orienta pacienții către terapii adecvate.Mai multe detalii despre subiectele discutate - ▶Planul European de Acțiune pentru Bolile Rare, discutat în contextul Președinției Poloniei la Consiliul UE▶ Accesul echitabil la soluții digitale ar putea contribui la îmbunătățirea sănătății cardiovasculare▶ Numărul cazurilor de cancer de sân depistate între controalele mamografice a crescut în ultimele decenii▶ Programele de screening pentru cancerul de prostată ar putea fi îmbunătățite prin adăugarea unui scor de risc poligenic la testarea PSA și IRMAscultă emisiunea pe Radio România Cultural.

Volumul de povestiri „Teoria lucrului bine făcut” de Veronica Stănică (Editura Litera), un volum de debut, ne propune o galerie de personaje de toate vîrstele, copii, tineri, adulți, oameni în vîrstă, personaje surprinse în cîte un moment semnificativ din viața lor. Una dintre mărcile autoarei este umorul. Un umor tăios, crud, care cade uneori ca o ghilotină o ajută să construiască scene memorabile. Veronica Stănică își pune personajele în situații dificile dar nu le judecă alegerile reușind astfel să prezinte un portret de grup complex despre natura umană. Am vorbit cu autoarea despre umor, despre personajele ei conturate cu precizie doar din cîteva replici și despre cursurile de creative writing pe care le-a frecventat. Veronica Stănică: „Faptul că sînt îngăduitoare cu un personaj și-l pun să treacă prin niște situații limită și să acționeze într-un anume fel nu înseamnă că eu, în pielea lui, aș face la fel. Sînt diferită de personajele mele dar le înțeleg în oricare din circumstanțele în care le-am prezentat. Nu sînt judecătorul personajelor mele, sînt doar un prezentator al lor. Și încerc să spun povestea cît mai interesant lăsîndu-le totuși libertatea de a acționa după cum le-o cere rolul lor din poveste. Fără să le pun pe o direcție sau alta pentru că așa cer morala, sau timpurile, sau educația, sau legile... Sînt povești și trebuie luate ca atare. Îmi place să las oamenii în pace să facă ce vor. Și în viață, și în cărți.”Ai frecventat cursuri de scriere creativă. Ce ai învățat despre scris de la scriitorii care țin ateliere și de la colegii tăi?Veronica Stănică: „Cursurile de creative writing au fost foarte importante nu neapărat pentru ce am învățat ci pentru lumea care mi s-a deschis și pentru oamenii pe care i-am cunoscut acolo. Înainte de a merge la Creative Writing Sundays, pe care o să-l pomenesc mereu, am făcut la Fundația Calea Victoriei un curs de scriere creativă ținut de Mario Barangea și Dana Barangea. Am aflat de cursul ăsta de la un îndrumător de curs al fiică-mii, care și ea scrie. Ea n-a vrut să mai meargă, eu am apucat să achit taxa de participare și-am zis, ok, nu te duci tu, lasă că mă duc eu. Cursul ăsta mi s-a părut foarte util datorită încrederii pe care Mario mi-a dat-o în mine. Eu habar n-aveam că pot să scriu ficțiune. M-am dus pentru că am achitat o taxă.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

În 1 mai, sărbătorim Ziua Muncii – o zi care amintește de conflictele sindicale din secolul al XIX-lea, o sărbătoare care în prezent, ne oferă prilejul de a reflecta asupra felului în care muncim și ne raportăm la ideea de muncă. Așa ajungem și la cuvîntul „robot”. În limba română, el vine din slavonul rabota, care înseamnă chiar „muncă”. Conceptul de robot i-l datorăm scriitorului ceh Karel Čapek, care l-a introdus într-o piesă publicată în 1920. Azi, într-o lume în care inteligența artificială și roboții industriali transformă cu totul unele profesii, ce mai înseamnă munca pentru noi? Ce pierdem și ce cîștigăm atunci cînd munca devine tot mai „robotizată”? Ce fel de munci nu vor putea fi înlocuite niciodată de roboţi? L-am întrebat peRadu Uszkai, cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată.Radu Uszkai: „Provocarea cea mai mare nu este neapărat să găsim muncă. Sînt sceptic că e posibil un viitor, ce puţin într-un interval de timp mediu, în care să ne pierdem în mod fundamental tot ceea ce înseamnă locurile de muncă în dauna tehnologiilor noi şi emergente. Însă ce trebuie să căutăm şi ce ne e dificil de fapt să găsim este un soi de cadru instituţional în care muncim cu sens. E o discuţie absolut fascinantă în zona filosofiei politice şi a eticii aplicate vizavi de tema aceasta a meaningful work, a muncii cu sens pentru noi. Şi sînt nişte condiţii cheie despre care filosofii care discută pe această temă le aduc în discuţie, despre cum munca trebuie să le permită celor care o prestează un spaţiu de autonomie, trebuie să le ofere un sens, oamenii să se poată raporta la munca pe care o prestează ca făcînd parte din modul în care ei îşi concep sensul vieţii, să le ofere un context prielnic în care să intre în interacţiuni de valoare cu alte persoane din cadrul comunităţii lor. Şi, cel puţin pentru mine, în momentul de faţă marea provocare nu e dacă o să ne pierdem toţi locurile de muncă sau dacă o să dispară toate locurile de muncă, ci în ce măsură majoritatea covîrşitoare a locurilor de muncă ce vor fi disponibile pe piaţă vor fi genul de locuri de muncă ce ne vor da sens, de unde noi vom putea deriva ceva de valoare pentru vieţile noastre sau dacă vor fi aşa-zisele bullshit jobs, despre care vorbeşte în detaliu David Graeber.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu şi Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  

Uniunea Europeană ia în considerare decuplarea Republicii Moldova de Ucraina în procesul de aderare, a spus comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, într-un interviu la Praga pentru „Europa liberă”. Cele două ţări au mers în tandem pînă acum pe drumul spre aderare. Dar Ungaria blochează negocierile cu Ucraina.Comisara pentru extindere consideră că Moldova ar putea adera la UE pînă în 2029. Despre aspiraţiile europene ale Republicii Moldova vorbim cu expertul în politici publice Andrei Curăraru, de la WatchDog, Republica Moldova, şi cu jurnalistul Mihai Isac. Andrei Curăraru: „Cred că elefantul din camera europeană este Ungaria, care blochează ostentativ orice încercare de progres în cazul Ucrainei. Nu există o astfel de atitudine negativă faţă de Republica Moldova. Asta a fost, cred, motivaţia din partea doamnei Kos pentru a spune că există posibilitatea decuplării. Am şi văzut reacţii rapide din partea Kievului oficial care spune că nu este nevoie de o astfel de decuplare. Şi pentru noi, moldovenii, este important să spunem că nu sîntem noi în spatele acestei declaraţii sau intenţii. Mai degrabă am vrea ca ambele ţări să fie aproape de Uniunea Europeană şi să se integreze cît mai rapid. Dar realitatea este că acest parcurs vine cu propriile viteze şi decuplarea poate fi naturală, în sensul în care Republica Moldova îşi face temele de acasă şi nu are acele probleme pe care le are pe front Ucraina, are un conflict îngheţat, nu întîrzie în realizarea reformelor, finalizează screening-ul pe mai bine de trei capitole în scurt timp.”Ar putea decuplarea să fie percepută ca o concesie făcută Moscovei, în condiţile în care Rusia încearcă să saboteze parcursul european al ambelor ţări?Mihai Isac: „Desigur, în acest ton va fi interpretată de o parte din mass-media. Dar, în acelaşi timp există şi un precedent în acest sens: Albania şi Macedonia de Nord. În pofida faptului că la Chişinău partidele pro-europene susţin integrarea Ucrainei în UE şi sînt recunoscătoare Ucrainei că prin rezistenţa sa eroică a apărat şi Republica Moldova, în acelaşi timp foarte mulţi factori de decizie de la conducere, foarte multe persoane din societatea civilă din Republica Moldova, din alte medii pro-europene înţeleg faptul că este o oportunitate imensă pentru Republica Moldova. Şi, dacă Republica Moldova va primi oferta de a se decupla de Ucraina şi de a înainta mai rapid pe drumul de integrare europeană, cu siguranţă nu o va refuza.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Liberalii premierului Mark Carney au cîștigat alegerile de luni din Canada. Deși în ianuarie erau cu 20 de procente în urma conservatorilor, liberalii au urcat spectaculos în preferințele electoratului după ce Donald Trump a început să vorbească despre cum Canada ar trebui să devină al 51-lea stat american şi despre tarife vamale. Mark Carney pare să fie omul momentului în Canada. Un nou venit în politică, el a devenit liderul liberalilor în martie. A fost şeful băncilor centrale din Canada şi din Anglia. Cît de mult a contat experienţa lui în domeniul bancar pentru alegători? Ce instrumente are Mark Carney pentru a face faţă războiului tarifelor anunţat de Donald Trump? Care au fost principalele subiecte în campania electorală din Canada? L-am întrebat pe Marius Ghincea, analist de politică internațională.Marius Ghincea: „În campania electorală, domnul Carney s-a folosit de experienţa şi prestigiul profesional pe care-l are atît în Canada cît şi în restul lumii drept un avantaj în competiţia cu contracandidatul venit din partea conservatorilor canadieni. Iar în mesajele pe care le-a transmis chiar şi după încheierea alegerilor a pus accent pe competenţa sa în termeni de economie, politică monetară, politică macroeconomică. Deci competenţa acestuia ar trebui să ne aşteptăm să fi jucat un rol important în alegerea multora dintre votanţii canadieni, mai ales în condiţiile în care Statele Unite s-au folosit de politica comercială pentru a pune presiune asupra guvernului şi statului canadian, inclusiv cu ameninţări din partea preşedintelui Trump de anexare şi de oprire a relaţilor comerciale ditre cele două ţări.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural

Care este stadiul negocierilor pentru pace în Ucraina? Ce semnificație a avut întîlnirea, intens mediatizată, dintre Donald Trump și Volodimir Zelenski de la funeraliile Papei Francisc de sîmbătă, prima după celebra întîlnire între cei doi din Biroul Oval? Cei doi lideri au stat faţă-n faţă, pe două scaune în interiorul Bazilicii Sfîntul Petru şi au discutat pentru cîteva minute – o imagine care a făcut înconjurul lumii și a generat speranță. Dar dincolo de o imagine emoționantă, ce semnificație are această întîlnire sub cupola Vaticanului? L-am întrebat pe Cătălin Gabriel Done, analist de politică internațională, vicepreședintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale.Cătălin Gabriel Done: „În primul rînd este un succes al diplomaţiei Vaticanului, pe de-o parte, ca spaţiu neutru de negociere, iar pe de altă parte, un succes al diplomaţiei italiene. Pentru că, după vizita Giorgiei Meloni la Washington, vedem o mînă întinsă de Donald Tump către Volodimir Zelenski, o reconciliere, vedem un dialog susţinut între cele două părţi şi, mai mult decît atît, vedem că Volodimir Zelenski se află în centrul atenţiei marilor puteri europene, mă refer la Franţa, la Marea Britanie şi la Germania. Această imagine a celor doi lideri sub cupola Bazilicii Sfîntul Petru de la Vatican este o imagine a unui succes diplomatic care îl pune pe Volodimir Zelenski pe o poziţie de forţă în ceea ce priveşte negocierile cu Federaţia Rusă, şi cu SUA, pentru că vedem că în spatele lui Zelenski s-au aliat toate naţiunile europene, acea coaliţie de voinţă funcţionează, lucru care i-a dat de gîndit lui Donald Trump şi l-a făcut să fie mult mai conciliant în ceea ce priveşte Ucraina.”Cît de realistă este posibilitatea unui armistiţiu în Ucraina, pe care Vladimir Putin spune că şi-l doreşte, avînd în vedere raportul de forţe de pe teren?Cătălin Gabriel Done: „Acest armistiţiu este posibil în anumite condiţii. Vedem o deschidere şi a Kievului în ceea ce priveşte îngheţarea conflictului pe actuala linie a războiului. Dar lucrul acesta, pe de-o parte, nu-i convine lui Vladimir Putin, pentru că vedem o ofensivă tot mai agresivă în aceste zile. Iar pe de altă parte, toate aceste declaraţii contradictorii venite de la Washington nu prea îl ajută pe Zelenski. Zelenski îşi doreşte nu doar încheierea războiului printr-un tratat de pace, Zelenski îşi doreşte garanţii de securitate din partea SUA şi UE, retrocedarea de drept a zonelor cucerite de Rusia şi îşi mai doreşte ca SUA să garanteze faptul că Crimeea se va întoarce sub controlul Kievului şi că nu va exista o recunoaştere internaţională a anexării peninsulei.”Apasă PLAY ca să asculți interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei MartinUn produs Radio România Cultural 

„În lectură, cititorul se îmbogățește cu ceea ce primește de la autor, iar asta îi îngăduie, în același timp, să facă să înflorească bogăția propriei persoane, astfel încît orice nouă operă pe care o citim ne reînnoiește și amplifică universul personal.” Aceste cuvinte îi aparțin Papei Francisc și fac parte din „Epistola Sfîntului Părinte Francisc despre rolul literaturii”, din 2024. Am vorbit despre această veritabilă pledoarie pentru literatură cu Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița-Năsăud, preot paroh la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Bistrița și poet. „Epistola Sfîntului Părinte Francisc despre rolul literaturii”, a apărut în limba română în traducerea lui Al. Cistelecan în revista „Vatra”.Ioan Pintea: „E foarte important ca un preot, ca un sacerdot să iubească literatura, să iubească poezia, să iubească proza. Este pentru creșterea lui lăuntrică, spirituală, duhovnicească dar, în același timp e important pentru că el, preotul, lucrează cu cuvintele, cu cuvintele Sfintei Scripturi dar nu numai. El transmite, devine un misionar al cărții, un misionar al textului. (...) Epistola Sfîntului Părinte Francisc pe mine m-a topit, m-a cucerit. Mereu am asemănat-o cu un text fundamental teologic și, în același timp, cultural, un text scris de Sfîntul Vasile cel Mare, care se adresează tinerilor, chiar așa se numește, Către tineri, și în care explică tineretului creștin, tineretului credincios, cum să folosească literatura, cît de importantă e literatura pentru creșterea lăuntrică și cum să aleagă din literatura păgînă tot ceea ce este de folos și important pentru un tînăr creștin.”Jorge Mario Bergoglio, cel care avea să devină Papa Francisc, a fost în tinerețe profesor de literatură și avea să rămînă de-a lungul întregii sale vieți un mare cititor, un mare iubitor de poezie și proză. Ioan Pintea: „Pe Părintele Francisc nu-l găsim pentru prima dată în această Epistolă ca mare iubitor de literatură, ca mare cititor. El a fost profesor de literatură la Santa Fe. Și a avut o întîlnire astrală, epocală, cu Borges. Acolo unde era profesor, la colegiu, l-a invitat pe Borges și, mărturisește în memorii, în cartea autobiografică Speră, cum Borges a stat un timp destul de îndelungat la Santa Fe și le-a vorbit studenților despre literatură și, împreună cu profesorul Bergoglio, a predat ore de scriere creativă. (...) Îl văd pe Papa Francisc ca pe un mare cititor, un mare interpret de literatură și un intelectual care face o pledoarie rarisimă vizavi de literatură, de lectură, mai ales prin această Epistolă (despre rolul literaturii), care ar trebui să intre în bibliografia școlară, în bibliografia universitară. Pentru că are un suflu nu neapărat duhovnicesc, ci un suflu teoretic vizavi de ce înseamnă literatura, lectura, pentru cei care sîntem cititori, iubim, prețuim și facem după puterile noastre literatură.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

În cadrul ediției de pe 15 aprilie a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat ultimele noutăți din domeniul sănătății. Un nou sistem bazat pe inteligență artificială a fost dezvoltat pentru estimarea cu precizie crescută a vârstei biologice, utilizând date despre de căile moleculare de metabolizare a hormonilor steroizi, conform unui studiu publicat în Science Advances. Deși noile rezultate contribuie semnificativ la înțelegerea înaintării în vârstă, procesul biologic de îmbătrânire implică factori complecși, adițional față de profilul hormonal. Noul studiu s-a concentrat pe utilizarea hormonilor steroizi pentru a estima vârsta biologică, aceștia având roluri majore pentru metabolism, funcțiile imunologice și răspunsul la stres. Din proba de sânge (5 picături) au fost măsurați 22 de steroizi, iar rezultatele sunt utilizate de sistemul de inteligența artificială pentru a calcula vârsta biologică. Au fost utilizate 98 de probe pentru antrenarea modelului și 50 pentru validarea acestuia.Studiul interacțiunilor dintre acești steroizi a oferit o evaluare mai precisă a vârstei biologice. În general, vârsta biologică estimată s-a corelat cu cea cronologică, însă diferențele au crescut o dată cu înaintarea în vârstă. Vârsta biologică a crescut de aproape 1.5 ori odata cu dublarea nivelurilor de cortizol. Cortizolul este un hormon steroid esențial pentru funcționarea organismului uman, însă este asociat frecvent cu stresul. Noile rezultate indică faptul că înaintarea în vârstă este accelerată de stresul cronic la nivel biochimic.  Vârsta biologică nu coincide cu cea cronologică, care reprezintă strict numărul de ani derulaţi de la naștere, ci depinde de numeroși factori, precum cei genetici, de viață și de mediu. Cunoașterea vârstei biologice a unei persoane permite rafinarea intervenţiilor personalizate de prevenţie şi terapie. În mod obișnuit, metodele de estimare a vârstei biologice au la bază biomarkeri variați, precum metilarea ADN-ului sau nivelurile de proteine. Însă aceste metode nu reflectă modul în care rețelele hormonale reglează homeostazia internă, factori de care poate depinde vârsta biologică a unei persoane. Mai multe detalii despre subiectele discutate - ▶ AI identifică pacienții care au nevoie urgentă de revascularizare coronariană, pe baza electrocardiogramei▶ Vârsta biologică poate fi estimată cu ajutorul unui nou model AI, prin măsurarea unor hormoni din 5 picături de sânge▶ Testarea rapidă a colesterolului în cabinetul medical ajută la depistarea precoce a riscului cardiovascular la copii▶ Prezența microplasticelor în mediu favorizează apariția bacteriilor rezistente la antibioticeAscultă emisiunea pe Radio România Cultural.

Unul dintre dosarele deschise de președintele Donald Trump odată cu revenirea sa la Casa Albă este cel cu privire la programul nuclear al Iranului. Sîmbătă va avea loc în Oman a treia întîlnire dintre SUA și Iran pentru negocieri pe această temă. În 2015 a fost încheiat un acord nuclear internaţional între Iran, pe de-o parte, şi SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța și Germania pe de altă parte (JCPOA). Acordul prevedea suspendarea unor sancțiuni în schimbul renunțării Teheranului la programul său nuclear. În 2018, în timpul primului său mandat, preşedintele Donald Trump a retras Statele Unite din acest acord şi a reintrodus sancţiuni pentru Iran. Care au fost consecinţele retragerii Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul? Cu ce se prezintă acum la negocieri fiecare parte, la ce nu sînt dispuşi să renunţe pe de-o parte americanii, pe de altă parte iranienii? Cum priveşte Israelul apropierea diplomatică dintre SUA şi Iran? Care sînt şansele să vedem un acord între SUA şi Iran? Am întrebat-o pe Ioana Constantin-Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, cercetătoare la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale Ion I. C. Brătianu al Academiei Române (ISPRI).De ce a retras Donald Trump Statele Unite din acordul cu Iranul în 2018?Ioana Constantin-Bercean: „Cred că a fost o greşeală strategică a administraţiei Trump, pentru că acel acord controla programul nuclear al Iranului. Republica Islamică Iran, ca stat semnatar al Tratatului de Neproliferare Nucleară, la fel ca România şi toate cele peste 150 de state semnatare ale acestui NPT, au dreptul să-şi dezvolte programe nucleare civile. Singurele state care au legal voie să dezvolte program nuclear militar sînt acelea din grupul P5 (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franța). Iranul era limitat, prin acel JCPOA, să îmbogăţească uraniu pînă la 3,67%, spre deosebire de toate celelalte state semnatare ale Tratatului de Neproliferare, care pot îmbogăţi uraniu în scop civil pînă la 20%. Acest acord se întindea pe o perioadă de 15 ani. A fost cel mai complex şi mai strict acord de control al programului nuclear semnat vreodată. Dar Donald Trump, pe de-o parte a spus că doreşte să pună pe masă un acord mai bun şi a explicat atunci de ce, în viziunea domniei sale, acel acord – semnat în timpul administraţiei Obama – nu este bun. Şi putem privi şi din perspectiva aceasta, că dorea să facă lucrurile mai bine decît Barack Obama, care primise Premiul Nobel pentru viziunea lui de neproliferare nucleară şi de remodelare pacifistă a Orientului Mijlociu. Dar, pe de altă parte, dacă ne uităm în urmă, în prima administraţie Trump erau foarte mulţi diplomaţi şi oameni politici foarte porniţi împotriva Iranului şi care îşi doreau foarte mult un război cu Iranul, din diverse motive. Influenţat probabil de ce se îtîmpla în jurul lui, influenţat de lobby-ul israelian, nu trebuie să ne ferim să spunem asta, Donald Trump a decis să retragă unilateral SUA din acord, în mai 2018, promiţînd că va pune pe masă un acord mai bun. Dar nu cîştigat un al doilea mandat şi nu a reuşit să facă acest lucru în termenul promis de domnia sa.”Cum se uită acum Israelul la aceste apropieri dintre SUA şi Iran?Ioana Constantin-Bercean: „Este una dintre cele mai bune şi necesare întrebări. Pentru că ştim că Israelul şi, în principal premierul Benjamin Netanyahu, s-a opus de la început semnării unui acord nuclear între SUA şi Iran. Dar să ne amintim de a doua vizită a premierului Netanyahu la Washington, acum două săptămîni şi de discuţia din Biroul Oval cu presa. Atunci a spus ceva foarte important, ceva ce nu a mai declarat niciodată public: a spus că în ceea ce priveşte Iranul este de acord cu o soluţie diplomatică, după modelul libian.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu şi Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  

Primul latino-american în fruntea Bisericii Catolice, primul iezuit în această funcție, fost tehnician chimist, profesor de filozofie și literatură, Papa Francisc s-a remarcat prin deschiderea către cei săraci, marginalizați și vulnerabili, prin mesajele sale de susținere a migranților, prin refuzul luxului și opulenței. Despre personalitatea sa şi Ordinul Iezuit din care a făcut parte am vorbit cu Laura Stifter, profesoară de religie, absolventă de teologie ortodoxă și filozofie.Jorge Mario Bergoglio, cel care avea să devină Papa Francisc, s-a născut în 1936 la Buenos Aires dintr-o familie de imigranți italieni. După studii la școala publică în urma cărora a obținut o diplomă de tehnician chimist, a intrat în Societatea lui Isus și a studiat la Seminarul iezuit. Prin ce se caracterizează Ordinul Iezuit din care provine Papa Francisc?Laura Stifter: „Ordinul iezuit este una dintre cele mai importante congregaţii catolice. Monahismul, viaţa călugărească în catolicism este diferită de monahismul ortodox prin faptul că există o mare varietate de comunităţi, aşa numitele ordine sau congregaţii cu reguli diferite. Fiecare astfel de congregaţie îşi are specificul său. Unele dintre acestea pun accentul pe ajutorarea săracilor, altele pe viaţa de contemplare, de rugăciune, altele pe misionarism şi aşa mai departe. Cunoaştem Ordinul Franciscan, cel Benedictin, cel Dominican, Surorile Carităţii, ordinul înfiinţat de Maica Tereza. Unele ordine sînt feminine, altele masculine. Ordinul Iezuit sau Societatea lui Isus este o congregaţie înfiinţată în 1534 de Sfîntul Ignaţiu de Loyola, care a dorit să înfiinţeze un ordin monahal bazat în special pe misiune în lume. Ei nu stau doar în mănăstire ci se ocupă foarte mult de mărturisirea credinţei în lumea întreagă. Ei sînt călugări intelectuali. Foarte mulţi iezuiţi sînt profesori universitari, sînt cercetători ştiinţifici, se ocupă de dialogul dintre teologie, filosofie, ştiinţă, sînt fondatori de universităţi, de seminarii teologice în lumea întreagă. Aşadar specificul iezuit este această vocaţie de a mărturisi credinţa în lume, în societate, în afara zidurilor bisericii, de asemenea viaţa intelectuală vastă – ei  sînt în general erudiţi – şi au acele exerciţii spirituale ignaţiene specifice, de rugăciune, de asceză, prin care se apropie de Dumnezeu. (...) Nu în ultimul rînd, aşa cum Papa Francisc însuşi i-a învăţat pe creştini, iezuiţii duc o viaţă modestă în plan material, fără lux, opulenţă, formalisme de tot felul. Totul se concentrează asupra vieţii spirituale şi intelectuale.”Cum a fost văzut Papa Francisc în lumea ortodoxă?Laura Stifter: „Depinde mult de fiecare comunitate în parte. Bisericile ortodoxe sînt implicate în dialogul ecumenic şi-atunci în lumea academică, în comunităţile implicate foarte mult în ecumenism, Papa Francisc a fost privit cu multă încredere şi cu speranţă pentru că toată atitudinea lui a creat punţi de dialog între noi. În grupurile ultra-conservatoare, sigur că tot ceea ce vine de la cei diferiţi nu este considerat în regulă şi au existat şi atitudini reticente faţă de Papă. Însă la nivel academic, inclusiv între ierarhi, atitudinea a fost una pozitivă, Papa Francisc a avut întîlniri cu Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului, Patriarhul a participat la învestirea Papei, apoi Papa a mers în vizită la Istanbul. Papa Francisc, Episcopul Romei, i-a cerut binecuvîntarea şi rugăciunea Patriarhului Bartolomeu I. De asemenea, aici, în România, s-a întîlnit cu Preafericitul Patriarh Daniel. Au existat la nivel foarte înalt astfel de dialoguri şi semne de deschidere atît din partea catolicilor, cît şi a ortodocşilor.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu şi Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  

Universitățile americane sînt ținta unor amenințări fără precedent din partea Casei Albe. Văzute de președintele Donald Trump ca „bastioane ale stîngii radicale”, acuzate că promovează ideologia woke și că limitează libertatea de exprimare, instituțiile de învățământ superior riscă să-și piard finanțarea publică și poate chiar și autonomia dacă nu se supun cerințelor președintelui. Donald Trump promite să elimine finanțarea federală pentru universitățile care, în opinia sa, îndoctrinează studenții. El le-a cerut universităților să desființeze programele de diversitate și incluziune. Și să înlocuiască abordările critice ale istoriei cu „educația patriotică”. Doctrina MAGA e impusă cu forța: e vorba de politicile cu privire la studenții străini, de viața socială în campus, de cercetarea științifică. Universitatea Harvard a dat în judecată luni administrația Trump. Este cel mai recent episod din conflictul între Casa Albă și prestigioasa universitate americană, conflict care face parte dintr-un demers amplu al administrației de la Washington cu privire la universitățile de top din Statele Unite. Sînt în joc finanțări importante din fondurile federale care vor fi înghețate dacă universitatea nu acceptă solicitările administrației de la Casa Albă. De fapt ce solicită administrația Trump pentru ca fondurile federale pentru Universitatea Harvard să nu fie blocate? Am întrebat-o pe Delia Ungureanu, directoare executivă a Institutului pentru Literatură Mondială a Universității Harvard și conferențiar la Departamentul de Studii Literare, Universitatea din București.Delia Ungureanu: „Este o întrebare la care răspunde excelent textul plîngerii trimise luni de către administraţia Harvardului. E un proces complex, documentul numără 51 de pagini şi include principalele capete de acuzare pe care administraţia Trump le-a adus Universităţii Harvard în mod specific, prin care solicită ca un organism mediator, pe care ei spun că Harvardul ar trebui să-l plătească, să comunice direct administraţiei toate criteriile după care se fac toate tipurile de angajări, pornind de la zona academică şi pînă la extinderea ofertelor către studenţii internaţionali, pentru zona de licenţă, de master şi de doctorat. E vorba aşadar de un control guvernamental pe care administraţia Trump doreşte să-l impună condiţionînd fondurile federale de soluţionarea acestor lucruri. Cu obiectivul aparent de eliminare a antisemitismului. Dar acest lucru, aşa cum arată foarte bine textul trimis de Alan Garber (preşedintele Universităţii Harvard), este exact pe dos pentru că de fapt este o formă de control. Chiar ieri am văzut o declaraţie a organizaţiei studenţilor evrei din campusul Universităţii Harvard care vorbeşte despre faptul că ei sînt primii care vor fi loviţi de aceste măsuri în cazul în care ele s-ar implementa.”Cum poate fi apărată libertatea academică în fața presiunilor politice? Ce rol joacă societatea civilă și comunitatea academică în acest sens?Delia Ungureanu: „Comunitatea academică joacă acelaşi rol foarte important pe care l-a jucat dintotdeauna. Şi cred că tocmai America – acest stat care ne-a obişnuit, după Al Doilea Război Mondial, că reprezintă cea mai puternică voce pro-democratică, care este atentă la valorile diferenţei, este tolerantă – America are la dispoziţie instituţii care deocamdată funcţionează. Şi comunitatea academică are acest rol extrem de important: de a readuce în atenţie că această universitate nu există doar pentru că sînt foarte tari pe zona de ştiinţe, ci şi pentru că au o zonă extrem de importantă pe tot ce înseamnă ştiinţele umaniste.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Trăim într-o lume profund polarizată, pe diverse teme, opiniile radical diferite sînt exprimate adesea cu agresivitate, mai ales în spațiul online. Cum am ajuns aici? Se poate restabili dialogul între oameni cu viziuni complet diferite? Cum facem să construim punți spre cei care au altă opinie? Am întrebat-o pe Zenobia Niculiță, psiholog și psihoterapeut.Zenobia Niculiță: „Dacă avem de purtat conversații grele pe teme care țin de ideologii - adică de acel set de convingeri, de povești, de narațiuni care încearcă să ne explice lumea și la care aderăm într-o formă sau alta - aceste conversații nu sînt eficiente dacă se poartă singular, adică mă aștept că voi sta de vorbă cu tine și o să te conving că acel candidat pe care tu l-ai ales nu e bun pentru țara noastră și că cel pe care l-am ales eu este cel mai bun. Această așteptare este complet nerealistă. În al doilea rînd, inclusiv intenția de a te convinge transformă conversația. O conversație care se vrea persuasivă devine foarte rapid o formă de prozelitism pentru orice fel de ideologie. Pe cînd o conversație plină de interes și de curiozitate are drept obiectiv întîi de a găsi un teren comun, măcar și un singur punct cu privire la care sîntem de acord. De exemplu, sîntem de acord că ne aflăm în criză, că lumea se schimbă, că ne e teamă de schimbările astea, sîntem anxioși, îngrijorați, preocupați, poate chiar panicați de cum va arăta lumea în care ne creștem copiii. Dacă pornim de aici, ca doi părinți îngrijorați, s-ar putea să avem mult mai multe șanse să ne găsim umăr la umăr privind o realitate, decît față-n față luptîndu-ne pentru a citi realitatea cu grila mea sau cu grila ta. Și ăsta e un lucru foarte greu, într-adevăr. E foarte greu să ieșim din propriile noastre erori de gîndire. Pentru că fiecare are iluzia că are dreptate. Avem iluzia cu toții că sîntem raționali, că ceea ce am ales noi este mult mai rațional decît ceea ce au ales ceilalți, că valorile noastre sînt superioare valorilor celorlalți. Acestea sînt iluzii. Asta nu înseamnă că nu avem dreptate niciodată. Dar, dacă pornim de la aceste iluzii ca fiind axiome - adică nici măcar nu mai pot fi contestate, nici măcar nu mai pot fi puse în discuție sau verificate într-un fel, le considerăm adevăruri a priori -, atunci conversația nu are nici un sens.”Vedeți posibil dialogul, în lumea asta, așa cum este ea acum?Zenobia Niculiță: „Cred că avem nevoie de speranță, nu? Avem nevoie să sperăm că poate să existe și dialog. Din experiență proprie pot să spun că da, de la om la om este posibil să existe dialog. Chiar și între oameni care au opinii radical diferite poate exista acceptare, înțelegere și uneori și moderație, pornind de la conversații între oameni care sînt deschiși și doritori să comunice.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural

Noul roman al Laviniei Braniște, „Camping” (Polirom), este o poveste despre migrație, scrisă la persoana a treia și la timpul prezent. Personajul principal este Sofia, o femeie care a plecat în urmă cu 20 de ani la muncă în străinătate. Sofia lucrează ca recepționeră într-un camping din Spania. Ea însăși locuiește într-o rulotă din camping. Urmează să se pensioneze și să se întoarcă în România. Băiatul ei, Robert, îi face o ultimă vizită, înainte ca ea să-și strîngă lucrurile și să revină în țară. Autoarea surprinde cu multă precizie și finețe drama locuirii precare, tensiunea relațiilor de familie, sentimentul de vină al mamei care și-a lăsat copilul în grija bunicului dar și complexitatea și diversitatea personajelor care se perindă prin camping de-a lungul timpului. Lavinia Braniște: „Aveam în minte imaginea acestui camping de foarte mult timp, mama mea a lucrat în Spania 20 de ani, s-a pensionat, s-a întors în România în 2022, acesta e și anul în care se întîmplă lucrurile din carte. A lucrat vreo 10 ani în acest camping, eu i-am făcut multe vizite, mergeam vara acolo, stăteam destul de mult timp și aveam în minte peisajul acela, toate personajele de acolo. Și mi-am dorit foarte mult să scriu ceva. Eu, ca scriitoare, cam așa văd lucrurile: că-mi oferă viața niște circumstanțe, niște cadre, niște personaje și mi se pare păcat de la Dumnezeu să le am și să nu le folosesc. (...) E un puzzle de povești și de trăiri. Ca de obicei, cînd scrii o carte, culegi din stînga și din dreapta tot felul de chestii și le pui la un loc. Este o poveste pe care mi-a adus-o mai degrabă cadrul acela și peisajul, mai puțin personajul mamei. E mai mult din mine decît din ea acolo. Eu am avut o tentativă de emigrare în Spania prin 2007-2008.”Între Sofia și fiul ei, Robert, e o relație tensionată, Sofia e apăsată de vină - cînd copilul avea 4 ani, l-a lăsat în grija tatălui ei și ea a plecat la muncă în străinătate. Prozatoarea surprinde cu precizie complexitatea acestei relații, reprezentativă probabil pentru foarte multe relații dintre părinții care au plecat la muncă și copiii pe care i-au lăsat în grija bunicilor sau a altor rude. E una dintre temele mari, dureroase și cu multiple consecințe ale fenomenului migrației economice. Lavinia Braniște: „Sînt situații pe care le cunosc și le urmăresc de mult timp pentru că e o temă care mă interesează și mă frămîntă și pe mine. Care mă emoționează de multă vreme. De cîte ori aud o poveste de migrație, cu familii împrăștiate, cu oameni care nu sînt nici aici, nici acolo, tot timpul sînt foarte atentă și absorb toate aceste experiențe.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral!O emisiune de Adela Greceanu  Un produs Radio România Cultural  

Se apropie Paștele. Mulți dintre noi ne vom întîlni la masa de sărbători cu familia extinsă, poate ne vom revedea după o lungă perioadă. Ce vom discuta? Cum de uneori, în asemenea ocazii, ies la iveală nu doar bucuria de a fi împreună, ci şi tensiuni de tot felul? La masa de sărbători se vor purta, probabil, în unele familii și discuții pe teme politice – sîntem în plină campanie electorală, după un an politic foarte dificil. Cum putem să fim împreună, totuși, în ciuda divergențelor și a opțiunilor politice? L-am întrebat pe antropologul Alex Dincovici.Pentru un antropolog cum este să se uite la o asemenea masă de sărbătoare?Alex Dincovici: „E interesant dar şi provocator. Şi din punct de vedere personal, pentru că şi eu sînt unul dintre acei oameni care se duce la mese de sărbători cu rudele şi am trăit asta şi în copilărie. Poate sună ciudat dacă spun că e momentul potrivit ca astfel de tensiuni să apară. E momentul potrivit în sensul în care avem din ce în ce mai puţine contexte de comunicare în familiile extinse. Dacă ne uităm la dinamicile demografice din România, sînt foarte multe zone în care mare parte din familie nu mai este acasă, copiii pleacă în căutarea unui loc mai bun. Şi, în condiţiile în care comunicarea constantă, de zi cu zi sau săptămînală este pe nişte teme generale, de tipul ce-ai mai făcut, eşti bine, nu eşti bine, nu prea există spaţii mai ample de conversaţie despre nişte lucruri care sînt importante la nivel social, inclusiv la nivel relaţional. Şi, pentru că există un ritual de sărbători, să vii să stai la masă să discuţi, evident că trebuie să umpli timpul cu ceva. Şi – mai un televizor pornit, un post de radio –  apar teme majore şi există multe clivaje în societate în acest moment, unele artificiale, altele mai puternice. În ultimii ani poate le vedem din ce în ce mai des. Şi evident că oamenii se poziţionează în mod diferit. Şi există acest spaţiu – i-aş spune sigur, dar nu mai e neapărat sigur în momentul în care începi să exprimi diferenţe de opinie. El devine tensionat în mod inevitabil, mai ales cînd avem de-a face cu familii extinse unde există tot felul de relaţii problematice, poate de mult timp, care sînt gestionate mai degrabă prin absenţă decît prin discuţii sau negocieri constante.”Cum putem să fim împreună totuși, în ciuda divergențelor și a opțiunilor politice?Alex Dincovici: „E bine să învăţăm să discutăm despre lucrurile care contează şi despre ceea ce se află de fapt în spatele deciziilor, inclusiv sau mai ales al deciziilor politice. Pentru că atunci cînd oamenii votează cu un anumit candidat sau altul sau susţin un anumit tip de politică sau alta, de puţine ori discuţia este despre persoana respectivă sau despre lucrul care iese la suprafaţă şi pe care se ceartă lumea de foarte multe ori. E despre nişte nevoi mai profunde, despre mize mai profunde pe care le avem. În toate aceste discuţii există un numitor comun, care ar trebui să unească: toată lumea îşi doreşte să fie mai bine, să îi fie mai bine.”Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

Gala Premiilor Radio România Cultural are loc în această seară pe scena Sălii Radio. Se vor acorda premii la opt categorii și trei premii speciale. Publicul va asista totodată la un concert care aduce în prezent muzica interbelică românească, susținut de Big Bandul Radio și Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru. Am vorbit cu managerul postului Radio România Cultural, Radu Croitoru, despre acest eveniment și surprizele lui. Gala se transmite în direct, onair și online la Radio România Cultural, de la ora 19.00. Sînt mai multe instituții, fundații, organizații de presă, publicații care acordă premii culturale.Cum se plasează Gala Radio România Cultural în acest univers?Radu Croitoru: „Unicitatea ei e dată de faptul că noi acoperim toate domeniile culturii. Gala Gopo premiază filmul, Gala UNITER premiază teatrul, sînt gale de literatură. Noi acoperim toate domeniile despre care vorbim și pe care le analizăm constant aici, în emisiunile noastre: de la știință la educație, de la arte vizuale la teatru, de la film la muzică și așa mai departe.”Cît de mult contează aceste premii?Radu Croitoru: „Asta e marea mea bucurie: mi-au spus foarte mulți oameni că sînt fericiți doar să fie nominalizați la Gala Premiilor Radio România Cultural. E cea mai mare reușită a noastră că oamenii își doresc măcar o nominalizare.” Apasă PLAY pentru a asculta interviu integral!O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin  Un produs Radio România Cultural  

În cadrul ediției de pe 8 aprilie a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat ultimele noutăți din domeniul sănătății. În cadrul St. Jude Children's Research Hospital, a fost administrată pentru prima dată in utero terapia cu administrare orală risdiplam pentru atrofie musculară spinală. La peste 2 ani de la nașterea copilului, nu sunt detectabile semne de SMA, conform rezultatelor publicate într-o scrisoare către New England Journal of Medicine.Atrofia musculară spinală (SMA) este o afecțiune genetică neurodegenerativă. La pacienții cu SMA, apare un deficit al proteinei de supraviețuire a neuronilor motori. Tipul 1 de SMA, care este forma cea mai frecventă și severă, este caracterizat de slăbiciune musculară progresivă care determină în final decesul pacientului.Acest studiu de caz a fost efectuat pentru a estima fezabilitatea, siguranța și tolerabilitatea administrării intrauterine a acestei terapii, atât pentru copil, cât și pentru mamă. Noile rezultate care sugerează că această abordare terapeutica pentru SMA-1 ar putea fi sigură și eficace şi încurajează investigarea în continuare a acestei opţiuni.Terapiile disponibile în prezent pentru tipul 1 de SMA, atunci când sunt administrate la scurt timp după naștere, dar înainte de apariția simptomelor, prelungesc supraviețuirea și funcțiile motorii, însă nu conduc la vindecarea bolii.Mai multe detalii despre subiectele discutate - ▶ Testarea a doar 3 gene ar putea preveni 75% dintre reacțiile adverse grave la medicamente▶ La baza unor servicii medicale digitale eficiente stă încrederea utilizatorilor▶ Atrofia musculară spinală, tratată pentru prima dată intrauterin cu risdiplam▶ Life's Essential 8: Adoptarea celor 8 recomandări AHA pentru sănătatea cardiovasculară reduce semnificativ și riscul de cancerAscultă emisiunea pe Radio România Cultural.