POPULARITY
Categories
Vicepremierul Tanczos Barna explică într-un interviu la RFI efectele măsurilor din primele două pachete fiscale, anunțate de Guvernul condus de Ilie Bolojan. El vorbește de asemenea despre reforma pensiilor speciale, protestele sindicale și funcționarea coaliției. Tanczos Barna, despre măsurile fiscale: ”Trebuie să înțeleagă și cei care organizează grevele că în momentul în care s-a ajuns la fundul sacului, trebuie să găsim soluții împreună, prin dialog, prin compromis”. Despre reforma pensiilor speciale: ”Va trebui să avem elemente care vizează privilegiile de pensionare, privilegiile de durată a activității pe timpul muncii, în mai multe domenii și în Justiție și în MAI, în Interne, Justiție, Jandarmerie, Armată, acolo unde serviciile suport, care pur și simplu fac același lucru ca într-o primărie, contabilitate, resurse umane, alte activități care nu sunt legate de intervenții ale echipelor de jandarmi, ale forțelor speciale, ale armatei, ale militarilor, trebuie să se apropie de condițiile de pensionare din celelalte domenii, pentru că altfel, vor fi considerate și sunt considerate privilegii”. Despre companiile de stat: ”Facem diferența între companii și companii. Avem companiile din domeniul transporturilor, care sunt companii ineficiente, pe pierdere, datornice la stat și unde se mai laudă și directorii că nu sunt săraci, că au 11.000 de euro salariu. Da, acea persoană trebuia dată afară imediat de Ministerul Transporturilor și acolo trebuie făcută o reformă serioasă, pentru că CFR-urile practic sunt companii care trăiesc din banul public și unde salariile din păcate au ajuns la un nivel obraznic, aș putea să spun nesimțite. Trebuie să aduc un contra-exemplu, Hidroelectrica, o companie listată la Bursă, o companie care crește an de an pe piața națională, o companie care are investiții de ordinul miliardelor de lei și o companie care anul acesta a virat la bugetul de stat peste trei miliarde de lei”.
Presa maghiară scrie că poliția interzisese manifestarea, dar primarul capitalei a declarat-o eveniment municipal oficial ceea ce în opinia sa, o făcea legală. Comunicarea contradictorie dintre poliție și primărie ar fi putut crea confuzie în rândul manifestanților. Poliția maghiară nu va urmări penal participanții la Pride, relatează telex.hu care citează site-ul poliției. Parada a avut loc pe 28 iunie. Publicația scrie că pe 16 iunie, o persoană privată a anunțat organizarea manifestației la Poliție, iar cererea respectivă a fost respinsă considerându-se că evenimentul încălca noua lege privind libertatea de întrunire. Organizatorii au fost informați despre interdicție și, întrucât nu au contestat decizia, aceasta a devenit definitivă. În ciuda interdicției, organizatorii și-au menținut comunicarea afirmând că demonstrația nu era ilegală și au îndemnat publicul să participe. Primarul Budapestei, Karácsony Gergely, a desemnat Pride drept eveniment municipal oficial, ceea ce, a susținut el, l-a legalizat. Cu toate acestea, poliția a continuat considere că evenimentul avea nevoie de autorizație. Această contradicție dintre poliție și primărie ar fi putut cauza confuzie în rândul participanților, unii dintre aceștia considerând că acționează în limitele legii. Acest caz face parte dintr-un climat politic polarizat prezent de ceva vreme în Ungaria, comentează publicația. În februarie 2025, în timpul discursului său anual despre Starea Națiunii, prim-ministrul Viktor Orbán și-a exprimat clar dorința de a interzice Pride, avertizând organizatorii că nu merită să se piardă timpul organizând evenimentul din acest an. Parlamentul maghiar a modificat Constituția în primăvară, prioritizând „dreptul copiilor la o dezvoltare sănătoasă” față de libertatea de întrunire și, ulterior, interzicând orice adunare considerată contrară „protecției copiilor” - o referire la controversata legislație din 2021 care a interzis „promovarea homosexualității” în rândul minorilor. 381 de milioane de forinți pentru renovarea băilor de la Lacul Hévíz Guvernul alocă 381 de milioane de forinți, aproximativ 1 milion de euro pentru restaurarea băilor de la Lacul Hévíz, citim în telex.hu. Ministerul de Interne și Ministerul Construcțiilor și Transporturilor vor fi responsabili de pregătirea și implementarea lucrărilor de restaurare. Clădirea centrală a Băilor este închisă de la începutul lunii iunie din problemelor de structură. Restricția se aplică doar clădirii centrale a băilor în timp ce spa-ul și alte facilități asociate rămân deschise publicului. Hévíz este cel mai mare lac termal din lume în care se poate înota. Cu o suprafață de 47.500 de metri pătrați este al doilea cel mai mare lac termal din lume, după Lacul Frying Pan din Noua Zeelandă, care este prea fierbinte pentru înot. Adâncimea minimă a lacului din Ungaria este de 2 metri, atingând o adâncime maximă de 38 de metri, exact în punctul în care apa termală fierbinte iese la suprafață. CE face 7 noi recomandări pentru Slovacia în ceea ce privește statul de drept Slovacia criticată de UE pentru corupție și deteriorarea situației din mass-media, citim în spravy.pravda.sk. În Raportul său anual privind statul de drept, publicat recent, Comisia Europeană (CE) a constatat că Slovacia a făcut progrese insuficiente în implementarea recomandărilor formulate în raportul de anul trecut. Slovacia a primit șapte noi recomandări. Printre acestea, țara este îndemnată să garanteze independența procedurilor de demitere a membrilor nealeși ai Consiliului Judiciar, să asigure investigarea și urmărirea penală eficientă și independentă a cazurilor de corupție la nivel înalt și să limiteze competențele Procurorului General de a anula deciziile anchetatorilor și procurorilor. Comisia solicită, de asemenea, consolidarea independenței editoriale a mass-media publice. Potrivit CE, Slovacia nu a făcut progrese în îmbunătățirea siguranței fizice și a condițiilor de muncă ale jurnaliștilor, nici în implicarea publicului și a părților interesate în procesul de legiferare. Comisia critică în special utilizarea excesivă a procedurii legislative accelerate. Ministerul Justiției din Slovacia respinge anumite părți ale raportului, considerând că evaluarea CE nu reflectă în mod obiectiv realitatea țării și critică. În ceea ce privește recomandările privind urmărirea penală a cazurilor de corupție, ministerul consideră că datele au fost interpretate greșit sau nu sunt fundamentate.
Șeful Partidului Popular Republican din care face parte İmamoğlu susține că rechizitoriul este gol și a făcut apel la difuzarea publică a procesului. Președintele Erdogan a declarat că nu are nimic împotrivă. Erdoğan susține difuzarea procesului lui İmamoğlu pe TRT (Televiziunea Publică din Turcia, n.r.,) este un titlu din DW în limba turcă. Președintele Turciei răspunde astfel unui apel făcut de Özgür Özel, șeful Partidului Popular Republican, de opoziție, formațiunea din care face parte primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu arestat de mai multe luni. Într-o declarație făcută după ce l-a vizitat pe İmamoğlu, deținut în închisoarea Marmara din Silivri, în urmă cu aproximativ o lună, Özel a spus: „Un dosar gol, o minciună completă, un rechizitoriu care nu poate fi scris. Spunem asta clar. Haideți! Haideți! Fie ca atât acuzațiile, cât și răspunsurile să fie auzite pe TRT!” Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, ministrul Justiției Yılmaz Tunç a declarat că nu este posibil din punct de vedere legal să se transmită în direct audierile, dar că Marea Adunare Națională a Turciei poate lua inițiativa în această chestiune. Prima audiere în dosarul împotriva lui Ekrem İmamoğlu, arestat în cadrul unei anchete de corupție și demis din funcție va avea loc pe 11 septembrie. Oficialul riscă o pedeapsă de până la 8 ani și 9 luni de închisoare. Întâlnire Armenia-Azerbaidjan în Emiratele Arabe Unite Prim-ministrul armean și președintele azer se întâlnesc astăzi, 10 iulie, la Abu Dhabi, relatează azatutyun.am, Europa Liberă în limba armeană. Întâlnirea are loc în cadrul negocierilor procesului de pace dintre Armenia și Azerbaidjan, mediat de Emiratele Arabe Unite. Tink Tankul american Carnegie a publicat și o propunere americană de deblocare a cordidorului care leagă Azerbaidjanul de Nahichevan, enclavă azeră la care se ajunge trecând prin teritoriul armean. Acest drum ar urma să fie administrat de o companie americană. La o reuniune a Cabinetului Prezidențial de la Casa Albă, secretarul de stat Marco Rubio, enumerând succesele diplomației americane din ultimele șase luni, și-a exprimat speranța că un acord de pace între Azerbaidjan și Armenia ar putea fi adăugat în curând la rezultatele înregistrate. Ce s-a întâmplat cu un cazac care spune că va fi război civil în Kazahstan și el va lupta cu rușii „Kostanai este teritoriu rusesc”: Opinie personală sau infracțiune? Titrează publicația azattyq.org care analizează cazul unui cetățean cazac din regiunea Kostanai, în nordul Kazakstanului. Unui interviu dat anul trecut unui canal ucrainean acesta spunea că Rusia va recupera respectivul teritoriu în zece ani și că „un război civil va izbucni în Kazahstan”. Bărbatul susține că nu se consideră un patriot kazah, invocând creșterea naționalismului în țară și presiunea tot mai mare asupra vorbitorilor de limbă rusă. Potrivit acestuia, cazacii din nord sunt „rusificați” și nu se vor opune aderării la Rusia, în timp ce cei din sud „nu sunt cazaci adevărați”. Când a fost întrebat de ce parte ar lupta în caz de război, el a răspuns: „pentru Rusia”. În urma acestor remarci, Comitetul Național de Securitate a deschis o anchetă în temeiul articolului 174 din Codul Penal kazah, privind la incitarea la ură interetnică. Cu toate acestea, pe 18 martie 2025, cazul a fost clasat. Decizia a stârnit o dezbatere aprinsă. Unul dintre oficialii care și-au declarat nemulțumirea este ministrul adjunct de Interne. În Kazahstan, incitarea la ură și apelurile la separatism se pedepsesc cu pedepse de până la 10 ani de închisoare.
Expériences de mort imminente : conscience, science et mystère – Entretien avec le Dr Jean-Jacques CharbonierEt si la conscience ne s'arrêtait pas avec l'activité cérébrale ?Et si des patients déclarés en mort clinique vivaient des expériences d'une intensité bouleversante… et inexplicables scientifiquement ?
Inside Wirtschaft - Der Podcast mit Manuel Koch | Börse und Wirtschaft im Blick
Die Europäische Zentralbank hat jüngst den Leitzins wieder einmal gesenkt und sorgt damit wie häufig für deutliche Kursbewegungen an den Börsen. Doch was macht die EZB eigentlich genau – und wie kann man selbst in der Geldpolitik Karriere machen? „Es gibt sehr viele Beschäftigte bei der EZB, die eher kurzfristige Verträge haben, wo es gut sein kann, dass man keine Übernahme bekommt. Wenn man aber eine fixe Stelle mit langfristigem Vertrag bekommt, dann ist das natürlich ein sicherer und fester Arbeitgeber. Ein Vorteil ist auch eine ganz klare Gehaltsübersicht, die man öffentlich nachlesen kann. Vor allem das Nettogehalt zum Berufseinstieg ist sehr attraktiv. Es gibt auch viele weitere Benefits wie eine private Krankenversicherung. Wenn es um Karrierechancen geht, gibt es auch viel interne Kritik. Es kann durchaus sein, dass man mit einem attraktiven Gehalt einsteigt, aber es überhaupt keine Weiterentwicklung gibt", sagt der BWL-Influencer und Mitgründer von pumpkincareers David Döbele. Alle Details im Interview mit Inside Wirtschaft-Chefredakteur Manuel Koch an der Frankfurter Börse und auf https://inside-wirtschaft.de
Luca Cinciripini, ricercatore del Programma UE, Politiche e Istituzioni dello IAI, è intervenuto a Spazio transnazionale su Radio Radicale, condotto da Francesco De Leo.Cinciripini ha commentato il primo anniversario del governo guidato da Keir Starmer, definendolo un anno complesso: nonostante alcuni successi in politica estera, sul fronte interno i risultati sono stati piuttosto deludenti, segnati anche da tensioni e ribellioni interne al partito laburista.Cinciripini ha inoltre analizzato le posizioni del governo britannico sulla crisi in Medio Oriente, evidenziando il tentativo di prendere le distanze dalle azioni del governo Netanyahu e di criticare alcune scelte di Israele, pur mantenendo una posizione cauta. Sull'Ucraina, ha sottolineato l'adesione del Regno Unito al gruppo dei “volenterosi”, a sostegno di Kyiv. Infine, Cinciripini ha commentato anche il ruolo di Nigel Farage nel panorama politico britannico, evidenziando il suo tentativo di influenzare il dibattito all'interno del campo conservatore.
Da nord a sud, sono più di 4 mila i comuni che verranno condotti, attraverso un processo di "declino controllato", allo spopolamento. Questo è quanto si legge a pagina 45 del Piano Strategico Nazionale delle Aree Interne (PSNAI) all'interno dell'obiettivo 4. (link: https://politichecoesione.governo.it/it/documenti-ed-esiti-istituzionali/documenti-strategici-di-inquadramento/programmazione-2021-2027/piano-strategico-nazionale-delle-aree-interne-2021-2027-psnai-e-allegati/ e link all'articolo mostrato nel video: https://www.ilfattoquotidiano.it/in-edicola/articoli/2025/06/30/aree-interne-addio-il-governo-declino-ormai-irreversibile/8044051/). Mentre nel resto d'Europa ed anche in Italia ci sono migliaia di persone che si muovono alla ricerca di migliori condizioni di vita nelle aree rurali permettendo anche innovazioni tecnologiche in agricoltura ed artigianato, il governo sceglie la decadenza programmata... Un ritorno all'idea infausta delle "due italie"?Energia, guerre e dazi: questi sono i tre grandi problemi che affliggono le PMI artigiane italiane a cui vanno aggiunti anche il nuovo piano di riarmo e la situazione incandescente dello stretto di Hormuz. Interessanti le analisi svolte dal centro studi di Confartigianato nazionale e riassunte sul sito "il sussidiario" (link: https://www.confartigianato.it/2025/06/studi-luci-e-ombre-dellestate-2025-del-34-report-confartigianato-nellanalisi-su-ilsussidiario-net/)Infine, un tema un po' più "leggero", il ritorno dei valori della Belle Epoque per rivivere una vacanza più a misura d'uomo con Douglas Mortimer (link: https://www.youtube.com/watch?v=culqHpAxPDM&t=215s)#marketingterritoriale #areeinterne #formazioneprofessionale #economiaitaliana
Alexandre Touchette s'intéresse à une étude publiée cette semaine qui nous permet de remonter le temps pour mieux comprendre les mécanismes de formation des galaxies; Gino Harel explique pourquoi l'inflammation liée à l'âge n'est pas un phénomène universel; et la neuropsychologue Karen Debas décortique la mémoire épisodique.
https://www.medshake-studio.com/formation-podcast-santeJe reçois chaque semaine des messages de confrères et consoeurs qui veulent, eux aussi, prendre le micro. Ils doutent d'avoir le temps, la technique, parfois même la légitimité de raconter leur pratique. J'ai longtemps ressenti ces freins ; je sais comment les lever.Avec Marguerite de Rodellec, co-fondatrice de Medshake Studio et productrice de podcasts médicaux comme Ophtalmo, La Minute Rhumato ou Cheminements, nous avons conçu la Formation podcast santé. Des vidéos courtes, téléchargeables, que vous glissez entre deux consultations ; une liste de matériel à moins de 150 € ; des tutoriels filmés écran ouvert pour chaque clic.... En quatre semaines, votre premier épisode sera en ligne sur Apple Podcasts, Spotify et consorts, sans sacrifier votre activité clinique.Au-delà de la technique, je veux multiplier les voix soignantes authentiques, celles qui portent une médecine plus humaine, intégrative, tournée vers le dialogue. Les médias santé traditionnels laissent trop peu de place à cette parole ; c'est à nous de créer la nôtre, maintenant.Les inscriptions ouvrent du 1 juillet au 10 juillet, pour cette période de lancement au cours de laquelle nous proposons un tarif préférentiel: https://www.medshake-studio.com/formation-podcast-santeA tout de suite pour la première leçon!Hébergé par Ausha. Visitez ausha.co/politique-de-confidentialite pour plus d'informations.
Dans cet échange passionnant, je retrouve le Dr Cloé Brami, médecin cancérologue, docteure en psychologie et en sciences de la pensée, et fondatrice de Mû Médecine, une école pionnière dans la formation à la médecine intégrative.
Aujourd'hui, Antoine Diers, Joëlle Dago-Serry et Jérôme Marty débattent de l'actualité autour d'Alain Marschall et Olivier Truchot.
Dans cet échange passionnant, je retrouve le Dr Cloé Brami, médecin cancérologue, docteure en psychologie et en sciences de la pensée, et fondatrice de Mû Médecine, une école pionnière dans la formation à la médecine intégrative.
The Chat most provocative show on the internet and the best informed host you can find come discover the world with us .
Vi nørder ned i en smigrende sms til Trump. Hvor meget fylder chatgpt egentlig i hverdagen på gymnasierne? Vi spørger to elever. Interne chatbeskeder mellem KFC-ansatte afslører datofidus på danske restauranter Vært: Amalie Schroll Munk. Medvirkende: Matias Seidelin, sikkerhedspolitisk seniorkorrespondent OLFI. Ida Gjellerup Stroemgren og Ida-Louise Kirkegaard Simonsen, gymnasieelever.
Peut-on encore réformer la formation médicale sans précipitation ni mépris ?Dans ces deux épisodes, je reçois un invité en première ligne des bouleversements actuels de notre profession : le Dr Killian L'helgouarc'h, interne en médecine générale et président de l'ISNI (l'Intersyndicale Nationale des Internes).Avec lui, nous abordons les grands chantiers qui façonnent la médecine de demain, mais surtout l'avenir de ceux qui la pratiqueront.
durée : 00:04:05 - Le Pourquoi du comment : philo - par : Frédéric Worms - Critiquer de l'intérieur : une nécessité en temps de crise ? Frédéric Worms relit Camus et Walzer pour rappeler que la véritable critique vient de l'intérieur, entre attachement et exigence morale. - réalisation : Louise André
In de dagelijkse podcast van FC Afkicken bespreken Mart ten Have, Anton Slotboom en Jean Paul Rison onder meer de Amerikaanse praktijken tijdens het WK voor clubs, de geruchten rondom Malik Tillman en de Duitse topclubs, Noa Lang die in de concrete belangstelling staat van Napoli, de interne tweestrijd bij Ajax rondom de mogelijke terugkeer van Tadic & Blind, Dirk Kuyt die aan de slag kan bij FC Dordrecht, Bednarek die de nieuwe keeper is van Sparta, Oranje onder 19 dat de finale van het EK gehaald heeft en het einde van de droomcarrière van Dries Mertens!(2:10) in de ban van het WK voor clubs(06:00) de Tillman-saga barst los(12:49) Lang past perfect bij Napoli(18:38) interne tweestrijd over terugkeer Tadic & Blind(24:34) Dirk Kuyt krijgt een geschenk uit de hemel bij Dordrecht(29:05) Coach van het Jaar (30:00) Bednarek de enige keeper op de training bij Sparta(34:34) Oranje onder 19 naar de finale van het EK(36:07) de droomcarrière van Dries MertensCoach van het JaarSchrijf je in voor Coach van het Jaar!Kijk op: https://www.coachvanhetjaar.nl/subleagues/33921/FC_AFKICKENZie het privacybeleid op https://art19.com/privacy en de privacyverklaring van Californië op https://art19.com/privacy#do-not-sell-my-info.
Dans cet épisode du podcast Feedback, je reçois Ophélie, une manager devenue cheffe de service suite à une promotion interne : le parcours de beaucoup de managers au final !Ensemble, nous abordons la confiance en soi, la délégation, le syndrome de l'imposteur, et de ce que cela signifie de grandir vite dans un environnement encore très normé.Ophélie partage sans filtre son parcours, ses doutes, et ses victoires. On y parle d'ambition, de prise de parole en réunion, de l'impact des collègues sur notre évolution, mais aussi de vulnérabilité, d'humanité et du regard des autres.Un témoignage inspirant pour toutes les femmes qui veulent manager autrement, avec sens, bienveillance et conviction
Peut-on encore réformer la formation médicale sans précipitation ni mépris ?Dans ces deux épisodes, je reçois un invité en première ligne des bouleversements actuels de notre profession : le Dr Killian L'helgouarc'h, interne en médecine générale et président de l'ISNI (l'Intersyndicale Nationale des Internes).Avec lui, nous abordons les grands chantiers qui façonnent la médecine de demain, mais surtout l'avenir de ceux qui la pratiqueront.
Rogier van Bemmel, Ad Verbrugge en Shermin Amiri bespreken het nieuws van de week.--Steun DNW en word patroon op http://www.petjeaf.com/denieuwewereld.Liever direct overmaken? Maak dan uw gift over naar NL61 RABO 0357 5828 61 t.n.v. Stichting De Nieuwe Wereld. Crypto's doneren kan via https://commerce.coinbase.com/pay/79870e0f-f817-463e-bde7-a5a8cb08c09f-- Bronnen en links bij deze uitzending: - Jelle in gesprek met Shermin Amiri: https://www.youtube.com/watch?v=fBMoBCk7R2Q- Jelle, Kees de Kort en Harm Beertema over Israël en Iran: https://www.youtube.com/watch?v=rPdp-Lf9AnI - Tucker Carlson interviewt Ted Cruz: https://www.youtube.com/watch?v=smemFVe0l5E - Het opiniestuk van Klaas Dijkhoff: https://www.nrc.nl/nieuws/2025/06/17/de-nieuwe-scheidslijn-is-democratisch-versus-anti-democratisch-a4897267--00:00 Introductie1:40 Programma festival, midzomernacht en Zarathustra9:00 Iran - Israël: vernietigingsretoriek vs. verdedigingsretoriek29:14 Interne verhoudingen Iran, anti-westers sentiment en joodse gemeenschap37:50 De oppositie en het westen45:20 Wat weet Trump?53:50 Rusland en China59:23 Multipolaire wereldorde en Amerika als hegemoon1:04:59 NAVO-top1:09:36 Klaas Dijkhoff en het milde midden1:22:40 Afronding--De Nieuwe Wereld TV is een platform dat mensen uit verschillende disciplines bij elkaar brengt om na te denken over grote veranderingen die op komst zijn door een combinatie van snelle technologische ontwikkelingen en globalisering. Het is een initiatief van filosoof Ad Verbrugge in samenwerking met anchors Jelle van Baardewijk en Marlies Dekkers. De Nieuwe Wereld TV wordt gemaakt in samenwerking met de Filosofische School Nederland. Onze website: https://denieuwewereld.tv/ DNW heeft ook een Substack. Meld je hier aan: https://denieuwewereld.substack.com/
La o lună de când Nicușor Dan a devenit de facto președintele ei, România pare a-și continua deriva periculoasă în care a fost aruncată în anul și jumătate de calvar electoral. N-avem guvern, n-avem instituții, n-avem reforme, n-avem perspective. Sau, mai degrabă, avem o perspectivă: demantelarea justiției ca sistem de aplicare al politicii penale a statului. Ăsta pare a fi singurul lucru care ni se întâmplă. Și ni se întâmplă fix sub ochii noștri, fără măcar a fi pus în discuția societății de noul președinte, ocupat cu găsirea numitorului comun pe care să se sprijine apoi un cabinet de coaliție.Evacuarea polițiștilor judiciariști ai Direcției Generale Anticorupție a Ministerului de Interne din dosarele penale cu tot cu probele pe care aceștia le-au adunat - sub delegarea procurorului, firește, deci perfect legal până zilele trecute - aruncă sub tren un număr înspăimântător de mare de dosare penale cu fapte și oameni grei sau mai puțin grei, acționând nu ca o amnistie, ci ca un veritabil moment zero.Puneți asta în contextul secretizării declarațiilor de avere și vedeți că doar în luna de la alegeri statul a pierdut două instrumente esențiale în lupta cu infracționalitatea în general și cu corupția în special.Adăugați lângă și modul ilegal prin care un personaj sulfuros precum Lia Savonea se pregătește să se înscăuneze șef de facto al puterii judecătorești, prin râvnita poziție de șef al instanței supreme.Și mai adăugați și faptul că, în plin scandal societal despre violența împotriva femeilor, o instanță pune în discuție dacă o femeie bătută crunt de partener și ținută cu forța cu capul sub apă, într-o cadă, poate sau nu să respire sub apă - poate poate, nu? - și-apoi conchide că, nefiind probată imposibilitatea respirației sub apă la om, nu e cazul de încadrat agresorul la tentativă de omor. Într-un dosar în care avocat al agresorului a fost, până de curând, actualul ministru al Justiției, care, de ce nu?, ar putea fi și viitorul.Nu știu voi, dar noi nu vrem să gustăm din ceva preparat după această rețetă.Găsim legitim să ne așteptăm ca până săptămâna viitoare să-i vedem dând cu bila de demolări în ce-a mai rămas din justiție. Chiar și așa, noi promitem că vom fi aici, să judecăm și să constatăm ce ne-o mai putea salva de la disoluție.Mulțumim! Pe joia viitoare! -----------Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!
Et si créer une marque, c'était d'abord créer une aventure ?Pas juste des produits. Mais une histoire, un concept, une émotion. C'est ce que fait CABAIA depuis 2015.→ Fondée par Bastien VALENSI, un ex-cordeur de raquettes devenu e-commerçant.→ Nourrie d'un esprit entrepreneurial depuis l'enfance.→ Et bâtie sur un constat simple : le marché avait besoin de fraîcheur.Son idée ?→ Lancer une marque avec un vrai concept différenciant.→ Créer des produits utiles, modulables, ingénieux.→ Et réenchanter le quotidien des clients.Le déclic ? Un bonnet perdu. Aucune marque référente. Alors il crée le “bar à bonnets”. Base + pompon au choix = style sur-mesure. Et surtout : une expérience client mémorable.Il démarre seul, dans une allée de centre commercial. Et très vite, la magie opère. Les gens n'achètent pas juste un bonnet… Ils adhèrent à un univers.Aujourd'hui, Cabaya propose :→ Des sacs à pochettes interchangeables,→ Des produits pensés pour durer,→ Un engagement RSE fort (labellisation B Corp).Mais surtout, une marque qui fait vivre une aventure. Aux clients. Aux équipes. À l'entrepreneur lui-même.L'ambition ? Offrir plus qu'un job ou un produit. Faire vibrer au quotidien : “Amazing everyday”.Et vous, êtes-vous prêts à créer plus qu'une marque ?Site web : https://www.cabaia.fr/Linkedin : https://www.linkedin.com/in/bastien-valensi-72029754/Hébergé par Ausha. Visitez ausha.co/politique-de-confidentialite pour plus d'informations.
Een kakelverse Formule 1-podcast, waarin we terugblikken op de Grand Prix van Canada. George Russell zorgde voor de eerste overwinning van Mercedes dit seizoen en rookie Kimi Antonelli maakte met een derde plaats het feestje voor het team compleet. Max Verstappen eindigde als tweede en loopt punten in op Oscar Piastri (vierde) en Lando Norris, die door een crash de finish niet haalde. Veel te bespreken en dat doen we dit keer met analist en coureur Jeroen Bleekemolen, oud-engineer Ernest Knoors, Formule 2-coureur Richard Verschoor en F1-verslaggever Louis Dekker
L'Ambasciatore Michele Valensise, Presidente dello IAI, è stato ospite della trasmissione Spazio Transnazionale su Radio Radicale, condotta da Francesco De Leo. Valensise ha commentato l'avvio dei negoziati tra Cina e Stati Uniti su commercio e dazi, le tensioni in California legate alle retate anti-immigrazione promosse dall'amministrazione Trump e gli ultimi sviluppi della guerra in Ucraina, con particolare attenzione allo stallo nei negoziati.
Dans cet épisode en deux parties, je prends le temps de déconstruire les affirmations fortes — et parfois vertigineuses — de mon invité Laurent Alexandre, en les confrontant à la plus grande étude indépendante disponible sur le sujet : le benchmark HealthBench publié par OpenAI.
NEU: Sicher Dir jetzt die kostenlose Angebots-Checkliste | für Anbieter von individuellen technischen Kundenlösungen:hornschuhconsulting.de/angebots-checkliste► [Buch] Jetzt erhältlich: Technischer Vertrieb unter neuen Bedingungen:technischervertrieb-buch.de► Vertrieb von komplexen technischen Produkten in Krisenzeiten | PDF jetzt kostenlos herunterladen.hornschuhconsulting.de/krisenzeiten-pdf/► Vereinbare ein kostenloses Beratungsgespräch mit uns:hornschuhconsulting.de/Erstgespräch/LinkedIn: www.linkedin.com/in/dirkhornschuh/Instagram: https://www.instagram.com/dirkhornschuh?utm_source=ig_web_button_share_sheet&igsh=ZDNlZDc0MzIxNw==E-Mail: support@hornschuhconsulting.de
Dans cet épisode en deux parties, je prends le temps de déconstruire les affirmations fortes — et parfois vertigineuses — de mon invité Laurent Alexandre, en les confrontant à la plus grande étude indépendante disponible sur le sujet : le benchmark HealthBench publié par OpenAI.
Kann ein Podcast über Vertragsrecht spannend sein? Und dann auch noch nur für Mitarbeitende im Unternehmen? Julia Witt beweist: Ja, absolut! In dieser Episode spreche ich mit ihr über den internen Unternehmenspodcast „Flash-Info Vertragsrecht“, der nicht nur Prozesse optimiert, sondern sogar mit einem Kommunikationspreis ausgezeichnet wurde. Julia gibt Einblicke in die Entstehungsgeschichte, verrät Erfolgsgeheimnisse und erklärt, warum ihre Kolleg*innen mittlerweile freiwillig zu Podcast-Gästen werden. Ein Muss für alle, die mit dem Gedanken spielen, einen internen Podcast zu starten – oder einfach Inspiration für Unternehmenskommunikation auf der Höhe der Zeit suchen.
Was sind die stillen Produktivitätskiller in deiner Kanzlei? Was kostet dich eigentlich ein internes Meeting? Oder eine Excel-Liste, die niemand liest? In dieser Folge spreche ich über interne Transaktionskosten – die unsichtbaren Zeit- und Energiefresser, die oft als „normal“ durchgehen, aber deine Kanzlei Tag für Tag ausbremsen. Hör rein! Vielleicht ist genau jetzt der richtige Moment, ein paar Routinen zu hinterfragen.
Interne uenigheder i topledelsen er en udfordring for enhver leder. Men hvad gør man, når uenighederne ikke længere kan håndteres internt – og i stedet bliver til et offentligt opgør? Når medierne skriver med store typer, og hele organisationen holder vejret?I denne episode af bro fm taler jeg med Christian Stendevad om ledelse, konflikter og kriser – og om de erfaringer, han gjorde sig som CEO i Penneo, da interne uenigheder blev en offentlig sag.Christian havde prøvet det før. Bygget en virksomhed op fra startup til international succes. Så da han trådte ind i Penneo, var det med erfaring, ambitioner og mod på at gøre det hele én gang til. Men intet gik helt som forventet.Undervejs blev det tydeligt, at selv den bedste strategi ikke kan stå alene, hvis relationerne skrider. At det kræver mere end væksttal at skabe en organisation, der kan holde til modvind. Og at kriser ikke altid kommer udefra – nogle gange starter de i det stille og vokser frem mellem mennesker, der vil det samme, men ser verden forskelligt.Det er en samtale om de svære beslutninger. Om det usynlige arbejde bag vækst. Og om det ledelsesmod, det kræver at blive stående, når der opstår uro i organisationen – og blikkene rettes mod dig.Lyt med, og bliv klogere på:Hvad det kræver at skalere en virksomhed – ikke kun forretningsmæssigt, men menneskeligtHvordan du som leder håndterer konflikter og skaber tillid midt i en offentlig kriseHvilke spørgsmål du skal turde stille – og hvilke beslutninger du ikke kan uddelegereHvornår det er tid til at give stafetten videre – og hvordan du gør det med værdighed.
durée : 00:02:18 - Le grand format - C'est une victoire écrasante pour Bruno Retailleau. Le ministre de l'Intérieur a été élu dimanche à la tête des Républicains avec 74,3% des voix des adhérents du parti face à Laurent Wauquiez. Le nouveau président du parti et ses soutiens se projettent maintenant vers la présidentielle de 2027.
Aujourd'hui, Barbara Lefebvre, Jean-Loup Bonnamy et Fatima Aït-Bounoua débattent de l'actualité autour d'Alain Marschall et Olivier Truchot.
Die ANC se sekretaris-generaal, Fikile Mbalula, sê die party is besig om streng interne meganismes in te stel om etiese leierskap, doeltreffende regering en deursigtige besluitneming te verseker. Hy het die slotrede gelewer by die party se Noord-Kaapse provinsiale konferensie waar Zamani Saul onbestrede vir ʼn derde termyn as provinsiale voorsitter verkies is. Mbalula sê ANC-lede het ʼn verantwoordelikheid om gedissiplineerd te wees:
La première fois, les règles, l'orgasme... Dans cet épisode, j'ai invité Louison : interne en gynécologie. Pour discuter ensemble des clichés et idées reçues qui entourent la sexualité et le corps des femmes.On a regroupé ensemble les plus répandus et partagé nos expériences tout en apportant l'aspect scientifique et médicale de Louison avec toute notre bienveillance.Tu trouveras des sujets tels que :Les règles, le SPM, l'endométriose, les pertes blanches, la première fois, l'orgasme... Trop contente d'enfin vous présenter ma dernière meilleure amie, je vous ai présenté à toutes mes meilleures copines !!
Le pressioni esterne e interne per #paratici all'#acmilan. la corsa a due per il direttore sportivo del #milan tra #tare e D'amicoDiventa un supporter di questo podcast: https://www.spreaker.com/podcast/radio-rossonera--2355694/support.
Șapte jurnaliști care au acoperit protestele declanșate de reținerea primarului Ekrem İmamoğlu au fost arestați. Printre aceștia se află și un jurnalist France Press. În Armenia crește îngrijorarea față de un posibil atac armat din partea Azerbaidjanului după ce Baku și-a intensificat acuzațiile de încălcare a armistițiului de către Erevan. Acuzațiile sunt false, spun oficialii armeni. ONU, Franța și Reporteri Fără Frontiere reacționează față de arestarea a șapte jurnaliști care au acoperit protestele antiguvernamentale izbucnite după aflarea veștii că primarul din Istanbul, Ekrem İmamoğlu, a fost reținut.Jurnaliștii au fost arestați sub acuzația că ar fi participat la proteste ilegale. Dintre ei face parte și un reporter AFP, relatează DW în limba turcă.Liz Throssel, purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a subliniat că asigurarea drepturilor și siguranței lucrătorilor media este de o importanță vitală și a subliniat că aceasta include proteste majore precum cel de la Istanbul.Reporterii Fără Frontiere (RSF) au reacţionat ferm la arestările jurnaliştilor la domiciliile proprii, nici măcar la proteste. Directorul general al RSF, Thibaut Bruttin, a spus: „Acești jurnaliști pur și simplu își făceau treaba” și a cerut eliberarea lor imediată. Descriind arestările jurnaliştilor drept „o ruşine absolută” „RSF solicită Ministerului Justiţiei să oprească urmărirea penală a jurnaliştilor reţinuţi şi Ministerului de Interne să se asigure că poliţia respectă activitatea presei”.Fabrice Fries, directorul general al agenției AFP unde lucrează unul dintre jurnaliști a trimis o scrisoare președintelui Turciei în care afirmă că arestarea reporterului AFP este „inacceptabilă”, subliniind că acesta nu a participat la protest, ci doar raporta despre protest în calitate de jurnalist.Armenia spune că Baku o acuză nefondat de atacuri asupra forțelor saleÎn ultimele zile, Ministerul Apărării al Azerbaidjanului a emis mai multe declarații susținând că forțele armate armene au tras în direcția pozițiilor de luptă azere, relateazăhetq.am. Ministerul Apărării din Armenia a negat în mod sistematic aceste rapoarte, afirmând că nu corespund realității. Până la 20 martie 2025, Ministerul Apărării al Armeniei a publicat 12 astfel de dezmințiri.Aceste comunicate nu sunt noi pentru societatea armeană, dar intensitatea lor ridică îngrijorare. Beniamin Poghosyan, cercetător științific al centrului „APRI Armenia”, a apreciat că scopul acestor acuzații de la Baku este de a crea impresia, la nivel internațional, că negocierile sunt într-un impas și de a pregăti un teren favorabil operațiunilor militare.Limba cazacă și inteligența artificialăO nouă etapă în dezvoltarea limbii cazace, citim în egemen.kz care relatează despre o conferința de Institutului Național de Lingvistică A. Baitursynuly intitulată „Bazele lingvistic-cognitive ale industriei creative: cercetări și dezvoltări”.„Limba este un organism viu. Se caracterizează printr-un proces de dezvoltare și creștere. În urmă cu doi ani, a început o mare revoluție în domeniul inteligenței artificiale. Algoritmii au fost proiectați pentru a imita creierul uman, iar modele au fost formate prin intermediul rețelelor neuronale modele”, a declarat ministrul științei și învățământului superior Sayasat Nurbek. Potrivit acestuia, una dintre sarcinile principale ale institutului este crearea și conversia în format digital a specificității limbii cazace.În cadrul întâlnirii, tinerii cercetători ai Institutului de Lingvistică au prezentat mai multe produse inteligente, precum „Dicționarul electronic universal kazah”, „Biblioteca electronică lingvistic-cognitivă”, „Sistemul de recunoaștere automată a textului kazah” și „Correctorul inteligent de text”. Au participat la Revista Presei Europa Plus:Betul Ygit, TurciaDariga Aanyar, KazahstanSatenik Samvelyan, Armenia
Tous les vendredis, samedis et dimanches soirs, Pascale de la Tour du Pin reçoit deux invités pour des débats d'actualité. Avis tranchés et arguments incisifs sont au programme.
Tous les vendredis, samedis et dimanches soirs, Pascale de la Tour du Pin reçoit deux invités pour des débats d'actualité. Avis tranchés et arguments incisifs sont au programme.
Rendez-vous le jeudi 20 mars à 18h30 pour le prochain GDI-Live sur le thème : "Se lancer plus vite plus fort grâce à l'IA". Inscrivez-vous iciPour écouter l'épisode en entier tapez "#456 - Alexandre Prot - Qonto - Bousculer l'écosystème bancaire et s'imposer en référence européenne" sur votre plateforme d'écoute.
In de dagelijkse podcast van FC Afkicken bespreken Bart Obbink, Neal Petersen en Mart ten Have onder meer de fantastische Champions League campagne van Feyenoord die gisteravond strandde tegen Inter, de galavoorstelling van Liverpool en PSG, wonderkind Lamine Yamal, de wedstrijd van PSV tegen Arsenal vanavond en onvrede bij Leipzig over Xavi Simons!(0:00) Intro(1:47) Feyenoord kan met opgeheven hoofd terugkijken op CL-campagne(9:05) Beste wedstrijd van het seizoen op Anfield(17:38) Yamal en Raphinha blinken weer uit(21:12) Spek en bonen-wedstrijd in Londen voor PSV(27:27) Interne onrust over Xavi Simons bij Leipzig(31:24) Ronald Koeman Jr boos op de Volendam-supportersIn de podcast verwijzen Bart, Neal en Mart:De Pantelic Podcast van deze week: https://open.spotify.com/episode/2ry1bJxOhek51BcBFNeCZ4?si=4282f9caae754394 of https://youtu.be/VgWH42RkL_8?si=JmPvtUesNpgdKU8CDe FCA Short over de Champions League finale van 2014 tussen Atlético en Real: https://open.spotify.com/episode/5YlzfH1f0dZjiHpoU9ZPzm?si=62006892d68448ebZie het privacybeleid op https://art19.com/privacy en de privacyverklaring van Californië op https://art19.com/privacy#do-not-sell-my-info.
Die Kommunikasie-regulerende Owerheid van Namibië, Cran, het op 19 Februarie 'n beduidende kuberbreuk gerapporteer by Paratus Namibië, geklassifiseer as 'n vlak 3-gebeurtenis. 'n Gekompromitteerde interne rekening het Paratus se 083-stemdienste en 'n paar wolkomgewings ontwrig. Die Akira kuberkrakersgroep het verantwoordelikheid erken en 84 gigabyte se data gesteel. Dit volg op die kuberaanval op Telecom Namibië in Desember 2024, wat meer as 600 000 Namibiërs se persoonlike gegewens blootgestel het. Kosmos 94.1 Nuus het gesels met Cran se woorvoerder Mufaro Nesongano, wat uitbrei.
Francia e Germania devono concentrarsi sulle crisi interne
Comme chaque vendredi, un médecin spécialisé répond aux questions des auditrices de Priorité Santé. Cette semaine, nous parlons du diabète au féminin. Quels peuvent être les symptômes du diabète qui touchent particulièrement les femmes ? Quels sont les signes qui doivent alerter ? Qu'est-ce que le diabète gestationnel ? Pr Maimouna N'Dour-Mbaye, Chef du Service de Médecine Interne de l'Hôpital Abass Ndao, directrice du Centre du diabète Marc Sankalé à Dakar, au Sénégal La palabre au féminin de Charlie Dupiot.Programmation musicale :► Youssou N'Dour – NO FLAAY► Queen Rima - Lantchou mi yobaï
Comme chaque vendredi, un médecin spécialisé répond aux questions des auditrices de Priorité Santé. Cette semaine, nous parlons du diabète au féminin. Quels peuvent être les symptômes du diabète qui touchent particulièrement les femmes ? Quels sont les signes qui doivent alerter ? Qu'est-ce que le diabète gestationnel ? Pr Maimouna N'Dour-Mbaye, Chef du Service de Médecine Interne de l'Hôpital Abass Ndao, directrice du Centre du diabète Marc Sankalé à Dakar, au Sénégal La palabre au féminin de Charlie Dupiot.Programmation musicale :► Youssou N'Dour – NO FLAAY► Queen Rima - Lantchou mi yobaï