POPULARITY
Performanța este influențată de arhitectura de valori dintr-o organizație. De aici pornește conversația cu Dorin Bodea, consultant în dezvoltare organizațională și autor al volumului „România între lumi. Valorile angajaților români”. În acest episod vorbim despre cum se formează mentalitățile colective, cum ne influențează sistemul în care muncim și de ce diferențele dintre companii țin adesea mai mult de cultură decât de competență sau resurse.Cartea lui Dorin vine după peste cincisprezece ani de cercetare și pleacă de la o întrebare incomodă: de ce organizații cu oameni buni ajung la rezultate atât de diferite?
Performanța se decide în interior, în dialogul pe care îl avem cu noi înșine, mult înainte să apară în KPI-uri sau în prezentări. În acest episod vorbim despre presiunea care nu se vede și despre mecanismele care ne pot împinge înainte profesional, în timp ce, pe dedesubt, consumă energie și relații.Invitatul meu este Petre Bârlea, psihoterapeut, cu experiență în lucrul cu oameni performanți, lideri și profesioniști care funcționează bine în exterior, chiar foarte bine, și care totuși trăiesc cu o tensiune constantă. Discuția noastră merge în zona profesională: leadership, burnout, relația cu autoritatea, cultura organizațională și costurile ascunse ale performanței susținute pe termen lung.Pentru mai multe resurse despre episodul de astăzi, notițe, ideile sumarizate - click aici pentru pagina episodului***Găsești notițe, ideile principale, insight-uri și cărțile menționate în toate episoadele pe florinrosoga.ro. Aici te poți înscrie și la un newsletter.Dacă îți plac aceste podcasturi, ajută-ne cu o recenzie pe Spotify sau Apple Podcasts. Este un gest simplu care ne ajută să abordăm subiecte și invitați interesanți.***Podcasturile noastre sunt aici:
Urmărește podcastul numărul 282 de pe Acasă la Măruță, unde Cătălin Măruță îl are ca invitat pe Rareș Cojoc.#catalinmaruta #podcast #RareșCojoc
Andrei Pavel, fost #13 ATP mondial, explică ce face diferența între talent și performanță reală: disciplina, mindset, reziliența și susținerea primită.În acest nou episod Mind•Set•Match, Horia Tecău stă de vorbă cu Andrei Pavel — campion Roland-Garros la juniori, de 27 de ori jucător în Cupa Davis pentru România, fost antrenor al Simonei Halep în perioada în care a devenit numărul 1 mondial și astăzi antrenor la Power Tennis Club Otopeni.O conversație sinceră despre cum se construiește un sportiv de mare performanță, ce înseamnă o susținere sănătoasă din partea părinților și de ce, când motivația dispare, doar disciplina mai dă continuitate și progres. Andrei vorbește deschis despre groapa în care a căzut după operația de la cot, despre frica de eșec ca motor și despre identitatea pe care a trebuit să și-o reconstruiască după retragere.În acest episod Horia Tecău și Andrei Pavel au discutat despre:Cum a luat contact din întâmplare și a început singur drumul în tenisAtitudinea cu care a abordat tenisul încă din copilărieÎnceputul dificil ca antrenor, nevoia de modestie și dorința de a învăța de la fiecare sportiv Greutățile majore de la 18 ani: accidentat, rămas fără sponsori, fără echipă și cu mari datoriiCum recunoști și menții "focul" interior aprins la un copil sportivGenerația Z în sport: lipsa atenției, telefonul și sensibilitatea crescutăDe ce comparația înăbușă potențialul tinerilor sportivi (și ce să facă părinții în loc)Diferența între disciplină și motivație în drumul către performanțăCum a fost retragerea din tenis și cum se raportează acum la sport, ca antrenorMain Ingredient este un proiect Mind•Set•Match în colaborare cu Mind Architect în care explorăm poveștile din spatele trofeelor și podiumurilor și scoatem la suprafață mindsetul și gândirea și momentele care au stat în spatele performanței vizibile din exterior - https://www.mindsetmatch.ro/Acest episod a fost pus în mișcare de Crivit, brandul Lidl de echipamente și îmbrăcăminte sport."(00:00) Intro""(03:19) Cum a luat contact întâmplător cu tenisul la 8 ani""(07:17) 'Bravo, Andrei!' — competiția și disciplina ca primă hrană""(12:06) Meritocrația la primele antrenamente: jocul la perete și etapele parcurse""(13:56) Greșelile, repetiția și lecția lui Bob Brett pentru Marcos Baghdatis""(19:46) Comunismul, naționalele de la 10 ani și prietenia cu Stelian Gima""(24:06) Caseta VHS cu Thomas Muster: prima dată când a îndrăznit să viseze""(26:13) Plecarea în Germania la 16 ani și mentorii care au crezut în el""(32:16) Ce caută Andrei Pavel la un copil sportiv astăzi""(35:47) Andrei Pavel ca antrenor: 'nu sunt talentat la începători'""(40:28) 'În tenis, jucătorul face antrenorul'""(43:39) Mindset-ul în anii de început: când îți pleacă echipa, sponsorii și prietenii""(47:54) Groapa de la 19 ani: două operații, datorii și frica de eșec ca motivator""(54:35) Generația care 'involuează': de ce se aprinde mai greu 'focul' competitiv""(57:40) Zona de disconfort dozat: cum păstrezi copilul în sportul de performanță""(01:03:31) Presiunea părinților pe copilul sportiv și impactul ei negativ""(01:06:52) De ce nu mai avem bărbați români în top 100 ATP""(01:11:32) Ce să FACĂ părinții: susținere necondiționată, nu sacrificiu""(01:15:37) Ce să NU facă părinții: comparațiile și tratarea ca pe o investiție""(01:19:12) Disciplina, motivația și obiceiurile zilnice care fac diferența""(01:26:18) Identitatea pierdută la retragere și golul recunoscut târziu""(01:29:25) Tenisul de azi și cum s-ar vedea Andrei în el: Alcaraz, Sinner""(01:32:32) Visele unui antrenor: răbdarea, juniorii și un român în primul 100""(01:37:22) Power Tennis Club Otopeni — unde îl găsești pe Andrei astăzi""(01:41:09) Întrebări fulger & Billboard Question""(01:45:53) Behind the scenes și bloopers"
S-ar putea ca acest episod să schimbe felul în care te vezi pe tine. Și asta-i de bine, promit! :) De ce atât de multe femei ajung să fie diagnosticate abia după 30 de ani cu ADHD? Cu ce e diferită copilăria unei fetițe de cea a unui băiețel, când e vorba de identificarea acestui diagnostic devreme? De ce ajung femeile în burnout sau depresie funcțională fără să știe că există o cauză mai profundă, dincolo de “sunt obosită tot timpul”?De ce, de multe ori, sunt percepute ca fiind „foarte capabile” din exterior în timp ce în interiorul lor se simte un haos constant? Cum arată, de fapt, un proces de diagnostic complet? La toate astea a răspuns Dr. Amani Diana Rusu, Psihiatru și una dintre femeile pe care am avut plăcerea să o cunosc acum mai bine de cinci ani, când a început să facă educație în public despre psihiatrie, traumă și universul emoțional. Am învățat de la Amani că ADHD-ul, mai ales la femei, nu arată așa cum am fost învățați să credem. Agitația sau hiperactivitatea pe care o știe majoritatea lumii, lipsa de concentrare sau acel “nu mă pot organiza oricât mă străduiesc” NU sunt răspunsuri complete. Sunt doar câteva semne ale unui creier care funcționează diferit. Și pentru că funcționează diferit femeile care au ADHD au învățat să compenseze, să se adapteze constant și chiar să se forțeze să funcționeze cum pare că e “normal”, deși asta nu e optim pentru ele și corpul lor. Sunt multe, multe femei care au trăit cu impresia că sunt „prea mult”, încă de mici. Sau invers - au simțit că nu sunt sau nu fac „ suficient”. Și mai multe care trag constant de ele să funcționeze într-un anumit fel și nu reușesc. Și probabil la fel de multe cele care simt că nu mai pot, dar continuă să forțeze limite pentru că nu știu că se poate și altfel. Nici eu, nici Amani, nu ne dorim ca prin acest episod să-ți pui singură un diagnostic! E periculos să faci asta și ajungi să-ți faci mai mult rău decât bine. Ce ne dorim amândouă este să încurajăm conversațiile deschise despre acest subiect și, mai ales, să încurajăm procesul complet și corect de evaluare. Începe de aici, acum. Ascultă #episodul170 din Thinking Made Visible și, dacă simți potrivit, trimite-l și prietenelor tale, surorii tale, clientelor tale. Ca să pornim conversația între noi și apoi, dacă e potrivit, să mergem la o evaluare completă, cum sunt cele făcute de Dr. Amani Rusu, fără rușine, fără prejudecată. Ci cu grijă. Și iubire pentru fiecare copilă care n-a înțeles de ce ei nu îi ies lucrurile cum ies altora. Ce este ADHD, dincolo de mituri (03:12)Metafora dopaminei: de ce funcționezi „în valuri” (03:50)ADHD ca neurodivergență: cum funcționează creierul diferit (05:02)De ce femeile sunt diagnosticate după 30 de ani (06:50)Mecanismele de compensare care ascund ADHD-ul (07:25)„Par capabilă, dar în interior e haos” (10:58)ADHD, hiperresponsabilitate și burnout (12:54)ADHD și depresia înalt-funcțională (20:59)Cum arată o evaluare ADHD făcută corect (24:31)Tratamentul ADHD și rolul medicației (30:58)ADHD și traumă: ce rămâne nerezolvat (36:39)ADHD și relațiile: spui sau nu celor din jur (49:25)De ce e important să vorbim despre ADHD la femei (57:45)
Echipa de robotică "Robo-Sapiens" din București s-a calificat în premieră la competiția internațională Canada Cup of Robotics Niagara, din luna iunie. O reușită ce deschide calea spre un vis mai mare, spun membrii echipei. În același timp, o reușită venită după multă muncă și determinare. Cum se împacă școala cu robotica și cât de acerbă este concurența? Răspund Ana Drocan, Nathalia Tașcău, Ileana Tănase, membre ale echipei de robotică "Robo-Sapiens" din București.
Naționala României a ratat din nou calificarea la Cupa Mondială de fotbal, prelungind absența noastră la o astfel de competiție la 28 de ani. România a fost învinsă de Turcia cu 1 la 0 într-un baraj, iar o nouă șansă va veni peste patru ani. Și la handbal, naționala de băieți ratează mondialul, fiind învinsă tot de Turcia după ce câștigase în deplasare. La jocurile olimpice de iarnă România nu a avut medalii, cel mai bun fiind un loc cinci la bob. Performanța românească vine la canotaj, înot, haltere și gimnastică V-a dezamăgit înfrângerea de aseară? De ce nu contăm în sportul actual? Este important să avem performanță în sport?
Naționala României a ratat din nou calificarea la Cupa Mondială de fotbal, prelungind absența noastră la o astfel de competiție la 28 de ani. România a fost învinsă de Turcia cu 1 la 0 într-un baraj, iar o nouă șansă va veni peste patru ani. Și la handbal, naționala de băieți ratează mondialul, fiind învinsă tot de Turcia după ce câștigase în deplasare. La jocurile olimpice de iarnă România nu a avut medalii, cel mai bun fiind un loc cinci la bob. Performanța românească vine la canotaj, înot, haltere și gimnastică V-a dezamăgit înfrângerea de aseară? De ce nu contăm în sportul actual? Este important să avem performanță în sport?
Uite un lucru urât despre impostură: ni se întâmplă tuturor mai devreme sau mai târziu. E ca și cum am juca la ruleta rusească știind din start că odată și-odată vom pierde. Și dacă ești începător, și dacă faci branding personal de câțiva ani, și dacă te consideri la început profesional, și dacă ești expert pe piață, mai devreme sau mai târziu impostura ajunge la tine. Cum? Cel puțin sub 10 forme, despre care vorbesc în acest episod de podcast.
Într-o lume obsedată de cifre, vizualizări și performanță, și lucrarea creștină riscă să fie evaluată prin aceleași criterii omenești. Însă Dumnezeu nu privește la rezultate spectaculoase, ci la credincioșia inimii. În acest mesaj, liderul de tineret, David Filat explică după ce măsuri evaluează Dumnezeu slujirea noastră și ce fel de răsplată ne așteaptă în ceruri.
Viitorul aparține celor care văd mai departe de ziua de mâine. Nu poți crește dacă te rezumi să faci mâine ceea ce faci azi iar azi să faci ce ai făcut ieri. Viața e flux, e mișcare și nu una oarecare, ci una orientată către creștere. Asta înseamnă « viitor » și asta ne spune și rădăcina proto-indoeuropeană a acestui cuvânt: « *bheue », care înseamnă « a fi » și « a crește ». Viitorul este creșterea ascunsă în inima existenței tale. Unii o văd mai repede, alții mai încet și alții mai deloc. De ce? Pentru că nu toată lumea are aceeași curiozitate și deschidere pentru noile tehnologii, nu toți au curajul să riște și să iasă din zona de confort. Dar cei care o fac ajung departe. De fapt, ajung în același loc în care ajungem cu toții, doar că ei ajung mai repede. Asta s-a întâmplat lui Adrian Enache, fondator al companiei Omniperform, specializată în servicii de digital, media și comunicare personalizată. Omul a stat conectat cu noile tehnologii și inteligența artificială de la începuturile ei și a văzut înaintea altora pe unde o ia lumea. Astăzi compania Omniperform beneficiază de un parteneriat strategic cu Creata Global Agency, una dintre cele mai mari agenții internaționale, cu un portofoliu în care regăsim mărci precum Coca-Cola, McDonald's, Kellogg's și Nestlé. M-am întrebat de ce și-a botezat Adrian compania cu labelul Omniperform și am săpat din nou prin rădăcina cuvintelor. « Omni » vine din latină și înseamnă « tot », « întreg ». Rădăcina lui proto-indoeuropeană este « *op » și înseamnă « a produce » și « a crește », ca și rădăcina cuvântului « viitor ». Putem spune că « omni » e aproape un sinonim al viitorului. Adrian Enache nu este singur în povestea Omniperform. Are în spate o echipă, oameni creativi care produc plusvaloare pe bune. L-am invitat astăzi la „Noi venim din viitor” alături de Irina Studineanu, care este, din luna aprilie, director global new business la Omniperform. Irina a fost mai bine de zece ani manager al mall-ului Sun Plaza Shopping Center și cunoaște bine meandrele unui business. Omniperform a livrat advertoriale la peste 50 de milioane de consumatori în mai mult de 100 de țări. Cu ajutorul inteligenței artificiale, compania a reușit să croiască mai mult de 200 000 de formate creative pentru 5 000 de tipuri de consumatori diferite. Mai multe despre ei și proiectele lor puteți afla la adresa: https://omniperform.com
A douăsprezecea predică din seria Tratament pentru suflet, din cadrul programului de duminică, 10 august 2025, a pastorului Cristi Sonea.Te invităm alături de noi, iar dacă nu poți, te încurajăm să intri pe www.bbso.ro pentru a vedea mai multe despre misiunea și viziunea noastră.Iar dacă îți place ceea ce facem și vrei să ne ajuți, o poți face prin donație pe https://www.bbso.ro/doneaza/Îți mulțumim că ești parte din lucrarea noastră!
Performanță notabilă în volei. Naționala feminină s-a calificat la Campionatul European, după ce a învins echipa Croației, în 4 seturi, miercuri seara, în Sala Polivalentă Alba Blaj, în ultimul său meci din Grupa G a preliminariilor. Este a patra calificare consecutivă și a 28-a din istorie obținută de selecționata tricoloră la turneul final continental.
"Fulminant, revenire supersonică" titrează "L'Equipe" după ce David Popovici a luat încă un titlu mondial, cel de la 100m liber, la Campionatele Mondialele de Natație. David este mândru de performanța obținută la Singapore și dezvăluie care a fost secretul pentru a deveni primul înotător din istorie care reușește „dubla" de aur la 100 și 200 de metri liber în doua ediții diferite ale Mondialelor. Nu s-au inventat cuvinte pentru aprecierea pe care o merită David. Două medalii de aur obținute la Singapore fac din campionul nostru primul înotător din istorie care reușește dubla de aur la 100 și 200 de metri liber, în două ediții diferite ale Mondialelor. David a înregistrat ieri cel mai bun timp al lui si al doilea cel mai mic din istoria probei regină a natației, cea de 100 de metri liber. El a oprit cronometrul la 46 51 secunde, un timp cu doar 11 sutimi de secundă mai lent decât cel reușit de Zhanle Pan la Paris, în 2024, la Jocurile Olimpice, un record mondial al probei. Acum, chinezul nici măcar nu s-a calificat în finală, iar principalii rivali, americanul Jack Alexy și australianul Kyle Chalmers, au fost depășiți lejer de român pe ultimii 50 de metri. Fulminant, au scris francezii de la L'Equipe, care l-au comparat pe Popovici cu un supersonic pentru a descrie revenirea fenomenală a românului pe a doua lungime, în timp ce, fascinați, americanii de la World Aquatic au exclamat Performanța monstruoasă a lui David, care și-a recuperat fiecare picătură din magia etalată la 17 ani. După cursă, românul a dezvăluit în engleză, la Flash interviu, care a fost rețeta câștigătoare. Și-a îmbunătățit substanțial înotul pe sub apă și a reușit să se detașeze față de ceilalți competitori în mintea sa și a construit ca un fel de ziduri pe culoarele sale de înot. Și-a imaginat că este singur și că face ceea ce a antrenat. După aceste mărturisiri, Super David a dat un interviu și în limba română, în care a reamintit că a fost la un pas să abandoneze cu trei zile înainte de începerea competiției din Singapore. Mă simt bine, sunt mândru de mine, Sunt mândru de faptul că am reușit să mă împing și să găsesc puterea să concurez la această competiție, chiar dacă înainte mi-a fost dificil și am vrut să mă retrag. Și uite că adică simt că a meritat, am câștigat câte două medalii, am reușit să mă autodepășesc, să fac și al doilea cel mai bun timp din istorie, să mă apropii și mai tare de recordul mondial. David a explicat și de ce începe cursa mai lent, după care intră în modul turbo. Nu am puterea și înălțimea neapărat și explozia celorlalți. Să înot atât de repede pe primul 50. Dar, ca în orice cursă, contează cine atinge peretele primul. Și așa că profit de anduranța și rezistența pe care o am și eficiența de pe al doilea 50. La Singapore, Popovici a stabilit recordul competiției la 100 de metri, l-a depășit și pe cel al Europei, având în posesie și cinci dintre cele mai bune 10 rezultate din toate timpurile, dar s-a arătat încântat că nu a trecut recordul mondial al chinezului Zhanle Pan. Asta înseamnă că în următorii ani are spațiu de progres, cel mai important obiectiv de la orizont fiind Jocurile Olimpice din 2028. Sincer, mă bucur că nu l-am bătut acum recordul mondial. Bineînțeles că vreau să-l bat la un moment dat, dar sunt bucuros că nu am făcut-o acum, pentru că în felul ăsta am în continuare un obiectiv către care să tind. David a fost extrem de bucuros că imnul României s-a auzit pentru a doua oară la Campionatele Mondiale de natație de la Singapore. El a dezvăluit că până și rivalul său, australianul Kyle Chalmers, astepta să asculte Deșteaptă-te, române! E întotdeauna foarte frumos să mă urc pe podium și să aud imnul României. Chiar Kyle Chalmers, australianul, îmi spunea înainte pe podium că e bucuros și el, că în sfârșit aude un imn diferit. Totdeauna Statele Unite, Marea Britanie. Nici nu știe cum e imnul României și de-abia așteaptă să-l audă. Așa că exact așa mă simt. David nu mai ia startul și în cursa de 50 de metri. După efortul depus la Singapore, campionul nostru a spus că așteaptă o vacanță binemeritată și le-a mulțumit tuturor românilor care l-au încurajat de la fața locului și din fața televizoarelor. O vacanță frumoasă și lungă și să-mi văd de viață, să trăiesc. Simt foarte bine. Sunt mândru de mine și încă o dată vă mulțumesc că m-ați urmărit, adică și tuturor celor din sală, dar și celor de acasă. Noi, David, ar trebui sa-ti multumim pentru că ne-ai facut din nou mândri că suntem români. Tu nu înoți, ci zbori spre aur. Continuă așa!
Dubla campioană europeană de junioare la 100 m spate, Daria Silișteanu se gândește deja la Mondialele care vor avea loc la Otopeni peste o lună. Performanța Dariei este cu atât mai mult de apreciat cu cât ea vine după o perioadă în care înotătoarea de la Dinamo a suferit recent o operație de peritonită. Povestea marii speranțe a natației românești este spusă de Tudor Furdui. Daria Silișteanu, s-a născut acum 16 ani la Fălticeni și este una dintre marile speranțe ale natației românești. Primul său rezultat notabil l-a obținut la vârsta de 13 ani când a devenit campioană națională la juniori în proba de 200 metri spate, doborând un record care fusese stabilit tocmai în 1985. Evoluția sa a fost rapidă. Un an mai târziu, deși avea doar 14 ani, Daria și-a trecut în cont și primul record național la senioare la 50 metri spate, un record deținut de campioana olimpică Diana Mocanu încă din 2003. Pe plan internațional, Daria a luat primul său titlu continental la Campionatele europene de junioare în 2024 la Vilnius și a recidivat anul acesta la Șamorin, în același bazin în care David Popovici a cucerit 2 medalii de aur la 100m și 200m liber la U23. La competiția din Slovacia, românca a luat aur la 100 de metri spate și bronz la 50 m spate, întorcând-se foarte mândră acasă. Daria s-a operat acum 8 luni de peritonită Performanța Dariei este absolut excepțională ținând cont că imediat după medalia obținută anul trecut la Vilnius, înotătoarea a trecut printr-o mare cumpănă toamna trecută. A început să sufere de o boală de natură infecțioasă a membranei care acoperă peretele abdominal și a fost obligată să se opereze. „Cel mai greu moment pe care l-am depășit a fost după operație. Am avut o operație de peritonită. Mi-a fost foarte greu să mă refac și am crezut că nu o să mai pot ajunge în vârf”, spune ea. „Mi-a fost frică că nu voi mai putea fi eu cea dinainte, adică să fiu la fel de bună. A fost un sentiment foarte ciudat. Acum sunt foarte bine. Am fost la psiholog, am vorbit cu domnul psiholog și sunt bine. Te ajută foarte mult să vorbești cu cineva”. Daria și-a recăpătat rapid încrederea în forțele sale, a obținut cele două medalii la Șamorin iar acum se gândește la Mondialele care vor avea loc la Otopeni, în luna august. Știe deja ce își dorește de la competiția de peste o lună. „Visez la o calificare în finală la Mondialele de juniori. Pentru că au loc în România și pentru că e primul meu Campionat Mondial și vreau să văd cum mă descurc. Dar pentru că e în România, pentru mine e bucuria mai mare”, mărturisește Daria. Ea va avea alături în tribunele de la Otopeni rudele și prietenii dar este superstițioasă și nu îi va căuta cu privirea pe fanii săi înaintea concursului. „Eu i-am anunțat că o să concurez la Mondial și au zis că cei care pot ajunge o să vină și o să mă susțină din tribună. Nu mă uit niciodată la ei, pentru că îmi dau emoții mai mari. Știu că sunt acolo și că se uită la mine, dar îmi dau emoții mai mari dacă mă mai uit și eu la ei”. Va avea 19 ani la Jocurile de la Los Angeles Marea dorință a Dariei este să ajungă campioană olimpică. Ea va avea 19 ani la los Angeles, exact vârsta pe care a avut-o David Popovici anul trecut cand a devenit campion olimpic la Jocurile de la Paris. De altfel exemplu lui David o ajută și pe Daria: „Visul meu, ca al oricărui sportiv, cred, e să ajung campion olimpic. Ajută destul de mult exemplul lui David. Pentru că îți dai seama că dacă cineva a putut, nu e imposibil și poți și tu” Daria este legitimată la Dinamo și a plecat de acasă de mică de la Fălticeni la București pentru a deveni celebră. Inotătoarea are o soră mai mică decât ea cu cinci ani. Și aceasta s-a mutat în Capitală pentru a face înot de performanță. Daria a spus că nu s-a certat niciodată cu surioara ei. „Nu am avut problema asta să ne batem pe păpuși niciodată. Eu am fost genul de fată care se juca cu mașinuțe. Nu am avut eu problema cu păpușile. Dar ea a fost tot timpul înțelegătoare cu mine și ne-am înțeles bine”. Pe cât de serioasă este la antrenamente și la concursuri, pe atât de cu capul în nori era în trecut în afara bazinului. Tocmai de aceea, antrenorii i-au pus și o poreclă la care răspunde și acum. „De când eram mică, antrenorii îmi ziceau Vâjuca, că eram foarte zăpăcită și îmi uitam lucrurile pe la bazin, le găseam a doua zi și îmi ziceau Vâjuca și așa am rămas. Îmi mai spun așa și acum, când mă mai văd cu capul în nori” – Daria Silișteanu, campioană europeană de junioare.
Directiva Europeană privind Performanța Energetică a Clădirilor (EPBD4) a fost revizuită de UE. Ea trebuie acum transpusă în legislațiile naționale, până în mai 2026. O discuție la emisiunea Planeta Verde despre eficiența energetică a clădirilor. Invitat la RFI este președintele Ordinului Auditorilor Energetici din România, Cătălin Lungu. Ce prevede Directiva Europeană privind Performanța Energetică a Clădirilor? Până când trebuie realizată transpunerea documentului? ”Directiva pentru Performanța Energetică a Clădirilor este de fapt o revizuire a unei forme a Directivei mai vechi și include mult mai multe prevederi decât versiunea anterioară. Spre exemplu, obligativitatea întocmirii certificatelor de performanță energetică. De asemenea, este menționată importanța renovării clădirilor și mai mult decât atâta, este adusă pentru prima oară în vederea specialiștilor partea de evaluare a emisiilor de CO2, atât cele care se referă la funcționarea clădirii, adică de exemplu, emisiile de carbon alocate pentru energia consumată de clădiri, dar și emisiile înglobate în materialele de construcție și echipamentele de instalații”, explică expertul. Ce este Certificatul de Performanță Energetică, ce informații trebuie să conțină, cine îl cere, cine îl acordă și cum se obține? Ce presupune Auditul Energetic, de ce este important și cine îl face? Ce este certificatul nZEB? Care sunt obligațiile europene în materie de ”nearly zero energy building” (clădiri cu consum de energie aproape de zero)? Cum se obține certificatul nZEB? Ce este sărăcia energetică și cum pot combate certificatele de mai sus acest fenomen?
În acest episod din BT Talks, Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv și primul scrimer român campion olimpic la sabie individual, ne povestește despre importanța sportului, despre cum ajungi să faci performanță, despre medalii și sacrificii, Jocurile Olimpice & more. Made with ❤️ by Banca Transilvania
Atleta Constantina Diță și judoka Alina Dumitru au rămas în memoria olimpismului cu cele două medalii de aur pe care le-au obținut la J.O de la Beijing în 2008. Deși pare imposibil, Diță și Dumitru așteaptă ca performanțele lor să fie egalate de sportivii români din actuala generație. Cele două foste mari sportive s-au revăzut la Gala ”110 ani de olimpism românesc” și au fost intervievate de Tudor Furdui.
În acest episod, facem o trecere prin cele mai interesante și populare gadgeturi ale anului, de la telefoane și laptopuri până la mașini electrice și accesorii smart. Începem cu un gadget cool care ne-a impresionat cu designul și funcționalitățile sale inovatoare. Apoi, trecem la telefoanele de buget, unde observăm că, în ziua de azi, este din ce în ce mai greu să găsești un telefon prost. Performanțele continuă să crească, iar opțiunile sunt din ce în ce mai bune, indiferent de preț.La polul opus, vorbim și despre telefoanele premium, unde fiecare utilizator își poate alege favorit în funcție de preferințe și nevoi. Următorul subiect sunt tabletele – deși am testat mai puține modele anul acesta, unele dintre ele ne-au atras atenția cu adevărat. În schimb, am avut multe smartwatch-uri pe mâini, iar câteva dintre ele s-au dovedit excelente pentru sănătate și productivitate.Nu am uitat nici de laptopuri, adevărate bestii în performanță și design. Televizoarele ieftine, dar bune, sunt și ele pe lista noastră, pentru că anul acesta au existat câteva modele ce merită atenția tuturor.Trecem apoi la audio, unde analizăm cele mai bune căști și boxe portabile. Fie că ești un audiofil sau doar cauți sunet de calitate în mișcare, am descoperit câteva produse excelente. Nu am putut ignora nici Apple Vision Pro și căștile VR, tehnologii futuriste care încă ne lasă un pic indeciși.Mai vorbim despre camerele foto compacte – o categorie ce pare să piardă teren în fața telefoanelor, dar care are încă publicul său. În plus, am explorat o categorie nouă: inele smart, care aduc funcționalități interesante direct pe degetul tău.Finalizăm episodul cu mașinile anului, evident electrice, și cu o selecție de accesorii practice, de la încărcătoare și baterii externe până la gadgeturi pe care le poți purta zilnic. Un episod plin de tehnologie și inovație!
În cadrul ediției de pe 19 noiembrie 2024 a emisiunii Știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, a comentat ultimele noutăți din domeniul sănătății. Oamenii de știință de la Imperial College London și Imperial College Healthcare NHS Trust au dezvoltat o platformă bazată pe inteligență artificială care poate determina riscul de afecțiuni cardiovasculare și de deces, cu o acuratețe superioară metodelor tradiționale de evaluare a riscului. Modelul analizează rezultatele EKG ale pacienților, diferențiază între trei dintre cele mai comune BCV (boala cardiovasculară aterosclerotică, aritmia ventriculară, insuficiența cardiacă) și estimează riscul de deces atât din cauză cardiovasculară cât și din orice altă cauză. În urma testelor, AIRE (AI-ECG risk estimation) a putut prezice cu acuratețe cazurile de insuficiență cardiacă în rândul persoanelor fără istoric personal sau familial de boli cardiovasculare. În ceea ce privește mortalitatea, instrumentul digital a identificat corect, în 78% de cazuri, riscul de deces la 10 ani de la realizarea unui EKG. Performanțele AIRE se păstrează și atunci când se folosesc înregistrări EKG cu o singură deviație, fapt care oferă platformei aplicabilitate și în monitorizarea la distanță, nu numai în contexte clinice. Mai multe detalii despre subiectele discutate - ▶ Reducerea aportului de zahăr în primele 1000 de zile de viață scade cu până la 35% riscul de diabet zaharat și hipertensiune arterială ▶ Riscul cardiovascular poate fi evaluat mai precis prin folosirea inteligenței artificiale pentru interpretarea înregistrărilor EKG ▶ Testarea farmacogenetică ar putea fi utilă pentru majoritatea pacienților cu cancer ▶ Pacienții cu cancer pulmonar non-microcelular la risc de recidivă după intervenția chirurgicală, depistați precoce prin testarea ADN-ului tumoral circulant
În acest episod, discutăm cum să trecem de la presiunea perfecționismului și competitivității la o orientare sănătoasă către rezultate. De la o vârstă fragedă, suntem învățați să evităm greșelile și să ne comparăm cu ceilalți, ceea ce duce la stres cronic și o teamă constantă de eșec în viața adultă. Aceste tipare mentale ne influențează obiectivele și modul în care ne percepem valoarea personală. Însă există o alternativă: orientarea către rezultate. Acest stil de a trăi pune accent pe satisfacția obținerii obiectivelor și rezolvarea problemelor fără presiunea de a fi cel mai bun. Valorificarea feedback-ului, stabilirea de obiective realiste și lucrul colaborativ devin esențiale pentru a atinge excelența personală. Învățăm cum să ne construim acest stil încă din copilărie, prin susținerea autonomiei și încurajarea învățării active. Descoperim alături de Adrian Dinu cum să reconstruim acest stil și ca adulți, concentrându-ne pe îmbunătățirea personală și pe lucrurile care contează cu adevărat. Astfel, stima de sine devine o bază solidă pentru realizările noastre, eliberându-ne de constrângerile perfecționismului și competitivității. Acest episod este produs și distribuit cu susținerea E.ON Energie România. Resurse: 1. Carol Dweck, Mindset 2. Cum ne influențează mindsetul traiectoria personală și profesională - https://youtu.be/YzM1skHr-5k?si=tE5RWSzTzhBfgo6q 3. The 85% rule for learning - https://www.nature.com/articles/s41467-019-12552-4
Vorbim azi, într-un nou episod Make It Work, despre cum cronotipul ne poate influența performanța la locul de muncă și cum putem să ne adaptăm programul pentru a fi cât mai eficienți. Ție îți place să lucrezi de la 9 la 5? Și dacă vrei să tragi un pui de somn în mijlocul zilei sau să mănânci un prânz prelungit și liniștit și apoi să te întorci la lucru, ce ar spune șeful tău? Important e ca munca să fie făcută conform cerințelor și fără întârzieri, este mai puțin important când și cum o faci, nu-i așa? Totuși, câți angajatori le permit angajaților să își adapteze programul după nevoile lor reale?—Acest episod Make It Work vă este oferit de MedLife, cea mai mare reţea medicală privată din România. Ne preocupă în mod serios sănătatea fizică și mentală, dar și starea de bine, motivația și loialitatea oamenilor care muncesc în organizații. Ne bucurăm să vă oferim împreună idei valoroase, pentru organizații sănătoase.—Hacking Work este primul proiect social, civic și educațional din România care vorbește clar, curajos și cinstit despre piața muncii și despre relațiile dintre angajați și angajatori. Acest produs multimedia este realizat de echipa Hacking Work și produs de SPOR - Școala Pentru oameni Responsabili.În proiectul Hacking Work includem episoade de podcast audio și video, newslettere publicate pe Substack, articolele de analiză și opinie publicate pe blogul hackingwork.ro și emisiuni de radio difuzate în parteneriat cu posturi cu acoperire națională.—Ne găsești peYouTube, Substack, Spotify, Apple Podcast, Facebook , Linkedin, Instagram
Performanță extraordinară obținută de echipa națională de sabie la Campionatele Europene de la Basel. Vlad Covaliu,Radu Nițu, Matei Cîdu și Răzvan Ursachi s-au întors în țară cu medaliile de argint. Ultima dată când România a mai disputat o finală europeană a fost în 2012. Actuala generație de scrimeri are ca obiectiv Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028
Creatorii UNTOLD sunt alături de elevii de 10 ai României într-o nouă inițiativă “BAC DE 10”, cea mai longevivă campanie de încurajare a performanței prin educație. Performanța elevilor de 10 va fi recompensată cu experiențe memorabile și anul acesta, cei care obțin 10 la examenul de Bacalaureat sunt recompensați cu abonament General Access pentru cele patru zile de festival.
Un angajat ideal deține o trăsătură adesea trecută cu vederea, dar esențială pentru succes. Descoperă care este aceasa e și cum redefinește ea dinamica profesională, în acest nou episod scurt al Ideilor Hacking Work.Alătură-te discuției inspirate de insight-urile unui expert de la Harvard Business School și 5 modalități concrete prin care poți cultiva această trăsătură la locul de muncă.—Acest episod vă este oferit de Blankfactor, lider global în inovație digitală pentru fintech-uri și procesatori de plăti.Companie americană cu prezență globală, Blankfactor își construiește o echipă puternică de inginerie software în România, având birouri în București, Cluj și Brașov și colaborând cu profesioniști de top din întreaga țară.Blankfactor – Engineering Impact.—Hacking Work este primul proiect social, civic și educațional din România care vorbește clar, curajos și cinstit despre piața muncii și despre relațiile dintre angajați și angajatori.Acest produs multimedia este realizat de echipa Hacking Work și produs de SPOR - Școala Pentru oameni Responsabili.În proiectul Hacking Work includem episoade de podcast audio și video publicate pe Youtube, Spotify și celelalte platforme de streaming, newsletterele și articolele publicate pe Substack, articolele de analiză și opinie publicate pe blogul dorusupeala.ro și emisiunile de radio difuzate în parteneriat cu posturile cu acoperire națională.Platformele web ale proiectului Hacking Work sunt găzduite de Hosterion. Materialele audio-video sunt pregătite cu ajutorul soluției software de transcript Vatis Tech, care asigură cea mai bună acuratețe în limba română - 95%+ .—Ne găsești pe
Imaginează-ți că managerul tău îți măsoară productivitatea în funcție de numărul de ore pe care le petreci la birou, sub ochii lui. Dacă lucrezi de acasă, pentru șeful tău e ca și cum n-ai lucra. Sună deplasat și totuși este o realitate tristă pentru mulți angajați din întreaga lume, nu doar din România.Managerii neinstruiți evaluează incorect productivitatea și eforturile angajaților care lucrează de la distanță, ba chiar le discreditează munca. În acest episod vorbim despre efectele muncii de la distanță asupra evaluării rezultatelor noastre dacă aceasta e făcută de șefi incompetenți.—Nu uita că ne poți asculta săptămânal la radio în fiecare marți, miercuri și joi la ora 10:20 la Radio România Cultural și la 07:20 la Radio Cluj.—Acest episod vă este oferit de Blankfactor, lider global în inovație digitală pentru fintech-uri și procesatori de plăți.Companie americană cu prezență globală, Blankfactor își construiește o echipă puternică de inginerie software în România, având birouri în București, Cluj și Brașov și colaborând cu profesioniști de top din întreaga țară.Blankfactor – Engineering Impact.—Hacking Work este primul proiect social, civic și educațional din România care vorbește clar, curajos și cinstit despre piața muncii și despre relațiile dintre angajați și angajatori.Acest produs multimedia este realizat de echipa Hacking Work și produs de SPOR - Școala Pentru oameni Responsabili.În proiectul Hacking Work includem episoade de podcast audio și video publicate pe Youtube, Spotify și celelalte platforme de streaming, newsletterele și articolele publicate pe Substack, articolele de analiză și opinie publicate pe blogul dorusupeala.ro și emisiunile de radio difuzate în parteneriat cu posturile cu acoperire națională.Platformele web ale proiectului Hacking Work sunt găzduite de Hosterion. Materialele audio-video sunt pregătite cu ajutorul soluției software de transcript Vatis Tech, care asigură cea mai bună acuratețe în limba română - 95%+ .—Ne găsești pe
Jette Loona Hermanis ir performanču māksliniece un horeogrāfe. Latviešu valodu izmanto savos iestudējumos, taču viņas mākslinieces karjera vairāk saistīta ar Igauniju. Nesen Baltijas Drāmas foruma ietvaros Rīgā bija iespēja redzēt Kanuti Gildi Saal teātra izrādi “Ēdenes detaļa”, kura pagājušajā gadā novērtēta ar Igaunijas Teātra dejas balvu, kā arī izrādi “Malleus Maleficarum”, ko veidojusi starptautiska aktieru komanda Ivetas Poles režijā. Jette Loona Hermanis darbojas arī performanču žanrā, šobrīd Rīgas Mākslas telpā skatāma MAREROLS's izstāde “Pētījums: neredzamie vingrinājumi”. Jette Loona brīdina jau pirms sarunas, ka reizēm viņai ir grūti savas domas noformulēt latviski. Latviešu valodu Jette izmanto savos iestudējumos, taču mākslinieces karjera vairāk saistīta ar Igauniju. Arī izrādē “Ēdenes detaļa” viņa runā latviski, un Jettes Loonas Hermanis atrašanās starp valodām šķiet intriģējoša arī radošās darbības kontekstā. Šādā fiziskā teātrī, izpratne par kuru Latvijā palēnām tikai dzimst, valoda, runa tiek izmantota atšķirīgi nekā dramatiskā teātrī. Šeit ne tik svarīgs ir pateiktā saturs, cik balss kā ķermeniska izpausme, un arī katrā valodā tas ir atšķirīgi. Jette Loona Hermanis nesen pabeigusi Amsterdamā „ SNDO – School of New Dance Development”, “Ēdenes detaļa” kopā ar kursabiedru Johanu Rosenbergu bija abu pirmais darbs pēc studiju beigšanas, atgriešanās Tallinā.
Marius Istrate este investitor în companii de tehnologie românești și europene și partener sau advisor în fonduri de investiții europene și globale. Până în februarie 2020, a fost Chief People Officer al UIPath, unde a fost arhitectul structurii care a susținut creșterea de la 120 la 3.000 de oameni și de la 4 la mai mult de 25 de birouri global. Am vorbit cu el despre cum ia deciziile de investiții, de ce foarte rar alege antreprenori aflați la prima încercare, despre importanța de a avea o hartă a oamenilor pe care-i admirăm, despre cum arată astăzi peisajul startup-urilor de tehnologie, despre ce e succesul și cum poate fi măsurat, despre cum să construiești o echipă extraordinară, importanța diversității și cum să-ți actualizezi harta mentală când lumea se schimbă și multe altele. Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă. AROBS este o companie românească fondată acum 25 de ani la Cluj, cu birouri în opt țări și parteneri și clienți în Europa, America și Asia. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. Este una dintre puținele companii românești care oferă fiecărui angajat acțiuni gratuite în pachetul obișnuit de beneficii. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
Intuim, în momentele noastre bune, că ceea ce facem în fiecare moment determină rezultatele pe care le obținem. În viața reală, însă, până la 80% din ceea ce facem e automatism. Trăim, la propriu, pe pilot automat, încercând să obținem altceva. Ceea ce, dacă ne gândim puțin, e oarecum ridicol. Performanța nu e, deși așa credem, rezultatul efortului. Ci a ceea ce credem și facem în mod repetat. Acest lucru e valabil pentru oameni și e valabil pentru organizații, care devin o mare agregare a unor obiceiuri individuale și colective. Aceasta este cultura unei companii: cum ne comportăm și ce facem în fiecare moment. Și ea determină rezultatul. Când Adrian Florea s-a așezat să studieze tema performanței și a obiceiurilor în organizații, a sfârșit cu 86 de factori. În fapt, dintre ei, sunt doar câțiva care contează: dacă vrei să schimbi performanța - și e valabil și pentru oameni individual, și pentru organizații - trebuie, spune Adi, să privești către șase variabile: cât de clar e ce vrem să obținem, cum se comportă liderii, care e structura pe care construit sistemul, ce comportamente susțin rezultatele, ce tensiune apare în zona valorilor și ce abilități practice au oamenii. Am vorbit cu Adi despre cum poți produce cu adevărat schimbare, lucrând în aceste șase puncte critice. Despre de unde vine tensiunea psihologică în care ne găsim adesea la muncă, despre de ce ne e greu să privim spre comportamentele toxice, despre cele mai frecvente erori de management și leadership și experiența lui personală de a se schimba pe sine și organizația pe care a fondat-o. Conversația noastră reia o idee pe care am discutat-o pe scurt, în ianuarie 2023, intr-unul dintre cele mai ascultate episoade ale podcastului. Adrian Florea este cofondator al Trend Consulting, una dintre companiile lider în consultanță organizațională și programe de leadership și educație. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. **** Podcastul Vast&Curious este susținut de AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la bursă. AROBS este o companie românească fondată acum 25 de ani la Cluj, cu birouri în opt țări și parteneri și clienți în Europa, America și Asia. AROBS crede într-o cultură a implicării, a evoluției continue și a parteneriatului pe termen lung. Este una dintre puținele companii românești care oferă fiecărui angajat acțiuni gratuite în pachetul obișnuit de beneficii. **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
Am învățat devreme că s-ar putea ca oamenii să nu mă iubească și chiar să nu mă accepte pentru cum sunt, însă cu siguranță nu mă pot ignora dacă sunt cel mai bun. Cât de mulți dintre voi au simțit sau gândit cel puțin o dată că valoarea personală sau iubirea pe care o primesc de la ceilalți este condiționată de cât de buni sau de competenți sunt? Ce se întâmplă în mintea unui om care a învățat să-și echivaleze valoarea personală cu cât de bine reușește să performeze și care sunt consecințele? În episodul de astăzi, Luciana ne vorbește despre propria sa relație cu această credință și ne împărtășește lucrurile care au făcut parte din procesul său de a descoperi ce înseamnă, de fapt, valoarea lui “a fi”.
Do you ever get nervous when you need to speak in public, whether your audience is one person or a large group of 100 or 1,000? You're not alone! Shelley Goldstein and Mark Bossert are experts in helping people calm down and relax. You'll want to take notes as you listen to the many valuable ideas they share for becoming a confident, compelling speaker.Shelley and Mark are international speaking coaches and the founders of Remarkable Speaking. They've trained thousands of people in over 40 countries in a wide variety of industries. Shelley struggled to memorize scripts, making her incredibly nervous and tongue-tied when she had to present. Mark was terrified to speak up because he was anxiety ridden and lost his confidence from sleepless nights. The two of them met in a public speaking course. The investment and experience mastering those skills became Shelley's and Mark's inspiration for developing their own signature transformational methodology to help others overcome their speaking fears.You'll discover: The benefits of being imperfect and vulnerable when you're speakingWhat to do if someone in the audience is not engaged in what you're sayingHow to connect with your breath and your emotions to increase your effectivenessThe distinction between personal and private when deciding what to share with an audienceHow Shelley and Mark use small groups and gamification to help someone gain confidence and get past imposter syndromeCheck out all the episodesLeave a review on Apple PodcastsConnect with Meredith on LinkedInFollow Meredith on TwitterDownload the free ebook Listen Like a Pro
Ruxandra conduce, la Cluj, una dintre cele mai bune școli Cambridge din lume, Transylvania College. Procesul prin care a preluat deplin frâiele școlii de la părinții ei și fondatorii școlii, Simona și Dan Baciu a durat nouă ani și nu a fost deloc ușor. E genul de poveste reală de succesiune pe care o veți citi rareori în media. În ultimii șase ani, Ruxandra a adus în școală o dimensiune foarte rară în școala românească: cea a sănătății psihologice și mentale. Primul rezultat vizibil a fost că a pierdut toată echipa de management. În timp, însă, a transformat complet echipa și relația între copii și școală, între educatori și copii, între părinți și copii și între părinți și școală. Transformarea a plecat dintr-o durere personală a Ruxandrei: avea, i s-a spus, un copil de nestăpânit. Prea agitat, prea energic, prea neatent, prea una și alte. De fapt, spune azi, nu era nimic în neregulă cu Ilinca - în afara faptului că avea părinți absenți și educatori prea rigizi. Acum doi ani, a început să ducă programul de transformare în școlile publice din România. L-a numit ”Școala Încrederii” - pentru că, spune, ”încrederea - în noi, în ceilalți și în viitor - e dimensiunea fundamentală care ne lipsește și fără de care nu putem construi.” Am vorbit cu Ruxandra despre principiile pe care le-a pus la baza acestei transformări, despre cum arată acest nou gen de școală în care copiii sunt în centrul tuturor lucrurilor și despre știința care conduce tot ceea ce fac. Am vorbit despre călătoria ei în ultimii ani, prin crize personale, adevăruri pe care a trebuit să le confrunte și limite pe care a trebuit să le stabilească. Ruxandra trăiește la Cluj împreună cu soțul ei, Voicu, și cei patru copii. Sper că această conversație, parte mărturisire, parte strategie, parte pledoarie, vă va da de gândit și vă va deschide perspective noi. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. **** Acest podcast este prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun. **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
Neste podcast: Com um time de peso, vamos falar sobre a história da ascensão do fascismo e porque nenhum avanço social é garantido. Entender como esse movimento surgiu é essencial para combatê-lo! ARTE DA VITRINE: Randall Random Versão Wallpaper da Vitrine PERFORMAN-C Lista de espera do Performan-c: https://jovemnerd.page.link/meuSucesso_ncempreendedor MEUSUCESSO.COM Ouça o NerdCast empreendedor de hoje: https://jovemnerd.page.link/ncempreendedor_aprimorandoaperformance OUÇA TAMBÉM Playlist completa Nerdcast Empreendedor: https://bit.ly/3kpYPcA Playlist completa Nerdcast Empreendedor no Spotify: https://spoti.fi/3G9seQU NerdCast Empreendedor 91 - Aprimorando a performance BENFEITORIA FEMINISMOS E PODCASTS https://benfeitoria.com/projeto/feminismosepodcasts PEDIDO DE DOAÇÃO Pedido de doação para Brunno Pessoa (tipo A-) doações podem ser feitas nominalmente em Recife. MENCIONADO NOS E-MAILS https://www.nature.com/articles/s41586-022-04569-5 E-MAILS Mande suas críticas, elogios, sugestões e caneladas para nerdcast@jovemnerd.com.br EDIÇÃO COMPLETA POR RADIOFOBIA PODCAST E MULTIMÍDIA http://radiofobia.com.br
Neste podcast: Vamos dividir algumas experiências do passado e dar dicas de como melhorar sua performance no dia a dia dos negócios. ARTE DA VITRINE: Randall Random PERFORMAN-C Lista de espera do Performan-c: https://jovemnerd.page.link/meuSucesso_ncempreendedor meuSucesso.com Acesse o site e conheça o meuSucesso: https://meusucesso.com/ OUÇA TAMBÉM Playlist completa Nerdcast Empreendedor: http://bit.ly/2cS4M22 Playlist completa Nerdcast Empreendedor no Spotify: https://spoti.fi/3G9seQU Empreendedor 90 - Qual é o melhor canal de venda? E-MAILS Mande suas críticas, elogios, sugestões e caneladas para nerdcast@jovemnerd.com.br EDIÇÃO COMPLETA POR RADIOFOBIA PODCAST E MULTIMÍDIA http://radiofobia.com.br
Neste podcast: Com um time de peso, vamos falar sobre a história da ascensão do fascismo e porque nenhum avanço social é garantido. Entender como esse movimento surgiu é essencial para combatê-lo! ARTE DA VITRINE: Randall Random Versão Wallpaper da Vitrine PERFORMAN-C Lista de espera do Performan-c: https://jovemnerd.page.link/meuSucesso_ncempreendedor MEUSUCESSO.COM Ouça o NerdCast empreendedor de hoje: https://jovemnerd.page.link/ncempreendedor_aprimorandoaperformance OUÇA TAMBÉM Playlist completa Nerdcast Empreendedor: https://bit.ly/3kpYPcA Playlist completa Nerdcast Empreendedor no Spotify: https://spoti.fi/3G9seQU NerdCast Empreendedor 91 - Aprimorando a performance BENFEITORIA FEMINISMOS E PODCASTS https://benfeitoria.com/projeto/feminismosepodcasts PEDIDO DE DOAÇÃO Pedido de doação para Brunno Pessoa (tipo A-) doações podem ser feitas nominalmente em Recife. MENCIONADO NOS E-MAILS https://www.nature.com/articles/s41586-022-04569-5 E-MAILS Mande suas críticas, elogios, sugestões e caneladas para nerdcast@jovemnerd.com.br EDIÇÃO COMPLETA POR RADIOFOBIA PODCAST E MULTIMÍDIA http://radiofobia.com.br
Neste podcast: Vamos dividir algumas experiências do passado e dar dicas de como melhorar sua performance no dia a dia dos negócios. ARTE DA VITRINE: Randall Random PERFORMAN-C Lista de espera do Performan-c: https://jovemnerd.page.link/meuSucesso_ncempreendedor meuSucesso.com Acesse o site e conheça o meuSucesso: https://meusucesso.com/ OUÇA TAMBÉM Playlist completa Nerdcast Empreendedor: http://bit.ly/2cS4M22 Playlist completa Nerdcast Empreendedor no Spotify: https://spoti.fi/3G9seQU Empreendedor 90 - Qual é o melhor canal de venda? E-MAILS Mande suas críticas, elogios, sugestões e caneladas para nerdcast@jovemnerd.com.br EDIÇÃO COMPLETA POR RADIOFOBIA PODCAST E MULTIMÍDIA http://radiofobia.com.br
Neste podcast: Vamos dividir algumas experiências do passado e dar dicas de como melhorar sua performance no dia a dia dos negócios. ARTE DA VITRINE: Randall Random PERFORMAN-C Lista de espera do Performan-c: https://jovemnerd.page.link/meuSucesso_ncempreendedor meuSucesso.com Acesse o site e conheça o meuSucesso: https://meusucesso.com/ OUÇA TAMBÉM Playlist completa Nerdcast Empreendedor: http://bit.ly/2cS4M22 Playlist completa Nerdcast Empreendedor no Spotify: https://spoti.fi/3G9seQU Empreendedor 90 - Qual é o melhor canal de venda? E-MAILS Mande suas críticas, elogios, sugestões e caneladas para nerdcast@jovemnerd.com.br EDIÇÃO COMPLETA POR RADIOFOBIA PODCAST E MULTIMÍDIA http://radiofobia.com.br
Neste podcast: Com um time de peso, vamos falar sobre a história da ascensão do fascismo e porque nenhum avanço social é garantido. Entender como esse movimento surgiu é essencial para combatê-lo! Versão Wallpaper da Vitrine PERFORMAN-C Lista de espera do Performan-c: https://jovemnerd.page.link/meuSucesso_ncempreendedor MEUSUCESSO.COM Ouça o NerdCast empreendedor de hoje: https://jovemnerd.page.link/ncempreendedor_aprimorandoaperformance OUÇA TAMBÉM Playlist completa Nerdcast Empreendedor: https://bit.ly/3kpYPcA Playlist completa Nerdcast Empreendedor no Spotify: https://spoti.fi/3G9seQU NerdCast Empreendedor 91 - Aprimorando a performance BENFEITORIA FEMINISMOS E PODCASTS https://benfeitoria.com/projeto/feminismosepodcasts PEDIDO DE DOAÇÃO Pedido de doação para Brunno Pessoa (tipo A-) doações podem ser feitas nominalmente em Recife. MENCIONADO NOS E-MAILS https://www.nature.com/articles/s41586-022-04569-5 E-MAILS Mande suas críticas, elogios, sugestões e caneladas para nerdcast@jovemnerd.com.br EDIÇÃO COMPLETA POR RADIOFOBIA PODCAST E MULTIMÍDIA http://radiofobia.com.br
Raluca Răschip este, alături de Cosmin Alexandru, fondator al Teamology Institute, o companie specializată în performanța echipelor. Raluca are o îndelungată experiență în business și management în România și în regiune și a condus timp de 10 ani echipa de cercetare de retail a GfK România. Este Coach certificat internațional și, din 2019, head coach la Entrepreneurship Academy. Am vorbit cu Raluca despre mecanismul subtil al adaptării echipelor la schimbare. În ciuda faptului că adaptarea e cea mai valoroasă și dorită calitate, e și cea mai rară. De ce? Cum e posibil ca adaptarea să fie principalul motor de performanță și principala durere de cap? Există, spune Raluca, o legătură puțin înțeleasă între încredere și adaptare. Ne adaptăm la nou și la schimbare doar în urma unui proces de învățare. Ca să învățăm, trebuie să încercăm lucruri noi. Unele nu vor merge. Trebuie să avem încredere că e în regulă să greșim, altfel nu încercăm. Deci adaptarea e fundamental legată de încredere. Am vorbit despre cele două tipuri de încredere și rolul fiecăreia, despre o formulă pentru a construi rapid încredere între oameni care nu se cunosc, despre cei patru piloni esențiali ai unui mediu în care să ne simțim în siguranță, despre credințele greșite care ne scad șansa de adaptare și capcanele în care cădem când suntem sub presiune. Încheiem conversația cu câteva întrebări relevante pentru fiecare dintre noi. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. **** Acest podcast este prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun. **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
Anna Maskava, performanču māksliniece. Šī raidījuma mērķis ir caur mākslinieces pieredzi un konkrētiem mākslas darbiem – performancēm “Morketid”, “Animacy” un “Bangas” - iepazīstināt ar performances mākslu, kas aizvien noteiktāk ieņem vietu arī Latvijas mākslas scēnā. Anna Maskava ir fotogrāfe, apguvusi šo jomu Latvijas Kultūras koledžā, Rīgas Stradiņa universitātē un Voldas universitātes koledžā Norvēģijā. Aiz Polārā loka pavadītais laiks stiprinājis mīlestību uz Ziemeļu dabu un mītisko pasaules uztveri. Annas Maskavas radošā biogrāfija šobrīd vēl nav pārāk gara. “Morketid” Kalnciema ielas kvartāla galerijā 2019. gadā bija mākslinieces pašportretu sērija, tās nosaukumu no norvēģu valodas var tulkot kā “polārā nakts” jeb “tumšais laiks”, un tie runāja par depresijas pieredzi. Izstāde un matu mazgāšana – tā bija Annas Maskavas pirmā publiskāperformance – notika performances mākslas festivāla “Starptelpa” ietvaros. Viens no šī raidījuma mērķiem – caur konkrētas mākslinieces ceļu, konkrētiem darbiem, iepazīstināt ar performances mākslas žanru, kas aizvien noteiktāk ienāk arī Latvijas mākslas scēnā. Festivāla “Starptelpa” rīkotājs ir Latvijas Perfromances mākslas centrs, un Annas Maskavas jau pieminētā pasniedzēja un izstādes “Morketid” kuratore Laine Kristberga ir arī Latvijas performances centra vadītāja. Pagājušā gada performances mākslas festivālā “Starptelpa” notika Annas Maskavas performance “Ouroboros Breath”. Mūziku šai performancei īpaši radījis komponists Andris Indāns - “Uzlēju sev virsū 9 litrus piena”. Par šo performanci Anna Maskava vēlāk rakstīs savā Facebook gada apkopojumā. “Pienam bija 2,5% tauku.” Trauslās robežas starp medializētu performanci un dzīvo izpildījumu ir tēma, ko Anna Maskava pētīja savā bakalaura darbā. Runājot par šī gada perfromances mākslas festivālu “Starptelpa” un tajā notikušo performanci “Animacy”, viņa uzsver tieši klātienes nozīmi. Pietuvošanās iespēju, ne tikai mākslā, bet arī kādā plašākā kontekstā. Mani sajūsmina arī kā garāks stāsts par performances “Animacy” tapšanu, nemitīgi sajaucas kosmiskie un personiskie nozīmes mērogi. Semiotika gliemezi atšifrē kā mūžības zīmi, bioloģija izskaidro tā hermofrodīta iedabu, taču Anna bērnībā piepelnījusies, lasot gliemežus nodošanai, un gliemeži ir viņas atgriešanās bērnības sajūtās. Lai šāda performance taptu, ir ļoti daudz jāzina, cita starpā arī ļoti praktiskas lietas – kā nodrošināt gliemežiem izdzīvošanu ceļā uz Mākslas akadēmiju, kur šogad notika festivāls “Starptelpa”. Šī gada janvārī Anna Maskava un Sandija Santa strādāja Sansusī labklājības rezidenču programmā, sadarbojoties ar Aknīstes psihoneiroloģiskā slimnīcas un Aknīstes veselības un sociālās aprūpes centra iemītniekiem. Annas Maskavas un Sandijas Santas sadarbībā ar Aknīstes psihoneiroloģiskās slimnīcas un Aknīstes veselības un sociālās aprūpes centra iemītniekiem tapušais mākslas darbs būs skatāms augusta vidū, laikmetīgās kamermūzikas festivālā “Sansusī”. Mākslas zinātniece Laine Kristberga kopā ar Latvijas Performances mākslas centra kolēģēm strādā pie grāmatas, kurā tiks dokumentētas un komentētas līdzšinējos festivālos “Starptelpa” notikušās performances.
Acum câteva luni, am descoperit marinelaardelean.com, locul unde Marinela spune o poveste fascinantă despre aproape 1.200 de vinuri și podgorii din România și Republica Moldova. M-am întors și reîntors la el și m-am decis să o cunosc și să o conving să spună, pentru voi, povestea despre cum o femeie foarte tânără, foarte frumoasă, ajunge un nume respectat pe scena mondială a vinului, a șampaniei și unul dintre cei mai importanți ambasadori ai vinului românesc. Marinela este expert în vin, somelier, jurat în competiții internaționale de vin și băuturi spirtoase - da, degustă o groază de alcool - și spune despre ea că și-a construit o carte de vizită exact cum e creat vinul - de la idee și firul ierbii. Ceea ce este adevărat - Marinela a crescut în Maramureș, la Cavnic și, inițial, a vrut să fie polițist. A intrat în lumea vinului întâmplător și a spus DA unor propuneri care au clădit o carieră și o iubire care durează de 15 ani. Este fondator al RoWine - Festivalul Internațional de vinuri al României, are un doctorat în vin și numeroase titluri care-i recunosc contribuția la industrie. La final de februarie 2022, va lansa platforma winesofromania.com, un proiect cu care vrea să poziționeze vinul românesc în lume. Locuiește între Veneția și București alături de soțul ei și Antonia, fetița lor de 4 ani. Este autor a trei cărți despre vinul românesc. Am vorbit despre fascinație și interes ca instrumente pentru a realiza obiective îndrăznețe, despre ce înseamnă să trăiești mereu între două țări, despre cum să-ți faci lecțiile atunci când îți dorești ceva, despre a nu te opri niciodată din învățat, cum să-ți gestionezi energia și ce este o viață bună. Sper ca discuția noastră să trezească în voi interesul pentru a explora și a înțelege mai bine vinul românesc și oamenii din jurul lui. **** Acest podcast este prezentat de eMAG, o companie care crede în educație și în puterea oamenilor de a folosi tehnologia pentru a crea un viitor mai bun. **** Acest podcast este susținut de Dedeman, o companie antreprenorială 100% românească ce crede în puterea de a schimba lumea prin ambiție, perseverență și implicare. Dedeman susține ideile noi, inovația, educația și spiritul antreprenorial și este partener strategic al The Vast&The Curious. Împreună, creăm oportunități pentru conversații cu sens și întrebări care ne fac mai buni, ca oameni și ca organizații. **** Note, un sumar al conversației, precum și cărțile și oamenii la care facem referire în podcast se găsesc pe andreearosca.ro Pentru a primi noi episoade, vă puteți abona la newsletter pe andreearosca.ro. Dacă ascultați acest podcast, vă rog lăsați un review în Apple Podcasts. Durează câteva secunde și ne ajută să îmbunătățim temele și calitatea și să intervievăm noi oameni interesanți.
Cu Inima la Vedere, episodul 2: Andreea Esca și Alexia Eram. Accesează toate episoadele pe hopeandhomes.ro/podcast. Implică-te în misiunea Hope and Homes for Children accesând pretulbinelui.ro. Cum faci copilul să rămână, chiar și când pleacă? Cum rămâi părintele, autoritatea - dar știi să devii și prietenul copilului tău, acum tânăr adult? O discuție ca o provocare, unde Amalia Enache le are alături pe Andreea Esca și pe fiica sa, Alexia Eram. Un dialog de suflet, în a doua ediție Cu inima la vedere, un podcast despre cea mai serioasă joacă: de-a părinții. Podcast realizat de Hope and Homes for Children, cu susținerea Centrului Comercial ParkLake.
Una din cele mai des întâlnite întrebări pe platforma Vreau să studiez în America, cum ajungi la master in SUA, își are raspunsul în episodul de astăzi, unde Irina Preoțescu ne povestește experiența ei, la SIPA- Scoala de relații internaționale din cadrul Columbia University. Mai mult de atât, ne va spune cum a reușit să plece cu bursă integrală de atlet pentru undergraduate studies la St. John's University, cum a fost să lucreze la Misiunea României la Națiunile Unite sau la Consulatul României la New York. Mai multe despre Volo studere și Vreau să studiez în America: https://vssia.org @volostudere @vreausastudiezinamerica