Podcasts about aristotel

[00:00:00] George Buhnici: Invitatul nostru în această seară este profesorul nostru preferat, domnul Dumitru Borțun. [00:00:05] Bine ați revenit, domnul profesor! Mulțumesc! Avem o teme fierbință la ordinea zile și una [00:00:10] dintre cele mai importante. Voi începe cu breaking news-ul săptămânii acestea. [00:00:15] asasinarea în public a unei dintre cei mai importanti să le spunem [00:00:20] așa, exponenței republicanilor MAGA din Statele [00:00:25] Unite Un tânăr de 31 de ani, Charlie Kirk, împușcat de un [00:00:30] aparent radicalizat care credea el că Charlie Kirk [00:00:35] împrăștie ură.[00:00:36] Dumitru Bortun: Da, dar se pare că ăsta e mai fascist decât [00:00:40] Kirk. Sunt doi radicali care au un discurs alurii [00:00:45] și unul și altul. [00:00:47] George Buhnici: Ok. Sunt doar câteva zile de la [00:00:50] moartea lui Charlie Kirk. Noi suntem la un pic de distanță, destul de safe. Acolo spiritele sunt atât de fierbinți [00:00:55] încât... Guvernatorul statului iutaiei le-a recomandat oamenilor să plece de pe social media pentru că era furia [00:01:00] prea mare.Trăim într-o economie a furiei. Însă deci de la distanță din [00:01:05] experiența noastră, când vă uitați și la Charlie Kirk și la asasinul lui, [00:01:10] nu vedeți o victimă și un agresor? [00:01:13] Dumitru Bortun: Ba da. Și [00:01:15] regret că un om tânăr și doar un [00:01:20] influencer, nu un om care apasă pe butoane, care ia decizii politice [00:01:25] Este omorât. Lasă în urma lui [00:01:30] doi copii fără tată, lasă o soție tânără, [00:01:35] neconsolată deci lucrurile astea sunt oribile.Dar [00:01:40] vreau să vă spun că asistăm la [00:01:45] simptomul unei rupturi foarte puternice în societatea americană. [00:01:50] Pentru că un astfel de eveniment nu polarizează o societate în halul ăsta, [00:01:55] dacă societatea respectivă nu este deja polarizată, dacă nu e [00:02:00] ruptă în două părți, cel puțin. Deci ruptura [00:02:05] preexista. [00:02:06] George Buhnici: Ok, vedem deja această ruptură care este [00:02:10] amplificată de toate părțile implicate de an de zile în Statele Unite, nu e nouă.Am văzut o [00:02:15] mâncă dinaintea lui Obama, apoi s-a transferat primar Am Trump [00:02:20] și a lui Biden și acum am ajuns la punctul la care vedem tentative de asasinat tot mai [00:02:25] des. Am văzut și cea împotriva lui Donald Trump, am văzut atentate teroriste, au fost denumite [00:02:30] încindierile showroom-urilor Tesla, tot pe motive politice.În momentul [00:02:35] acesta vedem această ruptură care ajunge în faza pe gloanțe, ca să zicem așa. [00:02:40] Faza pe, cum zic cei din zona militară, faza kinetică. [00:02:44] Dumitru Bortun: [00:02:45] Da, da. Este întâi faza violenței simptomale Simbolice, [00:02:50] când ne vorbim urât și ne jurăm, urmează faza violenței [00:02:55] fizice. După aceea urmează faza [00:03:00] gloanțelor, cum bine ați spus, și, Doamne ferește [00:03:05] următoarea este faza războiului civil.Deci genul [00:03:10] ăsta de conflict este amplificat din păcate de noile [00:03:15] mijloace de comunicare în masă, așa zisele new [00:03:20] media, tot ce ține de internet, de rețele sociale, de bloguri, de [00:03:25] vloguri și așa mai departe. Podcast-uri. [00:03:28] George Buhnici: Charlie Kirk [00:03:30] este un om născut din acest val de social media. Este unul dintre oamenii care a [00:03:35] folosit excepțional de bine algoritmul, avea [00:03:40] propriului podcast și a creat un ONG și a creat această faimă de om care [00:03:45] poate să dezbată cu oricine, mai ales în public, să zicea în universități și transforma chestia asta.[00:03:50]Un pe care îl publica peste tot. A devenit extrem de influent și a atras [00:03:55] destul de mulți oameni care au ajuns să-l susțină pe Donald Trump [00:04:00][00:04:00] Dumitru Bortun: prin aceste [00:04:01] George Buhnici: activări ale lui. [00:04:02] Dumitru Bortun: Sunt de acord că era foarte talentat [00:04:05] și că avea un talent deosebit de a mobiliza, avea o [00:04:10] anumită carismă de la modul în care arăta, la modul în care [00:04:15] vorbea, punea problema.Dar vreau să vă spun că, așa [00:04:20] zisele... Dezbatere ale lui nu erau chiar [00:04:25] dezbateri Vedeți că există pe internet, spun pentru cei care ne [00:04:30] urmăresc, dumneavoastră știți, pentru că le-am primit chiar de la dumneavoastră, sunt [00:04:35] două filme cu un cadru didactic un lecturer de la [00:04:40] Universitatea Cambridge, care face analiză pe text, [00:04:45] face analiză de discurs.[00:04:47] George Buhnici: Și vorbim despre niște dezbateri [00:04:50] pe care Charlie Kirk le-a făcut în Europa, a fost la Cambridge, la [00:04:55] Oxford și s-au zis acolo încercând să convingă universitățile britanice [00:05:00] să se lepede de ochism. [00:05:03] Dumitru Bortun: Să se [00:05:05] lepede de tot ce înseamnă stânga. Ochismul este doar pretextul. Așa. Vor să [00:05:10] scoată universitățile de sub influența mișcărilor [00:05:15] de stânga.Cele care vorbesc despre o societate deschisă despre emanciparea [00:05:20] oamenilor despre libertatea de alegere, despre [00:05:25] progres și care [00:05:30] sunt teme nesuferite celor de dreapta din Statele Unite. [00:05:35] Și am început cu aceste mari universități legendare [00:05:40] universități din Europa. Eu vreau să vă spun că acest film, care este [00:05:45] un...Studiu este un film didactic foarte reușit. Eu mi-am și [00:05:50] scos pe hârtie după ce mi-ați trimis... [00:05:55] Filmul, mi-am scos grășelile, pentru că și eu [00:06:00] predau gândire critică. Fallacies, nu? Fallacies. Erori de gândire [00:06:05] din perspectiva teoriei critical thinking. Și sunt de [00:06:10] pildă moving the goalpost, adică a schimba regulile [00:06:15] sau chiar subiectul sau criteriile după care discuți [00:06:20] și analizezi o problemă în timpul discuției.Sau burden of [00:06:25] prof, datoria de a dovedi ceva, o presiune de a dori ceva [00:06:30] pe care o pui în celuilalt. Sau post hoc, ergo [00:06:35] procter hoc. Post hoc înseamnă în latină după aceea, procter hoc, [00:06:40] din cauza aceea. Acest sofism, că dacă ceva urmează după [00:06:45] altceva, înseamnă că este efectul acelui fenomen. Doar pentru că e [00:06:50] după el.Nu e neapărat o relație. cauzală. El practică această [00:06:55] eroare de argumentare. Formă personal incredibility, [00:07:00] incredality, adică neîncrederea personală. Eu nu cred în ce spui. Tu nu poți [00:07:05] să credi așa ceva. [00:07:05] George Buhnici: Într-o dezbatere științifică chestia asta e inacceptabilă [00:07:08] Dumitru Bortun: E inacceptabilă. Nu mă interesează [00:07:10] că tu nu poți să crezi.E problemă subiectivă. Poate te-a bătut taică tu când erai mic. Poate [00:07:15] ai avut un unchi care era șeptic. Nu știu care e istoria ta [00:07:20] personală. De ce nu crezi treaba asta? Deci... Pe urmă [00:07:25] red herring, cherry picking, sunt mai multe [00:07:28] George Buhnici: [00:07:30] tehnici [00:07:31] Dumitru Bortun: tacticile, numește ele giz galop, [00:07:35] argument from tradition, pentru că s-a mai întâmplat, [00:07:40] înseamnă că e adevărat.Pentru că, așa, [00:07:45] argumentele circulare, de genul avortul e greșit fiindcă este o [00:07:50] crimă iar crimă este greșită. Deci te învârți în același, fără să [00:07:55] demonstrezi de ce este o crimă. Ai sărit peste etapa asta. [00:08:00] Cel care te ascultă aude doar faptul că crimă e [00:08:05] greșită ceea ce e corect, și tragi concluzia că și avortul e greșit.[00:08:10] Fără să... Argumentezi implicația de la mijloc. [00:08:15] Corect Este o crimă. Deflection. Deflection [00:08:20] înseamnă abatere, abatere la subiect. Mă abat de la subiect pentru că simt că tu [00:08:25] îl argumentezi mai bine și că eu nu mai am argumente. Corect Și atunci [00:08:30] schimbă subiectul, mă abat de la... Și în sfârșit special [00:08:35] plating, când decretăm că ceva este o excepție fără să [00:08:40] argumentăm.Bine ce special plating Spui tu, e o excepție În general, lucrurile astea au cum zic eu, fără [00:08:45] să... Toate lucrurile astea au fost depistate de [00:08:50] acest profesor de la Cambridge. Și puse pe film și a arătat fragment [00:08:55] din discuție între Kirk și un student [00:09:00] de la Universitatea în Cambridge, unde arăta cum a făcut această [00:09:05] greșeală.Deci una dintre erorile de [00:09:10] argumentare este că tu nu dovedești adevărul a ceea ce [00:09:15] spui dar aștepți ca celălalt să contrazică, spune, [00:09:20] dovedește-mi că n-am treptate. Nu e datoria lui să dovească că n treptate, e datoria ta să [00:09:25] dovedești că ai treptate. Deci dialogul ăsta era mai mult, cum să vă spun, un show, [00:09:30] un spectacol, din care probabil câștiga și bani, dar era finanțat [00:09:34] George Buhnici: [00:09:35] de mulți miliardari Charlie Kirk și nu doar el, prin acel ONG Turning Point [00:09:40] USA.Pentru cei care vor un pic mai mult context, nu știu câtă răbdare aveți să urmăriți toată [00:09:45] scena asta americana, eu o fac destul de îndeaproape, Charlie Kirk, [00:09:50] într-adevăr folosea exact toate texturile tehnicele pe care le-a spus și ceva în plus, dar reușise să fie atrăgător pentru [00:09:55] social media, pentru că livra soundbites, livra TikTok-uri, livra chestii condensate [00:10:00] într-un minut, în care te convingea că creștinismul este bun, iar islamul este [00:10:05] greșit, că albii sunt mai buni că negrii sunt răi, că omosexualitatea este sau nu [00:10:10] acceptabilă, căsătoria într-un fel Și în momentul în care era pus în fața unei dezbateri cu [00:10:15] oameni cu pregătire, cu educație, argumentele lui de foarte multe ori cedau.Asta s-a [00:10:20] întâmplat inclusiv în anumite universități Însă de cele mai multe ori Reușea să facă chestia asta cu [00:10:25] studenți În scena publică De pe o poziție în asta Nu știu câți dintre voi ați urmărit să tea [00:10:30] într-un cort Cu oameni în fața lui Ca și cum ar propovădui ceva Știți că e [00:10:35] interesantă chestia asta Că toți avem într-un fel sau altul până la un punct Acest cult al lui Iisus Că vrem să ne [00:10:40] împărtășim adevărul nostru Iar cei care interacționea el De foarte multe ori erau puși pe piciorul din [00:10:45] spate Pentru că el era un comunicator Excepțional de bun Ce [00:10:48] Dumitru Bortun: povestiți dumneavoastră [00:10:50] se numește în teoria discursului Miza scenă Punere în scenă [00:10:55] Sau încadrare unui discurs El asta făcea făcea frameworking [00:10:59] George Buhnici: Cu [00:10:59] Dumitru Bortun: [00:11:00] cortul ăla [00:11:01] George Buhnici: Exact, și el din cortul ăla Sătea de vorbă interacțiunea cu oameni pe [00:11:05] care îi bombarda Cu toate argumentele Pe care le-a spus puțin mai devreme Pentru oameni cu [00:11:10] pregătire filozofică Semiotică, comunicare, toate lucrurile astea Erau transparente [00:11:15] vedeau Prin ele, mai ales că făcea de foarte mult Tot ce a spus dumneavoastră Într-o dezbatere foarte [00:11:20] articulată cu acel student De la Cambridge, tot muta ținta Pentru că una dintre [00:11:25] temele De dezbatere de acolo, foarte scurt Ca să vă dau un rezumat o să vă dau link-urile Pentru aceste [00:11:30] analize Să le dați [00:11:31] Dumitru Bortun: neapărat, că sunt instructive Pentru că și [00:11:35] ascultătorii Noșterii trebuie să învețe Să se ferească de [00:11:40] Oratorii păcălici Care păcălesc auditorii [00:11:43] George Buhnici: Corect [00:11:45] Vă dau un exemplu foarte simplu Unul dintre argumentele lui Charlie Kirk este că [00:11:50] Creștinismul a susținut întotdeauna monogamia și asta este căsătorie într-un bărbat și o [00:11:55] femeie.Și că asta este bună pentru că nici o civilizație avansată [00:12:00] nu a avut căsătorie între persoane de același sex. [00:12:05] Și este contrazis. Și atunci nu insistă, nu doar să fie acceptată, să fie în lege, să fie legiferată. Și [00:12:10] studentul vine și spune, a fost legiferată în Mesopotamia. În Mesopotamia putea să ai [00:12:15] căsătorie între un bărbat și un bărbat.[00:12:17] Dumitru Bortun: Legar. O mare civilizație. [00:12:18] George Buhnici: O mare civilizație. Și îl [00:12:20] spune, da, da și la ce i-a ajutat chestia asta? Din nou tot muta ținta. Și zice, păi, a rezistat niște mii ani. Măi, la [00:12:25] civilizație americană nu are încă mii de Dar aminte, mii de ani de civilizație. [00:12:30] Acum, nu trebuie să fim de acord sau nu cu ce au făcut cei din Mesopotamia.Mesopotamia nu mai e [00:12:35] astăzi. Problema este cum [00:12:37] Dumitru Bortun: argumentăm. Exact. [00:12:39] George Buhnici: Bun. [00:12:40] Am vorbit așadar despre care este semnificația acestui asasinat. Nu vom lămuri încă, dar mie [00:12:45] mi-este clar că ce va urma, vor fi mai puține astfel de dezbatări în public. Exista totuși [00:12:50] valoare în ceea ce văd eu că făcea Charlie Kirk, faptul că pornea o conversație și cu oameni care [00:12:55] Nu îl simpatizau, nu erau de acord cu el și care chiar puteau să îl [00:13:00] dezbată.Nu aveau forța lui de expunere, dar puteam să vedem, cei care am urmărit [00:13:05] suficient de mult, că dincolo de prove me wrong a lui Charlie Kirk, da, [00:13:10] erau momente când era wrong. Dar foarte mulți politicieni se feresc de dezbatări. Și asta este [00:13:15] meritul lui, faptul că au umplut un gol. Bun. [00:13:20] Și acum, întrebarea, că noi avem o listă de teme aici prin care trebuie să trecem, nu avem foarte mult [00:13:25] timp la dispoziție, de aia o să ne vedeți că poate că ne grăbim un pic, dar încercăm, nu știu cât puteți să stați, [00:13:30] e seara, e duminică vă mulțumim că ați venit.Întrebarea care vine acum [00:13:35] este, totuși când devine acest free speech, acest absolutism al [00:13:40] libertății [00:13:41] Dumitru Bortun: de expresie, [00:13:41] George Buhnici: că putem să spunem orice, [00:13:45] unde se oprește această unde punem o limită pentru această exprimare, pentru [00:13:50] orice, ca să nu ajungem în astfel de situații în care unul din tabăra cealaltă să spună trebuie să te [00:13:55] opresc cu orice preț, pentru că împrăștii ură, între ghilemele.[00:13:58] Dumitru Bortun: Să fie clar aici sunt [00:14:00] două extreme, domnul Bucnici Primul lucru pe care îl vreau să-l spun este [00:14:05] că nu e cazul să apelăm la așa zisul bun simț, că aud foarte des [00:14:10] lucrurile astea la comentatori superficiali pe postul de [00:14:15] televiziune pe rețele sociale. Bunul simț este un ghid foarte bun, [00:14:20] pentru că bunul simț e definit cultural.El difere de la o [00:14:25] cultură la altă cultură, de la o subcultură la altă subcultură deci e [00:14:30] circumscris unei culturi sau subculturi. Deci bunul simț nu este universal. [00:14:35] Deci nu rezolvă. La nivelul unei societăți imense, cum e societatea nord-americană, [00:14:40] n-ai cum să apelezi la bunul simț ca... La un criteriu [00:14:45] universal valabil pentru a te opri unde trebuie cu libertatea de expresie.Și [00:14:50] atunci vă spun două lucruri. Sunt două extreme aici. Pe de o parte, [00:14:55] libertatea de expresie dusă la paroxism poate să ducă la [00:15:00] [00:15:05] violență. [00:15:10] Deci odată este violența asta [00:15:15] verbală, violență [00:15:20] simbolică, violență psihologică prin priviri, până la [00:15:25] violența gloanțelor, cum spuneați, și până la, Doamne ferește un război [00:15:30] civil.Deci violența poate să ducă pentru că eu îmi exprim [00:15:35] gândurile mele fără să am nicio oprelișe, pentru că mă prevalez [00:15:40] amendamentului al Constituției Americanei, libertatea de expresie. [00:15:45] Ori, libertatea de expresie poate să ducă la faptul că îi jignesc pe seminii mei, că [00:15:50] le dau motive să-mi furie, le dau motive să se răzbune, [00:15:55] să-mi replice și așa mai departe.Pentru asta s-a inventat [00:16:00] ceea ce se numește corectitudine politică. Dar corectitudinea politică [00:16:05] ea limitează la extrema cealaltă pentru că mai e o problemă aici [00:16:10] De atâta corectivine politică ajungi să [00:16:15] sufoci să restrângi reptul la liberă exprimare. [00:16:17] George Buhnici: Exact. [00:16:18] Dumitru Bortun: Se [00:16:18] George Buhnici: ridică pendulul [00:16:20] în extrema cealaltă. În cealaltă [00:16:21] Dumitru Bortun: extremă.Deci nici corectivinea politică nu este [00:16:25] absolut, un criteriu absolut, pentru că asta [00:16:30] acumulează frustrări, acumulează... [00:16:33] George Buhnici: Haideți să dăm două exemple, [00:16:35] dacă vreți. Una dintre chestiile, pe care Charlie Karrick le spunea, este că [00:16:40] tinerii de culoare au mai multe probleme pentru că nu [00:16:45] trăiesc cu un tată în casă pe parcursul [00:16:50] copilăriei lor.E o chestie culturală în familiile de culoare din Statele Unite. [00:16:55] Undeva la trei din patru tați, bărbați, pleacă de acasă. [00:17:00] Și îl zicea că ăsta este un motiv pentru [00:17:05] violența lor, pentru lipsa lor... Delinvență. Delinvență. Copilăria [00:17:08] Dumitru Bortun: în stradă [00:17:09] George Buhnici: [00:17:10] Intră chestia asta la libertate de exprimare? [00:17:13] Dumitru Bortun: Intră, dar când [00:17:15] îți dai seama că jignești și pui pe jar o mare [00:17:20] categorie umană, poți să te abții și să spui așa, [00:17:25] există familii americane în care tații lipsesc, nu își îndeplinești [00:17:30] rolul și nu oferă un pattern cultural, un model cultural de [00:17:35] comportament băieților.De aici ies tinerii responsabili, [00:17:40] bărbați care nu pot întemeia o familie și care nu se vor putea purta cum trebuie cu [00:17:45] soțiile și cu copiilor. De ce? Fiindcă n-au un model anterior. Dar nu spui neapărat că-s [00:17:50] negri. Pentru că s-ar putea ca majoritatea să fie într-adevăr din [00:17:55] populația de culoare pentru că se explică [00:18:00] culturalicește.Din cultura lor există [00:18:05] treaba asta, că bărbatul poate să plece când vrea. Dar nu spui. [00:18:10] Pentru că asta se numește responsabilitate. Domnul Bun, și nu este vorba nici de a încălca... Chiar dacă [00:18:15] e [00:18:15] George Buhnici: adevărat statistic? [00:18:17] Dumitru Bortun: Dacă e adevărat statistic, [00:18:20] adevărul nu e niciodată un scop în sine. Un scop în sine e binele. Eu [00:18:25] pot să imaginez o politică adevărului spus în așa fel, într-un [00:18:30] anumit fel, într-un anumit...În un moment, unor anumiți oameni ca să facem bine nu ca să [00:18:35] facem rău. Pentru că ipocrizia aia să știți că am fost sincer. Nu mă ajută cu nimic. [00:18:40] Cu sinceritatea ta ai distrus o familie. Ai înăgrit [00:18:45] imaginea unui părinte fața copilului său. Ai distrus prestigiul unui profesor în [00:18:50] fața elevului. Poți să faci foarte mult rău fiind sincer.Ai spus adevărul [00:18:55] Sau ai spus ce credeai tu că trebuie spus. De acord. Trebuie să ne înfrânăm singuri. [00:19:00] Asta se numește responsabilitate. Adică să fii conștient de consecințele [00:19:05] faptelor tale. Și când zic fapte, zic și acte de comunicare. [00:19:09] George Buhnici: Asta este cea [00:19:10] importantă lecție pe care mi-ați dat-o și mie în vara lui 2022.Da. Că până la urmă cuvintele [00:19:15] contează. [00:19:15] Dumitru Bortun: Da. [00:19:16] George Buhnici: Pe de altă parte însă, comportamentul și afirmația lui Charlie [00:19:20] Kirk, din nou vin după ce pendulul s-a ridicat prea mult în partea cealaltă și am ajuns în situația în care [00:19:25] putem să permitem unor bărbați să se declare femei. Deși, [00:19:30] biologic, sunt masculi. Doar pentru că au decis [00:19:35] dintr-o dată că vor să se declare femei, că vor să umble pe unde sunt femeile și [00:19:40] nimeni nu se opune la această chestie Ca nu-i [00:19:42] Dumitru Bortun: jignească.[00:19:42] George Buhnici: Ca să nu-i jignească. Acea [00:19:45] corectitudine politică de care vorbiți noastră a dus-o la extrema cealaltă. Sunteți de acord că este și asta o extremă? [00:19:49] Dumitru Bortun: Da. [00:19:50] Și sunt de acord că în istorie sunt... Sunt mii de cazuri de idei [00:19:55] bune care au căput pe mâna unor ticăloși și care s-au transformat în [00:20:00] lucruri oribile. Idei bune.Care se degradează în mâna unor oameni [00:20:05] Care nu sunt la înălțimea ideii. A construi o societate [00:20:10] bazată pe reguli de comportament civilizat. Corectiunea asta politică ar trebui tradusă [00:20:15] corect în românește corectiune socială. Fiindcă la ei politic are mai multe sensuri [00:20:20] Aici e sensul de la polis. De la societate De la societate [00:20:25] Deci corecțiune socială să fim corecți unii cu alții, să nu ne umilim, să [00:20:30] nu facem bullying.Ce mi se pare [00:20:32] George Buhnici: mie grav este că de foarte multe ori oamenii care [00:20:35] ajung să facă rău altora, o fac în numele [00:20:40] altor oameni sau altor ființe mai nou care nu sunt de față. [00:20:45] Nu ați observat lucrul ăsta? Da, da da. E interesant. Ne punem noi ca [00:20:50] apărători ai... Ne erijăm în... Protectorii unei categorii defavorizate. [00:20:55] Da atacăm individul, îl luăm individual din mulțime, deci îl [00:21:00] discriminăm pentru că ar face rău unor [00:21:05] clase care nu sunt prezente.[00:21:06] Dumitru Bortun: Dar eu aș vrea să termin ideea pentru că n-am spus [00:21:10] decât jumătate din ea. Mă scuzează că m-am... Nu, nu m-ați întrebat. [00:21:15] Ați făcut completării necesare. Începusem să spun [00:21:20] cum nu trebuie să gândim să nu venim cu argumentul bunui simț pentru [00:21:25] că nu rezolvăm mare lucru. Bunul simț nu poate fi cuantificat și nu este universal [00:21:30] valabil.Difere de la o cultură la altă Însă, pide la cultura [00:21:35] afroamericanilor la cultura albilor protestanți. Și diferă [00:21:40] bunul simț de la cultura în raport cu cultura catolicilor. Deci [00:21:45] sunt culturi în care ceea ce e de bun simț pentru mine, [00:21:50] pentru ei nu e de bun simț. Deci nu bunul simț trebuie să [00:21:55] prevaleze trebuie să prevaleze ideea de bine comun, codificată în [00:22:00] limbaj politic, interesul public.Interesul public ce înseamnă? [00:22:05] Să încerci să iei drept criteriul de evaluare unde ne oprim [00:22:10] cu libertatea de expresie, acolo unde se pune problema [00:22:15] binelui tuturor, dacă nu al tuturor, pentru că e greu de realizat asta, [00:22:20] binele cât mai mult pentru un număr cât mai mare [00:22:25] de oameni. Este criteriul utilitarismului.[00:22:27] George Buhnici: Ok, sau dacă vreți o întorc eu invers, [00:22:30] lucrurile pe care ne-am vorbit de foarte multe ori aici să reducem suferința. [00:22:33] Dumitru Bortun: Să reducem suferința. [00:22:35] Ăsta e criteriul doctrinei utilitariste o doctrină etică, [00:22:40] reprezentatul cel mai important e John Stuart Mill. Are și o carte apărută în limba română [00:22:45] în librării, se găsește utilitarismul.John Stuart Mill asta spune că [00:22:50] ai un criteriu pentru cât mai mulți [00:22:55] oameni. Criteriul ăla pe care îl spune [00:23:00] în Sinedru, marele preot al [00:23:05] Israelului, că e bine să-l sacrifice pe Iisus decât să facă rău unui [00:23:10] popor întreg, era un sofist de fapt pentru că poporul nu murea dacă [00:23:15] ei nu-l crucificau. Însă el pune, argumentul ăsta este, pentru că [00:23:20] Iisus era un singur individ, iar poporul lui Izrael era format din [00:23:25] milioane.Și atunci dă prioritate celor care [00:23:30] sunt mai mulți. Genul ăsta de a gândi însă este salvator în [00:23:35] multe situații, pentru că alt criteriu nu avem. Nu avem criterii absolute pentru bine și rău. [00:23:40] Și atunci ne oprim cu libertatea de expresie acolo ne simțim că facem rău [00:23:45] mai mare. Și atunci haideți să comparăm.Dacă merg pe [00:23:50] discursul urii ăsta creează niște frustrări și [00:23:55] niște replici. Și feedback-ul ăla pozitiv care [00:24:00] amplifica, am mai vorbit despre el, și care poate să se ducă până la război civil. [00:24:03] George Buhnici: Când ziceți feedback [00:24:05] pozitiv este amplificarea urii. E [00:24:06] Dumitru Bortun: amplificare, nu e negativ, adică nu scade. [00:24:10] Iar ăsta, [00:24:15] libertatea de expresie, care poate să fie [00:24:20] deșântată duce la niște jigniri dar nu duce la violență.Și atunci, [00:24:25] care este mai aproape de binele comun? [00:24:30] Discursul urii sau corectul înapolitic? [00:24:35] Înțelegeți cum trebuie să gândim? Dar [00:24:40] corectitudinea [00:24:43] George Buhnici: politică a fost acuzată de foarte [00:24:45] multe ori de conservatori că este un slippery slope, că este alunecoasă, că ne [00:24:50] aduce către alte probleme Lucru pe care îl vedem și începem să venim ușor către Europa, [00:24:55] că se pare că noi nu am învățat din ce s-a întâmplat în Statele Unite și vedem asta acum în [00:25:00] Marea Britanie.Pas cu pas, britanicii simt că au [00:25:05] alunecat, că au ajuns într-un stat care [00:25:10] încearcă să-i controleze, care încearcă să-i forceze cu [00:25:15] migrație excesivă. Pentru [00:25:18] Dumitru Bortun: că ei nu au ajuns la [00:25:20] nivelul de autocontrol. Deci eu când am vorbit până acum, eu [00:25:25] vorbesc idealizând puțin adică idealizând ființa umană ca fiind o ființă [00:25:30] morală care are responsabilitatea faptelor sale și [00:25:35] consecințele științelor faptelor sale și atunci îți pui problema ce e mai rău [00:25:40] corecturile politică sau discursul lor și până la urmă îmi spui că e mai rău [00:25:45] discursul lor, că poate să ducă la război civil.Dar aveți [00:25:50] dreptate că nu toți oamenii sunt capabili de gândirea asta, pentru că gândirea asta de tip [00:25:55] moral este și o gândire mai abstractă. Ori nu toți oamenii își termină [00:26:00] ciclu de formare spirituală Nu-ți rămân needucați pe la jumătatea [00:26:05] drumului, sunt așa zis și neisprăviți. Oamenii ăștia nu pot să gândească moral, nu pot să [00:26:10] se gândească la...De-aia pleacă de acasă și își lasă copiii de [00:26:15] izbeliște, pentru că nu sunt suficient de responsabili, nu [00:26:20] s-au maturizat, nu au intrat în etapa etică a vârstei a vieții, sunt la [00:26:25] vârsta estetică, fac ce le place. Deci genul ăsta de [00:26:30] comportament l-a țăizat bine. Există [00:26:35] și societatea americană, și în societatea [00:26:40] britanică dar la britanici și știu unde batez la evenimente recente, este vorba de [00:26:45] revoltele care au avut loc de curând împotriva [00:26:50] imigranților.[00:26:50] George Buhnici: Despre ele vreau să vorbim acum. [00:26:52] Dumitru Bortun: Da. [00:26:52] George Buhnici: Așadar am văzut [00:26:55] protestele foarte recente cu peste 100 de 100 de oameni în stradă mult peste 100 de mii În [00:27:00] anumite locuri am văzut 100 de mii că se spunea. Important este că au ieșit mult mai mulți în stradă cei [00:27:05] care scandează împotriva imigrației, în timp ce pe [00:27:10] partea cealaltă am văzut puțini oameni la protestele care să protejeze [00:27:15] imigranții.Am văzut inclusiv pancarte de pe tabara cealaltă [00:27:20] destul de greu găsit, care spunea să-i mulțumim Lui Dumnezeu pentru imigranții. Thank God for [00:27:25] immigration, da, și alte lucruri, că mai bine să ne educăm decât să urăm imigranții și așa mai [00:27:30] departe Pe de altă parte ceilalți vin și spun că imigrația a fost scăpată de sub [00:27:35] control și că imigranții abuzează serviciile sociale, că nu vor să se [00:27:40] integreze, că schimbă țesătura socială a Marii Britanii.[00:27:44] Dumitru Bortun: [00:27:45] Domnul Bucnici, să încep tot cu un adevăr banal dar de multe ori [00:27:50] trebuie să plecăm de la lucruri banale ca să construim un argument. [00:27:55] Imensa majoritatea oamenilor nu sunt filozofii [00:28:00] și cetățenii britanici intră în aceeași categorie. Nu fac filozofie [00:28:05] istoriei și nu gândesc din perspectiva unei [00:28:10] istorie a civilizației.Dacă... [00:28:15] Vedeți am citit cu ani în urmă istoria civilizațiilor al lui Arnold [00:28:20] Toynbee. Pe urmă am citit... citit cartea lui Neagos Juvara, teza lui de [00:28:25] doctorat de istoria civilizațiilor. Știți cât e de șocant [00:28:30] când citești așa ceva? Seamănă cu o vizită la [00:28:35] cimitir. După o vizită la cimitir se devalorizează [00:28:40] totul.Nu mai știi dacă merită să te lupti pentru ce te-ai luptat până în ziua de azi. [00:28:45] Când vezi acolo că cimitirul e plin de oameni de neînlocuit. [00:28:49] George Buhnici: Care [00:28:49] Dumitru Bortun: au [00:28:50] fost cineva la viața lor. Și care până la urmă ajungem tot. [00:28:54] George Buhnici: Deocamdată [00:28:55] Ați văzut liderii din BRICS Care își fac planuri pentru încă [00:29:00] 70 de ani Fiecare Și [00:29:02] Dumitru Bortun: ce vreau să vă spun [00:29:05] Are loc o devalorizare A mizelor Pentru care noi trăim [00:29:10] La fel este când vezi istoria La scară mare [00:29:15] Când am citit Neagul Juvara de pildă Faptul că [00:29:20] Atunci când se schimbă o civilizație Cu alta Ajung în [00:29:25] frunte Oameni care nu au nimic de pierdut Care în civilizația trecută Nu [00:29:30] aveau nimic Și sunt primii Care luptă pentru [00:29:35] schimbare Și în mod firesc ajung în frunte Nu te mai miri Că au ajuns [00:29:40] în fruntea României Cei mai bogați oameni Niște oameni neanalfabeți Sau niște [00:29:45] oameni semidocți Deci [00:29:47] George Buhnici: vorbim despre oportuniști Care [00:29:50] neavând nimic de pierdut Și asumă Riscuri pe care oamenii De treabă [00:29:55] Oamenii civilizati, educați Și care au [00:29:57] Dumitru Bortun: un statut socioprofesional La care [00:30:00] țin s-au învățat în el S-au învățat cu avantajele lui Ăia nu milțează [00:30:05] pentru schimbare Și cu timpul schimbarea Îi ia pe sus și ei rămân în urmă [00:30:10] Rămân printre ultimii Și în frunte se trezesc Ăia care nu aveau nimic de [00:30:15] pierdut Când Neagul Juvara face analiză istorică Și arată că de fiecare dată [00:30:20] S-a întâmplat așa Când s-a trecut de la civilizația agrară la civilizația industrială, [00:30:25] acum se trece de la civilizația industrială la civilizația informațională și sunt la același [00:30:30] lucru.Și zic dom'le, gata, am înțeles. Dar [00:30:35] devii mai calm, devii mai zen, înțelegi cum stau [00:30:40] lucrurile, nu te mai înfurii, nu te mai indignezi, nu mai protestezi. Ori acești [00:30:45] oameni care ies în stradă n-au cum să-și dea seama că există o [00:30:50] tendință la nivel civilizațional de [00:30:55] migrarea oamenilor din spre est spre vest și din spre sud spre nord.[00:30:59] George Buhnici: [00:31:00] Și care va fi amplificată [00:31:01] Dumitru Bortun: Va fi amplificată în viitor. [00:31:03] George Buhnici: Și [00:31:03] Dumitru Bortun: ei nefiind [00:31:05] filozofia istoriei nu pot să zic, da, dom'le, așa stau lucrurile, ăsta e trendul. Ies [00:31:10] și-și apără locurile de muncă, își apără fetele ca să nu fie [00:31:15] violate de niște oameni, care vin din alte țări, sau [00:31:20] pur și simplu își apără identitatea domnului București.Pentru că mulți au [00:31:25] problema asta. Sunt de altă religie. Sunt de altă [00:31:30] factură. Ăștia nu putem ști la ce ne aștept de la ei. Și de multe ori e și [00:31:35] ignoranța. Pentru că ce s-a înzblat în București cu [00:31:40] băiatul ăla pognit în față pentru că e diferit și pentru că e [00:31:45] invadatorul nostru, asta vine din ignoranță. O dată tipul ăla de [00:31:50] 22 de ani care l-a pognit în față nu știe că noi nu avem resursă [00:31:55] umană, nu avem forță de muncă pentru aceste joburi și în al lui el nu știe că oamenii ăștia [00:32:00] sunt ori hinduși ori budiști, ori confucianiști [00:32:05] din țării din care vin, în care sunt oameni pașnici oameni care nu fură, [00:32:10] sunt mai cinstizi decât majoritatea românilor.Noi până nu facem [00:32:15] un chilipir, până nu păcărim pe cineva Pe [00:32:17] George Buhnici: da. Cum? Pe medie da. Pe [00:32:18] Dumitru Bortun: medie vorbesc. [00:32:20] Noi avem o rală a foloaselor necuvenite pe care se vede în toate domeniile. De la ăla [00:32:25] care i-aș pagă până la ăla care plăcează la doctorat în loc să [00:32:29] George Buhnici: [00:32:30] muncească el. Corect. Dar e exact ca în trafic, am mai dat exemplul ăsta de foarte [00:32:35] multe ori, unul singur trebuie să iasă din coloană și îl vedem toți.O să ne fugă atenția la [00:32:40] el. Un singur migrant care creează o problemă, la câteva mii, zeci de [00:32:45] mii, noi avem prea puțin într-adevăr Doar pentru câte nevoie este de resursă umană. Dacă stai de vorbă [00:32:50] cu orice antreprenor din țara, s-o să spună că duce lipsă acută de forță de muncă de [00:32:55] orice nivel de calificare.[00:32:56] Dumitru Bortun: Dar noi schimbarăm puțin subiectul. Asta era doar o [00:33:00] paranteză. Problema era că ăsta fiind străin, fiind diferit, fiind de altă religie s-ar [00:33:05] putea să cine știe ce ne facă. Fiindcă noi nu-l cunoaștem. [00:33:10] Documentează-te, interesează-te. [00:33:12] George Buhnici: Ajungem și acolo pentru că România este într-o situație foarte [00:33:15] interesantă.Această comunicare atât agresivă împotriva [00:33:20] imigranților într-o țară care de fapt are mari probleme de [00:33:25] emigrație, nu de imigrație. Este o țară de emigranți, nu în care se imigrează. Până și [00:33:30] ucrainenii. Era un comedian care a făcut o poantă foarte, foarte faină [00:33:35] care spunea că românii sunt atât de [00:33:40] primitori încât sunt mai mulți ucraineni refugiați în Bulgaria decât în România.Ăia [00:33:45] ca să ajungă în Bulgaria să treacă prin România, nu să oprescă, să duc la Bulgari. Bă, și Bulgaria e mai săracă Și [00:33:50] totuși sunt mai mulți ucraineni per total, ca număr refugiați decât în România. Te pun [00:33:55] un pic pe gânduri chestia asta. Ăia nu sunt nici de altă culoare, nici de altă religie. [00:34:00] Merg la următoare întrebare.[00:34:04] Dumitru Bortun: Dumneavoastră, nu [00:34:05] aveți o explicație? [00:34:06] George Buhnici: Ba da. [00:34:07] Dumitru Bortun: Nu suntem așa cum ne place să credem [00:34:10] că suntem. Că suntem toleranți și primitori. Știți cum suntem noi? Suntem ca [00:34:13] George Buhnici: mașinilele pe care scrie [00:34:15] sport. Dacă scrie sport pe mașină mașina aia nu-i sport. N-ar fi [00:34:20] nevoie [00:34:20] Dumitru Bortun: să scrie. [00:34:21] George Buhnici: Exact. [00:34:22] Dumitru Bortun: Deci noi ne punem aceste podoabe că [00:34:25] suntem toleranți.Dar din când în când în [00:34:30] istorie am dovedit că nu suntem. Dumneavoastră știți cât greu s-a [00:34:35] desfințat sclavia în România? [00:34:36] George Buhnici: Am fost ultimii din Europa care am oprit eobagia. [00:34:40][00:34:40] Dumitru Bortun: Da. [00:34:40] George Buhnici: Am [00:34:41] Dumitru Bortun: fost ultimii în Europa care am destinsat robia. Romii erau [00:34:45] robi. Asta sclavacism. Și era sub [00:34:50] presiunea Europei exact cum este acum.Ne spuneau [00:34:55] dacă vreți să vă primim în cadrele noastre și să deveniți europeni, trebuie să [00:35:00] terminați cu mizeria asta care este sclavacism. [00:35:05] Robii domnești, robii mânăstirești, robii boierești. Și toți erau [00:35:10] romi Deci asta nu înseamnă... Și eu [00:35:15] vă spun, am auzit acum câțiva ani, la aeroport eram la otopeni, o [00:35:20] discuție între niște din poliția de aeroport.Ce mă mai [00:35:25] revede că așteaptă și niște oameni acolo să uită și zice ăia sunt oameni, sunt țigani. Deci [00:35:30] această formă de [00:35:35] rasism și această formă de șovinism există încă, dar nu e [00:35:40] recunoscută palpită Știți? [00:35:45] În populația României și în instituții de multe ori Constituțiile statului au [00:35:50] astfel de atitudini.Deci nu. Pământ, gândiți-vă ce am făcut [00:35:55] în timpul celui de-al doilea război mondial vis-a-vis de evrei. Și [00:36:00] multe alte exemple. Nu mai zic ce au făcut [00:36:05] administratorii români în cadrii la ter în timpul ocupației românești de acolo Cu [00:36:10] turții, cu tătarii. Sau-au făcut [00:36:12] George Buhnici: jandarmii în Basarabia. [00:36:13] Dumitru Bortun: Da, jandarmii care [00:36:15] au lăsat o amintire foarte urâtă acolo.Deci toate lucrurile astea scot [00:36:20] la iveală anumite aspecte ale psihologiei românilor de care [00:36:25] nu ne place să vorbim, le băgăm sub covor, dar care îi zbognesc din când în [00:36:30] când. Iată de ce în România nu se simt foarte [00:36:35] bine niște oameni veniți din afară și preferă să se ducă în Bulgaria, de pildă, care [00:36:40] e mai sărac.[00:36:40] George Buhnici: Vin de la festivalul vinului moldovenesc, [00:36:45] pe Kiselev. Acolo am fost în seara asta și [00:36:50] de fapt profesional mă uit la oameni. Am văzut un cuplu de [00:36:55] japonezi cred că era, și un singur tip de culoare. În [00:37:00] rest nu prea am văzut străini. Pe de altă parte ni se tot spune pe social media că [00:37:05] românii habar nu au ce să Frumoasă țară au și ce [00:37:10] frumoasă e coeziunea noastră socială în care nu suntem invadați și care să [00:37:15] ținem să protejăm chestia asta.Din nou, nu sunt sigur [00:37:20] dacă îmi doresc să văd mult mai mult străini, dar nu sunt sigur [00:37:25] dacă avem prea puțini. [00:37:27] Dumitru Bortun: Eu unul m-aș bucura. Eu sunt [00:37:30] unul dintre oamenii care valorizează pozitiv diferența. [00:37:35] Care cred că diferențele sunt o sursă de dezvoltare, [00:37:40] sunt un bagaj. Apropo de cei care scuiau, [00:37:45] ne-a dat Dumnezeu darul ăsta cu imigranții, [00:37:50] pentru că unii îi urăsc și vor să-i trimită înapoi iar alții spun că este un [00:37:55] dar de la Dumnezeu să ai imigranții, să ai în primul rând o forță de muncă pentru anumite [00:38:00] meserici, în al doilea rând să ai o diversitate culturală religioasă.Care e problema? [00:38:05] Care e problema că sunt diferiți de tine? Te sperii atât mult diferența? Te bag [00:38:10] așa în angoasă și în insecuritate și în incertitudine? Iată, [00:38:15] deci, eu cred că oamenii care îi urăsc pe străini sunt [00:38:20] permite să încalcă principiul corectitudinii politice, [00:38:25] am să fiu liber, ca la exprimare sunt minți înguste și suflete [00:38:30] mici.[00:38:30] George Buhnici: Ok. Pentru că noi toți am profitat de pe urma [00:38:35] prosperității și felul în care am fost primiți în multe alte țări. [00:38:40][00:38:40] Dumitru Bortun: Absolut. [00:38:41] George Buhnici: Și totuși, ce face aceste proteste cum am văzut în Marea [00:38:45] Britanie? Nu bag mâna în foc, că nu o vedem unul curând și pe la noi, deși încă o dată, noi nu avem o problemă urgentă, [00:38:50] dar ce face ca aceste proteste să strângă masea atât de [00:38:55] mari?Încă o dată, eu cred că ce-am văzut la Londra e doar începutul. De unde vine chestia asta? Pentru că e prima [00:39:00] dată când auzim că oamenii sunt mai preocupați de migrație decât de economie. [00:39:05] E o chestie de identitate? E o chestie de manipulare prin presă sau de social media? [00:39:10] Și, și, și. [00:39:11] Dumitru Bortun: În primul rând e o problemă de identitate și oamenii sunt [00:39:15] foarte sensibili la problema asta cu [00:39:20] identitatea Cine sunt?Cine suntem noi? Ne raportăm la alții [00:39:25] prin diferențe și vin ăștia peste noi care sunt diferiți și așa mai [00:39:30] departe. Pe urmă este lipsa de cunoaștere. Dumneavoastră [00:39:35] am mai vorbit cred, la dumneavoastră, am vorbit despre sindromul chinezesc. [00:39:40] Eu folosesc expresia asta, expresia [00:39:45] mea. De la distanță tot chinezii sunt la fel.[00:39:50]Seamănă între ei. Dar ia du-te și stai acolo câteva [00:39:55] luni sau câțiva ani că începi să-i deosebești. Îți dai seama ce vârste au. Ce [00:40:00] înseamnă un chinez tânăr un chinez la vârstă mijlocie, un chinez în vârstă bătrân. [00:40:05] Opa, stai că începi să-mi nuanțezi percepția. De ce? Îi [00:40:10] cunosc. Cu cât îi cunoști mai puțin cu atât îi vezi la fel.[00:40:15] Ăsta-i sindromul chinezesc. Păi asta este cu orice alt grup uman. De la [00:40:20] distanță par toți la fel. Îi bagi într-o categorie fiindcă e mai comod mental. [00:40:25] În momentul în care îi cunoști, viața te obligă să faci diferență Între ei, [00:40:30] ce spună Spună bună dimineața îi spun să rămână. Deci trebuie să știu cu [00:40:35] cine am de-a face, încep să vezi diferențele.Eu cred că [00:40:40] o mare parte dintre aceste [00:40:45] mișcări de masă se bazează pe ignoranță. În [00:40:50] altă parte, în altă măsură, se bazează pe grija [00:40:55] pentru identitate și în altă măsură pe manipulare. [00:41:00] Pe faptul că rețelele sociale amplifică. Și atunci ce se întâmplă, [00:41:05] domnul Bunic? Rețelele astea sociale amplifică, știți cum?[00:41:10] Și intensiv și ca amploare, [00:41:15] extensiv. Ca amploare e normal să înțelege toată lumea. Datorită [00:41:20] multiplicării fără limite a mesajelor, o masă [00:41:25] imensă de oameni... [00:41:25] George Buhnici: Poate să afle orice nenorocire Mesajul. Da [00:41:28] Dumitru Bortun: Și poate să [00:41:30] creadă că mai are puțin și ia foc Marea Britanie. Sau [00:41:33] George Buhnici: că usturoiul ăla chiar [00:41:35] este cât roata de la bicicletă.[00:41:36] Dumitru Bortun: Exact. Și cred, pentru că sunt mai mulți. [00:41:40] Și apare acel sofism, acel argument [00:41:45] fals, că dacă și alții zic înseamnă că așa e. Pe urmă... [00:41:50] Știu [00:41:50] George Buhnici: eu pe cineva care a văzut că pământul e plat. [00:41:51] Dumitru Bortun: Da, da, da. Cunosc și eu un caz la Bacău.[00:41:55]Ceva de genul ăsta. S-a [00:42:00] labuzat. S-a labuzat, labuzat labuzat Labuzat, da. Așa. Deci asta este [00:42:05] un aspect. Dar mai e un aspect. Cu cât discuțiile [00:42:10] sunt mai numeroase pe internet, cu atât oamenii [00:42:15] devin mai fanatici cu propriile opinii. Și știți de ce? Noi am mai [00:42:20] discutat la un podcastul meu astăzi. Aici vorbim de paradigme.Ori într-o paradigmă [00:42:25] argumentele sunt circulare. Ele pleacă de la premisele paradigmei [00:42:30] și confirmă întăresc premisele. Și cu cât un [00:42:35] om își dezvoltă mai mult demonstrația și argumentele, cu atât se [00:42:40] luminează mai mult câtă dreptate are. Ca Charlie Kirk. Exact. Exact [00:42:45] cazul ăsta. Și atunci apare... Această circularitate, cu [00:42:50] cât vorbesc mai mult, cu atât mă convinc mai mult.Deci dialogul nu ne unește. Dialogul ne [00:42:55] desparte și mai rău. Este ceea ce se numește, în teoria comunicării, [00:43:00] dialogul surzilor. Fiecare s-au de pe el, nu l-au de pe celălalt. Deci [00:43:05] rețele sociale au dus la o amplificare și ca amploare, [00:43:10] la o adâncime și adâncire a diferențelor și [00:43:15] a opozițiilor ca intensitate.[00:43:17] George Buhnici: Nu durează puțin chestia asta. Durează [00:43:20] E un proces complex. Dar dacă ne uităm un pic în spate aveam rețele sociale de suficient de multă vreme încât să-și făcut [00:43:25] efectul acești algoritmi Într-o competiție acerbă pentru audiență au amplificat lucrurile care [00:43:30] se viralizează, iar apoi au apărut actorii statali care folosesc [00:43:35] aceste narațiuni pentru politica lor externă.Și aici întrebarea este, cum [00:43:40] lucrează aceste narațiuni, cum ar fi narațiunea invaziei a re-emigrării în aceste emoții [00:43:45] colective? Și cine le orchestrează? Credeți că există păpușari sau este doar furia noastră [00:43:50] care ne ocupă pe noi înșine pe toți? Există păpușari [00:43:54] Dumitru Bortun: care [00:43:55] profită de pe urma acestor furii. [00:44:00] E foarte interesant.Are Salman Rushdie, cel care a scris [00:44:05] versetele satanice, are un roman, Furia, în care [00:44:10] face o analiză de mare subtilitate acolo, acțiunea petrecându-se în Statele Unite ale [00:44:15] Americii. Se izizează manifestările de furie în [00:44:20] diferite domenii și pe diferite niveluri sociale. Furia ca stat. [00:44:25] E spirit, ca spirit al epocii de spirit de taim [00:44:30] Putem spune că furia este emoția [00:44:32] George Buhnici: acestei generații?Da, [00:44:33] Dumitru Bortun: da. Asta [00:44:35] demonstrează Salman Rushdie. E tulburător să [00:44:40] ai zis seama că s-a născut o generație sub ochii noștri și din mâinile noastre [00:44:45] furioasă. Știți că prin anii 60 a păruse un [00:44:50] curent în dramaturgia britanică tinerii furioși. Care au scris [00:44:55] niște piese foarte cunoscute la vremea respectivă, Camera în formă [00:45:00] de el, Fiață sportivă, Privește înapoi cu mânie, [00:45:05] Singurătatea alergătorii de cursă lungă, toate astea au devenit filme de mare [00:45:10] artisticitate.Tinerii furioși era [00:45:15] prima repriză. Au urmat repriza a doua, s-au mai calmat, au [00:45:20] urmat Revoluția sexuală, au urmat mișcări despre înțelegi în 68, hippie [00:45:25] și așa mai departe. Hippie care erau pacifiști la bază. Da erau pacifiști, dar tot [00:45:30] pacifismul ăsta lor retragerea din societate era de fapt o reacție de contestare a [00:45:35] societății moștenite la părinților.Ăștia de astăzi nu mă să mai retrag pur [00:45:40] și simplu for să o distrugă, pentru că nu le place ce au primit ca moștenire. [00:45:44] George Buhnici: O parte [00:45:45] dintre ei, că avem și retrași o vedem în Asia, începem să vedem și [00:45:50] la noi, nu știu dacă ați auzit, n-am apucat eu să vă trimit înainte, vorbim mai nou, să [00:45:55] mă ierte cei mai tineri despre the Gen Z stare, adică [00:46:00] chestia asta, atitudinea asta, că orice îl întrebi, când vorbești cu unul mai [00:46:05] tânăr, care a luat un job, se uită așa la tine, fără reacție.The [00:46:10] stare, adică pur și simplu se uită, această mină pietrificată. Poker face. [00:46:15] Poker face. Acest poker face, generația poker face, am putea să-i spună dacă vreți. Deci [00:46:20] avem genul ăsta de retragere orică un fel de revolt orică ar pur și simplu ca plictiseală [00:46:25] ca demotivare sau pur și simplu descărcare completă de emoție după atât de [00:46:30] multă furie cât este amplificată și refuzul [00:46:32] Dumitru Bortun: de implicare emoțională [00:46:33] George Buhnici: da [00:46:35] deci furie și refuz de implicare aici suntem între astea două [00:46:40] ok, toate astea sunt amplificate de tot felul de [00:46:45] influențări care mulți dintre ei se pun în fața oamenilor dar de fapt sunt niște miliardari [00:46:50] de aici spun că luptă acolo pentru interesea oamenilor și Charlie Kirk era finanțat de miliardari nu era nici el [00:46:55] sărac foarte puternic susținut de Elon Musk transportat [00:47:00] sicriul lui de J.D Vance cu Air Force 2 și [00:47:05] asta este doar exemplul ăsta concret dar mai avem oameni foarte bucăți cum a fost pe exemplu că vă [00:47:10] povesteam la un moment dat vorbeam noi despre acel influencer care a venit cu un avion privat la București [00:47:15] să ia un interviu unei candidate la prezidențiale doar dorind să [00:47:20] salveze democrația românească tot felul de influențări în ăștia parașutați cu foarte mulți bani [00:47:25] de ce credeți că acești miliardari folosesc aceste [00:47:30] narațiuni în acest mod și acești algoritmi împotriva oamenilor [00:47:35] ce [00:47:35] Dumitru Bortun: se iunește pe ei Pe [00:47:40] evanghelicii albi din Middle America parcă de [00:47:45] mijlocul Americii Și pe mari miliardari care vin din aceste [00:47:50] industrie de vârf.[00:47:51] George Buhnici: Așa. [00:47:54] Dumitru Bortun: [00:47:55] Doctrina acceleraționistă. Se numește așa pentru că pleacă de la... [00:48:00] Se duce în multe direcții, dar pleacă de la un trunc comun. De la [00:48:05] constatarea că istoria s-a accelerat și că [00:48:10] ritmul de evoluție tehnologică e atât de mare [00:48:15] încât societatea nu mai face față nu mai ține ritm. Și atunci, [00:48:20] marii reprezentanții ai firmelor tehnologice [00:48:25] vor să limiteze democrația, pe care o simt [00:48:30] înceată, birocratizată o simt că nu ține pasul cu [00:48:35] inovarea tehnologică și domeniul cu care sunteți foarte [00:48:40] familiari, că lucrați în domeniul ăsta și promovați, progresul [00:48:45] tehnologic, bine faceți, dar ei spun așa că democrația este un [00:48:50] regim politic cronofag.Știți? [00:48:53] George Buhnici: Că ține pe loc. [00:48:55][00:48:55] Dumitru Bortun: Mănâncă timp Și până când [00:49:00] ajungi să iei o decizie, a trecut, a zburat [00:49:05] gaia cu mațul. Nu mai ai timp. [00:49:10] A zburat momentul în care trebuia luată decizia Și să [00:49:15] acumulează o serie întreagă de blocaje care până la urmă să intră în criză și ei vor să [00:49:20] deblocheze chestia asta. [00:49:21] George Buhnici: Pentru că se văd într-o competiție cu alții care fac același lucru.Da. [00:49:25] Și vor să... [00:49:26] Dumitru Bortun: Toți ăștia care sunt în jurul lui Trump și [00:49:30] care finanțează MAGA, mișcarea asta, [00:49:35] America Great Again, sunt ăștia, [00:49:40] acceleraționiști. Ei se întâlnesc foarte bine cu aceștii [00:49:45] evanghelici albi din Middle America pentru că și pleacă de la ideea că s-a accelerat [00:49:50] și că dacă vrem să accelerăm, dacă e bine că [00:49:55] s-accelerează, pentru că vine...Mai repede Iisus. A doua venire a lui Iisus să se apropie mai [00:50:00] repede. Și atunci ei au intrat în administrație în politică [00:50:05] în școli, vor să intre peste tot, au teoria celor 8 munți. Nu [00:50:10] știu dacă știți vorbesc cu cei care ne urmăresc, dumneavoastră știți că în [00:50:15] Vechiul Testament există un simbol al muntelui, muntele Sinai, în care [00:50:20] Dumnezeu vorbește cu Moise și îi dă cele 10 [00:50:25] porunci, cele două table cu cele 10 porunci, există [00:50:30] muntele Tabor, există muntele Templului, sunt mai multe munți sfinți [00:50:35] care au o simbolistică foarte puternică pentru [00:50:40] iudaism pentru creștinism.Deci pentru iudeocrăștini, [00:50:45] aceștia evanghelici spun că îi trebuie să cucerească opt munți. Un munte [00:50:50] este administrația, alt munte este învățământul educația în [00:50:55] general, alt munte este sănătatea și trebuie să aibă oameni peste tot. Și [00:51:00] ăștia toți trebuie să accelereze și să țină ritm cât mai mult și s-au [00:51:05] întâlnit în foarte multe obiective, printre care cel antidemocratic, cu oamenii [00:51:10] de afaceri cu mari businessmen.Iată de ce se întâmplă în America. Se [00:51:15] dă peste cap o întreagă tradiție și un întreg mecanism de [00:51:20] evoluție socială. Și totul de la tehnologie, [00:51:25] domnul Bucnici. Cum adică de la tehnologie? Păi întotdeauna a fost așa Karl Marx [00:51:30] a vorbit în alți termeni, dar el spunea așa, forțele de producție determină tipul de relație de [00:51:35] producție.Și a vorbit de legea concordanței, între forțele de producție și relații de producție Ce sunt forțele [00:51:40] de producție? E tehnologia. [00:51:41] George Buhnici: Eu sunt de acord că e tehnologia, dar ce adaugă [00:51:45] marxistile în iniște este că, faimoasa zicere, că nu există câștig fără [00:51:50] ca cineva să-și fost furat. Și în cazul ăsta oamenii munce Nu, [00:51:53] Dumitru Bortun: e pe [00:51:55] altă linie, e pe altă direcție.În ceea ce plăcește mecanismul evoluției sociale În mecanismele de [00:51:58] George Buhnici: producție există un [00:52:00] asupritor care ia roadele acestei productivități de la oamenii muncii și nu [00:52:05] distribuie Știu [00:52:05] Dumitru Bortun: dar nu asta contează acum. Contează ce spuneam că ei spun că modurile de producție sunt [00:52:10] schimbate. Din cauza evoluției tehnologice.[00:52:13] George Buhnici: Așa. [00:52:13] Dumitru Bortun: Că [00:52:15] atunci când mijloacele de producții erau atât rudimentare încât trebuia să ne [00:52:20] ajutăm noi între noi, era comuna primitivă, după care s-au mai [00:52:25] evoluat mijloacele de producții, dar atunci nu erau suficiente pentru [00:52:30] ca toată lumea să stea și să producă, fiindcă nu erau mașini. Și atunci jumătatea din [00:52:35] omenire a fost transformată în sclavi.Și jumătatea au devenit stăpâni de [00:52:40] sclavi. Și au folosit păștea păstă unelte. Unelte vorbitoare cum [00:52:45] definește sclavul Aristotel. Un altă vorbitoare. O dată cu o [00:52:50] revoluție industrială apar mașinile. Opa, în momentul ăsta omul devine [00:52:55] conducător al mașinii, dar mașina face efortul în locul lui. Să termină cu [00:53:00] sclavia, apare capitalismul.Deci toate lucrurile astea sunt trase de [00:53:05] dezvoltarea tehnologică. [00:53:06] George Buhnici: Păi da dar tehnologia despre care ne-ați vorbit și care duce la această [00:53:10] tensiune, este cea care a redus cel mai mult suferința pentru toată planeta. [00:53:14] Dumitru Bortun: Eu n-am spus [00:53:15] că e rea. Eu explic de ce se întâmplă. Se întâmplă această mare transformare [00:53:20] socială în America, ea fiind vârful de lance al civilizației occidentale, se întâmplă [00:53:25] întâi la ei.[00:53:25] George Buhnici: Se [00:53:25] Dumitru Bortun: va întâmpla și la noi. Este vorba de aceste schimbări [00:53:30] produse de progresul tehnologic. Într-adevăr accelerat. [00:53:33] George Buhnici: Trebuie să mai gândiți la asta, [00:53:35] pentru că m-ați pus un pic pe gânduri. [00:53:36] Dumitru Bortun: Da, mai meditați. [00:53:37] George Buhnici: Mai dați un pic de gândire. [00:53:39] Dumitru Bortun: Asta nu [00:53:40] înseamnă că nu trebuie să promovați progresul tehnologii. Promovați-i Dar promovați-i în acea [00:53:45] paradigma [00:53:47] George Buhnici: utilitarismului.Da. Eu la asta mă uit. Spre binele [00:53:50] cât mai mari, pentru cât mai [00:53:51] Dumitru Bortun: mulți. [00:53:52] George Buhnici: Mâi la ceasul de la mâna noastră, care vă poate anunța când [00:53:55] aveți probleme de puls. Da, [00:53:56] Dumitru Bortun: exact. [00:53:56] George Buhnici: E nevoie de [00:53:57] Dumitru Bortun: așa ceva. Da, e un câștig. [00:53:58] George Buhnici: Dar nu putem să-l lăsăm pe [00:54:00] băiatul care deține compania aia să-și pună președinte. [00:54:03] Dumitru Bortun: Să ne pună șeful. [00:54:05] Exact.Pentru că el are companie, e lăudabil, dar nu îl a ales nimeni. [00:54:10] Exact. [00:54:10] George Buhnici: Bun. Revenim către România. România trece la [00:54:15] sfârșitul anului trecut prin anularea alegerilor prezidențiale, apoi vin valurile de proteste și o campanie [00:54:20] rerulată sub umbra acestei ingerințe ruse, despre care vorbim inclusiv în [00:54:25] Moldova cum și în alte locuri.Avem rețele pro-Kremlin și conexiuni [00:54:30] moldovene, inclusiv rețeaua SHORE, despre care aflăm tot mai multe zile la acestea prin cei care urmăresc foarte, [00:54:35] foarte interesant câte informații se laiveau în ultima perioadă despre această rețea SHORE, care [00:54:40] operează și la noi, care au amplificat Narațiuni peste tot, Facebook, Telegram și așa mai departe, [00:54:45] inclusiv mesajele anti-UE, dar și anti-migrație, despre care vorbeam puțin mai devreme.[00:54:50]Acum, întrebarea este. Revin un pic și aș vrea să [00:54:55] închidem această discuție Înțelegem că există aceste forme de manipulare și mult [00:55:00] o să zică, iarăși începe să vorbească buhnici de troli ruși. Dar credeți că există o [00:55:05] legătură între discursul anti-imigrație în România, o țară de emigranți nu de [00:55:10] imigrație, care să fie folosite de aceste rețele de [00:55:15] propagandă rusești?[00:55:16] Dumitru Bortun: Da. Scopul final [00:55:20] al propagandei rusești este dezmembrarea Uniunii [00:55:25] Europene, care reprezintă un mare obstacol din punct de vedere [00:55:30] comercial, tehnologic, economic, politic. Și [00:55:35] pentru asta trebuie să întoarcă popoarele astea [00:55:40] needucate din fosta zonă comunistă, [00:55:45] care au ieșit de curând din regimuri totalitare sau dictatoriale, să [00:55:50] le întoarcă împotriva Uniunii Europene.Și n-ai cum să-i [00:55:55] întorci decât spunându-le ce răi Uniunea Europeană, ce răi sunt [00:56:00] birocrații de la Bruxelles, ce lucruri relevă. Trebuie să le [00:56:05] dezvolți și mândria de a fi români sau de a fi bulgari [00:56:10] să dezvolți identitatea lor naționalistă, suveranistă, să le [00:56:15] propui suveranitate în condițiile în care o lume întreagă să devine [00:56:20] interconectată.Ei propun suveranitatea să rămași răul de tot în urmă. [00:56:25] Ca evoluție istorică Ei nu pricep în ce epocă ne aflăm, dar lucrează [00:56:30] cu materialul clientului. [00:56:31] George Buhnici: Ei vor să aibă telefoane produse în străinătate, internet, să se [00:56:35] uită să vadă, să aibă lumea să aibă o fereastră către lume aici? [00:56:37] Dumitru Bortun: Da, dar asta e tehnologie.Nu este [00:56:40] o imagine despre procesul istoric. Ei habar n-au că a existat [00:56:45] o epocă feudală, că a existat o epocă modernă că noi suntem în postmodernitate. Nu [00:56:50] au poziționat. Și gândesc că a nevăd mediul. [00:56:53] George Buhnici: Au acest fallacy că [00:56:55] poți să păstrezi, să stăm cu toții în ie și în costum popular, dar înconjurați de toate [00:57:00] fructele globalizării.[00:57:01] Dumitru Bortun: Da. Exact cum era în Iran la Revoluția lui Khomeini. Mi-a [00:57:05] spus cineva care a fugit de acolo. Era la noi în țară era studentul meu la [00:57:10] arhitectură. Și mi-a spus că marea majoritate, 80% [00:57:15] erau analfabeți, dar aveau televizor color în bordeile lor [00:57:20] acolo și câte un calașnicov dat de ruși. Așa s-a făcut Revoluția [00:57:25] musulmană.Ca la [00:57:25] George Buhnici: noi. Toată lumea are câte un smartphone și opinie pe TikTok. Și ei [00:57:29] Dumitru Bortun: [00:57:30] analfabetiți funcționă. Și [00:57:31] George Buhnici: totuși, atinge niște anxietăți, așa cum am mai auzit [00:57:35] lucrul ăsta, propaganda folosește anxietăți reale. Lucrează cu materialul [00:57:40] clientului. Piața muncii de identitate Mi-ați vorbit, servicii [00:57:45] publice. [00:57:45] Dumitru Bortun: Păi orice schimbare, domnul Bucurniciu orice schimbare creează anxietate.Prima este să [00:57:50] ești pregătit Sufletește de schimbare? Ești pregătit ideologic? [00:57:55] Ai niște idei care justifică schimbarea? Ți-a spus vreodată cineva că singurul absolut [00:58:00] care există în lume e schimbarea? În lumea de azi, [00:58:05] în lumea de aici, singurul lucru absolut e schimbarea. Restul e relativ, [00:58:10] pentru că totul se schimbă.Numai în cer există cineva care nu se [00:58:15] schimbă. Dumnezeu. Și-o și spune în Maleachi, unul dintre [00:58:20] cei mai interesanții profeți mici spune, eu nu mă schimb. [00:58:25] Eu sunt Dumnezeu nu mă schimb. Deci el e reperul fundamental pentru [00:58:30] noi ca să știm când ne schimbăm, când nu. Avem un reper fix, Dumnezeu [00:58:35] cu legile lui, cu legea morală, cu legea sanitară, cu tot ce [00:58:40] știm, discursul despre fericiri de pe munte.[00:58:45] Deci toate lucrurile astea să [00:58:50] înțelegem cred foarte bine când ai o cultură a schimbării [00:58:55] Și tu îți dai seama că trebuie să faci parte din schimbare, să ții pasul cu schimbarea, că dacă [00:59:00] nu-ți place schimbarea sau nu înțelege problema ta, nu e problema schimbării și că nimeni nu e de [00:59:05] vină. Tu trebuie să ții pasul cu ea.Dacă ai niște copii pe [00:59:10] care nu-i mai înțelegi e problema ta, trebuia să ții pasul cu ei și să înveți și [00:59:15] tu de la copiii tăi, nu doar Ei de la tine Pentru că tu le predai Ce se învețe de [00:59:19] George Buhnici: la [00:59:19] Dumitru Bortun: tine? Păi [00:59:20] ce se învețe de la tine? Ce era sub Ceaușescu? Să le bați, îi bați [00:59:25] la cap că era mai bine înainte sub Ceaușescu?Era mai bine pentru tine că era mai tânăr. Pentru ei n-ar fi [00:59:30] mai bine. Deci toate înapoierile astea ale noastre, [00:59:35] încetinea, inerția de a ne schimba, frica de a ne schimba, comoditatea. [00:59:40] Sunt multe ori care ne țin în loc să nu ne schimbăm. Și începem să înjurăm [00:59:45] schimbarea. Suntem împotriva ei. Și respectiv împotriva progresului [00:59:50] tehnologic, împotriva integrării transnaționale și împotriva [00:59:55] Uniunii Europene.Și ăștia atât așteaptă. Să ne întoarcă împotriva Uniunii Europene. [00:59:59] George Buhnici: Mi s-a [01:00:00] părut maxim când am văzut-o pe Madame Șoșoacă în căruță. Nu și-a căzut [01:00:05] imaginea. Cântând într-o căruță. [01:00:06] Dumitru Bortun: Dar face pe autochronista. [01:00:10][01:00:10] George Buhnici: Așadar avem partii de care au învățat să folosească chestiile astea. [01:00:15] Și folosesc toate acestea anxietate Și le transformă în capital politic.Pe de altă parte [01:00:20] avem și o coaliție la putere Care repetă toate greșelile pe care le-au făcut și alte [01:00:25] coaliții de voință. Din mai multe țări europene. În care ne strângem împreună pentru [01:00:30] interesul public. Nu mai face nimeni o poziție reală. Și atunci singurii care capitalizează [01:00:35] cine sunt. Exact cum s-a întâmplat în Germania.Că și Frau Merkel era într-o alianță [01:00:40] mare de tot acolo la putere. Multă vreme n-a deranjat-o nimeni. A avut [01:00:45] niște mandate foarte lungi și foarte liniștite. Era [01:00:48] Dumitru Bortun: chiar o liniște [01:00:50] suspectă. Știți cum se spune în literatură? Liniștea dinaintea furtunii. Asta era. [01:00:55][01:00:55] George Buhnici: Și acolo unde nu există opoziție, nu există dezbatere, democrația nu este vie, [01:01:00] se ridică întotdeauna extremiștii.Și acum vedem același lucru la noi. Am avut USL [01:01:05] până recent. Eu o-i zic USL, acest PSD-PNL, care acum este [01:01:10] în continuare mângăiat pe creștetă de președintele nostru Nicușor [01:01:15] Dan. Și vedem cum crește de la o zi la alta. Săptămâna asta a ieșit un [01:01:20] sondaj că coaliția de la putere mai are procente puține în [01:01:25] față În condițiile actuale.[01:01:27] Dumitru Bortun: E vreo 4%. [01:01:30] Vreau să vă spun că m-am gândit la aspectul ăsta. Am [01:01:35] trei recomandări, trei soluții. În primul rând ar [01:01:40] trebui să descurajeze statul și chiar să interzică dacă e cazul, [01:01:45] discursul urii Și să o facă până nu va fi prea târziu. [01:01:50] Atenți, unde discursul urii. O să-mi zic, da, dar asta nu e restrângerea libertății de [01:01:55] expresie?Ba da. Dar trebuie făcut. Și am să vă povestesc o [01:02:00] poezie lăsată moștenire de Martin [01:02:05] Niemöller, un pastor luteran din Germania, Care [01:02:10] a trăit 92 de ani, a murit în 1984, a supraviețuit la mai multe [01:02:15] lagăre naziste. Și își se spune în nume alături. Foarte interesan

Nevěra kdysi bývala komickou zápletkou filmu, dnes však dokáže rozložit celou rodinu, ne-li několik pokolení. Rakouský filozof Robert Pfaller v tom spatřuje symptom širší kulturní proměny: od komediálního paradigmatu jsme přešli k paradigmatu tragickému. Nejde přitom jen o film či divadlo, ale o převládající styl v politice, umění i mezilidských vztazích. Vládne patos, extrém a vážnost – a možná právě tím společnost maskuje svou nedůvěru v sebe samu, svou nejistotu přehlušovanou okázalostí a velkými slovy.Komedie podle Pfallera není odlehčující zábavou, nýbrž cvičením kultury ve schopnosti unést štěstí. Kdo se směje, ten na chvíli vystupuje ze své sebestřednosti – z onoho sevření, které Sigmund Freud chápal jako projev pudu smrti, vůle k zakrnění. Smích drobnými impulsy vyvazuje člověka z tragické vážnosti, z nutkání hledat smysl právě v ní, a otevírá cestu k radosti.Komedie je tak pro Pfallera nejen estetickým žánrem, ale i etickým a politickým gestem, možná dokonce formou života. Není útěkem před vážností, nýbrž nejvyšší formou věrnosti životu samému. Ale opravdu jsme dnes společností, která se víc bojí radosti než bolesti?KapitolyI. Úpadek komedie v dobách „multikrizí“ [úvod až 17:00]II. Společný zrod tragédie a demokracie [17:00 až 37:55]III. Poprvé Nietzsche o tragédii, podruhé Marx o komedii [37:55 až 57:50]IV. Komedie a její etika rozkoší [57:50 až konec]BibliografieGiorgio Agamben, Pulcinella: Or Entertainment for Children, přel. Kevin Attell, 2. vyd. London: Seagull Books, 2018.Aristotelés, Poetika, přel. Rudolf Mertlík. Praha: SNKLHU, 1962.Daniel Kaiser, „Vy lidé z postkomunistické Evropy jste dospělejší než my“, in: EchoPrime, 4. ledna 2018, https://www.echoprime.cz/a/SjN39/vy-lide-z-postkomunisticke-evropy-jste-dospelejsi-nez-my.Tom Lanoye, Het drama van de tragedie, Amsterdam: Athenaeum – Polak & Van Gennep, 2025.Tereza Matějčková, Lekce Giorgia Agambena: Jak vládnout strachem, in: Pravda neexistuje?, č. 41, https://www.forendors.cz/p/8f8e5cf22f45aea8ec02272e1f67f47a, příp. https://www.echoprime.cz/a/HP8RX/jak-vladnout-strachem-lekce-giorgia-agambena.Friedrich Nietzsche, Tak pravil Zarathustra: kniha pro každého a pro nikoho, přel. Otokar Fischer, Praha: Rybka Publishers, 2018, „O svobodné smrti“.Robert Pfaller, Das Lachen der Ungetäuschten: Die philosophische Würde der Komödie, Frankfurt am Main: S. Fischer, 2025.

Kierkegaard a fost un filozof danez din secolul al XIX-lea considerat părintele existențialismului. Iar eu sunt un filosof român din secolul al XXI-lea, considerat părintele sexistențialismului aaahaahahaha. Scuze. Chiar îmi pare rău. Promit că e un episod serios. Invitați speciali: Gigi Becali, fitfluencerița din Bali, MPK, Cel mai Mare Socru Ever - Socrate, și Nesimțitul de David (bă da' chiar de-o nesimțenie cruntă, nu că oi fi eu vreun înger).00:00 Intro01:43 Problema libertății = problema existenței03:51 Căsnicia - caznă sau fantasmă?07:15 Bye bye alegere morală fundamentată rațional09:41 (mic rant despre traducere)11:23 (mulțumiri)12:44 Viața lui Kierkegaard23:39 Scriitura lui Kierkegaard (comunicare indirectă)37:09 Scurtă istorie a logicii existenței (Aristotel vs. Hegel)47:37 Cele două forme de existență: Viața estetică52:55 Cele două forme de existență: Viața etică58:25 OutroSupport the showhttps://www.patreon.com/octavpopahttps://www.youtube.com/channel/UCC91fciphdkZyUquL3M5BiA

Piše Silvija Žnidar, bereta Igor Velše in Lidija Hartman. Svetlano Slapšak obče bralstvo pozna kot vsestransko ustvarjalko, v prvi vrsti morda najprej kot neutrudno preučevalko antike, ki jo raziskuje s pomočjo različnih ved, kot so antropologija, zgodovina in literarne vede. Na to temo je objavila številne znanstveno podkovane knjige, med drugim Antično miturgijo, obširno in izvirno študijo grško-rimskih mitov, poglobljeno pa se je lotila tudi manj izpostavljenih topik oziroma fenomenov znotraj antike, o čemer pričata denimo publikaciji Zelje in spolnost ter Volna in telo. Svoje pero pa avtorica že dlje časa preizkuša tudi v literarnih vodah, njena zadnja romana imata naslov Kje smo? in Šola za delikatne ljubimce. Dela, ki jih piše, se ne ponašajo zgolj z znanstveno podkovanostjo na eni strani in izdelano pisavo na drugi, pač pa nosijo v sebi tudi izostren socialni čut, posebno humanistično težnjo po izpostavljanju in razgaljanju represivnih sistemov in njihovih odvodov v zgodovini. V obsežnem delu Hetera in filozof: Iz zgodovinske antropologije svobodnega para je piska skozi feministično študiozno prizmo po vzoru Simone de Beauvoir dregnila v samo osrčje antične patriarhalne strukture, za katero lahko trdimo, da se je ohranila vse do danes, in sicer dekonstruira zakonsko heteroseksualno zvezo oziroma družino. Pri tem jo, kot lahko razberemo iz poimenovanja raziskave, zanimajo odkloni od le-te, torej svobodnejše prakse ljubezni. Osrednja lika tega diskurza ali zgodbe sta hetera, izobražena kurtizana in filozof, ki se znajdeta na specifičnem mestu v družbi, kot zapiše Slapšak, »blizu roba družbe, ona po nuji, on po izbiri«. Tej dvojici je skupna mobilnost na »trgu dela«, saj mora tako kot kurtizana tudi kakšen filozof že v 5. stoletju pred našim štetjem, se pravi že v času atenske demokracije, ponujati svoje intelektualne zmožnosti v zameno za plačilo. Avtorica nam takšno zvezo oziroma potencial le-te demonstrira kot subverzivno gesto, ki rahlja rigiden in nasilen družbeni red, saj se ta odnos ne osredotoča na reprodukcijo in ohranjanje normativnih, tradicionalnih vrednot, ampak naj bi temeljil na tovarištvu, solidarnosti in zavezništvu, recipročnem in fluidnem prepletu dveh intelektov, pri čemer naj bi v tem odnosu do večje svobode prišla tudi ženska. Namreč: »Grška družbena ureditev, še zlasti demokratična v Atenah, je temeljila na popolni izključenosti žensk iz javnega in političnega življenja«. Morda bo bralstvo nekoliko presenečeno, ker bo izvedelo relativno malo o dejansko obstoječih parih hetere in filozofa, in tudi nastanek svobodnejše zveze ni podrobno predstavljen ali analiziran. Temu se seveda ne gre čuditi, primarni pisni viri o takšnih razmerjih so zelo skromni. A avtorica študije razprostira širšo antropološko-zgodovinsko sliko vsakdanjika »starodobnikov«, v katero vključuje tudi precizno in kritično branje mitov, filozofskih besedil, umetniških del in seveda antičnega leposlovja, pri čemer kreativno in imaginativno razmišlja oziroma sklepa o možnih dejanskostih para, o njunih položajih od atenske demokracije prek helenizma do krščanstva, o spremembah, ki jih je vnesla redefinicija ljubezenskega odnosa. Eden izmed najbolj vznemirljivih primerov v knjigi je zveza med Apsazijo in Periklom, ki ga sicer poznamo bolj kot državnika. Hetera in filozof je delo izredne eruditske širine, ki po eni strani razgalja patriarhalne vzorce atenske oziroma starogrške kulture, izpostavlja konzervativnost mislecev, kot je Aristotel, ki je verjel, da so ženske nižja bitja, preučuje mite, ki so polni brutalnega nasilja do žensk, in so kot taki vplivali tudi na javni diskurz in strukturiranje spolnih vlog, po drugi strani pa se fokusira na zgodbe o ženskah, ki so si izborile drobtinice svobode oziroma vsaj možnost individualnega akterstva, izpostavlja filozofe in pisce, ki so bili, kot Platon in Aristofan, ženskam bolj naklonjeni, ter opozarja na pestrost mitologije, ki je vsebovala seveda tudi like iznajdljivih, premetenih, samosvojih žensk. Učili so nas, da so mitologije načini, kako so si ljudje razlagali svet. A kot poudarja Svetlana Slapšak, je »snovanje mitoloških zgodb imelo včasih zelo preproste ideološke cilje, denimo da prikrije in minimalizira dejanske dogodke in odnose«. Tudi mitologija je tako lahko služila kot sredstvo za izvajanje represije, upravičevanje arbitrarnih norm, a kot vsaka zgodba ima tudi mit drugo, kreativnejšo, subverzivnejšo plat. Avtorica nas z veščo in dinamično pisavo, ki presega suhoparen znanstveni diskurz, potegne v živahen, kontrasten antični svet, pri čemer ob stvareh, ki jih nekako že poznamo iz zgodovine, spoznamo kup zabavnih dejstev iz vsakdanjika določenih skupin in posameznikov, z zanimanjem spremljamo njihove rituale in tako dalje. Tako izvemo, da si po pričeski lahko ne le prepoznal filozofa, ampak tudi ugotovil, kateri šoli pripada, ali da je obstajalo več vrst prostitutk, med katerimi so bile hetere najbolj »prestižne«, namenjene pretežno aristokraciji in »užitkom«, pornai pa so bile za »navadne smrtnike« in za zadovoljevanje »potreb«. Morda presenetljiv, a relevanten je tudi podatek, da je bila ginekološka vednost v antiki že precej napredna, zatrlo pa jo je nato krščanstvo, ki je demoniziralo žensko telo. Za literarne sladokusce bo še posebej dragocen pretežno zadnji del knjige, ki se loteva raziskovanja heter kot žanra. Med drugim razčlenjuje antični ljubezenski roman, ki je dlje časa veljal za ženski roman, nekaj literarno »manjvrednega«. Vendar pa, kot pronicljivo pokaže Svetlana Slapšak, je vseboval pomembne nastavke za razumevanje novega koncepta ljubezni. Lahko bi rekli, da avtorica knjigo Hetera in filozof zaključi z najbolj intrigantno in inovativno vsebino. Seveda je celotna knjiga polna fascinantne vednosti in razmišljanj, morda se le kdaj za kratek čas izgubimo zaradi tematskih digresij oziroma preskokov, kjer avtorica eno linijo »pripovedi« prekine z drugo. Celostno doživetje knjige je posebno, saj se nenehno prepletajo niti zgodovinskih pričevanj, mitologije in literature, a vsekakor to ni moteče. Kvečjemu pokaže na pestrost nekega obdobja, na zgodbenost in plastovitost zgodovine same.

Continuăm seria despre secolul al XIX-lea cu o perspectivă asupra momentului Charles Darwin în istorie. Vorbim despre impactul pe care l-a avut excluderea lui Dumnezeu din povestea despre istoria planetei și istoria noastră dar și despre cel mai simplu mod de a avea succes la gagici: colecționarea obsesivă de gândaci și scoici. Invitați speciali: Charles Lyell, doamna de la aprozar, Thomas Malthus (tipul care n-ea certat că nu ne stau nădragii pe noi) și, desigur, Hannah Arendt. 00:00 Intro03:55 Pe când Aristotel dădea bărcuțe06:45 Da' oscioarele? (despre fosile)09:04 Vârsta pământului11:53 Uniformitarianismul13:50 Lamarkismul (nu "Lamarkianismul" cum am zis)17:56 Viața lui Darwin21:49 Argumentul creaționist22:49 Călătoria pe HMS Beagle24:50 Observații cruciale pe Galapagos28:48 Influența lui Malthus32:54 BINGO!35:28 Russell Wallace - al doilea Darwin38:52 Impactul teoriei lui DarwinSupport the showhttps://www.patreon.com/octavpopahttps://www.youtube.com/channel/UCC91fciphdkZyUquL3M5BiA

Slovenci Grčijo dobro poznamo in imamo radi, takoj za Hrvaško je naša druga najbolj priljubljena počitniška destinacija. Vendar običajno obiščemo katerega od številnih grških otokov, morda še Atene, Solun in Peloponez. Bolj vzhodno, proti polotoku Halkídika, zanese predvsem poznavalce in tiste, ki znajo ceniti manj oblegane, a prav tako zelo lepe plaže in vedno zeleno naravo. Vzhodna Halkídika je raj za ljubitelje pohodništva in zgodovine, tu je bil rojen veliki mislec Aristotel, mnoge privabijo tudi skrivnostni samostani na polotoku Mount Athos. Zadnjih 15 let pa v tem času na Vzhodno Halkidiko vabi tudi kulinarični festival Kouzina. Pretekli konec tedna so program festivala namenili medu in ob svetovnem dnevu čebel jih je skupaj s slovenskimi čebelarji obiskala Andreja Čokl.

Piše Simon Popek, bere Igor Velše. Naključje je hotelo, da sta se na slovenskih knjižnih policah skoraj hkrati pojavili knjigi, ki s sorodnim poglobljenim poznavanjem obravnavata številna področja in jih s sintezo povezujeta s številnimi na videz nepovezanimi zgodbami. Roman Siri Hustvedt Kar sem ljubil je klasična literarna fikcija, Matrica fikcije Zdenka Vrdlovca pa je primer žlahtne teoretske razprave. Impresivni deli druži avtorjeva zahteva po pozornem in razgledanem bralcu, v obe deli sta namreč avtorja zamešala nepregledno množico referenc – od filozofije, psihoanalize in umetnostne zgodovine do literature, arheologije, mitoloških zgodb in popularnih kulturnih fenomenov dvajsetega stoletja. Ampak posvetimo se Vrdlovčevi Matrici fikcije, referenčno široko zastavljeni zbirki esejev o podobi, njeni lažnosti, varljivosti, izmuzljivosti in manipulativnosti, pa tudi o zgodovini fikcije. Kot teoretik filma se je Vrdlovec vprašanj fikcijskega in dokumentarnega dispozitiva loteval že v znameniti študiji Lepota prevare, objavljeni leta 1987, v Matrici fikcije pa je zdaj zajel precej širši zamah, saj se v študiji podob med drugim posveča prazgodovinskim jamskim slikarijam, kultu mrtvih, mumificiranim truplom in obraznim maskam v antičnem Rimu, pa motivu dvojnika, optične iluzije oziroma trompe-l'oeila in nenazadnje vlogi ogledal (z motivom Narcisa), od koder potem ni daleč do slikarstva, dagerotipije, fotografije in filma. Filmu se Vrdlovec, dokaj presenetljivo, posveča predvsem v njegovi pionirski oziroma arhaični fazi z začetka dvajsetega stoletja, Matrico fikcije začenja s kratko razpravo o »dveh prvotnih scenah« iz primitivnega obdobja, ko so bile gibljive slike še sejemska zabava za amorfne množice; v dveh serijah iz prvega desetletja zgodovine filma, t.i. filmih z vlaki (s poudarkom na bratih Lumière in Prihodom vlaka na postajo La Ciotat) ter »Peeping Tom« filmčki, ki so demonstrirali izvirni kinematografski voajerizem, je Vrdlovec odkril zametek tega, kar danes poznamo kot igrani, fikcijski film. Kar takoj odpre vprašanje mimezisa, v zvezi s posnemanjem stvarnega sveta pa sta se v antičnih časih spopadla že Aristotel in Platon, čemur avtor v sklepnem delu posveti dobršno mero prostora. Pri tako zahtevnem branju, kot je teorija umetnosti, sta zelo pomembni tudi določena notranja logika in dramaturgija knjige. Pretirana suhoparnost je namreč imanentna številnim teoretskim razpravam, Vrdlovcu pa občasno uspe tekstovna »montažna podob«, značilna za sovjetske avantgardiste izpred stotih let in še posebej za znameniti »efekt Kulešova«, s katerim je zgodnji teoretik montaže dokazoval, da ni pomembno, kako so kadri posneti, temveč kako so montirani – o čemer Vrdlovec razpravlja tudi v Lepoti prevare. Še lepši primer prinaša parafraza oziroma inverzija slovitega montažnega reza v Kubrickovi Odiseji 2001, ki nas iz »sodobnosti«, obdobja dominacije filma, s preprostim preskokom ponese v prazgodovino, med jamske poslikave iz mlajšega paleolitika v Altamiri in Lascauxu, ki so Vrdlovcu dale idejo o »arheologiji podobe« in potovanju nazaj do samega »rojstnega kraja podobe«. Tezo o genezi podobe potrjuje tudi knjiga Georgesa Batailla o Lascauxu kot rojstnem kraju umetnosti. V njej je trdil, da se je homo sapiens ali anatomsko moderni človek rodil prav z umetnostjo upodabljanja, s figuracijo, še več, s figuracijo, ki ne pozna portreta paleolitskega človeka. Človek, homo sapiens, v nadaljevanju zgodovine nato prevzame vodilno vlogo in podobe predrugači po svoje; postane gospodar podob, inovator, kreator, njihov kritik in manipulator. Ker se digitalne podobe 21. stoletja Vrdlovcu zdijo neobvladljive, se jim v celoti odreče, saj meni, da ne sodijo v koncept genealogije podobe. Vrdlovec skratka ostaja v svetu analognih podob in ta svet Matrica fikcije artikulira z svojim značilnim eruditskim zamahom.

Aristotel, eden največjih grških filozofov, v svoji Nikomahovi etiki, v kateri postavlja temelje morale in pravilnega delovanja, obravnava tudi vprašanje medčloveških odnosov. Pri tem v deveti knjigi razmišlja o tem, v čem se prijateljstvo razlikuje od naklonjenosti in ljubezni. Zanimivo je, da njegova opažanja v današnjem času še vedno zvenijo izredno aktualno. Trdi, da je naklonjenost sicer podobna prijateljstvu, a jo lahko »čutimo tudi do neznanih ljudi in skrivaj«, na drugi strani pa se razlikuje tudi od ljubezni, saj »ne občuti napetega koprnenja, ki spremlja ljubezen«. Poleg tega se ljubezen razvije iz medsebojnega zaupanja in bližine, naklonjenost do neke osebe pa se lahko pojavi nenadoma, občuti se površinsko in prav tako hitro lahko tudi mine. Aristotel daje za primer naklonjenost do športnikov in udeležencev na različnih tekmovanjih – ljudje jim namreč zelo hitro postanejo naklonjeni, se nad njimi navdušijo, jim želijo nadaljnjih zmag in uspehov in se veselijo z njimi, čeprav navijači svojih favoritov zelo pogosto sploh ne poznajo dobro in poglobljeno, zlasti pa ne sodelujejo z njimi pri doseganju rezultatov, pač pa jih samo opazujejo. Naklonjenost se torej po Aristotelu pojavi »zaradi kakšne vrline ali odlike, kadar kdo napravi na nekoga vtis plemenitega ali hrabrega človeka ali kaj podobnega«. Je začetno navdušenje, ko menimo, da smo v sočloveku našli odliko, ki jo tudi sami cenimo. Potem Aristotel ugotavlja, da je prav naklonjenost temelj ali začetek prijateljstva, saj morata dva človeka v drug drugem najprej prepoznati vrednost, da bi se sploh lahko razvila bolj poglobljena čustva. Naklonjenost je torej pogoj za prijateljstvo, ni pa dovolj. Kajti če sta si dva človeka »samo naklonjena, si s tem še nista prijatelja – v tem primeru samo želita drug drugemu dobro, vendar ne delata nič skupnega in se tudi ne vznemirjata drug zaradi drugega«. Aristotel hoče reči, da je za nastanek prijateljskih občutkov potrebna neka dejavnost, aktivno preživljanje skupnega časa, ki to vez krepi in poglablja. Prav skupno življenje je tisto, ki naredi bistveno razliko, saj »za prijatelje ni nič bolj značilnega kot prav želja po skupnem življenju«. Če tega ni, kljub vsem dobrim željam ostajamo na distanci in torej na ravni spremenljive naklonjenosti, ki bo prešla, ko v drugem človeku ne bomo več videli vrline ali koristi zase. Za pravo prijateljstvo pa je, nasprotno, značilno, da začetna naklonjenost traja dlje časa oziroma preide v medsebojno zaupnost, ki ne temelji na koristnosti in prijetnosti.

V zadnjih desetletjih se Bližnji vzhod in muslimanski svet soočata z različnimi političnimi, družbenimi in ekonomskimi izzivi, vključno z vojnimi posegi in okupacijo, ki so posledica vmešavanju tujih sil v regijo. Bližnji vzhod se pogosto označuje za »sektaško« regijo, medtem ko se Evropa še zmeraj sooča s pritoki migrantov iz Bližnjega vzhoda in Severne Afrike. Politični in medijski krogi te procese pogosto povezujejo z rasizmom in islamofobijo, v veliko manjši meri pa s strpnostjo in sobivanjem, med zgodovinsko povezanima svetovoma, namreč Evropo in islamom. Za ta dva svetova pogosto uporabljamo dva nasprotujoča si oziroma neenaka pojma, namreč »Zahod« ali »Evropa«, ki označuje zgodovinsko-geografsko področje in pa »islam«, ki označuje versko področje. Po mnenju filozofa Kwameja Anthonyja Appiaha, prva zabeležena uporaba besede za Evropejce kot osebe izhaja iz zgodovine konfliktov. V latinski kroniki napisani leta 754 v Španiji, avtor zmagovalce Bitke pri Toursu imenuje »Europenses«, Evropejci. Torej, ideja »Evropejca« se je najprej uporabila za razlikovanje med kristjani in muslimani. Poleg tega je pri konceptu Zahod zelo težko ločiti njegov metafizični in geografski pomen, saj se je začel uporabljati potem, ko je krščansko-teološko paradigmo izpodrinilo bolj sekularno razumevanje modernosti. Naproti krščanski Evropi se je hitro označilo tako imenovano »ozemlje islama« ali dār al-islām. Moderna ideja o »zahodu« kot kulturni dediščini, pa se pojavi šele proti koncu 19. stoletja. Regija, ki ji pod skupnim imenovalcem pravimo »muslimanski svet«, je problematičen pojem, saj izhaja iz kolonialnega pogleda, ki muslimanske države vidi kot domnevno kulturno-politično enoto. Potemtakem ni presenetljivo, da so številni zahodni učenjaki v svojih diskurzih opredelili islam kot vero, v skladu s prevladujočim krščanskim ali še natančneje protestantskim razumevanjem tega pojma. A glede na to, da sta bila oba svetova med seboj povezana, je skoraj nemogoče govoriti o enoplastni in enodimenzionalni evropski identiteti, namreč judovsko-krščanski. Dejstvo, da Aristotela in Platona ni mogoče popolnoma razumeti, ne da bi poznali tudi klasično arabsko-islamsko filozofijo Ibn Sine ali velike komentarje Ibn Rušda, in da se zlitje neoplatonizma in ideje o enosti Boga v islamu (tawḥīd) kaže tudi v krščanski sholastiki, potrjuje tezo, da sta Aristotel in Platon zaradi izjemnega vpliva, ki sta ga imela na muslimanske filozofe, s filozofskega vidika tudi islamska misleca. In obratno – znanstvena paradigma muslimanskih učenjakov, ki so v srednjem veku predstavili znanstveno metodo in spojili filozofijo in teologijo, so prispevali k nastanku humanizma in renesanse. Tako imenovani Zahodni svet je torej vpet v znanstveno-filozofske strukture islamske misli. Ponovno odkritje grške filozofije in umetnosti v predmoderni Evropi se je zgodilo v prevajalskih centrih, ki so grške filozofe prevajali najprej v arabščino in nato stoletja pozneje v latinščino. V tem smislu je filozofija al-Kindija, al-Farabija, Ibn Sine (Aviccena), Ibn Tufayla, Ibn Rušda (Averroesa), al-Gazalija, in drugih pomembna tudi za razumevanje moderne zahodne filozofije, saj je bila arabsko-islamska filozofija ena glavnih poti, po kateri je celoten Aristotelov opus prišel v Evropo. Potemtakem lahko trdimo, da se splošna zgodovina človeštva ne more zapisati brez prispevkov islamske kulture in filozofije ter vpliva, ki sta ga imela na proizvodnjo znanja v zgodnji moderni Evropi.

Aristotel vede memorarea și reamintirea ca două facultăți diferite, chiar dacă sunt legate între ele. El consideră că persoanele „lente” sunt mai bune în a memora (a reține-n minte) ceva, în timp ce oamenii inteligenți sunt mai capabili să-și reamintească (să recolecteze). Iată ce crede Aristotel despre amintire: „Pentru că, de fiecare dată când cineva își exercită facultatea de a-și aminti, el trebuie să spună în sine: ‘Am auzit anterior (sau am perceput altfel) acest lucru' sau ‘Am avut anterior acest gând'. Prin urmare, memoria nu este nici Percepție, nici Concepție, ci o stare sau afecțiune a uneia dintre acestea, condiționată de trecerea timpului.” ▶LINKURI RELEVANTE: – Videoul original: https://www.instagram.com/p/DBQXSQhKmgg/ – Script: https://www.patreon.com/posts/aristotel-despre-103343764 ▶DISCORD: – Comunitatea amatorilor de filosofie și literatură: https://discord.gg/meditatii ▶DIALOGURI FILOSOFICE: – Română: https://soundcloud.com/meditatii/sets/dialoguri-pe-discord – Engleză: https://www.youtube.com/playlist?list=PLLnaYpeWGNO8IdPaNYNkbJjNJeXrNHSaV ▶PODCAST INFO: – Website: https://podcastmeditatii.com – Newsletter: https://podcastmeditatii.com/aboneaza – YouTube: https://youtube.com/c/meditatii – Apple Podcasts: https://podcasts.apple.com/us/podcast/meditatii/id1434369028 – Spotify: https://open.spotify.com/show/1tBwmTZQHKaoXkDQjOWihm – RSS: https://feeds.soundcloud.com/users/soundcloud:users:373963613/sounds.rss ▶SUSȚINE-MĂ: – Patreon: https://www.patreon.com/meditatii – PayPal: https://paypal.me/meditatii ▶TWITCH: – LIVE: https://www.twitch.tv/meditatii – Rezumate: https://www.youtube.com/channel/UCK204s-jdiStZ5FoUm63Nig ▶SOCIAL MEDIA: – Instagram: https://www.instagram.com/meditatii.podcast – TikTok: https://www.tiktok.com/@meditatii.podcast – Facebook: https://www.facebook.com/meditatii.podcast – Goodreads: https://goodreads.com/avasilachi – Telegram (jurnal): https://t.me/andreivasilachi – Telegram (chat): https://t.me/podcastmeditatii ▶EMAIL: andrei@podcastmeditatii.com

Je rozšířeným předsudkem, že člověk je tvor, který umí mluvit. Dlouhou dobu se přitom na západě vědělo, že mluvit umí jen ten, kdo je ochoten se to učit, i v dospělosti. Proto se do vzdělávání zapojovala rétorika. Kdo se naučil mluvit ve třech letech, zvládl základ. Chce-li někdo skutečně umět mluvit, nezbývá, než se mluvu učit na podruhé v dospělosti – s jiným typem soustředěnosti a na vyšší úrovni reflexe. Ještě ve středověku se musel třeba i lékař vzdělávat v rétorice. Člověk neumí mluvit napoprvé, ale napodruhé. Italský filozof Giorgio Agamben k tomu poznamenává: Člověk není tvor mající jazyk – zoon logon echon –, nýbrž tvor, který o jazyk bez ustání přichází. Nejen zanedbáváním. Již i mírná nepohoda nás může připravit o řeč: hledáme slova, koktáme, zadrháváme se. Být člověkem je věčným bojem o slovo. Autorka podcastu Tereza Matějčková tematizuje umění řeči jako jednu ze tří dovedností, na níž – vedle psaní a čtení – stojí tzv. humanitní vědy. Zaměřuje se přitom na současný zájem o řeč, jíž digitální technologie otevřely nový prostor. Co bylo kdysi omezené na aulu nebo parlament, kde proslov mohla posoudit vybraná skupina, se nyní díky digitálním technologiím otevírá miliónům uživatelů. Umně mluvit nás činí mocnými i svobodnými, a to zvláště ve světě, v němž je vyřčené slovo vlivnější než napsané. To ostatně reflektují i vývojáři z Googlu, kteří formulovali heslo: Speaking is the new typing. Mluvení je dnes to, co kdysi bylo psaní na počítači. Nevyjadřují tím jen náskok mluveného slova. Ale rovněž pojmenovávají proměnu toho, jak používáme technologie. I s dotykovými obrazovkami stále častěji mluvíme a zprávy často již nepíšeme, ale namlouváme. Znamená to vše, že stojíme uprostřed renesance rétoriky? Kapitoly VI. Speaking is the new typing. [úvod až 14:00] VII. Špatná pověst rétoriky: „Vyhrajeme všichni, protože vyhrajeme.“ [14:00 až 29:23] VIII. Člověk: tvor nemající jazyk [29:23–38:00] IX. Rétorika? Vnímání v řeči [38:00–56:00] X. Mluvte. Ale sami se sebou! [56:00–konec] Bibliografie Giorgio Agamben, L'uso dei corpi, Vicenza: Neri Pozza, 2014 [Use of Bodies, přel. Adam Kotsko, Stanford: Stanford University Press, 2016]. Aristotelés, Rétorika, přel. Antonín Kříž, Praha: Petr Rezek, 1999. Mauro Bonazzi, Sofisté, Praha: Herrmann a synové, 2024. Michael Ehlers, Rhetorik. Die Kunst der Rede im digitalen Zeitalter, Kulmbach: Books Success, 2018. Mark Hawkins-Dady, Reden, die unsere Welt veränderten. Mit einer Einführung von Simon Sebag Montefiore, přel. Michael Bischoff, Berlin: Insel Verlag, 2019 [anglický originál vyšel pod názvem Speeches that Changed the World]. Norman Vincent Peale, Síla pozitivního myšlení, přel. Jitka Lukešová, Praha: Pragma, 2007. Platón, Gorgias, přel. František Novotný, Praha: OIKOYMENH, 1992. Nassim Nicholas Taleb, Anti-Fragile. How to Live in a World We Don't Understand, London: Penguin, 2012. Donald Trump's Debates: 5 Mental Tricks You Didn't Notice (https://www.youtube.com/watch?v=9LR6EA91zLo&t=340s)

Aristotel, grški filozof iz 4. stoletja pr. Kr., se v svojem najbolj znanem delu z naslovom Nikomahova etika med drugim ukvarja s temeljnim vprašanjem filozofije, ki nas zaposluje še danes – doumeti hoče, kaj je tisto, kar nam bo prineslo srečo. Pri tem ugotavlja, da se ljudje načeloma strinjajo, da je srečnost najvišji cilj našega življenja, se pravi, da bi dobro živeli, da bi nam šlo dobro oziroma na kratko, da bi bili srečni. Mnenja pa se začnejo razhajati, ko je treba to srečnost nekoliko konkretneje opredeliti, saj se izkaže, da si »večina pod tem izrazom predstavlja nekaj vidnega in otipljivega: eni naslado, drugi bogastvo ali pa čast«. Aristotel nadalje razmišlja takole: ker je bogastvo »le sredstvo za dosego nečesa drugega«, že ne more biti tisto najvišje dobro, ki ga hočemo doseči. Denarja si po njegovem mnenju želimo samo zato, da bi si z njim lahko kupili druge reči, sam na sebi pa bi bil povsem brez vrednosti in po njem sploh ne bi hrepeneli. Dalje nameni nekaj besed uživaškemu življenju, ki je ideal večini ljudi, a hitro zaključi, da tudi to ne more voditi do resnične sreče. Tako življenje iz nas namreč naredi sužnje telesnim užitkom, postavi nas v hlapčevsko vlogo, poleg tega pa smo v tem primeru podobnejši živalim, ki sledijo svojim nagonom. Tudi čast nam ne bo prinesla sreče, ker je nekaj, kar pride od zunaj: čast je namreč »bolj v ljudeh, ki jo izkazujejo, kot pa v človeku, ki jo uživa«, je torej nekaj, kar izhaja iz drugih ljudi in zato pravzaprav ni v naši lasti. Časti, užitka in bogastva si torej po Aristotelu želimo zato, ker verjamemo, da bo to vodilo do sreče, a je tako prepričanje zanj napačno. Pri tem se sicer zaveda, da človek v življenju ne more povsem brez zunanjih dobrin, in priznava, da je določena mera materialne preskrbljenosti pravzaprav nujna za preživetje, a je materialna blaginja le pogoj, ne pa tudi vzrok za srečno življenje. Pravi temelj za srečo po Aristotelovem mnenju namreč izvira iz nas samih in ni odvisen od drugih ljudi, še manj pa od telesnih in materialnih dobrin – je torej nekaj, »kar je v nas vsajeno in z nami neločljivo povezano«, to pa je lahko le naša duševnost. Stanje prave sreče bomo tako lahko dosegli le, če bomo skrbeli za svojo dušo in jo urili, če bomo torej neprenehoma sledili duševnim vrlinam in se stalno izpopolnjevali v njih.

Grški filozof Aristotel je verjetno najbolj poznan prav po svoji misli o zlati sredini, ki se navezuje na vprašanje vrline oziroma človekove odlike. Verjel je namreč, da prav delovanje v skladu z moralnimi krepostmi človeka osrečuje in ga dela vedno boljšega, kreposti pa so po njegovem mnenju neka srednja mera med dvema skrajnostma oziroma slabostma, ki se jima moramo izogibati. V svojem delu z naslovom Nikomahova etika je tako večkrat opozoril, da se moramo pri ravnanju držati zlate sredine, to je ravno pravšnje mere, saj »vrline propadejo tako zaradi pomanjkanja kakor zaradi pretiravanja.« Podobno se dogaja pri vsakdanjih rečeh, kot sta na primer telesna vadba in primerna prehrana: telesne moči nam namreč izčrpa tako pretiravanje v vadbi kot opuščanje vadbe. Enako je z zdravjem: »čezmerno uživanje ali pa pomanjkanje pijače in hrane nam zdravje uničujeta, zmerna količina pa ga ustvarja, krepi in ohranja.« Po Aristotelovem mnenju moramo tudi v primeru moralnih kreposti ohranjati neko srednjo mero med preveč in premalo, med pretiravanjem in umanjkanjem – takole pravi, ko komentira vrlino poguma: »Kdor pred vsem beži, kdor se vsega boji in se ničemur ne upre, postane strahopetec, kdor pa se ničesar ne boji in drvi v vsako nevarnost, postane vihrav predrzneš.« Pravilno bo torej ravnal tisti, ki bo ravno prav pogumen in se bo uprl svojim strahovom, a ne za vsako ceno. Da bi torej živeli dobro, moramo vselej izbrati tisto vmes med preveč in premalo, saj vrline ohranja prav srednja mera. Vendar pa nadalje Aristotel poudarja, da ta sredina ni za vse enaka – ravno nasprotno: odvisna je od vsakega posameznika, zato je ne moremo določiti vnaprej, pač pa mora vsak presojati zase. Tudi tukaj Aristotel povleče vzporednice s hrano: nekomu je lahko določena količina hrane preveč, nekomu drugemu pa je ista količina zlahka premalo. Kakor torej v telesnih potrebah presojamo v skladu s potrebami, moramo podobno ravnati tudi v primeru vrlin in jih prilagajati vsaki posamezni situaciji – iskati moramo torej »sredino glede na sebe,« da pa bi to lahko storili, se moramo seveda zelo dobro poznati. Aristotel zato poudarja, da »ni lahka stvar biti kreposten. Zakaj če hočemo v vsakem primeru zadeti sredino, je potreben precejšen napor; saj tudi sredine kroga ne zadene kdorsibodi, ampak le, kdor je tega vešč.«

În acest episod captivant, alături de profesorul Borțon, descoperim subtilitățile comunicării eficiente, explorând diferențele dintre cunoașterea comună și expertiza specializată. Vom analiza teoriile clasice ale lui Aristotel și Platon, influența culturii mass-media și contribuțiile lui Gaston Bachelard în înțelegerea relațiilor dintre simțul comun și cunoașterea științifică. Episodul subliniază importanța metodologiilor științifice, adaptarea la schimbările globale și rolul fundamental al educației și culturii științifice în dezvoltarea personală și profesională. Alăturați-vă pentru a învăța cum putem comunica eficient pentru a evita conflictele și a ne dezvolta pe toate planurile.00:00 Introducere în Comunicarea Eficientă 01:19 Salutări și Introducerea Invitatului 01:51 Distincția dintre Cunoașterea Comună și Cunoașterea de Specialitate 02:11 Comunicarea Non-Verbală și Paraverbală 03:41 Importanța Pregătirii în Științele Comunicării 05:35 Mitul Peșterii și Iluziile Cunoașterii 08:09 Gaston Bachelard și Distincția dintre Spiritul Științific și Simțul Comun 10:39 Cultura Populară vs. Cultura de Masă 18:11 Validarea Externă vs. Internă 28:11 Importanța Lecturii și Călătoriilor 30:40 Explorarea Înțelegerii de Sine prin Comparație 32:05 Rolul Muncitorilor în Istoria României 32:37 Călătorii și Explorare Culturală 35:44 Importanța Comunicării Specializate 37:15 Provocări în Educația Românească 41:12 Activități Practice și Evoluție Socială 54:01 Valoarea Cunoașterii Științifice 57:54 Reflecții asupra Creșterii Intelectuale și Culturale 58:14 Concepții Greșite despre Școală și Educație 59:00 Importanța Producerii de Profesioniști de Calitate 59:48 Înțelegerea Cunoașterii și Expertizei 01:01:55 Fascinația pentru Construcții și Design 01:05:01 Valoarea Cunoștințelor Specializate 01:10:18 Provocări în Societatea și Identitatea Românească 01:18:18 Globalizare și Modernizare 01:24:16 Oportunism Politic și Dinamici Socioculturale 01:26:05 Concluzie și Apel la Acțiune

Grški filozof Aristotel se v drugem razdelku svoje Nikomahove etike ukvarja zlasti z vprašanjem vrline in pravilnega delovanja – sprašuje se torej, kako postati kreposten in dober človek. Na začetku tako najprej razloči med naravnimi sposobnostmi in nravnimi krepostmi: med prve spadajo na primer naše zmožnosti čutnega zaznavanja, s katerimi smo se že rodili, so torej nekaj vrojenega, danega po naravi in jih zato ni mogoče prevzgojiti, vrline pa si »nasprotno, pridobimo ravno s tem, da se v nečem udejstvujemo«. To pomeni, da nam moralne kreposti niso že vrojene, pač pa nam jih narava ponuja kot možnost, na nas pa je, da jih izpopolnjujemo ali ne. Zaradi tega so po Aristotelovem mnenju precej podobne obrtem, saj se jih moramo najprej šele izučiti, da se potem lahko v njih udejstvujemo, izučimo pa se prav s tem, ko se v njih urimo in jih stalno obnavljamo. »Zidar postaneš s tem, da zidaš,« pravi Aristotel, »kitarist postaneš s tem, da igraš na kitaro. In tako postanemo tudi pravični, če ravnamo pravično, umerjeni, če umerjeno delamo, hrabri, če se hrabro zadržimo.« S tem hoče reči, da se človek ne rodi že kot dober in pravičen, pač pa se mora takega šele narediti, to pa mu bo uspelo samo tako, da bo neprestano ponavljal dobra oziroma pravična dejanja. Naša dejanja in odločitve so torej tisti, od katerih bo odvisno, kakšni ljudje bomo postali. Zato tudi sam v nadaljevanju opozori, da njegovo »razpravljanje ne sme biti samo teoretično kot druge razprave.« Kajti njegov cilj ni golo razpredanje z namenom, da bi ugotovili, kaj je vrlina, pač pa bi moral biti naš končni cilj, da se je dejansko priučimo in jo izvajamo, saj sicer od tega premišljevanja ne bi imeli nobene koristi. Prav v tem vidi največjo napako večine ljudi, saj se navadno »zatekajo k besedam, misleč, da bodo že z golim filozofiranjem postali pravični.« Aristotel jih zato primerja z bolniki, ki sicer »skrbno poslušajo zdravnikove besede, a ne izpolnjujejo njegovih navodil.« In kakor bolniki na tak način seveda ne bodo mogli ozdraveti, tako tudi ljudje, ki samo teoretizirajo in premišljujejo o pravičnem ravnanju, ne bodo mogli postati pravični in dobri. Smisel vrline je namreč prav v delovanju v skladu z njo in stalnem udejstvovanju, ne pa v premišljevanju o njej.

Ar trebui interzis TikTok în SUA? Dar în Uniunea Europeană? Senatul american a votat o lege care obligă compania chineză care deține aplicația să o vîndă în decurs de 9 luni. În caz contrar, aplicația va fi interzisă. La nivelul Uniunii Europene s-a deschis o anchetă împotriva platformei TikTok, din motive care au legătură cu protecția sănătății mintale a minorilor. Va avea puterea într-adevăr legea din SUA să impună companiei vînzarea platformei TikTok? Cum va afecta această lege relațiile dintre China și Statele Unite ale Americii? E o soluție interzicerea? L-am întrebat pe Iulian Comănescu, analist media. Iulian Comănescu: „Există o rivalitate de două tipuri între SUA şi China: una de tip comercial şi alta de tip geopolitic. Şi din ambele puncte de vedere TikTok este un duşman mai mare decît Facebook sau alte lucruri apărute în Silicon Valley.” Cum se explică atracţia copiilor, a tinerilor pentru acest tip de platformă? Iulian Comănescu: „Ştim, cultura scrisă este mai degrabă o sofisticare, o rafinare în istoria omenirii. Homer făcea nişte tiktok-uri, doar că ceva mai lungi. Lucrurile au început să se aşeze în formele pe care le studiem şi le citim azi cam de pe la Aristotel încoace, în cultura noastră. Deci, pe undeva, povestea asta cu TikTok, cu video de YouTube e în firea lucrurilor.” Apasă pe PLAY pentru a asculta inerviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural 

În ciuda tuturor aparențelor și a mesajelor contradictorii apărute pe piața neagră internațională, a apărut un nou episod!! Căci dacă ne-a mâncat în știți voi și am mușcat din felia empiristă a filosofiei, acuma dară trebuie să mestecăm, să înțelegem, să pricepem domnule ce și cum.  Or nimeni nu este mai propice tăticul lor (al empiriștilor), mare barosan anticartezian, el capo de tutti impresii senzoriale in capo, decât John Locke. Cei mai astuți dintre voi vor spune "Bă, Jambonel, da' ce facem ne întoarcem în timp? Parcă am vorbit deja despre Locke?" Răspunsul meu este același pe care l-am dat soției mele când m-a întrebat dacă am dus gunoiul și m-am decis să mint decât să fac față realității: "Desigur că da!" Invitați speciali: Russell, Dacia, un bou, o vacă, Aristotel, alte vaci, Obadiah Stane, Descartes (că ne-ntoarcem și la el), Frege, nea Mișu. 00:00 Intro17:34 Epistemologia empiristă (partea critică)27:26 Epistemologia empiristă (partea constructivă)52:02 Filosofia mentalistă a limbajuluiSupport the show

Grški filozof Aristotel je verjetno najbolj poznan prav po svoji misli o zlati sredini, ki se navezuje na vprašanje vrline oziroma človekove odlike. Verjel je namreč, da prav delovanje v skladu z moralnimi krepostmi človeka osrečuje in ga dela vedno boljšega, kreposti pa so po njegovem mnenju neka srednja mera med dvema skrajnostma oziroma slabostma, ki se jima moramo izogibati. V svojem delu z naslovom Nikomahova etika je tako večkrat opozoril, da se moramo pri ravnanju držati zlate sredine, to je ravno pravšnje mere, saj »vrline propadejo tako zaradi pomanjkanja kakor zaradi pretiravanja«. Podobno se dogaja pri vsakdanjih rečeh, kot sta na primer telesna vadba in primerna prehrana: telesne moči nam namreč izčrpa tako pretiravanje v vadbi kot opuščanje vadbe. Enako je z zdravjem: »Čezmerno uživanje ali pa pomanjkanje pijače in hrane nam zdravje uničujeta, zmerna količina pa ga ustvarja, krepi in ohranja.« Po Aristotelovem mnenju moramo tudi v primeru moralnih kreposti ohranjati neko srednjo mero med preveč in premalo, med pretiravanjem in umanjkanjem – takole pravi, ko komentira vrlino poguma: »Kdor pred vsem beži, kdor se vsega boji in se ničemur ne upre, postane strahopetec, kdor pa se ničesar ne boji in drvi v vsako nevarnost, postane vihrav predrzneš.« Pravilno bo torej ravnal tisti, ki bo ravno prav pogumen in se bo uprl svojim strahovom, a ne za vsako ceno. Da bi torej živeli dobro, moramo vselej izbrati tisto vmes med preveč in premalo, saj vrline ohranja prav srednja mera. Vendar pa nadalje Aristotel poudarja, da ta sredina ni za vse enaka – ravno nasprotno: odvisna je od vsakega posameznika, zato je ne moremo določiti vnaprej, ampak mora vsakdo presojati zase. Tudi tukaj Aristotel povleče vzporednice s hrano: nekomu je lahko določena količina hrane preveč, nekomu drugemu pa je ista količina zlahka premalo. Kakor torej v telesnih potrebah presojamo v skladu s potrebami, moramo podobno ravnati tudi v primeru vrlin in jih prilagajati vsaki posamezni situaciji – iskati moramo torej »sredino glede na sebe«, da pa bi to lahko storili, se moramo seveda zelo dobro poznati. Aristotel zato poudarja, da »ni lahka stvar biti kreposten. Zakaj če hočemo v vsakem primeru zadeti sredino, je potreben precejšen napor; saj tudi sredine kroga ne zadene kdor si bodi, ampak le, kdor je tega vešč.«

Piše Bojan Sedmak, bere Igor Velše. Tretji roman Borisa Kolarja se tako kot prva dva dogaja v neslovenskih pripovednih prostorih; po Afriki v Iqbal hotelu ter severni Evropi, Baltiku in Atlantiku v romanu Potopimo Islandijo je v delu O vinu, kozah in drugih prevarah v ospredju provansalska in delno bretonska Francija, književne osebe pa se nekoliko pomudijo še v obmejnih krajih med Furlanijo in Sočo, ki so bili v preteklosti povezani z domenami oglejskih patriarhov in s tročanskim staroselstvom. A tokratna dodana vrednost Kolarjeve proze je dodobra proučena in uporabljena zgodovina. Iz uporabljenih zgodovinskih raziskav 13. stoletja izstopajo pogromi katoliške ortodoksije nad saraceni, katari, bogomili in drugimi heretiki, kar pa kljub omenjanju številnih resničnih ljudi, krajev in običajev ne prekriva osnovne fiktivnosti zgodbe. Kako bi jo le, če je že v sami besedi zgodovina nekaj, kar se zgodi, ko in ker se doda še nekaj vina, ki se preliva s časom ali čas z njim! Kolarjev spoj historije in storije tako v dvaindvajsetih naslovljenih enotah in dodani razlagalni vsebuje dogajanje, ki iz kompleksnega 13. stoletja sega še v 14. stoletje, ko je sedem vrhovnih božjih namestnikov po premestitvi iz Rima papeževalo v Avignonu, zaključi pa se v pričujočem tisočletju v poglavju z indikativnim naslovom Cabernet franc iz Saint-Emiliona, letnik 2009. V tolikšen zajem je nabranih veliko književnih likov; med njimi so glavni škof Erwan Yves, njegov vdani podanik Ugos iz Nimesa z orjaškim pomočnikom Gombalom ter diplomatski posrednik oglejskega partiarha Svetovid … Vsi so zaposleni s pitoreskno misijo, ki jih vodi od Marseilla mimo Sicilije v severni Jadran, da bi v nekrščanskih deželah ojarili kozo, katere sir lahko edini reši skisano okcitansko škofovsko vino, za nameček pa v nekrščanske dežele k tamkajšnjim odpadnikom od prave vere pretihotapijo še apokrifne spise. Med ženskami pomembneje izstopajo pobudnica tematskega zapleta Aicelina, obtožena zastrupljanja, preroška druidinja Argantlowen, ki se iz dneva v noč spreminja iz strašne zlobnice v modreca, ter spremljevalka ključne kozice, pametna Rixsenda, ki se ji v obetih usode edini zasvetlika suverenost zunaj takrat običajnega ženskega životarjenja v revščini, samostanu ali duhomornem zakonu. Stranske zgodbe, značaji in odnosi med številnimi preostalimi liki, vpetimi v razmerja pretežno cerkvene hierarhije, so prilagojeni osrednji ideji, izvršitvi nenavadne naloge. Aristotel, ki je v Poetiki pripisal literaturi splošnost pod okrilji verjetnosti, zgodovini pa omejenost na posamezno in tako pravzaprav podredil fakte fikciji, je bil po izobrazbi biolog. Tako kot Boris Kolar, ki ob podpori še ene priročne avtoritete, namreč očeta relativnosti z mislijo, da je domišljija močnejša od znanja, podaja preverljive podatke v zvezi z očarljivimi izmišljijami. Za primerjavo recimo manj mogočimi kot piščev mestni pisateljski kolega, ki je v naslov enega svojih romanov prav tako spravil tri samostalnike: žensko, pava in jezuita. Zato lahko bralec ob vinu, kozah in drugih prevarah doživlja motive, na primer izboljšanje vina z okusom kozje scaline s kozjim sirom, recepte androginskih prerokov ali uresničena prekletstva tako imenovanih čarovnic z zavestjo, da je v bistvu priča pripovedki. V vsakem primeru se izdatno zabava ob poglavjih, zvrhanih sočnih jezikovnih pasaž, ki že na nivoju stavkov učinkovito združujejo erudicijo in duhovitost, poznavalske detajle z dobro začinjenimi bralnimi učinkovinami. Srednjeveške oblastniške plemiške in religiozne zdrahe v sodobnih romanih nasploh rade malo dišijo po Ecovih ekspertizah, a Kolar zna zgodovinske suhoparnosti primerno začinjati s ščepci radoživosti, ki jo ljudje vnašajo v domnevno grešna telesa s hrano in pijačo. Tretjeosebni pripovedovalec med nazornimi sprehodi po slepem nemiru človeštva tako bralcem mimogrede streže z izbornimi jedilniki in tisti, ki so bolj podrobno seznanjeni z avtorjevo biografijo, lahko v njih zasledijo lovca, potapljača in premišljenega uživalca naravnih danosti. Iz romana O vinu, kozah in drugih prevarah veje duh humanista, ki ohranja do vsakršnega veroslovja razumno distanco. Po duši in poklicu znanstvenik dobro ve, da se vera s čistim izvirom v mističnih doživetjih prevečkrat paradoksalno izteka v kalno institucionalno demagogijo, stalni pripomoček za nasilje volje do oblastnih moči. A ta vednost ga ne navdaja z jezljivostjo do fanatizmov vseh vrst, do človeških slabosti je kvečjemu blago hudomušen, do sprevrženih neumnosti pa modro zadržan. Kolarjev svet, skratka, se suče po bioloških, ne po teoloških silnicah. Vprašanje, ki se ob tem panteizmu potemtakem zastavlja, pa je – zakaj si je pisatelj v svojem zrelem romanu zadal enormno opraviti prav s srednjeveško vojaško, plemiško in pretežno cerkveno zgodovino? Samo zato, da bi izpostavil primat favne in flore nad človekovimi iluzijami, vzdrževanimi s priročnimi bogovi oziroma njihovimi zemeljskimi namestniki, se ne zdi prvenstveni domet. Seveda gre prozaistom predvsem za zgodbe in zanje ni nujno, da naredijo dobro vino (razen če so, kot v pričujočem romanu, prepletene s kozami in prevarami) malo večja verjetnost, da vino naredi dobre zgodbe, pa je seveda odvisna od spretnosti pripovedovalcev. Zgodbarji, ki se prilagajajo zgodovini s skrbmi, da bodo pravilno uokvirjeni v ustrezne silnice, nemalokrat tavajo po zakotjih izginulega časa, četudi si strokovnjaki za preteklost še tako zelo prizadevajo za dokazljivost vzročnega in posledičnega dogajanja v njih. Če je zgodovinopisje predstavljano v poljubno izbranih segmentih ali poudarja ponavljanje večno istega, na primer v nenehnih vojnah, to še ne pomeni, da je logično in da se lahko enakovredno postavlja ob biološke, kemijske ali fizikalne akcije in reakcije. Naravoslovje tako ostaja samosvoja skala na obalah učenosti, kamor družboslovje plivka ali vihari svoje sile. In to je tudi kleč z estetsko luknjo, skozi katero nekoliko uhaja napetost tokratnega Kolarjevega romaneskne akcije, prešpikane z natančnostjo, ki jo v lepoto povzdiguje malodane pravljična ideja. Za reševanje kvadrature kroga med history in story pa bi bil gotovo zanimiv izziv, če bi se Kolar v naslednjem romanu preizkusil v prvoosebni slovenski sedanjosti. Glede na bogato biografijo in prepričljivo pripovedno energijo mu to ne bi smelo predstavljati večjega problema.

În cadrul book clubului "paralel" (pentru nerds), eu cu câțiva membri din comunitate am început a citi una din cele mai influente (și dificile) cărți din literatura secolului XX. Ulise a fost publicat în 1920, fiind scris în decurs de 7 ani și depictând o singură zi în Dublin (în foarte multe detalii). În primele 3 capitole sunt introduși Stephen Daedalus - unul din protagoniști, un tânăr de 22 de ani erudit și straniu, carismaticul "nietzschean" Buck Mulligan și "naivul englez din Oxford" Mr. Haines. Lucrul cu care e cel mai dificil să te obișnuiești e stilul narării - sunt multe pasaje în care suntem în conștiința lui Daedalus, de aici și proza e haotică, cu paranteze și subparanteze, cuvinte aparent aruncate aleatoriu (dar care, uitându-te la adnotări, au sens) și multe referințe la mitologii, istoria religiei, foclor irlandez, literatură (Shakespeare, Homer), filosofie (Aristotel, Nietzsche), jargoane locale ș.a. Dacă vrei să mențin regularitatea acestor întâlniri, susține-mă pe Patreon: www.patreon.com/meditatii ▶DISCORD: – Comunitatea amatorilor de filosofie și literatură: discord.gg/meditatii ▶DIALOGURI FILOSOFICE: – Română: soundcloud.com/meditatii/sets/dialoguri-pe-discord – Engleză: www.youtube.com/playlist?list=PLL…NYNkbJjNJeXrNHSaV ▶PODCAST INFO: – Website: podcastmeditatii.com – Newsletter: podcastmeditatii.com/aboneaza – YouTube: youtube.com/c/meditatii – Apple Podcasts: podcasts.apple.com/us/podcast/medi…ii/id1434369028 – Spotify: open.spotify.com/show/1tBwmTZQHKaoXkDQjOWihm – RSS: feeds.soundcloud.com/users/soundclo…613/sounds.rss ▶SUSȚINE-MĂ: – Patreon: www.patreon.com/meditatii – PayPal: paypal.me/meditatii ▶TWITCH: – LIVE: www.twitch.tv/meditatii – Rezumate: www.youtube.com/channel/UCK204s-jdiStZ5FoUm63Nig ▶SOCIAL MEDIA: – Instagram: www.instagram.com/meditatii.podcast – Facebook: www.facebook.com/meditatii.podcast – Goodreads: goodreads.com/avasilachi – Telegram (jurnal): t.me/andreivasilachi – Telegram (chat): t.me/podcastmeditatii ▶EMAIL: andrei@podcastmeditatii.com

Aristotel vs Plato, birə birdə kim vurar?

Alojz Ihan, Alenka Zupančič, Marina Dermastia in Tomaž Zwitter o dvomu in kritičnem razumu Zadnja tri leta so nam govorili, naj zaupamo v znanost in izsledke raziskav. Govorili so, naj zaupamo in verjamemo poznavalcem, strokovnjakom, znanstvenikom. Vendar; ali ni prav dvom bistvo znanosti? Ali ni kritični razum tisto, kar najbolj krasi inteligentnega človeka? Vprašanja, ki odpirajo širše dileme. Ali moramo zaupati v znanost? Ali lahko verjamemo znanstvenicam in znanstvenikom? V Intelekti razmišljajo: zdravnik Alojz Ihan, filozofinja Alenka Zupančič, biologinja Marina Dermastia in astrofizik Tomaž Zwitter. Vsi so doktorji znanosti, ugledni predavatelji, vsi pišejo in objavljajo. Na debato v studio Prvega jih je povabil Iztok Konc. Foto, od leve proti desni in od spodaj navzdol: Aristotel, filozof (384-321 pr. n. št) Satyendra Nath Bose, fizik in matematik (1894-1974) Emanuelle Charpentier, genetičarka (1954) Dorothy Hodgkin, kemičarka (1910-1994) Gregor Mendel, genetik (1822-1884) Stephen Hawking, kozmolog (1942-2018) Sigmund Freud, psihoanalitik (1856-1939) Charles Darwin, biolog (1809-1882) Mohamed ibn Musa al Hvarizmi, astronom in matematik (780-847) Ada Lovelace, matematičarka (1815-1852) Niels Bohr, fizik (1885-1962) Tu Youyou, farmakologinja (1930) Nikolaj Kopernik, astronom (1473-1543) Dmitri Mendeleev, kemik (1834-1907) Albert Einstein, fizik (1879-1955) Marie Curie, fizičarka in kemičarka (1867-1934) Jennifer Doudna, biokemičarka (1964) Alan Turing, računalničar (1912-1954) Max Planck, fizik (1858-1947) Konstantin Ciolkovski, raketni znanstvenik (1857-1935) Alessandro Volta, fizik in kemik (1745-1827) Maryam Mirzakhani, matematičarka (1977-2017) Fibonacci, matematik (1170-1250) Nikola Tesla, elektroinženir (1856-1943) Louis Pasteur, mikrobiolog (1822-1895) Ferdinand de Saussure, jezikoslovec (1857-1913) Galileo Galilei, astronom (1564-1642) Rosalind Franklin, kemičarka (1920-1958) Isaac Newton, fizik (1642-1727) Herman Potočnik Noordung, teoretik plovbe po vesolju (1892-1929) Claude Levi-Strauss, antropolog (1908-2009) Vera Rubin, astronomka (1928-2016) Johannes Kepler, astronom (1571-1630) Jane Goodall, primatologinja (1934)   Vse fotografije so na Wikipediji objavljene kot javna last, z izjemo naslednjih: al-Hvarizmi (Wikipedija, Davide Mauro), de Saussure (Wikipedija, Frank-Henri Jullien), Tu (Wikipedija, Bengt Nyman), Franklin (Wikipedija, MRC Laboratory of Molecular Biology), Charpentier (Wikipedija, Bianca Fioretti), Doudna (Wikipedija, Cmichel67), Goodall (Wikipedija, Muhammad Mahdi Karim), Rubin (Wikipedija, NOIRLab), Lévi-Strauss (Wikipedija, UNESCO), Fibonacci (Wikipedija, Hans-Peter Postel), Mirzakhani (Wikipedija, Maryeraud9),

Piše: Marjia Švajncer Bereta: Eva Longyka Marušič in Jure Franko. Hrvaški filozof Goran Starčević v eseju Digitalna doba in novi barbari, ki ga je bil posvetil Primožu Reparju in Janku Rožiču, kritizira moderno tehnologijo. Izhaja s stališč nekaterih sodobnih filozofov, med njimi Hamvasa, Baudrillarda, Foucaulta, Benjamina, Bergsona in Wittgensteina, vrača se tudi h Kierkegaardu in Heideggerju. Kozmologija antičnega filozofa Parmenida, ki ga ima za očeta vseh filozofov, po njegovem mnenju temelji na mistični celovitosti biti in ideji o povezanosti vseh pojavov v svetu. Starčevićevo premišljevanje je eno najbolj pesimističnih te vrste in hkrati brezkompromisno opozarjanje na negativnosti, ogrožanje in škodljivost digitalnega sveta. Ta svet je, kot pravi, sistematiziran in kot črna luknja posrka vase vse sledi humanega sveta. »Požira um in občutke, kakor telo in dušo. Spontanost, osebnost in svobodna volja posameznika izginjajo v megli preteklosti na podoben način, kot so z današnje politične scene izginile ideje svobode, bratstva in enakosti, ki so bile še do nedavnega univerzalno geslo sodobnih demokracij.« Novi barbari so vzgojeni v naročju znanosti in tehnologije, človeški svet zanje ni več cilj, temveč je postal kvečjemu problem. Vladavina tehnike je vrhunec racionalizacije, na koncu se izkaže za univerzalno tehniko vladanja, njen namen se naznanja kot popoln nadzor nad življenjem in uniformnost. Starčević se sprašuje, ali imajo ljudje še pravico živeti v humanem svetu. V hiperrealnosti digitaliziranega življenja prepoznava nenasitno voljo do moči ter željo po globalni prevladi nad ljudmi in naravo. Človek opušča stare in dobro utečene meje analognega sveta, analogija čedalje bolj izginja, pravzaprav bi že bilo mogoče govoriti o njeni smrti, neizprosno se napoveduje kataklizma. Digitalna doba od človeka zahteva, da se izneveri svojim čutom, očiten je proces trivializiranja njegove duhovnosti. Goran Starčević vidi digitalni svet kot nestrpen svet, v katerem se stari prepiri nadaljujejo v virtualni smeri. »Digitalizacija sveta je tudi zaključek procesa popolne medializacije sveta. Na tem planetu ni več mesta, ki bi lahko ušlo nadzoru globalnih elektronsko-nevronskih možganov, ki prek digitalnega signala utripajo kot en sam, edinstveni digitalni organizem.« Človek je, tako trdi filozof, postal popoln idiot medijev. Zavladala mu je vladavina podob in prividov, tako imenovana imagokracija. Še več, dogaja se dokončen razpad družbe – nekakšna tribalizacija ali porajanje plemena, digitalna tehnologija pa je pri tem le katalizator tega procesa. Zgodbo o koncu zgodovine je zamenjala zgodba o koncu človeka, je prepričan avtor. Subjektivnosti danes ni več, kot edini možni absolut deificiranega sistema se košati funkcionalnost. Tudi v esejih Optimizem in pesimizem v provincialni funkciji ter Teatrokracija in družba spektakla Starčevića vznemirja konflikt med humanim in sistematiziranim svetom, tako rekoč boj med avtonomijo človekove eksistence in totalizirajočo logiko sistema. Umetni inteligenci očita, da deluje po binarni ali digitalni kodi, in pripomni: stroji ne bodo nikoli naučili misliti. Spomni nas, da se je Aristotel zavzemal za preudarnost kot vladanje v imenu modrosti, Parmenid pa za pot resnice, ki jo nosi neomajna želja po redu in pravičnosti. Preteklega, domnevno resničnega življenja ni več, tudi osebnost in eksistenca sta po avtorjevem mnenju izgubili svoj pomen. Filozof bi hotel vedeti, ali človek sploh še čuti potrebo po resnici in hrepenenje po svobodi. Morda so načrti in ideje o vsem tem obstajali le v filozofiji in književnosti, o nekdanjem pristnem in resničnem življenju, ki ga danes baje ni več, bi lahko podvomili, ali je v svoji celovitosti in prepričljivi pojavnosti sploh kdaj obstajalo. Goran Starčević svoj pesimizem privede do skrajnosti, tako rekoč pred obličje smrti. Njegovo filozofsko plodovito in ustvarjalno življenje se je zaradi bolezni izteklo leta 2015, pri komaj devetinštiridesetih letih. Grožnja digitalnega sveta je morda pritiskala nanj kot nekakšna absolutna brezizhodnost in strahovita dokončnost, v njem ni videl ničesar dobrega ali vsaj pozitivne priložnosti. Danes je mogoče slišati tako kritična in odklonilna stališča do moderne tehnologije, zlasti umetne inteligence, kot tudi pozdravljanje napredka znanosti in neizčrpnih informacijskih možnosti. Eno pa je gotovo: poti nazaj ni več. Prav racionalnost, o kateri ima Starčević povedati marsikaj kritičnega, bo odločilna in bo morala preudarno uveljavljati tisto, kar je za prihodnost človeštva sprejemljiv in uporaben dosežek združenih umov. Pohoda znanosti ni mogoče ustaviti, nikakor pa ne bilo primerno odriniti etike.

Piše: Iztok Ilich Bere: Jure Franko Razmišljanje in razpravljanje med hojo – bodisi med sprehajanjem bodisi med daljšo potjo, samotno ali v družbi – ni nov način oblikovanja ali izmenjave pogledov. Živahno razpravljanje med gibanjem po obokanem atenskem sprehajališču sega vse do starogrških mislecev. Že Aristotel in pripadniki njegove šole, peripatetiki so svoja stališča ostrili med dolgimi sprehodi. Iz 18. stoletja je dobro znana misel Jeana Jacquesa Rousseauja, da hoja oživlja duha. V Izpovedih je zapisal, da najbolj obžaluje, da na potovanjih ni pisal dnevnika, kajti: »nikdar nisem toliko mislil, toliko doživljal, bil toliko jaz sam kakor tedaj, ko sem potoval peš. Hoja ima v sebi nekaj, kar navdihuje in oživlja moje misli,« je zapisal. Med filozofi sta o hoji v dnevnikih pisala tudi Sǿren Kirkegaard in Edmund Husserl, medtem ko sta Charles Baudelaire in za njim Walter Benjamin v urbanem okolju vpeljala koncept flanerja – urbanega pohajkovalca in raziskovalca mesta. Tudi pri slovenskih raziskovalcih in raziskovalkah je bila hoja, čeprav nereflektirana kot metoda, stalna spremljevalka raziskovalnih prizadevanj. Med drugim je, kot opozarjata avtorici, zaznamovala pohode Avgusta Pavla po porabskih vaseh ob dokumentiranju odprtih ognjišč. Podobno so se nekaj pozneje znamenite Orlove terenske ekipe, ko so prečesavale slovensko podeželje, med kraji in sogovorci večinoma premikale peš, kar je bila in je deloma še danes »samoumevna terenska praksa, prilegajoča se preučevani temi«. Nataša Rogelja Caf in Špela Ledinek Lozej še dodajata, da izkušnja premikanja rodi zgodbe, takšne, ki povezujejo svetove in nakazujejo nove poti. »Tisti, ki hodimo, pišemo, raziskujemo,« pravita, »smo del poti in potovanja, del naših zgodb, del procesa, del življenja, o katerem pišemo, ga opazujemo in živimo.« Zbornik Hodopisi – posrečena skovanka! – je zanimiv in aktualen prispevek tej tisočletni tradiciji. Natančneje ga opredeljuje podnaslov Zbirka etnografskih esejev z metodološkimi premisleki o hoji in pisanju. Je zanimiv in aktualen prispevek o literaturi, ki sega od antike do danes in se, kar je posebej pomembno, nanaša na naš prostor. Sedem esejev v jedru knjige se namreč sprehaja po obmejnih pokrajinah Istre, Goričkega, Porabja, Koroške in Julijskih Alp, pri čemer avtorici opozarjata na predhodno dialoško fazo »brušenja misli med različno formiranimi raziskovalci, končno pa vseh sedem izriše svojo sled v vmesnem prostoru med znanstvenim tekstom in esejistiko«. Knjiga tako poskuša z osredotočanjem na korake, besede in poti, prehojene ali zapisane, »osvetliti vmesni prostor, hojo in pisanje pa pri tem razume kot spoznavni proces, terensko izkušnjo, kot del dolgega pogovora, ki meandrira med okljuki življenja«. Nataša Rogelja Caf in Špela Ledinek Lozej sta v dveh daljših uvodnih spisih – in nazadnje še v epilogu – vzpostavili teoretski in metodološki okvir povezave hoje in pisanja oziroma razmišljanja med gibanjem, kakor so ga v različnih obdobjih obravnavali številni avtorji in avtorice. V hodopisih vidita etnografske dogodke, posebne zaradi svoje meditativne narave, ki hojo in pisanje, obe praksi gibanja, preizkušata kot metodi antropološkega raziskovanja. Razmisleke o pisanju in antropologiji osvetljujeta s treh zornih kotov: pisanja kot predmeta raziskovanja, kot metode antropološkega raziskovanja in kot refleksije antropološkega pisanja samega. Niz sedmih esejev v nadaljevanju začenjata s spominjanjem na lastno pionirsko izkušnjo iz devetdesetih let. Spodbudila jo je seminarska naloga, ki sta jo pozneje priredili za knjižno objavo – sami sta jo označili za fotostrip – Potepanje po poteh Šavrinke Marije. Ponovitev štiridnevne hoje po 125 km dolgi krožni poti dobrih 30 let pozneje – po sledi nekdanjih istrskih kmetic-trgovk ter lastnih stopinj – od Gračišča v notranjosti Istre do Trsta, ima seveda več v metodološkem smislu pomembnih časovnih zamikov. Sledi šest hodopisnih esejev, ki se dogajajo ob robu slovenskega sveta: na Goričkem, v Porabju, na Koroškem, v Julijskih Alpah in Novi Gorici. Zadnji hodinar – tako označen, ker je na pot šla širša skupina raziskovalk – pa se kot skorajda detektivsko početje odvije vzdolž reke Rižane od izvira do izliva pri Ankaranu. Po mnenju avtoric prav ta sklepni zapis – ker tudi reka ne miruje – najjasneje izriše metodo pisanja v povezavi s hojo.

De la Aristotel și cărțulia lui intitulată "Respingerile Sofistice" (De Sophisticis Elenchis) până la ultimii discipoli al lui John A. Blair, Douglas Walton și Frans van Eemeren - toată lumea știe că sofismele (eng. fallacies) sunt nașpa. Dar ce anume le face să fie nașpa? Și stai un pic. Că dacă tot ne-am apucat: Ce sunt, mai exact, sofismele?? Despre toate astea discut cu unul din puținii cercetători români în teoria argumentării, Alexandru Cârlan (SNSPA). Iar pentru că tradiția youtubică o cere din ce în ce mai insistent, facem și o porțiune de "react video" pentru a scoate la suprafață dezavantajele muncii cu liste interminabile de sofisme.0:00 Cine este Alexandru Cârlan?3:01 Cele trei discipline: retorica, teoria argumentării, gândirea critică8:33 Logica și argumentare în școli15:08 Ce sunt sofismele? ("fallacies")25:37 Poți fi critic până la capăt?28:26 Luăm la puricat o listă de sofisme33:30 De ce nu ajută logica (sau ideea validității)?37:41 Un notă importantă!43:20 Ad hominem ("datul la gioale")47:41 Straw man ("îmi bagi vorbe-n gură")55:55 Appeal to authority ("apel la mari barosani")1:00:03 Circular argument ("hai că acum chiar te-nvârți în cerc")1:11:37 Hasty generalization ("te grăbești ca fata mare la măritat")1:23:00 Burden of proof ("ba pe-a mă-tii!")1:30:00 ConcluziiSupport the show

1 Korintiërs 10:13 Geen versoeking wat meer is as wat 'n mens kan weerstaan, het julle oorval nie. God is getrou. Hy sal nie toelaat dat julle bo julle kragte versoek word nie; as die versoeking kom, sal Hy ook die uitkoms gee, sodat julle dit kan weerstaan. In 'n era waar sosiale, politieke en godsdienstige opinies al hoe meer gepolariseer word; die gesprekke al hoe driftiger word en die kloof in die samelewing al hoe wyer word, blyk dit dat ons meer en meer op ander mense se foute fokus.Dit is waar, nè? Veral as jy op sosiale media rondkuier. Haarklowery was nog nooit so maklik soos vandag nie. Groepe word gevorm rondom idees, rondom wêreldbeskouings, rondom godsdienste... en ons voel verplig om ons groep te verdedig deur die vyand te verslaan. Maar is dit regtig waaroor die lewe gaan? Regtig?Die Griekse filosoof Aristotel het dit eenkeer so gestel: “Ek ag die persoon wat sy eie begeertes oorwin dapperder as die persoon wat sy vyande oorwin; want die moeilikste oorwinning is oor die self.”Ja, kou maar daaraan - dis die waarheid. Om jou eie begeertes te tem – hm, selfs om jou tong te tem – kan party dae amper onmoontlik lyk. Maar gelukkig is ons nie alleen om ons sondige begeertes te oorwin nie. Want vir enigiemand wat hul hart en siel ten volle daarop ingestel het om Jesus opreg te volg, is daar krag, oorvloedige krag, kitskrag … meer krag as wat ons ooit nodig sal hê om dít, wat ons weet binne-in ons verkeerd is, te oorkom. 1 Korintiërs 10:13 Geen versoeking wat meer is as wat 'n mens kan weerstaan, het julle oorval nie. God is getrou. Hy sal nie toelaat dat julle bo julle kragte versoek word nie; as die versoeking kom, sal Hy ook die uitkoms gee, sodat julle dit kan weerstaan.Ons kan nie al daardie mense daar buite verander nie, al probeer ons hoe hard. Maar ons kan in die spieël kyk, eerlik met onsself wees en aan onsself begin werk. 'n Taak waarin jy nie alleen is nie, want God werk hier in jou, saam met jou.Dis Sy Woord. Vars … vir jou … vandag.Support the showEnjoying The Content?For the price of a cup of coffee each month, you can enable Christianityworks to reach 10,000+ people with a message about the love of Jesus!DONATE R50 MONTHLY

Jedan posve drugačiji razgovor na temu Agile-a, Scrum-a, psihološke bezbednosti, organizacione kulture, remote rada i psihoterapiji… Nekako je sve ove pojmove možda teško spojiti u jednu temu, ali nam je u tome pomogao Bogdan Doroslovac iz kompanije ZUhlke Engineering u jednom razgovoru koji je imao sasvim drugačiji ugao gledanja u odnosu na većine naših epizoda. Bogdan je momak sa bogatim i veoma širokim backgroundom, neko ko ima želju neprestano da uči i da se razvija u više pravaca, pa je u ovom razgovoru koji se može posmatrati kao razgovor o IT industriji uneo neka svoja vrlo zanimljiva i jedinstvena razmišljanja o pojmovima koje obično posmatramo vrlo tehnički. Bogdan Doroslovac, Principal Agile Consultant @ Zuhlke Engineering https://www.linkedin.com/in/bogdandoroslovac/ Teme u epizodi: - Uvod i predstavljanje - Bogdanov background - Psihološka bezbednost i zašto pričamo o tome - Agile i Scrum u kontekstu timova i psihološke bezbednosti - Koliko je poverenje bitno u kontekstu Agile i Scrum-a - Aristotel projekat - Coaching - Kako se gradi timska kultura - Remote rad - Agile i Scrum kao prilika za ljude koji nisu u IT-u - Psihoterapija - Poruka za kraj Prijavite se na naš YouTube kanal: https://bit.ly/3uWtLES Posetite naš sajt i prijavite se na našu mailing listu - https://www.digitalk.rs Pratite DigiTalk.rs na društvenim mrežama: Facebook: https://www.facebook.com/Digitalk.rs Instagram: https://www.instagram.com/digitalk.rs/ Linkedin: https://www.linkedin.com/company/digitalkrs Veliku zahvalnost dugujemo kompanijama koje su prepoznale kvalitet onoga što radimo i odlučile da nas podrže i daju nam vetar u leđa: 1. Pokrovitelj podkasta: MTS - https://mts.rs/ 2. Partneri podkasta: - OTP banka - https://www.otpbanka.rs/ Nova mBanking aplikacija OTP banke: Google play - https://play.google.com/store/apps/details?id=eu.newfrontier.iBanking.mobile.SOG.Retail&hl=en App store - https://apps.apple.com/app/soge-m-bank/id803935073?ls=1 - kompanija Mastercard - https://www.mastercard.rs/sr-rs.html - Ananas - https://ananas.rs/ - kompanija Idea - https://online.idea.rs/ U Ideinoj online prodavnici unesite promo kod digitalk500 i očekuje vas 500 dinara popusta prilikom vaše online kupovine! 3. Prijatelj podkasta: - Izdavačka kuća Finesa - https://www.finesa.edu.rs/ U ovoj epizodi podelićemo dve knjige ‘'Scrum Masterclass'' izdavačke kuće Finesa onima koji budu najbrži i najkreativniji sa komentarima, a možete nam slobodno pisati i na info@digitalk.rs i direktno nam uputiti komentar, sugestiju ili primedbu. Takođe, svi oni koji na Finesinom websajtu poruče knjige i unesu promo kod digitalk dobiće 10% popusta na već snižene cene izdanja na sajtu: https://www.finesa.edu.rs/

Úvahu řeckého filosofa Aristotela čte Tomáš Petr. Radio Proglas žije pouze z darů svých posluchačů. Potřebujeme vaši podporu, abychom mohli vysílat. DĚKUJEME! Možnosti podpory najdete na https://www.proglas.cz/podpora/

Kako dobro preživeti svoje življenje, je eno najstarejših vprašanj, s katerim se človeške skupnosti in posamezniki bržkone ukvarjajo že od nekdaj. In prav to vprašanje je tudi v središču Nikomahove etike, ki jo je pred več kot dva tisoč tristo leti napisal znameniti antični filozof Aristotel, slovenski prevod pa so nedavno ponatisnili pri Slovenski Matici. O tem, na kakšen način Aristotel razmišlja o dobrem in krepostnem življenju ter koliko so uvidi, ki nam jih ponuja, vredni upoštevanja tudi v današnjem, zgodovinsko povsem drugačnem času, bomo preverjali s filozofom, predavateljem na Fakulteti za humanistične študije Univerze na Primorskem, dr. Primožem Turkom. Oddajo je pripravila in vodila Alja Zore. foto: Aristotel, kot ga je na freski z naslovom Atenska šola naslikal renesančni slikar Rafael, izsek iz freske

Aristotel a rămas probabil cel mai influent filosof din toate timpurile. Dacă Socrate a schimbat filosofia, iar Platon i-a notat-o, Aristotel a sistematizat, într-o manieră pragmatică, munca celor doi. Chiar dacă unele voci îl numesc rebel al Academiei, Lyceumul lui Aristotel rămâne un continuator al tradiției Academice, iar Aristotel însuși se numește platonist. Dar ceea ce face el e cu adevărat remarcabil, punând ordine în gândire cu principiile sale logice, unelte de argumentare care vor rămâne baza logicii vreme de mai bine de două milenii - iar Respingerile sofistice sunt încă materialul de bază pentru studierea erorilor de logică în discursuri.

Zadnjih nekaj let živim v središču Ljubljane, kjer se tare turistov. Težko se vživljam v njihovo nenasitno potrebo, da jih bolj kot kulturne znamenitosti mesta v resnici privlačijo selfiji, ki jih naredijo ob njih. Priče smo pravi beatifikaciji zdajšnjega trenutka, občutku blaženosti, ko kdo sliko samega sebe, samemu sebi postavi za ikono, ki jo občuduje. Brž ko je mogoče, svoj selfi posreduje virtualnemu občestvu, da ga sprejme v spletni panteon. V informacijskem omrežju zdaj neizbrisno biva v upanju, da bo njegov nasmeh na selfiju trajno privlačil poglede in zanimanje teh, ki so hrepenenje po presežnem zamenjali z zapisom v globalni digitalni univerzum.Integralna spletna realnost je novi kozmos, ker želi zajeti vse: predmete, ljudi in znanje. Kako na nas deluje trpko spoznanje, da je naš selfi samo zdrsnil v signalno in znakovno obliko komunikacije, ki daje prazno upanje, da je naš duh, naše skrivnostno notranje bistvo, vstopilo v transcendentni onkraj, po katerem od nekdaj hrepenimo? Da smo v resnici samo delček prozaičnih, pustih in duhovno mrtvih procesov digitalne tehnologije. Človek je po svojem prvinskem stremljenju bitje adventa, ker je usmerjen v prihod ljubečega Drugega, ob katerem bo lahko prestopil prag dobrega in zla in motril Dobro samo, kot je rekel Platon. Podobno je razmišljal Aristotel, ko je zapisal, da je v vsa bitja, še posebej pa v človeka, položeno stremljenje po čim večji popolnosti in s tem po Bogu samem. S svojo popolnostjo Bog brezmejno privlači človekov um, pravi Aristotel. S tem, ko je Bog zadnji smoter vseh bitij, tudi giblje vse, kar je, kajti vse hrepeni po njem. Ta nekoliko abstrakten Aristotelov uvid mehča psalmist s svojim poetičnim jezikom, ko pravi: »O, Bog, kakor jelen hrepeni po studencu, tako moja duša koprni po tebi. Mojo dušo žeja po Bogu, živem Bogu. Kdaj pride čas, ko bom gledal Božje obličje?« (Ps 41). V adventu, kakršnega so občutili Platon, Aristotel in psalmist, vedno znova najdemo sebe, ker je to tisti duhovni horizont, s katerim je kodirana naša duša. Kaj se zgodi z nami, ko pravo ikono, to enodimenzionalno podobo, ki je viden izraz nevidne nebeške prapodobe, zamenjamo s selfijem, s podobo sebe, krhkega in prestrašenega bitja? Ali ko občestvo v Bogu odrešenih zamenjamo z mrtvim zapisom v digitalni kozmos. Ali ko presežnost, h kateri vse stremi, obtiči na spletu. Gotovo je eno: vseh posledic teh neavtentičnih zamenjav se še zdaleč ne zavedamo. V globini duše vemo, da na spletu ostajamo sami in zapuščeni. Naša notranjost pritrjuje psalmistu, ki kliče: »K tebi, Gospod, ki prihajaš, dvigam svojo dušo« (prim. psalm 25, 1.).

Meteorologija je, verovali ili ne, jako mlada kao nauka, ali ima veoma dugačku i zanimljivu istoriju. Od kad postoji poljoprivreda, ili mitovi o apokalipsi, velikom potopu, smakovima sveta i slično, postoji i potreba da se beleže nekakvi podaci o vremenu i vremenskim prilikama, te da se iz tih podataka zaključi nešto korisno za svakodnevni život ili, ponekad, da se odgovori na to večito pitanje "Kad će smak sveta?". U antičko doba, Aristotel je objavio Meteorologiju i tako stvorio to ime pod kojim danas poznajemo mnoge složene naučne metodologije, mnoga znanja o klimatskom sistemu naše planete, mnoge prediktivne modele, mnoštvo složenih interdisciplinarnih oblasti u kojima se različiti istraživači bave vremenom, klimom i uticajem na društvo u najširem mogućem kontekstu. Naš gost u ovoj emisiji bio je prof. dr Vladimir Janković, koji se na Univerzitetu u Mančesteru u Velikoj Britaniji već par decenija bavi istorijom i filozofijom nauke, a pre svega istorijom meteorologije. U ovoj epizodi pričali smo o tome šta je meteorologija, kako su se meteorologijom bavili ljudi od samih početaka civilizacije do danas, na koji način se metodologija menjala, kada se meteorologija profilisala kao nauka u savremenom smislu, šta je bio okidač za tu revoluciju, kako su i kada nastali merni instrumenti bez kojih danas ne možemo da zamislimo meteorologiju (na primer, termometar, barometar i slično), itd... Support the show

Spoznaj samega sebe je filozofski imperativ, na katerega so misleci in modreci vedno znova opominjali človeka in ga tako spodbujali, da odkrije svoje bistvo in svoj položaj v kozmosu. Kajti spoznanju Resnice o svetu predhodi spoznanje spoznavajočega subjekta – čeprav je tako razmerje navsezadnje dialektično (kot »tubit« smo namreč vselej že tudi »bit-v-svetu«). Da je človek misleče bitje, je učil že Aristotel; da k mišljenju sodi predvsem razmišljanje o samem sebi, so učili tako rekoč vsi filozofi, ki so mu sledili.Vprašanje o spoznanju samega sebe je tako postalo tudi eno izmed osnovnih vprašanj muslimanskih učenjakov. Znameniti filozof, teolog in mistik iz 11. stoletja Abu Hamid al-Ghazali je tej temi posvetil celotno delo z naslovom »Eliksir Srečnosti«. Kot nakazuje že naslov knjige, je za al-Ghazalija srečnost neločljivo povezana od spoznanja, katerega glavni cilj je spoznanje samega sebe. S srečnostjo ni mišljen zgolj nekakšen bežen občutek sreče, veselja ali čustvene vznesenosti. Mišljeno je duhovno-eksistencialno stanje osebne izpopolnjenosti in samouresničtve, ki ju je po al-Ghazaliju mogoče doseči zgolj v sintezi (resnične) vednosti in (pravilnega) delovanja. Kot tako samospoznavanje po svojem pojmu predstavlja nikoli povsem dokončan proces, ki zahteva ne samo nenehno širjenje obzorja, temveč in predvsem udejstvovanje in pravilno, tj. etično ravnanje. To pa vselej predpostavlja samopremagovanje; kajti le tisti, ki si prizadeva za nenehno preseganje samega sebe, raste v vednosti, ki ni le intelektualna oziroma teoretska, temveč izkustvena in zato prehaja v modrost.K spoznavanju samega sebe sodi prvenstveno spoznavanje svoje duše: svojih vidnih in skritih misli, svojih čustev, namenov, svoje zavesti in vesti ter svojih lastnih demonov. To spozanje je pogoj za samopremagovanje, ki je pogoj samoizpopolnitve – tako v spoznavnem kot moralnem smislu. K spoznanju samega sebe sodi v isti meri spoznanje svojega Praizvora. V religijskem kontekstu to pomeni: spoznanje svoje lastne ustvarjenosti v fundamentalni odvisnosti od neskončne in večne Presežnosti. K samospoznavanju sodi nadalje nujno razmišljanje o lastni končnosti, o smrti in tistemu, kar naj bi sledilo po njej. Kot pravi an-Niffari: »Kdor je pripravljen za kontemplacijo o lastnem koncu, ne bo podlegel pritisku skušnjave.« Za muslimanske mistike spoznavanje samega sebe pomeni predvsem spoznanje lastnih duševno-duhovnih stanj in notranjih sil, spoznanje nevidnega sveta in »dejanj srca«.K resničnemu spoznavanju sodi navsezadnje vedno tudi spoznavanje svoje nevednosti. Tako imenovana »učena nevednost« krepi ponižnost in strahospoštovanje, ki nista le vrlini temveč podlaga spoznavno-duhovnega vzpona, katerega cilj se odmika v Neskončno. Spoznanje samega sebe je eksistencialno spoznanje, saj bistveno zadeva spoznanje lastne eksistence.Tako bo samospoznanje še naprej ostala eksistencialna naloga in neobhodljiv podvig človeka kot razmišljajočega, eksistirajočega in iskajočega bitja.

Aristotel Stagiritul cunoscut vreme de 2000 de ani ca Filosoful, e cel mai de succes elev al lui Platon, acel elev care nu doar că își întrece maestrul, dar și îl pune într-un con de umbră. Cu abordări pragmatice, Aristotel pune bazele cercetării științifice, definind abordarea empirică, implicându-se în nenumărate domenii. Nici nu e de mirare că atunci când vorbim despre Aristotel ne gândim la un tocilar grec cu barbă care stătea zi de zi să spună platitudini cu aer de înțelepciune.

Kako dobro preživeti svoje življenje, je eno najstarejših vprašanj, s katerim se človeške skupnosti in posamezniki bržkone ukvarjajo že od nekdaj. In prav to vprašanje je tudi v središču Nikomahove etike, ki jo je pred več kot dva tisoč tristo leti napisal znameniti antični filozof Aristotel, slovenski prevod pa so nedavno ponatisnili pri Slovenski Matici. O tem, na kakšen način Aristotel razmišlja o dobrem in krepostnem življenju ter koliko so uvidi, ki nam jih ponuja, vredni upoštevanja tudi v današnjem, zgodovinsko povsem drugačnem času, bomo v tokratnem Kulturnem fokusu preverjali s filozofom, predavateljem na Fakulteti za humanistične študije Univerze na Primorskem, dr. Primožem Turkom. Oddajo je pripravila in vodila Alja Zore. foto: Aristotel, kot ga je na freski z naslovom Atenska šola naslikal renesančni slikar Rafael, izsek iz freske

- Dialog pe Discord, înregistrat la 8 octombrie 2022; despre cărțile pierdute, mituri, civilizații antice, pre-socratici, Socrate, Platon, Aristotel, Heidegger, colonialism, populații din Siberia, Jorge Luis Borges, etc. ▶LINKURI RELEVANTE: Comunitatea pe Discord: discord.gg/meditatii Books You Can (Never) Read - https://youtu.be/Fcb2oLSb7Cs Why is Stephen Fry so passionate about the ancient Greeks? - https://youtu.be/504fm8DinxI ▶PODCAST INFO: Website: podcastmeditatii.com Newsletter: podcastmeditatii.com/aboneaza YouTube: youtube.com/c/meditatii Apple Podcasts: podcasts.apple.com/us/podcast/medi…ii/id1434369028 Spotify: open.spotify.com/show/1tBwmTZQHKaoXkDQjOWihm RSS: feeds.soundcloud.com/users/soundclo…613/sounds.rss ▶SUSȚINE-MĂ: – Patreon: www.patreon.com/meditatii – PayPal: paypal.me/meditatii – Cumpără-mi o cafea: https://www.buymeacoffee.com/andreivasilachi ▶DISCORD: – Arhiva dialogurilor: https://soundcloud.com/meditatii/sets/dialoguri-pe-discord ▶SOCIAL MEDIA: – Instagram: www.instagram.com/meditatii.podcast – Facebook: www.facebook.com/meditatii.podcast – Goodreads: goodreads.com/avasilachi – Telegram (jurnal): t.me/andreivasilachi – Telegram (chat): t.me/podcastmeditatii ▶EMAIL: andrei@podcastmeditatii.com

Nimeni nu poate trăi fără prieteni, chiar dacă stăpînește toate bunurile lumii. (Aristotel)

Aristotel, eden izmed največjih grških filozofov, v svoji Nikomahovi etiki, v kateri postavlja temelje morale in pravilnega delovanja, obravnava tudi vprašanje medčloveških odnosov. Pri tem v deveti knjigi razmišlja, v čem se prijateljstvo razlikuje od naklonjenosti in ljubezni. Zanimivo je, da njegova opažanja v današnjem času še vedno zvenijo izredno aktualno. tTrdi, da je naklonjenost sicer podobna prijateljstvu, a jo lahko »čutimo tudi do neznanih ljudi in skrivaj«, po drugi strani pa se razlikuje tudi od ljubezni, saj »ne občuti napetega koprnenja, ki spremlja ljubezen«. Dalje se ljubezen razvije iz medsebojnega zaupanja in bližine, naklonjenost do neke osebe pa se lahko pojavi nenadoma, občuti se jo površinsko in prav tako hitro lahko tudi mine. Aristotel daje za primer naklonjenost do športnikov in udeležencev na različnih tekmovanjih – ljudje jim namreč zelo hitro postanejo naklonjeni, se nad njimi navdušijo, jim želijo nadaljnjih zmag in uspehov in se veselijo skupaj z njimi, čeprav zelo pogosto navijači svojih favoritov sploh ne poznajo dobro in poglobljeno, zlasti pa ne sodelujejo z njimi pri doseganju rezultatov, pač pa to samo opazujejo. tNaklonjenost se torej po Aristotlu pojavi »zaradi kake vrline ali odlike, kadar kdo napravi na nekoga vtis plemenitega ali hrabrega človeka ali kaj podobnega.« Je začetno navdušenje, ko menimo, da se v sočloveku nahaja odlika, ki jo tudi sami cenimo. Dalje Aristotel ugotavlja, da je prav naklonjenost temelj ali začetek prijateljstva, saj morata dva človeka v drug drugem najprej prepoznati neko vrednost, da bi se sploh lahko razvila bolj poglobljena čustva. Naklonjenost je torej pogoj za prijateljstvo, ni pa že dovolj. Kajti če sta si dva človeka »samo naklonjena, si s tem še nista prijatelja – v tem primeru samo želita drug drugemu dobro, vendar ne delata nič skupnega in se tudi ne vznemirjata drug zaradi drugega.« Aristotel hoče reči, da je za nastanek prijateljskih občutij potrebna neka dejavnost, aktivno preživljanje skupnega časa, ki to vez krepi in poglablja. Prav skupno življenje je tisto, ki naredi bistveno razliko, saj »za prijatelje ni nič bolj značilnega kot ravno želja po skupnem življenju.« Če tega ni, kljub vsem dobrim željam ostajamo na distanci in torej na ravni spremenljive naklonjenosti, ki bo prešla, ko bomo v drugem človeku videli neko vrlino ali korist zase. Za pravo prijateljstvo pa je nasprotno značilno, da ta začetna naklonjenost traja dlje časa oziroma preide v medsebojno zaupnost, ki ni osnovana na koristnosti in prijetnosti.

Čeprav imamo vsi prijatelje in radi preživljamo svoj čas v njihovi družbi, verjetno le redko razmišljamo o bistvu prijateljstva. V antiki pa je bila to tema, ki se je v filozofskih spisih pojavljala razmeroma pogosto in nič nenavadnega ni, da jo najdemo tudi pri Aristotlu, starogrškem filozofu iz 4. st. pr. Kr., ki je prijateljstvo povezoval z vrlino in srečo. O prijateljstvu tako razpravlja kar v dveh knjigah svoje Nikomahove etike in pravi, da je »za življenje neogibno potrebno. Nihče si ne bi želel živeti brez prijateljev, tudi če bi mu bile na voljo vse druge dobrine tega sveta.« Aristotel torej vidi v prijateljstvu neko posebno vrednost oziroma vrlino, po kateri hrepeni vsak in brez katere si sploh ne bi mogel predstavljati svojega življenja. V nadaljevanju ugotavlja, da obstajajo tri oblike prijateljstva. Prvo je prijateljstvo iz koristoljubja, vendar taki ljudje »ne ljubijo svojih prijateljev zaradi njih samih, ampak po tem, kolikor lahko z njihovo pomočjo dosežejo neko dobrino« - nekoga imajo radi zaradi lastne koristi oziroma blaginje. Podobno je v primeru, ko smo naklonjeni zaradi nekega prijetnega občutja in zabave: »ljudje, ki si laskajo in dobrikajo, ne ljubijo drug drugega takšnega, kakor je v resnici, ampak le kolikor je kdo komu zabaven in prijeten,« zapiše Aristotel. Obe vrsti prijateljstev sta tako po njegovem mnenju nujno plod naključja in ne moreta trajati, saj osebe ne cenimo takšne, kakršna je v resnici, pač pa je njena vrednost merjena po koristnosti oziroma prijetnosti, ki nam jo nudi. Ko pa jih enkrat nimamo več za prijetne ali koristne, se hitro razdre tudi naše prijateljstvo z njimi. Kakšno pa je potemtakem pravo in trajno prijateljstvo? Aristotel trdi, da nastopi med »dobrimi, to je med tistimi, ki so si podobni v vrlini.« Podobnost je torej ključni temelj za trajne odnose, »kajti vsakemu človeku so prijetna tista dejanja, ki so njemu lastna ali vsaj podobna,« je prepričan Aristotel. Najbolj popolno in najbolj žlahtno prijateljstvo pa se zanj razvije med dobrimi ljudmi – dober človek je namreč »dober nasploh in dober do svojega prijatelja,« pravi Aristotel. Dalje takšni ljudje drug drugemu pristno »želijo dobro, ker so sami dobri«, prijatelja imajo »radi zavoljo njega samega, ne pa zaradi neki slučajnih okoliščin,« to vez vzdržujejo trajno, saj je tudi njihova vrlina nekaj trajnega, poleg tega pa imajo v sebi željo po skupnem življenju. Aristotel meni, da je prav slednje temeljni kriterij pravega prijateljstva, saj verjame, da »skupno življenje ni možno med ljudmi, ki si niso prijetni in drug drugega ne razveseljujejo.«

Aristotel, grški filozof iz 4. stoletja pr. Kr., se v svojem najbolj znanem delu z naslovom Nikomahova etika med drugim ukvarja s temeljnim vprašanjem filozofije, ki nas zaposluje še danes – doumeti hoče, kaj je tisto, kar nam bo prineslo srečo. Pri tem ugotavlja, da se ljudje načeloma strinjajo, da je srečnost najvišji cilj našega življenja, se pravi, da bi dobro živeli, da bi nam šlo dobro oziroma na kratko, da bi bili srečni. Mnenja pa se začnejo razhajati, ko je treba to srečnost nekoliko konkretneje opredeliti, saj se izkaže, da si »večina pod tem izrazom predstavlja nekaj vidnega in otipljivega: eni naslado, drugi bogastvo ali pa čast.« tAristotel nadalje razmišlja takole: ker je bogastvo »le sredstvo za dosego nečesa drugega«, že ne more biti tisto najvišje dobro, ki ga hočemo doseči. Denarja si po njegovem mnenju želimo samo zato, da bi si z njim lahko kupili druge reči, sam na sebi pa bi bil povsem brez vrednosti in po njem sploh ne bi hrepeneli. Dalje nameni nekaj besed uživaškemu življenju, ki je ideal večini ljudi, a hitro sklene, da tudi to ne more voditi do resnične sreče. Takšno življenje iz nas namreč naredi sužnje telesnim užitkom, postavi nas v hlapčevsko vlogo, poleg tega pa smo v tem primeru bolj podobni živalim, ki sledijo svojim nagonom. Tudi čast nam ne bo prinesla sreče, ker je nekaj, kar pride od zunaj: čast se namreč nahaja »bolj v ljudeh, ki jo izkazujejo, kot pa v človeku, ki jo uživa,« je torej nekaj, kar izhaja iz drugih ljudi in zato pravzaprav ni v naši lasti. Časti, užitka in bogastva si torej po Aristotelu želimo zato, ker verjamemo, da bo to vodilo do sreče, a je takšno prepričanje zanj napačno. Pri tem se sicer zaveda, da človek v življenju ne more povsem brez zunanjih dobrin, in priznava, da je določena mera materialne preskrbljenosti pravzaprav nujna za preživetje, a je materialna blaginja le pogoj, ne pa tudi vzrok za srečno življenje. Pravi temelj za srečo po Aristotelovem mnenju namreč izvira iz nas samih in ni odvisen od drugih ljudi, še manj pa od telesnih in materialnih dobrin – je torej nekaj, »kar je v nas vsajeno in z nami neločljivo povezano«, to pa je lahko le naša duševnost. Stanje prave sreče bomo tako lahko dosegli le, če bomo skrbeli za svojo dušo in jo urili, če bomo torej ves čas sledili duševnim vrlinam in se stalno izpopolnjevali v njih.

Constantin Vică e lector la Universitatea din București specializat pe probleme de etica tehnologiei. Povestim despre problema responsabilității distribuite, despre Roomba și Tesla, despre etica lui Aristotel, despre prieteni adevărați și prieteni imaginari și prietenii de pe Facebook, despre agency și expertiza filosofului care se uită cu ochelari critici către tehnologii emergente. Am aflat și eu cu ocazia asta că Socrate jura pe câine! Dacă vreți să susțineți acest podcast: www.patreon.com/octavpopa Support the show

M-am întâlnit în Chișinău cu câțiva membri din comunitatea de pe Discord (Eric, Neo-Eclesiastul, Asmodeus) și am discutat despre valori, dacă o limbă poate fi mai filosofică decât alta, Schopenhauer, Heidegger, Aristotel, Dughin, Darwin, viață și alte aberații... ▶LINKURI RELEVANTE: Videoul original: https://youtu.be/mCmg2Owhe6s ▶PODCAST INFO: Website: https://podcastmeditatii.com Newsletter: https://podcastmeditatii.com/aboneaza YouTube: https://youtube.com/c/meditatii Twitch: https://www.twitch.tv/meditatii Meditații Politice: https://www.youtube.com/channel/UCK204s-jdiStZ5FoUm63Nig Apple Podcasts: https://podcasts.apple.com/us/podcast/meditatii/id1434369028 Spotify: https://open.spotify.com/show/1tBwmTZQHKaoXkDQjOWihm RSS: https://feeds.soundcloud.com/users/soundcloud:users:373963613/sounds.rss ▶SUSȚINE-MĂ: – Patreon: https://www.patreon.com/meditatii – PayPal: https://paypal.me/meditatii ▶DISCORD: – Comunitatea: https://discord.gg/meditatii – Arhiva dialogurilor: https://www.patreon.com/meditatii/posts?filters%5Btag%5D=Discord ▶SOCIAL MEDIA: – Instagram: https://www.instagram.com/meditatii.podcast – Facebook: https://www.facebook.com/meditatii.podcast – Goodreads: https://goodreads.com/avasilachi – Telegram (jurnal): https://t.me/andreivasilachi – Telegram (chat): https://t.me/podcastmeditatii ▶EMAIL: andrei@podcastmeditatii.com ▶CRONOLOGIE: 0:00 – lumea e alcătuită din lucruri sau din valori? 38:29 – poate o limbă fi mai filosofică decât alta? 52:57 – Alexandr Dughin 59:00 – momentul de glorie al lui Bogdan 1:00:02 – “principalu' să avem sănătate” 1:00:24 – Bogdan: “BAC-ul e o pierdere de timp” 1:01:23 – Eric: “Darwin e Schopenhauer fără Kant” 1:04:53 – intelectualitatea românească astăzi 1:08:44 – ce te face să continui să trăiești? 1:19:39 – explorarea cosmică a umanității e o formă de “escapism”? 1:21:04 – “uăi duti la stroică” 1:21:40 – concluzia zilei

Asta nici chiar așa! A apărut un nou episod! Începem azi o serie despre revoluția științifică, acel proces intelectual și social care a influențat filosofia modernă mai mult decât orice, acel proces care ne-a dat săpuniera automată, dispenser-ul indispensabil, care știe exact când îți plasezi mâna sub el și fără să faci niciun efort *flâșt* îți pune săpunul lichid (sau spuma dacă te afli într-un local cu fițe) chiar în mâna ta murdară. Asta dacă nu e stricat. Caz în care trebuie să te întrebi dacă problema e la tine sau la „ei” așa că încerci o serie de mișcări de tip „aloo!?”, moment în care realizezi că nu ai cum să-ți dai seama cine e stricat, tu sau dispenser-ul, și că a trecut mult prea mult timp de când dansezi cu mâna întinsă către zid și nu ai neapărat un exit strategy ca să zic așa și poate avea dreptate John Lennon când a zis că viața e ce se întâmplă când nu merge sistemul infraroșu de detectare a mâinilor sub săpuniere. Anyway, începutul revoluției științifice, deci. Vorbim în principal despre viziunea pre-revoluționară asupra naturii, o viziune pe care o datorăm în principal Bombardierului nostru preferat, Aristotel de la Stagira. Însă e aglomerație mare ca de obicei. Ne vizitează James Burke și Heraclit, Will Smith și Platon, Monk și Elwood. În plus, Sofica are, în mod istoric, prima apariție. Dacă vreți să susțineți acest podcast, o puteți face pe: https://www.patreon.com/octavpopa 

Ines Skelac profesionalno se bavi temama lingvistike, logike, filozofije jezika, te računalne obrade prirodnoga jezika. Studirala je lingvistiku i filozofiju jer ju zanima odnos jezika i misli, razumijevanja i logike. Kako su o jeziku i jezičnim vezama promišljali Platon i Aristotel, a kako Saussure i Chomsky? Docentica na Fakultetu filozofije i religijskih znanosti Sveučilišta u Zagrebu pomoći će prizemljiti razumijevanje filozofije jezika. --- Kako se pretplatiti? Google: bit.ly/2UFZZ6C Apple: apple.co/2UivogF Spotify: spoti.fi/2DzXmyn Deezer: bit.ly/2CCtxwA Stitcher: bit.ly/3btbKEa TuneIn: bit.ly/3dqpz8m Pratite nas i javite nam dojmove: www.facebook.com/bliskisusreti www.instagram.com/bliskisusreti_podcast www.twitter.com/bliskisusreti Sviđa Vam se što slušate? Podržite naš rad kavicom: www.buymeacoffee.com/bsjv

"Nu privi nici înainte, nici înapoi, privește în tine însuți, fără teamă sau părere de rău. Nimeni nu coboară în sine atâta timp cât rămâne sclavul trecutului sau viitorului." — Emil Cioran (Despre neajunsul de a te fi născut, p. 86) --------------------------------------------------------------- ▶LINKURI RELEVANTE: videoul original: https://www.youtube.com/watch?v=oFB-4Y4QIHo Partea 1: https://www.youtube.com/watch?v=bYk0Vydry40 Partea 2: https://www.youtube.com/watch?v=V3dZJ1HI69M Partea 3: https://www.youtube.com/watch?v=_Q9Mrrr6u3Q Partea 4: https://www.youtube.com/watch?v=itIQ5BQACvI ... Videoul pe care l-am menționat, despre discuția criticilor de artă din Rusia (ещёнепознер): https://www.youtube.com/watch?v=oePVi-kZUlk ▶PODCAST INFO: Website: podcastmeditatii.com Newsletter: podcastmeditatii.com/aboneaza YouTube: youtube.com/c/meditatii Apple Podcasts: podcasts.apple.com/us/podcast/medi…ii/id1434369028 Spotify: open.spotify.com/show/1tBwmTZQHKaoXkDQjOWihm RSS: feeds.soundcloud.com/users/soundclo…613/sounds.rss ▶SUSȚINE-MĂ: – Patreon: www.patreon.com/meditatii – PayPal: paypal.me/meditatii ▶DISCORD: – Comunitatea: discord.gg/meditatii – Arhiva dezbaterilor: www.patreon.com/meditatii/posts?f…%5Btag%5D=Discord ▶SOCIAL MEDIA: – Instagram: www.instagram.com/meditatii.podcast – Facebook: www.facebook.com/meditatii.podcast – Goodreads: goodreads.com/avasilachi – Telegram (jurnal): t.me/andreivasilachi – Telegram (chat): t.me/podcastmeditatii ▶EMAIL: andrei@podcastmeditatii.com ▶CRONOLOGIE: 0:00 – fragment din “Apocalipsa după Cioran” 2:45 – intro 6:08 – distanța dintre adevărata profunzime și profunzimea premeditată 14:28 – acțiune și înșelătorie sunt termeni înrudiți 23:58 – personalități obsedate de investigare (Aristotel, Leo da Vinci) 30:32 – nu-i ușor să vorbești despre Dumnezeu când nu ești nici credincios nici ateu 32:00 – scriitorul are nevoie de propriile defecte 35:07 – rolul interdisciplinarității 37:35 – epilepticii care sugeau sângele criminalilor 37:57 – judecăm pe alții pentru că nu ne putem pune în locul lor 41:17 – mustrarea de cuget ca o substituție a activității 42:47 – e plicticos cel ce nu-și dă silința să atragă atenția 47:19 – eșecurile și teama de a izbuti 48:36 – antidotul plictisului e frica 50:42 – să nu ne disprețuim prea tare cadavrul 51:23 – orice gând provine dintr-o senzație contrariată 52:54 – rolul numelui în identitatea ta 53:29 – trebuie să suferi până la capăt 58:38 – Dumezeu și ratatul; Cioran ca un comediant 59:58 – tot ce realizăm se răzvrătește împotriva noastră 1:00:52 – norocul nerușinat conduce la acreală și sarcasm 1:03:24 – libertatea fără limite e un atentat împotriva spiritului 1:05:41 – maxima stoică și nenorocirile interne; monoteism vs. politeism 1:09:30 – talentul e un obstacol pentru viața interioară 1:12:59 – indianul care voia să fie devorat de propriii copii 1:13:38 – studiul religiilor ca prăbușire spirituală 1:15:15 – înfrângile pe care le meritam 1:17:53 – adevărurile irecuzabile ale descurajării 1:18:35 – nimic mai exasperant decât ironia perfectă 1:21:04 – nimic nu e tragic, totul e ireal 1:23:21 – nu privi nici înainte, nici înapoi 1:23:43 – nopțile în care am dormit sunt ca și cum n-ar fi fost niciodată 1:25:50 – Cioran e “un scriitor de stări” 1:26:42 – Nietzsche vs. Marcus Aurelius 1:31:49 – similaritățile și diferențele dintre Dostoievski și Nietzsche 1:34:21 – mângâiere și speranță în preajma unui împărat istovit 1:36:25 – Nietzsche ca partea esențială a dialecticii

„V mluvě se opíráme stále o tři stejné pilíře, se kterými přišel už Aristotelés, tedy o ethos, pathos a logos.“ Pavlová dodává, že člověk musí být při přednesu zaujatý tématem, věřit si a vzbudit nadšení u posluchače. „Rétorika je základní disciplína, je aktuální dnes a denně, občas ale upadá.“

Grški filozof Aristotel se v drugem razdelku svoje Nikomahove etike ukvarja zlasti z vprašanjem vrline in pravilnega delovanja – sprašuje se torej, kako postati kreposten in dober človek. Na začetku tako najprej razloči med naravnimi sposobnostmi in nravnimi krepostmi: med prve spadajo na primer naše zmožnosti čutnega zaznavanja, s katerimi smo se že rodili, so torej nekaj vrojenega, danega po naravi in jih zato ni mogoče prevzgojiti, vrline pa si »nasprotno, pridobimo ravno s tem, da se v nečem udejstvujemo.« To pomeni, da nam moralne kreposti niso že vrojene, pač pa nam jih narava ponuja kot možnost, na nas pa je, da jih izpopolnjujemo ali ne. Zaradi tega so po Aristotelovem mnenju precej podobne obrtem, saj se jih moramo najprej šele izučiti, da se potem lahko v njih udejstvujemo, izučimo pa se prav s tem, ko se v njih urimo in jih stalno obnavljamo. »Zidar postaneš s tem, da zidaš,« pravi Aristotel, »kitarist postaneš s tem, da igraš na kitaro. In tako postanemo tudi pravični, če ravnamo pravično, umerjeni, če umerjeno delamo, hrabri, če se hrabro zadržimo.« S tem hoče reči, da se človek ne rodi že kot dober in pravičen, pač pa se mora takega šele narediti, to pa mu bo uspelo samo tako, da bo neprenehoma ponavljal dobra oziroma pravična dejanja. Naša dejanja in odločitve so torej tiste, od katerih bo odvisno, kakšni ljudje bomo postali. Zato tudi sam v nadaljevanju opozori, da njegovo »razpravljanje ne sme biti samo teoretično kot druge razprave.« Kajti njegov cilj ni golo razpredanje z namenom, da bi ugotovili, kaj je vrlina, pač pa bi moral biti naš končni cilj, da se je dejansko priučimo in jo izvajamo, saj sicer od tega premišljevanja ne bi imeli nobene koristi. Prav v tem vidi največjo napako večine ljudi, saj se navadno »zatekajo k besedam, misleč, da bodo že z golim filozofiranjem postali pravični.« Aristotel jih zato primerja z bolniki, ki sicer »skrbno poslušajo zdravnikove besede, a ne izpolnjujejo njegovih navodil.« In kakor bolniki na tak način seveda ne bodo mogli ozdraveti, tako tudi ljudje, ki samo teoretizirajo in premišljujejo o pravičnem ravnanju, ne bodo mogli postati pravični in dobri. Smisel vrline je namreč prav v delovanju v skladu z njo in stalnem udejstvovanju, ne pa v premišljevanju o njej.

- Dezbatere pe Discord, înregistrată la 29 octombrie 2021, având tangențe cu video-eseul "Aristotel, despre prietenie": https://www.youtube.com/watch?v=ht3HKOhnYOU ▶LINKURI RELEVANTE: Comunitatea pe Discord: discord.gg/meditatii ▶PODCAST INFO: Website: podcastmeditatii.com Newsletter: podcastmeditatii.com/aboneaza YouTube: youtube.com/c/meditatii Apple Podcasts: podcasts.apple.com/us/podcast/medi…ii/id1434369028 Spotify: open.spotify.com/show/1tBwmTZQHKaoXkDQjOWihm RSS: feeds.soundcloud.com/users/soundclo…613/sounds.rss ▶SUSȚINE-MĂ: – Patreon: www.patreon.com/meditatii – PayPal: paypal.me/meditatii ▶DISCORD: – Arhiva dezbaterilor: www.patreon.com/meditatii/posts?f…%5Btag%5D=Discord ▶SOCIAL MEDIA: – Instagram: www.instagram.com/meditatii.podcast – Facebook: www.facebook.com/meditatii.podcast – Goodreads: goodreads.com/avasilachi – Telegram (jurnal): t.me/andreivasilachi – Telegram (chat): t.me/podcastmeditatii ▶EMAIL: andrei@podcastmeditatii.com

- Dezbatere pe Discord (14 August, 2021). Putem spune că moralitatea există în lume (adică, în afara minții umane) și rolul nostru e să o descoperim? Sau mai degrabă moralitatea e construită de oameni și se modifică în dependență de necesitățile curente ale noastre? Altfel spus, a avut Platon dreptate în a afirma că există un tărâm al Ideilor (de unde și aflăm ce-i aia moralitatea obiectivă), sau a avut dreptate Aristotel, afirmând că tărâmul Ideilor nu există și orice moralitate creată de om e prin intermediul imitației? (adică, reflectând asupra lumii de aici) ▶LINKURI RELEVANTE: Comunitatea pe Discord: discord.gg/meditatii Moral Realism (Stanford Encyclopedia of Philosophy): https://plato.stanford.edu/entries/moral-realism/ Constructivism in Metaethics (Stanford Encyclopedia of Philosophy): https://plato.stanford.edu/entries/constructivism-metaethics/ ▶PODCAST INFO: Website: podcastmeditatii.com Newsletter: podcastmeditatii.com/aboneaza YouTube: youtube.com/c/meditatii Apple Podcasts: podcasts.apple.com/us/podcast/medi…ii/id1434369028 Spotify: open.spotify.com/show/1tBwmTZQHKaoXkDQjOWihm RSS: feeds.soundcloud.com/users/soundclo…613/sounds.rss ▶SUSȚINE-MĂ: – Patreon: www.patreon.com/meditatii – PayPal: paypal.me/meditatii ▶DISCORD: – Arhiva dezbaterilor: www.patreon.com/meditatii/posts?f…%5Btag%5D=Discord ▶SOCIAL MEDIA: – Instagram: www.instagram.com/meditatii.podcast – Facebook: www.facebook.com/meditatii.podcast – Goodreads: goodreads.com/avasilachi – Telegram (jurnal): t.me/andreivasilachi – Telegram (chat): t.me/podcastmeditatii ▶EMAIL: andrei@podcastmeditatii.com

Aristotel, grški filozof iz 4. stoletja pr. Kr., se v svojem najbolj znanem delu z naslovom Nikomahova etika med drugim ukvarja s temeljnim vprašanjem filozofije, ki nas zaposluje še danes – doumeti hoče, kaj je tisto, kar nam bo prineslo srečo. Pri tem ugotavlja, da se ljudje načeloma strinjajo, da je srečnost najvišji cilj našega življenja, se pravi, da bi dobro živeli, da bi nam šlo dobro oziroma na kratko, da bi bili srečni. Mnenja pa se začnejo razhajati, ko je treba to srečnost nekoliko konkretneje opredeliti, saj se izkaže, da si »večina pod tem izrazom predstavlja nekaj vidnega in otipljivega: eni naslado, drugi bogastvo ali pa čast.« tAristotel nadalje razmišlja takole: ker je bogastvo »le sredstvo za dosego nečesa drugega,« že ne more biti tisto najvišje dobro, ki ga hočemo doseči. Denarja si po njegovem mnenju želimo samo zato, da bi si z njim lahko kupili druge reči, sam na sebi pa bi bil povsem brez vrednosti in po njem sploh ne bi hrepeneli. Dalje nameni nekaj besed uživaškemu življenju, ki je ideal večini ljudi, a hitro zaključi, da tudi to ne more voditi do resnične sreče. Takšno življenje iz nas namreč naredi sužnje telesnim užitkom, postavi nas v hlapčevsko vlogo, poleg tega pa smo v tem primeru bolj podobni živalim, ki sledijo svojim nagonom. Tudi čast nam ne bo prinesla sreče, ker je nekaj, kar pride od zunaj: čast se namreč nahaja »bolj v ljudeh, ki jo izkazujejo, kot pa v človeku, ki jo uživa,« je torej nekaj, kar izhaja iz drugih ljudi in zato pravzaprav ni v naši lasti. Časti, užitka in bogastva si torej po Aristotelu želimo zato, ker verjamemo, da bo to vodilo do sreče, a je takšno prepričanje zanj napačno. Pri tem se sicer zaveda, da človek v življenju ne more povsem brez zunanjih dobrin, in priznava, da je določena mera materialne preskrbljenosti pravzaprav nujna za preživetje, a je materialna blaginja le pogoj, ne pa tudi vzrok za srečno življenje. Pravi temelj za srečo po Aristotelovem mnenju namreč izvira iz nas samih in ni odvisen od drugih ljudi, še manj pa od telesnih in materialnih dobrin – je torej nekaj, »kar je v nas vsajeno in z nami neločljivo povezano,« to pa je lahko le naša duševnost. Stanje prave sreče bomo tako lahko dosegli le, če bomo skrbeli za svojo dušo in jo urili, če bomo torej neprenehoma sledili duševnim vrlinam in se stalno izpopolnjevali v njih.

"Prietenia este o necesitate pentru fiecare om, pentru că fără prieteni nimeni n-ar dori să trăiască." — Aristotel *videoul original: https://www.youtube.com/watch?v=ht3HKOhnYOU

Grški filozof Aristotel je verjetno najbolj poznan prav po svoji misli o zlati sredini, ki se navezuje na vprašanje vrline oziroma človekove odlike. Verjel je namreč, da prav delovanje v skladu z moralnimi krepostmi človeka osrečuje in ga dela vedno boljšega, kreposti pa so po njegovem mnenju neka srednja mera med dvema skrajnostma oziroma slabostma, ki se jima moramo izogibati. V svojem delu z naslovom Nikomahova etika je tako večkrat opozoril, da se moramo pri ravnanju držati zlate sredine, to je ravno pravšnje mere, saj »vrline propadejo tako zaradi pomanjkanja kakor zaradi pretiravanja«. Podobno se dogaja pri vsakdanjih rečeh, kot sta na primer telesna vadba in primerna prehrana: telesne moči nam namreč izčrpa tako pretiravanje v vadbi kot opuščanje vadbe. Enako je z zdravjem: »Čezmerno uživanje ali pa pomanjkanje pijače in hrane nam zdravje uničujeta, zmerna količina pa ga ustvarja, krepi in ohranja.« Po Aristotelovem mnenju moramo tudi v primeru moralnih kreposti ohranjati neko srednjo mero med preveč in premalo, med pretiravanjem in umanjkanjem – takole pravi, ko komentira vrlino poguma: »Kdor pred vsem beži, kdor se vsega boji in se ničemur ne upre, postane strahopetec, kdor pa se ničesar ne boji in drvi v vsako nevarnost, postane vihrav predrzneš.« Pravilno bo torej ravnal tisti, ki bo ravno prav pogumen in se bo uprl svojim strahovom, a ne za vsako ceno. Da bi torej živeli dobro, moramo vselej izbrati tisto vmes med preveč in premalo, saj vrline ohranja prav srednja mera. Vendar pa nadalje Aristotel poudarja, da ta sredina ni za vse enaka – ravno nasprotno: odvisna je od vsakega posameznika, zato je ne moremo določiti vnaprej, ampak mora vsakdo presojati zase. Tudi tukaj Aristotel povleče vzporednice s hrano: nekomu je lahko določena količina hrane preveč, nekomu drugemu pa je ista količina zlahka premalo. Kakor torej v telesnih potrebah presojamo v skladu s potrebami, moramo podobno ravnati tudi v primeru vrlin in jih prilagajati vsaki posamezni situaciji – iskati moramo torej »sredino glede na sebe«, da pa bi to lahko storili, se moramo seveda zelo dobro poznati. Aristotel zato poudarja, da »ni lahka stvar biti kreposten. Zakaj če hočemo v vsakem primeru zadeti sredino, je potreben precejšen napor; saj tudi sredine kroga ne zadene kdorsibodi.«

Un podcast despre fericire inspirat de viziunea lui Aristotel. O intoarcere la izvoarele antice de intelepciune. O regasire a unui duh contemplativ in epoca gandului si simtirii agitate.

Čeprav imamo vsi prijatelje in radi preživljamo svoj čas v njihovi družbi, verjetno le redko razmišljamo o bistvu prijateljstva. V antiki pa je bila to tema, ki se je v filozofskih spisih pojavljala relativno pogosto in nič nenavadnega ni, da jo najdemo tudi pri Aristotelu, starogrškem filozofu iz 4. st. pr. Kr., ki je prijateljstvo povezoval z vrlino in srečo. O prijateljstvu tako razpravlja kar v dveh knjigah svoje Nikomahove etike in pravi, da je "za življenje neogibno potrebno. Nihče si ne bi želel živeti brez prijateljev, tudi če bi mu bile na voljo vse druge dobrine tega sveta". Aristotel torej vidi v prijateljstvu neko posebno vrednost oziroma vrlino, po kateri hrepeni vsakdo in brez katere si sploh ne bi mogel predstavljati svojega življenja. V nadaljevanju ugotavlja, da obstajajo tri oblike prijateljstva. Prvo je prijateljstvo iz koristoljubja, vendar taki ljudje "ne ljubijo svojih prijateljev zaradi njih samih, ampak po tem, kolikor lahko z njihovo pomočjo dosežejo neko dobrino", nekoga imajo radi zaradi lastne koristi oziroma blaginje. Podobno je v primeru, ko smo naklonjeni zaradi nekega prijetnega občutja in zabave: "Ljudje, ki si laskajo in dobrikajo, ne ljubijo drug drugega takšnega, kakor je v resnici, ampak le kolikor je kdo komu zabaven in prijeten,« zapiše Aristotel. Obe vrsti prijateljstev sta tako po njegovem mnenju nujno plod naključja in ne moreta trajati, saj ljudi ne cenimo takšnih, kakršni so v resnici, pač pa je njena vrednost merjena po koristnosti oziroma prijetnosti, ki nam jo omogoča. Ko pa jih enkrat nimamo več za prijetne ali koristne, se hitro razdre tudi naše prijateljstvo z njimi. Kakšno pa je potem pravo in trajno prijateljstvo? Aristotel trdi, da nastopi med "dobrimi, to je med tistimi, ki so si podobni v vrlini". Podobnost je torej ključni temelj za trajne odnose, "kajti vsakemu človeku so prijetna tista dejanja, ki so njemu lastna ali vsaj podobna", je prepričan Aristotel. Najpopolnejše in najbolj žlahtno prijateljstvo pa se zanj razvije med dobrimi ljudmi – dober človek je namreč "dober nasploh in dober do svojega prijatelja", pravi Aristotel. Dalje takšni ljudje drug drugemu pristno "želijo dobro, ker so sami dobri", prijatelja imajo "radi zavoljo njega samega, ne pa zaradi neki naključnih okoliščin", to vez vzdržujejo trajno, saj je tudi njihova vrlina nekaj trajnega, poleg tega pa imajo v sebi željo po skupnem življenju. Aristotel meni, da je prav slednje temeljni kriterij pravega prijateljstva, saj verjame, da "skupno življenje ni mogoče med ljudmi, ki si niso prijetni in drug drugega ne razveseljujejo".

Aristotel este considerat de practic toți studenții serioși ai filosofiei drept unul dintre cei mai mari giganți ai subiectului. Astăzi, Metafizica și Etica sa, în special, sunt studiate în universități din întreaga lume (...) În 343 î.e.n., Aristotel a fost invitat de Filip al II-lea al Macedoniei să devină tutorele fiului său Alexandru — care urma să devină stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată. *Citește articolul: https://podcastmeditatii.com/blog/aristotel *Accesează videoul: https://www.youtube.com/watch?v=aNrm5hq2uCA

Marcia talks with organizational systems expert Aristotel Dascal of 1-Day CEO about the many systems businesses need in place to scale. From marketing to customer experience to financials. Everything can be audited by its numbers. Systems are an essential part of business growth and should be implemented as soon as you can. Aristotel has a FB group where other CEOs can share ideas at www.1DayCEO.com/FBGroup and also a quiz to help you determine where systems should be built at www.1DayCEO.com/Quiz ================= Pick up Marcia's 5 Ways To Turn Your Business Into One Worth Selling @ www.TrajectoryBiz.com Please subscribe & ring the bell for reminders about next week's show. ================= About Marcia: She is a business growth strategist helping service-based professionals to strengthen their business so that it is worth selling someday. She works closely with her clients to turn their business into an attractive & profitable business asset they can enjoy until they decide to stop. She helps them get a return on their investment. Curious? Book a complimentary call. (949) 229-2112 Want to connect? Go to www.HeyMarcia.com

Termenul de „dezvoltare personală” rămîne încă unul valabil, chiar dacă asistăm la o inflație de „mărfuri contrafăcute” pe această temă.Sub umbrela acestui termen se pot realiza lucruri serioase și demne de tot respectul, dar pot încăpea și cele mai stupide lucruri, livrate de niște șarlatani. În fond, dezvoltarea personală există încă din Antichitate: Socrate, Aristotel, Seneca, Confucius făceau dezvoltare personală, iar ce ideal poate fi mai înalt decât dezvoltarea ființei umane?

»Vsi naši načini, kako mislimo gledališče, so omejeni na kategorije, ki so pravzaprav aristotelske kategorije iz Poetike, lahko bi celo rekli, da smo zapleteni vanje ali ujeti na njihove limanice, pa nihče niti ne pomisli, da bi jih celovito preizprašal,« v knjigi Aristotel ali vampir zahodnega gledališča zapiše klasična filologinja, teoretičarka, znanstvenica in aktivistka gledališča Florence Dupont in nadaljuje: »Če hočemo dekolonizirati odre in si zagotoviti sredstva za razumevanje in spremljanje sprememb, ki pretresajo gledališče na tem začetku 21. stoletja, moramo torej popolnoma, do temeljev dekonstruirati Poetiko ter tako razkriti etnocentrične postulate, ki se danes predstavljajo kot vednost.« O knjigi, ki odpira veliko novih linij za raziskovanje, se je z avtorico spremne besede, dr. Svetlano Slapšak, pogovarjala Magda Tušar.

Am experimentat cu un format nou! După o introducere scurtă m-am conectat pe voice-chatul din Discord și am discutat cu voi despre Poetica lui Aristotel; mi-a părut fascinantă discuția. Probabil o să continuăm această serie de discuții pe Discord și Live-uri pe YouTube.

În acest episod vorbim despre logica lui Aristotel. Ce este acela un silogism? Ce înseamnă „a fi valid”? Care este relația dintre validitate și adevăr? Putem convinge în mod rațional? În acest episod vom răspunde la aceste întrebări și vom explica cum era să-i scape Nicolae Dică printre degete lui Aristotel. Dacă vă place acest podcast, puteți da un like/share paginii de Facebook sau îl puteți susține pe www.patreon.com/octavpopa. 

Cum a supraviețuit Vonnegut bombardarea lui Dresden? De unde provine cuvântul “robot”? Cum ne influențează viața reală Loteria din Babilon? Care animale sunt mai egale decât altele? Câte înjurături am învățat de la Shakespeare? De ce lui Noica nu-i plăceau profesorii și Aristotel? A fost Robin Williams un extraterestru? De ce citim cărți? La toate aceste întrebări (și la mai multe), am încercat să răspund în acest video titanic de peste 3 ore (la care am stat preaaaaaa mult să-l editez). Dacă ajungi la sfârșit, scrie un comentariu, să te înscriu în lista Hall of Fame (ori în lista celor ce au prea mult timp liber). --------------------------------------------------------------- 01:47​ Abatorul cinci (Kurt Vonnegut) 22:47​ R.U.R. – Roboții universali ai lui Rossum (Karel Čapek) 41:00​ Templul (H.P. Lovecraft) 51:28​ Antigona (Sofocle) 1:04:08​ Jurnal Filozofic (Constantin Noica) 1:43:12​ Ciuma (Albert Camus) 1:58:30​ Ferma animalelor (George Orwell) 2:11:55​ Loteria din Babilon (Jorge Luis Borges) 2:28:20​ Fight Club (Chuck Palahniuk) 2:46:56​ Regele Lear (William Shakespeare) 3:00:25​ Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înțelepți cărțile? (Valeriu Gherghel) 3:20:30​ Robin (Dave Itzkoff) --------------------------------------------------------------- *Acest vlog a fost publicat original pe YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=g9DC7SK8Pb4 Abonează-te la recenziile mele de cărți în scris: https://podcastmeditatii.com/aboneaza

În acest episod vom povesti despre contribuția lui Aristotel în domeniul eticii - lucrarea Etica Nicomahică. Vom vorbi despre legi morale și virtuți, despre vicii și despre rolul cunoașterii în determinarea măsurii juste, despre Kant, Elizabeth Anscombe și fotbaliștii de la Gaz Metan Mediaș. Dacă doriți să susțineți acest podcast, o puteți face pe pagina de facebook https://www.facebook.com/podcastuldefilosofie sau printr-o donație aici https://www.patreon.com/octavpopa .  

În acest episod, voi schița o privire de ansamblu asupra vieții și operei lui Aristotel. Mă voi apleca asupra momentelor de geniu dar și asupra celor mai lame așa. Vom vorbi despre filosofia cunoașterii, despre inducție, despre zebre și despre xenofobie. Guest star: Bertrand Russell. Dacă vă place acest podcast, dați un like paginii de Facebook. Dacă vreți să mă susțineți, o puteți face aici: https://www.patreon.com/octavpopa 

Friedrich Nietzsche, un filosof faimos din secolul 19, credea că suferința și sacrificiile sunt necesare pentru auto-depășire—realizarea talentelor și evoluția personală. El considera suferința un factor inseparabil de la o viață ambițioasă, și chiar le dorea oamenilor lui cei mai apropiați să sufere pentru a progresa: “Celor oameni de care îmi pasă măcar un pic, eu le doresc suferință, devastare, boală, maltratare, umilință... aș vrea ca ei să nu rămână străini față de auto-disprețuire, tortura neîncrederii în sine, nenorocirea celor învinși, nu am jale față de ei... pentru că le doresc unicul lucru prin care pot demonstra dacă ei au o valoare sau nu—că unul poate să îndure"... Exagera oare Nietzsche? Unde e limita? În acest articol eu analizez filmul Whiplash și fac analogii cu mai multe filosofii de-ale lui Nietzsche, Stoicii antici, Abraham Maslow, Aristotel, Carl Jung și alții. Textul: https://podcastmeditatii.com/blog/2019/10/4/ambitia-si-suferinta-filosofia-filmului-whiplash *Acest articol a fost publicat original pe 3 Octombrie, 2019.

În acest episod mă voi ocupa de metafizica lui Platon. Ascultați și cântați și vă bucurați. Dacă vă place acest podcast și vreți să fac cât mai multe episoade, mă puteți susține pe https://www.patreon.com/octavpopa 

Ascultați podcast-ul ”Pași spre viață”, o emisiune dialog cu Cristina Olariu și pastorul Ghiță Mocan. --- Send in a voice message: https://anchor.fm/rvetm-pasi/message

In episode 23, we will talk about Public SpeakingDid you know that Public Speaking in one of the most common fears on the planet?Key points in our conversation: 1. What are the types of speaking in front of public 2. How to relief stress3. How to create a habit of FLOW4. Some 2000-year-old wisdom (Aristotel)...and more.To your Leadership GrowthKal Petroff,Omnipotent Growth

In episode 23, we will talk about Public SpeakingDid you know that Public Speaking in one of the most common fears on the planet?Key points in our conversation: 1. What are the types of speaking in front of public 2. How to relief stress3. How to create a habit of FLOW4. Some 2000-year-old wisdom (Aristotel)...and more.To your Leadership GrowthKal Petroff,Omnipotent Growth

Principiile democrației își au originea încă din antichitate. Socrate, Aristotel, Platon, Pericle, toți acești oameni pe care probabil îi considerăm „plictisitori” (având în vedere că ne interesează prezentul, nu ce s-a întâmplat acum 2000 de ani), au contribuit la setarea unor viziuni diferite asupra a ceea ce înțelegem astăzi prin „democrație”. În lecția de astăzi de la Gog.Edu, o să aflăm: Care sunt problemele democrației? Care e diferența între politeia, monarhie și aristocrație? De ce există tiranie, oligarhie și democrație? Este bună sau rea, democrația? Am să vă las aici și câteva videoclipuri faine legate de acest subiet, în caz că doriți să vedeți ceva mai animat: 1. De ce a urât Socrate, democrația? - https://www.youtube.com/watch?v=fLJBzhcSWTk (are și subtitrare în Română) 2. Ideile bune (și nu foarte bune) ale lui Platon - https://www.youtube.com/watch?v=jLesc5lITvo (are și subtitrare în Română) --- Send in a voice message: https://anchor.fm/alex-do-it/message

Toy5bro - Aristotel by Quarter Music

Salut, și în episodul ăsta Vlad și Radu au vrut să vorbească tot despre filosofi neo-clasici din Padova, omul și statul în concepția lui Aristotel și mitul lui Gyges. Din păcate, ca de obicei s-au luat cu vorba și au ajuns să discute despre scuipat în mâncare, chiloți tanga și cea mai epică evadare din dormitorul conjugal de care ați auzit vreodată în viețișoarele voastre. A, da, și au vorbit foarte mult și despre beri care-ți fac gura pungă. Oh, well, rămâne Gyges ca de obicei pentru data viitoare.  La acest episod au participat ca de obicei prietenul nostru Marian și prietenul nostru bâzâitul în microfon. Promitem că până data viitoare scăpăm de minim unul dintre ei.  În altă ordine de idei vedeți că găsiți pe Facebook concurs la care dăm bilete la Haze Fest, check it out. https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=1187726248285439&id=921944508196949 Atât s-a putut, dar follow us for more recipes.  Beri:  - Wearing Purple – Plum Imperial Stout / Wicked Barrel, Blackout Brewing, Berero – România / 11,5% ABV  - Oude Gueuze – Lambic / Hanssens Artisanaal – Belgia / 6% ABV  - Barrel 2 – Barleywine / Sackman – Spania / 12% ABV  Lucruri:  - Primim vizita atentă și plină de îngrijorare a domnului Iohannis  - Verificăm procedeul de bukkake la sticlele de bere  - Suntem vizitați de blestemul tanga a lui Tangamon  - Discutăm despre cum se testează uleiul încins pe litoral  - Demascăm legătura secretă dintre cireșe și coronavirus  - Marian scapă singur și marchează în minutul 9  - Cum scuipă oamenii din China pe butoanele de la lift  - Stalin și soldatul rus, căsnicie ne-au adus  - Povestea epică a lui Vlad despre cum a evadat din dormitor, cu doi ciorapi, in 14 minute, de Valentines day  - Cum a reușit copilul Danil să ia o plajă cu asalt, singur  - Doamna Cornelia încearcă să ne prindă cu fofârlica dar noi suntem mult prea abili ca să-i cădem în plasă sau să-i răpundem inteligibil  - Sextapas  - Cea mai romantică poveste de dragoste cu un șarpe veninos  - Cel mai fucked up film pe care l-am văzut  - Vorbim din nou despre filme și 4K  - Brânză de butoi, spălată de-amândoi  - Semnificația zilelor săptămânii și de ce e marți în retrograd  - Domnul Brînduș

»Vsi naši načini, kako mislimo gledališče, so omejeni na kategorije, ki so pravzaprav aristotelske kategorije iz Poetike, lahko bi celo rekli, da smo zapleteni vanje ali ujeti na njihove limanice, pa nihče niti ne pomisli, da bi jih celovito preizprašal,« v knjigi Aristotel ali vampir zahodnega gledališča zapiše klasična filologinja, teoretičarka, znanstvenica in aktivistka gledališča Florence Dupont in nadaljuje: »Če hočemo dekolonizirati odre in si zagotoviti sredstva za razumevanje in spremljanje sprememb, ki pretresajo gledališče na tem začetku 21. stoletja, moramo torej popolnoma, do temeljev dekonstruirati Poetiko ter tako razkriti etnocentrične postulate, ki se danes predstavljajo kot vednost.« O knjigi, ki odpira veliko novih linij za raziskovanje, se je z avtorico spremne besede, dr. Svetlano Slapšak, pogovarjala Magda Tušar.

Mövcudluğun barədə düşünəndə ruhunu ayrı bədənini ayrı varlıqlar kimi təsəvvür edirsən? Bəs görəsən Aristotel və İbn Sina bu barədə nə düşünürdülər?

Indrės Kaminckaitės interviu su latvių kino režisieriumi Daviu Simaniu apie populizmą bei meninį objektyvumą istoriniame kine. Filosofo Viktoro Bachmetvjevo komentaras apie tris demokratijos banginius: politiką, žiniasklaidą ir visuomenę. Dienraščių kultūros puslapių apžvalga. Seule vykusiame Tarptautiniame internetinio turinio festivalyje „Seoul Webfest“ pripažinimo sulaukė VGTU Kūrybinių industrijų televizijos internetinis serialas „Gyvenimėlis“ – jis nominuotas keturiose kategorijose, o serialo autorė Aistė Ptakauskė pelnė „Geriausios kūrėjos“ apdovanojimą. Pokalbis su režisiere apie įvertinimą ir serialo jaunimui kūrimą. Ar kada susimąstėme, kad Vilniuje nėra sostinės istorijai ir dabarčiai skirto muziejaus? Kokios priežastys tai lėmė? Ir kokį Vilniaus miesto muziejų-tyrimų centrą regi architektūros istorikė Marija Drėmaitė, menotyrininkė Rasa Antanavičiūtė ir istorikas, Vilniaus miesto istorijos tyrinėtojas Karolis Kučiauskas? Pokalbis su save „Vilniaus fanais“ vadinančiais mokslininkais apie muziejaus idėją, atliktą galimybių studiją bei besipildančias svajones.„Klasikos enciklopedija“ – apie Aristotelį. Ved. Austėja Kuskienė.

Cuprinsul episodului: : Ce a spus Aristotel și Teofil Paraianu despre obiceiuri și caracter : Procesul stabilirii de obiective financiare clare, concrete și coerente : Cum te fac obiceiurile să abordezi fiecare saptămână în sens pozitiv : De ce stabilirea de obiective este un proces și nu un eveniment  : Ritualul de învățare despre prosperitate […] The post Episodul #29 OBICEIURI FINANCIARE PERSONALE – cu Andy Szekely si Eusebiu Burcas appeared first on Master My Money.

Že Aristotel je živa bitja razdelil na premikajoče se živali in ne premikajoče se rastline. Čeprav je večina rastlin res pritrjena, pa te vseeno potujejo vsaj enkrat v življenju, kot semena. Na primer semena tropske metuljnice po morju priplujejo vse od Antilov do Evrope. Ob vodi in vetru pogosto pri razširjanju semen in plodov na različne načine sodelujejo tudi živali. O tem, kako potujejo semena, so v Prirodoslovnem muzeju Slovenije pripravili razstavo z naslovom Kako potujejo semena, po kateri nas je popeljala ena od soavtoric razstave in vodja Kustodiata za botaniko Špela Pungaršek.

krbele so že Feničane in Etruščane. Tudi starogrški filozof Aristotel do njih ni bil ravnodušen. Najbolj pa so bile preganjanje in osovražene v času poznega srednjega veka, ko so jih okrivili prenašanja črne smrti. Čeprav so pozneje ugotovili, da so kugo z glodavcev na ljudi prenašale bolhe. In podgan, ki so pravzaprav čisto navadne kožuhaste živali, se še vedno držijo pridevniki bolne, umazane, grde. Pa niso niti umazane niti grde in tudi zato so vedno bolj pogoste kot domači ljubljenčki. Iz zgodovine je v povezavi s podganami poznano ime Jack Black, ki je bil dvorni lovilec podgan angleške kraljice Viktorije. A podgan ni le lovil, pač pa je lepše in zanimivejše udomačil in jih že takrat prodajal kot ljubljenčke. Še bolj so domače podgane postale priljubljene v zadnjih desetletjih 20. stoletja, z društvi ljubiteljev podgan in podganjimi razstavami. Podgane so zakon, pravijo tudi naši podganoljubci, ob tem pa ti glodavci sodijo med deset najpametnejših živali na svetu.